Etichetă: PANDEMIE

DE LA COVID LA VARIOLĂ, DRUMUL FRICII GLOBALE TRECE PRIN MELITOPOL

Nu sînt genul lăudăros. Nu mi-a plăcut niciodată să ies în faţă, cum procedează unii, ca păduchele, şi să spun că eu sînt cel mai frumos şi deştept dintre traci. Am citit cam tot ce s-a scris în ultimii 20 de ani despre terorism, securitate şi insecuritate, în patru limbi, studii ştiinţifice şi cărţi teoretice. Cam la ce am avut acces. Şi am avut! Am avut şansa să am acces la una dintre cele mai importante biblioteci universitare în materie de apărare şi securitate. Tot ce am citit era scris în limbaj de specialitate şi se adresa specialiştilor sau celor direct interesaţi de fenomen. Mai puţin profanilor! Care, în opinia mea, ar fi trebuit să fie familiarizaţi cu mersul lumii, într-un limbaj mai accesibil. De aceea, în urmă cu vreo 12 ani mi-am propus să traduc situaţiile de insecuritate importante, într-un limbaj comun. Analizele le-am transpus în limbaj de cartier, uşor, facil, accesibil. Adică, analize de gang! Pentru că, situaţia lumii din prezent este total fără precedent în istoria cunoscută. Atît de integrată, cu consecinţe globale immediate. Iar noua tehnologie schimbă paradigma de putere cu care ne-am obişnuit. Un stat mic, cu resurse financiare şi super-tehnologizat, poate pune mari probleme unor state mari şi puternice, considerate a fi în vîrful lanţului trofic al afacerilor militare. Mai trebuie să spun ceva: singurul aspect în care globalizarea nu funcţionează (deocamdată, dar se lucrează intens, la Davos, la asta!) este în legătură cu prezenţa, încă, a statelor naţiune. Mai ales în Europa! Lucrul acesta se va schimba, poate mai repede decît ne imaginăm. Dacă în trecut, statul era guvernat fără ca opinia marii majorităţi a populaţiei să fie luată în seamă, spre sfîrşitul sec. 19-lea începutul sec. al 20-lea, guvernele se puteau baza pe o mobilizare a popoarelor, inimaginabilă. De aici şi natura “de masă” a războaielor mondiale! În ziua de azi, ce gîndeşte populaţia şi ce este pregătită să facă, este mai dirijat decît oricînd în istorie, astăzi, “factorii de decizie”(nu neapărat guvernamentali!) manipulînd opinia publică la o scară fără precedent, care l-ar face pe Goebbels să plîngă închis în wc-ul şcolii!

Noutatea imperiului global al SUA, în comparaţie cu imperiile istorice – britanic, mai ales, dar şi cel olandez, spaniol etc – îl reprezintă dorinţa declarată de dominaţie globală, de a opera pe întreaga planetă, din Marea Chinei de Sud în Marea de Azov. Prin contrast, ruşii în perioada de vîrf a comunismului, erau perfect conştienţi şi, în ciuda retoricii Războiului Rece, nu au încercat niciodată o dominaţie globală, la modul serios. O altă diferenţă constă în forţa iniţială. Spre deosebire de predecesoarele istorice, SUA este o ţară vastă continental, cu una dintre cele mai mari populaţii de pe glob, în continuă creştere, spre deosebire de Europa a cărei piopulaţie continuă să scadă şi să îmbătrînească. Teritoriile sale vaste sînt motivul pentru care SUA nu au practicat niciodată colonialismul! Cu excepţia unei scurte perioade de la sfîrşitul sec. 19! În schimb, a operat cu state dependente şi satelite, administrate de oameni corupţi şi servili intereselor de la Washington. SUA au nevoie de platforme de luptă înaintate, baze militare permanente, FOB-uri planetare, aşezate acum, în sec. 21, pe teritorii a căror administrare politică şi economică nu fac parte din sfera de interes, şi sînt “predate”, de cele mai multe ori, unei clici de spoliatori profesionişti internaţionali, care acţionează direct, sau prin intermediul cozilor de topor locale. În perioada Războiului Rece, SUA şi-au consolidat poziţia de “far al democraţiei occidentale”, dominînd comerţul cu arme, în detrimentul Europei, opunîndu-se cu consecvenţă unui potenţial militar independent european. De aici şi disensiunile cu Franţa gaullistă, dar ăsta e un alt subiect!

Colapsul URSS a lăsat SUA singura putere globală care s-a “etalat” nemilos în ultimii 30 de ani. Politica democrată de la Washington practicată în ultimii şapte ani pare celor din exterior atît de nebunească, încît este greu de înţeles ce anume se intenţionează, dar este evident că o afirmare publică a supremaţiei globale prin forţa armelor şi a ingineriei sociale este ceea ce există în minţile oamenilor care domină în prezent luarea deciziilor politice la Washington. Acest comportament agresiv nejustificat istoric, a făcut ca mai mulţi analişti şi editorialişti să afirme că alegerea lui Trump în detrimentul binomului Hillary Clinton-George Soros a salvat încă cinci ani de pace pentru Planetă! Lumea e prea complicată, în ziua de azi, pentru ca un singur stat să o domine! Mai ales că America nu vizează să cucerească lumea întreagă! Ci doar să meargă la război, să se întoarcă acasă, fără să-şi asume administrarea păcii, ulterior. Vezi cazul Iraq-ului!

După această introducere, am să încerc o analiză de gang a ciclonului războinic care a prins în braţele furtunii şi România. Vă amintiţi ce scriam la începutul pandemiei de Covid-19? Într-o propoziţie: este un transfer de capital şi putere din buzunarele producătorilor şi negustorilor de armament, în cel al Big Pharma! De 200 de ani, armamentul reprezintă cea mai bună afacere după energie! În perioada războiului din Iraq, de exemplu, numărul firmelor care produceau armament de mici dimensiuni, doar pe teritoriul Statelor Unite!, a crescut de la 250 la peste 700! Aproape de trei ori! Sigur, Constituţia SUA apără portul de armă, iar afacerile cu armament mic, de asalt, sînt constituţionale. E un exemplu “de cartier” raportat la piaţa globală de armament de toate tipurile, şi afacerile conexe: intelligence, black-ops etc.

Big Pharma a încercat o “lovitură de stat”. Şi i-a reuşit! A “desenat” pandemia după toate regulile războiului clasic, de manual. A început cu “fezandarea” populaţiei, frica, spaima globală, întraga punere în scenă şi armate întregi de piarişti care livrau morţi, izolete, spitale depăşite de situaţie. Entuziasm mare în falanga big pharma, doar că pe fondul euforiei succesului apar şi greşeli. În Italia! Sute de sicrie într-o biserică! Imaginea face înconjurul planetei, ajutată de sutele de ong-uri finanţate direct de Big Pharma, sau indirect. Doar că, jurnaliştii italieni, care sînt ei macaronari, dar nu şi proşti, au regăsit fotografia în arhive: provenea de la ultimul mare seism din sudul peninsulei. Morţii erau reali, biserica aşişderea, doar că nu era COVIDUl, ci terremoto! Apar îndoielile, apar noi imagini cu alte locuri din lume, ok! Apare virusul, pe bune, în încercarea de a repara greşeala, se înteţeşte panica la nivel planetar, politicienii vorbesc naţiunilor ca nişte cioclii – spăălaaţiivăăă peee mîîîinii – blochează oraşele, ţările, comerţul, vacanţele. Totul se duce în cap. Se opresc războaiele. Panica e totală. Pac! Vine soluţia! Vaccinul (Cîţu cumpără pentru România şi toată Australia la un loc!) salvator. Începe cumpărarea lui, comenzile, se licitează, se supralicitează, se dau comisioane pentru fiecare doză comandată. Brusc, gaşca de interlopi planetari care conduc popoarele devin putred de bogaţi, iar Big Pharma mută banii din buzunarele lorzilor războiului, a petroliştilor şi găzarilor, a turismului, în propriile buzunare! Mişcare reuşită! Banchete, trotinete, victorioşii fumează şi trag pe nas, deschid sertarele cu băuturi fine. În ţări mai prăpădite, ca a noastră, de exemplu, Big Pharma revendică posturi de miniştri şi PDGi, directori de spitale, sanatorii şi morgi! Primesc fără să punem întrebări. Cînd e vorba de măsurat virusul, chiar dacă are 90-60-90 şi e doar assistant manager, tot e mai mic decît cea mai mică armă comercializată bărbăteşte de industria detronată şi buimăcită.

