Etichetă: DOCTRINA

DOCTRINA ȘOCULUI

BMTF, 30 ian – „Doctrina şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor„, apărută în urmă cu 16 ani ani, la editura Vellant, este una dintre cărţile esenţiale ale prezentului care confirmă, cu date, o altă faţă a lucrurilor decît cea prezentată de corul mediatic autohton: schimbarea paradigmei, despre care vorbesc de ceva vreme încoace, nașterea unei lumi noi, diferită de tot ce știam că există în ultimii 100 de ani, și care și-a trimis semnele în timp, doar că nu am avut ochi pentru ele… mă rog, noi, vulgul, cei ocupați să supraviețuim, să privim degetul în timp ce ni se arăta Soarele (sau Luna, nu mai știu, dar ni se arăta o perspectivă, ceva…), să rîgîim prelung și sonor umflați de bere și de chipsuri.

Se întîmplă acum, de cîteva zile, de cînd roșcovanul președinte al Statelor Unite a ridicat vălul de pe ochii injectați ai asistenței. Se întîmplă acum, în România, sub denumirea de „reformă”. Populaţia o percepe ca pe un „dezastru”, şi pe bună dreptate! Turbulenţele politice permit guvernelor şi corporaţiilor să profite de şocul în care se află populaţia şi să implementeze politici avantajoase pentru marile corporaţii. Criza devine astfel, locul de intersecţie al super-profiturilor cu mega-dezastrele. Dictaturile din America Latină, din anii 70-80, regimul lui Boris Eltin în Rusia… toate au adus profituri de mii de miliarde de dolari! „Naomi Klein, autoarea „Doctrinei Şocului”, analizează intervenţia Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale în economiile unor ţări din America de Sud, sau Europa Centrală şi de Est – de unde ideea de bază a creării sau amplificării unor şocuri artificiale, pentru a aduce în prim plan nevoia absolută a unei intervenţii externe, urmate de o catastrofă umană fără precedent”, scrie Indymedia.org, despre această carte care îţi schimbă, efectiv, percepţia despre lume şi viaţă! Un exemplu care, pe mine, m-a marcat profund: în anii 50, americanii conştientizează că America Latină, profund marcată de jaful colonialismului, alunecă spre comunism, iar Casa Albă cere MĂSURI URGENTE. Fundaţia Ford, implicată direct în afaceri în Chile şi Argentina, finanţează studii economice la Universitatea din Chicago pentru tineri „de perspectivă”. Programul de burse durează 20 de ani! Urmează apoi o serie neîntreruptă de acţiuni de instruire, subvenţionare şi sprijinire directă a unor puciuri militare şi mişcări contrarevoluţionare vizînd schimbarea regimurilor ostile intereselor corporaţiilor americane, începînd din Chile, Brazilia, Argentina (unde compania Ford ajunge să participe direct la represiunea în care au fost făcuţi „dispăruţi” aproximativ 30.000 de oameni, transformîndu-şi chiar una dintre halele de producţie într-un centru de detenţie şi tortură), continuînd cu restul ţărilor aparţinînd Conului de sud şi ajungînd apoi pînă în Europa de Est. Bursierii au ajuns să conducă economiile acestor ţări, prin programe de guvernare „la pachet” denumite „Cărămida”, trecute prin asumarea răspunderii guvernamentale prin parlamente total siderate de măsurile economice propuse! Vă sună cunoscut? MOdelul se repetă!

