Etichetă: PMC

MAI BINE MAI TÎRZIU…

BMTF, 25 ian – Oficialii ukraineni au recunoscut astăzi, miercuri, retragerea din oraşul Soledar, în estul ţării, care a fost lăsat sub controlul forţelor ruse, la două săptămîni după anunţul capturării acestuia făcut de Moscova, relatează France Presse, preluată de Agerpres.

„După luni de lupte grele, forţele armate ukrainene l-au părăsit” pentru a „se replia pe poziţii pregătite”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvînt al Grupului Est al armatei ukrainene, Serghii Cerevatîi, refuzînd totuşi să precizeze cînd a avut loc această retragere.

Grupul militar privat rus Wagner anunţase preluarea sub control a Soledarului încă din 11 ianuarie, anunţul său fiind urmat de cel al armatei ruse în 13 ianuarie. Acest mic oraş din regiunea Doneţk, unde au rămas doar 500 de locuitori din cei aproximativ 11.000 de dinainte de război, cunoscut pentru minele sale de sare, este situat în apropiere de Bahmut, un alt punct fierbinte în estul Ukrainei.

Ukrainenii au refuzat pînă acum să recunoască pierderea acestei localităţi.

Importanţa strategică a Soledar este contestată, think tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) apreciind că nu este vorba de „o dezvoltare semnificativă pe plan operaţional”.

Armata rusă prezintă în schimb cucerirea Soledar ca pe o etapă-cheie în vederea încercuirii oraşului vecin, Bahmut, pe care încearcă să-l cucerească din vară şi unde ambele tabere se confruntă cu pierderi grele.

Retragerea din Soledar a „fost controlată, nu a avut loc nici un fel de încercuire sau capturare masivă de soldaţi ai noştri”, a asigurat Cerevatîi, care a dezminţit că soldaţii ukraineni ar fi „dat bir cu fugiţii”.

Înainte de a se retrage, trupele ukrainene „au provocat pierderi incredibile” ruşilor, a asigurat acesta, subliniind că strategia ukraineană în această regiune constă în „epuizarea inamicului”.

Un responsabil separatist instalat de Moscova în estul Ukrainei a revendicat miercuri un progres al trupelor ruse la Bahmut, menţionînd Soledar ca factor determinant.

Dar Serghii Cerevatîi susţine că afirmaţiile acestuia „nu corespund realităţii”. „Luptele continuă. Situaţia este dificilă, dar sub control”, a adăugat el.

Situaţia s-ar putea schimba după ce Occidentul va livra mai multe batalioane de tancuri grele armatei ukrainene, în aşa numita “coaliţie a tankurilor”. Decizia Germaniei de a aproba livrările de tancuri Leopard 2 către Ukraina este „extrem de periculoasă” şi duce conflictul „la un nou nivel de confruntare”, a declarat miercuri ambasadorul Rusiei în Germania, Serghei Neceaev. „Această decizie extrem de periculoasă duce conflictul la un nou nivel de confruntare şi contrazice declaraţiile politicienilor germani privind reticenţa RFG [Republica Federală Germania] de a se implica în aşa ceva”, a subliniat oficialul rus. „Din păcate, acest lucru se întîmplă mereu şi mereu. Încă o dată, putem vedea că, la fel ca şi cei mai apropiaţi parteneri ai săi, Germania nu este interesată de o soluţie diplomatică la criza ukraineană, are în vedere o escaladare permanentă a acesteia şi pomparea nelimitată a regimului de la Kiev cu tot mai multe arme mortale.

Liniile roşii ţin deja de trecut, a adăugat Serghei Neceaev. Referindu-se la cel de-al Doilea Război Mondial, Serghei Neceaev a mai spus că Germania „a uitat calea dificilă a reconcilierii postbelice dintre ruşi şi germani”. „Tancurile de luptă marcate cu crucea germană vor fi trimise din nou pe frontul de est, ceea ce va duce în mod inevitabil la moartea nu doar a soldaţilor ruşi, ci şi a populaţiei civile”, a avertizat oficialul rus şi a precizat că decizia Berlinului vine în contextul în care se împlinesc 80 de ani de la încheierea asediului Leningradului. Decizia „distruge orice urmă de încredere reciprocă rămasă, provoacă daune ireparabile relaţiilor ruso-germane, care se află deja într-o stare jalnică şi pune la îndoială posibilitatea normalizării lor în viitorul apropiat”, a declarat Serghei Neceaev.

Ruşii nu au uitat Bătălia de la Kursk, denumită Bătălia tancurilor, care a avut loc între 5 iulie şi 23 august 1943, în care au fost implicate 8000 de tancuri germane şi ruseşti, în cadrul Operaţiunii Citadela. Atacurile sovietice care au urmat eliminării forțelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriolului și Belgorodului, pe 5 august, și a Kievului, pe 23 august, împingîndu-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară.

Pe de altă parte, Direcţia Principală de Informaţii (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev nu exclude atacuri ale forţelor ukrainene asupra teritoriilor Rusiei de unde invadatorii atacă Ukraina – potrivit reprezentantului oficial al GUR, Vadim Skibiţki. Acesta a comentat seriile de explozii din Crimeea, menţionînd că serviciile de informaţiile militare ale Ukrainei lucrează şi în teritoriile ocupate.

„Deoarece există o regrupare puternică a trupelor ruse, iar rezervele ruse mobilizate se deplasează în toate direcţiile frontului, atît din regiunea Rostov a Federaţiei Ruse, cît şi din Crimeea ocupată, atunci, da, pot fi aplicate lovituri şi împotriva cazărmilor şi poligoanelor ruseşti” – a afirmat Skibiţki.

Oficialul nu a exclus lovituri asupra teritoriului Rusiei. Potrivit acestuia, totul depinde de cît de critice sînt obiectivele vizate – indiferent dacă este vorba de teritoriul ocupat sau de teritoriul Federaţiei Ruse.

„De ce? Ei bine, să ne uităm la statistici. De unde au loc lansările rachetelor de croazieră? La nivel aerian, de pe teritoriul Federaţiei Ruse. Dacă vorbim de rachete Iskander, acestea sînt lansate fie din teritorii temporar ocupate, fie mai aproape de graniţa noastră. Iar rachetele S-400 şi S-300 sînt lansate din Federaţia Rusă, care efectuează bombardamente inclusiv la Kiev” – a menţionat reprezentantul GUR.

Skibiţki a mai comentat şi informaţiile potrivit cărora ruşii nu instalează sisteme de apărare antiaeriană lîngă aerodromul bazei aeriene din Enghels, de exemplu, ci amplasează sisteme de apărare lîngă Kremlin. „Acest lucru sugerează faptul că, dacă ajungem pînă la Enghels, ajungem şi la Kremlin” – a declarat oficialul.

WAGNER ŞI DUBLA MĂSURĂ

La începutul acestui an, agenţia mondială de ştiri REUTERS, un colos, ca dimensiune, profesionalism şi credibilitate, denumea Grupul Wagner, înfiinţat de Evgheny Prigojin, drept “cea mai mare companie de mercenari din lume”, cu 20.000 de mercenari angajaţi! Ştirea, deşi pare măgulitoare, este greşită! Wagner este o companie de mărime medie, pe piaţa serviciilor militare private, dar eticheta de “cea mai” lipită de Reuters, crează senzaţia că maşinăria de război a lui Vladimir Putin este colosală, infernală, dementă, înfricoşătoare, iar o victorie militară, economică şi politică asupra Kremlinului va acoperi Occidentul Liberal de Glorie Eternă! Slava!

Sigur, e un mit! Nu este un mit faptul că Occidentul Liberal a protestat vehement împotriva contractelor Wagner în lume, prin diferite mijloace, pentru simplul fapt că “prăjitura” e numai una, iar “linguriţele” din ce în ce mai multe. Şi mai eficiente! Europenii văd în prezenţa grupării Wagner în Mali, “suspectată de abuzuri”, un factor suplimentar de instabilitate şi o consideră incompatibilă cu acţiunea lor antijihadistă pe teren. Junta, la rîndul ei, persistă să nege orice angajament al lui Wagner şi evocă o cooperare militară cu Rusia. Parlamentul European a adoptat chiar trei rezoluţii, una dintre acestea vizînd încălcările drepturilor omului de către Compania Wagner Group, în mai multe zone de conflict din lume, se arată într-un comunicat de presă al PE. Parlamentarii europeni condamnă “crimele comise în mai multe zone de conflict” de către organizaţia paramilitară rusă Wagner Group şi entităţile militare private asociate acestei companii, se arată în comunicatul PE. De asemenea, membrii PE salută declaraţia lui Josep Borrell, şeful politicii externe a UE, privind impunerea de către UE a unor sancţiuni împotriva „indivizilor şi entităţilor asociate Wagner Group”, precum şi celor care lucrează cu această organizaţie paramilitară. Aceste sancţiuni ar include restricţii de călătorie şi îngheţarea bunurilor angajaţilor Wagner.

