Etichetă: GLOBALISM

EŞECUL SISTEMELOR POLITICE ŞI ROMÂNIA VULNERABILĂ

Vrem sau nu vrem, conştientizăm, sau nu, viitorul imediat, şi pe termen lung, va fi modelat de actuala pandemie. În definirea proiectelor viitoare, analiştii şi publicul larg trebuie să țină seama de patru forțe majore care transformă peisajul global: globalizarea și apariția unui nou tip de regionalizare, accelerarea concurenței globale în domeniul tehnologiei, demografiile îmbătrânite și cursa împotriva schimbărilor climatice. Pandemia COVID-19 nu modifică fundamental arhitectura gestionării eficiente a riscurilor geopolitice, dar va accelera traiectoria fiecăreia dintre aceste tendințe, se arată în raportul EY Perspective geostrategice în 2020.

Pandemia accentuează consecințele sociale, economice și politice ale îmbătrînirii populației. Profilul demografic al unei țări va modela poverile operaționale și în materie de costuri impuse de pandemie: societățile mai îmbătrînite se vor confrunta cu consecințe mai grave din punct de vedere economic și al pierderilor de vieți omenești provocate de această boală cu o revenire mai lentă a economiei. Națiunile cu o populație preponderent tînără, care se confruntă cu rate mari ale șomajului și cu fenomene de dislocare economică din cauza pandemiei, prezintă riscuri mai mari de tulburări sociale.

Virusul se răspîndește la nivel global, iar combaterea acestuia ar necesita eforturi globale la mai multe niveluri. Dar statele reacționează cu viziunea tunelului național. Aici ideologia naționalistă triumfă uneori chiar și asupra rațiunii limitate a politicii economice sau de sănătate. Vezi cazul României! Nici măcar în autoproclamata „putere europeană”, nu există nici un sentiment de coeziune. „Statele membre sînt cuprinse de naționalismul de criză”, așa cum spune jurnalistul austriac Raimund Löw.

Europa este un continent îmbătrînit care este supus unor presiuni uriaşe migraţioniste, economice, dar şi identitare de natură politico-istorică. În Uniunea Europeană, presiunile în direcția fragmentării au fost evidențiate de un răspuns la pandemie care, cel puțin pînă în acest moment, a fost greoi și lipsit de coordonare.

În această cheie trebuie citită întîlnirea între Premierul Ungariei, Viktor Orban cu Milorad Dodik, liderul sîrbilor bosniaci, care a anunţat recent un plan secesionist pentru entitatea sîrbă care, de la încheierea războiului din fosta Yugoslavie, formează, împreună cu comunitatea musulmană şi croată, Bosnia şi Herţegovina.

Milorad Dodik, care şi-a anunţat uneori intenţia de a-i scoate pe sîrbi din statul comun, a lansat recent o nouă ofensivă secesionistă, ameninţînd să retragă Republika Srpska din instituţiile centrale, precum armata şi sistemul judiciar.

Nimic nou sub soare! Doar adepţii globalismului se miră! Susţinerea separatismului de către unele state europene şi situaţia din Kosovo au declanşat amplificarea tendinţelor separatiste, care au avut ca rezultat criza din regiunea spaniolă Catalonia. Practic, Europa a salutat divizarea mai multor state de pe continent, fără a-şi ascunde bucuria în legatură cu asta. Iar acum, iată, avem Catalonia şi Kurdistan, dar și Veneto și Lombardia, iar autonomiile etnice maghiare bat la ușă! Disoluţia lentă și atomizarea de interese din sînul Uniunii Europene, populismul cras al liderilor din jur, chiar scăderea factorului de inteligență la leadership-ul european, statul slab în care domnesc grupări de interese care-i mimează neoficial serviciile, greoi, incomplet, sărac şi birocratizat, o corupţie mare, care o păzeşte pe cea mică, favorizează această mișcare pe care mulți se feresc să o numească… genetică!

Atît la nivel istoric, cît şi juridico-filozofic, sistemul internaţional din ultimii 25 – 30 de ani a fost marcat de tensiunea profundă între tendinţele naționale conservatoare şi cele revoluţionare anti-sistem împotriva lipsei de scrupule a unui stat hegemonic care abuzează de conceptul de suveranitate în manufacturile asociate cu corupția. În mod clar, orice tendinţă separatistă sau de autonomie pun în discuție consecințele semnării Păcii de la Westphalia (24 octombrie 1648), un troc prin care învingătorii şi învinşii îşi împărţeau diferitele provincii. Suveranitatea de tip westphalic, care se prezintă ca o suveranitate absolută, inflexibilă, a devenit, în noile condiţii, o piedică care impietează asupra capacităţii de a construi modele de guvernare adecvate.

