Etichetă: MOLDOVA

MOLDOVA E TRANSNISTRIA ROMÂNIEI. ÎNTRE CRIZA STATULUI NAȚIUNE ȘI PSIHIATRIA REPUBLICILOR

BMTF, 4 sept – M-am uitat trei ore, recunosc, aseară, la o televiziune de știri afiliată unui canal american care făcea istorie în Primul Război din Golf. Mai aveam puțin și sunam la Salvare! Niciodată, dar NICIODATĂ în cei 35 de ani de cînd practic jurnalismul nu mi-a fost dat să văd, să aud sau să citesc despre o astfel de manifestare psihiatrică colectivă! Care pune cruce și cruci meseriei noastre – în general, oneste! -. Situația este cu atît mai teribilă cu cît unii dintre cei care au participat la manifestarea colectivă de delirium tremens se află în funcții de conducere a singurei organizații profesionale din România. Adică, al forului unde ar trebui să se discute și să se sancționeze, derapajele de la deontologia profesională. Nu intru în detalii, nu acesta este scopul demersului meu. Dar, criza de nervi a unor lucrători în domeniul mass-media are legătură directă cu criza politică în care au intrat finanțatorii și susținătorii politici ai acestora.

Alegerile din România au generat un parlament divizat, din care doar Serviciile puteau extrage un guvern. Cum au mai făcut-o! Guvernul Bolojan a întrecut toate așteptările. Figura de vătaf îl ajută, iar micimea minților populației suverane constituționale, îi suflă vînt în pînza de izmană. Rămîn incertitudini legate de poziționarea Statului Paralel.

Ne îndreptăm spre o explozie socială? Este aceasta, şi evoluţia ei, predictibile? Citite într-o cheie de securitate naţională, eu zic că DA! Imbecil folosit, sau nu, cuvîntul CRIZĂ rămîne unul dintre cel mai utilizat, iar înţelesurile sale sînt multiple. Originea sa este în greaca antică. Pe vremea lui Platon, verbul KRINEIN avea înţelesul de “a judeca” sau “a decide”, însă esenţialul etimologiei cuvîntului rezidă în noţiunea de DECIZIE. Sigur, CRIZA are mai multe definiţii iar actul gestionării acesteia se numeşte MANAGEMENTUL CRIZEI.

Nu am să cad în damblaua didactică – deşi îmi vine, după experiența tv! – însă, am să reproduc o definiţie a crizei, atribuită lui Charles Hernu, fost ministru francez al apărării – acuzat că ar fi fost agent KGB! – între 1981 şi 1985, în perioada preşedinţiei lui Francois Mitterrand, de către autoarea Alexandra Schwartzbrod în cartea sa “Un preşedinte care nu iubeşte războiul” (Ed. Plon, 1995, pag.34): “Criza este acea formă de înfruntare neconcretizată, destinată a cîntări greu în balanţa decizională a celuilalt, pentru a-l constrînge să renunţe la interesele sale legitime şi a obţine de la el concesii care nu corespund mizei, pentru a evita riscul războiului total”!

Între ameninţări şi starea mediului internaţional există o strînsă interdependenţă. Astăzi, multipolarismul – a cărui evoluţie rapidă a fost determinată de Războiul din Iraq, care a dus, pentru SUA (putere unipolară după căderea URSS şi destrămarea sistemului bi-polar) la un consum accentuat de putere – impune Rusia ca o forţă de luat în seamă! Mai ales în contextul alianțelor dezvoltate după declanșarea războiului din Ukraina și a reacțiilor Occidentului Colectiv, dar și Turcia, din ce în ce mai consolidată ca putere regională și nu numai! Criza modifică ierarhiile puterii şi geografia acesteia, dinspre Occident spre Asia de Est şi dinspre actorii statali spre cei non-statali, exercitînd o presiune uriaşă asupra arhitecturii instituţionale şi de securitate de după Al 2-lea Război Mondial.

Consumul accelerat de putere al SUA a transferat resurse financiare incredibile, dinspre stat înspre actorii non-statali, reprezentaţi de ONG-uri, bănci, companii. Astăzi, lupta pentru STATUT, PUTERE ŞI INFLUENŢĂ se dă între state şi între actori statali şi non-statali. Bătălia este pe viaţă şi pe moarte, după cum vedem în Georgia. Dar și în România! Capitalismul liberal a reuşit să decupleze economia financiară de cea reală, astăzi, activele speculative depăşind de 11 ori PIB-ul mondial! Valoarea l-a făcut pe Valentin Lazea, economist şef al BNR să spună despre acest fenomen, la un moment dat, că “este împins la limitele nebuniei”! Rezultatul este accentuarea conflictualităţii internaţionale.

Într-un astfel de mediu, ameninţările se diversifică, însă ameninţarea asimetrică generată de actorii non-statali rămîne cea mai importantă, pe termen scurt, imediat, cel puţin. Aceştia speculează lipsa de capacitate a statelor de a le controla acţiunile şi se bazează pe imprevizibilitatea acţiunilor lor. Iniţiativa le aparţine, de aceea statele doar reacţionează în loc să prevină! Statul naţiune pe care îl cunoaştem astăzi de la Pacea Westfalică, în relaţia cu alte state a dezvoltat pîrghii de cooperare: tratate, înţelegeri, protocoale, sancţiuni. Cu actorii non-statali, aşa ceva NU există, ba chiar relaţiile sînt bizare. Deci, dependenţa statului de actorii non-statali a devenit o vulnerabilitate.

Incapacitatea de răspuns a statelor – şi, deci, a elitelor politice – reprezintă, la rîndul ei o ameninţare actuală, care, suprapusă peste o vulnerabilitate structurală, combinată cu un “trup slab” al statului-naţiune, depăşeşte capacitatea statului de a o combate! Situaţia mă determină să spun că elita politică, în special cea de la București, este subdezvoltată şi incapabilă de viziune pe termen lung, dincolo de ciclurile electorale. Din păcate, situaţia mai dificilă din România este determinată ŞI de faptul că ţara noastră, după 35 de ani, nu dispune de un sistem coerent de formare a acesteia, în condițiile în care SNSPA a devenit o officină a progresismului WOKE. Clientelismul şi lipsa de competenţă fac ca destul de rar să apară oameni potriviţi la locurile potrivite, fapt ce afectează grav coerenţa unor instituţii fundamentale! O guvernare diminuată – generată şi de faptul că actul de guvernare ţine de capacitatea elitelor chemate să-l exercite – rea, proastă, permite infiltrarea actorilor non-statali în zone cheie ale deciziei, producînd vulnerabilităţi structurale în procesul de decizie. A se vedea tentativa de deturnare a rezultatului votului popular!

“Revoluţiile” astea, spontane, cum este cea din Georgia de astăzi, sau cum a fost cea din Bucureştiul post-Colectiv, seamănă ca două picături de apă cu cele organizate prin 1989, sau cu cele “portocalii”. Dacă priviţi atent imaginile televizate nu puteţi să nu remarcaţi “grupuri tip” de revoluţionari, deplasări “haotice” de mase extrem de bine coordonate, lideri “spontani” care dau şi primesc indicaţii la telefon, în grupuri de 10-12 oameni etc. Mărturisesc că tare aş vrea să am informaţii “din interiorul” fenomenului. În lipsă de ele, mă mulţumesc şi cu cele provenite exclusiv din surse deschise, adică din surse publice, cu acces nereglementat, fie ele oficiale sau nu, jurnale de ştiri, rapoarte şi literatură de specialitate. Corect prelucrate, aceste informaţii pot fi valoroase. Potrivit specialiştilor, culegerea de informaţii din surese deschise este potrivită, în special, pentru combaterea ameninţărilor asimetrice deoarece: multe dintre operaţiunile acestora sînt pregătite în arii geografice care nu sînt acoperite de surse secrete şi sînt ieftine, legale şi etice!

Privită prin această lentilă, imaginea protestelor de stradă din Georgia, dar şi din America post-vot sau Europa, ar demonstra implicarea unor organizaţii non-guvernamentale. Probarea acestei afirmaţii ar putea fi o explicaţie, e adevărat, deloc convingătoare, pentru anchilozata reacţie a Europei, în care politica externă comună rămîne o farsă, comparabilă cu teza de doctorat “Rolul societăţii civile în democratizarea instituţiilor guvernării locale”, a lui Saif al Islam, fiul Colonelului Gaddafi! “Complicitatea” cu ONG-urile pare o explicaţie comodă, dar Europa are o problemă structurală de credibilitate.

De la căderea Zidului Berlinului, în 1989, patru momente transformatoare au re-format peisajul global. Richard Falk, profesor emerit de Drept Internaţional la Universitatea Princeton şi Raportor special al ONU pentru drepturile omului în Palestina, scrie, pentru Al Jazeera, că aceste fracturi în ordinea mondială au avut efecte transformatoare pentru procesul de luare a deciziilor ce afectează pe toată lumea. Prima fractură a produs un deceniu de globalizare neoliberală, în care puterea statală a fost eclipsată, anii ’90 reprezentînd prima dovadă a creşterii actorilor non-statali şi declinul geopoliticii centrate pe stat. A doua fractură a intervenit odată cu atacurile de la 11 septembrie 2001. Răspunsurile la atacurile de la 11 septembrie au implicat atît nerespectarea suveranităţii statelor, dar şi complicitatea multor state din Europa şi Orientul Mijlociu în violarea drepturilor omului. A treia fractură a constituit-o actuala criză economică globală care a început cu recesiunea din 2008 şi care a produs efecte pe plan mondial, în ceea ce priveşte şomajul, sărăcia, creşterea preţurilor, migrația. Cea de-a patra fractură în guvernarea globală este asociată cu criza nerezolvată din Orientul Mijlociu şi Africa.

