Etichetă: LUGANSK

MATRIOŞKA VOINA

Dincolo de tragedia umană declanşată de război, de morţi, răniţi, pagube materiale uriaşe, de boli, de pierderi irecuperabile ale agoniselii de o viaţă, de peste 7 milioane de oameni plecaţi în pribegie, de milioane de animale rămase fără adăpost şi hrană, de emoţii puternice şi sunetul armelor, toate de neînţeles!, războiul din Ukraina are multe elemente concrete şi, evident, discutabile. Ele nu sînt noi. Sînt de cînd războiul şi dorinţa omului de a acumula! Ţine de PUTERE. De TRUFIE! De CRUZIME!

Rolul reporterilor de televiziune este acela de a prezenta publicului larg ororile fără de margini ale morţii şi distrugerii. Ei stîrnesc emoţii în opinia publică internaţională, aceasta pune presiune pe decidenţii politici, sau acceptă mai uşor deciziile acestora de implicare în război a ţărilor lor. Decizii care ţin tot de PUTERE, TRUFIE şi CRUZIME! Rolul nostru, a celor care activăm în alte genuri de media, este dincolo de emoţie şi încercăm să vedem şi ce se află în spatele imaginilor declanşatoare de lacrimi, disperare şi furie. Nu sînt analist economic sau militar, sau politic, sau de orice altă natură. Nu sînt în slujba nici unui guvern, juntă sau grup de interese. M-am ferit şi nu am avut încredere în nici o grupare, politică sau nu! Nu am conturi în bănci, nu conduc maşini scumpe, nu sînt pe statul de plată al nici unui oligarh din ţară sau străinătate. Nu m-a plătit NIMENI, NICIODATĂ, să scriu sau să mă exprim altfel decît gîndesc! Nu mai am bani să editez revista pe care am tipărit-o timp de 10 ani, conduc o maşină ieftină şi sînt îngropat în datorii. Şi toate astea pentru că nu vreau ca dimineaţa, cînd mă privesc în oglindă, să-mi vină să scuip pe ea!

Cu fiecare zi ce trece în războiul ruso-ukrainean, realitatea ne arată că la conflictul armat existent, cel puţin alte trei războaie sînt “ataşate”. Specialiştii îl numesc “război hibrid”, o noţiune larg răspîndită în ultimii ani, care are componente economice, financiare, acapararea resurselor, psy-ops, lojnîi flag (cum spun ruşii!) adică steag fals, armate regulate şi contractori privaţi. Am să încerc să punctez doar trei dintre aceste elemente componente ale războiului hibrid, aşa cum le văd eu de aici, din Regiunea Odessa: apă, psy-ops şi războiul mercenarilor!

APA, DE LA KERSON ÎN KRIMEEA

Resursele naturale sînt ţinte strategice în orice conflict. Acum vorbim despre Ukraina şi nevoia de resurse suplimentare ale Rusiei, din regiunile controlate deja de mai mulţi ani. Deși reprezintă doar 0, 4% din suprafața Terrei, Ukraina aproximativ 5% din resursele minerale ale lumii! Peste 20.000 de depozite de 194 de minerale cunoscute! Dintre aceste depozite descoperite, 7.800 depozite de peste 90 dețin importante minerale industriale. Ukraina are una dintre cele mai importante rezerve și extracții de mangan, fier și materii prime nemetalice.

Cărbunele este principala materie primă de combustibili fosili, a cărei rezervă poate satisface cererea de energie și industrie în Ukraina pentru următorii 500 de ani, reprezentând 95% din resursele fosile, aproximativ 34 de miliarde de tone! Ukraina deține, de asemenea, peste 1, 1 trilioane de metri cubi de rezerve de gaze naturale în 2004, plasînd-o pe locul 26 printre țările cu rezerve de gaz provenite înainte ca Crimeea să fie anexată. De asemenea, se estimează că va avea peste 135 de milioane de tone de petrol și 3, 7 miliarde de tone de rezerve de țiței de șisturi. Țara are, de asemenea, rezerve de gaz de şist de aproximativ 80.000 de tone. Gazele, alături de cîmpurile petroliere, se află în principal în trei provincii. Domeniul major este Nipera-Donetsk, care a fost descoperit în anii 1950. Ukraina are aproximativ 27 de miliarde de tone de rezerve de minereu de fier și ocupă locul 6 în producția de minereu de fier la nivel mondial. Există aproximativ 88 de depozite în întreaga țară. Aceste depozite bogate de minereuri de fier se află în principal în Kremenchuk, Kerch, Mariupol, Belozersky și Kryvyi Rih. Ukraina este şi în primii zece producători de minereu de mangan din lume și are cea mai mare rezervă de minereu de mangan din Europa. Ukraina deține cea mai mare rezervă de titan în Europa! Există 15 depozite cunoscute în diferite părți ale țării, dintre care patru sînt explorate. Aceste depozite sînt situate în regiunile Harkov, Kiev, Donetsk și Dnipropetrovsk. Țara are, de asemenea, cel mai mare depozit de uraniu din Europa și reprezintă 1, 8% din depozitul de uraniu din lume. Rezervele dovedite conțin aproximativ 45.600 de tone de uraniu. Are 300 de depozite de grafit, care conțin mai mult de 1 miliard de tone sau 20% din grafitul mondial. Doar China are mai multe rezerve de grafit (26% din rezerva totală de grafit). Alte resurse importante includ mercurul (2% din lume, 30.000 de tone, clasându-se pe locul 5 după Spania, China, Algeria și Kârgâzstan), sare de potasiu, aur, materiale de construcție, pietre ornamentale și resurse hidroenergetice.

Regiunea Donbas este una dintre cele mai mari din Ukraina, fiind recunoscută ca o zonă minieră și industrială de cărbune, care este situată în partea de sud-est a ţării și în partea de vest a Federației Ruse, o zonă de mare interes pentru ruși, de aici luptele crîncene date în ultimele zile în această regiune. Donbas este o regiune istorică, economică și geografică în estul Ucrainei, care include regiunile Donețk și Luhansk. „Donbas” este un cuvînt de amestec format din „Bazinul Donețului”, care este o abreviere pentru „Bazinul Cărbunelui Doneț”. După Revoluția Euromaidan din martie 2014, grupurile separatiste susținute de Rusia au înființat autoproclamata Republică Populară Donețk și Republica Populară Lugansk în regiunea Donbas.

Mineralele din regiunea Donetsk sînt foarte diverse. Aici au fost înregistrate aproximativ 850 de depozite, în care se extrag 40 de soiuri de materii prime. Numărul acestora ajunge la 12% din toată averea naturală a țărilor post-socialiste. Cele mai dezvoltate depozite de cărbune negru, sare de rocă, fluxuri, dolomiți, argile. Principala bogăție a bazinului Donețk este, fără îndoială, cărbunele. Din totalul cărbunelui extras din regiune, jumătate este cărbune brun, iar un sfert este antracit. Să nu uităm de gazul de şist! Bazinul de cărbune Doneț acoperă o suprafață de 23.300 km pătrați și se extinde de la vest la est, incluzînd părți semnificative ale Oblastului Donețk și partea de sud a Oblastului Lugansk. Bazinul se extinde și în partea de vest a regiunii Rostov din Federația Rusă! Regiunea Donbas este situată între mijlocul și inferior rîului Doneț în nord și nord-est și Ținutul Azov în sud. Regiunea este situată la aproximativ 300-350 km de Bazinul Manganului Nikopol și Bazinul de minereu de fier Kerch, 350-400 km de Bazinul de minereu de fier Kryvoy Rog, 120-150 km de Marea Azov și aproape de mai multe centre industriale. Economia regiunii Donbas este dominată în principal de mai multe industrii grele, cum ar fi metalurgia, mineritul cărbunelui, construcția de mașini, industriile chimice, producția de energie electrică, construcții etc. S-a estimat că regiunea Donbas conține aproximativ 60 de miliarde de tone de cărbune, făcînd-o una dintre cele mai mari rezerve de cărbune din Ukraina. Exploatarea cărbunelui din regiunea Donbas se face de la adîncimi mari. Exploatarea lignitului, de la la 600 m în subteran, în timp ce exploatarea antracitului și a cărbunelui bituminos are loc la adîncimi de 1.800 m sub nivelul suprafeței, mai mult decît din Mina Anina, atunci cînd ea funcţiona! Statisticile spun că regiunea Donețk și regiunea Lugansk au produs împreună aproximativ 30% din exporturile Ukrainei înainte de războiul din Donbas, care a început în aprilie 2014!

