Autor: BMTF

AVANGARDE, PROCENTE, PIELEANU

BMTF, 13 oct – Aproape jumătate dintre români, 48%, consideră că reintroducerea stagiului militar obligatoriu nu ar fi o idee bună, iar 43% îşi doresc acest lucru, arată sondajul ‘Percepţii asupra capacităţilor Armatei Române’, realizat de Institutul Avangarde.

49% dintre participanţii la sondaj cred că Armata Română nu ar rezista 48 de ore în cazul unui atac, aşa cum se specifică în regulamentul NATO, în timp ce 35% sînt optimişti. În privinţa creşterii cheltuielilor pentru înarmarea tuturor ţărilor membre ale NATO, deci şi a României, 58% spun că sînt de acord, iar 30% nu susţin acest lucru. Un procent de 44% dintre respondenţi agreează ideea că eventualele drone care intră în spaţiul aerian al României să fie doborîte, în timp ce 41% îşi doresc o analiză în funcţie de situaţie.

Potrivit datelor sondajului, Guvernul României gestionează prost capitolul Apărării Naţionale în accepţia a 58% dintre români, iar 22% consideră că este bine gestionat.

Pericolul ca Rusia să atace intenţionat România este perceput ca fiind mic de 58% dintre intervievaţi, iar 55% dintre români nu-şi doresc trimiterea de trupe de către România, în situaţia în care Federaţia Rusă ar ataca Republica Moldova.

Sondajul Avangarde a fost făcut telefonic în perioada 6-10 octombrie, pe un eşantion de peste 900 de persoane din populaţia adultă, iar marja de eroare este de 3,4%.

INCULTURA DE SECURITATE ESTE PRINCIPALA AMENINȚARE LA ADRESA ȚĂRII

Poate părea paradoxal şi jignitor, dar incultura naţională de securitate reprezintă cel mai mare factor de risc şi o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Statul român şi-a încălcat constant angajamentele luate la NATO şi UE de a aloca fonduri necesare promovării culturii de securitate, societatea civilă nu pare interesată de subiect, iar cetăţeanul, principalul beneficiar, este mai preocupat de preţul caltaboşului decît de a trage la răspundere Guvernul, să zicem, pentru încălcarea Strategiei de Securitate Naţională.

În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Astăzi, securitatea este un produs de consum, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice. La ora actuală, securitatea naţiunii este un concept definit prin lentilele deformatoare ale ideologiilor, mai mult sau mai puţin expirate, prezente în spaţiul politico-militar global și European, mai ales. Statul ar trebui să fie principalul gestionar al securităţii naţiunii şi, deci, gradul său de implicare în mediul social ar trebui să fie definitoriu din perspectiva securităţii. Numai că nu este așa. A vorbi despre securitate națională fără a înțelege ce anume apărăm și prin ce mijloace vrem să o facem este o greșeală strategică gravă. Cultura de securitate se formează în timp, prin educație, și are nevoie de o bază fundamentală pe care să se așeze.

În acest context, BMTF și acest site şi-au propus să contribuie la promovarea culturii de securitate şi combaterea pandemiei de fake-news şi să devină, un furnizor de resurse şi informaţii pentru profesioniştii din domeniul securităţii private şi pentru publicul larg.

Familia, comunitatea, credința și identitatea națională reprezintă baza rezilienței societale pe care se așează, definitoriu, cultura de securitate. Altfel, afirmații precum cele ale Șefului Statului Major al Apărării, Gen. Vlad Gheorghiță, vor fi luate în rîs și desființate de o societate care nu are exercițiul gîndirii (L-am cunoscut pe gen. Gheorghiță în vremea cînd era Comandantul Buzăului, datorită remarcabililor mei prieteni, Iulian Cadulencu și Tony Ene!). În interviul acordat, zilele trecute, realizatoarei Antena 3 CNN, Mihaela Bîrzilă, generalul a pledat pentru educarea populației în spiritul apărării și a explicat de ce este nevoie de o nouă lege privind pregătirea cetățenilor, fără a reintroduce armata obligatorie. De foarte mare bun simț!

”Cred că fiecare familie ar trebui să se gîndească la asta. Chestiuni simple – o lanternă cu baterii în sertar, provizii în caz de pană de curent – fac parte din pregătirea pentru siguranța națională, fie că vorbim de cutremur sau inundații. Uitați-vă la ce se întîmplă în Constanța: toate nenorocirile ne prind mereu nepregătiți. Sînt multe state care au programe pentru pregătirea populației – Danemarca, Finlanda, de exemplu, au ghiduri puse la dispoziția oamenilor pentru a ști cum să reacționeze în situații de criză. În România, dacă șeful apărării ar spune brusc de mîine trebuie să aveți asta și asta, s-ar crea panică. În schimb, dacă Inspectoratul pentru Situații de Urgență publică un ghid pe site, aproape nimeni nu-l citește. De aceea cred că trebuie să facem mai multă educație. Să mergem în școli, licee, universități și să pregătim tinerii pentru viitor. Educația și securitatea încep în familie.

Exact pentru asta milităm și noi! Fiindcă fără educaţie nimic nu se poate face pe lumea asta!

Şi a mai spus un lucru important: „Mi-aș dori să avem un sistem ca în Israel sau Elveția, unde fiecare cetățean, indiferent de sex, origine socială sau religie, să știe să tragă cu arma și să aibă cunoștințe minime pentru a-și apăra familia.” Asta înseamnă că poate și trebuie să se pregătească să fie un sprijin inclusiv în spatele frontului, detaliu pe care planificatorii rezilienței societale de la momentul desființării armatei obligatorii, l-au sărit!

Felicitări, Domnule General! Așa gîndește Armata Română pe care eu am cunoscut-o, apreciat-o și promovat-o timp de 20 de ani, perioadă în care reprezenta un etalon de încredere în societate.  

Cultura de securitate reprezintă totalitatea noţiunilor, ideilor şi informaţiilor de care dispun, la un moment dat, cetăţenii statului, referitoare la valorile, interesele şi necesităţile naţionale de securitate, dar şi modalitatea de dezvoltare a unor atitudini, motivaţii şi comportamente necesare apărării şi protecţiei personale, de grup şi statale faţă de vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau agresiuni potenţiale, precum şi promovării lor în mediul intern şi internaţional de securitate. Educaţia de securitate este una preventivă şi de gestiune a noului mediu de securitate intern şi internaţional, precum si a tipurilor de ameninţări la adresa securităţii. Mai pe înţelesul tuturor: cultura de securitate a fiecăruia se realizează prin educaţia de securitate şi ajută fiecare individ, familie sau grup să se apere în faţa agresiunilor la care este supus din exterior, inclusiv din partea propriului stat.

