Etichetă: RAZBOI

ȚINTA IRAN. OPORTUNITATEA CARE APARE O DATĂ LA O GENERAȚIE

Spectaculoasă escaladarea din Orientul Mijlociu! În loc să pună capăt măcelului din Gaza, Israelul îl extinde și în Liban și face eforturi disperate pentru a ataca adevărata țintă: Iranul! Guvernul Netanyahu începe să semene tot mai mult cu o sectă apocaliptică, și afirmația nu e departe de adevăr. Bibi și cu cei doi condamnați pentru terorism din guvernul de extremă dreaptă de la Tel Aviv, Itamar Ben Gvir, ministrul securității, și Bezalel Smotrich, ministrul de finanțe, vor să incendieze întreg Orientul Mijlociu.

Liderii Israelului cred că au acum o oportunitate care apare o dată la o generație, de a remodela Orientul Mijlociu, una care depășește cu mult anihilarea Hamas și Hezbollah, arată chiar o analiză Politico. Chiar înainte ca Israelul să lanseze marți ceea ce a descris drept o ofensivă terestră „limitată” în Liban, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a precizat că ținta sa finală în schimbarea puterii regionale este să submineze autoritatea conducerii clericale a Teheranului.

Într-un discurs de luni, Netanyahu a promis „nobilului popor persan” că ziua în care vor fi eliberați de stăpînirea „tiranilor” și ar putea avea pace cu Israel va veni „mult mai devreme decît cred oamenii”.

Pentru conducerea de la Teheran, aceasta este o provocare existențială. Iranul își proiectează puterea în întreaga regiune sprijinindu-se pe milițiile proxy loiale din Iraq, Syria, Liban și Yemen. Israelul contestă acum, în mod direct, această autoritate, încercînd să elimine interpușii Iranului din întreg Orientul Mijlociu.

Israelul nu luptă împotriva Teheranului doar prin zdrobirea aliaților și a proxy-urilor sale – precum Hezbollah în Liban și rebelii Houthi în Yemen – ci își arată supremația atît în ceea ce privește tehnologia, cît și spionajul pe teritoriul iranian. În aprilie, nevătămat după un atac masiv cu rachete iraniene, Israelul a ripostat aruncînd în aer un radar de apărare aeriană în apropierea orașului Isfahan, în centrul țării, în ceea ce a fost considerat un avertisment că ar putea distruge la discreție instalațiile nucleare iraniene. În iulie, liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis de o rachetă lansată asupra unei case de oaspeți guvernamentale din Teheran. Comandanți iranieni de top au murit în lovituri asupra Damascului și Beirutului. Mesajul lui Netanyahu cu privire la „raza de acțiune” a Israelului este clar, limitând spațiul de manevră al Iranului. Conducerea Hezbollah, în frunte cu secretarul său general, a fost spulberată!

Netanyahu va intensifica ofensiva împotriva Hezbollah, în ciuda apelurilor internaționale tot mai numeroase pentru o încetare a focului, a declarat un oficial israelian de rang înalt înainte de incursiune, vorbind sub rezerva anonimatului. Aceasta va include, probabil, lansarea unui atac terestru major menit să zdrobească Hezbollah în sudul Libanului, forțîndu-l să își retragă forțele la nord de rîul Litani, la 29 de kilometri de granița israeliano-libaneză, în conformitate cu o rezoluție ONU care a încheiat războiul din Liban din 2006.

În afara guvernului de la Tel Aviv, mai mulți foști șefi de rang înalt și încă influenți din domeniul informațiilor și securității, inclusiv fostul șef al Mossadului, Tamir Pardo, îndeamnă public la continuarea campaniei militare pentru a redesena Orientul Mijlociu. Vorbind pentru presa israeliană, Pardo a declarat că loviturile aplicate de Israel Hezbollah în ultimele 12 zile au oferit Israelului „o oportunitate care nu trebuie ratată”.

Cu toate acestea, Julien Barnes-Dacey de la Consiliul European pentru Relații Externe a avertizat împotriva unei noi escaladări a Israelului și a descris ideea creării unei noi ordini regionale drept o „iluzie periculoasă”.

Pagubele extraordinare pe care IDF le-a provocat Hezbollah au făcut ca organizația să se clatine. Lista comandanților de top ai Hezbollah uciși în ultimele două săptămîni arată ca un Who’s Who al militanților șiiți și este completată zilnic. „Aproape întreaga conducere superioară a grupării, politică și militară, împreună cu mii de membri și comandanți de nivel mediu, a fost asasinată, eliminată sau a devenit ineficientă în luptă – ca să nu mai vorbim de faptul că Forțele de apărare israeliene au distrus cantități mari de muniție strategică care ar fi putut amenința orașele și țintele israeliene”, a declarat Ahmed Fouad Alkhatib, analist la Atlantic Council. „Regiunea ar putea asista la începutul sfîrșitului axei de rezistență a Iranului”, a adăugat el. Acest rezultat nu ar displăcea unei largi părți a liderilor arabi, inclusiv din Golf. O parte a presei din Golf dă deja vina pe Hezbollah pentru suferința libanezilor. Influentul cotidian Okaz din Arabia Saudită a acuzat Hezbollah că acționează „de dragul intereselor iraniene, nu al celor libaneze sau arabe”.

Istoria face ca aceste miliții să se identifice chiar cu statele gazdă, iar organizațiile pe care le patronează să constituie un sprijin real acordat populației din zonă. Granița între terorism și luptători pentru libertate este aproape imperceptibilă în jurul Israelului, la fel cum etichetele de apărător pașnic și stat terorist, aplicate Israelului, se deosebesc extrem de greu.

Este foarte răspîndită ideea că terorismul nu poate fi definit! Înlocuitor al romanticei guerilla (Che Guevara nu mai e la modă!), mijloc de exprimare al celor slabi, activitate alternativă la diplomaţie, termenul îi denumeşte pe opozanţii oficiali ai unor regimuri. Ca şi „fascist”, „terorist” poate desemna pe oricine. Eduardo Galeano scria în „Venele deschise ale Americii Latine” (Ed. Politică, 1983, pag. 329): „Dependenţa nu încetează, îşi schimbă doar substanţa şi strategiile… invazia modelelor culturale ale metropolei prin mass-media, transplantul cultural, asistenţa financiară sub mantia căreia se ascund multe pumnale strălucitoare, devin prioritare, cum prioritară devine organizarea internaţională a inegalităţii culturale şi economice. Subdezvoltarea latino-americană este o consecinţă a dezvoltării altora, că noi, latino-americanii sîntem săraci, deoarece pămîntul pe care călcăm este bogat şi că locurile binecuvîntate de natură au fost blestemate de istorie”. Galeano, un intelectual de marcă, cu acces la educaţie, ştiinţă şi cultură, la tiparniţe şi mass-media, la avantajele economice ale societăţii de consum, dă glas frustrărilor unei întregi naţiuni, mari cît un continent, cu un trecut şi o cultură puternică şi comune. Dar şi cu frustrări pe măsură, născute din secole de colonialism, uneori sălbatic, care a lăsat în urmă state independente sărace şi îndatorate. Această „reţetă de succes” a fost aplicată şi în alte colţuri ale lumii. Africa, pe care profesorul american Thomas Barnett o numeşte „centrul prăpastiei” (T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, www.nwc.navy.mil/newrulesets), este continentul cel mai devastat de colonialismul ultimelor două secole.

Evident, Orientul Mijlociu suferă din aceleaşi cauze: sfîrşitul Primului Război Mondial a dus, invariabil la smulgerea „hălcilor mari şi suculente” din „trupul bolnavului Europei”, fostul Imperiu Otoman, fără a se ţine cont de interesele indigenilor. Acest asediu economic şi cultural a culminat, în 1948, cu înfiinţarea Statului Israel care a declanşat „rezistenţa generaţiilor” în Orientul Mijlociu. În societăţile în care indivizii se identifică unui grup, apare dorinţa de autosacrificare, rar întîlnită în altă parte. Cu perspective reduse de a-şi găsi un loc de muncă, musulmanii se îndreaptă spre madrassas-uri, şcolile coranice pentru a primii „dreapta credinţă” şi… o şansă, îndreptîndu-se spre lupta armată, cu o cauză precisă, evident, mai bine decît un destin în derivă şi un nivel de trai la limita sărăciei.

Majoritatea cercetătorilor sînt de acord că: decizia oamenilor de a se angaja în extremism violent este aproape mereu precedată de o aşa-zisă „criză”, care îi îndeamnă către o reconsiderare a statutului lor în societate, a atitudinii politice şi religioase, şi chiar o reevaluare a sinelui; „evenimentele catalizatoare” sînt decisive în facilitarea tranziţiei de la membru al unei simple grupări nemulţumite, la statutul de extremist violent; potenţialii sinucigaşi cu bombă au avut cel puţin un prieten sau o rudă ucisă de presupusul duşman , şi că, acest eveniment – în majoritatea situaţiilor – l-a determinat pe cel în cauză să realizeze că „ceva” trebuie făcut. Poate nimeni nu cunoaşte mai bine acest sentiment decît martirii din Partidul lui Dumnezeu!

HEZBOLLAH, CU RĂZBUNAREA ÎN SÎNGE!

„Şi să nu vorbiţi despre aceia care sînt ucişi în felul lui Allah ca morţi, căci (sînt) vii, dar nu îi observaţi”. (Surat Al-Baqarah, 154, Coranul)

Fugit dintr-un Iraq măcinat de revolte tribale, Musa Al-Sadr, unchiul liderului radical şiit iraqian Muqtada Al-Sadr pune bazele, în Liban, unui partid şiit puternic. Prieten cu Ayatollahul Khomeiny, Musa este ales, în 1959, lider al comunităţii şiite libaneze care avea să aibă o ascensiune fulminantă din 1979, odată cu instituirea Republicii Islamice Iran şi victoria Revoluţiei. Sărăcia şi alienarea culturală a comunităţii şiite, dar şi invazia israeliană condusă de Ariel Sharon, au jucat un rol fundamental în ascensiunea organizaţiei Hezbollah, o bizară combinaţie de spirit revoluţionar şi izolare politică, apărută în izolarea Văii Bekaa şi sudul Libanului. În anul 1974, Al-Sadr a creat Harakat al-Mahroumeen, Mişcarea Nevoieşilor, organizaţie socio-religioasă care a silit guvernl libanez să acorde minorităţii şiite recunoaştere totală. Odată cu declanşarea războiului civil, în 1975, şiiţii înfiinţează propriile miliţii, Amal, care în 1982 se situează de partea Israelului în invadarea Libanului, dar, un an mai tîrziu luptă împotriva ocupaţiei israeliene. După modelul iranian, supravieţuitorii persecuţiilor iraqiene, emigraţi în Liban, membrii ai Partidului Al-Dawa, formaţiune politică islamică desfiinţată de Saddam Hussein, înfiinţează aici Partidul lui Allah. În 1992, Sayyed Hassan Nasrallah, dezertează din mişcarea Amal şi preia conducerea Organizaţiei Hezbollah. În interviul acordat cotidianului libanez Al-Safir, liderul mişcării recunoaşte că membrii Partidului au „spiritul Jihadului, al jertfei de sine şi al dăruirii nemărginite angajaţi în faţa Dumnezeului Atotputernic şi care iau hotărîri de auto-martiraj cînd se opun inamicului”. Urmare a unei pregătiri de excepţie în spiritul Jihadului şi al unui radicalism exacerbat, Hezbollah deţine formaţiuni de martiri numite Al-Amaliya al-Istishhadaya (Simileanu,Vasile, op.cit. pag. 138). Acestea apără cu pasiune această practică şi le displace termenul de atentate sinucigaşe. Folosirea bombelor umane face parte integrantă din jihad.

Potrivit autoarei Hala Jaber (HEZBOLLAH, Ed. Samizdat, 1997, pag. 79), deşi mulţi învăţaţi islamici argumentează că în Coran e interzisă sinuciderea, şiiţii din Partidul lui Dumnezeu o consideră jertfa supremă pentru a-şi apăra credinţa şi existenţa. „Promovarea sacrificiului de sine este inspirată de soarta Imamului Husseinm care a murit luptînd pentru a-şi afirma dreptul de a conduce poporul musulman”(Hala Jaber, op.cit.). Filosofia martirajului se regăseşte obligatoriu în programa analitică a şcolilor patronate de Hezbollah, iar emisiunile religioase şi crol-ul cu nuleme martirilor se regăsesc zilnic în grila de programe a televiziunii proprii, Al-Manar (Farul)! Contrar convingerii generale că brigăzile de martiri atrag numai mentalităţile şi sufletele celor cu tulburări psihice, săraci, neinstruiţi sau care au suferit o pierdere în familie de pe urma războiului, în rîndurile candidaţilor la atentate sinucigaşe se regăsesc de la şomeri la ingineri, profesori şi medici. Numărul martirilor cu studii superioare în Occident, bărbaţi şi femei, a crescut în ultimii 10 ani de 5 ori, potrivit unui raport al CIA, difuzat în 2007 în ziarul Stars and Stripes.

Din 1983 şi pînă astăzi, Hezbollahul a evoluat în pas cu vremurile. Globalizarea a transformat grupările locale în grupări regionale şi transnaţionale. Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277) este de părere că din punct de vedere al luptei politice, terorismul transnaţional a înlocuit gherila naţională (apărut în Valea Beeka ca o grupare paramilitară pentru a lupta împotriva ocupaţiei israeliene, Hezbollah operează în Orientul Mijlociu şi Europa pentru eliminarea influenţei iudeo-creştine şi forţarea Occidentului să părăsească Orientul Mijlocu.

Dacă în 1983 Hezbollah avea 500 de membri permanent implicaţi în activităţi teroriste, astăzi, se estimează că 10.000 de combatanţi, antrenaţi de pasdarani – Gardienii Revoluţiei din Iran – sînt gata să moară în lupta cu inamicul sionist. Pe lîngă forţele proprii, Hezbollah duc acţiuni în colaborare cu Comandamentul Gărzilor Revoluţionare Iraniene, împreună cu care a format celule în Europa, Africa, America de Sud şi de Nord şi în Asia. Cartierul general al al Partidului lui Dumnezeu s-a păstrat în Valea Bekaa din sudul Libanului, dar funcţionează şi în suburbiile sudice ale capitalei libaneze, Beirut, pe „centura mizeriei”, mahala sordidă care amplifică sentimentele de frustrare şi revoltă. Coordonarea o deţine Iranul şi Consiliul Consultativ, shura, care are în subordine trei consilii zonale: Beirut, Valea Bekaa şi Libanul de Sud. Comitetele subregionale fac recomandări privind politica organizaţiei şi au rol executiv. Potrivit lui Vasile Simileanu (op.cit. pag. 139) obiectivele Hezbollah s-au modificat în decursul anilor. De la rezistenţa armată împotriva ocupantului sionist s-a ajuns la: constituirea unui stat islamic şiit în Liban, eliminarea influenţei non-islamice şi forţarea Occidentului să părăsească regiunea, transformarea mişcării în principala mişcare islamică din Liban.

RADICALIZARE ŞI IMPLICARE SOCIALĂ

Hezbollah este o organizaţie politică, socială, militară şi religioasă (Simileanu, Vasile, op.cit. pag.139). O astfel de definiţie se poate aplica tuturor organizaţiilor politice şi catalogate drept extremiste din spaţiul Orientului Mijlociu. Pentru că, tradiţia islamică impune componenta socială, oricărei organizaţii, implicată, sau nu în viaţa politică. Aceste formaţiuni, „actori non-statali”, cum îi denumeşte Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 139), au preluat o parte dintre obligaţiile statului la adresa unor categorii de populaţii, sau zone delimitate geografic. Altfel spus, neputinţa statului destructurat de a rezolva unele probleme grave a înlocuit autoritatea acestuia cu autoritatea grupărilor. De aici derivă şi susţinerea masivă din rîndul populaţiei locale pentru cauza şi forma de luptă, denumită teroristă, ale organizaţiilor. Hezbollahul nu face excepţie. Din potrivă!

Suburbiile şiite din sudul Beirutului au dobîndit reputaţia de „Centura Mizeriei”. „Munţi de gunoaie amestecaţi cu zoaie din conductele sparte, umpleau străzile, răspîndind mirosuri pestilenţiale… băltoacele cu apă murdară atrăgeau muştele şi şobolanii. Curentul electric era un lux, în 90% din district lipsea canalizarea, iar cele cîteva cabluri telefonice existente nu mai funcţionau. Era greu de înţeles cum supravieţuiau locuitorii într-un mediu atît de sordid. … Guvernul nu mişca un deget ca să amelioreze situaţia. Ignora prezenţa şiiţilor, sperînd că aveau să dispară” (Hala Jaber, op.cit. pag.130-131). Pe acest fundal, cu ajutorul Iranului, Hezbollahul a construit o întreagă infrastructură care acordă asistenţă socială şi săracilor de alte religii! În doar cîţiva ani, Hezbollahul a construit spitale, clinici, şcoli, centre de învăţămînt superior, institute de cercetare, orfelinate şi sanatorii pentru handicapaţi. Prin intermediul Comisiei de Ajutor, Hezbollah acordă împrumuturi şcolare şi universitare şi încurajează dezvoltarea meşteşugurilor, mica industrie şi iniţiativa agricolă. De asemenea, acordă ajutor material tinerilor căsătoriţi, precum şi împrumuturi locative, programul „Prima Casă” şi de afaceri. Pentru împrumuturile de la Hezbollah nu se plăteşte dobîndă, această practică nefiind permisă de legea islamică! Unele familii primesc utilaje sau animale domestice pentru a pune bazele unei mici afaceri sau a unei ferme, de la maşini de tricotat la vite sau familii de albine. Hezbollahul a înfiinţat primele şcoli de arte şi meserii din Liban şi a deschis primul birou de şomaj din această ţară. Banii pentru astfel de întreprinderi, vin din Iran şi de la sutele de mii de şiiţi libanezi de pe tot globul care, conform legii islamice, plătesc anual: zakatul – taxa pe patrimoniu şi khoms – taxa pe beneficiul net. Totalul colectelor nu este dat niciodată publicităţii. Conform lui Hajj Hussein Al-Shami, şeful programelor de asistenţă socială ale Hezbollah, citat de Hala Jaber (op.cit. pag. 135), „suma poate egala bugetul intern al unei naţiuni bogate”!

Zilele acestea, totul se va schimba…

UKRAINSKA PRAVDA: „Generalul de fier”

BMTF, 3 sep – La sfârşitul lunii august, a apărut prima carte despre Valeri Zalujni, fost comandant-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei şi unul dintre cei mai tăcuţi lideri militari ucraineni. Autoarea cărţii, intitulată „Generalul de fier. Lecţii de umanitate”, este Ludmila Dolhonovska, fostă consilieră a lui Zalujni. Aceasta s-a alăturat echipei de consilieri pe probleme de comunicare strategică înainte de numirea lui Zalujni la conducerea armatei ucrainene, în 2020, şi a fost destituită din funcţie în martie 2023. Dolhonovska însăşi menţionează în carte că nu cunoaşte motivul pentru care a fost demisă din funcţia de consilieră a lui Valeri Zalujni.

În cartea „Generalul de fier”, Dolhonovska îl prezintă pe Zalujni nu ca pe o persoană care a fost la conducerea armatei ucrainene într-un moment istoric pentru Ucraina, ci ca pe o „zeitate aproape nepământeană” – scrie Ukrainska Pravda. Cele 208 pagini ale cărţii nu conţin nicio îndoială cu privire la corectitudinea deciziilor lui Zalujni, nici din partea autoarei, nici a interlocutorilor cu care aceasta a discutat pentru documentare.

Ukrainska Pravda a selectat câteva fragmente din cartea despre „Generalul de fier” al Ucrainei, fragmente care au valoare istorică sau confirmă fapte cunoscute, dar nerecunoscute public. De exemplu, Ludmila Dolhonovska scrie că, la sfârşitul lunii iulie 2021, cu jumătate de an înainte de începerea războiului la scară largă, Valeri Zalujni a primit un apel telefonic de la Biroul Preşedintelui de la Kiev şi a fost invitat la un interviu. Zalujni, care la acea vreme era şeful Comandamentului Operaţional „Nord” al Ucrainei, a răspuns că trebuie să-şi informeze în acest sens superiorul, Oleksandr Sirski. Reprezentantul cancelariei prezidenţiale, însă, l-a sfătuit să nu facă acest lucru. Zalujni, care avea atunci 48 de ani, ar fi sperat să ajungă cel mult comandant al Operaţiunii Forţelor Întrunite. Dar preşedintele Volodimir Zelenski i-a propus altceva – şefia armatei ucrainene. Acceptarea unei astfel de propuneri în ierarhia militară ar fi însemnat pentru Zalujni să sară două niveluri deodată – postul de comandant al Forţelor Terestre şi cel de şef al Statului Major. Prin urmare, Valeri Zalujni a ezitat. Cu toate acestea, soţia sa, Olena Zalujna, l-a convins că se va descurca. „M-am îngrijorat cel mai mult de modul în care va reacţiona şeful meu ierarhic, Oleksandr Sirski. Am înţeles că va fi un şoc în societate. Şi va cădea asupra mea, asupra soţiei mele. Noi suntem oameni foarte deschişi, avem mulţi prieteni. Publicitatea loveşte întotdeauna” – a declarat Zalujni, citat de Dolhonovska.

