Etichetă: ESCALADARE

Autorizarea folosirii de către UKraina pe teritoriul Rusiei a armelor livrate de NATO ar duce la o escaladare incontrolabilă, este de părere Vaticanul

Foto: BMTF

BMTF, 31 mai – – Preşedintele SUA, Joe Biden autorizează Ukraina să lovească ţinte în Rusia pentru a apăra Harkovul, a indicat joi, un responsabil American, scrie AFP, în timp ce Vaticanul avertizează împotriva unei escaladări incontrolabile a situației, după cum notează ANSA.  

Preşedintele SUA a dat echipei sale misiunea de a se asigura că Ukraina poate folosi armele americane cu scopul de a contraataca în regiunea Harkov, astfel încît să riposteze atunci cînd forţele ruse le atacă sau se pregătesc să le atace, a spus această sursă. Acest responsabil, sub protecţia anonimatului, a adăugat că Statele Unite continuă să se opună atacurilor ukrainene în adîncimea teritoriului rus, în timp ce Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg a cerut aliaților, imperativ, pentru a doua oară să autorizeze aceste lovituri, deși o parte dintre ele au acceptat deja solicitarea.

ATACMS sînt rachete cu rază lungă de acţiune furnizate de americani Ukrainei, capabile să lovească ținte pe o distanţă de pînă la 300 de kilometri.

Oraşul Harkov, în estul Ukrainei, este ţinta aproape zilnică a bombardamentelor care vin în principal de pe teritoriul Rusiei. Din cauza provocărilor ukrainene în regiunea învecinată Belgorod, Rusia a lansat o ofensivă neplanificată în regiunea Harkov la începutul lui mai şi cîştigă teren în faţa unei armate ukrainene aflate în dificultate. Scopul Rusiei este de a crea o zonă tampon împotriva atacurilor și incursiunilor militare ale ukrainenilor pe teritoriul rus.

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a lăsat să se înţeleagă miercuri că Statele Unite şi-au schimbat poziţia în ceea ce priveşte loviturile ukrainene pe teritoriul rus.

Kremlinul, la rîndul său, a reproşat Alianţei Nord-Atlantice că a lansat un nou ciclu de escaladare, mai scrie AP

Autorizarea folosirii de către Ukraina pe teritoriul Rusiei a armelor livrate de NATO ar declanşa o escaladare incontrolabilă a conflictului, a atenţionat joi secretarul de stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, transmite ANSA. Cred că această posibilitate trebuie să-i îngrijoreze pe toţi cei care ţin la soarta lumii, a declarat cardinalul. Acest lucru poate declanşa o escaladare pe care nimeni nu o va mai putea controla. Este o perspectivă foarte neliniştitoare, a insistat Parolin.

Secretarul de stat de la Vatican a făcut aceste remarci în contextul în care joi secretarul general al NATO a spus din nou că statele aliate Ukrainei trebuie să-i permită acesteia să lovească teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează, la aproape o săptămînă după ce apelul său similar în acest sens a provocat agitaţie în statele membre ale Alianţei. Cred că a sosit momentul să reconsiderăm unele restricţii pentru a le permite ukrainenilor să se apere cu adevărat, avînd în vedere luptele recente pe frontul ukrainean, a spus Stoltenberg la Praga înaintea unei reuniuni informale a miniştrilor de externe din statele NATO.

Mai multe state membre ale NATO au anunţat deja oficial că acceptă cererea lui Stoltenberg, printre acestea numărîndu-se Regatul Unit, Franţa, Polonia, Republica Cehă, Olanda, Estonia, Letonia, Danemarca şi Norvegia.