Etichetă: DETINUTI

PUTERNIC ATAC AL STATULUI ISLAMIC LA JALALABAD

BMTF, 3 august – Cel puţin 24 de persoane, în mare parte civili, şi-au pierdut viaţa într-un atac la o închisoare din estul Afghanistanului. Alte 43 de personae sînt rănite, unele foarte grav. Acţiunea lansată de combatanţi din gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) continua luni dimineaţa, au anunţat autorităţile locale citate de Reuters şi AFP, scrie Agerpres. Luptele durează de mai bine de 13 ore.

Închisoarea din Jalalabad, unde sînt deţinuţi numeroşi talibani şi membri ai SI, a devenit duminică seara ţinta unui atac masiv. O bombă a explodat la poarta închisorii, după care un grup de atacatori înarmaţi au deschis focul asupra forţelor de securitate.

Un deputat din provincia Nangarhar, cu capitala la Jalalabad, a afirmat că în atac sînt implicaţi circa 30 de militanţi, iar închisoarea găzduieşte circa 2000 de deţinuţi.

Un purtător de cuvînt al provinciei a precizat că trei militanţi au fost ucişi în atacul iniţial şi ciocnirile din cursul nopţii, care s-au soldat cu moartea a cel puţin 21 de civili şi membri ai forţelor de securitate. Alte 43 de persoane au fost rănite.

Poliţia, asistată de forţele speciale, încearcă să-i recupereze pe deţinuţii fugiţi din închisoare în haosul creat. Pînă luni la prînz ora locală fuseseră recapturaţi circa 1000.

Atacul a avut loc a doua zi după ce serviciile de informaţii afghane au anunţat că forţele speciale au ucis un comandant de rang înalt din Statul Islamic în apropiere de Jalalabad.