Etichetă: ROMÂNIA

UKRAINA ARE APUCĂTURI DE MARE IMPERIU

Direcția Generală Mobilitate și Transport a Comisiei Europene a transmis reprezentantului permanent adjunct al Reprezentanței permanente a României pe lîngă UE, Clara Stanciu, că la Comisia Europeană s-a primit o ”solicitare oficială din partea Ukrainei de a adapta căile navigabile interioare pe Dunăre la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) indicativă” și că ”Ukraina a solicitat Comisiei să adauge la rețea alinierile căilor navigabile interioare ale estuarelor Chilia și Bîstroe ale Dunării”. ”Comisia ar aprecia un feedback din partea României în termen de cel mult o lună”. Și acest feedback trebuia dat pînă pe 16 februarie 2023.

Într-o discuţie purtată astăzi cu un reprezentant al Administraţiei Militare a Regiunii Odessa, acesta mi-a spus, sub rezerva anonimatului că: “Ukraina are tot dreptul să-şi asigure securitatea naţională acum şi pe termen lung. Iar adaptarea sistemului navigabil de adîncime Dunăre-Marea Neagră la reţeaua europeană de transport reprezintă o prioritate absolută. Prin acest sistem, Ukraina poate transporta cereale şi diferite mărfuri, inclusiv se poate aproviziona cu armament şi muniţie atît de necesare obţinerii victoriei în războiul cu Rusia. Cele patru porturi fluviale ale Regiunii Odessa, Reni, Ismail, Chilia şi Vîlcov se vor constitui în tot atîtea porţi la Marea Neagră. Vedeţi bine că portul Odessa este mereu sub ameninţarea rachetelor ruseşti. La fel şi Oceakov, din regiunea învecinată, Nikolaev. Oricînd aici activitatea poate fi suspendată. Pe de altă parte, România a deţinut monopolul asupra transportului maritim/fluvial, ceea ce este incorect faţă de aspiraţiile europene ale Ukrainei şi situaţiei strategice din regiune”.

Bîstroe este un canal navigabil de adîncime aşezat de-a lungul canalelor Bîstri, Stambulul Vechi şi Chilia din Delta Dunării. Canalul este situat pe teritoriul regiunii Odessa şi trece prin teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, fiind motiv de dispută între România și Ucraina încă din 2003, atunci cînd ukrainenii au început amenajarea lui. De fapt, despre Bîstroe se vorbeşte de la eşuarea navei ukrainene Rostok, la 2 septembrie 1991 în dreptul localităţii Partizani, pe Bara Sulina. Fabricată în 1973 la Șantierul naval Rostock din fosta RDG, nava a eșuat la Mila 31 a Dunării, pe partea cea mai îngustă a Canalului Sulina, blocînd navigația maritimă. După eșuarea navei, un consorțiu format din firme americano-olandezo-române s-a chinuit timp de 14 ani pentru ranfluarea şi eliberarea şenalului navigabil. Blocarea parțială a șenalului navigabil al Brațului Sulina a obligat navele de mare tonaj să treacă prin Canalul Dunăre-Marea Neagră, pentru care însă taxele de tranzit percepute de statul român sînt mai mari.

Revenind la Bîstroe. Canalul de mare adîncime Dunăre-Marea Neagră este, de atunci, un obiectiv strategic pentru Ukraina. Lăţimea canalului la fundul apei este de 85 de metri în sectorul rectiliniu, şi de 100 de metri în cel curbat. Canalul traverseaza teritoriul rezervaţiei biosferei Dunării, care face parte dintr-o reţea globală a rezervaţiilor, aflată în patrimoniul UNESCO. Conform planurilor ukrainene, canalul de mare adîncime Dunăre-Marea Neagră trebuie să asigure o cale de navigare în două sensuri, 24 de ore din 24, indiferent de anotimp. Acesta asigură nu doar transzitul de cereale, mărfuri şi echipamente militare, dar permite flotei militare de coastă şi fluviale a fostei republici sovietice, deplasarea rapidă în orice punct din sistemul de navigaţie Chilia-Bîstroe, si organizarea unor manevre navale cu participare internaţională, inclusiv a unor state NATO.

