Etichetă: BMTF RISK AK DEMY

… BE PREPARED!

… BE PREPARED!

“…be prepared”, “news in a hostile world” sau “operating in a hostile world” reprezintă mai mult decît sloganuri, decît îndemnuri promoţionale sau de altă natură. Ele sînt un crez al activităţii depuse de BMTF de mai bine de 15 ani.

BMTF Risk Ak Demy şi-a propus să creeze un mediu propice pentru jurnalişti, arătîndu-le cum să acopere ştiri într-un mod mai sigur şi mai profesionist, în mediu ostil, luînd în considerare atît contextul local, precum şi standardele internaţionale în vigoare.

Lumea devine tot mai periculoasă pentru jurnalişti!

… BE PREPARED!

“…be prepared”, “news in a hostile world” sau “operating in a hostile world” reprezintă mai mult decît sloganuri, decît îndemnuri promoţionale sau de altă natură. Ele sînt un crez al activităţii depuse de BMTF de mai bine de 15 ani.

S-a împămîntenit o vorbă între corespondenţii de presă, atunci cînd sîntem întrebaţi ce facem, cu ce ne ocupăm… Răspunsul este, de cele mai multe ori: „facem ceea ce facem”. Dedesuptul acestor cuvinte stau, însă, îngrijorări multiple: jurnalismul nu pregăteşte o generaţie mai “safe”, jurnalismul se transformă din cauza tehnologiei, jurnalismul public dispare. În România, cel puţin, asta e percepţia! Pe de altă parte, mass-media este o armă distinctă în noul război hibrid, la fel precum artileria, iar jurnaliştii sînt un fel de Operatori ai acestei arme. Doar cu mass-media cîştigi bătălia pentru minţile şi sufletele adversarilor tăi, dar şi a propriei populaţii.

BMTF Risk Ak Demy şi-a propus să creeze un mediu propice pentru jurnalişti, arătîndu-le cum să acopere ştiri într-un mod mai sigur şi mai profesionist, în mediu ostil, luînd în considerare atît contextul local, precum şi standardele internaţionale în vigoare.

Lumea devine tot mai periculoasă pentru jurnalişti. Aproximativ 2.500 de jurnalişti au fost ucişi în ultimii 25 de ani; o medie de doi jurnalişti pe săptămînă. Cursanţii trebuie să înţeleagă riscurile legate de jurnalism. Ei trebuie să fie învăţaţi să păstreze condiţii de siguranţă, atunci cînd acoperă cu ştiri zonele de conflict şi dezastre naturale.

Atacurile şi crimele comise împotriva profesioniştilor din media au atins cote alarmante în ultimii ani, creînd un climat de teamă şi nesiguranţă. Mulţi jurnalişti au fost ameninţaţi, atacaţi şi chiar ucişi din diferite motive, inclusiv afilierea lor politică. În plus, reprezentanţii mass-media îşi exprimă mereu îngrijorarea cu privire la siguranţa personală ca fiind cea mai mare provocare de a-şi îndeplini atribuţiile lor profesionale. Împreună cu aceste probleme de siguranţă motivate politic, la jurnaliştii care acoperă evenimente în domeniu, se raportează o creştere a numărului de atacuri directe împotriva lor, pe stradă. Fenomenul fake news a devenit un pericol la adresa democrației, punînd sub semnul întrebării importanța libertății şi independenţei de exprimare, promovînd batjocorirea jurnaliștilor și subminarea rolului lor în societate. O normă pare să se fi schimbat și datorită faptului că un număr de politicieni proeminenți folosesc o retorică disprețuitoare faţă de jurnaliști, descriind mass-media ca fiind inamicul poporului. Aceasta îi legitimizează pe alții să facă același lucru! În timp ce amenințările sînt în creștere, tot mai puține voci susțin rolul important al jurnaliștilor în societate. Aceasta este o evoluţie periculoasă!

Mulţi jurnalişti au fost supuşi violenţei în timp ce acopereau incidente majore, cum ar fi proteste şi demonstraţii. Războaiele şi conflictele armate reprezintă o altă ameninţare majoră pentru jurnalişti. Atît personalul mass-media, precum şi instituţiile au fost ţinta unor atacuri, crime, precum şi distrugere intenţionată.

Realizînd importanţa acordării unui răspuns cuprinzător pentru a contracara această situaţie, BMTF RISK AK DEMY depune eforturi pentru formarea conexă a jurnaliştilor în materie de siguranţă personală.

BALINT MERCENARY TASK FORCE a fost înființată în 2005 ca un birou specializat în monitorizarea presei, producerea de analize, ştiri şi imagini din medii ostile, dar şi în vederea acordării de servicii CAT: consultanţă, analiză şi training. Compania a apărut ca urmare a deteriorării mediului de securitate la nivel internaţional şi necesitatea acoperirii mediatice a crizelor tot mai numeroase și operează cu patru tipuri de termeni: „o nouă lume”; „revoluţie şi contrarevoluţie”; „umanitate excedentară” şi „catastrofă naturală”.

În ultimii doi ani, crimele, arestările şi răpirile jurnaliştilor au atins maxime istorice. Aceste agresiuni reprezintă o ameninţare fundamentală, nu doar pentru profesioniştii ştirilor, dar şi pentru independenţa presei şi au scos la lumină riscurile în creștere cu care se confruntă jurnaliștii independenți. Într-o perioadă de maximă vulnerabilitate pentru presa din întreaga lume, jurnaliştii şi redacţiile ar trebui să lucreze împreună pentru a atinge standarde înalte de siguranţă şi pentru a proteja profesia şi rolul esenţial al jurnalismului în societatea globală.

Conflictul se află în centrul societății umane și atîta timp cît oamenii s-au luptat între ei, cineva a fost acolo pentru a observa ceea ce se întâmplă și a comunica informații altor persoane. Un jurnalist care este conştient de pericole şi gîndeşte în perspectivă are mai multe şanse de a rămîne în viaţă şi nerănit. Cea mai bună apărare de care dispune un jurnalist este atenţia lui. Dacă încearcă să înţeleagă strategia combatanţilor dintr-o zonă de război şi potenţialele arme folosite, un jurnalist poate reduce şansele de a fi rănit sau ucis.

Boot-campul HEST se desfăşoară pe 4 module: protecţie individuală, prim ajutor, hazard natural şi revolte sociale.

Atelierul Hostile Environment Safety Training (HEST) examinează o serie de probleme cu care se ocupă jurnalistul, cu un accent special pe punctul de vedere al jurnalistului, dar și pune în discuție literatură interdisciplinară și de cercetare academică. Atelierul HEST pune în discuţie interacțiunea dintre jurnalism și conflict, examinează modul în care jurnaliștii acoperă războiul și conflictul, explorează rolul mass-media și impactul tehnologiei, dar atinge şi abordări alternative, cum ar fi jurnalismul pentru pace. De obicei, avem invitați speciali, fie direct, fie prin intermediul comunicaţiilor. Atelierul înglobează o serie de prezentari şi vom îmbogăți experiența de curs cu un număr de documentare și filme de lung metraj care se referă la jurnalism și conflict.

Abordarea noastră privind siguranța pentru jurnaliști combină pregătirea specialiștilor în securitate cu măsurile practice de siguranță pentru mediile de lucru ostile exercitării profesiei. Încercăm să facem acest lucru cu un grup larg de parteneri, inclusiv jurnaliști locali, asociații profesionale și ONG-uri și, acolo unde este posibil, cu autorități locale și guvern.

Pachetul de securitate CAT al BMTF AK DEMY include:

• CONSULTANŢĂ în ceea ce priveşte situaţiile de conflict, criză şi urgenţă, echipamente de siguranţă, deplasare în mediul ostil;

• ANALIZA riscurilor și atenuarea amenințărilor, mediul ostil;

• TRAINING în primul ajutor, orientare în teren ostil, conducere ofensivă, conducere defensivă, comunicații, jurnalismul în zone de conflict, în situaţii de criză şi de urgenţă, legile internaţionale mass-media și codul de conduită etc.

• Advocacy: monitorizarea atacurilor și a nivelurilor de amenințare, coordonarea sprijinului internațional, elaborarea de ghiduri și manuale, facilitarea dialogului dintre forțele de securitate și mass-media etc.

