Etichetă: OPORTUNITATE

O MIZĂ UKRAINEANĂ CU MULTE ZEROURI

BMTF, 21 iun – Lideri politici şi de afaceri din întreaga lume se reunesc miercuri la Londra, pentru discuţii cu privire la căile de reconstruire a Ukrainei în timpul şi după războiul acesteia cu Rusia, informează BBC.

Marea Britanie va oferi aproape trei miliarde de dolari în garanţii de împrumuturi de la Banca Mondială.

În cele din urmă, este posibil ca însăşi Rusia să achite o parte a costurilor, fie prin despăguburi sau prin active îngheţate…

Estimările costurilor de reconstruire a Ukrainei depăşesc deja peste 300 de miliarde de lire sterline şi continuă să crească, aşa că va fi necesară şi contribuţia sectorului privat, transmit corespondenţii BBC. The New York Times a citat o predicție conform căreia eforturile de reconstrucție vor costa 750 de miliarde de dolari.

Este, însă, puţin probabil ca liderii de afaceri să investească, dacă există riscul ca angajaţii lor să fie ucişi, clădirile lor să fie distruse, iar banii lor să fie folosiţi inadecvat, aşa că la conferinţa de miercuri vor fi analizate noi forme de asigurări de război, noi modalităţi de reformare a instituţiilor Ukrainei, transmiţînd, totodată, un semnal Moscovei cu privire la angajamentul pe termen lung al Occidentului faţă de viitorul economic al Ukrainei.

 „Este evident că companiile americane pot deveni locomotiva care va face din nou să înainteze economia mondială”, a declarat președintele Zelenski, elogiind BlackRock, JP Morgan și Goldman Sacks. „Altele”, a spus el, „au devenit deja parte a modului nostru de viață ukrainean.”

Camera de Comerț de la Kiev a numit Ukraina „cel mai mare șantier de construcții din lume”.

Reconstrucția Ukrainei va fi, potrivit NYT, o „goană după aur… Rusia își întețește ofensiva, intrînd în al doilea an de război, însă deja colosala sarcină a reconstrucției este evidentă. Sute de mii de locuințe, școli, spitale și uzine au fost distruse, la fel ca instalații energetice esențiale și kilometri de șosele, de căi ferate și porturi maritime. Inevitabil, profunda tragedie umană este și o uriașă oportunitate economică.”

Anul acesta, JP Morgan și Zelenski au semnat un protocol în care este stipulat că Morgan va ajuta Ukraina la reconstrucție.

CRIZELE ŞI OPORTUNITĂŢILE DE SCHIMBARE ÎN BINE

Erau criza şi evoluţia ei, predictibile? Citite într-o cheie de securitate naţională, eu zic că DA! Imbecil folosit, sau nu, cuvîntul CRIZĂ rămîne unul dintre cel mai utilizat, iar înţelesurile sale sînt multiple. Originea sa este în greaca antică. Pe vremea lui Platon, verbul KRINEIN avea înţelesul de „a judeca” sau „a decide”, însă esenţialul etimologiei cuvîntului rezidă în noţiunea de DECIZIE.

Sigur, CRIZA are mai multe definiţii iar actul gestionării acesteia se numeşte MANAGEMENTUL CRIZEI. Nu am să cad în damblaua didactică – deşi îmi vine uneori, uitîndu-mă la tv! – însă, am să reproduc o definiţie a crizei, atribuită lui Charles Hernu, fost ministru francez al apărării – acuzat că ar fi fost agent KGB! – între 1981 şi 1985, în perioada preşedinţiei lui Francois Mitterrand, de către autoarea Alexandra Schwartzbrod în cartea sa „Un preşedinte care nu iubeşte războiul” (Ed. Plon, 1995, pag.34): „Criza este acea formă de înfruntare neconcretizată, destinată a cîntări greu în balanţa decizională a celuilalt, pentru a-l constrînge să renunţe la interesele sale legitime şi a obţine de la el concesii care nu corespund mizei, pentru a evita riscul războiului total”! În momentul de faţă, CRIZA reprezintă o accelerare a redistribuirii puterii în sistem.

Definiţia transcrisă reflectă cîteva puncte interesante: existenţa unor decizii importante de luat fără a avea acces la ansamblul informaţiilor, cu timp limitat şi tensiune ridicată; aspectul relativ şi niciodată absolut al crizei; perceperea crizei ca un ansamblu de ameninţări, pericole, riscuri şi vulnerabilităţi; ruptura cu un status quo şi amînarea stării de echilibru; şi… posibilitatea confruntării militare!

Teoretic, dacă CRIZA reprezintă un moment de ruptură în interiorul unui sistem organizat, ea este, deci, UN FENOMEN ACUT şi nu cronic, precum în România ultimilor 30 de ani, cu o dinamică de hotărîri anormale şi extraordinare! Aceasta fiind cheia transcrierii fenomenelor la care luăm parte, implicaţiile ei determină măsuri specifice pe termen lung, o gîndire coerentă şi măsuri constante – specifice, mai degrabă serviciilor speciale – ori, politicienii gîndesc în cicluri electorale, scurte, de 4-5 ani. Doar previzibilitatea ameninţărilor permite o planificare corectă a răspunsului.

