Etichetă: NATO

RECÎȘTIGAREA OPINIEI PUBLICE. PENTRU ȚARĂ ȘI PENTRU NATO!

Asist cu uimire în ultimii doi ani la răspîndirea, tot mai frecventă, în spațiul public a unui curent anti-NATO. Asta după ce, țin să reamintesc cititorilor acestei rubrici, înainte de aderarea noastră la cel mai puternic bloc militar occidental, în România a existat o adevărată //isterie// pro-aderare. Aceiași oameni care în 2002 sărbătoreau pe străzi, la propriu, aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, astăzi nu doar că se dezic de alinață, ba chiar își doresc părăsirea blocului militar care în ultimii 20 de ani a proiectat o cupolă de securitate asupra țării noastre și a întregii Europe de Est. Procesul de pregătire a ţării şi a armatei sale pentru integrarea în NATO a fost o construcţie românească meticuloasă, bazată pe solidaritate naţională, ştiinţă şi conştienţă. Se regăsesc aici eforturile deosebite ale conducerii politice, ale mediului academic şi universitar, ale cercetării ştiinţifice şi culturii, ale tuturor oamenilor importanţi din ţară, ale minorităţilor etnice, ale diasporei, ale cetăţeanului de rînd, ale fiecărui român în parte şi ale tuturor, deopotrivă, ca întreg. Vocile raționale ale strategilor militari care au gîndit și au implementat planul de îndeplinire a criteriilor de aderare intim corelat cu viziunea strategică a apartenenței țării noastre la arhitectura de securitate singura valabilă, nu se mai aud! Ele sînt sufocate de stridențele unei propagande ideologice, de multe ori deșănțate, care duc în ridicol și derizoriu eforturile militare din ultimii 20 de ani. Este evident și dovedit de prea multe ori în istorie că excesele, lipsa măsurii, exacerbarea manifestărilor de adorare a unor ideologii au consecințe nefaste asupra unor proiecte de țară cu caracter istoric. Așa cum este apartenența noastră la NATO. Sigur, ar mai intra în ecuație și inconsecvența genetică a poporului român pentru detaliile unor reușite, care fac diferența. Obediența și apetitul pentru propășirea personală i se alătură. Alături de propaganda deșănțată, care provoacă repulsie în masa de cetățeni, împreună, cele trei elemente contribuie substanțial la atitudinea anti-NATO care cîștigă teren, inclusiv în rîndul foștilor militari care au luptat în teatrele de operații din Iraq și Afghanistan.

Nu sînt un specialist militar ca să pot să analizez și să judec sistemul de achiziții de tehnică militară pentru Armata României și Sistemului de forță dedicat Națiunii române! Nu știu dacă sistemele de apărare terestre le completează pe cele navale și dacă Forțele Aeriene dispun de capacitățile operaționale de a asigura securitatea operațiunilor terestre. Nu știu dacă armamentul mic de infanterie aflat în dotare se ridică la standardele partenerilor occidentali și nici dacă industria românească de apărare lucrează din plin în baza comenzilor oferite de armata națională. Nu știu dacă transportoarele blindate și MLI-urile poartă sub blindaje efortul depus de națiune în procesul de înzestrare. Nu știu nici dacă muniția necesară camarazilor care și-au semnat contractul de muncă cu propriul sînge este suficientă și se produce din elementele aflate în gestiunea monopolului de stat. Pulberea, de exemplu! Habar nu am! Știu doar că militarii se plîng de calitatea echipamentului pe care-l utilizează și sînt nevoiți, de multe ori, să se descurce pe cont propriu.

Războiul din spațiul fostei Uniuni Sovietice, la granița de est a țării noastre a deschis, însă, mai multe canale de discuție. Din păcate, comunicatorii onești, cu expertiză în apărare și securitate au fost înlocuiți cu propagandiști fără argumente, dar de o agresivitate verbală și ideologică absurde, care te lasă fără cuvinte și care stîrnește doar o reacție naturală de respingere. Unde sînt comunicatorii competenți ai NATO românesc, crescuți la o școală care, în urmă cu cîțiva ani, provocau încîntare și atașament față de valorile promovate? Par că au intrat în pămînt! Ei sînt cei care ar trebui să vorbească publicului larg, dezlănțuit împotriva Alianței Nord-Atlantice și a căror dezlănțuire este susținută interesat, în cuvinte simple, așa cum o făcea, pe vremuri, Gelu Nezir, sau Ioan Petrescu, sau Liviu Flutur, sau… ceilalți mulți pe care-i cunosc, am lucrat alături de ei și le port o încărcătură solidă de recunoștință profesională, de situația de securitate a României în actualul context geo-politic extrem de complicat în care se află, din nou țara noastră. De Ochiul Ciclonului, de teritoriul de granță între marile puteri, de interesele politice și comerciale ale granzilor și de rolul nostru minor în context internațional.

Dincolo de explicațiile savante și demontările unor mecanisme de război hibrid, cîteva enunțuri ar trebui rostite ferm, scurt, pe înțelesul tuturor, așa cum fac //analiștii de gang//. Cred că în primul rînd ar trebui spus următorul adevăr care ține de dreptul inalienabil al fiecăruia de a-și planifica viața în baza libertății de alegere și a învățăturilor istorice dobîndite: dacă opinia publică respectă dreptul Rusiei de a întreprinde acțiuni generate de obsesia seculară a //spațiului vital//, care se suprapune peste fosta republică sovietică Ukraina, cel puțin la fel ar trebui respectată dorința României de apartenență la NATO – bloc militar construit, cu dedicație, împotriva Uniunii Sovietice – luînd în considerare lungii ani de opresiune, jafuri și crime pe care bolșevicii le-au comis asupra poporului român. Ca aceste orori istorice și malformații ideologice să nu se mai producă, aderarea României la singurul bloc militar anti-URSS a constituit un gest firesc de limpezire a eforturilor comune de a merge înainte. De a evolua ca stat și ca națiune independentă!

Apoi, faptul că Occidentul a făcut front comun în sprijnirea financiară și militară a Ukrainei, după invazia rusă începută pe 24 februarie 2022, iar UE și state NATO extra-comunitare au impus Rusiei sancțiuni pentru agresiunea sa, reprezintă un pas firesc declanșat de acest bloc militar construit special împotriva amenințărilor de la Răsărit, odată cu declanșarea ofensivei rusești spre Vest.

Nu ştiu cîţi dintre noi, românii patrioți de pe rețelele de socializare, am fi dispuşi să ne apărăm ţara din punct de vedere militar, aşa cum o fac cum pot ukrainienii. Mai degrabă ne apără americanii şi europenii. Pentru că sîntem membri, alături de marile puteri, în NATO şi în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, războiul care a început anul trecut, dincolo de tragismul și implicațiile sale în modelarea lumii viitoare, este un război fratricid, intre doi frați slavi care nu se mai înțeleg pe moștenirea lăsată de părintele URSS. Raportat la România, cei doi protagoniști, în decursul istoriei, ne-au făcut la fel de mult rău! Au fost la fel de obraznici și ne-au desconsiderat în mod egal. Frățește! Din punctul nostru de vedere nu putem vorbi de ukraineanul bun și de rusul cel rău. Asta este doar o poveste ideologică standard care nu se aplică în România! România, ca membră NATO nu sprijină Ukraina! Sprijină pe cel care se află în fața infanteristului rus! Din punctul meu de vedere este o abordare corectă a subiectului!

Apoi. Din punct de vedere militar, ce se întîmplă la est de țara noastră este extrem de important. Dar, din punct de vedere al construcției geo-politice mondiale este fundamental! Despre acest //fundamental// nu vorbește nimeni în spațiul public, lăsînd deschisă larg ușa speculațiilor și fabulațiilor de tot felul. Revenirea la multipolarism, afirmarea //unui secol asiatic//, poate, creșterea BRICS-ului în relevanță la nivel global, sînt doar cîteva din elementele ce se vor ivi //de nicăieri// pentru publicul românesc, odată ce frontul din Ukraina se va stabiliza și intensitatea luptelor va scădea semnificativ.

Și ar mai fi ceva. Eforturile tactice ale luptătorilor ukraineni vin la pachet cu obrăznicia strategică a liderilor lor politici. Declarațiile violente, ultimative, radicale, amenințătoare, obraznice ale lui Zelenski și Compania, inclusiv ale ministrului de externe Kuleba la adresa celor care se află în spatele manevrelor militare ukrainene. Aceste declarații întîmpină o uriașă doză de toleranță din partea liderilor NATO, dar se reflectă negativ în spațiul public. Lipsa de reacție a liderilor politici este văzută ca un element de slăbiciune și de cedare în fața pretențiilor Ukrainei. Ori, după zecile de ani de jug sovietic, a sta preș în fața urmașilor sovietelor ticăloase, poate fi un factor dezagreabil în spațiul public!

În loc să abordeze abrupt aceste teme, autoproclamații lideri de opinie, analiști și experți în securitate națională, reiau temele propagandistice pe care le promovează la fel de radical și ultimativ în spațiul public românesc. Securitatea națională nu are nici o legătură cu ideologia și lingușirea măruntă de care se dovedesc capabili acești indivizi. Serviciile românești de informații, SRI-ul în special, dispune de experți autentici, patrioți dedicați cauzei naționale, care pot furniza elemente concrete ale unor discursuri corecte, debarasate de propaganda care sufocă argumentele. Care să recîștige opinia publică. Pentru Țară și pentru NATO! Pentru că serviciile de informații interne, externe și militare, serviciile de securitate și alte departamente de informații și protecție realizează cunoașterea, prevenirea, contracararea sau înlăturarea, după caz, a amenințărilor la adresa securității naționale. Iar astfel de discursuri de propagandă deșănțată care crează în opinia publică o reacție de respingere, reprezintă dac nu o reală amenințare la adresa securității naționale, cel puțin o disfuncționalitate. Este ca un fel de hemoroid care șicanează armonia în care te găseai în ultimii 20 de ani! Iar în asigurarea stării de securitate, un rol fundamental îl reprezintă cunoașterea disfuncționalităților, vulnerabilităților, factorilor de risc, amenințărilor și pericolelor la adresa securității. Acest obiectiv se realizează prin acțiunile operative specifice structurilor de informații.

Deci, dacă serviciile de informații naționale intelligente au o influență în sfera politicului românesc mediocru și al portavocilor din media, cred că se impune cu prioritate un transfer nu de corectitudine politică ci de informație și decență din partea purtătorilor de uniformă!

Recesiune şi război în 2023

BMTF, 3 ian – Pentru o mare parte din economia mondială, anul 2023 va fi unul dificil, deoarece principalele motoare ale creșterii globale – SUA, Europa și China – vor cunoaște o activitate mai slabă, a avertizat directorul Fondului Monetar Internațional, potrivit The Guardian.

Noul an va fi „mai greu decît anul pe care îl lăsăm în urmă”, a declarat directorul general al FMI, Kristalina Georgieva.

„De ce? Pentru că cele trei mari economii – SUA, UE și China – încetinesc simultan”, a spus ea.

„Ne așteptăm ca o treime din economia mondială să fie în recesiune. Chiar și țările care nu sînt în recesiune, ar fi resimțită ca o recesiune pentru sute de milioane de oameni”, a adăugat ea.

Pe de altă perte, NATO trebuie să crească producţia de arme în contextul în care războiul din Ukraina se prelungeşte, iar nevoia Kievului de materiale militare sporeşte, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu difuzat duminică, relatează luni DPA, scrie Agerpres.

„De exemplu, pentru artilerie avem nevoie de o enormă cantitate de muniţie, avem nevoie de piese de schimb”, a declarat şeful alianţei militare de 30 de ţări pentru BBC. „Trebuie să accelerăm producţia şi este exact ceea ce fac aliaţii”, a adăugat el.

Mentenanţa sistemelor de arme livrate deja Ukrainei este cel puţin la fel de importantă ca dezbaterea privind furnizarea de noi arme, a spus Stoltenberg.

NATO trebuie să fie pregătită să sprijine Ukraina pe termen lung. „Ceea ce am văzut este că Rusia nu dă semne că renunţă la scopul său general de a prelua controlul asupra Ukrainei. Forţele ukrainene au avut prim-planul timp de mai multe luni, dar ştim de asemenea că Rusia a mobilizat multe forţe, multe dintre ele sînt instruite acum”, a mai spus Stoltenberg.

„Totul indică faptul că sînt gata să continue războiul şi potenţial să încerce să lanseze o nouă ofensivă”, a adăugat secretarul general al NATO.

Este probabil ca acest război să se încheie la masa negocierilor, dar crucială pentru rezultatul unor asemenea convorbiri este puterea Ukrainei pe cîmpul de luptă, a subliniat el.

Depinde de conducerea de la Kiev să decidă în ce termeni se va aşeza la masa de negociere, a mai spus Stoltenberg.

NOMINA ODIOSA

Primele ore din 2023. Armata rusă atacă teritoriul ukrainean cu rachete şi drone sinucigaşe. A trecut aproape un an de la declanşarea operaţiunii speciale ruse în Ukraina. Ce oroare, folosesc terminologia Kremlinului, “Operaţiune specială”… deontologii şi apologeţii “omului foarte nou”, care-l înlocuieşte astăzi pe “omul nou” al regimului comunist din România, se zvîrcolesc cuprinşi de entuziasmul revelaţiei unui nou “putinist”. Oricum ai da-o, războiul din Ukraina s-a declanşat în 2014! Nu mai reiau, pe moment, cronologia conflictului, cu anexări şi proclamări de republici. Pe cale de consecinţă, indiferent din ce unghi ideologic ai privi lucrurile, invazia cu trupe ruseşti a teritoriului ukrainean reprezintă o operaţiune specială. Este un fel de “Operaţiunea Anaconda”, derulată de NATO în sudul Afghanistanului împotriva talibanilor din sudul Provinciei Kandahar, în timpul invaziei occidentale din această ţară. Deci, în limbaj “NATO correct” aceasta este o Operaţiune specială. Ruşii, mai puţin atenţi la astfel de nuanţe – consideraţi mai grobieni, “orci”cum li se spune – au denumit din start “operaţiunea specială” drept “operaţiune specială”. Sigur, ar mai fi cîteva considerente juridice, legate de legislaţia internaţională, de ONU şi de Tratatul de la Minsk – document de care nimeni nu mai vrea să ştie nimic! – legislaţie aplicabilă, însă, într-un singur sens în ultimii 33 de ani, de la Vest spre Est! Nu vreau să încarc textul cu elemente concrete, nu e treaba mea.

Treaba mea este să-mi amintesc de un interviu excelent, publicat în Nr. 1/2022 al revistei “m”, cu un extraordinar profesor de intelligence, şi reputat istoric al serviciilor de informaţii, dr. Tiberiu TĂNASE, care a enunţat o propoziţie emblematică pentru tot ce înseamnă analiză de securitate a lumii în care trăim şi în care se distinge mai pregnant, pe moment, conflictul din Ukraina: “Serviciile de informaţii ruse se ocupă cu fabricarea de fake-news, serviciile democratice cu manipularea pozitivă”! Aţi înţeles, nu? Există minciuni bune şi minciuni rele! La fel cum există crime bune şi crime rele, războaie bune şi războaie rele… mă rog, un fel de Yin și Yang al adevărului. Un 1984 perpetuu! Sigur că pentru a putea creiona o analiză de securitate, fie ea şi empirică, ai nevoie de Yin-ul adevărat şi nu de cel pe care mintea ta l-ar dori existent şi interacţionabil.

Avem deja două noţiuni: “fake-news” şi “analiză de securitate”.

“Fake-news”-ul este regina de astăzi a ştirilor contemporane. Minciuna ridicată la rang de adevăr care preschimbă realitate şi, odată cu ea, conceptele, senzaţiile, perceptele şi credinţele umanităţii. S-au scris deja tone de cărţi, pe acest subiect, şi cîteva zeci de mii de articole. Există o publicaţie profesionistă, construită de doi amici de-ai mei, care se ocupă direct de contracararea fake-news-ului, sigur, beneficiind de fonduri substanţiale externe. Recent, publicaţia a lansat o antologie de fake-news-uri pe 2021. Extraordinar efortul lor de a identifica, extrage, expune şi combate minciuna, de cele mai multe ori, din amalgamul de informaţii. Cele mai multe astfel de fake-news-uri au legătură cu războiul din Ukraina, evident. Tipul de argumentaţie asumată împotriva fake-ului mi-a atras atenţia: … e un fake pentru că “în mintea lui Putin, războiul din Ukraina ar fi trebuit să se termine în cîteva zile… iniţial, intenţia lui era să… gîndul dictatorului era îndreptat spre…” şamd. Ups! De unde draku ştim noi, ziariştii, analiştii, comentatorii ce gîndeşte x sau y? Ce-i în mintea lui Putin? Ce gîndeşte el? Astfel de afirmaţii mă fac să cred că exerciţiul demasării fake-news-ului de astăzi este strîns legat de crearea unei noi realităţi în care, sper că am voie să mă întreb, dacă fake-news-ul tău este şi al meu? Dacă lumile noastre se construiesc din ce în ce mai separat – şi antagonic! -, sau ne nivelăm pentru un concept universal valabil. Război bun şi război rău. Terorism şi luptători pentzru libertate…

Analiza de securitate, musai să folosească Yin-ul cel adevărat! Ca să vedem cum stăm, în mod real! Despre cum îmbrăcăm această realitate, asta-i deja o altă discuţie, dar nu foarte îndepărtată de analiză. Ambele fac parte din “cultura de securitate” a unei naţii, care la noi lipseşte cu desăvîrşire, şi despre care mi-au vorbit profesorii mei – mulţumesc Cristian Barna! – . Despre cultura şi in-cultura de securitate am scris deseori. Dintr-o “diagnoză” a culturii de securitate, la diverse nivele de analiză, ies in evidenţă următoarele aspecte: 1) la nivelul decidenţilor politici: persistenţa unor confuzii conceptuale în discursurile referitoare la domeniul securităţii naţionale; preocupări scăzute în politicile de resurse umane ale partidelor politice pentru formarea unei culturi de securitate minimale pentru persoanele care ocupă sau urmează a ocupa diverse funcţii; slabe preocupări pentru formarea culturii de securitate (implicit cea de intelligence) a candidaţilor la funcţiile eligibile; politizarea excesivă a problemelor legate de securitatea naţională; preocupări scăzute pentru a proiecta şi implementa reformarea profundă a sistemului naţional de securitate. 2) societatea civilă şi elitele intelectuale: slabă implicare în fundamentarea ştiinţifică a politicilor de securitate naţională. 3) la nivelul percepţiei publice: viziune aproape paranoică faţă de “autorităţile informative”; atitudinea faţă de “autorităţile informative” funcţionează pe “principiul vinovăţiei”; perpetuarea inducerii unei atitudini de neîncredere faţă de “autorităţile informative” ale statului. 4) posibile efecte asupra instituţiilor cu atribuţii în domeniul intelligence-ului romanesc: crearea unor presiuni artificiale asupra angajaţilor din instituţiile cu atribuţii în domeniu; scăderea moralului ofiţerilor operativi; disiparea resurselor în acţiuni de prevenire şi explicare a diverselor „atacuri” mediatice. Avem de toate! Plus o corupţie fără precedent în aceste structuri! Poziţia geostrategică a României în spaţiul sud-est european, de ţară cu triplă frontieră, naţională, a NATO şi a Uniunii Europene, presupune ca politicile de securitate naţională să aibă ca obiectiv „apărarea şi promovarea intereselor vitale ale României, precum şi participarea activă a ţării noastre la asigurarea securităţii zonelor de interes NATO şi UE”. Din nefericire, diletantismul “decidenţilor politici” face ca avantajele de securitate ale ţării noastre să nu fie atuuri, ci pietre de moară în politica externă! Nu intru în detalii, pentru că acest text nu este despre trădătorii României!