Într-o asemenea situație, chiar cerrerile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri și instituții subordonate.

Presiunile migraționiste și terorismul european, mărunt dar în creștere, contribuie la acest fenomen.

Majoritatea actelor de violență din ultimii ani sînt puse pe seama refugiaților și a migranților economici.

Un nou studiu care a analizat demonstraţiile de stradă din 2006 pînă în 2020, a constatat că numărul mişcărilor de protest din întreaga lume a crescut de peste trei ori în mai puţin de 15 ani, informează Washington Post. Intitulat „World Protests: A Study of Key Protest Issues in the 21st Century”, studiul e realizat de o echipă de cercetători de pe lîngă Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) din Germania şi de Initiative for Policy Dialogue, o organizatie non-profit afiliată la Columbia University. Analizînd îndeaproape peste 900 de acţiuni de protest din 101 ţări si teritorii, autorii au ajuns la concluzia că trăim o perioadă istorică asemănătoare cu atmosfera din anii 1848, 1917 sau 1968, „cînd un număr mare de oameni s-au revoltat împotriva modului în care erau lucrurile, cerînd schimbări”. Dar care este cauza? Autorii vorbesc despre „esecul democratiei”. Ei au constatat ca majoritatea evenimentelor de protest pe care le-au studiat – 54% – au fost provocate de eșecul sistemelor politice.

În ultimii ani, Europa s-a confruntat cu cele mai ample mișcări de masă de oameni de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Peste un milion de refugiați și de migranți au sosit în Uniunea Europeană, majoritatea fugind de războiul și teroarea din Syria și din alte țări aflate în dificultate. În spatele politicii Germaniei de primire a refugiaţilor syrieni stă un compromis care nu poate fi ignorat. Preţul pentru azilul syrienilor este plătit de imigranţii din Balcani, care au fost deportaţi pe capete, scrie Wall Street Journal. Criza migraţiei din Europa este într-un punct critic, în care pilonii politicii în vigoare se află sub stres constant. Şi acum, pandemia care a blocat economia globală dar şi orice iniţiativă legată de migranţi şi piaţa muncii în Europa. În spatele economiilor sînt modificări profunde – structurale, sociale, demografice – care pot duce la apariţia unei noi revoluţii!

Au explodat preţurile la energie şi alimente, dar de ce nu pot să crească şi salariile, pe medie, de la sine? Din cauza dezechilibrelor şi dezmăţului globalist de pînă în urmă cu doi ani! Potrivit Ziarului Financiar, economiile şi companiile au devenit prea productive, iar acest lucru, coroborat cu lipsa inflaţiei, a schimbat toate regulile!

1. Globalizarea, începută în anii ’80, a frînt clasa de mijloc, care este cea mai afectată în ţările occidentale. Multe joburi ale clasei de mijloc au plecat în ţările low cost, mai ales odată cu căderea comunismului, deschiderea pieţei est-europene şi creşterea Chinei.

2. Emigraţia în ţările vestice – acest lucru a dat posibilitatea companiilor să angajeze oameni pe salarii mai mici, ceea ce a pus presiune pe piaţa forţei de muncă şi pe sindicate.

3. Intrarea pe piaţa de muncă a femeilor – ultimele trei decenii au adus pe piaţa forţei de muncă din ce în ce mai multe femei care preiau şi poziţiile bărbaţilor, dar la salarii mai mici. În aceste condiţii, salariile nu cresc.

4. Echipamentele şi acum roboţii înlocuiesc forţa de muncă pe un cost mai redus – în ultimele decenii tot mai multe companii încearcă să înlocuiască oamenii cu echipamente sau roboţi pentru a deveni mai productive şi a face faţă concurenţei. Un echipament sau un robot nu oboseşte, nu cere majorări salariale, nu cere bonusuri, nu pleacă cînd vrea el, nu plăteşte taxe şi contribuţii la stat. Echipamentele au înlocuit joburile de mijloc. Iar acum, roboţii înlocuiesc procesele repetitive din companii, atacînd de data asta joburile low-cost.