Un alt episod din carte se referă la perioada în care Forţele de Apărare ale Ucrainei au început să se pregătească de potenţiala invazie din partea Rusiei. Potrivit autoarei, Forţele de Apărare ucrainene au început să se pregătească pentru o extindere a ofensivei ruse cel puţin din vara-toamna anului 2021. Atunci, Valeri Zalujni, care tocmai ocupase postul de comandant-şef al armatei, a dat câteva ordine importante. De exemplu, sub pretextul exerciţiilor „Eforturi comune 2021”, a ordonat regruparea şi pregătirea trupelor pentru ofensiva rusă, precum şi oprirea rotaţiei unităţilor în est, astfel încât să existe mereu trupe acolo. Totodată, Zalujni a permis militarilor din zona Operaţiunii Antiteroriste din Donbas să deschidă focul asupra inamicului şi să înceapă să folosească drone Bayraktar. Zalujni era convins că Ucraina ar trebui să-şi arate colţii în faţa ruşilor cât mai mult posibil – să provoace pierderi armatei ruse şi să descurajeze dorinţa Rusiei de a înainta. Au existat multe probleme în procesul de pregătire pentru marele război – de la lipsa stocurilor de veste antiglonţ până la combustibil şi obuze. Potrivit Ludmilei Dolhonovska, în august 2021, a venit un ajutor în privinţa aprovizionării cu obuze din partea unui reprezentant al unei companii americane de apărare. Era vorba despre o persoană pe nume Volodimir, care s-a oferit să transfere în Ucraina, pentru o perioadă de şase luni, o rezervă de muniţie care era destinată Afganistanului, înainte ca ţara să fie capturată de talibani (nu sunt specificate condiţiile în care a avut loc acest transfer). Aceste obuze au ajutat Ucraina să reziste până în iunie 2022, până la obţinerea primelor pachete de ajutor militar occidental.

Pe 15 octombrie 2021, Consiliul de Securitate şi Apărare de la Kiev a aprobat planul de apărare în cazul unui atac rusesc. În ianuarie 2022, în timpul unei conversaţii telefonice cu Zalujni, generalul american Mark Milley, pe atunci preşedinte al Şefilor de Stat Major al SUA, a dorit să se familiarizeze cu acest plan, însă Zalujni a refuzat să îi ofere detalii. „Puţini oameni de pe planetă au avut acces la planul de apărare al Ucrainei înaintea invaziei” – scrie autoarea cărţii „Generalul de fier. Lecţii de umanitate”. Cu 12 zile înainte de invazie, la una dintre întâlniri, Zalujni a strigat la generalii şi comandanţii grupurilor de trupe, după ce comanda exerciţiilor „Zametil 2022”, în cadrul cărora Statul Major a desfăşurat trupe pentru a respinge un eventual atac rusesc, a arătat că Ucraina va pierde. Zalujni a insistat asupra decretării legii marţiale şi a mobilizării generale. „Dar conducerea politică nu a acceptat astfel de măsuri. Motivul era clar: inamicului nu trebuie să i se ofere pretexte. Faptul că agresiunea rusă a fost ”neprovocată” a fost ceea ce ne-a ajutat să ne menţinem poziţia pe arena internaţională şi să obţinem o susţinere puternică” – scrie Dolhonovska.

În ceea ce priveşte vizitele rare ale lui Zalujni pe front, autoarea cărţii scrie că, în primul an al marelui război, comandantului-şef al armatei i s-a interzis să meargă pe front. Cu toate acestea, Dolhonovska nu menţionează cine a impus măsura respectivă. Valeri Zalujni a efectuat o primă vizită pe front la începutul anului 2023, când a mers la Bahmut, Avdiivka şi Liman şi a discutat cu militarii şi comandanţiii de direcţii şi brigăzi. Dolhonovska a abordat în cartea sa şi rezistenţa armatei ucrainene de la Bahmut, mai ales motivele pentru care oraşul respectiv a fost apărat atât de mult timp, în pofida avertismentelor aliaţilor. Potrivit autoarei, ingerinţele „de sus” în treburile militare au început mai aproape de sfârşitul verii anului 2022. Politicienii aveau nevoie de victorii rapide pentru a putea cere ajutorul aliaţilor şi pentru a menţine sprijinul intern. În schimb, armata a fost ghidată de capacităţile Forţelor de Apărare şi de posibilele mişcări ale ruşilor. „Generalul Zalujni a declarat în repetate rânduri: ”Trebuie să avansăm nu acolo unde este posibil, ci acolo unde este necesar”” – scrie Dolhonovska. Câteva paragrafe după acest citat din Zalujni, Dolhonovska menţionează două exemple – Herson şi Bahmut. Autoarea califică eliberarea Hersonului drept o „victorie de importanţă strategică”, dar adaugă imediat că „militarii” consideră acest succes ca fiind unul parţial: „La urma urmei, nu am reuşit să distrugem complet gruparea inamică de 25.000 de oameni, care se afla pe malul drept al Niprului. Am rămas fără obuze de artilerie şi fără timp pentru a desfăşura operaţiunea în întregime”. Probabil că este vorba despre faptul că o parte a forţelor ruse staţionate pe malul drept al Niprului în regiunea sudică Herson până în noiembrie 2022 s-a mutat pe malul stâng, în aşteptarea ofensivei ucrainene şi nu au fost distruse, în special din cauza lipsei unui număr suficient de arme cu rază lungă de acţiune. Ulterior, relocarea unei părţi a forţelor ruse pe malul stâng al Niprului a complicat semnificativ operaţiunile Forţelor de Apărare ucrainene pe insule şi pe malul stâng al fluviului. Despre dificila operaţiune de apărare de 10 luni a oraşului Bahmut, a cărei oportunitate a fost pusă la îndoială de aliaţii Ucrainei, Dolhonovska scrie următoarele: „încă din septembrie 2022, ”militarii din teren”, adică cei care au îndeplinit direct sarcinile în acea direcţie, au spus că este necesar să ieşim din Soledar şi din Bahmut şi să ocupăm înălţimi din interioriul regiunii Doneţk. Aceeaşi versiune ar fi fost împărtăşită de Statul Major”. „Dar, în cele din urmă, a fost aprobată o altă strategie (nu se precizează cine a aprobat strategia, n.r.) – menţinerea Bahmutului. Drept urmare, acolo a fost concentrat un grup de câteva mii de trupe inamice. Cu preţul unor eforturi copleşitoare, armata noastră au rezistat şi a distrus afluxul (de trupe ruse, n.r.). În condiţii standard, oraşul ar avea importanţă operaţională, dar, în condiţiile în care s-a petrecut totul, acesta a căpătat o importanţă strategică. După vizita preşedintelui Zelenski acolo, în decembrie 2022, după ce momentul cu drapelul pe care l-a prezentat preşedintelui american, Joe Biden, şi în urma eforturilor informaţionale ale statului, Bahmutul a devenit un simbol – o fortăreaţă” – notează fosta consilieră a lui Valeri Zalujni. Dolhonovska subliniază că operaţiunea de menţinere a controlului ucrainean la Bahmut timp de 10 luni a fost, probabil, mai mult o necesitate politică, decât una militară. Ukrainska Pravda remarcă faptul că, în contextul apărării dificile de la Bahmut, Dolhonovska nu îl menţionează niciodată pe comandantul de atunci al grupului de trupe „Hortiţia”, Oleksandr Sirski, cel care acum este comandant-şef al armatei ucrainene. Atunci, Sirski era acuzat de militari că se face vinovat pentru lipsa fortificaţiilor corespunzătoare şi planificarea haotice. Nici Zalujni nu este menţionat în acest context ca şef al armatei, ci doar preşedintele Zelenski.

Amintim că Valeri Zalujni a fost demis de Zelenski din funcţia de comandant-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei în februarie 2024. Ulterior, Zalujni a fost numit ambasador al Ucrainei în Marea Britanie.

CÎND DESCHIZI OCHII ELECTORAL

BMTF, 6 iun – Premierul israelian Benjamin Netanyahu ar putea să treneze încheierea războiului în Fâşia Gaza din motive politice proprii, a apreciat preşedintele american Joe Biden într-un interviu publicat marţi de revista Time, potrivit Reuters, scrie Agerpres, dar Casa Albă adoptă propunerea de sancționare a Curții Penale Internaționale după ce aceasta a cerut arestarea premierului israelian pentru crime de război.

Aceste comentarii ale lui Biden în interviul acordat în data de 28 mai au fost făcute cu cîteva zile înainte ca preşedintele SUA să detalieze o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza, în timp ce premierul israelian se confruntă cu diviziuni politice profunde în ţară.

Întrebat dacă crede că Netanyahu prelungeşte războiul din raţiuni politice proprii, Biden a spus: „Oamenii au toate motivele să tragă această concluzie”.

Preşedintele american, care face presiuni pentru a se pune capăt războiului ce durează de aproape opt luni, a declarat, de asemenea, că este „incert” dacă forţele israeliene au comis crime de război în Fâşia Gaza.

Procurorul Curţii Penale Internaţionale de la Haga a cerut luna trecută mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi pentru ministrul israelian al apărării, precum şi pentru trei lideri Hamas, pentru presupuse crime de război.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră în Fâşia Gaza în octombrie trecut, jurînd să distrugă gruparea militantă islamistă palestiniană Hamas, după ce aceasta a atacat comunităţi din sudul Israelului, ucigînd, potrivit propriilor informații, aproximativ 1.200 de persoane şi luînd ostatice altele peste 250, potrivit bilanţului oficial israelian. Aproximativ 120 de ostatici se află în continuare în Fâşia Gaza.

Asaltul Israelului s-a soldat cu peste 36.000 de morţi în Fâşia Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din guvernul Hamas, care spune că alte mii de cadavre ar fi îngropate sub dărîmături.

Sondajele de opinie arată că majoritatea israelienilor susţin războiul, dar dau vina pe Netanyahu pentru eşecurile în materie de securitate atunci cînd atacatorii Hamas s-au infiltrat în comunităţile israeliene de lîngă enclavă, la 7 octombrie, şi nu l-ar mai vota dacă ar avea loc alegeri.

Protestele de stradă în masă au devenit evenimente săptămînale, atrăgînd zeci de mii de oameni care cer guvernului să facă mai mult pentru a aduce acasă ostaticii capturaţi de Hamas în 7 octombrie şi cerîndu-i lui Netanyahu să plece.

Autorizarea folosirii de către UKraina pe teritoriul Rusiei a armelor livrate de NATO ar duce la o escaladare incontrolabilă, este de părere Vaticanul

Foto: BMTF

BMTF, 31 mai – – Preşedintele SUA, Joe Biden autorizează Ukraina să lovească ţinte în Rusia pentru a apăra Harkovul, a indicat joi, un responsabil American, scrie AFP, în timp ce Vaticanul avertizează împotriva unei escaladări incontrolabile a situației, după cum notează ANSA.  

Preşedintele SUA a dat echipei sale misiunea de a se asigura că Ukraina poate folosi armele americane cu scopul de a contraataca în regiunea Harkov, astfel încît să riposteze atunci cînd forţele ruse le atacă sau se pregătesc să le atace, a spus această sursă. Acest responsabil, sub protecţia anonimatului, a adăugat că Statele Unite continuă să se opună atacurilor ukrainene în adîncimea teritoriului rus, în timp ce Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg a cerut aliaților, imperativ, pentru a doua oară să autorizeze aceste lovituri, deși o parte dintre ele au acceptat deja solicitarea.

ATACMS sînt rachete cu rază lungă de acţiune furnizate de americani Ukrainei, capabile să lovească ținte pe o distanţă de pînă la 300 de kilometri.

Oraşul Harkov, în estul Ukrainei, este ţinta aproape zilnică a bombardamentelor care vin în principal de pe teritoriul Rusiei. Din cauza provocărilor ukrainene în regiunea învecinată Belgorod, Rusia a lansat o ofensivă neplanificată în regiunea Harkov la începutul lui mai şi cîştigă teren în faţa unei armate ukrainene aflate în dificultate. Scopul Rusiei este de a crea o zonă tampon împotriva atacurilor și incursiunilor militare ale ukrainenilor pe teritoriul rus.

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a lăsat să se înţeleagă miercuri că Statele Unite şi-au schimbat poziţia în ceea ce priveşte loviturile ukrainene pe teritoriul rus.

Kremlinul, la rîndul său, a reproşat Alianţei Nord-Atlantice că a lansat un nou ciclu de escaladare, mai scrie AP

Autorizarea folosirii de către Ukraina pe teritoriul Rusiei a armelor livrate de NATO ar declanşa o escaladare incontrolabilă a conflictului, a atenţionat joi secretarul de stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, transmite ANSA. Cred că această posibilitate trebuie să-i îngrijoreze pe toţi cei care ţin la soarta lumii, a declarat cardinalul. Acest lucru poate declanşa o escaladare pe care nimeni nu o va mai putea controla. Este o perspectivă foarte neliniştitoare, a insistat Parolin.

Secretarul de stat de la Vatican a făcut aceste remarci în contextul în care joi secretarul general al NATO a spus din nou că statele aliate Ukrainei trebuie să-i permită acesteia să lovească teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează, la aproape o săptămînă după ce apelul său similar în acest sens a provocat agitaţie în statele membre ale Alianţei. Cred că a sosit momentul să reconsiderăm unele restricţii pentru a le permite ukrainenilor să se apere cu adevărat, avînd în vedere luptele recente pe frontul ukrainean, a spus Stoltenberg la Praga înaintea unei reuniuni informale a miniştrilor de externe din statele NATO.

Mai multe state membre ale NATO au anunţat deja oficial că acceptă cererea lui Stoltenberg, printre acestea numărîndu-se Regatul Unit, Franţa, Polonia, Republica Cehă, Olanda, Estonia, Letonia, Danemarca şi Norvegia.

JOCURI DE COCALARI INTERNAȚIONALI

BMTF, 17 mai – Preşedintele ukrainean, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi, la Kiev, că invitaţiile de participare la Summitul Global pentru Pace din Elveţia au fost trimise către peste 150 de ţări şi organizaţii internaţionale din întreaga lume, informează agențiile internaționale de presă.

În timpul unei întîlniri cu presa, vineri, la Kiev, Zelenski a subliniat că la Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în iunie, Ukraina intenţionează să discute o serie de aspecte importante.

„Ca rezultat, vrem să obţinem un comunicat, vrem să obţinem securitate energetică, inclusiv securitate nucleară. Pentru că eu cred că toată lumea este interesată de aşa ceva, iar acest lucru ne poate oferi posibilitatea de a prognoza încă o iarnă. Vrem să obţinem transport naval gratuit. Orice fel de încărcătură prin marea ukraineană să fie fără riscuri. Aceasta înseamnă şi securitatea oamenilor din Odessa şi, în general, în sud, pentru că (ruşii, n.n.) atacă porturile – acest lucru înseamnă infrastructură, mare, economie. Şi mai vrem să se facă un pas serios în privinţa schimbului de prizonieri. În privinţa aspectului umanitar, schimbul de prizonieri este o chestiune dublă, la fel ca energia. Energia înseamnă securitate nucleară, un lucru pe care toată lumea îl susţine. Cred că acolo unde există siguranţă nucleară, putem vorbi şi despre siguranţa generală a sistemului energetic. În ceea ce priveşte schimbul de prizonieri, se pune şi problema întoarcerii copiilor. În principiu, asta dorim să obţinem” – a explicat preşedintele.

Conferinţa pentru pace în Ukraina, pe care autorităţile ukrainene o numesc Summitul Global pentru Pace, va avea loc în perioada 15-16 iunie, în Elveţia.

Moscova, care nu a fost invitată la summit, a transmis că aceste discuţii despre pace în Ukraina nu ar avea sens fără participarea Rusiei. Purtătoarea de cuvînt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat că orice acţiune în privinţa Ukrainei care „ignoră poziţia Rusiei este desprinsă de realitate”.

Între 80 şi 100 de ţări sînt aşteptate să participe la eveniment, care va avea loc în staţiunea Bürgenstock, lîngă oraşul Lucerna. Peste 50 de ţări şi-au confirmat deja participarea la summitul din iunie din Elveţia, care îşi propune să găsească modalităţi de a realiza o pace durabilă în Ukraina.

Situația de pe frontul din Estul Ukrainei este atît de gravă încît Volodimir Zelenski a fost nevoit să își anuleze călătoria anunțată în Spania și Portugalia.

În ciuda ajutoarelor practic nelimitate și necondiționate pe care le primește de mai bine de doi ani încoace, liderul de la Kiev a aruncat vina în spatele „lumii întregi”. Întrebat într-un interviu acordat postului de televiziune ABC News dacă America este „responsabilă” de ceea ce se petrece acum pe frontul din Ukraina, Zelenski a supralicitat: „Lumea întreagă este responsabilă de ceea ce se petrece și care i-a dat lui Putin ocazia să ocupe regiunea Harkov.”

 „Dar acum, sincer, lumea întreagă ne poate ajuta. Rusia nu ar pune mîna pe teritoriul acestei regiuni dacă am avea cel puțin două sisteme Patriot. Doar două sisteme…”

Zelenski a ținut joi o ședință de cartier general în Harkov. Cu această ocazie, el a anunțat o îmbunătățire miraculoasă a situației.

Marea problemă a Ukrainei, în acest moment, nu o reprezintă lipsa armelor și dotărilor, ci lipsa efectivelor umane, imposibil de suplinit. Operatori ai Forțelor Speciale ukrainene, luptă efectiv în tranșee, în prima linie, deși pregătirea lor specifică este alta!

Pe de altă parte, un raport recent al Inspectorului General al Pentagonului, Robert Storch, pentru Congresul SUA, denunță grava corupție din Ukraina.

Mita și comisioanele sînt sistemice în Ukraina, iar Ministerul Apărării de la Kiev umflă prețurile de achiziție, se arată în document. „Percepția corupției a diminuat în Ukraina din 2013 încoace, însă autoritățile acestei țări rămîn printre cele mai puțin transparente din Europa.”

În cursul nopții, operațiunile lui Budanov au fost mai eficiente decît armata ukraineană, loviturile tactice aplicate rușilor fiind importante. Peste noapte, o lovitură ucraineană ATACMS asupra bazei aeriene Belbek, din portul Sevastopol, a lovit un depozit cu rachete pentru avioane de luptă și cel puțin trei avioane Su-30, Su-27 și MiG-31, relatează ATESH Crimean Partisan Group. Au fost atacate, cu drone, de asemenea, instalații petroliere din portul Novorosiisk. Cel puțin 102 drone au fost doborîte de armata rusă. A fost avariată și infrastructura petrolieră a orașului Kransnodar, precum și terminalele Novorosiisk Fuel și Transneft, informează The Kiyv Independent.

România, care are un singur sistem Patriot funcțional, l-a promis Ukrainei, cu ocazia vizitei lui Iohannis la Biden. Transferul nu este, însă, atît de ușor de realizat, este de părere analistul Claudiu Degeratu. Bateriile Patriot au fost achiziționate și plătite integral de România, în baza unei legi speciale, iar CSAT-ul poate da doar un aviz. Decizia de cedare a singurei baterii Patriot operaționalizate Ukrianiei trebuie luată de Guvern, în acord cu producătorul, și votată în Parlament, NU în biroul lui Iohannis!

IMAGINEA HECATOMBEI

Palestine flag with brush paint textured isolated on white background. Vector illustration EPS10

BMTF, 29 apr – Mai mult de un deceniu este necesar pentru îndepărtarea molozului și a explozibililor de la bombardamentele israeliene din Gaza, declară oficialii ONU cu jumătate de gură, scriu agențiile internaționale.

Cantitatea imensă de moloz, inclusiv muniție neexplodată, lăsată de bombardamentele israeliene din Gaza ar putea dura mai mult de un deceniu pentru a fi îndepărtată, a declarat un oficial al ONU la 26 aprilie, subliniind amploarea masivă a atacurilor israeliene asupra zonelor urbane civile de la începutul războiului, în octombrie.

