Autor: BMTF

MAI BINE MAI TÎRZIU…

BMTF, 25 ian – Oficialii ukraineni au recunoscut astăzi, miercuri, retragerea din oraşul Soledar, în estul ţării, care a fost lăsat sub controlul forţelor ruse, la două săptămîni după anunţul capturării acestuia făcut de Moscova, relatează France Presse, preluată de Agerpres.

„După luni de lupte grele, forţele armate ukrainene l-au părăsit” pentru a „se replia pe poziţii pregătite”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvînt al Grupului Est al armatei ukrainene, Serghii Cerevatîi, refuzînd totuşi să precizeze cînd a avut loc această retragere.

Grupul militar privat rus Wagner anunţase preluarea sub control a Soledarului încă din 11 ianuarie, anunţul său fiind urmat de cel al armatei ruse în 13 ianuarie. Acest mic oraş din regiunea Doneţk, unde au rămas doar 500 de locuitori din cei aproximativ 11.000 de dinainte de război, cunoscut pentru minele sale de sare, este situat în apropiere de Bahmut, un alt punct fierbinte în estul Ukrainei.

Ukrainenii au refuzat pînă acum să recunoască pierderea acestei localităţi.

Importanţa strategică a Soledar este contestată, think tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) apreciind că nu este vorba de „o dezvoltare semnificativă pe plan operaţional”.

Armata rusă prezintă în schimb cucerirea Soledar ca pe o etapă-cheie în vederea încercuirii oraşului vecin, Bahmut, pe care încearcă să-l cucerească din vară şi unde ambele tabere se confruntă cu pierderi grele.

Retragerea din Soledar a „fost controlată, nu a avut loc nici un fel de încercuire sau capturare masivă de soldaţi ai noştri”, a asigurat Cerevatîi, care a dezminţit că soldaţii ukraineni ar fi „dat bir cu fugiţii”.

Înainte de a se retrage, trupele ukrainene „au provocat pierderi incredibile” ruşilor, a asigurat acesta, subliniind că strategia ukraineană în această regiune constă în „epuizarea inamicului”.

Un responsabil separatist instalat de Moscova în estul Ukrainei a revendicat miercuri un progres al trupelor ruse la Bahmut, menţionînd Soledar ca factor determinant.

Dar Serghii Cerevatîi susţine că afirmaţiile acestuia „nu corespund realităţii”. „Luptele continuă. Situaţia este dificilă, dar sub control”, a adăugat el.

Situaţia s-ar putea schimba după ce Occidentul va livra mai multe batalioane de tancuri grele armatei ukrainene, în aşa numita “coaliţie a tankurilor”. Decizia Germaniei de a aproba livrările de tancuri Leopard 2 către Ukraina este „extrem de periculoasă” şi duce conflictul „la un nou nivel de confruntare”, a declarat miercuri ambasadorul Rusiei în Germania, Serghei Neceaev. „Această decizie extrem de periculoasă duce conflictul la un nou nivel de confruntare şi contrazice declaraţiile politicienilor germani privind reticenţa RFG [Republica Federală Germania] de a se implica în aşa ceva”, a subliniat oficialul rus. „Din păcate, acest lucru se întîmplă mereu şi mereu. Încă o dată, putem vedea că, la fel ca şi cei mai apropiaţi parteneri ai săi, Germania nu este interesată de o soluţie diplomatică la criza ukraineană, are în vedere o escaladare permanentă a acesteia şi pomparea nelimitată a regimului de la Kiev cu tot mai multe arme mortale.

Liniile roşii ţin deja de trecut, a adăugat Serghei Neceaev. Referindu-se la cel de-al Doilea Război Mondial, Serghei Neceaev a mai spus că Germania „a uitat calea dificilă a reconcilierii postbelice dintre ruşi şi germani”. „Tancurile de luptă marcate cu crucea germană vor fi trimise din nou pe frontul de est, ceea ce va duce în mod inevitabil la moartea nu doar a soldaţilor ruşi, ci şi a populaţiei civile”, a avertizat oficialul rus şi a precizat că decizia Berlinului vine în contextul în care se împlinesc 80 de ani de la încheierea asediului Leningradului. Decizia „distruge orice urmă de încredere reciprocă rămasă, provoacă daune ireparabile relaţiilor ruso-germane, care se află deja într-o stare jalnică şi pune la îndoială posibilitatea normalizării lor în viitorul apropiat”, a declarat Serghei Neceaev.

Ruşii nu au uitat Bătălia de la Kursk, denumită Bătălia tancurilor, care a avut loc între 5 iulie şi 23 august 1943, în care au fost implicate 8000 de tancuri germane şi ruseşti, în cadrul Operaţiunii Citadela. Atacurile sovietice care au urmat eliminării forțelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriolului și Belgorodului, pe 5 august, și a Kievului, pe 23 august, împingîndu-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară.

Pe de altă parte, Direcţia Principală de Informaţii (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev nu exclude atacuri ale forţelor ukrainene asupra teritoriilor Rusiei de unde invadatorii atacă Ukraina – potrivit reprezentantului oficial al GUR, Vadim Skibiţki. Acesta a comentat seriile de explozii din Crimeea, menţionînd că serviciile de informaţiile militare ale Ukrainei lucrează şi în teritoriile ocupate.

„Deoarece există o regrupare puternică a trupelor ruse, iar rezervele ruse mobilizate se deplasează în toate direcţiile frontului, atît din regiunea Rostov a Federaţiei Ruse, cît şi din Crimeea ocupată, atunci, da, pot fi aplicate lovituri şi împotriva cazărmilor şi poligoanelor ruseşti” – a afirmat Skibiţki.

Oficialul nu a exclus lovituri asupra teritoriului Rusiei. Potrivit acestuia, totul depinde de cît de critice sînt obiectivele vizate – indiferent dacă este vorba de teritoriul ocupat sau de teritoriul Federaţiei Ruse.

„De ce? Ei bine, să ne uităm la statistici. De unde au loc lansările rachetelor de croazieră? La nivel aerian, de pe teritoriul Federaţiei Ruse. Dacă vorbim de rachete Iskander, acestea sînt lansate fie din teritorii temporar ocupate, fie mai aproape de graniţa noastră. Iar rachetele S-400 şi S-300 sînt lansate din Federaţia Rusă, care efectuează bombardamente inclusiv la Kiev” – a menţionat reprezentantul GUR.

Skibiţki a mai comentat şi informaţiile potrivit cărora ruşii nu instalează sisteme de apărare antiaeriană lîngă aerodromul bazei aeriene din Enghels, de exemplu, ci amplasează sisteme de apărare lîngă Kremlin. „Acest lucru sugerează faptul că, dacă ajungem pînă la Enghels, ajungem şi la Kremlin” – a declarat oficialul.

WAGNER ŞI DUBLA MĂSURĂ

La începutul acestui an, agenţia mondială de ştiri REUTERS, un colos, ca dimensiune, profesionalism şi credibilitate, denumea Grupul Wagner, înfiinţat de Evgheny Prigojin, drept “cea mai mare companie de mercenari din lume”, cu 20.000 de mercenari angajaţi! Ştirea, deşi pare măgulitoare, este greşită! Wagner este o companie de mărime medie, pe piaţa serviciilor militare private, dar eticheta de “cea mai” lipită de Reuters, crează senzaţia că maşinăria de război a lui Vladimir Putin este colosală, infernală, dementă, înfricoşătoare, iar o victorie militară, economică şi politică asupra Kremlinului va acoperi Occidentul Liberal de Glorie Eternă! Slava!

Sigur, e un mit! Nu este un mit faptul că Occidentul Liberal a protestat vehement împotriva contractelor Wagner în lume, prin diferite mijloace, pentru simplul fapt că “prăjitura” e numai una, iar “linguriţele” din ce în ce mai multe. Şi mai eficiente! Europenii văd în prezenţa grupării Wagner în Mali, “suspectată de abuzuri”, un factor suplimentar de instabilitate şi o consideră incompatibilă cu acţiunea lor antijihadistă pe teren. Junta, la rîndul ei, persistă să nege orice angajament al lui Wagner şi evocă o cooperare militară cu Rusia. Parlamentul European a adoptat chiar trei rezoluţii, una dintre acestea vizînd încălcările drepturilor omului de către Compania Wagner Group, în mai multe zone de conflict din lume, se arată într-un comunicat de presă al PE. Parlamentarii europeni condamnă “crimele comise în mai multe zone de conflict” de către organizaţia paramilitară rusă Wagner Group şi entităţile militare private asociate acestei companii, se arată în comunicatul PE. De asemenea, membrii PE salută declaraţia lui Josep Borrell, şeful politicii externe a UE, privind impunerea de către UE a unor sancţiuni împotriva „indivizilor şi entităţilor asociate Wagner Group”, precum şi celor care lucrează cu această organizaţie paramilitară. Aceste sancţiuni ar include restricţii de călătorie şi îngheţarea bunurilor angajaţilor Wagner.

După victoriile pe cîmpul de luptă din Ukraina, toată lumea vorbește astăzi de Grupul de mercenari Wagner, o companie de mărime mijlocie pe lîngă coloșii occidentali: americanii de la Academi (fost Blackwater), Amentum și Bancroft, canadienii de la GardaWorld, israelienii de la Grupul Constellis, britanicii de la Alma Risk, francezii de la Secopex, germanii de la Asgaard și Xeless, spaniolii de la Mitra, Geoacenter și Prosegur. Mai sînt ucrainenii de la Omega şi Mozart, turcii de la Sadat, relatează Avvenire citat de Rador. “Cei nedoriţi, care fac lucruri de neiertat pentru cei nerecunoscători” nu beneficiază, în general, de o presă bună. Cu atît mai mult dacă eşti un concurent important în această piaţă! Amintiţi-vă ce campanie de denigrare, condusă de mass-media “democrată” americană, s-a abătut asupra BlackWather! O companie extrem de profitabilă şi… eficientă! Nu am spus “morală”, ci eficientă! Precum toate companiile din acest sector! BlackWather a fost demonizat precum Iraq-ul lui Saddam Hussein înainte de invazia americană, iar fondatorul ei, Erick Prince a fost pus pe acelaşi soclu cu Saddam Hussein şi Vladimir Putin, astăzi, tîrît în anchete şi procese soldate cu desfiinţarea BlackWather! Sigur, locul rămas gol a fost ocupat imediat de firmele care au cotizat la campania electorală a imaculatei Hillary Clinton!

PMC furnizează servicii mai degrabă pentru profit decît din raţiuni politice. PMC-urile sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă (BIGroup) la corporaţii transnaţionale uriaşe (G4S). Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări. Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict.

Termeni precum mercenari şi companii de securitate private (PSC) sînt folosiţi adesea pentru a desemna PMC. Pînă de curînd, erau numiţi mercenari actorii dintr-un conflict care sînt, în general, motivaţi de cîştigul personal. Termenul apare în unele tratate internaţionale, dar acestea au fost criticate pentru lipsă de acurateţe, deoarece se concentrează pe motivaţia acţiunilor, care este dificil de definit, şi nu pe acţiunile ca atare, iar prezenţa militarilor români în diferite teatre de operaţii, ca angajaţi ai Armatei Naţionale poate fi considerată ca atare! Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC. Creşterea ponderii PSC în conflicte armate, sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane, ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei, ca un răspuns la cererea pieţei. n cazul statelor, aceste companii sînt deseori folosite pentru a compensa lipsa unei capacităţi naţionale, deci, cu precădere în noile entităţi statale apărute în ultimul timp, sau „autonomii”. CMP furnizează servicii high-tech în domenii în care forţele armate nu îşi mai pot permite să instruiască personalul sau să ofere perspective atractive de avansare în carieră. În alte cazuri, PMC suplinesc o capacitate inexistentă. De exemplu, angajarea firmei israeliene Levdan i-a permis preşedintelui Republicii Congo-Brazzaville să creeze în 1994 o nouă forţă care a înlocuit unităţile militare fidele fostului preşedinte. Alte grupuri recurg la PMC pentru a-şi putea desfăşura activitatea în medii periculoase. PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva!

Se pune întrebarea firească: sînt PMC-urile mai rentabile decît forţele armate regulate? Datele privind rentabilitatea acestora nu sînt concludente. Angajaţii PMC „costă” destul de mult; salariile standard variază între 400 şi 1000 de dolari pe zi. Cei care susţin că PMC sînt mai rentabile decît armatele permanente se bazează de obicei pe următoarele argumente: – PMC pot angaja persoane care sînt adesea mult mai prost plătite; – guvernele nu sînt nevoite să ofere CMP beneficii ascunse, cum ar fi pensiile, îngrijiri medicale, condiţii de trai etc., deoarece acestea sînt de obicei incluse în contract; – PMC oferă posibilitatea creşterii rapide a forţei militare fără costurile implicate de întreţinerea pe termen lung a capacităţii militare; şi prin faptul că îndeplinesc misiuni necombative esenţiale, CMP dau forţelor armate posibilitatea de a se concentra pe misiunile de bază. Pe de altă parte trebuie luate în considerare şi următoarele argumente: – angajaţii PMC sînt, adesea, instruiţi pe spezele statului, ca membri ai armatelor naţionale; cînd pleacă la posturi mai bine plătite din sectorul privat, această pregătire este, de fapt, o subsidiere a operaţiunilor PMC; – practicile curente de subcontractare, în care un contract trece pe la mai multe firme diferite, poate reduce substanţial eficienţa sau duce chiar la pierderi.

Istoria este plină de mercenari, iar armatele naţionale par un scurt episod în serialul armatelor private! Războiul mercenarilor, numit și războiul libian, fost un conflict armat purtat pe teritoriul african, în Cartagina, între anii 240 și 238 Înainte de Hristos!, purtat între trupele regulate ale orașului-stat și milițiile mercenare ale armatei cartagineze, care se răzvrătise după sfîrșitul Primului Război Punic. Războiul, povestit de Polibiu în detaliu – şi denimit de acesta „război fără posibilitatea armistițiului”-, a fost caracterizat de cruzimea extraordinară desfășurată de ambele părți, de urcușuri și coborîșuri și de violența luptelor. Cartaginezii au reușit, în cele din urmă să anihileze milițiile rebele, procedînd la o represiune finală sîngeroasă. Liderii mercenari au fost uciși cu toții!

Unele date pe care le-am adunat între 2003 şi 2010, cît am fost corespondent de război în Iraq, spun că aici au luptat, la un moment dat, peste 120.000 de contractori, angajaţi în mai bine de 200 de companii! De-a lungul timpului însă, unele dintre aceste companii au devenit emblematice pentru tot ceea ce a mers prost în războiul din Iraq: extrem de scumpe, ineficiente, indiferente faţă de poporul iraqian. Astfel de companii s-au aflat în centrul celor mai mari scandaluri de război, de la abuzarea şi torturarea prizonierilor din închisoarea Abu Gharib şi pînă la deschiderea focului asupra civililor din piaţa Nissour din Baghdad. Iar cele mai crunte lupte din Iraq au pornit după ce soldaţi angajaţi ai acestor companii au fost ucişi la Falujah.

Contractorii Militari Privaţi, mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut, sînt oameni onorabili! I-am întîlnit şi în Afghanistan şi în Syria! Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme private de securtiate, cu sute de mii de angajaţi, au devenit indispensabile în războiul modern, hibrid, atunci cînd guvernele lumii nu doresc o implicare oficială în diferite operaţiuni sensibile. Iată, cîteva companii occidentale, prezentate de gigantul media „BusinessInsider”: G4S – Cu mai bine de 625.000 de angajaţi, este al doilea cel mai mare angajator privat din lume, diind depăşit doar de lanţul american de magazine Wal-Mart. O bună parte a afacerii este concentrată pe activităţi „de rutină” precum asigurarea securităţii în bănci, închisori şi aeroporturi, G4S joacă un rol important şi în zonele de conflict din întreagă lume. Grupul este prezent în peste 125 de ţări. Unity Resources Group – cu 1.200 de angajaţi în întreagă lume, firmă australiană are operaţiuni ample în Iraq, a oferit asistenţă în timpul alegerilor din Liban şi a ajutat marile companii petroliere să-şi scoată angajaţii din Bahrain în timpul protestelor violenţe. Erinys Internaţional – britanicii au fost angajaţi de Departamentul de Stat al SUA pentru diferite misiuni în Iraq. Una dintre cele mai mari misiuni ale companiei a presupus trimiterea a 16.000 de anagajati în 282 de puncte din Iraq, unde au păzit conducte şi puţuri petroliere, rafinării şi alte active legate de energie. Asia Security Group – a fost deţinută în trecut de Hashmat Karzai, vărul fostului preşedinte afghan Hamid Karzai, firmă este considerată o adevărată forţă în regiune, cu aproximativ 600 de ofiţeri de pază. DynCorp – a fost una dintre cele opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Grupul are operaţiuni în Africa, Europa de Est şi America de Sud. Are peste 10.000 de angajaţi. A participat la combaterea forţelor rebele din Columbia la începutul anilor 2000 şi la acţiuni anti-drog din Peru şi a fost trimisă pentru a dezarma luptătorii din Somalia, Liberia şi Sudan. Triple Canopy – alta dintre cele opt opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Aegis Defense Services – firma asigură protecţie pentru misiuni ONU şi ale autorităţilor americane. Cu 5.000 de angajaţi, are sedii în Afghanistan şi Bahrain şi oferă intervenţii de urgenţă, evalurea riscului şi sînt specializaţi în protejarea activelor petroliere. Defion Internaţional – cu birouri în Peru, Dubai, Iraq, Sri Lanka şi Filipine, firmă angajează şi instruieşte ofiţeri de protecţie, gărzi de corp, şoferi, şi specialişti în logistică, majoritatea recrutaţi din ţări aflate în curs de dezvoltare. Are contracte cu Departamentul de Stat al SUA. Academi – fostă Blackwater, devenită ulterior Xe Services şi, mai nou, Academi, firmă de pază operează una dintre cele mai mari şi mai complexe baze militare private din lume. Are aproximativ 20.000 de angajaţi, 20 de avioane şi o flotă de vehicule blindate de teren. Nu lipsesc canadienii de la Global, dar vine tare din urmă, concurenţa: Wagner! Este cunoscută acum şi în Ukraina, ca PMC Liga. Aceştia au fost utilizați ca “omuleţi verzi”, fără identitate, în conflicte oficiale și neoficiale, inclusiv în timpul anexării unei părți din Donbass în 2014. Contractorii Wagner au fost folosiți activ în timpul războiului din Syria, dar şi în Africa şi Venezuela, Libia, Republica Centrafricană și Mali. Potrivit informaţiilor, Wagner desfăşoară activităţi în 30 de ţări ale lumii!

