Etichetă: MERCENARI

Furie în rîndul Wagner față de generalii ruși: Ukrainenii duc un „smart war”, iar noi ne ghidăm după hărți

BMTF, 18 mai – După ce forțele ukrainene au reușit să blocheze o tentativă a rușilor de a traversa rîul Doneţ, din estul țării, pe un pod de pontoane, și au reușit dintr-un „singur foc” să distrugă zeci de vehicule blindate și tancuri și să blocheze avansul rușilor în apropiere de Lisichansk, contractorii Wagner au început să-și exprime public furia față de generalii ruși și față de modul în care aceștia conduc războiul,transmite HOTNEWS.RO.

Se pare că respectul lor față de generalii armatei ruse este la un nivel foarte scăzut, din moment ce își permit să îi facă public incapabili și să îi acuze de tehnici de luptă învechite, care le pun viață în pericol, mai notează HotNews.

„Pînă cînd nu vom afla numele „geniului militar” care a ghidat coloana cu provizii pe lîngă rîu și pînă cînd nu va răspunde pentru gafa comisă, nu va fi reformă în armata. Adversarii noștri poartă un „smart war” împotriva noastră, cu predicții și poziții calculate în avans, în timp ce noi ne ghidăm după hărți!”, scrie Yura Podoliak, contractor Wagner, pe Telegram.

„Ofensiva în Donbass ne este îngreunată nu doar din cauza tehnicii și a lipsei de informații de intelligence, ci și din cauza unor astfel de generali! Cum să nu îți amintești de tovarășul Stalin, care în ciuda greutăților din război, nu se temea să ia decizii radicale de personal! Din cauza acestor oameni ne mobilizăm din ce în ce mai greu și, chiar dacă ne vom mobiliza, riscăm ca un alt idiot cu căciulă de astrahan să ne distrugă blindatele și personalul pe lîngă vreun sat rătăcit!’’, mai scrie contractorul.

Unii dintre generali sînt acuzați de trădare și de faptul că le pun viața în pericol, dînd prea multe informații despre acțiunile lor. Fericiți că au scăpat cu viață, contractorii Wagner, foşti militari cu mare experienţă de luptă în diverse teatre de operaţiuni din întreaga lume, îi acuză de prostie și amenință că, dacă se apucă să posteze poze care să evidențieze prostia generalilor, „o să obosească postacii de la tastatură, de la cîte comentarii vor vrea să scrie!”.

Referitor la evenimentele de lîngă Belogorovka (Regiunea Donetsk), regretă și recunosc că artileria ukraineană e mai eficientă decît a lor, în principal din cauza greșelilor de organizare, nu neapărat datorită „vitejiei ukrainene!”

Operațiunea de care vorbesc contractorii Wagner a avut loc între 7 și 10 mai, lîngă localitatea Bilohorivka de lîngă rîul Doneț, în apropiere de Lisichansk și Sievierodonețk, localități controlate de ukraineni și pe care acum rușii încearcă să le încercuiască și să le cucerească.

Armata Ukrainei ar fi reușit să depisteze din timp operațiunea rușilor de a monta un pod de pontoane pentru a trece rîul cu toată tehnica grea și ar fi folosit focuri de artilerie și de aviație care i-au surprins pe ruși în același loc cu toate vehiculele militare.

În urma atacului au rămas zeci de vehicule distruse, unele căzute cu totul în apă, podul de pontoane făcut bucăți, precum și numeroase victime omenești. Avansul rușilor ar fi fost oprit atunci și acolo.

MATRIOŞKA VOINA

Dincolo de tragedia umană declanşată de război, de morţi, răniţi, pagube materiale uriaşe, de boli, de pierderi irecuperabile ale agoniselii de o viaţă, de peste 7 milioane de oameni plecaţi în pribegie, de milioane de animale rămase fără adăpost şi hrană, de emoţii puternice şi sunetul armelor, toate de neînţeles!, războiul din Ukraina are multe elemente concrete şi, evident, discutabile. Ele nu sînt noi. Sînt de cînd războiul şi dorinţa omului de a acumula! Ţine de PUTERE. De TRUFIE! De CRUZIME!

Rolul reporterilor de televiziune este acela de a prezenta publicului larg ororile fără de margini ale morţii şi distrugerii. Ei stîrnesc emoţii în opinia publică internaţională, aceasta pune presiune pe decidenţii politici, sau acceptă mai uşor deciziile acestora de implicare în război a ţărilor lor. Decizii care ţin tot de PUTERE, TRUFIE şi CRUZIME! Rolul nostru, a celor care activăm în alte genuri de media, este dincolo de emoţie şi încercăm să vedem şi ce se află în spatele imaginilor declanşatoare de lacrimi, disperare şi furie. Nu sînt analist economic sau militar, sau politic, sau de orice altă natură. Nu sînt în slujba nici unui guvern, juntă sau grup de interese. M-am ferit şi nu am avut încredere în nici o grupare, politică sau nu! Nu am conturi în bănci, nu conduc maşini scumpe, nu sînt pe statul de plată al nici unui oligarh din ţară sau străinătate. Nu m-a plătit NIMENI, NICIODATĂ, să scriu sau să mă exprim altfel decît gîndesc! Nu mai am bani să editez revista pe care am tipărit-o timp de 10 ani, conduc o maşină ieftină şi sînt îngropat în datorii. Şi toate astea pentru că nu vreau ca dimineaţa, cînd mă privesc în oglindă, să-mi vină să scuip pe ea!

Cu fiecare zi ce trece în războiul ruso-ukrainean, realitatea ne arată că la conflictul armat existent, cel puţin alte trei războaie sînt “ataşate”. Specialiştii îl numesc “război hibrid”, o noţiune larg răspîndită în ultimii ani, care are componente economice, financiare, acapararea resurselor, psy-ops, lojnîi flag (cum spun ruşii!) adică steag fals, armate regulate şi contractori privaţi. Am să încerc să punctez doar trei dintre aceste elemente componente ale războiului hibrid, aşa cum le văd eu de aici, din Regiunea Odessa: apă, psy-ops şi războiul mercenarilor!

APA, DE LA KERSON ÎN KRIMEEA

Resursele naturale sînt ţinte strategice în orice conflict. Acum vorbim despre Ukraina şi nevoia de resurse suplimentare ale Rusiei, din regiunile controlate deja de mai mulţi ani. Deși reprezintă doar 0, 4% din suprafața Terrei, Ukraina aproximativ 5% din resursele minerale ale lumii! Peste 20.000 de depozite de 194 de minerale cunoscute! Dintre aceste depozite descoperite, 7.800 depozite de peste 90 dețin importante minerale industriale. Ukraina are una dintre cele mai importante rezerve și extracții de mangan, fier și materii prime nemetalice.

Cărbunele este principala materie primă de combustibili fosili, a cărei rezervă poate satisface cererea de energie și industrie în Ukraina pentru următorii 500 de ani, reprezentând 95% din resursele fosile, aproximativ 34 de miliarde de tone! Ukraina deține, de asemenea, peste 1, 1 trilioane de metri cubi de rezerve de gaze naturale în 2004, plasînd-o pe locul 26 printre țările cu rezerve de gaz provenite înainte ca Crimeea să fie anexată. De asemenea, se estimează că va avea peste 135 de milioane de tone de petrol și 3, 7 miliarde de tone de rezerve de țiței de șisturi. Țara are, de asemenea, rezerve de gaz de şist de aproximativ 80.000 de tone. Gazele, alături de cîmpurile petroliere, se află în principal în trei provincii. Domeniul major este Nipera-Donetsk, care a fost descoperit în anii 1950. Ukraina are aproximativ 27 de miliarde de tone de rezerve de minereu de fier și ocupă locul 6 în producția de minereu de fier la nivel mondial. Există aproximativ 88 de depozite în întreaga țară. Aceste depozite bogate de minereuri de fier se află în principal în Kremenchuk, Kerch, Mariupol, Belozersky și Kryvyi Rih. Ukraina este şi în primii zece producători de minereu de mangan din lume și are cea mai mare rezervă de minereu de mangan din Europa. Ukraina deține cea mai mare rezervă de titan în Europa! Există 15 depozite cunoscute în diferite părți ale țării, dintre care patru sînt explorate. Aceste depozite sînt situate în regiunile Harkov, Kiev, Donetsk și Dnipropetrovsk. Țara are, de asemenea, cel mai mare depozit de uraniu din Europa și reprezintă 1, 8% din depozitul de uraniu din lume. Rezervele dovedite conțin aproximativ 45.600 de tone de uraniu. Are 300 de depozite de grafit, care conțin mai mult de 1 miliard de tone sau 20% din grafitul mondial. Doar China are mai multe rezerve de grafit (26% din rezerva totală de grafit). Alte resurse importante includ mercurul (2% din lume, 30.000 de tone, clasându-se pe locul 5 după Spania, China, Algeria și Kârgâzstan), sare de potasiu, aur, materiale de construcție, pietre ornamentale și resurse hidroenergetice.

Regiunea Donbas este una dintre cele mai mari din Ukraina, fiind recunoscută ca o zonă minieră și industrială de cărbune, care este situată în partea de sud-est a ţării și în partea de vest a Federației Ruse, o zonă de mare interes pentru ruși, de aici luptele crîncene date în ultimele zile în această regiune. Donbas este o regiune istorică, economică și geografică în estul Ucrainei, care include regiunile Donețk și Luhansk. „Donbas” este un cuvînt de amestec format din „Bazinul Donețului”, care este o abreviere pentru „Bazinul Cărbunelui Doneț”. După Revoluția Euromaidan din martie 2014, grupurile separatiste susținute de Rusia au înființat autoproclamata Republică Populară Donețk și Republica Populară Lugansk în regiunea Donbas.

Mineralele din regiunea Donetsk sînt foarte diverse. Aici au fost înregistrate aproximativ 850 de depozite, în care se extrag 40 de soiuri de materii prime. Numărul acestora ajunge la 12% din toată averea naturală a țărilor post-socialiste. Cele mai dezvoltate depozite de cărbune negru, sare de rocă, fluxuri, dolomiți, argile. Principala bogăție a bazinului Donețk este, fără îndoială, cărbunele. Din totalul cărbunelui extras din regiune, jumătate este cărbune brun, iar un sfert este antracit. Să nu uităm de gazul de şist! Bazinul de cărbune Doneț acoperă o suprafață de 23.300 km pătrați și se extinde de la vest la est, incluzînd părți semnificative ale Oblastului Donețk și partea de sud a Oblastului Lugansk. Bazinul se extinde și în partea de vest a regiunii Rostov din Federația Rusă! Regiunea Donbas este situată între mijlocul și inferior rîului Doneț în nord și nord-est și Ținutul Azov în sud. Regiunea este situată la aproximativ 300-350 km de Bazinul Manganului Nikopol și Bazinul de minereu de fier Kerch, 350-400 km de Bazinul de minereu de fier Kryvoy Rog, 120-150 km de Marea Azov și aproape de mai multe centre industriale. Economia regiunii Donbas este dominată în principal de mai multe industrii grele, cum ar fi metalurgia, mineritul cărbunelui, construcția de mașini, industriile chimice, producția de energie electrică, construcții etc. S-a estimat că regiunea Donbas conține aproximativ 60 de miliarde de tone de cărbune, făcînd-o una dintre cele mai mari rezerve de cărbune din Ukraina. Exploatarea cărbunelui din regiunea Donbas se face de la adîncimi mari. Exploatarea lignitului, de la la 600 m în subteran, în timp ce exploatarea antracitului și a cărbunelui bituminos are loc la adîncimi de 1.800 m sub nivelul suprafeței, mai mult decît din Mina Anina, atunci cînd ea funcţiona! Statisticile spun că regiunea Donețk și regiunea Lugansk au produs împreună aproximativ 30% din exporturile Ukrainei înainte de războiul din Donbas, care a început în aprilie 2014!

Regiunea Donbas este conectată cu principalele centre de populație din Europa de Est, Ukraina și Rusia printr-o rețea extinsă de autostrăzi și căi ferate.

Ca o paranteză, aproximativ 39% din populația regiunii Lugansk și 38,2% din populația regiunii Donețk sînt formate din etnici ruși, iar aproximativ 74,9% dintre locuitorii regiunii Donețk și 68,8% dintre locuitorii regiunii Lugansk vorbesc rusă ca limbă principală. Donețk este singurul mare oraș din Ukraina unde rușii sînt mai numeroși decît ukrainenii: 48% s-au declarat de etnie rusă, iar 47%, ucraineni. La limbă maternă vorbită, 88% dintre locuitori au bifat rusa și 11% ukraineana. În Luhansk datele arată că ukrainenii reprezentau 50%, iar 47% se declarau etnici ruși. Rusa era limba maternă pentru 85% dintre locuitori. Vladimir Putin a recunoscut oficial independența atît a Republicii Populare Donețk, cît și a Republicii Populare Lugansk pe 21 februarie 2022. Republica Populară Donețk (RPD) – Donetskaya Narodnaya Respublika – are 8.900 kmp și o populație estimată la 2,2 milioane locuitori.

Republica Populară Luhansk (RPL) – Luganskaya Narodnaya Respublika – are 8.400 kmp și o populație de 1,4 milioane de oameni. Din 2014, rubla a devenit moneda oficială, iar elevii învață după programa din Rusia. Peste 900.000 de oameni au primit pașapoarte ruseşti.

După ce a început războiul, în 2014, Kievul nu a mai plătit salariile funcționarilor publici înregistrați în regiunile separatiste, iar Rusia a preluat finanțarea sectorului de pensii și plătește o parte dintre salariile din sectorul public! Asta, tot ca o paranteză!

