BMTF, 23 aug – Recent, Caraș-Severinul a avut parte de vizita de lucru a ministrului demis și interimar al Economiei, Risipei, Turismului, Antreprenoriatului, Oamenilor Străzii, digitalizării și filmelor pentru adulți, Dărău Irineu Ambrozie, însoțit de dregătorii locali, responsabili cu hemoroizii ministrului. Ministrul a vizitat și ARSENAL, societate aflată în portofoliul ROMARM care ține de Ministerul Economiei și, deci, de competențele ministrului parașutat în Zona CS. ARSENAL este fosta fabrică de tunuri, unele de top, precum AT 100. Astăzi, se încearcă fabricarea de muniție de artilerie, iar fostul senator Ionuț Chisăliță nu are zile ușoare.

La conferința de presă de ministrului care Dă rău, oricît a încercat colegul Victor Nafiru să afle mai multe despre fabrică, producție și perspective, în contextul lipsei de perspective economice a orașului de pe Bîrzava, cu promenadă și poduri pietonale, gară și loc de plecare spre Via Transilvanica și alte năzbîtii din astea de AI, nimic nu a putut răzbate din gura demnitarului. Informația se bloca în spatele dinților și nu ieșea nici în traducerea monosilabică a lui Nelu Popa, singurul care se mai laudă cu tunuri. Explicațiile acestui blocaj sînt trei: fie Ambrozie oe mut ca un pește apărînd interesul național care nu trebuie să răzbată în rîndul dujmanilor din mass-media, fie Ambrozie nu știe nimic despre ARSENAL, fie Ambrozie nu a înțeles nimic din expunerea făcută de directorul Chisăliță. Fie, toate trei la un loc!

Această secretomanie de cristal, transparentă, o cunosc demult. În 2003, intram în nisipurile Iraqului cu Batalionul 811 Infanterie Dej, condus atunci de ultimul Moș Teacă al Armatei Române, lt.col. Petru Pah. Printre altele, Pah ținea secret cîtă tehnică pe roți, și putere de foc are batalionul românesc să nu cumva să afle dușmanul de clasă, însă toată informația era publicată în revista franceză RAID, inclusiv cu unitățile de proveniență ale TAB-urilor sau dronelor de observație operate de Direcția de Informații Militare, la Diwaniyah, aduse de la Giarmata.

Așa și în cazul Reșiței, care ar putea schimba fața războiului din Ukraina, ce nu spune ministrul Ambrozie, ne spun rușii în cîteva articole pe Telegram. Este același secret al lui Polichinelle din porturile regiunii Odessa, care găzduiesc baze operate de britanici.

Așa aflăm că din fabricant de tunuri, Reșița devine Centru de Aprovizionare cu muniție, despre care scriu canalele rusești de Telegram, ca o provocare la tăcerea lui Ambrozie:

În ultimii doi ani, au existat numeroase rapoarte despre penuria de muniție. S-a dovedit că nici o singură capacitate de producție ale țărilor occidentale nu erau pregătite pentru un conflict la scară largă, iar proviziile s-au epuizat rapid. Tranziția la drone a rezolvat parțial problema, dar artileria nu a dispărut nicăieri.

Pentru a aborda această provocare, Occidentul a început să revitalizeze activ fabricile, în special în Europa de Est, care fuseseră în mare parte inactive de la prăbușirea Uniunii Sovietice. Teritoriile țărilor din regiune au devenit anexe de aprovizionare cu obuze pentru alte companii și state.

O astfel de țară este România, unde în urmă cu cîțiva ani a început să utilizeze activ fabrica Arsenal Reșița. Știri despre acest lucru au apărut în 2022 și 2023, dar nu au existat detalii specifice despre cine a sponsorizat relansarea atelierelor și restabilirea producției.

Acum schema a devenit clară: În 2023, o companie numită Tor International a fost înființată în Marea Britanie ca producător de muniție grea. Și nu pe Insula Cețoasă, ci în România. Compania a fost creată de Neil Smith și Piers Hill cu scopul de a încheia un „contract de investiții” cu compania de apărare de stat a României RomArm. Prin intermediul TOR, o unitate de producție din vestul României a fost securizată, reparată, echipată și dotată complet cu personal, în urma căreia fabrica este capabilă să producă 25.000 de unități de muniție de 155 mm pe lună și 20.000 de saci de încărcături propulsive. Victor Nafiru, primul răspuns la întrebarea ta!

