Etichetă: LIBERTATEA

INCENDIUL DE LA DUNELE DE NISIP ALE DELIBLATEI A AJUNS LA GREBENAȚ. ÎN BANATUL SÎRBESC

de Dr. Valentin Mic/LIBERTATEA

BMTF, 20 aug – De aproape două săptămâni, un incendiu de proporții mistuie pădurile și vegetația de la Dunele de Nisip ale Deliblatei, una dintre cele mai importante rezervații naturale din Serbia. Situația s-a agravat în ultimele ore, focul ajungînd în dimineața zilei de joi, 20 august, în imediata apropiere a localității românești Grebenaț, din comuna Biserica Albă, unde flăcările amenință gospodăriile și alte obiective din localitate.

Potrivit informațiilor de la fața locului, focul a pătruns în zona localității Grebenaț, unde a ars o casă și au fost afectate mai multe obiective, alte gospodării aflîndu-se în pericol din cauza înaintării flăcărilor. Echipele de intervenție depun eforturi pentru a împiedica extinderea incendiului spre zona dens locuită.

Autoritățile au confirmat că Grebenațul se află în prezent printre punctele cele mai sensibile ale operațiunilor de stingere. Forțele de intervenție sînt concentrate asupra protejării localității, în condițiile în care vîntul puternic și schimbător favorizează reaprinderea focarelor și îngreunează considerabil munca pompierilor.

Din cauza pericolului tot mai mare, Comandamentul pentru Situații de Urgență al comunei Biserica Albă a declarat stare de urgență pe o parte a teritoriului comunei, măsura vizînd zonele Grebenaț, Căitașova și Trujino naselje. Autoritățile au dispus mobilizarea tuturor resurselor disponibile pentru protejarea populației, gospodăriilor și infrastructurii.

Astăzi, în jurul prînzului, a intrat în acțiune, pentru prima dată, avionul rusesc de stingere a incendiilor Il-76, trimis în Serbia de Ministerul pentru Situații de Urgență al Federației Ruse. Aeronava a sosit miercuri seara pe aeroportul „Constantin cel Mare” din Niš, iar joi dimineața a decolat spre Dunele de Nisip ale Deliblatei.

La prima intervenție deasupra zonei afectate, Il-76 a aruncat 42 de tone de apă asupra incendiului, potrivit datelor oficiale. Aeronava rusească acționează în coordonare cu Unitatea de Elicoptere a Ministerului Afacerilor Interne al Serbiei.

Serbia a solicitat ajutor internațional în condițiile agravării situației și ale amenințării directe asupra localităților, dar Mecanismul European a rămas fără resurse.  

Conform datelor oficiale, incendiul a afectat pînă în prezent peste 3.500 de hectare de pădure și vegetație din Dunele de Nisip ale Deliblatei. Dimensiunea reală a dezastrului va putea fi însă stabilită cu precizie abia după stingerea incendiului și evaluarea completă a terenului, existînd temeri că suprafața afectată ar putea fi considerabil mai mare.

În ultimele zile, sute de pompieri, salvatori și membri ai altor servicii au fost mobilizați în zonă, împreună cu numeroase autospeciale, utilaje și mijloace aeriene. La operațiuni participă Sectorul pentru Situații de Urgență, Unitatea de Elicoptere a Ministerului Afacerilor Interne, Armata Serbiei, „Vojvodinašume”, unități voluntare de pompieri și alte servicii. În zilele precedente, elicopterele au efectuat numeroase intervenții, aruncînd sute de tone de apă asupra focarelor.

Lupta cu focul este extrem de dificilă din cauza secetei prelungite, temperaturilor ridicate și mai ales a vîntului, care își schimbă direcția și poate reaprinde în scurt timp zone considerate anterior sub control. În mai multe puncte au fost amenajate culoare și fâșii de protecție pentru a împiedica înaintarea flăcărilor spre localități.

Incendiul produce pagube uriașe și uneia dintre cele mai valoroase rezervații naturale din Serbia. Dunele de Nisip ale Deliblatei reprezintă un ecosistem unic, cu întinse suprafețe forestiere și numeroase specii de plante și animale, astfel încît consecințele ecologice ale incendiului vor putea fi evaluate abia după încheierea operațiunilor.

Cea mai mare îngrijorare în acest moment rămîne însă siguranța oamenilor și a gospodăriilor din localitățile aflate în calea focului. La Grebenaț, sat cu populație românească, situația rămîne deosebit de dificilă, iar forțele de intervenție încearcă să împiedice pătrunderea și extinderea incendiului în interiorul localității.

Pe de altă parte, Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia face un apel urgent către comunitatea românească din Serbia și toți oamenii de bună credință: GREBENAȚUL ARE NEVOIE DE AJUTOR!

Situația este gravă, iar oamenii din teren, pompierii și voluntarii luptă pentru limitarea focului și protejarea gospodăriilor și a comunităților.

