INTELLIGENCE-UL ROMÂNESC VIZAT DIRECT LA KABUL. ROMÂNII SÎNT „ÎN CURU GOL”!

BMTF, 5 sep – Bilanţul atentatului sinucigaş de joi de la Kabul a crescut la cel puţin 10 morţi, între care şi un militar român, şi 42 de răniţi. Militanţii talibani au revendicat responsabilitatea pentru atentatul sinucigaş care a vizat un punct de control din apropierea cartierului general al misiunii Resolute Support a NATO şi care s-a soldat cu cel puţin 5 morţi şi 35 de răniţi.

MApN precizează într-un comunicat de presă că decesul militarului român a survenit în jurul orei 11.40, ora României, în urma unei explozii generate de o maşină-capcană. Acesta este caporalul cls. a III-a Ciprian-Ștefan Polschi, din cadrul FOS, care îndeplinea funcția de șofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul.

Caporalul cls. a III-a Ciprian-Ștefan Polschi avea 38 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Era angajat în M.Ap.N. din anul 2004 și se afla la a treia misiune în Afghanistan.

Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Ciprian-Ștefan Polschi și a înaintat Președintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale îşi exprimă profundul regret pentru producerea acestui tragic eveniment și transmite condoleanțe familiei îndoliate.

Vineri, 6 septembrie, în unitățile militare din țară și din teatrele de operații vor fi organizate ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.

Purtătorul de cuvînt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că sediul agenţiei de spionaj afghane a fost ţinta atacului şi că explozia s-a produs cînd un convoi de forţe străine trecea prin zonă.

Deflagraţia a fost provocată de un minibus încărcat cu explozibili care a sărit în aer în jurul orei locale 10:10 (05:40 GMT), a declarat purtătorul de cuvînt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.

Un purtător de cuvînt al agenţiei de spionaj afghane a declarat că ţinta a fost un punct de control. Deflagraţia a putut fi auzită de la o depărtare de 3,5 kilometri.

Imagini ale camerelor de supraveghere, postate online de 1TV, un canal de televiziune local, arată cum o furgonetă trece printr-o barieră de beton şi se apropie de ceea ce par a fi două vehicule 4×4 blindate de culoare albă, după care explodează. Rahimi a anunţat că 12 maşini aparţinînd unor civili au fost distruse în explozie. Sute de oameni se aflau în zonă în momentul exploziei, potrivit Reuters.

Atacul – care a distrus maşini şi magazine din zonă – se produce în plin proces de negocieri între SUA şi talibani.

Acest atentat are loc la doar trei zile de la atentatul de luni noaptea, soldat cu 16 morţi şi peste 100 de răniţi, şi în care şi-a pierdut viaţa şi un diplomat român, iar un altul a fost grav rănit.

Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, lucrător al SIE, a murit, iar altul a fost grav rănit în urma atacului terorist care a avut loc în noaptea de luni spre marţi, la Kabul. „În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit”, transmite MAE într-un comunicat.

Potrivit Ministerului nostru de Externe, românul ucis în atentat avea 43 de ani şi era membru al echipei de securitate a ambasadei. „Este un moment foarte tragic pentru România, în principal nu doar pentru misiunea noastră diplomatică acolo, nu doar pentru Ministerul Afacerilor Externe, pentru România, pentru că un om şi-a pierdut viaţa, practic, un om tînăr şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe ceilalţi, într-un efort de a combate acest atac terorist”, a spus ministrul de externe, Ramona Mănescu, cînd a aflat de atac.

Atacul s-a petrecut luni seara, la ora locală 21.45. Talibanii au vizat complexul rezidenţial Green Village (Cartierul Verde) aflat undeva în zona de N-E a Kabulului. Green Village este un complex rezidenţial securizat, destinat doar străinilor, unde accesul este foarte dificil, chiar imposibil pentru localnici. Complexul, care este înconjurat de un gard imens de beton, adăposteşte sedii de firme şi organizaţii neguvernamentale, dar şi spaţii de cazare, terenuri de sport şi restaurante. Camionul încărcat cu explozibil a intrat într-un gard, pe latura vestică şi a distrus o bună parte din el. S-a produs astfel o breşă prin care atacatorii au intrat în complex şi au început să tragă la întîmplare. Potrivit martorilor, schimbul de focuri a durat cîteva ore. Explozia a fost devastatoare. A creat un crater uriaş în şosea şi a distrus zeci de clădiri pe o rază de cîteva sute de metri.

