Etichetă: RAZBOI

UKRAINA, DOI ANI DE RĂZBOI

BMTF, 19 feb – La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ukraina pe patru fronturi, a readus războiul în Europa, a spulberat stabilitatea europeană şi a declanşat o criză internaţională cu efecte de durată. Doi ani mai tîrziu, o linie de front de peste 1.000 km desparte cele două tabere ireconciliabile.

Armata ukraineană, epuizată de o contraofensivă eşuată, este în defensivă, se confruntă cu un front îngheţat şi cu un inamic rus în număr tot mai mare şi mai bine înarmat, scrie AFP, într-o analiză pe care o redăm mai jos.

Un nou început

Preşedintele Volodimir Zelenski, conştient că situaţia poate deveni critică, a încredinţat unui nou comandant şef, generalului Oleksandr Sirski, fostul comandant al forţelor terestre, misiunea de a reconstrui armata cu scopul de a elibera regiunile aflate sub controlul rus şi, evident, de a nu pierde şi alte teritorii.

Opoziţia a criticat demiterea de către Zelenski a generalului Valeri Zalujnîi – cel care a fost comandantul şef al armatei ukrainene între 2021-2024, un militar extrem de popular şi de respectat -, semn al apariţiei unor fisuri în unitatea afişată pînă recent de conducerea ukraineană.

‘Momentul reînnoirii a sosit’, a decretat însă Zelenski, cerîndu-i lui Sirski ‘un plan de acţiune realist şi detaliat pentru 2024’, avînd ca obiectiv eliberarea a 20% de teritorii ukrainene ocupate. Misiune care se anunţă dificilă, în condiţiile în care, pe linia frontului, pe ploaie şi ninsoare, în plină iarnă, al doilea an de război a uzat fizic şi moral trupele ukrainene.

Şi aceasta pentru că, dacă la sfîrşitul lui 2022 moralul trupelor era în creştere evidentă după succesul ofensivei din Harkov (nord-est) şi Herson (sud), nu acelaşi lucru se poate spune despre anul 2023 şi începutul lui 2024, marcate de o succesiune de decepţii pe teren.

Contraofensiva ukraineană eşuată

O spărtură în barajul Nova Kahovka, la şaizeci de kilometri nord de Herson pe fluviul Nipru, a provocat la 6 iunie 2023 inundaţii grave în sud-vestul Ukrainei, care au afectat peste 80.000 de oameni care locuiau în zona riverană. Ukraina a acuzat Rusia că a aruncat în aer barajul pentru a preveni o contraofensivă ukraineană în sud-est, în timp ce Rusia a susţinut că Ukraina a efectuat atacul pentru a priva Crimeea de apă şi pentru a distrage atenţia de la frontul de luptă. Punctul de vedere al BMTF îl regăsiți pe acest site.

Ukraina şi-a lansat în cele din urmă în iunie trecut mult-aşteptata contraofensivă, încercînd să spargă apărarea rusă spre est în provincia Doneţk, inclusiv în jurul oraşului Bahmut, şi spre sud, în provincia Zaporojie, care formează ‘coridorul terestru’ către Crimeea. Oraşul Bahmut, din regiunea Doneţk (est), a căzut după luni bune de lupte sîngeroase, iar contraofensiva din vară a Kievului a eşuat. Unităţile ukrainene s-au lovit de apărarea solidă a ruşilor, care, mai mult, au fost cei care au preluat iniţiativa şi care au efectuat atacuri constante, aşa cum s-a întîmplat la Avdiivka, tot pe frontul de est.

De altminteri, armata ukraineană a anunţat la sfîrşitul săptămînii trecute că s-a retras din Avdiivka, ‘pe poziţii pregătite în prealabil’, ceea ce reprezintă cea mai mare victorie simbolică a Rusiei după eşecul contraofensivei ukrainene de vara trecută. Moscova speră că, prin capturarea localităţii, va face mai dificile bombardamentele ukrainene ce vizează Doneţkul.

Din octombrie 2023, forţele ruse atacă şi bombardează masiv acest oraş muncitoresc, în prezent practic distrus, devenit noul simbol al rezistenţei ukrainene, unde mai trăiesc circa 900 de civili, faţă de 30.000 cîţi erau înainte de război. Expertul militar ukrainean Konstantin Maşoveţ scria recent pe Telegram că situaţia de la Avdiivka devine din ce în ce mai dificilă pentru trupele ukrainene şi insista că, dacă comandamentul ukrainean nu ia măsuri drastice, ‘în Avdiivka se poate repeta ceea ce s-a întîmplat la Bahmut’. (Între timp, s-a întîmplat! N.n.)

Episodul Prigojin

La 23 iunie, preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a confruntat cu o provocare internă majoră atunci cînd Evgheni Prigojin a acuzat într-o înregistrare video Ministerul Apărării rus că a bombardat grupul privat Wagner, forţele sale de mercenari, şi a anunţat un ‘marş al justiţiei’ pentru a înlătura conducerea militară rusă. Rebeliunea a venit după luni de tensiuni cu Ministerul Apărării, pe care Prigojin l-a insultat şi l-a acuzat adesea că nu a furnizat muniţii adecvate, şi după încercarea ministerului de forţă rus de a-i aduce la ordine pe luptătorii Wagner. Mercenarii au ocupat rapid Rostov-pe-Don şi cartierul general militar din sudul Rusiei. Convoaiele Wagner au înaintat apoi, parcurgînd mai mult de jumătate din distanţa către Moscova. Vladimir Putin a declarat că marşul reprezintă o ‘trădare’ şi a oferit amnistia pentru mercenarii care depuneau armele.

La 24 iunie, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a negociat ca soldaţii Wagner să se întoarcă la bazele lor şi ca Prigojin să se mute în Belarus. Adevăratele scopuri ale lui Prigojin rămîn necunoscute, dar incidentul a lăsat atît Grupul Wagner, cît şi pe Putin slăbiţi. Două luni mai tîrziu, Prigojin avea să moară într-un accident de avion niciodată elucidat cu adevărat, alături de comandanţi de rang înalt ai grupului de mercenari Wagner, care de altfel şi-a pierdut între timp relevanţa.

Singura veste bună: situaţia din Marea Neagră

Situaţia din Marea Neagră este singura veste bună din ultimele luni pentru ukraineni, care se pot mîndri că au făcut să bată în retragere puternica flotă rusă, cu ajutorul rachetelor şi mai ales a dronelor maritime, respingînd armada Kremlinului şi deschizînd un culoar crucial pentru exportarea cerealelor ukrainene.

Publicaţia Foreign Affairs remarca recent că, în 2022, cînd Rusia a invadat Ukraina, perspectivele navale ale Kievului păreau sumbre, în condiţiile în care, în momentul dezmembrării Uniunii Sovietice, Ukraina moştenise un număr mic de nave, care între timp fuseseră distruse sau confiscate de Rusia atunci cînd Moscova a ocupat şi anexat ilegal peninsula ukraineană Crimeea, în 2014. Apoi, în 2018, Rusia a capturat ultimele trei nave ale Ukrainei şi a împiedicat pentru scurt timp accesul navelor civile în Strîmtoarea Kerci, care separă Peninsula Crimeea de Rusia continentală.

Însă, în ultimul an şi jumătate, Ukraina a schimbat cursul războiului naval. Folosind drone, rachete de croazieră şi o varietate de tehnici neconvenţionale, Ukraina a alungat, pînă în octombrie 2023, flota rusă de la baza sa principală din Crimeea pînă în ‘colţul’ estic al Mării Negre. Forţele navale ukrainene au reuşit să scufunde nouă nave mari ruseşti, o rază de speranţă pentru o ţară aflată sub atacuri aeriene constante şi blocată într-un impas costisitor pe front.

Realizările Ukrainei în domeniu naval nu au făcut-o să cîştige războiul, scria Foreign Affairs, dar au ajutat-o să mute trupele care erau staţionate de-a lungul coastei şi să le trimită pe front. Succesele Kievului la Marea Neagră au asigurat căi maritime care sînt cruciale pentru exportul de cereale ukrainene şi au complicat eforturile Rusiei de aprovizionare şi consolidare a Crimeei.

Dezbaterea privind mobilizarea

În doi ani de război, armata ukraineană a suferit pierderi de amploare, ţinute în secret, dar care sînt evaluate de americani la circa 70.000 de morţi şi 120.000 de răniţi. În aceste condiţii, armata ukraineană are dificultăţi în a găsi voluntari dispuşi să plece pe front, cu toate că are mare nevoie să înlocuiască pierderile. Totodată, veteranii acestui război încep să revendice dreptul la demobilizare.

Prin urmare, dezbaterea privind mobilizarea este încinsă în Ukraina, iar guvernul a trebuit să respingă un proiect de lege pe această temă. Armata ukraineană intenţiona să mobilizeze 500.000 de oameni, însă Zelenski nu a fost de acord.

Rusia, în schimb, pare că-şi completează pierderile cu ajutorul unei combinaţii de propagandă patriotică, măsuri coercitive şi stimulente financiare. Iar aceasta în condiţiile în care sute de mii de tineri ruşi au fugit din ţara lor după anunţul din septembrie 2022 privind mobilizarea. Armata rusă a reuşit totuşi să recruteze pe bază de contract aproape jumătate de milion de oameni în plus faţă de cei 300.000 de militari mobilizaţi deja.

Nevoie constantă de armament

Nici în privinţa armamentului situaţia nu stă mai bine pentru ukraineni, din cauza tergiversării americanilor – pe fondul campaniei electorale pentru scrutinul prezidenţial din noiembrie – de a continua să acorde asistenţă Ukrainei. De luni bune, un ajutor în valoare de 60 de miliarde de dolari este blocat de către republicani.

În schimb, Uniunea Europeană a deblocat, nu fără dificultate, un nou pachet de asistenţă pentru Ukraina în valoare de 50 de miliarde de euro, dar nu a reuşit să-şi respecte obiectivul de a livra Kievului un milion de obuze de artilerie pînă în luna martie 2024. Or, fără ajutor şi cu o industrie militară incipientă şi aflată constant sub tirurile artileriei ruse, Ukraina va avea dificultăţi în a face faţă unei Rusii a cărei economie a fost reorientată către efortul de război.

Totuşi, Kievul va putea miza în acest an pe avioanele de luptă F-16, pe care le-a cerut luni la rîndul şi pe care occidentalii i le-au dat în cele din urmă. Această nouă armă ar urma să compenseze lipsa acută de artilerie, primordială pentru a frîna asalturile ruse şi a declanşa o ofensivă.

Totodată, Ukraina urmează să-şi intensifice producţia de drone, armă devenită indispensabilă în arsenalul său militar. Kievul mai solicită aliaţilor săi mijloace de apărare antiaeriană, Zelenski atrăgînd atenţia în noiembrie 2023 că, dacă ruşii controlează tot cerul, forţele ukrainene nu au cum să avanseze. Iar în ianuarie, şeful diplomaţiei ukrainene Dmitro Kuleba afirma că, pentru 2024, prioritatea este de a alunga Rusia din spaţiul aerian ukrainean căci, a spus el, ‘cine controlează cerul va determina cînd şi cum se va sfîrşi războiul’.

Noi schimburi de prizonieri

La începutul lunii februarie, Ukraina şi Rusia au schimbat sute de prizonieri de război, în primul astfel de schimb în aproape cinci luni. Rusia a eliberat 230 de prizonieri ukraineni, printre care 213 soldaţi şi sergenţi, 11 ofiţeri şi şase civili, iar Ukraina a eliberat 248 de militari ruşi într-un acord negociat de Emiratele Arabe Unite.

Emiratele Arabe Unite au declarat într-un comunicat că acesta a fost ‘unul dintre cele mai mari schimburi de prizonieri între cele două părţi de la începutul războiului’.

Kievul şi Moscova au efectuat mai multe schimburi de prizonieri de cînd Rusia şi-a lansat invazia pe scară largă asupra Ukrainei, dar de aproape cinci luni nu mai fusese anunţat niciun schimb, Kievul acuzînd Moscova că foloseşte prizonierii de război ca armă politică.

Potrivit Politico.eu, Dmitro Lubineţ, comisarul pentru drepturile omului al parlamentului ukrainean, a declarat că acesta este al 49-lea schimb de prizonieri şi că 2.828 de ucraineni au fost eliberaţi de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei.

Rusia, pe cale să preia avantajul pe frontul ucrainean?

La începutul lunii februarie, şeful serviciului militar de informaţii norvegian Nils Andreas Stensones a declarat că Rusia este pe cale să se impună în războiul din Ukraina datorită unei rezerve mai mari de efective, capacităţii complexului său militar-industrial de a produce mari cantităţi de arme şi muniţii şi sprijinului material oferit de ţări precum Coreea de Nord sau China. La prezentarea raportului anual de evaluare a riscurilor pentru acest serviciu, Stensones avertiza că Ukraina va avea nevoie de un ajutor militar occidental ‘substanţial’ pentru a putea spera să întoarcă în favoarea sa evoluţia conflictului.

Rusia poate mobiliza de trei ori mai multe trupe decît Ukraina, ea se adaptează sancţiunilor impuse de Occident mai bine decît se aştepta acesta din urmă, iar industria rusă este în prezent capabilă să producă suficiente muniţii, vehicule de luptă, drone şi rachete care să permită forţelor ruse ‘menţinerea efortului lor de război tot anul’, a detaliat oficialul norvegian.

Mai mult, preciza acesta, Rusia beneficiază de sprijinul militar al Coreii de Nord, Iranului, Belarusului şi Chinei. Cea din urmă nu furnizează Rusiei arme, ci ‘maşini, vehicule, electronică şi piese de schimb’ utile pentru industria militară rusă, a explicat şeful serviciului militar de informaţii norvegian.

Cert este că, dacă în primele luni de război a fost evident că armata rusă nu a reuşit să cucerească principalele oraşe ukrainene, în prezent, preşedintele rus Vladimir Putin afişează o satisfacţie din ce în ce mai mare, după ce trupele sale au neutralizat contraofensiva ukraineană mult-aşteptată din vara trecută, iar întinse părţi de teritoriu din sudul şi estul Ukrainei rămîn sub controlul Rusiei, la fel ca şi peninsula Crimeea.

Preşedintele rus a fost din ce în ce mai optimist în ultima perioadă, insistînd, de exemplu, în decembrie 2023, că Ukraina ‘nu are viitor’ sau, mai recent, într-un interviu acordat în februarie controversatului jurnalist american Tucker Carlson, că o înfrîngere strategică a Rusiei este ‘imposibilă prin definiţie’.

Totodată, în contextul împlinirii a doi ani de cînd Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ukraina, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că obiectivele a ceea ce Rusia numeşte ‘operaţiunea sa militară specială’ în Ukraina rămîn neschimbate. ‘Obiectivele nu s-au schimbat, toate sînt bine cunoscute. Şi toate îşi menţin actualitatea’, a declarat Peskov, menţionînd printre acestea ‘demilitarizarea’, ‘denazificarea’ şi ‘asigurarea securităţii oamenilor care locuiesc în noile regiuni ruseşti’.

În acest context, mulţi analişti cred că doar sprijinul sporit din partea Occidentului pentru o Ukraină care va rămîne în curînd fără muniţie poate schimba situaţia. Dar acest sprijin nu este garantat, într-un moment în care cauza ukraineană divizează şi mai mult Europa, cînd aleşii americani nu se pun de acord cu privire la continuarea asistenţei pentru Ukraina şi cînd o victorie a lui Donald Trump la alegerile americane din acest an pare posibilă.

O nouă dinamică

‘Dinamica s-a schimbat’, a apreciat analista Andrea Kendall Taylor, cercetătoare la Centrul pentru Noua Securitate Americană din Washington, care a subliniat că, ‘din punctul de vedere al lui Putin, 2024 este un an crucial’.

Ukraina este îngrijorată în special de o posibilă a doua preşedinţie a lui Donald Trump, care a declarat în 2023 că vrea ‘să rezolve acest război într-o zi, în 24 de ore’ dacă va fi reales.

Anul 2024 reprezintă aşadar o ‘fereastră de oportunitate’ pentru Vladimir Putin de a profita de slăbiciunile Occidentului, apreciază Tatiana Stanovaia, fondatoarea firmei de consultanţă R. Politik. Liderul rus se bazează în special pe ‘o limitare temporară a sprijinului militar occidental, producţia de muniţii fiind de aşteptat să se accelereze abia la începutul anului 2025’, a scris ea pe canalul său de Telegram.

‘Procesul electoral din Statele Unite ar putea duce la o strategie americană mai puţin hotărîtă de a sprijini Kievul şi este puţin probabil ca Uniunea Europeană, afectată de dezacorduri interne, să compenseze singură acest sprijin’, a adăugat ea, citată de AFP.

Pentru occidentali, însă, un motiv de optimism îl reprezintă slăbiciunile interne ale Rusiei, cu o economie care are rol de sprijin al războiului, o populaţie în scădere, primele semne de oboseală faţă de conflict în rîndul opiniei publice ruse şi amploarea pierderilor umane pe care sursele occidentale le estimează la 350.000 de morţi sau răniţi de partea rusă.

‘Menţinerea stabilităţii interne reduce o mare parte din marja de manevră a lui Putin’, subliniază Dara Massicot, cercetător la Fundaţia Carnegie pentru Pace Internaţională, care vede un ‘exces de încredere’ în tonul actual al oficialilor ruşi. Dar, fără un sprijin semnificativ occidental, este greu de spus ‘în ce poziţie de negociere s-ar afla ukrainenii”, a apreciat ea.

Concluzii

Potrivit unei analize a Centrului pentru Acţiune Preventivă dată publicităţii la începutul lunii februarie, în doi ani de război, Ukraina a reuşit să recucerească 54% din teritoriile sale ocupate, în timp ce Rusia continuă să ocupe aproape 20% din teritoriile ukrainene. Potrivit aceleiaşi analize, în timpul contraofensivei sale din 2023, Ukraina a obţinut cîştiguri teritoriale minore, însă liniile frontului au rămas stabile timp de aproape un an. Ambele tabere şi-au consolidat poziţiile, făcînd dificil orice progres major, iar numărul victimelor în rîndul celor două armate s-a ridicat la circa jumătate de milion.

Războiul din Ukraina a tensionat semnificativ relaţiile dintre SUA şi Rusia şi a crescut riscul unui conflict european mai larg, a scris Centrul pentru Acţiune Preventivă. Tensiunea între Rusia şi ţări vecine, membre ale NATO, este posibil să crească, fapt ce ar duce cel mai probabil la implicarea Statelor Unite, în virtutea angajamentelor de securitate ale alianţei nord-atlantice. Războiul va avea, de asemenea, ramificaţii mai largi pentru cooperarea viitoare în chestiuni critice precum controlul armelor, securitatea cibernetică, neproliferarea nucleară, stabilitatea economică globală, securitatea energetică, contraterorismul şi soluţiile politice în Siria, Libia şi în alte zone.

În plus, izolarea Rusiei nu numai că a destabilizat pieţele globale de energie şi resurse, dar a împins ţara să caute legături strategice mai puternice cu acele state (de exemplu, China) care încă sunt dispuse să colaboreze cu ea, în mare parte în opoziţie cu Occidentul. Războiul a agravat, de asemenea, alte crize globale, operaţiunile militare şi violenţele împiedicînd livrarea şi distribuirea ajutoarelor atît de necesare, inclusiv alimente, şi exacerbînd o penurie deja gravă de asistenţă şi resurse umanitare disponibile la nivel mondial.

ÎN PLUTOCRAȚIE ORICE SCENARIU ESTE POSIBIL. INCLUSIV ARMAGHEDONUL!

Ukraina a început, la Davos, negocierile cu România în vederea încheierii unui acord bilateral de securitate, anunță administrația prezidențială ukraineană dar nu și cea de la București. La discuții participă şeful de cabinet al preşedintelui Ukrainei, Andrii Yermak, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Iulian Fota, informează News.ro.

Negocierile au început în urma instrucţiunilor preşedintelui Ukrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul Declaraţiei comune a G7 de sprijin pentru Ukraina, se arată în comunicatul de pe site-ul preşedinţiei ukrainene. Acestea marchează avansarea relaţiilor bilaterale la nivelul de parteneriat strategic. România NU este membră G7! În mod logic, aceasta reprezintă o continuare a acordurilor la care s-a ajuns în urma convorbirii telefonice dintre preşedinţii Ukrainei şi României din 9 ianuarie 2024 şi este un pas spre punerea în aplicare a Declaraţiei comune a celor doi lideri din 10 octombrie 2023, se mai arată pe site-ul president.gov.ua.

Nu știm NIMIC din discuțiile telefonice între actor și forma de viață! Cum NU știm nimic despre ajutorul acordat Ukrainei, pînă în acest moment, și nici cuantumul acestuia!

România a devenit cea de-a 9-a ţară care a iniţiat discuţii bilaterale de securitate cu Ukraina şi a afirmat încă o dată sprijinul său nemijlocit pentru independenţa şi integritatea teritorială a Ukrainei, precum şi pentru parcursul său european şi euroatlantic. Potrivit lui Ihor Zhovkva, şeful adjunct al Biroului preşedintelui Ukrainei, „nu este posibil să ne imaginăm garanţii depline de securitate în Europa, în special în regiunea Mării Negre, fără România”.

Acordul trebuie ratificat de Parlamentul României!

Atîta timp cît acest document este ținut secret nu putem decît să speculăm și să emitem tot felul de scenarii. NATO și-a demonstrat sprijinul total pentru Ukraina în războiul cu Rusia. Practic, NATO este în război cu Rusia prin procură! Pentru a lupta cu uriașa mașinărie de război rusească, Ukraina are nevoie de tehnică și oameni. Nu mai prea are de nici unele! Putem specula că cele nouă țări semnatare ale unor astfel de parteneriate strategice vor pune la dispoziția Ukrainei bani, arme și… oameni! Am mai văzut asta! O Coaliție de Voință, la fel ca în Iraq! Nu NATO este în război cu Rusia, ci o coaliție de voință, parteneri punctuali ai Ukrainei!

NU SÎNT DE ACORD CA TRĂDĂTORII CARE CONDUC ASTĂZI ACEASTĂ ROMÂNIE – FORMĂ FĂRĂ FOND SĂ-MI TRIMITĂ COPILUL LA RĂZBOI!

Poate că nu va fi așa, dar în baza nimicului de informație comunicat de conducerea coloniei, reacționez ca atare!

Potrivit informațiilor, în prima fază România va da bani (mulți!) și vom livra echipamente militare Ukrainei. Anthony Blinken, Secretarul de stat al SUA, l-a asigurat pe liderul de la Kiev, prezent la Davos, că va primi bani. În ciuda divergențelor din Congres, Administrația Biden îi va oferi în continuare sprijin. Cum? Simplu! Avînd probleme la ei acasă, americanii au luat aliații la rînd și le-au recomandat să semneze acest acord. Decizia a fost luată la reuniunea G7 din vară de la Vilnius. Plătesc Ukraina prin intermediari, în condițiile în care cele 60 de miliarde de euro ale UE sînt încă blocate de poziția intransigentă, pînă acum!, a Ungariei.

Pentru a pune presiune pe politicienii europeni și pe bugetele gestionate de aceștia, teoria invaziei iminente a Rusiei în Europa este repetată cu obstinație. „Avem nevoie de o transformare a NATO pentru război”, a declarat șeful Comitetului militar al alianței, amiralul olandez Rob Bauer, în timpul unei reuniuni de la Bruxelles cu șefii apărării din mai multe țări. „În trecut, organizațiile publice și private au trăit într-o eră în care totul era abundent, previzibil, controlabil și concentrat pe eficiență. Astăzi a dispărut”, a afirmat el, potrivit hotnews.ro.