Proiectat pentru femei și bărbați care trăiesc sau lucrează în medii violente, inclusiv agresiune sexuală. Atelierul HEST include: analiza situaţiei preliminare în vederea evitării de a devein ţintă, evaluarea și planificarea riscurilor, prim-ajutor de urgență, siguranța personală, situaţii de urgenţă şi revolte sociale. Cursul include aspectele psihologice ale mediilor cu risc ridicat. Instruirea are loc în medii de zi și pe timp de noapte.

Scopul boot-camp-ului HEST este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. BMTF RISK AK DEMY urmăreşte sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia.

“…be prepared”, “news in a hostile world” sau “operating in a hostile world” reprezintă mai mult decît sloganuri, decît îndemnuri promoţionale sau de altă natură. Ele sînt un crez al activităţii depuse de BMTF de mai bine de 15 ani.

SECURITATEA NAȚIONALĂ, PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

Reformarea întregului sistem al securităţii naţionale nu a devenit o preocupare a clasei politice, sau a instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniu şi nici a societăţii civile. BMTF RISK AK Demy pledează pentru modernizarea sistemului de securitate românesc, din perspectiva parteneriatului public-privat şi implicarea tot mai pronunţată a societăţii civile în acest domeniu şi ca o contrapondere a neimplicării, sau implicării „interesante” a clasei politice româneşti. Despre cultura şi in-cultura de securitate am scris deseori pe acest blog. Dintr-o „diagnoză” a culturii de securitate, creionată de BMTF RISK AK Demy, la diverse nivele de analiză, ies in evidenţă următoarele aspecte:

1) la nivelul decidenţilor politici:

– persistenţa unor confuzii conceptuale în discursurile referitoare la domeniul securităţii naţionale;

– preocupări scăzute în politicile de resurse umane ale partidelor politice pentru formarea unei culturi de securitate minimale pentru persoanele care ocupă sau urmează a ocupa diverse funcţii;

– slabe preocupări pentru formarea culturii de securitate (implicit cea de intelligence) a candidaţilor la funcţiile eligibile;

– politizarea excesivă a problemelor legate de securitatea naţională;

– preocupări scăzute pentru a proiecta şi implementa reformarea profundă a sistemului naţional de securitate.

2) societatea civilă şi elitele intelectuale:

– slabă implicare în fundamentarea ştiinţifică a politicilor de securitate naţională.

3) la nivelul percepţiei publice:

– viziune aproape paranoică faţă de “autorităţile informative”

– atitudinea faţă de “autorităţile informative” funcţionează pe “principiul vinovăţiei”

– perpetuarea inducerii unei atitudini de neîncredere faţă de “autorităţile informative” ale statului

4) posibile efecte asupra instituţiilor cu atribuţii în domeniul intelligence-ului romanesc:

– crearea unor presiuni artificiale asupra angajaţilor din instituţiile cu atribuţii în domeniu;

– scăderea moralului ofiţerilor operativi;

– disiparea resurselor în acţiuni de prevenire şi explicare a diverselor „atacuri” mediatice.

Poziţia geostrategică a României în spaţiul sud-est european, de ţară cu triplă frontieră, naţională, a NATO şi a Uniunii Europene, presupune ca politicile de securitate naţională să aibă ca obiectiv „apărarea şi promovarea intereselor vitale ale României, precum şi participarea activă a ţării noastre la asigurarea securităţii zonelor de interes NATO şi UE”.

Din nefericire, diletantismul „decidenţilor politici” face ca avantajele de securitate ale ţării noastre să nu fie atuuri, ci pietre de moară în politica externă!

„Securitatea naţională”, un concept re-inventat pentru clasa politică românească din ultimii ani, stîrneşte, de fiecare dată cînd apare pe „ordinea de zi”, vii dezbateri. Unul dintre motive iî constituie confuzia, voit intreţinută, între conceptul de securitate şi „securitate” ca instituţie de represiune din perioada regimului comunist, iar altul este generat de insuficienta clarificare şi fundamentare didactică a conceptului, fiind deseori întilnite sintagme de genul „securitate şi apărare naţională”, „siguranţă şi securitate naţională” sau, pur şi simplu, evitîndu-se folosirea acestuia prin introducerea unui „sinonim” ceva mai acoperitor, „apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”.

Responsabilităţile actuale ale ţării noastre nu se limitează doar la proiectarea şi implementarea politicilor de securitate care au ca unic obiectiv apărarea teritoriului naţional. Nici nu ar fi posibil! Astăzi, ameninţările de securitate nu sînt pe frontiere ci provin, în principal, din interiorul acestora: hazardul şi catastrofele naturale, corupţia şi mafiotizarea instituţiilor statului şi clasei politice, ameninţările la ordinea publică sînt riscuri mai pronunţate la adresa securităţii naţionale decît atacul armat al unei ţări vecine. Sau NU?!

Lupta împotriva pandemiei – „brand” care a luat locul celui de „luptă împotriva terorismului” şi care va face încă o lungă carieră în activitatea analiştilor şi a mass-media – presupune de asemenea, o reconsiderare a locului şi rolului fiecărei structuri cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

Mecanismele de luare a deciziilor politice în problemele referitoare la securitatea naţională sînt deosebit de complexe, fiind influenţate de regulile funcţionării statului de drept într-un un regim democratic. Statutul de republică semi-prezidenţială al ţării noastre se reflectă şi în modalitatea concretă de implementare a politicilor de securitate naţională. Astfel, se poate remarca faptul că problematica siguranţei naţionale nu este cuprinsă în Programul de guvernare ci aşa cum se cunoaşte, acest segment întră în directa coordonare a Administraţiei prezidenţiale, respectiv a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Complexitatea dinamicii fenomenelor sociale la începutul mileniului al treilea, atît la nivel global, cît şi regional, au evidenţiat apariţia unor noi tipuri de procese, diferite de cele cunoscute pînă acum cîţiva ani, în special datorită anvergurii de cuprindere şi a implementării unor noi strategii de gestionare a lor. Din punctul de vedere al BMTF RISK AK Demy, componentele strategice fundamentale ale securităţii naţionale sînt:

– apărarea naţională;

– siguranţa naţională;

– ordinea publică.

Toate aceste trei componente fundamentale nu pot fi gestionate corespunzator fără implicarea directă şi profundă a componentei informative, sau de intelligence.

Denumirea generică „servicii de informaţii”, aflată în Constituţie, face referire la toate categoriile de structuri, atît cele definite ca „autorităţi administrative autonome” (SRI, SIE), cît şi „structurile interne specializate” (DGIPI), dar exclusiv pe palierul denumit generic „intelligence guvernamental”. O categorie de intelligence ignorată, pînă în prezent de autorităţile şi legislaţia românească, o constituie INTELLIGENCE-UL PRIVAT, componentă deosebit de activă în spaţiul de acţiune al NATO.

Am mai spus-o, cred că în cadrul conceptului de securitate naţională ar trebui să distingem pe lîngă intelligence-ul guvernamental şi o anumită dimensiune a intelligence-ul privat. În ceea ce priveşte intelligence-ul privat, încercările de dezvoltare ale acestuia au fost şi sînt destul de timide deoarece, în România, acest domeniu este interzis prin lege. Chiar şi culegerea de informaţii în scopul gestionării securităţii private este interzisă, deşi în companiile private de securitate sînt angajaţi, de cele mai multe ori, foşti ofiţeri ai instituţiilor care gestionează problematica siguranţei naţionale sau direct a intelligence-ului guvernamental.

Culpabilizarea generalizată (de cele mai multe ori CU INTENŢIE şi fără temei justificat!) a rezerviştilor structurilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, în perioada de după Revoluţie!, a determinat o anumită discreţie în ceea ce priveşte angajarea acestora în domeniul afacerilor în posturi care ar viza realizarea intelligence-ul privat. Chiar dacă această reticenţă în utilizarea expertizei rezerviştilor amintiţi s-a manifestat mai ales în mediul privat românesc, firmele străine sau cu capital majoritar străin nu s-au sfiit să caute cu prioritate angajarea unor astfel de specialişti. În opinia BMTF RISK AK Demy securitatea privată trebuie să fie abordată la nivel legislativ şi conceptual ca fiind parte integranta a securităţii naţionale.

