Etichetă: CONTRACTOR

CONTRACTOR RĂPIT

BMTF, 7 februarie – Reprezentantul american al unei companii de securitate a fost răpit săptămîna trecută în estul Afghanistanului, a declarat joi pentru AFP un responsabil al guvernului, confirmînd o informaţie apărută în revista Newsweek, scrie Agerpres.

„Nu este un soldat, ci un fost membru al Marinei care este în prezent un antreprenor”, a precizat acest oficial sub acoperirea anonimatului.

Răpirea a avut loc în provincia Khost, din apropiere de Pakistan, „vinerea trecută”, a adăugat el.

Potrivit Newsweek, care citează oficiali americani nenumiţi, contractorul ar fi un bărbat american de 57 de ani.

Nici o grupare nu a revendicat pînă în acest moment răpirea. „Nu am primit informaţii pe acest subiect”, a afirmat pentru AFP purtătorul de cuvînt al talibanilor, Zabiullah Mujahid.

Răpirea survine în contextul în care insurgenţii negociază de peste un an cu SUA un acord care vizează retragerea trupelor americane din Afghanistan, în special în schimbul unor garanţii de securitate şi a unei reduceri a violenţelor.

Amrullah Saleh, fost şef al serviciilor de informaţii afghane şi fost ministru de interne, i-a acuzat pe Twitter „pe talibani şi pe susţinătorii lor pakistanezi” că se află la originea răpirii.

Un lider taliban care a refuzat să îi fie dezvăluită identitatea a declarat pentru Reuters că ei au răpit un american la Khost, dar nu a oferit alte detalii.

„Ei bine, pentru noi realizarea importantă este că americanul se află în posesia noastră. Vom oferi mai multe detalii către media mai tîrziu”, a mai spus el.

UN ALT ROMÂN VICTIMĂ ÎN ATACUL DE LA KABUL

BMTF, 15 nov – Un contractor român care păzea Zona Verde, unde se află zeci de ambasade din întreaga lume.a fost rănit în atacul sîngeros din capitala afghană Kabul! Un microbuz plin cu expozibil a sărit în aer în mijlocul a zeci de oameni. Cel puţin 12 persoane, printre care şi trei copii, au murit, iar 20 de victime au ajuns la spital. Românul făcea parte din convoiul atacat de insurgenţi.  

Atacul s-a dat la o oră de vîrf pe străzile aglomerate din Kabul. Contractorul român abia părăsise Green Zone, cea mai bine păzită zonă din Afghanstan.

Un microbuz plin cu explozibil s-a apropiat de maşina blindată uşor în care se aflau angajaţii firmei de pază. Vehiculul a sărit în aer la cîţiva metri de convoi.

Contractorul roman, angajat al companiei canadiene GardaWorld, a fost rănit la cap, iar timpanul i-a fost perforat.

Zeci de autoturisme şi case din zonă au fost distruse. Unul dintre localnici susţine că „a fost atât de puternică încât a făcut ţăndări geamurile. Bucăţi din maşini şi din pavele au fost aruncate în casele din apropiere. Familia mea nu a fost rănită, dar copilul vecinului meu a fost tăiat de bucăţile de sticlă”.

CEL PUŢIN 10 MORŢI LA G4S DIN KABUL

BMTF, 29 nov – Cel puţin zece contractori au fost ucişi şi 29 răniţi, într-un dublu atac revendicat de talibani care a avut loc în estul capitalei Kabul şi a vizat campul companiei de securitate britanică G4S, aflat în Districtul 9 de poliţie, lîngă Parcul Industrial.

„Există zece morţi şi 19 răniţi au fost evacuaţi”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvînt al Ministerului Sănătăţii, Wahid Majroh. El a avertizat că bilanţul victimelor s-ar putea agrava.

O maşină capcană a explodat în apropierea sediului companiei G4S. Au avut loc schimburi de focuri. Forţele de securitate inspectează zona pentru a o declara sigură. Atentatul a survenit la cîteva ore după ce oficialii provinciali au declarat că cel puțin 30 de civili au fost uciși împreună cu 16 luptători talibani într-o confruntare din cursul nopţii între forțele guvernului afghan și insurgenții din provincia de sud Helmand.

G4S, care efectuează misiuni de securitate în lumea întreagă, inclusiv în România, a confirmat la Londra „un incident la unul dintre sediile noastre din Kabul”. Compania are pe statul de plată 611.000 persoane în circa 100 de ţări şi este cotată la bursa din Londra, potrivit site-ului său de internet.

Atentatul a fost revendicat de talibani într-un mesaj pe Twitter al purtătorului lor de cuvînt Zabiullah Mujahid. „Operaţiunea a început cu înlăturarea tuturor obstacolelor de către un camion capcană şi deschiderea drumului pentru mulţi martiri”, a precizat el.

Acest atac multiplu, respectiv o explozie urmată de tiruri ale unor oameni înarmaţi, are loc chiar în ziua în care secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel la guvernul afghan şi la talibani să înceapă „convorbiri de pace directe”.

Cu prilejul unei reuniuni ministeriale privind Afghanistanul de la Geneva, preşedintele afghan Ashraf Ghani a anunţat constituirea unei „echipe de negociere” formate din 12 persoane şi a precizat că a fost stabilită „o foaie de parcurs pentru negocierile de pace”.

După încheierea oficială a războilului din Afghanistan, în 2014, numărul contractorilor de securitate din Afghanistan a crescut cu… 236%, de la 3184 la 10.712. Potrivit unui raport al unei Comisii de investigare a Congresului Statelor Unite, la începutul anului 2011, contractorii privaţi reprezentau între 22% şi 30% din forţele americane dislocate în Afghanistan. Potrivit BAPSC, ArmorGroup, una dintre cele mai mari firme private de securitate britanice, deţine în Afghanistan peste 1500 de angajaţi care lucrează pentru guverne, ong-uri sau entităţi comerciale. Între 500 şi 700 de contractori britanici lucrează în Afghanistan, în special ca gărzi de corp sau la protecţia incintelor. Cei mai mulţi contractori sînt din SUA şi Marea Britanie, aproximativ 30.000 de angajaţi în 52 de companii private de securitate. Există, însă, şi multe companii neînregistrate, mai mici, 22 numai în Provincia Kandahar!