Etichetă: 2021

NOU ATENTAT ÎMPOTRIVA LUI SALEH. PATRU MORȚI.

BMTF, 9 sep – O bombă amplasată la o margine de drum la Kabul a vizat convoiul vicepreşedintelui afghan Amrullah Saleh, care a scăpat nevătămat în urma acestui atac, dar cel puţin 20 de persoane, între care civili şi gărzi de corp ale oficialului afghan, au fost ucise şi rănite, a relatat Reuters, citat de Agerpres.

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 16 au fost rănite în urma atacului, a indicat un purtător de cuvînt al Ministerului Sănătăţii afghan.

Nerevendicat deocamdată, atacul intervine chiar înainte de mult aşteptatele negocieri de pace între guvernul afghan şi talibani la Doha, capitala Qatarului.

Saleh, fost şef al serviciilor de informaţii afghane, a supravieţuit mai multor tentative de asasinat, inclusiv una asupra biroului său, anul trecut, cînd au fost ucise 20 de persoane.

Oficiali şi diplomaţi au avertizat că recrudescenţa subminează încrederea necesară pentru succesul negocierilor menite să pună capăt insurecţiei care a început după înlăturarea talibanilor aflaţi la putere la Kabul în urma intervenţiei forţelor americane la sfîrşitul anului 2001.

Preşedintele american Donald Trump va anunţa în curînd retragerea mai multor trupe din Iraq şi Afghanistan, a transmis marţi un înalt responsabil al administraţiei sale, potrivit AFP.

Oficialul le-a spus jurnaliştilor care călătoresc cu preşedintele să se aştepte la un anunţ miercuri în legătură cu retragerea de trupe staţionate în Iraq. Un anunţ în legătură cu Afghanistanul va avea loc în zilele următoare, a adăugat aceeaşi sursă.

Pentagonul a afirmat că vrea să-şi reducă la mai puţin de 5.000 de militari prezenţa în Afghanistan pe fondul negocierilor de pace inter-afghane.

În prezent, SUA dispun de 8.600 de militari în Afghanistan.

Conform unui acord semnat în februarie la Doha de Washington şi talibani, trupele străine vor părăsi Afghanistanul în 2021, în schimbul unui angajament al talibanilor în favoarea păcii.