TALIBANII S-AU ÎNTORS


BANNER
afghanistan
monitor

BMTF, 30 ian - Pentagonul încearcă să păstreze discreţia asupra suprafeţei în creştere a teritoriilor ocupate de către talibani în Afghanistan, unde SUA poartă un război de peste 16 ani, cel mai lung conflict dus în străinătate în istoria lor, comentează marţi AFP, preluată de Agerpres.

SIGAR - organismul public responsabil cu controlul acţiunii americane în Afghanistan - a dezvăluit marţi că Pentagonul i-a interzis să publice, spre deosebire de anii precedenţi, numărul districtelor controlate de rebeli şi proporţia populaţiei afghane care se află, mai mult sau mai puţin, sub controlul acestora.

Guvernul american publică uneori astfel de date pentru a arăta terenul cîştigat de către trupele afghane şi influenţa crescîndă a puterii centrale de la Kabul, susţinută cu miliarde de dolari.

SIGAR, ale cărui rapoarte sînt adeseori extrem de critice, s-a declarat deranjat de această cerere.


Pentagonul afirmă că nu el a cerut ca această informaţie să nu fie publicată, ci forţele NATO prezente în Afghanistan. Totuşi această forţă este sub comanda SUA, iar Statele Unite reprezintă o parte esenţială a misiunii, remarcă în acest context AFP.

Pentagonul a cerut, de asemenea, SIGAR - şi aceasta pentru prima dată din 2009 - să nu publice nici numărul celor ucişi şi răniţi din cadrul forţelor de securitate afghane.

Istoric, numărul de districte controlate sau sub influenţa guvernului a scăzut de cînd SIGAR a început să-şi publice statisticile, în timp ce numărul de districte controlate sau sub influenţa rebelilor a crescut.

În pofida anunţării unei noi strategii de către preşedintele american Donald Trump, care nu este diferită de cea a predecesorului său, Barack Obama, talibanii - şi, din ce în ce mai des, ramura afghană a Statului Islamic - par să cîştige iniţiativa pe teren.

La aceasta se adaugă pierderile grave în rîndul forţelor guvernamentale - poliţia şi armata - corupţia care afectează moralul personalului şi duce la numeroase dezertări.

Atentatele s-au intensificat în ultimele luni, inclusiv la Kabul, care ar trebui să fie o adevărată fortăreaţă cu numeroase baraje, cu zidurile sale împotriva exploziilor şi o puternică prezenţă a forţelor de ordine.

 

 


Tag-uri: AFGHANISTAN, TALIBANI, Frontline News

Copyright (c) 2013, M-SecurityNews
Realizare: LIDER DESIGN