Cultura de securitate se referă, așadar, la nivelul de conștientizare, implicare și sprijin activ al cetățenilor și al organizațiilor în soluționarea problemelor de securitate ale statului și în contracararea amenințărilor la adresa securității naționale. Aceasta implică o înțelegere a riscurilor, participarea la eforturile de prevenire și sprijinirea acțiunilor instituțiilor statului pentru menținerea stabilității.

Elementele cheie ale culturii de securitate sînt:

    Conștientizare:

    Înțelegerea conceptului de securitate, a amenințărilor și riscurilor la adresa statului.

    Implicare activă:

    Participarea la diverse activități, de la informare la acțiuni concrete, pentru a contribui la rezolvarea problemelor de securitate.

    Sprijin instituțional:

    Susținerea demersurilor și eforturilor instituțiilor statului în domeniul securității naționale.

Importanța culturii de securitate:

    Prevenirea amenințărilor:

    Cetățenii conștienți pot identifica și raporta activități suspecte, contribuind la prevenirea pericolelor.

    Întărirea rezilienței naționale:

    O cultură solidă de securitate crește capacitatea unei țări de a face față crizelor și amenințărilor.

    Promovarea responsabilității:

    Responsabilizează indivizii și organizațiile pentru a fi mai vigilenți și mai responsabili față de securitatea colectivă.

În practică, cultura de securitate se manifestă prin:

    Educație și informare:

    Campanii de conștientizare și programe educaționale care explică importanța securității.

Participare civică:

Implicarea cetățenilor în inițiative de siguranță comunitară și raportarea incidentelor.

Colaborare:

Cooperarea între cetățeni, organizații și instituțiile statului pentru a construi un mediu de securitate mai bun.

Asta la modul schematic și pur didactic! Pentru că, nevoia dezvoltării culturii de securitate şi a educării populaţiei în acest spirit derivă din diversificarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi a modului de propagare a acestora. O cultură de securitate solidă va preveni transformarea vulnerabilităţilor în ameninţări la adresa securităţii naţionale.

Persistenţa INculturii de securitate adînceşte anomia socială şi incapacitatea de a reacţiona pozitiv la nedreptăţile sau agresiunile la care fiecare individ este supus. Mass-media este un vector important de formare a culturii de securitate, dar din experienţa ultimilor ani, reprezintă principalul pol de rezistenţă la tentativele timide de promovare a educaţiei de securitate şi a politicilor de securitate ce ar trebui asumate de cetăţeni. Potrivit lui Ulrich Beck, trăim într-o societate a riscului( 1992), iar riscul zero nu există. Pornind de la această afirmaţie, Donald Snow (2007) defineşte riscul ca o ecuaţie: RISC = AMENINŢARE – CAPABILITATE.

Dacă pe timp de război succesul unei politici naţionale de securitate îl reprezintă „cîştigarea războiului”, pe timp de pace criteriul de bază este acela de estimare a modului de îndeplinire a obiectivelor strategice asumate (în campania electorală, eventual), pe baza unor COSTURI REZONABILE, definite de către POPULAŢIE!

Lipsa educaţiei de securitate la nivel naţional se remarcă prin absenţa oricărei reacţii publice la încălcarea repetată a Strategiei de Securitate Naţională a României, adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Potrivit acesteia, securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.

Așa cum războiul hybrid definește suma tipurilor de război/agresiune, la fel securitatea internă priveşte, deopotrivă, o sumă de securități: siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Ea include, din punct de vedere structural, securitatea societală (inclusiv în domeniul sănătăţii şi educaţiei populaţiei!) şi asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii organizate, securitatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.

Războiul informațional este parte a războiului hybrid și este definit ca „o operațiune desfășurată pentru a obține un avantaj informațional sau cognitiv asupra adversarului și constă în controlul propriului spațiu informațional, protejarea accesului la informațiile proprii, în același timp achiziționarea și utilizarea informațiilor adversarului, distrugerea sistemelor informaționale ale acestuia și perturbarea fluxului informațional. Scopul războiului informațional este acela de „a proiecta o realitate alternativă asupra unei populații țintă, stabilită pentru a crea o percepție a grupului țintă care permite presiuni asupra decidenților și alterarea deciziilor bine cumpănite, evaluate și planificate strategic, care se referă la un subiect îngust, concret, delicat și important, legat de tema asupra căreia se dorește alterarea deciziei” (Chifu 2022).

Buna guvernare/guvernarea în interesul cetățeanului constituie o condiţie esenţială a securităţii şi prosperităţii, instrumentul prin care democraţia trece din planul conceptelor şi al teoriilor, în planul vieţii reale. Ea este unitatea de măsură cumulativă prin care viaţa socială validează rezultatul alegerilor democratice, probează realismul programelor şi capacitatea forţelor politice de a-şi îndeplini promisiunile, cu stricta respectare a standardelor democratice. Buna guvernare/guvernarea în interesul cetățeanului evaluează succesul măsurilor de combatere a insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare. Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României.

Conceptul de securitate internă trebuie înţeles ca un concept vast şi cuprinzător, care acoperă mai multe sectoare, pentru a aborda aceste ameninţări majore precum şi alte ameninţări cu un impact direct asupra vieţii, siguranţei şi bunăstării cetăţenilor, inclusiv dezastrele naturale şi cele provocate de om, precum incendiile forestiere, cutremurele, inundaţiile şi furtunile. Pentru a face faţă acestor fenomene, statele membre ale UE dispun de propriile politici şi strategii naţionale de securitate. Rămîne ca ele să fie şi aplicate, iar analiza evoluţiilor viitoare să fie completată şi adaptată în permanenţă.

Strategia Naţională de Securitate a României este parte integrantă din Strategia Europeană de Securitate. Eludarea ei, din motive pur politicianiste, reprezintă o vulnerabilitate şi o breşă de securitate în cadrul Strategiei Europene.

Absenţa unei culturi de securitate la nivelul cetăţenilor favorizează derapajele decidentului politic în procesul de implementare a strategiei naţionale. Educaţia de securitate şi siguranţă la nivelul cetăţeanului, atît din mediul urban, dar şi din cel rural, se impune ca o necesitate de grad „zero” în vederea garantării securităţii interne a României şi a Uniunii Europene, o Europă a Națiunilor, în următorii ani.

ROMÂNIA LA CHEREMUL CATASTROFEI NATURALE

BMTF, 09 oct – În țările din întreaga lume apar dovezile impactului negativ al schimbărilor climatice, iar România nu face excepție. Riscurile legate de climă și dezastrele naturale, incluzînd creșterea incidenței inundațiilor grave pe continente și a secetelor tot mai intense și mai frecvente, devin „noua normalitate”.

Crizele legate de apă – secete, inundații, poluare – afectează sănătatea, economia și ecosistemele. Conform Eurostat la capitolul indicelui de exploatare a apei (WEI+) România are un indice WEI+ de peste 20%, ceea ce indică un deficit semnificativ de apă. Aceasta este una dintre cele mai mari valori din Uniunea Europeană, alături de Cipru și Malta.

