Etichetă: IRAN

Ce se conturează la orizont: război total cu dedolarizarea și un Zelensky noul Hekmatyar

BMTF, 16 apr – Cineva spunea că nu poți anticipa exact viitorul, doar dacă ai atîta putere încît să îl construiești așa cum ți-l dorești. În atitudinea mea umilă față de tot ce mă înconjoară și în perfectă armonie cu propria necunoaștere, admit statutul de chibiț al futurologiei, uitîndu-mă, cu coada ochiului la cele ce s-au petercut, cele ce se întîmplă și cele ce vor veni, pe cale de consecință.

Spuneam că Noua Doctrină de Securitate a Statelor Unite reprezintă pașaportul de intrare într-o nouă paradigmă planetară, o nouă lume, un nou concept pentru cel puțin 50 de ani. Noua realitate își cere noi actori și noi instituții care se traseze alte reguli, noi și acestea, sau să le reșapeze pe cele vechi, într-o îmbinare de vechi și nou. Urmăritul ăsta, cu creionul în mînă, a masonilor/constructorilor/ Noii Lumi este o întreprindere extrem de obositoare și cronofagă și presupune să renunți la tine, la propria persoană, insignifiantă în contextul frămîntărilor globale. Mă voi opri aici, spunîndu-mi punctul de vedere, așa, pe înțelesul tuturor, cum o făceau bunicii mei la Ceasul Mincinoșilor din centrul Lugojului.

Donald Trump este cel mai batjocorit președinte american din istorie. Așa cred! Nu-mi amintesc să fi citit undeva despre alt Potus mai ocărît în mass-media globală și la colț de stradă. Și asta pentru că 47 se poartă ca un nebun! Poate chiar și este! Dar, nu e prost! În spatele zgomotului planetar, Trump pune America pe primul loc. Vorbește enorm, îi place să se audă, învîrte cu abilitate cele 200 de cuvinte pe care le știe – fără limba veche – și se mișcă la fel de rapid și imprevizibil. În această perioadă, poate mai repede decît gîndește pentru că îi suflă în ceafă alegerile de la jumătatea mandatului, posibilitatea unei demiteri și o lucrătură pe la spate a lui JD, căruia îi surîde o jumătate de mandat la Casa Albă, convins fiind că altul nu pupă într-o confruntare directă cu adversari politici. Astfel, ieșirile belicoase ale extravagantului președinte sînt îndreptate împotriva BRICS și a dedolarizării comerțului global, în general, și a Chinei, în principal, numai că nu reușește să articuleze această frază.

BRICS-ul este a treia cale, o forță a Sudului planetar, un fel de Țările Nealiniate din perioada Războiului Rece, în care țările cu potențial și în curs de dezvoltare au dat PAS foștilor colonizatori și proprietari de sclavi. Dedolarizarea comerțului global, promovată intens în special de Rusia și China are repercursiuni directe și brutale în sistemul financiar american, sufocat aproape de ratele mari ale dobînzilor la împrumuturi. Secretul era scăderea dobînzilor pentru a permite Guvernului Federal un nou ciclu de împrumuturi. Pe această logică l-a răpit pe Maduro și a transformat Venezuela în benzinăria personală a Administrației de la Washington, și tot pe același principiu a acceptat propunerea lui Netanyahu de a scoate din cărți Iranul – Axis Mundi al Orientului Mijlociu. Iranul este principalul furnizor de hidrocarburi pentru China care a primit deja o lovitură de aprovizionarte în flux constant dinspre Venezuela. Blocada Strîmtorii Hormuz are scopul de a grăbi deznodămîntul în Afacerea Iran. Din punctul meu de vedere, acest lucru se va întîmpla în următoarele 10 zile, din motive tehnice de extracție a țițeiului, nu mai vorbesc de inflația uriașă sau penuria de alimente. Oprirea forțată a extracției petroliere poate duce la pierderea definitivă a forajului care generează pierderi de miliarde de dolari anual. Iranul și China nu-și permit distrugerea accesului la zăcăminte tocamai în această perioadă. Deci, ceva se va întîmpla! Sau va fi semnată o pace, indiferent sub ce formă, sau războiul va reizbucni cu la fel de multă violență. 10 zile! Știu că e riscant, dar mă hazardez…

Sigur, gîtuirea fluxului de aprovizionare cu petrol a Chinei astăzi e nimic pe lîngă ce va fi dacă Parteneriatul Strategic proaspăt semnat între Statele Unite și Indonezia vor închide Strîmtoarea Malacca, pe unde circulă petrolul iranian spre porturile chineze. „Bongbong Marcos și-a vîndut națiunea către Washington DC, pentru ca aceștia să o poată folosi împotriva Chinei. Acesta este un secret deschis. Țara mică are acum nouă baze militare americane.”, titra joi dimineață un ziar vietnamez.

Întorcîndu-mă la Hormuz, Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a emis un avertisment dur către instituțiile financiare chineze, declarînd că SUA sînt pregătite să impună „sancțiuni secundare” împotriva oricărei nave care facilitează comerțul cu petrol iranian sau „acaparează” resurse energetice. Nu este prima dată cînd SUA amenință China pentru relațiile comerciale cu Republica Islamică.

Cu toate acestea, Beijingul a transmis clar Washingtonului, de fiecare dată, că sancțiunile americane împotriva Iranului sînt ilegale, încalcă dreptul internațional și reprezintă doar „jurisdicție impusă prin forță”. Beijingul a calificat, de asemenea, schimburile comerciale cu Iranul drept justificate, legitime și ireproșabile.

China are un avantaj puternic asupra SUA. China produce peste 70% din mineralele rare precum samariul, gadoliniul și terbiul. Acestea sînt esențiale pentru producerea avioanelor de luptă stealth de nivel militar, de care SUA au mare nevoie. Chiar și atunci cînd un mineral este extras în SUA sau Africa, aproape întotdeauna trece prin rafinării chineze pentru a fi separat în oxizi utilizabili. În prezent, China exploatează și procesează 91% din toate metalele rare. În cazul metalelor rare grele, China deține o dominație de 99% a pieței. China a impus deja unele restricții la export pe piața americană, ceea ce a încetinit industriile de apărare ale SUA, iar războiul din Orientul Mijlociu epuizează stocurile de arme americane.

Putem fi siguri că SUA nu vor dori să tensioneze pînă la insuportabil relația deja extrem de fragilă cu China în această privință, mai ales că, deocamdată, Washingtonul nu are alternative.

China va trebui să iasă din adormirea dragonului sub florile de cireș și să scoată puțin fum pe nări, chiar dacă un Trump prea grăbit va vorbi, sau nu cu președintele chinez. China nu este Europa pe care Administrația Biden a luat-o de cap, i-a aruncat în aer North Stream, i-a vîndut gaz la de trei ori prețul Rusiei, iar Euroipa i-a pupat tălpicii! China nu va admite să fie sugrumată cu propriile furtunuri de alimentare cu energie! Chiar dacă UE este victimă colaterală în această luptă de elefanți.

Orientul Mijlociu se va mai aerisi, probabil, de baze americane, acestea mutîndu-se deja spre Indonezia nerăbdătoare să sugrume China. Israelul rămîne principalul hegemon în regiune care, prin politica sionistă de dreapta extremă, își atrage antipatia tot mai multor națiuni. După ce a genocidat Gaza și evacuează brutal Cisiordania, după ce a invadat și anexat teritorii din Syria, a bombardat Yemenul, acum rade de pe fața pămîntului sudul Libanului. După ani de luptă, rezistență, sînge și martiriu, Libanul se află acum sub o conducere impusă de Statele Unite și Arabia Saudită, una care operează în concordanță cu interesele Israelului în interiorul țării. Imaginea care rezultă din contactele și negocierile directe dintre Liban și Israel, desfășurate prin intermediul ambasadorilor la Washington, nu reflectă diplomația, ci supunerea. Un guvern și o conducere care vînd drepturi, pămînt și demnitate, oferind concesie după concesie fără nimic în schimb, doar pierderi mai adînci săpate în suveranitatea libaneză și plătite cu sîngele poporului său.

Președintele Joseph Aoun și Prim-ministrul Nawaf Salam, în această viziune, vor fi amintiți ca figuri care au acceptat compromisuri politice, văzute de populația libaneză șiită, în special, ca tranzacții făcute pe seama sacrificiilor unei națiuni. În aceste condiții pot presupune că indiferent cît de departe merg aceste negocieri, ele nu vor decide rezultatul. Mai ales că declarațiile liderilor de la Tel Aviv nu au darul de a liniști Orientul Mijlociu. Din potrivă! După Liban urmează Turcia, următorul inamic, nu este o declarație cu care să mergi acasă și să bei un șpriț! Deja Ankara și Tel Avivul și-au retras ambasadorii, ceea ce, în altă eră, era o declarație de război în sine. La Ankara, Erdogan i-a avertizat pe israelieni să nu se întindă mai mult decît le este plapuma, deja picioarele ieșindu-le prin Nagorno Karabah. Și put!

Va fi interesant de văzut cum evoluează această nouă sămînță de scandal mai ales că în 2028 Turcia preia comanda forțelor de elită ale NATO!  Deci, amenințarea lui Netanyahu devine una la adresa NATO, un NATO din care Trump vrea să se retragă și în interiorul căreia premierul Spaniei este considerat de premierul sionist criminal de război! Asta este israelizarea! Într-o mișcare strategică ce promite să redefinească arhitectura de apărare a continentului, NATO se pregătește pentru o tranziție istorică. Începînd cu anul 2028, comanda celei mai moderne și rapide forțe de intervenție a Alianței – Forța de Reacție Aliată (ARF) – va fi transferată Turciei, conform unei analize recente publicate de publicația americană de profil Defense News. ​Potrivit raportului, perioada 2028-2030 va marca un moment de cotitură în care deciziile strategice și operative ale forțelor de elită NATO nu vor mai fi dictate exclusiv din centrele tradiționale precum Bruxelles sau Mons, ci de la Istanbul. Corpul 3 Armată, staționat în metropola turcă, va deveni nucleul operațional de unde vor fi coordonate forțe multinaționale de elită. Această forță, estimată la aproximativ 15.000 de militari, este concepută ca o unitate globală capabilă să intervină rapid în orice punct de criză, acoperind dimensiuni multiple: terestru, aerian, naval, cibernetic și chiar spațial.

​Analiza subliniază un aspect geopolitic crucial: în timp ce Grecia și administrația cipriotă privesc cu reticență integrarea defensivă a Ankarei, statele aflate în prima linie a flancului estic – precum România, Polonia și Țările Baltice – văd în capacitatea militară a Turciei un pilon vital de securitate în fața amenințărilor regionale actuale. Mai mult, în noul contextul geopolitic, peste 12 țări europene încep să considere Ankara drept un „port sigur” datorită experienței sale vaste în teatre de operațiuni și a dimensiunii considerabile a forțelor sale armate. Datorită capacităților sale militare și a determinării, Turcia devine un înlocuitor preferat al Statelor Unite a căror prezență în actuala arhitectură de securitate trans-atlantică devine impredictibilă.

De altfel, o poveste despre Războiul din Vietnam cumulează toate răspunsurile la întrebările nepuse. Colonelul american, Harry Summers, i-a spus colegului său vietnamez: „Știi, voi nu ne-ați învins niciodată pe cîmpul de luptă.” Colonelul vietnamez, Nguyễn Đôn Tự, s-a gîndit la asta și a răspuns: „Așa ar putea fi. Dar este și irelevant.”

Acest schimb de replici conține întregul război. Care a fost și care vor veni! Americanii au cîștigat bătălii. Au cîștigat confruntări. Au avut o putere de foc superioară în aproape fiecare confruntare convențională. După propriile lor criterii – număr de cadavre, raportul de ucideri, teritoriu controlat, ei „cîștigau” adesea. Și totuși, au pierdut războiul. Pentru că războaiele nu se cîștigă prin număr de cadavre. Războaiele nu se cîștigă prin numărul de bombe aruncate sau prin costul armelor folosite sau prin sofisticarea tehnologică a mașinăriei de ucis. Războaiele, în special războaiele de ocupație, războaiele de impunere colonială, războaiele duse împotriva oamenilor care își apără propria lor țară, se cîștigă prin voință. Și în privința voinței, nu a existat niciodată o competiție! Nici în Vietnam, nici în Iraq, nici în Afghanistan! Și, la fel ca în cazul istoriei genocidare a Israelului implantat în OM, rezistența devine o moștenire culturală! O înțelegere colectivă a identității! Așa că, indiferent de cum se reașează Lumea, frămîntările în Orientul Mijlociu vor continua!

Cum va mai continua și războiul din Ukraina, despre care scriam chiar în 2022 că va fi Afghanistanul Europei. Semănau prea bine tehnicile și tacticile folosite în zorii războiului cu fluxul de evenimente petrecute în perioada 1979-1980. Iar scopul a rămas același: slăbirea URSS/Rusiei și, dacă se poate, spargerea colosului de țară în bucăți și exploatarea resurselor minerale ale acesteia. E un deziderat al Occidentului Colectiv de 100 de ani! Acum, prin indecizia politico-militară a lui Vladimir Putin și prin transformarea lui Zelensky din apărător în provider de război, rezultatele par a fi mai aproape ca oricînd…

Războiul afghano-sovietic a durat nouă ani. Forțele afghane implicate au fost Partidul Popular Democrat din Afghanistan, de orientare marxistă, susținut de forțele sovietice, care au luptat contra rebelilor islamiști mujahedini. Rebelii au fost susținuți de mai multe țări, printre care și Statele Unite ale Americii, Arabia Saudită, Pakistan și alte state musulmane, în contextul politic internațional al Războiului Rece. Termenul „lorzii războiului” (warlords) în Afghanistan se referă la lideri militari și politici locali puternici care au controlat diverse regiuni ale țării, adesea prin forță și loialități schimbătoare, influențînd decisiv conflictele din ultimele decenii, inclusiv cel din 2001-2021.

În timpul intervenției conduse de SUA după 2001, acești lideri locali au fost adesea aliați ai coaliției internaționale pentru a combate talibanii, dar au fost acuzați de grave încălcări ale drepturilor omului, inclusiv tortură și epurare etnică. Și-au menținut autoritatea prin miliții private, controlînd rute comerciale și resurse, ignorînd adesea guvernul central de la Kabul. Unii dintre acești lideri au fost protejați sau amnistiați, în ciuda crimelor de război de care au fost acuzați, conform unor rapoarte. Fenomenul a fost prezent atît în timpul războiului afgano-sovietic (1979-1989), cît și în conflictul prelungit dintre talibani și forțele NATO.

Aceste figuri au jucat un rol crucial în instabilitatea cronică a Afghanistanului, fiind o parte complexă a peisajului politic și militar al țării.

Ahmad Shah Massoud („Leul din Panjshir”): A fost principalul comandant al rezistenței împotriva sovieticilor și, ulterior, liderul Alianței Nordului împotriva talibanilor. Este considerat erou național în Afghanistan. Abdul Rashid Dostum:Lider al comunității uzbece, cunoscut pentru schimbarea frecventă a taberelor politice. A deținut funcția de vicepreședinte al Afghanistanului, în ciuda acuzațiilor de abuzuri grave. Gulbuddin Hekmatyar:Fondatorul grupării Hezb-e Islami. A primit sprijin masiv din partea Pakistanului în timpul războiului cu sovieticii și a fost un rival aprig al lui Massoud în timpul războiului civil din anii ’90. Abdul Rasul Sayyaf:Lider islamist influent care a jucat un rol major în aducerea voluntarilor arabi în Afghanistan, inclusiv Osama bin Laden, în timpul rezistenței antisovietice.

De ce au fost importanți? În primul rînd, în absența unui stat funcțional, acești lideri colectau taxe, administrau justiția și ofereau protecție (sau teroare) populației locale. În 2001, forțele americane s-au bazat pe acești lorzi ai războiului pentru a înlătura regimul taliban de la putere, oferindu-le în schimb fonduri și recunoaștere politică.

Volodimir Zelensky, personajul extrem de charismatic care a spoliat Uniunea Europeană de sute de miliarde de euro și Statele Unite de miliarde de dolari, mai slab prin Asia, dar și Japonia se poate mîndri că a contribuit la ascensiunea și consolidarea puterii acestuia, a descoperit, în ultimul an, gustul războiului. Îl găsești oferindu-și serviciile în Orientul Mijlociu și în Africa. Îl găsești în afaceri mixte cu drone în capitalele europene, îl regăsești pe liste ale traficanților de arme. Sigur, principalul său dușman este Rusia lui Putin! Zelensky a devenit un lord al războiului european în fața căruia afghanii enumerați mai sus par copii de grădiniță. Este la fel de charismatic precum Shah Massoud, la fel de crud precum Dostum și mai abil politic decît Gulbuddin Hekmatyar. Sayyaf ar fi invidios să vadă cîți voluntari străini luptă pentru cauza ukraineană!

Zelensky este noul tip de oligarh al războiului. Un warlord ukrainean despre care vom mai auzi, indiferent dacă Trump pierde sau cîștigă alegerile de la jumătatea mandatului, dacă Iranul va suferi teroarea războiului total, sau dacă israelienii își vor lua țara înapoi și îi vor judeca pe cai care le-au distrus imaginea și viitorul.

Cam așa se vede viitorul, din fotoliul strîmb în care stau eu. Sigur, e posibil să greșesc, doar nu îl aranjez eu, personal.

ARMISTIȚIUL DIN HORMUZ PUS LA CALE DE URMUZ

Motto: Verbul a israeliza (origine franceză): Să iei ceva ce nu-ți aparține, apoi să pretinzi fără rușine că-ți aparține, jucînd totodată rolul victimei.

„O întreagă civilizație va muri în seara asta, și nu va mai fi readusă niciodată la viață. Nu vreau să se întîmple asta, dar probabil că se va întîmpla. Totuși, acum că avem o Schimbare Completă și Totală a Regimului, unde predomină minți diferite, mai inteligente și mai puțin radicalizate, poate că se poate întîmpla ceva revoluționar minunat, CINE ȘTIE? Vom afla în seara asta, unul dintre cele mai importante momente din lunga și complexa istorie a lumii. 47 de ani de extorcare, corupție și moarte se vor încheia în sfîrșit. Dumnezeu să binecuvînteze Marele Popor al Iranului!”

O declarație cît o hulă biblică ieșită din gura Bestiei! Un… nimeni amenință cu dispariția, cu ștergerea din istorie a civilizației persane. Dar, cînd comandantul suprem al US ARMY, persoana care poate declanșa singură un atac nuclear, amenință o civilizație cu extincția, întreaga comunitate internațională intră în zodia lipsei de logică! Acest avertisment, nu poate fi legitimat!

Eforturile diplomatice care au dus la armistițiu, au fost ale unor actori regionali. Pentru că, problemele Orientului Mijlociu trebuie să fie soluționate în și de către statele din Orientul MIjlociu Extins. Ele formează viitoarea arhitectură de securitate fără hegemoni! Iar SUA și Iranul au negociat prin terți. Au negociat! Cine a negociat, din Iran, nu e foarte sigur. Liderii militari iranieni sînt preocupați de protejarea trupelor terestre și de creșterea proviziilor de drone și rachete, astfel încît să poată menține controlul asupra Strîmtorii Ormuz și să atace Israelul și statele din Golf care găzduiesc baze militare americane. Este așa o luptă pentru pace, că nu va mai rămîne picior de om! Negocierile frizează absurdul. Iar absurdul stă în penița lui Urmuz! Negociatorii îi descoperă el: Cotadi este scurt și pîntecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de baga. …  Dragomir este foarte lung, cîrn, cu ochii rotunzi și foarte mobili, avînd gîtul subțire de culoarea cafelei cu lapte și fasonat ca la strung, și purtînd două smocuri fine de păr lustruite și negre ca pana corbului, care-i atîrnă ca un decimetru pe ceafa-i rotunjită și lăsînd să se scurgă din ele  vîrfuri cîte două picături limpezi de untdelemn franțuzesc. Cei doi sfîrșesc îngropați în același mormînt. Din rațiuni diferite, firește, precum armistițiul cu pricina.

Cert este că SUA şi Iranul au anunţat un armistiţiu de două săptămîni, iar Donald Trump şi-a retras ameninţarea privind atacuri masive cu puţin timp înainte de a spune că acestea ar urma să înceapă. Iranul a confirmat că un plan în 10 puncte a fost transmis oficialilor americani prin intermediul mediatorilor din Pakistan. În ultimul moment, pe măsură ce termenul-limită se apropia, Donald Trump a anunţat pe reţelele sociale că a fost de acord să suspende atacurile asupra Iranului pentru o perioadă de două săptămîni, cu condiţia ca Iranul să redeschidă Strîmtoarea Ormuz pentru transportul maritim internaţional (pentru navele coaliției invadatoare și în dolari!). A fost o intervenţie din partea Pakistanului, care a propus ca ambele părţi să accepte un armistiţiu de două săptămîni, oferindu-i lui Trump o cale de a renunţa la ameninţarea sa drastică de a distruge Iranul (și de a ieși elegant din capcana războiului care riscă să-l îngroape electoral!). Ministrul de externe al Iranului a declarat că, pentru o perioadă de două săptămîni, tranzitul sigur prin Strîmtoarea Ormuz va fi posibil dacă este coordonat cu armata iraniană. Trump a susţinut că aproape toate punctele de dispută dintre cele două ţări au fost deja convenite şi că armistiţiul de două săptămîni va permite finalizarea unui acord. Pakistanul, principalul mediator în conflict, susţine că va găzdui negocieri de pace între SUA şi Iran, delegaţiile fiind invitate la Islamabad vineri. Premierul Shehbaz Sharif a declarat că acestea vor urmări un acord final pentru soluţionarea tuturor disputelor. Sharif a cerut iniţial, după miezul nopţii, un armistiţiu de două săptămîni pentru redeschiderea strîmtorii, iar în cursul dimineţii a anunţat că acesta a fost convenit şi a invitat ambele părţi la negocieri.

Oficiali israelieni susţin că trei persoane au fost rănite de muniţii cu dispersie iraniene chiar în timp ce armistiţiul era anunţat. Înainte de anunţ, Iranul a lansat un val de rachete şi drone asupra statelor din Golf, patru persoane fiind rănite în Qatar. Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a respins afirmaţia Pakistanului că armistiţiul include şi conflictul cu Hezbollah din Liban. Cele mai recente atacuri ale armatei israeliene acolo ar fi ucis opt persoane. Declaraţia biroului lui Netanyahu subliniază că armistiţiul este decizia lui Trump, nu a Israelului, şi că Israelul îl susţine. Totuşi, există o divergenţă majoră: Israelul susţine că armistiţiul nu include Libanul, în timp ce Pakistanul şi Iranul afirmă că îl include. SUA nu au clarificat încă acest aspect. Politicieni israelieni în stare de șoc, critică acordul de încetare a focului cu Iranul ca pe o înfrîngere strategică și s-au îndreptat brusc împotriva încetării focului cu Iranul, descriind-o ca pe un colaps politic care accentuează eșecul guvernului condus de Benjamin Netanyahu. Așa-numitul lider al opoziției, Yair Lapid, a catalogat acordul drept un „dezastru politic”, acuzîndu-l pe premierul Netanyahu că a exclus Israelul de la deciziile esențiale pentru propria sa securitate națională. Lapid a susținut, de asemenea, că guvernul nu a reușit să transforme nici un cîștig obținut, probabil, de la începutul războiului americano-israelian din februarie, într-un avantaj strategic de durată, avertizînd că efectele se vor resimți ani de zile. „Armata a făcut tot ce i s-a cerut, publicul a arătat o reziliență remarcabilă, dar Netanyahu a suferit un eșec politic, un eșec strategic și nu a realizat nici unul dintre obiectivele pe care și le-a stabilit. Va dura ani de zile să reparăm daunele politice și strategice pe care Netanyahu le-a provocat din cauza aroganței, neglijenței și lipsei de planificare strategică”. Lapid face aceste declarații în virtutea șabloanelor sioniste care au funcționat timp de 70 de ani: securitatea Israelului înseamnă insecuritatea vecinilor săi! Liderul Partidului Democrat, Yair Golan, a calificat rezultatul drept „una dintre cele mai grave eșecuri strategice”, spunînd că succesele operaționale au fost irosite din cauza lipsei unei direcții politice clare. Avigdor Lieberman, liderul partidului Israel Beiteinu, a avertizat că armistițiul oferă Teheranului o fereastră critică pentru a se regrupa, subliniind că orice acord care ignoră programul nuclear al Iranului, arsenalul său de rachete și influența regională nu face decît să amîne o confruntare și mai distructivă.

Traficul maritim prin Strîmtoarea Hormuz rămîne în mod efectiv suspendat, cu navele care încă nu primesc autorizație pentru a tranzita. Întreruperea vine în urma unei serii de lovituri israeliene asupra țintelor din Liban și Iran, ca parte a conflictului în expansiune, acțiuni care au subminat direct încetarea focului convenită între Statele Unite și Iran și au ridicat îngrijorări serioase de securitate pentru navigația comercială. Pînă cînd Israelul nu își va opri operațiunile sale în curs, care contrazic cadrul mai larg al încetării focului, unul dintre cele mai vitale coridoare energetice ale lumii va rămîne probabil închis, iar orice speranțe de redeschidere a rutei depind de respectarea deplină a termenilor încetării focului.

Cu toate acestea, preţurile petrolului au scăzut puternic după anunţul armistiţiului, ţiţeiul Brent coborînd sub 100 de dolari pe baril. Bursele din Asia au reacţionat pozitiv: indicele KOSPI din Coreea de Sud a crescut cu peste 6%, iar Nikkei din Japonia cu aproximativ 5%. Acordul a adus o uşurare pieţelor energetice, dar doar temporară. Chiar dacă armistiţiul se menţine şi se ajunge la pace, va dura luni pînă cînd producţia şi logistica petrolieră vor reveni la normal, după perturbările cauzate de blocarea strâmtorii şi de distrugerile infrastructurii. Între timp, aprovizionarea globală rămîne redusă, iar preţurile vor rămîne ridicate.

Preşedintele Trump, în stilu-i caracteristic, a declarat că este „o zi mare pentru pacea mondială„, încercînd să prezinte armistiţiul de două săptămîni drept o victorie. „Iranul vrea să se întîmple asta, s-au săturat! La fel şi toată lumea!„, a scris Trump pe Truth Social. „Statele Unite ale Americii vor ajuta la deblocarea traficului din Strîmtoarea Ormuz„, a afirmat Trump, fără a oferi detalii suplimentare. Iranul a acceptat redeschiderea strâmtorii ca parte a armistiţiului, dar a precizat că tot traficul trebuie coordonat cu Teheran, un plus la situaţia de dinaintea războiului. Cu toate acestea, Trump a declarat că „vor exista multe acţiuni pozitive. Se vor face bani mulţi. Iranul poate începe procesul de reconstrucţie.” „Vom încărca cu provizii de toate tipurile şi vom rămîne prin zonă pentru a ne asigura că totul decurge bine”, a adăugat el, părînd să ameninţe din nou Iranul în cazul în care nu respectă acordul. „Sînt încrezător că va face acest lucru.” „La fel cum trăim în SUA, aceasta ar putea fi Epoca de Aur a Orientului Mijlociu!„, a scris Trump, potrivit site-ului publicației timesofisrael.com, din  8 aprilie.