După victoriile pe cîmpul de luptă din Ukraina, toată lumea vorbește astăzi de Grupul de mercenari Wagner, o companie de mărime mijlocie pe lîngă coloșii occidentali: americanii de la Academi (fost Blackwater), Amentum și Bancroft, canadienii de la GardaWorld, israelienii de la Grupul Constellis, britanicii de la Alma Risk, francezii de la Secopex, germanii de la Asgaard și Xeless, spaniolii de la Mitra, Geoacenter și Prosegur. Mai sînt ucrainenii de la Omega şi Mozart, turcii de la Sadat, relatează Avvenire citat de Rador. “Cei nedoriţi, care fac lucruri de neiertat pentru cei nerecunoscători” nu beneficiază, în general, de o presă bună. Cu atît mai mult dacă eşti un concurent important în această piaţă! Amintiţi-vă ce campanie de denigrare, condusă de mass-media “democrată” americană, s-a abătut asupra BlackWather! O companie extrem de profitabilă şi… eficientă! Nu am spus “morală”, ci eficientă! Precum toate companiile din acest sector! BlackWather a fost demonizat precum Iraq-ul lui Saddam Hussein înainte de invazia americană, iar fondatorul ei, Erick Prince a fost pus pe acelaşi soclu cu Saddam Hussein şi Vladimir Putin, astăzi, tîrît în anchete şi procese soldate cu desfiinţarea BlackWather! Sigur, locul rămas gol a fost ocupat imediat de firmele care au cotizat la campania electorală a imaculatei Hillary Clinton!

PMC furnizează servicii mai degrabă pentru profit decît din raţiuni politice. PMC-urile sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă (BIGroup) la corporaţii transnaţionale uriaşe (G4S). Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări. Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict.

Termeni precum mercenari şi companii de securitate private (PSC) sînt folosiţi adesea pentru a desemna PMC. Pînă de curînd, erau numiţi mercenari actorii dintr-un conflict care sînt, în general, motivaţi de cîştigul personal. Termenul apare în unele tratate internaţionale, dar acestea au fost criticate pentru lipsă de acurateţe, deoarece se concentrează pe motivaţia acţiunilor, care este dificil de definit, şi nu pe acţiunile ca atare, iar prezenţa militarilor români în diferite teatre de operaţii, ca angajaţi ai Armatei Naţionale poate fi considerată ca atare! Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC. Creşterea ponderii PSC în conflicte armate, sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane, ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei, ca un răspuns la cererea pieţei. n cazul statelor, aceste companii sînt deseori folosite pentru a compensa lipsa unei capacităţi naţionale, deci, cu precădere în noile entităţi statale apărute în ultimul timp, sau „autonomii”. CMP furnizează servicii high-tech în domenii în care forţele armate nu îşi mai pot permite să instruiască personalul sau să ofere perspective atractive de avansare în carieră. În alte cazuri, PMC suplinesc o capacitate inexistentă. De exemplu, angajarea firmei israeliene Levdan i-a permis preşedintelui Republicii Congo-Brazzaville să creeze în 1994 o nouă forţă care a înlocuit unităţile militare fidele fostului preşedinte. Alte grupuri recurg la PMC pentru a-şi putea desfăşura activitatea în medii periculoase. PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva!

Se pune întrebarea firească: sînt PMC-urile mai rentabile decît forţele armate regulate? Datele privind rentabilitatea acestora nu sînt concludente. Angajaţii PMC „costă” destul de mult; salariile standard variază între 400 şi 1000 de dolari pe zi. Cei care susţin că PMC sînt mai rentabile decît armatele permanente se bazează de obicei pe următoarele argumente: – PMC pot angaja persoane care sînt adesea mult mai prost plătite; – guvernele nu sînt nevoite să ofere CMP beneficii ascunse, cum ar fi pensiile, îngrijiri medicale, condiţii de trai etc., deoarece acestea sînt de obicei incluse în contract; – PMC oferă posibilitatea creşterii rapide a forţei militare fără costurile implicate de întreţinerea pe termen lung a capacităţii militare; şi prin faptul că îndeplinesc misiuni necombative esenţiale, CMP dau forţelor armate posibilitatea de a se concentra pe misiunile de bază. Pe de altă parte trebuie luate în considerare şi următoarele argumente: – angajaţii PMC sînt, adesea, instruiţi pe spezele statului, ca membri ai armatelor naţionale; cînd pleacă la posturi mai bine plătite din sectorul privat, această pregătire este, de fapt, o subsidiere a operaţiunilor PMC; – practicile curente de subcontractare, în care un contract trece pe la mai multe firme diferite, poate reduce substanţial eficienţa sau duce chiar la pierderi.

Istoria este plină de mercenari, iar armatele naţionale par un scurt episod în serialul armatelor private! Războiul mercenarilor, numit și războiul libian, fost un conflict armat purtat pe teritoriul african, în Cartagina, între anii 240 și 238 Înainte de Hristos!, purtat între trupele regulate ale orașului-stat și milițiile mercenare ale armatei cartagineze, care se răzvrătise după sfîrșitul Primului Război Punic. Războiul, povestit de Polibiu în detaliu – şi denimit de acesta „război fără posibilitatea armistițiului”-, a fost caracterizat de cruzimea extraordinară desfășurată de ambele părți, de urcușuri și coborîșuri și de violența luptelor. Cartaginezii au reușit, în cele din urmă să anihileze milițiile rebele, procedînd la o represiune finală sîngeroasă. Liderii mercenari au fost uciși cu toții!

Unele date pe care le-am adunat între 2003 şi 2010, cît am fost corespondent de război în Iraq, spun că aici au luptat, la un moment dat, peste 120.000 de contractori, angajaţi în mai bine de 200 de companii! De-a lungul timpului însă, unele dintre aceste companii au devenit emblematice pentru tot ceea ce a mers prost în războiul din Iraq: extrem de scumpe, ineficiente, indiferente faţă de poporul iraqian. Astfel de companii s-au aflat în centrul celor mai mari scandaluri de război, de la abuzarea şi torturarea prizonierilor din închisoarea Abu Gharib şi pînă la deschiderea focului asupra civililor din piaţa Nissour din Baghdad. Iar cele mai crunte lupte din Iraq au pornit după ce soldaţi angajaţi ai acestor companii au fost ucişi la Falujah.

Contractorii Militari Privaţi, mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut, sînt oameni onorabili! I-am întîlnit şi în Afghanistan şi în Syria! Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme private de securtiate, cu sute de mii de angajaţi, au devenit indispensabile în războiul modern, hibrid, atunci cînd guvernele lumii nu doresc o implicare oficială în diferite operaţiuni sensibile. Iată, cîteva companii occidentale, prezentate de gigantul media „BusinessInsider”: G4S – Cu mai bine de 625.000 de angajaţi, este al doilea cel mai mare angajator privat din lume, diind depăşit doar de lanţul american de magazine Wal-Mart. O bună parte a afacerii este concentrată pe activităţi „de rutină” precum asigurarea securităţii în bănci, închisori şi aeroporturi, G4S joacă un rol important şi în zonele de conflict din întreagă lume. Grupul este prezent în peste 125 de ţări. Unity Resources Group – cu 1.200 de angajaţi în întreagă lume, firmă australiană are operaţiuni ample în Iraq, a oferit asistenţă în timpul alegerilor din Liban şi a ajutat marile companii petroliere să-şi scoată angajaţii din Bahrain în timpul protestelor violenţe. Erinys Internaţional – britanicii au fost angajaţi de Departamentul de Stat al SUA pentru diferite misiuni în Iraq. Una dintre cele mai mari misiuni ale companiei a presupus trimiterea a 16.000 de anagajati în 282 de puncte din Iraq, unde au păzit conducte şi puţuri petroliere, rafinării şi alte active legate de energie. Asia Security Group – a fost deţinută în trecut de Hashmat Karzai, vărul fostului preşedinte afghan Hamid Karzai, firmă este considerată o adevărată forţă în regiune, cu aproximativ 600 de ofiţeri de pază. DynCorp – a fost una dintre cele opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Grupul are operaţiuni în Africa, Europa de Est şi America de Sud. Are peste 10.000 de angajaţi. A participat la combaterea forţelor rebele din Columbia la începutul anilor 2000 şi la acţiuni anti-drog din Peru şi a fost trimisă pentru a dezarma luptătorii din Somalia, Liberia şi Sudan. Triple Canopy – alta dintre cele opt opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Aegis Defense Services – firma asigură protecţie pentru misiuni ONU şi ale autorităţilor americane. Cu 5.000 de angajaţi, are sedii în Afghanistan şi Bahrain şi oferă intervenţii de urgenţă, evalurea riscului şi sînt specializaţi în protejarea activelor petroliere. Defion Internaţional – cu birouri în Peru, Dubai, Iraq, Sri Lanka şi Filipine, firmă angajează şi instruieşte ofiţeri de protecţie, gărzi de corp, şoferi, şi specialişti în logistică, majoritatea recrutaţi din ţări aflate în curs de dezvoltare. Are contracte cu Departamentul de Stat al SUA. Academi – fostă Blackwater, devenită ulterior Xe Services şi, mai nou, Academi, firmă de pază operează una dintre cele mai mari şi mai complexe baze militare private din lume. Are aproximativ 20.000 de angajaţi, 20 de avioane şi o flotă de vehicule blindate de teren. Nu lipsesc canadienii de la Global, dar vine tare din urmă, concurenţa: Wagner! Este cunoscută acum şi în Ukraina, ca PMC Liga. Aceştia au fost utilizați ca “omuleţi verzi”, fără identitate, în conflicte oficiale și neoficiale, inclusiv în timpul anexării unei părți din Donbass în 2014. Contractorii Wagner au fost folosiți activ în timpul războiului din Syria, dar şi în Africa şi Venezuela, Libia, Republica Centrafricană și Mali. Potrivit informaţiilor, Wagner desfăşoară activităţi în 30 de ţări ale lumii!

