Etichetă: ADEVĂR

PRIMA VICTIMĂ A RĂZBOIULUI DIN UKRAINA: ADEVĂRUL!

Războiul e la fel peste tot. Cu morţi, răniţi, refugiaţi, drame incomensurabile, distrugeri, mirosul morţii. În război, tineri nevinovaţi se omoară între ei pentru ca bogaţii să devină şi mai bogaţi! Peste tot! Fără excepţie, fără discriminare! Cu ce e mai tragică moartea afghanului ucis de un IED uitat pe marginea drumului, decît cea a syrianului în propria locuinţă din Alep, în timp ce încălzea, pe o plită electrică, laptele bebeluşului de lîngă el? Sau, cu ce sînt mai tragice funerariile tinerilor ukraineni, ucişi în luptele de la Nikolaev, sau Mariupol, decît liniştea fumegîndă din jurul trupurilor tinerilor ruşi, ucişi de gloanţe în acelaşi Nikolaev sau Mariupol, înconjurate de mici incendii arzînd ca tot atîtea candele întru veşnică pomenire? Cu nimic! Acestea sînt imagini ce pot fi văzute în întreaga lume. Perspectiva enunţată mai sus este cea umană, firească, de animal biologic care are întrebări şi caută răspunsuri? Sînt întrebări nedoctrinare, întrebări ce ţin de facerea şi des-facerea unei lumi, clădită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa!

Întrebările animalului politic din om, ca făptură a lui Dumnezeu, se nuanţează. Cu ce sînt mai corecte politic şi justificate, drepte, bombardamentele asupra afghanilor, decît cele împotriva vietnamezilor? Sau cu ce sînt mai vinovaţi ukrainenii din Nikolaev, Mariupol, Sumîi, Doneţk, Lugansk, Harkov, sau Kiev, decît sîrbii din Belgrad, Pancevo, Novi Sad sau Pristina? Sau Sarajevo? Cu nimic! Răspunsul la aceste întrebări este despre PUTERE, despre legi, jurişti şi procurori corupţi, despre afaceri şi cîştiguri fabuloase! Ieri, la Summitul NATO s-a spus că pentru a rezista în continuare în faţa atacurilor ruse, Ukraina are nevoie de 500 de rachete Javelin/zi, de 180.000 de dolari bucata, şi 500 de rachete Stinger/zi, de 120.000 de dolari bucata! Costul unei astfel de rachete este mai mult decît cîştigă un ukrainean obişnuit în 10 ani de muncă cinstită, adică robotind la stat sau la patron, venit acasă şi, în final, ucis de o rachetă, fără identitate în propriul apartament dintr-un bloc din Kiev. Proastă perspectivă! Şi, deloc biblică, umană!

Aceste poveşti identice, doar cu personaje diferite, sînt consumate avid de restul cetăţenilor planetei, din confortul căminelor proprii, înfundaţi în fotolii mari, de pluş, printre rîgîituri de prea bine. Ei sînt cei care se indignează, iubesc, urăsc, protestează, pun etichete, în funcţie de ceea ce văd şi ceea ce citesc, ei sînt cei care cer mai-marilor lumii, mai-bogaţilor lumii să intervină, să pună capăt tragediilor, să devină şi mai puternici, şi mai bogaţi. Ei sînt cei care nu acceptă un dialog pentru că, nu-i aşa, au văzut cu ochii lor! În Evanghelia după Ioan (20:24-29) se scrie: 24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. 25. Deci au zis lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. 26. Și după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma, împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! 27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios. 28. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! 29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!

Crede şi nu cerceta este îndemnul biblic adoptat de profesioniştii manipulării de astăzi şi deontologii care veghează la respectarea corectitudinii politice. De minciuna ridicată la rang de adevăr planetar se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în psy-ops, stratcom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare! Cînd aceştia nu dau rezultatele scontate, întocmai şi la timp, mass-media este anihilată cu ajutorul bombelor, precum în 1999 la Belgrad, împotriva Radio Televiziunii Sîrbe, momentul în care jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI şi ŢINTĂ LEGITIMĂ! Sigur, nu trebuie să-i omitem pe amatori!

