Etichetă: ZELENSKY

S.C. APOCALIPSA S.R.L scoate la concurs un post liber de ANTIHRIST

BMTF, 4 mar – Luptă mare pentru ocuparea postului de Antihrist, rămas liber de vreo 2000 de ani. Mare ca draku! Se înghesuie unii, din proprie inițiativă, alții sînt împinși de la spate de neamuri că, deh, se cîștigă bine și ai firul scurt cu Scaraoțchi. Sînt chiar companii de lobby care-ți iau banii pentru o poză cu el. Cine va fi cîștigătorul cel de pe urmă, vom afla, probabil, pînă atunci, la casting defilează mișcînd din șolduri sau cîntînd la pian cu / ca o / sula: tartorul tuturor popoarelor, spaima lui Kallas, regele nopților bruxelleze, cel mai german dintre președinții de la Kremlin, ați ghicit, Vladimir Putin (era să scriu Ion Iliescu!). Următorul, în ordinea depunerii cv-urilor la secretariatul companiei APOCALIPSA SRL, de pe strada Armaghedon, este nimeni altul decît actorașul cel viteaz, degrabă cîntătoriu la sula tăiată prinprejur, fondatorul kăkătoriului de aur și cel a cărui mînă întinsă spune o poveste. Cel de-al treilae favorit, în ordinea numerelor de pe maiou, este Bibi cel escroc și merele sale de aur, care nu prea mai are nevoie de nici o prezentare, iar pe locul patru, de fapt primul dar nu mi-am dat seama, care a primit deja medalia, este guzganul rozaliu de imobiliare, a nu se confunda cu guzganul rozaliu de hrebenciucă, ruda sa mai săracă și mai… vai, steaua ei!

Lăsînd glumițele astea de aurolaci la o parte, Războiul Epstein declanșat de cuplul monstruos Bibi-Donald împotriva Țării Ayatollahilor a declanșat, din ce în ce mai pregnant, accente apocaliptice. Aflată în vizită în Polonia, ministrul de Externe al României, OANA ȚOIU, a afirmat că diplomația europeană ar trebui să insiste pentru „un armistițiu temporar negociat” în Orientul Mijlociu, avertizînd că orice escaladare riscă să distragă atenția și resursele de la Ukraina, informează site-ul polonez TVP World. Declarația a sunat precum ruperea unei peceți. Instant s-au declanșat clopotele catedralelor catolice din Varșovia și mii de preoți au dat cu busuiocul și au ars mir și tămîie din aia scumpă, de la Ierusalim. Apoi, s-au uitat mai bine, nu era mielul, era capra și s-au liniștit. Nu și comandanții militari americani cuprinși de o fervoare religioasă.

Cotidianul The Islander, fondat în 1972, publică informația potrivit căreia comandanții americani de la mai mult de  30 de instalații militare, din fiecare ramură a forțelor armate, le-au spus trupelor că războiul cu Iranul este „Armaghedon” – și că Donald Trump a fost uns de Isus pentru a aprinde focul semnal care declanșează întoarcerea sa pe Pămînt. Aceasta nu este o predică marginală. Fundația pentru Libertate Religioasă Militară a înregistrat peste 110 plîngeri oficiale. Există suspiciunea că Administrația Trump, care se prezintă ca forța militară cea mai puternică în istoria omenirii, se pregătește psihologic pentru război nu cu evaluări ale serviciilor secrete, nu cu obiective strategice, nu cu o doctrină de ieșire – ci cu o pervertire a Cărții Apocalipsei! Comandanții descriu bombardarea Iranului, o națiune suverană cu 90 de milioane de locuitori, deloc plăcută Regimului de la Tel Aviv, ca fiind un eveniment biblic. Soldații americani raportează o „euforie nestăvilită” în rîndul ofițerilor, deveniți predicatorii zilelor de pe urmă. Aceasta este cultura de comandă care se manifestă acum în Erbil, Dubai, Tel Aviv, Bahrain, Kuweit și Al Udeid?

