Etichetă: LIBAN

HEZBOLLAH, CU RĂZBUNAREA ÎN SÎNGE!

Motto:
„Şi să nu vorbiţi despre aceia care sînt ucişi în felul lui Allah ca morţi, căci (sînt) vii, dar nu îi observaţi”. (Surat Al-Baqarah, 154, Coranul)

BMTF, 8 iul – În ziua de 11 noiembrie 1982, şi-a făcut în mod şocant debutul un nou stil de război, cînd un tînăr a intrat cu un Mercedes alb, plin cu explozivi, în cartierul general din Tyr al armatei israeliene, tzahal. Explozia a distrus clădirea cu opt etaje şi a omorît 141 de persoane. A fost prima bombă umană! Martirul făcea parte din Jihadul Islamic, o aripă a Hezbollah-ului.

Fugit dintr-un Iraq măcinat de revolte tribale, Musa Al-Sadr, unchiul liderului radical şiit iraqian Muqtada Al-Sadr pune bazele, în Liban, unui partid şiit puternic. Prieten cu Ayatollahul Khomeiny, Musa este ales, în 1959, lider al comunităţii şiite libaneze care avea să aibă o ascensiune fulminantă din 1979, odată cu instituirea Republicii Islamice Iran şi victoria Revoluţiei. Sărăcia şi alienarea culturală a comunităţii şiite, dar şi invazia israeliană condusă de Ariel Sharon, au jucat un rol fundamental în ascensiunea organizaţiei Hezbollah, o bizară combinaţie de spirit revoluţionar şi izolare politică, apărută în izolarea Văii Bekaa şi sudul Libanului.

În anul 1974, Al-Sadr a creat Harakat al-Mahroumeen, Mişcarea Nevoieşilor, organizaţie socio-religioasă care a silit guvernl libanez să acorde minorităţii şiite recunoaştere totală. Odată cu declanşarea războiului civil, în 1975, şiiţii înfiinţează propriile miliţii, Amal, care în 1982 se situează de partea Israelului în invadarea Libanului, dar, un an mai tîrziu luptă împotriva ocupaţiei israeliene. După modelul iranian, supravieţuitorii persecuţiilor iraqiene, emigraţi în Liban, membrii ai Partidului Al-Dawa, formaţiune politică islamică desfiinţată de Saddam Hussein, înfiinţează aici Partidul lui Allah.

În 1992, Sayyed Hassan Nasrallah, dezertează din mişcarea Amal şi preia conducerea Organizaţiei Hezbollah. În interviul acordat cotidianului libanez Al-Safir, liderul mişcării recunoaşte că membrii Partidului au „spiritul Jihadului, al jertfei de sine şi al dăruirii nemărginite angajaţi în faţa Dumnezeului Atotputernic şi care iau hotărîri de auto-martiraj cînd se opun inamicului”. Urmare a unei pregătiri de excepţie în spiritul Jihadului şi al unui radicalism exacerbat, Hezbollah deţine formaţiuni de martiri numite Al-Amaliya al-Istishhadaya (Simileanu,Vasile, op.cit. pag. 138). Acestea apără cu pasiune această practică şi le displace termenul de atentate sinucigaşe. Folosirea bombelor umane face parte integrantă din jihad. Potrivit autoarei Hala Jaber (HEZBOLLAH, Ed. Samizdat, 1997, pag. 79), deşi mulţi învăţaţi islamici argumentează că în Coran e interzisă sinuciderea, şiiţii din Partidul lui Dumnezeu o consideră jertfa supremă pentru a-şi apăra credinţa şi existenţa. „Promovarea sacrificiului de sine este inspirată de soarta Imamului Hussein care a murit luptînd pentru a-şi afirma dreptul de a conduce poporul musulman”(Hala Jaber, op.cit.). Filosofia martirajului se regăseşte obligatoriu în programa analitică a şcolilor patronate de Hezbollah, iar emisiunile religioase şi crol-ul cu numele martirilor se regăsesc zilnic în grila de programe a televiziunii proprii, Al-Manar (Farul)! Contrar convingerii generale că brigăzile de martiri atrag numai mentalităţile şi sufletele celor cu tulburări psihice, săraci, neinstruiţi sau care au suferit o pierdere în familie de pe urma războiului, în rîndurile candidaţilor la atentate sinucigaşe se regăsesc de la şomeri la ingineri, profesori şi medici. Numărul martirilor cu studii superioare în Occident, bărbaţi şi femei, a crescut în ultimii ani de 5 ori, potrivit unui raport al CIA, difuzat în 2007 în ziarul Stars and Stripes.