Premierul pakistanez Shehbaz Sharif, direct implicat în negocierea armistițiului, declară, la rîndul său: „Cu cea mai mare umilință, am plăcerea să anunț că Republica Islamică Iran și Statele Unite ale Americii, împreună cu aliații lor, au convenit asupra unui armistițiu imediat peste tot, inclusiv în Liban și în alte părți, CU INTRARE ÎN VIGOARE IMEDIATĂ. Salut cu căldură gestul sagace și exprim cea mai profundă recunoștință față de conducerea ambelor țări și invit delegațiile acestora la Islamabad vineri, 10 aprilie 2026, pentru a continua negocierile în vederea unui acord concludent care să soluționeze toate disputele. Ambele părți au dat dovadă de o înțelepciune și o înțelegere remarcabile și au rămas implicate constructiv în promovarea cauzei păcii și stabilității. Sperăm sincer că „Discuțiile de la Islamabad” vor reuși să realizeze o pace durabilă și dorim să vă împărtășim mai multe vești bune în zilele următoare!

Parcă există o șansă la o nouă paradigmă regională, cînd îl asculți pe premierul pakistanez!

Iranul și-a anunțat disponibilitatea de a intra în negocieri la Islamabad, după ce, potrivit acestuia, Washingtonul a acceptat principiile fundamentale stabilite de Teheran.

Într-un comunicat, Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a descris această evoluție ca fiind rezultatul rezistenței naționale susținute și al presiunii pe cîmpul de luptă, afirmînd că forțele sale au împins adversarul într-o stare pe care a numit-o de „incapacitate istorică și înfrîngere zdrobitoare”. Potrivit declarației, de peste o lună, partea adversă ar fi căutat o încetare a ostilităților – cereri pe care Iranul spune că le-a respins în mod deliberat în urmărirea unor obiective strategice mai ample.

Teheranul a subliniat că abordarea sa a rămas consecventă: nici un angajament fără rezultate tangibile. Afirmă că este pe punctul de a atinge majoritatea obiectivelor sale de război, inclusiv slăbirea adversarului, neutralizarea amenințărilor pe termen lung și remodelarea dinamicii de securitate regionale în favoarea sa.

În ciuda termenelor limită repetate impuse de președintele american, oficialii iranieni au declarat că nu au acordat nici o importanță unor astfel de ultimatumuri. În schimb, au subliniat o strategie bazată pe rezistență și pîrghii, menținînd operațiuni militare în timp ce se pregătesc pentru negocieri dintr-o poziție pe care o descriu drept una de forță.

Discuțiile, care vor avea loc la Islamabad pe o perioadă de două săptămîni începînd cu 11 aprilie, sînt menite să finalizeze un cadru înainte de a trece la negocieri politice formale. Autoritățile iraniene au subliniat că aceste discuții nu semnifică o încetare a ostilităților, ci mai degrabă o extindere a confruntării prin mijloace diplomatice. Teheranul a dezvăluit, de asemenea, că a respins multiple propuneri din partea adversă, promovînd în schimb propriul său plan în zece puncte prin intermediul Pakistanului. Acest cadru ar include, se pare, trecerea reglementată prin Strîmtoarea Hormuz sub coordonarea Iranului, încetarea ostilităților împotriva grupurilor de rezistență aliate, retragerea forțelor americane din bazele regionale, ridicarea sancțiunilor, despăgubiri financiare, eliberarea activelor iraniene înghețate și codificarea acestor termeni într-o rezoluție obligatorie a Consiliului de Securitate al ONU.

Potrivit oficialilor iranieni, prim-ministrul pakistanez a transmis că Statele Unite au acceptat aceste principii ca bază pentru negocieri – un rezultat pe care Teheranul îl caracterizează drept o supunere în fața voinței poporului iranian.

Cu toate acestea, conducerea iraniană a semnalat o profundă neîncredere față de Washington, menționînd că negocierile vor decurge sub o supraveghere strictă și cu un minim de încredere. Oficialii au cerut, de asemenea, unitate națională și un discurs public disciplinat în această fază sensibilă, avertizînd împotriva diviziunilor interne.

Comunicatul s-a încheiat cu un mesaj dublu: dacă negocierile vor produce rezultate conforme cerințelor Iranului, aceasta va marca o victorie decisivă. Dacă nu, Teheranul a afirmat că este pregătit să continue lupta pînă când obiectivele sale vor fi pe deplin atinse; subliniind că forțele sale rămîn în stare de alertă maximă și gata să răspundă ferm la orice escaladare.

Se prea poate ca în spatele acestui armistițiu să se afle… China, beligerantul din umbră al acestui război de 30 de zile. Înainte de acest armistițiu, 1,22 milioane de barili de țiței iranian pe zi circulau către rafinăriile chinezești din provincia Shandong prin intermediul a 26 de petroliere fantomă care operau cu transpondere dark, stabilindu-se în yuani prin CIPS, care au atins 928 de miliarde de renminbi în volum zilnic pînă la 9 martie. Armistițiul scade prețurile petrolului. Nu restabilește producția petrochimică. Armistițiul pune pe pauză bombardamentele. Nu repară distrugerea în proporție de 85% a capacității de producție de armament și chimie a Iranului, confirmată de IDF! Și armistițiul nu atinge infrastructura paralelă pe care China a construit-o în timpul războiului: logistica flotei fantomă, cadrul taxelor în yuani, volumele de decontare CIPS sau lanțurile de aprovizionare non-dolar, între Golful Persic și Shandong. Războiul a distrus capacitatea petrochimică a Iranului. Încetarea focului a păstrat arhitectura energetică construită de China. Primul rezultat a fost obiectivul american. Al doilea rezultat a fost obiectivul chinez. Această afirmație nu poate fi înțeleasă decît de cei care înțeleg două lucruri esențiale. Și anume că relațiile internaționale sînt relații exclusiv de putere, iar problemele de securitate națională, regională și globală sînt întotdeauna probleme de percepție a amenințărilor, riscurilor și oportunităților, din perspectiva fiecărui actor internațional. De aceea, argumentele de ordin moral, sau de apel la sistemul de drept internațional, sînt, de fapt, argumente de categorie inferioară, care contează puțin spre deloc în decizia strategică atît a celor care vor să încalce deliberat normele de comportament internațional, cît și a celor ce decid să pună ordine în relațiile internaționale, dacă nu chiar să impună ordinea mondială.

Iranienii s-au adunat pe străzile din Teheran în întunericul dinaintea zorilor, miercuri, după anunţarea armistiţiului, însă mai mulţi şi-au exprimat scepticismul faţă de acord. Manifestanții pro-guvernamentali au ieșit pe străzile capitalei, după anunțarea armistițiului, strigînd: „Moarte Americii, moarte Israelului, moarte celor care au făcut compromisuri!”. Organizatorii au încercat la un moment dat să-i calmeze pe manifestanți, dar aceștia au continuat scandările. De asemenea, conform AP, imagini de la faţa locului arată unele persoane arzînd steaguri americane şi israeliene, acţiune frecvent întîlnită la mitingurile pro-regim din Iran. Alţii au fluturat steagul iranian şi au ţinut fotografii ale liderului suprem Mojtaba Khamenei şi ale tatălui său, fostul lider Ali Khamenei. „America s-a arătat de o sută de ori pînă acum, am mers de două ori la masa negocierilor cînd ne-a atacat”, a declarat o femeie prezentă la faţa locului, potrivit Reuters. Ea a adăugat: Nu am nici o idee de ce au acceptat”, ca de obicei, vor să cîştige timp pentru Israel”, a spus ea. În ultimele săptămîni, oficiali de rang înalt ai regimului iranian şi-au exprimat în mod repetat reticenţa de a avea încredere în SUA în cadrul negocierilor publice, subliniind că Iranul a fost atacat în timp ce negocia cu Washingtonul la începutul războiului – şi în timpul conflictului de 12 zile de anul trecut. Asta e o imagine dură a ceea ce înseamnă poporul iranian care se întreabă: la ce bun acest război? Regimul nu s-a schimbat, dar nici nu s-a radicalizat. Tinerii iranieni dețin supremația pe internet cu videoclipurile și meme-urile. Tînăra generație preia conducerea, nu are niciun complex de inferioritate și a preluat controlul războiului narativ de pe rețelele sociale din Iran, Golf, SUA și chiar Israel. E o generație crescută tot de Gardienii IRGC, cu lipsă completă de încredere în SUA, o generație ambițioasă, pragmatică, inflexibilă față de America, și foarte precaută față de unii vecini din Golf.

Singurul care a găsit fericita fereasră de oportunitate, e urmuzescul personaj Grummer, care… stă și pîndește… Perfid, cu privirea piezișă, scoțînd mai întîi numai ciocul, pe care ostentativ îl prelinge în sus și în jos pe un jgheab anume făcut la muchea tejghelei, apare la urmă în întregime… Face prin tot felul de manopere pe Algazy să părăsească localul, apoi, insinuant, te atrage pe nesimțite în tot soiul de discuții – mai ales de sport și literatură – pînă ce, cînd îi vine bine, te plesnește de două ori cu ciocul peste burtă, de te face să alergi afară în stradă, urlînd de durere. Adică-ți cere 90 de miliarde de euro și strigă pe fereastra de oportunitate deschisă larg că inamicul a atacat cu 174 de drone obiective ale infrastructurii portuare din Ismail, regiunea Odessa, dar că el a doborît 180 și a ucis 1000 de ruși în 24 de ore! Iarăși?… Îi era dor să se audă…  

În cursul dimineții, Hezbollah din Liban a oprit tirurile asupra nordului Israelului şi asupra trupelor israeliene din Liban, ca parte a armistiţiului SUA-Iran anunţat anterior, au declarat pentru Reuters trei surse libaneze apropiate grupării. Israelul a continuat însă atacurile în sudul Libanului şi a emis un nou ordin de evacuare pentru un oraş din sud, indicînd că va lovi în curînd, după ce premierul Benjamin Netanyahu a afirmat că armistiţiul de două săptămîni dintre Iran şi SUA nu include Libanul. Hezbollah urmează să emită un comunicat în care îşi va prezenta poziţia oficială privind armistiţiul şi afirmaţia lui Netanyahu că Libanul nu este inclus, au spus cele trei surse libaneze. Armata israeliană a declanşat cel mai intens val de atacuri în Liban de pînă acum, ca parte a celui mai recent conflict cu gruparea armată Hezbollah. Mai multe cartiere din Beirut, Sidon şi Tir au fost lovite, IDF descriind operaţiunile ca pe „un atac pe scară largă care a vizat centre de comandă şi infrastructura militară a Hezbollah”.

La rîndul lor, Gărzile Revoluţionare din Iran au anunţat că nu au încredere în promisiunile SUA şi că „degetul lor rămîne pe trăgaci”. Şi alţi iranieni rămîn la fel de sceptici.

Cel mai concret rezultat al confruntării militare din Golf o reprezintă posibilitatea ca SUA să-și retragă bazele militare. Qatarul este primul care a anunțat oficial retragerea forțelor militare americane din regiunea Golfului, devenind primul stat din Golf care face acest pas. Ministrul de Externe al Qatarului a declarat că țara sa a plătit un preț greu pentru găzduirea trupelor străine.

Ministrul de Externe a reiterat această determinare în timp ce descria relațiile Qatarului cu Iranul ca fiind de „frăție”, și a reafirmat hotărîrea sa că teritoriul qatariot nu va mai fi folosit niciodată pentru a submina aceste relații. Conform ministrului de externe al Qatarului, Statele Unite au încălcat promisiunile făcute Qatarului și au prioritizat constant interesele Israelului. Ca rezultat, Qatarul trebuie să suporte cea mai mare parte a pierderilor. Cea foarte mare! El a adăugat: „Dacă Statelor Unite îi pasă cu adevărat de interesele Qatarului, ele vor respecta decizia noastră de a nu ataca alte țări, dar realitatea este că ele folosesc doar teritoriul qatariot în interesul Israelului.”  Ministrul de Externe a spus că speră ca și alte țări din Golf (GCC) să urmeze acest exemplu. Ei și-au încheiat conversația subliniind că atunci cînd lumea va înțelege tacticile sioniste, abia atunci se va deschide calea spre pace!

În această imagine de ansamblu, Iranul iese în evidență ca învingător. Această decizie nu este doar o retragere militară, ci începutul unei noi ere. Dacă și alte state din Golf vor urma exemplul Qatarului, aceasta ar marca sfîrșitul liniei de apărare a Israelului și al dominației americane. Deși pare desprinsă din opera lui Urmuz, schimbarea de paradigmă nu este afișarea politicii reale fără ocolișuri și susținerea criminalilor, ci preluarea controlului de către localnici și vecini. Orientul Mijlociu Extins are o șansă!

GURA BATE GURUL VERDE

BMTF, 1APR – Știu că sînt prost, dar cînd privesc în jur, prind curaj! Concurența e mare, sînt nume sonore care-și dispută un loc mai în față… poate de aceea nici nu se prind banii de mine și tare mi-ar prinde bine vreo 3000. De euro! Dar, de unde? Concurența notorie pontează și… încasează, Balint chibițează! Ultima mare dispută o avem pe pregătirile de debarcare a forțelor terestre americane în OM, pe fofilarea IDF, pe letargia NATO și pe sesiunea de pupat gurul în gur după cum gura gurului adevăr grăiește. Mă rog, dacă tot sîntem în plină consolidare a democrației tranzacționale și a geopoliticii tranzacționale, de ce nu ar fi și ritualul pupatului în dos extrem de tranzacțional, mai ales că se poate lăsa cu niște trilioane lipsă. Și ei se zgîrcesc la 3000 de euro!

Vă reamintesc, doamnelor și domnilor, stimații mei cititori, că încercați să țineți pasul cu remarcile unui ziarist de provincie, cea mai proastă clonă a mea, din provincia provinciei, cea mai provincială provincie a tuturor provinciilor istorice și nicidecum cu un analist care, nu-i așa, e rasat de la o poștă, fornăie pe nări precum un cal de curse și pune copita pe I întotdeauna! Eu, ziaristul, neîngrijit, ușor obez și nelucrat la sală, tălîmb și ignorat de societatea ecvestră, încerc să țin pasul cu ce se întîmplă în jurul meu, pe cînd analistul e rece și calculat precum o lamă de sabie de samurai. Emoțiile întunecă rațiunea, o spun din totdeauna, eu fiind primul care mai bagă niște emoție pentru că asta-i meseria mea, sînt ziarist și nu analistul care lucrează numai din crier (sic!). Adică, prefer să scriu așa, analize de gang, să mă priceapă și nea Ilie de la sculărie (nu ăla la care vă gîndeaț voi, ăla-i de la sculament!), decît să mă confunde lumea pe stradă cu Klaus Werner… A, ce nu fac eu? Nu pup în cur pe nimeni. De aici și absența cronică a celor… 3000 de euro. Dar, presimt că în curînd unul va fi mai nefericit decît mine… (simțiți tensiunea în aer? Deja, deja au pus unii botul și-l vor face de șanț pe Morcoveață din Mar-a-Lago, ceea ce, cum spuneam, îmi dă curaj…)

Anul trecut, pe finalul unei epoci a stabilității relative, SUA şi Arabia Saudită au încheiat o serie de acorduri pe apărare, energie şi tehnologie de sute de miliarde, pe 80 de ani, fiind la modă acordurile astea epocale, precum cel între Ukraina și Marea Britanie, pe 100 de ani etc. Arabia Saudită cumpără tehnică militară de 142 miliarde de dolari, adică sisteme de apărare antiaeriană şi antirachete, avioane de luptă de ultimă generaţie, drone, plus suport în securitate maritimă şi modernizarea forţelor terestre, alte zeci de miliarde pe energie, cam un trilion de dolari în total. Întrebarea e: avea nevoie Arabia Saudită de contractele astea? Evident, nu, dar le-a semnat și plătit ca să fie acolo, în clubul select al celor care nu plătesc 3000 de euro ziariștilor! Dar, ce să vezi? Surpriză! Trump a spus zilele trecute:  „…acum lăsați-l pe prințul moștenitor al Arabiei Saudite să mă pupe în fund și să fie politicos cu mine de acum înainte”. Șoc și groază, toată lumea amintindu-și de episodul din Biroul Oval în care 47 s-a bășit prezidențial în nasul asistenței anesteziate. Trezit din anestezie, prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman a comentat politicos: „nu voi mai cumpăra arme americane” şi a încheiat rapid un acord pe apărare cu noul lord al războiului global, Zelensky, pe 8 ani, acordul urmînd a fi extins şi în alte domenii. Ukraina a făcut astfel rost de banii cu care speră să-i oprească pe ruși să danseze kazacioc pe bulevardele Parisului pentru că, nu-i așa, Ukraina stă pavăză la hotarul Europei…  Trump pare că s-a pipășat cu jet pe parteneriatul istoric dintre SUA și Arabia Saudită, care datează chiar din 1930 cînd Arabia Saudită însemna doar Kabba. Numai că, nu-i așa… Guzganul ăsta roșcovan te face din vorbe, îți fură mințile, se joacă cu capacitatea ta de înțelegere și în acest răstimp scoate din mînecile largi de bufon tot felul de cărți cîștigătoare pe care le amestecă în văzul tuturor chiar pe masa de joc din cazinoul ăsta de cartier care a devenit construcția planetară. O periferie și ea la grandoarea nemaivăzută a insului care schimbă regulile de joc în timpul partidei de (4)7 prinde!

Sigur, sînt puțini analiști pe lume și sînt și mai puțini dintre ei care știu ce spun! În schimb, mestecători și aruncători de vorbe sînt cu duiumul. Așa se face că în această cacafonie polifonică de voci, vorbe și onomatopee, cuvintele tind să-și dilueze forța lor năpraznică pe care și-o revendică direct de la Dumnezeu, ca prime zămislite. Vă amintiți ce tare dor cuvintele? Ce ravagii fac cele rostite fără gînduri? Ce daune! Ce temelie traică așează cuvintele care zidesc… ce golite de sens sînt cele rostite mereu și mereu, ca o mantră, goale pe dinăunru, fără înțelegere, fără gînduri… nu și fără consecințe: corupție… politic… imaculare… atac nuclear… sînt cîteva dintre cele care nu ne mai înfiorează. ”Am prieteni la Casa Albă, am prieteni în administrație și toți îmi spun același lucru. Ei spun că Trump a fost de acord să bombardeze Iranul pentru că Benjamin Netanyahu l-a amenințat și i-a spus: „Dacă nu bombardați Iranul, vom folosi arme nucleare împotriva Iranului”. Acum, desigur, urmașii lui Itzhak, dar se recunosc a fi fiii făgăduinței!,  nu au recunoscut niciodată că au un program nuclear, dar analiștii cred că au între 80 și 200 de focoase nucleare. Israelienii nu sînt semnatari ai Tratatului de neproliferare nucleară. Interesant este că iranienii sînt”, spune John Kiriakou, fost analist de informații și ofițer operativ CIA și anchetator senior pentru Comisia pentru Relații Externe a Senatului Statelor Unite… În acest răstimp, un consultant special al Națiunilor Unite demisionează, iar 48 de ore mai tîrziu, se scurg informații despre planificarea unui atac nuclear împotriva Iranului, ce pare ca va fi facut de Israel, același Israel maestru al disimulării multiplelor amenințări de securitate din regiune, de la Hamas, ISIS pînă la bombardarea instalațiilor de desalinizare din Golf dînd vina pe Iran!

Muhammad Safa a fost directorul executiv și reprezentantul principal la Națiunile Unite din New York, pentru „PVA”, un „Grup consultativ special” desemnat pentru probleme legate de drepturile omului. A demisionat acum 72 de ore, iar în această seară a DIVULGAT INFORMAȚII PRIVIND PLANIFICAREA UNUI ATAC NUCLEAR în conflictul din Iran, potrivit unui document dat publicității ce pare real, spun experții! Duminică, 29 martie 2026, Safa a postat date despre ceea ce susține că sînt PLANURI DE BOMBARDARE NUCLEARĂ împotriva Iranului, discutate în cadrul Națiunilor Unite. Asta începe, parcă să dea fiori! Discuții despre atacuri nucleare teroriste la Națiunile Unite! Păi, cui să te mai plîngi? Nici Partid Comunist nu mai avem, nici prim-secretar…

La Fox News, Secretarul de stat Marco Rubio rostogolește atent narativul disensiunii între SUA și NATO pentru cei cu o singură circumvoluțiune cerebrală, și aia de la caschetă: „Trebuie să ne punem întrebarea: de ce sîntem în NATO?”, răspunsul fiind evident, în noul banc-show marca Trump: America își îndeplinește obiectivul… și apoi face un pas înapoi. Gata cu poliția mondială. Gata cu protecția automată. Gata cu garanțiile. „Strîmtoarea… asta nu e pentru noi.” Asta va fi pentru Franța. „Asta va fi pentru oricine o folosește.” Adică, băbăeți, puneți mîna pe lopeți, băi, Europo și dacă vrei ceva, ieftin, din OM vino și ia-ți, cum ai făcut-o în 200 de ani de colonialism sălbatic, dacă nu, cumpără de la mine care sînt boieru la gnl și țiței. Dar, pentru aceasta este nevoie de luciditate și de înțelegerea faptului că NATO este o sursă de putere pentru SUA și nu o povară, că fără NATO, SUA devin esențialmente o putere a emisferei vestice – fapt menționat deja în Strategia de Securitate din decembrie 2025!, și că, în politica globală sentimentele și trăirile mesianice ale unor minți tulburate sînt căile sigure spre dezastru.

Pentru Europa, această abordare ar trebui să fie un semnal de alarmă. Pentru Ruthe, la fel! Pentru că, timp de decenii: securitatea a fost externalizată, vulnerabilitatea energetică a fost ignorată și puterea militară a fost lăsată să scadă, pe fondul unei dorințe sincere de pace la tot cartierul! Acum, lumea reală revine și ne găsește în plină mahmureală. Dacă America face un pas înapoi: cine protejează rutele comerciale critice? Cine asigură liniile de alimentare cu energie? Cine reacționează cînd se întîmplă din nou escaladarea? Cine plătește pentru sabotarea Nord Stream? Ar trebui, propria conducere! Aici nu e vorba de geopolitică, doar, ci de consecințe pe termen lung pentru mahmurul cetățean european, pe care, deși îl ustură puțin gurul de la curcubeeee, nu realizează deplin că Lumea se schimbă. Și Europa nu este pregătită!

Fidel principiului prin care ne face din vorbe, președintele Trump a prelungit ultimul ultimatum adresat Iranului, pînă luni, pe 6 aprilie, răstimp în care vă invit să urmăriți cum se mișcă banii pe burse, cotațiile la petrol, gaz, îngrășăminte, aluminiu, grîu și tot ce mai vreți, cu cît închid vineri și cu ce trend deschid luni, 6 aprilie. În principiu, discutăm de vorbe goale menite să pară o intenție de negociere, cînd, de fapt, diplomația americană directă din ultimele zile reprezintă doar un spectacol de televiziune. Secundar, deci! Însă, prezența la Islamabad a Arabiei Saudite, Turciei și Egiptului indică îngrijorarea reală a statelor din Golf față de răspunsurile militare iraniene și dilema serioasă a acestora de a alege între vecinul supărat, dar corect, și Acordurile Abrahamice care le vor arunca în luptă alături de binomul Israel – SUA. Va fi interesant, pentru că în acest război, iranienii nu se strîng în „jurul regimului”, ci în „jurul țării”. Și sînt 90 de milioane, iar posibila invazie la sol grăbește procesul de repatriere.

Personal, m-am înșelat cînd am spus că Rusia nu va intra în Ukraina. Încerc acum: Insula Kharg nu va fi ea cea invadată. Cred că este o țintă falsă lansată la derută, pentru a putea debarca pe un teritoriu care controlează efectiv strîmtoarea Hormuz și navigația în Golful Persic: sînt vreo cinci insule, greu de citit și de reținut – americanii le-ar boteza direct Alfa, Bravo, Charlie, Delta, Echo – îndelung disputate de Iran și Emiratele Arabe. Iranul le controlează din 1971 și tot de atunci ceilalți vecini contestă acest drept al Teheranului. Kharg nu se află în această dispută și poate de aceea aici se află principalele instalații de export de petrol ale Iranului. Însă, în cazul unui atac terestru este bine de știut că: statul iranian este defensiv și nu se va angaja în acțiuni militare agresive, dar dacă se iau măsuri împotriva sa, acesta va provoca pierderi mari agresorului. Și ar mai fi ceva: dacă pușcașii marini debarcă oriunde în Iran, Statele Unite nu sînt pregătite să se retragă din regiune, în ciuda retoricii de bîlci medieval! Personal cred că în acest moment SUA nu au nici o intenție de a se retrage din Orientul Mijlociu Extins. Din potrivă, nebunia lui 47 încearcă să scoată din joc furnizorii de energie ieftină ai Chinei și să blocheze atragerea Orientului Mijlociu în sfera de influență a Beijingului, proces aflat în plină derulare! Pentru că, așa cum spuneam și în alte articole, dacă în Ukraina a fost vorba de Rusia, în Iran este vorba despre China și proiectul său economic global, iar acum, prin acest măcel Trump vrea să mențină SUA în poziția de hegemon global în fața Chinei.

Dacă citim ce scrie de cîțiva ani unul dintre foarte puținii analișt de geopolitică lucizi și profesioniști, dr. Alba Popescu, China crează ”comunitatea destinului comun al omenirii”, sintagmă care definește sfera de influență pe care Beijingul o construiește pe 4 continente – Asia, Europa, Africa, America de Sud – și 4 oceane – Pacific, Indian, Atlantic, Arctic – , sferă de influență care are la bază Inițiativa geoeconomică a Drumului și Centurii Mătăsii, peste care s-au suprapus Inițiativa de Securitate Globală, Inițiativa de Guvernanță Globală și multitudinea de inițiative menite să îi asigure supremația globală tehnologică și civilizațională.

În fața unui asemenea puzzle complicat și armonios, orice inițiativă din bîtă, inițiată de SUA ar părea soprtită eșecului, dar  tot acest tumult geopolitic este parte integrantă a contra-strategiei americane a bîtei, care a început în perioada primei administrații Trump și au continuat acum, prin scoaterea din joc a surselor ieftine de hidrocarburi ale Chinei: Sudanul, Nigeria, Venezuela, Iranul.