În Ukraina se află din 2014, iar potrivit serviciilor ukrainene de informaţii, între contractorii Wagner ucişi pe teritoriul Ukrainei se află combatanţi francezi, anglo-saxoni sau syrieni!

Tema luptătorilor străini, şi a batalioanelor de voluntari, aflaţi de o parte şi de alta a principalilor combatanţi, este extrem de importantă şi de actuală în acst război din Ukraina. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă, sau cum va evolua el, indiferent de acordurile politice de la un moment dat. Pentru că, intrarea în teatrul de operaţiuni a “voluntarilor” seamănă izbitor cu povestea dezastrului din Afghanistan, unde victoria mujahedinilor asupra armatei sovietice şi retragerea acesteia totală la 15 februarie 1989, a fost determinată de coalizarea facţiunilor mujahedine şi de cantitățile uriaşe de arme și alte materiale de război expediate rebelilor, prin Pakistan, de către Statele Unite și alte țări și de către musulmanii din întreaga lume. În plus, un număr nedeterminat de voluntari musulmani – denumiți popular „afgani-arabi”, indiferent de etnia lor, au călătorit din toate părțile lumii pentru a se alătura opoziției. Baza aducerii în Afghanistan a acestor luptători străini era fundaţia milionarului saudit Oussama Bin-Ladden. Baza – adică, Al Qaida!

Peste 20.000 de occidentali luptă de partea Ukrainei. Fără să pun la socoteală, voluntarii interni, despre care voi vorbi în continuare! O companie de recrutare pentru contractori privaţi din întreaga lume a anunţat în urmă cu o lună locuri de “voluntari” în Ukraina plătite cu 2000 usd/zi, sau 60.000 usd/lună. Astfel de tarife erau practicate în Iraq de contractorii care acţionau pe celebra “şosea a morţii”, care lega Aeroportul din Baghdad de Zona Verde. Evident, tariful anunţat este valabil pentru ţările de categoria 1, adică SUA, Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Pentru contractorii din ţările aflate în altă categorie, precum România sau republica Moldova, salariile sînt semnificativ mai mici.

De cîţiva ani, dar mai cu seamă de la mizeria numită pompos “Primăvara Arabă”, Africa este noul “loc de joacă” al marilor puteri. Şi, evident, al PMC-urilor! În timp ce presa internațională continuă să se concentreze pe Grupul Wagner rusesc, numeroase companii de securitate din Occidentul LIberal, din Orientul Mijlociu și din Asia, mult mai puternice decît Wagner, au reușit să semneze contracte cu zeci de state africane. O tendință care, după abandonul Afghanistanului și Iraqului, nu poate decît să se intensifice! Pe Continentul african, PMC-urile oferă celui mai bun cumpărător capacități militare, logistice, de informații, de securitate cibernetică, precum și instrumente de propagandă. Acesta este un sector complex în care PMC-uri de diferite naționalități se pot ciocni prin antrenarea forțelor militare dintr-o anumită țară africană, sau pot lupta cot la cot într-o altă țară. Este cazul britanicei GPH LA ROLE Ltd., care zilele acestea a angajat mercenari români pentru Congo, în Goma, dar cu misiune tactică pe provincia Kiwu de Nord, ocupată de gruparea rwandeză M23!

Așa-numitele războaie proxy, prin procură, sînt un fenomen străvechi, practicat intens în perioada “războiului rece”, care în ultimii ani par să agraveze scenarii deja complicate, în loc să le rezolve. Din cauza valului jihadist din Sahel și a conflictelor continue pentru controlul resurselor naturale şi a materiilor prime, mai multe state africane au solicitat, sau au acceptat ajutorul PMC-urilor străine care pot fi plătite în numerar sau în concesii miniere. Amentum, un contractant de apărare al SUA, va sprijini Beninul în lupta împotriva terorismului islamic – a raportat presa din Benin și confirmat de PMC-ul american în decembrie, care a început să recruteze potențiali angajați în întreaga lume. Amentum va consolida răspunsul Forțelor Armate Benineze (FAB) poziționîndu-se nu doar în sudul țării, ci și în nord. În cazul Beninului, atacurile jihadiștilor au devenit de zece ori mai numeroase între iulie și decembrie 2022, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. Mulți soldați beninezi au fost uciși în urma atacurilor jihadiste din nordul teritoriului, astfel încît moralul armatei locale este la pămînt, iar autorităţile au apelat la Amentum, care a mai cîștigat un contract și în Niger unde, în numele administrației americane, va avea misiunea de a furniza armatei locale 40 de vehicule capabile să reziste la explozia minelor antipersonal puse de militanții islamici.

În februarie, Amentum a cumpărat Pacific architects and engineers (PAE), o cunoscută PMC americană, care în trecut a avut clienți atît serviciile secrete americane, cît și Națiunile Unite și Ministerul Apărării britanic, în timp ce anul trecut discuta antrenamentul armatei nigeriene, ocupată să lupte cu jihadiștii Boko Haram. Un alt conglomerat de PMC-uri americane priveşte Grupul Constellis, fondat în 2003 de foști consilieri militari sau de la Casa Albă precum Tom Katis, ”părintele” PMC Triple Canopy, John Ashcroft, fost procuror general al SUA și amiralul Bobby Ray Inman, fost director al Agenţiei Naţionale de Securitate. Grupul Constellis a fost creat din fuziunea mai multor CM-uri, inclusiv Triple Canopy, Academi, deținută de binecunoscutul Erik Prince și Olive Group, fondat de generali israelieni! Toate companiile au experiență în state precum Republica Democratică Congo (RDC) – distrusă de colonialismul belgian! -, plină de grupuri armate care luptă pentru resursele naturale; Somalia, amenințată de jihadiștii al Shabaab, de diverse miliții de clan și de pirații din Oceanul Indian; Mozambic, unde în 2017 militanții islamici au ocupat nordul țării decapitînd și ucigînd mii de civili și soldați mozambicani, precum și mai mulți mercenari, în special ruși și sud-africani.

În septembrie 2016, Grupul Constellis a trecut sub controlul fondului de investiții Apollo Global Management. Unele PMC-uri oferă în țările cu risc agenți de securitate și mașini blindate pentru ambasade, organizații neguvernamentale, companii și locuinţe private. Este cazul GardaWorld, cu sediul în Montreal, Canada, ai cărei 120.000 de angajați lucrează în multe țări africane precum Burundi, Malawi, Rwanda, Zambia și Uganda. Cu toate acestea, GW este cunoscută publicului din România pentru incidentul din Zona Verde din Kabul, cînd mercenarii români neînarmaţi au demisionat, în urma unui atac al jihadiştilor la care nu au putut riposta! În 2015, GardaWorld a preluat PMC-ul britanic, Aegis Defense Services. Acesta este o legendă pe piaţa de mercenariat din lume! A fost fondat de Tim Spicer, fost CEO al Sandline International, o PMC născută din colaborarea cu Simon Mann, un mercenar britanic implicat în tentativa loviturii de stat din Guineea Ecuatorială din 2004 și al cărui fiu, Jack Mann, și-a fondat PMC-ul Alma Risk. Mann-fiul a fost reţinut în Malta, în timp călătorea spre Libia, împreună cu 15 dintre colegii săi.