Vreme de mai bine de trei decenii, Friedman şi influenţii săi discipoli au perfecţionat exact această strategie: aşteptarea unei crize majore pentru a putea vinde bucată cu bucată activele statului aflat în criză unor antreprenori, în timp ce majoritatea populaţiei se află într-o stare de şoc, după care întreprind ceea ce este necesar ca aceste „reforme” să fie permanentizate. Într-unul dintre cele mai influente articole ale sale, Friedman a pus bazele panaceului tacticilor capitalismului contemporan. El observa în acest articol faptul că „numai o criză – reală sau percepută ca atare – poate produce schimbări reale. Cînd criza respectivă se petrece, acţiunile întreprinse în acel moment depind de ideile disponibile. Aceasta cred că este funcţia noastră primară: de a produce alternative la strategiile politice existente, de a le menţine în viaţă şi în perfectă stare de funcţionare pînă în momentul în care ceea ce este imposibil din punct de vedere politic devine inevitabil din acelaşi punct de vedere.”[ Friedman, Capitalism and Freedom, ix.] Există oameni care stochează conserve şi apă potabilă, pregătindu-se astfel pentru dezastre majore; adepţii lui Friedman stochează idei destinate pieţei libere. Fostul profesor de la Universitatea din Chicago era convins de necesitatea acţionării imediate, odată ce s-a petrecut criza, pentru a impune o schimbare rapidă şi ireversibilă înainte ca societatea aflată sub imperiul acestei crize să revină la „tirania statu-quo-ului”. El estima că „o administraţie nouă are la dispoziţie între şase şi nouă luni în care să poată realiza schimbări majore; în cazul în care va pierde oportunitatea de a acţiona decisiv în această perioadă, ea nu va mai avea o a doua şansă în acest sens.„[ Milton Friedman şi Rose Friedman, Tyranny of the Status Quo (San Diego: Harcourt Brace Jovanovich, 1984), 3.] Variaţie a sfatului pe care îl dădea Machiavelli, potrivit căruia toate rănile trebuie provocate simultan, s-a dovedit a fi una dintre cele mai durabile moşteniri strategice rămase de la Friedman.

Desigur, prin prisma eşecului aspiraţiilor noastre, cu toţii am observat şi condamnat prezenţa din ce în ce mai scăzută, la vot, a românilor. Motivul? Greaţa de politic, faptul că aceleaşi figuri triste se tot perindă la putere, de 20 de ani, după un algoritm al “ schimbării “, în fapt, o nesimţită rotaţie a lor la guvernare! Iar omul simplu o duce din ce în ce mai rău, în timp ce ei, o duc din ce în ce mai bine. Cum s-a format aceasta plagă a naţiunii, care ne tot conduce? Prin acelaşi mecanism descris de autoarea canadiană: acum 20 de ani, Fundaţia Soros şi derivatele sale, au început să ofere burse de studiu pentru tinerii români „cu potenţial”, pe care, firesc, îi regăsim în prim-planul societăţii civile, mass-media sau politică. Spre deosebire de Bush – adeptul intervenţiilor militare – Soros a militat, a finanţat şi a organizat, prin fundaţiile sale, „schimbările unor regimuri autoritare sau nedemocratice” din Est, pe cale paşnică, „fără violenţă”. Este metoda mişcărilor din ’89 – cu excepţia României – . Metodele lui Soros de „destabilizare paşnică” a unor societăţi pot fi comentate mai ales ca magnatul finanţează şi în România o vastă reţea de organizaţii „open society”. Acest „pol mondial de putere” urmăreşte răsturnarea regimurilor ostile lui Soros, precum şi controlul total asupra societăţilor, prin influenţa fundaţiilor sale. Faptul a fost remarcat şi de George Bush jr. care a declarat că cest „pol mondial de putere” urmăreşte răsturnarea regimurilor ostile lui Soros, precum şi controlul total asupra societăţilor, prin influenţa fundaţiilor sale. Iată cîteva nume: Alin Teodorescu, sociolog, Ilona Mihăieş, Alexandru Lăzescu, actualul preşedinte al slugarnicei TVR, Andrei Marga, Andrei Pleşu, Brânduşa Armanca, H-R Patapievici, Iolanda Stăniloiu, Renate Weber, Ionuţ Popescu, Cristian Pârvulescu, Marius Oprea, Sabina Fati, Horatiu Pepine, Mircea Toma, Alina Mungiu, Monica Macovei, Adrian Cioroianu, Teodor Baconschi şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Mihai Răzvan Ungureanu. Apartanenţa sa (ca lider) la organizaţiile lui Soros din România, a făcut să fie chemat ca ministru de externe al României, în decembrie 2004, apoi ca director al Serviciului de Informaţii Externe în decembrie 2007, pentru ca în cele din urmă să fie desemnat premier de către Traian Băsescu, o decizie oarecum aşteptată şi prevăzută de anumite centre de putere mai mult sau mai puţin oculte.