Mă întorc! Gura bate sigur gurul, iar declarația zilei ne vine tot de peste ocean. Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvînt a Casei Albe a ținut obișnuita conferință de presă. La un moment dat, un jurnalist o întreabă dacă și țările din Golf trebuie să plătească pentru apărare. Leavitt a confirmă senină că Donald Trump este interesat ca țările arabe să achite cheltuielile Washingtonului pentru operațiunea militară împotriva Iranului: ”Cred că este un lucru de care președintele ar fi foarte interesat, făcîndu-le un apel în acest sens. Nu mă voi grăbi să vorbesc înaintea lui despre această chestiune, dar este, cu siguranță, o idee pe care știu că o are și ceva despre care cred că veți auzi mai multe de la el.”

Așadar, Trump vrea să pună la plată statele din Golf pentru războiul pe care îl poartă împreună cu Israel. Mai mult, a și informat statele din Golf despre asta. Între timp, SUA nu reușește să convingă Europa să se implice. ”Taxa de șmecher” impusă de Trump pentru războiul din Ukraina este atît de profitabilă pentru 47, încît se întoarce și în Golf. Evident, la alte dimensiuni! Plătesc fraierii de serviciu! Ce înțelegem noi de aici? Păi, ce spuneam la început: să nu credeți că nebunul e prost! Trump 47 ne face din vorbe și ne duce unde vrea el după care își numără profitul. Cele două războaie îmbină perfect interesele geopolitice și de securitate cu cele pur economice. Trump a transformat securitatea globală în produs comercial – I-a luat pîinea de la gură lui Erick Prince! De aia părintele Blackwater e foc și pară pe roșcovanul de la Mar-a-lago! – într-o operațiune de repoziționare a pieței globale de energie, împachetată abil în discurs de securitate și solidaritate cu Israelul care-și dorește, prin Haifa, poziția de hub energetic global la Marea Mediterană ( poziție dorită din 2002, de la Războiul din Iraq!) spunînd prin vocea genocidară a lui Bibi: trageți conductele la Haifa și scăpați de presiunea strîmtorilor! Este o geopolitică tranzacțională în care toată lumea plătește și unul singur

Și mă tot gîndesc, ca prostu fără concurență: bă, da ăștia se bat ca orbii pentru petrol și gaz, nici unul nu ar bombarda un panou solar, o fermă eoliană, ceva Verde, eco acolo…

Cum se vede din Armenia o înfrîngere mai mult decît 1000 de cuvinte

BMTF, 18 mar – Relațiile internaționale sînt relații bazate eminamente pe putere. Și asta nu de acum, de cînd a revenit Donald Trump la Casa Albă, ci de mii de ani, de cînd citim istoria bazată pe state, frontiere, schimburi economice etc. Într-o astfel de demonstrație de forță, soft power-ul modelează natura dominației. MORALITATEA, NU se află între argumentele de soft power! Nici în modelarea relațiilor internaționale, nici în cea a guvernanței interne. Pe cale de consecință, mi se pare o lipsă totală de inteligență să soliciți criterii morale într-o situație internațională sau în cazul unei decizii guvernamentale cu impact negativ în rîndul populației. Stați departe de sfaturile celor care apelează la moralitate și exploatează în exces latura emoțională a relațiilor internaționale/război/decizii politice!

Politologul armean Arthur Kachikan spune că stăm pe mormîntul proaspăt al fiecărei idei pe care omenirea a avut-o vreodată pentru a opri războiul, iar oamenii care au pretins că apără democrația sînt cei care țin lopata în mînă. Acest război este sfîrșitul lumii așa cum o știm, constată apocaliptic Kachikan, care deține un doctorat în Relații Internaționale la Universitatea Stanford, unde s-a specializat în politica marilor puteri și intervenții în sistemul internațional. Locuiește în Erevan și predă la Universitatea Ruso-Armeană. Este un invitat frecvent în emisiuni de analiză, precum podcastul Groong, unde discută despre securitatea națională și este adesea o voce critică la adresa actualei conduceri a Armeniei, argumentînd că țara a devenit izolată diplomatic. Analizele sale sînt apreciate pentru rigoarea academică, deși sînt considerate de unii observatori ca avînd o înclinație spre realismul politic tradițional.

Îl cred pe Kachikan, pentru că au un simț aparte al Apocalipsei. Ei știu extrem de bine cum te vor dispărut din istorie și cum să supraviețuieși sub pămînt, la propriu! În cartea sa „Imperium”, celebrul reporter polonez Ryszard Kapuściński descrie modul emoționant în care armenii și-au salvat manuscrisele și cărțile vechi, considerîndu-le tezaurul național suprem, adesea cu prețul vieții: ascunse în pămînt și în crăpăturile stîncilor. Un popor care-și dă viața pentru cărți, e un popor al dăinuirii. Un popor al Cărții, dincolo de cele trei care însîngerează Omenirea! În perioadele de invazii și persecuții, armenii și-au îngropat manuscrisele prețioase în pămînt la fel cum armatele învinse își îngroapă drapelele pentru a nu fi pîngărite. Kapuściński menționează că multe dintre manuscrisele salvate sînt pătate de sînge, subliniind că ele au fost recuperate prin sacrificiu uman. Locațiile unde cărțile au fost ascunse nu au fost uitate, ci transmise din generație în generație, ceea ce a permis recuperarea lor ulterioară. Un alt aspect cheie al salvării culturii scrise armene este efortul instituțional de a aduna și conserva aceste manuscrise într-un loc sigur, precum Matenadaran din Erevan – un Institut al manuscriselor, departe de distrugerile imperiale.

În „Imperium”, Armenia este prezentată ca un loc al supraviețuirii, unde cultura a fost păstrată prin acești „gardieni” ai scrisului, în pofida încercărilor repetate de a le distruge istoria. Ei înșiși sînt ISTORIA. Care, alături de Khachkar și Pataraki, constituie elementele centrale ale spiritualității și identității armene, pe care Ryszard Kapuściński le-a explorat cu o fascinație aparte în scrierile sale.

Patarak se referă la Sfânta Liturghie în Biserica Apostolică Armeană. Cuvîntul provine din rădăcini vechi ce înseamnă „sacrificiu” sau „ofrandă”, simbolizînd jertfa lui Hristos, celebrat cu o muzică ritualică profundă, adesea bazată pe psalmi armenești cîntați în cor, care creează o atmosferă de o frumusețe austeră și mistică, arhaică și melancolică, ecoul unei istorii marcate de suferință și reziliență, o legătură directă între poporul armean și divinitate, păstrată neschimbată de secole.

Khachkar – khach / cruce, kar / piatră – reprezintă cel mai puternic simbol vizual al Armeniei. Sînt stele funerare sau comemorative, sculptate manual în piatră. Se spune că există peste 50.000 de khachkar-uri în Armenia și că nu există două identice.

Psalmii și crucile de piatră sînt „codul genetic” al unei națiuni care a supraviețuit prin credință și memorie culturală în fața unor imperii care au încercat să o șteargă de pe hartă. De aici se revendică Arthur Kachikan și de aceea am încredere în analizele sale. Bine, l-a ferit Dumnezeu să aibă în jur un Cărtărescu, Liiceanu, Caramitru sau Bolojan și Băsescu!

Într-o analiză extrem de recentă, Kachikan a dat un verdict așteptat: acesta este sfîrșitul lumii așa cum o știm noi! Războiul din Iran nu este un alt conflict regional. Este cutremurul final care îngroapă întregul sistem construit de omenire după 1945. Fiecare pilon pe care s-a construit realitatea internațională după război, s-a prăbușit în neantul minților întunecate. Bezna minții! Dreptul internațional nu mai există, legitimitatea globală și opinia publică au dispărut cu totul, fiecare tratat de control al armelor, de la INF la ABM și Open Skies, a dispărut, neproliferarea s-a încheiat, armele nucleare se vor răspîndi acum și nu va fi doar Israelul cea mai ascunsă și perfidă tumoră a lumii nucleare! Visul liberal este mort! Patru sute de ani de gînditori și teoreticienii liberalismului democratic au susținut că democrațiile nu se vor ataca niciodată între ele. Ei bine, acea promisiune a murit în momentul în care democrația conducătoare a lansat acest război, iar NATO NU s-a aliniat în spatele Americii. „Sfîrșitul istoriei” și Fukuyama sînt acum îngropate oficial lîngă Liga Națiunilor și Uniunea Europeană.

Politologul armean spune că acest conflict ne poartă printr-un cimitir: Liga lui Wilson, Noua Gîndire a lui Gorbaciov, Noua Ordine Mondială a lui Bush, chiar și MAGA. Pare să aibă dreptate! Toate idealurile de echilibru, securitate comună și compromis sînt acum pietre funerare. Acele Khachkar armenești, pe care chiar liberalii care le-au predicat ca reguli fundamentale, le-au dărîmat! Prin ei înșiși! Sau, prin ei înșiși au plătit pentru Călin Georgescu pe TikTok!

Mașina de război americană s-a izbit de zidul persan din Orientul Mijlociu, care, la fel ca zidurile istorice ale Babilonului, rezistă bombardamentelor, asasinatelor țintite și deceniilor de hărțuire diplomatică și sancțiuni economice. Dincolo de a fi o lovitură magistrală, chiar și economică, războiul împotriva Iranului se dovedește a fi un dezastru total pentru Washington, dezvăluind contradicțiile profunde ale hegemonului imperialist, care încearcă să-și mențină statutul cu un cost economic și politic nesustenabil. Sigur, nu spun nimic de cei cîțiva fericiți ai sorții cărora pronia cerească le-a pus mîna în cap și trilioane în buzunare. Cîțiva! O mică gașcă de derbedei planetari pe care Kapuściński nu i-a cunoscut, iar Kachikan nu-i numește din pudibonderia gînditorului intelectual rafinat. Planeta întreagă a fost luată ostatic de găști de răufăcători. Ce mai sînt țările dacă nu ambalaje goale de conținut? Populația pare să fie doar o grămadă de gîndaci de bucătărie îmbulzindu-se la jegul puțin de pe fundul lăzii. Nimic pentru popor, totul este pradă! Găști. Gangsteri. Mafioți. Hoți mărunți de buzunare din mahalalele Europei, Cerșetori stilați și curve blenoragice. Priviți imaginile cu BoloJaf și veți descoperi un personaj fascinant! Sergiu Nicolaescu l-ar fi putut distribui ușor în rolul unui cap de Mafie din Bucureștiul anilor 30! Sergiu Nicolaescu a murit! Alți regizori l-au distribuit pe orădian în rolul de mafiot! Că îl ajută fața! Ca pe marele Nuni Anestin! Mă rog, am deviat rău de tot. Mă întorc!

Iranul a schimbat regulile jocului. Proiecția forței din baze militare sigure amplasate în jurul entității sioniste din Orientul Mijlociu, precum vase de luptă în jurul unui portavion terestru, a fost compromisă de un nou mod de a duce războiul. Teheranul și-a petrecut întreaga viață pregătindu-se pentru un război existențial împotriva Israelului și a SUA! Acest moment a venit! Iar SUA se ruinează în beneficiul exclusiv al complexului său militar-industrial! Dacă războiul din Ukraina a demonstrat ceva, este că industria militară americană este orientată spre generarea de profituri, spre satisfacția acționarilor săi și spre proiectarea puterii mai degrabă în mintea noastră, decît spre în cazul unui război prelungit. Sigur, aceste propoziții pot crea o oarecare undă de emoție numai în cazul în care cuiva îi pasă de construcția caducă a statului națiune, de noțiunea perimată de popor și elementul constituțional care prevede că gansterii aleși lucrează pentru bunăstarea națiunii. Dacă nu, nu!

Pe plan politic, eșecul este și mai răsunător. Washingtonul credea că poate reproduce modelul venezuelean sau, în caz contrar, poate repeta scenariul syrian. Deși societatea iraniană se fracturase în ultimele decenii din cauza problemelor economice, politice și sociale, agresiunea sionisto – americană i-a restabilit coeziunea. Războiul pe care Israelul și SUA îl duc împotriva Iranului nu este doar un act de agresiune, ci un adevărat război existențial care zguduie din temelii întregul aranjament din Orientul Mijlociu Extins, bazat pe vasalități regionale. Modelele lor economice – puternic dependente de stabilitate, lux, capital străin și turism – s-au dovedit incompatibile cu războiul deschis. Găzduirea bazelor americane nu mai este percepută ca o umbrelă de securitate, ci ca o vulnerabilitate uriașă. Prin urmare, acest război va schimba total realitatea geopolitică a acestei părți a planetei.

În fața acestui tablou sumbru,Trump pregătește deja terenul pentru o retragere deghizată în triumf. Președintele începe să repete un discurs de ieșire, afirmînd că „nu mai este nimic de făcut acolo”. Din păcate, și sper să greșesc, cubanezii vor plăti prețul pentru înfrîngerea SUA în Iran!

Trump a declarat că războiul din Iran este în curs de finalizare, dar nu săptămîna aceasta, că are altă trebă…

BMTF, 10 mar – Preşedintele american, Donald Trump, a susţinut o conferinţă de presă în Florida, în contextul în care războiul din Iran intră în a doua săptămînă, iar distrugerile infrastructurii civile și economice iraniene sînt fără precedent. Cam asta a declarat președintele american:

Donald Trump: Aşteptăm să vedem ce se întâmplă înainte să îi lovim. Putem să îi eliminăm cu totul într-o singură zi. Ar duce cu siguranţă la o scădere cu 90% a mai multor lucruri, dar în special a lansărilor de rachete iraniene şi 83% în lansările de drone, după cum ştiţi. Lansările de drone sunt aproape închise, dar suntem la peste 90% scădere a lansărilor iraniene de rachete. Aşadar, foarte greu de reprodus şi foarte greu de obţinut. Este ceea ce am putut face cu ajutorul unui echipament extraordinar, cu mulţi oameni inteligenţi. Imediat ce ei au trimis rachetele în sus dintr-un lansator, noi am putut să distrugem acel lansator într-un interval de cinci minute sau mai mic, cu mare acurateţe. Aşadar, acum dispunem de interceptoare la cost redus care combat eficient dronele iraniene şi bombardierele noastre B-2 au aruncat recent zeci de bombe de aproape o tonă pentru a distruge lansatoare de rachete de pe întreg teritoriul Iranului, lansatoare care în multe cazuri erau ascunse adânc sub pământ. De asemenea am anihilat bazele de producţie pe care regimul le folosea pentru a construi drone şi rachete la o rată la care nimeni nu credea că este posibil. Ştim unde se află toate, le distrugem foarte rapid. Ne aflăm cu mult în avans faţă de calendarul nostru iniţial, aş spune că nu credeam că ne vom afla în acest punct în mai puţin de o lună. Pe lângă faptul că am eliminat conducerea de două, poate de trei ori şi, după cum ştiţi, vrem să fim implicaţi. Nu vrem un alt preşedinte care poate nu ar vrea să facă ceea ce vreau eu să fac – pentru binele lumii, pentru binele ţării noastre – să fim blocaţi într-o situaţie, în cinci sau zece ani de acum înainte. Aşa că noi credem că ei ar trebui să pună la conducerea ţării un preşedinte care să poată fi capabil să facă ceva pentru schimbare, în mod paşnic. Ei fac asta de 47 de ani, omoară oameni de 47 de ani – ei au fost puternic implicaţi în toate incidentele când au murit oameni în urma exploziei unor bombe amplasate la marginea drumului. Au murit sau trăiesc acum fără mâini, fără picioare, cu o faţă care a fost distrusă atât de rău. Regimul iranian atacă americani şi răspândeşte teroare de 47 de ani, iar în pofida acestor oportunităţi nenumărate de a renunţa la ambiţiile lor nucleare – pe care le-au avut – în urmă cu puţin timp ei i-au spus domnului Witkoff – care se află chiar aici – au spus, practic că vor să continue să construiască arme nucleare. Dacă noi nu i-am fi lovit în operaţiunea „Midnight Hammer”, dacă nu am fi lovit potenţialul lor de îmbogăţire a uraniului şi nu am fi făcut acest lucru atunci, ei ar fi avut o armă nucleară, ar fi folosit-o demult. Şi, cel puţin Israelul ar fi fost anihilat. A fost un mare noroc că am avut curajul să facem asta, că am avut piloţii talentaţi şi echipamentul extraordinar al bombardierelor B-2. Apropo, am mai comandat încă 25 – versiunea mai nouă, mai bună. Avem cea mai măreaţă armată din lume, avem cel mai bun echipament din lume, de departe. Puteţi vedea asta, indiferent unde mergem. Este încă nevoie de oameni care să le folosească, iar aceştia sunt oameni pe care îi preţuim. Chiar şi după ce le-am distrus cele mai importante situri nucleare în operaţiunea „Midnight Hammer”, ei nu au negociat niciodată cu bună-credinţă. Au continuat să spună – vrem să construim nuclear, vrem să îmbogăţim – la niveluri care erau inacceptabile şi chiar au refuzat o ofertă pentru combustibil nuclear gratuit, nelimitat, pentru totdeauna, în scopuri civile. Nu au fost interesaţi de asta, pentru că ei voiau să construiască o armă nucleară. În schimb, regimul încerca să îşi reconstituie programul de arme într-un complex diferit, nu se puteau întoarce la cele trei situri pe care noi le-am distrus. Dar începeau să lucreze la un alt complex, voiau să meargă mult mai adânc şi au început procesul. În timp ce construiau rapid rachete balistice convenţionale, voiau să facă totul în acelaşi timp – să ameninţe bazele noastre de peste hotare şi în curând să ajungă chiar pe teritoriul nostru. Intenţia regimului era să folosească această ameninţare balistică exponenţial mai mare pentru a ne face imposibile, practic, orice demersuri de a-i împiedica să obţină o armă nucleară. Aşadar, aşa cum aţi văzut probabil, aveau un număr uriaş de rachete – cele mai multe fiind acum folosite sau distruse – şi folosite fără succes, pentru că, în cea mai mare parte, am reuşit să le doborâm pe toate. Ce tehnologie incredibilă, rachetele Patriot, incredibil./mbrotacel

Au început să construiască rapid rachete convenţionale şi ar fi putut să ajungă curând la bazele noastre din afara graniţelor şi chiar la teritoriul naţional. Ameninţarea balistică era imposibil de ignorat şi se pregăteau să continue demersurile pentru a obţine arma nucleară. Am reuşit să le distrugem mare parte din capacităţile balistice. Tehnologia laser pe care o avem acum este incredibilă şi cu ajutorul acestei tehnologii facem operaţiunile mult mai sigure şi mult mai ieftine. Pe baza a ceea ce îmi spuneau cei din guvern, am ajuns la concluzia că ne vor ataca, dacă nu vom porni această misiune. Au făcut ceva foarte stupid, şi-au atacat vecinii,

ţări neutre în mare parte sau care nu ar fi vrut să se implice în acest conflict, dar care au fost atacate. Drept urmare, iranienii au obţinut efectul advers, iar vecinii lor au venit de partea noastră şi i-au atacat chiar cu succes. Mă uit la Arabia Saudită, mă uit la Emiratele Arabe, la Qatar, dar şi la alte state. Sunt ţări care au fost atacate. Când am început conflictul, am crezut că cineva a greşit,

Dar nu! Către Emiratele Arabe s-au tras o mie de rachete. Îmi amintesc că printre primele lucruri pe care le-am spus a fost că voi opri Iranul să obţină arma nucleară; am spus-o încă din 2015. Deveniseră o ameninţare şi mai mare, dar am de gând să nu mai fie o ameninţare. pe măsură ce vom continua operaţiunea Epic Fury. Nu voi permite unui regim terorist să ţină lumea ostatică. Dacă vor recidiva, vor fi loviţi mult mai dur şi mă voi îndrepta spre ţintele uşoare, de nu vor mai putea să se recupereze niciodată. Lumea va fi mult mai sigură fără ameninţarea iranienilor, fără ameninţarea nucleară. Avem foarte multe nave acolo, avem cel mai bun echipament militar din lume, în timp ce majoritatea navelor lor de luptă au ajuns pe fundul mării. Îi vom lovi atât de tare, încât nimeni nu îi va mai putea ajuta să-şi revină vreodată. În ultimii ani, regimul şi apropiaţii lor terorişti au lansat atacuri, dar noi vom pune capăt acestor lucruri odată pentru totdeauna. Am redus preţul petrolului pentru familiile americane, a fost o excepţie şi un moment care trebuia făcut. Statele Unite oferă asigurare pentru transportatorii de petrol din regiune, poate chiar să mergem pe mare alături de ele, să-i protejăm. Dacă vor fi încercări de a le ataca, preţul pe care îl vor plăti va fi atât de mare, încât îşi vor dori să nu fi dat niciodată acel atac. Trebuie să menţinem circulaţia prin Strâmtoarea Ormuz. Noi, pe plan intern, avem foarte mult gaz natural, foarte mult petrol, avem şi sursa din Venezuela şi lucrăm foarte bine cu administraţia de acolo. E o sursă foarte importantă de petrol şi de gaz./csimion

Dar suntem într-o poziţie foarte bună, dar vrem să fim corecţi cu celelalte părţi ale lumii, inclusiv cu ţări precum China. Foarte mult din petrolul de care are China nevoie, circulă pe acolo, facem asta pentru că avem o relaţie bună cu preşedintele Xi şi, de fapt, noi protejăm întreaga lume de ceea ce vor să facă nebunii aceştia din Iran. De asemenea, intenţionăm să ridicăm sancţiuni asupra unor ţări pentru a reduce preţul petrolului. Când va veni vremea, marina militară americană va escorta navele cu petrol. Avem cele mai bune nave care pot curăţa de mine apele. Sperăm să nu fie nevoie să intervenim, dar dacă vor intra în acest joc, îi vom lovi cu o putere cum nu au mai văzut până acum. Suntem mult înaintea programului asumat pentru Iran. Armata noastră este cea mai bună din lume, are cei mai buni oameni şi cel mai bun echipament, nimeni nu a mai văzut aşa ceva. Iranul era o putere foarte mare. Dacă nu i-am fi lovit, ar fi ocupat întreg Orientul Mijlociu, aveau mii şi mii de rachete la dispoziţie, majoritatea sunt acum distruse, dar ar fi preluat Orientul Mijlociu dacă nu interveneam. Armele lor erau îndreptate spre ţările din regiune care nu aveau nimic de a face cu Iranul, au încercat să distrugă Israelul şi să ocupe Orientul Mijlociu, aşa că i-am oprit la timpul potrivit şi suntem foarte mândri că ne-am implicat în această misiune care se va termina curând. Dacă vor îndrăzni să înceapă din nou, vor fi loviţi şi mai puternic.

Reporter: Sunteţi de acord cu noul lider suprem al Iranului? Ne puteţi vorbi mai mult despre discuţia telefonică cu Vladimir Putin? Donald Trump: Am avut o discuţie foarte bună la telefon cu preşedintele Putin. Am vorbit despre Ucraina, o luptă care nu se mai încheie, e foarte multă ură între preşedintele Putin şi preşedintele Zelenski, pare că nu reuşesc să se înţeleagă. Am vorbit desigur şi despre Orientul Mijlociu. Putin vrea să fie de ajutor. I-am spus că ar fi mai de ajutor să se încheie războiul cu Ucraina. Am avut o discuţie bună şi vrea să aibă un rol constructiv.

Reporter: Aţi spus că se va termina repede misiunea din Iran, credeţi că în această săptămână?

Donald Trump: Da, cred că destul de curând. Tot ce aveau s-a încheiat, inclusiv conducerea s-a dus. De fapt două rânduri de conducere au fost asasinate, foarte mulţi oameni nici măcar nu au auzit despre cei care au preluat puterea. Atacurile noastre au fost foarte eficiente.

Reporter: Ce ar obţine Statele Unite dintr-o înţelegere cu cei din Cuba?

Donald Trump: Marco Rubio face o treabă foarte bună, cred că va rămâne în istorie drept cel mai mare secretar de stat al Statelor Unite. Iată ce am făcut ca şi administraţie cu ajutorul lui, cei din Cuba au încredere în Marco Rubio, are şi încrederea poporului american, pentru că a avut succes oriunde a mers; de altfel şi vorbeşte limba oamenilor de acolo. Ar putea fi o preluare prietenoasă, ar putea să nu fie o preluare prietenoasă. Cei din Cuba nu au energie, nu au bani, au mari probleme din punct de vedere umanitar, s-au purtat urât cu foarte mulţi oameni. Oamenii sunt foarte importanţi pentru mine, ştiu prin ce au trecut, oamenii din Cuba. Oamenii de afaceri cubanezi care au venit în Statele Unite au devenit printre cei mai de succes afacerişti. Unii dintre ei îmi sunt prieteni. Regimul Castro a fost unul brutal, trăiau pe spatele Venezuelei, dar acum nu se mai întâmplă asta. Nu mai au energie, nu mai au bani. Noi am tăiat de la sursa lor de finanţare. Deci fie fac un târg cu noi, fie îi vom obliga foarte uşor să ajungă la o înţelegere.

Reporter: Atacul asupra şcolii de fete din Iran, vă asumaţi responsabilitatea?

Donald Trump: Să ştiţi că rachetele Tomahawk sunt folosite şi de alte state, chiar şi Iran are rachete Tomahawk. Faptul că o rachetă Tomahawk a căzut acolo e foarte generic. E o chestiune care e investigată acum să vedem de unde provine.

Reporter: Aţi spus că războiul este foarte complet, dar şeful apărării spunea că este doar începutul.

Donald Trump: Am putea spune că este începutul construirii unei noi ţări. Nu au marină militară, nu au apărare aeriană, nu au avioane, nu au echipamente, nu au radare, nu au comunicaţii militare şi nu mai au conducere cei din Iran. Putem spune în acest moment că este un succes incredibil sau putem merge mai departe şi vom merge mai departe. Dar marele risc în acel conflict s-a încheiat după primele trei zile. Dacă vă gândiţi, am distrus o marină militară foarte puternică. Aveau nave militare de tipul celor pe care le cumperi când vrei să câştigi bătălii şi acum toate sunt pe fundul mării. Forţele aeriene militare sunt distruse, mai au doar 25% din drone. Dar am ţintit fabricile unde se fabrică aceste drone, chiar în aceste momente sunt lovite din nou. Rămâne la latitudinea mea şi a oamenilor din administraţia Trump ce vrem să facem.

Reporter: Vorbeaţi despre ridicarea unor sancţiuni în privinţa petrolului.

Donald Trump: Preţurile petrolului au crescut artificial ca urmare a acestei intervenţii militare pe care eu o consider favorabilă. Ştiam că preţurile vor mai creşte, dar nimeni nu cred că se gândea că vom avea succes atât de rapid. A fost un succes militar nemaivăzut până acum. Avem cele mai bune echipamente militare şi cred că avem cei mai buni generali şi totul a decurs foarte rapid. Am discutat despre ritm cu preşedintele Putin. A fost foarte impresionat de ce a văzut. Ştiţi că Iran era o putere militară puternică. Ştiţi că am avut atacul iniţial pe care l-am dat împreună cu Israelul, asta după atacul de anul trecut asupra capabilităţilor nucleare. Erau foarte aproape de a avea arma nucleară. Succesul militar pe care l-am avut în Iran este fără precedent.

Reporter: Le-aţi spus colegilor din Congres că nu veţi semna nicio lege până când legea „Save America” nu va trece.

