Etichetă: MERCENARI

ADEVĂRATA SURSĂ DE INDIGNARE: WAGNER SÎNT RUŞI!!!

Am scris, destul de succint, recunosc, în lucrarea „TARGET – Operaţiuni militare externe în combaterea terorismului”, apărută în 2010 la Editura Banatului Montan, sub egida Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate (ARSS), că în condiţiile în care numeroşi combatanţi nu au statut de beligeranţi, ci acela de actori non-statali, ONU poate angaja actori non-statali, în speţă companii militare private, să poarte războaie cu actorii non-statali, în speţă grupările teroriste, în acest fel rezolvîndu-se problemele juridice pe care le ridică folosirea forţei unei coaliţii de state împotriva unor grupări non-statale!

PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva!

Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări.

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, i-a acuzat duminică seară pe mercenarii grupului privat rus Wagner că „se substituie” autorităţii statului în Republica Centrafricană şi că „au confiscat capacitatea fiscală„, notează AFP.

„Cînd intră într-o ţară, ei comit numeroase violări, exacţiuni, jafuri pentru a se substitui uneori chiar autorităţii ţării”, a afirmat Jean-Yves Le Drian în cursul emisiunii „C dans l’air” de pe canalul France 5.

Cel mai spectaculos exemplu este Republica Centrafricană unde, în cele din urmă, pentru a putea fi plătiţi, confiscă capacitatea fiscală a statului„, a spus el.

Franţa, foarte implicată militar în lupta împotriva terorismului în Mali, este împotriva unei posibile sosiri a grupului Wagner în această ţară pentru a instrui forţele armate locale şi pentru a asigura protecţia conducătorilor. Parisul a avertizat deja autorităţile de tranziţie maliene că prezenţa grupului Wagner ar pune sub semnul întrebării angajamentul său militar în Mali.

„Nu este posibil pentru noi. Este complet incompatibil cu modul în care concepem lupta împotriva terorismului în Mali”, a reiterat Jean-Yves Le Drian.

Grupul Wagner este suspectat, în special de Paris, că acţionează în numele Kremlinului, unde acesta nu doreşte să apară prea oficial.

„Wagner este în primul rînd o companie de mercenari ruşi care fac război prin procură în numele Rusiei, chiar dacă Rusia neagă (…) Nu păcăleşte pe nimeni”, a insistat ministrul.

În septembrie, ministrul francez de externe i s-a plîns de acest lucru omologului său rus, Serghei Lavrov, cu prilejul Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York.

„I-am spus asta. El a spus, nu sunt eu. I-am spus, ba da, tu eşti. Ei se refugiază în spatele faptului că un stat sau altul are dreptul să încheie un contract cu o firmă sau alta. Or, nu aceasta este realitatea”, a spus el.

„Realitatea este că sînt combatanţi, indivizi care încalcă dreptul internaţional şi pun sub semnul întrebării chiar suveranitatea statelor”, a spus el.

Termenul de MERCENAR se regăseşte într-o multitudine de perioade istorice, de la Crucificarea lui Christos – cînd este condamnat să-şi petreacă întreaga viaţă ca soldat, pînă la cel care stă aşezat în bena unei furgonete, pe bidoane de apă de 5 galoane, şfichiuit de vîntul rece al deşertului în Ajunul Anului Nou, undeva, la graniţa dintre Iraq şi Arabia Saudită.

Termeni precum mercenari şi companii de securitate private (PSC) sînt folosiţi pentru a desemna PMC.

Pînă de curînd, erau numiţi mercenari actorii dintr-un conflict care sînt, în general, motivaţi de cîştigul personal. Termenul apare în unele tratate internaţionale, dar acestea au fost criticate pentru lipsă de acurateţe, deoarece se concentrează pe motivaţia acţiunilor, care este dificil de definit, şi nu pe acţiunile ca atare. Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC. Creşterea ponderii PSC în conflicte armate, sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane, ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei, ca un răspuns la cererea pieţei.

Regăsim „armatele private“ în întreaga lume, mereu în creştere. Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme, au sute de mii de angajaţi. De cele mai multe ori, acestea sînt angajate de guverne, corporaţii, jurnalişti, iar contractorii privaţi, ofiţerii de securitate sau mercenarii, cu li se mai spune, pot cîştiga pînă la 1000 de dolari pe zi!

Proporţia mercenaril – armată regulată este, în ziua de azi, de aproape 20%.