Acum trei zile, un oficial al armatei germane afirma că Rusia va ataca Europa în 2025. Adică NATO, practic, nu? Aceste sperietori urmăresc un scop ascuns: creșterea și mai mare a bugetelor militare, în detrimentul bugetelor pentru dezvoltare. Pentru asta trebuie o justificare, deși, tot intelligenceul militar știe că la ora asta, Rusia nu are capacitatea logistică și resursele umane să poată purta, concomitent, un război CONVENȚIONAL cu Ukraina și NATO de una singură. De ce asta? Deoarece are un teritoriu imens. De la Kalinigrad pînă în Kamceatka există un decalaj de fus orar de 11 ore. Nu poți acoperi logistic și militar un asemenea teritoriu atacat din vest, sud și est în același timp.

Prezența NATO la frontierele Rusiei, în Ukraina este una existențială. Din Ukraina o rachetă NATO poate lovi Moscova în doar 7 min! Dacă Rusia va constata că este pusă în pericol existența ei, atunci războiul va deveni nuclear și nu vor mai exista nici învinși și nici învingători. Putin declara cu ceva timp în urmă: „Rusia nu va fi niciodată prima care va recurge la armele nucleare. Deoarece în caz de confict nuclear noi nu ne putem proteja teritoriul de efectele radiațiilor. Dar nu vom fi nici ultimii.”

Astăzi, rachetele nucleare sînt pregătite tot timpul pentru reacție și spectrul unei lovituri nucleare este mai prezent ca oricînd. Nu mai trebuie să mizăm nici măcar pe înțelepciunea liderilor și a structurilor din umbră, precum în perioada Războiului Rece.

Revin la excepționalul diplomat și academiocian Mircea Malița, cel care a reverberat idei globale sub doi președinți comuniști: Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu. Malița este autorul celebrei „teorii a primei lovituri”, într-o perioadă în care și vesticii, la fel ca și esticii, aveau toate motivele din lume să se teamă pentru securitatea lor. „Teoria primei lovituri” se referă la o plauzibilă înțelegere între cele două mari puteri care stipula faptul că orice posibil conflict nuclear, chiar și în cazul excepțional cînd nu va putea fi evitat, nu va viza direct cele două mari superputeri, Statele Unite și URSS. Altfel spus, dacă una dintre ele ar fi declanșat atacul nuclear, prima lovitură ar fi trebuit orientată nu spre teritorul superputerii inamice, ci spre teritoriile aliaților acesteia! Riposta care ar fi urmat din partea celeilalte supraputeri ar fi vizat, la rîndul ei, tot un teritoriu aliat al inamicului. După acest set de lovituri, cele două superputeri se vor fi așezat la masa negocierilor, negrevate de o lovitură nucleară care să le afecteze nemijlocit. Miza „teoriei primei lovituri” era așadar  evitarea unui război nuclear mondial și mențină posibilitarea revenirii la echilibru sistemului inclusiv în cazul – excepțional – al unor prime lovituri nucleare. Serviciile secrete din ambele tabere se asigurau că nici un conducător idiot nu va putea declanșa Armaghedonul. De aici și imaginea hiperbolizată cu care serviciile secrete au ieșit din Războiul Rece!

Astăzi, cînd lumea s-a schimbat ireversibil, cînd elitele ignoră și sfidează poporul (inclusiv, sau MAI ALES, în România lui Iohannis & Comp.), cînd albul a devenit negru, cînd scara de valori a fost inversată, cînd dubla măsură și dublul limbaj guvernează această lume în care PLUTOCRAȚIA a înlocuit DEMOCRAȚIA și valorile acesteia, orice este posibil!

Ukraina trebuie să adere la UE şi Rusia să piardă războiul

BMTF, 19 ian  – Viitorul Ukrainei este în UE, dar acest lucru nu este suficient şi Rusia trebuie să piardă războiul, au concluzionat joi reprezentanţi ai unor ţări est-europene reuniţi la Forumul de la Davos, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Viitorul Ukrainei este în UE, dar aceasta este o călătorie lungă (…) Rusia trebuie să fie înfrîntă militar. Nu este suficient să invităm Ukraina să adere la UE, a comentat letonul Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene, în cadrul sesiunii Rusia: What Next? (Rusia: ce urmează?).

Politicianul leton consideră că UE trebuie să preia din nou iniţiativa, întrucît, aşa cum s-a întîmplat cu Hitler înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, împăciuirea cu dictatorii nu funcţionează.

Nu trebuie să repetăm aceleaşi erori, a continuat Dombrovskis, care a susţinut că, dacă va avea succes în Ukraina, Rusia îşi propune să continue expansiunea imperialistă, întrucît nu recunoaşte frontierele internaţionale.

Ministrul român de externe Luminiţa Odobescu a afirmat că nu încap iluzii în ce priveşte Rusia, mai ales după ce mai multe drone ruseşti au căzut pe teritoriul României.

Rusia trebuie să eşueze strategic în Ukraina (…), în caz contrar ar putea să nu se oprească la frontiera ukraineană, a spus Odobescu.

Ea consideră că cea mai mare surpriză pentru Rusia a fost unitatea şi coordonarea arătate de comunitatea transatlantică, prin urmare a cerut Occidentului să rămînă ferm în faţa revizionismului Kremlinului.

Putere, unitate şi coordonare, aceasta este ceea ce respectă Rusia, a mai spus Luminiţa Odobescu.

Omologul ei lituanian, Gabrielius Landsbergis, a avertizat în acest timp asupra mulţumirii de sine în care au căzut aliaţii occidentali ai Ukrainei după ce Kievul a rezistat în 2022 asaltului inamic.

Avem multe bătălii în faţa noastră şi noi nu avem strategie, observă ministrul lituanian, care se teme de riscurile îngheţării conflictului.

Deşi preşedintele rus Vladimir Putin s-a văzut surprins în primele luni ale conflictului, acum el s-a adaptat şi mizează pe disensiunile, oboseala şi lentoarea proceselor democratice în Occident, mai remarcă Landsbergis.

Sincer, cred că (Putin) are o ocazie, a mărturisit ministrul lituanian, care consideră că cel mai bun exemplu în acest sens este că în mai mult de o jumătate de an UE nu a putut aproba pachetul de asistenţă militară pentru Ukraina.

De partea sa, noul ministru polonez de externe Radoslaw Sikorski consideră că Putin a trecut deja de punctul fără întoarcere şi că este un criminal de război.

Sikorski anticipează că, la fel ca în alte războaie coloniale, actualul război se va prelungi aproximativ un deceniu, dar speră că pînă atunci Rusia va aprecia că războiul a fost o greşeală şi că este prea costisitoare continuarea lui.

Acelaşi ministru mai crede că, în cazul unei victorii ruse în Ukraina, China va încerca să o reproducă în Taiwan, întrucît Beijingul şi Moscova au aceeaşi ideologie şi recurg la aceleaşi metode pentru a recupera controlul asupra provinciilor renegate.

NU suntem aliații Ukrainei

BMTF, 6 dec – Boris Pistorius, ministrul Apărării din Germania, a făcut o declarație șocantă în cadrul unei emisiuni la postul ZDF. Întrebat în legătură cu livrările de arme tot mai puține către Ukraina, politicianul german a spus: „Oferim tot ce putem. Același lucru se aplică aproape tuturor celorlalți aliați și parteneri. Dar Germania nu este un aliat al Ukrainei și, prin urmare, nu este într-o alianță.”

La începutul acestui an, Annalena Baerbock, ministru de Externe al Germaniei, afirma – nici mai mult, nici mai puțin – că, de dragul Ukrainei, Germania se află în război cu Rusia.

Pe de altă parte, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a avertizat marți Congresul, în timpul unei ședințe private, că dacă nu va aproba mai mult ajutor pentru Ukraina, „foarte probabil” va duce la un război în Europa cu trupe americane, transmite Breitbart. „Dacă Putin preia controlul Ukrainei, va lua Moldova, Georgia, apoi poate țările baltice”, a declarat pentru The Messenger președintele Camerei Reprezentanților pentru afaceri externe, Michael McCaul (R-TX), după ce Austin și alți oficiali de rang înalt din administrația Biden au informat parlamentarii din Cameră cu privire la cererea lor de acordare a unui ajutor suplimentar pentru Ukraina. „Și apoi, ideea că va trebui să trimitem trupe pe teren, după spusele secretarului Austin, era foarte probabilă”, a adăugat McCaul. „Asta este ceea ce încercăm să evităm”.

Administrația Biden a solicitat Congresului un pachet de ajutor de 106 miliarde de dolari, din care cea mai mare parte – 61 de miliarde de dolari – va merge către Ukraina. Această sumă s-ar adăuga la cele 113 miliarde de dolari care au fost alocate pentru a sprijini Ukraina în războiul său cu Rusia din februarie 2022.

Volodimir Zelenski a solicitat Statelor Unite 17 milioane de obuze și 400 de miliarde de dolari!

DESPRE RĂZBOIUL INFORMAȚIONAL LA EUROATLANTICA

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 noiembrie, ora 21:05) – Emisiunea „Euroatlantica” – Realizator: Radu Dobriţoiu – Bun găsit. Cele două războaie, în Europa şi în proximitate, sunt în acest moment, principala provocare a secolului. Privim cu îngrijorare confruntările armate atât în Ucraina, cât şi în Israel. În spatele celor două războaie, în adâncime şi cu impact pentru opinia publică internaţională, avem, separat de confruntările armate, un palier extrem de important războiul informaţional şi operaţiunile psihologice desfăşurate în interiorul celor două confruntări. Un război dus în spatele liniilor frontului, la vedere, la suprafaţa conflictului. Invazia rusă a Ucrainei are impact şi asupra regiunii Orientului Mijlociu şi Africii de Nord, în trei domenii principale: negocieri politice şi acţiuni militare, ajutor umanitar şi securitate alimentară şi aprovizionare cu gaz şi petrol. Dar peste acestea se află influenţa mesajelor, impactul pe care îl are dezinformarea şi propaganda de război. Mediul online, dar mai ales social media au schimbat radical atât războiul informaţional dintre state, cât şi controlul narativ guvernamental în cadrul statelor. O realitate evidentă astăzi în conflictele din Ucraina şi din Israel, pornind de la principiile lui Joseph Goebbels, Rusia şi Hamas alimentează publică internaţională folosind mijloace de propagandă şi de dezinformare, care depăşesc principiile elaborate de nazişti. Discutăm din nou în această seară, la „Euroatlantica”, despre cele două conflicte care macină zilnic echilibrul geopolitic internaţional, dar de această dată dezbatem din perspectiva războiului informaţional. Invitaţii ediţiei: Dumitru Borţun, profesor universitar la Facultatea de. Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative şi Mario Balint, fost corespondent Radio România Actualităţi în Orientul Mijlociu şi în Ucraina. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta „Euroatlantica”. Tema ediţiei: „Războiul informaţional în conflictele din Ucraina şi Israel”. În regia de emisiei, Claudia Buzică şi Costin Iorgulescu au stabilit legătura prin telefon cu cei doi invitaţi. Bună seara, domnule profesor Dumitru Borţun.

Dumitru Borţun: Bună seara! Mulţumesc pentru invitaţ!

Realizator: Bună seara, Mario Balint!

Mario Balint: Bună seara, Radu! Mulţumesc pentru invitaţie!

Realizator: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să participaţi la emisiunea „Euroatlantica”. Bun venit la Radio România Actualităţi! Domnule profesor Dumitru Borţun, ne reîntâlnim la „Euroatlantica”, analizând de această dată două războaie. Vă rog să ne referim în primul rând la atacarea Israelului de teroriştii din Hamas. Să pornim de la un studiu de caz: bombardarea spitalului din Fâşia Gaza. Iniţial, atacul i-a fost atribuit Israelului, ulterior s-a dovedit că Hamas a avut o rachetă care a lovit spitalul. Vorbind despre războiul informaţional, inclusiv organisme de presă cu prestigiu au transmis o informaţie falsă, revenind cu erate, cu corecţii. Din acel moment, a pierdut Israelul controlul informaţional în mediile islamice şi internaţionale?

Dumitru Borţun: Spuneţi, vă rog.

Realizator: Da, vă întrebam, domnule profesor, dacă din acel moment …

Dumitru Borţun: Da, da, nu, nu. Deci era pentru mine întrebarea.

Realizator: Pentru dumneavoastră, domnule profesor.

Dumitru Borţun: Da, în momentul ăla, Israelul a început să piardă din credibilitate. Oamenii au crezut că este agresor cinic şi iresponsabil şŞi degeaba au mai venit eratele şi dezminţirile, pentru că haloul de imagine se crease./denisse/ Ştiţi, cam aşa se întâmplă, asta e psihologia socială, nu avem cum să o schimbăm, e în firea omenească. Domnule, ceva trebuie să fi fost, e ceva că ăia. Deci dezminţirea nu mai funcţionează. Este vorba aici de o informaţie greşită, informaţie falsă, este minciună pur şi simplu, asta a fost.

Realizator: Şi Hamasul?

Dumitru Borţun: Mai e o problemă de interpretare /…/

Realizator: Hamasul a speculat.

Dumitru Borţun: A speculat, da.

Realizator: Da, a fost un moment dificil inclusiv pentru Europa, pentru că a alimentat foarte mult demonstraţii şi proteste pe bătrânul continent. Au ieşit nu numai palestinienii, ci şi populaţia islamică majoritară în Franţa, în Belgia, în ţările nordice, chiar şi la Londra am avut.

Dumitru Borţun: Sunt mult mai multe demonstraţiile pro-Palestina decât cele anti-Hamas, care ar fi normal să fie şi alea, pentru că Hamasul este personificarea extremismului, personificarea fanatismului, personificarea terorismului criminal. Şi cu toate astea, oamenii protestează împotriva Israelului şi pentru Palestina. De ce? Pentru că există o unitate extraordinară de valori şi de credinţe în lumea musulmană. Îi uneşte Coranul, îi uneşte ceea ce se numeşte în termen de culturologie codul tare. Codul tare al unei culturi e dat de religie. Asta o spune şi Huntington, dacă mai ţineţi minte în „Ciocnirea civilizaţiilor”.

Realizator: Da, „Ciocnirea civilizaţiilor”.

Dumitru Borţun: Exact, asta spune că civizaţiile alea care se vor ciocni în viitor sunt de fapt definite de religiile din care se trag, care au stat la bază. De mulţi ani de zile, oamenii nici nu mai cred în religia respectivă, dar le-a rămas morala, le-a rămas o anumită viziune despre lume, le-au rămas nişte valori şi astea se confruntă cu alte valori – asta e problema războaielor. De-aia spunea René Maheu foarte frumos – a fost director general al UNESCO pe vremuri, are o carte în care spune aşa: „Războaiele se nasc în mintea oamenilor”. Acolo se nasc războaiele, pentru că oamenii nu sunt în stare să perceapă pe semenii lor ca pe nişte oameni egali, sunt inferiori lor sau nu sunt oameni, îi diabolizează. Nu sunt oameni sau sunt doar parţial. Oamenii nu sunt ca noi, oameni totali. Asta este psihologia care generează războaie.

Realizator: Datorită operaţiunilor sale de informaţii, Ucraina a scos 17.000 de ruşi de pe câmpul de luptă, potrivit şefului Comandamentului pentru operaţii speciale ale Armatei SUA, generalul locotenent Jonathan Braga, citat de „Business Insider”. Mai clar, datorită acestor mesaje ţintite, mii de soldaţi ruşi au dezertat. Mario Balint, atât Rusia, cât şi Ucraina au apelat chiar înainte de începerea invaziei la metode şi mijloace de propagandă şi de dezinformare în contextul războiului informaţional. Te rog să explici pentru ascultători în ce constau operaţiunile psihologice PSYOPS în conducerea războiului?

Mario Balint: Este adevărat, şi Ucraina, şi Rusia au apelat la PSYOPS şi la război informaţional, însă de la începutul războiul, Ucraina a dominat practic acest război informaţional şi operaţiunile de PSYOPS pe teritoriul său, dar şi în vecinătatea apropiată, ca să folosim un termen pe care ruşii îl folosesc cu drag în adâncimea teritoriului rusesc şi pe teritoriul Uniunii Europene. Pentru că a folosit chiar şi o companie de relaţii publice şi foloseşte o companie de relaţii publice pentru a ţinti mai bine mesajele de PSYOPS şi acestea sunt îndreptate în două părţi. În primul rând asupra populaţiei din Crimeea şi din teritoriile ocupate de Rusia, acea 24-23% din teritoriul ucrainean aflat acum sub ocupaţie rusească. Ei au fost principalele ţinte ale ştirilor false diseminate de PSYOPS-ul ucrainean cu foarte multă măiestrie, aş putea spune. Şi aşa cum spuneai, din cauza acestor informaţii false au existat acele dezertări contabilizate de lumea occidentală./eradu/denisse/ Dar PSYOPS-ul a mai avut o ţintă, şi anume populaţia din Europa, publicul european şi mesajul a fost propagat prin intermediul mass-media europeană şi aceste mesaje s-au referit în principal la cele două contraofensive, pe care armata ucraineană le-a întreprins până acum în timpul războiului. De fapt, principalul obiectiv al PSYOPS-ului este acela de a contracara propaganda ostilă a inamicului, iar la nivel strategic şi tactic pentru a justifica în ochii opiniei publice misiunea, scopul şi, evident, folosirea forţei potrivit regulilor de angajare. Deci, asta a făcut Ucraina: pe de o parte şi-a ţintit inamicul, deci Federaţia Rusă, ea a încercat să-i anihileze propaganda, iar pe de altă parte a încercat să atragă de partea sa opinia publică din Europa şi din lumea occidentală prin acele mesaje ţintite şi diseminate de mass-media. Sigur, operaţiunile de PSYOPS nu pot fi singulare, ele trebuie susţinute de celelalte componente ale operaţiunilor militare. Şi iată ce ciudat a sunat această propoziţie, pentru că, până la un moment dat, noi ştiam că PSYOPS-ul şi războiul informaţional constituie elemente de sprijin pentru războiul armat, pentru /…/ armată. Însă, a existat un moment în care lucrurile s-au schimbat şi acest moment a fost, să-i spunem, noaptea de 22 spre 23 aprilie 1999, când a fost bombardată televiziunea publică din Belgrad şi când jurnaliştii au devenit, practic, din observatori ai conflictului au devenit actori în acest conflict, practic, au devenit combatanţi în conflict. De atunci, lucrurile par să meargă pe acest făgaş şi operaţiunile militare nu fac altceva decât să susţină, practic, războiul informaţional, care este cu un pas înaintea operaţiunilor militare. Este foarte dificil pentru militarii aflaţi pe teren să facă faţă propagandei din birouri şi acest lucru s-a văzut mai ales în ultimele luni în Ucraina şi a fost recunoscut chiar de generalul Zalujnîi.

Realizator: Domnul profesor Borţun a adus aminte de UNESCO. Nu a ştiut ce material înregistrat am pregătit în emisiune, în marja temei pe care o abordăm în această seară la „Euroatlantica” – Războiul informaţional în conflictele din Ucraina şi Israel. Vă propun să ascultăm un fragment din interviul pe care l-am realizat cu doamna ambasador Simona-Mirela Miculescu, din 7 noiembrie preşedinte UNESCO. Este prima femeie ambasador din ţara noastră, care va conduce un organism internaţional, al treilea cetăţean român, după Nicolae Titulescu şi Manea Mănescu, care reprezintă România în calitate de preşedinte al unei organizaţii mondiale. Să ascultăm opiniile doamnei ambasador Miculescu despre inteligenţa artificială şi războiul informaţional.

*

Realizator: Doamnă ambasador, Simona Miculescu, intrăm în era inteligenţei artificiale. UNESCO are mandat şi pentru colaborarea ştiinţifică între naţiunile reprezentate la ONU. Este inteligenţa artificială o provocare majoră pentru omenire în acest moment?

Simona-Mirela Miculescu: UNESCO chiar a făcut multe lucruri chiar în premieră globală, şi aici menţionez doar unul singur. Practic UNESCO acum doi ani, statele membre, deci inclusiv România, au adoptat primul instrument global care este o recomandare privind etica în inteligenţa artificială, o dimensiune pe care multă lume o ignoră, este o dimensiune ce ţine de drepturile omului, una din sursele de inspiraţie fiind şi actul digital emis în acelaşi an de Uniunea Europeană./astanimir/denisse/ Şi aş mai menţiona aici inclusiv un instrument pe care îl pregăteşte UNESCO pentru reglementarea reţelelor sociale, unde, din păcate, discursul urii a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit şi, practic, acest instrument, care va fi prezentat în toamna anului viitor la ONU, la Summitul viitorului, acesta îşi propune să fie de fapt, linii directoare orientative pentru autorităţile naţionale când îşi vor reglementa reţelele sociale, pentru că va trebui să ajungem şi acolo la un moment dat, altfel haosul se va întinde.

Realizator: Doamnă ambasador, Simona Miculescu, mediul online este o provocare din ce în ce mai mare. Să ne referim şi la războaiele duse în online. UNESCO va regândi strategia existentă pentru a fi adaptată la provocările actuale?

Simona Miculescu: Bineînţeles, nu avem de ales. Trebuie să ne adaptăm permanent şi într-un ritm sigur, din păcate, chiar ameţitor, strategiile de comunicare. Aşa cum vă spuneam, există acest demers al UNESCO pe care l-a demarat în iarna anului acestuia, această campanie pentru reglementarea reţelelor sociale se numeşte „ťinternet pentru încredere”ť / „ťinternet for trust”ť. Este o campanie pentru cei interesaţi, o recomand călduros sau o pot consulta pe site-ul UNESCO. Este fără precedent această perioadă. Trebuie să fim din ce în ce mai fermi în a ne adapta strategiile de comunicare, de la cele individuale, la cele naţionale şi la cele globale. Eu cred că fiecare dintre noi, care este o persoană responsabilă, trebuie să se adapteze şi să încerce în jurul său şi inclusiv prin ceea ce postează şi prin ceea ce postează în spaţiul public, prin ceea ce spune în spaţiul public trebuie să pledeze şi să fie un exemplu pozitiv în comunicare. Nu se poate să continuăm în acest stil, pentru că deja haosul este generalizat şi cumva trebuie să construim fiecare şi ca individ. Fiecare naţiune trebuie să contribuie, dar şi organizaţiile internaţionale trebuie să contribuie în acest sens. UNESCO este angajat în acest demers şi ştiu că şi secretariatul ONU de la New York a pornit un demers şi practic are în pregătire o strategie globală în acest domeniu.

*

Realizator: Doamna ambasador Simona Miculescu, preşedinte UNESCO. Domnule profesor Dumitru Borţun, doamna ambasador amintea de discursul urii, dar şi de o viitoare adaptare a naţiunilor pentru reglementarea reţelelor sociale. În contextul celor două războaie, referindu-ne mai ales la Ucraina, speculează trollerii, propagandiştii, Rusia, lipsa unui cadru informaţional, dar mai ales în zona online pentru a rostogoli informaţii false?

Dumitru Borţun: Ba da, bine punctat. Vreau în primul rând să spun două cuvinte despre analiza impecabilă pe care a făcut de doamna ambasador Simona Miculescu şi bucuria mea să aud că există preocupări în ceea ce priveşte etica relaţiilor reţelelor sociale şi etica inteligenţei artificiale, care este, dacă vreţi, o terra incognita, nu e cartografiată din punct de vedere etic, această zonă. Este zona libertăţii care poate fi responsabilă dar şi iresponsabilă. Iată de ce este foarte important ce a spus că în războiul informaţional un rol important în au aceşti troli care sunt plătiţi, pregătiţi, instruiţi, plătiţi foarte bine de Institutul de Studiere a Opiniei Publice de lângă Sankt Petersburg. Este un astfel de institut care lucra acum doi-trei ani, când citeam eu peste, cu peste 30.000 de troli, câţi or fi acum, nu ştiu şi care transmit mesaje pe reţelele sociale în toate ţările. Sunt specializaţi Europa de Est, Europa de Vest, Europa Centrală, Europa de Nord, America, Australia, Canada, Noua Zeelandă. Este incredibil… o forţă… Turcia. Deci există o specializare ca într-un minister de externe la acest institut prin care aceşti oameni specializaţi pe limbi, pe culturi, sunt participanţi la dialogul social şi ei intră şi dau în replică like-uri sau dislike-uri unor mesaje şi contribuie la ceea ce numiţi dvs. război informaţional, aşa este.

