68 de morţi într-un atentat în Nangarhar. Confruntări în Kandahar

BMTF, 11 sep – Cel puţin 68 de persoane au fost ucise şi alte 165 rănite într-un atentat sinucigaş care a avut loc cu puţin timp în urmă, în provincia estică afghană Nangarhar, împotriva unui grup de protestatari. Manifestanţii erau reuniţi în apropiere de frontiera cu Pakistanul, blocînd accesul, pentru a protesta faţă de numirea unui nou şef al poliţiei, cînd atacatorul şi-a detonat încărcătura cu explozibili.

Purtătorul de cuvînt al guvernatorului, aytollahul Khogyani, a declarat pentru Pajhwok Afghan News că incidentul a avut loc pe autostrada Jalalabad-Torkham, în zona Daki din districtul Momandara, în jurul orei 14:00, ora României.

Khogyani a spus că locuitorii din regiunea Shinwari au organizat un protest și au ridicat în această dimineață un cort în zonă, blocînd traficul pe autostrada Jalalabad – Torkham.

Din informațiile inițiale, 19 persoane au fost ucise și alte 35 au fost rănite în atac. Directorul de sănătate publică din Nangarhar, dr. Najibullah Kamawal, a declarat că aproximativ 40 de persoane care au fost ucise sau rănite în incident au fost transferate la Spitalul Civil Nangarhar.

Rapoarte neconfirmate spun că mai mult de 20 de persoane au fost ucise și în jur de 80 de persoane au fost rănite în atac.

Locuitorii din regiunea Shinwari au organizat protestele împotriva unui lider militar care a fost acuzat de localnici de uciderea civililor, iar protestatarii au închis autostrada Jalalabad-Torkham.

În acelaşi timp, cel puțin 67 de insurgenți talibani și patru polițiști au fost uciși și cîțiva răniți, astăzi, în două confruntări separate în provincia sudică Kandahar.

Marţi dimineaţa, la Jalalabad, un dublu atac, care a vizat o şcoală de fete, s-a soldat printre altele cu un mort şi patru răniţi.

O primă explozie a survenit în faţa şcolii de fete Malika Omaira. Cea de-a doua s-a produs cînd elevi ai unei şcoli vecine de băieţi s-au grăbit să ajungă la faţa locului.

Nici o grupare insurgentă nu a revendicat pentru moment aceste atacuri, în timp ce organizaţia Statul Islamic şi talibanii sînt activi în această regiune a Afghanistanului.

Cele două grupări se opun de mult timp educaţiei femeilor. Ei au impus închiderea a numeroase şcoli de fete în Afghanistan.