Am scris-o de nenumărate ori, personal cred că episodul armatelor naţionale este doar o mică paranteză în istoria militară a armatelor private, iar Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate, iar această Industrie de Securitate Privată este structura cea mai pregătită să ofere baza securităţii noilor entităţi ce se vor creea! Pentru că, în ciuda intenselor „eforturi” de pace, războiul continuă să se desfăşoare, pe regiuni, cu punctualitate, în formele sale cele mai brutale.

Companiile de Securitate Private au absorbit forţă de muncă înalt calificată, în urma reformelor la nivelul structurilor de securitate, dar rămîn privite destul de „exotic” la noi în ţară. Acestea sînt societăţi comerciale care oferă servicii care, deseori, implică cunoştinţe temeinice în folosirea forţei. Trăsăturile distinctive ale PMC sînt: – Structura organizaţională: PMC sînt firme înregistrate cu structuri constituite; şi – Motivaţia: PMC furnizează servicii mai degrabă pentru profit decît din raţiuni politice.

PMC-urile sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă (BMTF) la corporaţii transnaţionale uriaşe (G4S). Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private.

Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict.

Deşi industria securităţii private tinde să devină indispensabilă unei societăţi moderne, paradoxal, aceasta nu figurează alături de sănătate şi administraţie locală în literatura de specialitate a managementul public. Dacă privim în ansamblu Industria Securităţii Private, constatăm că aceasta este prezentă în toate industriile unui stat modern (prof. univ. dr. Constantin Onişor, „IC într-o permanentă extindere”, revista Geopolitica, anul VI, nr. 27, pag. 25).

Industria poate fi definită pe paliere de activitate operaţională: servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor; servicii de pază a transporturilor de bunuri şi valori; servicii de gardă personală şi de activităţi tehnic-operative; servicii de proiectare şi instalare a sistemelor de supraveghere şi alarmare; servicii de dispecerat, monitorizare şi intervenţie; servicii de detectivi particulari (intelligence); activitate de învăţămînt, cercetare, training, audit; şcolarizare sau reconversie profesională; licenţiere în managementul tehnic sau operaţional; activităţi de training tehnic sau operaţional; audit intern şi extern al companiilor prestatoare de servicii de securitate privată.

Această industrie se guvernează după legi statale şi se autoguvernează după standarde, regulamente interne, proceduri operaţionale. Potrivit lui Constantin Onişor (op.cit.), aria de cuprindere şi intersecţie a activităţii sale cu alte industrii ale statelor este atît pe verticală, cît şi pe orizontală, creînd ea însăşi, producţie şi servicii!

Cînd dimensiunea unor astfel de companii este foarte mare, acestea devin susceptibile de a favoriza jocuri politice. Astăzi, în preambulul unui nou război rece, Wagner este pusă la colţ pentru că este compasnie rusă care acţionează precum… britanica SandLine!!! În perioada războiului din Iraq, Blackwather a fost inamicul de serviciu, aceste companii avînd, mai degrabă o problemă de PR şi de dispută cu propagandiştii, decît una de funcţionalitate istorică.

SADAT, MERCENARII LUI ERDOGAN

Grupul militar privat Sadat, compus din mercenari şi format după modelul armatei private a liderului de la Kremlin, Wagner, este folosit de preşedintele Turciei în războaiele din Syria şi Lybia, duse spun unii pentru restabilirea gloriei de altă dată a Imperilului Otoman, scrie ziarul Adevărul.

Sînt voci care spun că este cea mai puternică armată de mercenari din lumea islamică şi este condusă de un fost general bine pregătit, avînd la dispoziţia sa mii de luptători syrieni. Apropiet al Recep Tayyip Erdogan, generalul Adnan Tanriverdi are expertiză în toate artele întunecate ale războiului, de la sabotaj şi contra-insurgenţă pînă la asasinate, scrie, la rîndul său, „The Telegraph“.

 “Nu am trimis nici un mercenar sau alt personal în Syria sau Lybia”, a insistat Tanriverdi pentru The Telegraph săptămîna trecută, după ce a fost acuzat de guvernul SUA că a trimis mii de luptători syrieni în Lybia. “Aş dori să subliniez din nou că firma noastră nu este o organizaţie mercenară. Nu are nici o legătură cu organizaţii sau grupări teroriste”.