Mai am o observaţie de făcut despre debutul acestei Operaţiuni Speciale. Potrivit observatorilor, Rusia a intrat în Ukraina cu un număr insuficient de militari şi cu tehnică veche. Fără să beneficiez de informaţii credibile din interiorul structurii militare ruse, pot doar să cred că: 1) numărul mic de militari şi slaba lor pregătire pot indica faptul că planificatorii ruşi au privit Operaţiunea Specială ca pe o operaţiune “poliţienească”, în limitele prevăzute de legislaţia internaţională menţionată în Tratatul de la Minsk, denunţat unilateral de preşedintele în funcţie al Ukrainei. 2) Operaţiunea Specială nu a fost considerată, iniţial, “simplă” prevăzîndu-se, probabil, un consum foarte mare de muniţii de toate tipurile şi armament. Despre Rusia se spune că se află pe un loc fruntaş în lume în ceea ce priveşte producţia de armament modern. Da, dar ca să alimentezi silozurile şi magaziile de muniţie pentru un astfel de armament, în condiţiile unei producţii industriale “la pace”, ai nevoie de nişte ani buni! Dacă, însă, ai arunca în luptă tehnică veche, de 50 de ani, beneficiezi de o producţie de muniţie mai mare cu cel puţin 40 de ani, deci, cantităţi mult mai mari şi mai importante.

Şi ar mai fi o observaţie pe care, vă rog să o consemnaţi între paranteze, deocamdată, după acest prim an de lupte. Ukraina a avut – şi are! – în prima linie, batalioanele naţionaliste care au creat “narativul” rusesc al nazismului lui Bandera reînviat. Dniper, Pravîi Sektor şi, nu în ultimul rînd, Azov s-au născut din Maidanul care n-a avut ca obiectiv central reluarea acordului de asociere la Uniunea Europeană, ci contestarea unei puteri oligarhice. În 2014 am asistat mai curînd la o revoluţie care a înlăturat întreaga ordine instituită, abolind de facto Constituţia! Adevărata forţă ”constituantă” s-a aflat pe Maidan, reprezentanţii aleşi ai Radei trecînd de partea insurecţiei pe măsură ce aceasta cîştiga tot mai multă autoritate. Parlamentul a votat, sub presiunea baricadelor, exproprierea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, dezvăluind cu maximă claritate că ne aflam în faţa unei forţe revoluţionare care a destituit întreaga ordine legală. Preşedintele a acuzat o lovitură de stat, ceea ce avea sens şi care se trage în mod direct din propriul trecut istoric. Cunoscutul romancier ukrainian, Andrei Kurkov, spunea atunci, în cadrul unei conversaţii citate de Philosophie magazine: ”Prin arhitectura sa, Maidan-ul aminteşte de o tabără cazacă, una dintr-acelea care populau malurile Niprului între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea. E vorba de o fortăreaţă de lemn, înconjurată de baricade. În interiorul ei se duce o viaţă normală. Se găteşte şi se îndeplinesc tot felul de sarcini curente. Sînt statornicite posturi de pază care să anunţe ivirea inamicului. E ceva cu totul diferit de Revoluţia portocalie din 2004, regizată de politicieni în stilul unui show american. Aici e vorba mai curînd de tradiţia anarhistă a ţării, aceea a lui Mahno, ţinut la mare cinste!” Şi încurajată, aş completa eu, de Unchiul Sam, prin vocea Victoriei Nuland. Ups! Forţa constituantă a Maidanului o reprezentau urmaşii ideologici ai lui Stepan Bandera, grupați în formațiuni precum Sectorul de Dreapta – aflat acum la guvernare în coaliţie cu partidul lui Zelensky , Patrioții Ukrainei și Batalioanele de Apărare Teritorială, care au avut un rol esențial în lovitura de stat din februarie 2014. Sau, cum spuneam, renumitul Batalion Azov, născut în mai 2014 la Mariupol de Andriy Biletsky, un soldat cunoscut sub porecla de „Führerul Alb”, susținător al purității rasiale a națiunii ukrainene. Iată cum “naraţiunile fake” ruseşti au o cu totul altă faţă privite de la est la vest! Cert este că, în 2022 aceste batalioane au devenit o problemă serioasă pentru Zelensky şi conducerea de la Kiev care a hotărît săi transforme în eroi şi legende şi să-i lase să moară ucişi de ruşi la Mariupol. Practic, conducerea Ukrainei şi-a rezolvat o mare problemă internă cu ajutorul ruşilor.

La fel se întîmplă în tabăra cealaltă, unde Grupul Wagner aliat cu cecenii lui Kadîrov au devenit posibile pericole pentru conducerea de la Kremlin. Aşa se face că mercenarii Wagner duc lupte eroice în Estul Ukrainei… Luaţi, deocamdată, aceste paragrafe, doar în paranteză!

Revin. Aşa cum spunea profesorul meu, dr. Cristian Barna, “cultura de securitate reprezintă conştientizarea problemelor unui stat, implicarea activă în soluţionarea acestora şi sprijinirea demersurilor pe care instituţiile statului le desfăşoară în scopul prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Sprijinindu-se pe un demers cognitiv, cultura de securitate este constituită dintr-un ansamblu de informaţii, atitudini, convingeri şi valori prin care individul se raportează la sistemul politic, militar şi economic, care caracterizează societatea. Cultura de securitate aceasta trebuie să constituie un reper de conduită, moral, educativ şi formativ. Însuşirea culturii de securitate de către cetăţeni este demonstrată de atitudinile şi comportamentele acestora faţă de securitatea naţională. Cultura de securitate are ca scop pregătirea cetăţenilor pentru a contribui la protejarea valorilor naţionale în faţa unor potenţiali adversari din perspectiva activităţii de intelligence.

Nevoia dezvoltării culturii de securitate şi a educării populaţiei în acest spirit derivă şi din diversificarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi a modului de propagare a acestora”. Dacă mai citiţi o dată această definiţie veţi constata că: Ukraina a fost, este şi, probabil va rămîne, o ameninţare directă la securitatea naţională a României, într-o formă sau alta, şi populaţia ţării este ZERO absolut în materie de cultură de securitate, concept pe care noi, ca ţară, ne-am angajat să-l promovăm odată cu aderarea noastră la NATO! În aceste condiţii, în orice formă am prezenta-o opiniei publice, naraţiunea legată de securitate are nevoie de realitatea din teren. Apoi, hotărîm dacă va fi “fake-news” sau “manipulare pozitivă”!

În ultimii 33 de ani, starea fostului spaţiu sovietic a fost marcat de o concurenţă intensă între Rusia
şi Occident pentru creşterea influenţei printre fostele republici sovietice. Fără îndoială, această
concurenţă s-a manifestat în mod diferit în fiecare din fostele republici ale Uniunii Sovietice. Vezi Republica Moldova şi Ukraina! Cu toate acestea, astăzi există trei mari categorii în care fostele republici sovietice pot fi grupate: cele de orientare pro-rusă, cele de orientare pro-occidentală (ţări care sînt membre ale Uniunii Europene şi NATO şi ţările care doresc să adere la blocurile de Vest) şi grupul celor care preferă să evite aliniere cu oricare dintre acestea. Vechea şi noua ordine mondială agonizează în jurul aroganţei Federaţiei Ruse ca urmare a crizei din Ukraina.

Dacă sîntem corecţi, recunoaştem că pentru menţinerea imaginii de „învingător” al Războiului Rece
lumea occidentală a avut tendinţa de a trata Rusia, în ultimele decenii, cu superioritate arogantă, ca partener ”de mîna a doua”, aplicîndu-i un fel de politică de tip Versailles (cum ar fi cea aplicată Germaniei învinse după primul război mondial). Auto-proclamarea ca „învingător” pare să fi determinat SUA să procedeze la extinderea reţelei sale de aliaţi către graniţele Rusiei, ceea ce, în mod
evident, în ochii liderilor de la Kremlin, în special cei ai lui Vladimir Putin, a fost percepută
ca o ameninţare. În plus, avînd în vedere experienţa sa istorică solidă şi mîndria naţională,
Rusia nu este o ţară gata să accepte statutul de „învins” în rivalitate directă cu Statelor Unite.


În ciuda retoricii conciliante, SUA, afişînd un aer de superioritate arogantă, este văzută la
Moscova ca o ameninţare atît pentru Rusia, cît şi pentru întreaga lume, mai ales că din 2000 pînă în 2005, SUA a sprijinit o serie de transformări ”democratice”, care au dus la cosmetizarea regimurilor politice în Ukraina, Georgia, Kârgâzstan şi Serbia prin aşa numitele ”revoluţii colorate” – Colour Revolutions. Aceste revoluţii sînt parte integrantă a politicii SUA de promovare a democraţiei, larg promovată şi susţinută de Democraţii aflaţi în siajul miliardarului iudeo-maghiar George Soros! Bazîndu-se pe factorii interni identificaţi de fundaţiile “societăţii deschise”- ca sărăcia şi corupţia – Occidentul a recurs la mecanismele sale standard: sprijin financiar şi militar, de propagandă mass-media, de finanţare a grupurilor societăţii civile, precum şi de consiliere a liderilor opoziţiei locale etc. Această politică este privită în Rusia ca o încercare de instalare a unor lideri politici pro-occidentali, care vizează izolarea Rusia şi chiar blocarea influenţei acesteia în era post-sovietică. Vezi doar exemplul recent în care Klaus Iohannis recunoaşte că a sprijinit financiar, cu cîteva sute de mii de euro, opoziţia din Belarus care dorea răsturnarea de la putere a preşedintelui Lukaşenko…

Neapărat trebuie spus că printre alte cauze de referinţă ale actualei crize din Ukraina, ruşii cred că se regăseşte bombardarea Yugoslaviei în 1999, – fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU şi
sprijinul unilateral al Vestului acordat independenţei Kosovo. Ceea ce contează este faptul că
pentru Rusia, declaraţia de independenţă a Kosovo a devenit ”lovitura fatală” pentru Acordurile de la Helsinki, referitoare la principiul integrităţii teritoriale în Europa. Este principala referinţă, la care Vestul recurge, atunci cînd acuză Rusia de „anexare” a Crimeei şi celor patru noi republici din sudul Ukrainei. Într-o viitoare negociere de pace, „returnarea” Crimeei, Doneţk-ului, Lugansk-ului, Herson-ului şi Zaporojie, la Rusia, este ilegală în aceeaşi măsură în care este ilegală şi independenţa Kosovo. Prin urmare, în “Cazul Ukraina” atît Occidentul, cît şi Rusia au pierdut apelul la morală şi la limbajul normelor internaţionale!

Angajamentele nu mai au nici o valoare. În 1996, la scurt timp după dezintegrarea Uniunii Sovietice, Bill Clinton a încălcat un angajament clar făcut de predecesorul său, faţă de extinderea NATO, şi astfel, Alianţa a ajuns la graniţele Rusiei… În 2004, odată cu includerea celor trei republici baltice, NATO s-a extins din nou ajungînd aproape de suburbiile din Sankt-Petersburg. Astfel, pe ”tabla de şah” americană, Ukraina a rămas cel mai important punct strategic, cheia limitării accesului Rusiei la Marea Neagră şi a potenţialului său geostrategic în sud. Obsesiile Washingtonului au condus la politici care rezonează cu foşti parteneri ai Rusiei la Varşovia, Tallin sau Bucureşti, ceea ce s-a dovedit a fi, în cele din urmă, în detrimentul securităţii atît a Europei, cît şi a Statelor Unite. De asemenea, jocul geopolitic din Ukraina rezonează cu mulţi est-europeni care au propriile lor percepţii anti-ruseşti născute dintr-o istorie mult prea recentă. În acest context, pot înţelege, chiar dacă nu sînt de acord cu acest lucru, de ce spre exemplu, locuitorii din vestul Ukrainei, Polonia sau Letonia au o percepţie psihologică acută asupra Rusiei ca inamic. Nu pot înţelege, însă, de ce America şi Europa de Vest alimentează excesiv obsesiile acestora, în detrimentul păcii pe termen lung.

Pe de altă parte, constructul narativ occidental se referă la „poporul Ukrainean” ca la o “naţiune
unitară”, deşi nu există nici o naţiune ukraineană unitară! Cine nu crede, să meargă în vizită la Lvov, Harkov, Cernăuţi, Odessa şi Mariupol. Decalajul lingvistic dintre estul şi vestul Ukrainei reflectă o diviziune culturală şi emoţională fundamentală, nu doar o diferenţă de opinie cu privire la problema integrării occidentale sau rămînerii în sfera de influenţă a Rusiei. Jumătate din Ukraina este pro-
europeană şi vorbeşte Ukraineana şi o minoritate foarte importantă este pro-rusă şi vorbeşte
limba rusă! În Est! Guvernul actual îl continuă pe cel instalat ca urmare a revoltei de pe străzile Kievului împotriva guvernului ales anterior. Occidentul a vorbit mult de legalitate. Legalitatea guvernului Poroşenko nu există fără mari semne de întrebare! Astfel, Ukraina rămîne o ţară divizată, de teritoriu şi de populaţie, mai mult decît ar putea fi omogenizată de un război civil. Ultranaţionaliştii din vest, marcaţi de o ură viscerală faţă de Rusia, nu pot spera să–i subjuge pe pro-ruşii din est şi să-i convertească la imaginea unei „Ukraine unite”, cum au încercat batalioanele ultranaţionaliste în ultimii şase ani, aşa cum pro-ruşii din est nu-i vor putea converti pe ukrainenii occidentali la paradigma unei Moscove-prietenoase…

Pentru principalele puteri ale Uniunii Europene, situaţia Ukrainei reprezintă o problemă văzută strict prin prisma unui joc geopolitic cu sumă nulă. Pentru Statele Unite ale Americii Ukraina a fost întotdeauna un vierme util în spaţiul rus. Pentru Rusia, însă, ca şi pentru suporterii ei din estul şi sudul Ukrainei, viitorul statut al Mării Negre şi a bazinului industrial de est este o problemă existenţială!
Aceasta atitudine necesită o mare responsabilitate din partea Uniunii Europene, şi a SUA. Nu există nici un refugiu în Uniunea Europeană pentru Ukraina sau Republica Moldova! De asemena, ukrainienilor ar trebui să li se spună că în actualele condiţii Ukraina unită nu va putea să devină parte a NATO. Sau, mai mult! Partenerii Occidentali ai Ukrainei ar trebui să-i convingă pe cetăţenii de orice orientare că este bine şi firesc să plătească impozite mari pe casă şi pe maşină! Mă îndoiesc de succesul unui astfel de demers!

În prezent, Putin nu are o ieșire elegantă din această situație. Pentru el, miza pare să fie totul sau nimic. În acest context, credeţi că este o idee bună să îi spui unui tip care deține controlul a 6.200 de focoase nucleare și despre care pseudo-elitele noastre spun că este „nebun”, că vrei să îl UCIZI? Asta este semnificația apelurilor lui Joe Biden și Volodimir Zelenski la o „schimbare de regim” în Rusia! Ar face parte dintr-un “război bun”? Un element al așa-numitei Doctrine a Războiului Drept (Războiul bun!) este că, pentru a fi considerată MORALĂ, o acțiune militară este necesar să facă mai mult bine decît rău. Să ne aducem aminte că președintele John F. Kennedy a avut o atitudine fermă în timpul crizei rachetelor cubaneze, instituind o blocadă navală asupra Cubei după ce URSS a amplasat baze de rachete pe insulă. JFK a adoptat această linie dură pentru că era vorba de vecinătatea SUA și nu poți da înapoi lîngă gardul tău fără a pierde o cantitate uriașă de credibilitate pe scena mondială. La fel se petrece și cu Rusia: Ukraina este Cuba sa! Iar, faptul că Moscova ar pierde prea mult din prestigiul său la scară mondială este – alături de grija lui Putin pentru propria viață – un bun motiv pentru care Rusia nu va da înapoi în Ukraina! Perspectiva de aderare a Ukrainei la NATO rămîne pentru Rusia o linie roşie extrem de tuşată. NATO a fost creat pentru a contracara URSS, iar globaliștii pseudo-elitei au extins NATO pînă la frontierele Rusiei… Deși secretarul de stat James Baker i-a dat asigurări liderului sovietic Mihail Gorbaciov în 1990 că NATO nu se va extinde „nici măcar cu un inch spre est”, la granițele Rusiei se află acum patru membri NATO: Polonia, Letonia, Lituania și Estonia.