O altă mare resursă naturală, indispensabilă, este APA! Despre care am mai scris! Războaiele pentru apă vor fi o certitudine şi foarte aproape de noi. O criză a apei tinde să devină globală. În ultimii ani, după anexarea la Rusia în 2014, Crimeea, Perla Mării Negre, se deşertifică! Iar pentru a împiedica acest lucru, forţele armate ruse au nevoie de apa Niprului, nu doar de canale suplimentare, poduri sau spaţii de acces terestru. Ukraina furniza pînă la 85% din nevoile de apă ale Peninsulei Crimeea, prin Canalul Crimeii de Nord, care este conectat la Nipru, la Lacul Kahovka din Regiunea Kerson. Canalul Crimeii de Nord este lung de 402,6 km, începe la Nov Kahovka, în Regiunea Kerson, din lacul de acumulare Kahovka de pe rîul Nipru – al treilea ca mărime în Europa, după Volga şi Dunăre! – , apoi trece prin sudul Regiunii Kerson și prin Istmul Perekop, apoi prin nordul Crimeii prin Sovetskîi pînă la Kerci, în estul peninsulei. Canalul transporta în fiecare an peste 1,2 miliarde de m³ de apă din Nipru în Crimeea, adică 85% din necesarul de apă al peninsulei. Însă, după reunificarea Crimeii cu Rusia, furnizarea de apă prin canal către republică a fost întreruptă complet, în mod unilateral de partea ukraineană… Autoritățile ruse au încercat să rezolve problema aprovizionării cu apă prin bazinele naturale, care însă, în ultimul an, au devenit superficiale, din cauza cantității reduse de precipitații. Finalizat în 1971, canalul a adus apa din lacul Kahkovka din sudul Ukrainei, alimentat de Nipru. După căderea URSS, întreţinerea canalului a fost neglijată şi, pînă în 2013, debitele de apă au ajuns la doar o treime din nivelurile anilor 1980. Cu toate acestea, situaţia nu a devenit critică pînă cînd canalul nu a fost complet blocat în 2014. Pentru Ukraina, blocarea cursului a fost una dintre puţinele metode pe care o putea folosi pentru a pune presiune pe Rusia. Blocada ukraineană a fost o tactică de creştere a costurilor administrării Crimeii de către Rusia. Tactica a fost eficientă: potrivit fostului şef adjunct al Băncii Centrale a Rusiei, Serghei Aleksaşenko, primii cinci ani de ocupaţie au costat Rusia 1.5000 de miliarde de ruble (23 miliarde de dolari în 2019). Suma este echivalentă cu trei ani de cheltuieli pentru asistenţă medicală ale statului rus. Deci, Crimeea are nevoie acută de apă! Iar acest război, o va oferi! Iar oficialii ukraineni ştiu acest lucru!

PSY-OPS, SAU CUM SĂ NU CREZI NICI ÎN PROPRIA UMBRĂ

Informaţiile oficiale venite din cele două tabere combatante sînt la limita credibilului, iar în teren, sînt greu de verificat, dacă nu imposibil! Realitatea virtuală este a doua natură în acest război în care nu mai poţi avea încredere nici în propria umbră! De minciuna tactică ridicată la rang de adevăr strategic se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în psy-ops, stratcom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare!

Astăzi, Ukraina se bazează pe PR Week, şi pe conglomeratul de 150 de entităţi ale societăţii civile, semn că întregul mecanism de manipulare a informaţiei a căpătat o altă dimensiune! Autorităţile militare, precum cele din Regiunea Odessa, omit din declaraţii detalii referitoare la ţinte sau victime şi, în consecinţă, nu ştii dacă o rachetă a lovit un obiectiv strategic şi cîte victime a făcut. Potrivit siteul american MintPress News, specializat în analize politice și economice, Kievul a generat un flux constant de propagandă sofisticată, menită să-i aducă sprijinul public și oficial din partea țărilor occidentale. În spatele efortului de relații publice al Ukrainei se află o armată de strategi politici străini, lobbyiști de la Washington DC și o rețea de instituții media. Cheia efortului de propagandă este o cohortă internațională de firme de relații publice care lucrează direct cu Ministerul Afacerilor Externe al Ukrainei pentru a purta războiul informațional. Efortul internațional este condus de co-fondatoarea companiei de relații publice PR Network, Nicky Regazzoni, și de Francis Ingham, un consultant de top în relații publice, cu legături strînse cu guvernul britanic. Ingraham a lucrat anterior pentru Partidul Conservator al Marii Britanii, face parte din Consiliul de Evaluare și Strategie al Serviciului de Comunicare al Guvernului Regatului Unit, este directorul executiv al Organizației Internaționale de Consultanță în Comunicații și conduce corpul de membri pentru comunicatorii guvernelor locale din Regatul Unit, LG Comms.

Operațiunea este dirijată de Yaroslav Turbil, descris pe pagina sa de LinkedIn drept „Șeful Ukraine.ua — ecosistemul digital al Ukrainei pentru comunicații globale. Comunicare strategică și promovare a mărcii de țară.” Turbil a lucrat la mai multe organizații ale „societății civile” strîns legate de guvernul SUA și a lucrat la Internews, o organizație conectată la serviciile de intelligence americane care funcționează sub pretextul promovării libertății presei”, se scrie în angheta apărută în publicaţia americană.

Împactul acestui asalt mediatic este cu atît mai important cu cît, de partea cealaltă, mijloacele de comunicare ale Rusiei au fost oprite de la emisie în Europa şi Statele Unite, atît on-air, dar şi cele pe Internet. Mai mult, în fiecare ţară, şi în România cu atît mai mult, parcă, diferite personalităţi ale spaţiului mediatic, influenceri şi deontologi cunoscuţi, absolut TOŢI mufaţi la fluxul de granturi internaţionale, sînt extrem de atenţi, vînează şi execută orice opinie apărută în spaţiul public care nu este corectă politic sau de partea bună a istoriei şi pe orice autor. Oricine are un punct de vedere diferit decît cel oficial este catalogat pro-rus, informaţiile sînt pro-ruse, chiar datele oficiale prezentate sînt false şi transmise ca o susţinere a ocupantului rus al Ukrainei paşnice. Cum spunea preşedintele Chinei, “pentru un tango e nevoie de doi”!

În acest tablou bulversant, corespondenţilor de război le revine o răspundere uriaşă! Există un consens între noi măcar asupra unui fapt: demascarea şi condamnarea minciunilor răspîndite de armata cu cerneală şi tastatură. Este un principiu de etică profesională a noastră, indiferent de unde venim, ce limbă vorbim, pentru cine lucrăm, pentru că ştim că oricînd, oricare dintre noi poate fi ucis de oricare dintre părţile aflate în conflict! Cel puţin, din acest punct de vedere, puteţi fi convinşi că ce se transmite de pe front este ADEVĂRAT! Chiar dacă se face exces, uneori, de tragedii, imagini lacrimogene, emoţii etc. Ce ajunge să fie difuzat, contextul, ambalarea informaţiilor, nu mai este răspunderea noastră! Manipularea sau chiar falsificarea imaginilor, precum cele din jocurile pe calculator, ori alegerea detaliilor care induc conştient în eroare privitorul, şi în oroare, nu sînt produse în teatrul de operaţii, de cei care trăiesc la limita supravieţuirii, ci de aceia care stau comod în fotoliile lor, departe de lumea dezlănţuită. Exemplele sînt foarte multe, iar specialiştii independenţi încep să le scoată la lumină. Este, însă, o muncă titanică, un fel de arheologie a adevărului, să începi să discerni între realitate virtuală şi adevăr. De la transmisiunile preşedintelui Zelensky la imaginile cu distrugerile tancurilor fără ca mediul înconjurător să fie afectat, toate sînt analizate, argumentate şi făcute publice, însă puţin auzite în vacarmul informaţional existent!

RĂZBOIUL MERCENARILOR

Războiul mercenarilor, numit și războiul libian, fost un conflict armat purtat pe teritoriul african, în Cartagina, între anii 240 și 238 Înainte de Hristos!, purtat între trupele regulate ale orașului-stat și milițiile mercenare ale armatei cartagineze, care se răzvrătise după sfîrșitul Primului Război Punic. Războiul, povestit de Polibiu în detaliu – şi denimit de acesta „război fără posibilitatea armistițiului”-, a fost caracterizat de cruzimea extraordinară desfășurată de ambele părți, de urcușuri și coborîșuri și de violența luptelor. Cartaginezii au reușit, în cele din urmă să anihileze milițiile rebele, procedînd la o represiune finală sîngeroasă. Liderii mercenari au fost uciși cu toții!

Un tablou general, peste milenii, pe care îl regăsim şi astăzi, în Ukraina! Războiul din Irak a redeschis porţile larg contractorilor militari şi civili de pe întreg pămîntul. Unele date pe care le-am adunat între 2003 şi 2010, cît am fost corespondent de război în Iraq, spun că aici au luptat, la un moment dat, peste 120.000 de contractori, angajaţi în mai bine de 200 de companii! De-a lungul timpului însă, unele dintre aceste companii au devenit emblematice pentru tot ceea ce a mers prost în războiul din Iraq: extrem de scumpe, ineficiente, indiferente faţă de poporul iraqian. Astfel de companii s-au aflat în centrul celor mai mari scandaluri de război, de la abuzarea şi torturarea prizonierilor din închisoarea Abu Gharib şi pînă la deschiderea focului asupra civililor din piaţa Nissour din Baghdad. Iar cele mai crunte lupte din Iraq au pornit după ce soldaţi angajaţi ai acestor companii au fost ucişi la Falujah.

Contractorii Militari Privaţi, mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut, sînt oameni onorabili! I-am întîlnit şi în Afghanistan şi în Syria! Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme private de securtiate, cu sute de mii de angajaţi, au devenit indispensabile în războiul modern, hibrid, atunci cînd guvernele lumii nu doresc o implicare oficială în diferite operaţiuni sensibile. Iată, cîteva companii occidentale, prezentate de gigantul media „BusinessInsider”: G4S – Cu mai bine de 625.000 de angajaţi, este al doilea cel mai mare angajator privat din lume, diind depăşit doar de lanţul american de magazine Wal-Mart. O bună parte a afacerii este concentrată pe activităţi „de rutină” precum asigurarea securităţii în bănci, închisori şi aeroporturi, G4S joacă un rol important şi în zonele de conflict din întreagă lume. Grupul este prezent în peste 125 de ţări. Unity Resources Group – cu 1.200 de angajaţi în întreagă lume, firmă australiană are operaţiuni ample în Iraq, a oferit asistenţă în timpul alegerilor din Liban şi a ajutat marile companii petroliere să-şi scoată angajaţii din Bahrain în timpul protestelor violenţe. Erinys Internaţional – britanicii au fost angajaţi de Departamentul de Stat al SUA pentru diferite misiuni în Iraq. Una dintre cele mai mari misiuni ale companiei a presupus trimiterea a 16.000 de anagajati în 282 de puncte din Iraq, unde au păzit conducte şi puţuri petroliere, rafinării şi alte active legate de energie. Asia Security Group – a fost deţinută în trecut de Hashmat Karzai, vărul fostului preşedinte afghan Hamid Karzai, firmă este considerată o adevărată forţă în regiune, cu aproximativ 600 de ofiţeri de pază. DynCorp – a fost una dintre cele opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Grupul are operaţiuni în Africa, Europa de Est şi America de Sud. Are peste 10.000 de angajaţi. A participat la combaterea forţelor rebele din Columbia la începutul anilor 2000 şi la acţiuni anti-drog din Peru şi a fost trimisă pentru a dezarma luptătorii din Somalia, Liberia şi Sudan. Triple Canopy – alta dintre cele opt opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Aegis Defense Services – firma asigură protecţie pentru misiuni ONU şi ale autorităţilor americane. Cu 5.000 de angajaţi, are sedii în Afghanistan şi Bahrain şi oferă intervenţii de urgenţă, evalurea riscului şi sînt specializaţi în protejarea activelor petroliere. Defion Internaţional – cu birouri în Peru, Dubai, Iraq, Sri Lanka şi Filipine, firmă angajează şi instruieşte ofiţeri de protecţie, gărzi de corp, şoferi, şi specialişti în logistică, majoritatea recrutaţi din ţări aflate în curs de dezvoltare. Are contracte cu Departamentul de Stat al SUA. Academi – fostă Blackwater, devenită ulterior Xe Services şi, mai nou, Academi, firmă de pază operează una dintre cele mai mari şi mai complexe baze militare private din lume. Are aproximativ 20.000 de angajaţi, 20 de avioane şi o flotă de vehicule blindate de teren. Nu lipsesc canadienii de la Global, dar vine tare din urmă, concurenţa: Wagner! Este cunoscută acum şi în Ukraina, ca PMC Liga. Aceştia au fost utilizați ca “omuleţi verzi”, fără identitate, în conflicte oficiale și neoficiale, inclusiv în timpul anexării unei părți din Donbass în 2014. Contractorii Wagner au fost folosiți activ în timpul războiului din Syria, dar şi în Africa şi Venezuela, Libia, Republica Centrafricană și Mali. Potrivit informaţiilor, Wagner desfăşoară activităţi în 30 de ţări ale lumii!

În Ukraina se află din 2014, iar potrivit serviciilor ukrainene de informaţii, între contractorii Wagner ucişi pe teritoriul Ukrainei se află combatanţi francezi, anglo-saxoni sau syrieni!