Din 1983 şi pînă astăzi, Hezbollahul a evoluat în pas cu vremurile. Globalizarea a transformat grupările locale în grupări regionale şi transnaţionale. Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277) este de părere că din punct de vedere al luptei politice, insurgen’a transnaţională a înlocuit gherila naţională (apărut în Valea Beeka ca o grupare paramilitară pentru a lupta împotriva ocupaţiei israeliene, Hezbollah operează în Orientul Mijlociu şi Europa pentru eliminarea influenţei iudeo-creştine şi forţarea Occidentului să părăsească Orientul Mijlocu cu mijloace tipice pentru grupările teroriste de influenţă Al-Qaida!).

Dacă gherila convenţională încerca atingerea unor scopuri politice pe calea războiului armat, în care scop dezvolta sisteme militare de apărare, mai mult sau mai puţin evoluate, insurgența transnaţională nu poate dezvolta sisteme militare, nu poate obţine sprijinul direct al populaţiei locale şi, în consecinţă, poate desfăşura exclusiv acţiuni ofensive! Fără linii de apărare, insurgența transnaţională devine o formă de război asimetric, după Ionel Nicu Sava, sau o nouă formă de conflict internaţional, ca o nouă formă de război, de altă anvergură, specific timpurilor în care trăim.

Războiul Mileniului 3 va fi insurgent şi informaţional, după Vasile Simileanu. Dacă beligeranţii de ieri (statele) erau… statici, predictibili, omogeni, ierarhici, rigizi şi rezistenţi la schimbare, „combatanţii” de astăzi sînt dinamici, imprevizibili, fluizi, legaţi în reţele (ideologice, mediatice sau logistice), cu structură celulară autonomă care evoluează şi se adaptează constant. Dacă în 1983 Hezbollah avea 500 de membri permanent implicaţi în activităţi teroriste, astăzi, se estimează că 7000 de combatanţi, antrenaţi de pasdarani – Gardienii Revoluţiei din Iran – sînt gata să moară în lupta cu inamicul sionist. Pe lîngă forţele proprii, Hezbollah duc acţiuni insurgente în colaborare cu Comandamentul Gărzilor Revoluţionare Iraniene, împreună cu care a format celule în Europa, Africa, America de Sud şi de Nord şi în Asia.

Cartierul general al al Partidului lui Dumnezeu s-a păstrat în Valea Bekaa din sudul Libanului, dar funcţionează şi în suburbiile sudice ale capitalei libaneze, Beirut, pe „centura mizeriei”, mahala sordidă care amplifică sentimentele de frustrare şi revoltă. Coordonarea o deţine Iranul şi Consiliul Consultativ, shura, care are în subordine trei consilii zonale: Beirut, Valea Bekaa şi Libanul de Sud. Comitetele subregionale fac recomandări privind politica organizaţiei şi au rol executiv.

Hezbollah este o organizaţie politică, socială, militară şi religioasă (Simileanu, Vasile, op.cit. pag.139). O astfel de definiţie se poate aplica tuturor organizaţiilor politice şi catalogate drept extremiste din spaţiul Orientului Mijlociu. Pentru că, tradiţia islamică impune componenta socială, oricărei organizaţii, implicată, sau nu în viaţa politică. Aceste formaţiuni, „actori non-statali”, cum îi denumeşte Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 139), au preluat o parte dintre obligaţiile statului la adresa unor categorii de populaţii, sau zone delimitate geografic. Altfel spus, neputinţa statului destructurat de a rezolva unele probleme grave a înlocuit autoritatea acestuia cu autoritatea grupărilor. De aici derivă şi susţinerea masivă din rîndul populaţiei locale pentru cauza şi forma de luptă, denumită teroristă, ale organizaţiilor. Hezbollahul nu face excepţie. Din potrivă!