Potrivit ANM și Administrației Naționale Apele Române (ANAR), 2022, 2023 și 2024 au fost printre cei mai secetoși ani din istoria recentă, cu niveluri record de scădere a debitelor rîurilor în lunile de vară.

În Caraș-Severin, temperatura medie anuală a aerului la 2 metri deasupra suprafeței este în creștere cu 8,8 °C iar posibilele scenarii pentru următoarele decenii sînt îngrijorătoare. Aridizarea, deșertificarea, stresul hidric ar putea deveni și mai persistente dacă măsuri adecvate de adaptare nu sînt implementate.

Cu toate acestea, conform Băncii Mondiale, România are risc ridicat de inundații, cu pagube anuale estimate la 1,7 miliarde de euro și afectarea a până la 150.000 de persoane în zone vulnerabile. În Europa, inundațiile au afectat milioane de oameni și au cauzat pierderi economice masive, în timp ce seceta afectează anual 15% din suprafața terestră și 17% din populație, provocând pierderi economice semnificative, în special în agricultură.

Pe de altă parte, cu peste 75% din populație (dintre care, 65% în mediul urban) vulnerabilă la cutremure și 45% din întreaga forță de răspuns națională aflată în zone cu pericole ridicate de cutremur, un viitor seism ar putea să aibă consecințe catastrofice.

Conform Strategiei naționale de reducere a riscurilor de dezastre 2024—2035, adoptată de Guvernul României și publicată în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 662 bis/11.VII.2024, țara noastră este expusă mai multor tipuri de riscuri naturale, biologice și tehnologice. Între 1900 și 2021, în baza de date internațională privind dezastrele (EM-DAT) au fost raportate 101 dezastre naturale care au avut loc în România și care au afectat peste 2 milioane de persoane, cauzînd 4.939 de morți și pagube estimate în total la 17,18 miliarde USD.1 Dintre acestea, cutremurul cu magnitudinea de 7,2 din 1977 a avut urmări catastrofale, cauzînd 1.500 de morți și 11.321 de răniți, deteriorarea gravă sau prăbușirea a 156.000 de apartamente de locuit și a peste 2.274 de școli și 459 de spitale. Incendiile de pădure, alunecările de teren, inundațiile, vînturile puternice și valurile de căldură reprezintă și ele amenințări semnificative.

Se preconizează că schimbările climatice vor crește considerabil incidența și severitatea dezastrelor asociate cu condițiile meteorologice, precum și impactul dezastrelor, în contextul concentrării oamenilor și activelor economice în zone restrînse. Pe lîngă deteriorarea activelor, dezastrele afectează bunăstarea oamenilor și împing familiile în situație de sărăcie. Deci, pe cale de consecință, putem spune că întreaga clasă de decidenți politici din România este o catastrofă naturală?

SUA salivează după BAB

BMTF, 21 sep – Statele Unite încearcă să recupereze baza aeriană Bagram din Afghanistan, a declarat preşedintele Donald Trump, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul britanic Keir Starmer. Baza aeriană istorică, construită de sovietici, a fost principala bază a forţelor americane din Afghanistan după atacurile din 11 septembrie 2001, pînă cînd retragerea americanilor din 2021 a dus la o preluare a ţării de către mişcarea talibană, potrivit Reuters. „Încercăm să o recuperăm”, a spus Trump, referindu-se la Bagram, invocînd ceea ce a numit locaţia sa strategică în apropierea Chinei. „Dacă Afghanistanul nu returnează baza aeriană Bagram celor care au construit-o, Statelor Unite ale Americii, I SE VOR ÎNTÎMPLA LUCRURI RELE.” TRUMP Text”TRUMP”to 88022 Tampa, Florida MAKE AMERICA GREAT AGAIN! 0:59 . 21 sept 25 „

Potrivit BBC, Afghanistanul a respins ideea potrivit căreia SUA ar trebuie să recupereze fosta sa bază aeriană Bagram. Un oficial din cadrul Ministerului afghan de Externe a declarat că Afghanistan şi SUA trebuie să aibă legături fără ca SUA să aibă o prezenţă miliară în Afghanistan.

Bagram este „necesară” pentru a supraveghea China! Să nu ne prefacem că are vreo legătură cu Afghanistanul. N-a avut niciodată. Este despre încercuirea Chinei. Este despre Iran. Este despre supravegherea saturată a unei regiuni care refuză să îngenuncheze. Belt and Road trece prea aproape pentru confortul lor. Bagram este noua frontieră a Războiului Rece — dar mai rece, mai dură și mult mai disperată.

Nu e vorba despre securitate națională. Trump nu a ezitat să explice de ce SUA vor baza, afirmînd că „este la o oră distanță de locul unde China produce armele sale nucleare” — referindu-se la timpul necesar unui bombardier strategic american pentru a ajunge în aceste zone în caz de război.

Situri de producție a rachetelor cu rază lungă și a armamentului nuclear din China sînt într-adevăr concentrate adînc în interiorul țării, inclusiv în regiunile vestice și nord-centrale Xinjiang și Gansu, Complexul de Energie Atomică Jiuquan și situl de producție a uraniului îmbogățit Heping.

Revenirea la Bagram ar oferi Pentagonului acces reînnoit la aceste zone greu accesibile.

Mai mult decît atît! Controlul BAB Bagram Air Base, înseamnă un punct strategic esențial în Eurasia. Baza se află la mai puțin de 1.000 km est de Iran și la aproximativ 1.650 km de Teheran. Este situată la mai puțin de 500 km de Dușanbe, Tajikistan, aliatul Rusiei în CSTO care găzduiește cea mai mare bază militară rusă din străinătate. De asemenea, se află la ~2.500 km sau mai puțin de orașe strategice rusești din Europa și Asia, de la Astrahan și Volgograd pînă la Celiabinsk, Omsk și Novosibirsk.

În cazul unei noi escaladări între India și Pakistan, Bagram se află la mai puțin de 400 km de Islamabad și la aproximativ 1.000 km de New Delhi.

Baza ar oferi și o nouă cale de abordare pentru activele aeriene americane spre Marea Arabiei și Golful Persic, situate la 1.100–2.000 km de întreaga regiune maritimă.

Pe de altă parte, să nu uităm că BAB se află în inima Afganistanului, o țară bogată în pînă la 3 trilioane de dolari în resurse minerale neexploatate, de la fier, cositor și cupru pînă la aur, argint, pietre prețioase, uraniu, mercur și diverse minerale rare.

Dacă SUA ar invada din nou, ceea ce în momentul de față este total improbabil, BAB ar putea servi drept punct de ieșire sigur pentru aceste și alte resurse.

JURNALISMUL ESTE SUB ASEDIU

Motto: Jurnaliștii sînt loiali NU statelor, ci cetățenilor lor!