Tema luptătorilor străini, şi a batalioanelor de voluntari, aflaţi de o parte şi de alta a principalilor combatanţi, este extrem de importantă şi de actuală în acst război din Ukraina. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă, sau cum va evolua el, indiferent de acordurile politice de la un moment dat. Pentru că, intrarea în teatrul de operaţiuni a “voluntarilor” seamănă izbitor cu povestea dezastrului din Afghanistan, unde victoria mujahedinilor asupra armatei sovietice şi retragerea acesteia totală la 15 februarie 1989, a fost determinată de coalizarea facţiunilor mujahedine şi de cantitățile uriaşe de arme și alte materiale de război expediate rebelilor, prin Pakistan, de către Statele Unite și alte țări și de către musulmanii din întreaga lume. În plus, un număr nedeterminat de voluntari musulmani – denumiți popular „afgani-arabi”, indiferent de etnia lor, au călătorit din toate părțile lumii pentru a se alătura opoziției. Baza aducerii în Afghanistan a acestor luptători străini era fundaţia milionarului saudit Oussama Bin-Ladden. Baza – adică, Al Qaida!

Peste 20.000 de occidentali luptă de partea Ukrainei. Fără să pun la socoteală, voluntarii interni, despre care voi vorbi în continuare! O companie de recrutare pentru contractori privaţi din întreaga lume a anunţat în urmă cu o lună locuri de “voluntari” în Ukraina plătite cu 2000 usd/zi, sau 60.000 usd/lună. Astfel de tarife erau practicate în Iraq de contractorii care acţionau pe celebra “şosea a morţii”, care lega Aeroportul din Baghdad de Zona Verde. Evident, tariful anunţat este valabil pentru ţările de categoria 1, adică SUA, Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Pentru contractorii din ţările aflate în altă categorie, precum România sau republica Moldova, salariile sînt semnificativ mai mici. 3000 de contractori americani şi-au anunţat deja intenţia de a veni voluntari în Ukraina! La rîndul său, Putin a admis participarea voluntarilor străini de partea Rusiei, fără să pună la socoteală formaţiunile “statale” ale Doneţkului şi Luganskului, fără batalionul de ceceni sau cele din alte republici ruse, precum cel din Ossetia de Sud! În practică, cecenii sînt cei care s-au trezit să lupte cu alţi ceceni, mai puțin loiali Kremlinului și lui Putin, care luptă de partea Ukrainei! Sînt echipați pentru a înăbuși revoltele și gherilele: nu sunt obișnuiți să lupte pe linia frontului, ci să impună ordinea în orașe. Ofertele Wagner, de exemplu, se ridică la doar 6000 de dolari/lună!

Nu se știe oficial cîți “voluntari” au călătorit pentru a lupta în războiul din Ukraina. În ajunul invaziei, serviciile italiene de anti-terorism au raportat 60 de compatrioți de extremă dreapta, extremiști și mercenari care ar fi răspuns apelului „fraților” lor, adică milițiile separatiste pro-ruse, pentru „plata” anemică de 400 de dolari pe lună! Mediul fundamental este cel de extremă dreaptă: populat de subiecți ai radicalismului negru apropiați de formaţiunile Loialitate și Acțiune, Forza Nuova și grupuri de naziskin, așa cum au demonstrat primele două procese (la Genova) împotriva recrutorilor și mercenarilor care doreau să angajeze soldați destinați pentru Milițiile ruse din autoproclamatele republici populare Donețk și Lugansk.

“Grefele” în sprijinul armatelor regulate sînt acum de diverse feluri și pe ambele fronturi: câini liberi precum “foreign fighters”, elite paramilitare organizate, legionari din toate mediile. Ambele tabere care se confruntă în Ukraina sînt ajutate, sau se servesc, de batalioane de paramilitari – şi ambele încearcă să le aducă sub control, integrîndu-le membrii în forţele militare regulate şi în politica oficială. Dar nu toţi paramilitarii sînt dispuşi să-şi piardă raţiunea de a fi sau sursa de avantaje care este războiul. Iar unele fracţiuni au deja războaiele lor, chiar cu autorităţile locale! Organizaţiile paramilitare reuşesc mobilizarea oamenilor prin ideologie şi propagandă; iar fără un duşman comun nu pot exista.

Tradiţia organizaţiilor paramilitare ideologizate e înrădăcinată în memoria colectivă a ukrainenilor. Cazacii lui Hmelniţki, anarhiştii lui Mahno, naţionaliştii lui Bandera, iar acum Pravîi Sector şi alţi paramilitari din Donbas au cîştigat simpatia populară, în contextul în care statul ukrainean a fost extrem de slab. Duşmanul comun – Rusia, dar şi războiul vor amîna rezolvarea problemei acestor extremişti înarmaţi şi protejaţi politic! Astăzi, potrivit informaţiilor, pe frontul din estul Ukrainei luptă cel puţin 34 de batalioane de paramilitari pro-Kiev! Din aprilie pînă în iunie 2014, aceste structuri militare s-au aflat în afara controlului statal şi au condus operaţiuni militare pe cont propriu.

În septembrie 2015 (!), Serghei Velenciuc scria în FPR, nr 47, că: “Voluntarii s-au echipat şi s-au organizat singuri, iar liderii lor au devenit figuri politice influente. Partidele de la guvernare le fac curte, pentru a valorifica capitalul de imagine al luptătorilor pentru independenţă, dar şi pentru a controla masele de voluntari cu arma în mână. Istoria acestor grupări este contradictorie, iar viitorul lor în Ukraina post-Minsk 2 trezeşte îngrijorări”. Istoria structurilor paramilitare care luptă în Ukraina începe în ianuarie 2014, cînd au fost formate primele detaşamente de apărare ale Euromaidanului. Pentru a ţine piept atacurilor forţelor de ordine subordonate lui Ianukovici, organizaţiile de extremă dreaptă, galeriile de suporteri şi unele organizaţii politice s-au reunit într-o structură paramilitară informală cu numele Forţele de Autopărare ale Maidanului. Tot pe Maidan, pe baza organizaţiilor ultranaţionaliste din Ukraina, s-a născut şi organizaţia Pravîi Sektor (Sectorul de dreapta), care s-a aflat în primele linii ale conflictului din Kiev, extrem de prezentă astăzi în regiunea Odessa. Ulterior a devenit partid politic. Într-o Ukraină cuprinsă de revoluţie, în aproape fiecare oraş, unde în februarie 2014 a învins Euromaidanul, s-au format detaşamente de apărare locală, care asigurau ordinea publică. În situaţia în care celelalte structuri de forţă ale ţării erau paralizate, paramilitarii erau singurii care puteau păstra ordinea şi asigura „cîştigurile revoluţiei”.

Începutul ostilităţilor din estul Ukrainei au dat un nou impuls formaţiunilor paramilitare dedicate apărării „revoluţiei continue”, vorba lui Lenin! Pentru „legalizarea” sutelor de batalioane de apărare teritorială au fost adoptate un şir de legi care au facilitat intrarea foştilor protestatari în structurile de forţă ale statului. În acest fel acea masă de voluntari de pe Maidan, puternic motivaţi şi ideologizaţi, au fost integraţi în trei structuri de forţă ale Ukrainei: Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Garda Naţională şi Armata. Doar cele două batalioane ale partidului radical de dreapta Pravîi Sektor au un statut mai puţin clar, deoarece nu se supun autorităţii statale, dar ele activează în Vest, la Lvov şi în sud, în Regiunea Odessa!

Situaţia nu este însă atât de roz cum o prezintă instituţiile ukrainene. Unele batalioane nu au fost nici pînă astăzi subordonate total statului, deşi din punct de vedere legal se află în componenţa structurilor de forţă. Exemplul cel mai bun este Batalionul Azov, format din membrii unor organizaţii neo-naziste din Ukraina. Este batalionul „rockstar” de pe frontul din Est, care a eliberat Mariupolul în iunie 2014 şi a păstrat constant poziţiile pe litoralul Mării Azov, deşi astăzi suferă pierderi grele în faţa atacurilor ruseşti – dar şi care nu ezită să-şi facă publice ideile naziste. Batalionul s-a aflat în centrul unor scandaluri legate de insubordonare faţă de comandamentul operaţiunilor anti-teroriste şi de încălcare a acordurilor de încetare a focului de la Minsk. Azov a rămas totuşi autonom, din cauza poziţiei sale strategice pe linia frontului. Ministerul de Interne dizolvă batalioanele rebele, deşi de cele mai multe ori acestea sînt greu de identificat şi localizat în zona de conflict. Pe de altă parte, combatanţii batalioanelor mari, ca Aidar sau Azov, sînt dificil de adus în faţa justiţiei din cauze politice. Încă mai greu de gestionat este Pravîi Sektor, care este şi partid reprezentat în parlament!

Cele mai multe structuri paramilitare din Ukraina s-au format în centre financiare şi industriale mari, unde au existat oameni de afaceri sau politicieni care le-au putut susţine economic activităţile. Unele batalioane au fost create şi finanţate de oligarhi ukraineni, aşa că pe lîngă interesul naţional au promovat intens şi interesele private ale finanţatorilor. De exemplu, miliardarul oligarh israeliano-cipriot-ukrainean Igor Kolomoiskii, fostul guvernator din Dnepropetrovsk, a creat şi finanţat batalionul Dnepr-1, a finanţat parţial batalioanele Azov, Aidar şi Donbas – cele mai mari structuri paramilitare de pe frontul ukrainean. Potrivit presei ukrainene din 2014, Kolomoiskii cheltuia lunar circa 10 milioane de dolari pentru a finanţa diferite astfel de grupări! Pe care oligarhul nu a ezitat să le utilizeze împotriva concurenţilor şi, în cazul companiei Ukrtransnafta, chiar pentru a face presiuni asupra statului cu aspiraţii la integrarea în UE şi NATO!

Batalioanele paramilitare pro-Kiev au utilizat la maximum naţionalismul şi rusofobia pentru a-şi crea o ideologie şi o naraţiune internă, adică pentru a căpăta legitimitate şi a susţine moralul combatanţilor. Cele mai mari batalioane de pe front au mizat chiar pe cîte o nişă ideologică: Azov a apelat la ideile naziste, Donbas la naţionalism civic, Pravîi Sektor la naţionalism etnic. Pravîi Sektor provine din circa şase mişcări ultranaţionaliste din vestul Ukrainei, care se revendică de la mişcări naţionaliste ukrainene din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Trizub, UNA–UNSO, Adunarea Social-Naţionalistă şi alte trei organizaţii de extremă dreaptă au format Pravîi Sektor pe baricadele Maidanului, ca forţă de rezistenţă împotriva regimului lui Ianukovici. Noul grup paramilitar a coagulat un număr mare de foşti combatanţi din Transnistria, Cecenia, Georgia ori foşti poliţişti şi membri ai unor organizaţii criminale. Liantul: ideologia naţionalistă şi respingerea trecutului sovietic. Pe baricadele Euromaidanului, Pravîi Sektor a jucat rolul detaşamentelor de elită, iar membrii organizaţiei şi-au cîştigat reputaţia de „eroi ai revoluţiei”, iar mai apoi de „eroi ai războiului”. Cele două batalioane paramilitare ale Pravîi Sektor, care staţionează în Donbas, au statut independent. În cazul acestei organizaţii, situaţia este complicată de faptul că Pravîi Sector a devenit partid politic, situat în opoziţie faţă de guvern – un partid politic cu membri înarmaţi… Dincolo de laturile politică şi militară, Pravîi Sektor este şi un fenomen social. Predecesorii săi din aripa dreapta-naţionalistă erau consideraţi marginali şi nu se bucurau de simpatia populaţiei. Pravîi Sektor a fost re-branduit, dar a şi nimerit într-o realitate socială diferită. În contextul ruperii definitive de Rusia şi a re-inventării naţiunii, Pravîi Sektor a adus o notă naţionalistă identităţii ucrainene în formare. În unele cazuri, membrii Pravîi Sektor au început a acţiona în ilegalitate, în scopuri individuale sau colective. S-au dedat la intimidarea unor funcţionari indezirabili, la reglări de conturi, furturi, atacuri armate asupra unor grupări mafiote. Cu naţionalismul devenit trendy, nu e de mirare că radicalii au devenit destul de populari, îndeosebi în rândul tinerilor. În Odessa, Sectorul de Dreapta protejează clădirile şi simbolurile evreilor, colaborează destul de strîns cu ambasada Israelului la Kiev şi se abţine de la orice comentariu vizavi de originile semite ale multor miliţii naţionaliste.

Batalionul 24 de Asalt, AIDAR, unitate de apărare teritorială a fost plasată în 2015 sub comanda Ministerului de Interne și integrat în „forțele de apărare” de către Statul Major ukrainean. Acest batalion este responsabil pentru combaterea insurgenței pro-ruse din Est. Batalionul are sediul în Starobilsk, la aproximativ 80 de kilometri nord de Lugansk. Este alcătuit din aproximativ 400 de voluntari din serviciile de securitate și demonstranții Euromaidanului. În timp ce statul ukrainean este în faliment și mulți soldați ai armatei naționale au dezertat, pentru a compensa o armată ukraineană dezorganizată și slab motivată, ai cărei recruți nu mai erau trimiși să lupte în estul țării de teamă să nu schimbe tabăra, la 13 aprilie 2014 se înfiinţează AIDAR. Batalionul de Apărare Teritorială Aidar a fost primul batalion de apărare teritorială a Ukrainei, un detașament militar de voluntari subordonat Ministerului Apărării al Ukrainei. Liderii acestuia susțin că, dacă politicienii „trădează” cauza națională, unitățile de voluntari sînt gata să îi răstoarne de la putere spunînd că „l-am alungat pe Ianukovici cu cocktail-uri Molotov, dar acum avem tancuri ”. Printre luptătorii Aidar, „neîncrederea în stat este un sentiment comun”. În 2014, Amnesty International și OSCE au acuzat batalionul de încălcări ale drepturilor omului, detenții arbitrare, execuții de civili, deținuți, furt, rachete și alte acțiuni care ar putea fi traduse ca crime de război. Un alt raport al Amnesty International denunță faptul că paramilitarii pro-europeni, inclusiv cei ai batalionului Aidar, comit acte de crime de război, prin executarea ostaticilor și prizonierilor pro-ruși prin tăierea capului.