O modernizare efectiva a statului român presupune şi modernizarea conceptelor cu care instituţiile moderne operează, iar modelul oferit de Statele Unite, principalul partener strategic al ţării noastre, este relevant: Statele Unite ale Americii prin activarea dimensiunii pre-emptive a intelligence-ului guvernamental determinat de războiul declarat împotriva terorismului după dramaticele atentate din 11 septembrie 2001, s-au văzut în scurt timp în faţa unui aflux masiv de informaţii primare care nu puteau fi procesate, analizate şi exploatate oportun numai cu mijloacele de care dispuneau instituţiilor de stat. Pentru rezolvarea acestui impas FBI şi CIA au apelat, din ce în ce mai des, la firmele private de Intelligence (Business Intelligence, Competitive Intelligence etc.) pentru a folosi tehnologia şi experţii lor în sprijinul guvernului. În Romania, fostul director SRI, dr.George-Cristian Maior a lansat conceptul de „reţea” ca fiind mult mai util şi adecvat perioadei istorice în care trăim, decît cel de „agenţie”, cele două concepte avînd dimensiuni distincte în ceea ce priveşte organizarea şi luarea deciziilor.

Apariţia şi dezvoltarea intelligence-ului privat şi în România nu ar trebui să ţină de domeniul transformărilor conceptuale „spectaculoase”! Managementul strategic al oricărei companii care se respectă se bazează, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe intelligence-ul privat. Însă, business intelligence-ului este doar o mică parte a ceea ce ar putea deveni intelligence-ul privat dacă va fi proiectat într-un cadru legislativ adecvat (activităţile de detectivi particulari, activităţile de analize de risc, analiză de securitate şi mediu ostil, analiză de surse deschise etc.). Este în interesul întregii societăţi ca securitatea privată şi, implicit intelligence-ul privat!, să fie bine reglementate pentru a pune mai presus de orice principiul legalităţii şi respectarea necondiţionată a drepturilor fundamentale ale omului. De altfel, reglementarea legislativă în concordanţă cu recomandările Uniunii Europene se impune în întreaga industrie de securitate privată. În acelaşi context, consider că procesele de reconversie profesională pentru viitorii rezervişti din structurile cu atribuţii informative, dar şi altor experţi din domeniul securităţii naţionale şi ordinii publice, unii dintre ei disponibilizaţi din Ministerul de Interne – aspect amintit de BMTF RISK AK Demy şi în schiţa de reformă a MAI prezentată într-o perioadă precedentă! – s-ar putea realiza firesc, adaugînd un plus de competenţă şi specializare industriei de securitate privată din România. Acest demers ar trebui să vizeze atît o preocupare firească a statului pentru aceşti slujitori loiali ai săi, supuşi multor privaţiuni de-a lungul carierei, cît şi implementarea corectă, pe baze legale, a activităţilor din domeniul securităţii private, în general, şi a intelligence-ului privat în particular.

Din păcate, cred că un astfel de demers nu este posibil fără existenţa şi formarea unei culturi de intelligence în rîndul decidenţilor politici care, în prealabil, deţin o solidă cultură de securitate! Cred că formarea culturii de intelligence a decidenţilor politici se poate face prin implicarea Comunităţii Naţionale de Informaţii (ceea ce se întîmplă!) în parteneriat cu societatea civilă, la toate nivelele central, regional şi local  şi ar trebui să vizeze, în primul rînd:

– reforma managementului resurselor umane ale partidelor politice;

– forma elitelor politice care să includă şi pregătirea în domeniul securităţii naţionale;

– programe de formare continuă în domeniul securităţii naţionale a decidenţilor politici.

Astăzi, securitatea naţională este reprezentată de o sumă de securităţi – cea societală fiind prioritară! -, iar intelligence-ul, guvernamental şi privat, se află în prima linie de apărare a cetăţenilor. BMTF RISK AK Demy, organizaţie private  implicată în analiză, consultanţă şi training, consideră ca reforma instituţională coerentă în domeniul securităţii naţionale trebuie să plece de la transformarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în Consiliul Suprem de Securitate Naţională. În acest fel, insecuritatea sănătăţii publice, alimentară sau insecuritatea generată de scăderea gradului de educaţie a societăţii vor fi tratate pe picior de egalitate şi cu aceeaşi măsură ca şi securitatea frontierelor. Iar parteneriatul public-privat în domeniul securităţii (companii de securitate, intelligence, ong) reprezintă fundamentul pentru creşterea sănătoasă a siguranţei – publice şi private – societaăţi româneşti.

Consiliul suprem de securitate naţională

Reformarea întregului sistem al securităţii naţionale NU a devenit o preocupare a clasei politice, așa cum mă așteptam în urmă cu 10 ani, ci doar a instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniu şi, nu în ultimul rind, a societăţii civile. BMTF Risk Ak Demy pledează pentru modernizarea sistemului de securitate românesc, din perspectiva parteneriatului public-privat şi implicarea tot mai pronunţată a societăţii civile în acest domeniu şi ca o contrapondere a neimplicării, sau implicării “interesante” a clasei politice româneşti. Despre cultura şi in-cultura de securitate am scris deseori. Dintr-o “diagnoză” a culturii de securitate, creionată de BMTF Risk Ak Demy, la diverse nivele de analiză, ies în evidenţă următoarele aspecte:

1) la nivelul decidenţilor politici:

    persistenţa unor confuzii conceptuale în discursurile referitoare la domeniul securităţii naţionale;

    preocupări scăzute în politicile de resurse umane ale partidelor politice pentru formarea unei culturi de securitate minimale pentru persoanele care ocupă sau urmează a ocupa diverse funcţii;

    slabe preocupări pentru formarea culturii de securitate (implicit cea de intelligence) a candidaţilor la funcţiile eligibile;

    politizarea excesivă a problemelor legate de securitatea naţională;

    preocupări scăzute pentru a proiecta şi implementa reformarea profundă a sistemului naţional de securitate.

2) societatea civilă şi elitele intelectuale:

    slabă implicare în fundamentarea ştiinţifică a politicilor de securitate naţională.

3) la nivelul percepţiei publice:

    viziune aproape paranoică faţă de “autorităţile informative”

    atitudinea faţă de “autorităţile informative” funcţionează pe “principiul vinovăţiei”

    perpetuarea inducerii unei atitudini de neîncredere faţă de “autorităţile informative” ale statului

4) posibile efecte asupra instituţiilor cu atribuţii în domeniul intelligence-ului romanesc:

    crearea unor presiuni artificiale asupra angajaţilor din instituţiile cu atribuţii în domeniu;

    scăderea moralului ofiţerilor operativi;

    disiparea resurselor în acţiuni de prevenire şi explicare a diverselor „atacuri” mediatice.

Poziţia geostrategică a României în spaţiul sud-est european, de ţară cu triplă frontieră, naţională, a NATO şi a Uniunii Europene, presupune ca politicile de securitate naţională să aibă ca obiectiv „apărarea şi promovarea intereselor vitale ale României, precum şi participarea activă a ţării noastre la asigurarea securităţii zonelor de interes NATO şi UE”. „Securitatea naţională”, un concept re-inventat pentru clasa politică românească din ultimii ani, stîrneşte, de fiecare dată cînd apare pe „ordinea de zi”, vii dezbateri. Unul dintre motive îl constituie confuzia, voit intreţinută, între conceptul de securitate şi “securitate” ca instituţie de represiune din perioada regimului comunist, iar altul este generat de insuficienta clarificare şi fundamentare didactică a conceptului, fiind deseori întîlnite sintagme de genul „securitate şi apărare naţională”, „siguranţă şi securitate naţională” sau, pur şi simplu, evitîndu-se folosirea acestuia prin introducerea unui „sinonim” ceva mai acoperitor, „apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”.