Generalii americani de la Comandamentul Africa al Pentagonului au însă o cu totul altă părere. Într-un raport adresat guvernului SUA la începutul acestei luni, ei au spus că armata privată Sadat operează în jur de 5.000 de mercenari syrieni – inclusiv „extremişti cu legături teroriste anterioare” – în Lybia. Contractorii angajați ar fi luptat pentru Guvernul Acordului Naţional (GNA), partea pe care Ankara o sprijină în războiul civil din Lybia.

Raportul spune că mercenarii, presupuşi plătiţi şi îndrumaţi de cîteva zeci de instructori Sadat, au ajutat GNA să recupereze teritoriul de la Khalifa Heftar, puternicul om din epoca Gaddafi susţinut de rivalii Turciei, Emiratele Arabe Unite şi Egipt. Dar, susţine că mulţi dintre luptători au fugit. “Au existat rapoarte din ce în ce mai numeroase despre furturi, agresiuni sexuale şi conduite necorespunzătoare din partea acestor mercenari, ceea ce este probabil să degradeze şi mai mult situaţia de securitate”, se precizează în raportul Pentagonului.

Acuzaţiile SUA alimentează misterul creat în jurul grupului Sadat din Turcia, despre care adversarii lui Erdogan spun că acţionează ca o armată prezidenţială privată.

Tanriverdi se număra într-un grup de ofiţeri care ar fi fost forţaţi să iasă din armată la sfîrşitul anilor 1990, deoarece împărtăşeau tendinţele islamiste ale lui Erdogan, mai notează publicaţia britanică citată. Fostul general a înfiinţat Sadat Group împreună cu alţi foşti colegi în 2012, deşi, spre deosebire de majoritatea soldaţilor plătiţi, care lucrează pur şi simplu pentru cel care oferă cel mai mult, el are o ideologie: să instruiască armatele naţiunii musulmane pînă la punctul în care acestea să nu aibă nevoie de sprijinul occidental.

Sau, aşa cum spune site-ul grupării, unde sînt videoclipuri spectaculoase cu forţele sale de elită în timpul antrenamentelor: „Scopul Sadat este de a ajuta Lumea Islamică să ocupe locul pe care îl merită printre Super Puteri”.

Adnan Tanriverdi, susţine că firma sa funcţionează ca orice alta de acest gen, oferind guvernelor instruire pentru soldaţi şi contra-insurgenţă. Cu toate acestea, la fel ca mercenarii de la Wagner Group, utilizaţi de Putin, activităţile Sadat sînt derulate în secret, Tanriverdi refuzînd să spună public în ce ţări a derulat operaţiuni.

Aceste suspiciuni au rezultat parţial din faptul că, la scurt timp după lovitura de stat, Erdogan l-a făcut pe Tanriverdi consilierul său militar. El a demisionat la începutul acestui an, după un discurs controversat în care a spus că Sadat pregăteşte calea întoarcerii lui Mahdi, o figură mesianică în Islam, noteză „The Telegraph“.

În urmă cu doi ani, Meral Akşener, fost ministru turc de Interne şi politician laic de opoziţie, a susţinut că Sadat a condus, de asemenea, tabere de instruire pentru miliţii pro-guvernamentale lîngă coasta Mării Negre a Turciei. Misiunea lor, era să provoace probleme dacă alegerile nu favorizau partidul AKP al preşedintelui Erdogan.

AFGHANISTAN – CIMITIRUL IMPERIILOR

Asaltul taliban de miercuri, asupra terminalului de călători de lîngă Baza Aeriană de la Bagram, a durat 10 ore, conform militarytimes.com.Talibanii au folosit atacul în forță, combinat cu atacuri sinucigașe împotriva unui punct medical aflat în renovare, de lîngă baza aeriană. Chiar dacă nu au reușit să pătrundă în baza militară, talibanii s-au baricadat în facilitatea medicală unde au rezistat 10 ore, în final fiind anihilați de atacurile aeriene.

În urma intervenției forțelor internaționale, cinci militari georgieni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au acționat împreună cu militari americani și afghani.

Atacul s-a produs în timp ce oficialii americani încearcă se reia negocierile de pace cu talibanii, după ce acestea au fost suspendate de către președintele Donald Trump, în urma unui atac sîngeros al talibanilor în Zona Verde, unde și-a pierdut viața și un român.

Pentru mulți combatanți în Afghanistan, negocierile de pace reprezintă ilustrarea eșecului politicii americane în țara asiatică denumită sugestiv Cimitirul imperiilor, și ieșirea din scenă, rușinos, pe ușa din dos a războinicilor.