Detașamentul de Operațiuni Speciale „Azov”, cunoscut și sub denumirea de Batalionul Azov, Regimentul Azov sau Detașamentul Azov este un regiment al Gărzii Naționale Ukrainene situat în Mariupol, în regiunea de coastă a Mării Azov. Primele acțiuni pe câmpul de luptă ale regimentului au avut loc în Bătălia de la Mariupol în mai-iunie 2014. Inițial o miliție formată din voluntari pe 5 mai 2014 Azov a fost încorporată în Garda Națională. Detașamentul a devenit cunoscut după ce membrii săi au fost acuzați de tortură și crime de război, precum și pentru simpatiile față de ideologia neonazistă și utilizarea simbolurilor neonaziste. Logo-ul batalionului conține simbolul Wolfsangel! În 2018, Congresul SUA a blocat ajutoarele militare pentru batalionul Azov din cauza ideologiei. Membrii regimentului provin din 22 de țări și din medii diferite, inclusiv arabi, ruşi, americani, francezi, precum și creştini, musulmani sau evrei! Din 27 aprilie 2016, 300 de combatanţi și vehicule blindate ușoare din regimentul AZOV au fost repartizate la Odessa, pentru a proteja ordinea publică după ce Mickail Saakashvili, fostul Guvernator al Odessei, a scris pe rețelele de socializare despre o serie de atacuri ale “mercenarilor” pro-ruși asupra populației civile.

Ideologia mobilizează intens resursele psihologice şi fizice ale oamenilor. Nu e de mirare că paramilitarii ukraineni au un moral şi o capacitate de luptă net superioare trupelor regulate, formate în majoritate din recruţi de altă etnie decît cea ukraineană, care adesea nu sînt fericiţi să lupte pentru statul în care trăiesc.

Dorinţa tinerilor recruţi de a lupta pe front alături de paramilitari nu vine doar din scopuri nobile. Pentru unii, armata şi structurile paramilitare au reprezentat ultima soluţie pentru a cîştiga un salariu sau pentru a ieşi din izolarea comunităţilor în care trăiesc. Miezul multor grupări paramilitare au fost suporterii, protestatarii de pe Maidan, membrii unor ogranizaţii extremiste din vestul Ukrainei – tineri şi adulţi cu venituri scăzute, fără studii, proveniţi din zone sărace ale Ukrainei. Pentru liderii acestor batalioane participarea la război este o oportunitate de a cîştiga bani şi influenţă politică. În mod previzibil, şefii celor mai mari batalioane de pe front au devenit parlamentari şi figuri politice importante, deşi pînă în 2014 aveau un statut social modest.

Insurgenţa pro-rusă din estul Ukrainei se datorează în mare parte grupărilor paramilitare separatiste. Populaţia locală s-a mobilizat activ pentru realizarea secesiunii şi crearea aşa-zisei Novorossia, care să includă regiunile ukrainene de la litoralul Mării Negre. La ora la care scriu acest text este în pregătire un referendum pentru înfiinţarea unei noi Republici Populare: Kerson!

Din punct de vedere sociologic, grupările paramilitare din regiunile separatiste sînt foarte diverse. În regiune, există un batalion format din mineri – Kalmius, altul alcătuit din foşti poliţişti şi veterani ai serviciilor speciale – Vostok -, dar şi Oastea cazacilor de pe Don! Vostok a fost cooptat la guvernare, şeful său primind portofoliul aşa-ziselor servicii speciale ale Doneţkului. Similar, batalionul Sparta, în frunte cu şeful său, „Motorolla”, fost angajat la o spălătorie de maşini, a fost şi el cooptat la guvernare, deşi cu un portofoliu minesterial puţin important. Toate cele trei forţe majore din Doneţk sînt coordonate de consilieri ruşi, în timp ce batalioanele pro-Kiev au consilieri proveniţi din PMC americane, cu renume! În Lugansk, situaţia e mult mai complicată. „Oastea Novorossiei”, din această regiune, este fragmentată în fracţiuni concurente, cu ideologii opuse. Cel mai mare batalion de paramilitari local, rămîne Zarea.

EPILOG

Aşa cum scriam la început, împreună cu războiul între Ukraina şi Rusia invadatoare, cel puţin trei războaie paralele se derulează în această Matrioşkă demonică: pentru resurse, pentru minţile şi sufletele oamenilor şi războiul mercenarilor. Chiar dacă se va ajunge la un acord politic, de încetare a focului, chiar dacă mugurii păcii vor înflori în această primăvară, cele trei păpuşi vor fi greu de oprit mulţi ani de acum încolo! Dacă nu, imposibil!

CĂUTAREA MERCENARILOR, CU RACHETA, LA LVOV

BMTF, 15 martie – Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a anunţat că a preluat controlul asupra regiunii Kerson din Ukraina, informează presa rusă. Armata rusă a preluat controlul asupra regiunii Kerson, a declarat marţi purtătorul de cuvînt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, în cadrul unui briefing. ”Grupul de luptă a trupelor ruse din aşa-zisa republică populară Doneţk, care continuă operaţiunile ofensive, a spart apărarea naţionaliştilor ukraineni, a preluat controlul asupra aşezării Panteleimonivka şi a ajuns pe linia Verhnetoreţske (o aşezare de tip urban din raionul Iasinuvata din regiunea Doneţk din estul Ucrainei, n.n) – Novoselivka Druha”, a anunţat Konaşenkov. El a anunţat, de asemenea, distrugerea a trei hangare de pe un aerodrom militar de lîngă oraşul Kramatorsk, din regiunea Doneţk, în care se aflau patru avioane de atac ukrainene Su-25, un elicopter Mi-24 şi cinci elicoptere Mi-8.

În cursul serii de 14 martie, subunităţile Forţelor Aeropurtate Ruse au capturat un bastion (punct) al naţionaliştilor ukraineni şi mercenarilor străini, în zona aşezării Huta-Mejihirska, confiscînd armele furnizate de ţările occidentale Ukrainei, a spus Konaşenkov. ”Paraşutiştii ruşi au confiscat zece sisteme de rachete antitanc Javelin de fabricaţie americană şi o serie de alte tipuri de arme furnizate de ţările occidentale Ukrainei”, a declarat el. În total, în ultima zi, aviaţia şi sistemele de apărare aeriană ale Forţelor Aerospaţiale Ruse au doborît 16 ţinte aeriene: o aeronavă Su-24 şi Su-25 ale Forţelor Aeriene Ucrainene, un elicopter Mi-8 şi treisprezece vehicule aeriene ukrainene fără pilot, UAV, inclusiv şase Bayraktar TB-2”, a spus Konaşenkov. În plus, Ministerul rus al Apărării a anunţat distrugerea a 156 de drone ukrainene, în timpul operaţiunii, precum şi a 1.306 tancuri şi vehicule blindate, 127 de lansatoare de rachete multiple, 471 de piese de artilerie de cîmp şi mortiere, precum şi 1.054 de unităţi de vehicule militare speciale.

Potrivit lui Konaşenkov, 136 de obiective militare ukrainene au fost atacate de aeronave ruseşti, în ultimele 24 de ore. ”Inclusiv: şapte centre de comandă şi control şi centre de comunicaţii, patru sisteme de rachete antiaeriene, trei lansatoare de rachete multiple, patru staţii radar pentru recunoaştere, de iluminare a ţintei şi de ghidare a sistemului de apărare aeriană S-300, o staţie de război electronic, patru depozite de muniţii şi 72 de locuri de stocare a tehnicii şi echipamentelor militare”, a spus el.

Rusia a efectuat duminică un atac împotriva unei baze militare ukrainene din Regiunea Lvov, utilizînd rachete de croazieră ce au fost lansate din spaţiul aerian rusesc de bombardiere cu rază lungă de acţiune, a declarat luni un înalt oficial american din domeniul apărării, citat de Reuters.

„A fost un atac aerian cu rachete de croazieră – şi aş spune că peste 20 de rachete de croazieră – care a avariat cel puţin şapte structuri”, a declarat responsabilul american, sub rezerva anonimatului, potrivit AFP.

„Noi considerăm că toate aceste rachete de croazieră aer-sol au fost lansate de bombardiere ruseşti cu rază lungă de acţiune din spaţiul aerian rus, nu din spaţiul aerian ukrainean”, a spus el, văzînd în aceasta o dovadă că instituirea unei zone de excludere aeriană nu este un panaceu.

„Pentru cei care susţin necesitatea instituirii unei zone de excludere aeriană, acesta este un exemplu de ce aşa ceva nu ar avea niciun efect”, a adăugat oficialul american, în timp ce preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski a cerut luni din nou NATO să stabilească o zonă de excludere aeriană deasupra ţării sale.

Responsabilul citat, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a afirmat că atacul asupra Centrului internaţional pentru menţinerea păcii şi securităţii din Iavoriv, la numai 20-25 km distanţă de frontiera cu Polonia, ţară membră NATO, nu va afecta efortul Occidentului de aprovizionare cu arme şi muniţii a Ukrainei.

Acelaşi oficial de la Washington a declarat că nu există trupe americane, contractori sau personal civil al guvernului american la această bază, situată la circa 40 km nord-vest de Lvov.

Această bază a servit în ultimi ani ca teren de antrenament pentru forţele ukrainene sub supravegherea instructorilor străini, în special americani şi canadieni.

Baza Iavoriv a fost unul dintre principalele centre utilizate pentru exerciţiile militare comune între forţele ukrainene şi cele ale NATO.

Înaltul responsabil de la Pentagon a dezminţit că la această bază soseşte o parte din ajutorul militar livrat Ukrainei de către ţările occidentale. „Iavoriv nu a fost utilizată pentru asistenţa militară” livrată de Occident Ukrainei, a asigurat el.

Duminică, Ministerul rus al Apărării a declarat că trupele ruse au efectuat lovituri în regiunea Lvov asupra unor obiective unde se aflau „mercenari străini”, ucigînd cel puţin 180 dintre ei şi, de asemenea, distrugînd un lot mare de arme care venea în Ukraina din străinătate, potrivit RIA Novosti.

Mai mult, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, afirmase că „eliminarea mercenarilor străini care au venit pe teritoriul Ukrainei va continua”.

Guvernatorul regiunii Lvov, Maxim Koziţki, afirmase iniţial că rachetele au fost lansate dinspre Marea Neagră şi Marea Azov. Tot el făcuse public un bilanţ de 35 de morţi şi 134 de răniţi în urma atacului asupra bazei din Iavoriv, potrivit AFP.

NOUL RĂZBOI DE 10 ANI?

BMTF, 11 martie – Astăzi Putin a admis participarea voluntarilor străini: „Dacă vezi că există oameni care vor să vină să ajute oamenii care trăiesc în Donbass pe bază de voluntariat, mai ales nu pentru bani, ei bine, trebuie să-i întâlnești la jumătatea drumului și să-i ajuți să treacă în zona de război”, a spus Vladimir Putin.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acceptat vineri propunerea ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, de a mobiliza syrieni şi mercenari ai grupării militare private Wagner în războiul din Ukraina. Preşedintele Ukrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat decizia Moscovei şi a spus că mercenarii syrieni au fost trimişi pe un teritoriu străin „pur şi simplu ca să omoare”. Potrivit ministrului Apărării Serghei Şoigu, peste 16.000 de cereri au fost deja primite doar din ţările din Orientul Mijlociu.

Jihad în Europa sau Noul Afghanistan!

Peste 20.000 de occidentali luptă de partea Ukrainei. Fără Batalionul Azov, despre care voi scrie altă dată!

Pe 24 decembrie 1979, în Ajun de Crăciun, trupele speciale ale fostei armate sovietice, SPEŢNAZ, Speţialnoe Naznacenia, cucereau Kabulul şi-l răsturnau de la putere pe preşedintele Hafizulah Amin. O zi mai tîrziu, primii din cei 100.000 de soldaţi sovietici intrau în ţara denumită generic “cimitirul popoarelor”. Pînă în 1982, aproximativ 2,8 milioane de afghani au solicitat azil în Pakistan, iar alți 1,5 milioane au fugit în Iran! Victoria mujahedinilor asupra armatei sovietice şi retragerea acesteia totală la 15 februarie 1989, a fost determinată de coalizarea facţiunilor mujahedine şi de cantitățile uriaşe de arme și alte materiale de război expediate rebelilor, prin Pakistan, de către Statele Unite și alte țări și de către musulmanii din întreaga lume. În plus, un număr nedeterminat de voluntari musulmani – denumiți popular „afgani-arabi”, indiferent de etnia lor, au călătorit din toate părțile lumii pentru a se alătura opoziției. Baza aducerii în Afghanistan a acestor luptători străini era fundaţia milionarului saudit Oussama Bin-Ladden. Baza – adică, Al Qaida!

Tema luptătorilor străini, aflaţi de o parte şi de alta a principalilor combatanţi, este extrem de importantă şi de actuală în acst război din Ukraina. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă, sau cum va evolua el, indiferent de acordurile politice de la un moment dat.