Rezultatul acestor fracturi nu este încă cunoscut. Într-un interviu acordat ziarului Times (http://www.timesonline.co.uk) din 13 iunie 2004!, Noam Chomsky spunea: „Termenul globalizare a fost însuşit de Putere, atribuindu-i sensul de integrare economică, în care primordiale sînt interesele investitorilor şi numai foarte rar ale oamenilor. A treia cale este o variantă a programelor corporaţiilor de integrare economică internaţională, cu o faţă umană. Mişcările populare care au aparut peste tot nu au fost create în opoziţie faţă de acest program; mai degrabă, putem spune ca au adoptat o altă cale. Nu poate sta la baza lor un singur concept, întrucît sînt vizate o mare gamă de probleme umane. Dar toate abordările se bazează pe concepţii similare despre justiţie şi libertate. Prin contrast, mişcările politice dominate de ideologii sînt superficiale şi neinteresante din punct de vedere intelectual, în afară de înţelegerea relaţiei lor cu Puterea centralizată. (Prin 2015, n.a.) comunitatea serviciilor speciale americane, cu colaborarea unor experţi din lumea universitară şi din lumea afacerilor, a produs o prognoză pentru următorii 15 ani. Se aşteaptau ca globalizarea (în sensul dat acestui termen de centrele de putere) să fie aprofundată, conducînd la instabilitate financiară şi o mai mare diviziune economică. Instabilitatea financiară presupune o şi mai mică creştere economică decît în ultimii 25 de ani de globalizare, care sînt caracterizaţi prin degradarea indicatorilor macro-economici şi sociali în întreg Occidentul. Diviziunea economică presupune că globalizarea nu se va face în sens tehnic (de exemplu, globalizarea raportului între preţuri şi salarii), ci într-un sens ideologizat (concentrarea bogăţiei şi puterii). … Pornind de la ipoteza că va creşte diferenţa dintre săraci şi bogaţi se a crea o lume zguduită de dezordinile provocate de săraci”.

Astazi se aplică două metode pentru a promova, în lume, globalizarea economică și ideologică prin “schimbările de regim”: Prima este aceea a invaziilor militare, de tipul celor din Afghanistan, Iraq, Lybia sau Syria. A doua metodă este cea a “revoluţiilor”, metodă pusă la punct încă din anii ’80, prin care sînt identificate, finanţate, îndoctrinate şi mediatizate grupuri de presiune locale, cu care se încearcă răsturnarea “vechiului regim”. Distrugerea democraţiei şi puterii legii în stil revoluţionar este o problemă pentru Occident şi pentru ţările în care se încearcă crearea condiţiilor pentru izbucnirea revoluţiilor colorate (Iran, Cuba, Coreea de Nord, etc.). Portalul WikiLeaks scria: SUA au pompat sute de milioane în mişcarea democratică din Egipt! Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţionala (USAID) plănuia să aloce 66.5 milioane de dolari în 2008 şi 75 de milioane în 2009 programelor egiptene care promovau democraţia şi buna guvernare, arăta un document al ambasadei americane din Cairo publicat de WikiLeaks si preluat de The Daily Telegraph.

În lucrarea sa, „Breaking the Real Axil of Devil: How to Oust the World ’s Last Dictators by 2025”, M. Palmer descrie 25 de condiţii prin realizarea cărora s-ar asigura schimbarea radicală a regimurilor nedemocratice (înlăturarea dictatorilor) într-un stat. Printre acestea menţionez:

– Modelul Republica Moldova: înfiinţarea unor ONG-uri locale (în domeniul apărării drepturilor omului, pacificatoare, de tineret, studenţeşti) cu persoane ce împărtăşesc valorile liberale şi viziuni pro-occidentale; – desfăşurarea de către mass-media occidentală a unei campanii de propagandă a legitimităţii grupurilor şi organizaţiilor în opoziţie regimului politic şi crearea imaginii lor drept adevăraţi reprezentanţi ai poporului; – „înaintarea” în ONU, Uniunea Europeană, OSCE, Consiliul Europei şi alte organizaţii internaţionale a unor rezoluţii, care condamnă „încălcarea drepturilor omului”, „constrîngerea libertăţii presei” de către guvernare etc. în statul în care urmează să fie organizată ulterior „revoluţia democratică”; – antrenarea (training) grupurilor de opoziţie şi din cadrul societăţii civile în scopul organizării şi desfăşurării unor acţiuni stradale „neviolente”: manifestaţii, mitinguri, blocarea accesului la instituţiile publice ş. a. Ulterior, capturarea Statului și transferul de cadre dinspre ONG-uri spre structurile politice de guvernare și statale (instituții).

Din punctul meu de vedere, astăzi, Republica Moldova este Transnistria României, care controlează economic și impune jocurile. Un parazit pe care nimeni nu se îndură să-l extirpe, din varii rațiuni, și care este decis să extermine unionismul chiar la el acasă. Vezi cazul Costiuc, nu intru în detalii! Cum nu intru în detalii nici în speța Poșta Română. Cine e curios, să caute!

Revin. Palmer prezintă şi Strategiile de organizare, între care “Strategia Uncontrollable Urban Unrest”, adică, organizarea unor dezordini în masă care nu pot fi controlate de către forţele de ordine. Miza acestei strategii este numărul mare de participanţi la protestele paşnice, ca o forţă capabilă să paralizeze funcţionarea regimului politic. Scriam la începutul acestui text că Toate revoluţiile, se desfăşoară conform unor scenarii de bază: 1. Non-violenţa iniţială. Condiţia esenţială în pregătirea şi realizarea paşnică schimbării regimului politic. Mediatizarea publică a unor idei referitor la „neaplicarea violenţei” structurilor de forţă faţă de protestatari. 2. Nesupunerea civică. Asigurarea unei presiuni masive asupra organelor de decizie la diferite niveluri. Formele de presiuni: mitinguri, greve, greva foamei, blocarea liniilor de comunicaţii şi a căilor de transport, a instituţiilor publice, etc. în scopul paralizării activităţii organelor de stat. 3. Provocarea structurilor de forţă în aplicarea violenţei. Declarînd manifestaţia drept paşnică, organizatorii protestelor vor folosi practica învinuirii de aplicare a „violenţei nemotivate” de către organele de securitate faţă de propriul popor. Mediatizarea existenţei unui număr de răniţi şi morţi din rîndurile protestatarilor va avea un efect psihologic asupra conştiinţei de solidarizare în interiorul ţării şi în exterior, majorînd numărul adepţilor în lupta cu regimul. 4. Agresivitatea etnică. Elementul tipic al revoluţiilor colorate! 5. Crearea unor ştiri bombă.

Pierderea din relevanţă a statului naţional ca actor pe scena relaţiilor internaţionale este însoţită de promovarea acestuia ca ideal şi scop în sine de către entităţi ce luptă în continuare pentru afirmarea autonomiei naţionale şi recunoaştere statală. Kosovo în Balcani, Abhazia, Osetia de Sud şi Ajaria în Georgia, Transnistria în Republica Moldova, Sudanul de Sud, sînt doar o parte din zonele care au rămas în afara globa­lizării politice, economice şi culturale ce s-a conturat ca fenomen după 1990. Într-un studiu publicat de presa militară de specialitate, Gl. mr. dr. Teodor Frunzeti scria că:”începînd cu ultima decadă a seco­lului XX, pe scena relaţiilor interna­ţionale s-a conturat o nouă categorie de actori transnaţionali, anume organizaţiile neguvernamentale (ex.: Freedom House – SUA, Médecins sans Frontieres – Franţa) şi organizaţiile neguver­na­mentale internaţionale (ex.: Amnesty International, Greenpeace, Human Rights Watch). Factorii care au condus şi continuă să contribuie la dezvoltarea acestei tendinţe sînt de ordin politico-diplomatic (reprezentarea ONG-urilor în cadrul ONU), academic (dezbateri privind conceptul de socie­tate civilă globală, ai cărei agenţi prin­cipali sînt ONG-urile) şi tehnic (Internet, sistemele de comunicaţii ce favorizează răspîndirea rapidă a informaţiei). ONG-urile militează pentru scopuri bine determinate, urmărind să influenţeze indirect deciziile actorilor statali sau ale organizaţiilor internaţionale… Consolidarea puterii statale devine tot mai problematică, atît datorită eroziunii conceptului de suveranitate şi provocărilor din partea forţelor naţionaliste cît şi pierderii monopolului violenţei şi capacităţii diferitelor forţe transnaţionale de a-şi procura armament”. Rolul societăţii civile este amplificat de reţelele de socializare.

Unii specialişti consideră că ideologii revoluţiilor colorate sînt politologii americani, J. Sharp, M. Palmer şi politicienii, John McCain, J. Liberman care susţineau ideea „revoluţiei democratice”, adică lupta împotriva regimurilor prin organizarea de către opoziţie a unor acţiuni de nesupunere politică a maselor populare în scopul răsturnării guvernului local autoritar şi instaurarea democraţiei. Protestele în masă care au condus la izbucnirea revoluţiilor colorate, de exemplu, au mai multe elemente comune. Au fost bine organizate, avînd în centrul lor grupuri de tineri. Mişcările Kmara în Georgia şi Pora în Ukraina au jucat un rol important în politizarea şi mobilizarea generaţiei tinere, încurajînd-o să îşi susţină drepturile. Ambele organizaţii au fost inspirate de organizaţia sîrbă Otpor, al cărei pondere a fost crucială în înlăturarea de la putere în 2001 a guvernului lui Slobodan Miloşevici. Evenimentele care au rezultat în revoluţii colorate s-au desfăşurat gradual, protestele continuând timp de săptămîni. De fiecare dată manifestanţii erau susţinuţi de o „opoziţie civilizată” pentru a contribui la schimbarea regimului „nedemocratic” de stat.