Realizator: Mario Balint, reflectarea războiului din Israel în Orientul Mijlociu şi în Europa, constatăm în această zonă o ciocnire a civilizaţiilor. A avut dreptate Huntington?/ctuluc/denisse

Mario Balint: În primul rând, trebuie să fim de acord că Israelul a pierdut războiul informaţional şi, aşa cum spuneai la începutul emisiunii, odată cu bombardarea spitalului, indiferent cine a provocat acea bombardare, informaţia s-a dus. Domnul profesor spunea că retractările şi eratele nu mai au nicio valoare. Aşa este. Întotdeauna eratele nu mai au nicio valoare, scuzele nu mai au nicio valoare ulterior, iar mass media occidentală, care a căzut în această capcană informaţională, nu poate acum decât să îşi toarne cenuşă în cap. Războiul informaţional în Occident, da, probabil că a fost pierdut în momentul acela, în momentul bombardării spitalului din Fâşia Gaza, însă în Orientul Mijlociu niciodată Israelul nu a punctat, a avut doar victorii de etapă, ca să mă exprim ca la fotbal. Niciodată nu a stat foarte bine în întregul areal al Orientului Mijlociu, indiferent şi cum şi în baza oricăror ipoteze de lucru, am analiza această situaţie. Dacă deschidem ecuaţia lui Huntington, din nou civilizaţia iudeo-creştină la pachet, de această dată, este şifonată rău de tot, pentru că demonstrează încă o dată că un plus de civilizaţie vine la pachet cu un plus de cruzime şi de violenţă. De fapt, reamintim popoarelor din Orientul Mijlociu cum ne-am ridicat în vârful lanţului trofic geopolitic în ultimii 300 de ani. Chiar şi aşa, în timp ce noi vorbim despredechilibru în regulile de angajare a forţei în Orientul Mijlociu în Gaza, acolo unde jumătate din populaţie are în jur de 18-20 de ani, se vorbeşte de o a doua Nakba şi de o perfectare, ca să spun aşa, a catastrofei în memoria colectivă cu mult peste ceea ce operaţiunile de război psihologic pot face ca durată şi ca timp. Aşadar, suntem în retragere, în apărare în ceea ce priveşte război psihologic în Orientul Mijlociu, mai ales din punctul de vedere al Israelului.

Realizator: Domnule profesor Dumitru Borţun, foarte scurt, într-un minut, vă rog adăugăm momentul atacului 7 octombrie, când relaţiile dintre Israel şi Arabia Saudită urmau să se dezvolte şi cele cu Turcia să intre într-o normalitate. Cei care au planificat atacul au gândit această reacţie la acţiunile organizaţiei teroriste Hamas?

Dumitru Borţun: Atacul Hamas este în strânsă legătură cu intenţia de conciliere între Israel şi Arabia Saudită, iar duşmanul, marele motan care stă la pândă şi încearcă să-i învrăjbească în Orientul Mijlociu este Iranul. Iranul a orchestrat toată muşcarea de teamă să nu se realizeze pacea. Deci este vorba acolo de duşmani ai păcii şi de, cum să vă spun, de spirite ale … duhuri ale războiului.

Realizator: În ultimele zile am asistat şi la o manipulare a opiniei publice prin prezentarea unor colaje video din Gaza, în care erau introduse imagini şi fragmente de înregistrări din cutremurul din Turcia şi din alte zone musulmane calamitate, sugerând că dezastrul umanitar este mult mai mare decât cel real. O altă manipulare, parte a războiului informaţional de acolo, din Israel. Vă mulţumesc foarte mult.

Dumitru Borţun: Cu plăcere.

Realizator: „Euroatlantica” la final. Titlul ediţiei: „Războiul informaţional în conflictele din Ucraina şi Israel”. Invitaţii emisiunii au fost Dumitru Borţun, profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative şi Mario Balint, fost corespondent Radio România Actualităţi în Orientul Mijlociu şi în Ucraina. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul „Euroatlantica” şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi./denisse

09-11-2023 22-22

RAFTUL CU CĂRȚI

AMINTIRILE UNUI CHIȚIBUȘAR

Detaliile fac diferența! Și pentru că sînt importante dar extrem de… enervantez, în bunul obicei al lipirii de etichete, ne place să spunem că numai chițibușarii se apleacă asupra lor. Numai ei nu lasă la voia întîmplării un fanion, un poster rock lipit pe spatele unei uși de dormitor, un miros greu, de vomă amestecată cu praf de pușcă, sau o tunsoare military executată, cel mai probabil, în frizeria de la peron, în Gara București-Nord.

La Editura Tracus Arte a apărut volumul „InVoluntar în războiul altora”, de Costi Boșneag. 294 de pagini, de amintiri grupate într-un roman. Autorul nu este scriitor. Cum nu este nici jurnalist. Și, totuși, detaliile dezvelite în carte fac recurs la aceste tehnici folosite. Diavolul se ascunde în detalii. Și, uneori, chiar așa și este. Detaliile nu sînt niciodată de trecut cu vederea. Detaliile ascund sensuri mari. Toate detaliile mărunte din viața noastră, ne dezvăluie adevărata față. Cele mai mici lucruri pe care le săvîrșim ne arată patimile sau virtuțile sufletești aflate în noi. Diavolul se poate ascunde și fapte extreme. „Pero non son hombres, son demonios!”– „Dar aceștia nu sunt oameni, sunt diavoli!” – a exclamat colonelul mexican Francisco Paula Milan după ce ultimii legionari s-au predat la hacienda Camerone, în 1863. În acel Alamo al Legiunii, s-au înfruntat Compania a 3-a, din Batalionul 1 al Legiunii Străine, comandată de căpitanul Jean Danjou, în vîrstă de 35 de ani, un veteran al campaniilor din Algeria, al “Războiului Crimeii” și al războiului franco-sardo-austriac, decorat cu Medalia “Legiunea de Onoare”, în fruntea a 62 de legionari apți de luptă: austrieci, belgieni, elvețieni, francezi, germani, olandezi, polonezi, prusaci, 1 danez, 1 spaniol, 1 italian, 1 englez cu 1200 de infanteriști și 800 de cavaleriști mexicani. Diavoli! Și, mici detalii…

Să revin la carte. 1993, Europa de Est. Bosnia-Herțegovina, fostă membră a Federației Yugoslave, urmează exemplul Sloveniei și Croației, încercînd să-și croiască propriul ei destin. La fel ca o mare parte dintre tinerii români post-revoluționari, patru bucureșteni pornesc într-o călătorie peste frontierele însîngerate, ilegal prin Bosnia, pe mîna unor călăuze dubioase, fără să bănuiască faptul că războiul civil izbucnise. Cei patru români se trezesc implicați împotriva voinței lor într-un război ce nu le aparține, nu-l înțeleg și, mai ales, nu și-l doresc. Drumul către Paradisul visat trece prin Iad. Dar, fiecare om are, la un moment sau altul, iadul său!

Costi nu este scriitor. Și de aceea, romanul nu trebuie judecat în manieră stilistică. Este, mai degrabă, o confesiune care se folosește de dialoguri pentru a imprima ritm. Deși, nu are nevoie, evenimentele descrise fiind extrem de alerte. Cartea este valoroasă pentru cel puțin trei informații pe care le dezvăluie și rămîn mărturie: implicarea mercenarilor străini de partea tuturor beligeranților. Dacă în armata bosniacă se regăsesc luptători turci, pakistanezi, libanezi, ceceni, iordanieni, croații sînt sprijiniți de mercenari occidentali – americani, britanici, elvețieni, francezi, germani, unii luptînd doar în weekend pentru a-și descărca adrenalina, în restul săptămînii fiind cetățeni rezonabili ai statelor europene. A doua informație importantă vine spre finalul cărții și face referire la război ca mod de viață. Unii dintre luptătorii de origine sîrbă, implicați în luptele din Bosnia, vor apăra cauza sîrbismului și în 1999, în războiul din Kosovo. A treia informație este, dacă vreți, cea mai importantă. Este motorul întregii cărți și determină transformarea confesiunii în spovedanie. Ea vorbește despre transformările umane pe care luptătorii, din toate taberele, le suferă la nivel mental. Războiul nu e despre cine are dreptate, ci despre cine rămîne viu! Este și cazul povestitorului chițibușar Costi Boșneag.

Recunosc, în primele pagini l-am bănuit pe autor că încearcă să impresioneze cititorul prin cantitatea de detalii oferite. Apoi, m-am convins că amintirile dureroase, șocul suferit de tînărul de douăzecișicevadeani (23) l-au făcut să memoreze fiecare detaliu care, oadată cu scrisul, ies din propria conștiință precum un organism dă afară schijele rămase. Cartea l-a eliberat pe Costi de această perioadă și i-a oferit posibilitatea de a se apleca asupra altor proiecte. Cititorul neavizat, sau puțin cunoscător al subectului poate avea impresia că autorul crează o lume ficțională care ajunge să-l înrobească, mai apoi, să-i modeleze caracterul. Vă asigur că nu e așa! Întîmplător, între 1991 și 2000 am fost martorul acelei lumi pe care o cunosc, zic eu, destul de bine.

Costi Boșneag se lapădă de satana! Se descotorosește de diavol, eliminîndu-l din fiecare por, din fiecare cicatrice exterioară și, mai ales, interioară, detaliu cu detaliu. O carte tragică și necesară pentru toți cei care fac apologia războiului, astăzi. O carte necesară pentru toți cei care cred că lumea în care trăiesc va rămîne veșnic așa cum o știu. Recomand!

Constantin Boșneag s-a născut la 5 August 1970, la București. Este absolvent al Liceului „Spiru Haret”, promoția 1988. Ca militar profesionist, în 1995 a luat parte la prima misiune externă de după Cel De-al Doilea Război Mondial a unei unități militare române, care s-a desfășurat în Angola. Cîțiva ani mai tîrziu ajunge în Afghanistan, ca PMC. Rămîne acolo timp de trei ani.  Descoperă pasiunea scrisului pe care o transformă în principala ocupație, în cabana sa, de la poalele muntelui.

RĂZBOI ÎN ȚARA SFÎNTĂ

În 2010, în lucrarea TARGET – OPERAȚIUNI MILITARE EXTERNE ÎN COMBATEREA TERORISMULUI, apărută la Edituta Banatul, avansam ideea că riposta la atacurile teroriste ar trebui să fie devastatoare, astfel încît să fie ținute minte și după 50 de ani! Sigur, păcatul unei gîndiri tactice, limitate, era un mod de a trata efectul terorismului și nu cauza! Din păcate cauzele, motivele care declanșează acțiunile teroriste sînt extrem de profunde și fac parte din problemele sociale nerezolvate sau amînate zeci de ani. Cazul Israelului, care din aroganță sau neputință a lăsat cauza palestiniană nerezolvată. În momentul de față, Israelul are nu doar dreptul, ci și obligația să se apere, acțiunile sale militare contribuind la sporirea emoției în societate și întunecînd raționamentul. Totuși, nu trebuie să judecăm imaginile și informațiile difuzate ca o bătălie între binele absolut și răul absolut, între Albă ca Zăpada și zmeul-zmeilor. În Țara Sfîntă, cele două tabere nu mai au nimic sfînt, de mult!

La exact 50 de ani de la Războiul de Yom Kipur, dimineața de Sabat, 7 octombrie, Gruparea Hamas a declanșat un atac nemaivăzut asupra teritoriului israelian, dinspre Fîșia Gaza. 5000 de rachete au fost lansate în 30 de minute. Valuri de atacatori au întreprins operațiuni de comando pe uscat, pe mare și din aer. Războiul de Yom Kipur, Războiul arabo-israelian din 1973, Războiul de Ramadan, sau Războiul din octombrie a fost un conflict armat dintre Israel și o coaliție de națiuni arabe condusă de Egipt și Syria, care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973. Acum, gruparea Hamas a primit undă verde și sprijin substanțial din partea… Iranului, dușmanul istoric al Israelului, după cum indică surse media main stream de la Beirut, Liban. Numai că, la cîteva ore după ce informația pornește sub sigla WSJ, Agenția Reuters aruncă bomba: Summer Said, jurnalistul care a publicat un material pe surse în The Wall Street Journal despre implicarea Iranului în atacul Hamas asupra Israelului a fost anterior concediat de la Reuters pentru că inventa povești, potrivit fostului editor al Reuters pentru Orientul Mijlociu, Andrew McGregor Marshall. În articol se relata că ministrul iranian de externe a participat la o întîlnire secretă la Beirut la care a aprobat invadarea Israelului. ”L-am concediat de la Reuters în 2008. Sînt surprins că WSJ l-a angajat și îi publică poveștile care sunt în mod clar false”, a scris Marshall pe X. Paranteză: vă dați seama cîte povești inventate în sprijinul propagandei oficiale a livrat presa de calitate în ultimii ani? Cîte minciuni și intoxicări au fost livrate în ambalajul de adevăr absolut? Orwell poate fi mîndru!

Celebrele și legendatele servicii de informații israeliene, în jurul cărora s-a construit o întreagă literatură de ficțiune, au fost prinse pe picior greșit (?), deși amploarea atacului dovedește o pregătire îndelungată și minuțioasă. Greu de crezut! Probabil că nu! Informații din zona politică israeliană vorbesc despre faptul că premierul Netanyahu a știut de atac, dar… după o discuție telefonică cu președintele Biden ar fi căzut de acord ca Israelul să nu lanseze un atac preventiv, care ar fi pus Israelul în dificultate în context internațional. Așa că, a lăsat lucrurile să decurgă de la sine și să utilizeze Gruparea Hamas așa cum a făcut-o de fiecare dată, ca un agent electoral propriu, cel mai bun!  

Mai mult, premierul Netanyahu atrăgea atenția, în luna iunie, că o cantitate însemnată de arme se acumulează în Fîșia Gaza. Premierul israelian spunea că are dovezi concrete că o parte din armele americane destinate Ukrainei au ajuns în Gaza! Nu e cazul să speculăm CINE a re-vîndut aceste arme pe piețele internaționale, multe dintre ele regăsindu-se și în Africa, dar să ne aducem aminte de avionul cargo sîrbesc doborît de israelieni deasupra Greciei… Rămîne greu de crezut că serviciile israeliene au fost prinse pe picior greșit, abuzînd de tehnologie în culegerea de informații în detrimentul surselor umane. Asta numai dacă filosofia existențială a Academiei de Informații nu s-a schimbat între timp, sau dacă nu au fost mult prea concentrați ca împreună cu armata să susțină implantarea de colonii în Cisiordania. Altfel, diversele curente religioase, care domină politica, informațiile și armata israeliană, pot genera scenarii apocaliptice. Și un șantaj la adresa deja rău-famatului premier israelian, în vederea suplimentării de fonduri!

Treziți la realitate din sabat, israelienii au promis să șteargă Fîșia Gaza de pe fața pămîntului, precum și o ripostă adecvată împotriva organizatorilor. Bombardamentele apocaliptice din Gaza, fără discernămînt și fără celebrele reguli de angajare, confirmă.

Vom vedea în zilele și săptămînile ce vor urma dacă Israelul, susținut total de Statele Unite nu vor ataca Iranul! Israelul nu are intenția de a negocia cu militanții Grupării Hamas, deoarece consideră că mișcarea trebuie distrusă, a declarat Reprezentantul Permanent al Israelului la ONU, Gilad Erdan, relatează CNN. „Epoca dialogului cu acești sălbatici a luat sfîrșit. Este timpul să distrugem infrastructura teroristă a Hamas, să o radem complet, astfel încît astfel de orori să nu se mai repete”, a spus el. Sigur, declarația oficialului este perfect întemeiată, dar, ca de obicei, ne concentrăm asupra efectelor și nu a cauzelor care trebuiau/iesc rezolvate.

Organizația Hamas, care controlează Fîșia Gaza, are în spate doi mari susținători/finanțatori: Iran și Qatar. Nu putea mișca un pai fără acordul tutorilor săi. Iranul a anunțat oficial că sprijină acțiunea Hamas. Ce interese ar putea avea Iranul să arunce Hamasul într-o luptă absolut inegală cu forțele israeliene, pe care nu are cum să nu o piardă altfel decît devastator și cu pierderi imense? Răspunsul simplu ar putea fi dorința de a bloca evoluția accelerată a unui proces extrem de deranjant pentru Teheran și Moscova: noua și frumoasa prietenie dintre evrei și saudiți, care a făcut primii pași acum trei ani. Ar mai fi de pus în ecuație implantarea Israelului în Azerbaidjan, exact în coasta Iranului, războiul de o zi din Karabahul de Munte și susținerea Armeniei de către Iran. Dar prietenia dintre Israel și Arabia Saudită ar aduce în trenă reapropierea dintre saudiți și Casa Albă, ale căror relații s-au înrăutățit în timpul administrației Biden. Zilele trecute, Reuters puncta că Arabia Saudită este hotărîtă să obțină un aranjament militar prin care SUA să o apere, în schimbul deschiderii legăturilor cu Israelul. Iar acest lucru poate avea consecințe de amploare, inclusiv cu scoaterea din Orientul Mijlociu a Chinei.

Încă de la primele ore ale conflictului, un mare număr de ofițeri și soldați israelieni au fost uciși. Iranul s-a răzbunat astfel, pe deplin, pentru tot. Pentru ofițerii IRGC uciși, pentru oamenii de știință uciși, pentru atacurile aeriene din deșert. Răzbunarea este un fel de mîncare care se servește rece. Israelul a primit cea mai colosală lovitură de imagine din ultimele decenii. Lovitura a fost dată imaginii IDF, Mossad-ului, tancurilor Merkava, Iron Dome și altor „constante” ale mitului puterii israeliene. Masacrele din Gaza și încercarea de a curăța Gaza sînt, în primul rînd, o încercare de a restabili un mit crăpat, astfel încît Israelul să fie din nou temut și să nu fie de rîsul vecinilor săi arabi. Și, prin urmare, este necesar să se ungă cu sînge, din cap pînă în picioare, indiferent de ceea ce a cauzat atacul – surprindere totală sau, încercarea de a folosi atacul Hamas pentru a ataca Gaza, în stilul zilei de 11 septembrie, pentru a rezolva problemele politice interne.

Iranul acționează ca principalul apărător al palestinienilor și musulmanilor, luptînd pentru acest titlu cu Turcia lui Erdogan. Acest rol este acceptat, mai ales în lumea șiită. Războiul din Gaza a dus deja la suspendarea negocierilor privind normalizarea relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită. Această normalizare politică, așa cum spuneam deja, a fost îndreptată împotriva Iranului. Acum, negocierile sînt încetinite sau înghețate pentru o lungă perioadă de timp. Sudanul a restabilit relațiile cu Iranul după mult timp, deși a intrat în grupul țărtilor care și-au normalizat relațiile cu Israelul.

Atrocitățile comise de Israel în Gaza atrag și vor atrage în rîndurile militarilor iranieni un număr mare de tineri recruți în întreaga regiune. În contextul unei viitoare confruntări militare cu Israelul și aliații săi, Iranul nu va avea probleme în completarea rîndurilor recruților săi pentru o lungă perioadă de timp, mai ales din mediul palestinian, a cărui ură față de Israel va continua să crească exponențial. Planurile SUA de a normaliza relațiile dintre Israel și lumea arabă vor fi torpilate pe măsură ce războiul se prelungește, iar partea lumii arabe care a tratat anterior Iranul cu răceală va lua în considerare opțiuni pentru normalizarea relațiilor cu acesta. Războiul este, de asemenea, o lovitură pentru politica Washingtonului și slăbirea ei în continuare, în Orientul Mijlociu, în calitate de susținător al Israelului. Statele Unite vor continua să-și piardă poziția în lumea arabă. De fapt, aceasta este strategia Iranului, de a cîștiga fără luptă. Iranul acționează conform strategiei generalului Qassem Suleimani, care a permis Iranului să devină puterea dominantă în regiune!

Scopul Iranului este de a-și slăbi inamicii – Statele Unite și Israelul prin războaie proxi cu Hezbollah, AnsarAllah, Kataib-Hezbollah, Hamas, simple piese de șah mutate de maeștrii persani. Sulemaini, ca parte a strategiei sale, a creat piesele pentru acest joc. Așa a cîștigat Iranul în Liban. Așa a cîștigat Iranul în Syria. Așa a cîștigat în Iraq. Și așa a cîștigat în Yemen. Și în jocul iranian împotriva Israelului și a Statelor Unite, Gaza este un pion de gambit, prin propria sa voință, la începutul unui nou joc lung. Alegerea Israelului: invazia Gazei sau concesii după catastrofă, o alegere cu două opțiuni evident ambele proaste, pe care Iranul le va folosi cu siguranță, dar va încerca să o facă cu mîinile altcuiva. Acest lucru nu înseamnă că Iranul pregătea atacul actual, dar cu siguranță a format premisele în regiune pentru ca acesta să devină posibil, dar să nu deranjeze prea mult China și Rusia, partenerii Iranului și jucători importanți în Orientul Mijlociu.

Surse credibile lansează și scenariul implicării Statelor Unite în atacul Hammas, pe fondul relațiilor catastrofale între Netanyahu și Biden. Aglomerarea de arme americane – via Ukraina – par să confirme că SUA își dorește un alt tip de relație politică cu Israelul și o ieșire onorabilă din războiul ukrainean, după dezastrul retragerii din Afghanistan.

Atacul Hamas – de-a dreptul kamikaze am spune – poate conduce rapid la o severă linie roșie de demarcație între Occident și întreaga lume arabă și e o chestiune de ore pînă cînd Israelul va rade de pe fața pămîntului Fîșia Gaza.

În Liban, Hezbollahul a anunțat oficial că este parte în conflict. Doar cîteva tiruri de artilerie, care au scos din funcțiune radarul israelian din Galileea și o creștere a capacității operaționale la graniță. Sînt, însă, grupări iraqiene și syriene care au promis că se vor arunca în luptă de partea palestinienilor. Partidul Național Socialist Syrian este una dintre ele, deși deocamdată e liniște pe Platoul Golan, principalul rezervor de apă dulce al Israelului, capturat de la syrieni în 1967.

De la înființarea sa și pînă azi, Israelul a trăit într-o permanentă stare de alarmă existențială. Aceasta a determinat perfecționarea permanentă a instrumentelor sale informative și contrainformative. Fierberea nemulțumirilor în Gaza era notorie. Fîșia Gaza este similară cu rezervațiile de indieni din Statele Unite. Sau cu mult blamatul Lagăr 14 din Coreea de Nord. Comunitatea internațională nu a dorit niciodată să acorde importanță acestei fîșii de pămînt de la frontiera cu Egiptul cu peste două milioane de locuitori blocați în acel perimetru, cu un șomaj de peste 45%, cu 46% dintre copii suferind de anemie și peste 50% dintre copii care nu-și mai doresc să trăiască, conform analizelor organizațiilor internaționale. Mai mult, patrulele aeriene israeliene, cu avioane de luptă zburînd printre blocurile de locuințe au reușit să creeze butoiul cu pulbere care a erupt de Yon Kipurul acestui an. 95% din apa potabilă furnizată de Israel NU este potabilă, iar densitatea locuitorilor depășește incredibila cifră de 5 pe metru pătrat!