Pe de altă parte, importanţa canalului Bîstroe, în viziunea elitei de la Kiev, este dată de consolidarea prezenţei flotei militare ukrainene în regiunea canalului prin posibilitatea construirii unor baze permanente ale flotei fluviale în această zonă. În 2007, cînd acesta a fost inaugurat, publicaţia

„Porto-Franko“ din Odessa, a scris că diplomaţia ukraineană va demara procedurile judiciare necesare pentru retrasarea „graniţei maritime şi fluviale nefireşti“ dintre Ukraina şi România. Conform „Porto-Franko“, iniţiativa apartinea asa-zisei „grupări din Odessa“, reprezentată, printre alţii, de fostul ministru de externe ucrainean, Arseniy Yatsenyuk.

Ukraina vrea să adîncească de la 5 la 8 metri braţul Chilia și Canalul Bîstroe, în total 164 km, ca acestea să devină canale de legătură către Dunăre și Marea Neagră. Canalele româneşti, Sulina – extraordinară realizare inginerească a lui Anghel Saligny – şi Dunăre Marea Neagră, au o adîncime de doar 7 metri!

Anul trecut, la puţin timp de la reizbucnirea războiului, autorităţile Regiunii Odessa au început decolmatarea Canalului Bîstroe, iar navele comerciale cerealiere au început transportul de grîne ukrainene către Europa, prin Bîstroe, imediat după eliberarea Insulei Şerpilor. La cererea Ministerului Infrastructurii, Forţele Navale ale Forţelor Armate ale Ukrainei s-au alăturat efortului de a asigura transportul produselor agricole cu nave civile prin gura Bîstroe a canalului Dunăre-Marea Neagră.

Din 2007, protestele internaţionale împotriva Canalului Bîstroe au ţinut prima pagină a ziarelor. Acum, în plin război, necesitatea strategică a existenţei acestora pare să primeze în faţa tuturor argumentelor de natură ecologică, juridică sau diplomatică.

ROMÂNIA DE MORAVURI UŞOARE

De femei de moravuri uşoare, istoria are nevoie permanent. Ele au fost cele care au îmbinat, plăcut şi util, grozăviile războaielor mondiale din toate timpurile, sau destinele unor instituții importante. Interesate mai puţin de politică, de arme, de victorii, femeile de moravuri uşoare, trăiau în fumurile lor, uneori departe de realitate, dar intersectîndu-se brutal cu ea. România pare un astfel de personaj: sexy, misterios, învăluit într-un abur enigmatic, ce pare că nu realizează că reconfigurarea centrelor de putere este inevitabilă! A auzit, ea, România, de Malta, dincolo de istoriile cu Cavaleri? Ce s-a întîmplat după Malta? Lumea a devenit mult mai nesigură, cu orizonturile tulburi şi cu popoare trezite din entuziasm în debusolare. A început un sălbatic război economic pentru acapararea resurselor şi pieţelor perdanţilor Războiului Rece, iar ea, România, se lipsea de vechii parteneri economici din Est, la fel de uşor cum renunţa la haine! Democraţia şi-a epuizat resursele înainte ca întreaga planetă să cunoască o ordine democratică! Lipsa confruntării globale majore a eliminat liantul ideologic, care a fost înlocuit, cu preponderenţă, de cel religios, ori economic. Cu alte cuvinte, absenţa unui nou război mondial generează haosul din actualul sistem internaţional!

Dezechilibrele demografice, criza apei, degradarea mediului, penuria alimentară şi sărăcia endemică menţin permanent amorsate numeroase situaţii conflictuale regionale. Lista provocărilor globale este, însă, mult mai lungă. Lumea a intrat într-o perioadă de tranziţie care va fi caracterizată mai curînd de pragmatism şi compromis, decît de aderarea la principii ideologice şi doctrine, iar consecinţa imediată pentru politica de tip clasic este tendinţa de a se elabora strategii, evitîndu-se analiza noilor condiţii. Lumea globală visează la cristalizarea unui nou internaţionalism pentru a contrabalansa cea mai puternică forţă nouă care este naţionalismul! Ascensiunea sa este constatată pretutindeni în lume sub forma fundamentalismului islamic, regionalismului şi protecţionismului economic, precum şi în conflicte etnice şi mişcări revoluţionare. Ascensiunea dreptei este favorizată de crizele sociale, financiare, economice, la care trebuie adăugate războaiele. Constatările nu pot să ne lase indiferenţi. În ultimii ani, partidele de extremă dreaptă au cîştigat substanţial teren. Platformele lor politice sînt, din păcate, infestate de intoleranţă, mai ales faţă de străini, xenofobia lor este transparentă iar unele au revendicări iredentiste. De un deceniu aproape, în America Latină a apărut conceptul de ,,socialism al sec. XXI” care porneşte de la preocuparea guvernelor de stînga de a intra în posesia avuţiilor naţionale, demers sabotat sistematic de Statele Unite.