În final, revoluţiile colorate au fost finanţate din fundaţiile unor instituţii non-guvernamentale din Europa şi Asia, prin intermediul diverselor instituţii, fonduri şi ONG-uri. USAID şi National Endowment for Democracy (SUA) au oferit asistenţă financiară şi consultanţă mass-mediei de opoziţie în în Georgia, R. Moldova, Ukraina, Kîrgîstan.

Ar fi interesant de cercetat transformarea Societăţii Civile în mișcare politică și capturarea instituțiilor vitale ale statului pînă la criza psihiatrică în România de astăzi…

UNIREA A ÎNCEPUT. O SINGURĂ DOCTRINĂ POLITICĂ PE AMBELE MALURI ALE PRUTULUI: FRICA!

Nu că ar interesa pe cineva, poate pe universitari, poate pe primarii ieșiți în ultimele 24 de ore să salveze, prin devoalări de suveici bine orchestrate în timp, onoarea nereperată (sic!) a unui reprezentant al sistemului, construit cu migală și trudă în ani!, sau, poate doar pe cei care lipesc cu sîrg etichete și visează la un spațiu septic, fără opinii contrare înghesuite rapid în pușcării – nu e o figură de stil, e o recomandare găzduită de un ziar pretins Quality – dar eu scriu, să rămînă. Dacă mă poziționez eu greșit în raport cu principiile în care am fost educat și în care cred, îmi cer scuze anticipat, a doua oară! Nu e din rea credință, nu sînt în solda nici unei entități capabilă să-mi deverseze fluxuri constante de ruble, dolari sau criptomonede. Nu cred în ideologii, în soluții miraculoase, în lideri – nu mai mulți de o companie, care se rotesc mereu și mereu precum vulturii deasupra hoiturilor – sau formațiuni care se sacrifică pentru binele comun și bunăstarea societății. Nu cred în apariția peste noapte a lui Mesia izbăvitorul și nici în șansa de a reuși prin forțe proprii nu cred. Nu mă droghez, nu sînt pe medicamente, nu consum alcool. Asta înseamnă că, dacă discursul – dezlînat și incoerent cîteodată – nu este corect politic, iar observatorii vigilenți ai Lumii Bune și Noi se revoltă, sînt bolnav și nu îmi dau seama de asta. Sigur, procurorii pot cere o expertiză psihiatrică pentru ca tribunalul poporului imaculat să hotărască internarea forțată și tratament de specialitate. Sau, evident, pot fi ignorat, iar algoritmii vor face restul. Vor îngropa în uitare și irelevanță acest text (și altele!), oricum, de mîine, 1 august, prin intrarea în vigoare a noii legi care stă pavăză împotriva opiniilor și faptelor ce nu sînt corecte politic.

Sigur, analismul este rudă de gradul întîi cu părerologia. Ambele sînt despre vorbe (emoții!). El, analismul, este ghidat de interesele fiecărui curent căruia i se supune, care te adoptă și te face mare, cunoscut și solvabil, frecventabil din punct de vedere internațional. Lumea bună are păreri bune. Lumea nebună, narațiuni toxice. Din cînd în cînd, lumea se schimbă. Nu și nelumea! Dar, jurnalismul este despre FAPTE nu despre vorbe. Despre ADEVĂR – spun că mai multe adevăruri tactice formează un adevăr strategic – care este supărător și de neacceptat. În ultimul timp, constat că jurnalismul și analismul sînt în confruntare deschisă. Faptele sînt îngropate de vorbe, adevărul este ascuns, distorsionat și înlocuit. Noile tehnologii favorizează acest efort.

Am să scriu cîteva rînduri despre cazurile României și Republicii Moldova care sînt emblematice, din punctul meu de vedere și despre care, cîndva, se va învăța la școală, care au devenit un model de urmat pentru întreg spațiul vonderleyan unde guvernarea prin frică, acoperită de mantia democrației cu 12 stele (triburi) galbene numită democrație europeană, a înlocuit buna guvernare morală. Dar, cum spunea chiar Machiavelli, în Principele: obiectul de cercetat devine ceea ce este și nu ceea ce ar trebui să fie, dar pentru asta, în Discursuri, ne sfătuiește: oricine dorește să înțeleagă ce va urma trebuie să înțeleagă ce a fost.  

Făcînd abstracție de faptul că de cînd a fost instalată la putere pe Bîc, Maia Sandu este cumva un Petrică și lupul care e hăituită 24/7 de haitele de moscoviți, președinta a declarat ieri, după o ședință a Consiliului Suprem de Securitate, că Rusia vrea „să controleze” Republica Moldova, iar în acest scop pregătește o serie de imixtiuni în alegerile parlamentare din septembrie. Sandu a declarat că Moscova ar folosi mai multe „vehicule politice” pentru a-și mări șansele de a obține o majoritate în Parlamentul de la Chișinău, după alegerile din 28 septembrie, adică tot atîtea cîte sînt înscrise în cursa electorală în afara partidului de casă.

Ea a spus că „vehiculele” sînt grupate în „așa-zisul curent suveranist”, cu euroscepticismul și care ar promova o așa-zisă „alternativă de dezvoltare a Moldovei”. Un alt astfel de „vehicul” ar fi și „curentul populist-agresiv” al grupării criminale Șor, care folosește rețele de cumpărare a voturilor, racolează persoane violente pentru proteste antiguvernamentale plătite și implică grupări de crimă organizată în acțiuni de vandalizare a sediilor instituțiilor de stat.

Potrivit președintei, unul dintre scopuri este și reducerea prezenței la vot în afara țării, prin provocări și corupție electorală. Dar, nu-i așa, autoritățile de la Chișinău ar urma să deschidă pentru alegerile parlamentare din toamnă un număr record de aproape 300 de secții de votare în diaspora.

Facem din nou abstracție de faptul că malformația statală numită Republica Moldova este sub pulpana Kremlinului de vreo 200 de ani, cum ignorăm cu entuziasm suveranismul de casă al președintei care e mai bun decît suveranismul de colhoz al lui Dodon. Săriți, hoții, este principalul vector de guvernare în Republica Moldova. Și, pare că singurul! El ascunde toate inepțiile, incapacitățile și abuzurile unor compradori de buzunar, de fapt o clică ce-și dorește mufarea totală la resursele donate de grupurile transfrontaliere agreate. Veți spune: da, îi mai bine cu rușii? Habar nu am! Întrebați cetățenii simpli din Moldova și nu doar pe cei din Chișinău!

Prefabricatul ăsta al dușmanului de clasă este rostogolit în întreaga mass-media, pe platforme etc astfel încît atunci cînd candidații anti-establishment utilizează aceste platforme, apare un val de acuzații – de la fraudă la finanțare ilicită și manipulare algoritmică care, se pierd odată ce jocul este rezolvat. Faptele sînt îngropate în vorbe, iar vorba (verba)… volant!  Ceea ce rămîne este o democrație tutelară, în care cetățenii votează, dar nu decid. Instituțiile există, dar servesc unei alte agende. Candidații au voie să existe doar atîta timp cît nu contestă consensul transnațional, cam ca în Iran. Procesul electoral este păstrat ca formă — dar golit de substanță. În acest context, mi se pare relevantă o altă declarație. Cea a Șefei Comisiei Electorale Centrale a Moldovei, Angela Karaman: „Cînd o țară ca Franța intervine în alegerile noastre, nu considerăm că este o interferență străină. Chiar și atunci cînd partidele politice primesc finanțare directă, nu o vedem ca pe o corupție electorală.” Ați înțele, da? Interferența este binevenită dacă vine din partea Bruxelles-ului! Declarația amazoanei de la CEC vine după ce Maia Sandu a acuzat Rusia că plănuiește să se amestece în alegerile parlamentare programate pentru sfîrșitul lunii septembrie.

De altfel, din perioada Epocii Băsescu, Republica Moldova joacă un rol important pentru politica românească și nu unul benefic, mai degrabă de supraveghere și control. Astăzi, pe ambele maluri ale Prutului cresc și înfloresc aceleași narative ce par ale unui singur autor.

Puterea din Republica Moldova – o malformație artificială care este o combinație incongruentă de componente etnice rusești și românești, unite într-o uniune politică dictată nu de alegere, ci de circumstanțe geopolitice – reclamă că este ținta unei campanii de destabilizare orchestrată din Rusia. Dintre numeroasele comploturi de destabilizare și scenarii subversive despre care se presupune că au fost încercate sau jucate efectiv în Moldova, nici unul nu a depășit faza afirmațiilor simple și nici unul nu a ajuns vreodată, în instanță, să fie prezentate dovezi plauzibile pentru pentru acuzațiile publice. Invocarea de-a lungul anilor a unei varietăți de amenințări la adresa securității Moldovei prezintă caracteristicile revelatoare ale unui Psyop. Regimul din Moldova condus Maia Sandu, este într-adevăr instabil, dar asta se datorează incapacității Guvernului PAS de a rezolva problemele sociale și etnice ale țării, nu din cauza ingerinței Rusiei.