Regiunea Donbas este conectată cu principalele centre de populație din Europa de Est, Ukraina și Rusia printr-o rețea extinsă de autostrăzi și căi ferate.

Ca o paranteză, aproximativ 39% din populația regiunii Lugansk și 38,2% din populația regiunii Donețk sînt formate din etnici ruși, iar aproximativ 74,9% dintre locuitorii regiunii Donețk și 68,8% dintre locuitorii regiunii Lugansk vorbesc rusă ca limbă principală. Donețk este singurul mare oraș din Ukraina unde rușii sînt mai numeroși decît ukrainenii: 48% s-au declarat de etnie rusă, iar 47%, ucraineni. La limbă maternă vorbită, 88% dintre locuitori au bifat rusa și 11% ukraineana. În Luhansk datele arată că ukrainenii reprezentau 50%, iar 47% se declarau etnici ruși. Rusa era limba maternă pentru 85% dintre locuitori. Vladimir Putin a recunoscut oficial independența atît a Republicii Populare Donețk, cît și a Republicii Populare Lugansk pe 21 februarie 2022. Republica Populară Donețk (RPD) – Donetskaya Narodnaya Respublika – are 8.900 kmp și o populație estimată la 2,2 milioane locuitori.

Republica Populară Luhansk (RPL) – Luganskaya Narodnaya Respublika – are 8.400 kmp și o populație de 1,4 milioane de oameni. Din 2014, rubla a devenit moneda oficială, iar elevii învață după programa din Rusia. Peste 900.000 de oameni au primit pașapoarte ruseşti.

După ce a început războiul, în 2014, Kievul nu a mai plătit salariile funcționarilor publici înregistrați în regiunile separatiste, iar Rusia a preluat finanțarea sectorului de pensii și plătește o parte dintre salariile din sectorul public! Asta, tot ca o paranteză!

O altă mare resursă naturală, indispensabilă, este APA! Despre care am mai scris! Războaiele pentru apă vor fi o certitudine şi foarte aproape de noi. O criză a apei tinde să devină globală. În ultimii ani, după anexarea la Rusia în 2014, Crimeea, Perla Mării Negre, se deşertifică! Iar pentru a împiedica acest lucru, forţele armate ruse au nevoie de apa Niprului, nu doar de canale suplimentare, poduri sau spaţii de acces terestru. Ukraina furniza pînă la 85% din nevoile de apă ale Peninsulei Crimeea, prin Canalul Crimeii de Nord, care este conectat la Nipru, la Lacul Kahovka din Regiunea Kerson. Canalul Crimeii de Nord este lung de 402,6 km, începe la Nov Kahovka, în Regiunea Kerson, din lacul de acumulare Kahovka de pe rîul Nipru – al treilea ca mărime în Europa, după Volga şi Dunăre! – , apoi trece prin sudul Regiunii Kerson și prin Istmul Perekop, apoi prin nordul Crimeii prin Sovetskîi pînă la Kerci, în estul peninsulei. Canalul transporta în fiecare an peste 1,2 miliarde de m³ de apă din Nipru în Crimeea, adică 85% din necesarul de apă al peninsulei. Însă, după reunificarea Crimeii cu Rusia, furnizarea de apă prin canal către republică a fost întreruptă complet, în mod unilateral de partea ukraineană… Autoritățile ruse au încercat să rezolve problema aprovizionării cu apă prin bazinele naturale, care însă, în ultimul an, au devenit superficiale, din cauza cantității reduse de precipitații. Finalizat în 1971, canalul a adus apa din lacul Kahkovka din sudul Ukrainei, alimentat de Nipru. După căderea URSS, întreţinerea canalului a fost neglijată şi, pînă în 2013, debitele de apă au ajuns la doar o treime din nivelurile anilor 1980. Cu toate acestea, situaţia nu a devenit critică pînă cînd canalul nu a fost complet blocat în 2014. Pentru Ukraina, blocarea cursului a fost una dintre puţinele metode pe care o putea folosi pentru a pune presiune pe Rusia. Blocada ukraineană a fost o tactică de creştere a costurilor administrării Crimeii de către Rusia. Tactica a fost eficientă: potrivit fostului şef adjunct al Băncii Centrale a Rusiei, Serghei Aleksaşenko, primii cinci ani de ocupaţie au costat Rusia 1.5000 de miliarde de ruble (23 miliarde de dolari în 2019). Suma este echivalentă cu trei ani de cheltuieli pentru asistenţă medicală ale statului rus. Deci, Crimeea are nevoie acută de apă! Iar acest război, o va oferi! Iar oficialii ukraineni ştiu acest lucru!

PSY-OPS, SAU CUM SĂ NU CREZI NICI ÎN PROPRIA UMBRĂ

Informaţiile oficiale venite din cele două tabere combatante sînt la limita credibilului, iar în teren, sînt greu de verificat, dacă nu imposibil! Realitatea virtuală este a doua natură în acest război în care nu mai poţi avea încredere nici în propria umbră! De minciuna tactică ridicată la rang de adevăr strategic se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în psy-ops, stratcom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare!

Astăzi, Ukraina se bazează pe PR Week, şi pe conglomeratul de 150 de entităţi ale societăţii civile, semn că întregul mecanism de manipulare a informaţiei a căpătat o altă dimensiune! Autorităţile militare, precum cele din Regiunea Odessa, omit din declaraţii detalii referitoare la ţinte sau victime şi, în consecinţă, nu ştii dacă o rachetă a lovit un obiectiv strategic şi cîte victime a făcut. Potrivit siteul american MintPress News, specializat în analize politice și economice, Kievul a generat un flux constant de propagandă sofisticată, menită să-i aducă sprijinul public și oficial din partea țărilor occidentale. În spatele efortului de relații publice al Ukrainei se află o armată de strategi politici străini, lobbyiști de la Washington DC și o rețea de instituții media. Cheia efortului de propagandă este o cohortă internațională de firme de relații publice care lucrează direct cu Ministerul Afacerilor Externe al Ukrainei pentru a purta războiul informațional. Efortul internațional este condus de co-fondatoarea companiei de relații publice PR Network, Nicky Regazzoni, și de Francis Ingham, un consultant de top în relații publice, cu legături strînse cu guvernul britanic. Ingraham a lucrat anterior pentru Partidul Conservator al Marii Britanii, face parte din Consiliul de Evaluare și Strategie al Serviciului de Comunicare al Guvernului Regatului Unit, este directorul executiv al Organizației Internaționale de Consultanță în Comunicații și conduce corpul de membri pentru comunicatorii guvernelor locale din Regatul Unit, LG Comms.

Operațiunea este dirijată de Yaroslav Turbil, descris pe pagina sa de LinkedIn drept „Șeful Ukraine.ua — ecosistemul digital al Ukrainei pentru comunicații globale. Comunicare strategică și promovare a mărcii de țară.” Turbil a lucrat la mai multe organizații ale „societății civile” strîns legate de guvernul SUA și a lucrat la Internews, o organizație conectată la serviciile de intelligence americane care funcționează sub pretextul promovării libertății presei”, se scrie în angheta apărută în publicaţia americană.