Jurnalismul, în toate formele sale, a devenit o profesie sub presiune crescîndă, ameninţată în permanenţă, la noi acasă sau în diverse colţuri ale lumii, dovadă stînd victimele care se înregistrează, mai nou aproape în fiecare zi. Infodemia, „pandemia de informaţii false în jurul diferitelor subiecte”, este pretextul legilor represive și a schemelor de reducere la tăcere a vocilor critice la narațiunile oficiale. Jurnalismul a devenit, la rîndul său, subiectul și victima informațiilor false. Jurnalismul neconform este considerat acțiune în războiul hibrid! Iar societatea civilă cere acțiune politică împotriva războiului hibrid în plină derulare! Cum ar spune propagandistu: faptul că nu mai avem alegeri nu înseamnă ca societatea nu continuă să aleagă… Iar riscul este să o facă în baza narativelor manipulatorii circulate din ce în ce mai activ de zona sulfuroasă, radicală, pro-rusă. GlobalFocus Center si Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au inițiat deja pregătirea unei secțiuni dedicate pe portalul de reziliență si pregătire în caz de criză… mediatică! Jurnalismul, ca bun public, se află sub asediu! Mai mult decît oricînd altcîndva, de anul acesta nu vorbim doar de libertatea presei, ci luptăm pentru a o păstra!

În fiecare zi, jurnaliștii și lucrătorii din mass-media își exercită cu curaj libertatea de exprimare, asumîndu-și adesea riscuri personale uriașe. Jurnalismul independent, bazat pe fapte, contribuie la protejarea democrației prin expunerea nedreptăților și prin tragerea la răspundere a liderilor, cetățenii avînd astfel posibilitatea să ia decizii în cunoștință de cauză.

În acest context, în zilele noastre, jurnalismul se dovedește a fi o meserie de mare risc, iar libertatea de exprimare este din ce în ce mai amenințată. Îmi place să cred că Jurnaliștii au rămas ochii și urechile cetățenilor, pe teren. Am convingerea că nu există democrație fără libertatea presei, iar dreptul jurnaliștilor de a pune întrebări trebuie să rămînă intangibil. Înseamnă dedicare pentru adevăr cu orice risc, înseamnă pasiune pe care să o ai pentru dreptate astăzi, cînd cuvîntul care zidește s-a transformat în cuvîntul care ucide, pentru foarte mulți dintre noi.

Jurnaliștii și lucrătorii din mass-media care relatează despre conflicte armate trebuie să fie protejați. În ultimele luni, mult prea mulți confrați care ne aduceau știri din Gaza și-au pierdut viața. Există jurnaliști care sînt în continuare expuși zilnic la riscuri, deoarece relatează dintr-un Orient Mijlociu ce pare ascuns privirilor de o practică incorectă prin care se refuză accesul mass-media independente în zonele de conflict, ca modalitate de a controla spațiul informațional și de a restricționa accesul publicului la informații factuale și obiective. Același fenomen, la o altă dimensiune, se petrece în Ukraina. Jurnaliștii care anchetează corupția și îmbogățirea în vreme de război sînt uciși! Cu ce sînt mai corecte politic şi justificate, drepte, bombardamentele asupra afghanilor, decît cele împotriva vietnamezilor? Sau cu ce sînt mai vinovaţi ukrainenii din Nikolaev, Mariupol, Sumîi, Doneţk, Lugansk, Harkov, sau Kiev, decît sîrbii din Belgrad, Pancevo, Novi Sad sau Pristina? Sau Sarajevo? Cu nimic! Răspunsul la aceste întrebări este despre PUTERE, despre legi, jurişti şi procurori corupţi, despre afaceri şi cîştiguri fabuloase!

Fenomenul fake news, deși vechi de sute de ani, este reinventat astăzi, redimensionat, rebranduit, hiperbolizat pentru a pune sub semnul întrebării importanța libertății şi independenţei de exprimare, promovînd batjocorirea jurnaliștilor și subminarea rolului lor în societate. Fake news-ul a devenit terorismul de la începutul acestui secol! Universitarii se întrec în doctorate despre cum să împiedici difuzarea informațiilor neconforme, blocarea conturilor on-line, totul sub semnul COMUNICĂRII.  Specialiştii îl numesc “război hibrid”, o noţiune larg răspîndită în ultimii ani, care are componente economice, financiare, acapararea resurselor, psy-ops, lojnîi flag (cum spun ruşii!) adică steag fals, armate regulate şi contractori privaţi.

Crede şi nu cerceta este îndemnul biblic adoptat de profesioniştii manipulării de astăzi şi deontologii care veghează la respectarea corectitudinii politice. De minciuna ridicată la rang de adevăr planetar se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în psy-ops, stratcom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare! Cînd aceştia nu dau rezultatele scontate, întocmai şi la timp, mass-media este anihilată cu ajutorul bombelor, precum în 1999 la Belgrad, împotriva Radio Televiziunii Sîrbe, momentul în care jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI şi ŢINTĂ LEGITIMĂ! Sigur, nu trebuie să-i omitem pe amatori!

O regulă pare să se fi schimbat și datorită faptului că un număr de politicieni proeminenți folosesc o retorică disprețuitoare faţă de jurnaliști, descriind mass-media ca fiind inamicul poporului. Aceasta îi legitimizează pe alții să facă același lucru! În timp ce amenințările sînt în creștere, tot mai puține voci susțin rolul important al jurnaliștilor în societate. Aceasta este o evoluţie periculoasă, de care trebuie să ținem cont!

Controlul și difuzarea informațiilor a devenit un cîmp de luptă sîngeros, iar jurnaliștii, victime ale părților aflate în conflict. Că jurnaliștii sînt acum ținte, este deja un DAT, mass-media devenind o armă distinctă în noul război hibrid, la fel precum artileria, iar jurnaliştii sînt un fel de Operatori ai acestei arme. Doar cu mass-media cîştigi bătălia pentru minţile şi sufletele adversarilor tăi, dar şi a propriei populaţii! Jurnaliștii, indiferent de vîrstă, sînt combatanți pe cîmpurile de luptă, atît în zonele de conflict, under fire, dar și în zonele de pace. Sigur, în zilele noastre, această manipulare odioasă a devenit mult mai sofisticată, iar batalioanele de operaţiuni psihologice se străduiesc să cucerească minţile şi inimile consumatorilor de media de pe tot globul. Dacă sîntem de “partea bună a istoriei” le spunem operaţiuni de psy-ops, dacă sîntem de partea cealaltă, a neantului, a diavolului, a răului suprem, identificăm formaţiuni de troli care emit o propagandă odioasă. Sigur, aşa cum s-a întîmplat recent, difuzarea informaţiilor duşmănoase poate fi oprită cu un singur buton. Nu mai e nevoie de bombe, ca la televiziunea sîrbă în 1999!