Conflictul din Ukraina este departe de a fi ajuns la final. În căutarea soluţiilor posibile de rezolvare atît Federaţia Rusă, cît şi Occidentul, trebuie să se renunţe la acuzele reciproce de genul ”Rusia a provocat acest conflict” sau ”Occidentul poartă întreaga responsabilitate”, deşi, prin perspectiva adevărului, NATO s-a apropiat, oarecum imprudent de graniţele Rusiei! Această imprudenţă a creeat realitatea de astăzi, o realitate la care Rusia nu va renunţa niciodată. 2023? Mai puţină aroganţă, mai multă raţiune. De ambele părţi!

FĂRĂ GARANŢII DE SECURITATE PENTRU RUSIA NU EXISTĂ PACE ÎN ACEST SECOL?

BMTF, 5 nov – Propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron ca Rusia să primească garanţii de securitate în cadrul unor viitoare negocieri menite să pună capăt războiului din Ukraina a fost primită duminică cu critici puternice la Kiev şi în statele baltice, relatează publicaţia Financial Times, citată de Agerpres, în contextul în care tocmai aceste garanţii reprezintă MOTIVUL şi MOTORUL războiului din Ukraina!

Tema acestor garanţii de securitate a fost avansată de Moscova la sfîrşitul anului trecut, solicitare care apoi, pînă la invazia pornită de Rusia asupra Ucrainei în februarie, a făcut obiectul unor tratative diplomatice intense şi în cele din urmă eşuate, Washingtonul considerînd inacceptabile cererile Moscovei. Rusia a solicitat în special retragerea infrastructurii militare a NATO pe poziţiile precedente anului 1997 – adică înaintea extinderii Alianţei către Est – şi promisiunea că nu va mai exista nici o nouă extindere a NATO către statele foste sovietice, mai ales către Ukraina. Şeful statului francez a explicat că a a avut un schimb de idei cu preşedintele american Biden despre „arhitectura de securitate în care dorim să trăim mîine„.

Pentru că „unul din punctele esenţiale” pentru Vladimir Putin „este teama că NATO va veni la uşa sa, este desfăşurarea de arme care poate ameninţa Rusia”.

„Acest subiect va face parte din subiectele pentru pace. Cum ne protejăm aliaţii şi statele membre (ale NATO) oferind Rusiei garanţii pentru propria sa securitate în ziua în care aceasta se întoarce la masa” negocierilor, a argumentat preşedintele francez.

Această temă a fost acum readusă în atenţie de preşedintele francez Emmanuel Macron. Într-un interviu acordat postului TF1, înregistrat în timpul vizitei de stat pe care a efectuat-o în SUA, liderul de la Elysee a apreciat că Europa trebuie să-şi pregătească viitoarea arhitectură de securitate şi Occidentul în ansamblu trebuie să ia în considerare o modalitate de a răspunde preocupărilor de securitate ale Rusiei dacă preşedintele rus Vladimir Putin acceptă negocieri pentru a pune capăt războiului în Ukraina.

Dar propunerea sa a fost primită la Kiev cu critici puternice. ”Cineva doreşte să ofere garanţii de securitate unui stat terorist şi ucigaş ?”, a scris pe Twitter secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ukrainei, Oleksii Danilov. ”În loc de Nuremberg – să semnăm un acord şi să ne strîngem mâna ?”, a adăugat acesta, sugerînd astfel crearea unui tribunal care să judece responsabilii ruşi la fel cum au fost judecaţi naziştii după al Doilea Război Mondial.

La rîndul său, Mihailo Podoliak, un consilier al preşedintelui ukrainean Volodimir Zelenski, a susţinut că lumea întreagă este cea care are nevoie de garanţii de securitate în faţa Rusiei, iar aceasta din urmă trebuie trasă la răspundere. ”Lumea civilizată are nevoie de ”garanţii de securitate” în faţa intenţiilor barbare ale Rusiei post-Putin”, a scris Podoliak, de asemenea pe Twitter.

Responsabili ai statelor baltice s-au arătat şi ei în dezacord cu sugestia lui Macron. ”Ideea că Occidentul poate înceta invazia rusă în Ukraina oferind garanţii de securitate Rusiei ne face să cădem în capcana narativului lui Putin că Occidentul şi Ukraina sînt responsabile pentru acest război şi că Rusia este o victimă inocentă”, consideră vicepremierul leton Artis Pabriks, citat de Financial Times, scrie Agerpres.

La rîndul său, fostul ministru lituanian de externe Linas Linkevicius a susţinut tot pe Twitter că în prezent ”Rusia are toate garanţiile de securitate dacă nu atacă, anexează sau îşi ocupă vecinii”, iar ”dacă cineva doreşte să creeze o nouă arhitectură de securitate care să-i permită unui stat terorist să-şi continue metodele de intimidare, ar trebui să se mai gîndească încă o dată”.

În timp ce războiul din Ukraina intră în a zecea lună, negocierile ruso-ukrainene sînt în continuare blocate, conform tuturor părţilor. SUA şi ceilalţi aliaţi ai Ukrainei afirmă că preşedintele Zelenski este cel căruia îi revine decizia asupra termenilor în care ar fi dispus să negocieze cu Moscova, care însă consideră că Washingtonul i-a impus Kievului retragerea de la masa negocierilor în speranţa că ajutorul militar occidental va permite Ukrainei să încheie conflictul prin înfrîngerea Rusiei pe cîmpul de luptă. Deocamdată, Zelenski condiţionează orice noi discuţii cu Rusia de retragerea trupelor acesteia din Ukraina şi nici preşedintele american Joe Biden nu se arată deschis unor discuţii cu Putin.

O întrebare rezultă, în loc de concluzie: ce se întîmplă cu cantităţile uriaşe de arme şi muniţii, livrate de Occident Ukrainei, dacă Ukraina va fi nemulţumită de prestaţia ulterioară a Occidentului?

O schimbare de ton: dacă Ukraina nu va triumfa ca stat independent şi suveran, nu se va mai putea vorbi de aderarea la NATO

BMTF, 30 nov – Ukraina a făcut progrese semnificative în faţa invaziei ruse, dar nu trebuie să subestimăm Rusia, ale cărei rachete şi drone continuă să atace oraşele, civilii şi infrastructura critică din Ukraina, a declarat miercuri, la Bucureşti, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, adăugînd că, în cazul în care Ukraina nu va triumfa ca stat independent şi suveran, nu se va mai putea vorbi de aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, notează Agerpres. Să fie o condiţionare? O arătare a băţului, după tonele de morcovi livrate constant în ultimele nouă luni? Cel puţin, e o schimbare de ton!

Ukraina a făcut progrese semnificative, dar nu trebuie să subestimăm Rusia. Rachetele şi dronele ruseşti continuă să atace oraşele, civilii şi infrastructura din Ukraina. Asta produce o suferinţă umană enormă, în contextul venirii iernii, a spus Stoltenberg într-o conferinţă de presă, la finalul reuniunii miniştrilor de externe din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Miniştrii de externe din NATO au transmis clar că este esenţială continuarea sprijinului militar pentru Ukraina, în special printr-o apărare aeriană suplimentară, a mai afirmat Stoltenberg, adăugînd că salută noile angajamente făcute de Aliaţi.

Şeful NATO a precizat, de asemenea, că Aliaţii au anunţat contribuţii semnificative la Pachetul NATO de Asistenţă Comprehensivă, oferind Ukrainei ajutor neletal, inclusiv combustibil şi generatoare.

Întrebat cînd ar putea adera Ukraina la NATO, Stoltenberg a subliniat că cea mai urgentă sarcină este să ne asigurăm că Ukraina va triumfa ca naţiune suverană, democrată şi independentă în Europa. Pentru a face asta, trebuie să mobilizăm un sprijin militar, economic, financiar şi umanitar constant şi cît mai mare, iar asta este exact ceea ce facem acum, a precizat el.

Dacă Ukraina nu va triumfa ca stat independent şi suveran, atunci chestiunea aderării nu va mai fi deloc în discuţie, pentru că Ukraina nu ar mai fi o ţară candidată, a spus şeful NATO.

Stoltenberg a insistat că o precondiţie pentru ca aderarea Ukrainei să fie luată în discuţie este ca această ţară să triumfe.

El a subliniat totuşi că există multe opţiuni între nimic şi apartenenţa totală, ceea ce înseamnă că trebuie să dezvoltăm cu Ukraina un parteneriat cît mai strîns, atît politic, cît şi practic.

Asta îi va întări instituţiile şi o va ajuta să treacă de la standardele din epoca sovietică privind echipamentele la standardele NATO privind echipamentele. Acest lucru este bun pentru Ukraina, pentru că îi va creşte interoperabilitatea şi o va ajuta să se apropie de aderare, a spus şeful NATO.

Este important acum să o luăm pas cu pas, iar cel mai important pas este să ne asigurăm că Ukraina triumfă, a insistat el.

El a subliniat că miniştrii de externe din cadrul NATO au discutat de asemenea cu omologii lor din Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova, parteneri ai Alianţei invitaţi să participe la reuniunea de la Bucureşti, despre îngrijorările noastre comune privind securitatea şi despre mijloacele pentru a ne întări cooperarea. Aliaţii au convenit să accelereze sprijinul corespunzător, inclusiv pentru dezvoltarea de capacităţi, reforme şi instruire pentru a-şi îmbunătăţi instituţiile de securitate şi de apărare, a explicat şeful Alianţei.

În privinţa Chinei, Stoltenberg a spus că Aliaţii au discutat miercuri despre provocările pe termen lung pe care le reprezintă China la adresa intereselor, valorilor şi securităţii noastre şi despre cum trebuie să continuăm să ne consolidăm rezilienţa.

NATO este o Alianţă a Europei şi a Americii de Nord. Însă provocările cu care ne confruntăm sînt globale şi trebuie să le abordăm împreună în cadrul NATO, a adăugat el.

NATO nu vede Beijingul ca pe un adversar şi va discuta cu acesta atunci cînd este în interesul Alianţei, inclusiv pentru a transmite poziţia noastră unită în privinţa războiului ilegal al Rusiei din Ukraina, a subliniat el.

Şeful NATO a precizat că miniştrii de externe au discutat despre evoluţiile militare ambiţioase ale Chinei, despre progresele sale tehnologice şi despre tot mai numeroasele sale activităţi hibride şi cibernetice. Războiul din Ukraina a demonstrat cît de periculoasă a fost dependenţa noastră de gazul rusesc. Acest lucru ar trebui să ne facă să evaluăm dependenţele noastre de alte regimuri autoritare, inclusiv China, în privinţa lanţurilor de aprovizionare, tehnologie sau infrastructură. Vom continua, bineînţeles, să facem comerţ şi să avem discuţii economice cu China, dar trebuie să fim conştienţi de dependenţele noastre. Să ne reducem vulnerabilităţile şi să gestionăm riscurile, a spus el.

Stoltenberg a declarat de asemenea că miniştrii de externe au evidenţiat importanţa de a îndeplini cerinţele NATO privind rezilienţa şi de a menţine avansul tehnologic, precum şi de a întări cooperarea cu partenerii din regiunea Indo-Pacific şi cu Uniunea Europeană.


CU RAKETA LA PSIHIATRU

ARGUMENTÎ

În anii 80, militarii în termen din URSS, care-şi satisfăceau stagiul militar obligatoriu în Afghanistan şi erau lăsaţi la vatră, primeau din partea comandamentelor militare un ceas de mînă Raketa, ca semn de mulţumire pentru “serviciile” aduse “internaţionalei socialiste”. Pentru foarte mulţi dintre băieţii ăia, din stepele Asiei Centrale, din “partea întunecată a Uralilor”, din Siberia, dar nu numai, ceasul Raketa era primul din viaţa lor de bărbaţi. “Deveniţi bărbaţi”, formaţi, nu în familie sau în şcoală, ci direct prin experienţa trăită în Afghanistan. Violenţă, droguri şi socialism! O combinaţie…

Întorşi acasă, în “cea mai bună dintre lumi”, care nu oferea mai nici o perspectivă, posesorii de ceasuri Raketa, adică rakeţii, s-au adaptat la viaţa civilă. Nu toţi! Mulţi au format bande criminale de traficanţi şi recuperatori. “Cei mai norocoşi” dintre ei au fost racolaţi de aparatul de represiune, unde “lucrau” ca “elemente de persuasiune ideologică”. Adică, îi nenoroceau în bătaie, la ordin, pe cei care, aveau sau nu aveau bască şi fluierau în biserica URSS.

După căderea “cortinei de fier”, rakeţii s-au făcut cunoscuţi în Europa ca fiind printre cei mai eficienţi interlopi proveniţi din spaţiul estic!

Cam lungă introducerea, dar esenţială, pentru mine cel puţin, care înţeleg tot mai greu propaganda deşănţată şi fără limite referitoare la războiul declanţat de Rusia împotriva Ukrainei în care, ieri am avut impresia că “elementele de persuasiune ideologică” m-au luat cu asalt. Îi cunosc personal pe majoritatea dintre “rakeţii” aflaţi în serviciu dar, constat cu surprindere, că în fiecare zi apar şi alţii! Cum ar fi… o “raketă”!

i Faktî

Marţi, 15 noiembrie. Armata rusă declanţeză un atac furibund cu rachete de croazieră şi drone sinucigaşe asupra teritoriului ukrainean. Sînt vizate, evident, ţinte de infrastructură critică energetică de pe întreg teritoriul ţării. 30 de ţinte au fost lovite. Ukraina a rămas în întuneric pentru cîteva ore. 70% din Republica Moldova a rămas în întuneric. Potrivit informaţiilor, contradictorii, au fost lansate între 90 şi 100 de vectori Kalibr, în valoare de un miliard de dolari! Tot potrivit informaţiilor contradictorii, apărarea aeriană a Ukrainei a doborît aproape 80 dintre ele! La “foarte cald”, Alexei Arestovici, consilierul preşedintelui Zelenski, scrie pe Telegram: “ inamicul a lansat 100 de rachete. Noi am doborît 150. Nici o rachetă nu şi-a atins ţinta”! Peste cîteva zeci de minute postează, însă, o informaţie mai aproape de adevăr, pe Twitter. Pentru cine nu-l cunoaşte, încă, Alexei Arestovici s-a născut la 3 august 1975 în Dedoplis Tskaro, Georgia. Înainte de implicarea la cel mai înalt nivel, Alexei Arestovici a activat ca blogger, actor, cronicar politic și militar. Este purtător de cuvînt al Grupului de contact pentru Ukraina și consilier pentru politica informațională și consilier independent al șefului biroului președintelui Ukrainei, Andriy Yermak, privind comunicațiile strategice în domeniul securității naționale și Apărare.

Mugurii Apocalipsei

Două rachete rătăcite au lovit orașul polonez Przewodów, în apropiere de granița cu Ukraina. Doi cetățeni polonezi au fost uciși. Evident, s-a discutat cu Biroul Oval, iar Consiliul de Securitate, convocat urgent de președintele polonez, a analizat posibilitatea invocării Art 4. NATO (consultări comune în cazul amenințărilor la adresa integrității teritoriale, independenței sau securității unui stat membru NATO). Lucru care s-a şi întîmplat, în cursul zilei de ieri. Încă de la primele ore, marile puteri, SUA, Franța, Marea Britanie, Germania, au fost extrem de prudente şi atente la declarații. Declaraţii mai belicoase au enunţat Estonia şi Letonia şi, evident, belicoșii și ațîțătorii de război de pe Dîmbovița, unde Marcel Ciolacu, a spus că „este dreptul Poloniei să invoce articolul 5 al NATO”! După ce s-a gîndit, nu prea mult, “gîndacul” de Cotroceni a scris pe Twitter: „România este în deplină solidaritate cu prietenul și aliatul nostru Polonia în urma știrilor îngrijorătoare legate de exploziile de pe teritoriul său. Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri. # Suntem NATO”! Asta cu “sîntem NATO, m-a dat gata!

Deși este foarte greu de spus ceva, încă din primele ore ale anchetei din Polonia, piesele par să aparțină rachetelor 5V55KD sau 5V55R – parte a sistemului de apărare aeriană S-300PM/PT al Ukrainei. Dacă piesele sînt identificate în mod corect ca fiind rachete 5V55R/KD lansate de pe S-300, acest rezultat poate indica o defecțiune a sistemului de apărare aeriană UA în apropiere de Lvov, sau o interceptare cu o altă rachetă rusă, iar părți ale rachetei RuAF ar trebui să apară pentru confirmarea acesteia din urmă… Nu au apărut! Singura explicaţie plauzibilă fiind cea legată de defectarea unui sistem de interceptare balistică, S-300, de fabricaţie rusească, aflat în posesia armatei Ukrainene.