Iranienii luptă acum cu Marele Satan după ce s-au pregătit timp de 40 de ani pentru asta. Washingtonul și-a trimis trupele să lupte pentru Sfîrșitul Timpurilor, o pervertire a Capitolului 19 din Apocalipsă și un om pe un cal alb? Unii din armata americană chiar o cred. Și asta este terifiant!

Astăzi, după martirizarea Ayatollahului Ali Khameney, care la 86 de ani a fost ucis în plin Ramadan, iranienii, dar și șiiții din restul regiunii, sînt gata să răspundă înălțării Steagului Roșu pe cupola Moscheei Jamkaran din orașul sfînt Qom. În tradiția șiită, acest steag este simbolul sîngelui vărsat pe nedrept și al obligației sacre de a-l răzbuna. Inspirat de bătălia istorică de la Karbala, unde Imamul Hussein a fost ucis, steagul roșu transmite un mesaj fără echivoc: perioada discuțiilor s-a încheiat, începe vremea armelor. Atunci cînd acest steag flutură deasupra Moscheii Jamkaran, locul unde credincioșii consideră că se va întoarce figura mesianică Al-Mahdi, Iranul anunță oficial că un „mare păcat” a fost comis împotriva națiunii și că inamicul va plăti scump. Steagul roșu a fost arborat pentru prima oară în istorie, în ianuarie 2020, după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani într-un atac al SUA în Iraq, la ordinul aceluiași Donald Trump, atunci al 45-lea președinte al SUA! Și pentru că nimic nu este întîmplător, și totul are o semnificație, Trump a declarat la moartea lui Soleimani că Statele Unite au „în vizor 52 de obiective iraniene” şi că unele sînt „la un nivel foarte înalt şi importante pentru Iran şi cultura iraniană, iar acele ţinte, şi Iranul însuşi, vor fi lovite foarte rapid şi foarte rău”. Cele 52 de ţinte reprezintă cei 52 de americani care au fost ţinuţi ostatici în Iran după ce au fost capturaţi din ambasada SUA din Teheran în 1979!

Și încă o precizare importantă, în opinia mea, pentyru cei mai tineri și mai boolatzi – adică captivi/arestați în propriile bule digitale și algoritmice – Al-Husain ibn ʿAlī s-a născut pe 9 ianuarie 626 la Medina, în actuala Arabie Saudită  și a murit martir în bătălia de la Karbala în 10 octombrie 680. A fost al doilea fiu al lui Ali ibn Abi Talib și al Fatimei și nepot al Profetului Muhammad și cel de-al treilea imam în tradiția șiită! Moartea sa în bătălia de la Karbala este considerată evenimentul cvasifondator al șiismului, iar comemorarea martiriului lui Husayn în a zecea zi a lunii Muharram, Așura, reprezintă sărbătoarea centrală a comunității șiite, pentru care loialitatea față de familia alidă a dus la dezvoltarea unei doctrine politice și religioase distincte de cea sunnită. Pentru șiiți, Husayn reprezintă al doilea cel mai important personaj-martir, după Ali și este cel de-al treilea imam legitim, după Ali și Hasan. De aceea, uciderea lui Khamenei în plin post de Ramadan are o semnificație puternică pentru toți șiiți din regiune, nu doar din Iran, unde sînt majoritari!

Dacă musulmanii îl așteaptă pe Mahdi să se întoarcă, civilizația iudeo-creștină îl așteaptă pe Isus. Iar, Antihristul este cel care îi bătătorește calea. De aceea e așa înghesuială pe postul ăsta! Ioan 2:18 vorbește despre Antihrist ca și cum i-ar cunoaște pe toți cei înscriși pe lista scurtă din aceste vremuri, de la Kiev la Tel Aviv: „Copilașilor, este ceasul cel de pe urmă. Și, după cum ați auzit că are să vină Antihrist, să știți că acum s-au ridicat mulți antihriști: prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă.”