Vă e clar, dragi cititori, că situaţia nu putea rămîne aşa, iar victoria rapidă şi năucitoare a Big Pharma în faţa complexului militaro-industrial global, a fost doar una de etapă. Şi surprinzătoare! Băieţii mari din businessul global s-au repliat şi în doi ani au revenit în prima linie. Şi-au analizat punctele slabe şi breşele de securitate, au învăţat din caietele de “lecţii învăţate” şi şi-au căutat cea mai sigură portiţă de reintrare în “cîmpul tactic”: Ukraina, un spaţiu pe care îl fezandau demult, de cînd Nancy Pelosi a cîştigat Maidanul. Ăsta e un fel de Eurovision pe zona fostelor state sovietice! Unii actori mobilizaţi de asaltul împotriva Big Pharma, au luat de la început cu două mîini, ca să nu aibă surprize. Energeticul, de exemplu. Gaz şi electricitate. În România… nu mai zic! Şi, gata!

Asta este explicaţia scurtă, pe repede înainte. Restul “informaţiilor” îl primiţi şi dacă vreţi, şi dacă nu, printr-o sumedenie de canale “de informare”, TOATE, sau cu acţionariat din zona armament, energie, petrol, gaze, sau cu spălaţi pe creier şi îndoctrinaţi cu stipendii uriaşe de la bugetul ţării (căutaţi lista pubicată de Roncea în ActiveNews!). Oficiali “subţiri” de la Washington vorbesc precum Rambo, în public, dar şi în privat! Găunoşenia politicii de sprijin total al Ukrainei este clară din felul în care au fost prezentate scopurile în termeni de relaţii publice. Expresii precum: “Exportul de democraţie”, “societatea deschisă”, “democraţie vs. totalitarism” nu mai excită pe nimeni astăzi şi nu pot fi menite construirii unor explicaţii politice, cel mult nişte exprimări pompoase care împănează copleşitorul limbaj propagandistic care a potopit lumea în ultimii doi ani, un indiciu al absenţei unei politici reale (politica este slujitoarea Poporului!) şi demonstraţia subjugării acesteia unor interese străine de interesele popoarelor care suferă consecinţele directe! Nici Biden, nici Zelenski nu fac politică, ci teatru! Singurul lucru care contează este copleşitoarea putere a SUA! Proiectată direct sau prin intermediul imbecililor de serviciu! Placa nu mai este “staaaţi îîîn caaasăăă” ci “Puuutin eee deee viinăăă”. Război mondial. Nuclear (vă amintiţi cu cîtă spaimă vă uitaţi la O televiziune de ştiri afiliată trompetei democrate, de sub măsuţa de cafea, imaginîndu-vă că sînteţi în Cuba rachetelor lui Hruşciov?). Foamete globală. Nişte golani ai economiei de piaţă reacţionînd ca atare cu uleiul, zahărul, mîncarea în general. Din nou spaimă globală. Putin e nebun. Dar, moare! Ce noroc! Nu se va opri decît la Berlin. Ze cere arme, arme şi iar arme. NATO vorbeşte cu toate gurile. Toată lumea-i fericită. Mă rog, fiecare în felul său! Într-o lume în care opinia publică este importantă, presiunea asupra mass-media este firească, mai ales atunci cînd nu eşti ineresat de o lume pe care nu o înţelegi, dar eşti capabil să intervii în mod decisiv prin forţa armată, ori de cîte ori cineva face ceva care nu este pe placul “societăţii deschise”!

Aşa este că nu v-a trecut prin cap să citiţi şi presa din alte părţi? Din Africa de Sud, de exemplu. Sau din Kenya. Sau din Vietnam. Sau din Arabia Saudită şi Kuweit. Oamenii par normali. Este o altă planetă. Nici vorbă de foamete, război nuclear, scumpiri uriaşe! Nimic din toate astea! Lumea îşi revine în simţire şi “în minţi” după COVID-ul care cum a venit, aşa s-a dus. Dacă luaţi pulsul planetei şi în alte părţi decît “sfera de influenţă şi interes” a SUA, veţi citi de un “război regional” între Rusia şi Ukraina, la fel cum sînt cele din Orientul Mijlociu, la fel cum au fost cele din Africa, timp de 50 de ani, despre care nu ştie nimeni şi în care s-au înfruntat, prin interpuşi, tot SUA şi Rusia, fosta URSS! În Ukraina e la fel! Vor avea de suferit TOŢI CEI care se află în siajul celor două puteri aflate în conflict. Vor avea de cîştigat TOŢI CEI care fac parte din complexul militaro-industrial-energetic şi care au promis Democraţilor că vor readuce America în postura de unică mare putere a Secolului 21. De aceea, Biden şi camarila bagă băţul prin gardul Maidanului şi prin Marele Zid chinezesc. Doar, doar… mai face un leu!

Ce face Big Pharma? Poate a schimbat antrenorul. Face brainstorming-uri prin zoom, îşi dă în cărţi şi în maţe de găină neagră. Din cînd în cînd cîte un #rezist mai trage cîte o carte din pachet şi o arată celorlalţi. Ieri, au tras una cu maimuţa. Mîine, cine ştie… caută, clocesc… Hai, noi să fim sănătoşi! Şi cu ochii în televizor!

10 TENDINŢE PENTRU 2022

The World Ahead 2022

BMTF, 18 nov – Dacă 2021 a fost anul în care lumea a întors cîrma împotriva pandemiei, 2022 va fi dominat de necesitatea de a se adapta la noile realități, atît în domenii remodelate de criză (noua lume a muncii, viitorul călătoriilor), cît și ca tendințe mai profunde, cum ar fi ascensiunea Chinei sau accelerarea schimbărilor climatice. Iată zece teme și tendințe de urmărit în anul următor, relatează The Economist.

1. Democrație vs autocrație. Alegerile de la jumătatea mandatului din America și congresul Partidului Comunist din China vor contrasta în mod viu sistemele lor politice rivale. Care este mai bun pentru a oferi stabilitate, creștere și inovație? Această rivalitate se va manifesta în orice, de la comerț la reglementări tehnologice, de la vaccinări la stații spațiale. În timp ce președintele Joe Biden încearcă să adună lumea liberă sub steagul democrației, țara sa disfuncțională și divizată este o reclamă slabă pentru meritele sale.

2. Pandemie pînă la endemie. Urmează noi pastile antivirale, tratamente îmbunătățite cu anticorpi și mai multe vaccinuri. Pentru persoanele vaccinate din lumea dezvoltată, virusul nu va mai pune viața în pericol. Dar va reprezenta în continuare un pericol mortal în lumea în curs de dezvoltare. Dacă vaccinările nu pot fi intensificate, covid-19 va fi devenit doar o altă dintre numeroasele boli endemice care îi afectează pe cei săraci, dar nu pe cei bogați.