Atacul a depășit prin anvergură și tactică o operațiune teroristă, despre care continuă să vorbească propagandiștii sistemului, atingînd cota unui adevărat război convențional în care Hamas-ul a evoluat în plan militar, continuu, din 1987 – de la înființarea sa – și pînă acum. Să ne amintim că există mărturii și documente care atestă că Mossad-ul a stat în spatele creării Grupării Hamas, ca o contrapondere la Organizația pentru Eliberarea Palestinei, condusă de Yasser Arafat, care a și obținut statutul de STAT pentru Palestina. Cu sprijinul României lui Ceaușescu, dar asta este o altă discuție…

Deși, în momentul de față, nu se pune problema, soluția păcii în Orientul Mijlociu stă în puterea Israelului. Crearea Statului Palestinian, un proiect cînd amînat, cînd ignorat cu desăvîrșire, a fost readus în discuție de diplomații chinezi. Îndrăznesc să spun că în următoarea perioadă NU va exista nici o implicare externă directă în acest conflict de intensitate scăzută, chiar dacă există actori interesați de extinderea războiului spre Liban, Syria sau chiar Iran. Nu, Israelul va rezolva singur, în granițele actuale, acest conflict!

Deocamdată, curge sînge, iar războiul palestiniano-israelian a scos de pe prima pagină războiul din Ukraina…

Strategia regională de răspuns medical ca parte a managementului dezastrelor în caz de urgență radioactivă cauzată de războiul din Ukraina

BMTF, 18 sep – Bombardamentele repetate asupra centralei nucleare Zaporojie au stîrnit îngrijorare încă de la începutul războiului din Ukraina, însă mai mulți experți internaționali spun că probabilitatea de a avea loc un dezastru nuclear sînt minime, adăugînd că, spre deosebire de Cernobîl, centrala Zaporojie este „mult mai sigură”, transmit Reuters, BBC chiar și CNN.

În România, dincolo de politică și propagandă, specialiștii în domeniul protecției și salvării finite umane derulează întîlniri menite să identifice și să acționeze prompt în cazul unui accident nuclear. În acest context, Spitalul Universitar de Urgență București și Universitatea de Stat din Moldova au înțeles necesitatea creării unei rețele de experți în plan regional, dar cu experiență internațională, care să contribuie cu soluții la un potențial incident nuclear sau radioactiv cauzat de războiul din Ukraina. Și pentru că cele două foruri de cercetare academică nu ar fi putut reuși la fel de bine fără un ajutor de ordin strategic, acest rol îl va juca NATO, prin programul Science for Peace and Security, care a oferit cadrul științific și finanțarea necesară organizării conferinței internaționale “Regional strategy for medical response as part of the disaster management in case of radiation emergency caused by the war in Ukraine”, care va avea loc la București, în perioada 19-21 septembrie 2023.

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna este unul dintre organizatori: Organizatorii conferinței își propun ca abordarea să fie una interdisciplinară, înglobînd contribuții științifice din domeniile securitate și apărare, geostrategie și reziliență societală, științe medicale și cercetare atomo-nucleară, cu accent pe rolul-cheie jucat de NATO în identificarea de soluții pentru stabilizarea regiunii și pregătirea pentru situații de urgență nucleară/radioactive. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la bombardarea centralei, a propus crearea unei zone de protecție în jurul centralei.

BMTF: Ce știu organizatorii, la această oră, despre central nucleară din sudul Ukrainei?

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Centrala nucleară din Zaporojie are șase reactoare de concepție sovietică VVER-1000 V-320 răcite și moderate cu apă, care conțin uraniu 235. Construcția a început în 1980, iar cel de-al șaselea reactor a fost conectat la rețea în 1995. Este cea mai mare centrală nucleară din Europa. A fost construită în mare parte în perioada sovietică și a devenit proprietatea Ukrainei după declararea independenței față de Uniunea Sovietică, în 1991. Centrala nucleară Zaporojie este situată pe malul estic al rîului Nipru. Zona, precum și complexul nuclear, se află sub control rusesc încă din primele zile ale războiului, dar centrala este încă operată în mare parte de lucrători ukraineni. Înlocuirea fiecăruia dintre reactoarele de la Zaporojie ar costa șapte miliarde de dolari, ceea ce ar face din centrală o țintă pentru ruși.

BMTF: Centrala este controlată de armata rusă, furnizează energie electrică în sistemul national rusesc, alimentînd, în special Dombas-ul și Crimeea. Care ar fi riscurile unui accident nuclear?

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Cel mai mare risc este reprezentat de supraîncălzirea combustibilului nuclear, care ar putea avea loc dacă ar fi întreruptă alimentarea cu energie electrică care acționează sistemele de răcire. Bombardamentele au tăiat în repetate rînduri liniile electrice. Înainte de război, centrala dispunea de patru linii electrice de înaltă tensiune care îi permiteau accesul la rețea, precum și de mai multe linii de rezervă. În primul rînd. În al doilea rînd, apa sub presiune este folosită pentru a transfera căldura din reactoare chiar și atunci cînd acestea sînt oprite, iar apa pompată este folosită, de asemenea, pentru a răci combustibilul nuclear uzat îndepărtat din reactoare. Dacă s-ar întrerupe alimentarea cu energie electrică și sistemele auxiliare, cum ar fi cele 20 de generatoare diesel, nu ar reuși să mențină reactoarele reci, atunci combustibilul s-ar putea topi, iar învelișul de zirconiu ar putea elibera hidrogen. O topire a combustibilului, care rămîne extrem de fierbinte pentru o perioadă de timp chiar și după oprirea reactorului, ar putea declanșa un incendiu sau o explozie care ar putea elibera o coloană de radionuclizi în aer, care s-ar putea răspîndi pe o suprafață mare. Dacă nu se pune apă proaspătă, atunci apa se va evapora. Odată ce apa se evaporă, atunci învelișul de zirconiu se va încălzi și poate lua foc și atunci avem o situație proastă – un incendiu care seamănă foarte mult cu situația de la Cernobîl, eliberînd un întreg complex de izotopi radioactivi. Accidentul de la Cernobîl a răspîndit iod-131, cesiu-134, stronțiu-90 și cesiu-137 în părți din nordul Ukrainei, Belarus, Rusia, nordul și centrul Europei. A fost o tragedie!  Aproape 8,4 milioane de persoane din Belarus, Rusia și Ukraina au fost expuse la radiații, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Aproximativ 50 de decese sînt atribuite direct dezastrului în sine. Mai mult, 600.000 de persoane, implicate în operațiunile de stingere a incendiilor și de curățare, au fost expuse la doze mari de radiații. Sute de mii de persoane au fost relocate. Există tot mai multe dovezi că impactul dezastrului de la Cernobîl asupra sănătății a fost mult mai grav decît s-a prezentat inițial la momentul respectiv și în anii care au urmat accidentului.

BMTF: Și totuși, potrivit doctorului Mark Wenman de la Imperial College din Londra, centrala Zaporojie este mult mai sigură. El spune că reactorul se află într-o clădire din beton armat cu oțel care poate „rezista la evenimente externe extreme, atît naturale, cît și provocate de om, cum ar fi prăbușirea unui avion sau explozii”. De asemenea, centrala din Zaporojie nu conține grafit în reactor! Specialiștii români au hotărît, totuși, să se delimiteze de propaganda agresivă și să abordeze problematica războiului din Ukraina din perspective științifice. Practice…

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Așa este, mai ales că fiecare dintre reactoarele nucleare în funcțiune ale Ukrainei și depozitele de deșeuri radioactive stocate în apropierea acestora conțin material radioactiv periculos. Atacul direct asupra funcționării acestora, inclusiv întreruperea energiei electrice și a apei necesare pentru răcirea constantă atît a reactoarelor, cît și a iazurilor cu combustibil uzat, ar risca incendii și explozii care ar putea provoca scurgeri masive și necontrolate de radiații, cum spuneam deja.  Mai mult, o serie de instituții civile precum spitale, institute de cercetare sau fabrici, care folosesc surse radioactive, au fost bombardate, stîrnind îngrijorări cu privire la contaminarea mediului, furtul sau manipularea greșită a surselor radioactive. Deoarece, în urma unei scurgeri de radiații, oamenii sînt expuși la contaminare cu materiale radioactive, asistența medicală la timp și eficientă reprezintă o componentă importantă a managementului unui astfel de incident. În acest context, organizatorii conferinței de la București își propun ca abordarea să fie una interdisciplinară, înglobînd contribuții științifice din domeniile securitate și apărare, geostrategie și reziliență societală, științe medicale și cercetare atomo-nucleară.

După ce au invadat Ukraina pe 24 februarie 2022, forțele rusești au preluat controlul asupra centralei, la începutul lunii martie. Unități militare speciale rusești păzesc instalația, iar personalul ukrainean continuă să ajute la operarea centralei. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a propus crearea unei zone de protecție în jurul centralei.

PROVOCAREA DE AUR

Există vreo legătură între procesul de dedolarizare, războiul din Ukraina și lansarea monedei BRICS? Eu cred că există!

Am publicat, pe o rețea de socializare, anunțul că pe 29 august a.c., BRICS va lansa oficial noua sa monedă de rezervă în tranzacțiile internaționale, care va fi legată de aur. Este o întoarcere la aur (în perioade de criză!) în detrimentul unei monede, de rezervă, legată de PIB, de speculații financiare și extrem de politizată: dolarul american! Am spus că vom intra într-o nouă eră, care se ivește, firesc, la orizont de cîțiva ani și pe care propagandiștii încearcă să ne facă să nu o vedem. Așa am pățit cu postarea mea, pentru care am fost luat pe sus de diferite persoane, extrem de deranjate! Observ această tendință în mai multe domenii. E ca și cum ai depune eforturi supraomenești să oprești răsăritul soarelui dinspre… să-i spun Anatolia și nu Gobi!

De fapt, ce se întîmplă în aceste luni, departe de ochii blajini și nepăsători ai românilor de rînd, are legătură cu schimbarea ordinii mondiale, corect remarcată încă din 2020, și rostită tare, chiar de înaltul reprezentant al UE pentru politică externă și de securitate, Josep Borrell, care în luna mai a anului de deplină pandemie, considera că lumea se schimbă cu viteză mare, un catalizator al schimbărilor fiind criza coronavirus, iar UE va fi obligată ”să aleagă” de ce parte este! Josep Borrell a participat la o reuniune cu reprezentanți ai diplomației germane, la care a vorbit, potrivit Euractiv, despre ”sfîrşitul unui sistem global condus de Statele Unite şi apariţia unui secol Asiatic”. ”Acest lucru se întîmplă în faţa ochilor noştri”, a spus oficialul UE.

De atunci, lucrurile s-au mișcat. BRICS a decis că va introduce o monedă de rezervă garantată cu aur. În total, peste 41 de țări doresc să se întoarcă la un standard de aur! Aceste țări vor deveni și membre depline ale BRICS care va structura viitoarea guvernanță globală în defavoarea SUA și a UE.  Băncile centrale din întreaga lume au cumpărat aur într-un ritm istoric, începînd cu jumătatea anului 2022. Pentru mulți analiști, o monedă susținută de aur este următoarea evoluție a procesului de dedolarizare a economiei mondiale. În plus, piața internațională a aurului ar putea vedea un nou impuls optimist, deoarece lumea ar putea vedea un nou tip de standard aur. În timp ce perspectiva unei monede BRICS susținute de aur va oferi un sprijin semnificativ metalului prețios, unii analiști se așteaptă însă că va fi nevoie de timp înainte ca impactul să se simtă pe piață, potrivit presei internaționale. Evident, dar procesul a demarat!

După Al Doilea Război Mondial și pînă în prezent, dolarul american joacă rolul de monedă de rezervă dominantă pentru economia internațională. Rolul de monedă de rezervă face ca dolarul să fie moneda cea mai utilizată în comerțul internațional și în tranzacțiile financiare. Trebuie amintit că dolarul american a fost decuplat de standardul aur la începutul anilor70 ai secolului trecut, ca urmare a deciziei președintelui american Richard Nixon, volumul monedei emise fiind susținut de PIB-ul uriaș, în secolul XX, al Statelor Unite, de tiparnița Trezoreriei și de un dolar ieftin în interiorul SUA ținut așa pe spatele unui dolar scump în tranzacțiile internaționale. Un fel de armă nonletală mînuită cu dibăcie 100 de ani! Pandemia a schimbat regulile. Rezerva Federală americană a aplicat o politică monetară ultralaxă agresivă după izbucnirea pandemiei de COVID-19 în 2020.  Profitînd de hegemonia dolarului, SUA au inundat lumea cu măsuri masive de stimulare şi apoi au recurs la cea mai rapidă înăsprire a politicii monetare din ultimele decenii pentru a stopa inflaţia ridicată, tulburînd grav pieţele financiare mondiale.

Biletul verde este perceput acum ca mijloc de promovare a priorităților de politică externă a SUA, pedepsindu-i pe cei care i se opun. Acest lucru a devenit evident în Rusia, căreia SUA i-au impus sancțiuni financiare foarte dure ca răspuns la invazia Ukrainei. Administrația Biden a înghețat sute de miliarde de dolari din rezervele valutare ale Moscovei și, împreună cu aliații occidentali, aproape că a eliminat complet țara din sistemul bancar mondial.

Pentru o mare parte din lumea normală – nu și pentru România! -, a fost un șoc, realizînd propria dependență față de dolar, indiferent dacă au condamnat sau nu invazia Ukrainei. În timp ce campania de sancțiuni financiare împotriva Rusiei este cel mai recent și cel mai cunoscut exemplu, în ultimii ani, atît administrația democrată, cît și cea republicană au folosit aceste instrumente și împotriva unor țări precum Lybia, Syria, Iran și Venezuela.

„Țările s-au zbătut de zeci de ani sub dominația dolarului american”, a spus Jonathan Wood, director pentru probleme globale la compania de consultanță Control Risks. „Utilizarea mai agresivă și mai extinsă a sancțiunilor SUA în ultimii ani mărește acest disconfort – și coincide cu cererile piețelor emergente importante pentru o nouă redistribuție a puterii globale.” Chiar și secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a spus în luna aprilie într-un interviu pentru CNN că „există riscuri atunci cînd folosim sancțiuni financiare care sînt legate de rolul dolarului ca, în timp, să submineze hegemonia biletului verde.” Însă ea a precizat că dolarul „este folosit ca monedă globală pentru că alte țări nu pot găsi o alternativă care să întrunească aceleași calități.” Adică, România care, precum multe economii în curs de dezvoltare care exportă materii prime şi se împrumută în dolari se confruntă cu pericole create de dolarul puternic, inclusiv inflaţie, deprecierea monedei locale şi ieşiri de capital.

Așadar, unul dintre scopurile dedolarizării este tocmai ieşirea din spaţiul financiar supravegheat de Washington. India și Malaiezia au semnat în aprilie un acord pentru a utiliza cît mai mult rupia în schimburile transfrontaliere. Chiar și unul dintre aliații importanți ai SUA, Franța, a acceptat să facă tranzacții cu China decontate în yuani, fie din motive ce ţin de rivalitatea cu SUA şi geopolitică, fie din nevoia de diversificare pentru reducerea dependenţei de moneda americană. Dedolarizarea are sens mai ales în condiţiile actuale, cînd preţurile ridicate ale petrolului şi dolarul puternic devin un amestec nociv deoarece cele mai multe state cumpără ţiţei folosind dolari, un efort care creează inflaţie şi creşte costul vieţii. În prezent, dedolarizarea are mai ales forma internaţionalizării yuanului. Iar viteza fenomenului creşte!

Brazilia şi China au încheiat un acord pentru a renunţa la dolarul american în favoarea propriilor monede în tranzacţiile comerciale, scrie Modern Diplomacy. Acordul va permite Chinei, a doua economie ca mărime a lumii, şi Braziliei, una dintre cele mai mari economii emergente, să efectueze tranzacţii comerciale şi financiare în mod direct, schimbînd yuani cu reali – sau invers – în loc să îşi convertească mai întîi monedele în dolari americani.

La rîndul său, Iraqul pare că alege yuanul ca monedă pentru plata importurilor din China. Banca centrală iraqiană a anunţat în februarie că intenţionează să permită ca mărfurile aduse din China să fie decontate în moneda chineză, potrivit Reuters. Arabia Saudită,  cel mai mare exportator de petrol din lume şi cel mai puternic stat din Orientul Mijlociu, a decis să adere ca partener de dialog la Organizaţia de Cooperare Shanghai (SCO) condusă de China. SCO este o alianţă politică, de securitate şi comercială creată în 2001 pentru a contracara influenţa occidentală. Printre membrii săi se numără China, Rusia, India, Pakistan şi patru ţări din Asia Centrală. Mai mult, China şi Arabia Saudită au semnat acorduri majore pentru petrol. Printr-unul,  gigantul petrolier de stat Saudi Aramco va prelua o participaţie în valoare de 3,6 miliarde de dolari la Rongsheng Petrochemical pentru a-şi spori prezenţa în China. De asemenea, cele două ţări au convenit să construiască o rafinărie integrată şi un complex petrochimic în nord-estul Chinei. „Arabia Saudită pare să se întoarcă spre Beijing şi să se îndepărteze de Occident”, apreciază Jason Tuvey, economistul-şef adjunct al pieţelor emergente Capital Economics.

Așadar, Summitul BRICS din august, din Africa de Sud, are loc în timp ce țările din întreaga lume se confruntă cu un peisaj geopolitic în schimbare, care contestă dominația tradițională a Occidentului. Și în timp ce țările BRICS au încercat să-și reducă dependența față de dolar de peste un deceniu, sancțiunile occidentale asupra Rusiei după invadarea Ukrainei au accelerat procesul.

Sigur, nici în tabăra biletului verde nu s-a stat cu mîinile în sîn. Un amplu proces de reconstrucție ar mișca în valuri moneda dominantă și ar revigora economiile occidentale amorțite de creșterea speculativă a prețurilor la energie și nu numai. Există voci care spun că războiul din Ukraina este principalul mijloc de luptă împotriva dedolarizării rapide. Distrugerile de pe teritoriul fostului stat sovietic vor genera un amplu proces de reconstrucție. La fel ca gigantul Halliburton în Iraq, și Ukraina a fost înhățată de un colos american care vine să reconstruiască țara după conflictul cu Rusia. În mijlocul acestui mini-război, titanii financiari ai lumii – BlackRock și JPMorgan Chase – au pus ghearele pe planurile de viitor ale Kievului, conducînd efortul umanitar global cerut de Casa Albă și UE. BlackRock și JPMorgan Chase trag hățurile în Fondul de Dezvoltare al Ukrainei, o bancă de reconstrucție concepută pentru a direcționa capitalul public vărsat de statele europene (dar, nu numai) în reconstrucția Ukrainei. Vorbim de fonduri de ordinul sutelor de miliarde de dolari, care vor fi administrate nu de Kiev, ci de BlackRock și JPMorgan Chase!

De fapt, așa cum am scris și în cartea KATERININSKA PROSPEKT, 30, una dintre explicațiile războiului se ascunde în spatele datoriei suverane a Ukrainei, cumpărată încă din 2017 de către fondul de investiții Franklin-Templeton, același FT ce administrează în România Fondul Proprietatea! Altfel spus, din 2017 decizia macroeconomică aparține acestui fond, ai cărui acționari, Cargill, Monsanto, DuPont, dețin oficial 17,5 milioane de hectare de teren agricol și care, evident, au orchestrat și orchestrează circul cu exporturile de grîu ucrainean! Așadar, reconstrucția Ukrainei va fi coordonată de către BlackRock, cea mai mare companie de investiții din lume, asta după ce în noiembrie trecut, ministrul ukrainean al economiei a semnat la New York un memorandum cu BlackRock privind consilierea guvernului ukrainean pentru foaia de parcurs în vederea reconstrucției post-război. Sumele puse în joc (peste 410 miliarde de dolari!) sînt atît de mari încît tot ce au dat pînă acum SUA par, prin comparație, niște firimituri la o masă îmbelșugată. Așadar, ”marele șantier” Ukraina va fi condus de BlackRock, care va cheltui sute de miliarde de DOLARI ce vor fi trimise acolo de către administrațiile din SUA și țările UE, revitalizînd importanța monedei americane pe piețele globale, în lupta la baionetă cu BRICS și monedele altrernative.

Pe cît de profitabilă, pe atît de grotescă este strategia aplicată – distruge tot și apoi vino ca salvator, reconstruind țara cu banii contribuabililor și revigorînd moneda aflată la ananghie. În tot acest timp, zîmbetul larg, echipele de PR și mesajele atent redactate țin situația sub control…

O MIZĂ UKRAINEANĂ CU MULTE ZEROURI

BMTF, 21 iun – Lideri politici şi de afaceri din întreaga lume se reunesc miercuri la Londra, pentru discuţii cu privire la căile de reconstruire a Ukrainei în timpul şi după războiul acesteia cu Rusia, informează BBC.

Marea Britanie va oferi aproape trei miliarde de dolari în garanţii de împrumuturi de la Banca Mondială.

În cele din urmă, este posibil ca însăşi Rusia să achite o parte a costurilor, fie prin despăguburi sau prin active îngheţate…

Estimările costurilor de reconstruire a Ukrainei depăşesc deja peste 300 de miliarde de lire sterline şi continuă să crească, aşa că va fi necesară şi contribuţia sectorului privat, transmit corespondenţii BBC. The New York Times a citat o predicție conform căreia eforturile de reconstrucție vor costa 750 de miliarde de dolari.

Este, însă, puţin probabil ca liderii de afaceri să investească, dacă există riscul ca angajaţii lor să fie ucişi, clădirile lor să fie distruse, iar banii lor să fie folosiţi inadecvat, aşa că la conferinţa de miercuri vor fi analizate noi forme de asigurări de război, noi modalităţi de reformare a instituţiilor Ukrainei, transmiţînd, totodată, un semnal Moscovei cu privire la angajamentul pe termen lung al Occidentului faţă de viitorul economic al Ukrainei.

 „Este evident că companiile americane pot deveni locomotiva care va face din nou să înainteze economia mondială”, a declarat președintele Zelenski, elogiind BlackRock, JP Morgan și Goldman Sacks. „Altele”, a spus el, „au devenit deja parte a modului nostru de viață ukrainean.”

Camera de Comerț de la Kiev a numit Ukraina „cel mai mare șantier de construcții din lume”.

Reconstrucția Ukrainei va fi, potrivit NYT, o „goană după aur… Rusia își întețește ofensiva, intrînd în al doilea an de război, însă deja colosala sarcină a reconstrucției este evidentă. Sute de mii de locuințe, școli, spitale și uzine au fost distruse, la fel ca instalații energetice esențiale și kilometri de șosele, de căi ferate și porturi maritime. Inevitabil, profunda tragedie umană este și o uriașă oportunitate economică.”

Anul acesta, JP Morgan și Zelenski au semnat un protocol în care este stipulat că Morgan va ajuta Ukraina la reconstrucție.