Distorsiunea adevărului s-a propagat în mass-media de multă vreme. Manipularea, campaniile de diabolizare a unor inamici politici sau militari, propaganda de război. Exemplul, pe care-l consider “de manual”, îl regăsim în octombrie 1914, după cucerirea oraşului Anvers. Acesta este citat de către cercetătorul german Michael Kunczik, la a cărui lansare de carte (Război salvat. Comunicarea în timpul războaielor, Ed. InterGraf, 2002), la Timişoara, am vorbit, împreună cu prietenul şi camaradul meu Raico Cornea. Povestea este una a ştirilor care se fac din ştiri şi nu de la faţa locului: “Cînd s-a aflat de cucerirea oraşului Antwerpen, clopotele bisericilor au început să bată” (în Germania, n.a.), scrie Kolnische Zeitung. De aici, începe tăvălugul: “Aşa cum relatează Kolnische Zeitung, după cucerirea cetăţii, clerul din Antwerpen a fost constrîns să bată clopotele bisericilor”, scrie Le Matin. “În conformitate cu cele aflate la Koln de Le Matin, după ce Antwerpen fusese cucerit, preoţii belgieni care au refuzat să bată clopotele bisericilor au fost alungaţi din serviciul lor”, scrie Times. “Conform celor aflate de Times la Koln, via Paris, după cucerirea oraşului Antwerpen, bieţii preoţi belgieni care refuzaseră să bată clopotele bisericilor au fost condamnaţi la muncă silnică”, scrie Corriere della Sera. Şi: “În conformitate cu unele informaţii care i-au parvenit ziarului Corriere della Sera din Koln, prin Londra, se adevereşte că barbarii cuceritori ai oraşului Antwerpen i-au atîrnat pe bieţii preoţi belgieni cu capul în jos, ca nişte limbi de clopot vii, în clopotele bisericilor, pedepsindu-i astfel pentru eroicul lor refuz de a bate clopotele”, scrie, din nou, Le Matin! Aproape amuzant, nu? O presă scrisă care umbla după senzaţional şi tiraje mari, dar atentă, totuşi, să nu deraieze de la unele reguli nescrise ale profesiei.

Nu acelaşi lucru pot spune despre presa americană, modelată de timpuriu de acest YELLOW JOURNALISM, în care magnaţii Randolph Hearst şi bănăţeanul nostru, născut pe malul Mureşului, la Măcău, în Banatul istoric, Joseph Pulitzer, nu s-au dat în lături de la a fi aţîţători de război. Un fel de televiziune românească de ştiri, de astăzi! Pentru că, în literatura de specialitate există un război despre care se afirmă că este rezultatul activităţilor unor ziarişti: războiul spaniolo-american de la 1898! Jurnalismul patriotard, pe care cei doi l-au exacerbat în lupta lor concurenţială pentru tiraje mai mari, între New York World şi New York Journal, a dus în final ca preşedintele William McKinley să cedeze presiunii opiniei publice şi să declare război Spaniei! William Randolph Hearst jr. face face următoarea remarcă la adresa tatălui său: “Ne-am străduit din răsputeri să începem un război hispano-american în 1898, Ca reacţie, aşa a făcut şi Pulitzer”! Este deja de notorietate schimbul de telegrame din acea perioadă între Hearst şi celebrul ilustrator Frederic Remington, trimis în Cuba să ilustreze atrocităţile spaniolilor. Remington a scris: “E linişte totală. Nu e nici un conflict. Nu va fi nici un război. Doresc să mă întorc”. Hearst i-a răspuns: “Te rog, stai pe loc. Tu faci ilustraţiile, războiul îl fac eu”! Ziarele sînt făcute pentru vînzare. Din acest motiv, nu sînt cu nimic mai bune decît războiul. Războiul înseamnă senzaţie şi entuziasm. Pe această bază, aproape orice şi oricine poate trăi şi prospera!

Ce odioşenii! Istorice! Sigur, în zilele noastre, această manipulare odioasă a devenit mult mai sofisticată, iar batalioanele de operaţiuni psihologice se străduiesc să cucerească minţile şi inimile consumatorilor de media de pe tot globul. Dacă sîntem de “partea bună a istoriei” le spunem operaţiuni de psy-ops, dacă sîntem de partea cealaltă, a neantului, a diavolului, a răului suprem, identificăm formaţiuni de troli care emit o propagandă odioasă. Sigur, aşa cum s-a întîmplat recent, difuzarea informaţiilor duşmănoase poate fi oprită cu un singur buton. Nu mai e nevoie de bombe, ca la televiziunea sîrbă în 1999! Nimic nou sub soare! Această armată paralelă, înarmată cu cerneală şi tastatură readuce în ochii noştri învăţăturile înaintaşilor. Filosoful, eseistul şi istoricul scoţian David Hume, scria în 1749 în Treatise of Human Nature (citat de Kunczik, op. Cit. p.23): “Cînd propriul nostru popor este în război cu altul, îl detestăm pe acela ca fiind crud, perfid, nedrept şi violent. Dar întotdeauna ne considerăm pe noi şi pe aliaţii noştri ca fiind echitabili, moderaţi şi plini de compasiune. Dacă generalul inamicilor este victorios, cu greu îi vom atribui caracteristici umane. El este un vrăjitor. Vorbeşte cu demonii … Are o minte sîngeroasă şi găseşte plăcere în a cauza moarte şi distrugere. Dar dacă victoria este de partea noastră, comandantul nostru are toate calităţile opuse, este un etalon de virtute, de curaj şi de comportament. Trădarea lui o vom considera politică. Cruzimea lui o vom considera un rău intrinsec al războiului. Pe scurt, orice defect al său ne vom strădui să-l diminuăm, ori îl vom glorifica sub numele virtuţii care I s-ar potrivi”.