Simplificînd, ca să înțeleagă toată lumea: jurnaliștii sînt cei care provoacă o criză, comunicatorii (PRiștii), cei care sînt chemați să o gestioneze, adică să o minimalizeze, estompeze, ascundă. Ambii se revendică din comunicare! Ambii utilizează în preparatele lor ingredientul numit ADEVĂR. Unii, mai mult, ceilalți, mai puțin! În ultimii ani, mulți jurnaliști au trecut în tabăra „comunicatorilor”. Nu îi condamn. Blugii sînt de firmă, iar bananele din belșug! Astăzi pare că s-a declanșat un război total între jurnaliști și comunicatori. Comunicatorii sînt cei care-i judecă pe jurnaliști. Îi monitorizează, le fac profilul, le fac fișe de urmărire, mă rog, tot tacîmul. Comunicatorii, ei, care sînt meniți să mintă și să ascundă, sînt cei care se pronunță în legătură cu corectitudinea unui jurnalist. Ei sînt cei care hotărăsc ce e fake și ce e adevăr, evident după nenumărate sesiuni de debunking, ei sînt cei care dau verdicte și recomandă sancțiuni pentru cei care sînt prieteni cu neprietenii lor din Marvell, cu cei care nu apar pe Disney sau nu mai citesc, la 40 de ani, benzi desenate, ei sînt cei care în cadrul „comunicării” promovează blocarea, ștergerea opiniilor antisistem. Mă rog, ce voiam să spun este că sistemul nu are forța să cîștige. Trădătorii fac toți banii!

Strada îşi caută vocea, îşi încearcă forţele, caută să recupereze mesajul critic după decenii de somnolenţă. Piaţa informaţiei de interes public este în criză şi asistăm la o degradare a știrilor din spaţiul public sufocat de propagandă şi PR subvențional direct de la bugetul de stat. Jurnaliștii nu mai pun întrebări! Justiția îi amenință direct… mai puțină propagandă, mai mult adevăr!

Jurnalismul nu a fost niciodată mai periculos. ONG-uri împreună cu un anumit departament din cadrul Ministerului de Interne au semnat deja un nou protocol de colaborare pentru a transforma jurnalismul în amenințare civilă și a putea fi îndepărtat.

În comunicatul de presă dat publicității se spune că aceasta este o colaborare privind prevenirea și combaterea interferenței externe, a manipulării informaționale și a amenințărilor hibride, care pot influența negativ reziliența și capacitatea de reacție a societății în situații de urgență majore, în momente cruciale și nu numai.

GlobalFocus Center va sprijini eforturile MAI/ DSU cu experiența și competențele sale acumulate în 10 ani de activitate internațională în domeniu (Georgia, R. Moldova… n.a.), pentru a dezvolta un mecanism incluziv, democratic și eficient de contracarare a încercărilor de afectare a capacității cetățenilor și societății de a accesa conținut online și audio-vizual verificat, autentic și destinat informării, nu manipulării sau transformării societale. Un prim pas al acestei colaborări va fi realizarea unui Ghid de pregătire împotriva dezinformării și manipulării online, care va fi curând disponibil pe Platforma Națională de Pregătire…

După ce Băsescu a introdus jurnalismul la capitolul amenințări în Strategia Națională de Apărare, astăzi, alte otrepe din societtea civilă și în civil vor suprimarea vocilor incomode.

Retragerea și abandonarea misiunii publice nu sînt o opțiune. Pentru că, dincolo de concurența acerbă din industrie, care ne face să ne riscăm viețile, avem o misiune publică de îndeplinit, pe front sau în spatele său! Sîntem în prima linie! Asaltul asupra jurnalismului profesionist se întîmplă, acum, într-un ritm alarmant. Jurnalismul este ceea ce facem și sperăm să continuăm să facem. Dar, treaba noastră este de a spune povestea, nu de a fi povestea! Am reușit individual, haideți să reușim și ÎMPREUNĂ!

UNITĂȚILE DE MOBILIZARE POPULARĂ (PMU) ALE IRAKULUI: CRIZĂ DE SUVERANITATE SAU SCUT NAȚIONAL?

BMTF, 4 sep – Născute dintr-o fatwa emisă de Marele Ayatollah Al-Sistani în 2014, Unitățile de Mobilizare Populară (PMU) au apărut ca o armată de voluntari pentru a lupta împotriva ISIS într-un moment de colaps al statului. Astăzi, PMU numără aproximativ 230.000 de membri — oficial parte a aparatului de securitate al Iraqului, dar cu loialități adesea ambigue.

De la rezistență la actor politic

• 2016: PMU este instituționalizată sub comanda prim-ministrului, însă facțiuni precum Kataib Hezbollah (KH) își păstrează autonomia.

• Bugetul 2024: 2,6 miliarde de dolari alocați — dovadă a rolului său profund înrădăcinat.

• Identitate duală: Unele brigăzi sînt loiale Najaf-ului (clerul național), altele Gardienilor Revoluției (IRGC) din Iran. Unitățile sunnite și yazidi adaugă o complexitate suplimentară.

Diviziuni interne                                                                           

• Loiali Najaf-ului (ex. Divizia Abbas) susțin monopolul statului asupra forței armate.

• Facțiunile aliniate Iranului se consideră parte a Axei Rezistenței și desfășoară operațiuni transfrontaliere.

• Presiunea SUA: Solicitările de dizolvare a PMU se ciocnesc cu dezbaterile privind suveranitatea Iraqului.

Cîmp de luptă geopolitic

• PMU sprijină Iranul împotriva Israelului.

• SUA: Atacă facțiuni PMU, temîndu-se de război prin intermediari (proxy warfare).

• Statele din Golf: Reacții împărțite — Arabia Saudită se opune, EAU/Qatar mențin relații discrete.

Trei posibile scenarii viitoare

1️⃣ Status quo: PMU rămîne semi-autonomă, balansînd între rolul de forță de stat și de rezistență.

2️⃣ Desființare susținută de SUA: Integrarea PMU în armata iraqiană și eliminarea facțiunilor pro-Iran.

3️⃣ Compromis iraqian: Comandă unificată sub armata națională, păstrînd legitimitatea religioasă dar eliminînd influența străină.

Concluzie:

PMU este în același timp scutul Iraqului și paradoxul său — o forță creată pentru a apăra suveranitatea, care acum contestă monopolul statului asupra violenței legitime. Viitorul PMU va influența stabilitatea Iraqului și echilibrul regional. Mai ales în contextul viitorului atac israeliano-american asupra Iranului.