Împactul acestui asalt mediatic este cu atît mai important cu cît, de partea cealaltă, mijloacele de comunicare ale Rusiei au fost oprite de la emisie în Europa şi Statele Unite, atît on-air, dar şi cele pe Internet. Mai mult, în fiecare ţară, şi în România cu atît mai mult, parcă, diferite personalităţi ale spaţiului mediatic, influenceri şi deontologi cunoscuţi, absolut TOŢI mufaţi la fluxul de granturi internaţionale, sînt extrem de atenţi, vînează şi execută orice opinie apărută în spaţiul public care nu este corectă politic sau de partea bună a istoriei şi pe orice autor. Oricine are un punct de vedere diferit decît cel oficial este catalogat pro-rus, informaţiile sînt pro-ruse, chiar datele oficiale prezentate sînt false şi transmise ca o susţinere a ocupantului rus al Ukrainei paşnice. Cum spunea preşedintele Chinei, “pentru un tango e nevoie de doi”!

În acest tablou bulversant, corespondenţilor de război le revine o răspundere uriaşă! Există un consens între noi măcar asupra unui fapt: demascarea şi condamnarea minciunilor răspîndite de armata cu cerneală şi tastatură. Este un principiu de etică profesională a noastră, indiferent de unde venim, ce limbă vorbim, pentru cine lucrăm, pentru că ştim că oricînd, oricare dintre noi poate fi ucis de oricare dintre părţile aflate în conflict! Cel puţin, din acest punct de vedere, puteţi fi convinşi că ce se transmite de pe front este ADEVĂRAT! Chiar dacă se face exces, uneori, de tragedii, imagini lacrimogene, emoţii etc. Ce ajunge să fie difuzat, contextul, ambalarea informaţiilor, nu mai este răspunderea noastră! Manipularea sau chiar falsificarea imaginilor, precum cele din jocurile pe calculator, ori alegerea detaliilor care induc conştient în eroare privitorul, şi în oroare, nu sînt produse în teatrul de operaţii, de cei care trăiesc la limita supravieţuirii, ci de aceia care stau comod în fotoliile lor, departe de lumea dezlănţuită. Exemplele sînt foarte multe, iar specialiştii independenţi încep să le scoată la lumină. Este, însă, o muncă titanică, un fel de arheologie a adevărului, să începi să discerni între realitate virtuală şi adevăr. De la transmisiunile preşedintelui Zelensky la imaginile cu distrugerile tancurilor fără ca mediul înconjurător să fie afectat, toate sînt analizate, argumentate şi făcute publice, însă puţin auzite în vacarmul informaţional existent!

RĂZBOIUL MERCENARILOR

Războiul mercenarilor, numit și războiul libian, fost un conflict armat purtat pe teritoriul african, în Cartagina, între anii 240 și 238 Înainte de Hristos!, purtat între trupele regulate ale orașului-stat și milițiile mercenare ale armatei cartagineze, care se răzvrătise după sfîrșitul Primului Război Punic. Războiul, povestit de Polibiu în detaliu – şi denimit de acesta „război fără posibilitatea armistițiului”-, a fost caracterizat de cruzimea extraordinară desfășurată de ambele părți, de urcușuri și coborîșuri și de violența luptelor. Cartaginezii au reușit, în cele din urmă să anihileze milițiile rebele, procedînd la o represiune finală sîngeroasă. Liderii mercenari au fost uciși cu toții!

Un tablou general, peste milenii, pe care îl regăsim şi astăzi, în Ukraina! Războiul din Irak a redeschis porţile larg contractorilor militari şi civili de pe întreg pămîntul. Unele date pe care le-am adunat între 2003 şi 2010, cît am fost corespondent de război în Iraq, spun că aici au luptat, la un moment dat, peste 120.000 de contractori, angajaţi în mai bine de 200 de companii! De-a lungul timpului însă, unele dintre aceste companii au devenit emblematice pentru tot ceea ce a mers prost în războiul din Iraq: extrem de scumpe, ineficiente, indiferente faţă de poporul iraqian. Astfel de companii s-au aflat în centrul celor mai mari scandaluri de război, de la abuzarea şi torturarea prizonierilor din închisoarea Abu Gharib şi pînă la deschiderea focului asupra civililor din piaţa Nissour din Baghdad. Iar cele mai crunte lupte din Iraq au pornit după ce soldaţi angajaţi ai acestor companii au fost ucişi la Falujah.

Contractorii Militari Privaţi, mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut, sînt oameni onorabili! I-am întîlnit şi în Afghanistan şi în Syria! Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme private de securtiate, cu sute de mii de angajaţi, au devenit indispensabile în războiul modern, hibrid, atunci cînd guvernele lumii nu doresc o implicare oficială în diferite operaţiuni sensibile. Iată, cîteva companii occidentale, prezentate de gigantul media „BusinessInsider”: G4S – Cu mai bine de 625.000 de angajaţi, este al doilea cel mai mare angajator privat din lume, diind depăşit doar de lanţul american de magazine Wal-Mart. O bună parte a afacerii este concentrată pe activităţi „de rutină” precum asigurarea securităţii în bănci, închisori şi aeroporturi, G4S joacă un rol important şi în zonele de conflict din întreagă lume. Grupul este prezent în peste 125 de ţări. Unity Resources Group – cu 1.200 de angajaţi în întreagă lume, firmă australiană are operaţiuni ample în Iraq, a oferit asistenţă în timpul alegerilor din Liban şi a ajutat marile companii petroliere să-şi scoată angajaţii din Bahrain în timpul protestelor violenţe. Erinys Internaţional – britanicii au fost angajaţi de Departamentul de Stat al SUA pentru diferite misiuni în Iraq. Una dintre cele mai mari misiuni ale companiei a presupus trimiterea a 16.000 de anagajati în 282 de puncte din Iraq, unde au păzit conducte şi puţuri petroliere, rafinării şi alte active legate de energie. Asia Security Group – a fost deţinută în trecut de Hashmat Karzai, vărul fostului preşedinte afghan Hamid Karzai, firmă este considerată o adevărată forţă în regiune, cu aproximativ 600 de ofiţeri de pază. DynCorp – a fost una dintre cele opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Grupul are operaţiuni în Africa, Europa de Est şi America de Sud. Are peste 10.000 de angajaţi. A participat la combaterea forţelor rebele din Columbia la începutul anilor 2000 şi la acţiuni anti-drog din Peru şi a fost trimisă pentru a dezarma luptătorii din Somalia, Liberia şi Sudan. Triple Canopy – alta dintre cele opt opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Aegis Defense Services – firma asigură protecţie pentru misiuni ONU şi ale autorităţilor americane. Cu 5.000 de angajaţi, are sedii în Afghanistan şi Bahrain şi oferă intervenţii de urgenţă, evalurea riscului şi sînt specializaţi în protejarea activelor petroliere. Defion Internaţional – cu birouri în Peru, Dubai, Iraq, Sri Lanka şi Filipine, firmă angajează şi instruieşte ofiţeri de protecţie, gărzi de corp, şoferi, şi specialişti în logistică, majoritatea recrutaţi din ţări aflate în curs de dezvoltare. Are contracte cu Departamentul de Stat al SUA. Academi – fostă Blackwater, devenită ulterior Xe Services şi, mai nou, Academi, firmă de pază operează una dintre cele mai mari şi mai complexe baze militare private din lume. Are aproximativ 20.000 de angajaţi, 20 de avioane şi o flotă de vehicule blindate de teren. Nu lipsesc canadienii de la Global, dar vine tare din urmă, concurenţa: Wagner! Este cunoscută acum şi în Ukraina, ca PMC Liga. Aceştia au fost utilizați ca “omuleţi verzi”, fără identitate, în conflicte oficiale și neoficiale, inclusiv în timpul anexării unei părți din Donbass în 2014. Contractorii Wagner au fost folosiți activ în timpul războiului din Syria, dar şi în Africa şi Venezuela, Libia, Republica Centrafricană și Mali. Potrivit informaţiilor, Wagner desfăşoară activităţi în 30 de ţări ale lumii!

În Ukraina se află din 2014, iar potrivit serviciilor ukrainene de informaţii, între contractorii Wagner ucişi pe teritoriul Ukrainei se află combatanţi francezi, anglo-saxoni sau syrieni!

