Etichetă: CRIZE

JURNALIȘTII ÎN PERICOL. DEMOCRATIC!

BMTF, 23 iunie – Audrey Azoulay, directoarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), s-a declarat marţi „preocupată de creşterea actelor de violenţă comise împotriva jurnaliştilor” care acoperă manifestaţii, subliniind că „libertatea de expresie este un element vital al democraţiei”, transmite AFP, preluată de Agerpres.

„Acoperirea evenimentelor în direct este în centrul muncii jurnalistice”, subliniază într-un comunicat UNESCO, responsabilă – potrivit unuia din mandatele sale – de protejarea libertăţii de expresie. Această activitate este „esenţială pentru a garanta libertatea presei şi dreptul la informare”, a insistat Azoulay.

Or, „în aceşti ultimi ani, valurile de proteste în toată lumea au arătat riscurile unei utilizări disproporţionate a forţei de către forţele de ordine împotriva jurnaliştilor: reporteri au fost ucişi sau răniţi de gloanţe de cauciuc, alţii – angajaţi în acoperirea în direct a manifestaţiilor – au fost reţinuţi sau acuzaţi că nu au urmat ordinele de dispersare, iar materialul profesional le-a fost confiscat sau distrus”, denunţă UNESCO.

La începutul lunii iunie Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a denunţat „agresiunea fără precedent” împotriva jurnaliştilor în SUA, în cadrul unei vaste mişcări de protest împotriva rasismului şi a brutalităţilor poliţieneşti.

UNESCO aminteşte că a format, din 2013, peste 3.400 de membri ai forţelor de ordine în 17 ţări şi aproape 17.000 de judecători şi actori judiciari în America Latină şi în Africa prin cursuri online despre libertatea de expresie, cu scopul de a-i face să înţeleagă pe aceşti diferiţi actori acest „drept fundamental”, precum şi rolul esenţial al media în democraţie. Organizaţia invită la o generalizare a „acestor dispozitive pedagogice în toate ţările”.