Responsabilităţile actuale ale ţării noastre nu se limitează doar la proiectarea şi implementarea politicilor de securitate care au ca unic obiectiv apărarea teritoriului naţional. Nici nu ar fi posibil! Astăzi, ameninţările de securitate nu sînt pe frontiere ci provin, în principal, din interiorul acestora: hazardul şi catastrofele naturale, corupţia, ameninţările la ordinea publică sînt riscuri mai pronunţate la adresa securităţii naţionale decît atacul armat al unei ţări vecine. Sau NU?! Lupta împotriva terorismului – „brand” care a luat locul celui de „război rece” şi care va face încă o lungă carieră în activitatea analiştilor şi a mass-media – presupune de asemenea, o reconsiderare a locului şi rolului fiecărei structuri cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

Mecanismele de luare a deciziilor politice în problemele referitoare la securitatea naţională sînt deosebit de complexe, fiind influenţate de regulile funcţionării statului de drept într-un un regim democratic. Statutul de republică semi-prezidenţială al ţării noastre se reflectă şi în modalitatea concretă de implementare a politicilor de securitate naţională. Astfel, se poate remarca faptul că problematica siguranţei naţionale intră în directa coordonare a Administraţiei prezidenţiale, respectiv a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Pentru clarificarea conceptului şi pentru evitarea confuziilor pe viitor, BMTF Risk Ak Demy propune decidentilor politici schimbarea denumirii Consiliului Suprem de Aparare a Ţării în Consiliul Suprem de Securitate Naţionala. Motivul acestei propuneri are ca bază inclusiv “Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate”. Aceasta oferă o definiţie exhaustivă a conceptului de securitate naţională – „starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe prosperitatea economică, legalitate, echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept şi asigurată prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestarea deplină a libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, atributelor sale fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional”. Conform acestei definiţii, securitatea naţională devine „conceptul integrator al tuturor domeniilor de activitate”, mai mult decit cel de “aparare naţională”, atribuit, tradiţional, Ministerului Apărării şi care se referă la apararea ţării împotriva unei agresiuni externe.

Complexitatea dinamicii fenomenelor sociale la începutul mileniului al treilea, atît la nivel global, cît şi regional, au evidenţiat apariţia unor noi tipuri de procese, diferite de cele cunoscute pînă acum cîţiva ani, în special datorită anvergurii de cuprindere şi a implementării unor noi strategii de gestionare a lor. Din punctul de vedere al BMTF Risk Ak Demy, componentele strategice fundamentale ale securităţii naţionale sînt:

    apărarea naţională;

    siguranţa naţională;

    ordinea publică.

Toate aceste trei componente fundamentale nu pot fi gestionate corespunzator fără implicarea directă şi profundă a componentei informative, sau de intelligence. Denumirea generică “servicii de informaţii”, aflată în Constituţie, face referire la toate categoriile de structuri, atît cele definite ca “autorităţi administrative autonome” (SRI, SIE), cît şi “structurile interne specializate” (DGIPI), dar exclusiv pe palierul denumit generic “intelligence guvernamental”.

Astăzi, securitatea naţională este reprezentată de o sumă de securităţi – cea societală fiind prioritară! -, iar intelligence-ul, guvernamental se află în prima linie de apărare a cetăţenilor. Consider ca reforma instituţională coerentă în domeniul securităţii naţionale trebuie să plece de la transformarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în Consiliul Suprem de Securitate Naţională. În acest fel, insecuritatea alimentară, a sănătăţii publice sau insecuritatea generată de scăderea gradului de educaţie a societăţii vor fi tratate pe picior de egalitate şi cu aceeaşi măsură ca şi securitatea frontierelor.

Be prepare…

La începutul acestui an, Campul de la Soceni a găzduit Atelierul ce a avut ca temă Pandemia. Un subiect dezbătut în aceste zile de mulți contractori cu notorietate şi companii private de implementare a legii: anxietatea irațională reprezintă, potrivit specialiștilor, unul dintre cele mai înalte niveluri de frică, și nu are nici o legătură cu măsura reală a amenințării în sine, dar este creată ad-hoc, pentru a împiedica societatea vizată să își desfășoare activitățile zilnice, menită să reducă principiile rezistenței sociale, paralizînd-o și făcînd-o să provoace daune economiei de stat și capacității de redresare și modului de viață, implicit a apărării naționale.

Aceasta este o strategie modernă, folosită astăzi de grupuri teroriste!

Anxietatea irațională, generată de Covid-19, obligă populația vizată să se comporte irațional, să suspende activitățile zilnice din cauza fricii extreme și contagiunea acesteia.

Conform definiției, Terorismul este o tactică de luptă neconvențională, asimetrică,  folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate asupra unor populații neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de presiune asupra conducerii, cîteodată conducerea face acte de terorism asupra populației (stat, organizații, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de teroriști – producerea unui efect psihologic generalizat de panică și intimidare, augmentat de folosirea manipulativă a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sau convenționale.

Seamănă? Sună cunoscut?

Proiectat pentru femei și bărbați care trăiesc sau lucrează în medii violente, inclusiv agresiune sexuală, Atelierul HEST include: analiza situaţiei preliminare în vederea evitării de a deveni ţintă, evaluarea și planificarea riscurilor, prim-ajutor de urgență, siguranța personală, situaţii de urgenţă şi revolte sociale.

Scopul atelierelor și boot-campurilor BMTF Risk AkDemy este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. Se urmăreşte sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia! Am avut conferențiari din cadrul: BMTF, Academia Națională Bodyguard, UZPR, Ordinul Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații și a fost extrem de interesant!

Am promis că revenim cu o altă temă de actualitate ce se va întinde pe tot parcursul acestui an: Schimbarile climatice – factor de accelerare al violentelor si miscarilor sociale. Vorbim, analizăm, ne consultăm și ne instruim pentru inevitabilele schimbări de climă și efectele conexe ale acesteia: impactul asupra alimentației, migrației, forței de muncă, habitatului, transporturilor, energiei, sănătății. Important, pentru fiecare lucrător mass-media specializat este să proiecționeze aceste sectoare și să abordeze temele nu cu panică și breaking-news, ci systematic, cu calm și professionalism.

Pentru Vestul țării, întîlnirile și dezbaterile de acest gen sînt importante și pentru faptul că războiul din fosta Yugoslavie, din urmă cu 22 de ani, a generat o poluare masivă, agresivă și diversă, cu consecințe pe termen lung, în întreaga zonă a Balcanilor.

Mediul  natural  poate  fi  considerat  ca  obiectiv  militar  în  cazul  în  care:  prezintă  importanţă  economico-strategică,  de  exemplu  mediul  ce  conţine  instalaţii şi  industrii  de  interes  vital  pentru  ducerea războiului şi a căror distrugere, capturare sau neutralizare creeazăun avantaj military sau este folosit pentru comiterea unor acte de ostilitate, cum ar  fi  organizarea  apărării  tactice  de  către  unul  dintre  beligeranţi  într-o  rezervaţie naturală.

Loviturile aeriene aplicate împotriva Yugoslaviei au generat, alături  de  pierderile  materiale  şi  umane,  un  dezastru  ecologic  cu  grave  consecinţe  atît  pentru  sănătatea  umană,  cît  şi  pentru  calitatea  mediului,  inclusiv  pentru  unele  ţări  limitrofe.  Potrivit  constatărilor  Echipei  Speciale  pentru  Balcani  a  ONU,  patru  localităţi  au  fost  afectate  în  mod  special  de  poluare:  Pancevo  (la  20  km  de  Belgrad),  Novi  Sad  (capitala  Voivodinei),  Kragujevac (în sudul Serbiei) şi Bor (aproape de frontiera cu Bulgaria). Pe cele de la Pancevo, le-am documentat personal în 1999, la fața locului, în calitate de correspondent de război.

În România, în perioada bombardamentelor, în zonele de graniță (Moravița, Oravița, Naidăș) vegetația se uscase brusc în urma unor „ploi acide”. Autoritățile românești nu au dat însă publicității rezultatele studiilor privind poluarea României și afectarea populației în urma norilor radioactivi generați de bombardamentele cu uraniu sărăcit.