Suburbiile şiite din sudul Beirutului au dobîndit reputaţia de „Centura Mizeriei”. „Munţi de gunoaie amestecaţi cu zoaie din conductele sparte, umpleau străzile, răspîndind mirosuri pestilenţiale… băltoacele cu apă murdară atrăgeau muştele şi şobolanii. Curentul electric era un lux, în 90% din district lipsea canalizarea, iar cele cîteva cabluri telefonice existente nu mai funcţionau. Era greu de înţeles cum supravieţuiau locuitorii într-un mediu atît de sordid. … Guvernul nu mişca un deget ca să amelioreze situaţia. Ignora prezenţa şiiţilor, sperînd că aveau să dispară” (Hala Jaber, op.cit. pag.130-131). Pe acest fundal, cu ajutorul Iranului, Hezbollahul a construit o întreagă infrastructură care acordă asistenţă socială şi săracilor de alte religii! În doar cîţiva ani, Hezbollahul a construit spitale, clinici, şcoli, centre de învăţămînt superior, institute de cercetare, orfelinate şi sanatorii pentru handicapaţi. Prin intermediul Comisiei de Ajutor, Hezbollah acordă împrumuturi şcolare şi universitare şi încurajează dezvoltarea meşteşugurilor, mica industrie şi iniţiativa agricolă. De asemenea, acordă ajutor material tinerilor căsătoriţi, precum şi împrumuturi locative, programul „Prima Casă” şi de afaceri. Pentru împrumuturile de la Hezbollah nu se plăteşte dobîndă, această practică nefiind permisă de legea islamică! Unele familii primesc utilaje sau animale domestice pentru a pune bazele unei mici afaceri sau a unei ferme, de la maşini de tricotat la vite sau familii de albine. Hezbollahul a înfiinţat primele şcoli de arte şi meserii din Liban şi a deschis primul birou de şomaj din această ţară. Banii pentru astfel de întreprinderi, vin din Iran şi de la sutele de mii de şiiţi libanezi de pe tot globul care, conform legii islamice, plătesc anual: zakatul – taxa pe patrimoniu şi khoms – taxa pe beneficiul net. Totalul colectelor nu este dat niciodată publicităţii. Conform lui Hajj Hussein Al-Shami, şeful programelor de asistenţă socială ale Hezbollah, citat de Hala Jaber (op.cit. pag. 135), „suma poate egala bugetul intern al unei naţiuni bogate”!

Bibliografie:

T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, www.nwc.navy.mil/newrulesets

Vasile Simileanu , ASIMETRIA FENOMENULUI TERORIST, Ed. TOP FORM, 2003

Cristian Barna , JIHAD ÎN EUROPA, Ed. TOP FORM, 2008

Ionel Nicu Sava ,STUDII DE SECURITATE, Ed. Centrul Român de Studii Regionale, 2005

Mario BALINT şi Raico CORNEA; Primul război al mileniului, Ed. AUGUSTA, 2001

Marret, Jean-Luc: TEHNICILE TERORISMULUI, Ed. Corint, 2002

Hala Jaber,HEZBOLLAH, Ed. Samizdat, 1997

Stars and Stripes, 2007.

Israelul – genocid și anexări unilaterale de teritorii

BMTF, 19 dec – Organizaţia internaţională Human Rights Watch (HRW) estimează într-un raport publicat joi că Israelul comite ”acte de genocid” prin restrîngerea accesului la apă pentru palestinienii din Fîşia Gaza de la începerea războiului între Israel şi Hamas, în urmă cu peste un an, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

”Autorităţile israeliene au creat în mod deliberat condiţii de viaţă vizînd distrugerea unei părţi a populaţiei din Gaza, privînd intenţionat civilii palestinieni din enclavă de un acces adecvat la apă, ceea ce probabil a cauzat mii de decese”, scrie HRW într-un comunicat.