România a fost adusă în prag de colaps şi sîntem datori pe viaţă finanţelor internaţionale. Aceasta a fost politica de stat DELIBERATĂ a regimului Băsescu, plata pentru aducerea la putere, cu forţa, în bătălia cu Adrian Năstase. Vă mai amintiţi cum striga la microfon, cu venele unflate, la gît, că Adrian Năstase a furat alegerile? Vă amintiţi că ameninţa că dacă nu va fi desemnat cîştigător, Bucureştiul se va transforma într-un nou Kiew? Sute de milioane de dolari erau pregătite, în buzunarele ONG-urile afiliate Soros, să scoată lumea în stradă! Acum, a venit vremea scadenţei. Din cauza acestui trădător, milioane de români au plecat din ţară, pentru a-şi putea ajuta copiii, părinţii şi rudele bolnave!

În zilele de 1-5 decembrie 2009 tineri străini, aduşi la studii gratuite în România, au ieşit în stradă, împreună cu GDS, au facut acţiuni de protest în toate oraşele mari din România pentru susţinerea lui Băsescu. George Sörös este cel care a contribuit, prin mişcarea “revoluţia portocalie”, la schimbările politice din Ukraina, Georgia şi instaurarea Regimului Băsescu în România! Pentru această reuşită, Soros şi-a „făcut mîna” cu sîrbii de la OTPOR care l-au îndepărtat de la putere pe Slobodan Miloşevici, care au instruit, ulterior, activişti din toate ţările revoluţiilor portocalii! Şi „Mişcarea din 6 aprilie“, vîrful de lance al revoluţiei egiptene, a fost pregătită de OTPOR. Centrul pentru Acţiuni şi Strategii Non-violente Aplicate (CANVAS), cu sediul la Belgrad, este fundaţia unde lucrează mulţi veterani ai OTPOR. CANVAS este finanţat, printre alţii, de fundaţia Freedom House a lui George Soros şi de Institutul Internaţional Republican, care are sediul în biroul lui John McCain, fostul candidat la preşedinţia SUA, din 2008. Despre CANVAS, presa internaţională a scris că s-a implicat în majoritatea „revoluţiilor colorate” din fostul spaţiu sovietic, de la „Revoluţia trandafirilor” din Georgia, în 2003, la cea „Portocalie” din Ukraina, în 2004, şi pînă la cea a „Lalelelor” din Kîrkîzstan, în 2005.

„Organizaţiile Non-Guvernamentale” (ONG) au apărut la începutul anilor ’80, prin „privatizarea” unor activităţi specifice CIA. Fondatorul lui „National Endowment for Democracy”, Allen Wistein – un ONG binecunoscut – spunea: „Facem o mulţime de lucruri, pe care acum 25 de ani le făcea CIA.” Ideea a fost foarte bună. Prin „privatizarea” unor activităţi CIA, SUA impiedicau astfel adversarii să o critice pentru „amestec în treburi interne”. Aşa au apărut „Freedom House” (director James Woolley, fost director CIA), „National Democratic Insitute” (condus de fostul secretar de Stat, Madeleine Albright), „Open Society Institute” (patronata şi finanţată de George Soros). Metodele lui Soros sînt dezvăluite în „Washington Post” din 22 septembrie 1991. Ceea ce ridică, cel puţin, o problemă de „incompatibilitate”! În afară de bursele oferite unor oameni care au devenit, ulterior, consilieri prezidenţiali, miniştri, europarlamentari sau şefi de servicii secrete externe (ce stupid!), în România, Soros s-a mai ocupat şi de elaborarea şi tipărirea manualelor şcolare alternative, care au bulversat învăţămîntul de azi! În acest moment, presa internaţională vorbeşte despre prezenţa miliardarului Soros între acţionarii companiei Gold Corporation.

