Etichetă: CPI

ORDINEA INTERNAȚIONALĂ BAZATĂ PE REGULI

BMTF, 30 apr –  Oficialii israelieni și americani sînt alarmați de intenția Curții Penale Internaționale de emitere a mandatelor de arestare pentru înalți oficiali guvernamentali, sub acuzații legate de conflictul din Gaza, au spus mai mulți oficiali israelieni și străini citați de New York Times și Times of Israel. Decizia ar reprezenta o lovitură morală majoră și ar afecta serios statutul internațional al țării, scrie presa israeliană.

CPI ar emite în următoarele ore mandate de arestare internațională pe numele actualului premier Benjamin Netanyahu, dar și pentru liderii Hamas.

Statele Unite și Israelul fac în prezent un efort concertat pentru a împiedica planurile Curții Penale Internaționale (CPI) de a emite mandat împotriva premierului Benjamin Netanyahu și a altor înalți oficiali israelieni, a declarat duminică o sursă guvernamentală israeliană pentru The Times of Israel.

Chiar dacă nu vor putea fi puse în aplicare efectiv, mandatele de arestare emise de instanță ar fi o lovitură morală umilitoare, în special pentru Israel, care de luni de zile se confruntă cu reacții internaționale critice în legătură cu acțiunile sale în Gaza, inclusiv din partea președintelui american Joe Biden, scrie New York Times.

Statele Unite nu recunosc jurisdicția Curții Penale Internaționale, iar Israelul nu este membru al Curții, cu sediul la Haga, și nu îi recunoaște jurisdicția, dar teritoriile palestiniene au fost admise ca stat membru în 2015.

Netanyahu a spus și el că orice decizie a CPI nu ar afecta acțiunile Israelului, dar ar crea un precedent periculos.

„Sub conducerea mea, Israelul nu va accepta niciodată orice încercare a Curții Penale Internaționale de la Haga de a submina dreptul său fundamental de a se apăra”, a declarat Netanyahu.

Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, spune că peste 34.000 de palestinieni au fost uciși de Israel în timpul războiului, dar numărul nu poate fi verificat în mod independent. IDF afirmă, la rîndul său, că a ucis peste 13.000 de teroriști în Gaza, pe lîngă cei aproximativ 1.000 care au fost uciși în interiorul Israelului la 7 octombrie și imediat după această dată.

Conform Departamentului de Stat al SUA, cinci unități ale armatei israeliene sînt responsabile pentru încălcări grave ale drepturilor omului în cursul unor incidente care au avut loc în afara Fâşiei Gaza înainte de izbucnirea conflictului din octombrie dintre Israel și Hamas. Patru dintre unități au remediat efectiv acele abateri, în timp ce autorităţile israeliene au transmis informații suplimentare cu privire la a cincea unitate, iar reprezentanţii SUA continuă discuţiile cu guvernul israelian pe această temă, a declarat purtătorul adjunct de cuvînt al Departamentului de Stat, Vedant Patel, în cursul unei conferinţe de presă.

Pe de altă parte, premierul israelian a calificat drept „oribile” demonstrațiile pro-palestiniene din campusurile americane, afirmînd că „trebuie să înceteze”, potrivit AFP. „Ceea ce se întîmplă în campusurile universitare americane este oribil. Hoardele antisemite au pus stăpînire pe universități importante”, a declarat Benjamin Netanyahu într-un comunicat. Acești manifestanți „cer anihilarea Israelului, atacă studenți evrei, atacă profesori evrei, ceea ce amintește de ceea ce s-a întîmplat în universitățile germane în anii 1930”, a adăugat el. „Acest lucru este inacceptabil. Trebuie să înceteze”, a adăugat el.

Mai multe universități americane de prestigiu au fost zguduite de proteste împotriva războiului ucigaș al Israelului în Fâșia Gaza, ca răspuns la atacul mișcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie.

În paralel, Africa de Sud acuză Israelul la Curtea Penală Internațională că a comis un genocid în Gaza și că nu a pedepsit persoanele responsabile de incitare la genocid. Procuratura a citat declarații ale prim-ministrului Benjamin Netanyahu, ale președintelui Isaac Herzog și ale miniștrilor israelieni ca dovadă a intenției de genocid, relatează Haaretz și AFP.

Israelul încalcă angajamentele pe care şi le-a asumat în virtutea Convenţiei ONU a genocidului, semnată în 1949 după Holocaust, iar atacul de la 7 octombrie al Hamas nu poate justifica încălcarea acestei convenţii, a acuzat Africa de Sud la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cea mai înaltă jurisdicţie a ONU, relatează AFP.

Purtătorul de cuvînt al guvernului israelian, Eylon Levy, a comparat procesul cu o teorie a conspirației antisemită veche de secole, care îi acuza în mod fals pe evrei că ucid bebeluși pentru ritualuri: „Statul Israel va risipi calomnia absurdă a Africii de Sud”.