SABOTAJE ÎN PATRIA SABOTORILOR

Barajul hidrocentralei de la Nova Kahovka, pe Nipru, a fost aruncat în aer. A fost sabotat! Cui folosește? Părțile se acuză reciproc. Aflați la Bratislava, liderii est-europeni ai NATO au arătat cu degetul direct spre Rusia. KWI, vajnicul purtător de cuvînt al Sleepi Joe a rostit cu subiect și predicat că Rusia a comis o crimă de răyboi și trebuie trasă la răspundere. Barajul avea 28 de guri de deversare, din care au fost avariate, inițial, 11. Ca să vă faceți o idee, Barajul de la Porțile de Fier 1, are 8 guri de deversare. Apoi, volumul uriaș de apă, mai mare cu 30% decît media anuală a lacului, volum datorat precipitațiilor abundente din primăvară și deschiderea vanelor din barajele din amonte, a rupt și celelalte zăgazuri de beton. Avalul barajului s-a transformat instantaneu în zonă de catastrofă iminentă. 80 de localități, de pe ambele maluri ale Niprului cu peste 40 de mii de locuitori au fost puși în pericol. Viitura a ajuns pînă la Herson. 180 de tone de ulei de transformator au ajuns în rîu. Alte 300 de tone sînt în pericol de deversare. O distrugere de proporții biblice numai bună de reconstruit după terminarea războiului. Un Plan Marshall pentru reconstrucția Ukrainei va prevede și multe CADOURI edilitare…

Ukrainenii, acompaniați de liderii UE, NATO, SUA, strigă din toți rărunchii că este încă o dovadă a terorismului rus și cer deportarea poporului rus pe Marte! Știu că vă veți supăra, veți construi invective smart și veți lipi etichete curbubeite pe ce voi scrie acum, dar puțin îmi pasă de vociferările voastre, atîta timp cît nu gîndiți cu capul vostru! Am prieteni, foști militari de carieră cu stagii în teatrele de operații care nu pot renunța la reflex și se plasează fără să gîndească, mereu în aceeași parte. De aceea, nu am nici o îndoială că distrugerea Barajului Kahovka va fi, alături de povestea de la Bucha și de distrugerea North Stream, una dintre marile crime de război puse în spatele Rusiei.

OK! Se știa de aproape un an de planul ukrainenilor de a arunca în aer barajul Kahovka. Pe 9 noiembrie 2022 scriam un text extrem de virulent la adresa rușilor prin care îi acuzam de faptul că întreaga agitație politică din Herson nu a contat, trupele lui Șoigu retrăgîndu-se mișelește în stînga Nistrului. Capitala Oblastului Herson a fost singurul mare oraș pe care rușii l-au ocupat fără să tragă un foc de armă. Practic, Hersonul s-a bucurat realmente să reintre sub administrație rusă, iar referendumul pentru independență și alipirea la Rusia a decurs fără probleme. În aceste condiții, retragerea trupelor ruse la est de Nipru mi s-a părut o trădare. Abia după ce am scris și publicat am fost capabil să ascult pe cineva, din Herson, care mi-a explicat ca la prost că cei 6000 de parașutiști au fost retrași tactic. Dacă ukrainenii aruncă în aer barajul de la Kahovka, estul oblastului Herson va fi inundat, iar parașutiștii vor rămîne captivi, fără posibilitatea de aprovizionare. Am ripostat: cine este atît de nebun să arunce barajul în aer?

Să nu uităm că înainte de 1989, școala specială de instruire a sabotorilor temutului SPETZNAZ se afla în Ukraina. Ukraina era Patria Sabotorilor Spetznaz! Mii de sabotori erau instruiți aici, apoi fiind încadrați în diferite subunități de cercetare/diversiune, în detașamente SPETZNAZ, sau, cei mai prezentabili, în diferite ambasade, consulate și misiuni diplomatice sovietice din Occident. Obiceiurile bune nu se pierd. Se transformă. Și se tranzacționează! Așadar, cine e atît de nebun să arunce în aer barajul? Cel ce e atît de dement să pună în scenă o uriașă înscenare, la Bucha, sau să distrucă conducta submarină care alimenta cu gaz Germania. Sigur, ieri, în Districtul Kupyansky, din Regiunea Harkov, sabotorii au aruncat în aer și conducta care transporta amoniac, din Rusia către Uniunea Europeană. Exportul rusesc de amoniac este parte a acordului de export cereale. Știți, cel cu DACĂ NU EXPORTĂM NOI (4% din totalul exportului global!) PLANETA VA MURI DE FOAME… Atenție sporită, zic, pe conducta de gaz care alimentează Ungaria, singura țară din UE care importă gaz rusesc prin Ukraina și, în același timp, nu acceptă spectacolul prost al Kievului, s-ar putea să crape la un moment dat… sigur, sînt convins că rușii vor fi autorii!

În ultimele șase luni, de la retragerea pe malul stîng al Niprului, armata rusă a creat o linie de apărare extrem de puternică de-a lungul fluviului. Sînt tranșee și cazemate din beton, cîmpuri de mine, depozite de muniții și materiale etc. Plus, cîteva mii de soldați care nu seamănă deloc cu ce ați văzut la televiziunile noastre sau pe net. Această forță, dotată cu artilerie grea și ușoară, tancuri T-72 modernizate etc aștepta contraofensiva ukraineană promisă încă de anul trecut, cu multe tăierio de panglică și conferințe de presă pregătitoare. Acuma, vă imaginați că după ce a construit această linie de apărare, rușii se îmbată de tot și își îneacă toată munca? RUȘILOR L-A FOST FRICĂ DE AMPLOAREA CONTRAOFENSIVEI, spune o voce pițigăiată din propaganda apropiată Kievului. Atît de frică, încît au preferat să se înece ca la Potop decît să vadă ochii răzbunători ai ukraineanului antrenat de NATO. E un non-sens! O prostie! Și dacă judecați cu propriul cap, îmi veți da dreptate. Viitura de la barajul Kahovka a înecat fortărețele rusești și a scufundat la trei/patru metri sub apă cîmpurile de mine. Ideal pentru trupele de desant anfibiu să debarce acum în stînga Nistrului! Contraofensiva a început!

Sigur, chiar înainte de acest moment Kahovka, impresia lăsată de evoluția evenimentelor din ultimul an și jumătate, este că CINEVA își dorește un accident nuclear la Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa. Golirea lacului de acumulare poate avea repercursiuni asupra sistemului de răcire al centralei. Însă, potrivit unor informații alternative, sistemul de răcire al centralei nucleare este prevăzut cu două bazine independente de lacul Kahovka, care funcționează chiar dacă nivelul lacului scade cu 12 metri! Centrala de la Zaporojie a fost preluată încă din primele zile de ruși și branșată la sistemul energetic al Rusiei, astfel că reactoarele 5 și 6 alimentează Donețk, Lugansk, Crimeea și Belgorod, acolo unde gherile rusești anti-ruse fac un joc destul de complicat, sub steag fals, dar extrem de bine finanțat și echipat de serviciile occidentale. Un fel de ISIS în miniatură… Sute de tiruri de artilerie și rachete au fost trase asupra centralei nucleare, toate fiind puse pe seama trupelor ruse, extrem de plictisite de acest război și hotărîte să joace o RULETĂ RUSEASCĂ cu centrala nucleară. Greu de crezut!

Cum la fel de greu de crezut este că după ce invadează Ukraina pentru diverse motive, inclusiv cel de blocare a furnizării de apă către Crimeea (80% din apa Crimeei provine din Lacul Kahovka prin Canalul Crimeei de Nord), Rusia hotărăște că e cazul să se sinucidă în direct în fața familiei și să arunce în aer barajul rezervorului de apă pentru care a  declanșat războiul. ȘI pentru care a declanșat… Sigur, surse alternative spun că există și o aducțiune alternativă construită recent, în amonte de Rezervorul Kahovka. Totuși, războiul apei, faza pe Ukraina, a provocat mii de morți. Cîți anume nu vom ști niciodată! Ukrainanii mint natural, rușii idem! În fiecare zi, însă, tabăra ukraineană transmite mass-media o statistică extrem de gustată în tabăra iubitorilor de Slava: un contor al rușilor uciși de brava armată ukraineană antrenată la standarde NATO de Occidentul colectiv (nu costeliv, nu e cazul!). Numai că, dacă vă uitați atent, dincolo de urale și paharele de șampanie închinate în cinstea apărătorilor democrației și universului liberal european, veți vedea că în fiecare zi 1000 de ruși trec Stix-ul, ceea ce nu se întîmpla nici în timpul funcționării mașinăriei de tocat carne de la Bahmut/Artemovsk! Din nou, CINEVA MINTE! Și cu atîtea basme și minciuni aruncate în spațiul public, e mare nevoie de psihiatru nu de F16…

Prigojin anunţă “o revoluţie”!

BMTF, 24 mai – Gigantul energetic Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, a anunţat marţi că în 2022 profitul său net a scăzut cu peste 40%, pînă la 1.266 miliarde ruble (15,77 miliarde dolari), de la 2.093 miliarde ruble în 2021. Pe de altă parte, șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, cel care a cucerit oraşul Bahmut după 224 de zile de lupte sîngeroase, deschizînd un capitol nou în angrenarea PMC-urilo în război, a făcut o declarație suprinzătoare în cadrul unui interviu cu fostul activist prorus de la Harko, Constantin Dolgov, spunînd că „Ukraina are una dintre cele mai puternice armate din lume”.

„Suntem într-o asemenea condiţie încât am putea pierde Rusia – aceasta este principala problemă… Trebuie să impunem legea marţială”: Evgeni Prigozhin, fondatorul grupului de mercenari Wagner, a declarat pe canalul de Telegram. Potrivit lui Evgheni Viktorovici, Rusia s-ar putea confrunta cu o revoluţie similară cu cea din 1917 şi ar putea pierde războiul. Ukraina pregăteşte o contraofensivă menită să împingă trupele ruse înapoi la graniţele sale de dinainte de 2014, cînd Rusia a anexat Crimeea, a spus Prigojin. Ukraina va încerca să încercuiască Bahmut şi să atace Crimeea, a adăugat el. „Cel mai probabil, acest scenariu nu va fi bun pentru Rusia, aşa că trebuie să ne pregătim pentru un război dificil”, a spus el, într-un interviu postat pe canalul său Telegram. El a spus că porecla „bucătarul lui Putin” este o prostie, pentru că nu poate găti, dar „măcelarul lui Putin” ar putea fi o poreclă mai potrivită. Potrivit lui Prigojin, elita rusă şi-a protejat copiii, în timp ce copiii ruşilor de rînd au murit pe front, situaţie care ar putea stîrni tulburări în Rusia. Dacă ruşii obişnuiţi şi-ar continua să-şi ducă copiii înapoi în sicrie de zinc, în timp ce copiii elitei fac plajă în străinătate, Rusia s-ar confrunta cu tulburări similare cu cele de la revoluţiile din 1917.

Evgheni Prigojin, a declarat că forţa sa militară a pierdut peste 20.000 de luptători, în lunga bătălie pentru Bahmut. În oraşul Doneţk au murit aproximativ 20% din cei 50.000 de prizonieri ruşi pe care îi recrutase pentru a lupta. Acest lucru a fost anunţat în timpul interviului cu Konstantin Dolgov, strateg politic pro-Kremlin. Prigojin a mai susţinut că armata rusă a ucis civili în timpul războiului, ceea ce Moscova a negat în repetate rînduri, potrivit Mediafax.

Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a mai spus că oamenii săi sînt cei mai puternici luptători, dar a recunoscut că armata ukraineană a dus, de asemenea, o luptă aprigă, în special în Bakhmut, transmite CNN preluat de news.ro. „Acum pot judeca conform propriei mele experienţe, ştiu cum luptă diferite ţări […] astăzi PMC Wagner este cea mai bună armată din lume, iar, după ea, desigur, trebuie să spun că ar trebui să fie armata rusă pentru a fi corect din punct de vedere politic, dar cred că ukrainenii sînt astăzi una dintre cele mai puternice armate din lume”, a declarat Prigojin, marţi, în interviul cu Konstantin Dolgov.

Mercenarii „Wagner” nu vor participa la luptele împotriva rebelilor ruși din „Corpul de voluntari ruși” și legiunea „Libertate Rusiei”, care au intrat pe teritoriul regiunii Belgorod. Declarația a fost făcută de Evgheni Prigojin și a fost publicată de serviciul său de presă.

O LUPTĂ PENTRU PACE

BMTF, 23 mai – Statele Uniunii Europene au furnizat Ukrainei 220.000 proiectile de artilerie şi 1.300 rachete, conform unui plan convenit de miniştri în luna martie, pentru a ajuta Kievul să lupte împotriva invaziei ruse, a declarat, marţi, înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, citat de Reuters.

Josep Borrell a precizat că statele UE au furnizat şi 1.300 rachete, conform planului, şi sînt pe cale de a livra un milion de elemente de muniţie în interval de un an, chiar dacă unele state UE au evitat să sprijine acest obiectiv ca fiind fezabil. „Următoarele zile, săptămîni şi luni vor fi decisive din punct de vedere strategic pentru războiul din Ukraina”, a declarat Borrell, anunţînd aceste date la finalul unei reuniuni a miniştrilor apărării din UE, desfăşurate la Bruxelles. Guvernele UE au convenit planul de livrare a muniţiei în martie, după ce Kievul a avertizat că are nevoie disperată de proiectile de artilerie, în contextul în care invazia rusă a degenerat într-un război de uzură, fiind folosite mii de proiectile în fiecare zi, cu o rată de tragere de 3 la 1 în favoarea Rusiei.

Planul UE – în valoare de cel puţin două miliarde de euro, este alcătuit din trei elemente – toate legate de stimulente financiare. Primele două elemente oferă o rambursare parţială pentru armele şi muniţia trimise Ukrainei, prin utilizarea unui fond intitulat Facilitatea Europeană pentru Pace. Este pentru prima dată câînd UE s-a implicat în finanţarea procurării comune de muniţie, la scară largă şi reflectă modul în care UE a devenit mai implicată în probleme militare, de cînd forţele ruse au intrat în Ukraina, în februarie 2022.

Primul element al planului încurajează statele membre să trimită muniţie din stocuri, al doilea oferă stimulente pentru state să plaseze comenzi comune pentru muniţie, iar al treilea se concentrează asupra sprijinirii companiilor de armament să îşi amplifice capacităţile de producţie.

Cele 220.000 de proiectile de artilerie au fost furnizate în temeiul primei părţi a planului, a spus Borrell. Primele contracte de achiziţie comună, în temeiul părţii a doua a planului, ar urma să fie semnate în vară, potrivit unor oficiali.

FOARTE INTERESANT! EXISTĂ O GHERILĂ RUSĂ ANTI-REGIM?

BMTF, 4 mai – Atacul cu drone împotriva Kremlinului, de noaptea trecută, pare a fi semnalul de începere a contraofensivei promise de Ukraina. Unele surse spun că 80.000 de combatanţi ukraineni, înarmaţi cu armament şi tehnică furnizate de statele occidentale – 54 la număr! , în special Statele Unite, au declanşat contraatacuri la sud-vest de Artemovsk – în coasta wagneriţilor lui Prigojin! -, la Zaporojie şi în Herson. Operaţiunile militare, susţinute de tiruri intense de artilerie, au fost dublate de atacurile cu drone asupra unei rafinării de pe teritoriul Rusiei şi a unui depozit de carburant din Crimeea. Surse ruse spun că au detectat o intensificare bruscă a activităţii grupărilor internaţionale de la Oceakov (Regiunea Nikolaev) şi Odessa, de unde sînt operate dronele aeriene şi subacvatice care atacă Crimeea şi Regiunea Herson.

După declaraţiile bîlbîite survenite imadiat după atacarea Kremlinului, în care SBU îşi recunoaşte implicarea, apoi furia partenerilor americani şi apoi, negările din partea Preşedinţiei de la Kiev, televiziunea de stat finlandeză a anunţat că programul preşedintelui Zelensky la Helsinky va fi prelungit, fără să ofere detalii. Ulterior, Olanda a anunţat că liderul de la Kiev a zburat în Ţara lalelelor, unde va ţine un discurs la Haga. Apoi, va poposi la Berlin. Surse americane spun că în acest timp, Ukraina negociază cu Rusia întoarcerea lui Zelensky în ţară, în siguranţă! Greu de spus, mai ales după declaraţiile fostului preşedinte Medvedev, potrivit căruia Moscova îl vrea mort pe Volodimir care nu mai este necesar “nici măcar pentru semnarae actului de capitulare necondiţionată a Ukrainei”.

Între timp, mass-media oficială încearcă să acrediteze ideea că: sau ruşii şi-au lansat dronele să mimeze o tentativă de asasinat la adresa lui Vladimir Putin (cam neortodocşi ruşii ăştia care-şi sabotează Podul Kerci, îşi aruncă în aer conductele de sub Marea Baltică şi îşi asasinează preşedintele!) pentru a căuta un pretext de extindere a conflictului. Logica acestei afirmaţii este pe tobogan! De ce ar avea nevoie de motive suplimentare, legate de “asasinarea” lui Putin?; a doua teorie vizează grupările de opoziţie din Rusia care au trecut la acţiune şi luptă de partea Occidentului pentru neutralizarea liderului de la Kremlin. O informaţie fulminantă vine în sprijinul acestei teorii!

Pe 1 mai 2023, miliardarul ruso-evreu și lider al „Forțelor Democrate Ruse”, Mihail Hodorkovski, cu sediul la Londra, a publicat o declarație majoră, „angajamentul față de principiile de bază”, pentru operațiunile opoziției ruse în exil împotriva guvernului rus, precum și pentru o înțelegere post-război/post-schimbare de regim în Rusia. Aceste principii sînt: 1 — Rusia trebuie să se retragă imediat din toate teritoriile ukrainene de drept, criminalii de război, acuzați de CPI, să fie predați Curților Internaționale, iar „victimele agresiunii” să primească despăgubiri; 2 — Pentru Opoziţia Rusă, regimul lui Putin este ilegitim și criminal, de aceea trebuie înlăturat; 3 — Politica imperialistă rusă este inacceptabilă, atît în interiorul țării, cît și în afara acesteia; 4 — Prizonierii politici și prizonierii de război (PoW) trebuie eliberați, precum și „copiii ukraineni răpiți trebuie returnați în Ukraina”; 5 — Solidaritatea cu rușii implicați în activități anti-război și anti-Putin; 6 — Toți semnatarii Declarației trebuie „să împărtășească valorile societății democratice și ale cooperării respectuoase, să recunoască drepturile și libertățile omului, precum și principiile diversității și egalității și să nu accepte discriminarea”; 7 — Facțiunea de opoziție rusă „Forțele Democratice Ruse” este de acord că urmăreşte: Sfîrșitul agresiunii împotriva Ukrainei și „stabilirea unei Rusii libere, guvernate de legi, bazate pe principiile federalismului”.

Declarația a fost semnată public la Berlin de către 17 grupuri de opoziție din diaspora rusă și 98 de activiști diferiți, în mare parte social-liberali/social-democraţi, de centru-stînga, la 30 aprilie 2023. Printre semnatarii declarației s-a numărat și social-democratul din Ukraina, Ilya Ponomarev, cunoscut în ultima vreme pentru că este legat de așa-numita „Declarație Irpin”.

Foarte interesant este că această Declaraţie a Opoziţiei Ruse în Exil se suprapune peste cea a austriacului Gunther Fehlinger, membru în Austrian Atlantic Council – Austrian Committee for NATO, care vorbea zilele trecute, cu subiect şi predicat, despre împărţirea Rusiei. Evident, după ce va fi învinsă în urma unui conflict… Treptele propuse sînt foarte clare: după ce va fi declarată drept stat terorist, Rusia să fie suspendată din ONU, relațiile diplomatice cu Rusia încheiate și, în schimb, să fie recunoscute 36 de state independente născute din Federația Rusă pe baza principiului autodeterminării popoarelor, stabilit în Acordul de la Munchen, din 1938, înțelegerea care a permis Germaniei Naziste să anexeze Regiunea Sudetă care aparținea Cehoslovaciei. Regiunea Sudetă era situată în zona de graniță a Cehoslovaciei și era locuită în principal de etnici germani. Acordul a fost semnat, atunci, de Germania Nazistă, de Franța, Marea Britanie și Italia. Astăzi, organizații internaționale precum OSCE, Consiliul Europei, UE vor lua parte la o misiune sub egida ONU pentru consolidarea formării statelor respective în Rusia. Istoric vorbind, așa cum argumentează autorul său, aşa ceva s-a mai petrecut în istorie, adică împărțirea teritoriului unui fost imperiu, învins pe cîmpul de luptă, în mai multe bucăți pe care le-au tranzacționat între ei învingătorii momentului!

Este posibil ca această facţiune în exil să comită sabotaje pe teritoriul Rusiei şi Ukraina împreună cu aliaţii săi să nu aibă nici o implicare? Vom afla! Cert este că războiul din Ukraina intră într-o nouă etapă!

LUMEA DE DUPĂ WAGNER

Compania Militară Privată Wagner, deţinută de Evgheni Prigojin, este pe punctul de a învinge categoric forţele militare ukrainene la Artemovsk (Bahmut). Sînt 15.000 de mercenari care luptă sub steagul lui Prigojin în confruntare directă, casă cu casă, stradă cu stradă, cu 18.000 de militari ukraineni ai armatei naţionale regulate! Dincolo de partizanatul firesc pe care fiecare individ sau observator îl au în legătură cu conflictul din Ukraina, este pentru prima dată, în războaiele de generație a 5-a, cînd o armată de mercenari învinge o armată națională regulată, într-un război convențional! Este un semnal care nu trebuie ignorat! Wagner luptă pe cont propriu la Bahmut, conform negocierilor între Prigojin şi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu. Iar mesajul transmis de această bătălie, este că mercenarii luptă acum în prima linie, nu se află doar în postura de sprijin şi auxiliari, aşa cum am fost obişnuiţi în Iraq şi Afghanistan.

O victorie 100% Wagner la Bahmut va repoziţiona Companiile Militare Private în dinamica războiului actual şi cele ce vor urma. O informaţie publicată de presa românească spune că o a doua companie de mercenari rusă îşi va face apariţia pe front. Mai puternică şi mai bogată decît Wagner. Iar o altă informaţie publicată pe Telegram atrage atenţia că liderul nord-coreean, Kim-Jong Un şi-a exprimat disponibilitatea de a înfiinţa în Rusia un PMC încadrat cu… 500.000 de mercenari nord-coreeni, gata să intre în luptă pe frontul din Ukraina!

Să ne amintim că securitatea comunităţilor occidentale, companiilor şi ong-urilor care derulau totalul programelor de asistenţă pentru Afghanistan, depindea în proporţie de 100% de companiile private de securitate care oprerau, la un moment dat, în Afghanistan, cu peste 100.000 de angajaţi! Un raport al BAPSC, Asociaţia Britanică a Companiilor Private de Securitate, arăta că în primele 9 luni după anunţul preşedintelui Barack Obama de retragere a trupelor americane în 2014, numărul contractorilor de securitate din Afghanistan a crescut cu… 236%, de la 3184 la 10.712. Potrivit unui raport al unei Comisii de investigare a Congresului Statelor Unite, la începutul anului 2011, contractorii privaţi reprezentau între 22% şi 30% din forţele americane dislocate în Afghanistan. Potrivit BAPSC, ArmorGroup, una dintre cele mai mari firme private de securitate britanice, deţinea în Afghanistan peste 1500 de angajaţi care lucrau pentru guverne, ong-uri sau entităţi comerciale. Între 500 şi 700 de contractori britanici lucrau în Afghanistan, în special ca gărzi de corp sau la protecţia incintelor. Cei mai mulţi contractori erau din SUA şi Marea Britanie, aproximativ 30.000 de angajaţi în 52 de companii private de securitate. Existau, însă, şi multe companii neînregistrate, mai mici, 22 numai în Provincia Kandahar!

Am afirmat-o de nenumărate ori, personal cred că episodul armatelor naţionale este doar o mică paranteză în istoria militară a armatelor private, iar Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate, iar această Industrie de Securitate Privată este structura cea mai pregătită să ofere baza securităţii noilor entităţi ce se vor creea! Care este impactul asupra relaţiilor internaţionale?

Am scris, destul de succint, recunosc, în lucrarea „TARGET – Operaţiuni militare externe în combaterea terorismului”, apărută în 2010 la Editura Banatului Montan, sub egida Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate (ARSS), că în condiţiile în care numeroşi combatanţi nu au statut de beligeranţi, ci acela de actori non-statali, ONU poate angaja actori non-statali, în speţă companii militare private, să poarte războaie cu actorii non-statali, în speţă grupările teroriste, în acest fel rezolvîndu-se problemele juridice pe care le ridică folosirea forţei unei coaliţii de state împotriva unor grupări non-statale! PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva! Deşi CPS au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi, sute de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări. Pînă la declanşarea Operaţiunii Militare Speciale din Ukraina, în februarie 2022, Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict. Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC.