S-300, denumirea NATO – SA-10 Grumble, este un sistem de rachete sol-aer rusesc cu rază lungă de acțiune. Radarul de cercetare a spațiului aerian al sistemului S-300 poate urmări până la 100 de ținte și dirija până la 12 rachete simultan. Rachetele sol-aer sunt containerizate și nu necesită întreținere pe toată durata exploatării. Două menţiuni tehnice. În primul rînd, rachetele S-300 sînt proiectate să se autodistrugă în caz că nu interceptează vectorul inamic. Conform unor informaţii din teren, dacă se întrerupe alimentarea cu energie electrică a sistemelor de altimetre, racheta S-300 poate fi utilizată ca vector sol-sol, adică nu se mai autodistruge la altitudinea de croazieră de 27 de km, ci face prăpăd prin blocuri şi cartiere de locuinţe la Nikolaev, de exemplu! Cine nu crede, îl invit să mergă să se convingă personal! O S-300 are, aproximativ, 145 de kg de exploziv. Un Kalibr, cam 450! În al doilea rînd, raza de operare a acestui vector-interceptor este, în funcţie de tip, cuprinsă între 75 (S-300P) şi 250 de km (S-300PMU-2), la o acoperire a spaţiului aerian de 360 de grade!

Mai mult, orice rachetă poartă numere de serie şi coduri specifice care poate fi urmărită de la ieşirea din fabrică pînă la plutonul unde a fost repartizată. Nu mai vorbesc de sisteme de radar terestre, fixe şi mobile, fortăreţele NATO AWACS etc, care ştiu tot ce mişcă pe cerul Ukrainei!

RAKETA

Aşa stînd lucrurile, este imposibil ca o rachetă S-300, aparţinînd forţelor ruse, să se comporte ca o rachetă de croazieră Kalibr şi să zboare nedetectată deasupra Ukrainei şi să lovească teritoriul unui stat NATO! Această evidenţă nu este valabilă pentru cei cîţiva rakeţi din mass-media care ieri au călcat pedala “o rachetă rusească”, inducînd în mintea ascultătorului şi telespectatorului, mai puţin dispus să se informeze în detaliu, senzaţia că ruşii au atacat Polonia ca nemţii în 1939! Cea mai hotărîtă şi penibilă a fost o raketă de la un post de radio, parcă scăpată de la psihiatru, care aproape că-şi obliga invitaţii să spună că Rusia a lovit Polonia. Chiar dacă Stoltenberg sau Biden spuneau altceva, şi-i cita. “Dar, totuşi…” “Prin acest atac, Rusia testează capacitatea de răspuns a NATO şi solidaritatea membrilor alianţei”.

POSLEDUIET

Rusia a respins categoric, din primul moment că racheta i-ar aparţine. Au mai lansat atacuri la 35 de km de frontiera cu NATO, nu e prima dată! Ruşii spun că cine insistă să afirme că racheta e rusească încearcă extinderea conflictului! Ukraina respinge categoric că racheta căzută în Polonia i-ar aparţine. “Exclus! E o maskirovka”, spun ei, deşi evidenţele spun altceva. Nu e prima dată cînd oficialii de la Kiev neagă evidenţele şi îneacă spaţiul public cu un narativ fals din care adevărul nu mai răzbeşte. “Au dreptul să o facă, sînt victimele inocente ale Rusiei care a declanşat împotriva lor o agresiune militară nejustificată şi neprovocată…, spun rakeţii! În această logică, lansez o întrebare: nu cumva racheta a fost trasă cu bună ştiinţă, nu neapărat pentru a extinde teritorial conflictul spre NATO, ci pentru a obţine acces la sisteme occidentale de apărare aeriană, pe loc? De altfel, ministrul ukrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a şi vorbit imediat, din nou, de o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ukrainei! Pe care, cină să o facă? Cu ce? Cu avioane NATO?, cu avioanele unei “coaliţii de voinţă”, cei care au prins Iraq-ul, ştiu despre ce vorbesc! Asta ar însemna intrarea directă în război cu Rusia. Nu, mai bine livrează sisteme de apărare aeriană Ukrainei? Poate Iron Dome?…

MOLDOVA NU-I A MEA! ŞI NICI A VOASTRĂ!

Cele mai sincere, directe şi cerebrale voci în stînga Prutului sînt cele ale fostului ministru liberal al apărării, generalul Vitalie Marinuţă, şi fostului ambasador în SUA, Igor Munteanu! Cei doi interlocutori extraordinari nu se sfiesc să dea glas unor adevăruri care politicienilor PRO de la Chişinău le dau fiori: Dacă vrea în Uniunea Europeană, Republica Moldova trebuie să renunţe la caricatura de neutralitate trîmbiţată de pro-ruşi şi Maia Sandu şi să rezolve problema Transnistriei! În ce ordine îşi doreşte Harvard-ul de la Chişinău, dar cele două subiecte trebuie abordate deschis, direct şi fără resentimente! Iar, dacă în urmă cu mai bine de o lună, cele două subiecte erau TABU pentru guvernarea demo crată de la Chişinău, astăzi, după ce NATO s-a băgat în seamă pe Bîc, este mai greu să lungeşti boala. Fie doar şi prin prisma faptului că din cînd în cînd Mircea Geoană va pune nişte întrebări…

Dincolo de comentariile răutăcioase despre rochiile şi sandalele paiaţei de la Sibiu, Reuniunea “istorică” a NATO de la Madrid a reprezentat un bun exerciţiu de PR şi de băgat băţul prin gardul crăcănat al ţpărilor din Est. Pentru că, o înţelegere militară fără o certitudine economică miroase a devălmăşie! Reconcilierea s-a devenit imposibilă, probabilitatea extinderii războiului din Ukraina crește, haosul domină relațiile internaționale, iar cele mai mari riscuri implică Europa de Est, dixit NATO în concluzie, după ce Carmen Iohannis şi-a arătat sandalele în Palatul regal de la Madrid!

Potrivit Deutsche Welle, Rusia apare de paisprezece ori iar China de unsprezece în documentul adoptat de șefii de stat și de guvern ai țărilor care formează Alianța Nord-Atlantică: Conceptul Strategic al NATO 2022, ceea ce sugerează că cele două super-puteri continentale reprezintă riscuri majore la interesele Alianţei!

Ce face Alianţa? Ce reprezintă Conceptul Strategic? Acesta stabilește cele trei sarcini de bază ale NATO de descurajare și apărare – prevenirea și managementul crizelor – securitatea cooperativă. Documentul definește Rusia drept „amenințarea cea mai semnificativă și directă” la adresa securității Aliaților, în timp ce se adresează Chinei pentru prima dată și provocărilor pe care le ridică Beijingul față de securitatea, interesele și valorile Aliaților. Ce zice el, în raport cu ţările membre din Est? Păi, în primul rînd, că Polonia și România devin vectori ai forței NATO în Estul Europei. Adică, aici vor exista cele mai mari concentrări de trupe dislocate, de nivel brigadă, sub comanda directă a SUA, care în caz de Doamne fereşte, vor trece la ofensivă. Pe aliniamentul Nămoloasa, evident! Alianța Nord-Atlantică menține politica ușilor deschise și menționează Balcanii de Vest plus regiunea Mării Negre ca fiind de „importanță strategică”. Alianța Nord-Atlantică propune un pachet de măsuri de asistenţă şi pentru parteneri, între care și Republica Moldova. Măsurile de sprijin sînt prevăzute în Conceptul Stategic al NATO, adoptat în cadrul Summitului de la Madrid. „Avînd în vedere mediul de securitate care se schimbă în Europa, am decis să adoptăm noi măsuri pentru a intensifica sprijinul politic și practic pentru parteneri, inclusiv pentru Bosnia și Herțegovina, Georgia și Republica Moldova. Vom colabora cu aceste țări pentru ca acestea sa-și fortifice integritatea și reziliența și pentru a le susține independența politică”, se arată în documentul aprobat de membrii NATO. Cam ce spuneau Marinuţă şi Munteanu în urmă cu o lună şi erau fluieraţi de corecţii politic, ba chiar şi de Ion Cristoiu!

În Conceptul Strategic al NATO 2022 se precizează că Alianța „nu poate ignora posibilitatea unui atac împotriva suveranității și integrității teritoriale a Aliaților”, dar documentul nu face decît să descrie prăpastia pe marginea căreia pășesc europenii, dar nu numai ei. China critică categoric NATO, după ce Alianța a numit amenințările și provocările Beijingului în noul concept strategic. Oficialii chinezi au transmis că decizia NATO reprezintă o „gîndire de Război Rece și de părtinire ideologică”. „Cine contestă securitatea globală și subminează pacea mondială? Există războaie sau conflicte de-a lungul anilor în care NATO să nu fie implicată?”, a transmis misiunea diplomatică a Chinei la Uniunea Europeană. „Așa-numitul concept strategic al NATO, încărcat cu un model de gîndire de pe vremea Războiului Rece și al părtinirii ideologice, atacă și umilește în mod voit China. Ne opunem ferm [conceptului strategic, n.r.]”, se arată în comunicatul dat de oficialii chinezi din UE. „Cînd vine vorba de acte ce subminează interesele Chinei, vom da răspunsuri ferme și puternice.” Vedeţi? E deja război! Încă din 2019 statele membre NATO au început să dezbată dacă – și în ce fel – pot adopta o poziție comună față de China. Anul trecut, în luna iunie, în timpul summitului NATO de la Bruxelles, Alianța militară și-a exprimat pentru prima dată grijile cu privire la puterea tot mai mare a Beijingului. Declarația la comun la adresa Chinei, dată de cele 30 de state NATO la finalul summitului din Bruxelles, a fost rezultatul a doi ani de consultări și negocieri între aliații NATO. Pînă în anul 2019, poziția NATO față de China a presupus evitarea unor astfel de afirmații. La Madrid, Franța și Germania s-au opus descrierii Chinei drept „o amenințare”, întrucît o asemenea afirmație ar putea pune în pericol interesele Uniunii Europene în ceea ce privește comerțul și tehnologia cu Beijingul.

Ei, tocmai asta e problema “strategică”! Dincolo de acest peisaj deprimant descris de Conceptul Strategic, există o serie de pericole care vin din interiorul statelor NATO și pe care Alianța nu pare să le ia deocamdată în serios: există serioase probleme de loialitate față de valorile euro-atlantice printre statele NATO, instabilitatea politică erodează din ce în ce mai mult unitatea Alianței, iar Balcanii se clatină sub greutatea frustrărilor istorice.

Apoi, NATO poate apăra România sau Polonia de agresiunea Rusiei, dar nu și de răul pe care și-l pot produce singure. Justiția e pusă în slujba politicii în ambele state, iar abuzurile care zdruncină statul de drept sînt trecute cu vederea sub pretextului ajutorului pe care cele două îl oferă Ukrainei și refugiaților din această țară. Ungaria pare mai aliată cu Rusia decît cu NATO, Turcia își urmează propria strategie de creștere a influenței atât în Orientul Mijlociu, cît și în Balcani, şi numeşte deschis Grecia (ţară NATO!) ca fiind principala amenniţare externă a ţării, iar kurzii (susţinuţi deschis de candidatele nordice la aderare!) drept singura ameninţare internă! Bulgaria stă pe o balanță instabilă care se strică de cîte ori nu se înclină spre Moscova, chiar dacă Guvernul Harvard “a fost căzut” la presiunea străzii şi 70 de diplomaţi ruşi au părăsit Sofia. Slovacia și Cehia nu au mers niciodată pe drumuri ireversibile spre Vest, iar Croația are un pol de putere care mizează pe Rusia (președintele) și altul care preferă Occidentul (premierul). Bulgaria subminează Macedonia de Nord, Tirana visează încă la Albania Mare și în apropierea lor Serbia face cărțile pentru Rusia. Toate faliile din Est sînt locuri în care Moscova şi-a consolidat poziţia, inclusiv economică.

În România, premierul Nicolae Ciucă, general de armată pro-occidental, rămîne vulnerabil, deși este salvat de justiție. Statul român tinde spre autocrație într-un moment al imposturii şi uciderii competenţelor: politicul stăpînește mass-media, justiția, agențiile independente, Curtea Constituțională. Totul împotriva propriul popor şi al intereselor sale fundamentale! Statul român a devenit principala ameninţare la adresa propriului popor, care, însă, îşi merită din plin soarta pentru absenţa totală de la proriile decizii.

Populismul revine în forță peste tot în Europa, dar în Est fenomenul e mult mai periculos, pentru că instituțiile sînt slabe, căpuşate, conduse de persoane cu nota 5 la Bacalaureat, și nici nu vor să se apere. Din păcate, pentru poziţa sa geo-strategică, NATO susţine şi încurajează România, care încet-încet renunță la libertățile ei democratice și care își asfixiază statul de drept! Şi o Republică Moldova, membră a CSI cu cărţile de aderare pe masa Europei, pentru care clar, politicienii puterii din România nu reprezintă un model. Nici invers!

CINE ÎNCHIDE GAZUL?

BMTF, 16 feb – La 15 februarie 1989, URSS îşi retrăgea ultimele unităţi din Afghanistan, după zece ani de intervenţie în sprijinul regimului frate comunist de la Kabul în faţa rebeliunii islamiste. Această retragere, decisă de fostul secretar general de atunci al PCUS, Mihail Gorbaciov, a însemnat o înfrîngere pentru Uniunea Sovietică şi a contribuit la prăbuşirea colosului sovietic. În acea zi, Mihail Kojuhov, corespondent de război al cotidianului Komsomolskaia Pravda, traversa Podul Prieteniei peste fluviul Amudaria ce separa Afganistanul de URSS, la bordul penultimului blindat din ultimul convoi sovietic, iar Generalul Boris Vsevolodovich Gromov a fost ultimul soldat sovietic care a părăsit Afghanistanul, traversînd pe jos Podul Prieteniei!

A convoy of Soviet Army armoured personal vehicles cross a bridge in Termez, 21 May 1988 at Soviet-Afghan border, during the withdrawal of the Red Army from Afghanistan. The Soviet Union invaded Afghanistan in December 1979 to shore up the pro-Soviet regime in Kabul and maintained more than 100,000 troops in the country until completing their phased withdrawal in 1989. (Photo by VITALY ARMAND / AFP) (Photo credit should read VITALY ARMAND/AFP via Getty Images)

În treacăt fie spus, Gromov a făcut trei rotaţii în TOA (1980–1982, 1985–1986, 1987–1989) și a fost cunoscut ca ultimul comandant al Armatei 40 în Afghanistan. Gromov a fost ultimul soldat sovietic care a părăsit Afghanistanul, traversînd pe jos Podul Prieteniei care se întindea pe rîul Amu-Daria la 15 februarie 1989, ziua în care s-a finalizat retragerea sovietică din Afghanistan. El a primit cea mai înaltă distincţie militară – Steaua de Aur a Eroului Uniunii Sovietice după ce Operațiunea Magistral a ridicat asediul orașului Khost din estul Afghanistanului. După Războiul din Afghanistan, a fost ales candidat la funcția de vicepreședinte de către Partidul Comunist la alegerile prezidențiale ruse din 1991 (candidatul la funcția de președinte a fost fostul premier Nikolai Ryzhkov). A fost primul ministru adjunct al apărării al Federației Ruse. În 1994, Gromov s-a retras din Forțele Armate Ruse și a fost numit viceministru de interne. El a fost ales, în 1995, în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus. În ianuarie 2000, a fost ales guvernator al regiunii Moscovei și reales în decembrie 2003. Şi tot în treacăt fie spus, cînd în 2003 veneam în sudul Iraqului să însoţesc în desfăşurare, pentru prima dată, Batalionul 811 Infanterie Dej, DRAGONII TRANSILVANI, fostul meu coleg – astăzi consilier ministerial! – le-a cerut militarilor să nu mă sprijine, să nu-mi dea informaţii pentru că “sînt ungur şi nu ţin cu Armata română”! “Nu are sînge de român”, îmi povestea, atunci lt. Leş, ofiţer de relaţii publice.

OK! În 2022, tot într-o zi de 15 februarie, ruşii au început retragerea trupelor masate (artistic sau nu!) la frontiera de Est a Ukrainei, după ce timp de mai bine de două săptămîni o presiune mediatică uriaşă, fără precedent, anunţau ca dată inevitabilă de atac asupra Ukrainei, 16 februarie 2022! Ora 3:00, scria ziarul The SUN! Dezamăgiţi de această întorsătură, propagandiştii războiului spuneau ieri că “sîntem cu toţii la mîna comportamentului instabil al preşedintelui rus”! Astfel de etichete lipite de nişte…, mă rog, nu am mai întîlnit dinainte de războiul din Golf, cu campania de demonizare a lui Saddam Hussein. Acum, cassandrele războiului din România au aplicat aceeaşi metodă, de manual, pentru demonizarea lui Vladimir Putin, fost ofiţer de informaţii KGB, în DDR, care, nu m-aş mira să fi contribuit la scrierea manualului de demonizare a adversarului. Deşi, după cîte îi cunosc, ruşii nu au o astfel de imaginaţie! O spun cu simţ de răspundere, fără să fi fost recrutat vreodată de KGB, FSB şi alte …OB-uri, dar testat cu detectorul de minciuni pe tema asta, pentru că regimului Traian Băsescu nu-i convenea adevărul pe care-l transmiteam din Republica Moldova. Sigur, am fost retras de Bucureşti pe motiv că… mă îmbăt cu comuniştii! Straşnik!

Deci, ruşii lui Putin, nu vor ataca Ukraina lui Zelenski, cu 100.000 de militari, tancuri, baterii de rachete etc. Apropo, a auzit cineva, Gazprom a oprit robinetul de gaze spre Ukraina? Îngheţau bebeluşii prin maternităţi de frig? Bătrîne neputincioase în case? Nu? Adică, cum? Războiul ca războiul, dar afacerile sînt afaceri?