3. Îngrijorări legate de inflație. Întreruperea lanțului de aprovizionare și o creștere a cererii de energie au dus la creșterea prețurilor. Bancherii centrali spun că este temporar, dar nu toată lumea îi crede. Marea Britanie este expusă unui risc deosebit de stagflație, din cauza penuriei de forță de muncă post-Brexit și a dependenței sale de gazele naturale scumpe.

4. Viitorul muncii. Există un consens larg că viitorul este „hibrid” și că mai mulți oameni vor petrece mai multe zile lucrînd de acasă. Dar există multe posibilități de dezacord cu privire la detalii. Cîte zile și care? Și va fi corect? Sondajele arată că femeile sînt mai puțin dornice să se întoarcă la birou, așa că ar putea risca să fie trecute cu vederea la eventuale promovări profesionale. Dezbaterile planează și asupra regulilor fiscale și a monitorizării lucrătorilor la distanță.

5. Noul techlash. Autoritățile de reglementare din America și Europa au încercat să țină sub control giganții tehnologiei de ani de zile, dar încă nu au afectat creșterea sau profiturile lor. Acum, China a preluat conducerea, atacîndu-și firmele de tehnologie într-o represiune brutală. Președintele Xi Jinping dorește ca aceștia să se concentreze pe „deep tech” care oferă avantaj geostrategic, nu frivolități precum jocurile și cumpărăturile. Dar va stimula acest lucru inovația chineză sau va înăbuși dinamismul industriei?

6. Creşterea criptomodedelor. La fel ca toate tehnologiile perturbatoare, criptomonedele sînt domesticite pe măsură ce autoritățile de reglementare înăspresc regulile. Băncile centrale caută, de asemenea, să-și lanseze propriile monede digitale, centralizate. Rezultatul este o luptă în trei căi pentru viitorul finanțelor – între mulțimea cripto-blockchain-DeFi, firme de tehnologie mai tradiționale și bănci centrale – care se va intensifica în 2022.

7. Criză climatică. Chiar dacă incendiile, valurile de căldură și inundațiile cresc în frecvență, o lipsă izbitoare de urgență predomină în rîndul factorilor de decizie atunci cînd vine vorba de abordarea schimbărilor climatice. Mai mult decît atît, decarbonizarea solicită Occidentului și Chinei să coopereze, la fel cum rivalitatea lor geopolitică se adîncește. Urmăriți un experiment de inginerie solară care urmează să fie efectuat de cercetătorii de la Harvard în 2022, care eliberează praf dintr-un balon de mare altitudine pentru a diminua lumina soarelui – o tehnică care, în acest ritm, ar putea fi necesară pentru a cîștiga lumii mai mult timp pentru decarbonizare.

8. Probleme de călătorie. Activitatea crește pe măsură ce economiile se redeschid. Dar țările care au urmat o strategie de „suprimare” cu zero covid, precum Australia și Noua Zeelandă, se confruntă cu sarcina dificilă de a gestiona tranziția către o lume în care virusul este endemic. Între timp, aproape jumătate din călătoriile de afaceri au dispărut definitiv. Acest lucru este bun pentru planetă, dar rău pentru turiștii ale căror călătorii sînt subvenționate de călătorii de afaceri cu cheltuieli mari.

9. Cursa spațială. 2022 va fi primul an în care mai mulți oameni vor merge în spațiu ca pasageri plătitori decît angajați guvernamentali, transportați dincolo de atmosferă de firmele rivale de turism spațial. China își va termina noua stație spațială. Realizatorii de film se luptă pentru a face filme în zero-g. Și NASA va prăbuși o sondă spațială într-un asteroid, într-o misiune din viața reală care sună ca un film de la Hollywood.

10. Fotbal politic. Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing și Cupa Mondială de fotbal din Qatar vor aduce aminte despre modul în care sportul poate aduce lumea împreună, dar și despre cît de mari evenimente sportive ajung adesea să fie fotbal politic. Așteptați-vă la proteste îndreptate către ambele țări gazdă, deși boicoturile echipelor naționale par puțin probabile.

ROMÂNIA, STARE DE CATASTROFĂ TOTALĂ

BMTF, 20 oct – România se află de mai multe luni în stare de colaps, culminînd ieri cu cea de catastrofă totală. În timp ce asupra ţării s-au abătut mai multe valuri de crize, concomitente şi succesive, în spaţiul public decidenţii politici se comportă autist, iar propagandiştii încearcă să arunce vina pe Rusia şi partidul lui Simion pentru starea de catastrofă. Marţi, au fost înregistrate în România 18.863 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), în condiţiile în care, din cauza testelor relativ puţine, această cifră reprezintă doar vîrful situaţiei reale! Este un record al numărului infectărilor și al deceselor de la începutul pandemiei în România! Au fost raportate şi 574 decese. RECORDURI LA NIVEL MONDIAL!!! 1.805 sînt internate la ATI, în condiţiile în care numărul real al paturilor de ATI, în România, este de 1500, număr atins la 9000 de cazuri de infectări!

L-am ascultat ieri pe Iohannis, care, după ce a provocat și alimentat criza politică, aruncînd țara în moarte, se spală pe mîini. Într-o punere în scenă ipocrită, cu mască și cu o intonație sacadată, voit pedagogică, Klaus Iohannis a anunțat că nu știe cum s-a ajuns aici. Am ceva legături cu radioul de vreo 30 de ani, iar vocea locatarului de la Cotroceni a sunat şovăielnică, mincinoasă, cu poticneli de citire şi frazare, incapabilă să mă mobilizeze pe mine, cetăţean al acestei ţări, incapabilă să-mi transmită curaj şi încredere. Fără lideri credibili, campania media de vaccinare s-a dovedit un eşec total, iar zecile de milioane de euro aruncate de PNL din bugetul de stat, banii noştri!, în buzunarele unor televiziuni, radiouri şi ziare nu au făcut decît să cumpere politic media şi jurnalişti. Acum, aceştia sînt la fel de vinovaţi ca Iohannis de dezastrul în care ne aflăm şi ar trebui să răspundă în solidar! Cum solidar ar trebui să răspundă şi Cîţu, Rareş Bogdan, Orban & Co. PNL care au făcut guvernarea zob şi au adus țara pe marginea prăpastiei, prin abdicarea premierului PNL de la atribuțiile funcției! Ultima declaraţie a lui Cîţu a fost: bunăstarea este resimţită de fiecare român! Inclusiv de cei morţi şi cei de la terapie intensivă!

Iohannis este primul şi cel mai important vinovat pentru dezastrul de astăzi al ţării. Iohannis este cel care a anunțat că vaccinarea a fost un succes, pandemia a fost învinsă! Iohannis a fost cel care a legitimat, în plin Val 4 și cînd deja se murea mult, un Congres PNL cu 5.000 de oameni într-o sală, și unde nici măcar certificatul de vaccinare nu a fost cerut tuturor la intrare. Iohannis este cel care s-a prezentat la o lansare pe un teren de golf, îmbrăcat publicitar și îndemnîndu-ne pe toți să practicăm golful. Iohannis este cel care a împins țara în criză guvernamentală, din calcule personale, și care nu și-a exercitat rolul constituțional de mediator. Nu a mediat între partide, ci a încercat, politicianist, să mai dea o şansă găştii PNL!

