După 20 de ani, SUA și NATO, în diferite forme de alianțe și structure, se retrag din Afghanistan. Cu coada între picioare! Obiectivul central declarat initial nu numai că nu a fost atins niciodată, dar țara este pec ale să accepte din nou o conducere medieval talibană. Sprijinul popular faţă de talibani este confirmat şi de lucrătorii umanitari din Afghanistan. „Mulţi oameni percep acum RS ca o forţă de ocupaţie”, a spus Anne Jones, un activist umanitar care a trăit în Afghanistan”. Ei nu mai fac parte din soluţie, ci au devenit problema! Alături de intelligence, România are în Afghanistan unii dintre cei mai buni instructori militari, FOS și infanteriști.

Ştirile despre Af-Pak nu mai fac rating, indiferent de importanţa sau ineditul lor.

Cu scurte perioade de acalmie, în care societatea afghană a prosperat peste „limita maximă admisă” de anumite cercuri politice internaţionale, Ţara lui Afghan a fost mereu tărîmul înfruntărilor sîngeroase, în ciuda momentelor de diplomaţie aparentă… O constată, pe pielea lor, goală, noaptea, din ce în ce mai des, trupele SUA și NATO care încearcă să pacifice această „inimă” energetică şi comercială a Asiei.

Afganistanul este un loc extrem de violent care fascinează, dar îi pune în dificultate pe expaţii aflaţi acolo. Fără să am pretenţii de psiholog, spun doar că violenţa se află la originea multor probleme sociale care îi face pe afgani să rămînă săraci, ignoranţi şi terorizaţi. Aceste sentimente debutează încă din copilărie. Occidentalii care ajung să cunoască realităţile din acest spaţiu sînt îngroziţi să descopere amploarea violenţei. Nu este vorba numai de bărbaţi care se ucid reciproc pentru chestiuni minore, dar, mai ales, de violenţa femeilor şi a copiilor. Medicii şi asistentele care lucrează în diferite spitale de campanie, sau participă la acţiuni CIMIC şi de Medical Care văd zilnic astfel de exemple: copii bătuţi cu sălbăticie, mutilaţi de părinţi, sau mame împuşcate de proprii fii. Conflictul dintre generaţii se extinde chiar în interiorul aceluiaşi trib. Există facţiuni care doresc să se adapteze şi să trăiască potrivit timpurilor moderne. Există altele (susţinute de talibani!) care vor să conserve actualul mod de viaţă, care nu acceptă alte şcoli decît cele religioase, care glorifică restricţiile în stilul de viaţă, fără televizor, muzică sau job-uri pentru femei. Vîntul schimbării suflă, timid, printre triburile pashtune, aducînd, însă, numeroase neplăceri şi o creştere a violenţelor interne!

Violenţa capătă noi dimensiuni la vîrsta adultă. De exemplu, în urma anchetei efectuate de NATO după asasinarea fratelui fostului preşedinte Karzai, Ahmad, guvernatorul Provinciei Kandahar, s-a stabilit că moartea acestuia nu s-a datorat unui complot taliban şi nici unei reglări de conturi între clanurile de traficanţi de droguri (fratele preşedintelui fiind un fel de „guru” zonal în traficul cu droguri şi arme!). Asasinul a fost un apropiat al lui Ahmad Karzai, care a descoperit că, pentru o greşeală, urma să fie pedepsit în public, în faţa tuturor angajaţilor, adică acest gest însemna „ruşine publică”. În consecinţă, angajatul şi-a ucis şeful, apoi s-a lăsat împuşcat de gărzile de corp ale acestuia, ieşind „din scenă” acoperit de onoare! Onoarea este la mare preţ în standardele afghane, mai ales atunci cînd vorbim de un anumit standard de viaţă şi de o oarecare educaţie (ar trebui să fie reinventată şi în România politică!). A muri pentru onoare reprezintă un factor comun în culturile tribale din Afghanistan. Iar armele, tot mai ieftine şi mai multe după invazia sovietică din Afghanistan (în decembrie 1979), au facilitat „scoaterea în evidenţă a onoarei”.

Cultura ONOAREI este, în principiu, un lucru bun. O regăsim la toate popoarele. Mă rog, la majoritatea, unele preferînd să fie fidele proverbelor de genul: „capul plecat sabia nu-l taie”! În Afganistan, însă, această cultură este viciată mult de Islamul militant, introdus şi susţinut de Arabia Saudită, dar şi de Pakistan, în anii 1980 – 1990 ca o contrapondere la asaltul ideologiei sovietice, dar, mai ales, de proliferarea opiului, adus din zonele tribale ale Pakistanului, în anii 1990. Acest „cadou” pakistanez a revenit cîtorva sute de mii de traficanţi afghani, care deţin averi fără precedent, şi care exercită violenţă şi teroare împotriva conaţionalilor. Grupările militante islamice văd în traficul de droguri o sursă de venit. Talibanii, după ce au aplicat o politică de distrugere a culturilor de mac în Emiratul Islamic Afghanistan, astăzi au făcut alianţe cu bandele de traficanţi pentru a finanţa contraofensiva împotriva militarilor NATO. Pentru majoritatea afghanilor, însă, opiul este un blestem naţional, milioane de afghani devenind dependenţi! Nu este o problemă nouă, sînt doar prea mulţi bani în joc! Este nevoie de un guvern care să acţioneze coerent împotriva acestui flagel, însă mulţi miniştri şi oficiali de rang superior se regăsesc pe statele de plată ale lorzilor drogurilor (alţii, mai la început, se mulţumesc cu etnobotanicele!).