În Ukraina se află din 2014, iar potrivit serviciilor ukrainene de informaţii, între contractorii Wagner ucişi pe teritoriul Ukrainei se află combatanţi francezi, anglo-saxoni sau syrieni!

Tema luptătorilor străini, şi a batalioanelor de voluntari, aflaţi de o parte şi de alta a principalilor combatanţi, este extrem de importantă şi de actuală în acst război din Ukraina. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă, sau cum va evolua el, indiferent de acordurile politice de la un moment dat. Pentru că, intrarea în teatrul de operaţiuni a “voluntarilor” seamănă izbitor cu povestea dezastrului din Afghanistan, unde victoria mujahedinilor asupra armatei sovietice şi retragerea acesteia totală la 15 februarie 1989, a fost determinată de coalizarea facţiunilor mujahedine şi de cantitățile uriaşe de arme și alte materiale de război expediate rebelilor, prin Pakistan, de către Statele Unite și alte țări și de către musulmanii din întreaga lume. În plus, un număr nedeterminat de voluntari musulmani – denumiți popular „afgani-arabi”, indiferent de etnia lor, au călătorit din toate părțile lumii pentru a se alătura opoziției. Baza aducerii în Afghanistan a acestor luptători străini era fundaţia milionarului saudit Oussama Bin-Ladden. Baza – adică, Al Qaida!

Peste 20.000 de occidentali luptă de partea Ukrainei. Fără să pun la socoteală, voluntarii interni, despre care voi vorbi în continuare! O companie de recrutare pentru contractori privaţi din întreaga lume a anunţat în urmă cu o lună locuri de “voluntari” în Ukraina plătite cu 2000 usd/zi, sau 60.000 usd/lună. Astfel de tarife erau practicate în Iraq de contractorii care acţionau pe celebra “şosea a morţii”, care lega Aeroportul din Baghdad de Zona Verde. Evident, tariful anunţat este valabil pentru ţările de categoria 1, adică SUA, Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Pentru contractorii din ţările aflate în altă categorie, precum România sau republica Moldova, salariile sînt semnificativ mai mici.

De cîţiva ani, dar mai cu seamă de la mizeria numită pompos “Primăvara Arabă”, Africa este noul “loc de joacă” al marilor puteri. Şi, evident, al PMC-urilor! În timp ce presa internațională continuă să se concentreze pe Grupul Wagner rusesc, numeroase companii de securitate din Occidentul LIberal, din Orientul Mijlociu și din Asia, mult mai puternice decît Wagner, au reușit să semneze contracte cu zeci de state africane. O tendință care, după abandonul Afghanistanului și Iraqului, nu poate decît să se intensifice! Pe Continentul african, PMC-urile oferă celui mai bun cumpărător capacități militare, logistice, de informații, de securitate cibernetică, precum și instrumente de propagandă. Acesta este un sector complex în care PMC-uri de diferite naționalități se pot ciocni prin antrenarea forțelor militare dintr-o anumită țară africană, sau pot lupta cot la cot într-o altă țară. Este cazul britanicei GPH LA ROLE Ltd., care zilele acestea a angajat mercenari români pentru Congo, în Goma, dar cu misiune tactică pe provincia Kiwu de Nord, ocupată de gruparea rwandeză M23!

Așa-numitele războaie proxy, prin procură, sînt un fenomen străvechi, practicat intens în perioada “războiului rece”, care în ultimii ani par să agraveze scenarii deja complicate, în loc să le rezolve. Din cauza valului jihadist din Sahel și a conflictelor continue pentru controlul resurselor naturale şi a materiilor prime, mai multe state africane au solicitat, sau au acceptat ajutorul PMC-urilor străine care pot fi plătite în numerar sau în concesii miniere. Amentum, un contractant de apărare al SUA, va sprijini Beninul în lupta împotriva terorismului islamic – a raportat presa din Benin și confirmat de PMC-ul american în decembrie, care a început să recruteze potențiali angajați în întreaga lume. Amentum va consolida răspunsul Forțelor Armate Benineze (FAB) poziționîndu-se nu doar în sudul țării, ci și în nord. În cazul Beninului, atacurile jihadiștilor au devenit de zece ori mai numeroase între iulie și decembrie 2022, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. Mulți soldați beninezi au fost uciși în urma atacurilor jihadiste din nordul teritoriului, astfel încît moralul armatei locale este la pămînt, iar autorităţile au apelat la Amentum, care a mai cîștigat un contract și în Niger unde, în numele administrației americane, va avea misiunea de a furniza armatei locale 40 de vehicule capabile să reziste la explozia minelor antipersonal puse de militanții islamici.

În februarie, Amentum a cumpărat Pacific architects and engineers (PAE), o cunoscută PMC americană, care în trecut a avut clienți atît serviciile secrete americane, cît și Națiunile Unite și Ministerul Apărării britanic, în timp ce anul trecut discuta antrenamentul armatei nigeriene, ocupată să lupte cu jihadiștii Boko Haram. Un alt conglomerat de PMC-uri americane priveşte Grupul Constellis, fondat în 2003 de foști consilieri militari sau de la Casa Albă precum Tom Katis, ”părintele” PMC Triple Canopy, John Ashcroft, fost procuror general al SUA și amiralul Bobby Ray Inman, fost director al Agenţiei Naţionale de Securitate. Grupul Constellis a fost creat din fuziunea mai multor CM-uri, inclusiv Triple Canopy, Academi, deținută de binecunoscutul Erik Prince și Olive Group, fondat de generali israelieni! Toate companiile au experiență în state precum Republica Democratică Congo (RDC) – distrusă de colonialismul belgian! -, plină de grupuri armate care luptă pentru resursele naturale; Somalia, amenințată de jihadiștii al Shabaab, de diverse miliții de clan și de pirații din Oceanul Indian; Mozambic, unde în 2017 militanții islamici au ocupat nordul țării decapitînd și ucigînd mii de civili și soldați mozambicani, precum și mai mulți mercenari, în special ruși și sud-africani.

În septembrie 2016, Grupul Constellis a trecut sub controlul fondului de investiții Apollo Global Management. Unele PMC-uri oferă în țările cu risc agenți de securitate și mașini blindate pentru ambasade, organizații neguvernamentale, companii și locuinţe private. Este cazul GardaWorld, cu sediul în Montreal, Canada, ai cărei 120.000 de angajați lucrează în multe țări africane precum Burundi, Malawi, Rwanda, Zambia și Uganda. Cu toate acestea, GW este cunoscută publicului din România pentru incidentul din Zona Verde din Kabul, cînd mercenarii români neînarmaţi au demisionat, în urma unui atac al jihadiştilor la care nu au putut riposta! În 2015, GardaWorld a preluat PMC-ul britanic, Aegis Defense Services. Acesta este o legendă pe piaţa de mercenariat din lume! A fost fondat de Tim Spicer, fost CEO al Sandline International, o PMC născută din colaborarea cu Simon Mann, un mercenar britanic implicat în tentativa loviturii de stat din Guineea Ecuatorială din 2004 și al cărui fiu, Jack Mann, și-a fondat PMC-ul Alma Risk. Mann-fiul a fost reţinut în Malta, în timp călătorea spre Libia, împreună cu 15 dintre colegii săi.

Aceste PMC-uri sînt cunoscute pentru activitatea lor în primul rînd în Afghanistan și Iraq, apoi în Lybia, Somalia, Angola și Mozambic. Însă, activităţile lor din Africa, unde sînt adesea chemați de regimurile dictatoriale, sînt greu de urmărit. ”Majoritatea PMC-urilor ascund adevărata natură a activităților lor – spune un raport elaborat de Transparency International (TI) -. În acelaşi timp şi rolul lor în alimentarea corupției și a conflictelor în țări străine este mai puțin cunoscut”. Tocmai din acest motiv, odată cu prezența acestor companii în Africa, s-au intensificat şi criticile la adresa unui sector extrem de controversat, iar nigerianul Bankole Adeoye, comisarul Uniunii Africane (UA) pentru afaceri politice, pace și securitate, a lansat un apel pentru ”excluderea totală a mercenarilor de pe continentul african”, apel care nu este la “prima strigare”, iar cursa PMC-urilor spre Africa pare să fie abia la început!

Pe coasta somaleză, cauza pirateriei este determinată, în parte, de faptul că regimul de la Mogadishu nu a reuşit să împiedice pescuitul navelor străine în apele teritoriale ale Somaliei. Pescarii somalezi au căutat să-şi facă dreptate prin alungarea navelor străine. Prin poziţia Somaliei pe drumul comercial nautic aceşti pescari înarmaţi, care la început au căutat împiedicarea pescuitului ilegal în apele lor, nefiind sub control guvermnamental, au devenit o parte din ei, prin anii 1990, piraţi. Expertul kenian Andrew Mwangura afirmă că originea pirateriei se datorează 90 % pescuitului ilegal în apele somaleze! Atacurile piraţilor încep la Mogadishu (sudul Somaliei) şi se continuă spre nord în Golful Aden. Apoi, a apărut Al-Shabaab şi noile oportunităţi pentru Occidentul Liberal!

În Somalia, compania de dezvoltare globală Bancroft, cu sediul în SUA, a furnizat servicii armatei naționale, forțelor Uniunii Africane și membrilor antrenați ai Danab, o unitate militară somaleză însărcinată cu asasinarea militanților al Shabaab cu ajutorul armatei americane. Tot în Somalia, Secopex din Franța a discutat despre un contract cu conducerea politică și militară din nordul țării, după ce a lucrat pentru fostul președinte al Coastei de Fildeș, Laurent Gbagbo înainte de violențele din 2010 și arestarea ulterioară.

Companiile germane Asgaard și Xeless sînt legate de țări precum Sudan, Sudanul de Sud, Kenya, RDC, Nigeria, Somalia și Mauritania. Asgaard a dat naştere unui întreg scandal atunci cînd a fost de acord să ofere securitate, arme și muniție unui lord al războiului și politician somalez în timpul embargoului ONU asupra armelor asupra Somaliei.

Companiile spaniole Mitra, Geoacenter și Prosegur au experiență în lupta împotriva terorismului din Niger și au o bază în Africa de Sud.

Grupul de consultanță Omega este ukrainean și a lucrat în Mali și Burkina Faso, asigurînd deseori securitate în site-urile miniere, sau furnizînd escortă armată companiilor private străine.

Pe lîngă PMC-urile occidentale, mai există şi compania turcă Sadat, legată de președintele Recep Erdogan și aparent dornică să-și vîndă serviciile atît guvernelor, cît și rebelilor, în special în zonele de graniță ale Sahelului. Această PMC, capabilă să recruteze mercenari europeni și asiatici, a fost acuzată de ”sprijinirea grupărilor islamice împotriva terorismului de stat” și este suspectată că s-ar afla în contact strîns cu jihadiștii din Nigeria, Mali și Africa Centrală. Acuzaţii imposibil de verificat, atîta timp cît ele sînt formulate de organizaţii din Occidentul Liberal deranjat de prezenţa unor “intruşi” pe ceea ce ei consideră “spaţiul propriilor interese”. Grupul militar Sadat, compus din mercenari şi format după modelul armatei private a liderului de la Kremlin, Wagner, este folosit de preşedintele Turciei în războaiele din Syria şi Lybia, duse spun unii pentru restabilirea gloriei de altă dată a Imperilului Otoman, după cum scrie ziarul Adevărul. Sînt voci care spun că este cea mai puternică armată de mercenari din lumea islamică şi este condusă de un fost general bine pregătit, avînd la dispoziţia sa mii de luptători syrieni. Apropiet al Recep Tayyip Erdogan, generalul Adnan Tanriverdi are expertiză în toate artele întunecate ale războiului, de la sabotaj şi contra-insurgenţă pînă la asasinate, scrie, la rîndul său, „The Telegraph“. Generalii americani de la Comandamentul Africa al Pentagonului, într-un raport adresat guvernului SUA, au spus că armata privată Sadat operează în jur de 5.000 de mercenari syrieni – inclusiv „extremişti cu legături teroriste anterioare” – în Lybia. Contractorii angajați ar fi luptat pentru Guvernul Acordului Naţional (GNA), partea pe care Ankara o sprijină în războiul civil din Lybia. Raportul spune că mercenarii, presupuşi plătiţi şi îndrumaţi de cîteva zeci de instructori Sadat, au ajutat GNA să recupereze teritoriul de la Khalifa Heftar, puternicul om din epoca Gaddafi susţinut de rivalii Turciei, Emiratele Arabe Unite şi Egipt. Dar, susţine că mulţi dintre luptători au fugit. “Au existat rapoarte din ce în ce mai numeroase despre furturi, agresiuni sexuale şi conduite necorespunzătoare din partea acestor mercenari, ceea ce este probabil să degradeze şi mai mult situaţia de securitate”, se precizează în raportul Pentagonului.

Sadat Group, înfiinţat în 2012, spre deosebire de majoritatea PMC, care lucrează pur şi simplu pentru cel care oferă cel mai mult, are o ideologie: să instruiască armatele naţiunii musulmane pînă la punctul în care acestea să nu aibă nevoie de sprijinul occidental!

Însă, adevărata îngrijorare a diferitelor guverne occidentale, este faţă de PMC-urile care provin din China! Pînă acum, acestea au desfășurat mai ales operațiuni în sectorul maritim, protejînd echipaje și confruntîndu-se cu pirateria, dar mulți prevăd implicarea lor în securitatea diverselor state africane în care China a investit în ultimii ani zeci de miliarde de dolari… Să vezi atunci sancţiuni şi proteste la ONU, UE, …E a Occidentului LIberal utilizator al dublei măsuri!

WAGNER CUCEREŞTE SOLEDAR

BMTF, 11 ian – Patronul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat marţi seara că oraşul Soledar din estul Ukrainei a fost cucerit de oamenii săi după mai multe zile de lupte grele. Potrivit Reuters, Wagner este, la această oră, cea mai mare companie de tip PMC din lume care desfăşoară operaţiuni militare private în Africa, Asia şi Europa. La începutul anului 2023, Agenţia de Presă Reuters a plasat compania rusă în fruntea unui top al acestui tip de companii, cu peste 20.000 de angajaţi angrenaţi în mai multe conflicte armate, din Sahel, Congo, pînă în Lybia, Syria şi Ukraina. Astăzi, Wagner reprezintă ceea ce reprezenta, în urmă cu exact 20 de ani, BlackWather, deşi fondatorul companiei, Evgheni Prigojin (E.P.) nu are un trecut la fel de glorios precum cel al lui Erick Prince (E.P.), fost puşcaş marin, chiar dacă poartă aceleaşi iniţiale!

Potrivit informaţiilor operative, Wagner a cucerit oraşul Soledar şi a securizat minele de sare care, potrivit zvonurilor şi propagandei vor fi administrate de companiile lui Prigojin.

Un grup de soldaţi ukraineni continua să fie încercuit în centrul acestui oraş cheie, a mai spus Evgheni Prigojin. „Numărul prizonierilor de război va fi raportat mîine”, a adăugat el.

Soldaţilor ukraineni încercuiţi li s-a dat un ultimatum să se predea pînă la miezul nopţii, a anunţat pe Telegram grupul Wagner.

Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent şi, iniţial, nu a existat un comentariu din partea ukraineană, dar ministrul afacerilor externe al Ukrainei, Dmitro Kuleba, a declarat într-un interviu pentru National Public Radio (NPR) din Statele Unite că preşedintele rus, Vladimir Putin, nu mai are decît o singură variantă în războiul declanşat împotriva Ukrainei – înfrângerea, dar nu vrea să o accepte. „Cînd privesc acum spre cîmpul de luptă şi situaţia actuală, cred că Putin nu are prea multe opţiuni. De fapt, cred că are o singură opţiune, dar nu vrea să o accepte. Iar această opţiune înseamnă pierderea războiului. Dificultatea şi tragedia acestui moment constă în faptul că (Vladimir Putin, n.r.) nu vrea să înfrunte adevărul şi să caute o cale de ieşire. În schimb, aruncă în luptă tot mai multe resurse şi, cel mai important, resurse umane, încercînd să cîştige cu orice preţ. Totuşi, acest lucru nu se va întîmpla. El nu va cîştiga” – a declarat şeful diplomaţiei ukrainene.

Potrivit lui Kuleba, adevărata victorie pentru Ukraina va fi considerată restabilirea integrităţii sale teritoriale în cadrul graniţelor recunoscute la nivel internaţional. De asemenea, ministrul a menţionat că ukrainenii vor continua lupta împotriva agresorului. „Depinde de Guvernul SUA şi de alţi parteneri ai Ukrainei, cît timp ne vor sprijini. Dar noi ne-am făcut alegerea, am luat o decizie. Ne vom lupta cu invadatorul rus pînă la ultima suflare” – a subliniat Kuleba.

Nici un comentator sau sau lider de opinie al propagandei anti-Kremlin nu spune, însă, că pierderea războiului de către Rusia ar însemna izgonirea acesteia din Europa după 300 de ani, fapt inadmisibil şi de neacceptat pentru Rusia. Alungarea Rusiei din Ukraina va pune capăt statutului Rusiei de putere euro-asiatică, obligînd-o, după 300 de ani, să rămînă un jucător geo-politic doar în Asia. Greu de crezut!

Localitatea Soledar, ţintă a unor atacuri susţinute şi puternice din partea forţelor ruse în ultimele zile, face parte din linia de apărare ukraineană din faţa zonei urbane Sloviansk şi Kramatorsk, în regiunea Donbas.

Din punctul de vedere al Rusiei, cucerirea acestei zone ar fi un pas semnificativ spre a prelua controlul asupra întregii regiuni Donbas, unul din scopurile declarate ale Kremlinului în acest război.

WAGNER, CEL MAI PUTERNIC GRUP DE MERCENARI DIN LUME

BMTF, 6 ian – Statele Unite sînt de părere că aliatul preşedintelui rus Vladimir Putin, Evgheni Prigojin, fondatorul celui mai puternic grup de mercenari din lume, grupul Wagner, este interesat să preia controlul asupra minelor de sare şi ghips din apropierea oraşului ukrainean Bahmut, informează vineri Reuters, citată de Agerpres, după modelul companiilor occidentale care au acţionat în ultimii 20 de ani în Iraq sau Afghanistan.