În aceste condiţii, despre care INTERES NAŢIONAL vorbim? Să mai înţelegi ceva? Fără cuvinte…

UNIREA A ÎNCEPUT. O SINGURĂ DOCTRINĂ POLITICĂ PE AMBELE MALURI ALE PRUTULUI: FRICA!

Nu că ar interesa pe cineva, poate pe universitari, poate pe primarii ieșiți în ultimele 24 de ore să salveze, prin devoalări de suveici bine orchestrate în timp, onoarea nereperată (sic!) a unui reprezentant al sistemului, construit cu migală și trudă în ani!, sau, poate doar pe cei care lipesc cu sîrg etichete și visează la un spațiu septic, fără opinii contrare înghesuite rapid în pușcării – nu e o figură de stil, e o recomandare găzduită de un ziar pretins Quality – dar eu scriu, să rămînă. Dacă mă poziționez eu greșit în raport cu principiile în care am fost educat și în care cred, îmi cer scuze anticipat, a doua oară! Nu e din rea credință, nu sînt în solda nici unei entități capabilă să-mi deverseze fluxuri constante de ruble, dolari sau criptomonede. Nu cred în ideologii, în soluții miraculoase, în lideri – nu mai mulți de o companie, care se rotesc mereu și mereu precum vulturii deasupra hoiturilor – sau formațiuni care se sacrifică pentru binele comun și bunăstarea societății. Nu cred în apariția peste noapte a lui Mesia izbăvitorul și nici în șansa de a reuși prin forțe proprii nu cred. Nu mă droghez, nu sînt pe medicamente, nu consum alcool. Asta înseamnă că, dacă discursul – dezlînat și incoerent cîteodată – nu este corect politic, iar observatorii vigilenți ai Lumii Bune și Noi se revoltă, sînt bolnav și nu îmi dau seama de asta. Sigur, procurorii pot cere o expertiză psihiatrică pentru ca tribunalul poporului imaculat să hotărască internarea forțată și tratament de specialitate. Sau, evident, pot fi ignorat, iar algoritmii vor face restul. Vor îngropa în uitare și irelevanță acest text (și altele!), oricum, de mîine, 1 august, prin intrarea în vigoare a noii legi care stă pavăză împotriva opiniilor și faptelor ce nu sînt corecte politic.

Sigur, analismul este rudă de gradul întîi cu părerologia. Ambele sînt despre vorbe (emoții!). El, analismul, este ghidat de interesele fiecărui curent căruia i se supune, care te adoptă și te face mare, cunoscut și solvabil, frecventabil din punct de vedere internațional. Lumea bună are păreri bune. Lumea nebună, narațiuni toxice. Din cînd în cînd, lumea se schimbă. Nu și nelumea! Dar, jurnalismul este despre FAPTE nu despre vorbe. Despre ADEVĂR – spun că mai multe adevăruri tactice formează un adevăr strategic – care este supărător și de neacceptat. În ultimul timp, constat că jurnalismul și analismul sînt în confruntare deschisă. Faptele sînt îngropate de vorbe, adevărul este ascuns, distorsionat și înlocuit. Noile tehnologii favorizează acest efort.

Am să scriu cîteva rînduri despre cazurile României și Republicii Moldova care sînt emblematice, din punctul meu de vedere și despre care, cîndva, se va învăța la școală, care au devenit un model de urmat pentru întreg spațiul vonderleyan unde guvernarea prin frică, acoperită de mantia democrației cu 12 stele (triburi) galbene numită democrație europeană, a înlocuit buna guvernare morală. Dar, cum spunea chiar Machiavelli, în Principele: obiectul de cercetat devine ceea ce este și nu ceea ce ar trebui să fie, dar pentru asta, în Discursuri, ne sfătuiește: oricine dorește să înțeleagă ce va urma trebuie să înțeleagă ce a fost.  