Construcţia imaginii duşmanului este un procedeu foarte “îndrăgit” de specialiştii în stratcom (strategii de comunicare!), pentru influenţarea opiniei publice. Crearea unei imagini artificiale a inamicului, construieşte în mentalul populaţiei un sentiment de ameninţare, corelat cu nevoia unei conduceri puternice, o disponibilitate crescută de a accepta o conducere autoritară. Cu cît este mai mare ameninţarea (închipuită sau nu!) din partea unui duşman real, sau a unuia prezentat ca atare, cu atît pare a fi nevoia de îmbrăţişare a cauzei conducătorului puternic, lăsînd la o parte problemele personale (războiul din Ukraina vs. scumpiri la gaze, electricitate, alimente, corupţie, şomaj etc). Pe timp de război, adversarul este stigmatizat cu preponderenţă sub eticheta de monstru, bestie, om inferior, nebun. “Acesta nu este un război. De fapt, luptăm împotriva fiarei sălbatice, scria Rudyard Kipling!

Uciderea copiilor este un instrument de pr utilizat din cele mai vechi timpuri, cînd se construieşte imaginea duşmanului, dar la dimensiune planetară din timpul războiului din Golf! A fost prezent şi la Timişoara, în 1989, cînd s-au prezentat imaginile cu cadavrele unor femei gravide cu burţile spintecate, pentru a dovedi brutalitatea securităţii. De fapt, acele femei decedaseră de moarte naturală şi fuseseră autopsiate! Pretinse atrocităţi asemănătoare au fost citate şi de către ministrul german al apărării, Rudolf Scharping, atunci cînd încerca să justifice atacul NATO asupra Yugoslaviei, în 1999. Indignarea omenească joacă un mare rol şi, de fiecare dată, în favoarea pr-iştilor! Acum se ştie, Kosovo a angajat firma americană de PR, RUDER FINN, să-i reprezinte interesele, iar în martie 1993 a demarat o intensă campanie publicitară în Statele Unite. În acea perioadă, RUDER FINN a lucrat şi pentru Croaţia şi pentru facţiunea musulmană din Bosnia-Herţegovina. “Motivul este să determinăm opinia publică să implice America în acel conflict fratricid”, chiar din 1990, cînd compania a sprijinit Comunitatea Albanezo-Americană să publice un anunţ publicitar, în New York Times, în care se scria: KOSOVO S-A TRANSFORMAT ÎNTR-UN ADEVĂRAT LAGĂR DE CONCENTRARE. Au fost 9 ani de muncă intensă pe frontul cu cerneală şi tastatură, pînă cînd bombele aveau să se aştearnă, covor, peste Serbia! Povestea lansată de Ministerul Informaţiilor din Croaţia, în 1992, potrivit căreia sîrbii plăteau bani gheaţă pentru uciderea unui copil croat, a fost rostogolită de BBC, cu ajutorul RUDER FINN, fără a fi verificată!

Un alt exemplu cunoscut este cel al firmei HILL&KNOWLTON, aflată în slujba statului Kuweit, care a excelat în masiva manipulare mediatică şi dezinformările practicate. Hill&Knowlton a avut sarcina să pregătească materiale incriminatorii şi dovezi care urmau să fie înaintate Consiliului de Securitate al ONU, Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA şi Cercului de Lucru pentru Drepturile Omului din Congresul american. Vă amintiţi? Atrocităţile cu copiii ucişi în incubatoarele maternităţii, nu au lipsit!

Astăzi, Ukraina se bazează pe PR Week, şi pe conglomeratul de 150 de entităţi ale societăţii civile, semn că întregul mecanism de manipulare a informaţiei a evoluat şi a căpătat o altă dimensiune! Potrivit siteul american MintPress News, specializat în analize politice și economice, Kievul a generat un flux constant de propagandă sofisticată, menită să-i aducă sprijinul public și oficial din partea țărilor occidentale. În spatele efortului de relații publice al Ucrainei se află o armată de strategi politici străini, lobbyiști de la Washington DC și o rețea de instituții media. Cheia efortului de propagandă este o cohortă internațională de firme de relații publice care lucrează direct cu Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei pentru a purta războiul informațional. Efortul internațional este condus de co-fondatoarea companiei de relații publice PR Network, Nicky Regazzoni, și de Francis Ingham, un consultant de top în relații publice, cu legături strânse cu guvernul britanic. Ingraham a lucrat anterior pentru Partidul Conservator al Marii Britanii, face parte din Consiliul de Evaluare și Strategie al Serviciului de Comunicare al Guvernului Regatului Unit, este directorul executiv al Organizației Internaționale de Consultanță în Comunicații și conduce corpul de membri pentru comunicatorii guvernelor locale din Regatul Unit, LG Comms.