Donald Trump: Pentru a adopta acea lege e nevoie de voturile democraţilor. Legea „Save America” presupune identificarea votantului. Când merge să voteze, să prezinte un act de identitate cu fotografie, e nevoie şi de confirmarea că votantul este cetăţean al Statelor Unite ale Americii şi vom reduce votul prin poştă, cu excepţia celor cu dizabilităţi, a militarilor, a celor care sunt plecaţi din ţară. Am mai adăugat câteva prevederi în lege: fără bărbaţi în sporturile pentru femei şi interdicţia mutilării copiilor. Sunt nişte puncte foarte bune în această lege. Chiar şi democraţii sunt de acord cu principiile din această lege. Singurii care se opun sunt cei din conducerea democraţilor, pentru că vor să trişeze la alegeri. Va trebui să ne luptăm pentru această lege. Sunt aici ca să fac o treabă foarte bună pentru ţară, dar nu vom mai avea o ţară dacă vom avea alegeri corupte, necinstite, aşa cum am văzut în ultima perioadă de timp. Nimeni nu are un sistem de vot prin poştă, aşa cum avem noi. Ştiţi de ce? Multe ţări au renunţat pentru că e un sistem corupt. Şi Jimmy Carter a spus că nu poţi avea vot prin corespondenţă, pentru că este necinstit şi ne vom lupta pentru asta.

Reporter: Aveţi informaţii că Iran a activat celule teroriste din Europa?

Donald Trump: Monitorizăm această problemă, încercăm să oprim shutdown-ul guvernamental impus de democraţi, ceea ce arată că probabil îşi urăsc ţara, dar cu toate acestea, avem informaţii foarte clare din partea serviciilor cu privire la aceste celule, le avem sub supraveghere şi suntem cu ochii pe foarte multe elemente suspecte. Cea mai mare problemă este shutdown-ul guvernamental impus de democraţi, care nu ne permite să facem ceea ce e de făcut.

Reporter: Noul lider suprem e o ţintă?

Donald Trump: Nu aş vrea să spun asta, dar sunt dezamăgit, pentru că noi credem că alegerea lui va duce către probleme similare pentru Iran.

Reporter: La cine vă gândiţi că ar putea prelua totuşi conducerea în Iran?

Donald Trump: Îmi place ideea unui lider venit din interior. Această reţetă se aplică foarte bine în Venezuela. Preşedinta Delcy face o treabă foarte bună în Venezuela, de exemplu. Dacă vă amintiţi situaţia din Irak, toată lumea şi-a pierdut acolo funcţia, politicienii, poliţiştii, militarii. Şi ştiţi ce au devenit? Au devenit ISIS şi nu vreau să se întâmple asta şi aici. Aş vrea ca oameni din interior, uitaţi, se vorbeşte despre fiul şahului care să preia conducerea, chiar dacă nu a mai fost acolo de foarte mulţi ani. Până acum, această formulă de conducere din interior a fost foarte bună, a mers extraordinar în Venezuela. Apropo, din Venezuela am scos 100 de milioane de barili de petrol./geftene Ar trebui să vedeţi cât de frumos arată procesul de aducere în ţară a petrolului de acolo în rafinării speciale pentru a-l procesa. E practic un parteneriat cu Venezuela, ne înţelegem foarte bine, şi e foarte bun parteneriatul pentru Venezuela şi pentru Statele Unite.

Reporter: Aţi sugerat că Iranul a pus mâna pe o rachetă Tomahawk pe care ar fi putut-o lansa asupra şcolii de fete din ţară. De ce sunteţi singurul care spune asta?

Donadl Trump: Nu am destule informaţii despre acest lucru, e o chestiune care e sub investigare acum, dar, după cum ştiţi, rachetele Tomahawk sunt folosite de numeroase alte naţiuni, le cumpără de la noi. Aştept un raport final al incidentului de acolo.

Reporter: Aţi spus mai devreme că am câştigat în multe feluri, dar nu am câştigat destul. Ce înseamnă destul?

Donald Trump: Destul înseamnă că în următoarea zi nu se vor reapuca să lucreze la o armă nucleară. Vreau să mă pot uita la alţi oameni din administraţie şi să le spun: nu au cum să mai facă asta. Când mi-a spus Steve Witkoff că au de gând să se reapuce de arma nucleară, i-am spus că trebuie să luăm problema în mâini. Şi-au petrecut foarte mult timp dezvoltând armament care putea fi folosit împotriva Statelor Unite, împotriva Israelului, împotriva unor ţări extraordinare care ne sunt aliate. Ar fi lovit aliaţii fără nicio problemă, dacă nu i-am fi lovit noi primii. Cred că planul lor era să ocupe întreg Orientul Mijlociu. Dacă operaţiunea de anul trecut nu ar fi avut loc, ar fi avut în câteva săptămâni arma nucleară. Dar ce am făcut noi, i-a dus în spate în acest demers, dar în următoarele şase luni au reuşit să cumpere şi să fabrice foarte multe rachete şi drone, rachete pe care le îndreptau către statele din regiune. Ar fi ocupat întreg Orientul Mijlociu, dacă nu ajungeam noi primii la ei. Ţările din regiune au foarte mult noroc că eu sunt preşedinte şi nu altcineva. Mă înţeleg foarte bine cu vicepreşedintele pe chestiunea intervenţiei din Iran. Cred că din punct de vedere filosofic am avut concepţii diferite. Cred că a fost mai puţin entuziasmat cu privire la intervenţie, dar eu am crezut că e ceva ce trebuie să facem. Nu am văzut să avem altă alegere. La negocieri au fost Steve Witkoff, Jared Kushner, Marco Rubio. Am crezut că ne vor duce cu vorba până ne vor lovi. Dacă ne-ar fi lovit primii, ar fi fost un lucru foarte rău. Vreau să ţin Strâmtoarea Ormuz deschisă. Nu ne afectează pe noi atât de mult. Noi, de fapt, aici ajutăm China, ajutăm alte state, state care îşi iau mare parte din energie prin intermediul Strâmtorii Ormuz. Noi avem o relaţie foarte bună cu China, e o onoare să ajut statul.

Reporter: Adică, Mojtaba Khamenei are o ţintă pe spate?

Donald Trump: Ar fi nepotrivit să spun asta. Uite, şi eu am avut o ţintă pe spate, După cum bine aţi spus, l-au prins pe asasinul care era pe urmele mele, l-am prins primii./csimion Aş vrea să îi felicit pe toţi lucrătorii care s-au implicat în această misiune.

Reporter: Le-aţi promis iranienilor că îi veţi ajuta?

Donald Trump: Mi-ar plăcea să îi ajut pe iranieni dacă se vor purta frumos. Dar ne-au ameninţat. Uite, au o populaţie extraordinară în Iran, oameni deştepţi, oameni energetici. Mi-ar plăcea să-i ajut, dar trebuie să facă parte dintr-un sistem în care să poată fi ajutaţi. Iar, acum, sistemul de la conducere nu aduce decât eşec. Vreau în fruntea ţării un sistem care să nu ne atace, ci să ducă la mulţi ani de pace. Dacă nu vom avea asta, mai bine să o terminăm acum.

Reporter: Câte decese americane sunteţi dispuşi să aveţi în acest război?

Donald Trump: Aşa cum am mai spus, când ai astfel de conflicte, întotdeauna înregistrezi victime. I-am cunoscut pe părinţii militarilor căzuţi. Oameni incredibili, cu toţi mi-au spus un singur lucru: vă rugăm să terminaţi această misiune. Şi vă las cu asta, vă mulţumesc foarte mult tuturor. /

RĂGETUL LEULUI ÎN CHINEZĂ

BMTF, 28 feb – Au trecut aproape șase săptămÎni de cÎnd președintele SUA le-a cerut demonstranților din Iran să continue protestele, deoarece „ajutorul este pe drum”. În această perioadă, Washingtonul a purtat negocieri cu Iranul, menite, teoretic, să prevină un atac militar împotriva Republicii Islamice. Americanii au prezentat o serie de cerințe pe care Teheranul ar fi trebuit să le îndeplinească „imediat”. Mai exact, SUA cereau ca Iranul să renunțe la programul său nuclear, la cel de rachete balistice, la sprijinul pentru grupările islamiste și să oprească complet îmbogățirea uraniului timp de cîțiva ani. Practic să se lase pradă capriciilor unor vecini extrem de doritori să sfîșie vechea Persie. Nu au făcut niciodată, nici un secret din asta, doar că dorințele erau ascunse în spatele unor cuvinte precum democrație, drepturile omului, drepturile femeilor etc, etc. În paralel, armata americană și-a mobilizat forțele pentru a asigura o pregătire maximă în regiune. Jerusalem Post notează că scurtul război de 12 zile, de anul trecut a fost doar un preambul a ceea ce va urma. Și, la fel ca anul trecut, în timpul negocierilor între SUA și Iran, nerăbdătorul Israel a declanșat operațiunea RĂGETUL LEULUI, prin care Statele Unite și Israelul au hotărît să închidă dosarul iranian, eliminînd regimul Ayatollahilor… Acesta este nivelul de ambiție și capabilitățile amplasate în regiune – cele două grupuri port-avioane, capabilități anti-aeriene, avioane F22/F35 în Israel- arată o campanie posibilă de mare intensitate ce s-ar putea întinde pe durata a 6-8 săptămîni.

Obiectivul inițial este eliminarea preemptivă a capabilităților de lovire aeriene. Cînd Iranul nu va mai avea cu ce să atace bazele americane din zonă, Israelul, aliații și interesele americane, urmează faza serioasă, de eliminare a instrumentelor represive ale regimului. Cînd și această etapă se va fi încheiat sau măcar va fi acționat cu efecte majore asupra acestor elemente, se presupune că atunci populația va putea să iasă fără frică pe străzi și să răstoarne regimul islamic. Imagistic ar putea fi ceva de genul capturării lui Ghadaffi și uciderii lui. Un sacrificiu ritualic, mă rog, imaginația influencerilor a creatorilor din PR și a propagandiștilor lucrează încă.

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a confirmat că Israelul a lansat un atac preventiv pentru a „înlătura amenințările la adresa Statului Israel”. Sirenele sună în fiecare oraș din țară. Stare de urgență declarată. Școli închise. Spațiul aerian închis. IDF-ul a spus tuturor cetățenilor să rămînă în apropierea spațiilor protejate. Responsabilii municipali au deschis adăposturile. Acesta nu este un exercițiu. Aceasta este a doua campanie aeriană israeliană împotriva Iranului în opt luni. Și fiecare semnal era vizibil dinainte!

Diplomați din 15 țări au evacuat ieri Iranul în. Inclusiv Beijingul le-a ordonat cetățenilor săi să părăsească țara. Și acesta este un semn de întrebare pe care îl voi îngroșa puțin mai tîrziu! Tot ieri, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus nouă cuvinte care ți-au spus totul: „Mi-ar plăcea să nu o fac, dar uneori trebuie.” Uneori a sosit în această dimineață! Tot ieri, Secretarul de Stat, Marco Rubio a desemnat Iranul drept Stat Sponsor al Detenției Abuzive. Nu pentru a negocia. Pentru a bloca negocierile! Nu clasifici un guvern drept criminal de ostatici și apoi semnezi acorduri cu acesta. Această desemnare a fost arhitectura juridică pentru ceea ce tocmai s-a întîmplat. Cu, sau fără, Israelul ar fi atacat oricum. Pentru că nu a fost niciodată vorba despre dacă Iranul va face concesii la masa negocierilor. Regimul teocratic absoarbe acum lovituri de precizie în timp ce guvernează o țară care se afla deja într-un eșec sistemic. Potrivit informațiilor, economia este la o capacitate de 39%. Bursa de valori este în scădere cu 40%. Aprovizionarea cu apă este deficitară. Rețeaua sa de electricitate se prăbușește săptămînal. Iar cel mai puternic aliat al său, China, a ordonat propriului popor să părăsească țara cu 24 de ore înainte de prima explozie, deși tehnologia militară livrată Teheranului în ultimele luni ar trebui să ne uimească în următoarele zile și săptămîni.

De altfel, indirect, tocmai această tehnologie este supravegheată de americani! Pînă la momentul redactării acestui text, au fost atacate aproximativ 30 de ținte din Iran, inclusiv reședința președintelui iranian și un sediu al serviciilor de informații, susțin rapoartele israeliene. Atacuri au fost înregistrate și în Karaj, Isfahan și Qom. În Qom se află reședința religioasă a ayatollahului Khamenei, este capitala religioasă a șiiților.

Trump declară război și face apel la iranieni să răstoarne guvernul lor. Calculul este haosul, iar loviturile de decapitare vor duce la răsturnarea regimului din interior. A fost întotdeauna vorba despre schimbarea regimului, nu despre cuvintele goale rostite ani de zile în vechea paradigmă distrusă în bucăți la Davos. Din acest an, dreptatea se află exclusiv în vîrful cizmei celui mai puternic. Și nu trebuie să dea nici o explicație pentru asta și nici să se scuze politicos, sau să invenmteze motive de tot rîsul. „Cu puțin timp în urmă am început operațiunea militară împotriva Iranului… Timp de 47 de ani, regimul iranian a scandat moarte Americii și a dus o campanie nesfîrșită de vărsare de sînge și crime în masă care au vizat Statele Unite… „Poate că pierdem vieți printre soldații americani, dar asta se întîmplă în război.”

Și Prințul moștenitor iranian, Reza Pahlavi, a emis o declarație preînregistrată, semn că știa despre atac. „Ajutorul pe care președintele Statelor Unite l-a promis curajosului popor iranian a sosit acum. Aceasta este o intervenție umanitară; iar ținta sa este Republica Islamică, aparatul său represiv și mașinăria sa de masacru – nu țara și marea națiune Iran.” Dar, chiar și cu sosirea acestui ajutor, victoria finală va fi totuși făurită de mîinile noastre. Noi, poporul Iranului, sîntem cei care vom duce la bun sfîrșit această bătălie finală. Momentul de a ne întoarce în străzi este aproape.

Acum, cînd Republica Islamică se prăbușește, mesajul meu către armata, poliția și forțele de securitate ale țării este clar: ați jurat să protejați Iranul și poporul iranian – nu Republica Islamică și liderii săi. Datoria voastră este să apărați poporul, nu un regim care a luat patria noastră ostatică prin represiune și criminalitate. Alăturați-vă poporului și ajutați la realizarea unei tranziții stabile și sigure. Altfel, vă veți scufunda odată cu corabia lui Khamenei și cu regimul său.

Și vouă, dragii mei compatrioți din Iran:

În aceste ore și zile sensibile, mai mult ca niciodată, trebuie să rămînem concentrați asupra obiectivului nostru suprem: revendicarea Iranului. Vă rog să rămîneți în casele voastre deocamdată și să vă păstrați siguranța și securitatea. Fiți vigilenți și pregătiți, astfel încît, la momentul potrivit – pe care vi-l voi anunța cu exactitate – să vă puteți întoarce în străzi pentru acțiunea finală.

Urmăriți mesajele mele prin intermediul rețelelor de socializare și al rețelelor prin satelit. Dacă există întreruperi ale internetului și ale rețelelor prin satelit, voi rămîne în contact cu voi prin unde radio.

Sîntem foarte aproape de victoria finală. Vreau să fiu alături de voi cît mai curînd posibil, pentru ca împreună să putem recupera și reconstrui Iranul.

Trăiască Iranul,

„Reza Pahlavi”

Aș vrea să rîd, dar am buzele crăpate… ce text! L-am auzit de atîtea ori, în aceeași formulă, și la Belgrad, și în Ukraina, și în Republica Moldova și peste tot acolo unde CINEVA încearcă să elibereze pe ALTCINEVA cu forța.

Pentru operațiunile declanșate astăzi, s-au mobilizat forțe fără precedent în ultimele decenii. Luna trecută, portavionul USS Abraham Lincoln (CVN-72) din clasa Nimitz al Marinei SUA, împreună cu grupul său de luptă, a fost desfășurat în Orientul Mijlociu după ce anterior au efectuat operațiuni în Marea Chinei de Sud. De asemenea, cel mai nou portavion al SUA, USS Gerald R. Ford (CVN-78) a ajuns și el în regiune, după ce a participat la consolidarea forțelor americane pentru misiunea de capturare a fostului președinte venezuelean Maduro în ianuarie. Cele două două grupuri de lupă ale portavioanelor au în componență și distrugătoare echipate cu sistemul Aegis, pe lîngă cele peste 150 de aeronave, inclusiv F-35, F-18 și EA-18 Growler, care au fost mutate în baze din Europa și Orientul Mijlociu.

Pentru prima dată, 12 avioane F-22 Raptor au fost desfășurate în sudul Israelului.

În plus, avioane militare cargo și de realimentare sînt văzute în mod constant zburînd între Statele Unite, Europa și Orientul Mijlociu pe platforme de urmărire a zborurilor. Flota israeliană de F-35I, reprezintă un alt mare avantaj pentru forțele americane dislocate în regiune. Israelul dispune și o capacitate impresionantă în domeniul dronelor militare, avînd platforme precum Hermes 900, Heron și muniția Harop pentru acțiuni de asalt, dar și de flotele modernizate de avioane F-15 și F-16 ale Israelului, înarmate cu arme produse pe plan intern, cum ar fi bombele ghidate Spice și racheta Rampage.

Pînă la ora 12:30 a zilei de sabath, Iranul a lansat rachete înspre baze americane din şase ţări – Qatar, Bahrein, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Iraq şi Iordania. Cele mai importante baze vizate de atacurile iraniene sînt la Manama, în Bahrain, unde se află cartierul general al flotei a V-a americane, şi Al Udeid, în Qatar, cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu. Totodată, Gărzile Revoluţionare iraniene au lansat un atac cu drone şi rachete asupra Israelului, unde a fost decretată stare de urgenţă. Organizaţia, care este o forţă ce acţionează separat de armată şi reprezintă braţul armat al regimului, a avertizat că toate bazele, interesele şi resursele americane din regiune sînt ţinte legitime. De cealaltă parte, Statele Unite şi Israelul au lovit zeci de ţinte în Iran, transmit surse israeliene citate de Reuters, care mai transmite şi că în operaţiune sînt implicate atît forţele navale americane, cît şi cele aflate la baze terestre. Oficiali americani au declarat că sînt vizate în special obiective militare. Pe de altă parte, surse israeliene citate de Reuters au declarat că s-a încercat şi eliminarea liderului suprem religios iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi a preşedintelui Masoud Pezeshkian. Teheranul a transmis însă că ayatollahul Khamenei a fost transferat într-o locaţie sigură, în afara Teheranului.

Spuneam că, de fapt, China este atent monitorizată în următoarea perioadă. China a furnizat Iranului tehnologie militară de vîrf și are interese comerciale majore în regiune, cu atît mai mult cu cît ȘTIE că este principala adversară a Statelor Unite pe termen lung. De fapt, China este unica putere globală care poate și tinde să înlocuiască hegemonia globală a Statelor Unite și care reprezintă un adversar sistemic pe termen lung pentru America. Spun pe termen lung pentru că, în acest moment Zona Indo-Pacific generează aproximativ 60% din PIB-ul global și aproape de 70% din fluxurile comerciale, 80% din transporturile globale de petrol și 40% din comerțul global! Întreaga regiune, unde China este hegemon, contribuie cu două treimi din creșterea economică globală, iar pînă în 2030, se preconizează că aproximativ 90% din cele 2,4 miliarde de noi consumatori din clasa medie din lume vor locui în Indo-Pacific.

Declarațiile lui Trump și Netanyahu referitoare la arsenalul nuclear al Iranului reprezintă o fanfaronadă goală știindu-se clar că singura amenințare existențială a Statelor Unite o reprezintă Rusia și arsenalul său nuclear. Restul e poveste de speriat pensionarii români, privitori la CNN-ul nostru de mahala.

SUA sînt singurele capabile să ducă un conflict pe scară largă cu China în Indo-Pacific, drept pentru care și-au deplasat deja majoritatea capabilităților acolo, sub pretextul războiului cu Iranul. La rîndul ei, NATO imaginează scenarii de luptă în teatre multiple, între care pentru sprijinul Statelor Unite în China, conflict care poate fi convențional, hibrid, economic/ comercial sau mixt, cel mai probabil în urma escaladării chineze în Taiwan. Cum NATO este, în principal, Europa, este extrem de clar că SUA nu au abandonat Europa, în ciuda criticilor aduse demagogilor aflați la putere la Bruxelles. De altfel, Europa reprezintă principalul vîrf de lance al proiecției forței americane în Asia și în Nordul înghețat, poate mult mai important de FOB-ul Israel plantat în inima Orientului Mijlociu.

Scriam la un moment dat că Noua Doctrină de Securitate a Statelor Unite numește niște priorități ale politicii externe și de securitate: apărarea teritoriului propriu; apărarea și controlul asupra căilor de acces la teritoriul propriu, de pildă, zona Arctică; protejarea intereselor americane în emisfera Vestică, în America Latină și de Sud, și în Lume, mai precis în Orientul Mijlociu și Indo-Pacific. Acțiunile americane de astăzi au fost descrise și explicate în decembrie 2025 și exprimate brutal la Davos în ianuarie 2026. Noua lume începe de aici! Mai puține vorbe și mai multă acțiune, în concordanță cu politica reală. Și China știe acest lucru, mai ales acum, în Anul Calului de Foc! De altfel, Washingtonul provoacă direct Beijingul prin intermediul cotidianului Washington Post, care, zilele trecute, batjocorește în mod direct China pentru că nu este imperialistă și nu folosește forța pentru a-și apăra interesele, argumentînd că pierde în fața SUA în Venezuela, Panama etc., care nu se sfiesc să folosească argumentul forței. În esență, articolul poate fi rezumat astfel: „Voi, chinezii, ați crezut că puteți cîștiga influență construind lucruri? Singurul lucru care funcționează cu adevărat este bombardarea oamenilor.” Concluzia articolului? „Nu poți cumpăra un imperiu și nici influență globală. Doar puterea coerentă contează.”

Am închis paranteza despre China și viitoarea confruntare din Pacific, întorcîndu-mă în Iranul bombardat sălbatic la această oră. Potrivit CNN, Qatarul, un important aliat al Statelor Unite în regiune, a condamnat atacurile de represalii lansate de Iran asupra bazelor americane aflate pe teritoriul său şi în unele state arabe vecine, calificîndu-le drept „o încălcare flagrantă a suveranităţii sale naţionale”, într-o postare în limba arabă publicată pe X. Declaraţia precizează că Doha îşi rezervă „dreptul deplin de a răspunde unei astfel de vizări, în conformitate cu prevederile dreptului internaţional”, sugerînd totodată că acţiunile demonstrează lipsa unei recunoaşteri adecvate din partea Teheranului faţă de eforturile continue de mediere ale Doha între acesta şi Washington, precum şi alte state. Loviturile iraniene de represalii au vizat, de asemenea, baze americane din Emiratele Arabe Unite, Iordania şi Bahrain, după operaţiunea comună de lovituri desfăşurată de SUA şi Israel pe teritoriul Iranului. Garda Revoluţionară a anunţat sîmbătă începerea Operaţiunii Promisiunea Adevărată ca răspuns la agresiunea americano-sionistă pe pămînt iranian. Prin aceasta, pe lîngă centrele militare şi de securitate din Israel, au atacat cu rachete şi drone cartierul general al Flotei a Cincea a Marinei americane din Bahrein şi alte baze americane din Qatar şi Emiratele Arabe Unite.

Operațiunile militare sînt în dinamică. Eu v-am spus despre China și nu despre ce cred eu că este războiul ăsta pe care unii îl anticipează din 1984 cînd serviciile au spus că Iranul mai are două săptămîni și produce prima bombă atomică! Din 1996, Bibi se dă amenințat de ayatollahi la fiecare două sabathuri. Pînă și micuțul prinț Reza s-a activat, dornic să fie îngropat șah, dar adevărata miză este alta: Iranul este cheia orientului, singurul stat puternic din zonă care nu este vasalul Occidentului Colectiv,  este în relații bune cu China și Rusia, a reluat relațiile cu Arabia Saudită, e în BRICS, și vinde gaz și  petrol în yuani și ruble… Ba mai mult, finanțează rezistența împotriva agresiunii sioniste în Palestina, Liban, Syria, Yemen.

Destabilizarea Iranului determină destabilizarea burta moale din sudul Rusiei, Azerbaijan Armenia, chiar și Georgia, deși nu e în sud, Kazahstanul. Momentan, Rusia e ocupată cu Ukraina și artizanii Noii Ordini Mondiale au tot interesul să rămînă așa și să nu poată interveni decisiv în sprijinul regimului teocratic pe care SUA și Israelul îl vor aluingat de la putere. Șanse există. În Iran există destule grupări naționaliste înarmate, unele teroriste, care au interesul ca regimul de la Teheran să cadă! Să nu mai vorbesc de agenții Mossad, CIA sau SAS infiltrați în teritoriul iranian. Dacă Regimul rezistă două săptămîni, Statele Unite își pot reconsidera strategia.

LIMBAJUL URII. IRAN, NIMIC NOU SUB SOARE

Motto: „Gîndesc, deci nu cred ce spune mass-media!”

Russel Gordon,  jurnalist şi fotoreporter american, parafrazîndu-l pe marele Rene Descartes

BMTF, 20 ian – Zilele acestea am vorbit mult de prietenul și camaradul meu, excepționalul ziarist de expresie sîrbă, Raico Cornea, plecat, incredibil, dintre noi, mult prea devreme. Am bătut împreună cîteva drumuri prin cenușa fostei Yugoslavii, am scris împreună prima carte din România despre 9/11 – lansată la Cercul Militar Timișoara pe 13 octombrie 2001! -, am analizat, am dezbătut, am rîs, am scris, am înregistrat, am fumat mult, chiar am plîns, ne-am susținut reciproc. Raico a fost un jurnalist pur sînge, care știa să refuze categoric orice gen de manipulare, sau comandă. Eram împreună cînd o nacealnikă din televiziunea publică a îndrăznit să-i trimită textul pe care ar fi trebuit să-l citească în live, el fiind în teren, la fața locului! Împreună am observat limbajul utilizat de confrați, Raico scriind ulterior, cea mai completă lucrare despre… Limbajul urii care s-a revărsat și a înghițit Yugoslavia înaintea gloanțelor.

Același limbaj, aceeași tehnică de demonizare a adversarului, a fost folosită mereu și mereu, și în 1989 în Europa de Est, în Panama, în Iraq, acum în Iranul mereu pedepsit și neiertat pentru naționalizările lui Mosaddegh.

Limbajul urii (hate speech) se referă la orice formă de discurs, scris sau verbal, care denigrează, intimidează, incită la discriminare, violență or la ură împotriva unui individ sau grup, pe criterii de rasă, religie, naționalitate, orientare sexuală, dizabilitate etc., avînd ca scop degradarea, excluderea și chiar incitarea la acțiuni dăunătoare. Acesta include remarci jignitoare, stereotipuri, calomnii și poate avea impact profund asupra sănătății mintale a victimelor și asupra coeziunii sociale.