Făcînd abstracție de faptul că de cînd a fost instalată la putere pe Bîc, Maia Sandu este cumva un Petrică și lupul care e hăituită 24/7 de haitele de moscoviți, președinta a declarat ieri, după o ședință a Consiliului Suprem de Securitate, că Rusia vrea „să controleze” Republica Moldova, iar în acest scop pregătește o serie de imixtiuni în alegerile parlamentare din septembrie. Sandu a declarat că Moscova ar folosi mai multe „vehicule politice” pentru a-și mări șansele de a obține o majoritate în Parlamentul de la Chișinău, după alegerile din 28 septembrie, adică tot atîtea cîte sînt înscrise în cursa electorală în afara partidului de casă.

Ea a spus că „vehiculele” sînt grupate în „așa-zisul curent suveranist”, cu euroscepticismul și care ar promova o așa-zisă „alternativă de dezvoltare a Moldovei”. Un alt astfel de „vehicul” ar fi și „curentul populist-agresiv” al grupării criminale Șor, care folosește rețele de cumpărare a voturilor, racolează persoane violente pentru proteste antiguvernamentale plătite și implică grupări de crimă organizată în acțiuni de vandalizare a sediilor instituțiilor de stat.

Potrivit președintei, unul dintre scopuri este și reducerea prezenței la vot în afara țării, prin provocări și corupție electorală. Dar, nu-i așa, autoritățile de la Chișinău ar urma să deschidă pentru alegerile parlamentare din toamnă un număr record de aproape 300 de secții de votare în diaspora.

Facem din nou abstracție de faptul că malformația statală numită Republica Moldova este sub pulpana Kremlinului de vreo 200 de ani, cum ignorăm cu entuziasm suveranismul de casă al președintei care e mai bun decît suveranismul de colhoz al lui Dodon. Săriți, hoții, este principalul vector de guvernare în Republica Moldova. Și, pare că singurul! El ascunde toate inepțiile, incapacitățile și abuzurile unor compradori de buzunar, de fapt o clică ce-și dorește mufarea totală la resursele donate de grupurile transfrontaliere agreate. Veți spune: da, îi mai bine cu rușii? Habar nu am! Întrebați cetățenii simpli din Moldova și nu doar pe cei din Chișinău!

Prefabricatul ăsta al dușmanului de clasă este rostogolit în întreaga mass-media, pe platforme etc astfel încît atunci cînd candidații anti-establishment utilizează aceste platforme, apare un val de acuzații – de la fraudă la finanțare ilicită și manipulare algoritmică care, se pierd odată ce jocul este rezolvat. Faptele sînt îngropate în vorbe, iar vorba (verba)… volant!  Ceea ce rămîne este o democrație tutelară, în care cetățenii votează, dar nu decid. Instituțiile există, dar servesc unei alte agende. Candidații au voie să existe doar atîta timp cît nu contestă consensul transnațional, cam ca în Iran. Procesul electoral este păstrat ca formă — dar golit de substanță. În acest context, mi se pare relevantă o altă declarație. Cea a Șefei Comisiei Electorale Centrale a Moldovei, Angela Karaman: „Cînd o țară ca Franța intervine în alegerile noastre, nu considerăm că este o interferență străină. Chiar și atunci cînd partidele politice primesc finanțare directă, nu o vedem ca pe o corupție electorală.” Ați înțele, da? Interferența este binevenită dacă vine din partea Bruxelles-ului! Declarația amazoanei de la CEC vine după ce Maia Sandu a acuzat Rusia că plănuiește să se amestece în alegerile parlamentare programate pentru sfîrșitul lunii septembrie.

De altfel, din perioada Epocii Băsescu, Republica Moldova joacă un rol important pentru politica românească și nu unul benefic, mai degrabă de supraveghere și control. Astăzi, pe ambele maluri ale Prutului cresc și înfloresc aceleași narative ce par ale unui singur autor.