Trec peste faptul că refuză să convoace CSAT şi să preia atribuţiile de comandant suprem în situaţia de catastrofă totală! Marţi, Iohannis a anunţat că astăzi VA CONVOCA… ŞI NE VA ÎNCHIDE! Cică măsuri dure şi nepopulare… Președintele şi-a reclamat, de fapt, dreptul suveran de a se spăla pe mâini şi de a nu trage la răspundere vinovaţii de atare situaţie. Adică, nu va demisiona din viaţa publică!

Și dacă vedem cine și ce a greșit, acum ceea ce mai contează este să depășim această mare cumpănă. Încă o dată, președintele Klaus Iohannis, autorul acestei fraze, și-a arogat poziția de comentator extern, aceea a unui turist care a văzut și acum poate judeca de ce țara merge din înmormîntare în înmormîntare. Greşit, Iohannis! Greşit! Contează cine a greşit! Pentru că greşelile sînt faţă de POPOR nu faţă de Carmen!

La așa politicieni, nici nu mai avem nevoie de inamici. În ultimul Barometru de securitate, 41,2% dintre români consideră incompetența clasei politice ca principală amenințare la adresa securității statului, alături de corupție 46,3%, pandemie 43,3% și criza aconomică 51,5%.

Doar 4,8% consideră că Rusia ar fi o amenințare.

Cînd vine vorba de încredere, armata este cotată cu 86,6% la foarte multă şi multă încredere, pe locul doi fiind biserica cu 70,2%. Generale Ciucă, te rog, nu ne dezamăgi!

Evident, românii nu au încredere în instituţii fundamentale ale statului, precum Preşedintele României, doar 22,7%, Guvern – 19,1%, Parlament – 21,4%. În schimb, românii au încredere în NATO – 67,3% şi UE – 59,2%.

Sondajul a fost realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS), în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) al Academiei Române, în perioada 1 – 10 octombrie 2021, avînd o marjă de eroare maximă admisă a datelor de ±3.1%, la un grad de încredere de 95%.

JURNALIȘTI MORȚI DE COVID-19

BMTF, 8 iun – Cel puţin 1.500 de jurnalişti din 77 de ţări au murit de COVID-19 de la declanşarea pandemiei, a informat luni ONG-ul Press Emblem Campaign (PEC), care a precizat că în luna mai a fost atins numărul record de 200 de ziarişti decedaţi de această boală, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Aproape jumătate – 246 – dintre decesele jurnaliştilor s-a produs în India, care s-a confruntat în acea lună cu cel mai grav val de coronavirus, în timp ce 239 de ziarişti au murit în Brazilia, notează PEC într-un comunicat.

Agerpres notează că secretarul general al PEC, Blaise Lempen, a deplîns faptul că în ţările în dezvoltare progresul campaniei de vaccinare este insuficient pentru dezaccelerarea pandemiei şi a reamintit că jurnaliştii sînt o categorie profesională deosebit de expusă virusului.

ONG a mulţumit în acest sens că unele ţări au inclus jurnaliştii în grupurile prioritare pentru vaccinare şi că unele guverne au luat măsuri pentru a ajuta familiile ziariştilor decedaţi.

Pe continente, America Latină a înregistrat 795 de morţi, peste jumătate dintre decesele consemnate în rîndul ziariştilor, urmată de Asia cu 406 de decese, Europa cu 192, Africa cu 57 şi America de Nord cu 51 de decese de la începutul pandemiei.

În ce priveşte ţările, mass-media indiene au fost cele mai afectate cu cel puţin 246 de jurnalişti decedaţi în ultimul an şi jumătate, deşi, potrivit unor surse, cifra reală ar putea depăşi 400.

După India, cea mai afectată ţară este Brazilia cu 239 de ziarişti morţi de COVID-19, urmată de Peru cu 163 şi de Mexic cu 112.

Următoarele zece ţări cele mai afectate din lume sînt în ordine Columbia, Italia, Bangladesh, Ecuador, SUA şi Iran.

De asemenea în Spania s-au înregistrat 15 decese în rîndul acestor profesionişti de la începerea pandemiei.

PEC notează că numărul real al victimelor pandemiei în rîndul acestei categorii profesionale ar putea fi mai mare, avînd în vedere că unele ţări nu dispun de informaţii fiabile.

Criza a afectat puternic sectorul media, de care tocmai acum avem nevoie pentru a ne oferi informații exacte și a combate dezinformarea.

Media se confruntă cu o scădere masivă a veniturilor din publicitate, iar Parlamentul European se teme că înrăutățirea situației financiare ar putea împiedica-o să transmită informații clare și factuale și să combată dezinformarea cu privire la pandemia de coronavirus.

Într-o rezoluție votată la 17 aprilie, eurodeputații au declarat că dezinformarea pe tema virusului reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, că toți cetățenii ar trebui să aibă acces la informații exacte și verificate și că democrația are nevoie de o presă independentă și suficient finanțată.

Libertatea de exprimare și libertatea și pluralismul media sînt consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE și în Convenția europeană a drepturilor omului.

Pentru a depăși situația critică în care se află media, deputații din comisia CULT au cerut CE să găsească o finanțare de urgență pentru presă.

Au fost deja luate unele măsuri pentru susținerea libertății media și protecția jurnaliștilor. În martie 2020, Uniunea Europeană a pus la dispoziție 5,1 milioane de EUR pentru finanțarea unor proiecte care urmăresc detectarea și împiedicarea încălcărilor libertății presei, identificarea riscurilor de pierdere a pluralismului și susținerea anchetelor transfrontaliere.

3 mai este Ziua mondială a libertății presei. Reporterii fără frontiere (RFF) au publicat ediția din 2020 a Indexului mondial al libertății presei, care ține seama și de pericolele la adresa unui jurnalism liber și corect create de epidemie.

Conform indicelui 2020, Europa rămâne continentul unde libertatea presei este cel mai mult respectată. Majoritatea statelor UE sunt în categoria „bine” sau „destul de bine”. Finlanda, Danemarca, Suedia și Țările de Jos continuă să aibă cele mai bune punctaje.

Deși UE este cel mai sigur loc pentru jurnaliști, RFF avertizează că au existat cazuri de hărțuire și amenințări la adresa jurnaliștilor.

Măsurile de urgență luate de unele guverne ca reacție la epidemia de Covid-19 au avut un impact asupra clasamentului unor țări precum China (confirmată pe locul 177), Iran (locul 173, cu 3 mai jos) și Irak (locul 162, cu 6 mai jos).

Orientul Mijlociu și Africa de Nord continuă să fie regiunile cele mai periculoase din lume pentru jurnaliști, iar în Asia-Pacific s-a înregistrat cea mai mare creștere a încălcărilor libertății presei (cu 1,7 %).

RFF a semnalat că 11 jurnaliști au fost uciși pînă acum în 2020. 2019 a fost anul cu cele mai puține victime din ultimii 16 ani, cu 49 de jurnaliști uciși în întreaga lume, datorită scăderii numărului de morți în conflictele armate (cu 44 % mai puțin decît în anul precedent).

În ciuda unor cifre pozitive, situația generală a libertății media în întreaga lume s-a înrăutățit, iar ostilitatea față de jurnaliști a crescut. Numărul țărilor considerate sigure pentru jurnaliști continuă să scadă, doar 24 % dintre cele 180 de țări fiind clasificate drept „bune” sau „destul de bune” în 2019 și 2020, față de 26 % în 2018 și 27 % în 2017.