Cît de mult va fi mediatizat un conflict, depinde de mai mulţi factori. Depinde dacă în război participă ţara jurnalistului, dacă sînt implicate naţiuni şi state influente pe plan internaţional care luptă prin proxi – Syria și Ukraina sînt exemplele cele mai recente și mai… dureroase, dacă războiul a izbucnit surprinzător, dacă se poate personaliza sau cît de mari sînt diferenţele în cultura politică şi economică a beligeranţilor faţă de auditoriul căruia i se adresează mass-media etc. În „LIMBAJUL URII” – EXPRIMAREA MEDIATICĂ ÎN CONFLICTUL DIN FOSTA IUGOSLAVIE, Raico Cornea explică pe larg aceste mecanisme și cum fac firmele de PR (cele mai bune și mai scumpe lucrează azi în Ukraina!) să facă războaiele mai atractive.

Războiul din fosta Yugoslavie a fost un conflict tipic al erei comunicaţiilor care desigur, nu poate fi conceput fără componenta sa mediatică, deci şi cea lingvistică, adică fără limbajul specific situaţiilor de criză. A fost un război – școală, dacă vreți, din care s-a învățat mult și s-a exportat pe măsură. Să nu uităm că în materie de lovituri de stat trandafirii, Revoluția română a fost baza de plecare, pe care s-au crescut, precum un Lego, acțiunile organizațiilor studențești, precum OTPOR – ul sîrbesc, școală, din nou, exportată în Georgia, Ukraina și oriunde mai era nevoie de tineri frumoși, liberi, indignați și… revoluționari. S-au scris manuale, se fac cursuri, instruiri, boot-camp-uri specifice pentru triumful societății deschise!

O analiză a procesului de exprimare mediatică în cazul unui confilct armat şi a manipulării mediatice ca parte a confruntării între tabere beligerante presupune, în primul rînd, o definire a manipulării mediatice, o înţelegere a mecanismului în care persuasiunea şi manipularea în masă sînt elemente esenţiale. Nu puţine au fost momentele în care, în timpul războiului din fosta Yugoslavie, acţiunile militare s-au împletit cu mediatizarea, ori au fost chiar determinate de poziţia şi limbajul presei. Aceeași caracteristică o regăsim în Ukraina, acolo unde relațiile publice o luau înaintea frontului cu eforturi uriașe de partea celor din urmă să ajungă din urmă narațiunea deja vîndută ca știre. Și în conflictul ex-yugoslav mass-media a confirmat faptul că este un important vector de propagandă, iar limbajul folosit a fost adesea hotărîtor în crearea opiniilor.

În acest sens, despre războiul NATO-Yugoslavia pentru Kosovo şi Metohia din 1999, col. Călin Hentea scrie: După Kosovo, aşa cum nici dreptul internaţional nu va mai fi la fel ca înainte, prin crearea precedentului intervenţiei armate în baza drepturilor omului împotriva unui stat suveran şi în absenţa unui mandat clar al ONU (aşa cum s-a întîmplat în 1950 şi 1991), tot aşa componenta mediatică a oricărei acţiuni armate va figura în capul listei de priorităţi a planificatorilor militari ca o armă de luptă de maximă importanţă mîniută de ziarişti, dar teleghidată de oficialii politici şi militari aflaţi la putere în acel moment.

Și ajungem unde ne doare: la oficialii politici ai momentului, monumente de retard, ignoranță și nepăsare față de oameni. Recunoaşterea independenţei Croaţiei, în decembrie 1991 de către Germania şi în ianuarie 1992 de către Uniunea Europeană, a constituit, în opinia majorităţii analiştilor, un imbold puternic pentru o evoluţie conflictuală a evenimentelor din fosta Yugoslavie facilitînd, totodată, o eventuală extindere a războiului şi în Bosnia-Herţegovina. Francois Mitterand, preşedintele francez de atunci, spunea că „totul a fost un şir de greşeli: acţiunea germană, ignoranţa americană, indecizia italiană datorită intervenţiei Vaticanului care i-a paralizat. În fapt, Germania se considera urmaşul de drept al fostului Imperiu Austro-Ungar şi din acest motiv preluase asupra sa rolul revanşard împotriva sîrbilor.

Ignoranţa opiniei publice mondiale, dar mai ales a celei americane, privind situaţia din Yugoslavia era uluitoare. O ilustrare cît se poate de grăitoare a celor menţionate mai sus, o reprezintă un dialog dintre Warren Christopher, secretarul de stat american, şi David Owen, mediatorul britanic, discuţie citată de Michel Collon, și preluată de Raico Cornea în cartea sa:

Christopher: Dumneavoastră, europenii, sînteţi de vină că i-aţi lăsat pe sîrbi să invadeze Bosnia.

Owen: Dar (sîrbii n.n.) acolo locuiau.

Christopher: De mult?

Owen: Dintotdeauna.

Relatările din mass-media occidentală despre spaţiul ex-yugoslav au fost create sub influenţa poziţiilor formate anticipat de propaganda existentă şi dominantă în discursul public occidental prin care se urmărea realizarea intereselor occidentale proprii, conform realităților politice, confundîndu-se adesea intenţionat victima cu criminalul. Trist este însă faptul că unele greşeli ale mass-media nu numai că nu au fost taxate, ci au fost chiar premiate!

În mass-media occidentală, ca şi în Israel, apare o puternică tendinţă de „injectare a urii” prin manipularea propagandistică a mass-media. Faptele sînt manipulate şi, cînd nu convin, sînt, pur şi simplu, ignorate.

Simona Ştefănescu realizează o excelentă analiză a faptelor, vorbelor și titlurilor incitatoare la ură, publicate în lucrarea sa „Media şi conflictele”. Printre publicaţiile analizate sînt Le Monde, New York Times, International Herald Tribune, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Suddeutsche Zeitung. Rezultatele analizei limbajului media, spre exemplu, privind evenimentul din Piața „Markale” din 5 februarie 1994, relevă faptul că publicaţia franceză utilizează în 12 articole monitorizate, termenul de „masacru/măcel” de 30 de ori, „crimă/asasinate/atrocităţi” de 17 ori, iar “dezastru/calamitate/dramă” de 14 ori. International Herald Tribune foloseşte de 28 de ori cuvântul “genocid” în doar 8 articole, de altfel, doborînd orice record cu utilizarea acestui termen de 24 de ori într-un singur material publicat. International Herald Tribune şi Frankfurter Allgemeine Zeitung sînt, de altfel, singurele ziare care folosesc în cazul „Markale” sintagma epurare (purificare) etnică.

În aceeaşi perioadă, publicaţiile amintite utilizează şi cuvinte precum: „fascism” şi „tortură” sau sintagma „un nou Holocaust”. Termenul „masacru” (măcel) a fost folosită de Frankfurter Allgemeine Zeitung de 7 ori în cinci articole, iar cele de „baie de sînge” şi „genocid” sînt folosite de 6 ori în cinci articole.

Toate aceste exemple arată că mass-media occidentale au folosit foarte des concepte cu o încărcătură emoţională puternică, menite a provoca o reacţie din partea cititorilor.

Ceea ce însă este foarte interesant, deşi la foarte scurt timp experţii au constatat că vinovaţii pentru uciderea civililor din Piaţa Markale din Sarajevo nu puteau fi sîrbii bosniaci, nici una din publicaţiile enumerate nu pomeneşte acest lucru. Mai mult, nici măcar nu apar termeni de genul „posibilă înscenare” sau „capcană”. Aceste expresii însă apar în alte două publicaţii: Večernje novosti din Serbia şi Adevărul din România.

O situație oarecum similară o regăsim în cazul North Stream și Kahovka în Ukraina.

În mass-media occidentală vom întîlni titluri care vor contribui într-un final la apariţia unei adevărate psihoze legateă de războiul fratricid între sîrbi, croaţi şi musulmani în Bosnia.  Iată doar titlurile notate de Volkoff: „Nebunia criminală a comandanţilor sîrbi”, „Atrocităţi fără egal în Europa”, „Violuri de o bestialitate aparte”, „Există, în tabăra sîrbilor, criminali de razboi”, „Cumplita mărturisire a atrocităţilor comise de un tînăr sîrb”, „Latura întunecată care există în fiecare om e aici, în toată oroarea ei sîngeroasă”, „Un viol este într-adevăr o crimă împotriva umanităţii”, „Ruşinea din Bosnia”, „O piatră pe inimă, un copil în burtă”, „Sîrbii au creat un infern”, „Cetnik în toată regula: violuri şi omoruri cu repetiţie”, „Sîrbii au depăşit o nouă limită în oroarea războiului”, „Damnaţii Europei”, „La limita urii”, „Linişte, se ucide!”, „Întoarcere spre infern”, „Lagărele ruşinii”, „Măcelarii lui Mladić”, „Psihiatrul nebun”, „Militarismul sârbesc”.

Toate aceste titluri le puteți regăsi astăzi înlocuind protagoniștii cu Rusia și Putin!

Fezandat de presă, războiul se lipește de buzele politicienilor. Terminologia folosită în discursurile publice ale diferiţilor politicieni a evoluat treptat, ajungîndu-se în 1999, în timpul bombardării Yugoslaviei de către NATO, la declaraţii publice cum a fost cea a lui Bill Clinton din The New York Times din 23 mai 1999: „Serbia este inima întunericului european,regiunea geamiilor bombardate, a bărbaţiilor şi copiilor ucişi, a fetelor violate”.

Wesley Clark, comandantul NATO pentru Europa din perioada bombardării Yugoslaviei, susţinea oficial că „Serbia trebuie transformată în praf şi pulbere”. Acest lucru, din păcate, aproape că s-a şi realizat, Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru) fiind în 1999, timp de 78 de zile bombardată de către NATO fără ca această alianţă să aibă un mandat ONU în acest sens şi fără a se afla oficial în război cu Yugoslavia.

Madelein Albright, salvată din ghearele nazismului de familia Rîbnikar, se va exprima la rîndul ei: „Sîrbii sînt dezgustători şi vor fi îngenuncheaţi şi vor cere graţierea”

Limbajul urii este socotit nociv de societatea liberală bazată pe reguli, incriminat și vînat de instituții specializate în combaterea acestuia și promovarea adevărului și blîndeții. Astăzi, după experiența yugoslavă, narațiunile sînt transformate în armă împotriva Iranului, confruntat cu grupuri profesioniste de protestatari. Ceea ce vezi acum despre Iran nu este jurnalism, ci un atac narativ coordonat. Titlurile sînt transformate în arme, cifrele sînt umflate, după modelul inițial al morților de la Timișoara în 1989, iar limbajul este ales cu grijă pentru a produce indignarea opiniei publice mondiale și a justifica presiuni împotriva unui stat care refuză să se supună și să restituie controlul pe care Occidentul colectiv l-a avut asupra Teheranului în perioada șahului.

Campaniile moderne de presiune nu se mai bazează pe fapte verificate. Ele se bazează pe repetiție, pe încadrare emoțională și pe cifre suficient de mari încît să șocheze. Odată ce o narațiune este stabilită, dovezile devin secundare. Vezi cazul Bucha din Ukraina!

Aceste titluri sînt promovate peste tot: „Mii de morți”, „Masacre”, „Crime împotriva umanității”.

O publicație raportează 3.700 de morți. Alta ridică cifra la 3.900. Apoi devine 5.000. Brusc, fără nicio explicație, sare la 16.500. Nu există liste din spitale, cum nu există o listă cu identitatea morților de la Bucha! Nu există rapoarte medico-legale. Nu există date verificabile independent din interiorul Iranului.

În schimb, aceleași cifre circulă la nesfîrșit, reciclate de grupuri de activiști cu sediul în SUA, și Marea Britanie, rețele de opoziție din exil apropiate monarhiei și ONG-uri ostile. Aproape fiecare afirmație majoră poate fi urmărită pînă la același ecosistem: organizații de opoziție din SUA și Marea Britanie, instituții media care promovează deschis „schimbarea de regim” și ONG-uri finanțate de state care sancționează activ Iranul.

Aceste surse nu au acces nerestricționat în interiorul Iranului. Relatările lor se bazează pe mărturii anonime, clipuri editate de pe rețelele sociale, platforme legate de opoziție și relatări de mîna a doua ale activiștilor și provocatorilor profesioniști infiltrați.

Dacă 16.500 de persoane ar fi fost într-adevăr ucise în Iran, consecințele ar fi imposibil de ascuns. Spitalele ar fi copleșite. Cimitirele ar fi supraaglomerate. Familii din toată țara ar raporta rude dispărute. Țările vecine ar înregistra fluxuri de refugiați. Nimic din toate acestea nu s-a întîmplat! Decese la o asemenea scară nu pot fi ascunse într-o țară de mărimea Iranului. Cînd cifrele cresc cu mii peste noapte, fără dovezi, aceste cifre sînt concepute pentru a șoca opinia publică, iar manufactura nu este străină de interesele Israeliene.

Așa cum am arătat în prima parte a acestui articol, limbajul este esențial în acest proces. Cînd revoltele devin violente în țările occidentale, mass-media vorbește despre „ciocniri”, „tulburări” sau „răspuns al forțelor de securitate”. Cînd Israelul ucide zeci de mii de oameni în Gaza, acest lucru este prezentat drept „autoapărare”, „securitate la frontieră” sau „operațiune militară”. Dar cînd Iranul impune ordinea, limbajul se schimbă instantaneu în „ucideri în masă” sau „brutalitatea regimului”.

Vocabularul nu este ales pentru a explica realitatea, ci pentru a delegitima Republica Islamică.

Acest lucru este întărit de utilizarea constantă a cuvîntului „regim” în loc de „guvernul iranian”. Alegerea este deliberată. Este un limbaj menit să creeze permisiunea pentru presiune, izolare și escaladare.

La fel de important este ceea ce presa occidentală omite…

Rareori sînt menționate celulele separatiste și cele legate de actori străini care au exploatat tulburările, sau rolul coordonării on-line promovate din afara Iranului. Există puține discuții despre cocktailuri Molotov, arme de foc sau incendierea moscheilor, ambulanțelor și proprietății publice de către agenți ai revoltelor. Acesta nu este un eșec mediatic spontan, ci o campanie deliberată. Iranul este vizat nu pentru că se prăbușește, ci pentru că rezistă. Nu pentru că îi lipsește legitimitatea, ci pentru că refuză controlul extern.

Dacă ar fi cu adevărat vorba despre drepturile omului, Gaza ar domina fluxul de știri. Sancțiunile care sufocă viața civililor ar fi dezbătute onest. Violența poliției occidentale ar fi supusă aceluiași nivel de analiză. În schimb, domnește tăcerea acolo unde este incomod și se fabrică indignare acolo unde există rezistență.

Republica Islamică nu este perfectă, dar este suverană, independentă și nu este dispusă să se plece — iar acest lucru, mai mult decît orice altceva, este adevărata crimă în ochii celor care profită de dominație, supunere și control imperial. Narațiunile promovate sînt arme. Conștientizarea este apărare.

Dacă ar mai trăi, Raico ar spune la fel!

ȚINTA IRAN. OPORTUNITATEA CARE APARE O DATĂ LA O GENERAȚIE

Spectaculoasă escaladarea din Orientul Mijlociu! În loc să pună capăt măcelului din Gaza, Israelul îl extinde și în Liban și face eforturi disperate pentru a ataca adevărata țintă: Iranul! Guvernul Netanyahu începe să semene tot mai mult cu o sectă apocaliptică, și afirmația nu e departe de adevăr. Bibi și cu cei doi condamnați pentru terorism din guvernul de extremă dreaptă de la Tel Aviv, Itamar Ben Gvir, ministrul securității, și Bezalel Smotrich, ministrul de finanțe, vor să incendieze întreg Orientul Mijlociu.

Liderii Israelului cred că au acum o oportunitate care apare o dată la o generație, de a remodela Orientul Mijlociu, una care depășește cu mult anihilarea Hamas și Hezbollah, arată chiar o analiză Politico. Chiar înainte ca Israelul să lanseze marți ceea ce a descris drept o ofensivă terestră „limitată” în Liban, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a precizat că ținta sa finală în schimbarea puterii regionale este să submineze autoritatea conducerii clericale a Teheranului.

Într-un discurs de luni, Netanyahu a promis „nobilului popor persan” că ziua în care vor fi eliberați de stăpînirea „tiranilor” și ar putea avea pace cu Israel va veni „mult mai devreme decît cred oamenii”.

Pentru conducerea de la Teheran, aceasta este o provocare existențială. Iranul își proiectează puterea în întreaga regiune sprijinindu-se pe milițiile proxy loiale din Iraq, Syria, Liban și Yemen. Israelul contestă acum, în mod direct, această autoritate, încercînd să elimine interpușii Iranului din întreg Orientul Mijlociu.

Israelul nu luptă împotriva Teheranului doar prin zdrobirea aliaților și a proxy-urilor sale – precum Hezbollah în Liban și rebelii Houthi în Yemen – ci își arată supremația atît în ceea ce privește tehnologia, cît și spionajul pe teritoriul iranian. În aprilie, nevătămat după un atac masiv cu rachete iraniene, Israelul a ripostat aruncînd în aer un radar de apărare aeriană în apropierea orașului Isfahan, în centrul țării, în ceea ce a fost considerat un avertisment că ar putea distruge la discreție instalațiile nucleare iraniene. În iulie, liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis de o rachetă lansată asupra unei case de oaspeți guvernamentale din Teheran. Comandanți iranieni de top au murit în lovituri asupra Damascului și Beirutului. Mesajul lui Netanyahu cu privire la „raza de acțiune” a Israelului este clar, limitând spațiul de manevră al Iranului. Conducerea Hezbollah, în frunte cu secretarul său general, a fost spulberată!

Netanyahu va intensifica ofensiva împotriva Hezbollah, în ciuda apelurilor internaționale tot mai numeroase pentru o încetare a focului, a declarat un oficial israelian de rang înalt înainte de incursiune, vorbind sub rezerva anonimatului. Aceasta va include, probabil, lansarea unui atac terestru major menit să zdrobească Hezbollah în sudul Libanului, forțîndu-l să își retragă forțele la nord de rîul Litani, la 29 de kilometri de granița israeliano-libaneză, în conformitate cu o rezoluție ONU care a încheiat războiul din Liban din 2006.

În afara guvernului de la Tel Aviv, mai mulți foști șefi de rang înalt și încă influenți din domeniul informațiilor și securității, inclusiv fostul șef al Mossadului, Tamir Pardo, îndeamnă public la continuarea campaniei militare pentru a redesena Orientul Mijlociu. Vorbind pentru presa israeliană, Pardo a declarat că loviturile aplicate de Israel Hezbollah în ultimele 12 zile au oferit Israelului „o oportunitate care nu trebuie ratată”.

Cu toate acestea, Julien Barnes-Dacey de la Consiliul European pentru Relații Externe a avertizat împotriva unei noi escaladări a Israelului și a descris ideea creării unei noi ordini regionale drept o „iluzie periculoasă”.

Pagubele extraordinare pe care IDF le-a provocat Hezbollah au făcut ca organizația să se clatine. Lista comandanților de top ai Hezbollah uciși în ultimele două săptămîni arată ca un Who’s Who al militanților șiiți și este completată zilnic. „Aproape întreaga conducere superioară a grupării, politică și militară, împreună cu mii de membri și comandanți de nivel mediu, a fost asasinată, eliminată sau a devenit ineficientă în luptă – ca să nu mai vorbim de faptul că Forțele de apărare israeliene au distrus cantități mari de muniție strategică care ar fi putut amenința orașele și țintele israeliene”, a declarat Ahmed Fouad Alkhatib, analist la Atlantic Council. „Regiunea ar putea asista la începutul sfîrșitului axei de rezistență a Iranului”, a adăugat el. Acest rezultat nu ar displăcea unei largi părți a liderilor arabi, inclusiv din Golf. O parte a presei din Golf dă deja vina pe Hezbollah pentru suferința libanezilor. Influentul cotidian Okaz din Arabia Saudită a acuzat Hezbollah că acționează „de dragul intereselor iraniene, nu al celor libaneze sau arabe”.

Istoria face ca aceste miliții să se identifice chiar cu statele gazdă, iar organizațiile pe care le patronează să constituie un sprijin real acordat populației din zonă. Granița între terorism și luptători pentru libertate este aproape imperceptibilă în jurul Israelului, la fel cum etichetele de apărător pașnic și stat terorist, aplicate Israelului, se deosebesc extrem de greu.

Este foarte răspîndită ideea că terorismul nu poate fi definit! Înlocuitor al romanticei guerilla (Che Guevara nu mai e la modă!), mijloc de exprimare al celor slabi, activitate alternativă la diplomaţie, termenul îi denumeşte pe opozanţii oficiali ai unor regimuri. Ca şi „fascist”, „terorist” poate desemna pe oricine. Eduardo Galeano scria în „Venele deschise ale Americii Latine” (Ed. Politică, 1983, pag. 329): „Dependenţa nu încetează, îşi schimbă doar substanţa şi strategiile… invazia modelelor culturale ale metropolei prin mass-media, transplantul cultural, asistenţa financiară sub mantia căreia se ascund multe pumnale strălucitoare, devin prioritare, cum prioritară devine organizarea internaţională a inegalităţii culturale şi economice. Subdezvoltarea latino-americană este o consecinţă a dezvoltării altora, că noi, latino-americanii sîntem săraci, deoarece pămîntul pe care călcăm este bogat şi că locurile binecuvîntate de natură au fost blestemate de istorie”. Galeano, un intelectual de marcă, cu acces la educaţie, ştiinţă şi cultură, la tiparniţe şi mass-media, la avantajele economice ale societăţii de consum, dă glas frustrărilor unei întregi naţiuni, mari cît un continent, cu un trecut şi o cultură puternică şi comune. Dar şi cu frustrări pe măsură, născute din secole de colonialism, uneori sălbatic, care a lăsat în urmă state independente sărace şi îndatorate. Această „reţetă de succes” a fost aplicată şi în alte colţuri ale lumii. Africa, pe care profesorul american Thomas Barnett o numeşte „centrul prăpastiei” (T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, www.nwc.navy.mil/newrulesets), este continentul cel mai devastat de colonialismul ultimelor două secole.

Evident, Orientul Mijlociu suferă din aceleaşi cauze: sfîrşitul Primului Război Mondial a dus, invariabil la smulgerea „hălcilor mari şi suculente” din „trupul bolnavului Europei”, fostul Imperiu Otoman, fără a se ţine cont de interesele indigenilor. Acest asediu economic şi cultural a culminat, în 1948, cu înfiinţarea Statului Israel care a declanşat „rezistenţa generaţiilor” în Orientul Mijlociu. În societăţile în care indivizii se identifică unui grup, apare dorinţa de autosacrificare, rar întîlnită în altă parte. Cu perspective reduse de a-şi găsi un loc de muncă, musulmanii se îndreaptă spre madrassas-uri, şcolile coranice pentru a primii „dreapta credinţă” şi… o şansă, îndreptîndu-se spre lupta armată, cu o cauză precisă, evident, mai bine decît un destin în derivă şi un nivel de trai la limita sărăciei.

Majoritatea cercetătorilor sînt de acord că: decizia oamenilor de a se angaja în extremism violent este aproape mereu precedată de o aşa-zisă „criză”, care îi îndeamnă către o reconsiderare a statutului lor în societate, a atitudinii politice şi religioase, şi chiar o reevaluare a sinelui; „evenimentele catalizatoare” sînt decisive în facilitarea tranziţiei de la membru al unei simple grupări nemulţumite, la statutul de extremist violent; potenţialii sinucigaşi cu bombă au avut cel puţin un prieten sau o rudă ucisă de presupusul duşman , şi că, acest eveniment – în majoritatea situaţiilor – l-a determinat pe cel în cauză să realizeze că „ceva” trebuie făcut. Poate nimeni nu cunoaşte mai bine acest sentiment decît martirii din Partidul lui Dumnezeu!

HEZBOLLAH, CU RĂZBUNAREA ÎN SÎNGE!

„Şi să nu vorbiţi despre aceia care sînt ucişi în felul lui Allah ca morţi, căci (sînt) vii, dar nu îi observaţi”. (Surat Al-Baqarah, 154, Coranul)

Fugit dintr-un Iraq măcinat de revolte tribale, Musa Al-Sadr, unchiul liderului radical şiit iraqian Muqtada Al-Sadr pune bazele, în Liban, unui partid şiit puternic. Prieten cu Ayatollahul Khomeiny, Musa este ales, în 1959, lider al comunităţii şiite libaneze care avea să aibă o ascensiune fulminantă din 1979, odată cu instituirea Republicii Islamice Iran şi victoria Revoluţiei. Sărăcia şi alienarea culturală a comunităţii şiite, dar şi invazia israeliană condusă de Ariel Sharon, au jucat un rol fundamental în ascensiunea organizaţiei Hezbollah, o bizară combinaţie de spirit revoluţionar şi izolare politică, apărută în izolarea Văii Bekaa şi sudul Libanului. În anul 1974, Al-Sadr a creat Harakat al-Mahroumeen, Mişcarea Nevoieşilor, organizaţie socio-religioasă care a silit guvernl libanez să acorde minorităţii şiite recunoaştere totală. Odată cu declanşarea războiului civil, în 1975, şiiţii înfiinţează propriile miliţii, Amal, care în 1982 se situează de partea Israelului în invadarea Libanului, dar, un an mai tîrziu luptă împotriva ocupaţiei israeliene. După modelul iranian, supravieţuitorii persecuţiilor iraqiene, emigraţi în Liban, membrii ai Partidului Al-Dawa, formaţiune politică islamică desfiinţată de Saddam Hussein, înfiinţează aici Partidul lui Allah. În 1992, Sayyed Hassan Nasrallah, dezertează din mişcarea Amal şi preia conducerea Organizaţiei Hezbollah. În interviul acordat cotidianului libanez Al-Safir, liderul mişcării recunoaşte că membrii Partidului au „spiritul Jihadului, al jertfei de sine şi al dăruirii nemărginite angajaţi în faţa Dumnezeului Atotputernic şi care iau hotărîri de auto-martiraj cînd se opun inamicului”. Urmare a unei pregătiri de excepţie în spiritul Jihadului şi al unui radicalism exacerbat, Hezbollah deţine formaţiuni de martiri numite Al-Amaliya al-Istishhadaya (Simileanu,Vasile, op.cit. pag. 138). Acestea apără cu pasiune această practică şi le displace termenul de atentate sinucigaşe. Folosirea bombelor umane face parte integrantă din jihad.