Conform unei declaraţii făcute joi de un oficial al Casei Albe, există indicii că motive de natură financiară determină „obsesia” Rusiei şi a lui Prigojin pentru cucerirea Bahmutului, a adăugat oficialul.

SUA au acuzat anterior mercenarii ruşi că exploatează resursele naturale din Republica Centrafricană, Mali, Sudan şi din alte părţi pentru a ajuta la finanţarea războiului din Ukraina, acuzaţie respinsă de Rusia.

Evgheni Prigojin, care a fost sancţionat de ţările occidentale, şi-a luat rămas bun joi de la foşti condamnaţi amnistiaţi şi eliberaţi, care şi-au încheiat contractele în Ukraina, şi i-a îndemnat să evite tentaţia de a ucide cînd se întorc în viaţa civilă.

Conform sursei citate, din totalul celor aproape 50.000 de mercenari, grupul Wagner a suferit pierderea a peste 4.100 de luptători şi rănirea altor 10.000. Peste 1.000 de mercenari au murit în perioada dintre sfîrşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie în apropiere de Bahmut, oraş pe care forţele ruse încearcă fără succes să îl cucerească din vara anului trecut.

Casa Albă a anunţat la sfîrşitul lunii trecute că grupul de mercenari Wagner a preluat un transport de arme din Coreea de Nord pentru a ajuta la întărirea forţelor ruse în Ukraina, un semn al extinderii rolului său în acest conflict.

Pe de altă parte, zilele trecute, colonelul în retragere Andy Milburn, fondatorul și liderului grupului de mercenari din Ukraina Mozart (conceput în martie 2022 în contrapartidă cu Wagner) a declarat în cursul unui interviu de 3 ore pe youtube, care a dispărut, că, citez aproximativ: “Ukraina are o conducere coruptă și bolnavă și că atrocitățile împotriva prizonierilor de război ruși sînt la ordinea zilei, armata ukraineană încălcînd astfel Convenția de la Haga. Hmmm. Nu mi-aș fi imaginat așa ceva! Am crezit că Ukraina e o floare care dorește democrație și libertate iar singurii răi din peisaj sînt desigur, rușii…

DACĂ NU DESCHIDEM OCHII LA TIMP…

BMTF, 5 ian – Pentru popoarele Europei, speranțele au fost măturate în 2022 de invazia Rusiei în Ukraina, iar pentru 2023 perspectivele nu sînt prea optimiste, ba chiar întunecate. Crizele, chiar dacă sînt de natură foarte diferită, se succed, iar războiul din Ukraina nu face altceva decît să probeze credibilitatea liderilor care promit rezolvarea acestora. Securitatea mondială a fost în mintea tuturor în 2022, cu zone de conflict active în multe părți ale lumii și tensiuni internaționale crescînd în altele. În același timp, multe dintre tensiunile nerezolvate au erupt din nou în sud-estul Europei. La începutul anului 2023, continentul se confruntă cu vremuri incerte, iar România nu face excepţie.

Dacă am fi dat atenţie mai mare ştirilor şi informaţiilor internaţionale, am fi putut anticipa o parte, cel puţin, a evoluţiei situaţiei de pe mapamond, cu cel puţin cinci ani înainte. Dar, cum România şi românii nu sînt interesaţi de politica externă, doar dacă britanicii fraţi Tate fac bani de pe urma curviştinelor mioritice, informaţii legate de doctrine de securitate şi luări de poziţie sînt mai puţin interesante.

Ce ne spune începutul de an 2023? Că PIB-ul Ukrainei a scăzut cu 30,4% în 2022, cel mai semnificativ declin anual din ultimii peste 30 de ani, din cauza războiului cu Rusia, a anunţat joi ministrul Economiei, Iulia Sviridenko, transmite Reuters. Mult prea puţin, spunem noi, comparativ cu gradul de victimizare mediatică la care s-a supus Statul ukrainean! Sviridenko, care este şi prim vicepremier, a precizat că economia ukraineană a suferit cele mai semnificative pierderi de la cîştigarea independenţei faţă de Uniunea Sovietică, în 1991, deşi declinul a fost mai redus decît se estima iniţial. Oficialul a adăugat că atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice continuă să pună presiune asupra activităţii economice şi a încrederii populaţiei.

Ce ne spune această declaraţie? Că pe moment Ukraina are posibilitatea să-şi plătească achiziţiile uriaşe de arme şi muniţii furnizate de Occident! A fost, mai degrabă, un mesaj liniştitor faţă de creditorii războiului! Neliniştitoare a fost ştirea publicată în urmă cu cinci ani de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES despre Strategia de Securitate a Statelor Unite şi poziţiile Rusiei şi Chinei faţă de acest document mai tare decît preşedinţii!

Kremlinul a denunţat caracterul imperialist al noii strategii de securitate a Statelor Unite ale Americii, acuzînd Washingtonul că se agaţă de o lume unipolară, în timp ce Beijingul a criticat mentalitatea de Război Rece a administraţiei SUA, reieşită din acelaşi document, transmitea AFP, preluată de Agerpres.

“Caracterul imperialist al acestui document este evident, la fel ca şi refuzul de a renunţa la o lume unipolară, un refuz insistent, a afirmat purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o declaraţie de presă. Autorităţile ruse nu pot accepta ca ţara să fie tratată drept o ameninţare pentru securitatea Statelor Unite, a adăugat Peskov.

Documentul referitor al strategia de securitate naţională a SUA, difuzat de Casa Albă, afirmă că Rusia încearcă să slăbească influenţa americană în lume şi să creeze diviziuni cu aliaţii şi partenerii noştri.

La prezentarea strategiei, preşedintele Donald Trump a trimis însă semnale discordante, calificînd Rusia şi China ca puteri rivale ale SUA, care încearcă să pună la îndoială influenţa, valorile şi bogăţia Americii, el declarîndu-şi însă imediat voinţa de a construi parteneriate grozave cu aceste state.

Documentul difuzat de Casa Albă cu puţin timp înaintea discursului prezidenţial adopta un ton chiar mai ofensiv faţă de Rusia şi China, acuzîndu-le că subminează securitatea şi prosperitatea SUA!

Noua strategie americană a fost denunţată şi de Beijing, care a criticat mentalitatea de Război Rece a Washingtonului. Insistăm pe lîngă Statele Unite să înceteze să deformeze în mod voluntar intenţiile strategice ale Chinei, precum şi să-şi abandoneze conceptele depăşite, precum mentalitatea de Război Rece, a declarat Hua Chunying, purtătoare de cuvînt a Ministerului de Externe de la Beijing. Dacă nu, nu vor face decît să aducă prejudicii celorlalţi şi lor însele, a subliniat ea. China nu va încerca niciodată să se dezvolte sacrificînd interesele celorlalte ţări. În acelaşi timp, nu va renunţa niciodată la drepturile şi interesele sale legitime, a replicat purtătoarea de cuvînt a Ministerului de Externe”.

Interesant, nu? Semnele unor zori noi! Cum semne ale unor zori noi, nu neapărat senine, reprezintă şi informaţia referitoare la deţinuţii graţiaţi pentru că au luptat în Ukraina. Azi, în Rusia, mîine peste tot unde este nevoie, precedentul (Kosovo!) fiind creat.

Primul grup de deţinuţi ruşi, care a luptat în Ukraina, în cadrul grupului Wagner, a fost graţiat, după încheierea unui contract pentru o perioadă de şase luni, a declarat fondatorul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, după cum a relatat Agenţia de presă RIA NOVOSTI. După cum notează agenţia, cu referire la fondatorul grupului Wagner, din primul grup au făcut parte aproximativ 20 de foşti deţinuţi. Nu au fost divulgate numele lor, nici motivul pentru care au fost condamnaţi. Anularea condamnărilor este confirmată doar de declaraţiile lui Prigojin.

Agenţia de presă RIA NOVOSTI a publicat şi un videoclip, în care omul de afaceri dă mîna cu nişte persoane îmbrăcate în haine de camuflaj şi le felicită pentru încheierea contractului. ”Şi-au îndeplinit contractul cu demnitate şi corectitudine, fiind unii dintre primii… primii. Şi-au îndeplinit misiunea, au muncit cum puţini oameni muncesc… Societatea ar trebui să-i trateze cu cel mai profund respect, iar ei nu ar mai trebui să încalce legile”, a spus omul de afaceri în videoclip. Prigojin şi-a amintit şi de unul dintre prizonierii care a stat în detenţie treizeci de ani şi care a murit eroic într-un atac comis împotriva adversarilor. Cînd a fost întrebat ce vor face mercenarii după plecarea de pe front, acesta a răspuns că se vor întoarce pentru a-şi continua munca şi viaţă. La sfîrşitul videoclipului, Prigojin face apel la foştii deţinuţi, dintre care unii stau în faţa lui în cîrje şi în scaune cu rotile, să nu bea prea mult, să nu consume droguri, să nu violeze femei şi să nu exagereze cu fumatul.

Faptul că grupul Wagner recrutează în mod activ deţinuţi pentru a-i trimite în războiul din Ukraina a fost relatat de mass-media încă din vara lui 2022. În septembrie, a apărut un videoclip, în care Evgheni Prigojin le propune condamnaţilor din colonia Mari El să devină mercenari. De la începutul recrutării, au fost raportate mai multe decese sau crime comise de deţinuţi pe front. După cum a menţionat Mediazona, în septembrie-octombrie, numărul deţinuţilor din coloniile corecţionale ruseşti scăzuse cu 23 de mii de persoane – mai mult decît în urma amnistiilor din ultimii ani. Publicaţia a asociat această reducere cu recrutarea lor de către grupul Wagner. Recrutările din penitenciar reprezintă o eludare a legii ruseşti, dar este un precedent pentru orice clasă politică aflată pe lîngă valorile democraţiei. Inclusiv cea românească!

Recesiune şi război în 2023

BMTF, 3 ian – Pentru o mare parte din economia mondială, anul 2023 va fi unul dificil, deoarece principalele motoare ale creșterii globale – SUA, Europa și China – vor cunoaște o activitate mai slabă, a avertizat directorul Fondului Monetar Internațional, potrivit The Guardian.

Noul an va fi „mai greu decît anul pe care îl lăsăm în urmă”, a declarat directorul general al FMI, Kristalina Georgieva.

„De ce? Pentru că cele trei mari economii – SUA, UE și China – încetinesc simultan”, a spus ea.

„Ne așteptăm ca o treime din economia mondială să fie în recesiune. Chiar și țările care nu sînt în recesiune, ar fi resimțită ca o recesiune pentru sute de milioane de oameni”, a adăugat ea.

Pe de altă perte, NATO trebuie să crească producţia de arme în contextul în care războiul din Ukraina se prelungeşte, iar nevoia Kievului de materiale militare sporeşte, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu difuzat duminică, relatează luni DPA, scrie Agerpres.

„De exemplu, pentru artilerie avem nevoie de o enormă cantitate de muniţie, avem nevoie de piese de schimb”, a declarat şeful alianţei militare de 30 de ţări pentru BBC. „Trebuie să accelerăm producţia şi este exact ceea ce fac aliaţii”, a adăugat el.

Mentenanţa sistemelor de arme livrate deja Ukrainei este cel puţin la fel de importantă ca dezbaterea privind furnizarea de noi arme, a spus Stoltenberg.

NATO trebuie să fie pregătită să sprijine Ukraina pe termen lung. „Ceea ce am văzut este că Rusia nu dă semne că renunţă la scopul său general de a prelua controlul asupra Ukrainei. Forţele ukrainene au avut prim-planul timp de mai multe luni, dar ştim de asemenea că Rusia a mobilizat multe forţe, multe dintre ele sînt instruite acum”, a mai spus Stoltenberg.

„Totul indică faptul că sînt gata să continue războiul şi potenţial să încerce să lanseze o nouă ofensivă”, a adăugat secretarul general al NATO.

Este probabil ca acest război să se încheie la masa negocierilor, dar crucială pentru rezultatul unor asemenea convorbiri este puterea Ukrainei pe cîmpul de luptă, a subliniat el.

Depinde de conducerea de la Kiev să decidă în ce termeni se va aşeza la masa de negociere, a mai spus Stoltenberg.

SPRIJIN PENTRU KATERININSKA PROSPEKT, 30

SPRIJIN PENTRU KATERININSKA PROSPEKT, 30

KATERININSKA PROSPEKT, 30 este o adresă, o poveste şi un titlu. De fapt, sînt mai multe poveşti adevărate din primul an de război în Ukraina. În sudul Ukrainei. La Odessa, Nikolaev, Herson, Izmail… 365 de pagini pentru 365 de zile de război. Mai mult un document istoric, o istorisire “la cald” a evenimentelor care ne-au schimbat viaţa din 24 februarie 2022.

Această carte nu poate vedea lumina tiparului fără sprijinul vostru. Lansarea ar trebui să aibă loc pe 24 februarie 2023. Ar trebui! Coperta 4 aparţine sponsorului!

Aştept propunerile voastre! Vă mulţumesc!

NOMINA ODIOSA

Primele ore din 2023. Armata rusă atacă teritoriul ukrainean cu rachete şi drone sinucigaşe. A trecut aproape un an de la declanşarea operaţiunii speciale ruse în Ukraina. Ce oroare, folosesc terminologia Kremlinului, “Operaţiune specială”… deontologii şi apologeţii “omului foarte nou”, care-l înlocuieşte astăzi pe “omul nou” al regimului comunist din România, se zvîrcolesc cuprinşi de entuziasmul revelaţiei unui nou “putinist”. Oricum ai da-o, războiul din Ukraina s-a declanşat în 2014! Nu mai reiau, pe moment, cronologia conflictului, cu anexări şi proclamări de republici. Pe cale de consecinţă, indiferent din ce unghi ideologic ai privi lucrurile, invazia cu trupe ruseşti a teritoriului ukrainean reprezintă o operaţiune specială. Este un fel de “Operaţiunea Anaconda”, derulată de NATO în sudul Afghanistanului împotriva talibanilor din sudul Provinciei Kandahar, în timpul invaziei occidentale din această ţară. Deci, în limbaj “NATO correct” aceasta este o Operaţiune specială. Ruşii, mai puţin atenţi la astfel de nuanţe – consideraţi mai grobieni, “orci”cum li se spune – au denumit din start “operaţiunea specială” drept “operaţiune specială”. Sigur, ar mai fi cîteva considerente juridice, legate de legislaţia internaţională, de ONU şi de Tratatul de la Minsk – document de care nimeni nu mai vrea să ştie nimic! – legislaţie aplicabilă, însă, într-un singur sens în ultimii 33 de ani, de la Vest spre Est! Nu vreau să încarc textul cu elemente concrete, nu e treaba mea.

Treaba mea este să-mi amintesc de un interviu excelent, publicat în Nr. 1/2022 al revistei “m”, cu un extraordinar profesor de intelligence, şi reputat istoric al serviciilor de informaţii, dr. Tiberiu TĂNASE, care a enunţat o propoziţie emblematică pentru tot ce înseamnă analiză de securitate a lumii în care trăim şi în care se distinge mai pregnant, pe moment, conflictul din Ukraina: “Serviciile de informaţii ruse se ocupă cu fabricarea de fake-news, serviciile democratice cu manipularea pozitivă”! Aţi înţeles, nu? Există minciuni bune şi minciuni rele! La fel cum există crime bune şi crime rele, războaie bune şi războaie rele… mă rog, un fel de Yin și Yang al adevărului. Un 1984 perpetuu! Sigur că pentru a putea creiona o analiză de securitate, fie ea şi empirică, ai nevoie de Yin-ul adevărat şi nu de cel pe care mintea ta l-ar dori existent şi interacţionabil.

Avem deja două noţiuni: “fake-news” şi “analiză de securitate”.

“Fake-news”-ul este regina de astăzi a ştirilor contemporane. Minciuna ridicată la rang de adevăr care preschimbă realitate şi, odată cu ea, conceptele, senzaţiile, perceptele şi credinţele umanităţii. S-au scris deja tone de cărţi, pe acest subiect, şi cîteva zeci de mii de articole. Există o publicaţie profesionistă, construită de doi amici de-ai mei, care se ocupă direct de contracararea fake-news-ului, sigur, beneficiind de fonduri substanţiale externe. Recent, publicaţia a lansat o antologie de fake-news-uri pe 2021. Extraordinar efortul lor de a identifica, extrage, expune şi combate minciuna, de cele mai multe ori, din amalgamul de informaţii. Cele mai multe astfel de fake-news-uri au legătură cu războiul din Ukraina, evident. Tipul de argumentaţie asumată împotriva fake-ului mi-a atras atenţia: … e un fake pentru că “în mintea lui Putin, războiul din Ukraina ar fi trebuit să se termine în cîteva zile… iniţial, intenţia lui era să… gîndul dictatorului era îndreptat spre…” şamd. Ups! De unde draku ştim noi, ziariştii, analiştii, comentatorii ce gîndeşte x sau y? Ce-i în mintea lui Putin? Ce gîndeşte el? Astfel de afirmaţii mă fac să cred că exerciţiul demasării fake-news-ului de astăzi este strîns legat de crearea unei noi realităţi în care, sper că am voie să mă întreb, dacă fake-news-ul tău este şi al meu? Dacă lumile noastre se construiesc din ce în ce mai separat – şi antagonic! -, sau ne nivelăm pentru un concept universal valabil. Război bun şi război rău. Terorism şi luptători pentzru libertate…

Analiza de securitate, musai să folosească Yin-ul cel adevărat! Ca să vedem cum stăm, în mod real! Despre cum îmbrăcăm această realitate, asta-i deja o altă discuţie, dar nu foarte îndepărtată de analiză. Ambele fac parte din “cultura de securitate” a unei naţii, care la noi lipseşte cu desăvîrşire, şi despre care mi-au vorbit profesorii mei – mulţumesc Cristian Barna! – . Despre cultura şi in-cultura de securitate am scris deseori. Dintr-o “diagnoză” a culturii de securitate, la diverse nivele de analiză, ies in evidenţă următoarele aspecte: 1) la nivelul decidenţilor politici: persistenţa unor confuzii conceptuale în discursurile referitoare la domeniul securităţii naţionale; preocupări scăzute în politicile de resurse umane ale partidelor politice pentru formarea unei culturi de securitate minimale pentru persoanele care ocupă sau urmează a ocupa diverse funcţii; slabe preocupări pentru formarea culturii de securitate (implicit cea de intelligence) a candidaţilor la funcţiile eligibile; politizarea excesivă a problemelor legate de securitatea naţională; preocupări scăzute pentru a proiecta şi implementa reformarea profundă a sistemului naţional de securitate. 2) societatea civilă şi elitele intelectuale: slabă implicare în fundamentarea ştiinţifică a politicilor de securitate naţională. 3) la nivelul percepţiei publice: viziune aproape paranoică faţă de “autorităţile informative”; atitudinea faţă de “autorităţile informative” funcţionează pe “principiul vinovăţiei”; perpetuarea inducerii unei atitudini de neîncredere faţă de “autorităţile informative” ale statului. 4) posibile efecte asupra instituţiilor cu atribuţii în domeniul intelligence-ului romanesc: crearea unor presiuni artificiale asupra angajaţilor din instituţiile cu atribuţii în domeniu; scăderea moralului ofiţerilor operativi; disiparea resurselor în acţiuni de prevenire şi explicare a diverselor „atacuri” mediatice. Avem de toate! Plus o corupţie fără precedent în aceste structuri! Poziţia geostrategică a României în spaţiul sud-est european, de ţară cu triplă frontieră, naţională, a NATO şi a Uniunii Europene, presupune ca politicile de securitate naţională să aibă ca obiectiv „apărarea şi promovarea intereselor vitale ale României, precum şi participarea activă a ţării noastre la asigurarea securităţii zonelor de interes NATO şi UE”. Din nefericire, diletantismul “decidenţilor politici” face ca avantajele de securitate ale ţării noastre să nu fie atuuri, ci pietre de moară în politica externă! Nu intru în detalii, pentru că acest text nu este despre trădătorii României!