Aproximativ 361 de jurnaliști se află în prezent în detenție, în scădere de la 389 de cazuri la sfîrșitul anului 2019. Aproape o treime sînt în China. Restul sînt concentrați în Egipt, Arabia Saudită, Siria, Turcia, Vietnam, Iran, Bahrain și Yemen. Numărul jurnaliștilor ținuți ostatici a rămas stabil în 2019. Ei se află în patru țări: Siria, Yemen, Irak și Ucraina. Cifrele pe 2020 privind ostaticii nu sînt încă cunoscute.

Indicele anual al Reporteri fără frontiere clasifică 180 de țări și regiuni în funcție de gradul de libertate a presei. Țările primesc un punctaj între 0 și 100, ținînd seama de criterii precum pluralismul, independența media, cadrul legislativ, transparența și nivelul abuzurilor față de jurnaliști. Cu cît scorul este mai mic, cu atît nivelul libertății presei în țara respectivă este mai bun.

GLOBALIZARE ŞI TRIBALISM

O lume globală crează probleme globale. O lume globală înseamnă, însă, şi renaşterea orgoliilor locale, fărîmiţare, divizare. Un fel de „unitate în diversitate”. Regiuni întregi doresc independenţa faţă de un „centru” considerat corupt, sau arhaic, bazîndu-se pe tradiţii ancestrale sau, bogăţii subterane pe care le revendică în folos propriu. În multe colţuri ale lumii „Zonele verzi” de genul celor din Baghdad, sînt o realitate, iar „oraşele-stat” par tot mai mult o soluţie de viitor, în timp ce societatea anomizată se re-tribalizează. Globalizarea este re-simţită de fiecare şomer din Caraş-Severin care nu reuşeşte să-şi găsească un loc de muncă la compania americană de la Moldova Nouă. Dar, de fapt,

CE ESTE GLOBALIZAREA?

Am găsit pe Internet cea mai fascinantă definiţie a globalizării: „Întrebare: Care este cea mai adevarată definiţie a globalizării? Răspuns: Moartea prinţesei Diana! Întrebare: Cum aşa ? Răspuns: O prinţesă engleză cu un amant egiptean, are un accident într-un tunel francez, într-o maşină germană cu motor olandez, condusă de un belgian, beat cu wiskey scoţian, urmarită fiind, îndeaproape, de paparazzi italieni pe motociclete japoneze! Prinţesa era tratată de un doctor american cu medicamente braziliene. Şi chestia asta, îţi este trimisă de un român care foloseşte tehnologia lu’Bill Gates, iar tu o citeşti pe o clona de IBM care foloseşte cipuri taiwaneze, cu monitor coreean, asamblate de muncitori din Bangladesh într-o fabrică din Singapore, transportată cu vapoare din India, şi descărcată de sicilieni în porturi, trasportată din nou în camioane conduse de şoferi mexicani şi, în final, vîndută ţie, de evrei! Asta înseamnă globalizare”! Pornind de la acest banc,semnificaţia pozitivă a globalizării este aceea de progres. Schimb de informaţii şi de tehnologie,o economie fără bariere şi fără influenţa politicului, un joc liber al puterilor prezente pe piaţă. Dincolo de înlănţuirea amuzantă, şi deloc improbabilă, gluma ascunde o realitate a secolului nostru: interdependenţa economică şi socială care, însă, modifică din temelii lumea „aşezată” a secolului XX!  În întreaga lume, la începutul secolului XXI, au început să se manifeste schimbări profunde ce au afectat viaţa socială, politică, economică şi militară a statelor. În ultimul timp, ideile privind globalizarea sau termenul de „global” au început să fie tot mai des şi larg utilizate, ajungând să se refere la „orice, de la Internet la hamburger” (Susan Strange. The Retreat of the State: The Diffusion of Power in the World Economy, Cambridge University Press, 1996). Într-un interviu acordat ziarului Times (http://www.timesonline.co.uk) din 13 iunie 2004, Noam Chomsky spunea: „Termenul globalizare a fost însuşit de Putere, atribuindu-i sensul de integrare economică, în care primordiale sînt interesele investitorilor şi numai foarte rar ale oamenilor. A treia cale este o variantă a programelor corporaţiilor de integrare economică internaţională, cu o faţă umană. Mişcările populare care au aparut peste tot nu au fost create în opoziţie faţă de acest program; mai degrabă, putem spune ca au adoptat o altă cale. Nu poate sta la baza lor un singur concept, întrucît sînt vizate o mare gamă de probleme umane. Dar toate abordările se bazează pe concepţii similare despre justiţie şi libertate. Prin contrast, mişcările politice dominate de ideologii sînt superficiale şi neinteresante din punct de vedere intelectual, în afară de înţelegerea relaţiei lor cu Puterea centralizată. Comunitatea serviciilor speciale americane, cu colaborarea unor experţi din lumea universitară şi din lumea afacerilor, a produs recent o prognoză pentru următorii 15 ani. Se aşteaptă ca globalizarea (în sensul dat acestui termen de centrele de putere) să fie aprofundată, conducînd la instabilitate financiară şi o mai mare diviziune economică. Instabilitatea financiară presupune o şi mai mică creştere economică decît în  ultimii 25 de ani de globalizare, care sînt caracterizaţi prin degradarea indicatorilor macro-economici şi sociali. Diviziunea economică presupune că globalizarea nu se va face în sens tehnic (de exemplu, globalizarea raportului între preţuri şi salarii), ci într-un sens ideologizat (concentrarea bogăţiei şi puterii). SUA vor militariza spaţiul extra-terestru, violînd flagrant tratatele internaţionale, pornind de la ipoteza că va creşte diferenţa dintre săraci şi bogaţi, ceea ce va face necesare noile forme ale forţei militare pentru a asigura interesele comerciale şi de investiţii ale SUA intr-o lume zguduită de dezordinile provocate de săraci”.     

Interesante şi concrete explicaţiile date de neo-liberalul american. Şi foarte sigure, în acelaşi timp! Alvin Toffler, citat în postfaţa cărţii PRIMUL RĂZBOI AL MILENIULUI  (Ed. Augusta, 2001, pag.227) de către Mario Balint şi Raico Cornea, remarca în lucrarea sa „Război şi anti-război”, în 1995(!), referitor la „civilizaţia globală”: „A înfiinţa o nouă civilizaţie pe planetă şi a te aştepta apoi la pace şi linişte este culmea naivităţii strategice”! Această realitate, şi efectele ei, care frămîntă planeta, preocupă (şi îngrijorează) lumea, este acceptată, şi impusă, ca într-o uriaşă piaţă. În studiul său : CRIZA,  ACTORII GLOBALI ŞI NOUA ORDINE ; GESTIONAREA SITUAŢIILOR CRITICE   – vulnerabilităţi şi riscuri , Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU scria că globalizarea nu trebuie privită nici ca pe o unire (uniune de state), nici ca pe o invazie (un nou imperialism), ci ca o acceptare a cuceririi şi dominaţiei economice, financiare, informatice, a expertizei traiului mai bun, mai ieftin, mai uşor. E ceea ce se cheamă impunerea culturii dominante, a brandurilor şi logo-urilor de tip McDonald, Coca-Cola, Carrefour, Cora, Kauffland, IBM, Toyota, Mall etc. într-un război dur numit concurenţă acerbă.  « Legea celui puternic devine acquis, oferta şi preţul celui puternic înfrînge răbdarea şi scumpătatea celui slab. Azi, totul se vinde, se negociază, se schimbă. Se cumpără orice: hrană, informaţie, know-how, securitate, mediu ecologic, vizibilitate, loc pe scenă, orientări politice şi politicieni. Deşi nu există, se fac simţite un guvern şi un partid de guvernămînt mondiale. Schengen,UE, ONU, NATO, CEFTA, OPEC, FMI etc. sînt uşi (intrări/ieşiri) ale spaţiului global ». Adică, ce spune autorul studiului este să acceptăm globalizarea ca pe un dat, ca pe un fenomen al naturii, implacabil şi de neoprit.