Poziția geografică a Moldovei o face importantă pentru NATO și UE în înaintarea lor către Est (ca bază logistică pentru susținerea și aprovizionarea regimului din Ukraina) și o Transnistrie care controlează și dinamitează România. Cu toate acestea, populația moldovenească este sceptică față de orientarea pro-occidentală a elitei politice cumpărate și corupte, un fenomen evidențiat și în România vecină,  iar amenințarea străină inventată menține populația și presa permanent distrase de la agenda reală derulată în spate.  

Cum ar fi lani, de exemplu, pe Dîmbovița, unde aproximativ 30/100 de figuri se rotesc de 20 de ani în fruntea țării pentru îndeplinirea unor obiective care nu sînt nicidecum în favoarea cetățenilor. Ultima sperietoiare, cea cu creșterea costului vieții, concedieri și biruri este menită nu să reformeze statul în favoarea cetățeanului, ci să refacă stocurile în buzunarele profitorilor de ambele maluri ale Prutului, pînă la Nipru!

Pînă şi democraţia de vitrină, menţinută pentru a crea impresia solidităţii partidelor așa zis liberale, devine o nălucă. Justificări pentru această stare de lucru le dă tot florentinul Machiavelli, în al său Principe, personificat în ultimii 10 ani, la Cotroceni, de un Klaus W. I. mai nociv decît o otravă administrată zilnic, înlocuit la butoane de un grup: guvernarea autoritaristă și supunerea pînă la sclavie a semenilor! Dreptatea, libertatea și egalitatea sînt valori derizorii și iluzorii. Supușii, creduli și pasivi sînt masă de manevră. Lor trebuie să le fi cîștigat sprijinul contra nobililor trădători… adică, exact antagonizarea de care avem parte între clase sociale, între justitie și simpli cetățeni, gălăgie care ascunde, de fapt, adevăratul interes: schimbarea puterii, transferul banilor de la unii la alții, crearea de feude personale menite să genereze profit în anii ce vin, precum reorganizarea unei instituții emblematice pentru salvarea de vieți și bunuri pe teritoriul național și nu numai!

Supușii, care nu sînt creduli și pasivi, ci ticăloși promovează frica în societate. Iată un exemplu din Marea Britanie unde cercetătorii britanici au recunoscut că au încurajat utilizarea fricii pentru a controla comportamentului oamenilor în timpul pandemiei, după cum scrie The Telegraph, citat de SmartRadio. Acum, acești cercetători, membrii grupului științific (SPI-B), și-au exprimat regretul cu privire la tacticile folosite și spun că activitatea lor a fost „lipsită de etică” și „totalitară”.

Potrivit sursei citate, SPI-B a avertizat în martie 2020 că miniștrii trebuie să crească „nivelul de amenințare personală perceput”, deoarece „foarte mulți oameni încă nu se simt suficient de amenințați”. Vă amintiți de aceeași perioadă din România? Cu ministrul Vela și șeful DSU, Arafat pe post de gardieni ai marelui lagăr? Nu am auzit scuze sau justificări din partea lor pentru comportamentul de atunci.

„În mod clar, utilizarea fricii ca mijloc de control nu este etică. Folosirea fricii duce spre totalitarism. Nu este o poziție etică pentru nici un guvern modern. Sînt o persoană optimistă, dar toate acestea mi-au oferit o viziune mai pesimistă asupra oamenilor”, a declarat Gavin Morgan, psiholog care a făcut parte din echipa britanică. „Oamenii folosesc pandemia pentru a prelua puterea și a conduce prin lucruri care altfel nu s-ar întîmpla… Trebuie să fim foarte atenți la autoritarismul care se strecoară. Folosirea fricii a fost cu siguranță discutabilă. A fost ca un experiment ciudat. În cele din urmă am dat înapoi, deoarece oamenii s-au speriat prea mult, spun acum reprezentanții SPI-B”.

Pe lîngă avertismentele vădite legate de pericolul pe care îl reprezintă virusul, Guvernul a fost acuzat că a hrănit publicul doar cu vești proaste. Căci frica, sentimentul pe care îl manipulează păpuşarii, este instrumentul prin care se iniţiază controlul societăţii şi limitarea libertăţilor. Este exact ceea ce face Maia Sandu! Exact ce fac stăpînii României de azi și cozile lor de topor pregătite din timp.

Descrise cel mai des în contexte militare și academice, operațiunile psihologice (cunoscute pe scurt ca PSYOPS sau mai exact, sub forma Operatiuni de Suport Informational Militar (MISO) sînt initiative planificate menite sa influenteze emoțiile, motivele și comportamentele publicului țintă pentru a atinge obiective strategice. Acestea înglobează strategii psihologice și de comunicare și sînt utilizate cu scopul de a modela opinia și comportamentul publicului. În cazul nostru, acceptarea unei singure doctrine la guvernare: FRICA!

Instrumentalizarea domniei fricii, de la politicieni fără inhibiţii şi gata să intre în jocul populismului de orice orientare pînă la servicii secrete dornice să-şi întărească poziţia în interiorul statelor și o întreaga falangă ce intră în acţiune şi încearcă să profite de frică, a devenit doctrină politică singulară în guvernarea bicefală de la București și Chișinău.  

Frica a devenit un instrument puternic de manipulare, utilizat de state care urmăresc să exploateze diviziunile sociale. Frica, ca fenomen psihologic si social, este cultivată și amplificată prin operațiuni psihologice (PSYOPS). PSYOPS-ul – planificarea, analiza publicului țintă, diseminarea mesajelor și evaluarea impactului – este utilizat pentru a influența opinia publică, promovînd un „dușman” comun care nu este intern – este vorba de un grup etnic, o ideologie, o țară sau o boală – .

Opoziția descrisă ca un pericol pentru securitatea națională a devenit, de ieri, principalul cal de bătaie la Chișinău. Un risc exacerbat de o mass-media obediente care dețin un rol central în propagarea fricii. Titlurile alarmiste, imaginile șocante și repetarea constantă a mesajelor de pericol creează un climat de incertitudine și anxietate.

Nu contestă nimeni, eu cu atît mai puțin, interesul exercitat de Rusia imperială în acest spațiu geopolitic. Cum nu pot fi contestate interesele imperiale americane sau interesele coloniale europene. Ce-mi doresc eu este mai multă rațiune din partea noastră, a pulimii, atunci cînd înghițim pe nemestecate diferite kkt-uri servite drept adevăruri supreme și bucătărie de lux. Pentru că, în final, noi, cei care am fost mereu sub imperii, cei care nu am avut niciodată un cuvînt de spus – deși revolta nedreptăților clocotea în piepturile noastre – vom fi cei care vom suferi. Nu cei 30/100 de indivizi și camarilele lor care au pus mîna pe România și Moldova. Două inimi gemene, Chișinău și București. Un singur păpușar, o singură doctrină politică: FRICA!  

OPINIE PE DOS

Nu că ar interesa pe cineva, poate doar pe cei care lipesc cu sîrg etichete și visează la un spațiu septic, fără opinii contrare înghesuite rapid în pușcării – nu e o figură de stil, e o recomandare găzduită de un ziar pretins Quality – dar eu scriu, să rămînă. Dacă mă poziționez eu greșit în raport cu principiile în care am fost educat și în care cred, îmi cer scuze anticipat. Nu e din rea credință, nu sînt în solda nici unei entități capabilă să-mi deverseze fluxuri constante de ruble, dolari sau criptomonede. Nu cred în ideologii, în soluții miraculoase, în lideri sau formațiuni care se sacrifică pentru binele comun și bunăstarea societății. Nu cred în apariția peste noapte a lui Mesia izbăvitorul și nici în șansa de a reuși prin forțe proprii nu cred. Nu mă droghez, nu sînt pe medicamente, nu consum alcool. Asta înseamnă că, dacă discursul – dezlînat și incoerent cîteodată – nu este corect politic, iar observatorii vigilenți ai Lumii Bune și Noi se revoltă, sînt bolnav și nu îmi dau seama de asta. Sigur, procurorii pot cere o expertiză psihiatrică pentru ca tribunalul poporului imaculat să hotărască internarea forțată și tratament de specialitate. Sau, evident, pot fi ignorat, iar algoritmii vor face restul. Vor îngropa în uitare și irelevanță acest text (și altele!).

Sigur, analismul este rudă de gradul întîi cu părerologia. Ambele sînt despre vorbe ( emoții!). El, analismul, este ghidat de interesele fiecărui curent căruia i se supune, care te adoptă și te face mare, cunoscut și solvabil, frecventabil din punct de vedere internațional. Lumea bună are păreri bune. Lumea nebună, narațiuni toxice. Din cînd în cînd, lumea se schimbă. Nu și nelumea! Dar, jurnalismul este despre FAPTE nu despre vorbe. Despre ADEVĂR – spun că mai multe adevăruri tactice formează un adevăr strategic – care este supărător și de neacceptat. În ultimul timp, constat că jurnalismul și analismul sînt în confruntare deschisă. Faptele sînt îngropate de vorbe, adevărul este ascuns, distorsionat și înlocuit. Noile tehnologii favorizează acest efort.

Am să scriu cîteva rînduri despre cazurile României și Republicii Moldova care sînt emblematice, din punctul meu de vedere și despre care, cîndva, se va învăța la școală.