MOLDOVA E TRANSNISTRIA ROMÂNIEI. ÎNTRE CRIZA STATULUI NAȚIUNE ȘI PSIHIATRIA REPUBLICILOR

BMTF, 4 sept – M-am uitat trei ore, recunosc, aseară, la o televiziune de știri afiliată unui canal american care făcea istorie în Primul Război din Golf. Mai aveam puțin și sunam la Salvare! Niciodată, dar NICIODATĂ în cei 35 de ani de cînd practic jurnalismul nu mi-a fost dat să văd, să aud sau să citesc despre o astfel de manifestare psihiatrică colectivă! Care pune cruce și cruci meseriei noastre – în general, oneste! -. Situația este cu atît mai teribilă cu cît unii dintre cei care au participat la manifestarea colectivă de delirium tremens se află în funcții de conducere a singurei organizații profesionale din România. Adică, al forului unde ar trebui să se discute și să se sancționeze, derapajele de la deontologia profesională. Nu intru în detalii, nu acesta este scopul demersului meu. Dar, criza de nervi a unor lucrători în domeniul mass-media are legătură directă cu criza politică în care au intrat finanțatorii și susținătorii politici ai acestora.

Alegerile din România au generat un parlament divizat, din care doar Serviciile puteau extrage un guvern. Cum au mai făcut-o! Guvernul Bolojan a întrecut toate așteptările. Figura de vătaf îl ajută, iar micimea minților populației suverane constituționale, îi suflă vînt în pînza de izmană. Rămîn incertitudini legate de poziționarea Statului Paralel.

Ne îndreptăm spre o explozie socială? Este aceasta, şi evoluţia ei, predictibile? Citite într-o cheie de securitate naţională, eu zic că DA! Imbecil folosit, sau nu, cuvîntul CRIZĂ rămîne unul dintre cel mai utilizat, iar înţelesurile sale sînt multiple. Originea sa este în greaca antică. Pe vremea lui Platon, verbul KRINEIN avea înţelesul de “a judeca” sau “a decide”, însă esenţialul etimologiei cuvîntului rezidă în noţiunea de DECIZIE. Sigur, CRIZA are mai multe definiţii iar actul gestionării acesteia se numeşte MANAGEMENTUL CRIZEI.

Nu am să cad în damblaua didactică – deşi îmi vine, după experiența tv! – însă, am să reproduc o definiţie a crizei, atribuită lui Charles Hernu, fost ministru francez al apărării – acuzat că ar fi fost agent KGB! – între 1981 şi 1985, în perioada preşedinţiei lui Francois Mitterrand, de către autoarea Alexandra Schwartzbrod în cartea sa “Un preşedinte care nu iubeşte războiul” (Ed. Plon, 1995, pag.34): “Criza este acea formă de înfruntare neconcretizată, destinată a cîntări greu în balanţa decizională a celuilalt, pentru a-l constrînge să renunţe la interesele sale legitime şi a obţine de la el concesii care nu corespund mizei, pentru a evita riscul războiului total”!

Între ameninţări şi starea mediului internaţional există o strînsă interdependenţă. Astăzi, multipolarismul – a cărui evoluţie rapidă a fost determinată de Războiul din Iraq, care a dus, pentru SUA (putere unipolară după căderea URSS şi destrămarea sistemului bi-polar) la un consum accentuat de putere – impune Rusia ca o forţă de luat în seamă! Mai ales în contextul alianțelor dezvoltate după declanșarea războiului din Ukraina și a reacțiilor Occidentului Colectiv, dar și Turcia, din ce în ce mai consolidată ca putere regională și nu numai! Criza modifică ierarhiile puterii şi geografia acesteia, dinspre Occident spre Asia de Est şi dinspre actorii statali spre cei non-statali, exercitînd o presiune uriaşă asupra arhitecturii instituţionale şi de securitate de după Al 2-lea Război Mondial.

Consumul accelerat de putere al SUA a transferat resurse financiare incredibile, dinspre stat înspre actorii non-statali, reprezentaţi de ONG-uri, bănci, companii. Astăzi, lupta pentru STATUT, PUTERE ŞI INFLUENŢĂ se dă între state şi între actori statali şi non-statali. Bătălia este pe viaţă şi pe moarte, după cum vedem în Georgia. Dar și în România! Capitalismul liberal a reuşit să decupleze economia financiară de cea reală, astăzi, activele speculative depăşind de 11 ori PIB-ul mondial! Valoarea l-a făcut pe Valentin Lazea, economist şef al BNR să spună despre acest fenomen, la un moment dat, că “este împins la limitele nebuniei”! Rezultatul este accentuarea conflictualităţii internaţionale.

Într-un astfel de mediu, ameninţările se diversifică, însă ameninţarea asimetrică generată de actorii non-statali rămîne cea mai importantă, pe termen scurt, imediat, cel puţin. Aceştia speculează lipsa de capacitate a statelor de a le controla acţiunile şi se bazează pe imprevizibilitatea acţiunilor lor. Iniţiativa le aparţine, de aceea statele doar reacţionează în loc să prevină! Statul naţiune pe care îl cunoaştem astăzi de la Pacea Westfalică, în relaţia cu alte state a dezvoltat pîrghii de cooperare: tratate, înţelegeri, protocoale, sancţiuni. Cu actorii non-statali, aşa ceva NU există, ba chiar relaţiile sînt bizare. Deci, dependenţa statului de actorii non-statali a devenit o vulnerabilitate.

Incapacitatea de răspuns a statelor – şi, deci, a elitelor politice – reprezintă, la rîndul ei o ameninţare actuală, care, suprapusă peste o vulnerabilitate structurală, combinată cu un “trup slab” al statului-naţiune, depăşeşte capacitatea statului de a o combate! Situaţia mă determină să spun că elita politică, în special cea de la București, este subdezvoltată şi incapabilă de viziune pe termen lung, dincolo de ciclurile electorale. Din păcate, situaţia mai dificilă din România este determinată ŞI de faptul că ţara noastră, după 35 de ani, nu dispune de un sistem coerent de formare a acesteia, în condițiile în care SNSPA a devenit o officină a progresismului WOKE. Clientelismul şi lipsa de competenţă fac ca destul de rar să apară oameni potriviţi la locurile potrivite, fapt ce afectează grav coerenţa unor instituţii fundamentale! O guvernare diminuată – generată şi de faptul că actul de guvernare ţine de capacitatea elitelor chemate să-l exercite – rea, proastă, permite infiltrarea actorilor non-statali în zone cheie ale deciziei, producînd vulnerabilităţi structurale în procesul de decizie. A se vedea tentativa de deturnare a rezultatului votului popular!

“Revoluţiile” astea, spontane, cum este cea din Georgia de astăzi, sau cum a fost cea din Bucureştiul post-Colectiv, seamănă ca două picături de apă cu cele organizate prin 1989, sau cu cele “portocalii”. Dacă priviţi atent imaginile televizate nu puteţi să nu remarcaţi “grupuri tip” de revoluţionari, deplasări “haotice” de mase extrem de bine coordonate, lideri “spontani” care dau şi primesc indicaţii la telefon, în grupuri de 10-12 oameni etc. Mărturisesc că tare aş vrea să am informaţii “din interiorul” fenomenului. În lipsă de ele, mă mulţumesc şi cu cele provenite exclusiv din surse deschise, adică din surse publice, cu acces nereglementat, fie ele oficiale sau nu, jurnale de ştiri, rapoarte şi literatură de specialitate. Corect prelucrate, aceste informaţii pot fi valoroase. Potrivit specialiştilor, culegerea de informaţii din surese deschise este potrivită, în special, pentru combaterea ameninţărilor asimetrice deoarece: multe dintre operaţiunile acestora sînt pregătite în arii geografice care nu sînt acoperite de surse secrete şi sînt ieftine, legale şi etice!