 Pînă la apariţia Guvernului mondial, globalizarea este, deocamdată, financiară, economică şi culturală. Ordinea internaţională este una corporatistă şi nu interstatală. Capitalismul globalist s-a eliberat de politică. Cele 10 forţe care au făcut Pămîntul plat (Thomas L. Friedman Pământul este plat. Scurtă istorie a secolului XXI, Polirom, 2007 citat de Conf. George Cristian Maior în cursul său „Globalizarea şi antiglobalizare. Proiecţii asupra evoluţiei fenomenului terorist”.) generează în fiecare zi transferuri de suveranitate, în detrimental statului-naţiune şi în profitul organismelor supranaţionale: ONU, NATO, UE, politic vorbind, şi în favoarea pieţelor organizate sau a marilor grupuri industriale, financiare sau comerciale mondializate. Entităţi de orice natură, economică, financiară, culturală, se eliberează de frontierele teritoriale şi de normele juridice naţionale. La fel ca ştiinţa, globalizarea poate fi considerată  sau “un dar de la Dumnezeu”, sau “o unealtă a Diavolului”. Depinde din ce parte priveşti! Globalizarea uneşte şi dezbină, apropie şi desparte, omogenizează dar şi diversifică, coagulează, dar şi fărîmiţează, sporeşte bogăţia dar extinde şi aria sărăciei. Analistul Ilie Şerbănescu, reamintea cititorilor în articolul: “Globalizare cu sens unic”, apărut în Revista 22, că “Globalizarea accentueaza mereu si mereu discrepantele. 1% dintre cei mai bogati oameni din lume detin 40% din averile totale mondiale, in timp ce 50% din populatie acumuleaza doar 1% din averi – este concluzia unui raport al  Institutului Mon dial de Cercetare si Dezvoltare Eco­nomica (WIDER) de la Universitatea Na tiunilor Unite”.

Xavier Raufer, în volumul „Cele 13 capcane ale haosului mondial” (Ed. Corint, 2004, pp. 27-28) face o trecere în revistă a „locomotivelor” globalizării: „Dintre cele 100 principale puteri economice ale lumii (state şi întreprinderi laolaltă!), 51 nu mai sînt state-naţiuni, ci corporaţii multinaţionale. Printre primele 60 de puteri economice ale lumii (înainte de declanşarea Crizei economice, n.a.) mai găsim: Mitsubishi, Royal Dutch Steel, Itochu, Exxon, Toyota, General Electric, BP. Dintre primele 60 de puteri mondiale, primele 22 sînt state, iar pe cea de-a 23-a poziţie se află General Motors, chiar în faţa Danemarcei, iar pe locul 26 Ford Motors, chiar în faţa Norvegiei! Principalele 200 de grupuri mondiale reprezintă 30% din activitatea economică planetară”. 100 de întreprinderi mondializate impun legea lor economiei globului, scria şi publicaţia „Liberation”, în 28 septembrie 1999. Cifra lor de afaceri colectivă, în 1998, este de 2.100 miliarde de dolari, o dată şi jumătate PIB-ul Franţei. Aceste 100 de grupuri deţin active de 1800 miliarde de dolari în afara ţărilor lor de origine şi au peste 6 milioane de angajaţi în lume. Primele 500 de grupuri mondiale reprezintă 70% din comerţul mondial legal! La rîndul lor, Mario Balint şi Raico Cornea, în cartea „Primul război al mileniului” (op.cit. pp. 229-232), atarg atenţia asupra discrepanţelor generate de globalizare. „80% din întreaga tehnologie planetară este gestionată de 20% din statele şi populaţia planetei. Rata demografică este, în schimb, net în defavoarea statelor bogate. Populaţia ţărilor sărace creşte de 3 ori mai repede şi este tot mai tînără, în timp ce Vestul se împuţinează şi îmbătrîneşte, ceea ce duce la mari dezechilibre pe piaţa muncii şi a asigurărilor sociale. Emigranţilor economici li se alăturau, în anul 2001, potrivit raportului UNHCR, 22,3 milioane de refugiaţi. Tot la începutul anului 2001, penuria alimentară afecta 33 de ţări şi peste 60 de milioane de persoane necesitau „urgenţă alimentară”, potrivit FAO. Acelaşi raport arăta că mai mult de 30% din populaţia globului suferă de malnutriţie. 826 de milioane de persoane subalimantate sînt expuse unei insecurităţi alimentare cronice. Bolile sînt şi ele prezente în tabloul global. Din cauza lipsei de iod (740 de milioane de persoane suferă de carenţe de iod!), peste 16 milioane de oameni suferă de cretinism şi peste 49,5 milioane manifestă felurite carenţe cerebrale. Lipsa fierului şi anemia afectează peste 2 miliarde(!) de persoane, iar 140 de milioane prezintă mari carenţe de vitaminare, în special Vitamina A. Lipsa acesteia duce la afecţiuni oftalmice. Rămas sin gur şi atotstăpînitor, capitalul a abandonat reţinerile, a aruncat la coş comportamentul de tip „political correctness” şi a dat iama în zonele albe ale expansiunii sale, „înnegrindu-le” cu mare viteză şi fără a privii în jur. Părînd a fi călare pe si tua ţia lumii, capitalul internaţional nu se ara tă dispus să renunţe la profit în favoarea sprijinului social planetar pe care îl lasă în grija organismelor internaţionale şi a statelor-naţiune. Este foarte posibil ca în acest secol, pe fundalul destructurării tot mai accentuate a statului-naţiune, să asistăm la confruntări între bogaţi şi săraci, între corporaţii şi organizaţii non-guvernamentale radicale, sau între statele-naţiune şi proprii cetăţeni. Împotriva săracilor, năpăstuiţi nu doar de soartă, dar şi de globalizare – nu poţi lupta nici cu arme nucleare, nici cu cele mai sofisticate tehnologii, căci săracii n-au, de fapt, ce pierde!