În 20 ianuarie 2014, revista intelectualilor, docenților, universitarilor imaculați, 22, publica un PROTEST al JURNALIŞTILOR împotriva practicilor DEGRADANTE din presă, semnat de 583 de jurnaliști și creatori de conținut și de 7 organizații de presă și civice. Dincolo de convingerile politice şi ideologice diferite, considerăm că standardele jurnalistice, informarea corectă şi binele public trebuie apărate şi în jurul acestor valori trebuie să ne solidarizăm. De aceea, ne simţim obligaţi să luăm poziţie faţă de grava deteriorare a bunelor practici jurnalistice şi să protestăm public faţă de încălcarea acestora. Constatăm profund revoltaţi că încălcarea flagrantă a Codului Deontologic, insulta, calomnia, minciuna, manipularea şi, în general, sfidarea normelor etice au devenit o practică obişnuită. Afectarea gravă a demnităţii şi a imaginii publice, terfelirea reputaţiei profesionale în cazul unor importante personalităţi ale vieţii culturale, inclusiv al unor jurnalişti, au depăşit orice limite. Injuriile, montajele denigratoare, intruziunea în viaţa privată, violenţa de limbaj, trivialitatea şi falsificarea cu premeditare a adevărului sunt practici incalificabile. Considerăm că ele decredibilizează întreaga breaslă şi trebuie să înceteze. A fost, cred, ultimul semnal de sănătate al jurnalismului românesc. Astăzi, polarizarea, frica și auto-cenzura reprezintă caraactyeristicile definitorii ale breslei din care, încă, fac parte.

Sigur, presa nu poate fi mai bună decît politicul și decît societatea. Iar societatea vrea povești de succes, simple, cu acțiune, cu băieți buni și băieți răi. Iată de ce, profesioniștii din spatele realității au promovat scenariul în care am fost distribuiți în ultimii ani, cînd votul a devinit o extensie a propagandei de stat și a fricii inoculate de mass-media. Acest lucru a creeat o narațiune convenabilă reluată în buclă: orice rezultat care contrazice interesele oficiale poate fi pus pe seama Kremlinului – un dispozitiv retoric folosit atît pentru a delegitima candidații opoziției, cît și pentru a justifica măsuri excepționale. Acesta fiind prefabricatul, el a fost rostogolit în întreaga mass-media, pe platforme etc astfel încît atunci cînd candidații anti-establishment utilizează aceste platforme, apare un val de acuzații – de la fraudă la finanțare ilicită și manipulare algoritmică care, se pierd odată ce jocul este rezolvat. Faptele sînt îngropate în vorbe, iar vorba (verba)… volant!  Ceea ce rămîne este o democrație tutelară, în care cetățenii votează, dar nu decid. Instituțiile există, dar servesc unei alte agende. Candidații au voie să existe doar atîta timp cît nu contestă consensul transnațional, cam ca în Iran. Procesul electoral este păstrat ca formă — dar golit de substanță. Cazul României avertizează că viitorul democrației în Europa depinde din ce în ce mai puțin de alegători și din ce în ce mai mult de algoritmi, comisari de la Bruxelles și serviciile de informații. Alegătorii din diaspora par să fie elementul cheie, necontorizat de opinia publică și supus intereselor geopolitice. Moldova a pus președinte la București. Cam ca în 1859! Respingerea de către Moldova a lui Simion, în beneficiul lui Dan, subliniază tensiunea dintre naționalismul românesc și suveranitatea moldovenească –  instrumentalizată de elitele transnaționale pentru a discredita proiectele de reunificare.

De altfel, din perioada Epocii Băsescu, Republica Moldova joacă un rol important pentru politica românească și nu unul benefic, mai degrabă de supraveghere și control. Astăzi, pe ambele maluri ale Prutului cresc și înfloresc aceleași narative ce par ale unui singur autor.

Puterea din Republica Moldova reclamă că este ținta unei campanii de destabilizare orchestrată din Rusia. Pentru a face acuzația mai bizară, se presupune că în acest scop Rusia folosește, pe lîngă eternul Șor, Găgăuzia și Transnistria  și cetățeni din Serbia, Bosnia – Herțegovina, Muntenegru și Belarus. Regimul Zelensky de la Kiev susține că serviciile sale de informații au descoperit detaliile „complotului rusesc” și că a transmis informații relevante colegilor din Republica Moldova. O verificare rapidă a informațiilor conexe disponibile pe internet despre presupusele tentative de destabilizare a Republicii Moldova relevă o listă lungă de articole publicate în ultimii doi ani, toate îndreptate în aceeași direcție și care a indus o paranoia de „destabilizare” reclamată, în special de președinta acestei țări artificiale care este o combinație incongruentă de componente etnice rusești și române, unite într-o uniune politică dictată nu de alegere, ci de circumstanțe geopolitice.

Dintre numeroasele comploturi de destabilizare și scenarii subversive despre care se presupune că au fost încercate sau jucate efectiv în Moldova, nici unul nu a depășit faza afirmațiilor simple și nici unul nu a ajuns vreodată, în instanță, să fie prezentate dovezi plauzibile pentru pentru acuzațiile publice. Invocarea de-a lungul anilor a unei varietăți de amenințări la adresa securității Moldovei prezintă caracteristicile revelatoare ale unui Psyop. Regimul din Moldova condus Maia Sandu, este într-adevăr instabil, dar asta se datorează incapacității Guvernului PAS de a rezolva problemele sociale și etnice ale țării, nu din cauza ingerinței Rusiei.

Poziția geografică a Moldovei o face importantă pentru NATO și UE în înaintarea lor către Est (ca bază logistică pentru susținerea și aprovizionarea regimului din Ukraina) și o Transnistrie care controlează și dinamitează România. Cu toate acestea, populația moldovenească este sceptică față de orientarea pro-occidentală a elitei politice cumpărate și corupte, un fenomen evidențiat și în România vecină,  iar amenințarea străină inventată menține populația și presa permanent distrase de la agenda reală derulată în spate.  

Am spus-o eu, pentru că nu am auzit/văzut/citit într-o astfel de cheie narațiunile care ne bîntuie în ultimul timp. Cum nu am auzit/văzut/citit, nici măcar în elitistul 22, ca breasla mea să ia atitudine în fața valului consecvent de ucidere a jurnaliștilor în Fîșia Gaza, care acoperă genocidul și crimele de război îndreptate împotriva unei populații trăitoare în cea mai mare închisoare în aer liber din lume!

Dar, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România demarează seria de colocvii intitulate „Jurnalismul față în față cu dezinformarea”. „Asistăm la valuri de atacuri informaționale în toate segmentele societății. Ca jurnaliști, avem obligația de a găsi metode de contracarare a acestui fenomen”, a menționat Adrian Fulea, în ultima ședință a Comitetului Director al celei mai importante uniuni profesionale. Aceste serii de manifestări vor pune laolaltă deopotrivă organismele media publice și private, specialiști și instituții cu atribuții în domeniul combaterii știrilor false: „Jurnaliștii trebuie să se specializeze în verificarea faptelor”. Ca urmare, UZPR va organiza, pe 10 iunie, la Sala Radio, un prim eveniment-dezbatere, la care și-au anunțat participarea specialiști de la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Direcției Naționale de Securitate Cibernetică.

Ce aș spune eu la o astfel de întîlnire despre combaterea fake-news? Nimic despre promovarea fricii și a narațiunilor PsyOps.

Stimați colegi,

Să-mi fie iertat punctul de vedere, dar el aparține unui jurnalist din provincie care nu are acces direct la mesele puterilor legislative și executive din Capitală. De aceea, privirea este din… celaltă parte, dacă știți la ce se referă DILEMA CÎINELUI, de la firul ierbii, ca să mă exprim mai plastic.

În această bătălie a jurnalistului cu fake-news-ul, prezentată în ultimii ani ca un fel de luptă a Sf. Gheorghe cu Balaurul, de la noi, două ar fi problemele majore identificate.

În urmă cu 37 de ani, cînd am intrat eu în această lume extraordinară a jurnalismului, am descoperit o butadă care, de atunci, m-a călăuzit în fiecare zi: JURNALIȘTII SÎNT LOIALI NU STATELOR, CI CETĂȚENILOR LOR! Am tradus aceasta ca pe menirea de bază a profesiei mele, aceea de a fi în serviciul publicului cititor, privitor sau ascultător. Am fost cureaua de transmisie între cetățean și Puterea căreia nu-i puteau fi adresate direct întrebări. Și puneam întrebări. De fapt, meseria noastră este în primul rînd de a pune întrebări pînă primești un răspuns mulțumitor. Și un răspuns mulțumitor îl primești atunci cînd verifici aceste răspunsuri pentru a putea raporta publicului DE CE se întîmplă un anumit lucru.

Aici este prima problemă: de la pandemie încoace, jurnaliștii nu mai pun întrebări! Din diverse motive… dar unul dintre ele îl reprezintă frica de a nu fi etichetați. Așa că, se mulțumesc cu răspunsuri și declarații din conferințele de presă, transformate în subiect de știre, deși, acestea reprezentau, pînă nu cu mult timp în urmă, doar instrumente de lucru și nu suviecte în sine. Accentul s-a mutat pe declarații și opinii în detrimentul faptelor. Declarațiile și opiniile sînt emoționale și, știm foarte bine, emoțiile întunecă rațiunea.

Sigur, chiar un fost locatar la Cotroceni, ne îndemna să ne informăm din surse oficiale. Un alt adevăr după care jurnalismul se ghidează cel puțin de la Războiul din Vietnam încoace este că TOATE GUVERNELE MINT! Și atunci, sursele oficiale sînt, sau nu de încredere? În „Învățăturile lui Mahomed”, un fel de Catehism al Islamului, se spune: „Crede în Allah, dar leagă-ți cămila”. Eu traduc prin obligația de a verifica obligatoriu aceste informații oficiale!