Puterea din Republica Moldova – o malformație artificială care este o combinație incongruentă de componente etnice rusești și românești, unite într-o uniune politică dictată nu de alegere, ci de circumstanțe geopolitice – reclamă că este ținta unei campanii de destabilizare orchestrată din Rusia. Dintre numeroasele comploturi de destabilizare și scenarii subversive despre care se presupune că au fost încercate sau jucate efectiv în Moldova, nici unul nu a depășit faza afirmațiilor simple și nici unul nu a ajuns vreodată, în instanță, să fie prezentate dovezi plauzibile pentru pentru acuzațiile publice. Invocarea de-a lungul anilor a unei varietăți de amenințări la adresa securității Moldovei prezintă caracteristicile revelatoare ale unui Psyop. Regimul din Moldova condus Maia Sandu, este într-adevăr instabil, dar asta se datorează incapacității Guvernului PAS de a rezolva problemele sociale și etnice ale țării, nu din cauza ingerinței Rusiei.

Poziția geografică a Moldovei o face importantă pentru NATO și UE în înaintarea lor către Est (ca bază logistică pentru susținerea și aprovizionarea regimului din Ukraina) și o Transnistrie care controlează și dinamitează România. Cu toate acestea, populația moldovenească este sceptică față de orientarea pro-occidentală a elitei politice cumpărate și corupte, un fenomen evidențiat și în România vecină,  iar amenințarea străină inventată menține populația și presa permanent distrase de la agenda reală derulată în spate.  

Cum ar fi lani, de exemplu, pe Dîmbovița, unde aproximativ 30/100 de figuri se rotesc de 20 de ani în fruntea țării pentru îndeplinirea unor obiective care nu sînt nicidecum în favoarea cetățenilor. Ultima sperietoiare, cea cu creșterea costului vieții, concedieri și biruri este menită nu să reformeze statul în favoarea cetățeanului, ci să refacă stocurile în buzunarele profitorilor de ambele maluri ale Prutului, pînă la Nipru!

Pînă şi democraţia de vitrină, menţinută pentru a crea impresia solidităţii partidelor așa zis liberale, devine o nălucă. Justificări pentru această stare de lucru le dă tot florentinul Machiavelli, în al său Principe, personificat în ultimii 10 ani, la Cotroceni, de un Klaus W. I. mai nociv decît o otravă administrată zilnic, înlocuit la butoane de un grup: guvernarea autoritaristă și supunerea pînă la sclavie a semenilor! Dreptatea, libertatea și egalitatea sînt valori derizorii și iluzorii. Supușii, creduli și pasivi sînt masă de manevră. Lor trebuie să le fi cîștigat sprijinul contra nobililor trădători… adică, exact antagonizarea de care avem parte între clase sociale, între justitie și simpli cetățeni, gălăgie care ascunde, de fapt, adevăratul interes: schimbarea puterii, transferul banilor de la unii la alții, crearea de feude personale menite să genereze profit în anii ce vin, precum reorganizarea unei instituții emblematice pentru salvarea de vieți și bunuri pe teritoriul național și nu numai!

Supușii, care nu sînt creduli și pasivi, ci ticăloși promovează frica în societate. Iată un exemplu din Marea Britanie unde cercetătorii britanici au recunoscut că au încurajat utilizarea fricii pentru a controla comportamentului oamenilor în timpul pandemiei, după cum scrie The Telegraph, citat de SmartRadio. Acum, acești cercetători, membrii grupului științific (SPI-B), și-au exprimat regretul cu privire la tacticile folosite și spun că activitatea lor a fost „lipsită de etică” și „totalitară”.

Potrivit sursei citate, SPI-B a avertizat în martie 2020 că miniștrii trebuie să crească „nivelul de amenințare personală perceput”, deoarece „foarte mulți oameni încă nu se simt suficient de amenințați”. Vă amintiți de aceeași perioadă din România? Cu ministrul Vela și șeful DSU, Arafat pe post de gardieni ai marelui lagăr? Nu am auzit scuze sau justificări din partea lor pentru comportamentul de atunci.