Majoritatea resurselor de apă ale Yugoslaviei au fost contaminate prin eliberarea în mod direct a substanțelor nocive precum clor lichid, clorura de vinil, acizi, sodă caustică, cianuri, fenoli, electroliti, benzen, toluen, săruri de potasiu, amoniac, uree și alți compuși chimici toxici în apa rîurilor. Apoi, distrugerea utilajelor industriei chimice, petroliere și farmaceutice din vecinătatea imediată a marilor orașe ca Belgrad, Novi Sad, Pristina, Pancevo, Subotica, Smedero, Cacak, Krusevac, a provocat eliberarea unor cantități uriașe de substanțe periculoase cum ar fi, compuși policarbonatici, dioxina, mercur, clor, amoniac, oxizi de azot, dioxid de sulf, monoxid de carbon, benzen, hidrocarbonati, floruri de hidrogen, cloruri de hidrogen și a particulelor conținînd metale grele. Incendiile și arderea reziduurilor chimice folosite în industria materialelor plastice și îngrășăminte au emanat mari cantități de amoniu, nori toxici de gaze adunîndu-se asupra acestor orașe.

Bombardarea complexului petrochimic Pancevo a determinat arderea a circa  800  tone  de  clorură  de  vinil  monomer,  produs  cancerigen.  În  urma  arderii  s-au  degajat  în  aer,  printre  alţi  compuşi  toxici,  acid  clorhidric,  dioxină,  fosgen.  Golirea  la  timp  a  rezervoarelor  de  amoniac  a  dus  la  evitarea   generării   unei   grave   poluări   în   oraş,   însă   a   provocat   prin   deversare,  distrugerea  faunei  Dunării  pînă  la  30  km  în  amonte.  De  asemenea,  peste  1.000  tone  de  hidroxid  de  sodiu  (sodă  caustică)  au  fost  aruncate în fluviu, consecinţa fiind poluarea gravă a acestuia.

Dupa bombardamentele de mai multe zile asupra complexului chimic de țiței din Pancevo (Rafinaria de țiței din Pancevo, HIP „Petrohemija”, HIP „Azotara”) nivelul de toxicitate în aer a atins cote incredibile, imediat după bombardament, de peste 18.000 ori peste norma admisă. Norul poluant care s-a format pe o întindere de zeci de km conținea materiile produse de arderea vinilhidromonomerilor, clorului, oxidantilor de clor, amoniacului, oxizilor de azot, produselor de la arderea țițeiului și a combustibililor si altor produse secundare și necontrolate. Evident, norul s-a miscat și spre România, afectînd locuitorii din orașele de la granița de vest.

La  Novi  Sad,  în  urma  bombardamentelor  succesive  asupra  rafinăriei, circa  73.000  tone  de  petrol  brut  şi  produse  derivate  au  ars  sau  au  fost  deversate  în  canalizare  infiltrîndu-se  în  apa  subterană.  La  Kragujevac,  bombardarea  uzinei  de  autovehicule  „Zastava“  a  provocat  o  poluare  de  mare amploare care a afectat solul, apele şi aerul. Bombardarea minelor de cupru,  a  centralei  electrice  şi  a  depozitului  de  hidrocarburi,  situate  în  apropierea frontierei bulgare, a generat o poluare transfrontalieră. Efectele războiului asupra mediului sînt imense, dar nu spectaculoase şi nici imediate. Acestea se vor vedea în timp!

Acesta este doar un exemplu. De aceea ne întîlnim, discutăm, analizăm, oferim consultanță și training. Pentru a fi pregătiți pentru ziua de mîine!

GLOBALIZARE ŞI TRIBALISM

O lume globală crează probleme globale. O lume globală înseamnă, însă, şi renaşterea orgoliilor locale, fărîmiţare, divizare. Un fel de „unitate în diversitate”. Regiuni întregi doresc independenţa faţă de un „centru” considerat corupt, sau arhaic, bazîndu-se pe tradiţii ancestrale sau, bogăţii subterane pe care le revendică în folos propriu. În multe colţuri ale lumii „Zonele verzi” de genul celor din Baghdad, sînt o realitate, iar „oraşele-stat” par tot mai mult o soluţie de viitor, în timp ce societatea anomizată se re-tribalizează. Globalizarea este re-simţită de fiecare şomer din Caraş-Severin care nu reuşeşte să-şi găsească un loc de muncă la compania americană de la Moldova Nouă. Dar, de fapt,

CE ESTE GLOBALIZAREA?

Am găsit pe Internet cea mai fascinantă definiţie a globalizării: „Întrebare: Care este cea mai adevarată definiţie a globalizării? Răspuns: Moartea prinţesei Diana! Întrebare: Cum aşa ? Răspuns: O prinţesă engleză cu un amant egiptean, are un accident într-un tunel francez, într-o maşină germană cu motor olandez, condusă de un belgian, beat cu wiskey scoţian, urmarită fiind, îndeaproape, de paparazzi italieni pe motociclete japoneze! Prinţesa era tratată de un doctor american cu medicamente braziliene. Şi chestia asta, îţi este trimisă de un român care foloseşte tehnologia lu’Bill Gates, iar tu o citeşti pe o clona de IBM care foloseşte cipuri taiwaneze, cu monitor coreean, asamblate de muncitori din Bangladesh într-o fabrică din Singapore, transportată cu vapoare din India, şi descărcată de sicilieni în porturi, trasportată din nou în camioane conduse de şoferi mexicani şi, în final, vîndută ţie, de evrei! Asta înseamnă globalizare”! Pornind de la acest banc,semnificaţia pozitivă a globalizării este aceea de progres. Schimb de informaţii şi de tehnologie,o economie fără bariere şi fără influenţa politicului, un joc liber al puterilor prezente pe piaţă. Dincolo de înlănţuirea amuzantă, şi deloc improbabilă, gluma ascunde o realitate a secolului nostru: interdependenţa economică şi socială care, însă, modifică din temelii lumea „aşezată” a secolului XX!  În întreaga lume, la începutul secolului XXI, au început să se manifeste schimbări profunde ce au afectat viaţa socială, politică, economică şi militară a statelor. În ultimul timp, ideile privind globalizarea sau termenul de „global” au început să fie tot mai des şi larg utilizate, ajungând să se refere la „orice, de la Internet la hamburger” (Susan Strange. The Retreat of the State: The Diffusion of Power in the World Economy, Cambridge University Press, 1996). Într-un interviu acordat ziarului Times (http://www.timesonline.co.uk) din 13 iunie 2004, Noam Chomsky spunea: „Termenul globalizare a fost însuşit de Putere, atribuindu-i sensul de integrare economică, în care primordiale sînt interesele investitorilor şi numai foarte rar ale oamenilor. A treia cale este o variantă a programelor corporaţiilor de integrare economică internaţională, cu o faţă umană. Mişcările populare care au aparut peste tot nu au fost create în opoziţie faţă de acest program; mai degrabă, putem spune ca au adoptat o altă cale. Nu poate sta la baza lor un singur concept, întrucît sînt vizate o mare gamă de probleme umane. Dar toate abordările se bazează pe concepţii similare despre justiţie şi libertate. Prin contrast, mişcările politice dominate de ideologii sînt superficiale şi neinteresante din punct de vedere intelectual, în afară de înţelegerea relaţiei lor cu Puterea centralizată. Comunitatea serviciilor speciale americane, cu colaborarea unor experţi din lumea universitară şi din lumea afacerilor, a produs recent o prognoză pentru următorii 15 ani. Se aşteaptă ca globalizarea (în sensul dat acestui termen de centrele de putere) să fie aprofundată, conducînd la instabilitate financiară şi o mai mare diviziune economică. Instabilitatea financiară presupune o şi mai mică creştere economică decît în  ultimii 25 de ani de globalizare, care sînt caracterizaţi prin degradarea indicatorilor macro-economici şi sociali. Diviziunea economică presupune că globalizarea nu se va face în sens tehnic (de exemplu, globalizarea raportului între preţuri şi salarii), ci într-un sens ideologizat (concentrarea bogăţiei şi puterii). SUA vor militariza spaţiul extra-terestru, violînd flagrant tratatele internaţionale, pornind de la ipoteza că va creşte diferenţa dintre săraci şi bogaţi, ceea ce va face necesare noile forme ale forţei militare pentru a asigura interesele comerciale şi de investiţii ale SUA intr-o lume zguduită de dezordinile provocate de săraci”.     