Tema luptătorilor străini, şi a batalioanelor de voluntari, aflaţi de o parte şi de alta a principalilor combatanţi, este extrem de importantă şi de actuală în acst război din Ukraina. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă, sau cum va evolua el, indiferent de acordurile politice de la un moment dat. Pentru că, intrarea în teatrul de operaţiuni a “voluntarilor” seamănă izbitor cu povestea dezastrului din Afghanistan, unde victoria mujahedinilor asupra armatei sovietice şi retragerea acesteia totală la 15 februarie 1989, a fost determinată de coalizarea facţiunilor mujahedine şi de cantitățile uriaşe de arme și alte materiale de război expediate rebelilor, prin Pakistan, de către Statele Unite și alte țări și de către musulmanii din întreaga lume. În plus, un număr nedeterminat de voluntari musulmani – denumiți popular „afgani-arabi”, indiferent de etnia lor, au călătorit din toate părțile lumii pentru a se alătura opoziției. Baza aducerii în Afghanistan a acestor luptători străini era fundaţia milionarului saudit Oussama Bin-Ladden. Baza – adică, Al Qaida!

Peste 20.000 de occidentali luptă de partea Ukrainei. Fără să pun la socoteală, voluntarii interni, despre care voi vorbi în continuare! O companie de recrutare pentru contractori privaţi din întreaga lume a anunţat în urmă cu o lună locuri de “voluntari” în Ukraina plătite cu 2000 usd/zi, sau 60.000 usd/lună. Astfel de tarife erau practicate în Iraq de contractorii care acţionau pe celebra “şosea a morţii”, care lega Aeroportul din Baghdad de Zona Verde. Evident, tariful anunţat este valabil pentru ţările de categoria 1, adică SUA, Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Pentru contractorii din ţările aflate în altă categorie, precum România sau republica Moldova, salariile sînt semnificativ mai mici. 3000 de contractori americani şi-au anunţat deja intenţia de a veni voluntari în Ukraina! La rîndul său, Putin a admis participarea voluntarilor străini de partea Rusiei, fără să pună la socoteală formaţiunile “statale” ale Doneţkului şi Luganskului, fără batalionul de ceceni sau cele din alte republici ruse, precum cel din Ossetia de Sud! În practică, cecenii sînt cei care s-au trezit să lupte cu alţi ceceni, mai puțin loiali Kremlinului și lui Putin, care luptă de partea Ukrainei! Sînt echipați pentru a înăbuși revoltele și gherilele: nu sunt obișnuiți să lupte pe linia frontului, ci să impună ordinea în orașe. Ofertele Wagner, de exemplu, se ridică la doar 6000 de dolari/lună!

Nu se știe oficial cîți “voluntari” au călătorit pentru a lupta în războiul din Ukraina. În ajunul invaziei, serviciile italiene de anti-terorism au raportat 60 de compatrioți de extremă dreapta, extremiști și mercenari care ar fi răspuns apelului „fraților” lor, adică milițiile separatiste pro-ruse, pentru „plata” anemică de 400 de dolari pe lună! Mediul fundamental este cel de extremă dreaptă: populat de subiecți ai radicalismului negru apropiați de formaţiunile Loialitate și Acțiune, Forza Nuova și grupuri de naziskin, așa cum au demonstrat primele două procese (la Genova) împotriva recrutorilor și mercenarilor care doreau să angajeze soldați destinați pentru Milițiile ruse din autoproclamatele republici populare Donețk și Lugansk.

“Grefele” în sprijinul armatelor regulate sînt acum de diverse feluri și pe ambele fronturi: câini liberi precum “foreign fighters”, elite paramilitare organizate, legionari din toate mediile. Ambele tabere care se confruntă în Ukraina sînt ajutate, sau se servesc, de batalioane de paramilitari – şi ambele încearcă să le aducă sub control, integrîndu-le membrii în forţele militare regulate şi în politica oficială. Dar nu toţi paramilitarii sînt dispuşi să-şi piardă raţiunea de a fi sau sursa de avantaje care este războiul. Iar unele fracţiuni au deja războaiele lor, chiar cu autorităţile locale! Organizaţiile paramilitare reuşesc mobilizarea oamenilor prin ideologie şi propagandă; iar fără un duşman comun nu pot exista.

Tradiţia organizaţiilor paramilitare ideologizate e înrădăcinată în memoria colectivă a ukrainenilor. Cazacii lui Hmelniţki, anarhiştii lui Mahno, naţionaliştii lui Bandera, iar acum Pravîi Sector şi alţi paramilitari din Donbas au cîştigat simpatia populară, în contextul în care statul ukrainean a fost extrem de slab. Duşmanul comun – Rusia, dar şi războiul vor amîna rezolvarea problemei acestor extremişti înarmaţi şi protejaţi politic! Astăzi, potrivit informaţiilor, pe frontul din estul Ukrainei luptă cel puţin 34 de batalioane de paramilitari pro-Kiev! Din aprilie pînă în iunie 2014, aceste structuri militare s-au aflat în afara controlului statal şi au condus operaţiuni militare pe cont propriu.

În septembrie 2015 (!), Serghei Velenciuc scria în FPR, nr 47, că: “Voluntarii s-au echipat şi s-au organizat singuri, iar liderii lor au devenit figuri politice influente. Partidele de la guvernare le fac curte, pentru a valorifica capitalul de imagine al luptătorilor pentru independenţă, dar şi pentru a controla masele de voluntari cu arma în mână. Istoria acestor grupări este contradictorie, iar viitorul lor în Ukraina post-Minsk 2 trezeşte îngrijorări”. Istoria structurilor paramilitare care luptă în Ukraina începe în ianuarie 2014, cînd au fost formate primele detaşamente de apărare ale Euromaidanului. Pentru a ţine piept atacurilor forţelor de ordine subordonate lui Ianukovici, organizaţiile de extremă dreaptă, galeriile de suporteri şi unele organizaţii politice s-au reunit într-o structură paramilitară informală cu numele Forţele de Autopărare ale Maidanului. Tot pe Maidan, pe baza organizaţiilor ultranaţionaliste din Ukraina, s-a născut şi organizaţia Pravîi Sektor (Sectorul de dreapta), care s-a aflat în primele linii ale conflictului din Kiev, extrem de prezentă astăzi în regiunea Odessa. Ulterior a devenit partid politic. Într-o Ukraină cuprinsă de revoluţie, în aproape fiecare oraş, unde în februarie 2014 a învins Euromaidanul, s-au format detaşamente de apărare locală, care asigurau ordinea publică. În situaţia în care celelalte structuri de forţă ale ţării erau paralizate, paramilitarii erau singurii care puteau păstra ordinea şi asigura „cîştigurile revoluţiei”.

Începutul ostilităţilor din estul Ukrainei au dat un nou impuls formaţiunilor paramilitare dedicate apărării „revoluţiei continue”, vorba lui Lenin! Pentru „legalizarea” sutelor de batalioane de apărare teritorială au fost adoptate un şir de legi care au facilitat intrarea foştilor protestatari în structurile de forţă ale statului. În acest fel acea masă de voluntari de pe Maidan, puternic motivaţi şi ideologizaţi, au fost integraţi în trei structuri de forţă ale Ukrainei: Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Garda Naţională şi Armata. Doar cele două batalioane ale partidului radical de dreapta Pravîi Sektor au un statut mai puţin clar, deoarece nu se supun autorităţii statale, dar ele activează în Vest, la Lvov şi în sud, în Regiunea Odessa!

Situaţia nu este însă atât de roz cum o prezintă instituţiile ukrainene. Unele batalioane nu au fost nici pînă astăzi subordonate total statului, deşi din punct de vedere legal se află în componenţa structurilor de forţă. Exemplul cel mai bun este Batalionul Azov, format din membrii unor organizaţii neo-naziste din Ukraina. Este batalionul „rockstar” de pe frontul din Est, care a eliberat Mariupolul în iunie 2014 şi a păstrat constant poziţiile pe litoralul Mării Azov, deşi astăzi suferă pierderi grele în faţa atacurilor ruseşti – dar şi care nu ezită să-şi facă publice ideile naziste. Batalionul s-a aflat în centrul unor scandaluri legate de insubordonare faţă de comandamentul operaţiunilor anti-teroriste şi de încălcare a acordurilor de încetare a focului de la Minsk. Azov a rămas totuşi autonom, din cauza poziţiei sale strategice pe linia frontului. Ministerul de Interne dizolvă batalioanele rebele, deşi de cele mai multe ori acestea sînt greu de identificat şi localizat în zona de conflict. Pe de altă parte, combatanţii batalioanelor mari, ca Aidar sau Azov, sînt dificil de adus în faţa justiţiei din cauze politice. Încă mai greu de gestionat este Pravîi Sektor, care este şi partid reprezentat în parlament!