Potrivit autoarei Hala Jaber (HEZBOLLAH, Ed. Samizdat, 1997, pag. 79), deşi mulţi învăţaţi islamici argumentează că în Coran e interzisă sinuciderea, şiiţii din Partidul lui Dumnezeu o consideră jertfa supremă pentru a-şi apăra credinţa şi existenţa. „Promovarea sacrificiului de sine este inspirată de soarta Imamului Husseinm care a murit luptînd pentru a-şi afirma dreptul de a conduce poporul musulman”(Hala Jaber, op.cit.). Filosofia martirajului se regăseşte obligatoriu în programa analitică a şcolilor patronate de Hezbollah, iar emisiunile religioase şi crol-ul cu nuleme martirilor se regăsesc zilnic în grila de programe a televiziunii proprii, Al-Manar (Farul)! Contrar convingerii generale că brigăzile de martiri atrag numai mentalităţile şi sufletele celor cu tulburări psihice, săraci, neinstruiţi sau care au suferit o pierdere în familie de pe urma războiului, în rîndurile candidaţilor la atentate sinucigaşe se regăsesc de la şomeri la ingineri, profesori şi medici. Numărul martirilor cu studii superioare în Occident, bărbaţi şi femei, a crescut în ultimii 10 ani de 5 ori, potrivit unui raport al CIA, difuzat în 2007 în ziarul Stars and Stripes.

Din 1983 şi pînă astăzi, Hezbollahul a evoluat în pas cu vremurile. Globalizarea a transformat grupările locale în grupări regionale şi transnaţionale. Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277) este de părere că din punct de vedere al luptei politice, terorismul transnaţional a înlocuit gherila naţională (apărut în Valea Beeka ca o grupare paramilitară pentru a lupta împotriva ocupaţiei israeliene, Hezbollah operează în Orientul Mijlociu şi Europa pentru eliminarea influenţei iudeo-creştine şi forţarea Occidentului să părăsească Orientul Mijlocu.

Dacă în 1983 Hezbollah avea 500 de membri permanent implicaţi în activităţi teroriste, astăzi, se estimează că 10.000 de combatanţi, antrenaţi de pasdarani – Gardienii Revoluţiei din Iran – sînt gata să moară în lupta cu inamicul sionist. Pe lîngă forţele proprii, Hezbollah duc acţiuni în colaborare cu Comandamentul Gărzilor Revoluţionare Iraniene, împreună cu care a format celule în Europa, Africa, America de Sud şi de Nord şi în Asia. Cartierul general al al Partidului lui Dumnezeu s-a păstrat în Valea Bekaa din sudul Libanului, dar funcţionează şi în suburbiile sudice ale capitalei libaneze, Beirut, pe „centura mizeriei”, mahala sordidă care amplifică sentimentele de frustrare şi revoltă. Coordonarea o deţine Iranul şi Consiliul Consultativ, shura, care are în subordine trei consilii zonale: Beirut, Valea Bekaa şi Libanul de Sud. Comitetele subregionale fac recomandări privind politica organizaţiei şi au rol executiv. Potrivit lui Vasile Simileanu (op.cit. pag. 139) obiectivele Hezbollah s-au modificat în decursul anilor. De la rezistenţa armată împotriva ocupantului sionist s-a ajuns la: constituirea unui stat islamic şiit în Liban, eliminarea influenţei non-islamice şi forţarea Occidentului să părăsească regiunea, transformarea mişcării în principala mişcare islamică din Liban.

RADICALIZARE ŞI IMPLICARE SOCIALĂ

Hezbollah este o organizaţie politică, socială, militară şi religioasă (Simileanu, Vasile, op.cit. pag.139). O astfel de definiţie se poate aplica tuturor organizaţiilor politice şi catalogate drept extremiste din spaţiul Orientului Mijlociu. Pentru că, tradiţia islamică impune componenta socială, oricărei organizaţii, implicată, sau nu în viaţa politică. Aceste formaţiuni, „actori non-statali”, cum îi denumeşte Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 139), au preluat o parte dintre obligaţiile statului la adresa unor categorii de populaţii, sau zone delimitate geografic. Altfel spus, neputinţa statului destructurat de a rezolva unele probleme grave a înlocuit autoritatea acestuia cu autoritatea grupărilor. De aici derivă şi susţinerea masivă din rîndul populaţiei locale pentru cauza şi forma de luptă, denumită teroristă, ale organizaţiilor. Hezbollahul nu face excepţie. Din potrivă!

Suburbiile şiite din sudul Beirutului au dobîndit reputaţia de „Centura Mizeriei”. „Munţi de gunoaie amestecaţi cu zoaie din conductele sparte, umpleau străzile, răspîndind mirosuri pestilenţiale… băltoacele cu apă murdară atrăgeau muştele şi şobolanii. Curentul electric era un lux, în 90% din district lipsea canalizarea, iar cele cîteva cabluri telefonice existente nu mai funcţionau. Era greu de înţeles cum supravieţuiau locuitorii într-un mediu atît de sordid. … Guvernul nu mişca un deget ca să amelioreze situaţia. Ignora prezenţa şiiţilor, sperînd că aveau să dispară” (Hala Jaber, op.cit. pag.130-131). Pe acest fundal, cu ajutorul Iranului, Hezbollahul a construit o întreagă infrastructură care acordă asistenţă socială şi săracilor de alte religii! În doar cîţiva ani, Hezbollahul a construit spitale, clinici, şcoli, centre de învăţămînt superior, institute de cercetare, orfelinate şi sanatorii pentru handicapaţi. Prin intermediul Comisiei de Ajutor, Hezbollah acordă împrumuturi şcolare şi universitare şi încurajează dezvoltarea meşteşugurilor, mica industrie şi iniţiativa agricolă. De asemenea, acordă ajutor material tinerilor căsătoriţi, precum şi împrumuturi locative, programul „Prima Casă” şi de afaceri. Pentru împrumuturile de la Hezbollah nu se plăteşte dobîndă, această practică nefiind permisă de legea islamică! Unele familii primesc utilaje sau animale domestice pentru a pune bazele unei mici afaceri sau a unei ferme, de la maşini de tricotat la vite sau familii de albine. Hezbollahul a înfiinţat primele şcoli de arte şi meserii din Liban şi a deschis primul birou de şomaj din această ţară. Banii pentru astfel de întreprinderi, vin din Iran şi de la sutele de mii de şiiţi libanezi de pe tot globul care, conform legii islamice, plătesc anual: zakatul – taxa pe patrimoniu şi khoms – taxa pe beneficiul net. Totalul colectelor nu este dat niciodată publicităţii. Conform lui Hajj Hussein Al-Shami, şeful programelor de asistenţă socială ale Hezbollah, citat de Hala Jaber (op.cit. pag. 135), „suma poate egala bugetul intern al unei naţiuni bogate”!

Zilele acestea, totul se va schimba…

Nasol. Cu Ayatollahul de la Cotroceni.

Foto: NEXTA

Filosofia orientală este total diferită de cea a noastră, cei care ne autointitulăm OCCIdentali! Noi avem ceasuri, ei au TIMPUL de partea lor. Nu încerc să intru în amănunte care ar da apă la moara trompetiștilor și propagandiștilor Noii Lumi mai bune, bazate pe reguli. Remarc, doar, că dacă vrei să accezi în sferele înalte ale puterii globale, trebuie să te înarmezi cu răbdarea persană și să emiți tot atîtea sunete onomatopeice legate forțat, cît Budha la umbra cireșului în floare. Cînd incendiul pare să cuprindă întreaga casă, mai așează-te o dată pe wc și mai meditează profund!

De incendiu, să se ocupe pompierii și organele abilitate spre care privim cu îngrijorare. Gîlceava între Frații Karamazov, de sub ferestre, intră în al treilea an, dar de șase luni la capătul străzii, se întîmplă lucruri ce nu pot fi cuprinse de o minte omenească normală.

Să recapitulez: cu o lovitură precisă, lansată de pe un avion militar, un general iranian care coordona grupări insurgente din Syria și Liban a fost scos din luptă, la Damasc, pe 1 aprilie. Ambasada Iranului se află în partea de nord-vest a orașului cu două milioane de locuitori, într-un cartier de blocuri. În apropiere de reprezentanța diplomatică cu patru etaje, pe care e suspendat portretul generalului Qasem Soleimani, eliminat la ordinul lui Donald Trump în ianuarie 2020, se află o alta, la fel de înaltă, cea a consulatului iranian.

La cîteva secunde după ora 17.00 s-a auzit o explozie asurzitoare. Clădirea consulatului s-a prăbușit. Șapte membri ai conducerii Gărzii Revoluționare din Iran au fost eliminați de lovitura lansată de un avion militar israelian. Generalul Mohammad Reza Zahedi, conducătorul operațiunilor din Syria și Liban, a fost ținta vizată de Israel. Ofițerul era acuzat că înarmează și sprijină grupări ostile Israelului, inclusiv Hamas, avînd legătură cu atacul grupării palestiniene din 7 octombrie 2023 și luările de ostatici.

În consulatul din Damasc, la momentul exploziei, avea loc o întîlnire între militarii iranieni, reprezentanți ai Hamas și ai grupării Jihadul Islamic Palestinian, au spus reprezentanți ai Gărzii Revoluționare pentru cotidianul american New York Times.

Oficialii israelieni consideră că atacul de la Damasc este pe deplin justificat și face parte din succesiunea de operațiuni militare lansate după atacurile teroriste ale Hamas din 7 octombrie 2023. Mossad-ul are o veche tradiție în eliminarea dușmanilor Israelului, oriunde în lume, fără prea multe vorbe. Acum, un cor internațional, iritat de dublul standard promovat de Occidentul bazat pe reguli, au reproșat Israelului că a lovit teritoriul iranian (nu ar fi prima dată!), fapt considerat inacceptabil. Statele lumii respectă prevederile din domeniu, o încălcare a lor ar duce la o și mai mare instabilitate politică internațională și conflicte militare. Spațiile misiunilor diplomatice sînt inviolabile. E un fel de imunitate diplomatică în umbra căreia se face spionaj sau contabandă. Dar, între Israel și Iran tensiunile sînt mari de ani de zile. Nu asta contează acum!

Contează, însă că Iranul a mușcat momeala și a lansat zeci de drone și rachete spre Israel. Momeală, pentru că Bibi încearcă, la fel ca vecinul nostru Zelensky, să extindă conflictul din propria prăvălie care a intrat într-un impas. Agresorii devin victime, albul, negru, broscoiul, prinț! Dar, nu numai!

A fost, din partea Iranului, o operațiune demonstrativă, înscrisă în logica persană și menită să detensioneze, pe plan intern, relațiile tensionate între conducerea religioasă și Gărzile revoluționare. Lucru care l-a reușit. Nu e un secret pentru nimeni că Iranul și-a anunțat aliații și țările vecine despre operațiunea ce va urma, cu 72 de ore înainte de declanșarea acesteia. Au făcut public acest lucru, prin vocea ministrului de externe Abdollahian: „La începutul zilei de duminică, într-un mesaj adresat Casei Albe, am anunțat că operațiunea noastră va fi limitată și minimalistă și va avea ca scop apărarea legitimă și pedepsirea regimului israelian(…)În răspunsul nostru am definit că nu vom riposta împotriva țintelor civile. Forțele noastre armate nu au vizat nici o zonă economică sau populată.” Ploaia explozivă nu a fost menită să ucidă, ci să-i facă de rîs pe israelieni. E o ecranizare la scară mai mare a bancului cu calul chior adus la tîrg, greu de înțeles pentru occidentalii rafinați și extrem de serioși.

YIGAL CARMON, expert israelian în contraterorism explică și pentru analiștii unei televiziuni de știri din România: “Pentru a înțelege ce s-a întîmplat aseară, trebuie să mergem cu patru ani înapoi la uciderea comandantului forței Quds din Iran, Qasem Soleimani. Iranul avea nevoie și a cerut să facă ceva ca răzbunare pentru a-și salva onoarea. Statele Unite i-au permis să-i  atace propria bază Ayn Al-Asad, astfel încît nimeni să nu fie rănit. Iată ce s-a întîmplat de fapt: 15 rachete la bază, pagube minore și nici o picătură de sînge!”
Operațiunea de neutralizare a celor 300 de rachete și drone iraniene ar fi costat Israelul undeva între 1 și 1,2 miliarde euro. Aici, deja e o problemă de gheșeft! Estimarea a fost făcut pentru Yediot Aharonot de generalul Reem Aminoach. Ca să vă faceți o idee, o singură rachetă Arrow costă peste 1 milion de euro! Agenția spaniolă EFE: „SUA și aliații săi s-au pregătit 10 zile pentru atacul Iranului asupra Israelului. Potrivit unor surse guvernamentale americane, Washington s-a coordonat în toată această perioadă cu aliaţi precum Israel, Regatul Unit şi Franţa pentru a întări apărarea antiaeriană israeliană, dar a avut contacte şi cu alte ţări precum China, India, Turcia şi Iraq pentru evitarea unei intensificări a tensiunilor regionale.  Fiecare detaliu al răspunsului a fost stabilit personal de preşedintele american Joe Biden, potrivit uneia dintre aceste surse.” Ajutat de aliați, SUA, Marea Britanie, Franța și… Iordania, Israelul a interceptat cele mai multe dintre sutele de drone și rachete și a anunțat că va răspunde atacului lansat de Teheran. Vom vedea dacă va fi un răspuns simbolic sau unul cu impact major, care va atrage o reacție pe măsură, ceea ce va însemna un război în toată regula…

Contextul politico-electoral complicat din acest an este o fațetă a stării de insecuritate actuale. Efecte economice negative sînt vizibile peste tot, chiar și în Israel nu doar în Statele Unite și Europa. Agenda relațiilor internaționale pare să fie una de urgență și atît de fluidă că este din ce în ce mai greu să anticipăm situațiile periculoase. În acest context, Biden i-a cerut lui Bibi să nu răspundă atacului, chiar dacă asta și-a dorit de la început, mai ales că rachetele și dronele iraniene au avut cam zero efect. În condițiile acestea, lucrurile s-ar putea opri aici. Franța și Marea Britanie, ca un ecou al Casei Albe, au îndemnat Israelul să nu riposteze, după atacul iranian. ”Sîntem cu toții îngrijorați de o posibilă escaladare”. Chiar și așa, s-a creat un precedent, Iranul a atacat direct Israelul! Diplomația pare a-și epuiza rapid resursele, în timp ce toate cancelariile și analiștii militari occidentali se pregătesc pentru ce este mai rău. O confruntare militară între Israel și Iran va complica și mai mult situația din Orientul Mijlociu, care va arunca de tot în derizoriu războiul din Ukraina. De altfel, cei doi conducători, Bibi și Volodimir, își joacă nu doar viitorul politic, ci și libertatea sau viața, și au tot interesul să prelungească starea de beligeranță din zonele lor.

Pe termen scurt, Israelul, care a pierdut enorm pe plan internațional pentru masacrele nejustificate din Gaza, iar un ajutor suplimentar american ar fi fost de neconceput pentru iraționalul Bibi, iese învingător din acest atac: comunitatea internațională uită carnagiul civililor palestinieni și buzunarele se deschid larg. Atacul iranian deblochează votul american din Congres. Nici nu se putea altfel. Înșelătoria a funcționat, ayatollahii au mușcat-o și vor plăti scump această naivitate.

NBC News: Camera Reprezentanților SUA va lua în considerare pachetul de asistență pentru Ukraina și Israel în această săptămînă, a declarat șeful Comitetului de Informații, republicanul Mike Turner.

Israelul va riposta dur, iar țintele predilecte vor fi instalațiile nucleare iraniene, vizate de multă vreme. Pentru că, Bibi nu va continua jocul de șah persan și în aroganța și disprețul față de comunitatea internațională bazată pe reguli, reguli pe care Israelul nu le-a respectat Niciodată!, va provoca distrugeri semnificative în Iran…

Asta… la ei acolo, pentru că LA NOI, Politica MUCLES este cea care ne pune la adăpost de orice problemă s-ar abate asupra acestui spațiu politico-geografic, numit cîndva ȚARĂ. Nu am fost pregătiți nici politic și nici militar pentru războiul din Ukraina, cu atît mai puțin din Orientul Mijlociu, și se pare că nu avem o strategie sau o soluție care să dea rezultate pe acest palier, în perioada următoare. Ceea ce pînă acum erau riscuri și vulnerabilități, astăzi au devenit amenințări la adresa securității naționale, dar, ce zic eu, să nu ne panicăm!  

În timp ce Polonia cheltuie pentru apărare 4%, România, după asumarea în 2015, a unui buget de apărare de 2% din PIB, cu alocare reală abia în 2017 a efectuat, de fapt, tăieri bugetare din cei 2% în ultimii 3 ani, iar bugetul cheltuit a fost în medie de 1,7%. În plin război! Cu o garnitură excepțională de propagandiști isterici, utili, pe micul ecran și în herțiene!

Secretomania cetățeanului Klaus Werner Iohannis este menită să ascundă minciuna și inadecvarea personale și pe subiectul apărării și siguranței naționale. Ca și pe celelalte subiecte. România NU este pregătită, de nici un fel, să facă față unei CRIZE – nu unui război! -! Nu avem NIMIC! Nu sîntem pregătiți! Nu contează, atîta timp cît forțele NATO veghează asupra noastră, iar ayatollahul de la Cotroceni se visează în Nirvana…

HUNTING ISIS

BMTF, 5 ian – Iranul amenință cu un răspuns dur, după dubla explozie de la Kerman, din sud, în care 84 de persoane au murit, cel mai sîngeros atentat din ultimii 40 de ani. Peste 210 persoane au fost rănite în acest atentat comis miercuri în apropierea mormîntului lui Qassem Soleimani, considerat arhitect al operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu, Iranul marcînd oficial împlinirea a patru ani de de la decesul acestuia, a informat presa de stat.

Timp de 30 de ore de la comiterea carnagiului nu a existat nici o revendicare. Un oficial american spune că pare un atac terorist de tipul celor comise în trecut de organizația Statul Islamic, în Iran. De altfel, Statele Unite neagă orice implicare a lor sau a Israelului în atacul cu bombe de pe 3 ianuarie, din Iran. „Statele Unite nu au fost implicate în nici un fel. Orice afirmaţie contrară este absurdă”, a declarat presei purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, relatează AFP. „Nu avem nici un motiv să credem că Israelul este implicat în această explozie”, a adăugat el.

Ce-mi dă cu virgulă, la o primă vedere: așa cum sugerau din primul moment oficialii americani, după modelul 9/11, Ben Laden etc, Statul Islamic și-a revendicat responsabilitatea pentru atentatele de la Kerman, într-un comunicat ce nu pare scris de oamenii califatului! Explic, pe scurt:

1. ISIS a folosit termenul „Iran” în declarația sa oficială, ceea ce este extrem de neobișnuit. ISIS folosește întotdeauna retorica islamică, deoarece nu crede în conceptul de state naționale. În atacurile anterioare asupra Iranului, ei au numit-o „Provincia Fars” sau „Provincia Khorasan” ca parte a Califatului Islamic, dar niciodată „Iran”.

2. ISIS a publicat fotografiile celor doi presupusi atacatori sinucigași cu fețele încețoșate. Atacatorilor sinucigași anteriori, martiri, nu li s-au încețoșat niciodată fețele pentru că nu există nici un motiv practic pentru ca imaginile să fie neclare. Blurarea se face de obicei pentru a evita identificarea care duce la arestarea lor. Ori, în cazul nostru, atacatorii sinucigași sînt deja morți și trupurile lor sînt în bucăți în Paradis.

3. ISIS și-a asumat responsabilitatea la aproximativ 30 de ore după atentat după nenumăratele comunicate ale Israel și SUA prin care se spală pe mîini de Kerman. Acest lucru este neobișnuit, deoarece gruparea teroristă emite, de obicei, o declarație în aceeași zi a atacului, de cele mai multe ori chiar și imediat după.

Dar, nah, decît zic…

APA HELMANDULUI A LUAT FOC

BMTF, 29 mai – În urmă cu două zile, frontiera între Iran şi Afghanistan a fost udată cu sînge, în urma izbucnirii unor confruntări la graniță între polițiștii de frontieră iranieni și luptătorii talibani. Abdul Nafee Takour, purtătorul de cuvînt al Ministerului de Interne al guvernului condus de talibani, nerecunoscut de Iran!, a declarat pentru Radio Azadi al RFE/RL că un luptător taliban și un polițist de frontieră iranian au fost uciși în incident. Agenția de știri oficială iraniană IRNA a declarat că doi polițiști de frontieră au fost uciși și doi civili au fost răniți. Fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă că a declanșat prima focul. Mai impresionante decît schimburile de focuri au fost imaginile cu tehnica militară americană îndreptîndu-se spre frontiera cu Iranul, la Nimroz şi luptători talibani cu arme şi echipament ale NAVY SEALS, de te întrebi, pe bună dreptate, dacă americanii nu au “abandonat” cu un scop precis atîta armament, vehicole şi echipamente pe mîna talibanilor…

Tensiunile legate de drepturile de apă au crescut între Iran și Afghanistan în ultimele săptămîni. Sud-estul Iranului, afectat de secetă, este puternic dependent de fluxurile de apă dinspre Afghanistan, ceea ce a dus la apeluri pentru ca Afghanistanul să nu mai blocheze cursul apelor și la acuzații că Kabulul nu respectă un tratat bilateral privind apa, semnat în 1973.

Talibanii au negat că încalcă acordul și susțin că nivelurile scăzute ale rîului Helmand – care alimentează lacurile și zonele umede din provincia Sistan-Baluchistan din sud-estul Iranului – împiedică eliberarea unor volume mai mari de apă.

Ministrul iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahian, a cerut la începutul acestei luni, într-o convorbire telefonică cu omologul său taliban, Amir Khan Muttaqi, ca autoritățile afghane să deschidă porțile barajului Kajaki de pe rîul Helmand, situat în interiorul țării, „pentru ca atît populația din Afghanistan, cît și cea din Iran să poată dispune de apă”.

În timpul unei vizite în Sistan-Balucistan la 18 mai, președintele iranian Ebrahim Raisi i-a avertizat „pe conducătorii Afghanistanului să acorde imediat poporului din Sistan-Balucistan drepturile lor la apă”, adăugînd că talibanii ar trebui să ia „în serios” cuvintele sale. Un înalt oficial taliban, care potrivit unor surse, provine “din interiorul CIA”, a avertizat ieri Iranul că talibanii vor cuceri Teheranul în cîteva zile!

Regiunea este una dintre cele mai aride zone ale Iranului și acolo au avut loc nenumărate proteste publice din cauza lipsei de apă în ultimii ani.

La scurt timp după comentariul lui Raisi, oficialii talibani au anunțat construirea unui nou baraj pe rîul Farah, care alimentează terenurile agricole din sud-vestul Afghanistanului, apă care se scurge, de asemenea, în sud-estul Iranului.

În 2021, înainte ca talibanii să preia puterea, Afghanistanul finalizase lucrările la barajul Kamal Khan, care se află, de asemenea, pe rîul Helmand.

CÎINII RĂZBOIULUI

Nu, nu este vorba despre celebrul film american, care a avut premiera pe 17 decembrie 1980, dar pe aproape! Filmul, ca orice producţie americană despre băieţii buni şi băieţii răi, este o poveste uimitoare despre manipulare politică și corupție, care urmărește un mercenar (cîștigător al premiului Oscar, Christopher Walken) care detronează un dictator corupt african pentru a plasa în locul său o “marionetă” a unei corporații puternice… Drăguţ, nu? În povestea noastră avem şi băieţi buni, şi băieţi răi, şi mercenari, şi corporaţii puternice, şi corupţie, şi manipulare, şi marionete! Lipsesc africanii, dar îi putem înlocui cu Europa de Est!

Marţi, 21 ebruarie a.c., Vladimir Putin şi Joe Biden şi-au mobilizat trupele şi susţinătorii. Cele două tabere, aflate în confruntare în Ukraina, nu se mai feresc şi nu se mai ascund după cuvinte. Războiul rece a dat în clocot şi ne va arde pe toţi! Este o confruntare directă între două mari puteri, Statele Unite – învingătorul autodeclarat după căderea Cortinei de Fier, şi Rusia – moştenitoarea Uniunii Sovietice care nu s-a împăcat niciodată cu statutul de putere de rangul doi. Alţii ar spune că este o confruntare între DEMOCRAŢIE şi AUTOCRAŢIE, dar DEMOCRAŢIA l-a înlocuit pe Iisus Hristos, în ultima sută de ani, şi prea multe crime s-au făcut în numele său! Tot marţi, China a declanşat procedurile pentru coagularea celei de-a treia căi de urmat. Vom asista, se pare, în următorii 5/10 ani la o confruntare directă între trei concepte filosofice şi de securitate: UNIPOLARISMUL (american), BIPOLARISMUL (rusesc) şi MULTIPOLARISMUL (confucianist chinezesc). Vorba rabinului: “va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va mai rămîne nici un om”!

Cele două discursuri au fost atent pregătite, pentru a mobiliza şi a motiva susţinătorii. Vladimir Vladimirovici Putin a vorbit într-o sală închisă, în faţa propriilor reprezentanţi, singurii, de altfel, pe care se poate baza Rusia în momentul de faţă. Sigur, pe plan internaţional, Rusia mai are o serie de prieteni şi aliaţi, dar “nefrecventabili”, cu care nu prea îţi dă mîna să te afişezi în public… La polul opus, Joseph Robinette Biden a transformat grădina Palatului Regal din Varşovia într-o tribună planetară, înconjurat de aliaţi, preşedinţi de state, şefi de guverne, militari şi populaţie civilă atent selectată. Mesajul vizual al preşedintelui american este unul al unităţii planetare, al libertăţii şi entuziasmului.

Dar, parafrazînd un banc, cel cu “dilema cîinelui”, din altă perspectivă, lucrurile se văd altfel!

Preşedintele rus a avertizat că Rusia îşi va continua războiul împotriva Ukrainei în timp ce preşedintele american a transmis că Occidentul va sprijini Kievul atît timp cît va fi nevoie. Practic, cei doi şefi de stat au dat startul la “jocurile foamei”, sezonul 2!

Şapte sînt cele mai importante enunţuri în discursul lui Putin, în opinia mea: 1) Frontul se va extinde în toate direcțiile; 2) Nu vor mai exista regrupări și abandon de teritorii. Coridorul terestru spre Crimeea este foarte important; 3) Occidentul a declanşat acest război; 4) Soldații din prima linie vor avea concediu, în condiţiile în care epuizarea pe front, după primul an de război, se simte în ambele tabere; 5) Se va crea un fond special pentru a ajuta cu toată grija necesară familiile soldaților morți, soldaților răniți și soldaților din prima linie care sînt în afara acțiunii din cauza rănilor grave – mesaj electoral; 6) Acest război nu este doar despre protejarea Donbassului și lupta împotriva nazismului. Acest război este pentru a proteja toată Rusia; 7) Modernizarea forțelor nucleare strategice ale Rusiei este practic finalizată. Modernizarea altor ramuri militare va fi accelerată!