Evident că, odată cu riscurile şi avantajele comerciale, au apărut şi consecinţele: în 2011, pentru prima dată în istorie, companiile americane de securitate au raportat mai multe pierderi de efective decît militarii americani din US Army, în Afganistan! Nici o lege nu-i obligă pe contractorii privaţi să raporteze public decesele angajaţilor lor şi, adesea, nici nu o fac! În timp ce Armata Americană anunţă decesele fiecărui militar, nominal, companiile private nu informează decît familiile mercenarilor. Externalizarea locurilor de muncă militare, cu grad ridicat de risc, reprezintă, de fapt, privatizarea sacrificiului suprem! Compania rusească Wagner percepe această datorie în stil propriu. Plata unui mercenar este de 1000 USD/lună, cu mult mai mică decît a confraţilor din companiile occidentale, dar de trei ori mai mare decît o soldă din armata regulată rusă. Trupurile mercenarilor sînt îngropate într-un cimitir îngrijit exemplar, familiile acestora beneficiază de o rentă pe viaţă, iar un mercenar care prinde în serviciu permanent 10 ani (şi sînt destui! Foşti militari, veterani în războaiele din Cecenia şi Syria, cu lupte la activ în Lybia şi alte zone din Africa şi Asia) primeşte o decoraţie simbol a companiei, care cîntăreşte 48 de grame de aur pur! În războiul de astăzi, tot ruseşte este tranşată şi prezenţa companiei pe front, la Bahmut: Kremlinul l-a sprijinit pe Prigojin să facă avere, acum Prigojin îşi pune la dispoziţie forţele pentru interesul cauzei!

Se pune întrebarea firească: sînt PMC-urile mai rentabile decît forţele armate regulate? Datele privind rentabilitatea acestora nu sînt concludente. Angajaţii PMC „costă” destul de mult; salariile standard variază între 400 şi 1000 de dolari pe zi. Cei care susţin că PMC sînt mai rentabile decît armatele permanente se bazează de obicei pe următoarele argumente: – PMC pot angaja persoane care sînt adesea mult mai prost plătite; – guvernele nu sînt nevoite să ofere CMP beneficii ascunse, cum ar fi pensiile, îngrijiri medicale, condiţii de trai etc., deoarece acestea sînt de obicei incluse în contract; – PMC oferă posibilitatea creşterii rapide a forţei militare fără costurile implicate de întreţinerea pe termen lung a capacităţii militare; şi prin faptul că îndeplinesc misiuni necombative esenţiale, CMP dau forţelor armate posibilitatea de a se concentra pe misiunile de bază. Pe de altă parte trebuie luate în considerare şi următoarele argumente: – angajaţii PMC sînt, adesea, instruiţi pe spezele statului, ca membri ai armatelor naţionale; cînd pleacă la posturi mai bine plătite din sectorul privat, această pregătire este, de fapt, o subsidiere a operaţiunilor PMC; – practicile curente de subcontractare, în care un contract trece pe la mai multe firme diferite, poate reduce substanţial eficienţa sau duce chiar la pierderi.

Prima firmă militară privată a apărut în 1989. Cu sediul în Angola, creată de foste comandouri sud-africane, Executive Outcomes propunea statelor africane ameninţate de rebeli, operaţiuni militare „la cheie” de contrainsurecţie. În anii ’90, în SUA a apărut Military Professional Resources Inc. La început, aceasta şi-a vîndut serviciile ţărilor din fostul bloc sovietic, nevoite, înainte de a adera la NATO, să-şi reformeze armatele pentru a răspunde cerinţelor. În acea perioadă, misiunile încredinţate contractorilor privaţi ţineau mai mult de logistică. În perioada primului război din Golf, în 1991, raportul era de un civil „contractat” la 100 de militari americani. Dar, odată cu cu declanşarea conflictului din Iraq, în 2003, raportul a ajuns de 1 la 10.

Dincolo de partizanatul firesc pe care fiecare individ sau observator îl au în legătură cu conflictul din Ukraina, țin să scot în evidență un fapt: în bătălia pentru Artemovsk (Bahmut), este pentru prima dată, în războaiele de generație a 5-a, cînd o armată de mercenari învinge o armată națională regulată, într-un război convențional. Este un semnal care nu trebuie ignorat! Privatizarea războaielor se dovedeşte a fi o activitate extrem de profitabilă, cifra de afaceri ajungînd la circa 170 de miliarde de euro pe anul 2009, scrie ziarul Adevărul. Numărul acestora creşte de la an la an, la nivel mondial, aceste „armate particulare” numărînd peste un milion de persoane, potrivit sursei deja citate! Sumele care merg spre PMC-uri acum, după un an de război în Ukraina sînt, cu siguranţă, considerabile. Ele vor creşte odată cu “maturizarea” conflictului. Dar, e interesantă această răsturnare a cărei protagonişti sînt mercenarii Wagner, “muzicienii lui Prigojin”, şi consecinţele lumii de după!

RAŢIUNEA ŞI DUBLA MĂSURĂ

Războiul din Ukraina a intrat în cel de-al doilea an de existenţă. A intrat într-o logică a lui, într-o normalitate a lui. Unii spun că războaiele ajung să trăiască şi să se dezvolte, precum un organism viu, independent de voinţa cratorilor lor, sigur, hrănindu-se cu emoţii şi statistici, ultimele amintite îmbuibate de emoţii.

Pentru că, atunci cînd vorbim despre război, vorbim despre statistică, pentru că războiul, în sine, este o imensă maşinărie a morţii, la scară industrială. Şi vorbim despre emoţii! Dacă moare un om, este o dramă, dacă mor 10 este o tragedie, sînt emoţii, dar dacă mor 100, este statistică! Emoţiile ajung să se topească în statistici. În război mor mii, zeci de mii de oameni. Este o statisstică formată din tot atîtea drame. Ajung să cred că noi, oamenii sîntem o specie care se hrăneşte cu drame şi tragedii. Cu suferinţă! În special, cu suferinţa celui de lîngă noi!

De aceea, mă deranjează enorm dubla măsură, atunci cînd vorbim despre război. Dramele Ukrainei nu sînt altfel decît dramele Syriei, ale fostei Yugoslavii, ale Caucazului, Palestinei, Lybiei, Yemenului, Iraq-ului, Afghanistanului, ale Sahelului, ale Somaliei sau Congo-ului. Plînsetul unora nu este mai plîns şi lacrima nu este mai lacrimă. Durerea aceea de suflet, care devine fizică şi schimonoseşte trupurile, este la fel, peste tot! Mamele îşi plîng la fel fiii, soţiile, soţii, surorile, fraţii sau copiii îşi plăng părinţii.

De aceea, noi, corespondenţii avem obligaţia să spunem adevărul. Ca o paranteză: cred că la intrarea în profesia de jurnalist, fiecare aspirant ar trebui să depună un jurămînt de credinţă – la fel ca medicii! -, să spună adevărul şi numai adevărul, indiferent de consecinţe. Şi ar rebui să îl avem ca patron spiritual pe Apostolul Toma, necredinciosul, cel care a pipăit rănile Mîntuitorului şi a rostit: Cred, Doamne! Sigur, adevărul nostru este unul personal, îngust, limitat la mijloacele noastre de percepţie, un adevăr tactic. Dar, dacă eu spun adevărul, tu spui adevărul, el spune adevărul, noi spunem adevărul, din multiplele noastre adevăruri tactice putem întrezări un adevăr strategic, care se conturează la un moment dat! Şi el capătă contur, din păcate, doar eliminînd emoţiile, care întunecă raţiunea!

Singura, raţiunea este cea care poate să oprească dezvoltarea ulterioară a acestui monstru care, aşa cum spuneam, creşte şi se dezvoltă, la un moment dat, independent de voinţa creatorilor lui! Raţiune care astăzi sau este pe patul de moarte, sau e în moarte clinică, sau a murit deja. Hei, tu, raţiune, dă-ne măcar un semn! Mişcă un scaun. Sparge un bec. Aprinde o lumînare, undeva, într-o fereastră mică, semn că te aşteptăm. Sau, poate că raţiunea noastră se află mahmură, undeva pe sub o masă de cîrciumă , făcută muci de dubla-măsură, cea pe care o urăsc din toţi porii. Şi o urăsc pentru aroganţa de a ne crede proşti pe toţi. Prostia de masă! De exemplu, atunci cînd vorbeşte despre PACE (poveştile alea cu DEMOCRAŢIE, LIBERTATE, DREPTURILE OMULUI, EGALITATE DE ŞANSE, LEGI, JUSTIŢIE SOCIALĂ s-au epuizat!). Pacea e de două feluri. Bună şi rea. “Ar putea părea paradoxal, dar sprijinul militar pentru Ukraina este cel mai rapid mod spre pace”, a afirmat Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat agenţiei de presă DPA, potrivit publicaţiei Die Zeit. 54 de state, care sprijină militar Ukraina au înţeles că acesta este drumul spre pace, că bombele Democraţiei sînt bune, doar bombele Estului sînt rele! Washingtonul consideră că toate ţările trebuie să respecte sancţiunile pe care Statele Unite le-au impus Rusiei, a transmis şi secretarul american de stat Antony Blinken, în timpul unei vizite oficiale în Kazahstan. Şi a continuat cu paradoxul dublei măsuri: “Ceea ce pot spune este că am avertizat foarte clar China asupra implicaţiilor şi consecinţelor de a da curs furnizării acestui sprijin” letal pentru Moscova, potrivit EFE. Reiau: adică, obuzele mele de artilerie aduc pacea, cele ruseşti şi chinezeşti sprijină doar războiul! Mare aroganţă din partea emitenţilor şi susţinătorilor dublei măsuri… de fapt, nu mă mir! Sînt aceeaşi care-şi imaginează că acţiunile umane au efect la nivel planetar şi climatologic. Cei care doresc impunerea unei fantezii! Aroganţa acestora e o boală, o epidemie care-mi pare tot mai agresivă şi promovată cu tot mai mult tupeu. Un fel de creştinism de rit nou impus cu sabia unor conchistadori ai mediului şi ai dublei măsuri. Asa se întîmplă cînd uiţi cheia de la ospiciu pe scăunelul cu ziar de la poarta de intrare…

Raţiunea, care a guvernat relaţiile internaţionale e mahmură. Cel puţin! Aş zice că boleşte, are greţuri de nu-i ajută nici zeama de varză şi nu suferă lumina aprinsă. Altfel nu-mi explic cum de un an, în afară de Erdogan (care nu pune gura pe alcool de teama lui Allah!), nu există un turneu diplomatic de mediere a păcii. Din 1945 nu s-a mai pomenit un astfel de lucru! Pot să înţeleg că propagandiştii aroganţi ai războiului, cei care şi-au tăiat măsura degetului mare (Ionesie…!) şi promovează o propagandă fără limite, au transformat Rusia în Al Treilea Reich, pe Vladimir Putin în Hitler, Opeaţiunea Specială (SpecOps sau Special Operation parcă sună mai… democratic, mai Cool, mai acceprabil, nu?) din Donbas, în războiul de cucerire al întregii Europe democrate, paşnice şi libere… Isteria e maximă, întreţinută de mass-media plătită de Guvern (e). Realitatea este că, în ciuda eforturilor Statelor Unite și ale NATO de a transforma conflictul din Ukraina în Al Treilea Război Mondial, acesta rămîne, pentru europeni, „pe lîngă casă”. Este evident că Statele Unite vor să poarte acest război pînă la ultimul ukrainean. Un război pe care Washingtonul îl prezintă ca pe o cruciadă globală, în stilul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aroganţii nu se sfiesc să treacă de la răul absolut reprezentat de Saddam sau Ghaddafi, la tartorul mondial Puțin. Nici nu vreau să mă gîndesc ce vor spune despre Xi! Dacă raţiunea s-ar trezi un minut din mahmureală ar putea vedea un lucru paradoxal remarcat în special în ţările africane şi cele din America de Sud, acolo unde exploatarea colonială europeană şi americană a atins paroxismul. Africanii, din Sahel pînă în Congo sau Somalia şi-au dat seama că războaiele nesfîrşite, unele de 20 de ani neîntrerupt – precum cel din Kiwu de Nord (Congo) acolo unde 600 de mercenari români se află interpuşi între congolezi şi gruparea M23! – sînt întreţinute de companii şi servicii americane, franceze, israeliene etc, toate dorind resursele subsolului. Protestele cu mii de participanţi de la Goma, sau din Brazilia furată electoral, unde se arborează drapelul Rusiei, nu sînt montate de KGB. Pur şi simplu, în conştiinţa aia puţină şi primară de oameni simpli, reprezentanţi ai speciei umane pe a treia planetă de la Soare, protestatarii au înţeles că Rusia se opune capitalismului sălbatic! Drapelul Rusiei a devenit un simbol al libertăţii celor oprimaţi! Nu e ironic? Nu pare de necrezut? Spuneţi voi, care aţi făcut mai multă şcoală decît africanul ăla împuţit şi nespălat de la Goma, spuneţi voi cum violau şi furau ruşii, cum au trimis în Gulag, exterminare, deportări, omul nou! Nou nouţ! Omul sovietic! Cel care astăzi reprezintă modelul luptei pentru libertate, tradiţii, cultură etc. Nu e paradoxal? Nu excesul de propagandă, dubla măsură, aroganţa îmbuibaţilor a născut această malformaţie paradoxală? Eu cred că da!

Mă întorc la Jens Stoltenberg: „Dacă dorim o soluție pașnică negociată a războiului din Ukraina, trebuie să furnizăm sprijin militar Ukrainei. Aceasta este singura cale.”„Armele sînt calea spre pace. Acest lucru poate suna paradoxal, însă singura modalitate de a ajunge la un acord negociat este de a-l convinge pe președintele Putin că nu va cîștiga pe cîmpul de luptă.” Armele Chinei date Rusiei prelungesc războiul. Armele SUA date Ukrainei aduc pacea. Orwell cu al său “1984” a fost pistol cu apă! Cuvinte aruncate pentru proşti! Pentru telespectatori care nu mai gîndesc cu capul propriu, ci cu cel al propagandiştilor de serviciu, susţinuţi de muţenia jurnaliştilor care nu-şi mai pun întrebări, nu mai au îndoilei. Nu ştiu dacă ticăloşia sau prostia sînt mai periculoase decît lipsa raţiunii şi dubla măsură. Ştiu, însă, că aroganţa e o boală care-i face pe oameni să nu mai perceapă dimensiunile reale ale propriei existenţe. Își imaginează că sînt atît de puternici, de înțelepți și de vizionari încît sînt mai presus de toți cei din jur. Și nu sînt! Îşi imaginează că automobilul cu benzină folosit modifică clima planetei. Şi nu o modifică! Aroganţa este o boală mintală. Oamenii ăștia nu sînt sănătoși. Sînt nebuni. Și nimic nu este mai periculos decît această nebunie. Priveşte la Ukraina! Priveşte la România!

CÎINII RĂZBOIULUI

Nu, nu este vorba despre celebrul film american, care a avut premiera pe 17 decembrie 1980, dar pe aproape! Filmul, ca orice producţie americană despre băieţii buni şi băieţii răi, este o poveste uimitoare despre manipulare politică și corupție, care urmărește un mercenar (cîștigător al premiului Oscar, Christopher Walken) care detronează un dictator corupt african pentru a plasa în locul său o “marionetă” a unei corporații puternice… Drăguţ, nu? În povestea noastră avem şi băieţi buni, şi băieţi răi, şi mercenari, şi corporaţii puternice, şi corupţie, şi manipulare, şi marionete! Lipsesc africanii, dar îi putem înlocui cu Europa de Est!

Marţi, 21 ebruarie a.c., Vladimir Putin şi Joe Biden şi-au mobilizat trupele şi susţinătorii. Cele două tabere, aflate în confruntare în Ukraina, nu se mai feresc şi nu se mai ascund după cuvinte. Războiul rece a dat în clocot şi ne va arde pe toţi! Este o confruntare directă între două mari puteri, Statele Unite – învingătorul autodeclarat după căderea Cortinei de Fier, şi Rusia – moştenitoarea Uniunii Sovietice care nu s-a împăcat niciodată cu statutul de putere de rangul doi. Alţii ar spune că este o confruntare între DEMOCRAŢIE şi AUTOCRAŢIE, dar DEMOCRAŢIA l-a înlocuit pe Iisus Hristos, în ultima sută de ani, şi prea multe crime s-au făcut în numele său! Tot marţi, China a declanşat procedurile pentru coagularea celei de-a treia căi de urmat. Vom asista, se pare, în următorii 5/10 ani la o confruntare directă între trei concepte filosofice şi de securitate: UNIPOLARISMUL (american), BIPOLARISMUL (rusesc) şi MULTIPOLARISMUL (confucianist chinezesc). Vorba rabinului: “va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va mai rămîne nici un om”!

Cele două discursuri au fost atent pregătite, pentru a mobiliza şi a motiva susţinătorii. Vladimir Vladimirovici Putin a vorbit într-o sală închisă, în faţa propriilor reprezentanţi, singurii, de altfel, pe care se poate baza Rusia în momentul de faţă. Sigur, pe plan internaţional, Rusia mai are o serie de prieteni şi aliaţi, dar “nefrecventabili”, cu care nu prea îţi dă mîna să te afişezi în public… La polul opus, Joseph Robinette Biden a transformat grădina Palatului Regal din Varşovia într-o tribună planetară, înconjurat de aliaţi, preşedinţi de state, şefi de guverne, militari şi populaţie civilă atent selectată. Mesajul vizual al preşedintelui american este unul al unităţii planetare, al libertăţii şi entuziasmului.

Dar, parafrazînd un banc, cel cu “dilema cîinelui”, din altă perspectivă, lucrurile se văd altfel!

Preşedintele rus a avertizat că Rusia îşi va continua războiul împotriva Ukrainei în timp ce preşedintele american a transmis că Occidentul va sprijini Kievul atît timp cît va fi nevoie. Practic, cei doi şefi de stat au dat startul la “jocurile foamei”, sezonul 2!

Şapte sînt cele mai importante enunţuri în discursul lui Putin, în opinia mea: 1) Frontul se va extinde în toate direcțiile; 2) Nu vor mai exista regrupări și abandon de teritorii. Coridorul terestru spre Crimeea este foarte important; 3) Occidentul a declanşat acest război; 4) Soldații din prima linie vor avea concediu, în condiţiile în care epuizarea pe front, după primul an de război, se simte în ambele tabere; 5) Se va crea un fond special pentru a ajuta cu toată grija necesară familiile soldaților morți, soldaților răniți și soldaților din prima linie care sînt în afara acțiunii din cauza rănilor grave – mesaj electoral; 6) Acest război nu este doar despre protejarea Donbassului și lupta împotriva nazismului. Acest război este pentru a proteja toată Rusia; 7) Modernizarea forțelor nucleare strategice ale Rusiei este practic finalizată. Modernizarea altor ramuri militare va fi accelerată!

La rîndul său, Joe Biden, a vorbit despre rezistenţa poporului ukrainean în faţa invaziei ruse, dar şi despre unitatea Alianţei Nord-Atlantice. Niciodată Ukraina nu va reprezenta o victorie a Rusiei, a mai spus liderul de la Casa Albă şi a dat asigurări că Occidentul nu complotează să atace Federaţia Rusă. Statele Unite, naţiunile europene nu caută să controleze sau să distrugă Rusia. Vestul nu a plănuit un atac asupra Rusiei, aşa cum a spus Vladimir Putin. Milioane de cetăţeni ruşi îşi doresc să trăiască în pace cu vecinii lor. Războiul nu este o necesitate, este o tragedie. Preşedintele Putin a ales să pornească acest război, iar prelungirea lui este alegerea personală a lui Vladimir Putin. Ar putea pune capăt războiului printr-un cuvînt. Şi e foarte simplu; pentru a opri acest război, nu trebuie decît ca Rusia să renunţe la atacarea Ukrainei. Însă dacă Ukraina renunţă la a mai lupta, se pierde ca şi naţiune.


Aşadar, SUA și Rusia și-au reconfirmat public poziția. Însă, de la Răsărit, China se pregăteşte să intre în joc, cu un plan de pace și o vizită a preşedintelui Xi, la Moscova.În proiecţia globală a viitorului deceniu, China reprezintă A TREIA CALE!

Ca o întărire a discursului preşedintelui Putin, în Rusia s-a propus extinderea granițelor operațiunii speciale pînă la… Odessa. Președintele Consiliului de Stat al Crimeei, Vladimir Konstantinov, a propus „extinderea granițelor” operațiunii speciale la Odessa. În opinia sa, aceasta va deveni o garanție a securității Crimeei. „Numai întoarcerea orașului-erou Odessa sub controlul Federației Ruse ne va oferi nouă, Crimeii, o garanție de securitate. Aceasta înseamnă că rachetele cu orice rază nu vor lovi teritoriul peninsulei”, a declarat Vladimir Konstantinov la postul de televiziune Crimeea 24. În timpul discursului rostit de Biden, 10 rachete GLSDB, cu o rază de acţiune de 150 de km, au lovit ţinte civile de pe teritoriul Republicii Populare Doneţk, nerecunoscută!


Celălalt pol de putere, China, a publicat tot marți conceptul unei inițiative de securitate globală. Textul a fost distribuit de agenția de presă Xinhua. Menținerea păcii și securității mondiale și promovarea dezvoltării și prosperității globale ar trebui să fie aspirația întregii comunități internaționale, se arată în document, în care se regăsesc șase puncte cheie: 1) necesitatea de a adera la viziunea unei securități comune, cuprinzătoare, cooperante și durabile, în special de a respecta și garanta securitatea fiecărei țări, de a promova cooperarea, de a asigura securitatea prin dialog politic și negocieri pașnice; 2) existenţa un angajament de a respecta suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor. Documentul prevede că toate țările – mari sau mici, puternice sau slabe, bogate sau sărace – sînt egale în comunitatea internațională. Suveranitatea lor și dreptul de a-și alege propriul sistem social și calea de dezvoltare trebuie respectate. Imixtiunea în afacerile lor interne este inacceptabilă; 3) necesitatea menținerii angajamentului de a respecta scopurile și principiile Cartei ONU. China face apel la toate țările să adere la multilateralism și să susțină sistemul internațional cu rolul central al ONU. Documentul prevede, de asemenea, că mentalitatea războiului rece, unilateralismul, confruntarea blocului și hegemonismul contrazic spiritul Cartei ONU și ar trebui respinse; 4) luarea în serios a preocupările legitime de securitate ale tuturor țărilor. Se subliniază faptul că securitatea unei țări nu ar trebui asigurată în detrimentul securității altora. Orice țară, în căutarea propriei securități, trebuie să țină seama de preocupările rezonabile în materie de securitate ale altor țări; 5) un angajament față de soluționarea pașnică a diferențelor și disputelor dintre țări prin dialog și consultare. După cum s-a arătat, războiul și sancțiunile nu sînt soluții fundamentale pentru dispute. Comunitatea internațională trebuie să sprijine toate eforturile de promovare a soluționării pașnice a crizelor și să încurajeze părțile aflate în conflict să consolideze încrederea, să soluționeze disputele și să consolideze securitatea prin dialog; 6) menținerea securității atît în direcțiile tradiționale, cît și în cele netradiționale. Se subliniază faptul că, în lumea modernă, amenințările tradiționale și netradiționale la adresa securității au devenit în mare parte interdependente. China invită toate țările să colaboreze pentru a soluționa disputele regionale și problemele globale, cum ar fi terorismul, schimbările climatice, securitatea cibernetică și biologică.