”Făcînd acest lucru, autorităţile israeliene sînt responsabile de crime contra umanităţii prin exterminare şi de acte de genocid”, adaugă ONG-ul.

”Am descoperit că guvernul israelian ucide intenţionat palestinieni în Gaza prin privarea lor de apa de care au nevoie pentru a supravieţui”, a declarat directoarea Human Rights Watch pentru Orientul Mijlociu, Lama Fakih, într-o conferinţă de presă.

Ministerul de Externe israelian a reacţionat la acuzaţiile formulate de Human Rights Watch, afirmînd că raportul elaborat de această organizaţie este ”plin de minciuni neruşinate”.

”Acest raport este plin de minciuni neruşinate, chiar dacă provine de la HRW, pentru care ştacheta este deja coborîtă”, a declarat diplomaţia israeliană într-un comunicat. De asemenea, MAE israelian a denunţat ceea ce a numit o ”propagandă anti-israeliană”.

Israelul a respins constant toate acuzaţiile de genocid, afirmînd că respectă dreptul internaţional şi că are dreptul de a se apăra după atacul terorist fără precedent comis de mişcarea palestiniană Hamas în 7 octombrie 2023, care a declanşat actualul război din Fîşia Gaza.

Human Rights Watch este a doua mare organizaţie pentru drepturile omului care foloseşte în ultima lună cuvîntul genocid pentru a descrie acţiunile Israelului în Fîşia Gaza, după ce Amnesty International a publicat un raport care ajunge la concluzia că Israelul comite un genocid în enclava palestiniană.

Acuzațiile organizației internaționale vin în timp ce forțele israeliene au intrat pe teritoriul Syriei pentru prima dată în jumătate de secol cu scopul de a preveni noile autorități – rebelii islamiști care l-au răsturnat de la putere pe Bashar al-Assad – să profite de capacitățile militare ale armatei syriene pentru a ataca Israelul, potrivit versiunii oficiale. Incursiunea în Syria, care reprezintă a treia operațiune terestră a armatei israeliene din octombrie 2023, după Gaza și Liban, a venit într-un moment în care syrienii abia ce sărbătoreau sfîrșitul a 13 ani de război civil.

Israelul a stârnit îngrijorări la nivel internațional în legătură cu incursiunea sa în Syria, pe care a justificat-o argumentînd că acordul de retragere a trupelor din 1974 dintre cele două țări „s-a prăbușit” odată cu căderea regimului lui Assad. Mișcările de trupe au fost acompaniate de o campanie masivă de bombardamente aeriene care au distrus sute de ținte militare și civile de pe întreg teritoriul Syriei. Tancurile și buldozerele au continuat să se deplaseze înspre zona de graniță. Pe platoul stîncos din Golan, principalul rezervor de apă potabilă din regiune, căderea regimului Bashar al-Assad a stîrnit emoții complicate și contradictorii și a creat o nouă realitate neașteptată, scrie The Guardian.

După mai bine de un an de război cu Hezbollah în Liban, timp în care rachetele lansate de militanți au căzut peste satele din Golan, tancurile și trupele israeliene sînt din nou în ofensivă. De această dată, însă, ele înaintează înspre est, în loc de nord, și pătrund tot mai adînc pe teritoriul Syriei. Potrivit declarației oficiale din partea armatei israeliene, IDF a distrus, printre altele, 15 nave militare syriene în porturile Al Bayda și Latakia și zeci de rachete aer-aer cu o rază de acțiune de pînă la 190 de kilometri. A fost una dintre cele mai mari operațiuni din istoria forțelor aeriene ale Israelului, scrie El Pais.