Operațiunea este dirijată de Yaroslav Turbil, descris pe pagina sa de LinkedIn drept „Șeful Ukraine.ua — ecosistemul digital al Ucrainei pentru comunicații globale. Comunicare strategică și promovare a mărcii de țară.” Turbil a lucrat la mai multe organizații ale „societății civile” strâns legate de guvernul SUA și a lucrat la Internews, o organizație conectată la serviciile de intelligence americane care funcționează sub pretextul promovării libertății presei”, se scrie în angheta apărută în publicaţia americană.

Împactul acestui asalt mediatic este cu atît mai important cu cît, de partea cealaltă, mijloacele de comunicare ale Rusiei au fost oprite de la emisie în Europa şi Statele Unite, atît on-air, dar şi cele pe Internet. Mai mult, în fiecare ţară, şi în România cu atît mai mult, parcă, diferite personalităţi ale spaţiului mediatic, influenceri şi deontologi cunoscuţi, absolut TOŢI mufaţi la fluxul de granturi internaţionale, sînt extrem de atenţi, vînează şi execută orice opinie apărută în spaţiul public care nu este corectă politic sau de partea bună a istoriei şi pe orice autor. Oricine are un punct de vedere diferit decît cel oficial este catalogat pro-rus, informaţiile sînt pro-ruse, chiar datele oficiale prezentate sînt false şi transmise ca o susţinere a ocupantului rus al Ukrainei paşnice. Cum spunea preşedintele Chinei, “pentru un tango e nevoie de doi”! Pro-ruse sînt şi criticile la adresa conducerii statului român, decuplat de nevoile propriilor cetăţeni în ultimii 7 ani! Acestea pot fi incriminate penal, iar autorii criticilor reduşi la tăcere! Este un model prin care societatea civilă veghează la consolidarea OMULUI NOU şi la LIBERTATEA acestuia!

În acest tablou bulversant, corespondenţilor de război le revine o răspundere uriaşă! Există un consens între noi măcar asupra unui fapt: demascarea şi condamnarea minciunilor răspîndite de armata cu cerneală şi tastatură. Este un principiu de etică profesională a noastră, indiferent de unde venim, ce limbă vorbim, pentru cine lucrăm, pentru că ştim că oricînd, oricare dintre noi poate fi ucis de oricare dintre părţile aflate în conflict! Cel puţin, din acest punct de vedere, puteţi fi convinşi că ce se transmite de pe front este ADEVĂRAT! Chiar dacă se face exces, uneori, de tragedii, imagini lacrimogene, emoţii etc. Ce ajunge să fie difuzat, contextul, ambalarea informaţiilor, nu mai este răspunderea noastră! Manipularea sau chiar falsificarea imaginilor, precum cele din jocurile pe calculator, ori alegerea detaliilor care induc conştient în eroare privitorul, şi în oroare, nu sînt produse în teatrul de operaţii, de cei care trăiesc la limita supravieţuirii, ci de aceia care stau comod în fotoliile lor, departe de lumea dezlănţuită.

Ca o concluzie la acest text lung: în caz de război şi, acum, în cazul RĂZBOIULUI DIN UKRAINA, nimeni nu se poate aştepta la o prezentare obiectivă şi corectă a faptelor şi actorilor implicaţi, deoarece fiecare dintre aceştia este interesat să influenţeze fluxul de ştiri şi să maximizeze avantajele şi profiturile generate de confruntare. Este un fapt pe care trebuie să-l conştientizăm şi să-l acceptăm! Prima victimă a războiului este adevărul! Presa care doreşte să relateze obiectiv şi corect nu are ce căuta în acest război! Ea va fi eliminată, discreditată, anihilată pentru că PAGUBA pe care aceasta ar produce-o ar fi prea mare. Jurnaliştii care utilizează etica profesională în scop personal pot fi foarte importanţi pentru inducerea în eroare a inamicului şi pentru influenţarea opiniei publice. În 1809, Heinrich von Kleist scria în al său “Manual de jurnalistică franceză”: “Jurnalistica franceză este arta de a face poporul să creadă ceea ce guvernul constată că ar fi bine să creadă…” Aşa se întîmplă, acum, în Ukraina! Datorită progresului tehnologic, posibilităţile minciunii sînt astăzi mai mari decît erau vreodată, în toată istoria omenirii. După acest război, nimic nu va mai fi la fel. Nici măcar adevărul!