Interesante şi concrete explicaţiile date de neo-liberalul american. Şi foarte sigure, în acelaşi timp! Alvin Toffler, citat în postfaţa cărţii PRIMUL RĂZBOI AL MILENIULUI  (Ed. Augusta, 2001, pag.227) de către Mario Balint şi Raico Cornea, remarca în lucrarea sa „Război şi anti-război”, în 1995(!), referitor la „civilizaţia globală”: „A înfiinţa o nouă civilizaţie pe planetă şi a te aştepta apoi la pace şi linişte este culmea naivităţii strategice”! Această realitate, şi efectele ei, care frămîntă planeta, preocupă (şi îngrijorează) lumea, este acceptată, şi impusă, ca într-o uriaşă piaţă. În studiul său : CRIZA,  ACTORII GLOBALI ŞI NOUA ORDINE ; GESTIONAREA SITUAŢIILOR CRITICE   – vulnerabilităţi şi riscuri , Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU scria că globalizarea nu trebuie privită nici ca pe o unire (uniune de state), nici ca pe o invazie (un nou imperialism), ci ca o acceptare a cuceririi şi dominaţiei economice, financiare, informatice, a expertizei traiului mai bun, mai ieftin, mai uşor. E ceea ce se cheamă impunerea culturii dominante, a brandurilor şi logo-urilor de tip McDonald, Coca-Cola, Carrefour, Cora, Kauffland, IBM, Toyota, Mall etc. într-un război dur numit concurenţă acerbă.  « Legea celui puternic devine acquis, oferta şi preţul celui puternic înfrînge răbdarea şi scumpătatea celui slab. Azi, totul se vinde, se negociază, se schimbă. Se cumpără orice: hrană, informaţie, know-how, securitate, mediu ecologic, vizibilitate, loc pe scenă, orientări politice şi politicieni. Deşi nu există, se fac simţite un guvern şi un partid de guvernămînt mondiale. Schengen,UE, ONU, NATO, CEFTA, OPEC, FMI etc. sînt uşi (intrări/ieşiri) ale spaţiului global ». Adică, ce spune autorul studiului este să acceptăm globalizarea ca pe un dat, ca pe un fenomen al naturii, implacabil şi de neoprit.

 Pînă la apariţia Guvernului mondial, globalizarea este, deocamdată, financiară, economică şi culturală. Ordinea internaţională este una corporatistă şi nu interstatală. Capitalismul globalist s-a eliberat de politică. Cele 10 forţe care au făcut Pămîntul plat (Thomas L. Friedman Pământul este plat. Scurtă istorie a secolului XXI, Polirom, 2007 citat de Conf. George Cristian Maior în cursul său „Globalizarea şi antiglobalizare. Proiecţii asupra evoluţiei fenomenului terorist”.) generează în fiecare zi transferuri de suveranitate, în detrimental statului-naţiune şi în profitul organismelor supranaţionale: ONU, NATO, UE, politic vorbind, şi în favoarea pieţelor organizate sau a marilor grupuri industriale, financiare sau comerciale mondializate. Entităţi de orice natură, economică, financiară, culturală, se eliberează de frontierele teritoriale şi de normele juridice naţionale. La fel ca ştiinţa, globalizarea poate fi considerată  sau “un dar de la Dumnezeu”, sau “o unealtă a Diavolului”. Depinde din ce parte priveşti! Globalizarea uneşte şi dezbină, apropie şi desparte, omogenizează dar şi diversifică, coagulează, dar şi fărîmiţează, sporeşte bogăţia dar extinde şi aria sărăciei. Analistul Ilie Şerbănescu, reamintea cititorilor în articolul: “Globalizare cu sens unic”, apărut în Revista 22, că “Globalizarea accentueaza mereu si mereu discrepantele. 1% dintre cei mai bogati oameni din lume detin 40% din averile totale mondiale, in timp ce 50% din populatie acumuleaza doar 1% din averi – este concluzia unui raport al  Institutului Mon dial de Cercetare si Dezvoltare Eco­nomica (WIDER) de la Universitatea Na tiunilor Unite”.

Xavier Raufer, în volumul „Cele 13 capcane ale haosului mondial” (Ed. Corint, 2004, pp. 27-28) face o trecere în revistă a „locomotivelor” globalizării: „Dintre cele 100 principale puteri economice ale lumii (state şi întreprinderi laolaltă!), 51 nu mai sînt state-naţiuni, ci corporaţii multinaţionale. Printre primele 60 de puteri economice ale lumii (înainte de declanşarea Crizei economice, n.a.) mai găsim: Mitsubishi, Royal Dutch Steel, Itochu, Exxon, Toyota, General Electric, BP. Dintre primele 60 de puteri mondiale, primele 22 sînt state, iar pe cea de-a 23-a poziţie se află General Motors, chiar în faţa Danemarcei, iar pe locul 26 Ford Motors, chiar în faţa Norvegiei! Principalele 200 de grupuri mondiale reprezintă 30% din activitatea economică planetară”. 100 de întreprinderi mondializate impun legea lor economiei globului, scria şi publicaţia „Liberation”, în 28 septembrie 1999. Cifra lor de afaceri colectivă, în 1998, este de 2.100 miliarde de dolari, o dată şi jumătate PIB-ul Franţei. Aceste 100 de grupuri deţin active de 1800 miliarde de dolari în afara ţărilor lor de origine şi au peste 6 milioane de angajaţi în lume. Primele 500 de grupuri mondiale reprezintă 70% din comerţul mondial legal! La rîndul lor, Mario Balint şi Raico Cornea, în cartea „Primul război al mileniului” (op.cit. pp. 229-232), atarg atenţia asupra discrepanţelor generate de globalizare. „80% din întreaga tehnologie planetară este gestionată de 20% din statele şi populaţia planetei. Rata demografică este, în schimb, net în defavoarea statelor bogate. Populaţia ţărilor sărace creşte de 3 ori mai repede şi este tot mai tînără, în timp ce Vestul se împuţinează şi îmbătrîneşte, ceea ce duce la mari dezechilibre pe piaţa muncii şi a asigurărilor sociale. Emigranţilor economici li se alăturau, în anul 2001, potrivit raportului UNHCR, 22,3 milioane de refugiaţi. Tot la începutul anului 2001, penuria alimentară afecta 33 de ţări şi peste 60 de milioane de persoane necesitau „urgenţă alimentară”, potrivit FAO. Acelaşi raport arăta că mai mult de 30% din populaţia globului suferă de malnutriţie. 826 de milioane de persoane subalimantate sînt expuse unei insecurităţi alimentare cronice. Bolile sînt şi ele prezente în tabloul global. Din cauza lipsei de iod (740 de milioane de persoane suferă de carenţe de iod!), peste 16 milioane de oameni suferă de cretinism şi peste 49,5 milioane manifestă felurite carenţe cerebrale. Lipsa fierului şi anemia afectează peste 2 miliarde(!) de persoane, iar 140 de milioane prezintă mari carenţe de vitaminare, în special Vitamina A. Lipsa acesteia duce la afecţiuni oftalmice. Rămas sin gur şi atotstăpînitor, capitalul a abandonat reţinerile, a aruncat la coş comportamentul de tip „political correctness” şi a dat iama în zonele albe ale expansiunii sale, „înnegrindu-le” cu mare viteză şi fără a privii în jur. Părînd a fi călare pe si tua ţia lumii, capitalul internaţional nu se ara tă dispus să renunţe la profit în favoarea sprijinului social planetar pe care îl lasă în grija organismelor internaţionale şi a statelor-naţiune. Este foarte posibil ca în acest secol, pe fundalul destructurării tot mai accentuate a statului-naţiune, să asistăm la confruntări între bogaţi şi săraci, între corporaţii şi organizaţii non-guvernamentale radicale, sau între statele-naţiune şi proprii cetăţeni. Împotriva săracilor, năpăstuiţi nu doar de soartă, dar şi de globalizare – nu poţi lupta nici cu arme nucleare, nici cu cele mai sofisticate tehnologii, căci săracii n-au, de fapt, ce pierde!