Israelul a capturat Înălțimile Golan în 1967 și a anunțat anexarea unilaterală a regiunii în 1981. Cea mai mare parte a comunității internaționale nu recunoaște dreptul Israelului asupra teritoriului ocupat, cu toate că administrația Trump a recunoscut anexarea în 2019. Regiunea Golan și zona tampon dintre Israel și Syria au o poziție geografică specială aflată la intersecția a patru țări – Syria, Israel, Liban și Iordania. Rămîne de văzut dacă nevoia de a securiza zona este justificată sau ea va servi unei agende mai extinse.

AVERTISMENTUL LIBAN ȘI NECESITATEA SCHIMBĂRII DE PARADIGMĂ

Aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau stocate în depozitul portului din Beirut unde s-a produs marţi explozia care a provocat victime şi daune fără precedent în capitala libaneză, transmite miercuri AFP. Potrivit unui nou bilanţ furnizat de Ministerul Sănătăţii, cel puţin 73 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 3.700 au fost rănite în exploziile de la Beirut. Multe clădiri au fost avariate de explozie, inclusiv sediul fostului premier Saad Hariri şi biroul CNN, pagubele ajungînd pînă la 10 kilometri, au declarat unii martori, iar imaginile făcute publice pe internet arată cum maşinile au fost răsturnate. Aeroportul din Beirut, situat la 10 kilometri de port, a suferit daune severe, potrivit imaginilor publicate de site-ul de ştiri Al-Aan.

O navă acostată în faţa portului din Beirut este în flăcări, a declarat un corespondent al AFP, fără a fi posibil să se stabilească dacă la bordul navei există pasageri. În port, un ofiţer a cerut jurnaliştilor să se îndepărteze de zonă, temîndu-se de o explozie a navei din cauza rezervorului cu combustibil. Mai multe depozite din port au fost devastate, în timp ce solul este plin de cioburi, a constatat corespondentul AFP. O sursă de securitate de la faţa locului a declarat că mai există fragmente de corp uman pe teren şi că operaţiunile continuă pentru a transporta victimele.

Aproape toate vitrinele magazinelor din cartierele Hamra, Badaro şi Hazmieh au sărit în aer, la fel ca şi geamurile autoturismelor. Numeroase maşini au fost de altfel abandonate, cu airbag-urile umflate.

Explozia din Beirut s-a simţit pînă în Cipru, care se află la o distanţă de 234 kilometri. Suflul exploziilor a generat un val seismic echivalent cu cel al unui cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter.

Consiliul Suprem de Apărare a recomandat guvernului să declare „stare de urgenţă” timp de două săptămîni în Beirut. În această perioadă, o „putere militară supremă va fi responsabilă de toate prerogativele în materie de securitate”, potrivit comunicatului dat publicităţii la încheierea reuniunii.

Guvernul libanez se va întruni miercuri într-o şedinţă de urgenţă.

Tragedia libaneză se suprapune peste o serie întreagă de situații excepționale, generate de natură sau de intervenția umană, altele decît pandemia de Coronavirus și care demonstrează, încă o dată, că nimeni nu poate fi pregătit pentru tot!

Frecvența și intensitatea crescute a situațiilor excepționale din ultimii ani, care se abat tot mai des și asupra României m-au determinat, în urmă cu mai bine de zece ani, să militez în favoarea constituirii unui minister pentru situații de urgență. Nici un om politic, deputat sau senator, nu a găsit de cuviință NU să susțină, măcar să aducă în dezbatere o astfel de propunere, lansată la momentul respectiv de societatea civilă prin intermediul Grupului pentru Securitate și Democrație!  

Între timp, demersurile la vîrf ale dr. Raed Arafat au dus la înființarea DSU, un fel de agenție de stat precum FEMA, care, însă, este dependentă financiar de Ministerul de Interne. Și de aici, o serie de inconveniente, neînțelegeri și contre între diversele arme ale ministerului generate și de filozofia existențială a acestora – jandarmeria și poliția, ordine publică și coerciție, pompierii – salvare de vieți! – dar care, pînă la urmă, ca un creuzet mobilizează energiile (și banii!) în slujba cetățeanului! Sau, așa ar trebui să fie!