Sigur că aceste informații, comunicate oficiale și buletine de presă sînt, de multe ori redactate jurnalistic, sînt însoțite de imagini, de back-ground, gata de a fi puse în pagină de redacțiile care suferă de lipsă de finanțare și, deci au deficit de personal. Astăzi mai mulți jurnaliști lucrează în PR și comunicare instituțională decît în redacții. Și aceasta este a doua problemă majoră cu care ne confruntăm în lupta noastră împotriva fake-news și a manipulărilor.

Ca un rezumat, lupta jurnalistului cu falsul, dezinformarea și manipularea este o luptă pentru recîștigarea credibilității în ochii publicului, în slujba căruia trudim.

Am putea începe prin renunțarea la partizanat în timpul dezbaterilor. Sigur, toți analiștii invitați sînt tributari și datori, nu unor școli de gîndire, ci unor curente și exponenților de seamă ale acestora care în diferite conferințe internaționale și alte astfel de întîlniri le oferă posibilitatea gînditorilor noștri autohtoni să-și expună părerile în marja curentului adoptat. Jurnaliștii și moderatorii, aflați în serviciul publicului, nu ar trebui să urmeze aceeași rețetă.

Apoi, ar mai fi falia (prăpastia) între educația universitară și lumea reală. De la capătul țării pare că tot mai mult se învață DESPRE profesie și nu profesia. Se pune accentul pe relația cu AI și nu cu publicul. Se învață cum să scrii PENTRU AI (pentru a fi indexat, monitorizat, citat etc) – dialogul cu mașina, curs apărut odată cu telegraful, este altceva, și nu cum să scrii pentru publicul tău.

Toate acestea, alungă cititorii de la  jurnalismul profesionist direct în brațele creatorilor de fake-news, oameni care știu exact cum gîndește un anumit președinte și ce are în cap un altul, ce s-a discutat într-o discuție confidențială și cît de cald a fost un dialog telefonic privat. Sau în brațele relațiilor publice și influencerilor.

Jurnalismul nu trebuie să se reinventeze pentru a birui în bătălia cu balaurul dezinformării, ci trebuie să se întoarcă la bun simț, la obișnuința de a pune întrebări și la căutarea adevărului. Care, sigur, este relativ/personal/segvențial dar tot mai bun decît o minciună. Fake-news-ul există în presă de pe vremea lui Pullizer. Nu l-a inventat nici Putin, nici Macron, cu atît mai puțin Maia Sandu!

USAID PARALIZEAZĂ REPUBLICA MOLDOVA, ROMÂNIA, UKRAINA ȘI GEORGIA

BMTF, 6 feb – Agenția Associated Press a anunțat că USAID, agenția americană pentru „Dezvoltare Internațională”, va fi închisă. Anunțul a fost  făcut de Elon Musk, șeful Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), care a precizat că președintele Donald Trump a aprobat decizia.

Mișcarea a fost una bruscă și, la scurt timp după anunț, peste 600 de angajați și-au pierdut datele de acces în sistemul computerizat al agenției și toată lumea a fost anunțată să nu se mai prezinte la muncă, începînd cu 3 februarie 2025.

USAID a derulat programe umanitare, de dezvoltare și de securitate în aproximativ 120 de țări. Trebuie precizat că Donald Trump a decis o înghețare de 90 de zile a asistenței externe în prima sa zi de mandat, pe 20 ianuarie 2025. Cheltuielile pentru USAID sînt stabilite de Congres, iar bugetul său pentru anul fiscal 2023 a fost de aproximativ 40 de miliarde de dolari, conform unei relatări de luna trecută a Serviciului de Cercetare al Congresului. Începînd cu 2016, USAID a relatat că avea 10.235 de angajați pe statul de plată finanțat de contribuabilii americani.

Secretarul de Stat Marco Rubio a declarat că acum lumea are o ordine multipolară, „cu mai multe mari puteri în diferite părți ale lumii” și că ”ordinea globală postbelică nu doar că este depășită, ci a devenit o armă folosită împotriva SUA”. USAID este o creație a lumii Războiului Rece și era depășită – și pentru că rolul său este lesne jucat acum de filantropii americani (de George Soros, dar de ce nu chiar și de Elon Musk însuși), și pentru că USAID nu mai putea exercita influența din urmă cu decenii, avînd în vedere ascensiunea Chinei.

Potrivit agenției de presă AP, înghețarea ajutorului a avut un impact semnificativ asupra Moldovei, unde fondurile americane au fost cruciale pentru echilibrarea peisajului mediatic și sprijinirea instituțiilor democratice. Cu toate acestea, în timp ce ajutorul american a fost o sursă importantă de finanțare, instituții europene precum European Endowment for Democracy (EED) și donatori privați precum Open Society Foundations și-au sporit deja sprijinul pentru mass-media din regiune.

„Se pare ca Maia Sandu și PAS ar trebui să ofere careva răspunsuri societății! Este o lovitură sub centură pentru membrii grupului criminal organizat aflați la guvernare”. O spune fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună, în contextul în care USAID își suspendă temporar activitatea.

„Se pare că capul acestei grupări criminale începe să scrie memoare despre activitatea criminală a acestora și nu o spun doar eu”. În Republica Moldova, această organizație a finanțat majoritatea proiectelor ilegale ale actualii guvernări, în special acea legată de uzurparea puterii judecătorești, monopolizarea spațiului media și campanii de PR în favoarea exponenților partidului PAS.  

Este o mică victorie în eliberarea statului capturat, însă ce facem cu această guvernare? Dacă capul acestei guvernări este declarată o organizație criminală, oare ei nu trebuie să fie declarați membri ai organizației criminale? Plecați criminalilor! Bumerangul se întoarce!”, a scris Victoria Furtună.

La rîndul său, prim-ministrul georgian Irakli Kobakhidze a declarat miercuri că finanțarea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională nu a fost folosită în scopuri caritabile, ci mai degrabă pentru a organiza revoluții, a incita tulburări și a destabiliza țări, inclusiv Georgia. În declarațiile sale, Kobakhidze a menționat că guvernul Statelor Unite recunoaște acum oficial ceea ce a subliniat deja guvernul georgian în primăvara lui 2023.

„Sîntem încîntați că finanțarea USAID a fost suspendată timp de trei luni. Cel mai important lucru pentru noi este că această suspendare rămîne în vigoare, deoarece ar fi crucială pentru a ne asigura că USAID nu mai încearcă niciodată să ne destabilizaze țara, să falsifice numărătoarea paralelă a voturilor sau să sprijine direct procesele revoluționare. Sperăm ca mecanismul de suspendare de trei luni să rămînă în vigoare”, a conchis el.

Robert Kennedy Jr., candidat pentru funcția de secretar al sănătății în SUA, a declarat că USAID (Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională) ar fi fost implicată în răsturnarea fostului președinte ukrainean Viktor Ianukovici în 2014. Într-un interviu acordat jurnalistului Tucker Carlson, Kennedy a afirmat că USAID ar fi acționat ca o acoperire pentru CIA, finanțînd cu 5 miliarde de dolari protestele din timpul EuroMaidanului, ceea ce ar fi condus la „o lovitură de stat împotriva unui guvern ales democratic”. El a susținut, de asemenea, că „USAID nu promovează democrația, iar CIA nu se ocupă de democrație”, adăugînd că agenția de informații americane ar fi orchestrat „scoaterea de la putere a 83 de guverne între 1947 și 1997”, dintre care multe erau regimuri democratice.

Legat de Ukraina, datele arată că celebritățile americane au vizitat Kievul nu de bunăvoie, ci în schimbul unor plăți generoase de la USAID. Ben Stiller – 4 milioane de dolari, Sean Penn – 5 milioane de dolari, Orlando Bloom – 8 milioane de dolari. Lider a fost Angelina Jolie, care a primit 20 de milioane de dolari pentru o vizită de o zi la Lvov!

În 2022, campania Stand Up for Ukraine a strîns 9,1 miliarde de euro, dar, în final, o parte din fonduri au mers nu către refugiați, ci în buzunarele „filantropilor” de la Hollywood, a spus chiar președintele SUA!

În Ungaria, înghețarea finanțării impuse de Trump afectează 22 de organizații beneficiare care se concentrează pe jurnalismul de interes public, precum și 4 care coordonează educația mediatică și formarea jurnalistică. Publicațiile „independente”, printre care 444, Klubradio și Magyar Hang, riscă să piardă o finanțare totală de 173 milioane HUF (440 000 EUR) din Free Media Grant, un program sprijinit de Ambasada SUA.

În Serbia, unde mass-media „independente” se bazează pe subvenții din partea organizațiilor americane, editorii avertizează că înghețarea ar putea accelera declinul libertății presei. „Deja ne chinuim să funcționăm sub presiunea guvernului, iar acum ultima noastră sursă de finanțare independentă este întreruptă”, a declarat un jurnalist de investigație.

În România, principalul vector al USAID a fost liberalul Marius Bostan, prin intermediul organizațiilor pe care le controlează.