Cele mai multe structuri paramilitare din Ukraina s-au format în centre financiare şi industriale mari, unde au existat oameni de afaceri sau politicieni care le-au putut susţine economic activităţile. Unele batalioane au fost create şi finanţate de oligarhi ukraineni, aşa că pe lîngă interesul naţional au promovat intens şi interesele private ale finanţatorilor. De exemplu, miliardarul oligarh israeliano-cipriot-ukrainean Igor Kolomoiskii, fostul guvernator din Dnepropetrovsk, a creat şi finanţat batalionul Dnepr-1, a finanţat parţial batalioanele Azov, Aidar şi Donbas – cele mai mari structuri paramilitare de pe frontul ukrainean. Potrivit presei ukrainene din 2014, Kolomoiskii cheltuia lunar circa 10 milioane de dolari pentru a finanţa diferite astfel de grupări! Pe care oligarhul nu a ezitat să le utilizeze împotriva concurenţilor şi, în cazul companiei Ukrtransnafta, chiar pentru a face presiuni asupra statului cu aspiraţii la integrarea în UE şi NATO!

Batalioanele paramilitare pro-Kiev au utilizat la maximum naţionalismul şi rusofobia pentru a-şi crea o ideologie şi o naraţiune internă, adică pentru a căpăta legitimitate şi a susţine moralul combatanţilor. Cele mai mari batalioane de pe front au mizat chiar pe cîte o nişă ideologică: Azov a apelat la ideile naziste, Donbas la naţionalism civic, Pravîi Sektor la naţionalism etnic. Pravîi Sektor provine din circa şase mişcări ultranaţionaliste din vestul Ukrainei, care se revendică de la mişcări naţionaliste ukrainene din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Trizub, UNA–UNSO, Adunarea Social-Naţionalistă şi alte trei organizaţii de extremă dreaptă au format Pravîi Sektor pe baricadele Maidanului, ca forţă de rezistenţă împotriva regimului lui Ianukovici. Noul grup paramilitar a coagulat un număr mare de foşti combatanţi din Transnistria, Cecenia, Georgia ori foşti poliţişti şi membri ai unor organizaţii criminale. Liantul: ideologia naţionalistă şi respingerea trecutului sovietic. Pe baricadele Euromaidanului, Pravîi Sektor a jucat rolul detaşamentelor de elită, iar membrii organizaţiei şi-au cîştigat reputaţia de „eroi ai revoluţiei”, iar mai apoi de „eroi ai războiului”. Cele două batalioane paramilitare ale Pravîi Sektor, care staţionează în Donbas, au statut independent. În cazul acestei organizaţii, situaţia este complicată de faptul că Pravîi Sector a devenit partid politic, situat în opoziţie faţă de guvern – un partid politic cu membri înarmaţi… Dincolo de laturile politică şi militară, Pravîi Sektor este şi un fenomen social. Predecesorii săi din aripa dreapta-naţionalistă erau consideraţi marginali şi nu se bucurau de simpatia populaţiei. Pravîi Sektor a fost re-branduit, dar a şi nimerit într-o realitate socială diferită. În contextul ruperii definitive de Rusia şi a re-inventării naţiunii, Pravîi Sektor a adus o notă naţionalistă identităţii ucrainene în formare. În unele cazuri, membrii Pravîi Sektor au început a acţiona în ilegalitate, în scopuri individuale sau colective. S-au dedat la intimidarea unor funcţionari indezirabili, la reglări de conturi, furturi, atacuri armate asupra unor grupări mafiote. Cu naţionalismul devenit trendy, nu e de mirare că radicalii au devenit destul de populari, îndeosebi în rândul tinerilor. În Odessa, Sectorul de Dreapta protejează clădirile şi simbolurile evreilor, colaborează destul de strîns cu ambasada Israelului la Kiev şi se abţine de la orice comentariu vizavi de originile semite ale multor miliţii naţionaliste.

Batalionul 24 de Asalt, AIDAR, unitate de apărare teritorială a fost plasată în 2015 sub comanda Ministerului de Interne și integrat în „forțele de apărare” de către Statul Major ukrainean. Acest batalion este responsabil pentru combaterea insurgenței pro-ruse din Est. Batalionul are sediul în Starobilsk, la aproximativ 80 de kilometri nord de Lugansk. Este alcătuit din aproximativ 400 de voluntari din serviciile de securitate și demonstranții Euromaidanului. În timp ce statul ukrainean este în faliment și mulți soldați ai armatei naționale au dezertat, pentru a compensa o armată ukraineană dezorganizată și slab motivată, ai cărei recruți nu mai erau trimiși să lupte în estul țării de teamă să nu schimbe tabăra, la 13 aprilie 2014 se înfiinţează AIDAR. Batalionul de Apărare Teritorială Aidar a fost primul batalion de apărare teritorială a Ukrainei, un detașament militar de voluntari subordonat Ministerului Apărării al Ukrainei. Liderii acestuia susțin că, dacă politicienii „trădează” cauza națională, unitățile de voluntari sînt gata să îi răstoarne de la putere spunînd că „l-am alungat pe Ianukovici cu cocktail-uri Molotov, dar acum avem tancuri ”. Printre luptătorii Aidar, „neîncrederea în stat este un sentiment comun”. În 2014, Amnesty International și OSCE au acuzat batalionul de încălcări ale drepturilor omului, detenții arbitrare, execuții de civili, deținuți, furt, rachete și alte acțiuni care ar putea fi traduse ca crime de război. Un alt raport al Amnesty International denunță faptul că paramilitarii pro-europeni, inclusiv cei ai batalionului Aidar, comit acte de crime de război, prin executarea ostaticilor și prizonierilor pro-ruși prin tăierea capului.

Detașamentul de Operațiuni Speciale „Azov”, cunoscut și sub denumirea de Batalionul Azov, Regimentul Azov sau Detașamentul Azov este un regiment al Gărzii Naționale Ukrainene situat în Mariupol, în regiunea de coastă a Mării Azov. Primele acțiuni pe câmpul de luptă ale regimentului au avut loc în Bătălia de la Mariupol în mai-iunie 2014. Inițial o miliție formată din voluntari pe 5 mai 2014 Azov a fost încorporată în Garda Națională. Detașamentul a devenit cunoscut după ce membrii săi au fost acuzați de tortură și crime de război, precum și pentru simpatiile față de ideologia neonazistă și utilizarea simbolurilor neonaziste. Logo-ul batalionului conține simbolul Wolfsangel! În 2018, Congresul SUA a blocat ajutoarele militare pentru batalionul Azov din cauza ideologiei. Membrii regimentului provin din 22 de țări și din medii diferite, inclusiv arabi, ruşi, americani, francezi, precum și creştini, musulmani sau evrei! Din 27 aprilie 2016, 300 de combatanţi și vehicule blindate ușoare din regimentul AZOV au fost repartizate la Odessa, pentru a proteja ordinea publică după ce Mickail Saakashvili, fostul Guvernator al Odessei, a scris pe rețelele de socializare despre o serie de atacuri ale “mercenarilor” pro-ruși asupra populației civile.

Ideologia mobilizează intens resursele psihologice şi fizice ale oamenilor. Nu e de mirare că paramilitarii ukraineni au un moral şi o capacitate de luptă net superioare trupelor regulate, formate în majoritate din recruţi de altă etnie decît cea ukraineană, care adesea nu sînt fericiţi să lupte pentru statul în care trăiesc.