Termenul de antihrist este folosit de cinci ori în Scriptură iar majoritatea experților în profeție biblică/escatologie cred că Antihristul va fi întruchiparea supremă a ceea ce înseamnă să fii împotriva lui Hristos. La sfîrșitul vremurilor/în ultimul ceas, un om se va ridica pentru a se opune lui Hristos și urmașilor Săi mai mult decît oricine altcineva în istorie, afirmînd că este adevăratul Mesia… Este Regele impunător și lăudăros din Daniel 7, liderul care stabilește un legămînt de șapte ani cu Israelul și apoi îl rupe în Daniel 9, călărețul pe un cal alb, reprezentînd pretenția sa de a fi un om al păcii, în Apocalipsa 6:2. Pe scurt, Antihristul este falsul Mesia al sfîrșitului vremurilor, care urmărește și probabil obține dominația mondială! Ce de plocoane, ce mai freamăt, ce mai zbucium… vorba poetului. Dorința cea mare a lui Antihrist, este de a-L înlocui pe Hristos și de a-I lua locul. Ca să împlinească aceasta, diavolul se foloseşte de toate mijloacele. Înainte de toate mijloacele răutăţii, ipocriziei, făţărniciei, îşi ia chipul evlaviei, tocmai aceea ce respinge de fapt. Îşi ia o înfăţişare paşnică pentru a-şi ascunde, pentru a-şi masca mîndria. Îşi ia înfăţişare de binefăcător, cînd, de fapt, din adîncul inimii, nu caută decît să facă rău. Ia chip de prieten al omului, cînd, de fapt, nu e altceva decît ucigaşul omului. Toate acestea nu le face decît pentru a înşela cît mai mulţi oameni cu putinţă, pe toţi oamenii. Antihristul va fi o personalizare a răului, a urii şi a minciunii, a mîndriei şi a nedreptăţii. Iată, cerințele postului decriptate de teologi!

Cvonform scenariului, viața și opera lui Antihrist se împart în trei perioade. Prima, nu e interesantă, mai ales că nu poți întreba cum a făcut primul milion. A DOUA PERIOADĂ a vieţii lui Antihrist, însă, se va deschide cu intrarea sa învederată în rolul de învăţător al lumii sau „prooroc”. El va oferi un plan pentru rezolvarea reuşită a crizei mondiale, întemeiat pe înţelepciune politică şi socială – anume statornicirea unei structuri politice şi sociale uniforme în întreaga lume. Ostenită de grozăvii, omenirea nu va recunoaşte acest proiect ca fiind o cursă vicleană şi astfel va fi ademenită în cea mai nemiloasă şi mai necurmată robie. Dimpotrivă, oamenii vor întîmpina cu osanale manifestările de înaltă erudiţie, înţelepciune şi geniu ale lui Antihrist. Notorietatea mondială a lui Antihrist drept gînditor de geniu, nou cîrmuitor şi salvator al tuturor popoarelor va răzbate ca fulgerul printre toate neamurile, în cel mai scurt răstimp. În această perioadă a lucrării sale, Antihrist nu va întrebuinţa nici o metodă tiranică, ci se va sîrgui să cîştige încrederea şi iubirea oamenilor prin amăgire şi printr-o făţarnică şi teatrală înfăţişare a virtuţii. Sfîntul Efrem afirmă că va veni într-un aşa chip, încît să-i amăgească pe toţi. Va părea smerit, blînd, un urîtor – cum va spune despre sine – al fărădelegii, dispreţuind idolii, dînd întîietate cucerniciei, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, statornic, îndatoritor faţă de toţi şi preţuind în chip osebit neamul evreiesc, pentru că evreii îi vor aştepta venirea. Va întrebuinţa mijloace viclene ca să placă tuturor, astfel încît oamenii să ajungă iute să-l iubească. Nu va primi mită, nu va vorbi cu mînie, nu va avea o înfăţişare posomorîtă, ci printr-o înfăţişare cuviincioasă va începe înşelarea lumii, pînă ce va fi întronat. Va face tot ce-i va fi cu putinţă pentru ca evreii să-l recunoască drept Mesia al lor cel făgăduit. Va reuşi să ducă la bun sfîrşit organizarea guvernului evreiesc şi se va apuca să înfăptuiască visul cel vechi de veacuri al evreilor – refacerea templului lui Solomo].

