Venezuela: O nouă zi de manifestații şi lupte de stradă


VENEZUELA
MONITOR

Caracas, 21 apr /BMTF/ - Noi ciocniri au izbucnit joi în Venezuela între manifestanți ai opoziției și forțele de ordine, marcate de tiruri cu gaze lacrimogene și bolovani, în timp ce violențele din jurul mobilizărilor populare au făcut opt morți în ultimele trei săptămîni, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Mai multe mii de persoane au manifestat pe străzile capitalei Caracas pentru a cere plecarea președintelui socialist Nicolas Maduro, extrem de impopular în această țară producătoare de petrol scufundată într-o gravă criză politică și economică.

Un camion al gărzii naționale, apărare civilă militarizată, a lansat o salvă de grenade lacrimogene împotriva manifestanților pe căile de acces spre autostrada Francisco Fajardo.  

Mulțimea de manifestanți s-a repliat ulterior spre estul capitalei, dar un grup de tineri cu fața ascunsă de fulare au continuat să sfideze forțele de ordine, aruncînd cu pietre și cocteiluri Molotov, potrivit corespondenților AFP.

În timp ce un elicopter al poliției survola zona, unii protestatari au dat foc coșurilor de gunoi și au scandat "Lașii" în direcția importantelor efective de poliție și militare desfășurate la fața locului, protejate de veste antiglonț, căști și scuturi.

În cursul unei scene nemaiîntîlnite, în mijlocul confruntărilor, un manifestant purtînd numai o pereche de pantofi de sport și ciorapi s-a îndreptat spre forțele de ordine prin mijlocul unui nor de gaze lacrimogene. El s-a urcat pe un vehicul blindat strigînd: "Vă rog, nu mai aruncați cu bombe".

Președintele Nicolas Maduro a luat în derîdere această scenă, vorbind în cursul unei declarații televizate despre un "show" regizat.

Valul de manifestații care a început la 1 aprilie la apelul opoziției, majoritară în parlament de la sfîrșitul lui 2015, urmărește să îl constrîngă pe președintele Maduro să renunțe la putere pentru a declanșa alegeri anticipate.

Violențele din jurul acestor mitinguri au făcut deja opt morți în trei săptămîni, dintre care trei joi, zeci de persoane au fost rănite și aproape 600 au fost arestate, potrivit ONG-ului Foro Penal.


Tag-uri: CARACAS, FORŢARE ANTICIPATE, MANIFESTATII, opozitie, PROTESTE, VENEZUELA, VIOLENTE DE STRADĂ, Frontline News

Copyright (c) 2013, M-SecurityNews
Realizare: LIDER DESIGN