Atentatul s-a soldat cu 16 morţi şi 119 răniţi. Atacul a avut loc în timp ce principalul post de televiziune afghan Tolo News difuza un interviu cu reprezentantul american Zalmay Khalilzad, care discuta despre un potenţial acord cu talibanii care-şi doresc retragerea forţelor americane din cinci baze aflate pe teritoriul Afghanistanului.

Marţi dimineaţă, sute de locuitori furioşi au ieşit pe străzi, cerîndu-le străinilor să părăsească districtul. Unii dintre ei s-au urcat pe un zid care înconjoară Green Village, incendiind un turn de pază şi maşini de teren blindate aflate în parcarea din zonă. Această tabără a fost bombardată frecvent şi atacurile ne-au distrus casele şi au rănit oamenii care locuiesc în această zonă. Oamenii şi-au pierdut vieţile şi mulţi alţii au fost răniţi din această cauză. Această tabără este amplasată într-o zonă rezidenţială şi ar trebui evacuată din acest district. Dacă tabăra nu este evacuată, oamenii vor continua să protesteze”, a spus Mohammad Kamal Afghan. Green Village a fost deseori ţinta atacurilor.

Mulţi străini locuiesc în complex, care este păzit de forţele afghane şi de agenţi ai unor firme private de securitate, între care şi mulţi români. GardaWorld, cea mai mare firmă privată de securitate din lume, asigură, alături de forţele afghane, protecţia complexului Green Village din capitala Afghanistanului. Înfiinţată în 1995, compania canadiană de securitate a luat avînt şi de pe urma războielor de la începutul anilor 2000 din Iraq. Pînă în anul 2007, firma avea 5.000 de angajaţi în regiune. Compania generează acum peste 3 miliarde de dolari venituri anuale şi este unul dintre cei mai mari angajatori din industria de securitate, cu 65.000 de angajaţi în toată lumea.

Mai mult de 20 de foşti militari români cu mai multe misiuni la activ, în Iraq şi Afghanistan, se află, în prezent, sub contract cu compania canadiană, cu contracte de adviser în vederea monitorizării accesului în check-point-urile din Green Village. Pînă IERI, miercuri, 4 septembrie, aceştia NU erau înarmaţi! Exista un pistol mitralieră la cinci oameni, pe motiv că GardaWorld „nu are arme”! Securitatea campului era asigurată cu agenţi nepalezi care au fugit în buncăre în momentul atacului cu maşină capcană. „Sîntem în curu gol”, mi-a relatat un prieten, chiar în timpul atacului.

Atacatorii au fost respinşi şi ucişi de contractorii români, care, din motive economice sînt menţinuţi în prima linie! Începînd de astăzi, 5 septembrie, grupul de 20 de români, contractori privaţi la GardaWorld, asigură şi sarcinile de check-point, şi paza Green Village şi QRF! Fără a beneficia de salarii mărite! Cine este nemlţumit poate reveni în ţară!

Mai mulţi foşti ambasadori ai SUA în Afghanistan au avertizat marţi, într-o scrisoare deschisă, asupra pericolelor de securitate ce le implică o retragere grăbită a militarilor americani înainte ca în ţară să fie cu adevărat pace, relatează AFP.

Pe tot parcursul anului 2019 militarii români au fost vizaţi de atacurile insurgenţilor. Pe 13 aprilie – Patru militari români, aflaţi în misiune, au fost răniţi în provincia Kandahar, Afghanistan. Militarii răniţi au fost evacuaţi pe cale terestră către spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar. În urma evaluării medicale, aceştia au fost internaţi, doi dintre ei cu fracturi în zona membrelor inferioare, unul cu traumatism cranian închis şi cel de al patrulea cu fractură toracală.

24 mai – Cinci militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, aflaţi în misiune în Afghanistan, au fost răniţi în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate, a anunţat, printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Pe timpul executării misiunii, în jurul orei 12.30, ora României, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

6 mai – Doi militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, aflaţi în misiune în Afghanistan, au fost răniţi în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar, după ce maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii s-a răsturnat. Celor doi militari – caporalul clasa a III-a Laurenţiu Bogatu şi fruntaşul Ionuţ Burlacu – li s-a acordat primul ajutor, au fost transportaţi la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar, în starea stabilă, caporalul Bogatu fiind externat.

Atacurile de luni şi de astăzi de la Kabul au vizat operatori de intelligence care pregătesc serviciile secrete afghane. România este un actor cheie pe această piaţă, iar talibanii ştiu asta!