Potrivit unui mesaj postat pe contul de Telegram al Serviciului de Informaţii al Armatei Ukrainene, o unitate specială a Legiunii Internaţionale de Apărare a Ukrainei a fost creată în subordinea Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului Apărării de la Kiev (GUR) şi a început deja să efectueze misiuni de luptă pentru a contracara agresiunea rusă. Generalul de brigadă Kirillo Budanov, şeful GUR, a remarcat că, în momentul de faţă, „orice ajutor cîntăreşte la fel ca aurul”, iar „Ukraina apreciază foarte mult umărul prietenesc şi fratern oferit în vremuri dificile”. Până în prezent, voluntari şi veterani din 52 de ţări ale lumii şi-au exprimat dorinţa de a deveni membri ai Legiunii Internaţionale de Apărare a Ukrainei. Numărul lor a depăşit deja 20.000 de oameni. Aceştia sînt în mare parte luptători cu experienţă, care au participat la războaiele din Iraq şi Afghanistan, dar şi în multe campanii de menţinere a păcii în diferite părţi ale lumii.

De altfel, o companie de recrutare pentru contractori privaţi din întreaga lume a anunţat în noaptea de duminică spre luni locuri de “voluntari” în Ukraina plătite cu 2000 usd/zi, sau 60.000 usd/lună. Astfel de tarife erau practicate în Iraq de contractorii care acţionau pe celebra “şosea a morţii”, care lega Aeroportul din Baghdad de Zona Verde. Evident, tariful anunţat este valabil pentru ţările de categoria 1, adică SUA, Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Pentru contractorii din ţările aflate în altă categorie, precum România, salariile sînt semnificativ mai mici. 3000 de contractori americani şi-au anunţat deja intenţia de a veni voluntari în Ukraina!

Ministrul ukrainean de externe, Dmitro Kuleba a declarat duminică, 6 martie, că există aproape 20.000 de voluntari străini s-au oferit să ajute Ukraina în lupta împotriva Rusiei.

Ar mai fi Batalionul Azov, inițial o miliție formată din voluntari pe 5 mai 2014, dar despre care voi vorbi altă dată!

De partea cealaltă, nici Rusia nu se lasă mai prejos. Voluntarii ceceni ai lui Ramzan Kadîrov numără cîteva mii şi sînt grupaţi în Trupele Gărzii Ruse din Republica Cecenia, înarmate cu echipament de ultimă generaţie, uniforme, pregătite fizic, şi decise să îndeplinească ordine, indiferent cît de complexe. Ei au suferit deja pierderi în luptele cu forţele ukrinene.

O ştire furnizată luni de purtătorul de cuvînt al Pentagonului, John Kirby, ne atrage atenţia că Rusia recrutează mercenari syrieni cu experienţă în războiul de gherilă urbană pentru a lupta în Ukraina, transmite AFP. Potrivit unui alt oficial american, unii luptători syrieni se află deja în Rusia, unde se pregătesc să se alăture luptei din Ukraina.

După 16 zile de război, luptători străini sînt deja prezenţi de ambele părţi ale frontului din Ukraina. În acest moment, echilibrul este cel mai important. Pentru ca istoriile din anii 80 să nu se repete şi aici, în Europa!

CINE VINE LA RĂZBOI ÎN UKRAINA

BMTF, 6 mar – Situația din Ukraina este din ce în ce mai grea, de la o oră la alta, violența acțiunilor militare a crescut. Dacă mă întrebaţi, pentru mine rămîne un război cu extrem de multe semne de întrebare! De aceea, încerc, pe cît posibil, din avalanşa de informaţii fake, sau pură propagandă, să desluşesc adevărul. În timp de război, informațiile trebuie tratate cu prudență, deoarece este un risc ridicat de deformare sau chiar de manipulare prin informații false. Unele informații au rolul de a menține moralul forțelor proprii, iar altele pentru a demoraliza inamicul. Din acest motiv este bine să privim imaginea de ansamblu și să evităm intrarea în amănunte care ne pot distorsiona percepția.

Tema luptătorilor străini este, însă, extrem de importantă. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă.

Repet. Mi-e greu să înţeleg ce se întîmplă. Multe din gesturile liderilor de la Kiew nu sînt în logica războiului de apărare. Am mai văzut astfel de gesturi în Kosovo în 1999. Mii de deţinuţi ukraineni au fost eliberaţi din închisori şi înarmaţi, iar preşedintele ţării face apel la formarea unei Legiuni internaţionale, de parcă sîntem în anii 30, în războiul civil spaniol. Într-un videoclip emoționant postat pe canalul său Telegram, preşedintele Ukrainei, Volodimir Zelensky s-a referit la “legiunea internaţională” de 16.000 de voluntari străini, dintre care 6000 de americani, veterani ai războiului din Iraq, care a căutat să „se alăture apărării Ukrainei, Europei și lumii”. „Ukraina îi întîmpină pe voluntarii străini. Primii 16.000 sînt deja pe drum pentru a apăra libertatea și viața, pentru noi și pentru toată lumea”, a clamat preşedintele, ale cărui cuvinte reverberau cu aproape 100 de ani în urmă, la începuturile Războiului Civil Spaniol, cînd simpatizanții republicani au proclamat lupta între „tiranie și democraţie”, sau între „fascism și libertate”, și mulți tineri care nu erau de origine spaniolă, revoluționari și reformiști s-au alăturat Brigăzilor Internaţionale, crezînd că Republica Spaniolă era linia întâi a războiului împotriva fascismului.

Conform unui decret din 2016, străinii au dreptul de a se alătura armatei ukrainene pentru serviciul militar pe bază de voluntariat. Apelul unui guvern suveran pentru întăriri străine – care amintește de implicarea internațională în războiul civil spaniol din anii 1930 – este fără precedent în războiul modern.

Să revenim în prezent! Pe 27 februarie, preşedintele Zelensky a cerut străinilor să vină în Ucraina și să se alăture luptei împotriva trupelor ruse. Luptătorii străini vor forma o unitate separată – Legiunea Internațională de Apărare Teritorială a Ukrainei. La începutul acestei săptămâni, țara a ridicat temporar cerințele de viză pentru voluntarii străini care doresc să se alăture luptei împotriva forțelor ruse. De altfel, însă, cetățeni străini luptă în Ukraina din 2014, când separatiștii susținuți de Rusia au ocupat părți din regiunea Donbas, iar observatorii care urmăresc fenomenul contractorilor spun că acest număr este foarte mare acum. Specialiştii avertizează totuși că a merge în Ukraina fără pregătire militară este periculos!

Ca şi cum omuleţii verzi nu fac treaba murdară a Rusiei de ani de zile, purtătorul de cuvînt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a avertizat că toți mercenarii străini, reținuți în Ukraina, vor fi aduși în fața justiției sub acuzații penale. Nici unul dintre mercenarii pe care Occidentul îi trimite în Ukraina pentru a lupta alături regimul naționalist nu se va bucura de dreptul combatanților conform dreptului internațional umanitar, a declarat Konașenkov.

De altfel, Konașenkov a spus că mercenarii străini au atacat armata rusă și convoaiele de aprovizionare care furnizează sprijin trupelor aflate în teren.

Apelul lui Volodymyr Zelenskiy, publicat pe site-ul președinției ucrainene a stîrnit o adevărată emulaţie în rîndurile luptătorilor din întreaga lume. Cetăţeni japonezi şi-au anunţat sosirea, francezii se organizează pentru a ajunge la frontiera cu Ukraina, prin intermediul unor convoaie de voluntari, iar Pagina de Facebook Grupul voluntarilor francezi în Ukraina, număra 650 de persoane ce spun că doresc să lupte.

Ministrul britanic de externe, Liz Truss, a declarat că britanicii care aleg să meargă în Ucraina pentru a lupta vor avea „absolut” sprijinul ei. Remarcile contrastează cu poziția Marii Britanii privind războiul din Siria, unde cetățenii britanici care au călătorit pentru a lupta fie pentru, fie împotriva Statului Islamic s-au confruntat cu urmăriri penale la întoarcerea acasă.

Potrivit Interfax, aproximativ 200 de mercenari croați au sosit în Ukraina prin Polonia și s-au alăturat „Batalionului Naționalist Bandera, din sud-estul Ukrainei”, şi nu Unităţilor de Apărare Teritorială Internaţionale, aşa cum spunea preşedintele Zelensky în urmă cu exact o săptămînă! Presa croată a relatat despre plecarea acestora în Ukraina sub comanda lui Denis Scheler, fostul lider al Bed Blue Boys (fanii echipei de fotbal, Dinamo Zagreb), care a mai luptat în Ukraina timp de șase ani. De altfel, mercenarul croat a primit Ordinul Erou al Poporului de la Batalionul Azov și statul ukrainean. A mers acolo ca voluntar și s-a întors anul trecut!

După croaţi, francezi, britanici, români şi americani, veterani ai teatrelor de operaţii din Iraq şi Afghanistan, care au sosit pe teritoriul Ukrainei, a sosit informaţia şi că primii veterani ai forțelor speciale israeliene au sosit în Ukraina pentru a lupta împotriva armatei ruse. Acest fapt a fost anunțat pe canalul său Telegram de deputatul Radei Supreme de la Kiew, Andrei Goncharenko, care a menționat că acești soldați vor ajuta Ukraina să lupte, CITEZ „împotriva întunericului”, deoarece acum în țara noastră oameni de diferite credințe luptă împreună împotriva Rusiei, am încheiat citatul.

Şi Inyazorul poporului Erzya, Sires Bolaen, împreună cu un grup de compatrioți, luptă acum în rîndurile Unităţilor de Apărare Teritorială. Într-o înregistrare Video, transmisă în cursul nopţii, liderul poporului erzya, Bolaen, înarmat şi flancat de mai mulţi co-naţionali, s-a adresat poporului său şi l-a îndemnat să nu meargă în războiul de agresiune împotriva Ukrainei. Potrivit lui, puțini Erzya luptă pentru Ukraina, dar sînt aici. Bolaen a spus că Moscova efectuează atacuri cu rachete asupra cartierelor rezidențiale și bombardează infrastructura civilă, iar Rusia s-a bazat pe distrugerea numărului maxim de civili pentru a-i demoraliza pe ukraineni. Sires Bolaen a cerut poporului Erzya să se pregătească pentru prăbușirea Federației Ruse și proclamarea de noi țări, în special Țara Erzya. „Acum e întuneric. Dar cea mai întunecată perioadă este înainte de răsăritul soarelui. Vine un moment cînd „Soarele nostru Erzya va răsări. Vom crea statul nostru Erzya. Și vom trăi ca oameni, așa cum trăiesc finlandezii, estonienii și alte popoare. Trăiască țara Erzya”, a conchis el. Erzya este un popor finno-ugric care trăiește în Republica Mordovia și Chuvahia, din Federaţia Rusă. Erzya se consideră un popor separat, deși rușii au impus numele comun Mordovia popoarelor Erzya și Moksha, pretinzînd că sînt un singur popor. Sires Bolaen (Oleksandr Bolkin) este președintele Societății Erzhań din Ukraina (Erźań val) și co-fondatorul mișcării publice Free Idel-Ural. Anterior, Sires Bolaen a acuzat Rusia de etnocid și a cerut comunității internaționale să crească presiunea asupra Moscovei pentru politica sa asupra minorităților naționale.

Mercenarii pe care ţările occidentale au promis că îi vor trimite în Ukraina ca sprijin militar ar putea deveni o problemă globală pentru Europa la întoarcerea lor, a declarat, joi, în timpul unui briefing de presă purtătorul de cuvînt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Pot să fac nu doar o prognoză, pot să fac o predicţie, iar voi o puteţi verifica. Dacă vor alege această cale, şi ţările NATO, Uniunea Europeană, Statele Unite vor trimite în Ukraina mercenari ca să lupte, într-un timp foarte scurt aceştia se vor întoarce înapoi de unde au pecat. Numai că ei vor fi oameni complet diferiţi – oameni care vor şti gustul sângelui, oameni care, din mai multe motive, vor deveni o problemă globală în Europa” – a declarat Zaharova.

Termenul de mercenar are în prezent o conotație negativă, deoarece de cele mai multe ori este motivat de avantaje materiale personale. Acest aspect este esențial în definiția unui mercenar, iar străinii voluntari, precum membrii Legiunii străine franceze sau spaniole, sau Gurkas nepalezi, nu sînt mercenari, chiar dacă îndeplinesc anumite criterii ale articolului 47 din protocolul adițional la convenții de la Geneva din 12 august 1949 privind protecția victimelor conflictelor armate internaționale.

Indiferent de convenţii şi legi, combatanţi voluntari străini se vor afla, în cîteva zile, în zonele de conflict din Ukraina. Şi atunci, situaţia din teren va deveni şi mai complicată! Nu există separatişti buni şi separatişti răi! Există separatişti. Şi atît! Adică, violatori ai dreptului internaţional! Nu există separatism acceptabil şi inacceptabil. Trebuie să fiu sincer şi să spun ceva ce nu place urechilor fine: Kosovo a fost ticăloşia care a deschis cutia Pandorei! A fost urmat de Transnistria, Găgăuzia, Adjaria, Osetia de Sud, Lugansk, Doneţk! Făcături de state, menite să rupă echilibrul geopolitic şi să ruineze naţiuni şi destine!

Întrebarea mea este: Dacă Volodimir Zelensky se aşteaptă să primească ajutorul a 16.000 de luptători străini care, GARANTEZ EU! – sînt brilianţi din punct de vedere militar, de ce a mai eliberat puşcăriaşii cu experienţă militară şi i-a înarmat? Unde se află aceştia, sub comanda cui luptă şi cine garantează că infracţionalitatea în Ukraina şi în Europa nu va exploda din cauza acestora, este o informaţie păzită „straşnik” aici, în Ukraina!