„În mod clar, utilizarea fricii ca mijloc de control nu este etică. Folosirea fricii duce spre totalitarism. Nu este o poziție etică pentru nici un guvern modern. Sînt o persoană optimistă, dar toate acestea mi-au oferit o viziune mai pesimistă asupra oamenilor”, a declarat Gavin Morgan, psiholog care a făcut parte din echipa britanică. „Oamenii folosesc pandemia pentru a prelua puterea și a conduce prin lucruri care altfel nu s-ar întîmpla… Trebuie să fim foarte atenți la autoritarismul care se strecoară. Folosirea fricii a fost cu siguranță discutabilă. A fost ca un experiment ciudat. În cele din urmă am dat înapoi, deoarece oamenii s-au speriat prea mult, spun acum reprezentanții SPI-B”.

Pe lîngă avertismentele vădite legate de pericolul pe care îl reprezintă virusul, Guvernul a fost acuzat că a hrănit publicul doar cu vești proaste. Căci frica, sentimentul pe care îl manipulează păpuşarii, este instrumentul prin care se iniţiază controlul societăţii şi limitarea libertăţilor. Este exact ceea ce face Maia Sandu! Exact ce fac stăpînii României de azi și cozile lor de topor pregătite din timp.

Descrise cel mai des în contexte militare și academice, operațiunile psihologice (cunoscute pe scurt ca PSYOPS sau mai exact, sub forma Operatiuni de Suport Informational Militar (MISO) sînt initiative planificate menite sa influenteze emoțiile, motivele și comportamentele publicului țintă pentru a atinge obiective strategice. Acestea înglobează strategii psihologice și de comunicare și sînt utilizate cu scopul de a modela opinia și comportamentul publicului. În cazul nostru, acceptarea unei singure doctrine la guvernare: FRICA!

Instrumentalizarea domniei fricii, de la politicieni fără inhibiţii şi gata să intre în jocul populismului de orice orientare pînă la servicii secrete dornice să-şi întărească poziţia în interiorul statelor și o întreaga falangă ce intră în acţiune şi încearcă să profite de frică, a devenit doctrină politică singulară în guvernarea bicefală de la București și Chișinău.  

Frica a devenit un instrument puternic de manipulare, utilizat de state care urmăresc să exploateze diviziunile sociale. Frica, ca fenomen psihologic si social, este cultivată și amplificată prin operațiuni psihologice (PSYOPS). PSYOPS-ul – planificarea, analiza publicului țintă, diseminarea mesajelor și evaluarea impactului – este utilizat pentru a influența opinia publică, promovînd un „dușman” comun care nu este intern – este vorba de un grup etnic, o ideologie, o țară sau o boală – .

Opoziția descrisă ca un pericol pentru securitatea națională a devenit, de ieri, principalul cal de bătaie la Chișinău. Un risc exacerbat de o mass-media obediente care dețin un rol central în propagarea fricii. Titlurile alarmiste, imaginile șocante și repetarea constantă a mesajelor de pericol creează un climat de incertitudine și anxietate.

Nu contestă nimeni, eu cu atît mai puțin, interesul exercitat de Rusia imperială în acest spațiu geopolitic. Cum nu pot fi contestate interesele imperiale americane sau interesele coloniale europene. Ce-mi doresc eu este mai multă rațiune din partea noastră, a pulimii, atunci cînd înghițim pe nemestecate diferite kkt-uri servite drept adevăruri supreme și bucătărie de lux. Pentru că, în final, noi, cei care am fost mereu sub imperii, cei care nu am avut niciodată un cuvînt de spus – deși revolta nedreptăților clocotea în piepturile noastre – vom fi cei care vom suferi. Nu cei 30/100 de indivizi și camarilele lor care au pus mîna pe România și Moldova. Două inimi gemene, Chișinău și București. Un singur păpușar, o singură doctrină politică: FRICA!