La rîndul său, Joe Biden, a vorbit despre rezistenţa poporului ukrainean în faţa invaziei ruse, dar şi despre unitatea Alianţei Nord-Atlantice. Niciodată Ukraina nu va reprezenta o victorie a Rusiei, a mai spus liderul de la Casa Albă şi a dat asigurări că Occidentul nu complotează să atace Federaţia Rusă. Statele Unite, naţiunile europene nu caută să controleze sau să distrugă Rusia. Vestul nu a plănuit un atac asupra Rusiei, aşa cum a spus Vladimir Putin. Milioane de cetăţeni ruşi îşi doresc să trăiască în pace cu vecinii lor. Războiul nu este o necesitate, este o tragedie. Preşedintele Putin a ales să pornească acest război, iar prelungirea lui este alegerea personală a lui Vladimir Putin. Ar putea pune capăt războiului printr-un cuvînt. Şi e foarte simplu; pentru a opri acest război, nu trebuie decît ca Rusia să renunţe la atacarea Ukrainei. Însă dacă Ukraina renunţă la a mai lupta, se pierde ca şi naţiune.


Aşadar, SUA și Rusia și-au reconfirmat public poziția. Însă, de la Răsărit, China se pregăteşte să intre în joc, cu un plan de pace și o vizită a preşedintelui Xi, la Moscova.În proiecţia globală a viitorului deceniu, China reprezintă A TREIA CALE!

Ca o întărire a discursului preşedintelui Putin, în Rusia s-a propus extinderea granițelor operațiunii speciale pînă la… Odessa. Președintele Consiliului de Stat al Crimeei, Vladimir Konstantinov, a propus „extinderea granițelor” operațiunii speciale la Odessa. În opinia sa, aceasta va deveni o garanție a securității Crimeei. „Numai întoarcerea orașului-erou Odessa sub controlul Federației Ruse ne va oferi nouă, Crimeii, o garanție de securitate. Aceasta înseamnă că rachetele cu orice rază nu vor lovi teritoriul peninsulei”, a declarat Vladimir Konstantinov la postul de televiziune Crimeea 24. În timpul discursului rostit de Biden, 10 rachete GLSDB, cu o rază de acţiune de 150 de km, au lovit ţinte civile de pe teritoriul Republicii Populare Doneţk, nerecunoscută!


Celălalt pol de putere, China, a publicat tot marți conceptul unei inițiative de securitate globală. Textul a fost distribuit de agenția de presă Xinhua. Menținerea păcii și securității mondiale și promovarea dezvoltării și prosperității globale ar trebui să fie aspirația întregii comunități internaționale, se arată în document, în care se regăsesc șase puncte cheie: 1) necesitatea de a adera la viziunea unei securități comune, cuprinzătoare, cooperante și durabile, în special de a respecta și garanta securitatea fiecărei țări, de a promova cooperarea, de a asigura securitatea prin dialog politic și negocieri pașnice; 2) existenţa un angajament de a respecta suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor. Documentul prevede că toate țările – mari sau mici, puternice sau slabe, bogate sau sărace – sînt egale în comunitatea internațională. Suveranitatea lor și dreptul de a-și alege propriul sistem social și calea de dezvoltare trebuie respectate. Imixtiunea în afacerile lor interne este inacceptabilă; 3) necesitatea menținerii angajamentului de a respecta scopurile și principiile Cartei ONU. China face apel la toate țările să adere la multilateralism și să susțină sistemul internațional cu rolul central al ONU. Documentul prevede, de asemenea, că mentalitatea războiului rece, unilateralismul, confruntarea blocului și hegemonismul contrazic spiritul Cartei ONU și ar trebui respinse; 4) luarea în serios a preocupările legitime de securitate ale tuturor țărilor. Se subliniază faptul că securitatea unei țări nu ar trebui asigurată în detrimentul securității altora. Orice țară, în căutarea propriei securități, trebuie să țină seama de preocupările rezonabile în materie de securitate ale altor țări; 5) un angajament față de soluționarea pașnică a diferențelor și disputelor dintre țări prin dialog și consultare. După cum s-a arătat, războiul și sancțiunile nu sînt soluții fundamentale pentru dispute. Comunitatea internațională trebuie să sprijine toate eforturile de promovare a soluționării pașnice a crizelor și să încurajeze părțile aflate în conflict să consolideze încrederea, să soluționeze disputele și să consolideze securitatea prin dialog; 6) menținerea securității atît în direcțiile tradiționale, cît și în cele netradiționale. Se subliniază faptul că, în lumea modernă, amenințările tradiționale și netradiționale la adresa securității au devenit în mare parte interdependente. China invită toate țările să colaboreze pentru a soluționa disputele regionale și problemele globale, cum ar fi terorismul, schimbările climatice, securitatea cibernetică și biologică.

Dincolo de cuvinte, oamenii mor. Precum cei pe care i-am văzut marţi în staţia de autobuz de la Herson. Pentru ei, ultima staţie…

Au fost 8 sau 12 bubuituri pe care le-am auzit din piaţa centrală a Hersonului, pe care le-am identificat imediat ca fiind rachete Grad, datorită sunetului inconfundabil scos de acestea. Am urmat procedurile şi am ciulit bine urechile să identificăm alarma aeriană. Nu a fost nici o alarmă, iar cei cîţiva bătrîni care se aflau pe stradă la ora prînzului, păreau foarte liniştiţi. Am bănuit că este vorba de un atac al armatei ukrainene împotriva poziţiilor fortificate ale militarilor ruşi din regiune. Rachetele Grad sînt utile la aproximativ 20 de km distanţă. Ne-am urcat în maşină şi am demarat spre Nikolaev, dar la aproximativ 200 de metri de poziţia noastră, imaginea cu care ne-am întîlnit, după colţ, cum se spune, a fost incredibilă: în staţia de autobuz, circulaţia blocată, bucăţi mari de tablă aruncate în mijlocul drumului, bucăţi de metal pe carosabil o clădire distrusă de o explozie şi trupuri zăcînd pe caldarîm. Mai ales, trupuri. O piaţă alimentară a fost lovită de una sau mai multe dintre acele rachete pe care le auzisem cu cel mult 5 minute în urmă. Imaginile pe care le-am surprins nu pot fi postate pe nici o reţea de socializare, pe nici un site, dar le-am trimis în radio aproape instantaneu! Ce am reuşit să fotografiem a fost înainte de sosirea primei ambulanţe, cînd la faţa locului se aflau doar cîţiva militari, iar poliţia nu închisese încă accesul.

Primul instinct a fost să punem mîna pe telefon şi să comunicăm situaţia. Apoi, ne-am dat seama că acreditarea noastră în Ukraina atîrna de acest telefon. Condiţiile de acreditare sînt extrem de stricte şi te angajezi să difuzezi informaţia după ce Ministerul Apărării transmite un omunicat de presă. Deşi pare tentant, în război, breaking-news-ul se banalizează, într-un fel, şi respectarea regulilor impuse de beligeranţi sînt importante pentru acoperirea conflictului în ansamblul său.

Cel puţin 6 morţi şi 12 răniţi au fost în atacul cu rachete Grad de astăzi, de la Herson, din piaţa cu staţie. Ultima staţie, pentru cei surprinşi de rachete! În acelaşi atac, ruşii au lovit o zonă rezidenţială, infrastructura critică de energie electrică, o grădiniţă, un spital, garaje şi maşini.

Ironia face ca atacul, în care au fost ucişi civili, să se petreacă în timpul discursului preşedintelui rus Vladimir Putin, care mulţumea populaţiei civile din Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk, pentru stoicismul cu care rezistă ocupaţiei ukrainene şi pentru curajul de a-şi lua soarta în propriile mîini şi a promis că nu va mai dura mult pînă cînd aceste republici vor fi eliberate. Din cîte am putut vedea, Hersonul pare acum, un oraş pustiu, în comparaţie cu anul trecut înainte de ocupaţia rusă. Doar bătrîni şi persoane fără prea multe venituri am văzut pe stradă, marea majoritate a locuitorilor au plecat atunci cînd au avut ocazia, mai ales că armata rusă se află poziţionată strategic la cel mult 20 de km de oraş şi execută zilnic astfel de lovituri cu rachete, psihologice, în zone aglomerate.

În discursul său, foarte lung, de astăzi, preşedintele rus Vladimir Putin a promis că va ridica gradul de înzestrare al Forţelor Terestre cu armament de ultimă generaţie la cel puţin 91,3%, adică egal cu nivelul de dotare al forţelor de descurajare nucleară, anunţînd totodată şi suspendarea Rusiei din Tratatul de Neproliferare. Sigur, la nivelul discursului, lucrurile merg bine, însă, de pe front se vede altfel. Un singur exemplu: Evgheni Prigojin, fondatorul Grupului Wagner, cea mai cunoscută şi cea mai hulită companie militară privată din Rusia, se află într-o confruntare deschisă cu conducerea Ministerului Apărării de la Moscova şi acuză public birocraţia militară. Dacă acei învîrtitori de hîrtii nu ar fi fost inventaţi, astăzi am fi avut Bahmut-ul, spune Prigojin, într-o postare pe canalul său Telegram. Sigur, vom cuceri Bahmut-ul, dar în martie sau aprilie, mai spune Prigojin, care acuză faptul că unitatea sa de artilerie nu dispune de cantitatea de muniţie necesară susţinerii infanteriei pe frontul de est! E doar un exemplu, care vine de la un personaj puternic şi influent la Moscova. Probabil că mai pot fi descoperite cîteva zeci, care stau ascunse în tranşee, şi imaginea singopelor în aprovizionarea cu muniţie şi tehnică a trupelor ruse arată deja altfel decît cea clamată în discursuri. Asta nu înseamnă că armata rusă nu are capacitatea de a utiliza tehnica şi muniţia disponibile, după manual!

De partea cealaltă, producătorul de arme de stat al Ukrainei a declarat că a lansat producţia de obuze de artilerie în comun cu o ţară central-europeană din NATO şi că intenţionează să dezvolte şi să producă în comun cu aliaţii şi alte arme şi echipamente militare. Ukroboronprom, care nu a identificat statul membru NATO, a declarat că a început să producă obuze de mortier de 120 mm – muniţie care este foarte solicitată în Ukraina

Obuzul de mortier de 120 mm este primul produs al cooperării comune cu o ţară din NATO, pentru a testa capacitatea industriei de război ukrainene. Evident, în viitorul apropiat, se va demara producţia autohtonă de proiectile de artilerie de 155 mm, atît de cerute şi utilizate de armata ukraineană. De altfel, cele mai multe şi mai importante arme livrate de aliaţi Ukrainei, sînt obuzierele de 155 de mm. Purtătoarea de cuvînt a Ukroboronprom, Natalia Sad, a declarat, în cadrul unui briefing de presă susţinut astăzi, că nu va identifica ţara NATO din motive de securitate, deşi a confirmat că este vorba despre o ţară din Europa Centrală.

Producţia de muniţie de artilerie în Ukraina a devenit o necesitate stringentă, ţările partenere neputînd face faţă livrărilor de obuze la ritmul impus de artileriştii ukraineni. Financial Times a anunțat de mai multă vreme criza aprovizionării cu muniții. Potrivit ziarului, cererea record de muniție creează o povară uriașă asupra capacităților industriale ale Europei, deoarece producătorii de arme urmăresc atît reînnoirea stocurile naționale, cît și asigurarea aprovizionării Kievului. Potrivit experților, Ukraina trage peste 5 mii de obuze pe zi, aceeași cantitate pe care o comandă anual un mic stat european! O presiune suplimentară asupra lanțurilor de aprovizionare este creată din cauza lipsei capacității de producție și a penuriei de materii prime critice, cum ar fi pulberea. În plus, lanțurile de aprovizionare perturbate de pandemia de COVID-19 nu au fost încă pe deplin restabilite.

Un director general al unei companii de profil norvegiano-finlandeze, a declarat că cererea pentru unele componente a crescut atît de mult încît timpul de livrare către clienți a crescut şi el de la cîteva luni la cîțiva ani. Potrivit FT, compania germană Rheinmetall intenționează să construiască o nouă fabrică în Ungaria și să repornească întreprinderile care au fost dezafectate anterior. La rîndul lor, furnizorii de materii prime și componente pentru muniție notează că anumiţi clienți cer să crească producția anumitor materiale cu pînă la 200%, dar acest lucru nu se poate face într-un timp scurt.

Cum s-a ajuns la acest impas? Pacea instalată în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial a creeat iluzia armoniei depline şi o nevoie redusă de armament, în special greu. După încheierea Războiului Rece, în 1990 a fost semnat Tratatul privind Forțele Convenționale în Europa (CFE) care a intrat în vigoare doi ani mai tîrziu. Trataul stabilea limite asupra armamentului greu convențional (tancuri, artilerie, transportoare blindate, aviație militară) pentru fostele alianțe: NATO, Uniunea Sovietică (Rusia) și țările est-europene foste membre în Pactul de la Varșovia (Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia şi România). Ideea de bază a Tratatului era ca nici una din țările semnatare să nu poată ataca singură o altă țară, eliminîndu-se astfel pericolul unui război în Europa. În aceste condiţii, ţările Europei occidentale și cele din est au trecut la o dezarmare masivă. România a tăiat la fier vechi cîteva sute de tancuri și peste 1000 de transportoare blindate, nu mai vorbesc de piesele de artilerie mai mari de 120 mm, foarte multe tunuri Skoda, rămase de pe urma afacerii cu acelaşi nume, care au fost tăiate pe platforma fostei Uzine Mecanice Reşiţa. Cu acelaşi prilej, România și-a închis și „pus în conservare” majoritatea fabricilor de armament și muniții – și cam la fel au făcut toate țările europene!

Evident, Rusia, moştenitoarea de facto a Uniunii Sovietice, nu a făcut așa, ci şi-a mutat artileria grea şi capacităţile de producţie la Est de Munţii Urali, respectînd ad-literam Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa! În 2007 Rusia și-a suspendat participarea la Tratat şi nu a mai permis inspecții internaționale, iar în 2015 a anunțat că renunță de tot la CFE. Rezultatul acestui tratat se vede acum. În pofida declaraţiilor de susţinere cu muniţie a Ukrainei, realitatea este dură: țările Europei, aliate în NATO, nu au armament greu și muniții suficiente pentru propria apărare şi pentru aprovizionarea frontului ukrainean, și nici capacități de producție. Cele cîteva bucăţi oferite pînă acum sînt cam tot ce poate da Europa din propriile stocuri, iar altele nu pot fi fabricate peste noapte, nici măcar în termen de luni de zile.

Revenind la mai-marii zilei, Wang Yi, diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt, i-a spus marţi lui Nikolai Patruşev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, că relaţia Beijingului cu Moscova este „solidă ca o stîncă” şi că va rezista oricărui test într-o situaţie internaţională în schimbare, relatează Reuters. Parteneriatul „fără limite” al Chinei cu Rusia a intrat sub lupă în Occident, mai ales după ce Statele Unite s-au declarat îngrijorate de faptul că Beijingul ar putea lua în considerare furnizarea de arme către Rusia, la un an de la invazia din Ukraina.

Analistul american de televiziune, Tucker Carlson, amintea, într-un editorial recent tradus de ActiveNews, o remarcă a mult hulitului Donald Trump: „Oare dacă vom transforma Rusia în dușmanul nostru, asta nu îl va arunca pe Putin în brațele Chinei, creîndu-se astfel cea mai puternică și periculoasă alianță anti-americană din istorie?”. O axă Rusia – China nu ar fi mai puternică decît Statele Unite? Ar fi MULT mai puternică! Ar avea anvergura necesară pentru a controla o mare parte din economia mondială, din rutele comerciale și din materiile prime. Ar putea proiecta o asemenea forță militară pe care SUA nu ar avea capacitatea să o oprească. Dacă Rusia și China se aliază, ar construi o ordine mondială nouă, în care puterea și influența Statelor Unite ar fi mult diminuate… Importurile chineze de produse rusești au crescut cu peste 60%. China importă acum mai mult cărbune din Rusia decît a făcut-o în ultimii cinci ani. Iar exporturile chineze în Rusia au crescut și ele cu aproape 30%. Companii precum Ford și Toyota s-au retras din Rusia, ca urmare a presiunilor politice. Locul lor a fost luat de constructorii de automobile chinezi. Aceștia fabricau înainte mai puțin de 10% din mașinile cumpărate în Rusia. Acum, China fabrică o treime! Același lucru se întîmplă și cu smartphoneurile și cu multe alte bunuri de consum. Yuanul chinez înlocuiește dolarul la Moscova. Moneda chineză reprezintă acum o cincime din totalul tranzacțiilor realizate la Bursa din Moscova. Anul trecut, reprezenta 1%! Acestea sînt legături economice profunde, în plină dezvoltare. Problema cu legăturile economice este că duc inevitabil la legături militare.

La o întîlnire la Moscova, Wang Yi i-a spus lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului rus de Securitate, că Rusia şi China ar trebui să elaboreze noi măsuri comune pentru a asigura securitatea ambelor ţări, dar nu a detaliat.

Patruşev, care este un apropiat al lui Putin, i-a spus „tovarăşului” Wang că Beijingul este o prioritate absolută pentru politica externă rusă şi că cele două ţări trebuie să rămînă împreună împotriva Occidentului. „În contextul unei campanii care este purtată de Occidentul colectiv pentru a limita atît Rusia, cît şi China, aprofundarea în continuare a cooperării şi interacţiunii ruso-chineze pe arena internaţională este de o importanţă deosebită”, a declarat Patruşev, citat de agenţia RIA, iar potrivit Wall Street Journal, preşedintele chinez Xi Jinping se pregăteşte să vină la Moscova în următoarele luni pentru a avea o întîlnire cu Vladimir Putin.

În actualul context, este interesant de urmărit nerăbdarea premierului Netanyahu de a ataca Iranul!

Nou atac cu drone la vest de Bagdad

BMTF, 5 ian – Apărarea antiaeriană iraqiană a doborît marţi două drone încărcate cu explozivi care se apropiau de baza aeriană Ain al-Asad de la vest de Baghdad, unde se află forţe americane, a declarat agenţiei Reuters un oficial al coaliţiei militare internaţionale conduse de SUA, scrie Agerpres.

În ultimele săptămîni, mai mulţi oficiali americani au avertizat că se aşteaptă la o intensificare a atacurilor împotriva forţelor Statelor Unite din Iraq şi Syria, unul din motive fiind comemorarea a doi ani de la uciderea generalului iranian Qassem Suleimani. Acesta a fost atacat de o dronă, în apropierea aeroportului din Baghdad, în 3 ianuarie 2020, la ordinul preşedintelui de atunci al Statelor Unite, Donald Trump.

Un atac similar celui de marţi a fost respins luni, tot de apărarea antiaeriană a Iraqului, care a doborît două drone aflate pe o traiectorie spre o bază de lîngă aeroportul internaţional din Baghdad, unde sînt de asemenea staţionaţi militari americani.

Potrivit unui alt oficial al coaliţiei contactat de Reuters, coaliţia a efectuat atacuri în urma unei ameninţări iminente, după ce a observat mai multe poziţii de lansare a rachetelor în apropierea bazei militare americane Green Village din Syria. El nu a precizat din ce ţară erau forţele din cadrul coaliţiei care au atacat poziţiile respective.

Reuters reaminteşte că miliţiile susţinute de Iran au întreprins de mai multe ori acţiuni împotriva militarilor americani din Iraq şi Syria.

La Washington, Departamentul Apărării Statelor Unite a comunicat că în atacurile coaliţiei din Syria nu s-a folosit aviaţia, însă nu a dat alte detalii.


Statele Unite conduc coaliţia internaţională care luptă împotriva militanţilor Statului Islamic în Iraq şi Syria, unde se află 2500, respectiv 900 de militari americani.

ISRAELUL BOMBARDEAZĂ SYRIA ŞI NU-L ÎNTREABĂ NIMENI, NIMIC!

BMTF, 28 dec – Lovituri aeriene israeliene au vizat marţi portul syrian Latakia, al doilea atac de acest gen în decembrie împotriva unei instalaţii strategice a ţării, a anunţat presa de stat syriană, citată de France Presse, scrie Agerpres.

„În jurul orei 3:21, inamicul israelian a efectuat o agresiune aeriană cu mai multe rachete în direcţia Mediteranei (…) vizînd terminalul de containere din portul Latakia”, a declarat agenţia de presă syriană SANA, citînd o sursă militară.

Atacul a provocat „pagube materiale importante” şi a provocat incendii, a adăugat agenţia.

Israelul a efectuat sute de lovituri aeriene pe teritoriul syrian de cînd a izbucnit războiul civil acolo în 2011, vizînd poziţii guvernamentale, precum şi forţe susţinute de Iran şi combatanţi ai Hezbollah, situîndu-se clar împotriva regimului de la Damasc prin acţiunile militare întreprinse.

Pe 7 decembrie, Israelul a lansat lovituri împotriva unui “transport de arme iraniene” în portul Latakia, situat în vestul Syriei conduse de preşedintele Bashar al-Assad, fără a provoca victime.

A fost primul atac asupra acestui port de la începutul războiului, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG cu sediul în Marea Britanie şi care dispune de o reţea vastă de surse în ţara aflată în război, la fel antiguvernamentală.

Rachetele israeliene au vizat „direct un transport de arme iraniene în terminalul de containere” din interiorul portului, ceea ce a provocat „explozii violente şi pagube materiale consecutive, fără a face victime”, potrivit OSDO.

Acest bombardament a incendiat „un număr de containere comerciale”, fără a provoca victime, a declarat SANA, făcînd referire la „răspunsul apărării noastre antiaeriene”.

Israelul comentează rareori loviturile împotriva vecinului său din nord, dar a declarat în repetate rînduri că nu va permite inamicului său Iranul să-şi extindă influenţa în Syria, însă informaţiile furnizate, care incriminează plasează Iranul şi Hezbollahul pe lista ţintelor legitime israeliene în Syria nu au putut fi niciodată probate din surse independente şi nu au fost dovedite de comunicatorii militari israelieni.

Israelul ocupă prin rapt teritorial, din 1967, teritoriul Syrian al Înălţimilor Golan, principala sursă de apă potabilă din regiune. Zona acoperă peste 1.000 de kilometri pătraţi şi oferă o imagine amplă asupra Syriei şi Israelului, oferindu-i importanţă militară strategică. Teritoriul a fost luat de Israel de la Syria în timpul Războiului de Şase Zile.

Iranul, considerat principalul aliat regional al regimului syrian, a oferit asistenţă politică, economică şi militară Damascului de la începutul conflictului în 2011.

PRIMĂVARA PERSANĂ

Discutam în emisiunea DINCOLO DE APARENȚE, difuzată de BanatTV, împreună cu prietenul Daniel Botgros, despre posibilitatea izbucnirii unei “Primăveri persane”, analizînd ultimele evoluții politice și de Securitate din Orientul Mijlociu (OM), și mă arătam partizanul unui astfel de scenariu, o răsturnare din interior a regimului ayatollahilor, evident, sprijinită masiv de adversarii acestuia, pe care, da, o văd posibilă destul de curînd.

Iată că, prinţul iranian în exil Reza Pahlavi, 59 de ani, fiul ultimului şah al Iranului, a prezis miercuri căderea Republicii Islamice în următoarele luni, îndemnînd occidentalii să nu negocieze cu regimul de la Teheran, relatează France Presse. La o conferinţă la Washington, el a făcut o paralelă între manifestaţiile iraniene din ultimele luni şi revoluţia islamică ce a condus la răsturnarea tatălui său la începutul anului 1979.

„Durează doar cîteva săptămîni sau luni pentru a ajunge la prăbuşirea finală, la fel ca în ultimele trei luni din 1978 înainte de revoluţie”, a apreciat el.

Opozanţii iranieni aflaţi în exil au prezis deja în mod repetat căderea iminentă a regimului de la Teheran. Cu toate acestea, Reza Pahlavi a dat asigurări că iranienii ar putea „de această dată să simtă această ocazie pentru prima dată în 40 de ani”.

Iranienii, în special studenții, au ieşit pe străzile multor oraşe din ţară în noiembrie pentru a protesta împotriva creşterii preţului benzinei, dar mişcarea de protest a fost reprimată violent de autorităţi. Potrivit Amnesty International, această represiune a făcut peste 300 de morţi, în timp ce liderii americani spun că numărul morţilor ar putea ajunge sau depăşi 1.500. Peste 1700 de protestatari au fost arestați.

În ultimele zile, în special în rîndul studenţilor de la universitatea din Teheran, noi proteste au izbucnit cînd armata iraniană a recunoscut că a doborît un avion de linie ukrainean, din greşeală, după ce iniţial a negat orice responsabilitate. Deoarece informațiile pe care le putem comasa provin exclusive din surese deschise, se impugn două comentarii: 1 – dacă se dovedește clar că, pe bază de stress sau de “ținte false” armata iraniană a doborît avionul civil, informația va fi folosită pentru a ridiculiza sau a demoniza forțele militare ale Iranului, de a le plasa într-o lumină proastă și a da amploare potențialelor proteste și demonstrații de tip #REZIST. 2 – dacă atacul a fost comis de agenți infiltrați pentru a atrage în conflict military deschis Iranul, atunci lucrurile se schimbă fundamental. În regiune, un singur stat se dezvoltă pe baza economiei de război, cu pondere majoră în cifra de afaceri, și prosper atunci cînd se află în conflict armat deschis! Pe de altă parte, lipsit de credibilitate în interior, Bibi Netanyahu s-ar reabilita în condițiile unui conflict deschis cu Iranul. De altfel, după retragerea totală a persanilor din Tratatul nuclear, Bibi nu a ratat ocazia de a preveni pe toată lumea că anul acesta, 2020 (o avertizare cu limită de timp!), Iranul va putea avea prima bombă nucleară! În aceste condiții, nu este exclus ca Netanyahu să pornească la luptă împotriva aliatului Iranian din Liban, Hezbollah, chiar cu riscul declanșării în interior a unei noi Intifada, pe fondul călcării în picioare a legislației internaționale și a arhitecturii de Securitate cu două state, anulată de noile colonii israeliene în Cisiordania, girate chiar de Trump! Avertismentul vine chiar din partea monarhului iordanian, Abdullah al II-lea, care a spus în fața Parlamentului European că acţiunea Israelului de a permite construcţii în teritoriul palestinian ocupat “în dispreţul total al legislaţiei internaţionale” poate fi descrisă drept cea “a unui stat care întoarce spatele vecinilor, perpetuează diviziunile între popoarele şi credinţele de pe glob”.

Fiul ultimului şah, care a fost un monarh prooccidental şi un aliat apropiat al Statelor Unite, nu s-a referit la perspectiva  restabilirii dinastiei sale. El a spus că este gata să sprijine o vastă coaliţie de iranieni pentru a înlocui regimul actual cu o democraţie laică.

RACHETE ȘI DEMONSTRAȚII

BMTF, 13 ian – Opt rachete au lovit duminică o bază aeriană iraqiană care găzduieşte soldaţi americani la nord de Bagdad, au transmis surse militare iraqiene, fără a preciza originea tirurilor, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Patru soldaţi iraqieni au fost răniţi, conform armatei iraqiene. Sursele militare iraqiene au dat asigurări că nici un soldat american nu a fost rănit sau ucis.

