Etichetă: FUGA

FUGA DIN BAGRAM

BMTF, 6 iulie – Am fost extrem de frustrat că nu am putut fi present la retragerea trupelor române din Afghanistan, după 19 ani de misiuni în acest Teatru de Operații. Ministerul Apărării Naționale a invocat inatacabilul context de Securitate, pentru cunoscători, acest motiv nestînd în picioare.

Realitatea este că retragerea trupelor NATO și SUA din Afghanistan seamănă cu o fugă! Relatările de la fața locului confirmînd acest lucru, iar Bagramul este mărturie!

Haosul a pus stăpînire pe baza aeriană din Bagram după plecarea trupelor americane din ceea ce a fost cea mai mare fortăreaţă militară a forţelor internaţionale din Afghanistan, lăsînd o senzaţie de îngrijorare în rîndul afghanilor cu privire la impactul retragerii, relatează luni EFE într-un comentariu.

Bagram, situată la circa 70 kilometri de Kabul, a fost abandonată de ultimul grup al forţelor americane la puţin după miezul nopţii, vinerea trecută, pe întuneric şi fără nici un avertisment.

„Am aflat vineri dimineaţă, în jurul orei şase, pentru că (americanii) nu ne-au informat cu privire la ultima plecare a ultimului grup” de militari, a declarat pentru EFE un funcţionar de securitate afghan, recent transferat la baza aeriană din Bagram. „Măcar ne-ar fi putut face favoarea să ne informeze de abandonarea bazei de către ultimul lor om”, a acuzat acesta.

Cînd forţele afghane au pătruns în Bagram, vineri dimineaţa, baza fusese deja luată cu asalt de localnici care au escaladat zidurile fortăreţei, au jefuit şi chiar au încercat să dărîme zidurile pentru a scoate vehiculele din interior, informează Agerpres.

„Cînd am aflat, ne-am grăbit să intrăm în bază pentru a evita jafurile, am arestat vreo 70 de persoane, altele au fugit”, a relatat oficialul afghan.

La 1 mai, după aproape 20 de ani de război, forţele coaliţiei au început retragerea din Afghanistan a celor 2.500 de militari americani şi 7.000 de militari ai NATO, proces care este de aşteptat să se încheie la începutul lunii septembrie.

Înainte de aceasta, şi trupele italiene şi germane din provinciile Herat şi Balkh şi-au abandonat bazele în timpul nopţii, fără a-şi anunţa retragerea.

„Au invadat Afghanistanul fără acceptul afghanilor şi acum au plecat fără să se coordoneze cu forţele noastre de securitate. Aceasta este o dovadă a apatiei şi indiferenţei acestora faţă de poporul afghan şi faţă de ţara noastră”, s-a plîns Ibrahim, un comerciant în vîrstă de 28 de ani care vinde fier vechi în apropiere de baza de la Bagram.

Pînă acum, Bagram se putea vedea de la depărtare ca un oraş luminos şi inclusiv satele din împrejurimi foloseau curent electric de la bază. „Astăzi, toate luminile puternice au fost stinse, zona se aseamănă cu un cimitir, americanii au lăsat în urmă un cimitir, nu o bază aeriană”, spune Ibrahim pentru EFE.

La apogeul său, baza a adăpostit pînă la 100.000 de militari ai coaliţiei, iar de aici au fost lansate majoritatea operaţiunilor aeriene şi atacuri împotriva insurgenţilor în două decenii de război.

Baza a fost echipată cu tehnologie modernă de război de către forţele americane şi, în ciuda constantelor atacuri cu rachete şi obuze din partea talibanilor, nimeni nu se simţea nesigur în interior, datorită complexului sistem de apărare.

Bagram adăposteşte în continuare o controversată închisoare în care sute de combatanţi au fost deţinuţi de-a lungul anilor.

Acum, „fiecare hangar şi încăpere din bază este întunecoasă ca un mormînt, nu există electricitate, nu ştim de unde să pornim generatoarele de electricitate”, a declarat pentru EFE o altă oficialitate din domeniul securităţii. Fiecare turn de supraveghere are uşi protejate cu parole, dar americanii nu au lăsat codurile de acces, „iar soldaţii noştri nu au putut folosi aceste porţi pentru a urca în turnurile de supraveghere”, a explicat el.

În prezent, afghanii trebuie să pornească baza cu echipament de bază, pentru că americanii – spune oficialul citat – „au înlăturat toate sistemele de apărare şi supraveghere şi echipamentul modern pe care le foloseau pentru securitatea bazei”.

Retragerea SUA din baza strategică de la Bagram are efecte negative şi asupra securităţii şi vieţii de zi cu zi a cetăţenilor din jurul bazei şi din satele învecinate. Locuitorii se tem pentru siguranţa lor şi o posibilă sosire a talibanilor în zona lor.

„Nu ştim ce să facem după asta, ar trebui să părăsim ţara sau nu? Pentru că nici guvernul nu se află într-o situaţie prea bună”, a declarat un localnic, Rashid.

Retragerea forţelor SUA şi ale NATO coincide cu creşterea atacurilor talibanilor, care de la 1 mai au capturat peste 80 de centre de district şi asediază mai multe capitale provinciale.