Al draku să fiu dacă acesta nu e portretul lui 47! Donald Trump și-a declarat sprijinul puternic pentru Israel și la această oră este, pe față, brațul înarmat al acestuia în bătălia cu Iranul. În mod interesant, Trump a descris negocierea păcii între Israel și palestinieni drept „afacerea supremă”. Este posibil ca o anumită formă de acord între Israel și palestinieni să facă parte din legămîntul de pace de șapte ani de la sfîrșitul timpurilor. Dar, nu mă bazez pe asta! Trump este incontestabil carismatic, inteligent și determinat. Adesea, mii de oameni participă la evenimentele la care vorbește și are capacitatea de a inspira milioane de oameni. Antihristul, care va fi liderul unui sistem guvernamental unic mondial la sfîrșitul timpurilor, va trebui, de asemenea, să aibă carismă, inteligență și determinare. Va fi nevoie de o astfel de persoană pentru a înșela întreaga lume în vremurile din urmă. Scriptura pare să spună că Antihristul va proveni dintr-un Imperiu Roman reînviat (cele zece coarne ale fiarei din Apocalipsa 17:3), cel mai probabil asociat cu America zilelor noastre. Trump susține că are credință în Isus Hristos ca Mîntuitor al său. Dar, la cîte vorbe în vînt a rostit deja 47, e puțin probabil să mai creadă cineva, ceva. Cu toate că, în ianuarie, la Davos, Trump a spart în bucăți ordinea mondială, precum a rupt o pecete apocaliptică!

Mai aproape de postul de Antihrist, pare a fi premierul israelian Benjamin Netanyahu, cel care din 1984 o țina, ca gaia mațu, că Iranul va avea bomba atomică în două săptămîni! Interpreții radicali ai profețiilor biblice i-au mai propus acest post și în trecut, ori de cîte ori cea mai morală armată din lume imbiba cu sînge palestinian, libanez, syrian, pămîntul Orientului Mijlociu. Căci nu a existat de la cucerirea Ierusalimului de către Cruciați sînge mai mult care să scalde Țara Făgăduinței. Din cauza intensității acțiunilor militare din jur și a numărului mare de victime civile, locuitori din zonele de conflict sau critici ai politicilor sale l-au numit pe Netanyahu „Antihristul” pentru a evidenția caracterul distructiv al acțiunilor sale. Netanyahu nu s-a sfiit să invoce unele texte biblice, precum referirea la Amalek, pentru a justifica acțiuni militare, ceea ce a determinat observatori să noteze că el transformă un conflict politic într-un război sfînt. Într-un discurs adresat națiunii, înainte de invazia terestră în Gaza, Netanyahu a promis să salveze națiunea de Iran, Hezbollah și Hamas, care au atacat Israelul pe 7 octombrie, invocînd profeții biblice: „Noi sîntem poporul luminii, ei sînt poporul întunericului – și lumina va triumfa asupra întunericului”, a spus Netanyahu, conform  i24NEWS din Israel, citat de The Daily Beast. „Vom realiza profeția lui Isaia”, a spus el. Isaia, care a trăit cu șapte secole înainte de Hristos a profețit, printre altele, venirea lui Mesia. Înainte de venirea acestuia va fi mare suferință pe Pămînt. Vor fi războaie care vor cuprinde toată lumea. Un rege persan va declanșa războiul care va distruge lumea întreagă. Abia atunci va veni Mesia și apoi va fi pace eternă pe Pămînt.

Netanyahu spune că axa răului este formată din Hamas, Hezbollah și Iran. Din 7 octombrie 2023 Israelul se războiește cu Hamas. În același timp a bombardat și Syria, Libanul (Hezbollah) și Egiptul. Parcă își dorește extinderea războiului, parcă Hamasul nu e de ajuns, trebuie atras în război și Iranul pentru a se forma cele două tabere. De o parte forțele răului în frunte cu Iranul, de cealaltă parte forțele binelui în frunte cu Israelul. Parcă se vrea declanșarea celui de-al treilea război mondial. Și parcă Israelul face tot ce poate pentru asta. Iar după discursurile lui Netanyahu toate încep să aibă o logică. Promisiunile de radere de pe fața pămîntului a fîșiei Gaza și decimarea populației palestiniene au fost primite cu aplauze în Israel. Doar a fost nevoie de ceva care să șocheze și să înfurie și tabăra adversă pentru a declanșa războiul tuturor războaielor visat de evrei, război fără de care Mesia așteptat de ei nu se va arăta. Și acel război a sosit!