Dincolo de cuvinte, oamenii mor. Precum cei pe care i-am văzut marţi în staţia de autobuz de la Herson. Pentru ei, ultima staţie…

Au fost 8 sau 12 bubuituri pe care le-am auzit din piaţa centrală a Hersonului, pe care le-am identificat imediat ca fiind rachete Grad, datorită sunetului inconfundabil scos de acestea. Am urmat procedurile şi am ciulit bine urechile să identificăm alarma aeriană. Nu a fost nici o alarmă, iar cei cîţiva bătrîni care se aflau pe stradă la ora prînzului, păreau foarte liniştiţi. Am bănuit că este vorba de un atac al armatei ukrainene împotriva poziţiilor fortificate ale militarilor ruşi din regiune. Rachetele Grad sînt utile la aproximativ 20 de km distanţă. Ne-am urcat în maşină şi am demarat spre Nikolaev, dar la aproximativ 200 de metri de poziţia noastră, imaginea cu care ne-am întîlnit, după colţ, cum se spune, a fost incredibilă: în staţia de autobuz, circulaţia blocată, bucăţi mari de tablă aruncate în mijlocul drumului, bucăţi de metal pe carosabil o clădire distrusă de o explozie şi trupuri zăcînd pe caldarîm. Mai ales, trupuri. O piaţă alimentară a fost lovită de una sau mai multe dintre acele rachete pe care le auzisem cu cel mult 5 minute în urmă. Imaginile pe care le-am surprins nu pot fi postate pe nici o reţea de socializare, pe nici un site, dar le-am trimis în radio aproape instantaneu! Ce am reuşit să fotografiem a fost înainte de sosirea primei ambulanţe, cînd la faţa locului se aflau doar cîţiva militari, iar poliţia nu închisese încă accesul.

Primul instinct a fost să punem mîna pe telefon şi să comunicăm situaţia. Apoi, ne-am dat seama că acreditarea noastră în Ukraina atîrna de acest telefon. Condiţiile de acreditare sînt extrem de stricte şi te angajezi să difuzezi informaţia după ce Ministerul Apărării transmite un omunicat de presă. Deşi pare tentant, în război, breaking-news-ul se banalizează, într-un fel, şi respectarea regulilor impuse de beligeranţi sînt importante pentru acoperirea conflictului în ansamblul său.

Cel puţin 6 morţi şi 12 răniţi au fost în atacul cu rachete Grad de astăzi, de la Herson, din piaţa cu staţie. Ultima staţie, pentru cei surprinşi de rachete! În acelaşi atac, ruşii au lovit o zonă rezidenţială, infrastructura critică de energie electrică, o grădiniţă, un spital, garaje şi maşini.

Ironia face ca atacul, în care au fost ucişi civili, să se petreacă în timpul discursului preşedintelui rus Vladimir Putin, care mulţumea populaţiei civile din Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk, pentru stoicismul cu care rezistă ocupaţiei ukrainene şi pentru curajul de a-şi lua soarta în propriile mîini şi a promis că nu va mai dura mult pînă cînd aceste republici vor fi eliberate. Din cîte am putut vedea, Hersonul pare acum, un oraş pustiu, în comparaţie cu anul trecut înainte de ocupaţia rusă. Doar bătrîni şi persoane fără prea multe venituri am văzut pe stradă, marea majoritate a locuitorilor au plecat atunci cînd au avut ocazia, mai ales că armata rusă se află poziţionată strategic la cel mult 20 de km de oraş şi execută zilnic astfel de lovituri cu rachete, psihologice, în zone aglomerate.

În discursul său, foarte lung, de astăzi, preşedintele rus Vladimir Putin a promis că va ridica gradul de înzestrare al Forţelor Terestre cu armament de ultimă generaţie la cel puţin 91,3%, adică egal cu nivelul de dotare al forţelor de descurajare nucleară, anunţînd totodată şi suspendarea Rusiei din Tratatul de Neproliferare. Sigur, la nivelul discursului, lucrurile merg bine, însă, de pe front se vede altfel. Un singur exemplu: Evgheni Prigojin, fondatorul Grupului Wagner, cea mai cunoscută şi cea mai hulită companie militară privată din Rusia, se află într-o confruntare deschisă cu conducerea Ministerului Apărării de la Moscova şi acuză public birocraţia militară. Dacă acei învîrtitori de hîrtii nu ar fi fost inventaţi, astăzi am fi avut Bahmut-ul, spune Prigojin, într-o postare pe canalul său Telegram. Sigur, vom cuceri Bahmut-ul, dar în martie sau aprilie, mai spune Prigojin, care acuză faptul că unitatea sa de artilerie nu dispune de cantitatea de muniţie necesară susţinerii infanteriei pe frontul de est! E doar un exemplu, care vine de la un personaj puternic şi influent la Moscova. Probabil că mai pot fi descoperite cîteva zeci, care stau ascunse în tranşee, şi imaginea singopelor în aprovizionarea cu muniţie şi tehnică a trupelor ruse arată deja altfel decît cea clamată în discursuri. Asta nu înseamnă că armata rusă nu are capacitatea de a utiliza tehnica şi muniţia disponibile, după manual!

De partea cealaltă, producătorul de arme de stat al Ukrainei a declarat că a lansat producţia de obuze de artilerie în comun cu o ţară central-europeană din NATO şi că intenţionează să dezvolte şi să producă în comun cu aliaţii şi alte arme şi echipamente militare. Ukroboronprom, care nu a identificat statul membru NATO, a declarat că a început să producă obuze de mortier de 120 mm – muniţie care este foarte solicitată în Ukraina

Obuzul de mortier de 120 mm este primul produs al cooperării comune cu o ţară din NATO, pentru a testa capacitatea industriei de război ukrainene. Evident, în viitorul apropiat, se va demara producţia autohtonă de proiectile de artilerie de 155 mm, atît de cerute şi utilizate de armata ukraineană. De altfel, cele mai multe şi mai importante arme livrate de aliaţi Ukrainei, sînt obuzierele de 155 de mm. Purtătoarea de cuvînt a Ukroboronprom, Natalia Sad, a declarat, în cadrul unui briefing de presă susţinut astăzi, că nu va identifica ţara NATO din motive de securitate, deşi a confirmat că este vorba despre o ţară din Europa Centrală.

Producţia de muniţie de artilerie în Ukraina a devenit o necesitate stringentă, ţările partenere neputînd face faţă livrărilor de obuze la ritmul impus de artileriştii ukraineni. Financial Times a anunțat de mai multă vreme criza aprovizionării cu muniții. Potrivit ziarului, cererea record de muniție creează o povară uriașă asupra capacităților industriale ale Europei, deoarece producătorii de arme urmăresc atît reînnoirea stocurile naționale, cît și asigurarea aprovizionării Kievului. Potrivit experților, Ukraina trage peste 5 mii de obuze pe zi, aceeași cantitate pe care o comandă anual un mic stat european! O presiune suplimentară asupra lanțurilor de aprovizionare este creată din cauza lipsei capacității de producție și a penuriei de materii prime critice, cum ar fi pulberea. În plus, lanțurile de aprovizionare perturbate de pandemia de COVID-19 nu au fost încă pe deplin restabilite.

Un director general al unei companii de profil norvegiano-finlandeze, a declarat că cererea pentru unele componente a crescut atît de mult încît timpul de livrare către clienți a crescut şi el de la cîteva luni la cîțiva ani. Potrivit FT, compania germană Rheinmetall intenționează să construiască o nouă fabrică în Ungaria și să repornească întreprinderile care au fost dezafectate anterior. La rîndul lor, furnizorii de materii prime și componente pentru muniție notează că anumiţi clienți cer să crească producția anumitor materiale cu pînă la 200%, dar acest lucru nu se poate face într-un timp scurt.

Cum s-a ajuns la acest impas? Pacea instalată în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial a creeat iluzia armoniei depline şi o nevoie redusă de armament, în special greu. După încheierea Războiului Rece, în 1990 a fost semnat Tratatul privind Forțele Convenționale în Europa (CFE) care a intrat în vigoare doi ani mai tîrziu. Trataul stabilea limite asupra armamentului greu convențional (tancuri, artilerie, transportoare blindate, aviație militară) pentru fostele alianțe: NATO, Uniunea Sovietică (Rusia) și țările est-europene foste membre în Pactul de la Varșovia (Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia şi România). Ideea de bază a Tratatului era ca nici una din țările semnatare să nu poată ataca singură o altă țară, eliminîndu-se astfel pericolul unui război în Europa. În aceste condiţii, ţările Europei occidentale și cele din est au trecut la o dezarmare masivă. România a tăiat la fier vechi cîteva sute de tancuri și peste 1000 de transportoare blindate, nu mai vorbesc de piesele de artilerie mai mari de 120 mm, foarte multe tunuri Skoda, rămase de pe urma afacerii cu acelaşi nume, care au fost tăiate pe platforma fostei Uzine Mecanice Reşiţa. Cu acelaşi prilej, România și-a închis și „pus în conservare” majoritatea fabricilor de armament și muniții – și cam la fel au făcut toate țările europene!

Evident, Rusia, moştenitoarea de facto a Uniunii Sovietice, nu a făcut așa, ci şi-a mutat artileria grea şi capacităţile de producţie la Est de Munţii Urali, respectînd ad-literam Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa! În 2007 Rusia și-a suspendat participarea la Tratat şi nu a mai permis inspecții internaționale, iar în 2015 a anunțat că renunță de tot la CFE. Rezultatul acestui tratat se vede acum. În pofida declaraţiilor de susţinere cu muniţie a Ukrainei, realitatea este dură: țările Europei, aliate în NATO, nu au armament greu și muniții suficiente pentru propria apărare şi pentru aprovizionarea frontului ukrainean, și nici capacități de producție. Cele cîteva bucăţi oferite pînă acum sînt cam tot ce poate da Europa din propriile stocuri, iar altele nu pot fi fabricate peste noapte, nici măcar în termen de luni de zile.

Revenind la mai-marii zilei, Wang Yi, diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt, i-a spus marţi lui Nikolai Patruşev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, că relaţia Beijingului cu Moscova este „solidă ca o stîncă” şi că va rezista oricărui test într-o situaţie internaţională în schimbare, relatează Reuters. Parteneriatul „fără limite” al Chinei cu Rusia a intrat sub lupă în Occident, mai ales după ce Statele Unite s-au declarat îngrijorate de faptul că Beijingul ar putea lua în considerare furnizarea de arme către Rusia, la un an de la invazia din Ukraina.

Analistul american de televiziune, Tucker Carlson, amintea, într-un editorial recent tradus de ActiveNews, o remarcă a mult hulitului Donald Trump: „Oare dacă vom transforma Rusia în dușmanul nostru, asta nu îl va arunca pe Putin în brațele Chinei, creîndu-se astfel cea mai puternică și periculoasă alianță anti-americană din istorie?”. O axă Rusia – China nu ar fi mai puternică decît Statele Unite? Ar fi MULT mai puternică! Ar avea anvergura necesară pentru a controla o mare parte din economia mondială, din rutele comerciale și din materiile prime. Ar putea proiecta o asemenea forță militară pe care SUA nu ar avea capacitatea să o oprească. Dacă Rusia și China se aliază, ar construi o ordine mondială nouă, în care puterea și influența Statelor Unite ar fi mult diminuate… Importurile chineze de produse rusești au crescut cu peste 60%. China importă acum mai mult cărbune din Rusia decît a făcut-o în ultimii cinci ani. Iar exporturile chineze în Rusia au crescut și ele cu aproape 30%. Companii precum Ford și Toyota s-au retras din Rusia, ca urmare a presiunilor politice. Locul lor a fost luat de constructorii de automobile chinezi. Aceștia fabricau înainte mai puțin de 10% din mașinile cumpărate în Rusia. Acum, China fabrică o treime! Același lucru se întîmplă și cu smartphoneurile și cu multe alte bunuri de consum. Yuanul chinez înlocuiește dolarul la Moscova. Moneda chineză reprezintă acum o cincime din totalul tranzacțiilor realizate la Bursa din Moscova. Anul trecut, reprezenta 1%! Acestea sînt legături economice profunde, în plină dezvoltare. Problema cu legăturile economice este că duc inevitabil la legături militare.

La o întîlnire la Moscova, Wang Yi i-a spus lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului rus de Securitate, că Rusia şi China ar trebui să elaboreze noi măsuri comune pentru a asigura securitatea ambelor ţări, dar nu a detaliat.

Patruşev, care este un apropiat al lui Putin, i-a spus „tovarăşului” Wang că Beijingul este o prioritate absolută pentru politica externă rusă şi că cele două ţări trebuie să rămînă împreună împotriva Occidentului. „În contextul unei campanii care este purtată de Occidentul colectiv pentru a limita atît Rusia, cît şi China, aprofundarea în continuare a cooperării şi interacţiunii ruso-chineze pe arena internaţională este de o importanţă deosebită”, a declarat Patruşev, citat de agenţia RIA, iar potrivit Wall Street Journal, preşedintele chinez Xi Jinping se pregăteşte să vină la Moscova în următoarele luni pentru a avea o întîlnire cu Vladimir Putin.

În actualul context, este interesant de urmărit nerăbdarea premierului Netanyahu de a ataca Iranul!

MAI BINE MAI TÎRZIU…

BMTF, 25 ian – Oficialii ukraineni au recunoscut astăzi, miercuri, retragerea din oraşul Soledar, în estul ţării, care a fost lăsat sub controlul forţelor ruse, la două săptămîni după anunţul capturării acestuia făcut de Moscova, relatează France Presse, preluată de Agerpres.

„După luni de lupte grele, forţele armate ukrainene l-au părăsit” pentru a „se replia pe poziţii pregătite”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvînt al Grupului Est al armatei ukrainene, Serghii Cerevatîi, refuzînd totuşi să precizeze cînd a avut loc această retragere.

Grupul militar privat rus Wagner anunţase preluarea sub control a Soledarului încă din 11 ianuarie, anunţul său fiind urmat de cel al armatei ruse în 13 ianuarie. Acest mic oraş din regiunea Doneţk, unde au rămas doar 500 de locuitori din cei aproximativ 11.000 de dinainte de război, cunoscut pentru minele sale de sare, este situat în apropiere de Bahmut, un alt punct fierbinte în estul Ukrainei.

Ukrainenii au refuzat pînă acum să recunoască pierderea acestei localităţi.

Importanţa strategică a Soledar este contestată, think tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) apreciind că nu este vorba de „o dezvoltare semnificativă pe plan operaţional”.

Armata rusă prezintă în schimb cucerirea Soledar ca pe o etapă-cheie în vederea încercuirii oraşului vecin, Bahmut, pe care încearcă să-l cucerească din vară şi unde ambele tabere se confruntă cu pierderi grele.

Retragerea din Soledar a „fost controlată, nu a avut loc nici un fel de încercuire sau capturare masivă de soldaţi ai noştri”, a asigurat Cerevatîi, care a dezminţit că soldaţii ukraineni ar fi „dat bir cu fugiţii”.

Înainte de a se retrage, trupele ukrainene „au provocat pierderi incredibile” ruşilor, a asigurat acesta, subliniind că strategia ukraineană în această regiune constă în „epuizarea inamicului”.

Un responsabil separatist instalat de Moscova în estul Ukrainei a revendicat miercuri un progres al trupelor ruse la Bahmut, menţionînd Soledar ca factor determinant.

Dar Serghii Cerevatîi susţine că afirmaţiile acestuia „nu corespund realităţii”. „Luptele continuă. Situaţia este dificilă, dar sub control”, a adăugat el.

Situaţia s-ar putea schimba după ce Occidentul va livra mai multe batalioane de tancuri grele armatei ukrainene, în aşa numita “coaliţie a tankurilor”. Decizia Germaniei de a aproba livrările de tancuri Leopard 2 către Ukraina este „extrem de periculoasă” şi duce conflictul „la un nou nivel de confruntare”, a declarat miercuri ambasadorul Rusiei în Germania, Serghei Neceaev. „Această decizie extrem de periculoasă duce conflictul la un nou nivel de confruntare şi contrazice declaraţiile politicienilor germani privind reticenţa RFG [Republica Federală Germania] de a se implica în aşa ceva”, a subliniat oficialul rus. „Din păcate, acest lucru se întîmplă mereu şi mereu. Încă o dată, putem vedea că, la fel ca şi cei mai apropiaţi parteneri ai săi, Germania nu este interesată de o soluţie diplomatică la criza ukraineană, are în vedere o escaladare permanentă a acesteia şi pomparea nelimitată a regimului de la Kiev cu tot mai multe arme mortale.

Liniile roşii ţin deja de trecut, a adăugat Serghei Neceaev. Referindu-se la cel de-al Doilea Război Mondial, Serghei Neceaev a mai spus că Germania „a uitat calea dificilă a reconcilierii postbelice dintre ruşi şi germani”. „Tancurile de luptă marcate cu crucea germană vor fi trimise din nou pe frontul de est, ceea ce va duce în mod inevitabil la moartea nu doar a soldaţilor ruşi, ci şi a populaţiei civile”, a avertizat oficialul rus şi a precizat că decizia Berlinului vine în contextul în care se împlinesc 80 de ani de la încheierea asediului Leningradului. Decizia „distruge orice urmă de încredere reciprocă rămasă, provoacă daune ireparabile relaţiilor ruso-germane, care se află deja într-o stare jalnică şi pune la îndoială posibilitatea normalizării lor în viitorul apropiat”, a declarat Serghei Neceaev.

Ruşii nu au uitat Bătălia de la Kursk, denumită Bătălia tancurilor, care a avut loc între 5 iulie şi 23 august 1943, în care au fost implicate 8000 de tancuri germane şi ruseşti, în cadrul Operaţiunii Citadela. Atacurile sovietice care au urmat eliminării forțelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriolului și Belgorodului, pe 5 august, și a Kievului, pe 23 august, împingîndu-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară.

Pe de altă parte, Direcţia Principală de Informaţii (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev nu exclude atacuri ale forţelor ukrainene asupra teritoriilor Rusiei de unde invadatorii atacă Ukraina – potrivit reprezentantului oficial al GUR, Vadim Skibiţki. Acesta a comentat seriile de explozii din Crimeea, menţionînd că serviciile de informaţiile militare ale Ukrainei lucrează şi în teritoriile ocupate.

„Deoarece există o regrupare puternică a trupelor ruse, iar rezervele ruse mobilizate se deplasează în toate direcţiile frontului, atît din regiunea Rostov a Federaţiei Ruse, cît şi din Crimeea ocupată, atunci, da, pot fi aplicate lovituri şi împotriva cazărmilor şi poligoanelor ruseşti” – a afirmat Skibiţki.

Oficialul nu a exclus lovituri asupra teritoriului Rusiei. Potrivit acestuia, totul depinde de cît de critice sînt obiectivele vizate – indiferent dacă este vorba de teritoriul ocupat sau de teritoriul Federaţiei Ruse.

„De ce? Ei bine, să ne uităm la statistici. De unde au loc lansările rachetelor de croazieră? La nivel aerian, de pe teritoriul Federaţiei Ruse. Dacă vorbim de rachete Iskander, acestea sînt lansate fie din teritorii temporar ocupate, fie mai aproape de graniţa noastră. Iar rachetele S-400 şi S-300 sînt lansate din Federaţia Rusă, care efectuează bombardamente inclusiv la Kiev” – a menţionat reprezentantul GUR.

Skibiţki a mai comentat şi informaţiile potrivit cărora ruşii nu instalează sisteme de apărare antiaeriană lîngă aerodromul bazei aeriene din Enghels, de exemplu, ci amplasează sisteme de apărare lîngă Kremlin. „Acest lucru sugerează faptul că, dacă ajungem pînă la Enghels, ajungem şi la Kremlin” – a declarat oficialul.

WAGNER CUCEREŞTE SOLEDAR

BMTF, 11 ian – Patronul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat marţi seara că oraşul Soledar din estul Ukrainei a fost cucerit de oamenii săi după mai multe zile de lupte grele. Potrivit Reuters, Wagner este, la această oră, cea mai mare companie de tip PMC din lume care desfăşoară operaţiuni militare private în Africa, Asia şi Europa. La începutul anului 2023, Agenţia de Presă Reuters a plasat compania rusă în fruntea unui top al acestui tip de companii, cu peste 20.000 de angajaţi angrenaţi în mai multe conflicte armate, din Sahel, Congo, pînă în Lybia, Syria şi Ukraina. Astăzi, Wagner reprezintă ceea ce reprezenta, în urmă cu exact 20 de ani, BlackWather, deşi fondatorul companiei, Evgheni Prigojin (E.P.) nu are un trecut la fel de glorios precum cel al lui Erick Prince (E.P.), fost puşcaş marin, chiar dacă poartă aceleaşi iniţiale!

Potrivit informaţiilor operative, Wagner a cucerit oraşul Soledar şi a securizat minele de sare care, potrivit zvonurilor şi propagandei vor fi administrate de companiile lui Prigojin.

Un grup de soldaţi ukraineni continua să fie încercuit în centrul acestui oraş cheie, a mai spus Evgheni Prigojin. „Numărul prizonierilor de război va fi raportat mîine”, a adăugat el.

Soldaţilor ukraineni încercuiţi li s-a dat un ultimatum să se predea pînă la miezul nopţii, a anunţat pe Telegram grupul Wagner.

Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent şi, iniţial, nu a existat un comentariu din partea ukraineană, dar ministrul afacerilor externe al Ukrainei, Dmitro Kuleba, a declarat într-un interviu pentru National Public Radio (NPR) din Statele Unite că preşedintele rus, Vladimir Putin, nu mai are decît o singură variantă în războiul declanşat împotriva Ukrainei – înfrângerea, dar nu vrea să o accepte. „Cînd privesc acum spre cîmpul de luptă şi situaţia actuală, cred că Putin nu are prea multe opţiuni. De fapt, cred că are o singură opţiune, dar nu vrea să o accepte. Iar această opţiune înseamnă pierderea războiului. Dificultatea şi tragedia acestui moment constă în faptul că (Vladimir Putin, n.r.) nu vrea să înfrunte adevărul şi să caute o cale de ieşire. În schimb, aruncă în luptă tot mai multe resurse şi, cel mai important, resurse umane, încercînd să cîştige cu orice preţ. Totuşi, acest lucru nu se va întîmpla. El nu va cîştiga” – a declarat şeful diplomaţiei ukrainene.

Potrivit lui Kuleba, adevărata victorie pentru Ukraina va fi considerată restabilirea integrităţii sale teritoriale în cadrul graniţelor recunoscute la nivel internaţional. De asemenea, ministrul a menţionat că ukrainenii vor continua lupta împotriva agresorului. „Depinde de Guvernul SUA şi de alţi parteneri ai Ukrainei, cît timp ne vor sprijini. Dar noi ne-am făcut alegerea, am luat o decizie. Ne vom lupta cu invadatorul rus pînă la ultima suflare” – a subliniat Kuleba.

Nici un comentator sau sau lider de opinie al propagandei anti-Kremlin nu spune, însă, că pierderea războiului de către Rusia ar însemna izgonirea acesteia din Europa după 300 de ani, fapt inadmisibil şi de neacceptat pentru Rusia. Alungarea Rusiei din Ukraina va pune capăt statutului Rusiei de putere euro-asiatică, obligînd-o, după 300 de ani, să rămînă un jucător geo-politic doar în Asia. Greu de crezut!

Localitatea Soledar, ţintă a unor atacuri susţinute şi puternice din partea forţelor ruse în ultimele zile, face parte din linia de apărare ukraineană din faţa zonei urbane Sloviansk şi Kramatorsk, în regiunea Donbas.

Din punctul de vedere al Rusiei, cucerirea acestei zone ar fi un pas semnificativ spre a prelua controlul asupra întregii regiuni Donbas, unul din scopurile declarate ale Kremlinului în acest război.