Grebenațul este una dintre cele mai vechi așezări românești din Banatul sârbesc, o comunitate în care limba, credința, cultura și identitatea românească au fost păstrate de-a lungul generațiilor.

Președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Valentin Ardelean, se află la Biserica Albă, la ședința Comandamentului pentru Situații de Urgență, unde este analizată situația și sunt coordonate măsurile de intervenție, iar la fața locului, în Grebenaț, se află vicepreședintele Consiliului, Traian Cacina, membrul Consiliului din Grebenaț, Matei Miclea, precum și secretarul Consiliului, Marian Mohan, alături de comunitatea locală, de școala generală și de cei implicați în intervenție.

STRETENJE – ORDINUL CARE ÎNOBILEAZĂ CUVÎNTUL ROMÂNESC ȘI JURNALISTUL CA LUPTĂTOR PENTRU IDENTITATE NAȚIONALĂ

BMTF, 24 feb – Două momente definitorii pentru recunoașterea statutului de apărător erou al identității românești în Serbia au avut loc la mijloc de februarie: decernarea Ordinului Stretenje, de către Președintele Republicii Serbia, Alexandr Vucici și nominalizarea jurnalistului Valentin Mic la Premiul de Excelență în Jurnalism pe anul 2025, de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, pentru excelentul său manual apărut la Editura LIBERTATEA.

Trebuie precizat că LIBERTATEA a primit, de-a lungul timpului:

1. Ordinul „Frăție și Unitate” cu coroană de aur – 27 mai 1970 – Republica Socialistă Federativă Iugoslavia – din partea mareșalului Iosiph Boroz Tito

2. Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Ofițer, categoria F – 12 decembrie 2018 – România – KWI

3. Ordinul ”Sretenje”, clasa a III-a – 16 februarie 2026 – Republica Serbia – Aleksandr Vucici.

Luni, 16 februarie a.c., Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova, singura casă de presă în limba română din Serbia, a primit Ordinul ”Sretenje”, clasa a III-a, din partea Președintelui Republicii Serbia, Aleksandar Vučić, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de activitate neîntreruptă și pentru merite deosebite în jurnalismul de limbă română.

Propunerea de acordare a distincției a fost înaintată de Consiliul Național al Minorității Naționale Române, semn că după ani de lupte interne ideologice sterile, singura politică desemnată cîștigătoare este cea culturală.

Prin această recunoaștere, CPE „Libertatea” devine singura instituție românească din Serbia decorată cu trei distincții oficiale, primite în trei perioade istorice diferite, din partea a trei state și a trei președinți! Ordinul „Frăție și Unitate” cu coroană de aur, decernat la  27 mai (ziua de naștere a Săptămînalului Libertatea) 1970 de mareșalul Iosiph Broz Tito în numele Republicii Socialiste Federative Yugoslavia, Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Ofițer, categoria F, la 12 decembrie 2018, trimis prin poștă în numele României de funcționarii unui președinte care a parazitat istori țării timp de 10 ani și, în fine, Ordinul ”Sretenje”, clasa a III-a, conferit de președinte în numele Republicii Serbia, așa cum spuneam, ca o recunoaștere oficială a contribuției constante pe care CPE „Libertatea” a avut-o, de-a lungul celor opt decenii, la păstrarea identității culturale, promovarea valorilor comunității și consolidarea dialogului intercultural.

Nu este o întîmplare. Presa de limbă română din Banatul Istoric trece printr-o perioadă de maximă înflorire. Conducerea Casei de Presă, Mariana Stratulat, director, Valentin Mic, director editorial, reprezintă o continuitate fericită și vivantă între personalitățile istoriei acestei instituții și viitorul comunicării în limba română în Voivodina/Banatul de Sud. De la Vasko Popa – primul redactor șef al Săptămînalului Libertatea – și binomul Mariana Stratulat/Valentin Mic sînt 80 de ani și tot atîtea punți și fire nevăzute care leagă devotamentul jurnaliștilor români din Serbia pentru presa în limba română. Fie că s-au numit Costa Roșu, Ion Baba, Marioara Stoianovici sau Florin Ursulescu, Cornel Mata și Radomir Muncean. Prin activitatea sa editorială neîntreruptă, „Libertatea”  s-a afirmat ca un reper al presei de limbă română din Serbia și ca o voce relevantă în spațiul public regional.

Pe 27 mai 2025 s-au împlinit 80 de ani de la apariția primului număr al Săptămînalului „Libertatea” – cea mai longevivă publicație în limba română din afara granițelor României, cu o apariție neîntreruptă pînă în prezent. Născut într-un context istoric dificil, la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial, „Libertatea” a devenit rapid o emblemă a identității românești din Serbia, o tribună a spiritului comunitar și o arhivă vie a vieții cotidiene, culturale și spirituale a românilor din Banatul sârbesc, parte integrantă a memoriei colective.

