PUTERNIC SEISM LA REŞIŢA. Amplu exercițiu de cooperare în Centrul Civic

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al județului Caraș-Severin a organizat și desfășurat cel mai amplu exercițiu de cooperare pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de producerea unui seism, din ultimii ani. Au fost implicaţi peste 100 de salvatori, pompieri, medici, paramedici, salvamontişti şi alte persoane responsabile în situaţii de urgenţă, cu autospeciale de intervenţie şi ambulanţe, inclusiv o dronă pentru recunoaştere aeriană.

Conform scenariului exercițiului, epicentrul seismului de suprafaţă, specific Banatului, a fost localizat în apropiere de municipiul Reşiţa. Intensitatea cutremurului, estimată din observaţii, a fost de peste 6 grade destul pe Scara Richter. Cutremurul a durat aproximativ 15 secunde şi a fost urmat de două replici de 3,9, respectiv 3,2 grade pe scara Richter, cel mai afectat fiind Municipiul Reşiţa. În urma producerii cutremurului au fost înregistrte avarii la reţelele de electricitate, apă, canalizare şi au fost afectate mai multe imobile, dintre care şi Palatul Administrativ şi Primăria Reşiţa, unde s-au prăbuşit elemente de mobilier peste cîteva persoane din clădire.

Obiectivele acestui tip de exercițiu au fost, printre altele, exersarea și menţinerea cooperării intra- și interinstituţionale şi antrenarea tuturor structurilor cu atribuţii în gestionarea situaţiei de urgenţă produse, precum și perfecţionarea pregătirii efectivelor în executarea operaţiunilor de intervenţie specifice misiunilor în cazul producerii seismelor.

Pe parcursul exercițiului s-au urmărit antrenarea personalului ISU SEMENIC şi a celorlalte forţe cu care se cooperează în vederea gestionării unei situaţii de urgenţă în care sînt implicate victime multiple şi personal de intervenţie numeros aparţinînd mai multor structuri, modalităţile de alertare a structurilor vizate și timpii de reacţie corespunzător registrului de riscuri şi capabilităţi judeţean.

Pentru gestionarea acestei situații au cooperat și colaborat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, Instituţia Prefectului – judeţul Caraş-Severin, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria Municipiului Reşiţa, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Reşiţa, Poliţia Locală a Municipiului Reşiţa, Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, Unitatea de Primiri Urgenţe Reşiţa, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin, Societatea de Cruce Roşie – Filiala Caraş-Severin, Serviciul Salvamont – Salvaspeo Caraş-Severin, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, Inspectoratul Judeţean în Construcţii Caraş-Severin, operatori economici – furnizori de utilităţi.

La finalul exerciţiului, Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Matei Lupu, s-a declarat mulţumit de viteza de reacţie a salvatorilor şi a declarat că instituţiile implicate sînt pregătite să facă faţă unor situaţii de acest tip.