STATUL-NAŢIUNE ÎNTR-O LUME GLOBALĂ

În epoca globalizării, valorile fundamentale ale statului-naţiune, aşa cum îl cunoaştem azi, sînt din ce în ce mai vulnerabile. Xavier Raufer (op.cit. pag. 9) este de părere că globalizarea porneşte de la ideea diminuării importanţei statului-naţiune şi afirmă că « ordinea internaţională nu mai este una exclusiv inter-statală ». Statul-naţiune, în accepţia sa occidentală, clasică, a apărut după Revoluţia franceză. În sec. al 19-lea, naţiunea, bazată în principal pe limbă, cultură şi tradiţie comune a oferit un cadru adecvat pentru creşterea economică, securitate, stabilitate, îmbunătăţirea nivelului de trai şi afirmare în arena internaţională. După prima conflagraţie mondială a crescut numărul de state-naţiuni, fenomen amplificat prin de-colonizarea de la sfîrşitul celui de Al Doilea Război Mondial. După sfîrşitul Războiului Rece, procesul de remodelare politico-teritorială a continuat. Nu în puţine cazuri, statele-naţiuni s-au născut ca urmare a unor convulsii puternice, fapt ce a sporit insecuritatea în sistemul internaţional şi a creat impresia de anarhie. Dar, sfîrşitul Războiului Rece a făcut vizibilă şi o nouă realitate: existenţa statelor slabe sau falite care au devenit, în mod indiscutabil, cea mai importantă problemă a ordinii internaţionale. Un principiu – suveranitatea – e pe cale de a fi amendat, azi vorbindu-se tot mai pregnant despre „suveranitate limitată” sau „asistată” . Acesta este un discurs 100% globalist, într-o lume în care, mare parte din suveranitatea statelor-naţiune a fost transferată spre organisme pan-statale, de tipul UE , ONU, NATO. Aceste organisme pan-statale adoptă reguli şi legi internaţionale impuse de noile realităţi economico-sociale, generate, la rîndul lor, de intervenţia globală a actorilor non-statali. Regulile astfel adoptate sînt impuse statelor-naţiune care, pe deoparte pierd din suveranitate, iar pe de alta sînt « colonizate » de actorii non-statali ai globalizării, fără a putea să se apere. Globalizarea produce turbulenţe în ambele sensuri, este de părere Ionel Nicu Sava, în lucrarea STUDII DE SECURITATE (ed. Centrul Român pentru Studii Regionale, 2005, pag. 131) : în jos, către statele-naţiune şi în sus către societatea internaţională. Ea împinge unele state să preia responsabilităţi globale, în timp ce altele sînt deposedate de atributele suveranităţii. Ea creează noi structuri internaţionale sau le forţează pe cele existente să preia mai multe sarcini decît pot duce în prezent, accelerează relaţiile dintre societăţi şi economii, dintre zone şi regiuni ale lumii. Prin globalizare, statele-naţiune încep să aibă responsabilităţi externe suplimentare, în condiţiile în care o parte din atribuţiunile lor interne sînt diminuate. Cu alte cuvinte, statele sînt chemate să se implice în stabilitatea şi securitatea internaţională. Statele slabe nu asigură un nivel adecvat de securitate pe plan intern, suveranitatea lor este limitată, iar vulnerabilitatea lor la ameninţările politice este deosebit de crescută. Resentimentele populaţiilor faţă de stat cresc. Fără sprijin şii cooperare din afară, gestionarea unor probleme de bază, altă dată pe deplin rezolvabile, devine imposibilă. În ultimii ani, s-au modificat radical coordonatele geo-strategiei şi geopoliticii, lumea bipolară făcînd loc unui univers fragmentar în care se „nasc” şi „renasc” antagonisme de toate categoriile.  Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU, scrie, în studiul amintit deja, citînd « un mare analist al lumii de azi şi al „valurilor” prin care a trecut omenirea »: „Folosirea violenţei ca sursă de putere nu va dispărea prea curînd. Studenţii şi protestatarii încă vor fi împuşcaţi în pieţe, prin toată lumea. Armatele vor continua să duduie peste graniţe. Guvernele vor aplica în continuare forţa atunci cînd îşi închipuie că acest lucru serveşte scopurilor lor. Statul nu va renunţa niciodată la puşcă.” James Rosenau (Turbulence in World Politics. A Theory of Change and Continuity, Princeton University Press, 1990), citat de conf. George Cristian Maior,  defineşte impactul globalizării prin transformarea structurală a sistemului internaţional, dintr-un model centrat pe relaţiile interstatale într-unul multicentric în sensul distribuirii pe mai multe niveluri a relaţiilor de autoritate şi putere. Rosenau subliniază că procesul de globalizare implică simultaneitatea şi inter-cauzalitatea unor procese contradictorii – de integrare versus fragmentare, centralizare versus descentralizare şi regionalizare. Aceste polarizări creează tensiuni inerente între cupluri de procese: globalizarea relaţiilor implică în subsidiar anumite fenomene de localism/localizare, tensiuni între centru şi periferie, comunitarism şi cosmopolism, culturi şi subculturi, state şi pieţe, etc.

TRIBALISM, REVOLTĂ, TERORISM

 Aşa cum amintea Ionel Nicu Sava (op.cit. pp. 100-142), globalizarea generează fragmentarea, care este sursă de instabilitate şi insecuritate. Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945 – 2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi. Statele puternice sînt considerate exportatoare de securitate, iar statele slabe, furnizoare de insecuritate. Ceea ce au în comun aceste state slabe, este nivelul ridicat de riscuri interne, care, oricînd se pot transforma în riscuri la adresa guvernării. Una dintre aceste ameninţări o reprezintă grupurile sociale care au fost coagulate de existenţa unei ameninţări comune: pierderea locului de muncă, a locuinţei, sărăcia extremă, teama de pierdere a identităţii. Identităţile societale ţin de limbă, tradiţii, religie, cultură locală, mituri şi simboluri, motiv pentru care manifestă o puternică sensibilitate la ameninţările de orice fel. Franţa, de exemplu, consideră necesar să se protejeze în faţa culturii Coca-Cola (SAVA, Ionel, Nicu, STUDII DE SECURITATE, Ed. Centrul Român de Studii Regionale, 2005, pag. 194). Cultura fast-food este percepută de Italia ca o ameninţare. S.P. Huntington remarca încă din 2004 că „elitele se desnaţionalizează şi devin din ce în ce mai globale, în timp ce populaţia se renaţionalizează şi devine din ce în ce mai locală (Who Are We: The Challenges to Americas National Identity, Ed. Simon and Schuster, New York, 2004). Firesc, globalizarea culturii corporatiste generează o localizare a culturii tradiţionale şi o resuscitare a vechilor identităţi. În aceste condiţii, persoanele se reorientează către familie sau grup, care-i poate oferi siguranţa identităţii şi a zilei de mîine, ca urmare a unui instinct de conservare care le avertizează asupra fenomenului reprezentat de suprastructurile simbolice globale. Teama de dispariţie conduce, inevitabil, la revoltă, îndreptată spre elitele globale sau spre statul-naţiune, perceput ca incapabil să asigure protecţia propriei identităţi sau valori, sau a stabilităţii economice (în condiţiile în care posibilitatea statului de a acţiona împotriva măsurilor luate de corporaţii pe teritoriul său devin din ce în ce mai reduse). Revoltele se pot radicaliza şi, de multe ori, se transformă în elemente de terorism, mai ales în asociere cu delincvenţa, crima organizată, corupţia, traficul de bunuri şi persoane, ce afectează, deopotrivă grupurile neo-tribale, dar şi capacitatea societăţilor de a derula relaţii sociale normale, pozitive. De la găştile de cartier, la gherila urbană sau grupările teroriste, nu e decît un pas! Asociate cu rate înalte ale divorţului, avortului, sărăciei, alcoolismului, aceste fenomene sînt expresia a ceea ce se numeşte anomie socială şi reprezintă o criză societală generalizată. Potrivit lui Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277), „din punct de vedere al securităţii societale, terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat”, statul-naţiune incapabil să apere organizaţia de efectele globalizării. Cauzele terorismului sînt complexe. Petre Otu, în prefaţa cărţii lui Xavier Raufer (op.cit. pag.12), reţine, în primul rînd, sporirea considerabilă a inegalităţii în rîndul populaţiei şi societăţilor. „Practic, avem de-a face cu o inegalitate globală, de o parte acumulîndu-se bogăţie, de cealaltă parte sărăcia. (…) La aceasta se mai adaugă adîncirea divergenţelor etnice, religioase şi a conflictelor ideologice rămase nerezolvate şi care înveninează sistemul internaţional, proliferînd adesea în conflicte violente, inclusiv războaie civile. (…) Mai trebuie luate în calcul şi alte elemente: supraaglomerarea unor localităţi, crearea acelor megalopolisuri care determină explozia violenţei; răspîndirea cazurilor de incompatibilitate lingvistică, culturală şi de civilizaţie, cauzate de exodul în ţările bogate a unor valuri de emigranţi din ţările sărace”, ce formează grupuri şi comunităţi închise, inadaptate şi mereu în conflict cu majoritatea. Şi Florentin Scaleţchi analizează, în studiul SECURITATE COMUNITARĂ ŞI TERORISM, cauzele fenomenului terorist la nivelul grupurilor.          Este deosebit de important ca orice fenomen social nociv să fie combătut şi eradicat prin studierea şi eliminarea cauzelor care l-au generat sau îl întreţin. În legătură cu flagelul terorismului contemporan, se impune constatarea că, analizînd rezultatele nenumăratelor reuniuni, întîlniri, conferinţe şi alte manifestări internaţionale în domeniu, inclusiv dezbaterile în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, se evidenţiază faptul că preocupările pe marginea cunoaşterii şi combaterii factorilor care generează terorismul nu au dus la un rezultat definitoriu; acelaşi lucru se desprinde şi din parcurgerea numeroaselor materiale sociologice, politice, militare sau de altă natură consacrate terorismului.