Presa quality americană dezvăluie, la acest sfîrșit de an, minciunile oficiale care au însoțit campaniile militare americane în Afghanistan și Iraq. Potrivit documentelor și mărturiilor, oficialii americani au știut de la bun început că războaiele declanșate nu vor avea sorți de izbîndă și le-au transformat în afaceri profitabile pentru o bună parte a elitei conducătoare, indifferent de culoare și familia politică: conservatori, democrați, Bush, Clinton etc. Așa se face că ies la iveală date și cifre care certifică faptul că în Afghanistan au murit mai mulți contractori decît militari americani, însă evidența acestora, la fel ca în Iraq, nu a fost ținută de nimeni. Ei sînt văzuți precum damele de companie, fără de care războiul modern nu mai poate avea loc. Din această cauză, ipocrizia arătării cu degetul spre omuleții verzi ai rușilor, sau spre Wagner, este de nedigerat!

Washington Post a publicat în această săptămînă, documente secrete care demonstrează că misiunea SUA în Afghanistan a eșuat în mod spectaculos, cee ace a dus la creșterea numărului de decese în rîndul contractorilor, ca să nu mai vorbim de zeci de mii de victime civile în ultimele două decenii.

Documentele interne obținute de Washington Post ilustrează dimensiunea pierderilor umane: peste 2.300 de militari americani au murit pe parcursul războiului, împreună cu 1.145 de militari NATO și coaliție. În prezent, există aproximativ 13.000 de militari americani în Afghanistan, alături de care luptă și militari români, în cadrul Misiunii NATO Resolute Support. Totuși, aceste pierderi sînt depășite de contractorii din SUA, care au încadrat, în liniște, unele dintre cele mai periculoase funcții în război și ale căror morți Pentagonul nu s-a simțit niciodată obligat să le comunice americanilor.

Proiectul Costurile războiului, de la Universitatea Brown, estimează că numărul real al contractorilor uciși în Afghanistan este de aproximativ 3.814 de morți. Raportul Departamentului Muncii indică faptul că 1.774 de antreprenori civili au murit în Afghanistan de la începutul războiului, dar recunoaște că acesta nu este „statisticile complete sau oficiale ale accidentelor de vătămări și decese ale contractorului civil”.

Totuși, ce cea mai mare rată a deceselor este în rîndul forțelor de securitate afghane, aproximativ 64.124!  

Linşarea celor patru bodyguarzi americani aparţinînd firmei de securitate „Blackwater” la Fallujah, pe 31 martie 2004, a atras atenţia mass-media asupra rolului pe care îl au firmele particulare de securitate şi privatizarea războiului. Conform unor date, în Iraq se aflau, în 2009, aproximativ 15.000 de bodyguarzi – personal de securitate particular, dintre care 6000 foarte bine înarmaţi, constituind practic o prezenţă militară paralelă în această ţară. Mii de veterani din Armată şi Poliţie – angajaţi ai unor firme particulare de securitate şi asistenţă militară din Statele Unite, Australia, Africa de Sud, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Africa de Sud, Uganda, Filipine, Cipru sau Cehia -, plătiţi cu 1500 (o mie cinci sute) de dolari pe zi (în multe ţări leafa unui militar pentru o lună!), asigura protecţia demnitarilor occidentali, a funcţionarilor marilor companii petroliere americane sau a „boss-ilor” firmelor implicate în reconstrucţia Iraq-ului.

În prezent, în Afghanistan se află un număr de 24.202 de contractori, conform ultimului raport al Comandamentului Central al Statelor Unite, însă doar 4.951 sînt personal de securitate. 20.000 de contractori suplimentari sînt angajați în domenii precum traducere, transport și IT.

Aceleași personaje care nu onorează sacrificial contractorilor americani și aliați (precum românii angajați la compania canadiană!) aflați în relație contractuală pentru interesele americane, critică mercenarii și contractorii aflați în slujba intereselor Rusiei! Mercenari din Wagner, o companie care duce războaie în interesul Rusiei, au fost observaţi recent în Mali, o ţară măcinată de război unde și România a trimis recent militari într-o misiune ONU.

Informaţia legată de prezenţa unor mercenari Wagner la Bamako vine la cîteva luni de la semnarea unui acord de cooperare militară între ministrul malian al Apărării, generalul Ibrahim Dahirou Dembélé, şi omologul său rus, Serghei Şoigu.