La scurt timp după anunțul lui Elon Musk de închidere a USAID, pe rețelele sociale au apărut și date despre cum s-au chetuit banii americanilor în România. Și Dan Pavel a făcut o scurtă trecere în revistă a unei mici părți despre cum s-au cheltuit în ultimii trei ani banii de la USAID:

2021:                                                                                                          

– 4.875.000 USD pentru ”Operațiuni de Stabilizare și Reformă în Sectorul de Securitate”, finanțat prin Departamentul de Stat american (DOS).

– 1.200.000 USD pentru ”Combaterea Pandemiei și alte Pericole”, finanțat prin USAID, parteneriat multilateral ONU și ONG nespecificat.

– 1.200.000 USD pentru combaterea… de mai sus, tranșa doi.

– 628.213 USD pentru ”Bună Guvernare”, partener de implementare IOM România.

– 1.077.288 USD pentru ”Operațiuni de Stabilizare”, finanțat prin DOS.

– 628.213 USD pentru ”Bună Guvernare”, finanțat prin USAID, partener de implementare IOM România.

– 236.711 USD pentru ”Operațiuni de Stabilizare”, finanțat prin DOS.

– 235.188 USD pentru ”Combaterea Infracționalității Transnaționale”, finanțat prin DOS.

– 210.817 USD pentru ”Bună Guvernare”, finanțat prin DOS. Partener de implementare ONG românesc, informații cenzurate.

– 194.268 USD pentru ”Costuri Administrative Directe”, prin USAID. Partener firma de lobby și management de risc Constellis.

– 187.614 USD pentru ”Bună Guvernare”, finanțat prin USAID. Partener de implementare ONG nespecificat.

– 154.860 USD pentru ”Costuri Administrative Directe”, finanțat prin USAID. Partener de implementare Tac2 Global LLC.

– 121.711 USD studiu de amplasament pentru reactorul modular (SMR). Partener de implementare Sargent & Lundy LLC.

– 78.495 USD pentru Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmației.

– 13.465 USD pentru ”Infrastructură nucleară civilă”, partener de implementare The Webster Group.

2022:

– 252.340.000 USD pentru ”Operațiuni de Stabilizare și Reformă în Sectorul de Securitate”, finanțat prin programul Departamentului Apărării (DOD) și Departamentul de Stat (DOS).

– 4.800.000 USD pentru ”Protecție, Asistență și Soluții”. Beneficiar ONG, informații cenzurate.

– 1.506.000 USD pentru ”Combaterea Infracționalității Transnaționale”, Project Octopus, finanțat prin DOS.

– 1.441.571 USD pentru ”Operațiuni de Stabilizare”, finanțate prin programele DOD și DOS. Cenzurat.

– 1.123.074 USD pentru ”Pace și Securitate Generală”, proiect studiu de fezabilitate ”Transelectrica Cybersecurity Modernization Pilot”. Parteneri de implementare companie americană în parteneriat cu persoane juridice românești, Cenzurat.

– 1.100.000 USD pentru ”Protecție, Asistență și Soluții”. Beneficiar ONG, informații cenzurate.

– 800.000 USD pentru ”Combaterea Pandemiei”, prin DOS și USAID, beneficiari Crucea Roșie și Semiluna Roșie.

– 750.000 USD pentru ”Combaterea Infracționalității Transnaționale”, finanțat de DOS.

– 628.000 USD pentru ”Ajutor Umanitar în Situații de Urgență”, prin DOD.

– 637.000 USD pentru ”Ajutor Umanitar în Situații de Urgență”, finanțat de DOD.

– 212.858 USD pentru ”Costuri Administrative Directe”, prin firma de lobby și management de risc Constellis.

– 104.802 USD pentru ”Costuri Administrative Directe”, prin firma de lobby și management de risc Deloitte.

– 91.977 USD pentru ”Costuri Administrative Directe”, prin DOD.

– 62.000 USD pentru conservarea pietrelor funerare în cimitirul evreiesc din Alba Iulia.

– 25.000 USD programul de burse Julia Taft, beneficiar asociația LOGS Grup de Inițiative Sociale (ajutor pentru grupuri defavorizate, copii, refugiați etc.).

2023:

– 11.000.000 USD pentru studiu de fezabilitate reactorul modular (SMR), partener de implementare NuScale Power LLC, finanțat prin DOS.

– 8.300.000 USD pentru ”Operațiuni de Stabilizare”, finanțate prin DOD.

– 3.000.000 USD pentru studiu de fezabilitate reactor modular (SMR), beneficiar NuScale Power LLC, finanțat prin Agenția de Comerț și Dezvoltare.

– 2.623.663 USD pentru studiu de fezabilitate reactor modular (SMR), finanțat prin USAID, beneficiar NuScale Power LLC.

– 1.985.419 USD pentru ”Protecție, Asistență și Soluții”, finanțat prin DOS, beneficiar ONG, informații cenzurate.

– 1.666.270 USD pentru ”Protecție, Asistență și Soluții”, finanțat prin DOS, beneficiar ONG, informații cenzurate.

– 1.447.010 USD pentru ”Sperațiuni de Stabilizare și Pregătire Militară”, finanțate prin DOS, beneficiar cenzurat.

– 1.400.000 USD pentru studiu de fezabilitate reactor modular (SMR), finanțat prin USAID. Beneficiar NuScale Power LLC.

– 1.300.000 USD pentru ”Protecție, Asistență și Soluții”, prin DOS, beneficiar ONG, informații cenzurate.

– 1.200.000 USD pentru ”Combaterea Pandemiei” prin USAID, beneficiar ONG, informații cenzurate.

– 1.200.000 USD pentru ”Protecție, Asistență și Soluții”, prin DOS, beneficiar ONG, informații cenzurate.

– 1.092.779 USD pentru ”Protecție, Asistență și Soluții”, prin DOS, beneficiar ONG, informații cenzurate.

– 910.530 USD studiu de fezabilitate reactor modular (SMR), finanțat prin USAID, beneficiar NuScale Power LLC.

– 766.840 USD pentru ”Protecție, Asistență și Soluții”, finanțat prin DOS, beneficiar ONG, informații cenzurate.

– 489.470 USD studiu de fezabilitate reactor modular (SMR), prin Agenția de Comerț și Dezvoltare, beneficiar NuScale Power LLC.

– 191.567 USD studiu de fezabilitate (SMR) idem…

– 157.486 USD pentru ”Bună Guvernare”, prin USAID, beneficiar ONG nespecificat.

– 142.146 USD pentru ”Costuri Administrative Directe”, prin DOS, partener de implementare Constellis.

– 122.926 USD pentru ”infrastructură nucleară civilă”, prin DOS, partener de implementare The Webster Group.

– 112.307 USD pentru ”Pace și Securitate Generală”, studiu de fezabilitate ”Transelectrica Cybersecurity Modernization Pilot”, partener de implementare Pythia International Inc.

– 95.170 USD pentru ”Democrație și Drepturile Omului”, prin DOS, beneficiar Funky Citizens.

– 20.750 USD bursă Julia Taft, prin DOS, beneficiar LOGS Grup de inițiative Sociale.

USAID a fost înființată de președintele John F. Kennedy, în plin Război Rece, pentru a contracara influența externă a URSS prin asistență financiară. Kennedy a considerat că Departamentul de Stat este prea birocratic pentru asemenea misiuni. USAID a fost creată prin Legea Asistenței Externe, în 1961.

Susținătorii USAID subliniază că acum ținta trebuie să fie contracararea Chinei, care are propriul program de ajutoare externe, în cadrul inițiativei Noului Drum al Mătăsii. În trecut, Partidul Republican a fost pentru transferul activității USAID la Departamentul de Stat, în vreme ce democrații au promovat autonomia acestei agenții.

Sora mai mica a USAID este National Endowment for Democracy, care a primit-o repede în rîndurile sale pe Victoria Nuland, după retragerea ei din administrația Biden. NED are un al statut (este un ONG autonom), dar face același lucru – împarte bani contribuabililor americani în întreaga lume, la vaste rețele de recipienți, în principal ONG-uri create în străinătate. Cînd aceste ONG-uri sînt obligate sa-și declare sursele de finanțare și să se înregistreze ca ONG-uri străine, dacă primesc peste o anumită sumă din străinătate (așa cum s-a întîmplat cu o lege din Ungaria), SUA sau Comisia Europeană amenință cu penalizări și cer schimbarea legilor.

Ce fac UDSAID și NED, dincolo de unele finanțări pentru proiecte de dezvoltare care își au meritele lor? În istoria sa mai lungă, USAID a activat de multe ori ca un paravan al CIA. În Vietnam, a oferit acoperire pentru agenții CIA. În Guatemala, USAID a fost acuzată că a finanțat antrenarea a zeci de mii de politiști care apoi au fost folosiți pentru a suprima organizațiile de stînga din țară. A funcționat ca un paravan al CIA și în Indonezia, în anii 1960, dar și în Ukraina zilelor noastre. Pe de altă parte, mai tînăra NED s-a specializat în schimbări de regim revoluționare: în Serbia (2000) – caz care a fost folosit apoi pe post de manual și aplicat în 2003 în Georgia și în 2004 în Ukraina; a facilitat și primăverile arabe din Lybia. Totul prin finanțarea unor ONG-uri locale care au jucat apoi un rol însemnat în răsturnarea regimurilor.

Rolul ONG-urilor susținute din străinătate a fost cel mai bine descris, în 1991, de Allen Weinstein, unul dintre fondatorii National Endowment for Democracy:  ”Mult din ce facem astăzi, în urma cu 25 de ani era făcut în secret de CIA”. Mai toate statele cu economii puternice au astfel de ONG-uri ce împart cu generozitate fonduri, iar termenul ONG a fost folosit pentru a crea iluzia unei nevinovate activități filantropice.