Mai am o observaţie de făcut despre debutul acestei Operaţiuni Speciale. Potrivit observatorilor, Rusia a intrat în Ukraina cu un număr insuficient de militari şi cu tehnică veche. Fără să beneficiez de informaţii credibile din interiorul structurii militare ruse, pot doar să cred că: 1) numărul mic de militari şi slaba lor pregătire pot indica faptul că planificatorii ruşi au privit Operaţiunea Specială ca pe o operaţiune “poliţienească”, în limitele prevăzute de legislaţia internaţională menţionată în Tratatul de la Minsk, denunţat unilateral de preşedintele în funcţie al Ukrainei. 2) Operaţiunea Specială nu a fost considerată, iniţial, “simplă” prevăzîndu-se, probabil, un consum foarte mare de muniţii de toate tipurile şi armament. Despre Rusia se spune că se află pe un loc fruntaş în lume în ceea ce priveşte producţia de armament modern. Da, dar ca să alimentezi silozurile şi magaziile de muniţie pentru un astfel de armament, în condiţiile unei producţii industriale “la pace”, ai nevoie de nişte ani buni! Dacă, însă, ai arunca în luptă tehnică veche, de 50 de ani, beneficiezi de o producţie de muniţie mai mare cu cel puţin 40 de ani, deci, cantităţi mult mai mari şi mai importante.

Şi ar mai fi o observaţie pe care, vă rog să o consemnaţi între paranteze, deocamdată, după acest prim an de lupte. Ukraina a avut – şi are! – în prima linie, batalioanele naţionaliste care au creat “narativul” rusesc al nazismului lui Bandera reînviat. Dniper, Pravîi Sektor şi, nu în ultimul rînd, Azov s-au născut din Maidanul care n-a avut ca obiectiv central reluarea acordului de asociere la Uniunea Europeană, ci contestarea unei puteri oligarhice. În 2014 am asistat mai curînd la o revoluţie care a înlăturat întreaga ordine instituită, abolind de facto Constituţia! Adevărata forţă ”constituantă” s-a aflat pe Maidan, reprezentanţii aleşi ai Radei trecînd de partea insurecţiei pe măsură ce aceasta cîştiga tot mai multă autoritate. Parlamentul a votat, sub presiunea baricadelor, exproprierea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, dezvăluind cu maximă claritate că ne aflam în faţa unei forţe revoluţionare care a destituit întreaga ordine legală. Preşedintele a acuzat o lovitură de stat, ceea ce avea sens şi care se trage în mod direct din propriul trecut istoric. Cunoscutul romancier ukrainian, Andrei Kurkov, spunea atunci, în cadrul unei conversaţii citate de Philosophie magazine: ”Prin arhitectura sa, Maidan-ul aminteşte de o tabără cazacă, una dintr-acelea care populau malurile Niprului între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea. E vorba de o fortăreaţă de lemn, înconjurată de baricade. În interiorul ei se duce o viaţă normală. Se găteşte şi se îndeplinesc tot felul de sarcini curente. Sînt statornicite posturi de pază care să anunţe ivirea inamicului. E ceva cu totul diferit de Revoluţia portocalie din 2004, regizată de politicieni în stilul unui show american. Aici e vorba mai curînd de tradiţia anarhistă a ţării, aceea a lui Mahno, ţinut la mare cinste!” Şi încurajată, aş completa eu, de Unchiul Sam, prin vocea Victoriei Nuland. Ups! Forţa constituantă a Maidanului o reprezentau urmaşii ideologici ai lui Stepan Bandera, grupați în formațiuni precum Sectorul de Dreapta – aflat acum la guvernare în coaliţie cu partidul lui Zelensky , Patrioții Ukrainei și Batalioanele de Apărare Teritorială, care au avut un rol esențial în lovitura de stat din februarie 2014. Sau, cum spuneam, renumitul Batalion Azov, născut în mai 2014 la Mariupol de Andriy Biletsky, un soldat cunoscut sub porecla de „Führerul Alb”, susținător al purității rasiale a națiunii ukrainene. Iată cum “naraţiunile fake” ruseşti au o cu totul altă faţă privite de la est la vest! Cert este că, în 2022 aceste batalioane au devenit o problemă serioasă pentru Zelensky şi conducerea de la Kiev care a hotărît săi transforme în eroi şi legende şi să-i lase să moară ucişi de ruşi la Mariupol. Practic, conducerea Ukrainei şi-a rezolvat o mare problemă internă cu ajutorul ruşilor.

La fel se întîmplă în tabăra cealaltă, unde Grupul Wagner aliat cu cecenii lui Kadîrov au devenit posibile pericole pentru conducerea de la Kremlin. Aşa se face că mercenarii Wagner duc lupte eroice în Estul Ukrainei… Luaţi, deocamdată, aceste paragrafe, doar în paranteză!

Revin. Aşa cum spunea profesorul meu, dr. Cristian Barna, “cultura de securitate reprezintă conştientizarea problemelor unui stat, implicarea activă în soluţionarea acestora şi sprijinirea demersurilor pe care instituţiile statului le desfăşoară în scopul prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Sprijinindu-se pe un demers cognitiv, cultura de securitate este constituită dintr-un ansamblu de informaţii, atitudini, convingeri şi valori prin care individul se raportează la sistemul politic, militar şi economic, care caracterizează societatea. Cultura de securitate aceasta trebuie să constituie un reper de conduită, moral, educativ şi formativ. Însuşirea culturii de securitate de către cetăţeni este demonstrată de atitudinile şi comportamentele acestora faţă de securitatea naţională. Cultura de securitate are ca scop pregătirea cetăţenilor pentru a contribui la protejarea valorilor naţionale în faţa unor potenţiali adversari din perspectiva activităţii de intelligence.

Nevoia dezvoltării culturii de securitate şi a educării populaţiei în acest spirit derivă şi din diversificarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi a modului de propagare a acestora”. Dacă mai citiţi o dată această definiţie veţi constata că: Ukraina a fost, este şi, probabil va rămîne, o ameninţare directă la securitatea naţională a României, într-o formă sau alta, şi populaţia ţării este ZERO absolut în materie de cultură de securitate, concept pe care noi, ca ţară, ne-am angajat să-l promovăm odată cu aderarea noastră la NATO! În aceste condiţii, în orice formă am prezenta-o opiniei publice, naraţiunea legată de securitate are nevoie de realitatea din teren. Apoi, hotărîm dacă va fi “fake-news” sau “manipulare pozitivă”!

În ultimii 33 de ani, starea fostului spaţiu sovietic a fost marcat de o concurenţă intensă între Rusia
şi Occident pentru creşterea influenţei printre fostele republici sovietice. Fără îndoială, această
concurenţă s-a manifestat în mod diferit în fiecare din fostele republici ale Uniunii Sovietice. Vezi Republica Moldova şi Ukraina! Cu toate acestea, astăzi există trei mari categorii în care fostele republici sovietice pot fi grupate: cele de orientare pro-rusă, cele de orientare pro-occidentală (ţări care sînt membre ale Uniunii Europene şi NATO şi ţările care doresc să adere la blocurile de Vest) şi grupul celor care preferă să evite aliniere cu oricare dintre acestea. Vechea şi noua ordine mondială agonizează în jurul aroganţei Federaţiei Ruse ca urmare a crizei din Ukraina.

Dacă sîntem corecţi, recunoaştem că pentru menţinerea imaginii de „învingător” al Războiului Rece
lumea occidentală a avut tendinţa de a trata Rusia, în ultimele decenii, cu superioritate arogantă, ca partener ”de mîna a doua”, aplicîndu-i un fel de politică de tip Versailles (cum ar fi cea aplicată Germaniei învinse după primul război mondial). Auto-proclamarea ca „învingător” pare să fi determinat SUA să procedeze la extinderea reţelei sale de aliaţi către graniţele Rusiei, ceea ce, în mod
evident, în ochii liderilor de la Kremlin, în special cei ai lui Vladimir Putin, a fost percepută
ca o ameninţare. În plus, avînd în vedere experienţa sa istorică solidă şi mîndria naţională,
Rusia nu este o ţară gata să accepte statutul de „învins” în rivalitate directă cu Statelor Unite.


În ciuda retoricii conciliante, SUA, afişînd un aer de superioritate arogantă, este văzută la
Moscova ca o ameninţare atît pentru Rusia, cît şi pentru întreaga lume, mai ales că din 2000 pînă în 2005, SUA a sprijinit o serie de transformări ”democratice”, care au dus la cosmetizarea regimurilor politice în Ukraina, Georgia, Kârgâzstan şi Serbia prin aşa numitele ”revoluţii colorate” – Colour Revolutions. Aceste revoluţii sînt parte integrantă a politicii SUA de promovare a democraţiei, larg promovată şi susţinută de Democraţii aflaţi în siajul miliardarului iudeo-maghiar George Soros! Bazîndu-se pe factorii interni identificaţi de fundaţiile “societăţii deschise”- ca sărăcia şi corupţia – Occidentul a recurs la mecanismele sale standard: sprijin financiar şi militar, de propagandă mass-media, de finanţare a grupurilor societăţii civile, precum şi de consiliere a liderilor opoziţiei locale etc. Această politică este privită în Rusia ca o încercare de instalare a unor lideri politici pro-occidentali, care vizează izolarea Rusia şi chiar blocarea influenţei acesteia în era post-sovietică. Vezi doar exemplul recent în care Klaus Iohannis recunoaşte că a sprijinit financiar, cu cîteva sute de mii de euro, opoziţia din Belarus care dorea răsturnarea de la putere a preşedintelui Lukaşenko…

Neapărat trebuie spus că printre alte cauze de referinţă ale actualei crize din Ukraina, ruşii cred că se regăseşte bombardarea Yugoslaviei în 1999, – fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU şi
sprijinul unilateral al Vestului acordat independenţei Kosovo. Ceea ce contează este faptul că
pentru Rusia, declaraţia de independenţă a Kosovo a devenit ”lovitura fatală” pentru Acordurile de la Helsinki, referitoare la principiul integrităţii teritoriale în Europa. Este principala referinţă, la care Vestul recurge, atunci cînd acuză Rusia de „anexare” a Crimeei şi celor patru noi republici din sudul Ukrainei. Într-o viitoare negociere de pace, „returnarea” Crimeei, Doneţk-ului, Lugansk-ului, Herson-ului şi Zaporojie, la Rusia, este ilegală în aceeaşi măsură în care este ilegală şi independenţa Kosovo. Prin urmare, în “Cazul Ukraina” atît Occidentul, cît şi Rusia au pierdut apelul la morală şi la limbajul normelor internaţionale!

Angajamentele nu mai au nici o valoare. În 1996, la scurt timp după dezintegrarea Uniunii Sovietice, Bill Clinton a încălcat un angajament clar făcut de predecesorul său, faţă de extinderea NATO, şi astfel, Alianţa a ajuns la graniţele Rusiei… În 2004, odată cu includerea celor trei republici baltice, NATO s-a extins din nou ajungînd aproape de suburbiile din Sankt-Petersburg. Astfel, pe ”tabla de şah” americană, Ukraina a rămas cel mai important punct strategic, cheia limitării accesului Rusiei la Marea Neagră şi a potenţialului său geostrategic în sud. Obsesiile Washingtonului au condus la politici care rezonează cu foşti parteneri ai Rusiei la Varşovia, Tallin sau Bucureşti, ceea ce s-a dovedit a fi, în cele din urmă, în detrimentul securităţii atît a Europei, cît şi a Statelor Unite. De asemenea, jocul geopolitic din Ukraina rezonează cu mulţi est-europeni care au propriile lor percepţii anti-ruseşti născute dintr-o istorie mult prea recentă. În acest context, pot înţelege, chiar dacă nu sînt de acord cu acest lucru, de ce spre exemplu, locuitorii din vestul Ukrainei, Polonia sau Letonia au o percepţie psihologică acută asupra Rusiei ca inamic. Nu pot înţelege, însă, de ce America şi Europa de Vest alimentează excesiv obsesiile acestora, în detrimentul păcii pe termen lung.

Pe de altă parte, constructul narativ occidental se referă la „poporul Ukrainean” ca la o “naţiune
unitară”, deşi nu există nici o naţiune ukraineană unitară! Cine nu crede, să meargă în vizită la Lvov, Harkov, Cernăuţi, Odessa şi Mariupol. Decalajul lingvistic dintre estul şi vestul Ukrainei reflectă o diviziune culturală şi emoţională fundamentală, nu doar o diferenţă de opinie cu privire la problema integrării occidentale sau rămînerii în sfera de influenţă a Rusiei. Jumătate din Ukraina este pro-
europeană şi vorbeşte Ukraineana şi o minoritate foarte importantă este pro-rusă şi vorbeşte
limba rusă! În Est! Guvernul actual îl continuă pe cel instalat ca urmare a revoltei de pe străzile Kievului împotriva guvernului ales anterior. Occidentul a vorbit mult de legalitate. Legalitatea guvernului Poroşenko nu există fără mari semne de întrebare! Astfel, Ukraina rămîne o ţară divizată, de teritoriu şi de populaţie, mai mult decît ar putea fi omogenizată de un război civil. Ultranaţionaliştii din vest, marcaţi de o ură viscerală faţă de Rusia, nu pot spera să–i subjuge pe pro-ruşii din est şi să-i convertească la imaginea unei „Ukraine unite”, cum au încercat batalioanele ultranaţionaliste în ultimii şase ani, aşa cum pro-ruşii din est nu-i vor putea converti pe ukrainenii occidentali la paradigma unei Moscove-prietenoase…

Pentru principalele puteri ale Uniunii Europene, situaţia Ukrainei reprezintă o problemă văzută strict prin prisma unui joc geopolitic cu sumă nulă. Pentru Statele Unite ale Americii Ukraina a fost întotdeauna un vierme util în spaţiul rus. Pentru Rusia, însă, ca şi pentru suporterii ei din estul şi sudul Ukrainei, viitorul statut al Mării Negre şi a bazinului industrial de est este o problemă existenţială!
Aceasta atitudine necesită o mare responsabilitate din partea Uniunii Europene, şi a SUA. Nu există nici un refugiu în Uniunea Europeană pentru Ukraina sau Republica Moldova! De asemena, ukrainienilor ar trebui să li se spună că în actualele condiţii Ukraina unită nu va putea să devină parte a NATO. Sau, mai mult! Partenerii Occidentali ai Ukrainei ar trebui să-i convingă pe cetăţenii de orice orientare că este bine şi firesc să plătească impozite mari pe casă şi pe maşină! Mă îndoiesc de succesul unui astfel de demers!

În prezent, Putin nu are o ieșire elegantă din această situație. Pentru el, miza pare să fie totul sau nimic. În acest context, credeţi că este o idee bună să îi spui unui tip care deține controlul a 6.200 de focoase nucleare și despre care pseudo-elitele noastre spun că este „nebun”, că vrei să îl UCIZI? Asta este semnificația apelurilor lui Joe Biden și Volodimir Zelenski la o „schimbare de regim” în Rusia! Ar face parte dintr-un “război bun”? Un element al așa-numitei Doctrine a Războiului Drept (Războiul bun!) este că, pentru a fi considerată MORALĂ, o acțiune militară este necesar să facă mai mult bine decît rău. Să ne aducem aminte că președintele John F. Kennedy a avut o atitudine fermă în timpul crizei rachetelor cubaneze, instituind o blocadă navală asupra Cubei după ce URSS a amplasat baze de rachete pe insulă. JFK a adoptat această linie dură pentru că era vorba de vecinătatea SUA și nu poți da înapoi lîngă gardul tău fără a pierde o cantitate uriașă de credibilitate pe scena mondială. La fel se petrece și cu Rusia: Ukraina este Cuba sa! Iar, faptul că Moscova ar pierde prea mult din prestigiul său la scară mondială este – alături de grija lui Putin pentru propria viață – un bun motiv pentru care Rusia nu va da înapoi în Ukraina! Perspectiva de aderare a Ukrainei la NATO rămîne pentru Rusia o linie roşie extrem de tuşată. NATO a fost creat pentru a contracara URSS, iar globaliștii pseudo-elitei au extins NATO pînă la frontierele Rusiei… Deși secretarul de stat James Baker i-a dat asigurări liderului sovietic Mihail Gorbaciov în 1990 că NATO nu se va extinde „nici măcar cu un inch spre est”, la granițele Rusiei se află acum patru membri NATO: Polonia, Letonia, Lituania și Estonia.