Afganistanul deţine 90% din producţia de opiu din lume, adica 5.800 de tone pe an, care constituie ingredientul principal al heroinei. Produs în cantităţi record, opiul i-a transformat în sclavi pe foarte mulţi copii. Dependenţa le este transmisă de multe ori de la naştere, de la mamele lor. Nu puţine sînt, însă, şi femeile care îi sedează special ca să îi liniştească, mai ales din lipsa hranei, procedeu practicat şi în satele din Moldova, în care copiilor flămînzi li se dau ceai din mac. Centrele de reabilitare din capitala afgană Kabul reuşesc cu greu să facă faţă numărului mare de dependenţi. Cel puţin 1 milion de afghani sînt dependenţi, inclusiv foarte mulţi copii. Analiştii spun că banii proveniţi din comerţul ilegal cu opiu finanţează insurgenţa talibană..

După retragerea totală a forţelor SUA și NATO, afganii vor rămîne să trăiască între opiu şi onoare.

Specialişti în contrainsurgenţă şi analişti în probleme de securitate au afirmat, în repetate rînduri, ani de zile, însă, că războiul din Afghanistan nu poate fi „cîştigat“ militar şi că retragerea trupelor este inevitabilă. Indiferent de succesele tactice din teren, Coaliţia a pierdut bătălia pentru cîştigarea „sufletelor şi minţilor” afghanilor. Democraţia occidentală, vînturată ca un nou tip de jihad, nu se potriveşte acelui spaţiu geografic, iar populaţia civilă şi negustorii sînt tot mai oprimaţi de noii conducători „democratici” ai ţării, lucru care nu se întîmpla în perioada Emiratului islamic! Pe de altă parte, talibanii nu au iniţiat acţiuni de terorism împotriva puţinilor occidentali aflaţi pe teritoriul afgan, nu au avut ambiţii în afara Afganistanului şi nu au fost deosebit de ataşaţi de Al Qaeda.

În raportul “Asistenţă şi conflict în Afganistan” al International Crisis Group publicat şi de blogul „http://blackopssecurity.blogspot.com/” se arată că eforturile din Afghanistan nu au reuşit să stabilizeze această ţară, ce va ceda dacă asistenţa internaţională nu va fi reevaluată. În decursul războiului, liderii afgani s-au îmbogăţit personal prin acţiuni flagrante de corupţie, prin delapidarea fondurilor alocate de coaliţia NATO pentru reconstrucţie şi prin nepotism. Guvernele de la Kabul, dezbinate, corupte şi incompetente, nu au  beneficiat de legitimitate, respect şi loialitate din partea populaţiei afghane, terorizate tocmai de actualele trupe de securitate afghane, antrenate, echipate şi…plătite de Occident, dar şi de temutul serviciu de spionaj afghan.

Potrivit raportului ICG referitoar la Afganistan: – strategiile derulate pînă în prezent s-au concentrat prea mult pe obiective militare şi nu au acordat suficientă atenţie dezvoltării – de exemplu strategia militară contrainsurgenţă adoptată în 2009, ce prevedea o suplimentare a trupelor pentru a contracara extinderea influenţei talibanilor, nu a dus la un Afghanistan stabil din punct de vedere politic sau viabil din punct de vedere economic. Dovadă că trupele afghane de securitate au devenit „noile miliţii” şi că structurile democratice (Preşedinţie, Guvern, parlament etc) nu îşi exercită autoritatea decît în 70% din capitala Kabul; – nu există posibilitatea ca asistenţa internaţională pentru forţele de securitate afghane să stabilizeze ţara în următorii ani în cazul în care nu vor exista schimbări semnificative în strategiile, priorităţile şi programele internaţionale – în condiţiile în care comunitatea internaţională intenţionează să predea sarcina asigurării securităţii afganilor şi să retragă toate forţele străine – În condiţiile în care statul afghan nu va fi  în poziţia de a oferi servicii de bază cetăţenilor săi, ceea ce va submina şi mai mult stabilitatea internă; – în pofida asistenţei umanitare şi pentru dezvoltare în valoare de miliarde de dolari şi a suplimentării personalului civil, pe lîngă cea a trupelor, eforturile s-au concentrat prea mult pe obţinerea de rezultate rapide; – o mare parte din ajutor nu ajunge de la guvernul central la nivelul provinciilor sau districtelor. Programele nu includ nici asistenţa, nici monitorizarea oficialilor locali afghani, pentru a asigura că acoperă nevoile populaţiei şi sînt subminate de corupţia de la Kabul.

Deşi apar semne ale emancipării sociale, Af-Pak-ul continuă să aibă probleme uriaşe care par să depăşească clar comunitatea internaţională. Dincolo de afacerea prosperă cu droguri, corupţia endemică, criminalitatea, înapoierea socială pare de nerezolvat. Coaliția se retrage. Talibanii se întorc. Răul triumfă!