GOMA, ADEVĂR SAU MINCIUNĂ

de Vio Neamțu

Am primit cartea lui Vio Neamțu, GOMA – ADEVĂR SAU MINCIUNĂ, scrisă din postura de participant, timp de trei ani, la o misiune privată de instruire și protecție a Armatei Congoleze, în regiunea Kiwu de Nord, la Goma și în împrejurimi. Misiunea, organizată de Horațiu Potra a avut parte, în România, de o presă total ostilă și comentată de o sumedenie de indivizi pentru care vînătoarea unui șoarece a fost, probabil, cea mai cea faptă de arme, iar mersul în concediu a însemnat departe de casă pentru cea mai lungă perioadă de timp. Niște CÎRNĂȚARI, cum ar spune Maestrul Ion Cristoiu!

Am încercat să ajung și eu în Congo, într-un fel sau altul, nu am reușit! Totuși, am scris de mai multe ori despre misiunea românească în Congo de Est și confruntarea acesteia cu rebelii rwandezi. Despre misiunea lui Horațiu Potra am scris în 2024 și în cartea MERCENARII NU MOR NICIODATĂ… la pag. 138: Într-o perioadă în care mass-media occidentală a descoperit războiul proxy  din Ukraina, contractorii români fac istorie în această breaslă în inima Africii, măcinată de război proxy de mai bine de 20 de ani. Cea mai mare misiune a unei Companii Militare Private românești a demarat, cum altfel, decît cu un scandal mediatic… românului Horațiu Potra i-au fost aduse tot felul de acuzații, multe dintre ele fanteziste, dar numai bune să facă RATING! La pag. 143 îl citez pe activistul și scriitorul african Claude Gatebuke care spune, referitor la M23: aceasta nu este o rebeliune obișnuită. Este o invazie a Congoului de către Rwanda și Uganda.

Asaltul și cucerirea orașului Goma de către M23 avea să aibă loc mult după lansarea cărții mele. Și încă o precizare: în carte folosesc termenul MERCENARI pentru toți aceia care participă într-o misiune și nu poartă pe mînecă steagul unei națiuni. În carte, explic pe larg terminologia care, observ că dă serioase bătăi de cap și aruncă umbre de îndoială chiar și în rîndul participanților la fenomen. MERCENAR nu este folosit în sens peiorativ. Utilizez termenul pentru orice profesionist ale cărui competențe și abilități speciale sînt cumpărate la un preț bun, în slujba unei cauze. Astăzi, privind situația internațională, metamorfoza statelor și națiunilor, ignorarea legislației internaționale, dubla măsură și apetitul liderilor pentru fărădelege, este mai cinstit să porți pe mînecă emblema RALPH, sau a oricărui alt PMC.

Sînt întrebat frecvent dacă noi, reporterii de război spunem adevărul. Răspund, de fiecare dată, la fel: DA! Dacă nu am spune adevărul, nu ar avea nici un rost să mergem în zone de conflict, să ne punem viața în pericol. O minciună poate fi transmisă și dintr-un fotoliu confortabil și sigur. Orice reporter de război spune adevărul! Adevărul lui. Bucățica lui de adevăr. Sau, folosind termeni militari, aș spune adevărul tactic. Iar dacă eu spun adevărul meu tactic, X spune adevărul lui tactic, Y adevărul lui tactic, publicul poate descoperi un adevăr strategic, probabil mult diferit de propaganda de doi lei utilizată de manipulatorii de serviciu. Indiferent care sînt ei!

Revin la cartea pe care am primit-o azi și pentru care îi mulțumesc lui Vio (din păcate, acesta este indicativul cu care se afișează pe rețeaua de socializare) și despre care, am dedus, că este fost operator FOS. Cartea este o mărturie frustă și sinceră. Este adevărul tactic despre Goma și despre misiunea contractorilor români în Congo de Est. Este mărturia omului din spatele uniformei care are curajul să dea glas tuturor trăirilor și emoțiilor, gîndurilor și sentimentelor care ne încearcă pe fiecare participant în Marele Război (sic!) din ultimii 20 și de ani! Vio spune deschis tot ce noi nu am avut curajul să recunoaștem. Și pentru că detașamentele lui Horațiu, unii cu mai multă, alții cu mai puțină experiență militară, oameni serioși, cu probleme și familii, nu aventurieri de duminică, erau formate din oameni empatici, legătura cu populația locală s-a format rapid și natural. Regăsesc aceleași gesturi din Afghanistan sau Iraq, aceleași încercări de a aduce zîmbetele pe fețele unor copii ai războiului, maturizați prematur.

Cartea pare dictată, descrierile sînt verbalizate, iar cadența crește odată cu precipitarea lucrurilor și presiunea rebelilor M-23 asupra Gomei și a PMC-ului românesc, cînd propozițiile devin scurte și aliniate vertical, imprimînd viteză. Autorul nu vrea să impresioneze pe nimeni prin narațiune, ci doar retrăiește unele scene pe care, oricît de mult și-ar dori, probabil, vor rămîne profund întipărite în mintea lui, pe vecie. Vio povestește asediul asupra Gomei, abandonarea pozițiilor de luptă, panica, relația aproape inexistentă cu forțele ONU, zbaterea lui Horațiu Potra pentru aducere acasă a camarazilor săi, drumul prin Rwanda, așteptarea de pe aeroportul din Kigali și sumedenia de gînduri care-ți trec prin cap, precum trenurile prin gară, atunci cînd stai și aștepți și constați că singurul tău sprijin a fost și este Dumnezeu. Dacă Dumnezeu te-a adus pînă aici, are el un plan cu tine! Altfel, te lăsa să mori la poalele vulcanului, sau pe lacul Kiwu.

Cei 288 de contractori români care au supraviețuit infernului african au ajuns în România unde au avut de îndurat asaltul, încercuirea și loviturile unor compatrioți imbecilizați și însetați de sînge. Cartea aceasta este o mărturie. Un adevăr tactic. Aștept ca ea să fie doar începutul. Adevărul cere mai multe mărturii, mai multe adevăruri tactice pentru ca spectatorul să poată să vadă adevărul strategic din spatele ei. Este un demers important și necesar. Felicitări, Vio!