NOMINA ODIOSA

Primele ore din 2023. Armata rusă atacă teritoriul ukrainean cu rachete şi drone sinucigaşe. A trecut aproape un an de la declanşarea operaţiunii speciale ruse în Ukraina. Ce oroare, folosesc terminologia Kremlinului, “Operaţiune specială”… deontologii şi apologeţii “omului foarte nou”, care-l înlocuieşte astăzi pe “omul nou” al regimului comunist din România, se zvîrcolesc cuprinşi de entuziasmul revelaţiei unui nou “putinist”. Oricum ai da-o, războiul din Ukraina s-a declanşat în 2014! Nu mai reiau, pe moment, cronologia conflictului, cu anexări şi proclamări de republici. Pe cale de consecinţă, indiferent din ce unghi ideologic ai privi lucrurile, invazia cu trupe ruseşti a teritoriului ukrainean reprezintă o operaţiune specială. Este un fel de “Operaţiunea Anaconda”, derulată de NATO în sudul Afghanistanului împotriva talibanilor din sudul Provinciei Kandahar, în timpul invaziei occidentale din această ţară. Deci, în limbaj “NATO correct” aceasta este o Operaţiune specială. Ruşii, mai puţin atenţi la astfel de nuanţe – consideraţi mai grobieni, “orci”cum li se spune – au denumit din start “operaţiunea specială” drept “operaţiune specială”. Sigur, ar mai fi cîteva considerente juridice, legate de legislaţia internaţională, de ONU şi de Tratatul de la Minsk – document de care nimeni nu mai vrea să ştie nimic! – legislaţie aplicabilă, însă, într-un singur sens în ultimii 33 de ani, de la Vest spre Est! Nu vreau să încarc textul cu elemente concrete, nu e treaba mea.

Treaba mea este să-mi amintesc de un interviu excelent, publicat în Nr. 1/2022 al revistei “m”, cu un extraordinar profesor de intelligence, şi reputat istoric al serviciilor de informaţii, dr. Tiberiu TĂNASE, care a enunţat o propoziţie emblematică pentru tot ce înseamnă analiză de securitate a lumii în care trăim şi în care se distinge mai pregnant, pe moment, conflictul din Ukraina: “Serviciile de informaţii ruse se ocupă cu fabricarea de fake-news, serviciile democratice cu manipularea pozitivă”! Aţi înţeles, nu? Există minciuni bune şi minciuni rele! La fel cum există crime bune şi crime rele, războaie bune şi războaie rele… mă rog, un fel de Yin și Yang al adevărului. Un 1984 perpetuu! Sigur că pentru a putea creiona o analiză de securitate, fie ea şi empirică, ai nevoie de Yin-ul adevărat şi nu de cel pe care mintea ta l-ar dori existent şi interacţionabil.

Avem deja două noţiuni: “fake-news” şi “analiză de securitate”.

“Fake-news”-ul este regina de astăzi a ştirilor contemporane. Minciuna ridicată la rang de adevăr care preschimbă realitate şi, odată cu ea, conceptele, senzaţiile, perceptele şi credinţele umanităţii. S-au scris deja tone de cărţi, pe acest subiect, şi cîteva zeci de mii de articole. Există o publicaţie profesionistă, construită de doi amici de-ai mei, care se ocupă direct de contracararea fake-news-ului, sigur, beneficiind de fonduri substanţiale externe. Recent, publicaţia a lansat o antologie de fake-news-uri pe 2021. Extraordinar efortul lor de a identifica, extrage, expune şi combate minciuna, de cele mai multe ori, din amalgamul de informaţii. Cele mai multe astfel de fake-news-uri au legătură cu războiul din Ukraina, evident. Tipul de argumentaţie asumată împotriva fake-ului mi-a atras atenţia: … e un fake pentru că “în mintea lui Putin, războiul din Ukraina ar fi trebuit să se termine în cîteva zile… iniţial, intenţia lui era să… gîndul dictatorului era îndreptat spre…” şamd. Ups! De unde draku ştim noi, ziariştii, analiştii, comentatorii ce gîndeşte x sau y? Ce-i în mintea lui Putin? Ce gîndeşte el? Astfel de afirmaţii mă fac să cred că exerciţiul demasării fake-news-ului de astăzi este strîns legat de crearea unei noi realităţi în care, sper că am voie să mă întreb, dacă fake-news-ul tău este şi al meu? Dacă lumile noastre se construiesc din ce în ce mai separat – şi antagonic! -, sau ne nivelăm pentru un concept universal valabil. Război bun şi război rău. Terorism şi luptători pentzru libertate…

Analiza de securitate, musai să folosească Yin-ul cel adevărat! Ca să vedem cum stăm, în mod real! Despre cum îmbrăcăm această realitate, asta-i deja o altă discuţie, dar nu foarte îndepărtată de analiză. Ambele fac parte din “cultura de securitate” a unei naţii, care la noi lipseşte cu desăvîrşire, şi despre care mi-au vorbit profesorii mei – mulţumesc Cristian Barna! – . Despre cultura şi in-cultura de securitate am scris deseori. Dintr-o “diagnoză” a culturii de securitate, la diverse nivele de analiză, ies in evidenţă următoarele aspecte: 1) la nivelul decidenţilor politici: persistenţa unor confuzii conceptuale în discursurile referitoare la domeniul securităţii naţionale; preocupări scăzute în politicile de resurse umane ale partidelor politice pentru formarea unei culturi de securitate minimale pentru persoanele care ocupă sau urmează a ocupa diverse funcţii; slabe preocupări pentru formarea culturii de securitate (implicit cea de intelligence) a candidaţilor la funcţiile eligibile; politizarea excesivă a problemelor legate de securitatea naţională; preocupări scăzute pentru a proiecta şi implementa reformarea profundă a sistemului naţional de securitate. 2) societatea civilă şi elitele intelectuale: slabă implicare în fundamentarea ştiinţifică a politicilor de securitate naţională. 3) la nivelul percepţiei publice: viziune aproape paranoică faţă de “autorităţile informative”; atitudinea faţă de “autorităţile informative” funcţionează pe “principiul vinovăţiei”; perpetuarea inducerii unei atitudini de neîncredere faţă de “autorităţile informative” ale statului. 4) posibile efecte asupra instituţiilor cu atribuţii în domeniul intelligence-ului romanesc: crearea unor presiuni artificiale asupra angajaţilor din instituţiile cu atribuţii în domeniu; scăderea moralului ofiţerilor operativi; disiparea resurselor în acţiuni de prevenire şi explicare a diverselor „atacuri” mediatice. Avem de toate! Plus o corupţie fără precedent în aceste structuri! Poziţia geostrategică a României în spaţiul sud-est european, de ţară cu triplă frontieră, naţională, a NATO şi a Uniunii Europene, presupune ca politicile de securitate naţională să aibă ca obiectiv „apărarea şi promovarea intereselor vitale ale României, precum şi participarea activă a ţării noastre la asigurarea securităţii zonelor de interes NATO şi UE”. Din nefericire, diletantismul “decidenţilor politici” face ca avantajele de securitate ale ţării noastre să nu fie atuuri, ci pietre de moară în politica externă! Nu intru în detalii, pentru că acest text nu este despre trădătorii României!

Mai am o observaţie de făcut despre debutul acestei Operaţiuni Speciale. Potrivit observatorilor, Rusia a intrat în Ukraina cu un număr insuficient de militari şi cu tehnică veche. Fără să beneficiez de informaţii credibile din interiorul structurii militare ruse, pot doar să cred că: 1) numărul mic de militari şi slaba lor pregătire pot indica faptul că planificatorii ruşi au privit Operaţiunea Specială ca pe o operaţiune “poliţienească”, în limitele prevăzute de legislaţia internaţională menţionată în Tratatul de la Minsk, denunţat unilateral de preşedintele în funcţie al Ukrainei. 2) Operaţiunea Specială nu a fost considerată, iniţial, “simplă” prevăzîndu-se, probabil, un consum foarte mare de muniţii de toate tipurile şi armament. Despre Rusia se spune că se află pe un loc fruntaş în lume în ceea ce priveşte producţia de armament modern. Da, dar ca să alimentezi silozurile şi magaziile de muniţie pentru un astfel de armament, în condiţiile unei producţii industriale “la pace”, ai nevoie de nişte ani buni! Dacă, însă, ai arunca în luptă tehnică veche, de 50 de ani, beneficiezi de o producţie de muniţie mai mare cu cel puţin 40 de ani, deci, cantităţi mult mai mari şi mai importante.

Şi ar mai fi o observaţie pe care, vă rog să o consemnaţi între paranteze, deocamdată, după acest prim an de lupte. Ukraina a avut – şi are! – în prima linie, batalioanele naţionaliste care au creat “narativul” rusesc al nazismului lui Bandera reînviat. Dniper, Pravîi Sektor şi, nu în ultimul rînd, Azov s-au născut din Maidanul care n-a avut ca obiectiv central reluarea acordului de asociere la Uniunea Europeană, ci contestarea unei puteri oligarhice. În 2014 am asistat mai curînd la o revoluţie care a înlăturat întreaga ordine instituită, abolind de facto Constituţia! Adevărata forţă ”constituantă” s-a aflat pe Maidan, reprezentanţii aleşi ai Radei trecînd de partea insurecţiei pe măsură ce aceasta cîştiga tot mai multă autoritate. Parlamentul a votat, sub presiunea baricadelor, exproprierea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, dezvăluind cu maximă claritate că ne aflam în faţa unei forţe revoluţionare care a destituit întreaga ordine legală. Preşedintele a acuzat o lovitură de stat, ceea ce avea sens şi care se trage în mod direct din propriul trecut istoric. Cunoscutul romancier ukrainian, Andrei Kurkov, spunea atunci, în cadrul unei conversaţii citate de Philosophie magazine: ”Prin arhitectura sa, Maidan-ul aminteşte de o tabără cazacă, una dintr-acelea care populau malurile Niprului între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea. E vorba de o fortăreaţă de lemn, înconjurată de baricade. În interiorul ei se duce o viaţă normală. Se găteşte şi se îndeplinesc tot felul de sarcini curente. Sînt statornicite posturi de pază care să anunţe ivirea inamicului. E ceva cu totul diferit de Revoluţia portocalie din 2004, regizată de politicieni în stilul unui show american. Aici e vorba mai curînd de tradiţia anarhistă a ţării, aceea a lui Mahno, ţinut la mare cinste!” Şi încurajată, aş completa eu, de Unchiul Sam, prin vocea Victoriei Nuland. Ups! Forţa constituantă a Maidanului o reprezentau urmaşii ideologici ai lui Stepan Bandera, grupați în formațiuni precum Sectorul de Dreapta – aflat acum la guvernare în coaliţie cu partidul lui Zelensky , Patrioții Ukrainei și Batalioanele de Apărare Teritorială, care au avut un rol esențial în lovitura de stat din februarie 2014. Sau, cum spuneam, renumitul Batalion Azov, născut în mai 2014 la Mariupol de Andriy Biletsky, un soldat cunoscut sub porecla de „Führerul Alb”, susținător al purității rasiale a națiunii ukrainene. Iată cum “naraţiunile fake” ruseşti au o cu totul altă faţă privite de la est la vest! Cert este că, în 2022 aceste batalioane au devenit o problemă serioasă pentru Zelensky şi conducerea de la Kiev care a hotărît săi transforme în eroi şi legende şi să-i lase să moară ucişi de ruşi la Mariupol. Practic, conducerea Ukrainei şi-a rezolvat o mare problemă internă cu ajutorul ruşilor.

La fel se întîmplă în tabăra cealaltă, unde Grupul Wagner aliat cu cecenii lui Kadîrov au devenit posibile pericole pentru conducerea de la Kremlin. Aşa se face că mercenarii Wagner duc lupte eroice în Estul Ukrainei… Luaţi, deocamdată, aceste paragrafe, doar în paranteză!

Revin. Aşa cum spunea profesorul meu, dr. Cristian Barna, “cultura de securitate reprezintă conştientizarea problemelor unui stat, implicarea activă în soluţionarea acestora şi sprijinirea demersurilor pe care instituţiile statului le desfăşoară în scopul prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Sprijinindu-se pe un demers cognitiv, cultura de securitate este constituită dintr-un ansamblu de informaţii, atitudini, convingeri şi valori prin care individul se raportează la sistemul politic, militar şi economic, care caracterizează societatea. Cultura de securitate aceasta trebuie să constituie un reper de conduită, moral, educativ şi formativ. Însuşirea culturii de securitate de către cetăţeni este demonstrată de atitudinile şi comportamentele acestora faţă de securitatea naţională. Cultura de securitate are ca scop pregătirea cetăţenilor pentru a contribui la protejarea valorilor naţionale în faţa unor potenţiali adversari din perspectiva activităţii de intelligence.

Nevoia dezvoltării culturii de securitate şi a educării populaţiei în acest spirit derivă şi din diversificarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi a modului de propagare a acestora”. Dacă mai citiţi o dată această definiţie veţi constata că: Ukraina a fost, este şi, probabil va rămîne, o ameninţare directă la securitatea naţională a României, într-o formă sau alta, şi populaţia ţării este ZERO absolut în materie de cultură de securitate, concept pe care noi, ca ţară, ne-am angajat să-l promovăm odată cu aderarea noastră la NATO! În aceste condiţii, în orice formă am prezenta-o opiniei publice, naraţiunea legată de securitate are nevoie de realitatea din teren. Apoi, hotărîm dacă va fi “fake-news” sau “manipulare pozitivă”!

În ultimii 33 de ani, starea fostului spaţiu sovietic a fost marcat de o concurenţă intensă între Rusia
şi Occident pentru creşterea influenţei printre fostele republici sovietice. Fără îndoială, această
concurenţă s-a manifestat în mod diferit în fiecare din fostele republici ale Uniunii Sovietice. Vezi Republica Moldova şi Ukraina! Cu toate acestea, astăzi există trei mari categorii în care fostele republici sovietice pot fi grupate: cele de orientare pro-rusă, cele de orientare pro-occidentală (ţări care sînt membre ale Uniunii Europene şi NATO şi ţările care doresc să adere la blocurile de Vest) şi grupul celor care preferă să evite aliniere cu oricare dintre acestea. Vechea şi noua ordine mondială agonizează în jurul aroganţei Federaţiei Ruse ca urmare a crizei din Ukraina.

Dacă sîntem corecţi, recunoaştem că pentru menţinerea imaginii de „învingător” al Războiului Rece
lumea occidentală a avut tendinţa de a trata Rusia, în ultimele decenii, cu superioritate arogantă, ca partener ”de mîna a doua”, aplicîndu-i un fel de politică de tip Versailles (cum ar fi cea aplicată Germaniei învinse după primul război mondial). Auto-proclamarea ca „învingător” pare să fi determinat SUA să procedeze la extinderea reţelei sale de aliaţi către graniţele Rusiei, ceea ce, în mod
evident, în ochii liderilor de la Kremlin, în special cei ai lui Vladimir Putin, a fost percepută
ca o ameninţare. În plus, avînd în vedere experienţa sa istorică solidă şi mîndria naţională,
Rusia nu este o ţară gata să accepte statutul de „învins” în rivalitate directă cu Statelor Unite.


În ciuda retoricii conciliante, SUA, afişînd un aer de superioritate arogantă, este văzută la
Moscova ca o ameninţare atît pentru Rusia, cît şi pentru întreaga lume, mai ales că din 2000 pînă în 2005, SUA a sprijinit o serie de transformări ”democratice”, care au dus la cosmetizarea regimurilor politice în Ukraina, Georgia, Kârgâzstan şi Serbia prin aşa numitele ”revoluţii colorate” – Colour Revolutions. Aceste revoluţii sînt parte integrantă a politicii SUA de promovare a democraţiei, larg promovată şi susţinută de Democraţii aflaţi în siajul miliardarului iudeo-maghiar George Soros! Bazîndu-se pe factorii interni identificaţi de fundaţiile “societăţii deschise”- ca sărăcia şi corupţia – Occidentul a recurs la mecanismele sale standard: sprijin financiar şi militar, de propagandă mass-media, de finanţare a grupurilor societăţii civile, precum şi de consiliere a liderilor opoziţiei locale etc. Această politică este privită în Rusia ca o încercare de instalare a unor lideri politici pro-occidentali, care vizează izolarea Rusia şi chiar blocarea influenţei acesteia în era post-sovietică. Vezi doar exemplul recent în care Klaus Iohannis recunoaşte că a sprijinit financiar, cu cîteva sute de mii de euro, opoziţia din Belarus care dorea răsturnarea de la putere a preşedintelui Lukaşenko…

Neapărat trebuie spus că printre alte cauze de referinţă ale actualei crize din Ukraina, ruşii cred că se regăseşte bombardarea Yugoslaviei în 1999, – fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU şi
sprijinul unilateral al Vestului acordat independenţei Kosovo. Ceea ce contează este faptul că
pentru Rusia, declaraţia de independenţă a Kosovo a devenit ”lovitura fatală” pentru Acordurile de la Helsinki, referitoare la principiul integrităţii teritoriale în Europa. Este principala referinţă, la care Vestul recurge, atunci cînd acuză Rusia de „anexare” a Crimeei şi celor patru noi republici din sudul Ukrainei. Într-o viitoare negociere de pace, „returnarea” Crimeei, Doneţk-ului, Lugansk-ului, Herson-ului şi Zaporojie, la Rusia, este ilegală în aceeaşi măsură în care este ilegală şi independenţa Kosovo. Prin urmare, în “Cazul Ukraina” atît Occidentul, cît şi Rusia au pierdut apelul la morală şi la limbajul normelor internaţionale!

Angajamentele nu mai au nici o valoare. În 1996, la scurt timp după dezintegrarea Uniunii Sovietice, Bill Clinton a încălcat un angajament clar făcut de predecesorul său, faţă de extinderea NATO, şi astfel, Alianţa a ajuns la graniţele Rusiei… În 2004, odată cu includerea celor trei republici baltice, NATO s-a extins din nou ajungînd aproape de suburbiile din Sankt-Petersburg. Astfel, pe ”tabla de şah” americană, Ukraina a rămas cel mai important punct strategic, cheia limitării accesului Rusiei la Marea Neagră şi a potenţialului său geostrategic în sud. Obsesiile Washingtonului au condus la politici care rezonează cu foşti parteneri ai Rusiei la Varşovia, Tallin sau Bucureşti, ceea ce s-a dovedit a fi, în cele din urmă, în detrimentul securităţii atît a Europei, cît şi a Statelor Unite. De asemenea, jocul geopolitic din Ukraina rezonează cu mulţi est-europeni care au propriile lor percepţii anti-ruseşti născute dintr-o istorie mult prea recentă. În acest context, pot înţelege, chiar dacă nu sînt de acord cu acest lucru, de ce spre exemplu, locuitorii din vestul Ukrainei, Polonia sau Letonia au o percepţie psihologică acută asupra Rusiei ca inamic. Nu pot înţelege, însă, de ce America şi Europa de Vest alimentează excesiv obsesiile acestora, în detrimentul păcii pe termen lung.

Pe de altă parte, constructul narativ occidental se referă la „poporul Ukrainean” ca la o “naţiune
unitară”, deşi nu există nici o naţiune ukraineană unitară! Cine nu crede, să meargă în vizită la Lvov, Harkov, Cernăuţi, Odessa şi Mariupol. Decalajul lingvistic dintre estul şi vestul Ukrainei reflectă o diviziune culturală şi emoţională fundamentală, nu doar o diferenţă de opinie cu privire la problema integrării occidentale sau rămînerii în sfera de influenţă a Rusiei. Jumătate din Ukraina este pro-
europeană şi vorbeşte Ukraineana şi o minoritate foarte importantă este pro-rusă şi vorbeşte
limba rusă! În Est! Guvernul actual îl continuă pe cel instalat ca urmare a revoltei de pe străzile Kievului împotriva guvernului ales anterior. Occidentul a vorbit mult de legalitate. Legalitatea guvernului Poroşenko nu există fără mari semne de întrebare! Astfel, Ukraina rămîne o ţară divizată, de teritoriu şi de populaţie, mai mult decît ar putea fi omogenizată de un război civil. Ultranaţionaliştii din vest, marcaţi de o ură viscerală faţă de Rusia, nu pot spera să–i subjuge pe pro-ruşii din est şi să-i convertească la imaginea unei „Ukraine unite”, cum au încercat batalioanele ultranaţionaliste în ultimii şase ani, aşa cum pro-ruşii din est nu-i vor putea converti pe ukrainenii occidentali la paradigma unei Moscove-prietenoase…

Pentru principalele puteri ale Uniunii Europene, situaţia Ukrainei reprezintă o problemă văzută strict prin prisma unui joc geopolitic cu sumă nulă. Pentru Statele Unite ale Americii Ukraina a fost întotdeauna un vierme util în spaţiul rus. Pentru Rusia, însă, ca şi pentru suporterii ei din estul şi sudul Ukrainei, viitorul statut al Mării Negre şi a bazinului industrial de est este o problemă existenţială!
Aceasta atitudine necesită o mare responsabilitate din partea Uniunii Europene, şi a SUA. Nu există nici un refugiu în Uniunea Europeană pentru Ukraina sau Republica Moldova! De asemena, ukrainienilor ar trebui să li se spună că în actualele condiţii Ukraina unită nu va putea să devină parte a NATO. Sau, mai mult! Partenerii Occidentali ai Ukrainei ar trebui să-i convingă pe cetăţenii de orice orientare că este bine şi firesc să plătească impozite mari pe casă şi pe maşină! Mă îndoiesc de succesul unui astfel de demers!

În prezent, Putin nu are o ieșire elegantă din această situație. Pentru el, miza pare să fie totul sau nimic. În acest context, credeţi că este o idee bună să îi spui unui tip care deține controlul a 6.200 de focoase nucleare și despre care pseudo-elitele noastre spun că este „nebun”, că vrei să îl UCIZI? Asta este semnificația apelurilor lui Joe Biden și Volodimir Zelenski la o „schimbare de regim” în Rusia! Ar face parte dintr-un “război bun”? Un element al așa-numitei Doctrine a Războiului Drept (Războiul bun!) este că, pentru a fi considerată MORALĂ, o acțiune militară este necesar să facă mai mult bine decît rău. Să ne aducem aminte că președintele John F. Kennedy a avut o atitudine fermă în timpul crizei rachetelor cubaneze, instituind o blocadă navală asupra Cubei după ce URSS a amplasat baze de rachete pe insulă. JFK a adoptat această linie dură pentru că era vorba de vecinătatea SUA și nu poți da înapoi lîngă gardul tău fără a pierde o cantitate uriașă de credibilitate pe scena mondială. La fel se petrece și cu Rusia: Ukraina este Cuba sa! Iar, faptul că Moscova ar pierde prea mult din prestigiul său la scară mondială este – alături de grija lui Putin pentru propria viață – un bun motiv pentru care Rusia nu va da înapoi în Ukraina! Perspectiva de aderare a Ukrainei la NATO rămîne pentru Rusia o linie roşie extrem de tuşată. NATO a fost creat pentru a contracara URSS, iar globaliștii pseudo-elitei au extins NATO pînă la frontierele Rusiei… Deși secretarul de stat James Baker i-a dat asigurări liderului sovietic Mihail Gorbaciov în 1990 că NATO nu se va extinde „nici măcar cu un inch spre est”, la granițele Rusiei se află acum patru membri NATO: Polonia, Letonia, Lituania și Estonia.

Conflictul din Ukraina este departe de a fi ajuns la final. În căutarea soluţiilor posibile de rezolvare atît Federaţia Rusă, cît şi Occidentul, trebuie să se renunţe la acuzele reciproce de genul ”Rusia a provocat acest conflict” sau ”Occidentul poartă întreaga responsabilitate”, deşi, prin perspectiva adevărului, NATO s-a apropiat, oarecum imprudent de graniţele Rusiei! Această imprudenţă a creeat realitatea de astăzi, o realitate la care Rusia nu va renunţa niciodată. 2023? Mai puţină aroganţă, mai multă raţiune. De ambele părţi!