Pehr Lodhammar, ofițer superior în cadrul Serviciului ONU de acțiune împotriva minelor (UNMAS), a declarat în cadrul unei conferințe de presă la Geneva că războiul a lăsat aproximativ 37 de milioane de tone de resturi în această fîșie urbanizată și dens populată. El a spus că, deși este imposibil de determinat cantitatea exactă de muniție neexplodată găsită în Gaza, s-a estimat că, în anumite condiții, ar putea dura 14 ani pentru a îndepărta resturile, inclusiv molozul de la clădirile distruse.

„Știm că, de obicei, există o rată de eșec de cel puțin 10% din muniția de serviciu terestră care este trasă și nu funcționează”, a spus el. „Vorbim despre 14 ani de muncă cu 100 de camioane”.

Reuters notează că bombardamentele și campania terestră a Israelului „au redus o mare parte din teritoriul îngust, de coastă, cu 2,3 milioane de oameni, la un pustiu, cu majoritatea civililor fără adăpost, înfometați și cu risc de îmbolnăvire”.

În noiembrie, Associated Press transmitea că bombardamentele Israelului a transformat o mare parte din nordul Gaza într-un „peisaj lunar nelocuibil”. Cartiere întregi au fost șterse. Case, școli și spitale au fost distruse de raidurile aeriene și pîrjolite de tirurile tancurilor. Unele clădiri sînt încă în picioare, dar cele mai multe sînt niște obiective zdrobite”.

Bombardamentele israeliene au lăsat în urma lor distrugeri similare în centrul și sudul Gaza, inclusiv în al doilea oraș ca mărime al enclavei asediate, Khan Yunis.

Forțele israeliene bombardează în prezent Rafah, un oraș de la granița dintre Gaza și Egipt, în pregătirea unui asalt terestru și acolo.

„Se estimează că 45.000 de bombe au fost lansate asupra Fâșiei Gaza în primele trei luni ale conflictului. Cu toate acestea, pe baza unei rate de eșec cuprinse între 9% și 14%, este posibil ca mii de bombe să nu fi funcționat conform planului și să nu fi explodat la impact, sfîrșind împrăștiate în ruine pe tot teritoriul”, a declarat în martie pentru AFP Anne Hery, director de advocacy la ONG-ul Humanity & Inclusion.

Rămășițele explozive de război nu numai că ucid mulți civili, dar provoacă și răni complexe și invalidante, greu de tratat în mijlocul războiului.

„Unele răni cauzate de resturile explozive de război necesită sprijin pe viață, ca să nu mai vorbim de trauma psihologică care afectează victimele, uneori comunități întregi, timp de mulți ani”, a spus Hery. „Și nu doar atunci când ai fost o victimă sau ai pierdut pe cei dragi, ci și atunci când ai trăit săptămâni întregi cu frica de bombe”.

Războiul Israelului lasă Gaza din ce în ce mai mult nelocuibilă. Aproximativ 85 la sută din cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza au fost strămutați pe plan intern, inclusiv peste un milion în Rafah. Mulți dintre ei trăiesc în orașe de corturi improvizate. Oficialii israelieni și-au declarat dorința ca palestinienii să părăsească „voluntar” Gaza pentru a face loc controlului israelian permanent și pentru a stabili așezări evreiești în locul orașelor palestiniene distruse.

CHESTII CIUDATE PE FRONTUL UKRAINEAN

BMTF, 15 mar – De astăzi și pînă duminică, inclusiv, rușii sînt așteptați la urne pentru alegerea, sau mai corect, re-alegerea președintelui țării. Au fost deschise secții de votare inclusiv pe teritoriul nerecunoscutei Transnistrii, în ciuda opoziției și protestelor Chișinăului, dovedind că Rusia consideră încă Republica Moldova ca pe o gubernie mică dar deviaționistă și extrem de vocală la băutură. La fel de vocală, Ukraina a calificat alegerile prezidenţiale din Rusia drept o farsă şi a cerut comunităţii internaţionale să nu recunoască rezultatul. Kievul a condamnat organizarea scrutinului în teritoriile ukrainene ocupate de ruşi ca fiind nule şi neavenite şi o nouă dovadă Moscova încalcă flagrant normele dreptului internaţional. Statele Unite, NATO şi Uniunea Europeană au spus că alegerile ruse nu pot fi considerate libere şi corecte, dar un purtător de cuvînt de la Bruxelles a precizat că recunoaşterea rezultatului depinde de fiecare stat membru în parte.

În ajunul scrutinului, adversarii declarați ai actualului președinte Putin au declanșat o serie de evenimente tactice menite să perturbe cele trei zile ce ar fi trebuit să fie… de sărbătoare!

Dacă excludem din discuția de față atacurile repetate în adîncime din Crimeea, efectuate de forțe speciale ukrainene cu sprijin consistent din partea partenerilor, asaltul asupra regiunilor rusești de frontieră, Belgorod și Kursk par venite de nicăieri, tocmai în momentul în care forțele ruse par să rupă Frontul de Sud. Cam așa sînt tratate și de comunicatorii oficiali ai Kremlinului!

Rebelii ruși care au pătruns pe teritoriul Federației au lansat noi atacuri. Într-un anunț preluat de Ukrainska Pravda, ei afirmă că au distrus două depozite de muniții ale armatei ruse din regiunea Kursk, după ce miercuri două rafinării de petrol au fost grav avariate. 10% din producția de carburant a Federației Ruse a fost afectată în două ore, scriau insurgenții pe platforma X. Cinci case și 25 de mașini au fost sever avariate. Textul este însoțit și de imagini care poartă sigla Serviciului de informații militar ukrainean.

Operațiuni militare au loc și în regiunea vecină, Belgorod. Un om și-a pierdut viața aici după ce mașina în care călătorea a fost atinsă de un fragment de proiectil. Patru persoane au fost rănite. Prefectul din Belgorod a confirmat informațiile, dar a spus că atacurile au fost opera armatei ukrainene.

Marți, trei grupări puternic înarmate au pătruns pe teritoriul Federației Ruse și au declanșat atacuri împotriva armatei și autorităților ruse. „Satul Tetkino din regiunea Kursk este complet sub controlul forțelor de eliberare – Legiunea „Libertatea Rusiei”. „Armata lui Putin părăsește rapid satul, lăsînd poziții în urmă și abandonînd echipamentul greu.”– spune mesajul. Liderii celor trei formațiuni de voluntari, participante la insurecție, au transmis o declarație comună a Legiunii Libertatea Rusiei, a Corpului Voluntar al Rusiei și a Batalionului Sibir (Siberian): „Ne adresăm concetățenilor noștri: locuitori ai orașului Belgorod, oficiali ai administrației Belgorod și tuturor celor care ne pot auzi. Ucigașii lui Putin lansează atacuri pe scară largă asupra așezărilor pașnice ukrainene, stabilindu-și pozițiile între casele tale, școlile copiilor tăi și instituțiile guvernamentale. În fiecare zi, zeci de oameni nevinovați obișnuiți (mai ales femei și copii) sînt uciși în atacurile din Belgorod. Atacurile asupra Ukrainei de pe teritoriul Belgorod trebuie să înceteze! În acest sens, sîntem nevoiți să dăm o lovitură asupra pozițiilor militare situate în orașele Belgorod și Kursk. Pentru a evita victimele civile, îndemnăm pe toată lumea să părăsească orașele imediat. Îndemnăm autoritățile locale să salveze viețile oamenilor și să înceapă evacuarea orașelor Kursk și Belgorod”.

Teritoriul rusesc de la granița cu Ukraina a fost atacat de trei grupări paramilitare de rebeli ruși care luptă împotriva Kremlinului și alături de Ukraina.

Cele trei grupări, Legiunea Libertatea Rusiei, Corpul de Voluntari Rusi și Batalionul Siberian, declară pe rețelele sociale că au desfășurat atacuri pe teritoriul Rusiei, unde au intrat cu tancuri și blindate, în regiunile Kursk și Belgorod. Un avion rusesc ar fi fost doborît de acestea în regiunea Belgorod.

Grupurile „acționează pe teritoriul Rusiei ca unități independente, deoarece sînt formate din cetățeni ruși. În plus, sînt acasă”, a declarat Andriy Yusov, purtătorul de cuvînt al Serviciului de Informații ukrainean, în urma incursiunii din 12 martie, scire Kyiv Independent.

Legiunea Libertatea Rusiei spune că a trecut granița de vest a Rusiei în apropiere de satul Tetkino din regiunea Kursk și a lovit un transportor de trupe blindat în sat, scrie nbcnews.

E vorba de un grup de luptători voluntari ruși, deveniți cunoscuți în urma unei incursiuni similare de anul trecut.

Grupul a publicat marți dimineața o declarație video în care a criticat monopolizarea puterii de către Putin și a spus că luptă pentru a elibera poporul rus de „mizerie, sărăcie și frică”: „La fel ca toți concetățenii noștri, în Legiune visăm la o Rusie eliberată de dictatura lui Putin. Dar nu doar visăm: muncim din greu pentru a realiza acele vise. Ne vom lua înapoi pămîntul centimetru cu centimetru de la regim. Rușii vor dormi bine, nu se vor teme de alarme, nu le va fi frică să spună ceea ce cred. Rușii vor vota pentru cine vor, nu pentru cine trebuie. Rușii vor trăi liberi” declarat Legiunea Libertatea Rusiei.

Un al doilea grup, Corpul de Voluntari din Rusia, care a organizat o incursiune transfrontalieră dramatică alături de Legiune în mai anul trecut, a spus că a trecut din nou în Rusia, fără a detalia unde exact. A publicat un videoclip cu luptătorii săi într-o locație nedezvăluită, trăgînd în întuneric, scrie nbcnews.

A treia grupare militară se numește Batalionul Siberian și susține că a trecut marți granița în Rusia. „Am spus mai devreme că nu va fi posibilă răsturnarea pașnică a regimului dictatorial criminal din Federația Rusă. Poate fi eliminat doar cu armele în mînă”, a spus grupul într-o postare pe Telegram. „În seara asta am început să ne îndeplinim promisiunea.” Ulterior, a distribuit un videoclip în care pretinde că își arată luptătorii în Rusia și îi cere cetățenilor țării să voteze cu arme, nu cu buletine de vot, scrie nbcnews.

Andriy Yusov, purtătorul de cuvînt al serviciului de informații militar al Ukrainei, a declarat marți că grupurile sînt formate din cetățeni ruși și acționează pe teritoriul Rusiei independent de Ukraina. „Probabil vorbim despre o operațiune comună a acestor unități, în special în regiunile Belgorod și Kursk”, a declarat Yusov pentru Radio Freedom.

Joi, mai  multe zeci de drone și rachete ukrainene au lovit regiuni din Rusia, printre care Moscova, Leningrad, Belgorod, Kursk, Briansk, Tula și Oriol, unde au fost lovite mai multe rafinării și alte obiective. 

Primăria orașului Belgorod a fost lovită de una dintre drone, scrie și digi24.

Ministerului rus al Apărării a anunțat, într-un comunicat de presă, că atacurile au început în jurul orei 3 noaptea, cu bombardamente masive asupra regiunii Belgorod, scrie euronews.

Roman Starovoit, guvernatorul regiunii Kursk: „Prieteni, a fost o noapte neliniștită. Au fost atacuri masive cu drone, am emis alerte, este în vigoare alerta de atac cu rachete. De dimineață, este bombardată localitatea Tiotkino. A fost o tentativă de raid a unui grup de diversioniști. Au fost schimburi de focuri. Raidul a eșuat.”, consemnează Costin Andrieș pe X.

Într-un interviu realizat marți seară, dar difuzat pe fragmente, Vladimir Putin s-a referit și la voluntarii ruși care au lansat ofensiva în Federație: „Obiectivul lor este, nu mă îndoiesc de acest lucru, să afecteze alegerile prezidenţiale din Rusia. Sau măcar să interfereze cu procesul de exprimare normală a voinţei cetăţenilor. În al doilea rînd, aşa cum am spus deja, este şi o componentă informaţională. Şi 3, dacă au un succes oarecare, vreo şansă, un argument oarecare, un as din mînecă, vor putea folosi în posibile viitoare alegeri.”

Voluntarii care au atacat Rusia susțin că acționează independent, dar nu sînt puțini cei care sînt convinși că sînt sprijiniți de Kiev. De altfel, nici nu ar putea avea arme și blindate altfel. În imaginile date publicității se observă că voluntarii ruși dispun de armament de infanterie occidental.

Moscova susține că a respins atacul, dar Legiunea „Libertatea Rusiei” a ocupat un sat de la frontiera Rusiei cu Ukraina.

Purtătorul de cuvînt al grupării a precizat prin Zoom că majoritatea voluntarilor sînt în regiunea Kursk.

Acțiunea lor ar putea sili Rusia să mute rezervele pentru a face față atacului. Alexei Baranovski, legiunea „Libertatea Rusiei”: „Aseară a început o operaţiune specială de eliberare a unităţilor de voluntari ale Forţelor Unite ale Rusiei – legiunea „Libertatea Rusiei”, corpurile Voluntarilor Ruşi şi Batalionul Siberia. Trei divizii au intrat pe teritoriul Rusiei prin două locuri, în regiunile Kursk şi Belgorod. De fapt, totul a fost planificat să coincidă cu aşa-zisele alegeri”.

În paralel cu atacul celor trei divizii de voluntari, Ukraina au lovit cu drone adînc în teritoriul Rusiei. Serviciul de informații al Armatei ukrainene a lovit două rafinării pe care le-a scos, cel puțin temporar, din funcțiune.

Minimalizînd acțiunile militare declanșate pe teritoriul Federației Ruse, Ministerul Apărării de la Moscova a dat publicității un comunicat referitor la voluntarii străini care luptă de partea Kievului în războiul din Ukraina. Evident, rușii îi numesc pe toți MERCENARI. „Ministerul rus al Apărării continuă să urmărească și să înregistreze personal toți mercenarii străini care au sosit în Ukraina pentru a participa la acțiuni de luptă. Din 24 februarie 2022, numărul total de mercenari străini care au sosit în Ukraina este de 13.387. În același timp, pînă în prezent a fost confirmată distrugerea a 5.962 de mercenari străini. Liderul incontestabil în ceea ce privește numărul de luptători uciși este Polonia (2.960 au sosit, 1.497 au fost eliminați). Din Georgia au sosit 1.042 de luptători, dintre care 561 au fost eliminați. Cei 1.113 „soldați ai norocului” sosiți din SUA au pierdut 491 de morți. Peste 40% dintre mercenarii canadieni au fost eliminați (422 din 1.005). Din cei 822 de luptători sosiți din Marea Britanie, 360 au fost eliminați. Din România au sosit 784 de mercenari, 349 au fost uciși. Din Germania – 235, respectiv 88. De remarcat că Franța, care neagă la toate nivelurile prezența mercenarilor săi pe teritoriul Ukrainei, a pierdut deja 147 de militanți din 356 sosiți”, informează Ministerul rus al Apărării.

Este recunoscut, cu jumătate de gură, faptul că majoritatea instructorilor militari aparțin țărilor membre NATO. De asemenea, intelligence-ul electronic și imagistic, deservirea complexelor sofisticate de arme occidentale sînt deservite de mercenari familiarizați și instruiți în mînuirea lor. Se știe că baza de drone navale de la Oceakov, de exemplu, este deservită de operatori britanici și că mercenari români, angajați ai unei companii britanice, au fost implicați în scufundarea Moskovei! Baza de drone aeriene de la Odessa este, de asemenea, deservită de personal regăsit pe lista pdată publicității de Ministerul rus al Apărării, în ajunul declanșării scrutinului prezidențial.

Se petrec lucruri ciudate, din punct de vedere tactic, în războiul din Ukraina în aceste zile. Sînt convins că și pe frontul din umbră se duce o luptă la fel de aprigă, dincolo de reflectoare și de declarații șocante. Vladimir Putin așteaptă re-investirea în funcție, chiar dacă conducerea politică de la Kiev cere, la nivel planetar, nerecunoașterea rezultatelor alegerilor. După ceremonia cu fast de la Kremlin sînt convins că războiul din Ukraina va intra într-o nouă fază…

AVERTISMENT: războiul din Ukraina poate căpăta o scară europeană

BMTF, 14 mar  – Rusia a avertizat miercuri că războiul din Ukraina ar putea scăpa de sub control şi să se extindă geografic din cauza a una sau două ţări membre ale NATO, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Într-un răspuns oferit acestei agenţii de presă, purtătoarea de cuvînt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a spus că Moscova consideră că Occidentul merge pe marginea prăpastiei şi de asemenea împinge omenirea către această margine prin acţiunile sale în Ukraina.

Conflictul din Ukraina poate căpăta o scară europeană ca urmare a mişcărilor statelor care susţin Ukraina, însă oprirea livrărilor de arme către Kiev va împiedica o nouă escaladare, a mai spus Zaharova, vorbind la un briefing de presă cu jurnalişti străini.

De asemenea, a spus Zaharova, Occidentul va trebui să înveţe să ţină cont nu doar de propriile ambiţii geopolitice, ci şi de interesele legitime ale altor ţări.

Ea a cerut astfel statelor occidentale să renunţe la ideea de a provoca o înfrîngere strategică Rusiei. Potrivit acesteia, este necesară oprirea susţinerii regimului preşedintelui ukrainean Volodimir Zelenski şi furnizarea de arme către Ukraina pentru o preveni o nouă escaladare.

Pe de altă parte, ea a acuzat Occidentul că încearcă să se amestece în chestiunile interne ale Rusiei înaintea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc de vineri pînă duminică.

Zaharova a acuzat în special Washingtonul că încearcă cu ajutorul ONG-urilor sale care mai sînt active în Rusia să diminueze participarea la vot.

În lipsa unui miracol, preşedintele rus Vladimir Putin este sigur că va cîştiga scrutinul fără probleme.

RĂZBOIUL DIN UKRAINA CA UTILAJ DE TRACȚIUNE PENTRU CHIȘINĂU

În timp ce situația pe frontul ukrainean este tot mai volatilă și liderii politici europeni își declară sprijinul total pentru Kiev, dar asigurînd Moscova și opinia publică de neimplicare în acest conflict numit, nu de puține ori, fratricid, la Chișinău, partidul de guvernămînt, în frunte cu președintele real al formațiunii, președinta republicii, Maia Sandu, speculează situația din țara vecină pentru accederea pe culoarul spre Uniunea Europeană. Atît de mult este speculat războiul în demersul pro-european, încît acesta a devenit principalul mijloc de tracțiune al Moldovei spre Vest, mai uzitat și mai puternic decît reformele structurale absolut necesare integrării.

Moldova este o țară pașnică cu oameni harnici și iubitori de pace, propoziția preferată a Doamnei Sandu, o știe deja toată Europa. Nici nu ar putea fi altfel, date fiind istoria, geografia, puterea economică și militară a formațiunii statale neutre de mai bine de 30 de ani! Dar, nu este suficient!

Folosirea permanentă a posturii de victimă, în jurul căreia se țese o întreagă pînză de narative ce țin de războiul psihologic, poate avea un efect advers, la un moment dat. Cred că atît PAS, cît și consilierii străini ai liderilor de la Chișinău își dau seama de asta!

Cu cîteva luni înainte de alegeri, conducerea statului moldovean afirmă că Republica Moldova este ținta unui război hibrid condus de Federația Rusă care își dorește destabilizarea situației politice dintre Prut și Nistru. Sub această afirmație se ascunde, de fapt, teama de eșec politic în viitoarele alegeri. Dacă PAS și/sau Maia Sandu pierd, e mîna rușilor, dacă cîștigă e o victorie a democrației asupra totalitarismului! Cu o astfel de gîndire nu e de mirare că partidele pro-europene aflate în opoziție, unele cu lideri de mare valoare, precum CUB-ul lui Igor Munteanu, critică prestația partidului de guvernămînt, dar și discursurile publice ale Maiei Sandu, blocate, parcă în retorica belicoasă și în diseminarea în masă a fricii, o modă devenită europeană și euro-atlantică, preluată fashion pe Bîc!