Spuneam, luna trecută într-un ORDIN DE ZI că dacă vor să se lupte cu NATO, ruşii pot instrumenta o secesiune în Bosnia-Herţegovina. Scenariul rămîne valabil. Ba, chiar primeşte un impuls, pentru că ruşii sînt maeştrii pe scenariul cu pricina. Şi abia acum se îngroaşă gluma!

Parlamentul rus a cerut Kremlinului să recunoască independenţa teritoriilor separatiste pro-ruse din estul Ukrainei, adică Doneţk şi Lugansk, informează Reuters citînd agenţia de presă Interfax din Ukraina! Dacă “instabilul Putin” recunoaște independența celor două republici aflate într-un echilibru fragil, răsar motivele adevărate de război, pentru că sînt aruncate la gunoi acordurile de la Minsk, ceea ce înseamnă că nu mai există nici un acord de încetare a focului, iar toate negocierile de pînă acum sînt egale cu zero! Dispariţia unui minim cadru juridic, poate presupune şi încetarea armistiţiului iar luptele pot reîncepe în orice moment. Pot ataca separatiștii pro-ruşi, că oricum, pe ei nu are cine să-i tragă la răspundere, pot ataca ukrainenii, obosiţi de statul în tranşee pe această “linie Maginot” a Estului sălbatic, ca să elimine problema republicilor independente. Indiferent cine începe, nu se va mai ştii cine a tras primul glonţ, dar armata rusă vine să calmeze situația şi în locul unei „invazii” lipsite de logică vom avea o „misiune de pacificatori”, ca în Transnistria, precedentul din Vestul Ukrainei pe care Kievul l-a susţinut permanent, în detrimentul Republicii Moldova în penibilele negocieri din formatul 5+2 (Formatul 5+2 include reprezentanți ai părților, mediatorilor și observatorilor în procesul de negociere – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, Uniunea Europeană și Statele Unite. Scopul negocierilor în formatul 5+2 este de a elabora parametrii unei soluționări cuprinzătoare, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în hotarele ei recunoscute pe plan internațional, cu un statut special pentru Transnistria în componența Moldovei.) fără România! Chiar dacă nu atacă nimeni, Ukraina intră în logica transnistrizării! Deci, adio NATO, adio UE! Nu cred că strategii de la Pentagon şi de la NATO nu au luat în calcul aceste detalii, minore! Pe Putin recunoașterea independenței celor două republici nu-l costă nimic și-i oferă toate opțiunile posibile, cîștigătoare indiferent de scenariu!

Dar, scenariştii de ocazie mai oferă o variantă de lucru, în patru paşi simpli: 1. Recunoaşterea independenței regiunilor Donețk și Lugansk (peste 50% din teritoriul lor este acum controlat de Ukraina). 2. Rusia cere Ukrainei să se retragă de pe teritoriul ”ocupat” al Republicilor Populare Donețk și Lugansk, a căror independență a recunoscut-o și al căror ”garant de securitate” este. 3. Cînd Ukraina refuză, trupele ruse deja intrate în LDNR ”oficial” iau măsuri pentru eliminarea prezenței ukrainene din zonă. 4. Pentru că ukrainenii rezistă militar, Rusia se vede nevoită să extindă zona de operațiuni militare către Nipru, Crimeea, regiunea Odesa… Sigur, scenariul acesta este unul despre care se tot vorbeşte. În această variantă, Rusia ar controla Nordul Mării Negre şi Gurile Dunării iar, cum spun cei mai deştepţi în cap!, “cine controlează Gurile Dunării, controlează Inima Europei”. Case closed!

În aceste situaţii, armata rusă va lupta prea puţin. De fapt, în ciuda investiţiilor masive şi a modernizării, armata rusă a luptat efectiv doar în Syria. În rest, războiul prin procură, cu separatişti şi mercenari este mult mai eficient! Reuters scrie de luni că “mercenari ruşi, aflaţi sub directa coordonare a serviciilor ruseşti de spionaj FSB şi GRU, şi-au sporit prezenţa în Ukraina în ultimele săptămîni, pe fondul temerilor crescînde ale statelor occidentale referitoare la intenţia Moscovei de a crea un pretext surpriză pentru a ataca Ukraina! Reuters citează trei surse separate din serviciile de informaţii occidentale care au confirmat creşterea prezenţei numărului de mercenari ruşi în Ukraina. Misiunile mercenarilor ar consta în acţiuni teroriste şi asasinate. Astfel, o posibilă invazie terestră ar fi precedată de război informaţional şi atacuri cibernetice îndreptate împotriva infrastructurii critice a Ukrainei, precum reţelele de electricitate sau de gaze naturale ale ţării. Conform serviciilor secrete occidentale, mercenarii fac parte din companii private de securitate care au strînse legături cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), principalul succesor al fostului KGB, şi cu serviciul de informaţii al armatei ruse – GRU. Adică, un fel de Lukoil! Chiar şi Mircea Geoană confirmă: “În clipa de față, Federația Rusă a mobilizat forțe considerabile, are toate elementele de comandă, control, logistică, susținere, suport, un număr masiv de agenți infiltrați în Ukraina, cu miile, capabili să genereze destabilizare, provocări și chiar încercări de schimbare a regimului politic, deci, astăzi Federația Rusă ar putea să ia o decizie în acest fel”.

Pe mine, mă frămîntă o întrebare simplă: gazul, cine închide gazul în Ukraina? Abia atunci va fi nasol…

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE…

Asta cică ar fi ultima noapte de dragoste pe rit nou, să mai moară o dată, de ciudă Camil Petrescu! După ce omul cu şapcă de la Cotroceni şi-a înrămat toate pozele cu Stoltenberg, de pe la toate bazele americane din România, după ce şi-a făcut nod la batista de muci din buzunarul de piele al gecii lui Marcel, ca să nu uite că Stolty i-a promis un grup de luptă franţuzit, după ce toţi propagandiştii s-au tras în pozele de album cu oficialii NATO, iar fătucile s-au udat abundent în faţa primilor militari americani sosiţi în Ro mânia, codoşii războiului au zis că Putin îl va ataca pe Zelensky miercuri, 16 februarie 2022, înainte de prînz, să fie pregătite şi televiziunile de ştiri, ce dreku!

Dincolo de pozele oficiale, ar mai fi cîte ceva de spus. Cum scriam şi pe www.argument.ro, dar reiau aici pentru că repetiţia este mama învăţăturii, recent, Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Excelenţa Sa Valery Kuzmin a făcut două afirmaţii de o importanţă deosebită, spun eu, care reprezintă două balize pe drumul relaţiilor ruso-române, cel puţin în următoarea perioadă de 10 ani. Prima afirmaţie sună aşa: “Distanța dintre București și Moscova este, metaforic vorbind, mult mai mare decît cea mai mare distanță de pe Pămînt”! Cea de-a doua, puţin mai jos…

Săptămîna trecută, mi s-a reproşat direct, de către unul dintre producătorii mei, că trăiesc în trecut şi balastul trecutului nu-mi dă voie să evoluez, să merg mai departe, să construiesc pentru viitor. Poate că e aşa, doar că cei care nu ţin cont de trecut nu pot construi pentru viitor. Şi, ar mai fi ceva: mă simt gol şi, în actuala conjunctură, nu prea desluşesc nici un viitor. Lumea pe care o cunosc eu a dispărut extrem de rapid. A fost o extincţie în masă a lumii “normale”! Astăzi, impostorii, ticăloşii, trădătorii, proştii, aroganţii, toate scursurile societăţii se lăfăie victorioşi în jurul nostru. Un bun amic, operator FOS, îmi spunea: “nu întoarce capul, ignoră şi mergi mai departe”. Un principiu bun pentru performanţă individuală şi de “haită”, acolo unde lupul dă valoare haitei şi haita dă putere lupului. Dar, pentru mine, imposibil de pus în practică în viaţa asta de zi cu zi, guvernată de o lume pe care nu o mai înţeleg…

Dar, să revin la obsesia zilei: războiul cu Rusia! Tata, pensionar la 80 de ani (Dumnezeu să-i dea putere şi viaţă lungă!) stă lipit ca marca de scrisoare de micul ecran acolo unde propagandiştii războiului corecţi politic, se află în pragul apoplexiei de dimineaţă şi pînă seara. Cassandrele războiului sînt tot mai nemulţumite (firesc, unele au cheltuit deja finanţările primite: un milion de euro contract cu NATO şi două milioane de euro contract direct cu SGG!!! Băăăi, nu s-a autosesizat nici un semi-zeu din ăsta, din justiţia legată la ochi şi perversată doctoral ca-n Mioriţa, nici un moldovean, nici chiar un Vrîncean…) de întîrzierea cu care Vladimir Putin emite ordinul de atac asupra Ukrainei.

Nu am să reiau, am scris aici, deja că Rusia NU va ataca Ukraina şi De ce! Astăzi, vreau ca uitîndu-mă în urmă şi trăind în trecutul meu mizerabil de predictibil din ultimii 20 de ani, să ne amintim unde am fost şi unde am ajuns. Întrebarea pe care mi-o pun, fără să găsesc răspunsul, este: de ce dintr-o ţară cu perspectivă am ajuns pe marginea prăpastiei? De ce am hotărît (sau au hotărît alţii?) ca în loc să construim punţi să le dărîmăm şi pe cele existente? De ce nu avem nici o reacţie? Sîntem drogaţi? Sîntem în altă dimensiune? Mă rog…

Episodul amintit este din 4 decembrie 2002 (!) şi este legat de Adrian Năstase. Da, da, hulitul premier PSD al României care a fost scos din politică mişeleşte de Traian Băsescu şi de o ambasadă (acum fără ambasador!) ameninţînd că dacă nu se retrage Bucureştiul va fi transformat într-un nou Kiev. Am mai scris despre şapca cu bani împărţită ONG-iştilor şi societăţii în civil pentru arderea capitalei României. Am depăşit momentul atunci, Adrian Năstase s-a retras din cursa prezidenţială şi Traian Băsescu a devenit cureaua de transmisie a progresismului într-o Românie bujbecă, transformată din cetăţeanul respectabil din cartier, în idiotul în casa căruia se ţin orgiile, se taie covoarele, se pişă în sarmale, se fură candelabrele, se cacă în piscină şi se şterge mătărînga de draperii, evident, idiotul împreună cu urmaşii-urmaşilor săi plătind cu vîrf şi îndesat bancherilor tăiaţi prinprejur. Şi, apropo, că mi-am amintit: Adrian Năstase este, potrivit chiar propriei mărturisiri postate pe blogul său, pe 13 Septembrie 2014, nașul de cununie al fiicei mari a președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, Esra, participînd, alături de soția sa, Dana Năstase, pe 13 Iulie 2004, cînd era prim ministru al României și președinte al PSD, la casătoria fiicei lui Erdogan, pe atunci premier al Turciei, cu Berat Albayrak. Tot în calitate de naşi (martori) la casătoria fiicei lui Erdogan au mai participat și premierul Greciei de atunci, Costas Karamanlis, alături de soția sa, Natasa, regele Iordaniei, Abdullah al II-lea și președintelePakistanului de la acea vreme, Pervez Musharraf. Vă daţi seama că relaţiile bilaterale între state se construiau şi în cadrul familiei extinse, la un ceai, la un rahat, la o şişa…

Să revin la 4 decembrie 2002 şi la interviul telefonic realizat de ziarul ADEVĂRUL cu premierul Adrian Năstase. La Berlin a avut loc atunci un Forum economic, reuniune aniversara a celor 50 de ani de activitate a Comitetului de Est al Economiei Germane. Germania considera Rusia si Romania ca ţări foarte importante pentru dezvoltarea investitiilor, schimburile bilaterale germane cu Romania se ridicau la 5 miliarde de euro anual, iar cu Rusia la 25 de miliarde. Adrain Năstase spune: “Am avut discutii fructuoase cu cancelarul Gerhard Schroeder (Schroeder a fost numit în consiliul de supraveghere al gigantului rus Gazprom, a anunţat vineri compania de gaz deţinută de statul rus, relatează DPA. Schroeder, care a fost cancelar al Germaniei în perioada 1998-2005, este un social-democrat şi prieten al preşedintelui rus Vladimir Putin n.a.). A avut loc şi o întrevedere la care partea germană a invitat trei prim-miniştri: pe dl. Djindjic, din Serbia (dînsul e la el acasa in Germania, a fost profesor acolo), pe dl. Kasianov si pe mine. Au participat înalte personalităţi germane, inclusiv ministrul Federal pentru Economie, dl. Klement, dar şi preşedintele BERD. Zilele trecute vorbisem la telefon cu premierul Kasianov şi am stabilit să avem o discuţie la Berlin. Luni seara, după dineu, la 11 noaptea, am avut o întrevedere pe care o consider foarte bună pentru relaţiile noastre bilaterale. … Acum, nivelul exporturilor româneşti în Federaţia Rusă se situează în fiecare an cu aproximativ un miliard de dolari sub valoarea importurilor”. “- La Bucuresti, preşedintele SUA, George W. Bush, a spus că România trebuie să devină o punte către noua Rusie. Aţi întreprins vreun demers în acest sens?” – “Cred că preşedintele Bush a ţinut să sublinieze importanţa poziţiei strategice a României. Depinde de noi să dezvoltăm relaţiile cu Rusia, un partener puternic din toate punctele de vedere”. “- Ce atitudine a avut premierul Kasianov faţă de invitarea României în NATO?” – “Nu am discutat despre NATO în întrevederea bilaterală. S-a discutat însă în plen despre acest lucru. Premierul Kasianov a reiterat punctul de vedere al Moscovei conform căruia nu era necesară extinderea NATO către Est. Eu mi-am permis să reamintesc ce am spus la Moscova, şi anume că, daca nu ne grăbeam să intrăm în NATO, am fi găsit Rusia acolo înaintea noastră. De altfel, vreau să reamintesc că înainte de a sosi la Bucureşti, chiar preşedintele Bush s-a dus la Sankt Petersburg pentru a se întîlni cu preşedintele Putin. Prin aceasta vreau să subliniez relaţiile speciale existente acum între SUA şi Rusia şi între NATO şi Rusia. Relaţii de o cu totul altă factură decît erau în trecut. Din acest motiv, nici Rusia nu s-a opus extinderii NATO. Invitarea României în NATO nu este îndreptată în nici un fel împotriva Rusiei, ţară cu care dorim să dezvoltăm cele mai bune relaţii”.

2002! Vremurile şi oamenii s-au dus! Deşi preşedintele american, neoconservatorul George W. Bush, şi-ar fi dorit ca România să reprezinte o punte între Occident şi „Noua Rusie” anii au trecut rapid, preşedintele rus Vladimir Putin a devenit un as al politicii de forţă, iar teritoriul României s-a transformat mai curînd într-un teatru de război rece între cele două mari puteri mondiale SUA şi Rusia. Petrolul şi gazele, bazele SUA, Republica Moldova şi Transnistria, istmul ponto-baltic, Marea Caspică şi Caucazul, sînt doar cîteva dintre subiectele fierbinţi care se învîrt în jurul „lacului ruso-turc”, Marea Neagră, Karadeniz.

Progresistul democrat vopsit Traian Băsescu, pe care de-a lungul timpului l-am bănuit greşit de a fi agent de influenţă rus, a făcut pe toată perioada celor 10 ani o serie de declaraţii care au deranjat autorităţile de la Kremlin, dar în concordanţă cu politica promovată de grupul de interese din interiorul Partidului Democrat american. Înaintea vizitei pe care a făcut-o la Moscova în februarie 2005, Traian Băsescu a declarat ziarului Moskovskie Novosti, că au fost pierduţi 15 ani în relaţia cu Rusia din cauza unor complexe istorice şi a unor complexe ale politicienilor care au condus România. Adevărat!

Şi pentru a da startul acuzaţiilor şi pentru a declanşa paranoia, Traian Băsescu a declarat că mai mulţi analişti şi jurnalişti din România au urmat instrucţiunile pe care le primesc de la Vocea Rusiei. De asemenea, el a spus că această companie rusă de stat de radio dezinformează publicul românesc. Conducerea companiei Vocea Rusiei l-a invitat pe Traian Băsescu să dea un interviu, pentru a expune personal poziţia sa cu privire la problemele ridicate în diferite publicaţii. Redactorul-şef al Redacţiei Mass-Media Internaţionale din cadrul Vocii Rusiei, Serghei Bereţ, s-a întîlnit chiar cu Traian Băsescu la Bucureşti!

În ianuarie 2006 la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, reprezentantul Rusiei Konstantin Kosachev l-a întrebat pe preşedintele Băsescu cum se împacă instalarea bazelor americane în România, cu prevederile privind tratatul forţelor convenţionale în Europa şi cu alte angajamente legate de controlul armelor. În răspunsul său, Traian Băsescu a spus printre altele: „După cum am înţeles, dvs. reprezentaţi Federaţia Rusă. 30 de ani aţi stat în Romania şi nu v-am întrebat niciodată de ce aţi stat”.

În 2015, din postura de chibiţ, mă rog, fost preşedinte de stat şi europarlamentar, Traian Băsescu declară: „Rusia nu se va opri pînă cînd nu controlează tot sudul Ukrainei pînă la gurile Dunării. Acest tandem Crimeea-Gurile Dunării îi fac stăpînii Mării Negre”, a declarat fostul președinte, Traian Băsescu, invitat la emisiunea „X-press”, difuzată de B1Tv.

