Etichetă: ARAMATA

AVERTISMENT/INFORMARE: BLACKOUT – BEZNĂ TOTALĂ

BMTF, 31 oct – ONG-uri sau mici afaceri private respectabile, deloc apocaliptice, gestionate de foşti militari în forţele speciale, structuri de informaţii sau Legiunea Străină, atrag repetat atenţia asupra pericolelor sociale iminente, a catastrofelor ce pot lovi societatea noastră liniştită. Starea de pace şi relaxare în care ne regăsim este doar aparentă. Trainingurile şi sesiunile de comunicări pe care aceşti vizionari le gestionează devin de nepreţuit, în contextul actualităţii.

Zilele acestea, Protecţia Civilă din cadrul Ministerului Apărării de la Viena atrage atenția asupra unui risc, neglijat la București, și-și informează populația asupra unui Blackout, care ar afecta aprovizionarea, traficul, comunicațiile, mass-media și siguranța publică.

„Luăm în calcul o întrerupere de curent în viitorul apropiat”, avertizează Klaudia Tanner, ministrul apărării din Austria

În acest context, forțele armate din Austria desfășoară de cîteva săptămîni o campanie masivă de informare şi conștientizare a opiniei publice prin intermediul mass-media despre „blackout“, adică o pană de curent de dimensiuni mari, catastrofale. Campania face parte din calendarul anual de informare publică a Protecţiei Civile austriece.

Autoritățile din Austria nu-și pun problema dacă va fi acest „Blackout”, ci cînd se va întîmpla.

Pe 9 ianuarie 2021 a existat un deficit masiv de acoperire cu energie electrică și astfel o scădere a frecvenței în toată Europa Centrală, scenariul blackout-ului fiind evitat doar prin oprirea imediată a unor mari consumatori din rețeaua electrică europeană, relatează diepresse.com.

Nu este prima dată cînd armata austriacă anticipează corect o criză de proporții, în baza analizei informaţiilor referitoare la riscuri, amenţări şi vulnerabilităţi. Campania de informare stradală, numită „Blackout – ce să faci atunci cînd totul s-a oprit?” cuprinde 6.300 de afișe explicative trimise celor 2.095 de municipii din Austria. Scopul este de a oferi populației sfaturi, campania de informare cuprinde și inserții publicitare în presa audio-vizuală și scrisă cu titlul: „Blackout! Plănuiți-vă să petreceți acasă un concediu ca la camping pentru 14 zile“!

Potrivit recomandărilor experților militari austrieci, este de așteptat ca în cazul unei întreruperi de curent în Austria să nu existe curent electric pentru cel puțin o zi, iar pentru întreaga Europă sînt așteptate întreruperi de… o săptămînă. Conform aceleași surse, probabilitatea unui blackout în următorii 5 ani este de 100%.

Telefoanele mobile, rețelele fixe și internetul vor fi paralizate. Vor înceta să funcționeze automatele bancare, stațiile de benzină, majoritatea mijloacelor de transport în comun, lifturile, sistemele de încălzire și răcire, vor fi probleme semnificative în aprovizionarea cu apă și în funcționarea canalizării. Principala problemă în gospodării este că dispozitivele de răcire sau sistemele de încălzire se defectează odată cu lipsa energiei electrice, ceea ce poate avea efecte diferite și dramatice în funcție de anotimp. Procurarea hranei va fi dificilă, citează b1.ro

Va fi „ca o campare între patru pereți”, spun austriecii.

Forțele armate austriece informează, pe pagina ministerului federal al apărării, bundesheer.at despre obiectele pe care fiecare dintre noi ar trebui să le avem la îndemînă.

„Procurați-vă un radiou cu baterii, alternativ asigurați-vă că aveți acces la radioul unui automobil. Păstrați astfel în permanență rezervorul automobilului pe jumătate plin, lămpi portabile pe baterii, lumânări, extinctoare și sisteme de atenționare privind concentrația de monoxid de carbon.

Depozitați în gospodărie apă de băut, 2 l de persoană pe zi, pentru 3-5 zile, rezerve de hrană pentru 3–5 zile, medicamentele necesare pentru două săptămîni, bani în numerar”.

– Radio cu baterii (radio auto!)

– Lanterne sau faruri (inclusiv suficiente baterii de rezervă)
– Lumînari, aprinderi, stingătoare, alarme de monoxid de carbon
– Apă (2 litri de persoană pe zi; 3-5 zile), băuturi, ceai, cafea
– Mîncare durabilă timp de 2 săptămîni (paște, orez, conserve…)
– Medicație esențială timp de 2 săptămîni, trusă de prim ajutor
– Articole de toaletă, saci de gunoi, benzi adezive, fermoar
– Aragaz, grătar, pastă de combustibil
– Bani lichizi în bancnote și monede mici
– Saci de dormit, pături, haine calde
– Jocuri, blocuri de scris, pixuri
– Mașina să aibă rezervorul măcar pe jumătate plin.

Ce ar trebui să faci imediat?

Împreună cu familia și prietenii, gîndiți-vă ce probleme apar și ce posibile soluții pot fi pregătite încă de acum. Urmaţi un curs de supravieţuire în medii ostile.
– Asigură stocuri pentru 2 săptămîni

– Completați trusa de prim ajutor

– Stabiliți un punct de întîlnire unde să vă întîlniți atunci cînd telefoanele nu vor mai funcționa (de exemplu, cu copiii care sînt la școală sau în altă parte departe de casă)

Ministrul austriac de Interne spune că: „Planurile noastre prevăd că poliția va putea rezista timp de 72 de ore și va putea garanta operațiuni de urgență încă patru zile”.

Se pregătesc în 100 de cazărmi așa-zise „insule de siguranță”, care să permită armatei să funcționeze și să comunice autarhic în blackout. Se instituie un centru integrat de comandă la nivel federal.

Pentru a sensibiliza populația, televiziunea austriacă de stat ORF va difuza în curînd un serial denumit ”Totul în beznă“.

Astefel de campanii de informare a populaţiei în situaţii de urgenţă se derulează şi în România, cu singura diferenţă că în ţara noastră, Protecţia Civilă se află integrată în cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă aflate în subordinea Ministerului de Interne. Informaţii şi sfaturi similare găsiţi pe site-urile DSU şi IGSU, dar şi pe cele ale ISU-rilor judeţene, în funcţie de tipurile de riscuri şi ameninţări din zonele arondate.

Nimic nou sub soare!