S.C. APOCALIPSA S.R.L. organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de Antihrist! În Orient, e o întrecere pe cinste între candidații principali. Nici rezervele favorite ale Țoiului nu stau degeaba… Trecem noi și peste asta!

JOI, ÎNAINTE DE REFERENDUM

BMTF, 22 sep – 215 militari ukraineni capturaţi de ruşi au fost returnaţi Ukrainei, printre prizonierii de război eliberaţi fiind inclusiv 108 luptători din cadrul batalionului Azov, foşti apărători ai uzinei Azovstal din Mariupol. Potrivit şefului Biroului Preşedintelui de la Kiev, Andri Ermak, schimbul de prizonieri dintre Ukraina şi Rusia a avut loc miecuri seară. „Acesta este cel mai puternic rezultat pe care l-am obţinut de la începutul invaziei la scară largă a Federaţiei Ruse” – a subliniat oficialul. Rusia a recuperat 55 de prizonieri, inclusiv pe fostul deputat Viktor Medvedciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin, acuzat de înaltă trădare în Ukraina.

Preşedintele ukrainean, Volodimir Zelenski i-a felicitat pe liderii Batalionului Azov care au fost eliberaţi. Luptătorii, care au rezistat timp de cîteva săptămîni în subsolurile fabricii Azovstal din Mariupol, înainte de a fi capturaţi de ruşi, sînt consideraţi eroi în Ukraina. Zelenski s-a adresat prin videolink comandaţilor batalionului Azov, aflaţi într-o locaţie nespecificată, în Turcia, unde vor rămîne pînă la sfîrşitul războiului. Concomitent, autorităţile din Rusia au eliberat şi zece prizonieri de război capturaţi în Ukraina, în urma unei iniţiative în acest sens a prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman, a declarat un oficial saudit. Printre cei eliberaţi se află cetăţeni americani, britanici, suedezi, croaţi şi marocani, a spus oficialul, adăugînd că un avion care transporta prizonierii a aterizat la Riad.

Schimbul de prizonieri, cel mai mare şi mai important de la începutul războiului, în urmă cu 6 luni, este privit ca un succes al medierilor preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan, cel de-al 12-lea președinte al Turciei, care dă speranţă în deschiderea unor canale de negociere viitoare în vederea încetării conflictului. Oficialii ruşi afirmă, ori de cîte ori au ocazia, că sînt gata pentru reluarea tratativelor de pace, iar schimbul de prizonieri este privit ca o concesie în această direcţie, în timp ce conducerea de la Kiev vorbeşte despre negocieri în termenii săi. Preşedintele Zelenski a pledat, cu forţă în faţa Adunării Generale a ONU pentru o „pedeapsă justă” împotriva Rusiei. Liderul ukrainean a cerut înfiinţarea unui tribunal special şi a unui fond de compensare pentru victime, şi a cerut ONU să lase Rusia fără dreptul de veto în Consiliul de Securitate. „Sîntem pregătiţi pentru pace. Dar o pace onestă şi dreaptă”, a adăugat el, completînd ingredientele „reţetei” sale pentru pace, cu restabilirea integrităţii teritoriale şi garanţii internaţionale de securitate. Ori, cel puţin, pedepsirea Rusiei de către comunitatea internaţională şi crearea unui fond de compensare pentru victime aşează Rusia la masa negocierilor în poziţia directă de învins. Fapt, inacceptabil pentru Kremlin!

Pînă la negocierile de pace, mîine încep referendumurile pentru alipirea la Federaţia Rusă în Regiunile Zaporojie şi Herson – la care se adaugă un teritoriu important din Regiunea Nikolaev, cucerit de armata rusă şi care va fi alipit Hersonului – în sudul ţării, şi Doneţkul şi Luganskul în Est. În toate cele patru regiuni se dau lupte intense în ultimele 48 de ore. Armata Ukraineană presează poziţiile ruse pentru a recupera cît mai mult din teritoriul ocupat, iar ruşii încearcă să consolideze poziţiile obţinute şi să mai cîştige teren.