La ora actuală, din păcate, vocile României nu mai există! Există doar o serie de YES MANI oficiali care citesc comunicatele şi-şi dau cu părerea sau se bagă în seamă, singuri, o tăcere apăsătoare, dar plină de vizite şi fotografii pentru albumul de familie, din partea lui “spălaţi-vă pe mîini şi păstraţi distanţarea socială” şi o isterie sectară din partea propagandiştilor aflaţi braţ la braţ cu oficialii NATO sau fătucile ude de prezenţa militarilor americani. În acest context, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Excelenţa Sa Valery Kuzmin, a declarat că “Distanța dintre București și Moscova este, metaforic vorbind, mult mai mare decît cea mai mare distanță de pe Pămînt”!

Dar, a făcut şi a doua afirmaţie interesantă despre care pomeneam în debutul acestui text. Kuzmin, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia Zilei Serviciului Diplomatic rus, s-a referit la actuala criză cu NATO. “În Rusia, în ultimii ani, una dintre vorbele înţelepciunii populare sau dacă vreţi una dintre glumele convenţionale sună în felul următor: cei care nu vor să îl asculte pe ministrul de Externe Serghei Lavrov vor trebui să îl asculte pe ministrul Apărării, Serghei Şoigu”. Interesant, nu? Mi se pare o ameninţare voalată şi un îndemn la învăţătura slovelor, mai ceva decît ROMÂNIA EDUCATĂ, broşura aia cu benzi desenate care a ieşit de pe “poarta tăcutului” şi a intrat direct în Strategia Naţională de Apărare 2020-2024!

Ambasadorul Rusiei a subliniat că interesele strategice ale Moscovei sînt interpretate „incorect”. Valery Kuzmin a subliniat că, în conformitate cu principiul indivizibilităţii securităţii, tratatele internaţionale prevăd că, într-adevăr, naţiunile sînt libere să opteze pentru alianţe de securitate, dar nu în detrimentul securităţii altor state. „Actuala situaţie, care a fost creată pas cu pas prin extinderea NATO, este diferită total şi faţă de situaţia din anul 1997, cînd a fost semnat Tratatul fundamental al relaţiilor Rusia-NATO. De aceea, noi insistăm ca toate forţele militare, infrastructura militară, în special sistemele de atac, sistemele ofensive de armament, să fie retrase de pe teritoriile tuturor statelor care au aderat la NATO după acel termen de 1997. Vă puteţi întreba de ce ar trebui să facem acest lucru. Ei bine, dacă vreţi un sistem echilibrat de securitate colectivă care să funcţioneze, ar trebui să acţionaţi pe bază de reciprocitate. Întrucît Uniunea Sovietică şi apoi Rusia, în anii 1990, au retras toate forţele şi toate bazele militare din toate locaţiile din Europa situate dincolo de frontierele naţionale”, a subliniat ambasadorul rus.

„Pe de altă parte, la Deveselu, există lansatoare de tip MK-41; eu nu sînt expert militar, dar aceste sisteme pot fi readaptate facil şi rapid pentru utilizarea de armament strategic, precum, spre exemplu, rachete de croazieră Tomahawk, iar aceste rachete pot fi armate cu orice tip de focoase, convenţionale sau neconvenţionale. Iar acesta este punctul major. Auzim de multe ori în România că americanii au oferit garanţii şi aşa mai departe. Eu vă pot spune că Baza Deveselu, din ceea ce ştiu eu, a fost vizitată de reprezentanţi ruşi doar o dată, în urmă cu mult timp, cînd erau vizibile doar scînduri şi sfori în perimetrul bazei militare române şi au fost arătate doar planurile viitoarelor instalaţii americane de acolo. Între timp, vă pot spune, cel puţin din informaţiile pe care le-am primit, că nu prea are sens şi nu prea sînt beneficii să fie vizitată această bază, deoarece aceste lansatoare ne sînt binecunoscute, construirea lor şi capabilităţile nu sînt mari secrete în acest moment, pentru întreaga comunitate militară internaţională. Iar eu aş spune că nici o garanţie americană, mai ales la nivel verbal, dacă primiţi garanţii scrise, noi vă felicităm, dar noi nu am primit nici o garanţie americană, căci este o bază americană, am primit doar garanţii verbale, iar acestea sînt doar presupuneri, declaraţii care induc în eroare, că nu sînt îndreptate împotriva Rusiei, am auzit de ani de zile, de zeci de ani astfel de asigurări, iar acum, treptat, ne dăm seama că nu au nimic de-a face cu realitatea. Iar în această privinţă, putem spune că încrederea în Washington şi în NATO, dar mai ales în Washington, din punctul nostru de vedere s-a epuizat complet”.

Vreo reacţie politică românească la aceste declaraţii? Vreun comentariu? A doua zi, Kuzmin a fost chemat la Ministerul Afacerilor Externe să dea explicaţii! Dar, asta aproape că nu contează în economia acestui joc de la care noi am fost excluşi după momentele 2002-2004-2010 cînd păream parteneri smart, cum ar zice trotinetiştii azi, şi nu slugi obediente şi ticăloase. E clar că peste aceste jocuri, peste Europa de Est şi peste Ukraina, Rusia şi SUA, împreună cu Germania şi Franţa, îşi împart sferele de influenţă. Şi nu întreabă pe nimeni! Circul militar este doar pentru tata, pensionar de 80 de ani care-l priveşte speriat la televizor ascultîndu-i pe lătrătorii care văd numai război. Miza este energetică nu militară! Iar România va fi hrană, aliment, pentru vampirii energetici puternici care se înfruntă în timp ce noi chibiţăm. Sau, cum spunea cineva: dacă eşti invitat la cină şi nu ai tacîm la masă, precis eşti în meniu!

Exemplu concret: Gazoductul Nord Stream 2, construit de Gazprom și un consorțiu de firme europene, e o conductă extrem de controversată, despre care state precum România, Polonia, Marea Britanie și țările baltice cred că va crește dependența UE de gazele naturale rusești. Apărătorii cei mai puternici ai gazoductului sînt Germania (beneficiarul major al gazelor, cea care ne invita la masa discuţiilor în vremea lui Adrian Năstase!), Austria și Olanda. În Germania, principalul promotor este SPD, partidul fostului cancelar Gerhard Schroder, acum angajat al Gazprom. Unul dintre adversarii majori ai Nord Stream 2 este SUA, care vor să împiedice creșterea dependenței Europei de gazul rusesc, dar urmăresc și creșterea exporturilor de gaze lichefiate americane spre UE. Nord Stream 2 urmează să aducă gaze naturale de la Vîborg (Rusia) în portul german Greifswald (Marea Baltică), ”sărind” Ukraina și inundînd piața europeană cu gazul rusesc. Nord Stream 2 urmează să dubleze aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia către Germania. Controversa principală legată de Nord Stream 2 constă în faptul că această conductă deviază aprovizionarea cu gaze naturale rusești de la ruta existentă care trece prin Ukraina, ceea ce face ca Ukraina, partenerul UE, să fie privată de taxele de tranzit cruciale pe care Rusia le plătea pînă acum. Ukraina, care se află în conflict deschis cu Rusia încă din 2014, după ce Moscova a anexat Peninsula Crimeea, a avertizat Europa că gazoductul Nord Stream 2 ar putea fi folosit de regimul de la Kremlin și mai ales de Vladimir Putin ca un mijloc de presiune geopolitică.

Gazprom are o participație majoritară. În plus, acțiunii la Nord Stream 2 mai au și companiile Uniper și Wintershall din Germania, compania Engie din Franța, anglo-olandezii de la Shell și austriecii de la OMV. De asemenea, fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, este președintele comitetului acționarilor Nord Stream!

Razumeş? E limpede? Problema României este cum scăpăm de jaful generalizat, de impostori, de trădători şi de blestemul ăsta de asupritori care ne tot trimit la exemple din istorie, nu ne lasă să privim înainte, în viitor. Poate, pentru că pentru noi, românii, nu mai există viitor? Dacă scăpăm de 16 februarie, ziua în care Cassandrele războiului au promis că Putin va invada Ukraina, ar fi cazul să-i cam întrebăm de sănătate pe cei care ne conduc…

COVID 19 LASĂ ARMATA NORVEGIANĂ FĂRĂ CHILOŢI

BMTF, 9 ian – Soldaţii în termen din Norvegia vor trebui de acum încolo să predea, la finalul serviciului lor militar, şosetele, chiloţii şi sutienele (în cazul femeilor) succesorilor lor, armata norvegiană confruntîndu-se cu serioase probleme de stocuri, a anunţat postul public NRK, informează AFP, preluată de Agerpres.

Pînă acum se obişnuia ca soldaţii în termen demobilizaţi să plece din garnizoanele lor cu lenjeria intimă care le fusese repartizată în timpul serviciului lor militar.

Însă pandemia de COVID-19 a complicat în mod serios fluxurile de aprovizionare, determinînd anul trecut armata norvegiană să-i invite pe recruţi să restituie cele mai intime obiecte din echipamentul lor.

Acum, cînd am ales să reutilizăm această parte din echipament, acest lucru ne ajută să avem o cantitate mai mare în circulaţie şi să creştem capacitatea de livrare a echipamentului. Avem foarte puţine în stoc, a explicat purtătorul de cuvînt al serviciului de logistică al armatei norvegiene, Hans Meisingset, pentru NRK.

Cu toate acestea, un reprezentant al militarilor în termen a criticat deficienţe recurente, susceptibile să afecteze capacităţile operaţionale. Grave penurii de echipamente şi îmbrăcăminte pot afecta disponibilitatea operaţională şi, în cel mai rău caz, securitatea soldatului, a reacţionat Eirik Sjohelle Eiksund pentru publicaţia specializată Forsvarets Forum.

Apărînd frontiera nordică a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în faţa Rusiei vecine, Norvegia menţine serviciul militar unisex şi convoacă în fiecare an circa 8.000 de tineri şi tinere să-şi efectueze serviciul militar, ceea ce reprezintă doar o parte din acest segment de vîrstă.

FUGA DIN BAGRAM

BMTF, 6 iulie – Am fost extrem de frustrat că nu am putut fi present la retragerea trupelor române din Afghanistan, după 19 ani de misiuni în acest Teatru de Operații. Ministerul Apărării Naționale a invocat inatacabilul context de Securitate, pentru cunoscători, acest motiv nestînd în picioare.

Realitatea este că retragerea trupelor NATO și SUA din Afghanistan seamănă cu o fugă! Relatările de la fața locului confirmînd acest lucru, iar Bagramul este mărturie!

Haosul a pus stăpînire pe baza aeriană din Bagram după plecarea trupelor americane din ceea ce a fost cea mai mare fortăreaţă militară a forţelor internaţionale din Afghanistan, lăsînd o senzaţie de îngrijorare în rîndul afghanilor cu privire la impactul retragerii, relatează luni EFE într-un comentariu.

Bagram, situată la circa 70 kilometri de Kabul, a fost abandonată de ultimul grup al forţelor americane la puţin după miezul nopţii, vinerea trecută, pe întuneric şi fără nici un avertisment.

„Am aflat vineri dimineaţă, în jurul orei şase, pentru că (americanii) nu ne-au informat cu privire la ultima plecare a ultimului grup” de militari, a declarat pentru EFE un funcţionar de securitate afghan, recent transferat la baza aeriană din Bagram. „Măcar ne-ar fi putut face favoarea să ne informeze de abandonarea bazei de către ultimul lor om”, a acuzat acesta.

Cînd forţele afghane au pătruns în Bagram, vineri dimineaţa, baza fusese deja luată cu asalt de localnici care au escaladat zidurile fortăreţei, au jefuit şi chiar au încercat să dărîme zidurile pentru a scoate vehiculele din interior, informează Agerpres.

„Cînd am aflat, ne-am grăbit să intrăm în bază pentru a evita jafurile, am arestat vreo 70 de persoane, altele au fugit”, a relatat oficialul afghan.

La 1 mai, după aproape 20 de ani de război, forţele coaliţiei au început retragerea din Afghanistan a celor 2.500 de militari americani şi 7.000 de militari ai NATO, proces care este de aşteptat să se încheie la începutul lunii septembrie.

Înainte de aceasta, şi trupele italiene şi germane din provinciile Herat şi Balkh şi-au abandonat bazele în timpul nopţii, fără a-şi anunţa retragerea.

„Au invadat Afghanistanul fără acceptul afghanilor şi acum au plecat fără să se coordoneze cu forţele noastre de securitate. Aceasta este o dovadă a apatiei şi indiferenţei acestora faţă de poporul afghan şi faţă de ţara noastră”, s-a plîns Ibrahim, un comerciant în vîrstă de 28 de ani care vinde fier vechi în apropiere de baza de la Bagram.

Pînă acum, Bagram se putea vedea de la depărtare ca un oraş luminos şi inclusiv satele din împrejurimi foloseau curent electric de la bază. „Astăzi, toate luminile puternice au fost stinse, zona se aseamănă cu un cimitir, americanii au lăsat în urmă un cimitir, nu o bază aeriană”, spune Ibrahim pentru EFE.

La apogeul său, baza a adăpostit pînă la 100.000 de militari ai coaliţiei, iar de aici au fost lansate majoritatea operaţiunilor aeriene şi atacuri împotriva insurgenţilor în două decenii de război.

Baza a fost echipată cu tehnologie modernă de război de către forţele americane şi, în ciuda constantelor atacuri cu rachete şi obuze din partea talibanilor, nimeni nu se simţea nesigur în interior, datorită complexului sistem de apărare.

Bagram adăposteşte în continuare o controversată închisoare în care sute de combatanţi au fost deţinuţi de-a lungul anilor.

Acum, „fiecare hangar şi încăpere din bază este întunecoasă ca un mormînt, nu există electricitate, nu ştim de unde să pornim generatoarele de electricitate”, a declarat pentru EFE o altă oficialitate din domeniul securităţii. Fiecare turn de supraveghere are uşi protejate cu parole, dar americanii nu au lăsat codurile de acces, „iar soldaţii noştri nu au putut folosi aceste porţi pentru a urca în turnurile de supraveghere”, a explicat el.

În prezent, afghanii trebuie să pornească baza cu echipament de bază, pentru că americanii – spune oficialul citat – „au înlăturat toate sistemele de apărare şi supraveghere şi echipamentul modern pe care le foloseau pentru securitatea bazei”.

Retragerea SUA din baza strategică de la Bagram are efecte negative şi asupra securităţii şi vieţii de zi cu zi a cetăţenilor din jurul bazei şi din satele învecinate. Locuitorii se tem pentru siguranţa lor şi o posibilă sosire a talibanilor în zona lor.

„Nu ştim ce să facem după asta, ar trebui să părăsim ţara sau nu? Pentru că nici guvernul nu se află într-o situaţie prea bună”, a declarat un localnic, Rashid.

Retragerea forţelor SUA şi ale NATO coincide cu creşterea atacurilor talibanilor, care de la 1 mai au capturat peste 80 de centre de district şi asediază mai multe capitale provinciale.

TALIBANII EN-FANFARE

BMTF, 11 iun – Retragerea trupelor SUA și NATO din Afghanistan se dovedesc deja tragice, dar vor deveni catastrofale pentru poporul afghan, greu încercat de aproape jumătate de veac de război continuu.

Talibanii îşi continuă cuceririle teritoriale în Afghanistan, preluînd controlul asupra a încă două districte, unul din ele de importanţă strategică, transmite agenția Agerpres, citînd surse internaționale.

După două zile de lupte intense între talibani şi forţele de securitate în districtul Arghanj Khwa, provincia nord-estică Badakshan, militarii au fost forţaţi să abandoneze ultimele puncte de control pe care le mai deţineau, au precizat consilierii locali Abdullah Naji Nazari şi Mahboob-ul Rahman Talaat.

Potrivit consilierilor, districtul are o importanţă strategică, fiind situat la doar 10 km de capitala provinciei, Faizabad, şi asigurînd legătura cu cel puţin alte 10 districte.

În sudul Afghanistanului, talibanii au cucerit un alt district din provincia Uruzgan, au anunţat doi membri ai parlamentului provinciei, Bismillah Jan Mohammad şi Qudratullah Rahimi.

Forţele de securitate din districtul Chinartoo s-au alăturat insurgenţilor pentru că nu mai primiseră nici un fel de provizii, au spus parlamentarii.

După Gizab, acesta este al doilea district din Uruzgan care a căzut în mîinile talibanilor în ultimele zile.

În cursul nopţi de marţi spre miercuri, cel puţin 10 genişti au fost ucişi şi alţi 14 răniţi într-un atac taliban asupra unui centru de deminare din provincia Baghlan, în nordul Afghanistanului, a anunţat Ministerul de Interne.

Miercuri a fost a cincea zi consecutivă în care insurgenţii au reuşit să preia controlul asupra unor districte.

De la 1 mai, de cînd a început retragerea oficială a forţelor americane şi a celorlalte trupe NATO din Afghanistan, cel puţin 14 districte au intrat sub controlul talibanilor.

Luni, şeful Comandamentului central al armatei americane (CENTCOM), generalul Kenneth McKenzie, a informat că retragerea trupelor americane, care ar trebui să se încheie pînă la 11 septembrie, a fost realizată în proporţie de aproximativ 50%.

Afghanistanul are 34 de provincii şi circa 400 de districte.

Conform unui raport ONU, talibanii au capturat anul trecut cinci districte, dintre care patru au fost recucerite de forţele guvernamentale în numai cîteva zile.

Pentagonul analizează acum dacă să ceară autorizaţie pentru a întreprinde lovituri aeriene în sprijinul forţelor de securitate afghane în situaţia în care capitala Kabul sau un alt oraş important se va afla în pericol să fie cucerit de talibani, a scris New York Times.