La ora la care scriu aceste rînduri, atacul Rusiei asupra NATO şi Europei, narativ euro-atlantic preferat și de Chișinău, e la fel de real ca atacul extratereştrilor asupra Terrei din celebra emisiune de teatru radiofonic «Mercury Theatre on the Air», din 30 octombrie 1938, cînd mulţi americani se aflau în faţa aparatelor de radio și regizorul Orson Welles a adaptat magistral celebrul roman S.F. al lui H.G. Wells, «Războiul lumilor», scris în anul 1898, despre o invazie a extratereştrilor! Atunci, recurgînd la o serie de trucuri pentru a atrage atenţia ascultătorilor şi a crea suspans, întrerupînd de cîteva ori programul muzical pentru a difuza „ştiri urgente”, a „intervievat” aşa-zişi experţi, a vorbit chiar cu pretinşi martori oculari, făcînd credibilă povestea extratereştrilor. Şi a reuşit. Totul fiind considerat realitate, a creat o panică de nedescris în viaţa reală. Cam aceasta este tendința UNICĂ folosită de PAS și Maia Sandu pentru victoria în alegerile prezidențiale și parlamentare! Sigur, transformarea riscurilor de securitate în oportunități politice trebuie apreciată, dar nu justifică folosirea conflictului ukrainean în folosul propriu, în plan intern pentru a reduce vocile critice, iar în plan extern, pentru a folosi locomotiva ukraineană ca mijloc de tracțiune spre Uniunea Europeană!

Dacă în exterior, războiul hibrid intens invocat, dă roade, în plan intern, partidele de opoziție și societatea civilă par să nu fie de acord .cu PAS și șefa statului. Chiar consultările mimate de la Președinție cu partidele din opoziție au scos în evidență astfel de disensiuni majore. După întîlnire, acestea spuneau că astăzi partidul de la guvernare în raport cu toate procesele din țara noastră sînt antieuropene și noi urmărim aceste abuzuri în toate domeniile. Presiuni, licitații trucate, subjugarea instituțiilor, reforma mimată a justiției, închiderea instituțiilor, modificarea peste noapte a regulamentelor electorale și multe alte ilegalități…. Integrarea Europeană este despre democrație, despre respectarea legilor și crearea condițiilor mai bune de trai pentru cetățenii noștri și nu condiții care să îi determine să lase totul și să plece din țară… Integrarea Europeană este despre oamenii noștri în primul rînd, după care ambițiile politice.

Integrarea Europeană trebuie să fie obiectiv național și nu al unei singure persoane sau al unui singur partid!

Sigur, înțeleg disperarea cu care se agață Puterea de la Chișinău de trenul european și dorința ca acest tren să fie pe persoană fizică, cum se spune la București. Nu înțeleg, însă, disprețul față de normele democrației. Sunt ferm convins că în vremuri tulburi, ca acestea pe care le trăim, normele democratice trebuie aplicate în mod exemplar, tocmai aplicarea acestora face diferența dintre un stat liber și dictatură. Și nu mai înțeleg liniștea cu care este privită Transnistria în contextul integrării în UE. Pentru că, indiferent cît ne-am minți singuri, fără rezolvarea DEFINITIVĂ a problemei transnistrene, integrarea europeană a Republicii Moldova rămîne un basm cu cocoșul… francez!

Există semnale că situația incertă, încă, a acestei regiuni separatiste convine de minune atît Chișinăului cît și… Kievului. Cum a convenit pe parcursul timpului! Să ne amintim, doar că exact în urmă cu 20 de ani, în vara anului 2004, cînd autoritățile transnistrene au închis cu forța cele șase școli din stînga Nistrului în care se folosea limba română scrisă cu alfabet latin, și guvernul moldovean a decis să instituie un blocaj economic Transnistriei, care să izoleze republica separatistă de restul țării, blocajul a fost inutil din cauza lipsei de cooperare a guvernului Ukrainei și a președintelui Leonid Kuchma!  Transnistria a răspuns atunci printr-o serie de acțiuni care erau menite să destabilizeze situația economică din Moldova, în principal, prin oprirea furnizării energiei electrice. În consecință, această criză a generat întreruperi ale aprovizionării cu curent electric în mai multe părți ale Moldovei. Ukraina NU s-a comportat ca prieten al Moldovei!

Un an mai tîrziu, în mai 2005, partea ukraineană condusă de Viktor Iușcenko a propus un plan în șapte puncte care stipula rezolvarea conflictului transnistrean printr-o reglementare negociată și alegeri libere. Planul Iuşcenko a avut un impact pozitiv, fiindcă Republica Moldova a căpătat, datorită acestui plan şi transformării lui în formatul „5+2”, singura pîrghie de control asupra Transnistriei. Prin acest plan, Transnistria ar fi rămas o regiune autonomă a Moldovei. Statele Unite, Uniunea Europeană și Republica Nistreană și-au exprimat un anumit nivel de acord cu acest proiect. În iulie, Ukraina a deschis șase noi posturi vamale la granița ukraineano-transnistreană. Posturile, în care sînt angajate echipe moldovene și ukrainene, erau menite să reducă contrabanda dintre republica separatistă și vecinii săi… Astăzi, la Vîlkovo, în delta ukraineană, compania Sheriff este proprietara mai multor obiective turistice și economice și beneficiază de sprijinul și protecția autorităților locale.

Atitudinea Ukrainei faţă de Transnistria s-a schimbat în decursul timpului. A fost perioada din faza fierbinte a conflictului, pînă în 2005, cînd Ukraina a fost extrem de loială faţă de regimul de la Tiraspol, elita coruptă din Ukraina beneficia de această gaură neagră, care este Transnistria. Astăzi, odată cu războiul, autorităţile de la Kiev privesc Transnistria şi regimul transnistrean ca o ameninţare la securitatea Ukrainei. Pentru că întreaga regiune Odessa este privită de către Rusia ca parte a Novorossiei, Ukraina a avut grijă să securizeze eventualele implicaţii militare ale Transnistriei. Chişinăul primește o pîrghie foarte importantă de influenţă asupra Transnistriei, dar nu este suficient și doar la nivel declarativ.

Actualmente, Kievul a devenit cel mai natural aliat al Republicii Moldova, pe problemele căruia se clădește discursul integraționist al Chișinăului. Un utilaj militar care tractează ideea europeană a Moldovei spre integrarea în UE, din păcate, deocamdată, cam singurul!

Kremlinul denunţă implicarea directă a Occidentului în Ukraina, în timp ce Berlinul mută accente

BMTF, 4 mar – Kremlinul a denunţat luni implicarea directă a Occidentului în Ukraina, după difuzarea pe reţelele sociale a unei discuţii între cîţiva ofiţeri germani de rang înalt avînd ca subiect livrarea de arme, mai precis rachete Taurus, Ukrainei, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres. Germania l-a acuzat, duminică, pe preşedintele rus Vladimir Putin că încearcă să semene dezbinarea prin scurgerea de informaţii despre o discuţie confidenţială a armatei germane despre războiul din Ukraina, într-un moment în care Berlinul se află sub presiune pentru a furniza Kievului racheta Taurus, transmite Reuters.

O înregistrare audio a unei reuniuni în videoconferinţă între ofiţeri germani de rang înalt a fost difuzată vineri pe reţelele sociale din Rusia.

În această conversaţie, participanţii vorbesc în principal despre ipoteza de a livra Kievului rachete Taurus cu rază lungă, de fabricaţie germană, despre ce ar fi necesar pentru ca forţele ukrainene să le poată utiliza pentru a lovi podul de peste strîmtoarea Kerci şi despre impactul lor eventual. Discuţiile au vizat, de asemenea, utilizarea rachetelor cu rază lungă de acţiune furnizate Kievului de Franţa şi Marea Britanie.

Ambasadorul Germaniei la Moscova, Alexander Graf Lambsdorff, a fost convocat luni la Ministerul de Externe rus, de unde a plecat fără a da declaraţii, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Înregistrarea însăşi dovedeşte că, în interiorul Bundeswehr-ului, sînt discutate în mod substanţial şi concret planuri de a lansa atacuri asupra teritoriului rus. Aceasta nu necesită nici o interpretare juridică. Aici totul este mai mult decît evident, a declarat purtător de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Trebuie să aflăm dacă Bundeswehr-ul face aceasta din proprie iniţiativă. Apoi întrebarea este: cît de controlabil este Bundeswehr şi cît de mult controlează cancelarul Olaf Scholz situaţia? Sau dacă este parte a politicii guvernului german, a mai spus Peskov.

Ambele scenarii sînt rele. Ambele subliniază încă o dată implicarea directă a Occidentului colectiv în conflictul din jurul Ukrainei.

Sîmbătă, Berlinul a confirmat că înregistrarea este autentică şi că fusese interceptată.

Conţinutul său este foarte stînjenitor pentru Germania, dat fiind că Berlinul refuză oficial să trimită rachete Taurus Kievului, invocînd riscul escaladării conflictului.

În ce-l priveşte, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, l-a acuzat duminică pe preşedintele rus Vladimir Putin că încearcă să destabilizeze Germania cu această înregistrare.

Este vorba despre folosirea acestei înregistrări pentru a ne destabiliza şi a ne nelinişti, a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, mutînd accentul de pe conținutul interceptării, pe divulgarea publică a acestuia, adăugînd că speră că Putin nu va reuşi.

Face parte dintr-un război informaţional pe care Putin îl duce, a adăugat el.

UKRAINA, DOI ANI DE RĂZBOI

BMTF, 19 feb – La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ukraina pe patru fronturi, a readus războiul în Europa, a spulberat stabilitatea europeană şi a declanşat o criză internaţională cu efecte de durată. Doi ani mai tîrziu, o linie de front de peste 1.000 km desparte cele două tabere ireconciliabile.

Armata ukraineană, epuizată de o contraofensivă eşuată, este în defensivă, se confruntă cu un front îngheţat şi cu un inamic rus în număr tot mai mare şi mai bine înarmat, scrie AFP, într-o analiză pe care o redăm mai jos.

Un nou început

Preşedintele Volodimir Zelenski, conştient că situaţia poate deveni critică, a încredinţat unui nou comandant şef, generalului Oleksandr Sirski, fostul comandant al forţelor terestre, misiunea de a reconstrui armata cu scopul de a elibera regiunile aflate sub controlul rus şi, evident, de a nu pierde şi alte teritorii.

Opoziţia a criticat demiterea de către Zelenski a generalului Valeri Zalujnîi – cel care a fost comandantul şef al armatei ukrainene între 2021-2024, un militar extrem de popular şi de respectat -, semn al apariţiei unor fisuri în unitatea afişată pînă recent de conducerea ukraineană.

‘Momentul reînnoirii a sosit’, a decretat însă Zelenski, cerîndu-i lui Sirski ‘un plan de acţiune realist şi detaliat pentru 2024’, avînd ca obiectiv eliberarea a 20% de teritorii ukrainene ocupate. Misiune care se anunţă dificilă, în condiţiile în care, pe linia frontului, pe ploaie şi ninsoare, în plină iarnă, al doilea an de război a uzat fizic şi moral trupele ukrainene.

Şi aceasta pentru că, dacă la sfîrşitul lui 2022 moralul trupelor era în creştere evidentă după succesul ofensivei din Harkov (nord-est) şi Herson (sud), nu acelaşi lucru se poate spune despre anul 2023 şi începutul lui 2024, marcate de o succesiune de decepţii pe teren.

Contraofensiva ukraineană eşuată

O spărtură în barajul Nova Kahovka, la şaizeci de kilometri nord de Herson pe fluviul Nipru, a provocat la 6 iunie 2023 inundaţii grave în sud-vestul Ukrainei, care au afectat peste 80.000 de oameni care locuiau în zona riverană. Ukraina a acuzat Rusia că a aruncat în aer barajul pentru a preveni o contraofensivă ukraineană în sud-est, în timp ce Rusia a susţinut că Ukraina a efectuat atacul pentru a priva Crimeea de apă şi pentru a distrage atenţia de la frontul de luptă. Punctul de vedere al BMTF îl regăsiți pe acest site.

Ukraina şi-a lansat în cele din urmă în iunie trecut mult-aşteptata contraofensivă, încercînd să spargă apărarea rusă spre est în provincia Doneţk, inclusiv în jurul oraşului Bahmut, şi spre sud, în provincia Zaporojie, care formează ‘coridorul terestru’ către Crimeea. Oraşul Bahmut, din regiunea Doneţk (est), a căzut după luni bune de lupte sîngeroase, iar contraofensiva din vară a Kievului a eşuat. Unităţile ukrainene s-au lovit de apărarea solidă a ruşilor, care, mai mult, au fost cei care au preluat iniţiativa şi care au efectuat atacuri constante, aşa cum s-a întîmplat la Avdiivka, tot pe frontul de est.

De altminteri, armata ukraineană a anunţat la sfîrşitul săptămînii trecute că s-a retras din Avdiivka, ‘pe poziţii pregătite în prealabil’, ceea ce reprezintă cea mai mare victorie simbolică a Rusiei după eşecul contraofensivei ukrainene de vara trecută. Moscova speră că, prin capturarea localităţii, va face mai dificile bombardamentele ukrainene ce vizează Doneţkul.

Din octombrie 2023, forţele ruse atacă şi bombardează masiv acest oraş muncitoresc, în prezent practic distrus, devenit noul simbol al rezistenţei ukrainene, unde mai trăiesc circa 900 de civili, faţă de 30.000 cîţi erau înainte de război. Expertul militar ukrainean Konstantin Maşoveţ scria recent pe Telegram că situaţia de la Avdiivka devine din ce în ce mai dificilă pentru trupele ukrainene şi insista că, dacă comandamentul ukrainean nu ia măsuri drastice, ‘în Avdiivka se poate repeta ceea ce s-a întîmplat la Bahmut’. (Între timp, s-a întîmplat! N.n.)

Episodul Prigojin

La 23 iunie, preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a confruntat cu o provocare internă majoră atunci cînd Evgheni Prigojin a acuzat într-o înregistrare video Ministerul Apărării rus că a bombardat grupul privat Wagner, forţele sale de mercenari, şi a anunţat un ‘marş al justiţiei’ pentru a înlătura conducerea militară rusă. Rebeliunea a venit după luni de tensiuni cu Ministerul Apărării, pe care Prigojin l-a insultat şi l-a acuzat adesea că nu a furnizat muniţii adecvate, şi după încercarea ministerului de forţă rus de a-i aduce la ordine pe luptătorii Wagner. Mercenarii au ocupat rapid Rostov-pe-Don şi cartierul general militar din sudul Rusiei. Convoaiele Wagner au înaintat apoi, parcurgînd mai mult de jumătate din distanţa către Moscova. Vladimir Putin a declarat că marşul reprezintă o ‘trădare’ şi a oferit amnistia pentru mercenarii care depuneau armele.

La 24 iunie, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a negociat ca soldaţii Wagner să se întoarcă la bazele lor şi ca Prigojin să se mute în Belarus. Adevăratele scopuri ale lui Prigojin rămîn necunoscute, dar incidentul a lăsat atît Grupul Wagner, cît şi pe Putin slăbiţi. Două luni mai tîrziu, Prigojin avea să moară într-un accident de avion niciodată elucidat cu adevărat, alături de comandanţi de rang înalt ai grupului de mercenari Wagner, care de altfel şi-a pierdut între timp relevanţa.

Singura veste bună: situaţia din Marea Neagră

Situaţia din Marea Neagră este singura veste bună din ultimele luni pentru ukraineni, care se pot mîndri că au făcut să bată în retragere puternica flotă rusă, cu ajutorul rachetelor şi mai ales a dronelor maritime, respingînd armada Kremlinului şi deschizînd un culoar crucial pentru exportarea cerealelor ukrainene.

Publicaţia Foreign Affairs remarca recent că, în 2022, cînd Rusia a invadat Ukraina, perspectivele navale ale Kievului păreau sumbre, în condiţiile în care, în momentul dezmembrării Uniunii Sovietice, Ukraina moştenise un număr mic de nave, care între timp fuseseră distruse sau confiscate de Rusia atunci cînd Moscova a ocupat şi anexat ilegal peninsula ukraineană Crimeea, în 2014. Apoi, în 2018, Rusia a capturat ultimele trei nave ale Ukrainei şi a împiedicat pentru scurt timp accesul navelor civile în Strîmtoarea Kerci, care separă Peninsula Crimeea de Rusia continentală.

Însă, în ultimul an şi jumătate, Ukraina a schimbat cursul războiului naval. Folosind drone, rachete de croazieră şi o varietate de tehnici neconvenţionale, Ukraina a alungat, pînă în octombrie 2023, flota rusă de la baza sa principală din Crimeea pînă în ‘colţul’ estic al Mării Negre. Forţele navale ukrainene au reuşit să scufunde nouă nave mari ruseşti, o rază de speranţă pentru o ţară aflată sub atacuri aeriene constante şi blocată într-un impas costisitor pe front.

Realizările Ukrainei în domeniu naval nu au făcut-o să cîştige războiul, scria Foreign Affairs, dar au ajutat-o să mute trupele care erau staţionate de-a lungul coastei şi să le trimită pe front. Succesele Kievului la Marea Neagră au asigurat căi maritime care sînt cruciale pentru exportul de cereale ukrainene şi au complicat eforturile Rusiei de aprovizionare şi consolidare a Crimeei.

Dezbaterea privind mobilizarea

În doi ani de război, armata ukraineană a suferit pierderi de amploare, ţinute în secret, dar care sînt evaluate de americani la circa 70.000 de morţi şi 120.000 de răniţi. În aceste condiţii, armata ukraineană are dificultăţi în a găsi voluntari dispuşi să plece pe front, cu toate că are mare nevoie să înlocuiască pierderile. Totodată, veteranii acestui război încep să revendice dreptul la demobilizare.

Prin urmare, dezbaterea privind mobilizarea este încinsă în Ukraina, iar guvernul a trebuit să respingă un proiect de lege pe această temă. Armata ukraineană intenţiona să mobilizeze 500.000 de oameni, însă Zelenski nu a fost de acord.

Rusia, în schimb, pare că-şi completează pierderile cu ajutorul unei combinaţii de propagandă patriotică, măsuri coercitive şi stimulente financiare. Iar aceasta în condiţiile în care sute de mii de tineri ruşi au fugit din ţara lor după anunţul din septembrie 2022 privind mobilizarea. Armata rusă a reuşit totuşi să recruteze pe bază de contract aproape jumătate de milion de oameni în plus faţă de cei 300.000 de militari mobilizaţi deja.

Nevoie constantă de armament

Nici în privinţa armamentului situaţia nu stă mai bine pentru ukraineni, din cauza tergiversării americanilor – pe fondul campaniei electorale pentru scrutinul prezidenţial din noiembrie – de a continua să acorde asistenţă Ukrainei. De luni bune, un ajutor în valoare de 60 de miliarde de dolari este blocat de către republicani.

În schimb, Uniunea Europeană a deblocat, nu fără dificultate, un nou pachet de asistenţă pentru Ukraina în valoare de 50 de miliarde de euro, dar nu a reuşit să-şi respecte obiectivul de a livra Kievului un milion de obuze de artilerie pînă în luna martie 2024. Or, fără ajutor şi cu o industrie militară incipientă şi aflată constant sub tirurile artileriei ruse, Ukraina va avea dificultăţi în a face faţă unei Rusii a cărei economie a fost reorientată către efortul de război.

Totuşi, Kievul va putea miza în acest an pe avioanele de luptă F-16, pe care le-a cerut luni la rîndul şi pe care occidentalii i le-au dat în cele din urmă. Această nouă armă ar urma să compenseze lipsa acută de artilerie, primordială pentru a frîna asalturile ruse şi a declanşa o ofensivă.

Totodată, Ukraina urmează să-şi intensifice producţia de drone, armă devenită indispensabilă în arsenalul său militar. Kievul mai solicită aliaţilor săi mijloace de apărare antiaeriană, Zelenski atrăgînd atenţia în noiembrie 2023 că, dacă ruşii controlează tot cerul, forţele ukrainene nu au cum să avanseze. Iar în ianuarie, şeful diplomaţiei ukrainene Dmitro Kuleba afirma că, pentru 2024, prioritatea este de a alunga Rusia din spaţiul aerian ukrainean căci, a spus el, ‘cine controlează cerul va determina cînd şi cum se va sfîrşi războiul’.

Noi schimburi de prizonieri

La începutul lunii februarie, Ukraina şi Rusia au schimbat sute de prizonieri de război, în primul astfel de schimb în aproape cinci luni. Rusia a eliberat 230 de prizonieri ukraineni, printre care 213 soldaţi şi sergenţi, 11 ofiţeri şi şase civili, iar Ukraina a eliberat 248 de militari ruşi într-un acord negociat de Emiratele Arabe Unite.

Emiratele Arabe Unite au declarat într-un comunicat că acesta a fost ‘unul dintre cele mai mari schimburi de prizonieri între cele două părţi de la începutul războiului’.

Kievul şi Moscova au efectuat mai multe schimburi de prizonieri de cînd Rusia şi-a lansat invazia pe scară largă asupra Ukrainei, dar de aproape cinci luni nu mai fusese anunţat niciun schimb, Kievul acuzînd Moscova că foloseşte prizonierii de război ca armă politică.