Dorinţa tinerilor recruţi de a lupta pe front alături de paramilitari nu vine doar din scopuri nobile. Pentru unii, armata şi structurile paramilitare au reprezentat ultima soluţie pentru a cîştiga un salariu sau pentru a ieşi din izolarea comunităţilor în care trăiesc. Miezul multor grupări paramilitare au fost suporterii, protestatarii de pe Maidan, membrii unor ogranizaţii extremiste din vestul Ukrainei – tineri şi adulţi cu venituri scăzute, fără studii, proveniţi din zone sărace ale Ukrainei. Pentru liderii acestor batalioane participarea la război este o oportunitate de a cîştiga bani şi influenţă politică. În mod previzibil, şefii celor mai mari batalioane de pe front au devenit parlamentari şi figuri politice importante, deşi pînă în 2014 aveau un statut social modest.

Insurgenţa pro-rusă din estul Ukrainei se datorează în mare parte grupărilor paramilitare separatiste. Populaţia locală s-a mobilizat activ pentru realizarea secesiunii şi crearea aşa-zisei Novorossia, care să includă regiunile ukrainene de la litoralul Mării Negre. La ora la care scriu acest text este în pregătire un referendum pentru înfiinţarea unei noi Republici Populare: Kerson!

Din punct de vedere sociologic, grupările paramilitare din regiunile separatiste sînt foarte diverse. În regiune, există un batalion format din mineri – Kalmius, altul alcătuit din foşti poliţişti şi veterani ai serviciilor speciale – Vostok -, dar şi Oastea cazacilor de pe Don! Vostok a fost cooptat la guvernare, şeful său primind portofoliul aşa-ziselor servicii speciale ale Doneţkului. Similar, batalionul Sparta, în frunte cu şeful său, „Motorolla”, fost angajat la o spălătorie de maşini, a fost şi el cooptat la guvernare, deşi cu un portofoliu minesterial puţin important. Toate cele trei forţe majore din Doneţk sînt coordonate de consilieri ruşi, în timp ce batalioanele pro-Kiev au consilieri proveniţi din PMC americane, cu renume! În Lugansk, situaţia e mult mai complicată. „Oastea Novorossiei”, din această regiune, este fragmentată în fracţiuni concurente, cu ideologii opuse. Cel mai mare batalion de paramilitari local, rămîne Zarea.

EPILOG

Aşa cum scriam la început, împreună cu războiul între Ukraina şi Rusia invadatoare, cel puţin trei războaie paralele se derulează în această Matrioşkă demonică: pentru resurse, pentru minţile şi sufletele oamenilor şi războiul mercenarilor. Chiar dacă se va ajunge la un acord politic, de încetare a focului, chiar dacă mugurii păcii vor înflori în această primăvară, cele trei păpuşi vor fi greu de oprit mulţi ani de acum încolo! Dacă nu, imposibil!

MAREA INVAZIE

Am scris de nenumăate ori că armata rusă masată pe frontiera sa vestică nu va invada Ukraina. Cele două date anunţate, 16 februarie, ora 3:00, şi 20 februarie, ora 8:15, au trecut fără să se întîmple nimic. Am promis că dacă această invazie va avea loc, nu voi mai scrie nici un rînd, niciodată! Continui să cred că MAREA INVAZIE rusă în Ukraina nu va avea loc! Pentru că, orice logică a Păcii spune asta! Economic, politic, social, toţi parametri sînt împotriva unei Rusii belicoase, iar contextul mondial nu este unul de natură să comiţi gesturi de “totul sau nimic”. Pe asta mă bazez! E o logică de bun simţ.

Totuşi, discursul de aseară al lui Vladimir Putin a părut, mai de grabă, o declaraţie de război, decît o recunoaştere a unor entităţi statale. Gestul de recunoaştere a independenţei republicilor populare era aşteptat încă din 2014 şi putea avea loc fără cei 14.000 de morţi! Doneţkul şi Luganskul reprezintă acelaşi tipar de control folosit în Georgia cu Abhazia şi Osetia de Sud, sau în Moldova cu Transnistria! Mai mult ca sigur, armata rusă va fi trimisă ca “pacificatoare” în cele două republici populare, aşa cum NATO are încă misiuni de menţinere a păcii în Kosovo! În cazul nostru, după ce Putin a anunțat că recunoaște independența separatiștilor nu mai prea există armistițiul stabilit prin acordurile de la Minsk. Ca o paranteză, dacă sîntem sinceri, vom recunoaşte că nu Rusia a inventat nici trolii pe internet, nici recunoaşterea independenţei unor teritorii rupte prin forţa armelor, nici alte astfel de mizerii. Ruşii doar le-au perfecţionat şi dus într-o altă dimensiune! Două decrete ale preşedintelui rus cer Ministerului Apărării ca „forţele armate ale Rusiei să îşi asume funcţii de menţinere a păcii pe teritoriul” „republicilor populare” Doneţk şi Lugansk! Vladimir Putin a semnat şi acorduri de ajutor reciproc cu aceste două entităţi separatiste care, cu sprijinul Rusiei, luptă de opt ani împotriva forţelor armate ukrainene. Acordurile, cu o durată de 10 ani, creează „temeiul legal pentru prezenţa” în aceste teritorii a „unităţilor militare ruse necesare menţinerii păcii în regiune şi asigurării unei securităţi de durată pentru părţi”, potrivit unei note explicative care însoţeşte aceste texte. Documentele „prevăd obligaţiile părţilor de a asigura asistenţă reciprocă în cazul în care una dintre părţi este ţinta unui atac” şi „prevăd protecţia comună” a frontierelor. Aceste acorduri de prietenie şi ajutor reciproc urmează să treacă marţi prin Parlamentul Rusiei.

Dar dacă Putin nu se înscrie în logica prezentată mai sus? Refuz să admit că preşedintele rus este nebun sau că este un “dictator însetat de sînge”. Toată activitatea sa de conducător de stat a dovedit că este logic şi coerent în gesturi şi fapte. Dacă Putin va rupe Ukraina în două, după previziunile CIA (care niciodată nu a stat foarte bine la analiza Rusiei!), atunci gestul său va avea consecinţe planetare. Nu mi-e teamă de acţiunile lui Vladimir Putin în această direcţie. Mi-e frică, însă, de acordurile şi înţelegerile internaţionale care i-au dat curajul şi garanţia să comită astfel de gesturi! Şi acestea ar putea fi două, cel puţin: cu China – ieşind din logica schimburilor comerciale bazate pe dolar şi adoptarea unei pieţe asiatice gigantice, de liber schimb -, şi cu Germania – care în condiţiile în care Nord Stream 2 va deveni operaţional va deveni cea mai importantă putere energetică europeană! – , pentru noi, aici în Estul Europei, un nou 23 august, un nou Pact Ribbentrop-Molotov! De aceste două înţelegeri, dacă ele există, ar trebui să ne temem!În rest, dincolo de miza directă, Ukraina, se află miza gazului în Europa: prin conductă, din Rusia, sau cu vapoare cistern, din SUA! Interese comerciale stricte care, teoretic, nu ar trebui să ne privească pe noi, România omului de tinicea cu şapcă. Noi, România sîntem ocoliţi şi de conducta sudică europeană şi nu avem nici terminal de gaze lichefiate. Şi chiar acă am avea, vapoarele americane nu vor putea traversa Bosforul cu o astfel de încărcătură! Deci, caz închis!

Putin a anunțat luni seară că recunoaște republicile separatiste din estul Ukrainei, Doneţk și Lugansk.
Agențiile de presă internaționale au anunțat de aseară că președintele Rusiei a semnat decretul de recunoastere. Putin, însă, și-a construit discursul dezlănțuindu-se împotriva Ukrainei și a legitimității acesteia ca stat – invocînd atît argumente istorice cît și corupția pe care s-ar fi construit Ukraina ca stat independent, rupt din trupul fostei Uniuni Sovietice. Astfel, Putin a declarat că Rusia are tot dreptul asupra unor teritorii ale Ukrainei. “Rusia a fost jefuită după 1990”, a spus Vladimir Putin, reiterînd un discurs mai vechi prin care spunea că “destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geo-politică a secolului XX”.