5. Companiile mari au devenit din ce în ce mai mari, ceea ce a dus la scoaterea competitorilor de pe piaţă, darea oamenilor afară şi scăderea presiunii pe creşterea salariilor – în economiile occidentale cuvîntul de ordine este consolidarea, fuziunile şi achiziţiile, întărirea poziţiilor pe piaţă, cumpărarea concurenţilor şi închiderea lor, creşterea preţului produselor fără creşterea salariilor din companii.

6. Supracapacitatea de producţie – ultimii 30 de ani a adus o supracapacitate de producţie în toată lumea, ceea ce face ca firmele să aibă ca obiectiv într-un mod continuu reducerea costului prin toate mijloacele: înlocuirea oamenilor cu echipamente, cumpărarea concurenţei, trimiterea joburilor de mijloc în alte ţări pentru a reduce costul salarial.

7. Lipsa investiţiilor – în economiile puternice nu se mai fac investiţii de către companiile private decît dacă sînt noi tehnologii care înlocuiesc anumite modele de business, reduc numărul de salariaţi şi reduc costul salarial. Din acest motiv nu există cerere pentru noi locuri de muncă şi în consecinţă nu există presiune pe piaţa forţei de muncă în sensul creşterii salariilor.

8. Apariţia share economie şi a modelelor de business disruptive – de mai bine de două decenii, establishmentul economic mondial este dat peste cap de apariţia altor modele de business şi mai ales de apariţia de nicăieri, din alte zone, de tehnologie, a unor companii care lovesc în plin modelele tradiţionale. Google şi Facebook au distrus industria media, Uberul schimbă regulile în transportul persoanelor, Amazon a rupt din piaţa retailerilor tradiţionali, Tesla a ajuns să se bată cu marii producători auto, Apple a schimbat regulile în comunicare, digitalizare etc., low-costurile aeriene au răvăşit piaţa de transport tradiţională, ducînd la scăderea tarifelor, ceea ce a produs schimbări fundamentale în mobilitatea oamenilor, aducînd reduceri de costuri salariale în alte industrii pentru că pot să aducă oameni mai ieftin din alte ţări într-un timp foarte scurt.

9. Pentru că nu există inflaţie iar marile ţări occidentale sînt pline de datorii, nu mai au bani de investit în infrastructură – acest lucru nu creează locuri de muncă, nu creează cerere, nu creează presiune pe salarii.

10. Marile economii ale lumii, marile bănci, marii administratori de bani, marile companii de asigurări au prea mulţi bani, administrează prea mulţi bani. Pentru că sînt prea mulţi bani în lume care au fost economisiţi în ultimele şapte decenii prin diferite forme – democratizarea bursei, fonduri de investiţii, fonduri de pensii – şi nu există unde să fie investiţi în economii pentru că există supracapacitate, aceste mii de miliarde stau efectiv degeaba în conturi, cu 0% dobîndă. Pentru că aceşti bani nu sînt investiţi decît în titluri de stat, în blue-chipsuri, în real-estate, în terenuri, ei nu creează noi locuri de muncă, nu creează cerere, nu aduc majorări salariale ci, dimpotrivă, pun presiune pe companii să reducă costurile, să dea oameni afară, să investească mai puţin pentru a le aduce randamente mai mari.

Dacă establishmentul nu este atent, din rîndul tinerilor de astăzi care ştiu cel puţin două limbi străine, care se mişcă într-o parte şi-n alta, care vor şi speră la bani mai mulţi pentru a experimenta mai mult în domeniul vieţii personale, se va naşte noul Lenin, spune Cristian Hostiuc, Director Editorial ZF.

În urmă cu 100 de ani, imperiile s-au mărunțit în state naționale, dornice să-și afirme identitatea sufocată de abuzurile, birocrația și incompetența imperială. După un veac, aceleași tare trezesc în populațiile naționale abuzate dorința regăsirii identității regionale pentru o auto-guvernare onestă și echitabilă! Există o amprentă genetică socială primordială și nucleară: tribul și familia, pentru cea din urmă luptînd cu înverșunare motivată o parte a societății civile tradiționale, în frunte cu Biserica Națională. În România! Observația nu e nouă, juristul elveţian Gustav Moynier a propus în 1872 crearea unui tribunal internaţional care să judece dreptul ginţilor!

Într-o asemenea situație, chiar cererile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri și instituții subordonate.

În întreaga Europă partidele antisistem au cîştigat teren din cauza nemulţurilor populare faţă de politicile economice implementate de guverne, a nivelului ridicat al inegalităţii sociale şi ca reacţie la criza sanitară. Europa este în schimbare, iar România este vulnerabilă!