WAGNER ŞI TAKUBA

BMTF, 15 feb – Aproximativ o mie de contractori civili ai controversatei grupări paramilitare ruse Wagner se află în prezent în Mali, a estimat luni seară şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, repetînd că nu mai sînt îndeplinite condiţiile pentru continuarea misiunii forţei franceze Barkhane în această ţară, notează AFP, preluată de Agerpres.

Wagner are în prezent o mie (de mercenari) în Mali, a declarat Jean-Yves Le Drian la postul France 5, reafirmînd că obiectivul afişat al acestui grup este de a apăra junta aflată la putere la Bamako.

Franţa şi partenerii săi europeni în Mali afirmă că junta instalată prin forţă la putere în 2020 a făcut apel în ultimele luni la această grupare privată angajată în diverse ţări din Africa Subsahariană, dar şi în Syria sau în Lybia.

Europenii văd în prezenţa grupării Wagner, “suspectată de abuzuri”, un factor suplimentar de instabilitate şi o consideră incompatibilă cu acţiunea lor antijihadistă pe teren. Junta, la rîndul ei, persistă să nege orice angajament al lui Wagner şi evocă o cooperare militară cu Rusia.

Dacă nu mai sînt reunite condiţiile, ceea ce este cazul, pentru ca noi să putem acţiona în Mali, vom continua să luptăm împotriva terorismului alături de ţările din Sahel care solicită acest lucru, a adăugat Jean-Yves le Drian.

Junta este cea care se izolează, care pierde, care dă faliment şi care va trebui să îşi asume ce va urma, a adăugat el, acuzînd-o că îngreunează capacităţile operaţionale ale forţei Barkhane şi ale aliaţilor săi în această ţară.

Franţa, care luptă de nouă ani împotriva grupărilor jihadiste din Sahel, ar putea anunţa în următoarele zile retragerea trupelor sale din Mali, în contextul în care junta la putere la Bamako dă dovadă de o ostilitate tot mai mare faţă de prezenţa franceză.

Parisul afişează, totuşi, intenţia fermă de a continua să lupte împotriva răspîndirii jihadismului în regiunea aflată sub influenţă franceză, dorind să-şi consolideze activităţile de cooperare acolo şi să furnizeze capacităţi-cheie statelor-majore locale, potrivit unor surse concordante.

Preşedintele Emmanuel Macron şi-a exprimat dorinţa să ne reorganizăm, dar nu plecăm (din Sahel). Urmează să ne reorganizăm pentru a asigura continuarea luptei împotriva terorismului, a insistat Jean-Yves Le Drian.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, luni, la invitaţia omologului francez, Jean-Yves Le Drian, la o reuniune ministerială pe tema Task Force Takuba, context în care a subliniat necesitatea asigurării în mod adecvat a securităţii personalului acestor misiuni, printre care se află şi cetăţeni români.

Avînd în vedere evoluţiile negative în curs de desfăşurare din regiune, a exprimat deschiderea României de a analiza, alături de partenerii strategici şi în cadrul UE, cele mai bune opţiuni pentru continuarea angajamentului şi eforturilor din teren pentru promovarea păcii, stabilităţii şi dezvoltării în Sahel, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

Reuniunea a avut drept scop analizarea evoluţiilor politice şi de securitate recente din Sahel şi evaluarea impactului acestora asupra eforturilor internaţionale de combatere a terorismului în Mali şi în regiune, mai ales prin intermediul Task Force Takuba.

Participanţii au transmis îngrijorarea profundă faţă de deteriorarea accelerată a situaţiei de securitate din regiune şi au evidenţiat înrăutăţirea condiţiilor în care Forţa Takuba îşi desfăşoară activitatea. Au subliniat menţinerea fermă a angajamentului statelor participante la Forţa Takuba pentru promovarea păcii şi stabilităţii în Sahel, în sprijinul populaţiei din statele saheliene şi de pe întreg continentul african, alături de UE în ansamblul său şi de alţi parteneri internaţionali. Participanţii au exprimat preocupare faţă de intenţia autorităţilor din Mali de a coopera cu “grupul mercenar rusesc Wagner” pentru a continua combaterea grupurilor teroriste din regiune, evidenţiind “caracterul netransparent” al demersurilor în această direcţie şi “lipsa de legitimitate a acestui grup”, ale cărui acţiuni nu servesc interesele cetăţenilor din ţările unde este prezent, menţionează MAE.

Şeful diplomaţiei române a reafirmat voinţa politică a României de a continua să rămînă angajată în Sahel şi importanţa menţinerii angajamentului colectiv al statelor participante în Forţa Takuba pentru regiune.

A reliefat importanţa acestei zone pentru securitatea UE în ansamblul său şi a punctat preocuparea suplimentară pe care evoluţiile din Vecinătatea Sudică o generează atunci cînd sînt abordate corelat cu tensiunile acumulate în Vecinătatea Estică, prin masarea de trupe ruseşti în proximitatea Ukrainei şi în regiunea Mării Negre, aspecte asupra cărora trebuie acţionat pe mai departe prin menţinerea unităţii şi a coordonării.

Aurescu a subliniat relevanţa continuării eforturilor internaţionale pentru susţinerea statelor din Sahel, în beneficiul securităţii şi stabilităţii regionale şi al populaţiei locale. Aceste eforturi reînnoite vor putea fi derulate sub forma unor coaliţii internaţionale care să menţină spiritul mandatului Forţei Takuba, complementar cu îndeplinirea mandatelor celorlalte misiuni internaţionale prezente precum EUTM Mali şi MINUSMA care rămîn deosebit de importante.

Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat speranţa că Summitul UE – Uniunea Africană, care va avea loc la Bruxelles pe 17 şi 18 februarie, va transmite un semnal puternic privind angajamentul reciproc euro-african pentru securitatea şi dezvoltarea regiunii Sahel şi pentru un parteneriat întărit între Europa şi Africa.

***

La 27 martie 2020, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Mali, Niger, Regatul Ţărilor de Jos, Norvegia, Portugalia, Suedia şi Regatul Unit au emis o declaraţie politică comună în care îşi exprimau sprijinul pentru crearea unei forţe militare/grup operativ (Task Force) Takuba, integrată sub comanda operaţiunii militare franceze Barkhane, care are ca scop combaterea grupărilor teroriste din regiunea Sahel.

Task Force Takuba, operaţionalizată la începutul anului 2021, a desfăşurat acţiuni de consiliere, susţinere şi însoţire în teren a forţelor armate maliene, în coordonare cu partenerii G5-Sahel şi alţi actori internaţionali de pe teren, inclusiv misiunea ONU MINUSMA şi misiunile UE EUTM Mali, EUCAP Sahel Mali şi EUCAP Sahel Niger.

România a aprobat, în vara lui 2021, participarea cu pînă la 50 de militari la Task Force Takuba. Contribuţia nu a fost desfăşurată în teren, pînă în prezent, din cauza deteriorării accentuate a situaţiei de securitate şi a evoluţiilor politice îngrijorătoare din regiune şi a neîndeplinirii procedurilor necesare de către partea maliană.

După retragerea francezilor, WAGNER a intrat în Tombouctou?

BMTF, 7 ian – Soldaţi ruşi au fost desfăşuraţi în oraşul Tombouctou din nordul statului vest-african Mali, pentru a instrui forţele locale într-o bază abandonată de trupele franceze luna trecută, a declarat joi purtătorul de cuvînt al armatei maliene, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Guvernul din Mali a indicat în decembrie că instructori ruşi au sosit în ţară, însă Bamako şi Moscova au oferit deocamdată puţine detalii despre această desfăşurare, cum ar fi numărul de militari implicaţi sau misiunea lor exactă.

Sosirea ruşilor a declanşat critici puternice din partea unor state occidentale, în frunte cu Franţa, fosta putere colonială în Mali.

Occidentalii spun că din aceste forţe fac parte mercenari ai grupului Wagner, pe care îi acuză de încălcări ale drepturilor omului în alte ţări.

Guvernul de la Bamako a negat prezenţa mercenarilor, afirmînd că militarii ruşi se află în Mali în cadrul unui acord bilateral.

Avem achiziţii noi de avioane şi echipamente de la ei (ruşi). Costă mult mai puţin să ne instruiască la faţa locului decît să ne deplasăm noi acolo. Ce este rău în asta?’, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvînt al armatei maliene.

El nu a precizat cîţi ruşi au fost trimişi la Tombouctou.

Localnici au spus pentru Reuters că bărbaţi ruşi în uniformă au fost văzuţi conducînd în oraş, însă nu le-au putut estima numărul.

Ministerul Apărării de la Moscova nu a fost disponibil deocamdată pentru comentarii, menţionează agenţia de presă.

Sosirea forţelor ruse în Mali urmează după desfăşurări de trupe în alte cîteva zone fierbinţi din Africa, ca parte a ceea ce analiştii apreciază ca fiind o tentativă a Moscovei de a recupera influenţa pe continent după o lungă absenţă în urma destrămării Uniunii Sovietice în 1991.

Franţa a ajutat la recapturarea oraşului Tombouctou în 2013 de la militanţii avînd legături cu Al-Qaeda. Retragerea Franţei din acest oraş face parte dintr-o reducere semnificativă a forţei anterioare de 5.000 de militari desfăşuraţi în regiunea Sahel pentru a lupta contra grupărilor jihadiste.

Şi în Mali, ca mai peste tot în Africa, contractorii privaţi de securitate sînt un subiect la modă. Cum la modă sînt şi luptătorii din Forţele Speciale.

Companiile Militare/de Securitate Private sînt entităţi organizaţionale care oferă contra cost servicii specializate şi expertiză militară, fiind încadrate uneori în categoria fenomenului de mercenariat. Sînt cunoscute şi sub denumirea de: contractori militari privaţi, contractori de securitate privaţi, corporaţii militare private, firme militare private, furnizori de servicii militare etc. Serviciile de expertiză oferite sînt asemănătoare celor sigurate de structurile guvernamentale militare sau de poliţie. Cu consimţămîntul guvernului pot oferi şi servicii în teren pentru forţele armate. Firma americană de securitate cea mai cunoscută din Iraq a fost „Blackwater Security Consulting”, care are angajaţi foşti militari din forţele speciale (DELTA, SEALS etc.), pentru a îndeplini misiuni încredinţate pînă acum doar „US Army”. „Blackwater” a fost o firmă tipică în domeniul securităţii. Ea a fost înfiinţată de doi foşti ofiţeri SEALS.

Majoritatea dicţionarelor definesc mercenarul ca fiind persoana care lucrează pe bani sau alte avantaje, un militar profesionist care se angajează pentru a servi într-o armată străină. După încetarea „războiului rece” recurgerea la serviciile CMP/CSP a cunoscut un avînt deosebit ceea ce a avut drept consecinţă o creştere considerabilă a numărului acestora.

Principalii factori care au determinat această dezvoltare sînt: reducerea cheltuielilor alocate de către state în scopuri militare; creşterea complexităţii armamentelor şi echipamentelor militare cu dificultăţi în întreţinerea şi folosirea lor; sarcini sporite în sfera achiziţiilor, monitorizării sistemelor de armament, logistic cu extindere şi spre teatrele de război şi luptă; reducerea masivă a efectivelor militare, fărîmiţarea statelor şi apariţia unor conflicte la nivel local; raţiunile economice care determină noile state, dar şi pe cele dezvoltate şi unele organizaţii internaţionale să se orienteze către sectorul privat pentru unele servicii pînă nu demult exclusiv militare.

E o porcărie ce se întîmplă cu Wagner Grup! Parlamentul European, rezoluţie cu mantă împotriva Rusiei

BMTF, 27 nov – Parlamentul European a adoptat joi trei rezoluţii, una dintre acestea vizînd încălcările drepturilor omului de către Compania Wagner Group, în mai multe zone de conflict din lume, se arată într-un comunicat de presă al PE.

Parlamentarii europeni condamnă crimele comise în mai multe zone de conflict de către organizaţia paramilitară rusă Wagner Group şi entităţile militare private asociate acestei companii, se arată în comunicatul PE.

Statul rus este responsabil de finanţarea, antrenarea, coordonarea şi conducerea operaţională a acestor grupuri paramilitare, susţin parlamentarii europeni, în timp ce subliniază faptul că activităţile companiei Wagner Group se află în strînsă legătură cu răspîndirea influenţei ruse în zonele de conflict din lume. Parlamentarii europeni susţin că Wagner Group şi alţi contractori militari ruşi ar trebui trataţi precum organizaţii proxy ale statului rus.

Potrivit rezoluţiei PE, compania Wagner Group este prezentă în mai multe zone de conflict din lume, în special în Ukraina, Syria, Sudan, Mozambic, Lybia, Republica Centrafricană şi Venezuela.

De asemenea, membrii PE salută declaraţia lui Josep Borrell, şeful politicii externe a UE, privind impunerea de către UE a unor sancţiuni împotriva „indivizilor şi entităţilor asociate Wagner Group”, precum şi celor care lucrează cu această organizaţie paramilitară. Aceste sancţiuni ar include restricţii de călătorie şi îngheţarea bunurilor angajaţilor Wagner.

Totodată, rezoluţia cere ţărilor care se folosesc de serviciile organizaţiei şi afiliaţilor acesteia, în special Republicii Centrafricane, să încheie orice legături cu acest grup şi angajaţii acestuia.

Rezoluţia a fost adoptată cu 585 de voturi „pentru”, 40 „împotrivă” şi 43 de „abţineri”.

Pînă în prezent, nu a fost emisă niciodată o rezoluţie privind un grup anume ci doar un fenomen comun mai multor grupuri. Rezoluţia de joi a PE reprezintă o sancţiune împotriva Rusiei şi nu a grupului de mercenari, care nu operează diferit faţă de colegii lor occidentali din GardaWorld sau DynCorp!