Conflictul din Ukraina este departe de a fi ajuns la final. În căutarea soluţiilor posibile de rezolvare atît Federaţia Rusă, cît şi Occidentul, trebuie să se renunţe la acuzele reciproce de genul ”Rusia a provocat acest conflict” sau ”Occidentul poartă întreaga responsabilitate”, deşi, prin perspectiva adevărului, NATO s-a apropiat, oarecum imprudent de graniţele Rusiei! Această imprudenţă a creeat realitatea de astăzi, o realitate la care Rusia nu va renunţa niciodată. 2023? Mai puţină aroganţă, mai multă raţiune. De ambele părţi!

533

BMTF, 30 dec – Organizaţia Reporteri fără Frontiere avertizează că numărul jurnaliştilor încarceraţi în întreaga lume, pentru că au scris adevărul şi au încercat să deschidă ochii unei gloate tot mai manipulate şi captive, a atins o cifră istorică: 533! Asta înseamnă că principalul inamic al jurnalismului, al librtăţii şi al opiniei devine STATUL! Şi politicienii care gestionează instituţiile de forţă şi coerciţie!

Sînt încarceraţi cu aproximativ 40 de jurnalişti mai mulți față de anul trecut (488), cînd se atinsese deja un nivel record, aminteşte RADOR, agenţia de monitorizare a Societăţii Române de Radiodifuziune!

Raportul anual al organizației Reporteri Fără Frontiere semnalează, de asemenea, creșterea numărului jurnaliștilor uciși (57), în special din cauza războiului din Ukraina, mai mulţi decît 2021, cînd a fost „scăzut din punct de vedere istoric”(48) și 2020 (50), relatează RaiNews.

În prezent, în lume mai sînt 65 de jurnaliști ținuți ostatici și 49 sînt daţi dispăruți.

Mai mult de jumătate dintre jurnaliștii reținuți la nivel mondial la 1 decembrie se află în cinci țări: China (110), Birmania (62), Iran (47), Vietnam (39) și Belarus (31).

Iranul este singura țară care nu făcea parte din această „listă neagră”, anul trecut. Republica Islamică a trimis după gratii, de fapt, un număr „fără precedent” de profesioniști din mass-media de la începerea mișcării de protest, în septembrie. Treizeci și patru de noi jurnaliști s-au alăturat celor 13, care fuseseră deja ținuți în închisoare înainte de începerea protestelor.

Printre primele jurnaliste arestate în Iran, două femei, Nilufar Hamedi și Elahe Mohammadi, care au contribuit la atragerea atenției asupra morții tinerei Mahsa Amini. Acum, riscă pedeapsa cu moartea.

În cadrul acestei evaluări globale, RSF observă un număr fără precedent de jurnaliști încarcerați: sînt 78 (comparativ cu 60 de anul trecut). „Femeile jurnaliste reprezintă acum aproape 15% dintre deținuți, față de mai puțin de 7% în urmă cu cinci ani”, potrivit ONG-ului.

Mexicul a fost în 2022 țara unde au fost uciși cei mai mulți jurnaliști. Raportul a înregistrat 11 ucideri ale profesioniștilor media în Mexic, în acest an pînă la 1 decembrie, respectiv aproape 20% din totalul global.

„Presiunile din partea societății civile și a organizațiilor internaționale, precum și mecanismele de protecție ale autorităților locale sînt insuficiente”, a menționat RSF.

Grupurile de susținere a libertății de exprimare au documentat un număr în creștere privind uciderea lucrătorilor media în acest an, făcînd din 2022 cel mai mortal an înregistrat pentru jurnaliștii din Mexic. La nivel mondial, RSF a raportat 57 de asasinate de jurnaliști, ceea ce reprezintă o creștere cu 18,8% față de 2021.

Aproape jumătate din aceste crime au avut loc pe continentul american!

În regimul Klaus Iohannis, România scade cu 8 poziții și ajunge pe locul 56 în ierarhia țărilor din indexul libertății presei pe anul 2022, publicat de Organizația Reporteri fără Frontiere (RSF). Presa românească este devansată de cea a Republicii Moldova, care urcă pe locul 40. Astfel, statul român iese din categoria țărilor cu o „situație satisfăcătoare” a presei și se clasează în categoria celor cu o „situație problematică”.

Reporteri fără frontiere remarcă o „polarizare pe două niveluri”, între ţări şi în interiorul unor ţări, alimentată de „ascensiunea circuitelor de dezinformare” şi de „controlul presei”.

ALERTĂ ÎN KOSOVO

BMTF, 11 dec – În nordul Kosovo au avut loc, sîmbătă, schimburi de focuri între sîrbii kosovari şi poliţie, pe fondul agravării tensiunilor în această regiune instabilă, transmit agenţiile internaţionale. Anterior în cursul zilei de sîmbătă, sîrbii din nordul Kosovo au blocat străzile principale din regiune, pentru a protesta faţă de arestarea unui fost membru al poliţiei din Kosovo, care a demisionat în noiembrie, alături de alţi etnici sîrbi.

Pe fondul escaladării crizei din nordul Kosovo, unde sîrbii sînt majoritari, preşedintele teritoriului, Vjosa Osmani, a anunţat, sîmbătă, că alegerile locale din această regiune vor fi amînate pînă în aprilie 2023. Alegerile erau programate pentru 19 decembrie, însă sîrbii au avertizat să vor boicota scrutinul.

Poliţia a comunicat că blocada instituită de etnicii sîrbi a oprit traficul şi a fost necesară închiderea a două puncte de trecere a frontierei dintre Kosovo şi Serbia. Ulterior, poliţiştii au anunţat că au fost vizaţi de focuri de armă în mai multe zone din apropierea unui lac de la graniţa cu Serbia. Nu au fost raportate victime, deocamdată. „Unităţile de poliţie, în autoapărare, au fost nevoite să răspundă cu arme de foc faţă de criminalii care au fost respinşi şi au fugit în direcţii necunoscute”, se precizează într-un comunicat al poliţiei. De asemenea, au fost auzite focuri de armă şi în alte locuri din partea de nord a Kosovo.

Poliţia din Pristina a afirmat că fostul poliţist Dejan Pantic a fost arestat sub acuzaţia că ar fi atacat, marţi, birouri ale comisiei electorale, ofiţeri de poliţie şi oficiali electorali. Primarii sîrbi din oraşele aflate în nordul Kosovo, alături de judecători locali şi aproximativ 600 de ofiţeri de poliţie, au demisionat în noiembrie, pentru a protesta faţă de decizia guvernului de a înlocui plăcuţele de înmatriculare auto emise de Belgrad cu cele emise de Pristina. „Serbia şi-a instruit structurile ilegale să ridice baricade în nordul Kosovo. Belgradul poartă întreaga responsabilitate pentru orice escaladare a situaţiei”, a scris pe Twitter Blerim Vela, şeful cabinetului preşedintelui din Kosovo.

Anterior, poliţia kosovară a arestat un alt sîrb suspectat că ar fi luat parte la un atac armat asupra unei patrule de poliţie. Joi, un poliţist a fost rănit în urma unui atac asupra unei patrule, după ce efectivele de poliţie din zonă au fost întărite cu ofiţeri non-sîrbi, ca urmare a demisiilor în masă.

În cadrul unei conferinţe de presă convocate de urgenţă sîmbătă seara, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că va cere misiunii NATO de menţinere a păcii, KFOR, să permită Serbiei să desfăşoare trupe şi poliţie în Kosovo, însă a recunoscut că nu există şanse ca Serbia să primească o astfel de permisiune.

Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia in 2008, cu susţinerea Occidentului, după un război între 1998 şi 1999, în care NATO a intervenit pentru a proteja majoritatea albaneză din Kosovo, într-un precedent spectaculos al situaţiei din estul şi sudul Ukrainei şi Caucaz, trei regiuni prin care se dovedeşte “dubla măsură” a Occidentului, sau “democraţia forţei”, nu “forţa democraţiei”!

BLACKOUT LA ODESSA

BMTF, 11 dec – Autorităţile ukrainene declară că atacurile cu drone ruseşti au lăsat 1,5 milioane de persoane fără curent electric, în regiunea sudică a Odessei. Potrivit Ukrainei, zece drone de model iranian au fost doborîte, însă cinci au reuşit să lovească şi să producă daune însemnate. Preşedintele Zelenski a avertizat că ar putea dura zile întregi pentru restabilirea serviciilor de electricitate. Un purtător de cuvînt al autorităţilor de la Odessa a negat, însă, apelurile privind o evacuare a populaţiei, spunînd că este investigată drept dezinformare din partea ruşilor o postare pe Facebook care cere cetăţenilor să plece din zonă.

Regiunea Odessa a fost lovită de raiduri cu drone ale ambelor părţi imlicate în război. Rusia a lansat drone la Odessa, iar Kievul a ripostat lovind Melitopolul. Din octombrie, Moscova a vizat infrastructura energetică a Ukrainei cu serii de lovituri cu rachete şi drone. La Melitopol, autorităţile pro-Moscova au declarat că un atac cu rachetă a ucis două persoane şi a rănit zece, în timp ce Ivan Fedorov, primarul exilat, a declarat că zeci de ukraineni au fost ucişi.

DE LA EXTAZ, LA AGONIE

O mare însufleţire a cuprins ambele maluri ale Prutului în preajma zilei de 1 Decembrie. Ziua Naţională a românilor. A României Mari, chiar dacă Banatul întîrzia un an de la acest moment istoric. Se părea că re-unirea cu Moldova este mai aproape ca oricînd în ultimii 30 de ani. Oamenii simpli vorbeau deschis despre şansa noastră istorică, despre voinţa celor despărţiţi arbitrar de un rîu şi de istorie. Oficialităţile nu mai pregetau în manifestări culturale şi declaraţii politice. Presa şi reţelele de socializare rostogoleau subiectul frenetic şi electrizant. Pe surse, erau voci care spuneau că acum este momentul prielnic pentru realizarea visului de veacuri al românilor susţinut şi de cancelariile importante ale Vestului, precum în urmă cu 104 ani! Vizita Maiei Sandu la Bucureşti a prilejuit lansarea informaţiei potrivit căreia preşedinta de pe Bîc i-ar fi cerut lui Iohannis de la Sibiu să se unească… Iohannis a mustăcit văzîndu-se în chip de Ferdinand Întregitorul. Statele Unite, se zvoneşte, că ar pune umărul la această reconstrucţie naţională cu bucuria avansării NATO în coasta Rusiei. Războiul din Ukraina este o oportunitate fantastică pentru poporul român. La Chişinău, Parlamentul a marcat Ziua Naţională a României cu un fast ce nu s-a văzut în ultimii 30 de ani şi cu declaraţii politice demne de paşoptismul renăscut. Aflat la Łódź, împreună cu miniștrii de externe și înalți oficiali din întreaga regiune OSCE la cel de-al 29-lea Consiliu al miniștrilor afacerilor externe, la invitația președintelui în exercițiu al organizației, ministrul afacerilor externe al Poloniei, Zbigniew Rau, ministrul moldovean de externe, Nicu Popescu – proaspăt ieşit din malaxorul discuţiilor Ministerialei NATO de la Bucureşti – nota: “Delegațiile Republicii Moldova și României, împreună de 1 decembrie, la reuniunea ministerială a Organizației pentru Cooperare și Securitate în Europa au marcat Ziua Națională a României, întărind comunitatea de istorie, cultură și limbă care ne unește în drumul nostru ireversibil spre Uniunea Europeană. O altă veste excelentă a venit de la Rabat, unde Comitetul UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial a adoptat decizia privind înscrierea elementului Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității”. Adică, astrele s-au aliniat, războiul din Ukraina a deschis uşa Republicii Moldova spre Uniunea Europeană şi NATO, drumul cel mai scurt fiind prin unirea cu România, iar la Chişinău există un preşedinte şi un guvern pro-european care împing căruţa politică în această direcţie!

În România, nu doar cei care-şi revendică teritoriul strămoşesc de la Porto la Gudjarat, trecînd prin Căuşeni – fosta capitală a Hoardei Bugeacului, a tătarilor nogai dependentă faţă de Hanatul Crimeii – au omis amănuntul că Moldova, într-un fel sau altul, s-a aflat 200 de ani sub ruşi, nu 50 precum Germania de Est! La Chişinău, catastrofa economică i-a făcut pe oameni să spună, precum colegul meu răposat Gabi Ştefănescu: “nu mă interesează ce steag flutură pe primărie, cînd copiii mei mor de foame”. Pentru că, realitatea din stînga Prutului este cruntă. Potrivit economiştilor, 25% din populaţia Republicii Moldova se află într-o sărăcie lucie. La fel ca în poveştile lui Ispirescu, nu au după ce bea apă! 50% este formată din clasa mijlocie de jos care este, de cîteva luni, în stare de şoc şi mărturiseşte că nu ştie cum trece iarna! Dacă pînă în 2010, procentul moldovenilor care-şi doreau unirea cu România era de 3%, în ultimii 10 ani el a crescut la aproape 40%!!! Record absolut! Un adevărat film de Crăciun, la Diva!

Din păcate, realitatea este alta, iar emoţiile şi entuziasmul întunecă raţiunea!

Sigur, moldovenii se află într-o situaţie delicată. Mai degrabă supravieţuiesc decît trăiesc. Cei care şi-au dorit Occident şi o viaţă altfel, au plecat de mult. Cei mai modeşti, au rămas. Sînt mulţi care nu vor DisneyLand ci se mulţumesc cu LunaParc. Cei ce-şi doresc tihnă se bucură de soare prin parcurile Chişinăului, cei entuziaşti şi-au obţinut cetăţenia română, paşaport românesc şi cutreieră nestingheriţi Europa. Unii au obţinut greu cetăţenia şi paşaportul. Unii după opt ani de aşteptare! Alţii, mai descurcăreţi, precum ruşii din tată în fiu, deloc vorbitori de limbă română, au primit-o mai repede! E plin de ruşi/români la Huşi! Deţin apartamente şi afaceri în jumătate din oraş. E doar un exemplu! Ei sînt cei care au putut să dea şpagă 1000 de euro pentru un loc mai în faţă pe listele de aşteptare la Consulatul românesc unde, într-o perioadă, banii nu aveau miros şi nu făceau deosebirea între limba rusă şi cea… moldovenească! Deci, cine şi-a dorit Occident, şi-a îndeplinit dorinţa în 30 de ani! Cei care-şi doresc astăzi unirea cu România sînt cei apăsaţi de greutăţi şi probleme. Au fost doi ani de pandemie, o secetă devastatoare în agricultură, inflaţia de 30% şi explozia preţurilor şi, acum, războiul care a scumpit energia electrică şi gazul. Din 10 tineri pe care i-am întrebat, în centrul Chişinăului, ce cred despre unirea cu România, toţi 10 au zîmbit şi mi-au spus că nu au nici o idee, nu-i interesează!

De la începutul războiului din Ukraina au trecut 10 luni. Aproape. După 10 luni, un sondaj de opinie arată că 35% dintre moldoveni sînt de partea agresorului rus în această situaţie. Preşedinta Maia Sandu şi întreaga clasă politică aflată la conducere, la Chişinău, se poziţionează de partea lui Zelensky şi a Ukrainei, condamnînd Rusia. Sînt invitaţi, la pachet să adere la Uniunea Europeană. Ukraina cam strîmbă din nas, ea, o primadonă nu prea ar vrea să stea alături de ruda săracă de la ţară, cu călcîiele crăpate în converşii plimbaţi pe la LowCost. Dar, acceptă! Maia Sandu face un tur de forţă prin cancelariile europene, şi nu numai, cu un discurs pro, dar împănat cu accente liric-lacrimogene: “Moldova este o ţărişoară paşnică, săracă, vai mama ei, etc”. Se promit marea cu sarea, bani care să ajute populaţia cu subvenţii să plătească costul aberant al energiei electrice şi să nu trîntească Guvernul Gavriliţă. România se face luntre şi punte şi acoperă 90% din necesarul de energie electrică al Moldovei la un preţ de trei ori mai mic decît cel livrat populaţiei autohtone! Plus alte alea, între care 130.000 de metri cubi de lemn de foc, pentru care ocoalele silvice nu mai taie pentru localnici. Direcţia Silvică Reşiţa are în plan să livreze 25.000 de metri cubi, din cei 130.000! Chiar şi în aceste condiţii, energia electrică livrată populaţiei de peste Prut este de 6 ori mai scumpă decît cea produsă în Transnistria, la Cuciurgani! Un calcul simplu arată că centrala din Transnistria vinde energie electrică cu un preţ ce reprezintă 10% decît îl cumpără românii de la Enel, de exemplu! Cuciurganiul funcţionează exclusiv pe gaz! Gaz rusesc! Şi de aici, încep alte complicaţii…