Privită prin această lentilă, imaginea protestelor de stradă din Georgia, dar şi din America post-vot sau Europa, ar demonstra implicarea unor organizaţii non-guvernamentale. Probarea acestei afirmaţii ar putea fi o explicaţie, e adevărat, deloc convingătoare, pentru anchilozata reacţie a Europei, în care politica externă comună rămîne o farsă, comparabilă cu teza de doctorat “Rolul societăţii civile în democratizarea instituţiilor guvernării locale”, a lui Saif al Islam, fiul Colonelului Gaddafi! “Complicitatea” cu ONG-urile pare o explicaţie comodă, dar Europa are o problemă structurală de credibilitate.

De la căderea Zidului Berlinului, în 1989, patru momente transformatoare au re-format peisajul global. Richard Falk, profesor emerit de Drept Internaţional la Universitatea Princeton şi Raportor special al ONU pentru drepturile omului în Palestina, scrie, pentru Al Jazeera, că aceste fracturi în ordinea mondială au avut efecte transformatoare pentru procesul de luare a deciziilor ce afectează pe toată lumea. Prima fractură a produs un deceniu de globalizare neoliberală, în care puterea statală a fost eclipsată, anii ’90 reprezentînd prima dovadă a creşterii actorilor non-statali şi declinul geopoliticii centrate pe stat. A doua fractură a intervenit odată cu atacurile de la 11 septembrie 2001. Răspunsurile la atacurile de la 11 septembrie au implicat atît nerespectarea suveranităţii statelor, dar şi complicitatea multor state din Europa şi Orientul Mijlociu în violarea drepturilor omului. A treia fractură a constituit-o actuala criză economică globală care a început cu recesiunea din 2008 şi care a produs efecte pe plan mondial, în ceea ce priveşte şomajul, sărăcia, creşterea preţurilor, migrația. Cea de-a patra fractură în guvernarea globală este asociată cu criza nerezolvată din Orientul Mijlociu şi Africa.

Rezultatul acestor fracturi nu este încă cunoscut. Într-un interviu acordat ziarului Times (http://www.timesonline.co.uk) din 13 iunie 2004!, Noam Chomsky spunea: „Termenul globalizare a fost însuşit de Putere, atribuindu-i sensul de integrare economică, în care primordiale sînt interesele investitorilor şi numai foarte rar ale oamenilor. A treia cale este o variantă a programelor corporaţiilor de integrare economică internaţională, cu o faţă umană. Mişcările populare care au aparut peste tot nu au fost create în opoziţie faţă de acest program; mai degrabă, putem spune ca au adoptat o altă cale. Nu poate sta la baza lor un singur concept, întrucît sînt vizate o mare gamă de probleme umane. Dar toate abordările se bazează pe concepţii similare despre justiţie şi libertate. Prin contrast, mişcările politice dominate de ideologii sînt superficiale şi neinteresante din punct de vedere intelectual, în afară de înţelegerea relaţiei lor cu Puterea centralizată. (Prin 2015, n.a.) comunitatea serviciilor speciale americane, cu colaborarea unor experţi din lumea universitară şi din lumea afacerilor, a produs o prognoză pentru următorii 15 ani. Se aşteaptau ca globalizarea (în sensul dat acestui termen de centrele de putere) să fie aprofundată, conducînd la instabilitate financiară şi o mai mare diviziune economică. Instabilitatea financiară presupune o şi mai mică creştere economică decît în ultimii 25 de ani de globalizare, care sînt caracterizaţi prin degradarea indicatorilor macro-economici şi sociali în întreg Occidentul. Diviziunea economică presupune că globalizarea nu se va face în sens tehnic (de exemplu, globalizarea raportului între preţuri şi salarii), ci într-un sens ideologizat (concentrarea bogăţiei şi puterii). … Pornind de la ipoteza că va creşte diferenţa dintre săraci şi bogaţi se a crea o lume zguduită de dezordinile provocate de săraci”.

Astazi se aplică două metode pentru a promova, în lume, globalizarea economică și ideologică prin “schimbările de regim”: Prima este aceea a invaziilor militare, de tipul celor din Afghanistan, Iraq, Lybia sau Syria. A doua metodă este cea a “revoluţiilor”, metodă pusă la punct încă din anii ’80, prin care sînt identificate, finanţate, îndoctrinate şi mediatizate grupuri de presiune locale, cu care se încearcă răsturnarea “vechiului regim”. Distrugerea democraţiei şi puterii legii în stil revoluţionar este o problemă pentru Occident şi pentru ţările în care se încearcă crearea condiţiilor pentru izbucnirea revoluţiilor colorate (Iran, Cuba, Coreea de Nord, etc.). Portalul WikiLeaks scria: SUA au pompat sute de milioane în mişcarea democratică din Egipt! Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţionala (USAID) plănuia să aloce 66.5 milioane de dolari în 2008 şi 75 de milioane în 2009 programelor egiptene care promovau democraţia şi buna guvernare, arăta un document al ambasadei americane din Cairo publicat de WikiLeaks si preluat de The Daily Telegraph.

În lucrarea sa, „Breaking the Real Axil of Devil: How to Oust the World ’s Last Dictators by 2025”, M. Palmer descrie 25 de condiţii prin realizarea cărora s-ar asigura schimbarea radicală a regimurilor nedemocratice (înlăturarea dictatorilor) într-un stat. Printre acestea menţionez:

– Modelul Republica Moldova: înfiinţarea unor ONG-uri locale (în domeniul apărării drepturilor omului, pacificatoare, de tineret, studenţeşti) cu persoane ce împărtăşesc valorile liberale şi viziuni pro-occidentale; – desfăşurarea de către mass-media occidentală a unei campanii de propagandă a legitimităţii grupurilor şi organizaţiilor în opoziţie regimului politic şi crearea imaginii lor drept adevăraţi reprezentanţi ai poporului; – „înaintarea” în ONU, Uniunea Europeană, OSCE, Consiliul Europei şi alte organizaţii internaţionale a unor rezoluţii, care condamnă „încălcarea drepturilor omului”, „constrîngerea libertăţii presei” de către guvernare etc. în statul în care urmează să fie organizată ulterior „revoluţia democratică”; – antrenarea (training) grupurilor de opoziţie şi din cadrul societăţii civile în scopul organizării şi desfăşurării unor acţiuni stradale „neviolente”: manifestaţii, mitinguri, blocarea accesului la instituţiile publice ş. a. Ulterior, capturarea Statului și transferul de cadre dinspre ONG-uri spre structurile politice de guvernare și statale (instituții).

