UPDATE 2: INTERCONTINENTAL KABUL – 12 ORE DE COSMAR


banner
poza
monitor

BMTF, 22 ian - UPDATE 2 - Numărul victimelor atacului asupra hotelului Intercontinental, din Kabul, este mai mare de 30.

 

Bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniforme militare, care au intrat în forţă în hotelul Intercontinental din Kabul sîmbătă seara şi au luptat pînă tîrziu în noapte cu Forţele Speciale Afghane, au ucis mai mult de 30 de persoane şi au rănit numeroase alte persoane.

 

Wahid Majroh, un purtător de cuvînt al Ministerului sănătăţii, a declarat că 19 cadavre au fost aduse la spitale din oraş, dintre care şase au fost identificate ca fiind ale unor cetăţeni străini.

 

Un oficial al securităţii afghane, care a făcut declaraţiile sub anonimat, deoarece nu avea autorizaţia de a face comunicate presei, a afirmat că numărul decedaţilor este mai mare de 30 şi ar putea să crească.

 

Printre persoanele ucise se numără atît membri ai personalului hotelului, clienţi ai acestuia cît şi membri ai forţelor de securitate care au luptat cu atacatorii.

 

Toţi cei cinci atacatori au fost ucişi, potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvînt al Ministerului de interne, Najib Danesh.

 

La Kiev, ministrul ukrainean de externe, Pavlo Klimkin, a scris pe Twitter că şase ucraineni au fost ucişi în atac.

 

150 de persoane au reuşit să iasă dintr-o aripă a hotelului care a luat foc.

 

Compania aeriană locală Kam Air a declarat că aproximativ 40 dintre piloţii şi membrii echipajelor sale de bord, dintre care numeroşi erau străini, se aflau la hotel, iar 10 dintre ei au fost ucişi.

 

Potrivit rapoartelor locale, printre decedaţi se numără şi persoane din Venezuela.

 

Talibanii, care au atacat acelaşi hotel şi în 2011, au revendicat atacul, printr-o declaraţie a purtătorului lor de cuvînt, Zabihullah Mujahid, informează Reuters.

 

 

21 ian - UPDATE: Paisprezece străini şi patru civili afgani au fost ucişi în atacul întreprins în noaptea de sâmbătă spre duminică de către talibani asupra Hotelului Intercontinental din Kabul, a anunţat Ministerul afgan de Interne, citat de agenţia DPA.

Printre străinii ucişi figurează un kârgâz, un grec, nouă ucraineni. Cetăţenia celorlalţi trei străini nu a fost identificată, a precizat un purtător de cuvânt al ministerului afgan, Nasrat Rahimi.

Potrivit sursei, alte 10 persoane, toţi cetăţeni afgani, au fost rănite în atacul asupra hotelului.

Atacul de la hotelul de lux Intercontinental din Kabul "s-a încheiat, toţi atacatorii au fost ucişi - şase morţi - cinci afgani şi un străin; au fost salvate 126 de persoane, între care 41 de străini", a anunţat duminică dimineaţă purtătorul de cuvint al Ministerului de Interne afghan Najib Danish, anunţul intervenind la peste 12 ore de la declanşarea acestuia, relatează AFP, preluata de Agerpres.

Responsabilul afghan a precizat că "operaţiuni de curăţare se desfăşoară în continuare la etajul şase" al acestui hotel de lux pentru dezamorsarea muniţiilor rămase.

Potrivit unei surse din domeniul securităţii, ultimul membru al comandoului se retrase "într-o camera mare cu ostatici, afghani şi străini", ameninţând că-i va ucide. Dar a fost doborât înainte de a-şi materializa ameninţarea.

Comandoul a intrat în hotel simbătă la puţin după ora locală 21:00 (17:30 GMT), declanşind o explozie înainte de a deschide focul la întâmplare.

Numărul persoanelor aflate în hotel în timpul atacului este necunoscut deocamdată, precum şi numărul străinilor şi naţionalitatea acestora.

Hotelul Intercontinental din Kabul - care nu aparţine lanţului internaţional cu acelaşi nume - găzduieşte frecvent nunţi, conferinţe şi întilniri politice. Deschis în septembrie 1969, acest hotel a mai fost ţinta unui atac al talibanilor în iunie 2011, soldat cu 21 de morţi.


Tag-uri: AFGHANISTAN, ATAC, HOTL INTERCONTINENTAL, KABUL, Frontline News

Copyright (c) 2013, M-SecurityNews
Realizare: LIDER DESIGN