Etichetă: PARLAMENTUL EUROPEAN

E o porcărie ce se întîmplă cu Wagner Grup! Parlamentul European, rezoluţie cu mantă împotriva Rusiei

BMTF, 27 nov – Parlamentul European a adoptat joi trei rezoluţii, una dintre acestea vizînd încălcările drepturilor omului de către Compania Wagner Group, în mai multe zone de conflict din lume, se arată într-un comunicat de presă al PE.

Parlamentarii europeni condamnă crimele comise în mai multe zone de conflict de către organizaţia paramilitară rusă Wagner Group şi entităţile militare private asociate acestei companii, se arată în comunicatul PE.

Statul rus este responsabil de finanţarea, antrenarea, coordonarea şi conducerea operaţională a acestor grupuri paramilitare, susţin parlamentarii europeni, în timp ce subliniază faptul că activităţile companiei Wagner Group se află în strînsă legătură cu răspîndirea influenţei ruse în zonele de conflict din lume. Parlamentarii europeni susţin că Wagner Group şi alţi contractori militari ruşi ar trebui trataţi precum organizaţii proxy ale statului rus.

Potrivit rezoluţiei PE, compania Wagner Group este prezentă în mai multe zone de conflict din lume, în special în Ukraina, Syria, Sudan, Mozambic, Lybia, Republica Centrafricană şi Venezuela.

De asemenea, membrii PE salută declaraţia lui Josep Borrell, şeful politicii externe a UE, privind impunerea de către UE a unor sancţiuni împotriva „indivizilor şi entităţilor asociate Wagner Group”, precum şi celor care lucrează cu această organizaţie paramilitară. Aceste sancţiuni ar include restricţii de călătorie şi îngheţarea bunurilor angajaţilor Wagner.

Totodată, rezoluţia cere ţărilor care se folosesc de serviciile organizaţiei şi afiliaţilor acesteia, în special Republicii Centrafricane, să încheie orice legături cu acest grup şi angajaţii acestuia.

Rezoluţia a fost adoptată cu 585 de voturi „pentru”, 40 „împotrivă” şi 43 de „abţineri”.

Pînă în prezent, nu a fost emisă niciodată o rezoluţie privind un grup anume ci doar un fenomen comun mai multor grupuri. Rezoluţia de joi a PE reprezintă o sancţiune împotriva Rusiei şi nu a grupului de mercenari, care nu operează diferit faţă de colegii lor occidentali din GardaWorld sau DynCorp!

Companiile militare private sînt firme care oferă servicii specializate legate de război şi conflict, incluzînd operaţiuni de luptă, planificare strategică, colectarea informaţiilor, sprijin operaţional şi logistic, formare, achiziţionare şi întreţinere. CMP sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă la corporaţii transnaţionale uriaşe. Deşi CMP au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări.

De ce există o piaţă pentru CMP şi, implicit, pentru Wagner Group?

Statele, organizaţiile internaţionale, organizaţiile neguvernamentale, agenţiile umanitare şi de dezvoltare, corporaţiile multinaţionale şi chiar persoanele individuale pot contracta servicii militare oferite de CMP. În cazul statelor, aceste companii sînt deseori folosite pentru a compensa lipsa unei capacităţi naţionale. CMP furnizează servicii high-tech în domenii în care forţele armate nu îşi mai pot permite să instruiască personalul sau să ofere perspective atractive de avansare în carieră. În alte cazuri, CMP supleează o capacitate inexistentă. De exemplu, angajarea firmei israeliene Levdan i-a permis preşedintelui Republicii Congo-Brazzaville să creeze în 1994 o nouă forţă care a înlocuit unităţile militare fidele fostului preşedinte.

S-a arătat că CMP sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Uneori, indivizii sau grupurile recurg la CMP pentru scopuri mai insidioase, cum ar fi răsturnarea unor guverne sau protejarea unor activităţi ilegale.

CMP Wagner Group operează pe piaţa internaţională în concurenţă directă cu alte companii similare din ţările Occidentale.