Moscova neagă că are vreo legătură cu Wagner, o societate înregistrată în Argentina sub numele unui fost membru al forţelor speciale din GRU, spionajul militar rus. Totuşi, Wagner este prezentă oriunde Moscova are vreun interes, începînd din estul Ukrainei, continuînd în Syria şi mai recent în Venezuela şi Africa.

 În Mali, o ţară măcinată de război şi băntuită de fundamentalişti islamişti, contractorii Wagner au statut de consultanţi militari responsabili de instruire şi mentenanţă, scrie AFP, citând două surse apropiate dosarului, la fel cum contractorii americani instruiesc și asistă trupe în Syria, Iraq, Afghanistan și oriunde are America interes în lume!

În Mali, Rusia nu soseşte pe un teren necunoscut, notează AFP. În perioada Războiului Rece, Moscova întreţinea legături strînse cu Bamako, care şi-a îndreptat atenţia către „lagărul socialist“ după obţinerea independenţei faţă de Franţa, în 1960, iar Legiunea Străină Franceză s-a retras din țara africană! Mali se confruntă de cîţiva ani încoace cu un război care pare fără sfîrşit. În zonă se bat diverse facţiuni rebele, dar îşi fac de cap şi grupări afiliate unor organizaţii fundamentalist-teroriste precum al-Qaeda, Boko Haram şi Statul Islamic.

Cu toate că ONU s-a implicat masiv în zonă, cu aproximativ 14.000 de militari, lucrurile par a fi scăpate de sub control. La începutul acestui an, 191 militari ONU au fost ucişi într-un atac al islamistilor radicali. România a trimis 120 de militari în Mali, pentru operaţiuni de evacuare militară, transport de trupe şi echipamente şi de asigurare a suportului logistic necesar personalului ONU dislocat în această ţară.

La rîndul său, Franţa desfăşoară în zonă operaţiunea antiteroristă Barkhane, cu un contingent de 4.500 de militari, majoritatea legionari.

Wagner nu este singura companie de mercenari aflată la dispoziţia Moscovei. Vega, Shield şi Patriot sînt alte trei companii în plină ascensiune și, se pare, fac concurență Dyn Corp, Triple Canopy, Academy, GardaWorld etc.

Mercenarii au existat încă de cînd există înfruntările politice între state sau, cum s-a întîmplat în Grecia antică sau în Italia Renașterii, între cetăți vecine și rivale. Chiar și domnitorii români s-au sprijinit de multe ori pe mercenari, lucru mai rar spus în manuale, unul din aceștia fiind chiar Mihai Viteazul. Banatul era cunoscut drept un teritoriu al mercenarilor, Ținutul Condotierilor din Est, cum îl denumeau cronicarii venețieni pe la 1240, furnizînd războinici care au luptat alături de nobili cehi în zona Praga!

Companiile Militare/de Securitate Private sînt entităţi organizaţionale  care  oferă  contra  cost    servicii  specializate  şi  expertiză militară, fiind încadrate uneori în categoria fenomenului de mercenariat. Sînt cunoscute  şi  sub  denumirea  de:  contractanţi  militari  privaţi,  contractori  de securitate privaţi, corporaţii militare private, firme militare private, furnizori de  servicii  militare  etc. Serviciile  de  expertiză  oferite  sînt  asemănătoare  celor  sigurate  de structurile   guvernamentale   militare   sau   de   poliţie.   Cu   consimţămîntul guvernului  pot  oferi  şi  servicii  în  teren  pentru  forţele  armate. Firma americană de securitate cea mai cunoscută din Iraq a fost „Blackwater Security Consulting”, care are angajaţi foşti militari din forţele speciale (DELTA, SEALS etc.), pentru a îndeplini misiuni încredinţate pînă acum doar „US Army”. „Blackwater” a fost o firmă tipică în domeniul securităţii. Ea a fost înfiinţată de doi foşti ofiţeri SEALS.

Termenul de mercenar vine din latină, de la merces, care înseamnă salariu sau recompensă.

În 1977, 167 de state au semnat un protocol adițional al Convenției de la Geneva din 1949, care fixează regulile războiului de astăzi. Potrivit protocolului, un mercenar nu are dreptul la statutul de luptător sau de prizonier de război, probabil din această cauză oficialii Pentagonului nu se obosesc să-I contabilizeze! Asta, cum o precizează punctul c. al articolului 47, pentru că un mercenar, prin definiție și prin etimologia termenului, participă la ostilități doar în vederea obținerii unui avantaj personal, financiar.