Toate acestea înseamnă că, în anii următori, forţa călăuzitoare a politicii nu va fi ideologia, ci un grad mult mai înalt de pragmatism. UE este un proiect politic şi economic născut în competiţie cu SUA. Dificultăţile acestui proiect par a se accentua, în absenţa unor lideri notabili în fruntea statelor fondatoare ale Uniunii. Nu este un secret că în interiorul uniunii sînt cîteva state , din prima linie, care fac notă distinctă. Din punct de vedere al politicilor de securitate, UE a fost compromisă, la început, de proasta gestionare a crizei din fosta Yugoslavie, de războiul din Iraq, de Libia sau politica oscilantă din Orientul Mijlociu. Recunoaşterea unui stat palestinian este în contradicţie flagrantă cu interesele Germaniei care s-a şi pronunţat împotriva acestuia!

România, din păcate, se află în postura de curvă proastă, care nu-şi cunoaşte interesul, într-o criză cronicizată a strategiilor şi politicilor de securitate şi de politică externă. Societate românească este bulversată de falsele modele care i se oferă suspect de generos, mai ales prin mass-media. Dilentantismul şi impostura au invadat întreaga viaţă publică, de la Deconcentrate, la Parlament, Preşedinţie, instituţii de forţă. Din fericire, cunoscînd destul de mulţi români patrioţi, ştiu că marile acte de subminare economică a resurselor de subzistenţă a naţiunii sînt cuantificate şi documentate. Din nefericire, DECIDENTUL POLITIC este DUŞMANUL NAŢIUNII! Numai caracteristicile transpartinice şi transnaţionale ale vinovaţiilor fac ca dosarele să fie blocate. „O mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul”, mi-a spus cîndva, dezamăgitor de sincer, un lider marcant al PNŢCD! Numai o putere nouă, populară, un model Islandez, ar putea avea voinţa politică pentru restabilirea drepturilor naţiunii. Dar, asta e utopie!

Războiul împotriva României, purtat de peste 30 de ani, este o ameninţare perpetuă, dar nu poate fi contracarat din cauza unor mari vulnerabilităţi induse sistemului politic, economic şi social de:

– guvernarea bazată pe minciună, corupţie şi trădare;

– perpetuarea puterii prin grave atentate împotriva sistemului democratic constituţional;

– promovarea sistematică a incompetenţei la nivel instituţional;

– absenţa unei clase politice responsabile şi imună la tentanţiile asociate puterii;

– lipsa clasei economice autohtone cu conştiinţă naţională;

– coabitarea politică cu adversarii statului naţional român;

– lipsa orizonturilor strategice în relaţiile internaţionale şi incompetenţa în gestionarea relaţiilor cu vecinii, fără excepţie, foşti ori actuali revizionişti;

– înstrăinarea în condiţii mai mult decît dubioase a resurselor strategice vitale pentru prezervarea existenţei, independenţei şi suveranităţii naţionale;

– nevalorificarea extraordinarelor resurse ale solului şi subsolului ţării. Prima urgenţă ar fi ca în România să nu rămînă parcelă de teren agricol care să nu producă!

Din păcate, România pare o femeie de moravuri uşoare. Proastă şi Încrezută, incapabilă să gîndească la viitor. Dacă acum se mai simte în putere, şi mai aplică o contră, din cînd în cînd, lui Putin, peste alţi 10 de ani, nu va mai fi decît o epavă scofîlcită, arsă şi trecută, incapabilă să mai impresioneze pe cineva.