Întregul balet al oficialilor moldoveni pe la Bucureşti şi prin Europa a fost să convingă Vestul de nevoia Moldovei de a se rupe de energia rusă. Ruşii folosesc energia – gazul şi electricitatea – ca pe o unealtă de şantaj faţă de Moldova, clama preşedinta maia Sandu. Adevărat! Prin intermediul gazului au reuşit să construiască o sumedenie de partide şi lideri politici. Cine are impresia că doar comunişti, habar nu are pe ce lume trăieşte! Şi, dacă ruşii sînt diabolici, şi sînt!, nu ar fi exclus să vedem că şi elemente din PAS sînt ancorate la dana Kremlinului! Pentru că, nu-i aşa, de ani de zile se spune: dacă ruşii vor să facă rău României, forţează unirea cu Republica Moldova… Dar, să revin! Aşa de tare s-a desprins Moldova de influenţa Rusiei, că la negocierile cu Transnistria din 3 decembrie, întreaga cantitate de gaz livrată de Gazprom, 5,7 milioane mc/luna decembrie, a fost oferită republicii separatiste în schimbul a 50% din necesarul de consum al Republicii Moldova pe luna decembrie. Oficialii spun că e o afacere bună şi speră să prelungească înţelegerea cel puţin pînă în martie. Cuciurganiul livrează curent cu aprox 70 de dolari Mwh! Trei zile, ca în poveste, a durat euforia Unirii, care s-a transformat în valuri de indignare. Deputatul Ana Guţu sintetizează această indignare şi scrie, cu subiect şi predicat, ce nu reuşeşte nici un politician să îngaime în 30 de ani. De pe nici un mal al Prutului: “Tranzacția din sera de 3 decembrie 2022 între Energocom-ul moldovenesc și Centrala electrică de la Cuciurgani – a se citi între guvernul PAS al Republicii Moldova și pseudo-guvernul separatist de la Tiraspol – a spulberat visul optimist de a ne rupe energetic odată pentru totdeauna de Rusia. Experții au demonstrat prin cifre că cetățenii Republicii Moldova sînt în pierdere, că industria relansată din stînga Nistrului va menține în viață regimul separatist, iar locuitorii din teritoriul secesionist o vor duce bine ca pînă acum, fără a plăti pentru gazele rusești consumate, datoria căzînd pe umerii malului drept al Nistrului. Imediat s-au infamat rețelele de socializare. Unii cer demisia ministrului Spânu, alții jubilează că vor avea energie electrică mai ieftină – fiecare apăsînd pe butonul argumentativ de care dispune la nivelul materiei sale cenușii. Din tot acest scandal (căci este un scandal!) e cazul să punctăm următoarele: problema contractelor încheiate între malul drept și malul stîng al Nistrului (atenție la ce termeni am ajuns…) cu privire la furnizarea energiei electrice este una eminamente politică. Și această problemă se rezumă la o întrebare foarte concisă și clară, care cere un răspuns la fel de concis și foarte clar: Republica Moldova vrea să adere la UE sau să se unească cu România CU SAU FĂRĂ ZONA SEPARATISTĂ DIN STÎNGA NISTRULUI? Vom aminti aici că RASS Moldovenească a fost special creată în 1924 în coasta României Mari pentru a destabiliza administrația românească în Basarabia. Mai mult, acest teritoriu, de fapt, nici nu era cazul să fie inclus în cel constituțional independent declarat la 27 august 1991. De la războiul de pe Nistru din 1992 nici o guvernare pînă acum nu a avut vreo soluție viabilă pentru încorporarea Transnistriei în Republica Moldova. Or, astăzi, a dori să rezolvi conflictul separatist din stînga Nistrului prin integrarea acestui teritoriu în Republica Moldova înseamnă, de fapt, recrearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. E lesne să înțelegem – alipirea Transnistriei la Republica Moldova, cu orice condiții (federalizare, autonomie, sau alte ”statute speciale”) înseamnă aruncarea Republicii Moldova înapoi în timp cu 60-70 de ani. Cei circa 400 000 de cetățeni, mulți din ei cetățeni ai Rusiei, vor vota mereu partide pro-ruse. Visul european și românesc, abia înfiripat între Prut și Nistru, se va spulbera ca fumul. Astfel, răspunsul meu la întrebarea ”Cu sau fără Transnistria în România și UE” este unul nepopular, rejectat la moment de majoritatea politicienilor, dar unicul valabil, spre decepția (dar și ignoranța) multora: Republica Moldova trebuie să-și vadă de viitorul său euroatlantic/românesc FĂRĂ TRANSNISTRIA. Românii (foarte puțini, de altfel) care au mai rămas în stînga Nistrului, la buna dorință de a se muta cu traiul în dreapta Nistrului, trebuie să beneficieze de programe ale statului Republica Moldova, care să le asigure gratuitatea mutării pe malul drept, cu asigurarea de locuințe, locuri de muncă, asigurări sociale, economice, medicale etc. Zona separatistă din stînga Nistrului trebuie declarată drept zonă de ocupație rusească și să fie transformată în non-teritoriu, fără statut, sub controlul instituțiilor internaționale. Orice cooperare economică trebuie sistată între malul drept și malul stîng al Nistrului. Dacă această soluție (repet, unica viabilă politic,economic și social) nu este asumată de guvernarea/guvernările de la Chișinău – cetățenii de pe malul drept al Nistrului vor plăti mereu oalele sparte ale republicii sheriff, iar ”băieții șmecheri” se vor face miliardari grație schemelor energetice, și, nici o luptă împotriva corupției nu va învinge tentația politicienilor venali de a se îmbogăți pe seama separatismului. Este trădare ceea ce a făcut ministrul Spânu? Da, este. A făcut-o pe cont propriu? Nu, nu cred. Cu siguranță, și președinta Maia Sandu, și premierul Natalia Gavriliță au fost la curent și au aprobat acest pas. De ce? Deoarece au mizat pe bucuria majorității cetățenilor, că se va ieftini energia electrică, și, poate va crește în sondaje partidul de la guvernare. În același timp, cum pot ei să procedez altfel, dacă, dînșii afirmă milos că și în stînga Nistrului ”sunt cetățeni ai Republicii Moldova”, iar ”acest teritoriu aparține de drept Republicii Moldova”. Deci, guvernarea PAS, cea care a promis independența energetică a Republicii Moldova, după eforturi enorme de sprijin din partea partenerilor de dezvoltare, a României și UE, a căzut, inevitabil, în discursul politic tradițional al tuturor guvernărilor precedente: cu Rusia, cu Transnistria, dar și cu UE, și cu România pe post de donatori generoși pentru un stat falit, corupt, cerșetor și inept”.

Genial textul Anei Guţu! De aceea, l-am inclus aici! Această situaţie îmi aminteşte de o replică a regretatului preşedinte al PNŢCD Caraş-Severin, Solomon Luminosu, deţinut politic, cînd i-am reclamat acte grave de corupţie în partid: “Domnu Balint, o mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul”, mi-a spus fostul deţinut politic. Replica m-a lecuit definitiv de politica românească! Sigur, pot crede că decizia PAS de a mai prelungi viaţa republicii separatiste cu cîteva luni a fost luată şi din motive umanitare, şi din motive de presiune a unor grupuri de interese transpartinice care au luat prizonier statul, dar şi din LUCIDITATE! După şocul preţurilor “democratice şi europene” la energia electrică, probabil, dregătorii moldavi care s-au autopropus parteneri la petrecerile bogaţilor aroganţi ai Europei, şi-au amintit vorbele de la mămuca şi de la bunelu: dacă nu te mănîncă în cur, nu te scărpina în public! Are nevoie stringentă Moldova prezentată în primele paragrafe, de circul din ultimele luni? Nu are! Şi îmi cer iertare faţă de amicii mei, Andrei Captarenco & Co, oamenii lucizi, vizionari şi pro-atlantişti de la Chişinău, pentru o astfel de afirmaţie! Ţin doar de aroganţă şi de bun simţ! Depinde cu cine te măsori. Care-ţi sînt reperele… 10 generaţii, de acum în colo, moldovenii vor fi tot populaţie second-hand în Europa! Fericirea nu se măsoară în eticheta pompei care-ţi bagă gaz pe ţeavă! Dar, mai am o informaţie! Potrivit fostului vice-premier cu integrarea, Alexandru Flenchea, gazul livrat de Chişinău Tiraspolului pentru producerea de energie electrică, nu este asumat de nici o parte. Deci, nu plăteşte nimeni? Sînt alte datorii la Gazprom care-i vor putea face pe ruşi să oprească gazul de… 24 ianuarie! Alte complicaţii!

Şi ar mai fi UTA Găgăuzia! O altă scorneală care poate trezi în pumni din visul Unirii cu România! Transnistria şi Găgăuzia sînt două teme pe care oficialii de la Bucureşti habar nu au cum le vor gestiona vreodată! Deocamdată, negocierile între Chişinău şi Tiraspol par nişte amicale la bere. Par, zic, pentru că sînt convins că nu e aşa! Totuşi, seamănă mai mult cu negocierile purtate cu o organizaţie teroristă, decît cu un teritoriu pe care vrei să-l re-integrezi! Îţi mai dau un elicopter şi bani, dacă eliberezi bătrînii şi copiii! Cam acaolo sîntem, dincolo de faptul că Ministerul de Externe de la Bucureşti finanţează seminarii de reintegrare economică a celor două maluri ale Nistrului. Asta în paralel cu mişcarea anti-Lukaşenko din Belarus!

Închei cu o referire la maratonul diplomatic al ministrului de externe Nicu Popescu, care zice pe FB: “În aceste momente de cumpăna pentru țara noastră și regiune este mai important ca niciodată să ne asigurăm de sprijinul și solidaritatea partenerilor noștri – cei care susțin libertatea și europenitatea noastră… În debutul întrevederii cu ministrul afacerilor externe și comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó, am semnat Memorandumul de înțelegere privind cooperarea în cadrul Programului Stipendium Hungaricum pentru anii 2023 – 2025. Documentul prevede oferirea în fiecare an cîte 40 de burse repartizate pentru diferite cicluri de studii: 25 pentru studii de licență, 10 pentru studii de masterat și 5 pentru studii de doctorat.

Aţi înţeles, nu? La mulţi ani, România Mare!

FĂRĂ GARANŢII DE SECURITATE PENTRU RUSIA NU EXISTĂ PACE ÎN ACEST SECOL?

BMTF, 5 nov – Propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron ca Rusia să primească garanţii de securitate în cadrul unor viitoare negocieri menite să pună capăt războiului din Ukraina a fost primită duminică cu critici puternice la Kiev şi în statele baltice, relatează publicaţia Financial Times, citată de Agerpres, în contextul în care tocmai aceste garanţii reprezintă MOTIVUL şi MOTORUL războiului din Ukraina!

Tema acestor garanţii de securitate a fost avansată de Moscova la sfîrşitul anului trecut, solicitare care apoi, pînă la invazia pornită de Rusia asupra Ucrainei în februarie, a făcut obiectul unor tratative diplomatice intense şi în cele din urmă eşuate, Washingtonul considerînd inacceptabile cererile Moscovei. Rusia a solicitat în special retragerea infrastructurii militare a NATO pe poziţiile precedente anului 1997 – adică înaintea extinderii Alianţei către Est – şi promisiunea că nu va mai exista nici o nouă extindere a NATO către statele foste sovietice, mai ales către Ukraina. Şeful statului francez a explicat că a a avut un schimb de idei cu preşedintele american Biden despre „arhitectura de securitate în care dorim să trăim mîine„.

Pentru că „unul din punctele esenţiale” pentru Vladimir Putin „este teama că NATO va veni la uşa sa, este desfăşurarea de arme care poate ameninţa Rusia”.

„Acest subiect va face parte din subiectele pentru pace. Cum ne protejăm aliaţii şi statele membre (ale NATO) oferind Rusiei garanţii pentru propria sa securitate în ziua în care aceasta se întoarce la masa” negocierilor, a argumentat preşedintele francez.

Această temă a fost acum readusă în atenţie de preşedintele francez Emmanuel Macron. Într-un interviu acordat postului TF1, înregistrat în timpul vizitei de stat pe care a efectuat-o în SUA, liderul de la Elysee a apreciat că Europa trebuie să-şi pregătească viitoarea arhitectură de securitate şi Occidentul în ansamblu trebuie să ia în considerare o modalitate de a răspunde preocupărilor de securitate ale Rusiei dacă preşedintele rus Vladimir Putin acceptă negocieri pentru a pune capăt războiului în Ukraina.

Dar propunerea sa a fost primită la Kiev cu critici puternice. ”Cineva doreşte să ofere garanţii de securitate unui stat terorist şi ucigaş ?”, a scris pe Twitter secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ukrainei, Oleksii Danilov. ”În loc de Nuremberg – să semnăm un acord şi să ne strîngem mâna ?”, a adăugat acesta, sugerînd astfel crearea unui tribunal care să judece responsabilii ruşi la fel cum au fost judecaţi naziştii după al Doilea Război Mondial.

La rîndul său, Mihailo Podoliak, un consilier al preşedintelui ukrainean Volodimir Zelenski, a susţinut că lumea întreagă este cea care are nevoie de garanţii de securitate în faţa Rusiei, iar aceasta din urmă trebuie trasă la răspundere. ”Lumea civilizată are nevoie de ”garanţii de securitate” în faţa intenţiilor barbare ale Rusiei post-Putin”, a scris Podoliak, de asemenea pe Twitter.

Responsabili ai statelor baltice s-au arătat şi ei în dezacord cu sugestia lui Macron. ”Ideea că Occidentul poate înceta invazia rusă în Ukraina oferind garanţii de securitate Rusiei ne face să cădem în capcana narativului lui Putin că Occidentul şi Ukraina sînt responsabile pentru acest război şi că Rusia este o victimă inocentă”, consideră vicepremierul leton Artis Pabriks, citat de Financial Times, scrie Agerpres.

La rîndul său, fostul ministru lituanian de externe Linas Linkevicius a susţinut tot pe Twitter că în prezent ”Rusia are toate garanţiile de securitate dacă nu atacă, anexează sau îşi ocupă vecinii”, iar ”dacă cineva doreşte să creeze o nouă arhitectură de securitate care să-i permită unui stat terorist să-şi continue metodele de intimidare, ar trebui să se mai gîndească încă o dată”.

În timp ce războiul din Ukraina intră în a zecea lună, negocierile ruso-ukrainene sînt în continuare blocate, conform tuturor părţilor. SUA şi ceilalţi aliaţi ai Ukrainei afirmă că preşedintele Zelenski este cel căruia îi revine decizia asupra termenilor în care ar fi dispus să negocieze cu Moscova, care însă consideră că Washingtonul i-a impus Kievului retragerea de la masa negocierilor în speranţa că ajutorul militar occidental va permite Ukrainei să încheie conflictul prin înfrîngerea Rusiei pe cîmpul de luptă. Deocamdată, Zelenski condiţionează orice noi discuţii cu Rusia de retragerea trupelor acesteia din Ukraina şi nici preşedintele american Joe Biden nu se arată deschis unor discuţii cu Putin.

O întrebare rezultă, în loc de concluzie: ce se întîmplă cu cantităţile uriaşe de arme şi muniţii, livrate de Occident Ukrainei, dacă Ukraina va fi nemulţumită de prestaţia ulterioară a Occidentului?

AROGANŢA ŞI ÎNDOBITOCIREA ANULUI 2022

2022 este pe final. Dacă în următoarele 29 de zile nu se va întîmpla nimic neprevăzut, precum atacul lui Putin asupra Ukrainei, anul pe care îl încheiem îl pot considera ca făcînd parte dintr-un ciclu de “plăgi egiptene” pe care europenii şi noi, românii, le vom îndura ca un răspuns la aroganţa, cinismul şi îndobitocirea care au pus stăpînire pe noi.

Spuneam la începutul poveştii cu Pandemia de Coronavirus – acompaniată de galopul planetar al măştilor sanitare care apăreau şi dispăreau, magic, în cîteva secunde, şi se tranzacţionau la preţuri incredibile, renunţarea instantanee la drepturile şi libertăţile clamate în Agora Greciei antice în schimbul mai multor zile de viaţă (“căci nu-i tot una leu să mori ori cîne-nlănţuit” – vers lipsit de valoare şi substanţă în ţara geneticei “Mioriţă lae” şi al “capului plecat pe care sabia nu-l taie”), culminînd cu miracolul vaccinului, procurat pe comision gras, de guverne – că această mişcare planetară reprezintă doar mutarea unor bani (mulţi!) din buzunarul Complexului Militaro-industrial, în cel al lui Big Pharma la remorca căruia s-a aflat industria IT, care a reuşit începutul transformării modului tradiţional de viaţă prin cîteva idei “izolatoare”: munca de la domiciliu, deplasarea cît mai redusă, întîlniri şi spaţii virtuale etc, şi tot ce ţine de renunţarea la propria personalitate umană în favoarea unor avataruri! Aceasta pare să fie lumea viitorului şi în aroganţa sa, Big Pharma a crezut că dominaţia economică şi politică realizată timp de doi ani cu ajutorul virusului, va fi veşnică. Cel puţin!

Iată, însă, că, “lumea coşului de fum”, cum ar spune Alvin şi Heidi Toffler, a Complexului Militaro-Industrial, revine spectaculos în 2022 şi în februarie declanşează invazia Ukrainei de către armata rusă. O invazie pe care, personal, am respins-o ca imposibilă din punct de vedere militar şi logic. Nu am luat în calcul că aroganţa şi cinismul bat logica!

“Narativul” oficial acceptat spune simplu: la 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ukraina marcînd o escaladare abruptă a războiului ruso-ukrainean, care începuse în 2014. Invazia a provocat criza de refugiați cu cea mai rapidă creștere din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, cu un număr estimat de peste 8 milioane de persoane strămutate în interiorul țării, precum și cu 7,8 milioane de ukraineni care au fugit din țară pînă la 29 noiembrie 2022, dintr-o populaţie de 43,81 milioane de locuitori, la sfîrşitul anului 2021. Potrivit unor surse, războiul a provocat o “penurie de alimente la nivel mondial”. Înainte de război, uleiul de floarea soarelui ukrainean reprezenta 49,6% la sută din volumul comerțului global. Porumbul reprezenta 15,3%, orzul, 12,6% și grîul, 10%.

190.000 de militari ruşi au invadat Ukraina. Pe hartă şi în discuţiile de cafenea pot părea foarte mulţi, dar coborînd în teren sînt doar “cîteva autobuze” cu care s-ar fi dorit ocuparea Kievului şi… restul, totul cu echipament militar foarte vechi, dar cu sufletul plin de entuziasm sub uniforme, dar şi sub cămăşile civililor “eliberaţi”. Nu s-a întîmplat aşa şi, iată-ne la sfîrşit de an cu un război aproape îngheţat de rasputiţă, la propriu şi la figurat, cu suferinţe individuale inimaginabile petrecute în acest răstimp, din cauza aroganţei şi cinismului celor care ştiu să manipuleze post-adevărul, într-o societate globală imună, deja, la adevăr! PARANTEZĂ, ca să nu uit: cred că ştiu de ce Putin nu a aruncat în luptă tehnologia militară mult clamată. Nu are muniţie să o folosească! Vă daţi seama, fabricile de muniţie au lucrat pentru noile… tancuri, să spunem, doar cîţiva ani, pe cînd pentru T-72, de exemplu lucrează de zeci de ani! Pe un front precum cel din Ukraina e nevoie de muniţi! Nu degeaba, Volodimir Zelensky cerea muniţie, muniţie şi iar muniţie, într-o imagine suprarealistă a lui Lenin care spunea şi el învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi! Tot un fel de muniţie, care însă e perimată astăzi, tot aşa cum Lenin aşteaptă liniştit în mauzoleu la Moscova să fie îngropat creştineşte… AM ÎNCHIS PARANTEZA! Mă întorc la suferinţele umane care au invadat micile ecrane şi toate canalele de comunicare, în paralel cu ştiri despre cancerul-paralizia-parkinsonul-priaprismul şi blenoragia lui Putin! Sigur, suferinţele civililor din fosta Yugoslavie, din Syria, Liban, Palestina, Iraq, Afghanistan, Yemen, Lybia nu sînt valabile pentru că, nu-i aşa, “narativul” oficial ne spune că ei sînt născuţi terorişti însetaţi de sînge de femei şi copii nevinovaţi, şi, deci, trebuie să sufere necondiţionat. Şi, de altfel, sîngele lor nu e nici pe departe la fel de albastru precum al necăjiţilor de ukraineni, pe care propaganda globală îi centrifughează între compasiune şi ură globale!