Back in Iraq

BMTF, 14 mai – Ajutat de medici și oameni de afaceri sirieni din Timișoara, în februarie 2003 începea aventura mea irakiană care se încheia în 2010! Un taxi mă duce de la Damasc la Bagdad în primele zile din februarie în plină eră Saddam Hussein. Ajung la Hotel Mansour, pe malul Tigrului. Acolo îl cunosc pe Doctor, cel mai oltean dintre irakieni și pe Dragoș Tăbăran, corespondentul TVR, care mă pun în temă. Pe 6 februarie începeam relatările la RRA. Viața în Bagdad era destul de liniștită iar noi nu aveam altceva mai bun de făcut decît să o cunoaștem. Locuiam într-un hotel de stat, pe Strada Haifa, foarte aproape de viitoarea Zonă Verde – în care ajungeai făcînd stînga pe Strada Yafa – , vis-à-vis de Ministerul Informațiilor și aproape de Cinematografia iraqiană. Pe unul din geamurile camerei mele se vedea Podul Sinak scăldat în lumină. Al-Mansour era un cartier select, la Vest de Tigru, învecinat cu Kadhimiya. Peste pod, în Est, era Adhamiyah și Karadah, locuri pe care aveam să le cunosc foarte bine. Pe 8 februarie 2003, transmiteam din Baghdad: “În ciuda optimismului afişat de locuitorii Baghdadului, tonul vehement al discursului rostit aseară de preşedintele american G. W. Bush, nu mai lasă loc îndoielilor: va fi război în Iraq! Și a fost! Am părăsit Iraq-ul în 2010.

După 11 ani de la retragere, Armata Română se întoarce în teatrul de operaţii Iraq, unde va participa cu 150 de militari, mijloace şi echipamente la misiunea extinsă a NATO (eNMI), desfăşurarea de forţe urmînd să aibă loc începînd cu luna iulie a acestui an.

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat participarea, „în urma analizei solicitărilor NATO”, la propunerea prim-ministrului Cîţu, după consultarea CSAT şi cu informarea Parlamentului. „România şi-a manifestat interesul pentru consolidarea profilului său internaţional, ca factor de stabilitate şi promovare a valorilor NATO privind securitatea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu şi de garant furnizor de securitate, parte a angajamentelor naţionale asumate în raport cu aliaţii şi partenerii pentru susţinerea eforturilor Alianţei”, se arată în scrisoarea trimisă Parlamentului de şeful statului.

Noua misiune extinsă a NATO în Iraq are 4.400 de militari, Bagdadul fiind interesat de consolidarea parteneriatului cu Alianţa Nord-Atlantică, pe fondul reducerii prezenţei americane pe teritoriul țării. În Irak, Armata Română va asigura şi „un element de sprijin naţional, suplimentar faţă de statul de organizare” al eNMI pentru asigurarea sprijinului logistic şi a legăturii cu elementele de comandă naţionale.

Misiunea românilor va fi sub egida NATO şi a Coaliţiei Globale contra Statului Islamic. În acest moment, la comanda eNMI se află Michael Lollesgaard, un general danez cu trei stele. Teoretic, misiunea este una non-combat.

Concret, militarii români se vor ocupa cu formarea şi perfecţionarea forţelor de securitate irakiene pentru ca acestea să se poată descurca singure în faţa unor ameninţări.

La 20 martie 2003, forţele americane au pătruns masiv în Iraq pentru a-l răsturna de la putere pe fostul dictator Saddam Hussein, care a fost apoi executat.

În momentul declanşării Operation Iraqi Freedom (OIF), au fost desfăşuraţi în Irak circa 150.000 de soldaţi americani, susţinuţi de alţi 120.000 de militari americani din exterior. La invazie au participat şi 40.000 de britanici. Efectivele OIF erau în 2006 de 165.000 de persoane, Washingtonul luînd hotărîrea să trimită întăriri – 30.000 de militari – pentru a încerca să stăvilească explozia de violenţe din ţară. Potrivit statisticilor, cel puţin 126.000 de civili iraqieni au murit în conflict, arată Neta Crawford, profesor la Boston University. La aceştia se adaugă 20.000 de soldaţi şi poliţişti iraqieni şi peste 19.000 de rebeli. Potrivit organizaţiei britanice IraqBodyCount.org, pierderile civile s-ar situa între 104.035 şi 113.680 din 2003. În ceea ce priveşte coaliţia, Statele Unite au pierdut 4.474 oameni, dintre care 3.518 în luptă. Au fost răniţi peste 32.000 de militari americani, potrivit cifrelor Pentagonului. Marea Britanie a pierdut şi ea 179 militari.

Circa 1,75 milioane de irakieni s-au refugiat în ţările vecine sau au fost mutaţi în ţară, arată ONU.

11 septembrie 2021

BMTF, 14 apr – Talibanii au anunţat marţi că nu vor participa la conferinţa la nivel înalt de la Istanbul, dedicată viitorului Afghanistanului, înainte ca toate forţele străine să părăsească teritoriul ţării, informează AFP, preluată de Agerpres. „Pînă cînd toate forţele străine nu se vor retrage complet din patria noastră, nu vom participa la nici o conferinţă care va lua decizii cu privire la Afghanistan”, a anunţat, pe Twitter, Mohammad Naeem, purtătorul de cuvînt al talibanilor în Qatar.

Anterior, în cursul zilei de marţi, executivul american a anunţat că toate trupele americane vor pleca din Afganistan „necondiţionat” pînă pe 11 septembrie, dată ce va marca 20 de ani de la atacurile din 2001 din Statele Unite.

Conferinţa de pace cu privire la Afghanistan propusă de SUA era prevăzută să aibă loc la Istanbul (24 aprilie – 4 mai) cu participarea reprezentanţilor guvernului de la Kabul şi ai talibanilor, conform unui anunţ făcut marţi de ministerul turc de externe.

Washingtonul a făcut presiuni ca reuniunea să aibă loc înainte de 1 mai, data limită pentru retragerea trupelor sale din Afghanistan, conform acordului semnat în februarie 2020 la Doha cu talibanii.

Din septembrie 2020, talibanii şi guvernul afghan negociază la Doha pentru a ajunge la un acord de pace, însă discuţiile nu au dus încă la nici un rezultat concret.

SUA doresc, conform unui plan dezvăluit de presă, formarea unui guvern interimar care i-ar include pe talibani, care forțează, în teren, prin ample acțiuni militare și atacuri repetate împotriva forțelor afghane de securitate.

Cel puțin 23 de membri ai forțelor de securitate afghane au fost uciși și alte zeci au fost rănite în mai multe atacuri talibane chiar în prima zi a Ramadanului. Atacurile au fost efectuate în provinciile Balkh, Badakhshan, Logar, Baghlan și Takhar.

Zece soldați au fost uciși în Balkh, trei în Logar, șase în Baghlan, unul în Takhar și trei în Badakhshan.

Liderii religioși au spus că continuarea războiului în Afghanistan, în special în timpul Ramadanului, este împotriva principiilor islamice.

Între timp, președintele Ashraf Ghani și Abdullah Abdullah, șeful Înaltului Consiliu al Reconcilierii Naționale (HCNR), în mesaje separate pentru Ramandan au cerut talibanilor să oprească războiul și să fie de acord cu încetarea focului.

„Cu ocazia Ramadanului, fac apel la grupul talibanilor să oprească războiul, violența și dușmănia cu poporul, îi chem din nou pe talibani să onoreze vocea poporului afghan pentru încetarea focului durabilă”, a spus Ghani.

Ultimele incidente:

Marți, cel puțin trei civili au fost uciși și 24 răniți – 18 civili și șase polițiști – într-o explozie cu mașină-capcană în PD1 din orașul Farah, a declarat pentru TOLOnews Taj Mohammad Jahed, guvernatorul Farah.

Cel puțin 10 membri ai Armatei Naționale Afghane (ANA) au fost uciși și alți trei au fost răniți într-un atac taliban în provincia nordică Balkh luni seara, au declarat marți surse locale. Atacul a avut loc într-un avanpost din satul Sar Asyab din districtul Chimtal din provincia Balkh, au spus sursele, adăugînd că „alți cinci membri ai forței de securitate au fost luați ostatici de talibani”.

Talibanii și-au asumat responsabilitatea pentru atac. Corpul de armată 209 Shaheen a confirmat moartea a 5 soldați.

Pe baza statisticilor Ministerului de Interne de la Kabul, în ultimele trei săptămîni, Afghanistanul a fost martor la 1.400 de incidente de securitate și atacuri talibane în care au fost uciși 60 de civili și alți 164 au fost răniți, inclusiv femei și copii.

Joe Biden a decis ca trupele americane să rămînă în Afganistan dincolo de data de 1 mai prevăzută într-un acord cu talibanii dar acestea vor pleca „fără condiţii” pînă la 11 septembrie, ziua în care se împlinesc 20 de ani de la atentatele din 2001 din SUA, a anunţat marţi un responsabil american citat de AFP.

„Vom începe o retragere ordonată a forţelor rămase înainte de 1 mai şi intenţionăm să retragem toate trupele americane din ţară înainte de împlinirea a 20 de ani de la 11 septembrie”, le-a declarat el jurnaliştilor, dînd asigurări că această plecare va fi „coordonată” şi simultană cu a altor forţe din cadrul NATO.

„Le-am transmis talibanilor, fără cea mai mică ambiguitate, că vom răspunde cu forţă oricărui atac împotriva soldaţilor americani în timp ce efectuăm această retragere ordonată” şi în condiţii de siguranţă, a adăugat el.

SUA au intervenit în Afghanistan după atentatele asupra turnurilor gemene din New York şi a Pentagonului. Armata americană a alungat rapid de la putere regimul taliban de la Kabul, acuzat că a găzduit organizaţia jihadistă Al Qaeda, responsabilă de atentate şi pe liderul său Osama bin Laden, dar apoi a rămas blocată în acest conflict.

Pentru a pune capăt celui mai lung război din istoria SUA, administraţia precedentă a lui Donald Trump a încheiat în februarie 2019 un acord cu talibanii.

Responsabilul american a avertizat marţi că retragerea decisă de Joe Biden, care urmează să vorbească public miercuri despre acest dosar sensibil, va fi una „fără condiţii”.

ȘI CU… ȘI CU SUFLETUL ÎN RAI…

În ultimele 72 de ore, în timp ce românașul era ocupat cu ale lui, Ukraina a atacat pozițiile separatiștilor din Estul țării. Rusia a masat forțe importante la frontieră. SUA și NATO (deci, și România!) a anunțat că vor veni în sprijinul Ukrainei, China a avertizat NATO că… nu e cazul să se bage! Agenția de presă EFE sintetizează, deși a fost Paște și pentru ei:

Tensiunea în Donbas – scena unui conflict armat încă din 2014 între forţele proguvernamentale ukrainene şi rebeli separatişti susţinuţi de Rusia – s-a amplificat odată cu acuzaţiile reciproce între Kiev şi Moscova de mobilizare a trupelor şi de pregătiri pentru o posibilă ofensivă, provocînd îngrijorarea SUA şi a NATO, comentează sîmbătă agenţia de presă EFE.

Preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski a acuzat Moscova „că-şi arată muşchii” la graniţa cu autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk şi îşi sporeşte prezenţa trupelor în zonă sub acoperirea unor exerciţii militare.

În ultimele zile, Kievul a lansat o intensă activitate diplomatică pe lîngă partenerii săi internaţionali, în special SUA şi NATO, pentru a avertiza despre escaladarea situaţiei din estul ţării.

Zelenski şi-a asigurat vineri susţinerea preşedintelui american Joe Biden, care şi-a reafirmat „sprijinul de neclintit pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ukrainei în faţa agresiunii ruse care continuă în Donbas şi în Crimeea”.

Kievul acuză Moscova de uciderea a patru soldaţi ukraineni la sfîrşitul lunii martie de către rebelii separatişti într-o încălcare a încetării focului în vigoare din 2015, ceea ce ridică numărul de morţi în rîndurile ukrainene la 20 de la începutul anului, cărora li se adaugă 57 de răniţi.

Conform datelor ONU, conflictul din Donbas s-a soldat cu circa 14.000 de morţi de la declanşarea sa în 2014.

Serviciul de informaţii militare al Ukrainei a tras un semnal de alarmă, denunţînd că Rusia a început pregătiri cu scopul de a forţa armata ukraineană să răspundă la „acţiuni ostile” pe linia de demarcație a forţelor în Donbas.

Aceasta ar servi drept scuză pentru ca Rusia să-şi sporească prezenţa militară în teritoriile separatiste din estul Ukrainei prin introducerea unor „unităţi regulate” cu pretinsul scop de a „proteja cetăţeni ruşi”, avînd în vedere că zeci de mii de ukraineni din Donbas au primit deja paşapoarte ruseşti.

„O tentativă a forţelor de ocupaţie ruse de a pătrunde mai mult în adîncimea teritoriului ukrainean nu poate fi exclusă”, susţine Kievul.

Acest scenariu a fost deja utilizat în 2008 în Osetia de Sud, cînd trupe georgiene au intrat pe teritoriul regiunii separatiste în urma unor provocări, căzînd în capcana Moscovei, potrivit unor experţi independenţi ruşi, ceea ce a declanşat intervenţia militară a Rusiei, sub pretextul „impunerii păcii”, care a condus la recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud, precum şi a celeilalte regiuni separatiste georgiene Abhazia de către Federaţia Rusă.

„De-a lungul frontierei ukrainene, în zonele ocupate temporar şi în Crimeea au fost desfăşurate 28 de grupuri tactice ruseşti la nivel de batalion”, declarase marţi şeful Statului Major al armatei ukrainene, generalul Ruslan Homaceak, în parlament.

Ţinînd cont de aceasta,”s-a luat o decizie de consolidare a grupării forţelor comune pe teritoriul regiunilor Doneţk şi Lugansk (la graniţa cu Rusia) şi în sectorul Crimeii”, a adăugat el.

Kremlinul a răspuns că Rusia îşi deplasează sau îşi mobilizează trupele pe teritoriul său „după cum îi convine”. „Acest lucru nu ar trebui să deranjeze pe nimeni şi nu reprezintă o ameninţare pentru cineva”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al preşedinţiei ruse.

Aşa cum au informat surse EFE din cadrul Alianţei cu sediul la Bruxelles, NATO este îngrijorată de „activităţile militare recente la scară largă ale Rusiei în Ukraina şi în împrejurimile sale”, problemă care a fost discutată în cadrul reuniunii Consiliului Atlanticului de Nord, care a avut loc joi.

Preşedinţia ukraineană a denunţat circa 600 de încălcări ale armistiţiului de la începutul anului şi a acuzat Rusia că încearcă să „torpileze” procesul de pace, precum şi regimul de încetare a focului în vigoare din februarie 2015 şi care a fost consolidat în iulie 2020.

Prin urmare, pentru a contracara concentrarea de trupe ruse la frontieră şi a preveni eventuale provocări militare, Kievul a propus vineri reprezentantului NATO în Ukraina, Alexander Vinnikov, organizarea de exerciţii comune între armata ukraineană şi trupele aliate.

Măsurile de descurajare ar presupune patrule aeriene comune în spaţiul aerian ukrainean sau, aşa cum a sugerat ambasadoarea canadiană Larisa Galadza, creşterea nivelului de pregătire de luptă a trupelor din ţările Alianţei care se învecinează cu Ukraina.

În cadrul unei convorbiri telefonice cu ministrul de externe ukrainean Dmitri Kuleba, secretarul de stat american Antony Blinken şi-a exprimat „preocuparea” pentru situaţia securităţii în estul Ukrainei.

În acelaşi timp, ministrul apărării Lloyd Austin a mers mai departe, asigurîndu-l pe omologul său ukrainean Andrei Taran de angajamentul SUA de a ajuta Ukraina să îşi consolideze capacitatea militară pentru a se putea apăra mai eficient împotriva agresiunii ruse, potrivit departamentului său.

„În cazul escaladării agresiunii ruse, SUA nu vor lăsa Ukraina singură şi nu vor permite ca aspiraţiile agresive ale Rusiei împotriva Ukrainei să se realizeze”, a declarat Austin, potrivit Kievului.

În replică, Peskov a avertizat vineri că o posibilă desfăşurare a trupelor SUA pe teritoriul ukrainean va duce la creşterea tensiunilor în apropierea frontierelor ruse şi a spus Moscova va fi constrînsă atunci să adopte măsuri suplimentare de securitate.

Se remarcă un interes sporit al Administrației Biden față de Ukraina, fie doar și prin prisma afacerilor familiei pe fostul teritoriu sovietic, precum și o nouă încercare a Ukrainei de a atrage în conflict țările NATO, prin diverse declarații și acțiuni diplomatice. Asta la scurt timp după ce oficialii democrați de la Kiev au acuzat România de masacrul de la Fîntîna Albă!

Și cu… și cu sufletul în rai…

PACE ÎN AFGHANISTAN: 21 DE MORȚI ÎN TREI ZILE!

BMTF, 19 noi – Cel puțin șapte civili, inclusiv femei și copii, au fost uciși și alți șase au fost răniți într-un atac cu mortiere, „taliban”, în orașul Kunduz din nord-estul miercuri seară, a declarat Ministerul Apărării (MD) într-un comunicat.

Incidentul s-a petrecut în zona Taloka din orașul Kunduz, unde o bombă de mortier a lovit „case civile”, se arată în comunicat.

În ultimele zile, districtul Dasht-e-Archi și orașul Kunduz sînt martorii unor ciocniri grele între forțele de securitate afghane și talibani.

Doi soldați ai ANA au fost uciși și alți patru au fost răniți într-un atac taliban asupra unui avanpost de securitate din provincia nordică Baghlan, marți seara, au declarat surse de securitate.

Atacul a avut loc asupra unui avanpost al armatei în zona Saif Khan din orașul Pul-e-Khumri, centrul Baghlanului, au spus sursele.

Sursele au declarat că „talibanii au incendiat un vehicul al armatei și au luat în captivitate cinci soldați”.