Potrivit Politico.eu, Dmitro Lubineţ, comisarul pentru drepturile omului al parlamentului ukrainean, a declarat că acesta este al 49-lea schimb de prizonieri şi că 2.828 de ucraineni au fost eliberaţi de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei.

Rusia, pe cale să preia avantajul pe frontul ucrainean?

La începutul lunii februarie, şeful serviciului militar de informaţii norvegian Nils Andreas Stensones a declarat că Rusia este pe cale să se impună în războiul din Ukraina datorită unei rezerve mai mari de efective, capacităţii complexului său militar-industrial de a produce mari cantităţi de arme şi muniţii şi sprijinului material oferit de ţări precum Coreea de Nord sau China. La prezentarea raportului anual de evaluare a riscurilor pentru acest serviciu, Stensones avertiza că Ukraina va avea nevoie de un ajutor militar occidental ‘substanţial’ pentru a putea spera să întoarcă în favoarea sa evoluţia conflictului.

Rusia poate mobiliza de trei ori mai multe trupe decît Ukraina, ea se adaptează sancţiunilor impuse de Occident mai bine decît se aştepta acesta din urmă, iar industria rusă este în prezent capabilă să producă suficiente muniţii, vehicule de luptă, drone şi rachete care să permită forţelor ruse ‘menţinerea efortului lor de război tot anul’, a detaliat oficialul norvegian.

Mai mult, preciza acesta, Rusia beneficiază de sprijinul militar al Coreii de Nord, Iranului, Belarusului şi Chinei. Cea din urmă nu furnizează Rusiei arme, ci ‘maşini, vehicule, electronică şi piese de schimb’ utile pentru industria militară rusă, a explicat şeful serviciului militar de informaţii norvegian.

Cert este că, dacă în primele luni de război a fost evident că armata rusă nu a reuşit să cucerească principalele oraşe ukrainene, în prezent, preşedintele rus Vladimir Putin afişează o satisfacţie din ce în ce mai mare, după ce trupele sale au neutralizat contraofensiva ukraineană mult-aşteptată din vara trecută, iar întinse părţi de teritoriu din sudul şi estul Ukrainei rămîn sub controlul Rusiei, la fel ca şi peninsula Crimeea.

Preşedintele rus a fost din ce în ce mai optimist în ultima perioadă, insistînd, de exemplu, în decembrie 2023, că Ukraina ‘nu are viitor’ sau, mai recent, într-un interviu acordat în februarie controversatului jurnalist american Tucker Carlson, că o înfrîngere strategică a Rusiei este ‘imposibilă prin definiţie’.

Totodată, în contextul împlinirii a doi ani de cînd Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ukraina, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că obiectivele a ceea ce Rusia numeşte ‘operaţiunea sa militară specială’ în Ukraina rămîn neschimbate. ‘Obiectivele nu s-au schimbat, toate sînt bine cunoscute. Şi toate îşi menţin actualitatea’, a declarat Peskov, menţionînd printre acestea ‘demilitarizarea’, ‘denazificarea’ şi ‘asigurarea securităţii oamenilor care locuiesc în noile regiuni ruseşti’.

În acest context, mulţi analişti cred că doar sprijinul sporit din partea Occidentului pentru o Ukraină care va rămîne în curînd fără muniţie poate schimba situaţia. Dar acest sprijin nu este garantat, într-un moment în care cauza ukraineană divizează şi mai mult Europa, cînd aleşii americani nu se pun de acord cu privire la continuarea asistenţei pentru Ukraina şi cînd o victorie a lui Donald Trump la alegerile americane din acest an pare posibilă.

O nouă dinamică

‘Dinamica s-a schimbat’, a apreciat analista Andrea Kendall Taylor, cercetătoare la Centrul pentru Noua Securitate Americană din Washington, care a subliniat că, ‘din punctul de vedere al lui Putin, 2024 este un an crucial’.

Ukraina este îngrijorată în special de o posibilă a doua preşedinţie a lui Donald Trump, care a declarat în 2023 că vrea ‘să rezolve acest război într-o zi, în 24 de ore’ dacă va fi reales.

Anul 2024 reprezintă aşadar o ‘fereastră de oportunitate’ pentru Vladimir Putin de a profita de slăbiciunile Occidentului, apreciază Tatiana Stanovaia, fondatoarea firmei de consultanţă R. Politik. Liderul rus se bazează în special pe ‘o limitare temporară a sprijinului militar occidental, producţia de muniţii fiind de aşteptat să se accelereze abia la începutul anului 2025’, a scris ea pe canalul său de Telegram.

‘Procesul electoral din Statele Unite ar putea duce la o strategie americană mai puţin hotărîtă de a sprijini Kievul şi este puţin probabil ca Uniunea Europeană, afectată de dezacorduri interne, să compenseze singură acest sprijin’, a adăugat ea, citată de AFP.

Pentru occidentali, însă, un motiv de optimism îl reprezintă slăbiciunile interne ale Rusiei, cu o economie care are rol de sprijin al războiului, o populaţie în scădere, primele semne de oboseală faţă de conflict în rîndul opiniei publice ruse şi amploarea pierderilor umane pe care sursele occidentale le estimează la 350.000 de morţi sau răniţi de partea rusă.

‘Menţinerea stabilităţii interne reduce o mare parte din marja de manevră a lui Putin’, subliniază Dara Massicot, cercetător la Fundaţia Carnegie pentru Pace Internaţională, care vede un ‘exces de încredere’ în tonul actual al oficialilor ruşi. Dar, fără un sprijin semnificativ occidental, este greu de spus ‘în ce poziţie de negociere s-ar afla ukrainenii”, a apreciat ea.

Concluzii

Potrivit unei analize a Centrului pentru Acţiune Preventivă dată publicităţii la începutul lunii februarie, în doi ani de război, Ukraina a reuşit să recucerească 54% din teritoriile sale ocupate, în timp ce Rusia continuă să ocupe aproape 20% din teritoriile ukrainene. Potrivit aceleiaşi analize, în timpul contraofensivei sale din 2023, Ukraina a obţinut cîştiguri teritoriale minore, însă liniile frontului au rămas stabile timp de aproape un an. Ambele tabere şi-au consolidat poziţiile, făcînd dificil orice progres major, iar numărul victimelor în rîndul celor două armate s-a ridicat la circa jumătate de milion.

Războiul din Ukraina a tensionat semnificativ relaţiile dintre SUA şi Rusia şi a crescut riscul unui conflict european mai larg, a scris Centrul pentru Acţiune Preventivă. Tensiunea între Rusia şi ţări vecine, membre ale NATO, este posibil să crească, fapt ce ar duce cel mai probabil la implicarea Statelor Unite, în virtutea angajamentelor de securitate ale alianţei nord-atlantice. Războiul va avea, de asemenea, ramificaţii mai largi pentru cooperarea viitoare în chestiuni critice precum controlul armelor, securitatea cibernetică, neproliferarea nucleară, stabilitatea economică globală, securitatea energetică, contraterorismul şi soluţiile politice în Siria, Libia şi în alte zone.

În plus, izolarea Rusiei nu numai că a destabilizat pieţele globale de energie şi resurse, dar a împins ţara să caute legături strategice mai puternice cu acele state (de exemplu, China) care încă sunt dispuse să colaboreze cu ea, în mare parte în opoziţie cu Occidentul. Războiul a agravat, de asemenea, alte crize globale, operaţiunile militare şi violenţele împiedicînd livrarea şi distribuirea ajutoarelor atît de necesare, inclusiv alimente, şi exacerbînd o penurie deja gravă de asistenţă şi resurse umanitare disponibile la nivel mondial.

ÎN PLUTOCRAȚIE ORICE SCENARIU ESTE POSIBIL. INCLUSIV ARMAGHEDONUL!

Ukraina a început, la Davos, negocierile cu România în vederea încheierii unui acord bilateral de securitate, anunță administrația prezidențială ukraineană dar nu și cea de la București. La discuții participă şeful de cabinet al preşedintelui Ukrainei, Andrii Yermak, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Iulian Fota, informează News.ro.

Negocierile au început în urma instrucţiunilor preşedintelui Ukrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul Declaraţiei comune a G7 de sprijin pentru Ukraina, se arată în comunicatul de pe site-ul preşedinţiei ukrainene. Acestea marchează avansarea relaţiilor bilaterale la nivelul de parteneriat strategic. România NU este membră G7! În mod logic, aceasta reprezintă o continuare a acordurilor la care s-a ajuns în urma convorbirii telefonice dintre preşedinţii Ukrainei şi României din 9 ianuarie 2024 şi este un pas spre punerea în aplicare a Declaraţiei comune a celor doi lideri din 10 octombrie 2023, se mai arată pe site-ul president.gov.ua.

Nu știm NIMIC din discuțiile telefonice între actor și forma de viață! Cum NU știm nimic despre ajutorul acordat Ukrainei, pînă în acest moment, și nici cuantumul acestuia!

România a devenit cea de-a 9-a ţară care a iniţiat discuţii bilaterale de securitate cu Ukraina şi a afirmat încă o dată sprijinul său nemijlocit pentru independenţa şi integritatea teritorială a Ukrainei, precum şi pentru parcursul său european şi euroatlantic. Potrivit lui Ihor Zhovkva, şeful adjunct al Biroului preşedintelui Ukrainei, „nu este posibil să ne imaginăm garanţii depline de securitate în Europa, în special în regiunea Mării Negre, fără România”.

Acordul trebuie ratificat de Parlamentul României!

Atîta timp cît acest document este ținut secret nu putem decît să speculăm și să emitem tot felul de scenarii. NATO și-a demonstrat sprijinul total pentru Ukraina în războiul cu Rusia. Practic, NATO este în război cu Rusia prin procură! Pentru a lupta cu uriașa mașinărie de război rusească, Ukraina are nevoie de tehnică și oameni. Nu mai prea are de nici unele! Putem specula că cele nouă țări semnatare ale unor astfel de parteneriate strategice vor pune la dispoziția Ukrainei bani, arme și… oameni! Am mai văzut asta! O Coaliție de Voință, la fel ca în Iraq! Nu NATO este în război cu Rusia, ci o coaliție de voință, parteneri punctuali ai Ukrainei!

NU SÎNT DE ACORD CA TRĂDĂTORII CARE CONDUC ASTĂZI ACEASTĂ ROMÂNIE – FORMĂ FĂRĂ FOND SĂ-MI TRIMITĂ COPILUL LA RĂZBOI!

Poate că nu va fi așa, dar în baza nimicului de informație comunicat de conducerea coloniei, reacționez ca atare!

Potrivit informațiilor, în prima fază România va da bani (mulți!) și vom livra echipamente militare Ukrainei. Anthony Blinken, Secretarul de stat al SUA, l-a asigurat pe liderul de la Kiev, prezent la Davos, că va primi bani. În ciuda divergențelor din Congres, Administrația Biden îi va oferi în continuare sprijin. Cum? Simplu! Avînd probleme la ei acasă, americanii au luat aliații la rînd și le-au recomandat să semneze acest acord. Decizia a fost luată la reuniunea G7 din vară de la Vilnius. Plătesc Ukraina prin intermediari, în condițiile în care cele 60 de miliarde de euro ale UE sînt încă blocate de poziția intransigentă, pînă acum!, a Ungariei.

Pentru a pune presiune pe politicienii europeni și pe bugetele gestionate de aceștia, teoria invaziei iminente a Rusiei în Europa este repetată cu obstinație. „Avem nevoie de o transformare a NATO pentru război”, a declarat șeful Comitetului militar al alianței, amiralul olandez Rob Bauer, în timpul unei reuniuni de la Bruxelles cu șefii apărării din mai multe țări. „În trecut, organizațiile publice și private au trăit într-o eră în care totul era abundent, previzibil, controlabil și concentrat pe eficiență. Astăzi a dispărut”, a afirmat el, potrivit hotnews.ro.

Acum trei zile, un oficial al armatei germane afirma că Rusia va ataca Europa în 2025. Adică NATO, practic, nu? Aceste sperietori urmăresc un scop ascuns: creșterea și mai mare a bugetelor militare, în detrimentul bugetelor pentru dezvoltare. Pentru asta trebuie o justificare, deși, tot intelligenceul militar știe că la ora asta, Rusia nu are capacitatea logistică și resursele umane să poată purta, concomitent, un război CONVENȚIONAL cu Ukraina și NATO de una singură. De ce asta? Deoarece are un teritoriu imens. De la Kalinigrad pînă în Kamceatka există un decalaj de fus orar de 11 ore. Nu poți acoperi logistic și militar un asemenea teritoriu atacat din vest, sud și est în același timp.

Prezența NATO la frontierele Rusiei, în Ukraina este una existențială. Din Ukraina o rachetă NATO poate lovi Moscova în doar 7 min! Dacă Rusia va constata că este pusă în pericol existența ei, atunci războiul va deveni nuclear și nu vor mai exista nici învinși și nici învingători. Putin declara cu ceva timp în urmă: „Rusia nu va fi niciodată prima care va recurge la armele nucleare. Deoarece în caz de confict nuclear noi nu ne putem proteja teritoriul de efectele radiațiilor. Dar nu vom fi nici ultimii.”

Astăzi, rachetele nucleare sînt pregătite tot timpul pentru reacție și spectrul unei lovituri nucleare este mai prezent ca oricînd. Nu mai trebuie să mizăm nici măcar pe înțelepciunea liderilor și a structurilor din umbră, precum în perioada Războiului Rece.

Revin la excepționalul diplomat și academiocian Mircea Malița, cel care a reverberat idei globale sub doi președinți comuniști: Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu. Malița este autorul celebrei „teorii a primei lovituri”, într-o perioadă în care și vesticii, la fel ca și esticii, aveau toate motivele din lume să se teamă pentru securitatea lor. „Teoria primei lovituri” se referă la o plauzibilă înțelegere între cele două mari puteri care stipula faptul că orice posibil conflict nuclear, chiar și în cazul excepțional cînd nu va putea fi evitat, nu va viza direct cele două mari superputeri, Statele Unite și URSS. Altfel spus, dacă una dintre ele ar fi declanșat atacul nuclear, prima lovitură ar fi trebuit orientată nu spre teritorul superputerii inamice, ci spre teritoriile aliaților acesteia! Riposta care ar fi urmat din partea celeilalte supraputeri ar fi vizat, la rîndul ei, tot un teritoriu aliat al inamicului. După acest set de lovituri, cele două superputeri se vor fi așezat la masa negocierilor, negrevate de o lovitură nucleară care să le afecteze nemijlocit. Miza „teoriei primei lovituri” era așadar  evitarea unui război nuclear mondial și mențină posibilitarea revenirii la echilibru sistemului inclusiv în cazul – excepțional – al unor prime lovituri nucleare. Serviciile secrete din ambele tabere se asigurau că nici un conducător idiot nu va putea declanșa Armaghedonul. De aici și imaginea hiperbolizată cu care serviciile secrete au ieșit din Războiul Rece!

Astăzi, cînd lumea s-a schimbat ireversibil, cînd elitele ignoră și sfidează poporul (inclusiv, sau MAI ALES, în România lui Iohannis & Comp.), cînd albul a devenit negru, cînd scara de valori a fost inversată, cînd dubla măsură și dublul limbaj guvernează această lume în care PLUTOCRAȚIA a înlocuit DEMOCRAȚIA și valorile acesteia, orice este posibil!

Ukraina trebuie să adere la UE şi Rusia să piardă războiul

BMTF, 19 ian  – Viitorul Ukrainei este în UE, dar acest lucru nu este suficient şi Rusia trebuie să piardă războiul, au concluzionat joi reprezentanţi ai unor ţări est-europene reuniţi la Forumul de la Davos, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Viitorul Ukrainei este în UE, dar aceasta este o călătorie lungă (…) Rusia trebuie să fie înfrîntă militar. Nu este suficient să invităm Ukraina să adere la UE, a comentat letonul Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene, în cadrul sesiunii Rusia: What Next? (Rusia: ce urmează?).

Politicianul leton consideră că UE trebuie să preia din nou iniţiativa, întrucît, aşa cum s-a întîmplat cu Hitler înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, împăciuirea cu dictatorii nu funcţionează.

Nu trebuie să repetăm aceleaşi erori, a continuat Dombrovskis, care a susţinut că, dacă va avea succes în Ukraina, Rusia îşi propune să continue expansiunea imperialistă, întrucît nu recunoaşte frontierele internaţionale.

Ministrul român de externe Luminiţa Odobescu a afirmat că nu încap iluzii în ce priveşte Rusia, mai ales după ce mai multe drone ruseşti au căzut pe teritoriul României.

Rusia trebuie să eşueze strategic în Ukraina (…), în caz contrar ar putea să nu se oprească la frontiera ukraineană, a spus Odobescu.

Ea consideră că cea mai mare surpriză pentru Rusia a fost unitatea şi coordonarea arătate de comunitatea transatlantică, prin urmare a cerut Occidentului să rămînă ferm în faţa revizionismului Kremlinului.

Putere, unitate şi coordonare, aceasta este ceea ce respectă Rusia, a mai spus Luminiţa Odobescu.

Omologul ei lituanian, Gabrielius Landsbergis, a avertizat în acest timp asupra mulţumirii de sine în care au căzut aliaţii occidentali ai Ukrainei după ce Kievul a rezistat în 2022 asaltului inamic.

Avem multe bătălii în faţa noastră şi noi nu avem strategie, observă ministrul lituanian, care se teme de riscurile îngheţării conflictului.

Deşi preşedintele rus Vladimir Putin s-a văzut surprins în primele luni ale conflictului, acum el s-a adaptat şi mizează pe disensiunile, oboseala şi lentoarea proceselor democratice în Occident, mai remarcă Landsbergis.

Sincer, cred că (Putin) are o ocazie, a mărturisit ministrul lituanian, care consideră că cel mai bun exemplu în acest sens este că în mai mult de o jumătate de an UE nu a putut aproba pachetul de asistenţă militară pentru Ukraina.

De partea sa, noul ministru polonez de externe Radoslaw Sikorski consideră că Putin a trecut deja de punctul fără întoarcere şi că este un criminal de război.

Sikorski anticipează că, la fel ca în alte războaie coloniale, actualul război se va prelungi aproximativ un deceniu, dar speră că pînă atunci Rusia va aprecia că războiul a fost o greşeală şi că este prea costisitoare continuarea lui.

Acelaşi ministru mai crede că, în cazul unei victorii ruse în Ukraina, China va încerca să o reproducă în Taiwan, întrucît Beijingul şi Moscova au aceeaşi ideologie şi recurg la aceleaşi metode pentru a recupera controlul asupra provinciilor renegate.

NU suntem aliații Ukrainei

BMTF, 6 dec – Boris Pistorius, ministrul Apărării din Germania, a făcut o declarație șocantă în cadrul unei emisiuni la postul ZDF. Întrebat în legătură cu livrările de arme tot mai puține către Ukraina, politicianul german a spus: „Oferim tot ce putem. Același lucru se aplică aproape tuturor celorlalți aliați și parteneri. Dar Germania nu este un aliat al Ukrainei și, prin urmare, nu este într-o alianță.”

La începutul acestui an, Annalena Baerbock, ministru de Externe al Germaniei, afirma – nici mai mult, nici mai puțin – că, de dragul Ukrainei, Germania se află în război cu Rusia.

Pe de altă parte, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a avertizat marți Congresul, în timpul unei ședințe private, că dacă nu va aproba mai mult ajutor pentru Ukraina, „foarte probabil” va duce la un război în Europa cu trupe americane, transmite Breitbart. „Dacă Putin preia controlul Ukrainei, va lua Moldova, Georgia, apoi poate țările baltice”, a declarat pentru The Messenger președintele Camerei Reprezentanților pentru afaceri externe, Michael McCaul (R-TX), după ce Austin și alți oficiali de rang înalt din administrația Biden au informat parlamentarii din Cameră cu privire la cererea lor de acordare a unui ajutor suplimentar pentru Ukraina. „Și apoi, ideea că va trebui să trimitem trupe pe teren, după spusele secretarului Austin, era foarte probabilă”, a adăugat McCaul. „Asta este ceea ce încercăm să evităm”.

Administrația Biden a solicitat Congresului un pachet de ajutor de 106 miliarde de dolari, din care cea mai mare parte – 61 de miliarde de dolari – va merge către Ukraina. Această sumă s-ar adăuga la cele 113 miliarde de dolari care au fost alocate pentru a sprijini Ukraina în războiul său cu Rusia din februarie 2022.

Volodimir Zelenski a solicitat Statelor Unite 17 milioane de obuze și 400 de miliarde de dolari!