„Dacă există anexare, vor exista sancțiuni, iar dacă există recunoaștere, voi pune sancțiunile pe masă și miniștrii vor decide”, a declarat și șeful politicii externe al UE, Josep Borrell. Vladimir Putin, scrie BBC, a fost avertizat că, dacă va aproba decizia Consiliului de Securitate al Rusiei, este probabil ca UE să impună sancțiuni. Potrivit unui comunicat al Kremlinului, președintele Rusiei le-a comunicat anterior liderilor de la Paris și Berlin că urmează să semneze un decret privind recunoașterea unor regiuni din Donețk și Lugansk ca state independente! Franța a convocat o ședință extraordinară privind securitatea în legătură cu situația dintre Rusia și Ukraina, anunță Reuters, citînd Palatul Elysee. Și președintele ukrainean Volodimir Zelenski a convocat Consiliul Național de Securitate și Apărare a țării.

Evident, „România condamnă cu fermitate recunoaşterea de către Federaţia Rusă a ‘independenţei’ autoproclamatelor republici separatiste din Doneţk şi Luhansk, părţi componente ale Ucrainei. Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei. De asemenea, prin această decizie, Rusia încalcă obligaţiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk, care devin astfel golite de conţinut”, transmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat şi nu Preşedintele care, probabil dormea la acea oră, obosit de rolul de om de tinichea, de peste zi.

DIN CICLUL: NU-L DESENA PE DRACU PE PEREŢI, CĂ-ŢI INTRĂ ÎN CASĂ

BMTF, 19 feb – Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au afirmat sîmbătă ca au observat o „creştere spectaculoasă” a încălcărilor armistiţiului în estul Ukrainei, unde separatiştii pro-ruşi şi forţele ukrainene se înfruntă din 2014, notează AFP, preluată de Agerpres.

Ei „au observat o creştere spectaculoasă” a acţiunilor armate de-a lungul liniei frontului, a indicat OSCE într-un comunicat, adăugînd că în prezent există la fel de multe incidente ca înainte de un acord semnat în iulie 2020 pentru a consolida încetarea focului.

OSCE a raportat 222 de încălcări ale încetării focului, joi, pe linia de front din regiunea Doneţk, sub controlul separatiştilor pro-ruşi, printre care 135 de „explozii”, faţă de 189 miercuri şi 24 marţi.

În regiunea Lugansk, un alt oraş din estul Ukrainei controlat de separatiştii pro-ruşi, organizaţia a constatat 648 de încălcări, printre care 519 „explozii”, faţă de 402 miercuri şi 129 marţi.

OSCE „face apel la părţi să respecte cu stricteţe toate angajamentele pe care şi le-au asumat, să ia toate măsurile necesare pentru a reduce tensiunile şi să lucreze pentru o detensionare imediată pentru binele civililor nevinovaţi de ambele părţi ale liniei frontului, care continuă să suferă ca urmare a acestui conflict”, a adăugat OSCE în comunicatul său.

OSCE, organizaţie din care fac parte Rusia şi Statele Unite, derulează o misiune de observare în Ukraina din 2014, după anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova şi declanşarea conflictului dintre Kiev şi separatiştii pro-ruşi din estul Ukrainei. Acest conflict a făcut peste 14.000 de morţi, reaminteşte AFP.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a ordonat vineri ministrului interimar pentru situaţii de urgenţă, Aleksandr Ciuprian, să se deplaseze în Rostov pe Don, în sud-estul Rusiei, pentru a organiza cazarea, mese calde şi tot ceea ce este necesar, inclusiv îngrijire medicală celor care părăsesc cele două republici separatiste autoproclamate din estul Ukrainei, a informat agenţia de presa RIA Novosti, citîndu-l pe Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, care anterior declarase presei că nu ştie nimic despre evacuarea locuitorilor din regiunile din estul Ukrainei controlate de separatişti. Mai mult, Vladimir Putin a cerut guvernului să asigure de urgenţă plata a 10.000 de ruble (aproximativ 114 euro) fiecărui refugiat care soseşte din Donbas în regiunea Rostov, conform unei declaraţii a lui Peskov, citată de RIA.

Anterior, administraţia autoproclamatei Republici Populare Doneţk (DNR) a anunţat organizarea evacuării centralizate în masă a civililor din această regiune în Rusia, în primul rînd a femeilor, copiilor şi bătrînilor, acuzînd Kievul de pregătirea unei invazii după reizbucnirea confruntărilor.


Canalele de televiziune ruse au difuzat imagini cu evacuarea unor locuitori din Donbas, între care unele arătînd copii în curtea unui orfelinat.

Ukraina a reiterat vineri că nu are nici o intenţie de a lansa vreo ofensivă în Doneţk şi Lugansk, aşa cum pretind separatiştii. Separatiştii din Doneţk au declanşat vineri după-amiază sirenele protecţiei civile, fără să indice vreun motiv, conform agenţiilor de presă ruse, ceea ce a fost de natură să confere un surplus de tensiune situaţiei şi aşa îngrijorătoare.

În ultimele 48 de ore se înregistrează o reizbucnire a confruntărilor în Donbas, scena unui conflict de opt ani între forţele ukrainene şi separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident legate de Ukraina. Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera ukraineană şi este suspectată de Occident că s-ar pregăti să invadeze ţara vecină.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat vineri că vede în reizbucnirea actuală a confruntărilor în curs în estul Ukrainei „un scenariu” de „provocări” concepute de ruşi pentru a justifica un atac asupra Ukrainei, notează AFP.

CINE ÎNCHIDE GAZUL?

BMTF, 16 feb – La 15 februarie 1989, URSS îşi retrăgea ultimele unităţi din Afghanistan, după zece ani de intervenţie în sprijinul regimului frate comunist de la Kabul în faţa rebeliunii islamiste. Această retragere, decisă de fostul secretar general de atunci al PCUS, Mihail Gorbaciov, a însemnat o înfrîngere pentru Uniunea Sovietică şi a contribuit la prăbuşirea colosului sovietic. În acea zi, Mihail Kojuhov, corespondent de război al cotidianului Komsomolskaia Pravda, traversa Podul Prieteniei peste fluviul Amudaria ce separa Afganistanul de URSS, la bordul penultimului blindat din ultimul convoi sovietic, iar Generalul Boris Vsevolodovich Gromov a fost ultimul soldat sovietic care a părăsit Afghanistanul, traversînd pe jos Podul Prieteniei!

A convoy of Soviet Army armoured personal vehicles cross a bridge in Termez, 21 May 1988 at Soviet-Afghan border, during the withdrawal of the Red Army from Afghanistan. The Soviet Union invaded Afghanistan in December 1979 to shore up the pro-Soviet regime in Kabul and maintained more than 100,000 troops in the country until completing their phased withdrawal in 1989. (Photo by VITALY ARMAND / AFP) (Photo credit should read VITALY ARMAND/AFP via Getty Images)

În treacăt fie spus, Gromov a făcut trei rotaţii în TOA (1980–1982, 1985–1986, 1987–1989) și a fost cunoscut ca ultimul comandant al Armatei 40 în Afghanistan. Gromov a fost ultimul soldat sovietic care a părăsit Afghanistanul, traversînd pe jos Podul Prieteniei care se întindea pe rîul Amu-Daria la 15 februarie 1989, ziua în care s-a finalizat retragerea sovietică din Afghanistan. El a primit cea mai înaltă distincţie militară – Steaua de Aur a Eroului Uniunii Sovietice după ce Operațiunea Magistral a ridicat asediul orașului Khost din estul Afghanistanului. După Războiul din Afghanistan, a fost ales candidat la funcția de vicepreședinte de către Partidul Comunist la alegerile prezidențiale ruse din 1991 (candidatul la funcția de președinte a fost fostul premier Nikolai Ryzhkov). A fost primul ministru adjunct al apărării al Federației Ruse. În 1994, Gromov s-a retras din Forțele Armate Ruse și a fost numit viceministru de interne. El a fost ales, în 1995, în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus. În ianuarie 2000, a fost ales guvernator al regiunii Moscovei și reales în decembrie 2003. Şi tot în treacăt fie spus, cînd în 2003 veneam în sudul Iraqului să însoţesc în desfăşurare, pentru prima dată, Batalionul 811 Infanterie Dej, DRAGONII TRANSILVANI, fostul meu coleg – astăzi consilier ministerial! – le-a cerut militarilor să nu mă sprijine, să nu-mi dea informaţii pentru că “sînt ungur şi nu ţin cu Armata română”! “Nu are sînge de român”, îmi povestea, atunci lt. Leş, ofiţer de relaţii publice.