EX OCCIDENTE LUX

O voi spune direct: Maia Sandu este una dintre persoanele cel mai puțin empatice pe care le-am întîlnit. Empatia sa față de problemele sociale ale unei Moldove dezidentitare de mai bine de 200 de ani, este aproape ZERO! Dacă urmăriți postările pe rețelele sociale, doamna președintă viețuiește într-o luime guvernată de natură, inteligență, pragmatism, realizări. Sînt coordonatele OMULUI NOU! Omul nou din fruntea experimentului statal numit Republica Moldova se prevalează tocmai de aceste jaloane pe care și le-a însușit odată cu educația occidentală. Lumea lui Creangă nu mai are ce căuta în Moldova experimentală!

Din această atitudine însușită magna cum laude pe un teren genetic propriu fertil se desprind controversele legate de gesturile de politică pro pe care le face. Unele gesturi par firești și lipsite de politețe și eleganță. Sar în ochii presei aceste gesturi pe care Președinta le consideră firești. Bunăoară, sictirul democratic cu care l-a tratat pe Iohannis la Bulboaca, inclusiv plasarea acestuia în ultimul rînd alături de președintele… Bujbekistanului. Observatorii care știu cîte gesturi frățești a făcut România față de Republică, în ultimii ani, se simt, pe bună dreptate, jigniți. Președinta Republicii nu dă semne că ar înțelege așa ceva. Probabil, știe sigur că Iohannis este un simplu executant, iar gesturile frățești o obligație contractuală. De aceea, atitudinea este una similară față de băiatul cu pizza! Iohannis nu este om politic. Cu atît mai puțin șef de stat! Dar, se pare că joacă perfect rolul de Glovo-iștean într-o punere în scenă care-l depășește total și nici nu-l interesează.

Pe Maia Sandu o interesează. Ea este doar pragmatică, nu empatică! Și ea este un lider de proiect. Doar că deține o funcție mai mare decît locatarul de la Cotroceni. Moldova este mai mică, poate fi laboratorul perfect pentru alchimia socială ce se pregătește în Europa, un continent ce și-a pierdut valorile cu care a cucerit lumea! Patriot și Șor sînt cele două componente care au trecut de ușile laboratorului. Despre PATRIOT, acest minister orwellian al adevărului (informați-vă exclusiv din surse oficiale!) am mai scris. Cînd va fi pe linia de start, PATRIOT va gestiona adevărul sub toate aspectele lui. Va pedepsi orice derapaj de la linai oficială. Orice gînd altfel, fie el al jurnalistului sau al poetului, nu va fi primit cu un bun sosit, ci cu anihilarea vocii rebele. Tentative europene mai sînt, dar nici una la o astfel de scară. Doar ministerul lui Aurescu a achiziționat un soft pentru liste negre. Semn că urmează ca experimentul moldav să fie implementat și în dreapta Prutului.

Curtea Constituțională a Moldovei a scos în afara legii Partidul Șor. L-a declarat neconstituțional! Asta după cîțiva ani, timp în care Partidul Șor a cîștigat alegeri democratice, are primari, consilieri locali, parlamentari. Timp în care a coalizat majoritatea nemulțumiților și săracilor din Moldova, sătui de viață grea și panglici curcubee. Abia acum, devine neconstituțional! Neconstituțional pentru că este împotriva Puterii și a valului de neoliberalism pe care-l revarsă și nu pentru că este condus de un /grup infracțional organizat/ cum s-ar spune la noi, la DIICOT și, sînt convins, și la doamna Drăgălina în curte.

/Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor. Este o decizie așteptată de societate, anume pentru că moldovenii pun preț și vor să trăiască într-un stat democratic, într-un stat de drept, unde organizațiile criminale nu sunt protejate, ci împiedicate să captureze statul/, scrie Maia Sandu pe facebook, într-o postare cu fracturi de logică asemeni unei explozii nucleare.

Foarte inmteresant cum va evolua o astfel de speță și, mai ales, ce urmări va avea în România asupra Partidului AUR, greu de digerat pentru actualii puternici ai zilei.

Sigur, aplaudacii democratici sînt extrem de mulți. Pe unii îi înțeleg. Se folosesc de vremurile actuale pentgru a ajunge în funcții și a face averi. Alții profită și aplaudă pentru că scot bani din palme. Pe idioții hăhăitori nu-i înțeleg deloc! De fapt, curentul este să primești lumină dintr-o singură sursă. Să deschizi o discuție în contradictoriu, fie și de dragul științei, să zicem, este o blasfemie. O spune un fost consilier pe probleme de securitate al lui Traian Băsescu, într-un text menit să bage spaima în cei care-l înțeleg în esența lui. /Este o imensă prostie şi un pericol pentru România să negi rădăcinile latine ale poporului român şi bazele ideologice ale formării statului român modern. În genialitatea lor, care se vede din reuşita construcţiei statului român modern, înaintaşii noştri au folosit ca principal argument al originii nobile a poporului român, latinitatea. De aceea eram şi suntem urmaşii Romei, de aceea în imn apare doar Traian. Nu neagă nimeni rădăcina dacă a poporului român, dar cum să afirmi nobilitatea noastră istorică invocînd un conducător sau un popor de care nici azi nu ştim prea multe?

Cînd ai o rădăcină într-o civilizaţie atît de spectaculoasă ca cea romană, la care Europa, după ce a pierdut-o sub presiunea invaziilor, a tînjit peste o mie de ani, era vreo alegere aici de făcut? Când pentru înaintaşi lumina venea de la Apus, Ex Occidente Lux, ce şanse ofereai unei construcţii ideologice construite în jurul lui Decebal? … Să negi realitatea istorică şi să conteşti un model de gîndire de succes, care ne-a dat toate marile noastre realizări naţionale de pînă acum, inclusiv aderarea la NATO şi UE, nu este dovada de gravă şi periculoasă prostie? Ce sens are să construieşti o gîndire alternativă, care poate duce la ruperea României de NATO şi UE şi generează o falie în interiorul poporului român, negând Blajul şi Alba Iulia şi tot ce transilvănenii, cultural, preţuiesc? Suntem daco-romani, suntem în simbioză cu Europa. Dacă suntem doar daci, atunci concluzia la care vor unii să ajungem este că România este sub ocupaţie occidentală  şi ea trebuie eliberată. Mă mir că nu propun şi revenirea la slavonă!

În faţa a aşa ceva nu se poate tăcea. Prostia distruge România!”

Vă rog să citiți de două ori sublinierile din acest text. De trei ori! Ele sînt liantul cu modelul de gîndire al Maiei Sandu și cu gesturile de Glovo ale lui Iohannis. Lumina vine de la Apus. Ex Occidente Lux. Noi sîntem simpli executanți cobai într-un mare laborator.

ŞI CU “UE” ÎN POD ŞI CU SUFETUL ÎN CSI

BMTF, 17 iun – O spune Lavrov, la trei săptămîni după ce ne-am exprimat NOI mirarea vis-a-vis de declaraţia preşedintei Maia de la Chişinău! Ministrul rus de externe Serghei Lavrov consideră că se încearcă transformarea Republicii Moldova într-o ”a doua Ukraină”, iar acest lucru este evident din abordarea „consumeristă” a actualei conduceri a ţării, relatează joi agenţia oficială de presă rusă TASS, preluată de Agerpres.

„Desigur, ei încearcă clar să transforme Moldova într-o a doua Ukraină”, a declarat el joi într-un interviu acordat canalului NTV. „O astfel de abordare consumeristă din partea actualei conduceri moldoveneşti este foarte, foarte revelatoare. Atunci cînd ei spun: ”Să începem acum aderarea la Uniunea Europeană, apoi vom vedea ce ne promit acolo, iar apoi poate vom decide dacă rămînem în Comunitatea Statelor Independente”, precum şi alte declaraţii”, a explicat şeful diplomaţiei ruse, numind această abordare „cerşit”. El a menţionat însă că majoritatea populaţiei moldoveneşti nu împărtăşeşte această poziţie, notează TASS.

„Ruşii ar trebui să ne dea din nou o reducere la gaz comparativ cu contractele care au fost semnate, să amîne plăţile”, a citat el un exemplu de astfel de declaraţii. „O astfel de cerşetorie, în general, extorcare”, a mai estimat Lavrov.

Ministrul rus a adăugat că comportamentul Chişinăului seamănă cu un truc. „Dacă nu ne faceţi aceasta, vom merge mai repede în Europa, iar dacă ne faceţi, oricum mergem, dar mai încet”.

Anterior, reprezentantul permanent al Rusiei pe lîngă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a declarat că Ukraina doreşte deschiderea frontului transnistrean, ceea ce ar putea conduce la consecinţe triste pentru statalitatea Republicii Moldova, potrivit website-ului gazeta.ru (pro-guvernamental). Reprezentantul permanent nu a exclus un scenariu în care Rusia ar trebui să apere Republica Moldovenească Transnistreană (PMR) nerecunoscută. În special, vorbim despre provocările Ukrainei la graniţă, a adăugat el.

Cu o zi înainte, zeci de persoane au pichetat clădirea Ambasadei Republicii Moldova din Moscova, în cadrul unei acţiuni de protest sub sloganul „Luaţi mîinile de pe Transnistria!”, desfăşurată împotriva „politicii agresive a Statelor Unite şi NATO de a trage (Republica) Moldova într-un nou conflict în Transnistria”, potrivit site-ului ridus.ru, scrie Agerpres.