Companiile militare private sînt firme care oferă servicii specializate legate de război şi conflict, incluzînd operaţiuni de luptă, planificare strategică, colectarea informaţiilor, sprijin operaţional şi logistic, formare, achiziţionare şi întreţinere. CMP sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă la corporaţii transnaţionale uriaşe. Deşi CMP au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări.

De ce există o piaţă pentru CMP şi, implicit, pentru Wagner Group?

Statele, organizaţiile internaţionale, organizaţiile neguvernamentale, agenţiile umanitare şi de dezvoltare, corporaţiile multinaţionale şi chiar persoanele individuale pot contracta servicii militare oferite de CMP. În cazul statelor, aceste companii sînt deseori folosite pentru a compensa lipsa unei capacităţi naţionale. CMP furnizează servicii high-tech în domenii în care forţele armate nu îşi mai pot permite să instruiască personalul sau să ofere perspective atractive de avansare în carieră. În alte cazuri, CMP supleează o capacitate inexistentă. De exemplu, angajarea firmei israeliene Levdan i-a permis preşedintelui Republicii Congo-Brazzaville să creeze în 1994 o nouă forţă care a înlocuit unităţile militare fidele fostului preşedinte.

S-a arătat că CMP sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Uneori, indivizii sau grupurile recurg la CMP pentru scopuri mai insidioase, cum ar fi răsturnarea unor guverne sau protejarea unor activităţi ilegale.

CMP Wagner Group operează pe piaţa internaţională în concurenţă directă cu alte companii similare din ţările Occidentale.

ADEVĂRATA SURSĂ DE INDIGNARE: WAGNER SÎNT RUŞI!!!

Am scris, destul de succint, recunosc, în lucrarea „TARGET – Operaţiuni militare externe în combaterea terorismului”, apărută în 2010 la Editura Banatului Montan, sub egida Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate (ARSS), că în condiţiile în care numeroşi combatanţi nu au statut de beligeranţi, ci acela de actori non-statali, ONU poate angaja actori non-statali, în speţă companii militare private, să poarte războaie cu actorii non-statali, în speţă grupările teroriste, în acest fel rezolvîndu-se problemele juridice pe care le ridică folosirea forţei unei coaliţii de state împotriva unor grupări non-statale!

PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva!

Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări.

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, i-a acuzat duminică seară pe mercenarii grupului privat rus Wagner că „se substituie” autorităţii statului în Republica Centrafricană şi că „au confiscat capacitatea fiscală„, notează AFP.

„Cînd intră într-o ţară, ei comit numeroase violări, exacţiuni, jafuri pentru a se substitui uneori chiar autorităţii ţării”, a afirmat Jean-Yves Le Drian în cursul emisiunii „C dans l’air” de pe canalul France 5.

Cel mai spectaculos exemplu este Republica Centrafricană unde, în cele din urmă, pentru a putea fi plătiţi, confiscă capacitatea fiscală a statului„, a spus el.

Franţa, foarte implicată militar în lupta împotriva terorismului în Mali, este împotriva unei posibile sosiri a grupului Wagner în această ţară pentru a instrui forţele armate locale şi pentru a asigura protecţia conducătorilor. Parisul a avertizat deja autorităţile de tranziţie maliene că prezenţa grupului Wagner ar pune sub semnul întrebării angajamentul său militar în Mali.

„Nu este posibil pentru noi. Este complet incompatibil cu modul în care concepem lupta împotriva terorismului în Mali”, a reiterat Jean-Yves Le Drian.

Grupul Wagner este suspectat, în special de Paris, că acţionează în numele Kremlinului, unde acesta nu doreşte să apară prea oficial.

„Wagner este în primul rînd o companie de mercenari ruşi care fac război prin procură în numele Rusiei, chiar dacă Rusia neagă (…) Nu păcăleşte pe nimeni”, a insistat ministrul.

În septembrie, ministrul francez de externe i s-a plîns de acest lucru omologului său rus, Serghei Lavrov, cu prilejul Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York.

„I-am spus asta. El a spus, nu sunt eu. I-am spus, ba da, tu eşti. Ei se refugiază în spatele faptului că un stat sau altul are dreptul să încheie un contract cu o firmă sau alta. Or, nu aceasta este realitatea”, a spus el.

„Realitatea este că sînt combatanţi, indivizi care încalcă dreptul internaţional şi pun sub semnul întrebării chiar suveranitatea statelor”, a spus el.

Termenul de MERCENAR se regăseşte într-o multitudine de perioade istorice, de la Crucificarea lui Christos – cînd este condamnat să-şi petreacă întreaga viaţă ca soldat, pînă la cel care stă aşezat în bena unei furgonete, pe bidoane de apă de 5 galoane, şfichiuit de vîntul rece al deşertului în Ajunul Anului Nou, undeva, la graniţa dintre Iraq şi Arabia Saudită.

Termeni precum mercenari şi companii de securitate private (PSC) sînt folosiţi pentru a desemna PMC.

Pînă de curînd, erau numiţi mercenari actorii dintr-un conflict care sînt, în general, motivaţi de cîştigul personal. Termenul apare în unele tratate internaţionale, dar acestea au fost criticate pentru lipsă de acurateţe, deoarece se concentrează pe motivaţia acţiunilor, care este dificil de definit, şi nu pe acţiunile ca atare. Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC. Creşterea ponderii PSC în conflicte armate, sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane, ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei, ca un răspuns la cererea pieţei.

Regăsim „armatele private“ în întreaga lume, mereu în creştere. Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme, au sute de mii de angajaţi. De cele mai multe ori, acestea sînt angajate de guverne, corporaţii, jurnalişti, iar contractorii privaţi, ofiţerii de securitate sau mercenarii, cu li se mai spune, pot cîştiga pînă la 1000 de dolari pe zi!

Proporţia mercenaril – armată regulată este, în ziua de azi, de aproape 20%.

Am scris-o de nenumărate ori, personal cred că episodul armatelor naţionale este doar o mică paranteză în istoria militară a armatelor private, iar Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate, iar această Industrie de Securitate Privată este structura cea mai pregătită să ofere baza securităţii noilor entităţi ce se vor creea! Pentru că, în ciuda intenselor „eforturi” de pace, războiul continuă să se desfăşoare, pe regiuni, cu punctualitate, în formele sale cele mai brutale.

Companiile de Securitate Private au absorbit forţă de muncă înalt calificată, în urma reformelor la nivelul structurilor de securitate, dar rămîn privite destul de „exotic” la noi în ţară. Acestea sînt societăţi comerciale care oferă servicii care, deseori, implică cunoştinţe temeinice în folosirea forţei. Trăsăturile distinctive ale PMC sînt: – Structura organizaţională: PMC sînt firme înregistrate cu structuri constituite; şi – Motivaţia: PMC furnizează servicii mai degrabă pentru profit decît din raţiuni politice.

PMC-urile sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă (BMTF) la corporaţii transnaţionale uriaşe (G4S). Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private.

Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict.

Deşi industria securităţii private tinde să devină indispensabilă unei societăţi moderne, paradoxal, aceasta nu figurează alături de sănătate şi administraţie locală în literatura de specialitate a managementul public. Dacă privim în ansamblu Industria Securităţii Private, constatăm că aceasta este prezentă în toate industriile unui stat modern (prof. univ. dr. Constantin Onişor, „IC într-o permanentă extindere”, revista Geopolitica, anul VI, nr. 27, pag. 25).

Industria poate fi definită pe paliere de activitate operaţională: servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor; servicii de pază a transporturilor de bunuri şi valori; servicii de gardă personală şi de activităţi tehnic-operative; servicii de proiectare şi instalare a sistemelor de supraveghere şi alarmare; servicii de dispecerat, monitorizare şi intervenţie; servicii de detectivi particulari (intelligence); activitate de învăţămînt, cercetare, training, audit; şcolarizare sau reconversie profesională; licenţiere în managementul tehnic sau operaţional; activităţi de training tehnic sau operaţional; audit intern şi extern al companiilor prestatoare de servicii de securitate privată.

Această industrie se guvernează după legi statale şi se autoguvernează după standarde, regulamente interne, proceduri operaţionale. Potrivit lui Constantin Onişor (op.cit.), aria de cuprindere şi intersecţie a activităţii sale cu alte industrii ale statelor este atît pe verticală, cît şi pe orizontală, creînd ea însăşi, producţie şi servicii!

Cînd dimensiunea unor astfel de companii este foarte mare, acestea devin susceptibile de a favoriza jocuri politice. Astăzi, în preambulul unui nou război rece, Wagner este pusă la colţ pentru că este compasnie rusă care acţionează precum… britanica SandLine!!! În perioada războiului din Iraq, Blackwather a fost inamicul de serviciu, aceste companii avînd, mai degrabă o problemă de PR şi de dispută cu propagandiştii, decît una de funcţionalitate istorică.

SADAT, MERCENARII LUI ERDOGAN

Grupul militar privat Sadat, compus din mercenari şi format după modelul armatei private a liderului de la Kremlin, Wagner, este folosit de preşedintele Turciei în războaiele din Syria şi Lybia, duse spun unii pentru restabilirea gloriei de altă dată a Imperilului Otoman, scrie ziarul Adevărul.

Sînt voci care spun că este cea mai puternică armată de mercenari din lumea islamică şi este condusă de un fost general bine pregătit, avînd la dispoziţia sa mii de luptători syrieni. Apropiet al Recep Tayyip Erdogan, generalul Adnan Tanriverdi are expertiză în toate artele întunecate ale războiului, de la sabotaj şi contra-insurgenţă pînă la asasinate, scrie, la rîndul său, „The Telegraph“.

 “Nu am trimis nici un mercenar sau alt personal în Syria sau Lybia”, a insistat Tanriverdi pentru The Telegraph săptămîna trecută, după ce a fost acuzat de guvernul SUA că a trimis mii de luptători syrieni în Lybia. “Aş dori să subliniez din nou că firma noastră nu este o organizaţie mercenară. Nu are nici o legătură cu organizaţii sau grupări teroriste”.

Generalii americani de la Comandamentul Africa al Pentagonului au însă o cu totul altă părere. Într-un raport adresat guvernului SUA la începutul acestei luni, ei au spus că armata privată Sadat operează în jur de 5.000 de mercenari syrieni – inclusiv „extremişti cu legături teroriste anterioare” – în Lybia. Contractorii angajați ar fi luptat pentru Guvernul Acordului Naţional (GNA), partea pe care Ankara o sprijină în războiul civil din Lybia.

Raportul spune că mercenarii, presupuşi plătiţi şi îndrumaţi de cîteva zeci de instructori Sadat, au ajutat GNA să recupereze teritoriul de la Khalifa Heftar, puternicul om din epoca Gaddafi susţinut de rivalii Turciei, Emiratele Arabe Unite şi Egipt. Dar, susţine că mulţi dintre luptători au fugit. “Au existat rapoarte din ce în ce mai numeroase despre furturi, agresiuni sexuale şi conduite necorespunzătoare din partea acestor mercenari, ceea ce este probabil să degradeze şi mai mult situaţia de securitate”, se precizează în raportul Pentagonului.

Acuzaţiile SUA alimentează misterul creat în jurul grupului Sadat din Turcia, despre care adversarii lui Erdogan spun că acţionează ca o armată prezidenţială privată.

Tanriverdi se număra într-un grup de ofiţeri care ar fi fost forţaţi să iasă din armată la sfîrşitul anilor 1990, deoarece împărtăşeau tendinţele islamiste ale lui Erdogan, mai notează publicaţia britanică citată. Fostul general a înfiinţat Sadat Group împreună cu alţi foşti colegi în 2012, deşi, spre deosebire de majoritatea soldaţilor plătiţi, care lucrează pur şi simplu pentru cel care oferă cel mai mult, el are o ideologie: să instruiască armatele naţiunii musulmane pînă la punctul în care acestea să nu aibă nevoie de sprijinul occidental.

Sau, aşa cum spune site-ul grupării, unde sînt videoclipuri spectaculoase cu forţele sale de elită în timpul antrenamentelor: „Scopul Sadat este de a ajuta Lumea Islamică să ocupe locul pe care îl merită printre Super Puteri”.

Adnan Tanriverdi, susţine că firma sa funcţionează ca orice alta de acest gen, oferind guvernelor instruire pentru soldaţi şi contra-insurgenţă. Cu toate acestea, la fel ca mercenarii de la Wagner Group, utilizaţi de Putin, activităţile Sadat sînt derulate în secret, Tanriverdi refuzînd să spună public în ce ţări a derulat operaţiuni.

Aceste suspiciuni au rezultat parţial din faptul că, la scurt timp după lovitura de stat, Erdogan l-a făcut pe Tanriverdi consilierul său militar. El a demisionat la începutul acestui an, după un discurs controversat în care a spus că Sadat pregăteşte calea întoarcerii lui Mahdi, o figură mesianică în Islam, noteză „The Telegraph“.

În urmă cu doi ani, Meral Akşener, fost ministru turc de Interne şi politician laic de opoziţie, a susţinut că Sadat a condus, de asemenea, tabere de instruire pentru miliţii pro-guvernamentale lîngă coasta Mării Negre a Turciei. Misiunea lor, era să provoace probleme dacă alegerile nu favorizau partidul AKP al preşedintelui Erdogan.

AFGHANISTAN – CIMITIRUL IMPERIILOR

Asaltul taliban de miercuri, asupra terminalului de călători de lîngă Baza Aeriană de la Bagram, a durat 10 ore, conform militarytimes.com.Talibanii au folosit atacul în forță, combinat cu atacuri sinucigașe împotriva unui punct medical aflat în renovare, de lîngă baza aeriană. Chiar dacă nu au reușit să pătrundă în baza militară, talibanii s-au baricadat în facilitatea medicală unde au rezistat 10 ore, în final fiind anihilați de atacurile aeriene.