OK! În 2022, tot într-o zi de 15 februarie, ruşii au început retragerea trupelor masate (artistic sau nu!) la frontiera de Est a Ukrainei, după ce timp de mai bine de două săptămîni o presiune mediatică uriaşă, fără precedent, anunţau ca dată inevitabilă de atac asupra Ukrainei, 16 februarie 2022! Ora 3:00, scria ziarul The SUN! Dezamăgiţi de această întorsătură, propagandiştii războiului spuneau ieri că “sîntem cu toţii la mîna comportamentului instabil al preşedintelui rus”! Astfel de etichete lipite de nişte…, mă rog, nu am mai întîlnit dinainte de războiul din Golf, cu campania de demonizare a lui Saddam Hussein. Acum, cassandrele războiului din România au aplicat aceeaşi metodă, de manual, pentru demonizarea lui Vladimir Putin, fost ofiţer de informaţii KGB, în DDR, care, nu m-aş mira să fi contribuit la scrierea manualului de demonizare a adversarului. Deşi, după cîte îi cunosc, ruşii nu au o astfel de imaginaţie! O spun cu simţ de răspundere, fără să fi fost recrutat vreodată de KGB, FSB şi alte …OB-uri, dar testat cu detectorul de minciuni pe tema asta, pentru că regimului Traian Băsescu nu-i convenea adevărul pe care-l transmiteam din Republica Moldova. Sigur, am fost retras de Bucureşti pe motiv că… mă îmbăt cu comuniştii! Straşnik!

Deci, ruşii lui Putin, nu vor ataca Ukraina lui Zelenski, cu 100.000 de militari, tancuri, baterii de rachete etc. Apropo, a auzit cineva, Gazprom a oprit robinetul de gaze spre Ukraina? Îngheţau bebeluşii prin maternităţi de frig? Bătrîne neputincioase în case? Nu? Adică, cum? Războiul ca războiul, dar afacerile sînt afaceri?

Spuneam, luna trecută într-un ORDIN DE ZI că dacă vor să se lupte cu NATO, ruşii pot instrumenta o secesiune în Bosnia-Herţegovina. Scenariul rămîne valabil. Ba, chiar primeşte un impuls, pentru că ruşii sînt maeştrii pe scenariul cu pricina. Şi abia acum se îngroaşă gluma!

Parlamentul rus a cerut Kremlinului să recunoască independenţa teritoriilor separatiste pro-ruse din estul Ukrainei, adică Doneţk şi Lugansk, informează Reuters citînd agenţia de presă Interfax din Ukraina! Dacă “instabilul Putin” recunoaște independența celor două republici aflate într-un echilibru fragil, răsar motivele adevărate de război, pentru că sînt aruncate la gunoi acordurile de la Minsk, ceea ce înseamnă că nu mai există nici un acord de încetare a focului, iar toate negocierile de pînă acum sînt egale cu zero! Dispariţia unui minim cadru juridic, poate presupune şi încetarea armistiţiului iar luptele pot reîncepe în orice moment. Pot ataca separatiștii pro-ruşi, că oricum, pe ei nu are cine să-i tragă la răspundere, pot ataca ukrainenii, obosiţi de statul în tranşee pe această “linie Maginot” a Estului sălbatic, ca să elimine problema republicilor independente. Indiferent cine începe, nu se va mai ştii cine a tras primul glonţ, dar armata rusă vine să calmeze situația şi în locul unei „invazii” lipsite de logică vom avea o „misiune de pacificatori”, ca în Transnistria, precedentul din Vestul Ukrainei pe care Kievul l-a susţinut permanent, în detrimentul Republicii Moldova în penibilele negocieri din formatul 5+2 (Formatul 5+2 include reprezentanți ai părților, mediatorilor și observatorilor în procesul de negociere – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, Uniunea Europeană și Statele Unite. Scopul negocierilor în formatul 5+2 este de a elabora parametrii unei soluționări cuprinzătoare, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în hotarele ei recunoscute pe plan internațional, cu un statut special pentru Transnistria în componența Moldovei.) fără România! Chiar dacă nu atacă nimeni, Ukraina intră în logica transnistrizării! Deci, adio NATO, adio UE! Nu cred că strategii de la Pentagon şi de la NATO nu au luat în calcul aceste detalii, minore! Pe Putin recunoașterea independenței celor două republici nu-l costă nimic și-i oferă toate opțiunile posibile, cîștigătoare indiferent de scenariu!

Dar, scenariştii de ocazie mai oferă o variantă de lucru, în patru paşi simpli: 1. Recunoaşterea independenței regiunilor Donețk și Lugansk (peste 50% din teritoriul lor este acum controlat de Ukraina). 2. Rusia cere Ukrainei să se retragă de pe teritoriul ”ocupat” al Republicilor Populare Donețk și Lugansk, a căror independență a recunoscut-o și al căror ”garant de securitate” este. 3. Cînd Ukraina refuză, trupele ruse deja intrate în LDNR ”oficial” iau măsuri pentru eliminarea prezenței ukrainene din zonă. 4. Pentru că ukrainenii rezistă militar, Rusia se vede nevoită să extindă zona de operațiuni militare către Nipru, Crimeea, regiunea Odesa… Sigur, scenariul acesta este unul despre care se tot vorbeşte. În această variantă, Rusia ar controla Nordul Mării Negre şi Gurile Dunării iar, cum spun cei mai deştepţi în cap!, “cine controlează Gurile Dunării, controlează Inima Europei”. Case closed!

În aceste situaţii, armata rusă va lupta prea puţin. De fapt, în ciuda investiţiilor masive şi a modernizării, armata rusă a luptat efectiv doar în Syria. În rest, războiul prin procură, cu separatişti şi mercenari este mult mai eficient! Reuters scrie de luni că “mercenari ruşi, aflaţi sub directa coordonare a serviciilor ruseşti de spionaj FSB şi GRU, şi-au sporit prezenţa în Ukraina în ultimele săptămîni, pe fondul temerilor crescînde ale statelor occidentale referitoare la intenţia Moscovei de a crea un pretext surpriză pentru a ataca Ukraina! Reuters citează trei surse separate din serviciile de informaţii occidentale care au confirmat creşterea prezenţei numărului de mercenari ruşi în Ukraina. Misiunile mercenarilor ar consta în acţiuni teroriste şi asasinate. Astfel, o posibilă invazie terestră ar fi precedată de război informaţional şi atacuri cibernetice îndreptate împotriva infrastructurii critice a Ukrainei, precum reţelele de electricitate sau de gaze naturale ale ţării. Conform serviciilor secrete occidentale, mercenarii fac parte din companii private de securitate care au strînse legături cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), principalul succesor al fostului KGB, şi cu serviciul de informaţii al armatei ruse – GRU. Adică, un fel de Lukoil! Chiar şi Mircea Geoană confirmă: “În clipa de față, Federația Rusă a mobilizat forțe considerabile, are toate elementele de comandă, control, logistică, susținere, suport, un număr masiv de agenți infiltrați în Ukraina, cu miile, capabili să genereze destabilizare, provocări și chiar încercări de schimbare a regimului politic, deci, astăzi Federația Rusă ar putea să ia o decizie în acest fel”.

Pe mine, mă frămîntă o întrebare simplă: gazul, cine închide gazul în Ukraina? Abia atunci va fi nasol…