În paralel cu referendumul, continuă mobilizarea cetăţenilor ruşi din regiunile ocupate, sau din Crimeea. Fiecare locuitor mobilizat din Crimeea va primi cîte 200.000 de ruble drept ajutor financiar pentru familia sa, ca plată unică, a declarat, astăzi, şeful regiunii, Serghei Aksionov, pe canalul său Telegram. „Plata va fi transferată pe un card bancar în termen de cinci zile lucrătoare” – a scris Aksionov. Şeful Crimeei nu a precizat cîţi oameni din regiune urmează să fie supuşi mobilizării.

Forţele de ocupaţie ruse au confiscat camioane cisterne de lapte în comunitățile teritoriale din regiunea Mykolaiv și le folosesc pentru a livra în secret combustibil în zona de război, a informat Comandamentul Operaţional SUD, în această dimineaţă. Potrivit militarilor, inamicul continuă să-și concentreze eforturile pe încercările de a organiza apărarea și de a menține teritoriile capturate în SUD, acolo unde de mîine va fi organizat un referendum pentru alipirea la Federaţia Rusă. Forţele de ocupaţie trag în pozițiile ukrainene de-a lungul liniei de contact, luînd măsuri de regrupare a trupelor și efectuînd constant recunoașteri aeriene cu drone Orlan 10.

Deşi într-un ritm mai redus decît în urmă cu 6 luni, la centrele de recrutare din Regiunea Odessa, continuă să sosească voluntari, bărbaţi şi femei, pentru a se înrola în Forţele de Apărare Teritorială. După un stagiu de pregătire militară, echipare şi înarmare, voluntarii îndeplinesc misiunile încredinţate de comandanţii diferitelor structuri.

La Nikolaev, zilele acestea, Forţele de Apărare Teritorială locale au primit 4 autoturisme de teren, foarte puternice, donaţie din partea unui grup de oameni de afaceri. Administratorul militar al regiunii, Vitaly Kim ne-a declarat că cele 4 automobile de teren vor fi utilizate de FAT pentru patrule şi recunoaşteri în teritoriul controlat de forţele ukrainene, pentru depistarea posibililor sabotori ai ocupanţilor ruşi.

În ultimele 24 de ore, atacurile trupelor ruse au deteriorat infrastructura a peste 40 de localităţi din sudul Ukrainei, informează oficialii militari. O situaţie dramatică se înregistrează la Nikolaev, unde oraşul este bombardat cu rachete şi drone kamikadze. Şeful Administraţiei Militare Regionale Mikolaiv, Vitali Kim, ne-a declarat că regiunea este bombardată cu rachete S-300 şi drone sinucigaşe, practic fără întrerupere, de azi noapte. În oraş au fost avariate clădiri rezidenţiale şi infrastructura civilă, clădiri cu mai multe etaje, conducte de gaz, conducte de apă, curtea unui cinematograf şi a unui teatru, clădiri administrative. Kim a menţionat că atacurile nu s-au soldat cu victime.

La rîndul său, viceprimarul Nikolaevului, Vitali Lukov, ne-a confirmat că mai multe cartiere din Mikolaiv au fost bombardate, fiind avariată infrastructura civilă şi clădiri rezidenţiale. Teatrul rusesc a suferit și el de pe urma bombardamentelor. Conducta de gaz și instalațiile electrice au fost avariate. Serviciile municipale lucrează non-stop, de azi-noapte, pentru aremedia situaţia, mai ales că vine iarna, iar temperaturile încep să pună probleme populaţiei civile.

Rachetele S-300 lansate la Mykolaiv au lovit teritoriul portului comercial maritim, există pagube importante. Ocupanții ruşi au avansat spre Nikolaev şi, pentru prima dată de la începerea războiului, au încercat să intre în clădirea administrației depozitului de petrol din portul maritim.