Oficialii locali din domeniul sănătății au declarat că șase răniți au fost duși la spitalul Baghlan în urma atacului.

Cel puțin 12 membri ai poliției locale afghane au fost uciși și alți 10 au fost răniți într-un atac taliban în provincia Badakhshan din nord-estul luni seară, a declarat marți o sursă de securitate.

Sursa a declarat că talibanii au atacat luni un avanpost de securitate din districtul Jurm, provincia Badakhshan, iar patru membri ai poliției locale au fost luați captivi de militanți.

„Talibanii au incendiat două vehicule militare și au luat echipament militar în avanpost”, a spus sursa.

Dar poliția din Badakhshan a declarat că cel puțin 10 membri ai forțelor de securitate au fost fie uciși, fie răniți în urma atacului.

Poliția a spus că atacul talibanilor a fost „respins” de forțele de securitate.

Talibanii și-au asumat responsabilitatea pentru atac

Violența rămîne ridicată în țară, în ciuda eforturilor continue de pace de la Doha. Oficialii afghani și străini au declarat că nivelul de violență din țară este inacceptabil.

Și totuși, Administrația Trump a anunțat retragerea totală a trupelor americane din Afghanistan și Iraq, în ciuda protestelor aliaților săi.

NATO îşi menţine angajamentul faţă de misiunea în Afghanistan, în ciuda anunţului privind reducerea efectivelor americane la nivelul de 2.500 înainte de jumătatea lui ianuarie 2021, a anunţat miercuri purtătoarea de cuvînt a alianţei, Oana Lungescu.

NATO îşi va continua misiunea de instruire, consiliere şi asistenţă pentru forţele de securitate afghane. Ne menţinem de asemenea angajamentul de finanţare a acestora până în 2024, a afirmat Lungescu.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a ţinut legătura cu Statele Unite şi ceilalţi aliaţi, se mai arată în declaraţie.

Stoltenberg avertizase deja despre retragerea militară prematură, avertizînd că Afghanistanul ar putea redeveni o platformă pentru teroriştii internaţionali care atacă ţări occidentale.

Secretarul american interimar al apărării, Christopher Miller, a anunţat marţi că din Iraq şi Afghanistan vor fi retraşi cîte 2.500 de soldaţi. Conform presei americane, în prezent Statele Unite au circa 4.500 de militari în Afghanistan şi 3.000 în Iraq.

Preşedintele Donald Trump a promis încetarea angajamentelor împovărătoare în străinătate şi a implicării SUA în aşa-numite războaie fără sfîrşit. Forţele americane sînt prezente în Afghanistan din 2001, cînd au invadat ţara în urma atacurilor de la 11 septembrie. NATO şi-a asumat conducerea eforturilor internaţionale de securitate în Afghanistan din 2003.

Anul acesta, Washingtonul a ajuns la un acord cu talibanii privind retragerea cu anumite condiţii a militarilor americani în 2021, după 19 ani de război.

NATO PĂRĂSEȘTE AFGHANISTANUL PÎNĂ LA CRĂCIUN

BMTF, 9 oct – Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reafirmat joi decizia Alianţei de a-şi retrage forţele din Afghanistan „împreună” cu Statele Unite, după anunţul preşedintelui Donald Trump al unei retrageri pînă la Crăciun, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Am decis împreună să mergem în Afghanistan. Împreună vom face ajustările forţelor şi vom părăsi ţara împreună”, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă alături de şeful guvernului Republicii Macedonia de Nord, Zoran Zaev.

Misiunea Resolute Support a NATO din Afghanistan este formată din 12.000 de militari din 38 de ţări, inclusive România, dintre care 8.600 de americani. Statele Unite au şi alte trupe desfăşurate în această ţară.

Anunţurile preşedintelui SUA vor fi discutate în cadrul unei reuniuni a miniştrilor apărării Alianţei din 22 octombrie.

Aliaţii europeni şi-au exprimat în mod repetat iritarea faţă de anunţurile preşedintelui Trump cu privire la această problemă, iar Pentagonul a dat de fiecare dată asigurări că nici o decizie nu va fi luată unilateral.

Donald Trump, în plină campanie electorală, şi-a anunţat miercuri dorinţa de a retrage toţi militarii americani din Afghanistan pînă la Crăciun, adică mai repede decît este prevăzut în acordul dintre Statele Unite şi talibani, dar nu a precizat dacă sînt vizate forţele americane desfăşurate în cadrul misiunii NATO.

Jens Stoltenberg a insistat asupra necesităţii de a evita ca Afghanistanul să redevină „un sanctuar pentru terorişti”.

„Am mers în Afghanistan după atacurile teroriste asupra Statelor Unite din 11 septembrie 2001, după ce a fost invocat articolul 5. Misiunea NATO avea iniţial peste 100.000 de militari angajaţi în operaţiuni de luptă. Astăzi, NATO are 12.000 de militari responsabili cu consilierea şi instruirea forţelor afghane”, a reamintit el.

„Dintre aceste trupe, o mare parte sînt europene şi canadiene”, a precizat el.

„Luarea deciziilor va depinde de condiţiile de pe teren”, a mai spus Jens Stoltenberg. Ele vor fi luate „împreună” între aliaţi, a insistat el. „Mesajul nu s-a schimbat”, a conchis el.

Jens Stoltenberg a prezentat poziţia Alianţei la ultima reuniune a miniştrilor apărării din 12 februarie.

DROGURI ȘI CORUPȚIE ÎN POLIȚIE

BMTF, 28 august – Cel puțin patru civili și un soldat afghan au fost uciși miercuri seară într-un atac taliban din nordul provinciei Parwan, a declarat o sursă din securitatea private, aflată la Kabul. Atacul a avut loc în satul Sayad din districtul Bagram al provinciei, miercuri seara, a afirmat sursa.  

Talibanii au vizat, de asemenea, un vehicul civil care trecea prin zonă și patru civili au fost uciși, iar alți trei au fost răniți, a adăugat aceasta.

Inspectorul general american pentru reconstrucția Afghanistanului (SIGAR), citînd rapoarte ale agențiilor afghane, a declarant, zilele acestea, că aproape jumătate din toate forțele de poliție din regiunile de sud ale Afghanistanului folosesc droguri!

„Direcția Generală pentru Securitate Internă din Afghanistan, în parteneriat cu Direcția Națională de Securitate, a constatat că aproximativ 50% din polițiștii din provinciile Kandahar, Zabul, Helmand și Uruzgan au folosit droguri”, a declarat SIGAR. De asemenea, mai grav este că „50% pînă la 70% din pozițiile de încadrare ale poliției sînt, de fapt, „ soldați fantomă ”, a spus SIGAR, ceea ce înseamnă că personalul înscris în evidențe nu există!

Raportul SIGAR spune că:

Direcția Generală pentru Securitate Internă (GDIS) a arestat aproximativ 1.025 de oficiali din poliție și guvern în ultimul an, ca parte a campaniei anti-corupție, a amenințării infiltrărilor insurgenților, contra-insider, și a eforturilor de contra-spionaj. GDIS, parteneriat cu Direcția Națională de Securitate în cadrul unei  evaluări a amenințărilor specifice în provinciile Kandahar, Zabul, Helmand și Uruzgan, a constatat că aproximativ 50% din poliția din aceste provincii consumă droguri și 50% pînă la 70% din încadrările poliției erau fictive.

„Guvernul a cheltuit milioane de afgani combătînd drogurile, dar, nu au obținut nici un rezultat… în schimb, auzim că 50% din personalul poliției afghane consumă droguri”, a declarat Abdul Baseer Osmani, membru al parlamentului afghan.

Conform raportului, un număr de oficiali din structurile de securitate (40) au fost destituiți pentru implicarea lor în fapte de corupție, pensionați sau trecuți în rezervă, inclusive adjunctul ministrului de interne. Potrivit CSTC-A, acest viceministru avea control asupra tuturor centrelor de pregătire ale poliției

În ceea ce privește incertitudinea politică, SIGAR a declarat: „CSTC-A a raportat că incertitudinea politică la nivel național, provocările COVID-19 și violența continuă au influențat negativ eforturile luptei anti-corupție.  CSTC-A a primit mai multe rapoarte despre tentative de interferență din partea comandanților militari și a oficialilor aleși în investigațiile contracorupției. „

Potrivit raportului SIGAR, eșecul de a combate corupția din instituții poate duce la încetarea finanțării americane către forțele afghane în viitor.

SIGAR a declarat că pînă în martie 2020, MOI a raportat că a executat 171 de mandate și avea 84 restante. Din cele 171 de mandate executate, autoritățile afghane au eliberat imediat pe toți, cu excepția a patru inculpați!

Armata română acționează în sprijinul partenerului afghan cu Echipe de Consiliere, cea de la Kandahar acționînd în sprijinul Corpului 205 al Armatei Naţionale Afghane şi Districtul 404 de poliţie, la Centrul Regional de Pregătire Militară din Kandahar în cadrul TAAC- South.

Dacă poliţiştii şi militarii afghani au dobîndit priceperea de a lupta cu talibanii, de a-şi utiliza efficient resursele limitate, de a folosi armamentul greu şi cel de infanterie, acest lucru se datorează în mare măsură consilierilor români.

VICTIME ÎN KANDAHAR ȘI TALIBANI ELIBERAȚI

BMTF, 14 august – Cel puțin patru civili au fost uciși, iar alți șase au fost răniți în explozia unui dispozitiv exploziv amplasat pe marginea drumului din provincia Kandahar, joi dimineață, a declarat poliția Kandahar într-un comunicat difuzat în această dimineață.

Incidentul s-a petrecut în districtul Panjwai, după ce un vehicul civil a lovit IED-ul pe marginea drumului, se arată în comunicat.

„Trei femei și un copil au fost ucise și patru copii, o femeie și un bărbat au fost răniți în explozie”, se scrie în comunicat.

Victimele au fost duse la spitalul din apropiere pentru tratament, potrivit oficialilor.

Nici un grup insurgent nu și-a asumat răspunderea pentru explozie.

Duminică, cel puțin opt civili au fost uciși în explozia unui IED, în districtul Arghistan din provincial Kandahar, cînd un vehicul civil a lovit o bombă amplasată pe marginea drumului din satul Sheen Nari, din district.

În Afghanistan unde România are dislocaţi cei mai mulţi militari în teatrele de operaţii, cu toate eforturile forţelor naţionale afghane de securitate şi apărare şi ale forţelor coaliţiei de a limita abilitatea grupărilor insurgente de a executa atacuri cu victime în masă, atît insurgenţii talibani, cît şi membrii grupării afiliate aşa numitului ”Stat Islamic” (ISIS) ISIS-Kurasan (ISIS-K) continuă să utilizeze cu aparentă eficacitate atacurile cu DEI şi sinucigaşe teroriste.

Tot astăzi, autorităţile afghane au anunţat că au început eliberarea celor 400 de talibani a căror ieşire din detenţie condiţionează începerea negocierilor de pace cu insurgenţii, transmit AFP şi Reuters.

Purtătorul de cuvînt al Consiliului de securitate naţională, Javid Faisal, a transmis pe Twitter că un grup de 80 de deţinuţi a fost eliberat joi.

Soarta acestor 400 de talibani a fost unul din principalele obstacole în începerea negocierilor, amînate în mod repetat, între insurgenţi şi guvern, care se angajase să procedeze în prealabil la un schimb de prizonieri.

O ‘loya jirga’, compusă din mii de demnitari, responsabili ai statului şi şef tribali, a acceptat duminică principiul eliberării celor 400 de talibani. A doua zi, preşedintele Ashraf Ghani a semnat un decret ordonînd punerea lor în libertate.

Unii dintre aceşti deţinuţi au fost implicaţi în atacuri soldate cu moartea unor afghani şi cetăţeni străini, iar 44 dintre ei sînt supravegheaţi în mod special de SUA şi de alte ţări pentru rolul rolul avut în atacuri împotriva unor ţinte de prim-plan.

Autorităţile de la Kabul au eliberat deja aproape 5.000 de talibani, dar refuzaseră pînă acum să facă acelaşi lucru cu ultimii 400 de captivi.

Eliberarea de criminali înrăiţi şi traficanţi de droguri va reprezenta, după toate probabilităţile, un pericol pentru noi, pentru (SUA) şi pentru lume, a avertizat Ghani joi, într-o videoconferinţă organizată de think-tank-ul Council on Foreign Relations de la Washington.

Pacea are un cost, iar prin această punere în libertate plătim cel mai greu preţ, ceea ce înseamnă că pacea va avea consecinţe, a avertizat preşedintele afghan.

Nu trebuie ca talibanii să caute să obţină o poziţie dominantă  în negocieri, a mai spus preşedintele afghan, care a lăsat să se înţeleagă că acestea ar putea dura mult timp, făcînd aluzie la acordul bilateral semnat în februarie între talibani şi administraţia de la Casa Albă, dornică să retragă cît mai curînd posibil trupele americane din Afghanistan, lăsînd securitatea  țării și a Administrației de la Kabul doar în seama Forțelor de Securitate afghane. Forţele naţionale de securitate şi apărare afghane au ajuns la o încadrare cu personal de aproximativ 245.000 (total militari şi poliţişti atît din cadrul Ministerului Apărării, cît şi din cadrul Ministerului de Interne), dar, deşi Congresul SUA le-a alocat de la începutul invaziei în Afghanistan aproximativ 82,5 miliarde USD, se pare că acestea nu au încă o mentalitate combativ-ofensivă şi nici capacitatea operaţională necesare executării de operaţii independente împotriva elementelor insurgente sau teroriste.

Activităţile executate în scopul organizării, echipării, instruirii, creării, reconstruirii, consilierii şi asistenţei în ajutorul eforturilor afghane de planificare, alocare de resurse, generare, întrebuinţare, transfer, sprijin şi susţinere a forţelor speciale de securitate şi apărare, precum şi a instituţiilor care asigură sprijinul acestora au reprezentat principalul effort al Misiunii NATO, Resolute Support. Asistenţa de securitate acoperă în prezent o gamă largă de operaţii, de la angajarea militară, la răspuns la criză şi operaţii de contingenţă şi, dacă este cazul, pînă la operaţii sau campanii de luptă majore.

”Forţele afghane de apărare convenţionale şi în particular Poliţia afghană sînt un coşmar fără speranţă şi un dezastru. Şi asta deoarece rotim unităţi care nu sînt antrenate să facă consiliere, instruire şi asistenţă o dată la 6 luni sau la 9 luni, după care pleacă acasă”.

În aceste condiții, talibanii controlează, în prezent, jumătate din ţară şi aproape 60% din populaţie pactizează cu aceştia, în special sunniţii pashtuni. Or, revenirea la putere a talibanilor, după 20 de ani de prezenţă americană şi NATO în Afghanistan demonstrează inutilitatea civilizării forţate a unor spaţii de interferenţă geografică şi strategică. Ruşii au încercat între 1979 şi 1989 şi au dat greş!

RETRAGEREA AMERICANĂ DIN AFGHANISTAN DĂ UNDĂ VERDE VIOLENȚELOR

BMTF, 11 august – SUA intenţionează o retragere militară suplimentară din Afghanistan în funcţie de progresele negocierilor de pace interafghane, astfel încît efectivele rămase să fie inferioare cifrei de 5.000 la finalul lunii noiembrie, a indicat Pentagonul, într-un comunicat emis luni, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Traiectoria noastră actuală prevede ca numărul de militari americani în Afghanistan să fie inferior cifrei de 5.000 până la sfîrşitul lui noiembrie, a precizat ministerul american al apărării. Ca întotdeauna, aceste retrageri rămîn supuse unor condiţii şi vor fi puse în practică după consultarea Congresului şi în coordonare directă cu aliaţii şi partenerii noştri din NATO, a adăugat Pentagonul, potrivit căruia prezenţa militară americană în Afghanistan rămîne centrată pe capacităţi, nu pe cifre.

Într-un interviu acordat săptămîna trecută site-ului de informaţii Axios, preşedintele Donald Trump evocase cifra de 4.000 pînă la 5.000 de militari pînă la alegerile din noiembrie.

În prezent, Statele Unite au desfăşuraţi 8.600 de militari în Afghanistan, conform unui acord bilateral semnat la 29 februarie, la Doha, între Washington şi talibani. În baza acordului, toate trupele străine urmează să părăsească Afganistanul în primăvara lui 2021, în schimbul unor angajamente de securitate asumate de talibani.

Aceste retrageri dau undă verde reizbucnirii violențelor prin crearea unui vid de Securitate în teren și în bazele de instrucție ale forțelor afghane.  

În această dimineață, cel puțin o persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite în  explozia unei mine magnetice care a vizat un vehicul în Kabul, a confirmat poliția într-un comunicat.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei locale 07:00 în zona Khairkhana din PD11 din Kabul, se arată în comunicat.

Nici un grup insurgent, inclusiv talibanii, nu a revendicat răspunderea pentru explozie.

Luni, datele guvernamentale consultate de sursa noastră arată că cel puțin 80 de civili au fost uciși și alți 95 au fost răniți în incidente de securitate în ultima săptămînă, după încetarea focului convenită de Eid.

Datele sînt cuprinse între 3 și 9 august.

Cel mai mare număr de victime a fost în Nangarhar (49 de morți sau răniți), iar cel mai mic a fost în Kabul (1).

Incidentele de securitate au avut loc în 26 de provincii, inclusiv Kabul, Laghman, Nuristan, Uruzgan, Herat, Badakhshan, Parwan, Paktia, Wardak, Badghiș, Sar-e-Pul, Ghor, Farah, Daikundi, Helmand, Balkh, Kunar, Logar, Takhar , Nimroz, Kapisa, Zabul, Kandahar, Baghlan, Ghazni și Nangarhar.