STATUL-NAŢIUNE ÎNTR-O LUME GLOBALĂ

În epoca globalizării, valorile fundamentale ale statului-naţiune, aşa cum îl cunoaştem azi, sînt din ce în ce mai vulnerabile. Xavier Raufer (op.cit. pag. 9) este de părere că globalizarea porneşte de la ideea diminuării importanţei statului-naţiune şi afirmă că « ordinea internaţională nu mai este una exclusiv inter-statală ». Statul-naţiune, în accepţia sa occidentală, clasică, a apărut după Revoluţia franceză. În sec. al 19-lea, naţiunea, bazată în principal pe limbă, cultură şi tradiţie comune a oferit un cadru adecvat pentru creşterea economică, securitate, stabilitate, îmbunătăţirea nivelului de trai şi afirmare în arena internaţională. După prima conflagraţie mondială a crescut numărul de state-naţiuni, fenomen amplificat prin de-colonizarea de la sfîrşitul celui de Al Doilea Război Mondial. După sfîrşitul Războiului Rece, procesul de remodelare politico-teritorială a continuat. Nu în puţine cazuri, statele-naţiuni s-au născut ca urmare a unor convulsii puternice, fapt ce a sporit insecuritatea în sistemul internaţional şi a creat impresia de anarhie. Dar, sfîrşitul Războiului Rece a făcut vizibilă şi o nouă realitate: existenţa statelor slabe sau falite care au devenit, în mod indiscutabil, cea mai importantă problemă a ordinii internaţionale. Un principiu – suveranitatea – e pe cale de a fi amendat, azi vorbindu-se tot mai pregnant despre „suveranitate limitată” sau „asistată” . Acesta este un discurs 100% globalist, într-o lume în care, mare parte din suveranitatea statelor-naţiune a fost transferată spre organisme pan-statale, de tipul UE , ONU, NATO. Aceste organisme pan-statale adoptă reguli şi legi internaţionale impuse de noile realităţi economico-sociale, generate, la rîndul lor, de intervenţia globală a actorilor non-statali. Regulile astfel adoptate sînt impuse statelor-naţiune care, pe deoparte pierd din suveranitate, iar pe de alta sînt « colonizate » de actorii non-statali ai globalizării, fără a putea să se apere. Globalizarea produce turbulenţe în ambele sensuri, este de părere Ionel Nicu Sava, în lucrarea STUDII DE SECURITATE (ed. Centrul Român pentru Studii Regionale, 2005, pag. 131) : în jos, către statele-naţiune şi în sus către societatea internaţională. Ea împinge unele state să preia responsabilităţi globale, în timp ce altele sînt deposedate de atributele suveranităţii. Ea creează noi structuri internaţionale sau le forţează pe cele existente să preia mai multe sarcini decît pot duce în prezent, accelerează relaţiile dintre societăţi şi economii, dintre zone şi regiuni ale lumii. Prin globalizare, statele-naţiune încep să aibă responsabilităţi externe suplimentare, în condiţiile în care o parte din atribuţiunile lor interne sînt diminuate. Cu alte cuvinte, statele sînt chemate să se implice în stabilitatea şi securitatea internaţională. Statele slabe nu asigură un nivel adecvat de securitate pe plan intern, suveranitatea lor este limitată, iar vulnerabilitatea lor la ameninţările politice este deosebit de crescută. Resentimentele populaţiilor faţă de stat cresc. Fără sprijin şii cooperare din afară, gestionarea unor probleme de bază, altă dată pe deplin rezolvabile, devine imposibilă. În ultimii ani, s-au modificat radical coordonatele geo-strategiei şi geopoliticii, lumea bipolară făcînd loc unui univers fragmentar în care se „nasc” şi „renasc” antagonisme de toate categoriile.  Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU, scrie, în studiul amintit deja, citînd « un mare analist al lumii de azi şi al „valurilor” prin care a trecut omenirea »: „Folosirea violenţei ca sursă de putere nu va dispărea prea curînd. Studenţii şi protestatarii încă vor fi împuşcaţi în pieţe, prin toată lumea. Armatele vor continua să duduie peste graniţe. Guvernele vor aplica în continuare forţa atunci cînd îşi închipuie că acest lucru serveşte scopurilor lor. Statul nu va renunţa niciodată la puşcă.” James Rosenau (Turbulence in World Politics. A Theory of Change and Continuity, Princeton University Press, 1990), citat de conf. George Cristian Maior,  defineşte impactul globalizării prin transformarea structurală a sistemului internaţional, dintr-un model centrat pe relaţiile interstatale într-unul multicentric în sensul distribuirii pe mai multe niveluri a relaţiilor de autoritate şi putere. Rosenau subliniază că procesul de globalizare implică simultaneitatea şi inter-cauzalitatea unor procese contradictorii – de integrare versus fragmentare, centralizare versus descentralizare şi regionalizare. Aceste polarizări creează tensiuni inerente între cupluri de procese: globalizarea relaţiilor implică în subsidiar anumite fenomene de localism/localizare, tensiuni între centru şi periferie, comunitarism şi cosmopolism, culturi şi subculturi, state şi pieţe, etc.

TRIBALISM, REVOLTĂ, TERORISM

 Aşa cum amintea Ionel Nicu Sava (op.cit. pp. 100-142), globalizarea generează fragmentarea, care este sursă de instabilitate şi insecuritate. Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945 – 2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi. Statele puternice sînt considerate exportatoare de securitate, iar statele slabe, furnizoare de insecuritate. Ceea ce au în comun aceste state slabe, este nivelul ridicat de riscuri interne, care, oricînd se pot transforma în riscuri la adresa guvernării. Una dintre aceste ameninţări o reprezintă grupurile sociale care au fost coagulate de existenţa unei ameninţări comune: pierderea locului de muncă, a locuinţei, sărăcia extremă, teama de pierdere a identităţii. Identităţile societale ţin de limbă, tradiţii, religie, cultură locală, mituri şi simboluri, motiv pentru care manifestă o puternică sensibilitate la ameninţările de orice fel. Franţa, de exemplu, consideră necesar să se protejeze în faţa culturii Coca-Cola (SAVA, Ionel, Nicu, STUDII DE SECURITATE, Ed. Centrul Român de Studii Regionale, 2005, pag. 194). Cultura fast-food este percepută de Italia ca o ameninţare. S.P. Huntington remarca încă din 2004 că „elitele se desnaţionalizează şi devin din ce în ce mai globale, în timp ce populaţia se renaţionalizează şi devine din ce în ce mai locală (Who Are We: The Challenges to Americas National Identity, Ed. Simon and Schuster, New York, 2004). Firesc, globalizarea culturii corporatiste generează o localizare a culturii tradiţionale şi o resuscitare a vechilor identităţi. În aceste condiţii, persoanele se reorientează către familie sau grup, care-i poate oferi siguranţa identităţii şi a zilei de mîine, ca urmare a unui instinct de conservare care le avertizează asupra fenomenului reprezentat de suprastructurile simbolice globale. Teama de dispariţie conduce, inevitabil, la revoltă, îndreptată spre elitele globale sau spre statul-naţiune, perceput ca incapabil să asigure protecţia propriei identităţi sau valori, sau a stabilităţii economice (în condiţiile în care posibilitatea statului de a acţiona împotriva măsurilor luate de corporaţii pe teritoriul său devin din ce în ce mai reduse). Revoltele se pot radicaliza şi, de multe ori, se transformă în elemente de terorism, mai ales în asociere cu delincvenţa, crima organizată, corupţia, traficul de bunuri şi persoane, ce afectează, deopotrivă grupurile neo-tribale, dar şi capacitatea societăţilor de a derula relaţii sociale normale, pozitive. De la găştile de cartier, la gherila urbană sau grupările teroriste, nu e decît un pas! Asociate cu rate înalte ale divorţului, avortului, sărăciei, alcoolismului, aceste fenomene sînt expresia a ceea ce se numeşte anomie socială şi reprezintă o criză societală generalizată. Potrivit lui Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277), „din punct de vedere al securităţii societale, terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat”, statul-naţiune incapabil să apere organizaţia de efectele globalizării. Cauzele terorismului sînt complexe. Petre Otu, în prefaţa cărţii lui Xavier Raufer (op.cit. pag.12), reţine, în primul rînd, sporirea considerabilă a inegalităţii în rîndul populaţiei şi societăţilor. „Practic, avem de-a face cu o inegalitate globală, de o parte acumulîndu-se bogăţie, de cealaltă parte sărăcia. (…) La aceasta se mai adaugă adîncirea divergenţelor etnice, religioase şi a conflictelor ideologice rămase nerezolvate şi care înveninează sistemul internaţional, proliferînd adesea în conflicte violente, inclusiv războaie civile. (…) Mai trebuie luate în calcul şi alte elemente: supraaglomerarea unor localităţi, crearea acelor megalopolisuri care determină explozia violenţei; răspîndirea cazurilor de incompatibilitate lingvistică, culturală şi de civilizaţie, cauzate de exodul în ţările bogate a unor valuri de emigranţi din ţările sărace”, ce formează grupuri şi comunităţi închise, inadaptate şi mereu în conflict cu majoritatea. Şi Florentin Scaleţchi analizează, în studiul SECURITATE COMUNITARĂ ŞI TERORISM, cauzele fenomenului terorist la nivelul grupurilor.          Este deosebit de important ca orice fenomen social nociv să fie combătut şi eradicat prin studierea şi eliminarea cauzelor care l-au generat sau îl întreţin. În legătură cu flagelul terorismului contemporan, se impune constatarea că, analizînd rezultatele nenumăratelor reuniuni, întîlniri, conferinţe şi alte manifestări internaţionale în domeniu, inclusiv dezbaterile în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, se evidenţiază faptul că preocupările pe marginea cunoaşterii şi combaterii factorilor care generează terorismul nu au dus la un rezultat definitoriu; acelaşi lucru se desprinde şi din parcurgerea numeroaselor materiale sociologice, politice, militare sau de altă natură consacrate terorismului.