Textul stabilește o serie de convenții foarte stricte prin care, de pildă, membrii înscriși voluntar în ceea ce este, de pildă, Legiunea Străină franceză nu pot fi considerați mercenari, pentru că ei sînt controlați de un stat: statul francez.

Mercenari sârbi au luptat de pildă în Donbas, în estul Ukrainei, ba chiar au participat la operațiuni din Crimeea, în vreme ce mercenarii ceceni sînt foarte cunoscuți și foarte apreciați.

Mai multe țări, printre care Franța și Marea Britanie, interzic cetățenilor lor să devină mercenari, activitatea constituind un delict pedepsit de lege, cu toate că decenii la rînd după perioada decolonizării mercenarii francezi și britanici au fost printre cei mai apreciați în tinerele state din Africa. Unul din cei mai celebri a fost mercenarul francez Bob Denard, implicat în războaiele civile din Congo și din Yemen, dar mai ales în seria de lovituri de stat din Insulele Comore, unde mercenarii săi l-au și asasinat pe președintele țării Ahmed Abdallah.

Începînd din anii 2.000, s-a ajuns la o adevărată instituționalizare a companiilor paramilitare private de mercenari, la care unele state au recurs, mai ales odată cu dispariția lentă a recrutării obligatorii în Occident și din care cea mai cunoscută este acea Blackwater americană, foarte activă în Afghanistan și Iraq.

Faptul că acel protocol al Convenției de la Geneva le refuză mercenarilor statutul de combatant sau de prizonier de război este surprinzător. Practic în toate ocaziile Convenția de la Geneva acordă drepturi, în loc să le retragă. Ceea ce vrea însă să spună Convenția este că mercenarul are doar statutul unui civil care ar fi capturat. Acesta trebuie «tratat cu omenie», însă poate fi judecat pentru crime și fapte de violență, spre deosebire un soldat care a aplicat regulile războiului. În caz de condamnare, mercenarul poate fi considerat un simplu criminal, ceea ce un soldat prizonier de război nu va fi niciodată dacă nu a comis în mod voluntar crime împotriva umanității. Mercenarul poate fi chiar condamnat la moarte în țările care mai au această pedeapsă, un simplu militar însă – nu.

Mercenariatul este pedepsit penal și în Republica Moldova. Mercenarul e definit în Codul penal ca fiind persoana special recrutată, în țară sau în străinătate, pentru a lupta într-un conflict armat în schimbul unei remunerări. Nu este cetățean al părții la conflict şi nici rezident pe teritoriul controlat de o parte la conflict. Nu este trimis de un stat în misiune militară oficială. Fenomenul a luat amploare în Republica Moldova în special după declanșarea în 2014 a războiului din estul Ukrainei. Într-o recentă investigație realizată de comunitatea jurnaliștilor de investigație RISE Moldova se spune, cu referire la date ale SIS, că în jur de 100 de cetățeni moldoveni ar fi ajuns ca mercenari în tranșeele separatiștilor pro-ruși din Donbas şi Luhansk.

Între aceşti profesionişti ai războiului, fără identitate, se află şi mulţi români. Ei lucrează pentru companii occidentale pentru că firmele româneşti de securitate sînt prea mici să se înfrupte din caşcavalul cel mare. BIDEPA a încercat, în urmă cu cîţiva ani, dar a dispărut de pe piaţă! Bărboşii sînt printre cei mai buni luptători din lume. La întoarcerea acasă, merită o discuţie mai amplă despre viitorul şi privatizarea războiului, a serviciilor secrete şi a intereselor diverse pe care aceste entităţi le apără. Cum merită un reportaj, sau un documentar-anchetă, foştii militari români angajaţi prin contract care au efectuat misiuni spectaculoase în teatrele de operaţii din Afghanistan, Iraq sau Balcani şi acum sînt lăsaţi la vatră de un sistem prea puţin prietenos cu oamenii săi. Un astfel de om este Laurenţiu Cuci, retras într-un sat din judeţul Arad. Puţini dintre consătenii săi ştiu că Laurenţiu cunoaşte Kabulul mai bine decît Timişoara, iar maşina lui era la deschiderea convoaielor cu demnitari care veneau sau plecau de la preşedintele Hamid Kharzai…