Aceste PMC-uri sînt cunoscute pentru activitatea lor în primul rînd în Afghanistan și Iraq, apoi în Lybia, Somalia, Angola și Mozambic. Însă, activităţile lor din Africa, unde sînt adesea chemați de regimurile dictatoriale, sînt greu de urmărit. ”Majoritatea PMC-urilor ascund adevărata natură a activităților lor – spune un raport elaborat de Transparency International (TI) -. În acelaşi timp şi rolul lor în alimentarea corupției și a conflictelor în țări străine este mai puțin cunoscut”. Tocmai din acest motiv, odată cu prezența acestor companii în Africa, s-au intensificat şi criticile la adresa unui sector extrem de controversat, iar nigerianul Bankole Adeoye, comisarul Uniunii Africane (UA) pentru afaceri politice, pace și securitate, a lansat un apel pentru ”excluderea totală a mercenarilor de pe continentul african”, apel care nu este la “prima strigare”, iar cursa PMC-urilor spre Africa pare să fie abia la început!

Pe coasta somaleză, cauza pirateriei este determinată, în parte, de faptul că regimul de la Mogadishu nu a reuşit să împiedice pescuitul navelor străine în apele teritoriale ale Somaliei. Pescarii somalezi au căutat să-şi facă dreptate prin alungarea navelor străine. Prin poziţia Somaliei pe drumul comercial nautic aceşti pescari înarmaţi, care la început au căutat împiedicarea pescuitului ilegal în apele lor, nefiind sub control guvermnamental, au devenit o parte din ei, prin anii 1990, piraţi. Expertul kenian Andrew Mwangura afirmă că originea pirateriei se datorează 90 % pescuitului ilegal în apele somaleze! Atacurile piraţilor încep la Mogadishu (sudul Somaliei) şi se continuă spre nord în Golful Aden. Apoi, a apărut Al-Shabaab şi noile oportunităţi pentru Occidentul Liberal!

În Somalia, compania de dezvoltare globală Bancroft, cu sediul în SUA, a furnizat servicii armatei naționale, forțelor Uniunii Africane și membrilor antrenați ai Danab, o unitate militară somaleză însărcinată cu asasinarea militanților al Shabaab cu ajutorul armatei americane. Tot în Somalia, Secopex din Franța a discutat despre un contract cu conducerea politică și militară din nordul țării, după ce a lucrat pentru fostul președinte al Coastei de Fildeș, Laurent Gbagbo înainte de violențele din 2010 și arestarea ulterioară.

Companiile germane Asgaard și Xeless sînt legate de țări precum Sudan, Sudanul de Sud, Kenya, RDC, Nigeria, Somalia și Mauritania. Asgaard a dat naştere unui întreg scandal atunci cînd a fost de acord să ofere securitate, arme și muniție unui lord al războiului și politician somalez în timpul embargoului ONU asupra armelor asupra Somaliei.

Companiile spaniole Mitra, Geoacenter și Prosegur au experiență în lupta împotriva terorismului din Niger și au o bază în Africa de Sud.

Grupul de consultanță Omega este ukrainean și a lucrat în Mali și Burkina Faso, asigurînd deseori securitate în site-urile miniere, sau furnizînd escortă armată companiilor private străine.

Pe lîngă PMC-urile occidentale, mai există şi compania turcă Sadat, legată de președintele Recep Erdogan și aparent dornică să-și vîndă serviciile atît guvernelor, cît și rebelilor, în special în zonele de graniță ale Sahelului. Această PMC, capabilă să recruteze mercenari europeni și asiatici, a fost acuzată de ”sprijinirea grupărilor islamice împotriva terorismului de stat” și este suspectată că s-ar afla în contact strîns cu jihadiștii din Nigeria, Mali și Africa Centrală. Acuzaţii imposibil de verificat, atîta timp cît ele sînt formulate de organizaţii din Occidentul Liberal deranjat de prezenţa unor “intruşi” pe ceea ce ei consideră “spaţiul propriilor interese”. Grupul militar Sadat, compus din mercenari şi format după modelul armatei private a liderului de la Kremlin, Wagner, este folosit de preşedintele Turciei în războaiele din Syria şi Lybia, duse spun unii pentru restabilirea gloriei de altă dată a Imperilului Otoman, după cum scrie ziarul Adevărul. Sînt voci care spun că este cea mai puternică armată de mercenari din lumea islamică şi este condusă de un fost general bine pregătit, avînd la dispoziţia sa mii de luptători syrieni. Apropiet al Recep Tayyip Erdogan, generalul Adnan Tanriverdi are expertiză în toate artele întunecate ale războiului, de la sabotaj şi contra-insurgenţă pînă la asasinate, scrie, la rîndul său, „The Telegraph“. Generalii americani de la Comandamentul Africa al Pentagonului, într-un raport adresat guvernului SUA, au spus că armata privată Sadat operează în jur de 5.000 de mercenari syrieni – inclusiv „extremişti cu legături teroriste anterioare” – în Lybia. Contractorii angajați ar fi luptat pentru Guvernul Acordului Naţional (GNA), partea pe care Ankara o sprijină în războiul civil din Lybia. Raportul spune că mercenarii, presupuşi plătiţi şi îndrumaţi de cîteva zeci de instructori Sadat, au ajutat GNA să recupereze teritoriul de la Khalifa Heftar, puternicul om din epoca Gaddafi susţinut de rivalii Turciei, Emiratele Arabe Unite şi Egipt. Dar, susţine că mulţi dintre luptători au fugit. “Au existat rapoarte din ce în ce mai numeroase despre furturi, agresiuni sexuale şi conduite necorespunzătoare din partea acestor mercenari, ceea ce este probabil să degradeze şi mai mult situaţia de securitate”, se precizează în raportul Pentagonului.

Sadat Group, înfiinţat în 2012, spre deosebire de majoritatea PMC, care lucrează pur şi simplu pentru cel care oferă cel mai mult, are o ideologie: să instruiască armatele naţiunii musulmane pînă la punctul în care acestea să nu aibă nevoie de sprijinul occidental!

Însă, adevărata îngrijorare a diferitelor guverne occidentale, este faţă de PMC-urile care provin din China! Pînă acum, acestea au desfășurat mai ales operațiuni în sectorul maritim, protejînd echipaje și confruntîndu-se cu pirateria, dar mulți prevăd implicarea lor în securitatea diverselor state africane în care China a investit în ultimii ani zeci de miliarde de dolari… Să vezi atunci sancţiuni şi proteste la ONU, UE, …E a Occidentului LIberal utilizator al dublei măsuri!

WAGNER CUCEREŞTE SOLEDAR

BMTF, 11 ian – Patronul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat marţi seara că oraşul Soledar din estul Ukrainei a fost cucerit de oamenii săi după mai multe zile de lupte grele. Potrivit Reuters, Wagner este, la această oră, cea mai mare companie de tip PMC din lume care desfăşoară operaţiuni militare private în Africa, Asia şi Europa. La începutul anului 2023, Agenţia de Presă Reuters a plasat compania rusă în fruntea unui top al acestui tip de companii, cu peste 20.000 de angajaţi angrenaţi în mai multe conflicte armate, din Sahel, Congo, pînă în Lybia, Syria şi Ukraina. Astăzi, Wagner reprezintă ceea ce reprezenta, în urmă cu exact 20 de ani, BlackWather, deşi fondatorul companiei, Evgheni Prigojin (E.P.) nu are un trecut la fel de glorios precum cel al lui Erick Prince (E.P.), fost puşcaş marin, chiar dacă poartă aceleaşi iniţiale!

Potrivit informaţiilor operative, Wagner a cucerit oraşul Soledar şi a securizat minele de sare care, potrivit zvonurilor şi propagandei vor fi administrate de companiile lui Prigojin.

Un grup de soldaţi ukraineni continua să fie încercuit în centrul acestui oraş cheie, a mai spus Evgheni Prigojin. „Numărul prizonierilor de război va fi raportat mîine”, a adăugat el.

Soldaţilor ukraineni încercuiţi li s-a dat un ultimatum să se predea pînă la miezul nopţii, a anunţat pe Telegram grupul Wagner.

Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent şi, iniţial, nu a existat un comentariu din partea ukraineană, dar ministrul afacerilor externe al Ukrainei, Dmitro Kuleba, a declarat într-un interviu pentru National Public Radio (NPR) din Statele Unite că preşedintele rus, Vladimir Putin, nu mai are decît o singură variantă în războiul declanşat împotriva Ukrainei – înfrângerea, dar nu vrea să o accepte. „Cînd privesc acum spre cîmpul de luptă şi situaţia actuală, cred că Putin nu are prea multe opţiuni. De fapt, cred că are o singură opţiune, dar nu vrea să o accepte. Iar această opţiune înseamnă pierderea războiului. Dificultatea şi tragedia acestui moment constă în faptul că (Vladimir Putin, n.r.) nu vrea să înfrunte adevărul şi să caute o cale de ieşire. În schimb, aruncă în luptă tot mai multe resurse şi, cel mai important, resurse umane, încercînd să cîştige cu orice preţ. Totuşi, acest lucru nu se va întîmpla. El nu va cîştiga” – a declarat şeful diplomaţiei ukrainene.

Potrivit lui Kuleba, adevărata victorie pentru Ukraina va fi considerată restabilirea integrităţii sale teritoriale în cadrul graniţelor recunoscute la nivel internaţional. De asemenea, ministrul a menţionat că ukrainenii vor continua lupta împotriva agresorului. „Depinde de Guvernul SUA şi de alţi parteneri ai Ukrainei, cît timp ne vor sprijini. Dar noi ne-am făcut alegerea, am luat o decizie. Ne vom lupta cu invadatorul rus pînă la ultima suflare” – a subliniat Kuleba.

Nici un comentator sau sau lider de opinie al propagandei anti-Kremlin nu spune, însă, că pierderea războiului de către Rusia ar însemna izgonirea acesteia din Europa după 300 de ani, fapt inadmisibil şi de neacceptat pentru Rusia. Alungarea Rusiei din Ukraina va pune capăt statutului Rusiei de putere euro-asiatică, obligînd-o, după 300 de ani, să rămînă un jucător geo-politic doar în Asia. Greu de crezut!

Localitatea Soledar, ţintă a unor atacuri susţinute şi puternice din partea forţelor ruse în ultimele zile, face parte din linia de apărare ukraineană din faţa zonei urbane Sloviansk şi Kramatorsk, în regiunea Donbas.

Din punctul de vedere al Rusiei, cucerirea acestei zone ar fi un pas semnificativ spre a prelua controlul asupra întregii regiuni Donbas, unul din scopurile declarate ale Kremlinului în acest război.

WAGNER, CEL MAI PUTERNIC GRUP DE MERCENARI DIN LUME

BMTF, 6 ian – Statele Unite sînt de părere că aliatul preşedintelui rus Vladimir Putin, Evgheni Prigojin, fondatorul celui mai puternic grup de mercenari din lume, grupul Wagner, este interesat să preia controlul asupra minelor de sare şi ghips din apropierea oraşului ukrainean Bahmut, informează vineri Reuters, citată de Agerpres, după modelul companiilor occidentale care au acţionat în ultimii 20 de ani în Iraq sau Afghanistan.

Conform unei declaraţii făcute joi de un oficial al Casei Albe, există indicii că motive de natură financiară determină „obsesia” Rusiei şi a lui Prigojin pentru cucerirea Bahmutului, a adăugat oficialul.

SUA au acuzat anterior mercenarii ruşi că exploatează resursele naturale din Republica Centrafricană, Mali, Sudan şi din alte părţi pentru a ajuta la finanţarea războiului din Ukraina, acuzaţie respinsă de Rusia.

Evgheni Prigojin, care a fost sancţionat de ţările occidentale, şi-a luat rămas bun joi de la foşti condamnaţi amnistiaţi şi eliberaţi, care şi-au încheiat contractele în Ukraina, şi i-a îndemnat să evite tentaţia de a ucide cînd se întorc în viaţa civilă.

Conform sursei citate, din totalul celor aproape 50.000 de mercenari, grupul Wagner a suferit pierderea a peste 4.100 de luptători şi rănirea altor 10.000. Peste 1.000 de mercenari au murit în perioada dintre sfîrşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie în apropiere de Bahmut, oraş pe care forţele ruse încearcă fără succes să îl cucerească din vara anului trecut.

Casa Albă a anunţat la sfîrşitul lunii trecute că grupul de mercenari Wagner a preluat un transport de arme din Coreea de Nord pentru a ajuta la întărirea forţelor ruse în Ukraina, un semn al extinderii rolului său în acest conflict.

Pe de altă parte, zilele trecute, colonelul în retragere Andy Milburn, fondatorul și liderului grupului de mercenari din Ukraina Mozart (conceput în martie 2022 în contrapartidă cu Wagner) a declarat în cursul unui interviu de 3 ore pe youtube, care a dispărut, că, citez aproximativ: “Ukraina are o conducere coruptă și bolnavă și că atrocitățile împotriva prizonierilor de război ruși sînt la ordinea zilei, armata ukraineană încălcînd astfel Convenția de la Haga. Hmmm. Nu mi-aș fi imaginat așa ceva! Am crezit că Ukraina e o floare care dorește democrație și libertate iar singurii răi din peisaj sînt desigur, rușii…

După retragerea francezilor, WAGNER a intrat în Tombouctou?

BMTF, 7 ian – Soldaţi ruşi au fost desfăşuraţi în oraşul Tombouctou din nordul statului vest-african Mali, pentru a instrui forţele locale într-o bază abandonată de trupele franceze luna trecută, a declarat joi purtătorul de cuvînt al armatei maliene, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Guvernul din Mali a indicat în decembrie că instructori ruşi au sosit în ţară, însă Bamako şi Moscova au oferit deocamdată puţine detalii despre această desfăşurare, cum ar fi numărul de militari implicaţi sau misiunea lor exactă.

Sosirea ruşilor a declanşat critici puternice din partea unor state occidentale, în frunte cu Franţa, fosta putere colonială în Mali.

Occidentalii spun că din aceste forţe fac parte mercenari ai grupului Wagner, pe care îi acuză de încălcări ale drepturilor omului în alte ţări.

Guvernul de la Bamako a negat prezenţa mercenarilor, afirmînd că militarii ruşi se află în Mali în cadrul unui acord bilateral.

Avem achiziţii noi de avioane şi echipamente de la ei (ruşi). Costă mult mai puţin să ne instruiască la faţa locului decît să ne deplasăm noi acolo. Ce este rău în asta?’, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvînt al armatei maliene.

El nu a precizat cîţi ruşi au fost trimişi la Tombouctou.

Localnici au spus pentru Reuters că bărbaţi ruşi în uniformă au fost văzuţi conducînd în oraş, însă nu le-au putut estima numărul.

Ministerul Apărării de la Moscova nu a fost disponibil deocamdată pentru comentarii, menţionează agenţia de presă.

Sosirea forţelor ruse în Mali urmează după desfăşurări de trupe în alte cîteva zone fierbinţi din Africa, ca parte a ceea ce analiştii apreciază ca fiind o tentativă a Moscovei de a recupera influenţa pe continent după o lungă absenţă în urma destrămării Uniunii Sovietice în 1991.

Franţa a ajutat la recapturarea oraşului Tombouctou în 2013 de la militanţii avînd legături cu Al-Qaeda. Retragerea Franţei din acest oraş face parte dintr-o reducere semnificativă a forţei anterioare de 5.000 de militari desfăşuraţi în regiunea Sahel pentru a lupta contra grupărilor jihadiste.

Şi în Mali, ca mai peste tot în Africa, contractorii privaţi de securitate sînt un subiect la modă. Cum la modă sînt şi luptătorii din Forţele Speciale.

Companiile Militare/de Securitate Private sînt entităţi organizaţionale care oferă contra cost servicii specializate şi expertiză militară, fiind încadrate uneori în categoria fenomenului de mercenariat. Sînt cunoscute şi sub denumirea de: contractori militari privaţi, contractori de securitate privaţi, corporaţii militare private, firme militare private, furnizori de servicii militare etc. Serviciile de expertiză oferite sînt asemănătoare celor sigurate de structurile guvernamentale militare sau de poliţie. Cu consimţămîntul guvernului pot oferi şi servicii în teren pentru forţele armate. Firma americană de securitate cea mai cunoscută din Iraq a fost „Blackwater Security Consulting”, care are angajaţi foşti militari din forţele speciale (DELTA, SEALS etc.), pentru a îndeplini misiuni încredinţate pînă acum doar „US Army”. „Blackwater” a fost o firmă tipică în domeniul securităţii. Ea a fost înfiinţată de doi foşti ofiţeri SEALS.

Majoritatea dicţionarelor definesc mercenarul ca fiind persoana care lucrează pe bani sau alte avantaje, un militar profesionist care se angajează pentru a servi într-o armată străină. După încetarea „războiului rece” recurgerea la serviciile CMP/CSP a cunoscut un avînt deosebit ceea ce a avut drept consecinţă o creştere considerabilă a numărului acestora.