Să mă întorc! Luptele din Donbas s-au intensificat după 17 februarie 2022. Ukraina și Donbasul s-au acuzat reciproc că au tras focuri de armă şi artilerie peste linia de conflict. La 18 februarie, republicile populare Donețk și Luhansk au ordonat evacuarea de urgență a civililor, deși o analiză a BBC sugerează că înregistrarea video care anunța evacuarea „de urgență” fusese filmată cu două zile înainte de data pretinsă. Celebrele batalioane naţionalist-integriste Azov, Dniper etc, au fost cele care au intensificat presiunea militară pe separatiştii din Donbas, unde s-a înregistrat o creștere a bombardamentelor de artilerie de ambele părţi, confirmată inclusiv de reprezentanţi români ai OSCE, care s-au şi etras din sectoarele repartizate. La 19 februarie, ambele republici separatiste au declarat mobilizarea totală, independenţa etc, nu e cazul să intru în detalii – şi nici scopul acestui text, deşi, nu-i aşa, “diavolul se ascunde în detalii”, întotdeauna! -, bătălia pentru Mariupol şi “sanctificarea” luptătorilor din Batalionul Azov – despre aceştia puteţi citi detalii pe acest site, sau în Revista M nr.1/2022 . De fapt, în cinismul său, preşedintele Zelenski a sacrificat acel batalion care devenise o problemă naţionalist-integristă de securitate internă pentru Ukraina. A făcut-o cu mîna ruşilor. “Iată ce pot face două mîini dibace”!

În acest context, aroganţa lu Zelenski a atins cote inimaginabile! Ajuns la putere din voia stăpînilor lui, care între timp nu l-au mai susținut pentru al doilea mandat pe #jumătateromânul Poroșenko, figură bonomă într-o țară jefuită monstros și lucid, cel care joacă în prezent rolul de președinte al Ukrainei a fost, în primele luni ale conflictului, o “apariție”, la propriu, prestînd la limita eroismului de limbaj și motivînd decisiv, prin intervenții on-line, susținerea cauzei unui stat atacat cu bestialitate. Între timp, “idioţii” au văzut cît se poate de limpede nu doar că rușii sau occidentalii, generic vorbind, folosesc propaganda ca armă, dar și victima își construiește propriul narativ. Legitimitatea unei asemenea strategii nu poate fi negată. Mai puțin legitimă este maniera prin care Zelenski a început să emită sentințe morale, să dicteze măsuri internaționale, să ridice vocea și, pe alocuri, să pară mai nervos decît atacatorul. Rusia zisă post-comunistă nu este nici pe departe post-totalitară! Imperialismul Internaționalei socialiste fiind rapid înlocuit cu lozincile imperialismului țarist. Problema esențială a anului 2022: putea fi evitat războiul? Dacă da, cu ce preț sau, dacă nu, de ce musai?

Un lucru este evident: Rusia a invadat Ukraina! În contextul în care, dreptul internațional impunea Germaniei, Franței și Rusiei obligația de a aplica Rezoluția 2202 a Consiliului de Securitate ONU din 2015 de a implementa măsurile prevăzute în Acordurile de la Minsk, lucru pe care doar Moscova l-a făcut, asumîndu-şi responsabilitatea de a proteja populațiile în cazul eșecului propriului guvern… Sigur, în cinismul şi aroganţa lor, Guvernele Garante vor muta discuţia pe alte paliere. Dar, Acordurile de la Minsk au fost semnate după criza care a dus la invadarea Crimeei de către Rusia, în 2014, şi la ciocnirile din Donbass. Acordurile dispun de 13 puncte ce nu au fost implementate în 7 ani! Negocierile dintre Ukraina şi separatiştii pro-ruşi din regiunile estice au fost semnate în două ocazii separate, în septembrie 2014 şi februarie 2015, în prezenţa reprezentanţilor OSCE ai Rusiei şi ai unor ţări occidentale. Primul punct a fost încetarea focului. În cinci luni de conflict, numărul morţilor era de 2.600. Acordul a fost încălcat în mod repetat imediat de ambele părţi, atît de mult, încît victimele conflictului din Donbass s-au ridicat la peste 14.000, potrivit Kievului!

Iată cele 13 puncte consolidate de cel de-al doilea acord, care, susţinut de Franţa, Germania, Rusia şi Ukraina, a fost neimplementat şi a dus la războiul de astăzi: 1. Încetarea bilaterală a focului, imediat şi total; 2. retragerea tuturor armelor grele de către ambele părţi, interzicerea operaţiunilor ofensive şi survolarea zonei de siguranţă de către aeronave militare străine; 3. monitorizarea şi verificarea respectării acordului de către OSCE, lansarea unei misiuni de observare; 4. iniţierea negocierilor pentru autoguvernarea provizorie în regiunile Doneţk şi Lugansk, în conformitate cu legislaţia ukraineană, în scopul recunoaşterii de către parlamentul de la Kiev a unui statut special pentru aceste regiuni; 5. amnistia pentru soldaţii şi combatanţii de ambele părţi, cu excepţia infracţiunilor grave; 6. eliberarea ostaticilor şi prizonierilor de ambele părţi; 7. garanţia asistenţei umanitare în zonele de conflict; 8. reluarea relaţiilor economice şi plata pensiilor; 9. restabilirea controlului deplin al frontierei cu Ukraina de către guvernul de la Kiev; 10. retragerea tuturor echipamentelor militare, a armelor şi a echipamentelor de război, precum şi a mercenarilor străini din zona de conflict; dezarmarea grupărilor militare ilegale; 11. reforma constituţională care prevede descentralizarea administrativă pentru regiunile Doneţk şi Lugansk; 12. organizarea alegerilor în Doneţk şi Lugansk în condiţii convenite; 13. Consolidarea grupului de contact trilateral, format din reprezentanţi ai Rusiei, Ukrainei şi OSCE. Nu s-a respectat nimic din cele 13 puncte, acordurile fiind denunţate de Grupul Zelenski!

Problema responsabilității protejării populației ar fi trebuit nuanțată. Acest principiu nu dă dreptul la un război, ci la o operațiune de poliție realizată cu mijloace militare. De aceea, Kremlinul este foarte atent să numească acest conflict nu ca fiind un „război” ci o „operațiune militară specială”. Cei doi termeni desemnează același lucru, însă „operațiunea militară specială” limitează conflictul şi-l încadrează între limitele legale. Faptul că dreptul internațional îi dă dreptate Rusiei nu înseamnă că îi acord un cec în alb, iar modul în care aplică acest drept este criticabil. La rîndul lor, occidentalii califică Rusia ca „asiatică”, „sălbatică” și „brutală”, deși ei înșiși, cu alte ocazii, s-au dovedit mai distrugători, avînd, însă, ca scop „nobil” păstrarea liberalismului democratic generat de Pax americana! Pînă la urmă, vrem nu vrem, acolo ajungem, iar Puțin are dreptate: Ukraina este doar Teatrul de Operaţii în războiul dintre lumea veche şi lumea nouă. Pe rit slav!

Aceasta este scena spectacolului planetar oferit nouă, idioţilor, de cei care gestionează poveştile complexului militaro-industrial, care nu se dă bătut în faţa Big Pharma! În orice caz, la capătul provizoriu al celor cîtorva luni, timp în care de multe ori te întrebai cum de în capitala unei țări aflate în război au loc pelerinaje a mai tuturor conducătorilor relevanți ai planetei – incredibil, dar pînă și Klaun Iohannis a fost zărit pe acolo! – , este meritul cinic al Ukrainei care a provocat, cu bună știința sau nu, explozia nervoasă a Kremlinului. Nu am nici “o trăire”, cum se spune, nici pentru unii, nici pentru ceilalţi! Sînt implicat doar pentru simplul fapt că noi, România de azi, sîntem la marginea cordonului sanitar al Ortodoxiei, precum şi la gurile Dunării şi Marea Neagră şi, ca de obicei, încurcăm.

Conflictul cu Ukraina va fi soluţionat în sens rusesc! Iar timpul va proba că Ukraina – cea pe care acum o ajutăm din solidaritate cu ceilalți membri UE și NATO, nu ne-a fost și nici nu ne va fi vreodată prietenă! Sigur, asta dacă post-adevărul nu va decide altceva!

Pentru că, în absenţa raţiunii şi la îndemnul aroganţei şi cinismului, post-adevărul construieşte realităţi paralele! Care schimbă lumea! Ştirile false sînt parte din cotidian, de cînd meseria de jurnalist este la îndemîna oricui are o tastatură şi o platformă unde se poate exprima. Şi un primar sau orice fel de entitate politică sau economică, îi plăteşte “oboseala”. Cel mai mare pericol astăzi este că minţile noastre pot fi controlate printr-o serie de cascade informaţionale, printr-o serie de elemente de propagandă cu care noi ne înîlnim, ne ciocnim zilnic, voluntar sau nu. Cînd se întîmplă acest lucru la scară macrosocială, devine periculos pentru soarta societăţilor în care funcţionăm. Deci este bine să ştim că putem fi minţiţi, ca să învăţăm cum să nu fim minţiţi cu atîta uşurinţă… Uşor de zis, greu de făcut, pentru că într-o campanie de propagandă, publicul nu este tratat ca egal. El este tratat mai degrabă ca un copil, care trebuie ţinut în braţe, trebuie orientat, trebuie hrănit cu ceea ce are nevoie. Şi copilul de care vorbesc are nevoie de puţine cuvinte ca să fie convins. Este suficient să ştie că sute de milioane de dolari, bani din taxe şi impozite, au îmbogăţit nefiresc majoritatea mass-media din România care-l intoxică cu propagandă şi sloganuri oficiale. Curat, murdar, Coane Fănică, mai ales că politica oficială promovată de Mama America şi Handicapata Europa este murdară! La propriu, mai ales!

Cei familiarizați cu realitățile germane pot observa fără efort o coincidență pînă la similitudine a temelor promovate de politicienii germani cu temele promovate de Klaun Iohannis. Una dintre cele mai controversate decizii ale primului jucător de golf al ţării, respectiv cooptarea PSD la guvernare doar la cîteva săptămâni de la rezultatul alegerilor parlamentare din Germania, nu mai pare atît de ciudată văzută prin această prismă. Olaf Scholz este social-democrat, sau cum am spune noi PeeeSeeeDiiii-st, “ciumă roșie“! În noiembrie anul trecut, la Glasgow, Iohannis îşi asuma în numele României, deci şi al meu!, angajamentul că voi reduce emisiile de carbon, deşi emisiile de gaze cu efect de seră scăzuseră deja în România cu 50%, în 2021 față de nivelul anului 1990, din cauza reducerii semnificative a activității industriale! Deci deja România avea în 2021 un nivel foarte scăzut al emisiilor de gaze de seră. Să ne gîndim la un om de 140 kg și unul de 60 de kg. Dacă cel de 140 kg slăbește 50% din greutate ajunge la 70kg. Dacă cel de 60 kg slăbește cu 50% ajunge la 30 kg și mai mult ca sigur moare. Una este ca Germania, care a avut o creștere continuă a emisiilor de gaze din 1990 pînă astăzi, să-și asume astfel de obiective și alta este situația României a cărei economie este deja la un nivel foarte scăzut. La ce ne putem aștepta noi, românii, în următoarea perioadă ca urmare a angajamentelor lui Iohannis? Tot aşa, cu liniuţe, ca la Acordul de la Minsk: Scumpirea accelerată a energiei electrice, ca urmare a închiderii centralelor de producere a energiei electrice prin arderea cărbunelui și creșterea prețului certificatelor verzi, contribuția cetățenilor la implementarea așa-numitei energii verzi, eoliene și solare! Dar, vai! Cum aşa? Nu Putin e de vină pentru scumpirea energiei la modul nesimţit Scumpirea combustibililor fosili, gaz, benzină, etc., ca urmare a reducerii producției și a suprataxării. “Putin e de vinăăăăă”, ca să citez. Suprataxarea automobilelor care folosesc combustibili fosili în paralel cu favorizarea fiscală a automobilelor electrice. În paralel trebuie spus că aceste facilități fiscale pentru automobile electrice deja există dar stațiile de încărcare sînt aproape inexistente. Sigur, cu excepţia Reşiţei… Suprataxarea centralelor de apartament; O propagandă agresivă pentru folosirea mijloacelor de transport în comun și determinarea renunțării prin taxare la automobilele proprietate personală. Introducerea educației ecologice în școli… Aici Iohannis a plusat față de Germania inventînd o materie de sine stătătoare pe cînd în Germania conceptele ecologice sînt învățate la Biologie, Chimie, Economie, etc. Green Deal în alte țări mai prevede și împăduriri, protejarea terenurilor mlăștinoase, care sînt excelente depozitare de CO2, sau strategii de grădinărit urban. Dar probabil că așa ceva nu vom vedea în România pentru că ar fi afectate interesele economice ale firmelor străine active în aceste domenii…

Dacă toate planurile sinucigaşe ale sectei Green Deal vor funcţiona în Europa, amprenta de carbon la nivel mondial se va educe sub 1%! Aceasta este o minciună mai mare decît războiul din Ukraina! Emisiile de carbon, așa numita „amprentă CO2”, s-au micșorat în Europa, în, atenție, 2019, cu 30% față de anul de referință 1990. Este important acest 2019 deoarece este anul dinaintea pandemiei! Din 2020 și pînă în prezent, producția industrială a scăzut, traficul aviatic și maritim s-au prăbușit (emisiile poluante s-au redus dramatic). Și totuși, în aceste condiții avem astăzi o vară secetoasă și călduri care îngrijorează Europa. Pe acest fond al unei scăderi cu 30% a emisiilor de carbon și a unei inexplicabile încălziri NATURALE, SUA și UE și-au dat mîna pentru a minți oamenii și a impune restricții în utilizarea energiilor tradiționale, în pofida crizei economice care sugrumă populația…

Şi lîngă toate aceste catastrofe planetare, îşi fac loc micile catastrofe locale, oameni care în 2022 s-au resetat total. Sau, erau resetaţi dinainte şi au stat în adormire! Cum este, de exemplu…, să-i spunem Marian! Care zice că Qatarul a dat şpagă babană la FIFA ca să organizeze campionatul mondial de fotbal şi, în contrapartidă cu onoarea maximă ce I s-a făcut, ar fi trebuit să lase toţi curiştii să-şi etaleze sulele pe stadioane şi toţi beţivii planetei să borască în nisipul lor arăbesc. Acest Marian spune ferm Qatarului: să-i fie ruşine! Să-i fie ruşine că păstrează cutumele şi tradiţiile seculare ale Islamului şi nu se lasă el modernizat, măcar 10 zile, de LGBT-ul mondial, etalat ostentativ de oficialii germani ca la Oktoberfest! Sigur, mai există şi un primar de municipiu pe care aroganţa generată de succesele edilitare îl face să reacţioneze dezamăgitor la orice I se pare că nu se încadrează în standardele sale. Nu-i mai amintesc pe cretinii de serviciu ascunşi prin Consilii de Administraţie, management sau, pur şi simplu, aspiranţi la titlul de caractere ZERO! Mă rog, e o onoare să faci parte, astăzi, din lumea nouă cu curul în sus!

Nu e nici foarte nouă. O ştim din 2006, cel puţin, cînd Mike Judge, cunoscut pentru seriale și filme, ce parodiază societatea și stilul de viață al americanilor, regizează filmul „Idiocracy“, dedicat unei Americi a anului 2505. Evoluția nu ne recompensează cu inteligență! America este îngropată în gunoi, președintele este un campion de wresling și apa este considerată dăunătoare pentru oameni, întrebuințată doar pentru toalete – acoperire folosită de o companie pentru înlocuirea apei cu o băutură de tip Gatorade (benefică pentru că are electroliți, de fapt nici un american nu știa ce sînt electroliții, dar toti știau că sînt buni). Una dintre cele mai bune emisiuni este „Aw! My balls“ (conținutul emisiunii corespunde literalmente denumirii), filmul care a cîștigat premiul Oscar este „My ass“, Starbucks devine un fel de gentlemen’s club, unde latte-urile sînt o metodă de satisfacere sexuală a bãrbațior. Oamenii sînt asemenea unor animale, lipsții de rațiune, prinși în rutina de a se masturba și de a sta non-stop în fața televizorului, sînt controlați de mașinării, care însă nu sînt suficient de inteligente pentru a face față foametei și avalanșei de gunoi. Ultimii oameni de știință a murit în timp ce încercau să găsească o soluție pentru prelungirea erecției și pentru combaterea căderii părului. „Idiocracy“ nu a beneficiat de prea multă publicitate și nici nu s-a obținut un profit extraordinar de pe urma acestuia și, cu siguranță, nu este considerat o revelație în industria cinematografiei. Atunci? Simplu! În cele 90 de minute, este expusă realitatea zilelor noastre și realitatea unui viitor extrem de apropiat, prin îndobitocirea societății. Nu vrem să recunoaştem! Din cauza aroganţei, generată, la rîndul ei de îndobitocire. Un cerc vicios!

E un text, pe cît de lung, pe atît de incomplet. Dar, dacă aţi ajuns pînă aici, veţi fi nedumeriţi că titlul nu exprimă rezumatul compoziţiei lecturate. Este un text despre prostie, despre post-adevăr. Două stări care nu ar fi, însă, posibile fără aroganţă! La mulţi ani, 2023!