În urma intervenției forțelor internaționale, cinci militari georgieni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au acționat împreună cu militari americani și afghani.

Atacul s-a produs în timp ce oficialii americani încearcă se reia negocierile de pace cu talibanii, după ce acestea au fost suspendate de către președintele Donald Trump, în urma unui atac sîngeros al talibanilor în Zona Verde, unde și-a pierdut viața și un român.

Pentru mulți combatanți în Afghanistan, negocierile de pace reprezintă ilustrarea eșecului politicii americane în țara asiatică denumită sugestiv Cimitirul imperiilor, și ieșirea din scenă, rușinos, pe ușa din dos a războinicilor.

Presa quality americană dezvăluie, la acest sfîrșit de an, minciunile oficiale care au însoțit campaniile militare americane în Afghanistan și Iraq. Potrivit documentelor și mărturiilor, oficialii americani au știut de la bun început că războaiele declanșate nu vor avea sorți de izbîndă și le-au transformat în afaceri profitabile pentru o bună parte a elitei conducătoare, indifferent de culoare și familia politică: conservatori, democrați, Bush, Clinton etc. Așa se face că ies la iveală date și cifre care certifică faptul că în Afghanistan au murit mai mulți contractori decît militari americani, însă evidența acestora, la fel ca în Iraq, nu a fost ținută de nimeni. Ei sînt văzuți precum damele de companie, fără de care războiul modern nu mai poate avea loc. Din această cauză, ipocrizia arătării cu degetul spre omuleții verzi ai rușilor, sau spre Wagner, este de nedigerat!

Washington Post a publicat în această săptămînă, documente secrete care demonstrează că misiunea SUA în Afghanistan a eșuat în mod spectaculos, cee ace a dus la creșterea numărului de decese în rîndul contractorilor, ca să nu mai vorbim de zeci de mii de victime civile în ultimele două decenii.

Documentele interne obținute de Washington Post ilustrează dimensiunea pierderilor umane: peste 2.300 de militari americani au murit pe parcursul războiului, împreună cu 1.145 de militari NATO și coaliție. În prezent, există aproximativ 13.000 de militari americani în Afghanistan, alături de care luptă și militari români, în cadrul Misiunii NATO Resolute Support. Totuși, aceste pierderi sînt depășite de contractorii din SUA, care au încadrat, în liniște, unele dintre cele mai periculoase funcții în război și ale căror morți Pentagonul nu s-a simțit niciodată obligat să le comunice americanilor.

Proiectul Costurile războiului, de la Universitatea Brown, estimează că numărul real al contractorilor uciși în Afghanistan este de aproximativ 3.814 de morți. Raportul Departamentului Muncii indică faptul că 1.774 de antreprenori civili au murit în Afghanistan de la începutul războiului, dar recunoaște că acesta nu este „statisticile complete sau oficiale ale accidentelor de vătămări și decese ale contractorului civil”.

Totuși, ce cea mai mare rată a deceselor este în rîndul forțelor de securitate afghane, aproximativ 64.124!  

Linşarea celor patru bodyguarzi americani aparţinînd firmei de securitate „Blackwater” la Fallujah, pe 31 martie 2004, a atras atenţia mass-media asupra rolului pe care îl au firmele particulare de securitate şi privatizarea războiului. Conform unor date, în Iraq se aflau, în 2009, aproximativ 15.000 de bodyguarzi – personal de securitate particular, dintre care 6000 foarte bine înarmaţi, constituind practic o prezenţă militară paralelă în această ţară. Mii de veterani din Armată şi Poliţie – angajaţi ai unor firme particulare de securitate şi asistenţă militară din Statele Unite, Australia, Africa de Sud, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Africa de Sud, Uganda, Filipine, Cipru sau Cehia -, plătiţi cu 1500 (o mie cinci sute) de dolari pe zi (în multe ţări leafa unui militar pentru o lună!), asigura protecţia demnitarilor occidentali, a funcţionarilor marilor companii petroliere americane sau a „boss-ilor” firmelor implicate în reconstrucţia Iraq-ului.

În prezent, în Afghanistan se află un număr de 24.202 de contractori, conform ultimului raport al Comandamentului Central al Statelor Unite, însă doar 4.951 sînt personal de securitate. 20.000 de contractori suplimentari sînt angajați în domenii precum traducere, transport și IT.

Aceleași personaje care nu onorează sacrificial contractorilor americani și aliați (precum românii angajați la compania canadiană!) aflați în relație contractuală pentru interesele americane, critică mercenarii și contractorii aflați în slujba intereselor Rusiei! Mercenari din Wagner, o companie care duce războaie în interesul Rusiei, au fost observaţi recent în Mali, o ţară măcinată de război unde și România a trimis recent militari într-o misiune ONU.

Informaţia legată de prezenţa unor mercenari Wagner la Bamako vine la cîteva luni de la semnarea unui acord de cooperare militară între ministrul malian al Apărării, generalul Ibrahim Dahirou Dembélé, şi omologul său rus, Serghei Şoigu.

Moscova neagă că are vreo legătură cu Wagner, o societate înregistrată în Argentina sub numele unui fost membru al forţelor speciale din GRU, spionajul militar rus. Totuşi, Wagner este prezentă oriunde Moscova are vreun interes, începînd din estul Ukrainei, continuînd în Syria şi mai recent în Venezuela şi Africa.

 În Mali, o ţară măcinată de război şi băntuită de fundamentalişti islamişti, contractorii Wagner au statut de consultanţi militari responsabili de instruire şi mentenanţă, scrie AFP, citând două surse apropiate dosarului, la fel cum contractorii americani instruiesc și asistă trupe în Syria, Iraq, Afghanistan și oriunde are America interes în lume!

În Mali, Rusia nu soseşte pe un teren necunoscut, notează AFP. În perioada Războiului Rece, Moscova întreţinea legături strînse cu Bamako, care şi-a îndreptat atenţia către „lagărul socialist“ după obţinerea independenţei faţă de Franţa, în 1960, iar Legiunea Străină Franceză s-a retras din țara africană! Mali se confruntă de cîţiva ani încoace cu un război care pare fără sfîrşit. În zonă se bat diverse facţiuni rebele, dar îşi fac de cap şi grupări afiliate unor organizaţii fundamentalist-teroriste precum al-Qaeda, Boko Haram şi Statul Islamic.

Cu toate că ONU s-a implicat masiv în zonă, cu aproximativ 14.000 de militari, lucrurile par a fi scăpate de sub control. La începutul acestui an, 191 militari ONU au fost ucişi într-un atac al islamistilor radicali. România a trimis 120 de militari în Mali, pentru operaţiuni de evacuare militară, transport de trupe şi echipamente şi de asigurare a suportului logistic necesar personalului ONU dislocat în această ţară.

La rîndul său, Franţa desfăşoară în zonă operaţiunea antiteroristă Barkhane, cu un contingent de 4.500 de militari, majoritatea legionari.

Wagner nu este singura companie de mercenari aflată la dispoziţia Moscovei. Vega, Shield şi Patriot sînt alte trei companii în plină ascensiune și, se pare, fac concurență Dyn Corp, Triple Canopy, Academy, GardaWorld etc.

Mercenarii au existat încă de cînd există înfruntările politice între state sau, cum s-a întîmplat în Grecia antică sau în Italia Renașterii, între cetăți vecine și rivale. Chiar și domnitorii români s-au sprijinit de multe ori pe mercenari, lucru mai rar spus în manuale, unul din aceștia fiind chiar Mihai Viteazul. Banatul era cunoscut drept un teritoriu al mercenarilor, Ținutul Condotierilor din Est, cum îl denumeau cronicarii venețieni pe la 1240, furnizînd războinici care au luptat alături de nobili cehi în zona Praga!

Companiile Militare/de Securitate Private sînt entităţi organizaţionale  care  oferă  contra  cost    servicii  specializate  şi  expertiză militară, fiind încadrate uneori în categoria fenomenului de mercenariat. Sînt cunoscute  şi  sub  denumirea  de:  contractanţi  militari  privaţi,  contractori  de securitate privaţi, corporaţii militare private, firme militare private, furnizori de  servicii  militare  etc. Serviciile  de  expertiză  oferite  sînt  asemănătoare  celor  sigurate  de structurile   guvernamentale   militare   sau   de   poliţie.   Cu   consimţămîntul guvernului  pot  oferi  şi  servicii  în  teren  pentru  forţele  armate. Firma americană de securitate cea mai cunoscută din Iraq a fost „Blackwater Security Consulting”, care are angajaţi foşti militari din forţele speciale (DELTA, SEALS etc.), pentru a îndeplini misiuni încredinţate pînă acum doar „US Army”. „Blackwater” a fost o firmă tipică în domeniul securităţii. Ea a fost înfiinţată de doi foşti ofiţeri SEALS.

Termenul de mercenar vine din latină, de la merces, care înseamnă salariu sau recompensă.

În 1977, 167 de state au semnat un protocol adițional al Convenției de la Geneva din 1949, care fixează regulile războiului de astăzi. Potrivit protocolului, un mercenar nu are dreptul la statutul de luptător sau de prizonier de război, probabil din această cauză oficialii Pentagonului nu se obosesc să-I contabilizeze! Asta, cum o precizează punctul c. al articolului 47, pentru că un mercenar, prin definiție și prin etimologia termenului, participă la ostilități doar în vederea obținerii unui avantaj personal, financiar.

Textul stabilește o serie de convenții foarte stricte prin care, de pildă, membrii înscriși voluntar în ceea ce este, de pildă, Legiunea Străină franceză nu pot fi considerați mercenari, pentru că ei sînt controlați de un stat: statul francez.

Mercenari sârbi au luptat de pildă în Donbas, în estul Ukrainei, ba chiar au participat la operațiuni din Crimeea, în vreme ce mercenarii ceceni sînt foarte cunoscuți și foarte apreciați.

Mai multe țări, printre care Franța și Marea Britanie, interzic cetățenilor lor să devină mercenari, activitatea constituind un delict pedepsit de lege, cu toate că decenii la rînd după perioada decolonizării mercenarii francezi și britanici au fost printre cei mai apreciați în tinerele state din Africa. Unul din cei mai celebri a fost mercenarul francez Bob Denard, implicat în războaiele civile din Congo și din Yemen, dar mai ales în seria de lovituri de stat din Insulele Comore, unde mercenarii săi l-au și asasinat pe președintele țării Ahmed Abdallah.

Începînd din anii 2.000, s-a ajuns la o adevărată instituționalizare a companiilor paramilitare private de mercenari, la care unele state au recurs, mai ales odată cu dispariția lentă a recrutării obligatorii în Occident și din care cea mai cunoscută este acea Blackwater americană, foarte activă în Afghanistan și Iraq.

Faptul că acel protocol al Convenției de la Geneva le refuză mercenarilor statutul de combatant sau de prizonier de război este surprinzător. Practic în toate ocaziile Convenția de la Geneva acordă drepturi, în loc să le retragă. Ceea ce vrea însă să spună Convenția este că mercenarul are doar statutul unui civil care ar fi capturat. Acesta trebuie «tratat cu omenie», însă poate fi judecat pentru crime și fapte de violență, spre deosebire un soldat care a aplicat regulile războiului. În caz de condamnare, mercenarul poate fi considerat un simplu criminal, ceea ce un soldat prizonier de război nu va fi niciodată dacă nu a comis în mod voluntar crime împotriva umanității. Mercenarul poate fi chiar condamnat la moarte în țările care mai au această pedeapsă, un simplu militar însă – nu.

Mercenariatul este pedepsit penal și în Republica Moldova. Mercenarul e definit în Codul penal ca fiind persoana special recrutată, în țară sau în străinătate, pentru a lupta într-un conflict armat în schimbul unei remunerări. Nu este cetățean al părții la conflict şi nici rezident pe teritoriul controlat de o parte la conflict. Nu este trimis de un stat în misiune militară oficială. Fenomenul a luat amploare în Republica Moldova în special după declanșarea în 2014 a războiului din estul Ukrainei. Într-o recentă investigație realizată de comunitatea jurnaliștilor de investigație RISE Moldova se spune, cu referire la date ale SIS, că în jur de 100 de cetățeni moldoveni ar fi ajuns ca mercenari în tranșeele separatiștilor pro-ruși din Donbas şi Luhansk.

Între aceşti profesionişti ai războiului, fără identitate, se află şi mulţi români. Ei lucrează pentru companii occidentale pentru că firmele româneşti de securitate sînt prea mici să se înfrupte din caşcavalul cel mare. BIDEPA a încercat, în urmă cu cîţiva ani, dar a dispărut de pe piaţă! Bărboşii sînt printre cei mai buni luptători din lume. La întoarcerea acasă, merită o discuţie mai amplă despre viitorul şi privatizarea războiului, a serviciilor secrete şi a intereselor diverse pe care aceste entităţi le apără. Cum merită un reportaj, sau un documentar-anchetă, foştii militari români angajaţi prin contract care au efectuat misiuni spectaculoase în teatrele de operaţii din Afghanistan, Iraq sau Balcani şi acum sînt lăsaţi la vatră de un sistem prea puţin prietenos cu oamenii săi. Un astfel de om este Laurenţiu Cuci, retras într-un sat din judeţul Arad. Puţini dintre consătenii săi ştiu că Laurenţiu cunoaşte Kabulul mai bine decît Timişoara, iar maşina lui era la deschiderea convoaielor cu demnitari care veneau sau plecau de la preşedintele Hamid Kharzai…