DESPRE RĂZBOIUL INFORMAȚIONAL LA EUROATLANTICA

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 noiembrie, ora 21:05) – Emisiunea „Euroatlantica” – Realizator: Radu Dobriţoiu – Bun găsit. Cele două războaie, în Europa şi în proximitate, sunt în acest moment, principala provocare a secolului. Privim cu îngrijorare confruntările armate atât în Ucraina, cât şi în Israel. În spatele celor două războaie, în adâncime şi cu impact pentru opinia publică internaţională, avem, separat de confruntările armate, un palier extrem de important războiul informaţional şi operaţiunile psihologice desfăşurate în interiorul celor două confruntări. Un război dus în spatele liniilor frontului, la vedere, la suprafaţa conflictului. Invazia rusă a Ucrainei are impact şi asupra regiunii Orientului Mijlociu şi Africii de Nord, în trei domenii principale: negocieri politice şi acţiuni militare, ajutor umanitar şi securitate alimentară şi aprovizionare cu gaz şi petrol. Dar peste acestea se află influenţa mesajelor, impactul pe care îl are dezinformarea şi propaganda de război. Mediul online, dar mai ales social media au schimbat radical atât războiul informaţional dintre state, cât şi controlul narativ guvernamental în cadrul statelor. O realitate evidentă astăzi în conflictele din Ucraina şi din Israel, pornind de la principiile lui Joseph Goebbels, Rusia şi Hamas alimentează publică internaţională folosind mijloace de propagandă şi de dezinformare, care depăşesc principiile elaborate de nazişti. Discutăm din nou în această seară, la „Euroatlantica”, despre cele două conflicte care macină zilnic echilibrul geopolitic internaţional, dar de această dată dezbatem din perspectiva războiului informaţional. Invitaţii ediţiei: Dumitru Borţun, profesor universitar la Facultatea de. Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative şi Mario Balint, fost corespondent Radio România Actualităţi în Orientul Mijlociu şi în Ucraina. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta „Euroatlantica”. Tema ediţiei: „Războiul informaţional în conflictele din Ucraina şi Israel”. În regia de emisiei, Claudia Buzică şi Costin Iorgulescu au stabilit legătura prin telefon cu cei doi invitaţi. Bună seara, domnule profesor Dumitru Borţun.

Dumitru Borţun: Bună seara! Mulţumesc pentru invitaţ!

Realizator: Bună seara, Mario Balint!

Mario Balint: Bună seara, Radu! Mulţumesc pentru invitaţie!

Realizator: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să participaţi la emisiunea „Euroatlantica”. Bun venit la Radio România Actualităţi! Domnule profesor Dumitru Borţun, ne reîntâlnim la „Euroatlantica”, analizând de această dată două războaie. Vă rog să ne referim în primul rând la atacarea Israelului de teroriştii din Hamas. Să pornim de la un studiu de caz: bombardarea spitalului din Fâşia Gaza. Iniţial, atacul i-a fost atribuit Israelului, ulterior s-a dovedit că Hamas a avut o rachetă care a lovit spitalul. Vorbind despre războiul informaţional, inclusiv organisme de presă cu prestigiu au transmis o informaţie falsă, revenind cu erate, cu corecţii. Din acel moment, a pierdut Israelul controlul informaţional în mediile islamice şi internaţionale?

Dumitru Borţun: Spuneţi, vă rog.

Realizator: Da, vă întrebam, domnule profesor, dacă din acel moment …

Dumitru Borţun: Da, da, nu, nu. Deci era pentru mine întrebarea.

Realizator: Pentru dumneavoastră, domnule profesor.

Dumitru Borţun: Da, în momentul ăla, Israelul a început să piardă din credibilitate. Oamenii au crezut că este agresor cinic şi iresponsabil şŞi degeaba au mai venit eratele şi dezminţirile, pentru că haloul de imagine se crease./denisse/ Ştiţi, cam aşa se întâmplă, asta e psihologia socială, nu avem cum să o schimbăm, e în firea omenească. Domnule, ceva trebuie să fi fost, e ceva că ăia. Deci dezminţirea nu mai funcţionează. Este vorba aici de o informaţie greşită, informaţie falsă, este minciună pur şi simplu, asta a fost.

Realizator: Şi Hamasul?

Dumitru Borţun: Mai e o problemă de interpretare /…/

Realizator: Hamasul a speculat.

Dumitru Borţun: A speculat, da.

Realizator: Da, a fost un moment dificil inclusiv pentru Europa, pentru că a alimentat foarte mult demonstraţii şi proteste pe bătrânul continent. Au ieşit nu numai palestinienii, ci şi populaţia islamică majoritară în Franţa, în Belgia, în ţările nordice, chiar şi la Londra am avut.

Dumitru Borţun: Sunt mult mai multe demonstraţiile pro-Palestina decât cele anti-Hamas, care ar fi normal să fie şi alea, pentru că Hamasul este personificarea extremismului, personificarea fanatismului, personificarea terorismului criminal. Şi cu toate astea, oamenii protestează împotriva Israelului şi pentru Palestina. De ce? Pentru că există o unitate extraordinară de valori şi de credinţe în lumea musulmană. Îi uneşte Coranul, îi uneşte ceea ce se numeşte în termen de culturologie codul tare. Codul tare al unei culturi e dat de religie. Asta o spune şi Huntington, dacă mai ţineţi minte în „Ciocnirea civilizaţiilor”.

Realizator: Da, „Ciocnirea civilizaţiilor”.

Dumitru Borţun: Exact, asta spune că civizaţiile alea care se vor ciocni în viitor sunt de fapt definite de religiile din care se trag, care au stat la bază. De mulţi ani de zile, oamenii nici nu mai cred în religia respectivă, dar le-a rămas morala, le-a rămas o anumită viziune despre lume, le-au rămas nişte valori şi astea se confruntă cu alte valori – asta e problema războaielor. De-aia spunea René Maheu foarte frumos – a fost director general al UNESCO pe vremuri, are o carte în care spune aşa: „Războaiele se nasc în mintea oamenilor”. Acolo se nasc războaiele, pentru că oamenii nu sunt în stare să perceapă pe semenii lor ca pe nişte oameni egali, sunt inferiori lor sau nu sunt oameni, îi diabolizează. Nu sunt oameni sau sunt doar parţial. Oamenii nu sunt ca noi, oameni totali. Asta este psihologia care generează războaie.

Realizator: Datorită operaţiunilor sale de informaţii, Ucraina a scos 17.000 de ruşi de pe câmpul de luptă, potrivit şefului Comandamentului pentru operaţii speciale ale Armatei SUA, generalul locotenent Jonathan Braga, citat de „Business Insider”. Mai clar, datorită acestor mesaje ţintite, mii de soldaţi ruşi au dezertat. Mario Balint, atât Rusia, cât şi Ucraina au apelat chiar înainte de începerea invaziei la metode şi mijloace de propagandă şi de dezinformare în contextul războiului informaţional. Te rog să explici pentru ascultători în ce constau operaţiunile psihologice PSYOPS în conducerea războiului?

Mario Balint: Este adevărat, şi Ucraina, şi Rusia au apelat la PSYOPS şi la război informaţional, însă de la începutul războiul, Ucraina a dominat practic acest război informaţional şi operaţiunile de PSYOPS pe teritoriul său, dar şi în vecinătatea apropiată, ca să folosim un termen pe care ruşii îl folosesc cu drag în adâncimea teritoriului rusesc şi pe teritoriul Uniunii Europene. Pentru că a folosit chiar şi o companie de relaţii publice şi foloseşte o companie de relaţii publice pentru a ţinti mai bine mesajele de PSYOPS şi acestea sunt îndreptate în două părţi. În primul rând asupra populaţiei din Crimeea şi din teritoriile ocupate de Rusia, acea 24-23% din teritoriul ucrainean aflat acum sub ocupaţie rusească. Ei au fost principalele ţinte ale ştirilor false diseminate de PSYOPS-ul ucrainean cu foarte multă măiestrie, aş putea spune. Şi aşa cum spuneai, din cauza acestor informaţii false au existat acele dezertări contabilizate de lumea occidentală./eradu/denisse/ Dar PSYOPS-ul a mai avut o ţintă, şi anume populaţia din Europa, publicul european şi mesajul a fost propagat prin intermediul mass-media europeană şi aceste mesaje s-au referit în principal la cele două contraofensive, pe care armata ucraineană le-a întreprins până acum în timpul războiului. De fapt, principalul obiectiv al PSYOPS-ului este acela de a contracara propaganda ostilă a inamicului, iar la nivel strategic şi tactic pentru a justifica în ochii opiniei publice misiunea, scopul şi, evident, folosirea forţei potrivit regulilor de angajare. Deci, asta a făcut Ucraina: pe de o parte şi-a ţintit inamicul, deci Federaţia Rusă, ea a încercat să-i anihileze propaganda, iar pe de altă parte a încercat să atragă de partea sa opinia publică din Europa şi din lumea occidentală prin acele mesaje ţintite şi diseminate de mass-media. Sigur, operaţiunile de PSYOPS nu pot fi singulare, ele trebuie susţinute de celelalte componente ale operaţiunilor militare. Şi iată ce ciudat a sunat această propoziţie, pentru că, până la un moment dat, noi ştiam că PSYOPS-ul şi războiul informaţional constituie elemente de sprijin pentru războiul armat, pentru /…/ armată. Însă, a existat un moment în care lucrurile s-au schimbat şi acest moment a fost, să-i spunem, noaptea de 22 spre 23 aprilie 1999, când a fost bombardată televiziunea publică din Belgrad şi când jurnaliştii au devenit, practic, din observatori ai conflictului au devenit actori în acest conflict, practic, au devenit combatanţi în conflict. De atunci, lucrurile par să meargă pe acest făgaş şi operaţiunile militare nu fac altceva decât să susţină, practic, războiul informaţional, care este cu un pas înaintea operaţiunilor militare. Este foarte dificil pentru militarii aflaţi pe teren să facă faţă propagandei din birouri şi acest lucru s-a văzut mai ales în ultimele luni în Ucraina şi a fost recunoscut chiar de generalul Zalujnîi.

Realizator: Domnul profesor Borţun a adus aminte de UNESCO. Nu a ştiut ce material înregistrat am pregătit în emisiune, în marja temei pe care o abordăm în această seară la „Euroatlantica” – Războiul informaţional în conflictele din Ucraina şi Israel. Vă propun să ascultăm un fragment din interviul pe care l-am realizat cu doamna ambasador Simona-Mirela Miculescu, din 7 noiembrie preşedinte UNESCO. Este prima femeie ambasador din ţara noastră, care va conduce un organism internaţional, al treilea cetăţean român, după Nicolae Titulescu şi Manea Mănescu, care reprezintă România în calitate de preşedinte al unei organizaţii mondiale. Să ascultăm opiniile doamnei ambasador Miculescu despre inteligenţa artificială şi războiul informaţional.

*

Realizator: Doamnă ambasador, Simona Miculescu, intrăm în era inteligenţei artificiale. UNESCO are mandat şi pentru colaborarea ştiinţifică între naţiunile reprezentate la ONU. Este inteligenţa artificială o provocare majoră pentru omenire în acest moment?

Simona-Mirela Miculescu: UNESCO chiar a făcut multe lucruri chiar în premieră globală, şi aici menţionez doar unul singur. Practic UNESCO acum doi ani, statele membre, deci inclusiv România, au adoptat primul instrument global care este o recomandare privind etica în inteligenţa artificială, o dimensiune pe care multă lume o ignoră, este o dimensiune ce ţine de drepturile omului, una din sursele de inspiraţie fiind şi actul digital emis în acelaşi an de Uniunea Europeană./astanimir/denisse/ Şi aş mai menţiona aici inclusiv un instrument pe care îl pregăteşte UNESCO pentru reglementarea reţelelor sociale, unde, din păcate, discursul urii a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit şi, practic, acest instrument, care va fi prezentat în toamna anului viitor la ONU, la Summitul viitorului, acesta îşi propune să fie de fapt, linii directoare orientative pentru autorităţile naţionale când îşi vor reglementa reţelele sociale, pentru că va trebui să ajungem şi acolo la un moment dat, altfel haosul se va întinde.

Realizator: Doamnă ambasador, Simona Miculescu, mediul online este o provocare din ce în ce mai mare. Să ne referim şi la războaiele duse în online. UNESCO va regândi strategia existentă pentru a fi adaptată la provocările actuale?

Simona Miculescu: Bineînţeles, nu avem de ales. Trebuie să ne adaptăm permanent şi într-un ritm sigur, din păcate, chiar ameţitor, strategiile de comunicare. Aşa cum vă spuneam, există acest demers al UNESCO pe care l-a demarat în iarna anului acestuia, această campanie pentru reglementarea reţelelor sociale se numeşte „ťinternet pentru încredere”ť / „ťinternet for trust”ť. Este o campanie pentru cei interesaţi, o recomand călduros sau o pot consulta pe site-ul UNESCO. Este fără precedent această perioadă. Trebuie să fim din ce în ce mai fermi în a ne adapta strategiile de comunicare, de la cele individuale, la cele naţionale şi la cele globale. Eu cred că fiecare dintre noi, care este o persoană responsabilă, trebuie să se adapteze şi să încerce în jurul său şi inclusiv prin ceea ce postează şi prin ceea ce postează în spaţiul public, prin ceea ce spune în spaţiul public trebuie să pledeze şi să fie un exemplu pozitiv în comunicare. Nu se poate să continuăm în acest stil, pentru că deja haosul este generalizat şi cumva trebuie să construim fiecare şi ca individ. Fiecare naţiune trebuie să contribuie, dar şi organizaţiile internaţionale trebuie să contribuie în acest sens. UNESCO este angajat în acest demers şi ştiu că şi secretariatul ONU de la New York a pornit un demers şi practic are în pregătire o strategie globală în acest domeniu.

*

Realizator: Doamna ambasador Simona Miculescu, preşedinte UNESCO. Domnule profesor Dumitru Borţun, doamna ambasador amintea de discursul urii, dar şi de o viitoare adaptare a naţiunilor pentru reglementarea reţelelor sociale. În contextul celor două războaie, referindu-ne mai ales la Ucraina, speculează trollerii, propagandiştii, Rusia, lipsa unui cadru informaţional, dar mai ales în zona online pentru a rostogoli informaţii false?

Dumitru Borţun: Ba da, bine punctat. Vreau în primul rând să spun două cuvinte despre analiza impecabilă pe care a făcut de doamna ambasador Simona Miculescu şi bucuria mea să aud că există preocupări în ceea ce priveşte etica relaţiilor reţelelor sociale şi etica inteligenţei artificiale, care este, dacă vreţi, o terra incognita, nu e cartografiată din punct de vedere etic, această zonă. Este zona libertăţii care poate fi responsabilă dar şi iresponsabilă. Iată de ce este foarte important ce a spus că în războiul informaţional un rol important în au aceşti troli care sunt plătiţi, pregătiţi, instruiţi, plătiţi foarte bine de Institutul de Studiere a Opiniei Publice de lângă Sankt Petersburg. Este un astfel de institut care lucra acum doi-trei ani, când citeam eu peste, cu peste 30.000 de troli, câţi or fi acum, nu ştiu şi care transmit mesaje pe reţelele sociale în toate ţările. Sunt specializaţi Europa de Est, Europa de Vest, Europa Centrală, Europa de Nord, America, Australia, Canada, Noua Zeelandă. Este incredibil… o forţă… Turcia. Deci există o specializare ca într-un minister de externe la acest institut prin care aceşti oameni specializaţi pe limbi, pe culturi, sunt participanţi la dialogul social şi ei intră şi dau în replică like-uri sau dislike-uri unor mesaje şi contribuie la ceea ce numiţi dvs. război informaţional, aşa este.

Realizator: Mario Balint, reflectarea războiului din Israel în Orientul Mijlociu şi în Europa, constatăm în această zonă o ciocnire a civilizaţiilor. A avut dreptate Huntington?/ctuluc/denisse

Mario Balint: În primul rând, trebuie să fim de acord că Israelul a pierdut războiul informaţional şi, aşa cum spuneai la începutul emisiunii, odată cu bombardarea spitalului, indiferent cine a provocat acea bombardare, informaţia s-a dus. Domnul profesor spunea că retractările şi eratele nu mai au nicio valoare. Aşa este. Întotdeauna eratele nu mai au nicio valoare, scuzele nu mai au nicio valoare ulterior, iar mass media occidentală, care a căzut în această capcană informaţională, nu poate acum decât să îşi toarne cenuşă în cap. Războiul informaţional în Occident, da, probabil că a fost pierdut în momentul acela, în momentul bombardării spitalului din Fâşia Gaza, însă în Orientul Mijlociu niciodată Israelul nu a punctat, a avut doar victorii de etapă, ca să mă exprim ca la fotbal. Niciodată nu a stat foarte bine în întregul areal al Orientului Mijlociu, indiferent şi cum şi în baza oricăror ipoteze de lucru, am analiza această situaţie. Dacă deschidem ecuaţia lui Huntington, din nou civilizaţia iudeo-creştină la pachet, de această dată, este şifonată rău de tot, pentru că demonstrează încă o dată că un plus de civilizaţie vine la pachet cu un plus de cruzime şi de violenţă. De fapt, reamintim popoarelor din Orientul Mijlociu cum ne-am ridicat în vârful lanţului trofic geopolitic în ultimii 300 de ani. Chiar şi aşa, în timp ce noi vorbim despredechilibru în regulile de angajare a forţei în Orientul Mijlociu în Gaza, acolo unde jumătate din populaţie are în jur de 18-20 de ani, se vorbeşte de o a doua Nakba şi de o perfectare, ca să spun aşa, a catastrofei în memoria colectivă cu mult peste ceea ce operaţiunile de război psihologic pot face ca durată şi ca timp. Aşadar, suntem în retragere, în apărare în ceea ce priveşte război psihologic în Orientul Mijlociu, mai ales din punctul de vedere al Israelului.

Realizator: Domnule profesor Dumitru Borţun, foarte scurt, într-un minut, vă rog adăugăm momentul atacului 7 octombrie, când relaţiile dintre Israel şi Arabia Saudită urmau să se dezvolte şi cele cu Turcia să intre într-o normalitate. Cei care au planificat atacul au gândit această reacţie la acţiunile organizaţiei teroriste Hamas?

Dumitru Borţun: Atacul Hamas este în strânsă legătură cu intenţia de conciliere între Israel şi Arabia Saudită, iar duşmanul, marele motan care stă la pândă şi încearcă să-i învrăjbească în Orientul Mijlociu este Iranul. Iranul a orchestrat toată muşcarea de teamă să nu se realizeze pacea. Deci este vorba acolo de duşmani ai păcii şi de, cum să vă spun, de spirite ale … duhuri ale războiului.

Realizator: În ultimele zile am asistat şi la o manipulare a opiniei publice prin prezentarea unor colaje video din Gaza, în care erau introduse imagini şi fragmente de înregistrări din cutremurul din Turcia şi din alte zone musulmane calamitate, sugerând că dezastrul umanitar este mult mai mare decât cel real. O altă manipulare, parte a războiului informaţional de acolo, din Israel. Vă mulţumesc foarte mult.

Dumitru Borţun: Cu plăcere.

Realizator: „Euroatlantica” la final. Titlul ediţiei: „Războiul informaţional în conflictele din Ucraina şi Israel”. Invitaţii emisiunii au fost Dumitru Borţun, profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative şi Mario Balint, fost corespondent Radio România Actualităţi în Orientul Mijlociu şi în Ucraina. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul „Euroatlantica” şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi./denisse

09-11-2023 22-22

RAFTUL CU CĂRȚI

AMINTIRILE UNUI CHIȚIBUȘAR

Detaliile fac diferența! Și pentru că sînt importante dar extrem de… enervantez, în bunul obicei al lipirii de etichete, ne place să spunem că numai chițibușarii se apleacă asupra lor. Numai ei nu lasă la voia întîmplării un fanion, un poster rock lipit pe spatele unei uși de dormitor, un miros greu, de vomă amestecată cu praf de pușcă, sau o tunsoare military executată, cel mai probabil, în frizeria de la peron, în Gara București-Nord.