Unii cercetători susţin că în contextul globalizării, a presiunilor economice şi sociale, nu se doreşte relevarea cauzelor generatoare de terorism pentru că se vrea mascarea adevărului. În acest sens, profesorul american H.H.Cooper sublinia: „răspunsul la întrebarea de ce o persoană devine terorist este de a găsi scuze prin referire la individ şi nu la cauze politice, condiţii sociale sau altceva” . Tot astfel, Edward Hyames, din Marea Britanie, merge mai departe afirmînd că „a căuta cauzele fenomenului echivalează cu încercarea de a-şi asigura legitimitatea”. Profesorul Vojin Dimitrievici, de la Facultatea de Drept din Belgrad, spune: „Anumite origini ale terorismului pot fi deplorabile în sine, datorită situaţiilor penibile (rasism, colonialism, violarea drepturilor omului), în timp ce altele nu sunt astfel, dacă se ţine seama de faptul că teroriştii, în ansamblu, provin din minorităţi frustrate”.

Pe plan intern, terorismul are foarte multe cauze care rezidă în principiu în:

– inegalitatea socială; polarizarea bogăţiei şi a sărăciei;

– aroganţa puterii;

– lupta pentru putere şi supremaţie;

– ura celui slab faţă de cel puternic, izvorîtă din negarea ordinii existente pe care cel slab o consideră nedreaptă;

– proliferarea disperării;

– exercitarea de către cel puternic a unor presiuni şi acţiuni pe care cel slab le consideră a fi teroriste;

– incompatibilităţi grave în perceperea sistemelor de valori;

– existenţa unor tensiuni, convingeri şi prejudecăţi care cer un alt proiect de aşezare a lumii;

– hotărîrea de a distruge, nu pentru a construi, ci pentru a spulbera şi pentru a instaura frica.

Pe plan internaţional, se poate aprecia că acţiunile teroriste s-au desfăşurat, pînă în prezent, cu predilecţie în trei zone: cea a statelor puternic industrializate, unde terorismul este generat de gravele contradicţii sociale sau economice, de un puternic sentiment de frustrare şi alienare manifestat mai ales în rîndurile tineretului; a doua zonă este cea a ţărilor unde trecutul istoric a generat contradicţii naţionale sau religioase puternice, determinînd, de exemplu, pe basci, pe irlandezi sau musulmani să treacă de la rezistenţa organizată la violenţa teroristă în scopul recunoaşterii drepturilor lor de către metropolă; ultima zonă este cea a ţărilor din lumea a treia, unde terorii dictatorilor îi corespunde violenţa grupurilor extremiste.

            Specialiştii în materie evidenţiază drept cauze ale terorismului internaţional următoarele:

– politica de dominaţie, expansiune şi hegemonie;

– discriminarea rasială, politica de aparthaid;

– folosirea forţei în relaţiile internaţionale şi violarea independenţei politice, a suveranităţii naţionale şi integrităţii teritoriale a statelor;

– amestecul în treburile interne ale altor state;

– încercările de a impune unor grupuri naţionale părăsirea teritoriilor;

– exodul forţat al populaţiei persecutate;

– intensificarea activităţilor organizaţiilor fasciste şi neofasciste;

– menţinerea unei ordini economice internaţionale injuste şi inechitabile;

– exploatarea străină a resurselor naturale naţionale;

– distrugerea sistematică de către o putere străină a populaţiei, florei, faunei, mijloacelor de transport şi structurilor economice;

Pandemia de CORONAVIRUS a reușit să aducă în prim plan un nou tip de teroare, pe care înainte îl puteam înțelege numai în contextul unui atac terorist clasic. Virusul a forțat o nouă conviețuire accelerată să ia amploare peste noapte: a insuflat o frică de necunoscut si de străini, a golit străzi, restaurante, cafenele, a oprit transportul aviatic și a închis granițe. În țările lovite cel mai tare, a adus urgența momentului din spitale să atingă cote de război, cu doctori și asistente medicale luptînd ca în tranșee pentru viața pacienților. Deci, acești noi parametrii ai fricii îi putem clasifica drept terorism! Terorismul pandemiei este atît de vast, încît nu poate fi detectat și oprit la granițe și nu răspunde măsurilor normale de combatere a grupărilor teroriste: supraveghere, liste internaționale de suspecți, misiuni speciale de intervenție sau blocarea finanțării acestor grupuri.

Pentru că suntem atît de concentrați pe coronavirus, nu vedem că sînt atacuri Daesh în Syria, în Iraq, chiar și în Afghanistan aceste atacuri continuă. Uităm ce se întîmplă acolo și cînd momentul pandemiei va fi spre final, ne vom trezi și vom vedea că am uitat de noile și reînnoitele grupuri teroriste, care sînt din nou puternice! Mai mult, Consiliul Europei a avertizat cu privire la o potențială folosire sporită a armelor biologice, precum viruși sau bacterii. Teroriștii nu vor uita „lecțiile învățate” în timpul pandemiei de coronavirus. Daunele create astfel ar fi cu impact rapid și potențial global!

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a avertizat recent că pandemia declanșată de noul tip de coronavirus (Covid-19) ar putea duce la abuzul de tehnologii digitale și noi atacuri teroriste, precum atacuri cibernetice și terorism biologic. Antonio Guterres a susținut un discurs în contextul săptămînii dedicate luptei împotriva terorismului. În discursul său înaltul oficial a marcat că împreună cu Daesh, al-Qaeda și alte grupări afiliate, Neonaziștii, susținătorii supremației rasei albe și alte grupări rasiste încearcă să beneficieze de diviziuni și conflictele locale.

Afirmînd că Daesh încearcă să se restructureze în Syria și Iraq, Guterres a spus: “Pandemia a demonstrat punctele noastre slabe împotriva noilor tipuri de atacuri teroriste, precum abuzul de tehnologie digitală, atacuri cibernetice și terorism biologic.”

Așa se face că, în situaţii de criză, în care cetăţenii sînt puşi să aleagă între libertate şi siguranţă, doctrina paternalismului libertarian ar putea fi compromisul ideologic perfect. Scopul acestui concept propăvăduit intens la nivel global ca o șansă în evoluția societală, este acela de a evita arbitrariul, hazardul, precum şi efectele dăunătoare.” (Sunstein, Cass; Thaler, Richard (2003), Cass Sunstein, Richard Thaler, Libertarian Paternalism, American Economic Review, 2003, pp. 175- 178). Nu garantează, însă epuizarea de sens a terorismului!