Astăzi, „Libertatea” este o mărturie a dăinuirii prin cuvînt și o confirmare că presa românească din Serbia a avut și are un rost, într-un context istoric și cultural ce nu a fost niciodată simplu, cu datoria de a onora trecutul și de a asigura viitorul. Iar Ordinul Stretenje înobilează cuvîntul românesc transmis în casele românilor de extraordinara echipă coordonată de Valentin Mic și Mariana Stratulat.

Felicitări truditorilor condeiului și tuturor celor care, de 80 de ani, scriu istoria românilor din Serbia.

DOMNULUI PROFESOR, CU DRAGOSTE

Domnului profesor, cu dragoste (To Sir, with Love) este un film dramatic britanic, realizat în 1967 de regizorul James Clavell, după romanul omonim autobiografic al scriitorului E.R. Braithwaite, protagonist fiind actorul Sidney Poitier și prezentîndu-i pe Judy Geeson, Christian Roberts, Suzy Kendall și Lulu, care și-au făcut debutul în acest film. În film, profesorul Mark Thackeray, interpretat de inegalabilul Poitier, introduce reguli stricte de disciplină la clasa unde predă.

Am împrumutat titlul acestui film clasic doar din dorința de a vă face curioși, pentru că cine, ce, unde, cînd, cum și de ce, sînt regulile de fier ale jurnalismului, profesie despre care dr.Valentin Mic, jurnalist, scriitor și poet, un om de o bunătate rară, director editorial al Săptămînalului LIBERTATEA, scrie cu precize de ceasornic elvețian într-o carte fundamentală. Valentin Mic, ,,Învăţarea artei comunicării – ghid de jurnalism”, Panciova, Editura Libertatea, 2024.

Născut în 1974, Valentin Mic a fost predestinat de ursitoarele de cerneală să fie jurnalist. Ca orice român din Voivodina, a crescut cu ziarul în casă. Îl răsfoia bunicul, îl comenta tatăl, iar el îi urmărea tăcut de pe margini. A început să scrie, întîi cu sfială, apoi cu tot mai mult curaj. A învățat ce înseamnă responsabilitatea cuvîntului și rolul social al jurnalismului. Cînd i s-a oferit ocazia să coordoneze redacția, a simțit că nu preia doar o funcție, ci o moștenire și o misiune, avea să mărturisească singur, anul trecut, la aniversarea a 80 de ani de apariție print neîntreruptă! Misiunea este de a păstra vie tradiția înaintașilor și de a privi cu încredere spre viitor. Un viitor pe care s-a simțit dator să-l modeleze și să îl ordoneze. Așa s-a născut acest ghid de jurnalism care, în opinia mea, este cea mai bună lucrare de gen apărută în limba română în ultimul deceniu. Și nu numai. Doctor în jurnalism și comunicare al Universității Babeș Boliyai din Cluj Napoca și cu o experiență personală de aproape trei decenii, Valentin crează un ghid esențial și relevant pentru oricine dorește să profeseze în meseria noastră, extrem de faină, nu din cărți, nu din citite, nu din auzite, ci din propria experiență profesională. „Învățarea artei comunicării – ghid de jurnalism” oferă o abordare profundă a regulilor și tehnicilor esențiale pe care orice jurnalist ar trebui să le stăpînească. Stabilește fundamentele acestei profesii! Impune reguli, precum profesorul Thackeray din filmul amintit la început, colectare și verificare a informațiilor, interviu, reportaj și pregătirea articolelor pentru diverse platforme, pentru că, deși românii din Voivodina preferă să citească ziarul în format tipărit, viitorul vine peste noi și nu are răbdare de alinturi comunitare. Și mai e ceva: Valentin Mic vorbește despre ETICĂ și PRINCIPII, două ființe devenite aproape mitologice în gazetăria de carnaval a secolului ICS ICS I!

Valentin Mic pune mai presus de tendinţele actuale în jurnalism principiile atemporale, universal valabile. Dezinformarea și fake news-ul pot fi combătute cu disciplină, cunoaștere și reguli stricte de redactare, la care se adaugă imparțialitatea, obiectivitatea și respectarea demnității umane. Și, știți ce? Așa cum spuneam mai devreme, Valentin nu scrie din cărți. Scrie din viață! Și l-am văzut pe el, autorul/profesorul că respectă aceste principii, dovedind că excelența în profesie nu are vîrstă ci doar caracter!

Jurnalismul este o oglindă în care societatea se privește pe sine, o punte între fapte și public, iar un jurnalist adevărat nu este doar un simplu colportor de informații, ci un promotor al adevărului. Fie el și personal, relativ și perfectibil.

Valentin Mic nu este doar un jurnalist – profesor, un jurnalist – coordonator, un rezervor nesecat de bunătate sufletească, omenie și profesionalism, este o punte de legătură între iluștri săi înaintași și generațiile ce vor veni. Este o garanție că vocea prestigiosului Săptămînalul „Libertatea”  va continua să fie auzită și respectată. Iar ,,Învăţarea artei comunicării – ghid de jurnalism”, Panciova, Editura Libertatea, 2024, reprezintă garanția că presa de limbă română din Banatul sârbesc are viitor.