La Editura Tracus Arte a apărut volumul „InVoluntar în războiul altora”, de Costi Boșneag. 294 de pagini, de amintiri grupate într-un roman. Autorul nu este scriitor. Cum nu este nici jurnalist. Și, totuși, detaliile dezvelite în carte fac recurs la aceste tehnici folosite. Diavolul se ascunde în detalii. Și, uneori, chiar așa și este. Detaliile nu sînt niciodată de trecut cu vederea. Detaliile ascund sensuri mari. Toate detaliile mărunte din viața noastră, ne dezvăluie adevărata față. Cele mai mici lucruri pe care le săvîrșim ne arată patimile sau virtuțile sufletești aflate în noi. Diavolul se poate ascunde și fapte extreme. „Pero non son hombres, son demonios!”– „Dar aceștia nu sunt oameni, sunt diavoli!” – a exclamat colonelul mexican Francisco Paula Milan după ce ultimii legionari s-au predat la hacienda Camerone, în 1863. În acel Alamo al Legiunii, s-au înfruntat Compania a 3-a, din Batalionul 1 al Legiunii Străine, comandată de căpitanul Jean Danjou, în vîrstă de 35 de ani, un veteran al campaniilor din Algeria, al “Războiului Crimeii” și al războiului franco-sardo-austriac, decorat cu Medalia “Legiunea de Onoare”, în fruntea a 62 de legionari apți de luptă: austrieci, belgieni, elvețieni, francezi, germani, olandezi, polonezi, prusaci, 1 danez, 1 spaniol, 1 italian, 1 englez cu 1200 de infanteriști și 800 de cavaleriști mexicani. Diavoli! Și, mici detalii…

Să revin la carte. 1993, Europa de Est. Bosnia-Herțegovina, fostă membră a Federației Yugoslave, urmează exemplul Sloveniei și Croației, încercînd să-și croiască propriul ei destin. La fel ca o mare parte dintre tinerii români post-revoluționari, patru bucureșteni pornesc într-o călătorie peste frontierele însîngerate, ilegal prin Bosnia, pe mîna unor călăuze dubioase, fără să bănuiască faptul că războiul civil izbucnise. Cei patru români se trezesc implicați împotriva voinței lor într-un război ce nu le aparține, nu-l înțeleg și, mai ales, nu și-l doresc. Drumul către Paradisul visat trece prin Iad. Dar, fiecare om are, la un moment sau altul, iadul său!

Costi nu este scriitor. Și de aceea, romanul nu trebuie judecat în manieră stilistică. Este, mai degrabă, o confesiune care se folosește de dialoguri pentru a imprima ritm. Deși, nu are nevoie, evenimentele descrise fiind extrem de alerte. Cartea este valoroasă pentru cel puțin trei informații pe care le dezvăluie și rămîn mărturie: implicarea mercenarilor străini de partea tuturor beligeranților. Dacă în armata bosniacă se regăsesc luptători turci, pakistanezi, libanezi, ceceni, iordanieni, croații sînt sprijiniți de mercenari occidentali – americani, britanici, elvețieni, francezi, germani, unii luptînd doar în weekend pentru a-și descărca adrenalina, în restul săptămînii fiind cetățeni rezonabili ai statelor europene. A doua informație importantă vine spre finalul cărții și face referire la război ca mod de viață. Unii dintre luptătorii de origine sîrbă, implicați în luptele din Bosnia, vor apăra cauza sîrbismului și în 1999, în războiul din Kosovo. A treia informație este, dacă vreți, cea mai importantă. Este motorul întregii cărți și determină transformarea confesiunii în spovedanie. Ea vorbește despre transformările umane pe care luptătorii, din toate taberele, le suferă la nivel mental. Războiul nu e despre cine are dreptate, ci despre cine rămîne viu! Este și cazul povestitorului chițibușar Costi Boșneag.

Recunosc, în primele pagini l-am bănuit pe autor că încearcă să impresioneze cititorul prin cantitatea de detalii oferite. Apoi, m-am convins că amintirile dureroase, șocul suferit de tînărul de douăzecișicevadeani (23) l-au făcut să memoreze fiecare detaliu care, oadată cu scrisul, ies din propria conștiință precum un organism dă afară schijele rămase. Cartea l-a eliberat pe Costi de această perioadă și i-a oferit posibilitatea de a se apleca asupra altor proiecte. Cititorul neavizat, sau puțin cunoscător al subectului poate avea impresia că autorul crează o lume ficțională care ajunge să-l înrobească, mai apoi, să-i modeleze caracterul. Vă asigur că nu e așa! Întîmplător, între 1991 și 2000 am fost martorul acelei lumi pe care o cunosc, zic eu, destul de bine.

Costi Boșneag se lapădă de satana! Se descotorosește de diavol, eliminîndu-l din fiecare por, din fiecare cicatrice exterioară și, mai ales, interioară, detaliu cu detaliu. O carte tragică și necesară pentru toți cei care fac apologia războiului, astăzi. O carte necesară pentru toți cei care cred că lumea în care trăiesc va rămîne veșnic așa cum o știu. Recomand!

Constantin Boșneag s-a născut la 5 August 1970, la București. Este absolvent al Liceului „Spiru Haret”, promoția 1988. Ca militar profesionist, în 1995 a luat parte la prima misiune externă de după Cel De-al Doilea Război Mondial a unei unități militare române, care s-a desfășurat în Angola. Cîțiva ani mai tîrziu ajunge în Afghanistan, ca PMC. Rămîne acolo timp de trei ani.  Descoperă pasiunea scrisului pe care o transformă în principala ocupație, în cabana sa, de la poalele muntelui.

RĂZBOI ÎN ȚARA SFÎNTĂ

În 2010, în lucrarea TARGET – OPERAȚIUNI MILITARE EXTERNE ÎN COMBATEREA TERORISMULUI, apărută la Edituta Banatul, avansam ideea că riposta la atacurile teroriste ar trebui să fie devastatoare, astfel încît să fie ținute minte și după 50 de ani! Sigur, păcatul unei gîndiri tactice, limitate, era un mod de a trata efectul terorismului și nu cauza! Din păcate cauzele, motivele care declanșează acțiunile teroriste sînt extrem de profunde și fac parte din problemele sociale nerezolvate sau amînate zeci de ani. Cazul Israelului, care din aroganță sau neputință a lăsat cauza palestiniană nerezolvată. În momentul de față, Israelul are nu doar dreptul, ci și obligația să se apere, acțiunile sale militare contribuind la sporirea emoției în societate și întunecînd raționamentul. Totuși, nu trebuie să judecăm imaginile și informațiile difuzate ca o bătălie între binele absolut și răul absolut, între Albă ca Zăpada și zmeul-zmeilor. În Țara Sfîntă, cele două tabere nu mai au nimic sfînt, de mult!

La exact 50 de ani de la Războiul de Yom Kipur, dimineața de Sabat, 7 octombrie, Gruparea Hamas a declanșat un atac nemaivăzut asupra teritoriului israelian, dinspre Fîșia Gaza. 5000 de rachete au fost lansate în 30 de minute. Valuri de atacatori au întreprins operațiuni de comando pe uscat, pe mare și din aer. Războiul de Yom Kipur, Războiul arabo-israelian din 1973, Războiul de Ramadan, sau Războiul din octombrie a fost un conflict armat dintre Israel și o coaliție de națiuni arabe condusă de Egipt și Syria, care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973. Acum, gruparea Hamas a primit undă verde și sprijin substanțial din partea… Iranului, dușmanul istoric al Israelului, după cum indică surse media main stream de la Beirut, Liban. Numai că, la cîteva ore după ce informația pornește sub sigla WSJ, Agenția Reuters aruncă bomba: Summer Said, jurnalistul care a publicat un material pe surse în The Wall Street Journal despre implicarea Iranului în atacul Hamas asupra Israelului a fost anterior concediat de la Reuters pentru că inventa povești, potrivit fostului editor al Reuters pentru Orientul Mijlociu, Andrew McGregor Marshall. În articol se relata că ministrul iranian de externe a participat la o întîlnire secretă la Beirut la care a aprobat invadarea Israelului. ”L-am concediat de la Reuters în 2008. Sînt surprins că WSJ l-a angajat și îi publică poveștile care sunt în mod clar false”, a scris Marshall pe X. Paranteză: vă dați seama cîte povești inventate în sprijinul propagandei oficiale a livrat presa de calitate în ultimii ani? Cîte minciuni și intoxicări au fost livrate în ambalajul de adevăr absolut? Orwell poate fi mîndru!

Celebrele și legendatele servicii de informații israeliene, în jurul cărora s-a construit o întreagă literatură de ficțiune, au fost prinse pe picior greșit (?), deși amploarea atacului dovedește o pregătire îndelungată și minuțioasă. Greu de crezut! Probabil că nu! Informații din zona politică israeliană vorbesc despre faptul că premierul Netanyahu a știut de atac, dar… după o discuție telefonică cu președintele Biden ar fi căzut de acord ca Israelul să nu lanseze un atac preventiv, care ar fi pus Israelul în dificultate în context internațional. Așa că, a lăsat lucrurile să decurgă de la sine și să utilizeze Gruparea Hamas așa cum a făcut-o de fiecare dată, ca un agent electoral propriu, cel mai bun!  

Mai mult, premierul Netanyahu atrăgea atenția, în luna iunie, că o cantitate însemnată de arme se acumulează în Fîșia Gaza. Premierul israelian spunea că are dovezi concrete că o parte din armele americane destinate Ukrainei au ajuns în Gaza! Nu e cazul să speculăm CINE a re-vîndut aceste arme pe piețele internaționale, multe dintre ele regăsindu-se și în Africa, dar să ne aducem aminte de avionul cargo sîrbesc doborît de israelieni deasupra Greciei… Rămîne greu de crezut că serviciile israeliene au fost prinse pe picior greșit, abuzînd de tehnologie în culegerea de informații în detrimentul surselor umane. Asta numai dacă filosofia existențială a Academiei de Informații nu s-a schimbat între timp, sau dacă nu au fost mult prea concentrați ca împreună cu armata să susțină implantarea de colonii în Cisiordania. Altfel, diversele curente religioase, care domină politica, informațiile și armata israeliană, pot genera scenarii apocaliptice. Și un șantaj la adresa deja rău-famatului premier israelian, în vederea suplimentării de fonduri!

Treziți la realitate din sabat, israelienii au promis să șteargă Fîșia Gaza de pe fața pămîntului, precum și o ripostă adecvată împotriva organizatorilor. Bombardamentele apocaliptice din Gaza, fără discernămînt și fără celebrele reguli de angajare, confirmă.

Vom vedea în zilele și săptămînile ce vor urma dacă Israelul, susținut total de Statele Unite nu vor ataca Iranul! Israelul nu are intenția de a negocia cu militanții Grupării Hamas, deoarece consideră că mișcarea trebuie distrusă, a declarat Reprezentantul Permanent al Israelului la ONU, Gilad Erdan, relatează CNN. „Epoca dialogului cu acești sălbatici a luat sfîrșit. Este timpul să distrugem infrastructura teroristă a Hamas, să o radem complet, astfel încît astfel de orori să nu se mai repete”, a spus el. Sigur, declarația oficialului este perfect întemeiată, dar, ca de obicei, ne concentrăm asupra efectelor și nu a cauzelor care trebuiau/iesc rezolvate.

Organizația Hamas, care controlează Fîșia Gaza, are în spate doi mari susținători/finanțatori: Iran și Qatar. Nu putea mișca un pai fără acordul tutorilor săi. Iranul a anunțat oficial că sprijină acțiunea Hamas. Ce interese ar putea avea Iranul să arunce Hamasul într-o luptă absolut inegală cu forțele israeliene, pe care nu are cum să nu o piardă altfel decît devastator și cu pierderi imense? Răspunsul simplu ar putea fi dorința de a bloca evoluția accelerată a unui proces extrem de deranjant pentru Teheran și Moscova: noua și frumoasa prietenie dintre evrei și saudiți, care a făcut primii pași acum trei ani. Ar mai fi de pus în ecuație implantarea Israelului în Azerbaidjan, exact în coasta Iranului, războiul de o zi din Karabahul de Munte și susținerea Armeniei de către Iran. Dar prietenia dintre Israel și Arabia Saudită ar aduce în trenă reapropierea dintre saudiți și Casa Albă, ale căror relații s-au înrăutățit în timpul administrației Biden. Zilele trecute, Reuters puncta că Arabia Saudită este hotărîtă să obțină un aranjament militar prin care SUA să o apere, în schimbul deschiderii legăturilor cu Israelul. Iar acest lucru poate avea consecințe de amploare, inclusiv cu scoaterea din Orientul Mijlociu a Chinei.

Încă de la primele ore ale conflictului, un mare număr de ofițeri și soldați israelieni au fost uciși. Iranul s-a răzbunat astfel, pe deplin, pentru tot. Pentru ofițerii IRGC uciși, pentru oamenii de știință uciși, pentru atacurile aeriene din deșert. Răzbunarea este un fel de mîncare care se servește rece. Israelul a primit cea mai colosală lovitură de imagine din ultimele decenii. Lovitura a fost dată imaginii IDF, Mossad-ului, tancurilor Merkava, Iron Dome și altor „constante” ale mitului puterii israeliene. Masacrele din Gaza și încercarea de a curăța Gaza sînt, în primul rînd, o încercare de a restabili un mit crăpat, astfel încît Israelul să fie din nou temut și să nu fie de rîsul vecinilor săi arabi. Și, prin urmare, este necesar să se ungă cu sînge, din cap pînă în picioare, indiferent de ceea ce a cauzat atacul – surprindere totală sau, încercarea de a folosi atacul Hamas pentru a ataca Gaza, în stilul zilei de 11 septembrie, pentru a rezolva problemele politice interne.

Iranul acționează ca principalul apărător al palestinienilor și musulmanilor, luptînd pentru acest titlu cu Turcia lui Erdogan. Acest rol este acceptat, mai ales în lumea șiită. Războiul din Gaza a dus deja la suspendarea negocierilor privind normalizarea relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită. Această normalizare politică, așa cum spuneam deja, a fost îndreptată împotriva Iranului. Acum, negocierile sînt încetinite sau înghețate pentru o lungă perioadă de timp. Sudanul a restabilit relațiile cu Iranul după mult timp, deși a intrat în grupul țărtilor care și-au normalizat relațiile cu Israelul.

Atrocitățile comise de Israel în Gaza atrag și vor atrage în rîndurile militarilor iranieni un număr mare de tineri recruți în întreaga regiune. În contextul unei viitoare confruntări militare cu Israelul și aliații săi, Iranul nu va avea probleme în completarea rîndurilor recruților săi pentru o lungă perioadă de timp, mai ales din mediul palestinian, a cărui ură față de Israel va continua să crească exponențial. Planurile SUA de a normaliza relațiile dintre Israel și lumea arabă vor fi torpilate pe măsură ce războiul se prelungește, iar partea lumii arabe care a tratat anterior Iranul cu răceală va lua în considerare opțiuni pentru normalizarea relațiilor cu acesta. Războiul este, de asemenea, o lovitură pentru politica Washingtonului și slăbirea ei în continuare, în Orientul Mijlociu, în calitate de susținător al Israelului. Statele Unite vor continua să-și piardă poziția în lumea arabă. De fapt, aceasta este strategia Iranului, de a cîștiga fără luptă. Iranul acționează conform strategiei generalului Qassem Suleimani, care a permis Iranului să devină puterea dominantă în regiune!

Scopul Iranului este de a-și slăbi inamicii – Statele Unite și Israelul prin războaie proxi cu Hezbollah, AnsarAllah, Kataib-Hezbollah, Hamas, simple piese de șah mutate de maeștrii persani. Sulemaini, ca parte a strategiei sale, a creat piesele pentru acest joc. Așa a cîștigat Iranul în Liban. Așa a cîștigat Iranul în Syria. Așa a cîștigat în Iraq. Și așa a cîștigat în Yemen. Și în jocul iranian împotriva Israelului și a Statelor Unite, Gaza este un pion de gambit, prin propria sa voință, la începutul unui nou joc lung. Alegerea Israelului: invazia Gazei sau concesii după catastrofă, o alegere cu două opțiuni evident ambele proaste, pe care Iranul le va folosi cu siguranță, dar va încerca să o facă cu mîinile altcuiva. Acest lucru nu înseamnă că Iranul pregătea atacul actual, dar cu siguranță a format premisele în regiune pentru ca acesta să devină posibil, dar să nu deranjeze prea mult China și Rusia, partenerii Iranului și jucători importanți în Orientul Mijlociu.

Surse credibile lansează și scenariul implicării Statelor Unite în atacul Hammas, pe fondul relațiilor catastrofale între Netanyahu și Biden. Aglomerarea de arme americane – via Ukraina – par să confirme că SUA își dorește un alt tip de relație politică cu Israelul și o ieșire onorabilă din războiul ukrainean, după dezastrul retragerii din Afghanistan.

Atacul Hamas – de-a dreptul kamikaze am spune – poate conduce rapid la o severă linie roșie de demarcație între Occident și întreaga lume arabă și e o chestiune de ore pînă cînd Israelul va rade de pe fața pămîntului Fîșia Gaza.

În Liban, Hezbollahul a anunțat oficial că este parte în conflict. Doar cîteva tiruri de artilerie, care au scos din funcțiune radarul israelian din Galileea și o creștere a capacității operaționale la graniță. Sînt, însă, grupări iraqiene și syriene care au promis că se vor arunca în luptă de partea palestinienilor. Partidul Național Socialist Syrian este una dintre ele, deși deocamdată e liniște pe Platoul Golan, principalul rezervor de apă dulce al Israelului, capturat de la syrieni în 1967.

De la înființarea sa și pînă azi, Israelul a trăit într-o permanentă stare de alarmă existențială. Aceasta a determinat perfecționarea permanentă a instrumentelor sale informative și contrainformative. Fierberea nemulțumirilor în Gaza era notorie. Fîșia Gaza este similară cu rezervațiile de indieni din Statele Unite. Sau cu mult blamatul Lagăr 14 din Coreea de Nord. Comunitatea internațională nu a dorit niciodată să acorde importanță acestei fîșii de pămînt de la frontiera cu Egiptul cu peste două milioane de locuitori blocați în acel perimetru, cu un șomaj de peste 45%, cu 46% dintre copii suferind de anemie și peste 50% dintre copii care nu-și mai doresc să trăiască, conform analizelor organizațiilor internaționale. Mai mult, patrulele aeriene israeliene, cu avioane de luptă zburînd printre blocurile de locuințe au reușit să creeze butoiul cu pulbere care a erupt de Yon Kipurul acestui an. 95% din apa potabilă furnizată de Israel NU este potabilă, iar densitatea locuitorilor depășește incredibila cifră de 5 pe metru pătrat!

Atacul a depășit prin anvergură și tactică o operațiune teroristă, despre care continuă să vorbească propagandiștii sistemului, atingînd cota unui adevărat război convențional în care Hamas-ul a evoluat în plan militar, continuu, din 1987 – de la înființarea sa – și pînă acum. Să ne amintim că există mărturii și documente care atestă că Mossad-ul a stat în spatele creării Grupării Hamas, ca o contrapondere la Organizația pentru Eliberarea Palestinei, condusă de Yasser Arafat, care a și obținut statutul de STAT pentru Palestina. Cu sprijinul României lui Ceaușescu, dar asta este o altă discuție…

Deși, în momentul de față, nu se pune problema, soluția păcii în Orientul Mijlociu stă în puterea Israelului. Crearea Statului Palestinian, un proiect cînd amînat, cînd ignorat cu desăvîrșire, a fost readus în discuție de diplomații chinezi. Îndrăznesc să spun că în următoarea perioadă NU va exista nici o implicare externă directă în acest conflict de intensitate scăzută, chiar dacă există actori interesați de extinderea războiului spre Liban, Syria sau chiar Iran. Nu, Israelul va rezolva singur, în granițele actuale, acest conflict!

Deocamdată, curge sînge, iar războiul palestiniano-israelian a scos de pe prima pagină războiul din Ukraina…

Strategia regională de răspuns medical ca parte a managementului dezastrelor în caz de urgență radioactivă cauzată de războiul din Ukraina

BMTF, 18 sep – Bombardamentele repetate asupra centralei nucleare Zaporojie au stîrnit îngrijorare încă de la începutul războiului din Ukraina, însă mai mulți experți internaționali spun că probabilitatea de a avea loc un dezastru nuclear sînt minime, adăugînd că, spre deosebire de Cernobîl, centrala Zaporojie este „mult mai sigură”, transmit Reuters, BBC chiar și CNN.

În România, dincolo de politică și propagandă, specialiștii în domeniul protecției și salvării finite umane derulează întîlniri menite să identifice și să acționeze prompt în cazul unui accident nuclear. În acest context, Spitalul Universitar de Urgență București și Universitatea de Stat din Moldova au înțeles necesitatea creării unei rețele de experți în plan regional, dar cu experiență internațională, care să contribuie cu soluții la un potențial incident nuclear sau radioactiv cauzat de războiul din Ukraina. Și pentru că cele două foruri de cercetare academică nu ar fi putut reuși la fel de bine fără un ajutor de ordin strategic, acest rol îl va juca NATO, prin programul Science for Peace and Security, care a oferit cadrul științific și finanțarea necesară organizării conferinței internaționale “Regional strategy for medical response as part of the disaster management in case of radiation emergency caused by the war in Ukraine”, care va avea loc la București, în perioada 19-21 septembrie 2023.