Principalii factori care au determinat această dezvoltare sînt: reducerea cheltuielilor alocate de către state în scopuri militare; creşterea complexităţii armamentelor şi echipamentelor militare cu dificultăţi în întreţinerea şi folosirea lor; sarcini sporite în sfera achiziţiilor, monitorizării sistemelor de armament, logistic cu extindere şi spre teatrele de război şi luptă; reducerea masivă a efectivelor militare, fărîmiţarea statelor şi apariţia unor conflicte la nivel local; raţiunile economice care determină noile state, dar şi pe cele dezvoltate şi unele organizaţii internaţionale să se orienteze către sectorul privat pentru unele servicii pînă nu demult exclusiv militare.

UE, Wagner, sancţiuni

BMTF, 14 dec – Uniunea Europeană a decis luni sancţiuni împotriva grupului paramilitar rus Wagner şi a opt persoane şi trei societăţi legate de acesta, pentru ”acţiuni de destabilizare” desfăşurate în Ukraina, Syria şi mai multe ţări africane, au declarat surse europene citate de AFP şi EFE, preluate de Agerpres.

Decizia a fost aprobată în unanimitate de miniştrii de externe ai statelor UE, reuniţi la Bruxelles.

Blocul comunitar menţionează că Wagner a acţionat în Ukraina, Syria, Lybia şi Republica Centrafricană, suspectînd de asemenea o posibilă prezenţă a acestui grup în Mali, stat al cărui guvern este bănuit că negociază cu acest grup paramilitar prestarea unor servicii de securitate.

”Wagner este o societate militară privată rusă folosită pentru destabilizarea securităţii în Europa şi în state terţe din vecinătatea ei, în special în Africa”, explică un diplomat european.

Sancţiunile constau în interdicţii de călătorie în UE şi îngheţarea eventualelor active deţinute în blocul comunitar de persoanele şi companiile vizate.

Miniştrii europeni de externe au aprobat luni şi cadrul juridic pentru adoptarea unor sancţiuni împotriva persoanelor şi entităţilor ”care obstrucţionează” tranziţia către un guvern civil în Mali, după lovitura de stat din 18 august 2020, urmată anul acesta, în iunie, de încă o lovitură de stat prin care a fost a destituit guvernul de tranziţie.

E o porcărie ce se întîmplă cu Wagner Grup! Parlamentul European, rezoluţie cu mantă împotriva Rusiei

BMTF, 27 nov – Parlamentul European a adoptat joi trei rezoluţii, una dintre acestea vizînd încălcările drepturilor omului de către Compania Wagner Group, în mai multe zone de conflict din lume, se arată într-un comunicat de presă al PE.

Parlamentarii europeni condamnă crimele comise în mai multe zone de conflict de către organizaţia paramilitară rusă Wagner Group şi entităţile militare private asociate acestei companii, se arată în comunicatul PE.

Statul rus este responsabil de finanţarea, antrenarea, coordonarea şi conducerea operaţională a acestor grupuri paramilitare, susţin parlamentarii europeni, în timp ce subliniază faptul că activităţile companiei Wagner Group se află în strînsă legătură cu răspîndirea influenţei ruse în zonele de conflict din lume. Parlamentarii europeni susţin că Wagner Group şi alţi contractori militari ruşi ar trebui trataţi precum organizaţii proxy ale statului rus.

Potrivit rezoluţiei PE, compania Wagner Group este prezentă în mai multe zone de conflict din lume, în special în Ukraina, Syria, Sudan, Mozambic, Lybia, Republica Centrafricană şi Venezuela.

De asemenea, membrii PE salută declaraţia lui Josep Borrell, şeful politicii externe a UE, privind impunerea de către UE a unor sancţiuni împotriva „indivizilor şi entităţilor asociate Wagner Group”, precum şi celor care lucrează cu această organizaţie paramilitară. Aceste sancţiuni ar include restricţii de călătorie şi îngheţarea bunurilor angajaţilor Wagner.

Totodată, rezoluţia cere ţărilor care se folosesc de serviciile organizaţiei şi afiliaţilor acesteia, în special Republicii Centrafricane, să încheie orice legături cu acest grup şi angajaţii acestuia.

Rezoluţia a fost adoptată cu 585 de voturi „pentru”, 40 „împotrivă” şi 43 de „abţineri”.

Pînă în prezent, nu a fost emisă niciodată o rezoluţie privind un grup anume ci doar un fenomen comun mai multor grupuri. Rezoluţia de joi a PE reprezintă o sancţiune împotriva Rusiei şi nu a grupului de mercenari, care nu operează diferit faţă de colegii lor occidentali din GardaWorld sau DynCorp!

Companiile militare private sînt firme care oferă servicii specializate legate de război şi conflict, incluzînd operaţiuni de luptă, planificare strategică, colectarea informaţiilor, sprijin operaţional şi logistic, formare, achiziţionare şi întreţinere. CMP sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă la corporaţii transnaţionale uriaşe. Deşi CMP au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări.

De ce există o piaţă pentru CMP şi, implicit, pentru Wagner Group?

Statele, organizaţiile internaţionale, organizaţiile neguvernamentale, agenţiile umanitare şi de dezvoltare, corporaţiile multinaţionale şi chiar persoanele individuale pot contracta servicii militare oferite de CMP. În cazul statelor, aceste companii sînt deseori folosite pentru a compensa lipsa unei capacităţi naţionale. CMP furnizează servicii high-tech în domenii în care forţele armate nu îşi mai pot permite să instruiască personalul sau să ofere perspective atractive de avansare în carieră. În alte cazuri, CMP supleează o capacitate inexistentă. De exemplu, angajarea firmei israeliene Levdan i-a permis preşedintelui Republicii Congo-Brazzaville să creeze în 1994 o nouă forţă care a înlocuit unităţile militare fidele fostului preşedinte.

S-a arătat că CMP sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Uneori, indivizii sau grupurile recurg la CMP pentru scopuri mai insidioase, cum ar fi răsturnarea unor guverne sau protejarea unor activităţi ilegale.

CMP Wagner Group operează pe piaţa internaţională în concurenţă directă cu alte companii similare din ţările Occidentale.

ADEVĂRATA SURSĂ DE INDIGNARE: WAGNER SÎNT RUŞI!!!

Am scris, destul de succint, recunosc, în lucrarea „TARGET – Operaţiuni militare externe în combaterea terorismului”, apărută în 2010 la Editura Banatului Montan, sub egida Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate (ARSS), că în condiţiile în care numeroşi combatanţi nu au statut de beligeranţi, ci acela de actori non-statali, ONU poate angaja actori non-statali, în speţă companii militare private, să poarte războaie cu actorii non-statali, în speţă grupările teroriste, în acest fel rezolvîndu-se problemele juridice pe care le ridică folosirea forţei unei coaliţii de state împotriva unor grupări non-statale!

PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva!

Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări.

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, i-a acuzat duminică seară pe mercenarii grupului privat rus Wagner că „se substituie” autorităţii statului în Republica Centrafricană şi că „au confiscat capacitatea fiscală„, notează AFP.

„Cînd intră într-o ţară, ei comit numeroase violări, exacţiuni, jafuri pentru a se substitui uneori chiar autorităţii ţării”, a afirmat Jean-Yves Le Drian în cursul emisiunii „C dans l’air” de pe canalul France 5.

„Cel mai spectaculos exemplu este Republica Centrafricană unde, în cele din urmă, pentru a putea fi plătiţi, confiscă capacitatea fiscală a statului„, a spus el.

Franţa, foarte implicată militar în lupta împotriva terorismului în Mali, este împotriva unei posibile sosiri a grupului Wagner în această ţară pentru a instrui forţele armate locale şi pentru a asigura protecţia conducătorilor. Parisul a avertizat deja autorităţile de tranziţie maliene că prezenţa grupului Wagner ar pune sub semnul întrebării angajamentul său militar în Mali.

„Nu este posibil pentru noi. Este complet incompatibil cu modul în care concepem lupta împotriva terorismului în Mali”, a reiterat Jean-Yves Le Drian.

Grupul Wagner este suspectat, în special de Paris, că acţionează în numele Kremlinului, unde acesta nu doreşte să apară prea oficial.

„Wagner este în primul rînd o companie de mercenari ruşi care fac război prin procură în numele Rusiei, chiar dacă Rusia neagă (…) Nu păcăleşte pe nimeni”, a insistat ministrul.

În septembrie, ministrul francez de externe i s-a plîns de acest lucru omologului său rus, Serghei Lavrov, cu prilejul Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York.

„I-am spus asta. El a spus, nu sunt eu. I-am spus, ba da, tu eşti. Ei se refugiază în spatele faptului că un stat sau altul are dreptul să încheie un contract cu o firmă sau alta. Or, nu aceasta este realitatea”, a spus el.