Cum nu există pădure fără uscături, și Ministerul de Interne este bîntuit, în ultimii ani, de “încălzirea globală” care generează, uneori, corupție, incompetență, dispreț, scoase la iveală, uneori, de presă, aruncînd, astfel, o pată neagră pe obrazul extrem de mulților profesioniști din system!

Îmi amintesc doar de ura primitivă prin care “masele populare” cereau lapidarea unui profesionist desăvîrșit, col. Orlando Șchiopu! Evident, ațîțate și manipulate din plin…

Dar, referirea la Liban avea un alt scop. Acela de a conștientiza nevoia schimbării de paradigmă în ceea ce privește protecția civilă și arma pompieri, care devine elementul defensive principal pet imp de pace.

În primul rînd, astăzi, pompierii nu mai sînt pompieri. Sau instalatori, așa cum le scrie pe diploma de absolvire a Facultății de Pompieri. Protecția civilă a devenit o armă pe cale de dispariție a cărei extincție va fi consemnată natural, odată cu ieșirea la pensie a ultimului specialist. Pregătirea unei noi generații se impune de urgență, mai ales dacă ținem seama de absența unei generații întregi de specialiști, pensionați, care nu au mai transmis cunoștințele unor noi și viitori protecționiști civili!

Munca și specializările au devenit de o complexitate deosebită. De aceea, este dificil să numești astăzi, un pompier… pompier! El este echivalentrul unui operator al Forțelor Speciale! Cred că denumirea de OPERATOR DSU ar fi cel mai potrivit! Operator FOS – Operator DSU!

În al doilea rind, numărul acestor operatori DSU este mic, insufficient pentru a face față provocărilor actuale, nici măcar pentru acoperirea încadrărilor în schgemele de personal. De la tandemul Băsescu-Boc încoace, restructurările au fost făcute de contabilii, nu de profesioniști independenți. Guvernele ulterioare au scos la pensie, în condiții speciale, o generație întreagă de profesioniști salvatori care mai puteau contribui, ani buni, la succesul unor intervenții. Repartiția forțelor și mijloacelor se face raportat la numărul de locuitori, nu la tipurile de risc sau distanțele ce trebuiesc parcurse în raioanele de intervenție. Dar, aceasta este o temă ce trebuie dezbătută de specialiști…

În al treilea rind, dacă ieșirile din system au dezechilibrat și vor dezechilibra sistemul, este clar că e imperios necesară echilibrarea acestuia. Bazinul de recrutare și parteneriatele public/private cu SPSU, în tot cee ace înseamnă SALVARE de vieți și bunuri, sînt esențiale. De la slavamarii profesioniști și atestați prezenți vara pe lacuri sau ștranduri, pînă la salvarea de vieți în cazul seismelor sau exploziilor, incendii de pădure, alunecări de teren etc.

Dacă parteneriatul cu companiile private poate fi realizat relative ușor, bazinul de recrutare reprezintă cheia noii paradigm în care trebuie private intervențiile viitoare.

Desființarea stagiului militar obligatoriu și trecerea la o armată de profesioniști a adus beneficiile unei cariere militare de multe ori, de excepție. Însă, renunțarea la pregătirea militară s-a făcut fără a pune ceva în loc. Așa se face că avem generații de tineri nepregătiți. Îi vedem stînd, pe la inundații etc. O alternativă ar trebui să fie stagiul civil obligatoriu, în care fiecare cetățean care a împlinit vîrsta de 18 ani, după ce a fost luat în evidențe ca apt combatant, să fie trecut prin stagii de pregătire pentru intervenții în situații de urgență, gen acordarea primului ajutor, transportul răniților, stingere incendii, căutare/salvare în caz de inundații, alunecări de teren, seisme, explozii etc. Un fel de “Salvator din pasiune” dar la altă scară și cu alte rezultate!

Cred în nevoia schimbării de paradigm în cee ace privește salvarea de vieți. Problema e că timpul pare că nu mai are răbdare cu noi. Dacă demarăm schimbarea astăzi, vom vedea rezultatele peste cîțiva ani!