CRIZA ESTE PURTĂTOARE DE RISCURI PENTRU SECURITATEA NAŢIONALĂ, iar o ţară cum e România, angajată într-un amplu proces de transformare internă, firească după aderarea la NATO şi UE, generează, inevitabil, o vulnerabilitate generală sporită, atît la modificările profunde ale mediului internaţional, dar şi la atacurile diverselor „entităţi”, ţara noastră fiind plasată în acel spaţiu de POWER POLITICS pe Continentul European. Deci, cu atît mai mult avem nevoie să acţionăm coerent şi în cicluri lungi, după o evaluare a riscurilor şi vulnerabilităţilor.

Între ameninţări şi starea mediului internaţional există o strînsă interdependenţă. Astăzi, multipolarismul – a cărui evoluţie rapidă a fost determinată de Războiul din Iraq, a dus, pentru SUA (putere unipolară după căderea URSS şi destrămarea sistemului bi-polar) la un consum accentuat de putere. Criza modifică ierarhiile puterii şi geografia acesteia, dinspre Occident spre Asia de Est şi dinspre actorii statali spre cei non-statali, exercitînd o presiune uriaşă asupra arhitecturii instituţionale şi de securitate de după Al 2-lea Război Mondial.

Acesta este şi al doilea element fundamental al „cheii”: consumul accelerat de putere al SUA a transferat resurse financiare incredibile, dinspre stat înspre actorii non-statali, reprezentaţi de ONG-uri, bănci, companii. Îşi mai aminteşte cineva? La izbucnirea crizei PRIME, SUA au transferat primele bani de la buget în conturile unor instituţii financiare care au speculat cu active toxice, întărindu-le şi slăbind structura de rezistenţă a statului. Această „mită” nu a făcut altceva decît să mute actorii non-statali în Europa, declanşînd teroarea financiară la care asistăm astăzi.

Astăzi, lupta pentru STATUT, PUTERE ŞI INFLUENŢĂ se dă între state şi între actori statali şi non-statali. După cum se poate vedea, din cei doi ani pandemici, bătălia este pe viaţă şi pe moarte! Capitalismul liberal a reuşit să decupleze economia financiară de cea reală, astăzi, activele speculative depăşind de 11 ori PIB-ul mondial! Valoarea l-a făcut pe Valentin Lazea, de la BNR să spună , la un moment dat, despre acest fenomen că „este împins la limitele nebuniei”! Rezultatul este accentuarea conflictualităţii internaţionale.

Într-un astfel de mediu, ameninţările se diversifică, însă ameninţarea asimetrică generată de actorii non-statali rămîne cea mai importantă, pe termen scurt, imediat, cel puţin. Aceştia speculează lipsa de capacitate a statelor de a le controla acţiunile şi se bazează pe imprevizibilitatea acţiunilor lor. Iniţiativa le aparţine, de aceea statele doar reacţionează în loc să prevină!

Statul naţiune pe care îl cunoaştem astăzi de la Pacea Westfalică, în relaţia cu alte state a dezvoltat pîrghii de cooperare: tratate, înţelegeri, protocoale, sancţiuni. Cu actorii non-statali, aşa ceva NU există, ba chiar relaţiile sînt bizare. De exemplu, agenţiile de rating reprezintă un barometru pentru investitorii privaţi care se regăsesc ca actori principali în orice politici de dezvoltare statală. Deci, dependenţa statului de actorii non-statali a devenit o vulnerabilitate. Ba mai mult, ameninţarea financiară nu mai acţionează secvenţial ci concomitent şi necesită un răspuns imediat, deci, o măsură de criză care, de cele mai multe ori nu are nimic în comun cu democraţia sau cu regulile „ortodoxiei” guvernării.

Incapacitatea de răspuns a statelor – şi, deci, a elitelor politice – reprezintă, la rîndul ei o ameninţare actuală, care, suprapusă peste o vulnerabilitate structurală, combinată cu un „trup slab” al statului-naţiune, depăşeşte capacitatea statului de a o combate! Situaţia mă determină să spun că elita politică este subdezvoltată şi incapabilă de viziune pe termen lung, dincolo de ciclurile electorale, atunci cînd nu este complet descreierată sau vîndută intereselor actorilor non-statali! Din păcate, situaţia comatoasă din România este determinată ŞI de faptul că ţara noastră, după 32 de ani, nu dispune de un sistem coerent de formare a acestora. Clientelismul, impostura, ticăloşia şi lipsa de competenţă fac ca destul de rar să apară oameni potriviţi la locurile potrivite, fapt ce afectează grav coerenţa unor instituţii fundamentale! O guvernare diminuată – generată şi de faptul că actul de guvernare ţine de capacitatea elitelor chemate să-l exercite – rea, proastă, permite infiltrarea actorilor non-statali în zone cheie ale deciziei, producînd vulnerabilităţi structurale în procesul de decizie.

Ideograma chineză ce reprezintă noţiunea de CRIZĂ pune accentul pe două idei: PERICOLUL şi OPORTUNITATEA. Primul, pentru a fi evitat, al doilea, pentru a fi folosit! Există indivizi, care se agită mai puţin, sau deloc, la televizor, dar care ştiu că o CRIZĂ, alături de negociere şi război, REPREZINTĂ UN MECANISM UTIL PENTRU EVOLUŢIA SISTEMULUI INTERNAŢIONAL. Deşi este un instrument greu de mînuit – din cauza caracterului său tumultos – ea se dovedeşte un puternic „transformer” în raporturile dintre state şi diverşi alţi actori şi un mijloc de recalibrare a sistemului internaţional. Deci, e departe de a fi inutilă! Să o folosim şi în România să schimbăm din temelii clasa politică!