„Realitatea este că sînt combatanţi, indivizi care încalcă dreptul internaţional şi pun sub semnul întrebării chiar suveranitatea statelor”, a spus el.

Termenul de MERCENAR se regăseşte într-o multitudine de perioade istorice, de la Crucificarea lui Christos – cînd este condamnat să-şi petreacă întreaga viaţă ca soldat, pînă la cel care stă aşezat în bena unei furgonete, pe bidoane de apă de 5 galoane, şfichiuit de vîntul rece al deşertului în Ajunul Anului Nou, undeva, la graniţa dintre Iraq şi Arabia Saudită.

Termeni precum mercenari şi companii de securitate private (PSC) sînt folosiţi pentru a desemna PMC.

Pînă de curînd, erau numiţi mercenari actorii dintr-un conflict care sînt, în general, motivaţi de cîştigul personal. Termenul apare în unele tratate internaţionale, dar acestea au fost criticate pentru lipsă de acurateţe, deoarece se concentrează pe motivaţia acţiunilor, care este dificil de definit, şi nu pe acţiunile ca atare. Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC. Creşterea ponderii PSC în conflicte armate, sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane, ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei, ca un răspuns la cererea pieţei.

Regăsim „armatele private“ în întreaga lume, mereu în creştere. Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme, au sute de mii de angajaţi. De cele mai multe ori, acestea sînt angajate de guverne, corporaţii, jurnalişti, iar contractorii privaţi, ofiţerii de securitate sau mercenarii, cu li se mai spune, pot cîştiga pînă la 1000 de dolari pe zi!

Proporţia mercenaril – armată regulată este, în ziua de azi, de aproape 20%.

Am scris-o de nenumărate ori, personal cred că episodul armatelor naţionale este doar o mică paranteză în istoria militară a armatelor private, iar Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate, iar această Industrie de Securitate Privată este structura cea mai pregătită să ofere baza securităţii noilor entităţi ce se vor creea! Pentru că, în ciuda intenselor „eforturi” de pace, războiul continuă să se desfăşoare, pe regiuni, cu punctualitate, în formele sale cele mai brutale.

Companiile de Securitate Private au absorbit forţă de muncă înalt calificată, în urma reformelor la nivelul structurilor de securitate, dar rămîn privite destul de „exotic” la noi în ţară. Acestea sînt societăţi comerciale care oferă servicii care, deseori, implică cunoştinţe temeinice în folosirea forţei. Trăsăturile distinctive ale PMC sînt: – Structura organizaţională: PMC sînt firme înregistrate cu structuri constituite; şi – Motivaţia: PMC furnizează servicii mai degrabă pentru profit decît din raţiuni politice.

PMC-urile sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă (BMTF) la corporaţii transnaţionale uriaşe (G4S). Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private.

Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict.

Deşi industria securităţii private tinde să devină indispensabilă unei societăţi moderne, paradoxal, aceasta nu figurează alături de sănătate şi administraţie locală în literatura de specialitate a managementul public. Dacă privim în ansamblu Industria Securităţii Private, constatăm că aceasta este prezentă în toate industriile unui stat modern (prof. univ. dr. Constantin Onişor, „IC într-o permanentă extindere”, revista Geopolitica, anul VI, nr. 27, pag. 25).

Industria poate fi definită pe paliere de activitate operaţională: servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor; servicii de pază a transporturilor de bunuri şi valori; servicii de gardă personală şi de activităţi tehnic-operative; servicii de proiectare şi instalare a sistemelor de supraveghere şi alarmare; servicii de dispecerat, monitorizare şi intervenţie; servicii de detectivi particulari (intelligence); activitate de învăţămînt, cercetare, training, audit; şcolarizare sau reconversie profesională; licenţiere în managementul tehnic sau operaţional; activităţi de training tehnic sau operaţional; audit intern şi extern al companiilor prestatoare de servicii de securitate privată.

Această industrie se guvernează după legi statale şi se autoguvernează după standarde, regulamente interne, proceduri operaţionale. Potrivit lui Constantin Onişor (op.cit.), aria de cuprindere şi intersecţie a activităţii sale cu alte industrii ale statelor este atît pe verticală, cît şi pe orizontală, creînd ea însăşi, producţie şi servicii!

Cînd dimensiunea unor astfel de companii este foarte mare, acestea devin susceptibile de a favoriza jocuri politice. Astăzi, în preambulul unui nou război rece, Wagner este pusă la colţ pentru că este compasnie rusă care acţionează precum… britanica SandLine!!! În perioada războiului din Iraq, Blackwather a fost inamicul de serviciu, aceste companii avînd, mai degrabă o problemă de PR şi de dispută cu propagandiştii, decît una de funcţionalitate istorică.

Trump privatizează războiul din Afghanistan. Încet, dar sigur!

BMTF, 5 feb – Din ianuarie 2017, odată cu preluarea mandatului de preşedinte al SUA de către Donald Trump, numărul contractorilor privaţi de securitate a cunoscut o creştere masivă în Afghanistan, potrivit Pajhwok Afghan News.

În ultimii doi ani, Task & Purpose a raportat că procentul contractorilor înarmaţi, care susțin misiunea SUA în Afghanistan, a crescut cu peste 65%, ajungînd la 2.847.

Referindu-se la statisticile Pentagonului, site-ul relevă că în ianuarie 2017 existau în Afghanistan 1722 de contractori, faţă de luna ianuarie a anului 2016, cînd numărul acestora era de doar 1083 de contractori înarmați.

Un purtător de cuvînt al armatei americane din Afghanistan, colonelul Dave Butler, a legat creșterea numărului de contractori de o schimbare administrativă în organizarea misiunilor acestora, adică o reducere a orelor de muncă de la 12 la 8 ore pe zi, pentru a reduce oboseala şi costurile suplimentare.

Purtătorul de cuvînt al Pentagon, Heather Babb, a fost citat spunînd: „Cifra contractorilor fluctuează în mod curent în funcţie de categoriile de misiuni şi a cerințelor și alocărilor de personal”.

Cele mai multe dintre locurile de muncă ale contractorilor din Afghanistan au fost ocupate de cetățeni din țări terțe sau de afghani. Din cei 2.847 de contractori care locrează pentru Departamentul Apărării în Afghanistan, 84% nu sînt americani astăzi, la sfîrşitul lunii ia nuarie 2019, față de 71% în ianuarie 2017!

Pentagonul defineşte un contractor de securitate „orice persoană fizică, firmă, corporaţie, parteneriat sau altă entitate juridică non-federală care încheie un contract direct cu Departamentul Apărării (DoD) pentru a furniza servicii, bunuri sau construcţii”. Cea mai mare parte a contractorilor civili lucrează în toate domeniile imaginabile îndeplinind aceste roluri pentru a ajuta la gestionarea şi îmbunătăţirea condiţiilor din zonele de conflict şi post-conflict. Cele mai cunoscute companii, în ultimii 17 ani, cu contracte uriaşe cu Pentagonul, sînt: Blackwater, Triple Canopy şi Dyn Corp.

Blackwater a fost înfiinţată, în 1997, de Prince, fost instructor în Navy SEAL, pentru a oferi asistenţă de formare organizaţiilor militare. În anul 2002, compania se transformă în Blackwater Security Company (BSC), iar în 2007 devine Blackwater Worldwide. După numai doi ani, în februarie 2009, Blackwater a anunţat că va fi din nou redenumită, de data aceasta în „Xe Services LLC”, ca parte a unui plan de restructurare. Prince demisionează din calitatea de CEO, rămînînd doar preşedinte al consiliului de administraţie. În 2010, compania vinde un centru de formare unui grup de investitori care formează o nouă companie numită „Academi”. Din acest moment, despre vechea companie nu se mai aude nimic.

În consiliul de administraţie al Academi intră fostul procuror general, John Ashcroft, fostul consilier al Casei Albe, Jack Quinn, Bobby Ray Inman, un amiral în retragere cu o importantă experienţă dobîndită în DIA, NSA şi CIA, precum şi omul de afaceri McCombs. De menţionat este faptul că John Ashcroft şi Jack Quinn deţin funcţiile de directori fără a fi afiliaţi la companie. În anul 2012, generalul de brigadă în retragere Craig Nixon a fost numit noul CEO al Academi. Generalul a venit la Academi din cadrul grupului McChrystal unde era coordonatorul programului de dezvoltare a liderilor. Ultima funcţie avută în armată a fost aceea de director adjunct al operaţiilor în Comandamentul Central al SUA.

Triple Canopy şi Centrul de Instruire Academi, împreună cu alte companii care făceau parte din pachetul Grupului Constellis, se reunesc şi vor intra sub umbrela Constellis Holdings Inc, denumire care există şi astăzi.