O schimbare de ton: dacă Ukraina nu va triumfa ca stat independent şi suveran, nu se va mai putea vorbi de aderarea la NATO

BMTF, 30 nov – Ukraina a făcut progrese semnificative în faţa invaziei ruse, dar nu trebuie să subestimăm Rusia, ale cărei rachete şi drone continuă să atace oraşele, civilii şi infrastructura critică din Ukraina, a declarat miercuri, la Bucureşti, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, adăugînd că, în cazul în care Ukraina nu va triumfa ca stat independent şi suveran, nu se va mai putea vorbi de aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, notează Agerpres. Să fie o condiţionare? O arătare a băţului, după tonele de morcovi livrate constant în ultimele nouă luni? Cel puţin, e o schimbare de ton!

Ukraina a făcut progrese semnificative, dar nu trebuie să subestimăm Rusia. Rachetele şi dronele ruseşti continuă să atace oraşele, civilii şi infrastructura din Ukraina. Asta produce o suferinţă umană enormă, în contextul venirii iernii, a spus Stoltenberg într-o conferinţă de presă, la finalul reuniunii miniştrilor de externe din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Miniştrii de externe din NATO au transmis clar că este esenţială continuarea sprijinului militar pentru Ukraina, în special printr-o apărare aeriană suplimentară, a mai afirmat Stoltenberg, adăugînd că salută noile angajamente făcute de Aliaţi.

Şeful NATO a precizat, de asemenea, că Aliaţii au anunţat contribuţii semnificative la Pachetul NATO de Asistenţă Comprehensivă, oferind Ukrainei ajutor neletal, inclusiv combustibil şi generatoare.

Întrebat cînd ar putea adera Ukraina la NATO, Stoltenberg a subliniat că cea mai urgentă sarcină este să ne asigurăm că Ukraina va triumfa ca naţiune suverană, democrată şi independentă în Europa. Pentru a face asta, trebuie să mobilizăm un sprijin militar, economic, financiar şi umanitar constant şi cît mai mare, iar asta este exact ceea ce facem acum, a precizat el.

Dacă Ukraina nu va triumfa ca stat independent şi suveran, atunci chestiunea aderării nu va mai fi deloc în discuţie, pentru că Ukraina nu ar mai fi o ţară candidată, a spus şeful NATO.

Stoltenberg a insistat că o precondiţie pentru ca aderarea Ukrainei să fie luată în discuţie este ca această ţară să triumfe.

El a subliniat totuşi că există multe opţiuni între nimic şi apartenenţa totală, ceea ce înseamnă că trebuie să dezvoltăm cu Ukraina un parteneriat cît mai strîns, atît politic, cît şi practic.

Asta îi va întări instituţiile şi o va ajuta să treacă de la standardele din epoca sovietică privind echipamentele la standardele NATO privind echipamentele. Acest lucru este bun pentru Ukraina, pentru că îi va creşte interoperabilitatea şi o va ajuta să se apropie de aderare, a spus şeful NATO.

Este important acum să o luăm pas cu pas, iar cel mai important pas este să ne asigurăm că Ukraina triumfă, a insistat el.

El a subliniat că miniştrii de externe din cadrul NATO au discutat de asemenea cu omologii lor din Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova, parteneri ai Alianţei invitaţi să participe la reuniunea de la Bucureşti, despre îngrijorările noastre comune privind securitatea şi despre mijloacele pentru a ne întări cooperarea. Aliaţii au convenit să accelereze sprijinul corespunzător, inclusiv pentru dezvoltarea de capacităţi, reforme şi instruire pentru a-şi îmbunătăţi instituţiile de securitate şi de apărare, a explicat şeful Alianţei.

În privinţa Chinei, Stoltenberg a spus că Aliaţii au discutat miercuri despre provocările pe termen lung pe care le reprezintă China la adresa intereselor, valorilor şi securităţii noastre şi despre cum trebuie să continuăm să ne consolidăm rezilienţa.

NATO este o Alianţă a Europei şi a Americii de Nord. Însă provocările cu care ne confruntăm sînt globale şi trebuie să le abordăm împreună în cadrul NATO, a adăugat el.

NATO nu vede Beijingul ca pe un adversar şi va discuta cu acesta atunci cînd este în interesul Alianţei, inclusiv pentru a transmite poziţia noastră unită în privinţa războiului ilegal al Rusiei din Ukraina, a subliniat el.

Şeful NATO a precizat că miniştrii de externe au discutat despre evoluţiile militare ambiţioase ale Chinei, despre progresele sale tehnologice şi despre tot mai numeroasele sale activităţi hibride şi cibernetice. Războiul din Ukraina a demonstrat cît de periculoasă a fost dependenţa noastră de gazul rusesc. Acest lucru ar trebui să ne facă să evaluăm dependenţele noastre de alte regimuri autoritare, inclusiv China, în privinţa lanţurilor de aprovizionare, tehnologie sau infrastructură. Vom continua, bineînţeles, să facem comerţ şi să avem discuţii economice cu China, dar trebuie să fim conştienţi de dependenţele noastre. Să ne reducem vulnerabilităţile şi să gestionăm riscurile, a spus el.

Stoltenberg a declarat de asemenea că miniştrii de externe au evidenţiat importanţa de a îndeplini cerinţele NATO privind rezilienţa şi de a menţine avansul tehnologic, precum şi de a întări cooperarea cu partenerii din regiunea Indo-Pacific şi cu Uniunea Europeană.


GAZPROM REDUCE LIVRĂRILE CĂTRE REPUBLICA MOLDOVA DIN CAUZA UNOR DATORII

BMTF, 23 nov – Compania rusă Gazprom va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova, acuzÎnd că numai o parte din volumul de gaze pe care-l livrează acestei ţări prin conductele care traversează UKraina ajunge efectiv în Republica Moldova, relatează marţi agenţia EFE şi presa de peste Prut, scrie Agerpres.

Secretarul de Stat în Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării regionale de la Chişinău, Constantin Borosan, a semnalat pe Facebook că Gazprom a rezervat capacităţi ferme de transport ale operatorului gazoductelor ukrainene pentru punctele de conexiune cu Republica Moldova numai pentru un volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi pentru perioada octombrie 2022 – septembrie 2023.

Prin urmare, începînd din 1 decembrie livrările de gaze ruseşti pentru Republica Moldova vor scădea cu 56,5% faţă de volumul prevăzut în contractul pe care compania Moldovagaz l-a încheiat cu Gazprom, a indicat oficialul citat.

Gazprom a anunţat de la începutul lunii octombrie diminuarea livrărilor de gaze către Republica Moldova, respectiv numai 5,7 milioane de metri cubi pe lună, motivînd această reducere prin disputele cu Chişinăul asupra plăţii gazelor şi refuzul operatorului ukrainean al conductelor de a oferi un ”serviciu integral” pentru transportul acestor gaze.

Potrivit Curţii de Conturi a Republicii Moldova, această ţară a acumulat o datorie de 590,8 milioane de dolari către Gazprom.

Într-un comunicat emis marţi, Gazprom a acuzat Ukraina că înmagazinează anumite volume de gaze naturale destinate Republicii Moldova. Potrivit furnizorului rus, volumul gazelor naturale destinate Republicii Moldova şi care intră în Ukraina este mult mai mare decît cel care este transmis într-un final consumatorilor moldoveni, relatează Deschide.md.

„Clarificăm acum toate aceste aspecte. Nu înţelegem care este învinuirea faţă de operatorul de transport din Ukraina. Este un aspect legat de punctele de interconectare, prin care sînt transportate gazele naturale”, a reacţionat secretarul de stat Constantin Borosan, conform aceleiaşi surse.

Confruntată cu reducerea livrărilor de gaze ruseşti, Republica Moldova a diminuat livrările de gaze către regiunea separatistă Transnistria, ceea ce a provocat şi suspendarea livrării de energie electrică din Transnistria, privînd această regiune prorusă de venituri semnificative generate şi de fermele de kriptomonede.

Liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, împreună cu preşedintele consiliului suprem al regiunii separatiste, Alexandr Korsunov, au trimis o scrisoare comună secretarilor generali ai ONU şi OSCE, António Guterres şi Helga Schmid, în care avertizează asupra riscului unei crize umanitare.

KOSOVO JE SERBIJA?

BMTF, 22 nov – Serbia şi Kosovo nu au reuşit luni să ajungă la un acord în discuţiile mediate de UE asupra disputei privind plăcuţele de înmatriculare auto, relatează agenţiile AFP şi Reuters, informează Agerpres.

”Din motive care nu îmi sînt clare, nu am reuşit să ajungem la nici un acord (…) Partea albaneză nu a dorit să accepte nimic”, a declarat presei preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, după întîlnirea desfăşurată la Bruxelles cu premierul kosovar Albin Kurti şi cu şeful diplomaţiei europene Josep Borell.

Acesta din urmă a spus că, ”după multe ore de discuţii, cele două părţi nu au ajuns la o soluţie”. ”Pentru a fi transparenţi, trebuie spus că am făcut o propunere pe care preşedintele Vucic a acceptat-o, nu însă şi – din nefericire – premierul Kurti”, a adăugat Borrell.

De partea sa, premierul kosovar a insistat că, pentru a obţine un acord, Belgradul trebuie să recunoască independenţa Kosovo.

”Pentru noi este inacceptabil dacă aceasta nu însoţeşte acordul care să conţină angajamentul privind pactul final asupra normalizării relaţiilor, care trebuie să fie axat pe recunoaşterea reciprocă”, a spus Kurti pentru presa kosovară, potrivit portalului Koha, citat de agenţia EFE.

”Nu putem fi iresponsabili să nu abordăm temele actuale, dar nici nu putem fi şefi de stat care să abordeze doar chestiunea numerelor de înmatriculare kosovare fără a vorbi despre normalizarea relaţiilor”, a adăugat el.

Tensiunile dintre Belgrad şi Pristina s-au intensificat din nou după decizia guvernului kosovar de a aplica gradual, de la 1 noiembrie, măsura de a le impune sârbilor să-şi înlocuiască plăcuţele de înmatriculare auto sârbe cu unele acceptate de autorităţile kosovare, decizie care a provocat violenţe în luna iulie.

Avînd în vedere eşecul discuţiilor, şeful diplomaţiei europene a îndemnat cele două părţi să acţioneze responsabil pentru a preveni ”orice escaladare şi violenţe ce ar putea surveni în zilele următoare”.

”Aştept din partea Kosovo să suspende imediat procedurile legate de plăcuţele de înmatriculare în nord şi îndemn Serbia să înceteze livrarea de plăcuţe de înmatriculare în oraşele situate în Kosovo”, a subliniat Borrell.

”Aceasta va oferi o marjă de manevră şi de timp pentru a găsi o soluţie durabilă pentru problema plăcuţelor de înmatriculare, în contextul normalizării relaţiilor bilaterale, care rămîne obiectivul nostru esenţial”, a conchis şeful diplomaţiei europene.

GHEARĂ DE SABIE

BMTF, 21 nov – Cel puţin 31 de persoane, marea majoritate combatanţi kurzi şi soldaţi syrieni, au murit în raidurile armatei turce lansate sîmbătă seară împotriva regiunilor kurde din nordul Syriei, potrivit unui ultimul bilanţ furnizat duminică de un ONG şi citat de France Presse, scrie Agerpres.

De asemenea, puternice atacuri cu drone sinucigaşe au fost înregistrate duminică noaptea la Erbil, în capitala Kurdistanului Iraqian!

Autorităţile autonome kurde au raportat la rîndul lor cel puţin 29 de morţi – 11 civili, 15 combatanţi proregim, doi paznici de siloz şi un luptător kurd.

ONG-ul a raportat o serie de lovituri aeriene efectuate sîmbătă seară şi înainte de zorii zilei de duminică de către armata turcă în provinciile Raqa şi Hassake (nord-est) şi Alep (nord), care au costat viaţa a 18 combatanţi kurzi şi membri ai forţelor aliate locale, precum şi 12 soldaţi syrieni. Au fost 40 de răniţi.

De asemenea, ONG-ul a anunţat moartea unui jurnalist, Issam Abdallah, corespondent syrian pentru o agenţie de presă kurdă.

Agenţia oficială de presă syriană Sana a confirmat moartea mai multor militari syrieni, fără a preciza numărul.

Loviturile au vizat în principal oraşul Kobani (nord) şi împrejurimile sale, în apropierea graniţei cu Turcia, în special silozurile de cereale din apropiere de Al-Malikiyah (nord-est) şi o centrală electrică situată într-o zonă aflată sub controlul Forţelor Democratice Syriene (FDS) dominate de kurzi.

Turcia a anunţat lansarea acestei operaţiuni aeriene în nordul Iraqului şi Syriei învecinate, vizînd mai multe regiuni aflate sub controlul forţelor kurde syriene şi al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), acuzat de către Ankara de atentatul ce a ucis şase persoane la Istanbul la 13 noiembrie.

„Aceste atacuri ale statului de ocupaţie turc nu vor rămîne fără răspuns. La momentul şi locul potrivit, vom răspunde cu forţă şi eficienţă”, au reacţionat FDS într-un comunicat.

Operaţiunea turcă, denumită GHEARĂ DE SABIE, are ca scop „eliminarea atacurilor teroriste din nordul Iraqului şi Syriei, asigurarea securităţii frontierei şi eliminarea terorismului de la sursă”, a precizat Ministerul turc al Apărării.

Turcia, ai cărei soldaţi sînt prezenţi în zonele din nordul Syriei, ameninţă din luna mai că va lansa o nouă ofensivă împotriva FDS, considerîndu-le drept „terorişti”.

Talibanii pierd controlul în Afghanistan

BMTF, 17 nov – Statul Islamic cîştigă teren în nordul Afghanistanului şi situaţia de securitate în această ţară central-asiatică se deteriorează, ceea ce face să persiste criza tranziţiei la putere a regimului talibanilor, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

”Preocuparea noastră deosebită este influenţa continuă a Statului Islamic în regiunile din nordul ţării, la frontiera cu partenerii noştri din Asia Centrală”, a semnalat reprezentantul special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru Afghanistan, Zamir Kabulov, la o reuniune în capitala rusă a ”Formatului Moscova”, din care fac parte zece ţări din regiune.

”Ar fi o greşeală să spunem că criza tranziţiei puterii a fost depăşită, că noul regim (afghan) s-a consolidat. În pofida măsurilor antiteroriste luate de partea afghană, există o deteriorare a situaţiei de securitate în ţară”, deşi a trecut mai mult de un an de cînd talibanii au preluat puterea, a adăugat Kabulov, care este şi director pentru Asia în MAE rus.

Cu toate acestea, a remarcat diplomatul rus, regimul talibanilor a supravieţuit şi ”nu s-a prăbuşit sub greutatea problemelor moştenite de la administraţia precedentă a preşedintelui fugar Ashraf Ghani şi nici în urma izolării politice impuse de occidentali şi a presiunii economice fără precedent în istoria afghană”.

El a precizat că se referă aici în principal la ”însuşirea necuvenită a unor active financiare naţionale, care pare să devină nouă normă a ordinii bazate pe reguli promovate de ţările anglosaxone”. După preluarea puterii de către talibani, Washingtonul a blocat accesul noilor autorităţi de la Kabul la activele păstrate de Banca Centrală afghană în SUA.

”Cerem insistent Statelor Unite şi aliaţilor lor deblocarea necondiţionată a activelor Afghanistanului pentru a le permite autorităţilor să-şi exercite dreptul legitim de a urma o politică financiară şi economică independentă”, a mai spus Zamir Kabulov.

Acesta a atenţionat în plus că cetăţenii afghani s-ar putea confrunta iarna aceasta şi cu o criză de alimente şi de produse de bază, iar mai multe ţări iau deja unele măsuri pentru a oferi asistenţă umanitară Afghanistanului.

”Cu toate acestea, suntem convinşi asupra necesităţii unei soluţii integrale pentru problemele economice afghane. Credem că responsabilitatea principală revine ţărilor Occidentului colectiv, acelea care nu doar că au dus timp de 20 de ani ţara în situaţia sa deplorabilă actuală, dar care în plus continuă deliberat strangularea sa economică”, a concluzionat reprezentantul special al preşedintelui rus pentru Afghanistan.

Talibanii nu au participat la această reuniune a Formatului Moscova, la care au luat parte Rusia, China, Pakistan, India, Iran, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan.

Precedenta reuniune în acest format a avut loc tot în capitala rusă, în octombrie 2021, atunci fiind prezentă şi o delegaţie la nivel înalt a talibanilor.

”Formatul Moscova” a fost iniţiat în anul 2017, cînd a avut loc prima sa reuniune şi talibanii încă nu preluaseră puterea în Afghanistan.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat săptămîna trecută că talibanii vor fi informaţi în detaliu despre consultările din 16 noiembrie.

ATAC UKRAINEAN ÎN CRIMEEA

BMTF, 17 nov – Mai multe explozii au fost auzite în zorii zilei de joi în oraşul Djankoi, din nordul peninsulei Crimeea, teritoriu anexat de Rusia în 2014, a informat agenţia locală Ukrinform, care a adăugat că în zonă se vedeau ridicîndu-se coloane de fum, transmite EFE, preluată de Agerpres.

Ukrinform a citat drept surse locuitori care au înregistrat cu telefoanele mobile şi au publicat imaginile pe reţelele sociale. Agenţia de presă ukraineană a publicat totodată fotografii în care se poate vedea o coloană de fum în acest oraş administrat de ruşi şi a relatat că, în dimineaţa zilei de joi, sistemele de apărare antiaeriană au fost activate.

Pe reţelele sociale se sugerează un posibil atac asupra aerodromului militar situat la periferia oraşului, scrie Ukrinform.

Apărarea antiaeriană rusă este probabil activă în Djankoi, potrivit unor mesaje postate pe reţelele sociale, dar această informaţie nu a putut fi confirmată din surse independente, potrivit EFE.

Conform surselor noastre, un atac a avut drept obiectiv un aerodrom militar rus în Djankoi şi cetăţenii au avut probleme cu furnizarea energiei electrice, a mai relatat Ukrinform.

Guvernul ukrainean a informat în urmă cu cîteva zile că o parte din unităţile militare ruse care s-au retras din regiunea Herson, din sudul Ukrainei, s-au îndreptat către Crimeea pentru a apăra acest teritoriu.

EFE aminteşte că nu este pentru prima dată cînd se produc incidente în peninsula Crimeea, de unde Rusia controlează traficul în Marea Neagră. La 16 august, mai multe explozii au avariat un depozit de muniţii de lîngă Djankoi.