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna este unul dintre organizatori: Organizatorii conferinței își propun ca abordarea să fie una interdisciplinară, înglobînd contribuții științifice din domeniile securitate și apărare, geostrategie și reziliență societală, științe medicale și cercetare atomo-nucleară, cu accent pe rolul-cheie jucat de NATO în identificarea de soluții pentru stabilizarea regiunii și pregătirea pentru situații de urgență nucleară/radioactive. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la bombardarea centralei, a propus crearea unei zone de protecție în jurul centralei.

BMTF: Ce știu organizatorii, la această oră, despre central nucleară din sudul Ukrainei?

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Centrala nucleară din Zaporojie are șase reactoare de concepție sovietică VVER-1000 V-320 răcite și moderate cu apă, care conțin uraniu 235. Construcția a început în 1980, iar cel de-al șaselea reactor a fost conectat la rețea în 1995. Este cea mai mare centrală nucleară din Europa. A fost construită în mare parte în perioada sovietică și a devenit proprietatea Ukrainei după declararea independenței față de Uniunea Sovietică, în 1991. Centrala nucleară Zaporojie este situată pe malul estic al rîului Nipru. Zona, precum și complexul nuclear, se află sub control rusesc încă din primele zile ale războiului, dar centrala este încă operată în mare parte de lucrători ukraineni. Înlocuirea fiecăruia dintre reactoarele de la Zaporojie ar costa șapte miliarde de dolari, ceea ce ar face din centrală o țintă pentru ruși.

BMTF: Centrala este controlată de armata rusă, furnizează energie electrică în sistemul national rusesc, alimentînd, în special Dombas-ul și Crimeea. Care ar fi riscurile unui accident nuclear?

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Cel mai mare risc este reprezentat de supraîncălzirea combustibilului nuclear, care ar putea avea loc dacă ar fi întreruptă alimentarea cu energie electrică care acționează sistemele de răcire. Bombardamentele au tăiat în repetate rînduri liniile electrice. Înainte de război, centrala dispunea de patru linii electrice de înaltă tensiune care îi permiteau accesul la rețea, precum și de mai multe linii de rezervă. În primul rînd. În al doilea rînd, apa sub presiune este folosită pentru a transfera căldura din reactoare chiar și atunci cînd acestea sînt oprite, iar apa pompată este folosită, de asemenea, pentru a răci combustibilul nuclear uzat îndepărtat din reactoare. Dacă s-ar întrerupe alimentarea cu energie electrică și sistemele auxiliare, cum ar fi cele 20 de generatoare diesel, nu ar reuși să mențină reactoarele reci, atunci combustibilul s-ar putea topi, iar învelișul de zirconiu ar putea elibera hidrogen. O topire a combustibilului, care rămîne extrem de fierbinte pentru o perioadă de timp chiar și după oprirea reactorului, ar putea declanșa un incendiu sau o explozie care ar putea elibera o coloană de radionuclizi în aer, care s-ar putea răspîndi pe o suprafață mare. Dacă nu se pune apă proaspătă, atunci apa se va evapora. Odată ce apa se evaporă, atunci învelișul de zirconiu se va încălzi și poate lua foc și atunci avem o situație proastă – un incendiu care seamănă foarte mult cu situația de la Cernobîl, eliberînd un întreg complex de izotopi radioactivi. Accidentul de la Cernobîl a răspîndit iod-131, cesiu-134, stronțiu-90 și cesiu-137 în părți din nordul Ukrainei, Belarus, Rusia, nordul și centrul Europei. A fost o tragedie!  Aproape 8,4 milioane de persoane din Belarus, Rusia și Ukraina au fost expuse la radiații, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Aproximativ 50 de decese sînt atribuite direct dezastrului în sine. Mai mult, 600.000 de persoane, implicate în operațiunile de stingere a incendiilor și de curățare, au fost expuse la doze mari de radiații. Sute de mii de persoane au fost relocate. Există tot mai multe dovezi că impactul dezastrului de la Cernobîl asupra sănătății a fost mult mai grav decît s-a prezentat inițial la momentul respectiv și în anii care au urmat accidentului.

BMTF: Și totuși, potrivit doctorului Mark Wenman de la Imperial College din Londra, centrala Zaporojie este mult mai sigură. El spune că reactorul se află într-o clădire din beton armat cu oțel care poate „rezista la evenimente externe extreme, atît naturale, cît și provocate de om, cum ar fi prăbușirea unui avion sau explozii”. De asemenea, centrala din Zaporojie nu conține grafit în reactor! Specialiștii români au hotărît, totuși, să se delimiteze de propaganda agresivă și să abordeze problematica războiului din Ukraina din perspective științifice. Practice…

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Așa este, mai ales că fiecare dintre reactoarele nucleare în funcțiune ale Ukrainei și depozitele de deșeuri radioactive stocate în apropierea acestora conțin material radioactiv periculos. Atacul direct asupra funcționării acestora, inclusiv întreruperea energiei electrice și a apei necesare pentru răcirea constantă atît a reactoarelor, cît și a iazurilor cu combustibil uzat, ar risca incendii și explozii care ar putea provoca scurgeri masive și necontrolate de radiații, cum spuneam deja.  Mai mult, o serie de instituții civile precum spitale, institute de cercetare sau fabrici, care folosesc surse radioactive, au fost bombardate, stîrnind îngrijorări cu privire la contaminarea mediului, furtul sau manipularea greșită a surselor radioactive. Deoarece, în urma unei scurgeri de radiații, oamenii sînt expuși la contaminare cu materiale radioactive, asistența medicală la timp și eficientă reprezintă o componentă importantă a managementului unui astfel de incident. În acest context, organizatorii conferinței de la București își propun ca abordarea să fie una interdisciplinară, înglobînd contribuții științifice din domeniile securitate și apărare, geostrategie și reziliență societală, științe medicale și cercetare atomo-nucleară.

După ce au invadat Ukraina pe 24 februarie 2022, forțele rusești au preluat controlul asupra centralei, la începutul lunii martie. Unități militare speciale rusești păzesc instalația, iar personalul ukrainean continuă să ajute la operarea centralei. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a propus crearea unei zone de protecție în jurul centralei.

PROVOCAREA DE AUR

Există vreo legătură între procesul de dedolarizare, războiul din Ukraina și lansarea monedei BRICS? Eu cred că există!

Am publicat, pe o rețea de socializare, anunțul că pe 29 august a.c., BRICS va lansa oficial noua sa monedă de rezervă în tranzacțiile internaționale, care va fi legată de aur. Este o întoarcere la aur (în perioade de criză!) în detrimentul unei monede, de rezervă, legată de PIB, de speculații financiare și extrem de politizată: dolarul american! Am spus că vom intra într-o nouă eră, care se ivește, firesc, la orizont de cîțiva ani și pe care propagandiștii încearcă să ne facă să nu o vedem. Așa am pățit cu postarea mea, pentru care am fost luat pe sus de diferite persoane, extrem de deranjate! Observ această tendință în mai multe domenii. E ca și cum ai depune eforturi supraomenești să oprești răsăritul soarelui dinspre… să-i spun Anatolia și nu Gobi!

De fapt, ce se întîmplă în aceste luni, departe de ochii blajini și nepăsători ai românilor de rînd, are legătură cu schimbarea ordinii mondiale, corect remarcată încă din 2020, și rostită tare, chiar de înaltul reprezentant al UE pentru politică externă și de securitate, Josep Borrell, care în luna mai a anului de deplină pandemie, considera că lumea se schimbă cu viteză mare, un catalizator al schimbărilor fiind criza coronavirus, iar UE va fi obligată ”să aleagă” de ce parte este! Josep Borrell a participat la o reuniune cu reprezentanți ai diplomației germane, la care a vorbit, potrivit Euractiv, despre ”sfîrşitul unui sistem global condus de Statele Unite şi apariţia unui secol Asiatic”. ”Acest lucru se întîmplă în faţa ochilor noştri”, a spus oficialul UE.

De atunci, lucrurile s-au mișcat. BRICS a decis că va introduce o monedă de rezervă garantată cu aur. În total, peste 41 de țări doresc să se întoarcă la un standard de aur! Aceste țări vor deveni și membre depline ale BRICS care va structura viitoarea guvernanță globală în defavoarea SUA și a UE.  Băncile centrale din întreaga lume au cumpărat aur într-un ritm istoric, începînd cu jumătatea anului 2022. Pentru mulți analiști, o monedă susținută de aur este următoarea evoluție a procesului de dedolarizare a economiei mondiale. În plus, piața internațională a aurului ar putea vedea un nou impuls optimist, deoarece lumea ar putea vedea un nou tip de standard aur. În timp ce perspectiva unei monede BRICS susținute de aur va oferi un sprijin semnificativ metalului prețios, unii analiști se așteaptă însă că va fi nevoie de timp înainte ca impactul să se simtă pe piață, potrivit presei internaționale. Evident, dar procesul a demarat!

După Al Doilea Război Mondial și pînă în prezent, dolarul american joacă rolul de monedă de rezervă dominantă pentru economia internațională. Rolul de monedă de rezervă face ca dolarul să fie moneda cea mai utilizată în comerțul internațional și în tranzacțiile financiare. Trebuie amintit că dolarul american a fost decuplat de standardul aur la începutul anilor70 ai secolului trecut, ca urmare a deciziei președintelui american Richard Nixon, volumul monedei emise fiind susținut de PIB-ul uriaș, în secolul XX, al Statelor Unite, de tiparnița Trezoreriei și de un dolar ieftin în interiorul SUA ținut așa pe spatele unui dolar scump în tranzacțiile internaționale. Un fel de armă nonletală mînuită cu dibăcie 100 de ani! Pandemia a schimbat regulile. Rezerva Federală americană a aplicat o politică monetară ultralaxă agresivă după izbucnirea pandemiei de COVID-19 în 2020.  Profitînd de hegemonia dolarului, SUA au inundat lumea cu măsuri masive de stimulare şi apoi au recurs la cea mai rapidă înăsprire a politicii monetare din ultimele decenii pentru a stopa inflaţia ridicată, tulburînd grav pieţele financiare mondiale.

Biletul verde este perceput acum ca mijloc de promovare a priorităților de politică externă a SUA, pedepsindu-i pe cei care i se opun. Acest lucru a devenit evident în Rusia, căreia SUA i-au impus sancțiuni financiare foarte dure ca răspuns la invazia Ukrainei. Administrația Biden a înghețat sute de miliarde de dolari din rezervele valutare ale Moscovei și, împreună cu aliații occidentali, aproape că a eliminat complet țara din sistemul bancar mondial.

Pentru o mare parte din lumea normală – nu și pentru România! -, a fost un șoc, realizînd propria dependență față de dolar, indiferent dacă au condamnat sau nu invazia Ukrainei. În timp ce campania de sancțiuni financiare împotriva Rusiei este cel mai recent și cel mai cunoscut exemplu, în ultimii ani, atît administrația democrată, cît și cea republicană au folosit aceste instrumente și împotriva unor țări precum Lybia, Syria, Iran și Venezuela.

„Țările s-au zbătut de zeci de ani sub dominația dolarului american”, a spus Jonathan Wood, director pentru probleme globale la compania de consultanță Control Risks. „Utilizarea mai agresivă și mai extinsă a sancțiunilor SUA în ultimii ani mărește acest disconfort – și coincide cu cererile piețelor emergente importante pentru o nouă redistribuție a puterii globale.” Chiar și secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a spus în luna aprilie într-un interviu pentru CNN că „există riscuri atunci cînd folosim sancțiuni financiare care sînt legate de rolul dolarului ca, în timp, să submineze hegemonia biletului verde.” Însă ea a precizat că dolarul „este folosit ca monedă globală pentru că alte țări nu pot găsi o alternativă care să întrunească aceleași calități.” Adică, România care, precum multe economii în curs de dezvoltare care exportă materii prime şi se împrumută în dolari se confruntă cu pericole create de dolarul puternic, inclusiv inflaţie, deprecierea monedei locale şi ieşiri de capital.

Așadar, unul dintre scopurile dedolarizării este tocmai ieşirea din spaţiul financiar supravegheat de Washington. India și Malaiezia au semnat în aprilie un acord pentru a utiliza cît mai mult rupia în schimburile transfrontaliere. Chiar și unul dintre aliații importanți ai SUA, Franța, a acceptat să facă tranzacții cu China decontate în yuani, fie din motive ce ţin de rivalitatea cu SUA şi geopolitică, fie din nevoia de diversificare pentru reducerea dependenţei de moneda americană. Dedolarizarea are sens mai ales în condiţiile actuale, cînd preţurile ridicate ale petrolului şi dolarul puternic devin un amestec nociv deoarece cele mai multe state cumpără ţiţei folosind dolari, un efort care creează inflaţie şi creşte costul vieţii. În prezent, dedolarizarea are mai ales forma internaţionalizării yuanului. Iar viteza fenomenului creşte!

Brazilia şi China au încheiat un acord pentru a renunţa la dolarul american în favoarea propriilor monede în tranzacţiile comerciale, scrie Modern Diplomacy. Acordul va permite Chinei, a doua economie ca mărime a lumii, şi Braziliei, una dintre cele mai mari economii emergente, să efectueze tranzacţii comerciale şi financiare în mod direct, schimbînd yuani cu reali – sau invers – în loc să îşi convertească mai întîi monedele în dolari americani.

La rîndul său, Iraqul pare că alege yuanul ca monedă pentru plata importurilor din China. Banca centrală iraqiană a anunţat în februarie că intenţionează să permită ca mărfurile aduse din China să fie decontate în moneda chineză, potrivit Reuters. Arabia Saudită,  cel mai mare exportator de petrol din lume şi cel mai puternic stat din Orientul Mijlociu, a decis să adere ca partener de dialog la Organizaţia de Cooperare Shanghai (SCO) condusă de China. SCO este o alianţă politică, de securitate şi comercială creată în 2001 pentru a contracara influenţa occidentală. Printre membrii săi se numără China, Rusia, India, Pakistan şi patru ţări din Asia Centrală. Mai mult, China şi Arabia Saudită au semnat acorduri majore pentru petrol. Printr-unul,  gigantul petrolier de stat Saudi Aramco va prelua o participaţie în valoare de 3,6 miliarde de dolari la Rongsheng Petrochemical pentru a-şi spori prezenţa în China. De asemenea, cele două ţări au convenit să construiască o rafinărie integrată şi un complex petrochimic în nord-estul Chinei. „Arabia Saudită pare să se întoarcă spre Beijing şi să se îndepărteze de Occident”, apreciază Jason Tuvey, economistul-şef adjunct al pieţelor emergente Capital Economics.

Așadar, Summitul BRICS din august, din Africa de Sud, are loc în timp ce țările din întreaga lume se confruntă cu un peisaj geopolitic în schimbare, care contestă dominația tradițională a Occidentului. Și în timp ce țările BRICS au încercat să-și reducă dependența față de dolar de peste un deceniu, sancțiunile occidentale asupra Rusiei după invadarea Ukrainei au accelerat procesul.

Sigur, nici în tabăra biletului verde nu s-a stat cu mîinile în sîn. Un amplu proces de reconstrucție ar mișca în valuri moneda dominantă și ar revigora economiile occidentale amorțite de creșterea speculativă a prețurilor la energie și nu numai. Există voci care spun că războiul din Ukraina este principalul mijloc de luptă împotriva dedolarizării rapide. Distrugerile de pe teritoriul fostului stat sovietic vor genera un amplu proces de reconstrucție. La fel ca gigantul Halliburton în Iraq, și Ukraina a fost înhățată de un colos american care vine să reconstruiască țara după conflictul cu Rusia. În mijlocul acestui mini-război, titanii financiari ai lumii – BlackRock și JPMorgan Chase – au pus ghearele pe planurile de viitor ale Kievului, conducînd efortul umanitar global cerut de Casa Albă și UE. BlackRock și JPMorgan Chase trag hățurile în Fondul de Dezvoltare al Ukrainei, o bancă de reconstrucție concepută pentru a direcționa capitalul public vărsat de statele europene (dar, nu numai) în reconstrucția Ukrainei. Vorbim de fonduri de ordinul sutelor de miliarde de dolari, care vor fi administrate nu de Kiev, ci de BlackRock și JPMorgan Chase!

De fapt, așa cum am scris și în cartea KATERININSKA PROSPEKT, 30, una dintre explicațiile războiului se ascunde în spatele datoriei suverane a Ukrainei, cumpărată încă din 2017 de către fondul de investiții Franklin-Templeton, același FT ce administrează în România Fondul Proprietatea! Altfel spus, din 2017 decizia macroeconomică aparține acestui fond, ai cărui acționari, Cargill, Monsanto, DuPont, dețin oficial 17,5 milioane de hectare de teren agricol și care, evident, au orchestrat și orchestrează circul cu exporturile de grîu ucrainean! Așadar, reconstrucția Ukrainei va fi coordonată de către BlackRock, cea mai mare companie de investiții din lume, asta după ce în noiembrie trecut, ministrul ukrainean al economiei a semnat la New York un memorandum cu BlackRock privind consilierea guvernului ukrainean pentru foaia de parcurs în vederea reconstrucției post-război. Sumele puse în joc (peste 410 miliarde de dolari!) sînt atît de mari încît tot ce au dat pînă acum SUA par, prin comparație, niște firimituri la o masă îmbelșugată. Așadar, ”marele șantier” Ukraina va fi condus de BlackRock, care va cheltui sute de miliarde de DOLARI ce vor fi trimise acolo de către administrațiile din SUA și țările UE, revitalizînd importanța monedei americane pe piețele globale, în lupta la baionetă cu BRICS și monedele altrernative.

Pe cît de profitabilă, pe atît de grotescă este strategia aplicată – distruge tot și apoi vino ca salvator, reconstruind țara cu banii contribuabililor și revigorînd moneda aflată la ananghie. În tot acest timp, zîmbetul larg, echipele de PR și mesajele atent redactate țin situația sub control…

O MIZĂ UKRAINEANĂ CU MULTE ZEROURI

BMTF, 21 iun – Lideri politici şi de afaceri din întreaga lume se reunesc miercuri la Londra, pentru discuţii cu privire la căile de reconstruire a Ukrainei în timpul şi după războiul acesteia cu Rusia, informează BBC.

Marea Britanie va oferi aproape trei miliarde de dolari în garanţii de împrumuturi de la Banca Mondială.

În cele din urmă, este posibil ca însăşi Rusia să achite o parte a costurilor, fie prin despăguburi sau prin active îngheţate…

Estimările costurilor de reconstruire a Ukrainei depăşesc deja peste 300 de miliarde de lire sterline şi continuă să crească, aşa că va fi necesară şi contribuţia sectorului privat, transmit corespondenţii BBC. The New York Times a citat o predicție conform căreia eforturile de reconstrucție vor costa 750 de miliarde de dolari.

Este, însă, puţin probabil ca liderii de afaceri să investească, dacă există riscul ca angajaţii lor să fie ucişi, clădirile lor să fie distruse, iar banii lor să fie folosiţi inadecvat, aşa că la conferinţa de miercuri vor fi analizate noi forme de asigurări de război, noi modalităţi de reformare a instituţiilor Ukrainei, transmiţînd, totodată, un semnal Moscovei cu privire la angajamentul pe termen lung al Occidentului faţă de viitorul economic al Ukrainei.

 „Este evident că companiile americane pot deveni locomotiva care va face din nou să înainteze economia mondială”, a declarat președintele Zelenski, elogiind BlackRock, JP Morgan și Goldman Sacks. „Altele”, a spus el, „au devenit deja parte a modului nostru de viață ukrainean.”

Camera de Comerț de la Kiev a numit Ukraina „cel mai mare șantier de construcții din lume”.

Reconstrucția Ukrainei va fi, potrivit NYT, o „goană după aur… Rusia își întețește ofensiva, intrînd în al doilea an de război, însă deja colosala sarcină a reconstrucției este evidentă. Sute de mii de locuințe, școli, spitale și uzine au fost distruse, la fel ca instalații energetice esențiale și kilometri de șosele, de căi ferate și porturi maritime. Inevitabil, profunda tragedie umană este și o uriașă oportunitate economică.”

Anul acesta, JP Morgan și Zelenski au semnat un protocol în care este stipulat că Morgan va ajuta Ukraina la reconstrucție.