Unii cercetători susţin că în contextul globalizării, a presiunilor economice şi sociale, nu se doreşte relevarea cauzelor generatoare de terorism pentru că se vrea mascarea adevărului. În acest sens, profesorul american H.H.Cooper sublinia: „răspunsul la întrebarea de ce o persoană devine terorist este de a găsi scuze prin referire la individ şi nu la cauze politice, condiţii sociale sau altceva” . Tot astfel, Edward Hyames, din Marea Britanie, merge mai departe afirmînd că „a căuta cauzele fenomenului echivalează cu încercarea de a-şi asigura legitimitatea”. Profesorul Vojin Dimitrievici, de la Facultatea de Drept din Belgrad, spune: „Anumite origini ale terorismului pot fi deplorabile în sine, datorită situaţiilor penibile (rasism, colonialism, violarea drepturilor omului), în timp ce altele nu sunt astfel, dacă se ţine seama de faptul că teroriştii, în ansamblu, provin din minorităţi frustrate”.

Pe plan intern, terorismul are foarte multe cauze care rezidă în principiu în:

– inegalitatea socială; polarizarea bogăţiei şi a sărăciei;

– aroganţa puterii;

– lupta pentru putere şi supremaţie;

– ura celui slab faţă de cel puternic, izvorîtă din negarea ordinii existente pe care cel slab o consideră nedreaptă;

– proliferarea disperării;

– exercitarea de către cel puternic a unor presiuni şi acţiuni pe care cel slab le consideră a fi teroriste;

– incompatibilităţi grave în perceperea sistemelor de valori;

– existenţa unor tensiuni, convingeri şi prejudecăţi care cer un alt proiect de aşezare a lumii;

– hotărîrea de a distruge, nu pentru a construi, ci pentru a spulbera şi pentru a instaura frica.

Pe plan internaţional, se poate aprecia că acţiunile teroriste s-au desfăşurat, pînă în prezent, cu predilecţie în trei zone: cea a statelor puternic industrializate, unde terorismul este generat de gravele contradicţii sociale sau economice, de un puternic sentiment de frustrare şi alienare manifestat mai ales în rîndurile tineretului; a doua zonă este cea a ţărilor unde trecutul istoric a generat contradicţii naţionale sau religioase puternice, determinînd, de exemplu, pe basci, pe irlandezi sau musulmani să treacă de la rezistenţa organizată la violenţa teroristă în scopul recunoaşterii drepturilor lor de către metropolă; ultima zonă este cea a ţărilor din lumea a treia, unde terorii dictatorilor îi corespunde violenţa grupurilor extremiste.

            Specialiştii în materie evidenţiază drept cauze ale terorismului internaţional următoarele:

– politica de dominaţie, expansiune şi hegemonie;

– discriminarea rasială, politica de aparthaid;

– folosirea forţei în relaţiile internaţionale şi violarea independenţei politice, a suveranităţii naţionale şi integrităţii teritoriale a statelor;

– amestecul în treburile interne ale altor state;

– încercările de a impune unor grupuri naţionale părăsirea teritoriilor;

– exodul forţat al populaţiei persecutate;

– intensificarea activităţilor organizaţiilor fasciste şi neofasciste;

– menţinerea unei ordini economice internaţionale injuste şi inechitabile;

– exploatarea străină a resurselor naturale naţionale;

– distrugerea sistematică de către o putere străină a populaţiei, florei, faunei, mijloacelor de transport şi structurilor economice;

Pandemia de CORONAVIRUS a reușit să aducă în prim plan un nou tip de teroare, pe care înainte îl puteam înțelege numai în contextul unui atac terorist clasic. Virusul a forțat o nouă conviețuire accelerată să ia amploare peste noapte: a insuflat o frică de necunoscut si de străini, a golit străzi, restaurante, cafenele, a oprit transportul aviatic și a închis granițe. În țările lovite cel mai tare, a adus urgența momentului din spitale să atingă cote de război, cu doctori și asistente medicale luptînd ca în tranșee pentru viața pacienților. Deci, acești noi parametrii ai fricii îi putem clasifica drept terorism! Terorismul pandemiei este atît de vast, încît nu poate fi detectat și oprit la granițe și nu răspunde măsurilor normale de combatere a grupărilor teroriste: supraveghere, liste internaționale de suspecți, misiuni speciale de intervenție sau blocarea finanțării acestor grupuri.

Pentru că suntem atît de concentrați pe coronavirus, nu vedem că sînt atacuri Daesh în Syria, în Iraq, chiar și în Afghanistan aceste atacuri continuă. Uităm ce se întîmplă acolo și cînd momentul pandemiei va fi spre final, ne vom trezi și vom vedea că am uitat de noile și reînnoitele grupuri teroriste, care sînt din nou puternice! Mai mult, Consiliul Europei a avertizat cu privire la o potențială folosire sporită a armelor biologice, precum viruși sau bacterii. Teroriștii nu vor uita „lecțiile învățate” în timpul pandemiei de coronavirus. Daunele create astfel ar fi cu impact rapid și potențial global!

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a avertizat recent că pandemia declanșată de noul tip de coronavirus (Covid-19) ar putea duce la abuzul de tehnologii digitale și noi atacuri teroriste, precum atacuri cibernetice și terorism biologic. Antonio Guterres a susținut un discurs în contextul săptămînii dedicate luptei împotriva terorismului. În discursul său înaltul oficial a marcat că împreună cu Daesh, al-Qaeda și alte grupări afiliate, Neonaziștii, susținătorii supremației rasei albe și alte grupări rasiste încearcă să beneficieze de diviziuni și conflictele locale.

Afirmînd că Daesh încearcă să se restructureze în Syria și Iraq, Guterres a spus: “Pandemia a demonstrat punctele noastre slabe împotriva noilor tipuri de atacuri teroriste, precum abuzul de tehnologie digitală, atacuri cibernetice și terorism biologic.”

Așa se face că, în situaţii de criză, în care cetăţenii sînt puşi să aleagă între libertate şi siguranţă, doctrina paternalismului libertarian ar putea fi compromisul ideologic perfect. Scopul acestui concept propăvăduit intens la nivel global ca o șansă în evoluția societală, este acela de a evita arbitrariul, hazardul, precum şi efectele dăunătoare.” (Sunstein, Cass; Thaler, Richard (2003), Cass Sunstein, Richard Thaler, Libertarian Paternalism, American Economic Review, 2003, pp. 175- 178). Nu garantează, însă epuizarea de sens a terorismului!