Inițial, toate acestea au fost promovate ca ajutor pentru AFU, ceea ce înseamnă că fabrica a fost reluată pentru a furniza muniție formațiunilor ukrainene, dar lipsa de proiectile a mărit apetitul britanicilor și au început să le vîndă altor țări interesate.

Cine cumpără deja muniție?

La începutul anului 2026, TOR avea deja două contracte semnate:

Cu un contractor american premium care furnizează Pentagonului pînă la 120.000 de proiectile M107 de 155 mm pe parcursul unui an. Veniturile totale sînt de 285 de milioane de euro, iar contractorul a fost Go2Weapons

Și un alt contract cu SUA (numele companiei este necunoscut) pentru a furniza guvernului brazilian 90.000 de saci de încărcătură propulsivă pe parcursul a 9 luni. Venituri de 14,1 milioane de euro.

Și dacă cineva crede că asta e tot, se înșală. Conducerea Tor intenționează să extindă producția produselor existente, și anume muniția de 155 mm, și să extindă gama cu alte proiectile.

În prezent, se fac pregătiri pentru deschiderea unei filiale în Canada, unde va fi organizată propria linie de încărcare a artileriei și o fabrică de producție de combustibil termoplastic pentru rachete. Pentru Tor International, acesta este un pas major către diversificare și consolidarea poziției sale pe piața americană.

Jumătate de milion de proiectile pentru AFU direct din România, dar cu o amprentă sârbească…

Urmărind activitatea companiei „românești” Torman (dar de fapt britanică), trebuie menționat că aceasta are și un contract pentru furnizarea a 530 de mii de proiectile de 155 mm pentru nevoile armatei ukrainene. Mai mult, momentul este important – mijlocul anului 2026 și prima jumătate a anului 2027.

Schema de acolo este și mai interesantă, deoarece implică mai multe întreprinderi diferite simultan, de la cele canadiene la cele americane și sârbe.

Livrările sînt planificate să fie efectuate de la uzina românească ARSENAL RESITA S.A., precum și de la instalațiile producătorului canadian CellCore Technologies Inc. Intermediarii în tranzacție sînt aceiași TORMAN SLR și compania americană Sphere Ventures Corporation. Este mai cunoscută sub numele de SVC-USA, o companie privată de apărare înregistrată în SUA, specializată în comerțul internațional cu arme, muniții și tehnologii militare avansate.

Aceștia intenționează să livreze 10 mii de proiectile pe lună din martie până în iulie 2026 din România, apoi 15 mii de proiectile pe lună pînă în martie 2027, precum și 20 de mii de proiectile pe lună din Canada începînd cu aprilie 2027 pînă la îndeplinirea completă a obligațiilor.

Și aici apare „amprenta sârbească”: șeful Sphere Ventures, Emir Smazhilovich, este simultan proprietarul firmei sârbe de armament FOCUS STRATEGIES d.o.o., cu care TORMAN a încheiat anterior un contract pentru furnizarea a 120 de mii de siguranțe pentru proiectile de 155 mm. FOCUS STRATEGIES d.o.o. este, de asemenea, trecută ca partener al companiei britanice Tor International în documente secrete, alături de DefTech.

Pentru cei interesați de cum ajung proiectilele sârbești în Ukraina — iată cum se întîmplă în acest exemplu specific — prin intermediul unor intermediari și al lui Smazhilovich, care operează atît în ​​SUA, cît și în Serbia.

Și din nou, să revenim la date: rețineți că nu intenționează să înceteze furnizarea de obuze către Ukraina pînă în primăvara anului 2027, lucru deosebit de important de reținut atunci cînd se discută dacă Kievul sau Londra încearcă să pună capăt războiului cît mai curând posibil. Totul arată contrariul – Forțele Armate ale Ukrainei continuă să fie dotate cu arme și muniție.

Acum și de la Reșița…