Evoluţia numerică a acestor entităţi furnizoare de servicii a oscilat, funcţie de dimensiunea participării trupelor militare în teatrul de operaţii, de îndeplinirea obiectivelor strategice sau chiar de modificare a interesului strategic pentru teatrul de operaţii respectiv.

Recent, fondatorul companiei americane Blackwater, Erik Prince, a declarat că antreprenorii sînt cheia pentru a pune capăt războiului de lungă durată din Afghanistan. Prince, care în ultima perioadă a construit un nou imperiu în China, numit Frontier Services Group (FSG), şi ale cărui firme se află în strînsă colaborare cu autorităţile statului chinez, oferă o soluţie prin care ar putea înlocui forţa militară a NATO, existentă în Afghanistan, aproximativ 16.000 de militari, cu o forţă de aproximativ 8.000 de oameni la un cost de aproximativ 5 miliarde de dolari pe an.

Prince motivează viabilitatea soluţiei prin faptul că logistica necesară pentru a susţine efortul american în Afghanistan, acum în valoare de zeci de miliarde de dolari, a devenit prea împovărătoare. De asemenea, folosirea contractorilor ar permite preşedintelui Trump să-şi păstreze promisiunea de a pune capăt „războaielor pentru totdeauna”, dar şi să lase în urmă o anumită forţă militară.

CEL PUŢIN 10 MORŢI LA G4S DIN KABUL

BMTF, 29 nov – Cel puţin zece contractori au fost ucişi şi 29 răniţi, într-un dublu atac revendicat de talibani care a avut loc în estul capitalei Kabul şi a vizat campul companiei de securitate britanică G4S, aflat în Districtul 9 de poliţie, lîngă Parcul Industrial.

„Există zece morţi şi 19 răniţi au fost evacuaţi”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvînt al Ministerului Sănătăţii, Wahid Majroh. El a avertizat că bilanţul victimelor s-ar putea agrava.

O maşină capcană a explodat în apropierea sediului companiei G4S. Au avut loc schimburi de focuri. Forţele de securitate inspectează zona pentru a o declara sigură. Atentatul a survenit la cîteva ore după ce oficialii provinciali au declarat că cel puțin 30 de civili au fost uciși împreună cu 16 luptători talibani într-o confruntare din cursul nopţii între forțele guvernului afghan și insurgenții din provincia de sud Helmand.

G4S, care efectuează misiuni de securitate în lumea întreagă, inclusiv în România, a confirmat la Londra „un incident la unul dintre sediile noastre din Kabul”. Compania are pe statul de plată 611.000 persoane în circa 100 de ţări şi este cotată la bursa din Londra, potrivit site-ului său de internet.

Atentatul a fost revendicat de talibani într-un mesaj pe Twitter al purtătorului lor de cuvînt Zabiullah Mujahid. „Operaţiunea a început cu înlăturarea tuturor obstacolelor de către un camion capcană şi deschiderea drumului pentru mulţi martiri”, a precizat el.

Acest atac multiplu, respectiv o explozie urmată de tiruri ale unor oameni înarmaţi, are loc chiar în ziua în care secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel la guvernul afghan şi la talibani să înceapă „convorbiri de pace directe”.

Cu prilejul unei reuniuni ministeriale privind Afghanistanul de la Geneva, preşedintele afghan Ashraf Ghani a anunţat constituirea unei „echipe de negociere” formate din 12 persoane şi a precizat că a fost stabilită „o foaie de parcurs pentru negocierile de pace”.

După încheierea oficială a războilului din Afghanistan, în 2014, numărul contractorilor de securitate din Afghanistan a crescut cu… 236%, de la 3184 la 10.712. Potrivit unui raport al unei Comisii de investigare a Congresului Statelor Unite, la începutul anului 2011, contractorii privaţi reprezentau între 22% şi 30% din forţele americane dislocate în Afghanistan. Potrivit BAPSC, ArmorGroup, una dintre cele mai mari firme private de securitate britanice, deţine în Afghanistan peste 1500 de angajaţi care lucrează pentru guverne, ong-uri sau entităţi comerciale. Între 500 şi 700 de contractori britanici lucrează în Afghanistan, în special ca gărzi de corp sau la protecţia incintelor. Cei mai mulţi contractori sînt din SUA şi Marea Britanie, aproximativ 30.000 de angajaţi în 52 de companii private de securitate. Există, însă, şi multe companii neînregistrate, mai mici, 22 numai în Provincia Kandahar!

SĂ DISCUTĂM DESCHIS

Scriam pe 5 octombrie despre o eventuală “cădere la pace” cu talibanii care ar ridiculiza eforturile SUA şi ale NATO, de 16 ani, în Afghanistan, variantă respinsă categoric atît de Pentagon, cît şi de NATO! Tocmai această cădere în ridicol este exploatată, zilele acestea, de Erik Prince, fondatorul Companiei Blackwater, de retragere onorabilă a trupelor americane din Afghanistan şi privatizarea războiului!

Să discutăm deschis: PMC furnizează servicii mai degrabă pentru profit decît din raţiuni politice. PMC-urile sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă (BMTF) la corporaţii transnaţionale uriaşe (G4S). Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări. Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict.

Termeni precum mercenari şi companii de securitate private (PSC) sînt folosiţi adesea pentru a desemna PMC. Pînă de curînd, erau numiţi mercenari actorii dintr-un conflict care sînt, în general, motivaţi de cîştigul personal. Termenul apare în unele tratate internaţionale, dar acestea au fost criticate pentru lipsă de acurateţe, deoarece se concentrează pe motivaţia acţiunilor, care este dificil de definit, şi nu pe acţiunile ca atare, iar prezenţa militarilor români în diferite teatre de operaţii, ca angajaţi ai Armatei Naţionale poate fi considerată ca atare! Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC.

Creşterea ponderii PSC în conflicte armate, sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane, ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei, ca un răspuns la cererea pieţei. În cazul statelor, aceste companii sînt deseori folosite pentru a compensa lipsa unei capacităţi naţionale, deci, cu precădere în noile entităţi statale apărute în ultimul timp, sau „autonomii”. CMP furnizează servicii high-tech în domenii în care forţele armate nu îşi mai pot permite să instruiască personalul sau să ofere perspective atractive de avansare în carieră. În alte cazuri, PMC suplinesc o capacitate inexistentă. De exemplu, angajarea firmei israeliene Levdan i-a permis preşedintelui Republicii Congo-Brazzaville să creeze în 1994 o nouă forţă care a înlocuit unităţile militare fidele fostului preşedinte. Alte grupuri recurg la PMC pentru a-şi putea desfăşura activitatea în medii periculoase. PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva!

Se pune întrebarea firească: sînt PMC-urile mai rentabile decît forţele armate regulate? Datele privind rentabilitatea acestora nu sînt concludente. Angajaţii PMC „costă” destul de mult; salariile standard variază între 400 şi 1000 de dolari pe zi, deşi cîştigurile au fost “stabilizate”, în Afghanistan, de exemplu, la 7000 USD/lună. Cei care susţin că PMC sînt mai rentabile decît armatele permanente se bazează de obicei pe următoarele argumente: – PMC pot angaja persoane care sînt adesea mult mai prost plătite; – guvernele nu sînt nevoite să ofere CMP beneficii ascunse, cum ar fi pensiile, îngrijiri medicale, condiţii de trai etc., deoarece acestea sînt de obicei incluse în contract; – PMC oferă posibilitatea creşterii rapide a forţei militare fără costurile implicate de întreţinerea pe termen lung a capacităţii militare; şi prin faptul că îndeplinesc misiuni necombative esenţiale, CMP dau forţelor armate posibilitatea de a se concentra pe misiunile de bază. Pe de altă parte trebuie luate în considerare şi următoarele argumente: – angajaţii PMC sînt, adesea, instruiţi pe spezele statului, ca membri ai armatelor naţionale; cînd pleacă la posturi mai bine plătite din sectorul privat, această pregătire este, de fapt, o subsidiere a operaţiunilor PMC; – practicile curente de subcontractare, în care un contract trece pe la mai multe firme diferite, poate reduce substanţial eficienţa sau duce chiar la pierderi.

Dincolo de crize şi de frontierele „oarbe” ale Uniunii Europene, dincolo de gesturile din „alt film” ale României, industria privată ia locul, încet-încet, unui stat tot mai incapabil să reacţioneze, proprietarul unei infrastructuri învechite şi abandonate, cu populaţii tot mai nemulţumite. Asta e lumea în care trăim, nu cea proclamată de politicieni, orbiţi de campania electorală de anul viitor!