Aproape toate trupele americane au părăsit deja această bază situată la Balad, după escaladarea tensiunilor dintre SUA şi Iran.”Nu mai sunt decît circa 15 soldaţi americani şi un singur avion la Balad”, a afirmat pentru AFP o sursă militară iraqiană.

Responsabili ai serviciilor de securitate iraqiene au declarat anterior tot pentru AFP că 90% dintre contractorii americani desfăşuraţi la bază au fost evacuaţi.

De la sfîrşitul lunii octombrie, zeci de rachete au fost lansate asupra unor baze iraqiene care găzduiesc soldaţi americani, omorînd la 27 decembrie un contractor american. SUA au acuzat facţiuni ale armatei iraqiene pro-Iran de aceste tiruri de rachetă.

Ca represalii, la 29 decembrie, SUA au bombardat baze iraqiene de la frontiera cu Syria, omorînd 25 de combatanţi ai Hashd al-Shaabi, o coaliţie de paramilitari pro-Iran integrată trupelor iraqiene.

Escaladarea a atins apoi un nivel inedit, cu un atac cu dronă, la ordinul preşedintelui american Donald Trump, care i-a ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani şi pe numărul doi al Hashd al-Shaabi, Abu Mehdi al-Muhandis, în apropiere de aeroportul din Baghdad, la 3 ianuarie.

Iranul a ripostat la 8 ianuarie lansînd 22 de rachete balistice asupra bazei aeriene iraqiene Ain al-Assad (vest), care găzduieşte trupe americane, fără a face victime.

De atunci, tirurile cu rachete asupra intereselor americane, printre care şi ambasada din Zona Verde din Baghdad, s-au reluat aproape zilnic, în contextul în care Parlamentul iraqian a votat pentru plecarea trupelor străine din ţară.

În același timp, în Iran se întețesc protestele împotriva conducerii țării. Noi proteste au avut loc în întreg Iranul pentru a doua zi consecutivă duminică, sporind presiunea asupra conducerii Republicii Islamice după ce aceasta a recunoscut că armata sa a doborît un avion de pasageri al unei linii aeriene ukrainene, relatează Reuters.

În unele postări de pe rețelele de socializare pot fi văzuţi protestatari în faţa unei a doua universităţi şi un grup de demonstranţi care se îndreaptă spre Piaţa Azadi (Libertate), precum şi proteste din alte oraşe. Unele media de stat au transmis relatări despre protestele de la universităţi, care au urmat după demonstraţiile de sîmbătă declanşate de recunoaşterea de către Iran a faptului că armata sa a doborît din greşeală un avion de pasageri miercuri, ucigînd toate cele 176 de persoane aflate la bord, într-un moment în care Teheranul se temea de lovituri aeriene americane.

Locuitori din capitala Iranului au declarat pentru Reuters că poliţia a ieşit în forţă pe străzi duminică. Unii protestatari din Piaţa Azadi au strigat iniţial la poliţişti să li se alăture, iar apoi şi-au îndreptat furia asupra autorităţilor, scandînd „Jos dictatorul”, referire la liderul suprem ayatollahul Ali Khamenei, potrivit postărilor de pe social media şi relatărilor din media iraniene.

Agenţia semioficială ILNA a relatat că poliţia a intervenit pentru a-i dispersa pe protestatari, despre care susţine că erau în număr de 3.000. În înregistrări video pot fi văzuţi protestatari care fug de poliţie, care a făcut uz de bastoane şi gaze lacrimogene. Reuters menţionează că nu a putut verifica autenticitatea acestor înregistrări.

Ultimele proteste agravează presiunea tot mai mare asupra autorităţilor iraniene, care se luptă să menţină pe linia de plutire economia grav afectată de sancţiunile americane, comentează Reuters.

Demonstraţiile împotriva creşterii preţului la combustibil s-au transformat în unele politice anul trecut, declanşînd cea mai sîngeroasă reprimare din istoria de 40 de ani a Republicii Islamice. În jur de 1.500 de persoane au fost ucise în cele două săptămîni de proteste care au început pe 15 noiembrie, au declarat trei oficiali din Ministerul iranian de Interne pentru Reuters, deşi organizaţiile internaţionale estimează că bilanţul victimelor a fost mai mic iar Iran a catalogat informaţia respectivă drept „fake news”.

Oficialii iranieni au încercat să prezinte dezastrul doborîrii avionului ca pe o a doua lovitură pentru o naţiune în doliu după moartea lui Soleimani.

Funeraliile lui Soleimani au prilejuit uriaşe adunări populare, pe care autorităţile le-au prezentat ca pe o dovadă de unitate naţională. Însă aceste manifestări de emoţie populară au fost imediat puse în umbră de protestele de duminică, cînd oamenii au rupt portrete ale generalului ucis.

Marea Britanie a protestat după ce ambasadorul său în Iran a fost reţinut pentru scurtă vreme sîmbătă. Media iraniene au relatat că el incita la proteste, deşi trimisul diplomatic a spus că nu făcea decît să participe la un priveghi pentru victimele tragediei aviatice.

UPDATE 2: A ÎNCEPUT HĂRȚUIREA

BMTF, 8 ian – Al doilea tir de rachete s-a abătut miercuri dimineaţă asupra bazei militare Ain al-Assad din Iraq, utilizată de soldaţi americani, a anunţat postul Al Mayadeen TV, citat de Reuters.

O sursă din cadrul serviciilor de securitate iraqiene a declarat pentru Reuters că în interiorul bazei Ain al-Assad din provincia Anbar au căzut cel puţin şapte rachete.

Televiziunea de stat iraniană a anunţat miercuri că cel puţin 80 de „terorişti americani” au fost ucişi în atacurile ce au implicat 15 rachete lansate de Teheran asupra unor ţinte americane din Iraq, adăugînd că nici una dintre rachete nu a fost interceptată, transmite Reuters.

Televiziunea de stat, citînd un oficial de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei, a relevat de asemenea că Iranul are în vedere alte 100 de ţinte în regiune dacă Washingtonul recurge la orice represalii. De asemenea, a indicat că elicoptere americane şi echipament militar au fost „grav avariate”.

Comandamentul militar iraqian a anunţat miercuri că 22 de rachete iraniene au căzut asupra a două baze militare de pe teritoriul Iraqului „fără a face victime printre forţele iraqiene”.  „Între orele 01:45 şi 02:15 (22:45 GMT şi 23:15 GMT), Iraqul a fost bombardat de 22 de rachete – 17 asupra bazei aeriene Ain al-Assad şi cinci asupra bazei din Erbil – care au lovit instalaţii ale coaliţiei internaţionale antijihadiste” condusă de SUA, anunţă comandamentul militar iraqian într-un comunicat.

„Nu există nici o victimă în rîndurile forţelor iraqiene”, se mai spune în comunicat, fără a face referire la eventuale victime în cadrul forţelor coaliţiei.

La cinci zile după eliminarea generalului Qassem Soleimani, Iranul a declanşat miercuri riposta împotriva Statelor Unite lansînd rachete asupra a două baze militare din Iraq unde staţionează soldaţi americani, comentează AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit Pentagonului, peste 12 rachete au fost lansate din Iran împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil.

Aceste raiduri, revendicate de Teheran, marchează o schimbare ce provoacă temeri legate de o escaladare regională sau chiar un război deschis, chiar dacă liderii american şi iranian au părut că doresc să calmeze imediat jocul.

Într-un mesaj pe Twitter pe un ton deosebit de calm şi liniştitor, preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că „evaluarea pagubelor şi a victimelor este în curs. Pînă în prezent, totul este bine!”. „Voi face o declaraţie mîine (miercuri) dimineaţă”, a mai scris liderul de la Casa Albă.

La rîndul său, şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a afirmat că ţara sa a efectuat şi a „terminat” în cursul nopţii represalii „proporţionale”. „Nu căutăm escaladarea sau războiul”, a insistat el.

Agenţia federală a aviaţiei americane (FAA) le-a interzis avioanelor civile americane să survoleze Iraqul, Iranul şi Golful Persic.

Cursul petrolului a crescut cu peste 4,5% miercuri dimineaţă la bursele din Asia.

Gardienii Revoluţiei iraniene, Pasdaran, armata ideologică a Republicii Islamice, au sfătuit Washingtonul să îşi recheme trupele americane desfăşurate în regiune „pentru a evita noi pierderi” şi au ameninţat că vor lovi Israelul şi „guvernele aliate” ale Americii.

Tirurile au intervenit la puţin timp după încheierea funeraliilor generalului Qassem Soleimani, asasinat vineri la Bagdad împreună cu iraqianul Abu Mehdi al-Muhandis, lider al Hashd al-Shaabi, coaliţie ce regrupează paramilitari pro-Iran integraţi forţelor de securitate iraqiene.

„Rachete balistice lansate deschis dinspre Iran asupra unor ţinte americane, este o nouă fază”, a apreciat un specialist în grupările armate şiite, Phillip Smyth, reamintind că pînă în prezent Teheranul avea tendinţă să răspundă prin intermediul unor facţiuni, fără revendicări.

Dacă Donald Trump a îndepărtat clar marţi orice intenţie de a părăsi Iraqul, unii aliaţi occidentali ai SUA au anunţat retragerea lor parţială, alimentînd temerile de a vedea tensiunile actuale sabotînd lupta împotriva jihadiştilor.

Ca urmare a deciziei luate la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori de luni, 6 ianuarie, de a suspenda temporar misiunea de instruire a trupelor iraqiene, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, Ministerul Apărării Naționale din România a întreprins măsurile necesare pentru întreruperea misiunilor de instruire și consiliere efectuate de militarii români dislocați în Iraq. Astfel, pentru asigurarea siguranței personalului, cei 14 militari români care erau în misiune în Iraq vor fi relocați temporar într-o altă bază a coaliției.

Misiunile militarilor români se axau pe activități de pregătire și formare a instructorilor iraqieni din sistemul militar, consilierea oficialilor din Ministerul iraqian al Apărării și din alte instituții responsabile pentru reformarea sectorului de securitate și creșterea capacității operaționale a Forțelor Armate ale Republicii Iraq.

Decizia României este în deplină concordanță cu poziția aliată exprimată în cadrul reuniunii și, în funcție de evoluția situației din zonă, militarii români sînt pregătiți să își reia misiunile.

România rămîne ferm angajată în lupta împotriva terorismului internațional, atît în format aliat, cît și alături de partenerii din cadrul Coaliției Globale anti-ISIS.

O retragere a trupelor americane „ar fi cel mai rău lucru care i s-ar putea întîmpla Iraqului”, a declarat liderul administraţiei de la Washington, insistînd asupra pericolului pe care îl reprezintă în ochii săi pentru această ţară impozantul vecin iranian.

„La un moment dat, vom pleca”, „dar acest moment nu a sosit”, a subliniat el.

Aproape în acelaşi timp, secretarul apărării, Mark Esper, insista într-o conferinţă de presă că politica Statelor Unite nu s-a schimbat: „Nu părăsim Iraqul”.

Aceste luări de poziţie au fost provocate de o „eroare” a administraţiei americane care a trimis luni o scrisoare autorităţilor iraqiene în care informa că se va retrage din Iraq şi urmează să îşi repoziţioneze forţele în următoarele zile şi săptămîni.

Marţi, premierul iraqian demisionar Adel Abdel Mahdi a confirmat că a primit o scrisoare „semnată”, „tradusă” şi „foarte clară” din partea comandamentului american care anunţa o retragere militară din Iraq.

La cîteva ore de la atacul bazelor americane din Iraq, un avion Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines, avînd la bord 180 de pasageri şi membri ai echipajului, s-a prăbuşit miercuri la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran din cauza unei defecţiuni, anunţă Reuters citînd agenţia semioficială Fars. Potrivit informațiilor transmise de Organizația Internațională de Cruce Roșie și Semilună roșie, nu există nici un supraviețuitor.

DOR DE ISIS, CA DE O PRĂJITURĂ

Am așteptat să se cearnă, cît de cît informațiile înainte de a face un comentariu privind lichidarea Generalului Qassem Suleimani, comandantul Forțelor Quds ale Pasdaran, adică, un fel de trupe pentru exportul revoluției islamice, forte cu adevărat special în cadrul Gardienilor Revoluției! Voi spune astăzi, cu o zi înaintea înmormîntării charismaticului lider military Iranian, că dacă nu se schimbă ceva fundamental, începînd de marți încolo, NU va avea loc nici o confruntare armată directă între trupele americane și cele iraniene. Nici unii și nici ceilalți nu își doresc, de fapt, un război direct!

Am să încerc, totuși, să traduc în cuvinte simple – specifice analiștilor de gang! – și cît mai puține, situația tensionată din Orientul Mijlociu.

Neortodoxul președinte American, Donald Trump, care este jumătate demis de către democrați cu mai puțin de un an pînă la alegerile pentru Casa Albă, își asumă direct eliminarea generalului Iranian împreună cu liderul iraqian al Brigazilor Imamului Ali, Shibl al-Zaidi. Pe toată perioada mandatului său, Trump a avut o relație mai mult decît complicată cu democrații tandemului Clinton-Soros, țărănoiul plin de bani nefiind un adept al corectitudinii politice propăvăduite mincinos de politicienii aliniați în spatele acestui concept. Nu e de mirare că Trump scade în preferințele electoratului american din marile orașe (cele 8-10 orașe despre care se crede că reprezintă America!), dar crește în ochii Americii fundamentale, a micilor orașe, a fermelor, a motelurilor aruncate pe autostrăzi, a patrioților care trăiesc visul, sau dezamăgirea americană, în leagănul tihnit al unui balansoar pe prispa de lemn. O Americă care iubește US Army, dar nu mai suportă să vadă sicrie înfășurate în drapelul American! Trump promite retragerea trupelor americane din marile războaie. Și se ține de cuvînt! O face în stilul characteristic, fără informări prealabile, fără consultări cu partenerii internaționali. Pleacă (aproape!) din Syria. Anunță retrageri din Afghanistan înaintea predării țării pe mîinile talibanilor și, se pregătește să plece din Iraq. Se pregătește, doar, pentru că eliminarea lui Soleimani s-ar putea să-i dea planurile peste cap.

Orice președinte American trebuie să poarte propriul război, spune cutuma, un război care să-I asigure un nou mandate, care să ducă în derizoriu procedurile de destituire și să coalizeze națiunea în jurul unui președinte puternic. Și total neinspirat în vorbe! Sigur, actuala retorică belicoasă este menită doar să sperie neinițiații și să înlocuiască bubuitul de tunuri. Lucrurile vor sta altfel doar atunci cînd us army va lovi unul din cele 52 de obiective iraniene fundamentale, așa cum amenința acest Becali din Trump Tower! 52, cifră simbolică reprezentînd numărul ostaticilor americani de la ambasada din Teheran, din 1979, anul declanșării Revoluției Islamice care l-a creat pe Soleimani!

Pe plan intern, Generalul Qassem Soleimani a fost un fel de Daniel Craig al Iranului! Un James Bond, adulat de peste 70% dintre iranieni, indifferent de sex!, mai popular decît liderii religioși!, și care avea principală misiune de a răspîndi filosofia Revoluției Islamice, de factură șiită, în întregul Orient Mijlociu transformat în „pămînt al războiului” (Dar al-Harb). Soleimani era atît de popular încît șansele ca el să ocupe fotoliul de președinte al țării erau uriașe! Soleimani era popular, puternic și… bogat! Sepah-e Pasdaran-e Enqelab-e Eslami, adică Gardienii Revoluției Islamice reprezintă a doua armată a țării, un fel de miliție populară teocrată supradimensionată și autonomă financiar la nivelul Republicii islamice. Pasdaran se finanțează prin intermediul a 4 fundații religioase care nu se află sub controlul statului Iranian, fundația umbrellă fiind Astan-e Quds. Împreună, cele patru fundații dețin 60% din banii și resursele Iranului! Nu o data, o parte din aceste fonduri au fost allocate pentru promovarea unor lideri politici provenind din cadrul Gardienilor Revoluției, precum fostul președinte Mahmoud Ahmadinejad!

Pe plan extern, Soleimani este văzut ca artizanul Semilunii Șiite, care se întinde peste Syria și Liban, ca principal finanțator al gherilelor Yemenite, ca lider de necontestat al milițiilor șiite din Iraq și strategul care a înfrînt Statul Islamic! Este, în același timp, unul dintre principalii arhitecți ai degringoladei sectare din Iraq prin care s-a semnat actul de naștere al ISIS dintr-un tată BAAS secular și o mama sunna, prea mult siluită de “partea trădătoare” a Islamului (shita, shia – parte!). Shiiții reprezintă 15% din totalul musulmanilor, deci circa 250 de milioane! Hezbollah-ul Iraqian, Brigăzile lui Ali și Brigăzile Badr sînt principalele miliții șiite pro-iraniene care au avut tangență directă cu Soleimani, în timp ce Armata Mahdi, condusă de Muqtada Al-Sadr a fost profund anti-iraniană!  

Nu am să mai detaliez evenimentele premergătoare eliminării lui Soleimani pentru că ele, TOATE reprezintă provocări și de o parte și de cealaltă, din partea CUIVA care dorește un război cu Iranul. Și asta nu de acum, ci de ani de zile, de cînd Axa Răului era pe buzele tuturor! Voi spune doar că gestul de forță al președintelui Trump a stărnit un roi de viespi. Democrații îi aduc o acuză în plus, la Washington, la Teheran unii ayatollahi și clerici ar putea să jubileze că au scăpat de un contracandidat politic. Și, mai mult decît atît, înlocuirea lui Soleimani cu generalul Esmail Qaani ar putea da acces regimului la pușculița Pasdaran, pentru a mai atenua ravagiile sancțiunilor economice!

Deci, toată lumea e fericită!

În ciuda arborării steagului roșu, al martirajului, – al lui Hussein! – pe o moscheie închinată lui Mahdi, eu cred că, date fiind circumstanțele, NU va fi un război direct între Iran și SUA. Sigur, miliții șiite vor ataca trupele americane, mai ales în Iraq, iar prin mimetism diferite grupuscule Sunnite vor proceda la fel. Sigur, mulți atentatori sinucigași vor intra în luptă. Nu vor fi, însă, 250 de milioane de martiri! Nici măcar 80! Nici măcar UN singur million! Iranienii vor mărșălui pe străzi strigînd „mard ba Amrika”, iar luptătorii Houthi, care aparţin minorităţii zaidite şiite vor continua lupta în Yemen. Hezbollah-ul libanez va intensifica lupta împotriva ocupantului și sprijinul regimului Assad, în Syria!

Saudiții răsuflă ușurați, iar Bibi Netanyahu își consolidează poziția politică în fruntea cabinetului provizoriu. Sînt curios ce poziție va adopta purtătorul de șapcă de la Cotroceni care are pe cozoroc un Deveselu tocmai anti-iranian!

Evident, cei care au acces la informații clasificate au o viziune mult mai clară a evenimentelor și pot face predicții mult mai clare referitoare la implicațiile de Securitate ale unui gest, sau altul! Eu, în calitate de analist de gang, mă mulțumesc cu sursele deschise… În consecință, rezultatele rămîn… deschise! Totuși, dacă de mîine, după funerariile lui Soleimani, evenimentele degenerează, ne va fi dor de ISIS, ca de o prăjitură bună!

TRUPELE STRĂINE TREBUIE SĂ PĂRĂSEASCĂ IRAQUL

BMTF, 5 ian – Parlamentul iraqian a votat duminică o rezoluţie prin care cere guvernului de la Baghdad să pună capăt prezenţei trupelor străine în Iraq şi să ia măsuri pentru ca aceste trupe să nu mai folosească în nici o circumstanţă teritoriul, apele şi spaţiul aerian ale Iraqului, transmite agenţia Reuters, preluată de Agerpres.

Rezoluţia solicită guvernului ”să revoce cererea de asistenţă din partea coaliţiei împotriva Statului Islamic ca urmare a încheierii operaţiunilor militare în Iraq şi obţinerii victoriei”. ”Guvernul iraqian trebuie să ia măsuri pentru a pune capăt prezenţei oricăror trupe străine în Iraq şi să le interzică folosirea teritoriului, spaţiului aerian şi apelor, indiferent de motiv”, se mai menţionează în text.

Spre deosebire de textele de lege, rezoluţiile votate de parlamentul iraqian nu sînt obligatorii pentru guvern, însă premierul Adel Abdul Mahdi s-a pronunţat el însuşi, într-un discurs susţinut în faţa parlamentului, pentru retragerea trupelor străine din ţara sa, după ce a acuzat Statele Unite că au încălcat suveranitatea Iraqului prin raidul aerian în urma căruia a fost ucis vineri la Baghdad generalul iranian Qassem Soleimani. Premierul iraqian a vorbit despre ”trupele străine”, fără să le menţioneze în mod specific pe cele americane, dînd astfel de înţeles că s-a referit la retragerea tuturor trupelor trimise de state membre ale coaliţiei antijihadiste conduse de SUA.

Anterior acestui vot din parlamentul de la Baghdad, Coaliţia internaţională, condusă de SUA, a anunţat suspendarea activităţilor de sprijin şi instrucţie pentru trupele iraqiene, pentru a se concentra astfel pe protejarea bazelor din Iraq unde se află încartiruit personalul NATO şi al Coaliţiei, baze care au fost frecvent atacate în ultima vreme şi sunt potenţiale ţinte ale unor represalii după uciderea generalului Soleimani.

Uciderea generalului Qassem Soleimani reprezintă o ”nouă etapă” pentru Orientul Mijlociu, a estimat, la rîndul său, duminică liderul Hezbollahului libanez, Hassan Nasrallah, care a susţinut că armata americană este cea care ”va plăti preţul” pentru acest asasinat, consemnează agenţiile internaţionale de presă. ”Bazele militare americane, navele americane, fiecare ofiţer şi soldat în regiune”, a spus Nasrallah într-o intervenţie televizată. El a cerut să nu fie atacaţi cetăţenii americani civili, întrucît ”bătălia, confruntarea, pedeapsa justă este pentru cei care au executat (operaţiunea) şi armata americană este cea care a înfăptuit crima şi asasinatul”.

Statele Unite vor trimite încă aproximativ 3000-3500 de militari în Orientul Mijlociu, ca urmare a ameninţărilor sporite la adresa trupelor americane din zonă.

Potrivit oficialilor, care s-au exprimat sub condiţia anonimatului, noii militari provin din Divizia a 82-a aeropurtată. Alţi circa 750 de militari americani au fost deja trimişi săptămîna aceasta în Kuweit. În perioada scursă din luna mai 2018 SUA au suplimentat cu circa 14.000 efectivele trupelor dislocate în Orientul Mijlociu.

Tensiunile se acumulează în Orientul Mijlociu mai ales după arborarea steagului roşu pe Moscheea Jamkaran închinată imamului Mahdi, al 12-lea imam, ascuns de Dumnezeu, a cărui revenire e legată de versiunea musulmană a Apocalipsei, dar și de răzbunarea lui Hussein. În Iraq, Muqtada Al-Sadr a reînfiinţat Armata Mahdi nerenunţînd la culoarea tradiţională a imamului: negrul! Steagul roşu, asociat celui de-al treilea imam, Hussein, dar cu trimitere directă la răzbunarea sîngelui vărsat reprezintă un simbol al martirajului, chiar şi pentru adepţii lui Ali, care are ca simbol drapelele verzi. Toate aceste simboluri forţează teocraţia de la Teheran să răzbune moartea generalului Soleimani.

Iranul va riposta. Va mai dura, însă, pînă se va lua o decizie. Poate că vom vedea în prima fază doar riposte limitate, ale unor organizații paramilitare, libaneze sau iraqiene, nu ale statului iranian.

ATAC ÎN ZONA VERDE DIN BAGHDAD

BMTF, 4 ian – Două atacuri au vizat aproape simultan sîmbătă seară Zona Verde ultrasecurizată din Baghdad şi o bază aeriană iraqiană în care se aflau soldaţi americani aflată la nord de capitală, au declarat responsabili ai serviciilor de securitate citaţi de AFP, scrie Agerpres.

Atacul survine la cîteva ore după ce un nou raid aerian american a avut ca ţintă sîmbătă dimineaţă un comandant al miliţiilor Hashd al-Shaabi, la nord de Baghdad, potrivit televiziunii de stat, la o zi după bombardamentul în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani care „pentru șiiții din Orientul Mijlociu, era un amestec între James Bond, Erwin Rommel și Lady Gaga”, după cum scria fostul analist CIA Kenneth Pollack în portretul lui Soleimani pentru revista americană Time consacrată celor mai influente personalități din lume în 2017!

Două obuze de mortier au lovit Zona Verde din Baghdad, chiar în apropierea ambasadei americane atacată marţi de mii de combatanţi şi susţinători ai grupărilor pro-Iran din Iraq, membri și simpatizanți ai Kata’ib Hezbollah, Asaib Ahl al-Haq şi Brigăzile Badr, grupate sub umbrela Forțelor de Mobilizare Populară. precum şi liderii a trei dintre milițiile șiite: Hadi al-Amiri, fost ministru al transporturilor în guvernul lui Nouri al-Maliki, Qais al-Khazali și Abu Mahdi al-Muhandis, au declarat responsabili de securitate din Zona Verde.

Brigăzile Badr au apărut ca braț armat al Consiliului Suprem pentru Revoluție Islamică în Iraq, în prezent Consiliul Islamic Suprem din Iraq. Asaib Ahl al-Haq, desprinsă din Armata Mahdi, căriea îi reproşa moderaţia!, a fost, probabil, cea mai feroce grupare anti-americană a șiiților și are legături cu Iranul aproape la fel de strînse ca și Kata’ib Hezbollah.


În acelaşi timp, la mai puţin de o sută de km mai la nord, două rachete Katiuşa s-au abătut asupra bazei aeriene Balad, bază iraqiană de mari dimensiuni în care se află soldaţi şi avioane americane, au precizat surse de securitate de la faţa locului.

Potrivit comandamentului militar iraqian, nu a existat nici o victimă în urma acestor atacuri. Imediat după aceste tiruri, drone americane au survolat baza în misiuni de recunoaştere, au adăugat sursele citate.

SUA au desfăşurat în această săptămînă soldaţi suplimentari pentru a proteja diplomaţii şi soldaţii americani în Iraq, unde sentimentul anti-american s-a intensificat puternic după asasinarea vineri, într-un atac cu dronă, a puternicului general iranian Qassem Soleimani şi a locotenentului său Abu Mehdi al-Muhandis.

Apelurile la „răzbunare” s-au înmulţit la Baghdad şi la Teheran, în contextul în care americanii consideră de mai multe luni că facţiunile armate pro-Iran din Iraq sînt o ameninţare mai mare decît jihadiştii afiliaţi grupării Statului Islamic.

De la sfîrşitul lui octombrie, 13 atacuri au rachetă au vizat interesele americane în Iraq, provocînd pe 27 octombrie moartea unui contractor american într-o bază a centrului petrolier al ţării. Atacurile nu au fost revendicate, dar Washingtonul acuză de comiterea lor facţiunile pro-Iran din coaliţia de paramilitari Hashd al-Shaabi.