Din punctul meu de vedere, astăzi, Republica Moldova este Transnistria României, care controlează economic și impune jocurile. Un parazit pe care nimeni nu se îndură să-l extirpe, din varii rațiuni, și care este decis să extermine unionismul chiar la el acasă. Vezi cazul Costiuc, nu intru în detalii! Cum nu intru în detalii nici în speța Poșta Română. Cine e curios, să caute!

Revin. Palmer prezintă şi Strategiile de organizare, între care “Strategia Uncontrollable Urban Unrest”, adică, organizarea unor dezordini în masă care nu pot fi controlate de către forţele de ordine. Miza acestei strategii este numărul mare de participanţi la protestele paşnice, ca o forţă capabilă să paralizeze funcţionarea regimului politic. Scriam la începutul acestui text că Toate revoluţiile, se desfăşoară conform unor scenarii de bază: 1. Non-violenţa iniţială. Condiţia esenţială în pregătirea şi realizarea paşnică schimbării regimului politic. Mediatizarea publică a unor idei referitor la „neaplicarea violenţei” structurilor de forţă faţă de protestatari. 2. Nesupunerea civică. Asigurarea unei presiuni masive asupra organelor de decizie la diferite niveluri. Formele de presiuni: mitinguri, greve, greva foamei, blocarea liniilor de comunicaţii şi a căilor de transport, a instituţiilor publice, etc. în scopul paralizării activităţii organelor de stat. 3. Provocarea structurilor de forţă în aplicarea violenţei. Declarînd manifestaţia drept paşnică, organizatorii protestelor vor folosi practica învinuirii de aplicare a „violenţei nemotivate” de către organele de securitate faţă de propriul popor. Mediatizarea existenţei unui număr de răniţi şi morţi din rîndurile protestatarilor va avea un efect psihologic asupra conştiinţei de solidarizare în interiorul ţării şi în exterior, majorînd numărul adepţilor în lupta cu regimul. 4. Agresivitatea etnică. Elementul tipic al revoluţiilor colorate! 5. Crearea unor ştiri bombă.

Pierderea din relevanţă a statului naţional ca actor pe scena relaţiilor internaţionale este însoţită de promovarea acestuia ca ideal şi scop în sine de către entităţi ce luptă în continuare pentru afirmarea autonomiei naţionale şi recunoaştere statală. Kosovo în Balcani, Abhazia, Osetia de Sud şi Ajaria în Georgia, Transnistria în Republica Moldova, Sudanul de Sud, sînt doar o parte din zonele care au rămas în afara globa­lizării politice, economice şi culturale ce s-a conturat ca fenomen după 1990. Într-un studiu publicat de presa militară de specialitate, Gl. mr. dr. Teodor Frunzeti scria că:”începînd cu ultima decadă a seco­lului XX, pe scena relaţiilor interna­ţionale s-a conturat o nouă categorie de actori transnaţionali, anume organizaţiile neguvernamentale (ex.: Freedom House – SUA, Médecins sans Frontieres – Franţa) şi organizaţiile neguver­na­mentale internaţionale (ex.: Amnesty International, Greenpeace, Human Rights Watch). Factorii care au condus şi continuă să contribuie la dezvoltarea acestei tendinţe sînt de ordin politico-diplomatic (reprezentarea ONG-urilor în cadrul ONU), academic (dezbateri privind conceptul de socie­tate civilă globală, ai cărei agenţi prin­cipali sînt ONG-urile) şi tehnic (Internet, sistemele de comunicaţii ce favorizează răspîndirea rapidă a informaţiei). ONG-urile militează pentru scopuri bine determinate, urmărind să influenţeze indirect deciziile actorilor statali sau ale organizaţiilor internaţionale… Consolidarea puterii statale devine tot mai problematică, atît datorită eroziunii conceptului de suveranitate şi provocărilor din partea forţelor naţionaliste cît şi pierderii monopolului violenţei şi capacităţii diferitelor forţe transnaţionale de a-şi procura armament”. Rolul societăţii civile este amplificat de reţelele de socializare.

Unii specialişti consideră că ideologii revoluţiilor colorate sînt politologii americani, J. Sharp, M. Palmer şi politicienii, John McCain, J. Liberman care susţineau ideea „revoluţiei democratice”, adică lupta împotriva regimurilor prin organizarea de către opoziţie a unor acţiuni de nesupunere politică a maselor populare în scopul răsturnării guvernului local autoritar şi instaurarea democraţiei. Protestele în masă care au condus la izbucnirea revoluţiilor colorate, de exemplu, au mai multe elemente comune. Au fost bine organizate, avînd în centrul lor grupuri de tineri. Mişcările Kmara în Georgia şi Pora în Ukraina au jucat un rol important în politizarea şi mobilizarea generaţiei tinere, încurajînd-o să îşi susţină drepturile. Ambele organizaţii au fost inspirate de organizaţia sîrbă Otpor, al cărei pondere a fost crucială în înlăturarea de la putere în 2001 a guvernului lui Slobodan Miloşevici. Evenimentele care au rezultat în revoluţii colorate s-au desfăşurat gradual, protestele continuând timp de săptămîni. De fiecare dată manifestanţii erau susţinuţi de o „opoziţie civilizată” pentru a contribui la schimbarea regimului „nedemocratic” de stat.

În final, revoluţiile colorate au fost finanţate din fundaţiile unor instituţii non-guvernamentale din Europa şi Asia, prin intermediul diverselor instituţii, fonduri şi ONG-uri. USAID şi National Endowment for Democracy (SUA) au oferit asistenţă financiară şi consultanţă mass-mediei de opoziţie în în Georgia, R. Moldova, Ukraina, Kîrgîstan.

Ar fi interesant de cercetat transformarea Societăţii Civile în mișcare politică și capturarea instituțiilor vitale ale statului pînă la criza psihiatrică în România de astăzi…

JURNALISMUL ESTE ȚINTĂ DIRECTĂ ȘI PREDILECTĂ

BMTF, 25 aug – Cel puţin 15 oameni, între care patru jurnalişti, au fost ucişi luni într-un atac israelian asupra Spitalului Nasser din Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, potrivit ultimelor date de la centrul medical şi de la Ministerul Sănătăţii din Gaza, informează Reuters şi EFE.

În plus, cel puţin un salvator al Apărării Civile, un pompier, a fost ucis în atac, a anunţat această organizaţie într-un comunicat, raportând şi şapte răniţi în rândul personalului său care ‘încerca să salveze răniţii şi să recupereze morţii’.Fotograful Reuters Hossam Al-Masri a fost ucis astăzi, în urmă cu puțin timp, chiar în interiorul complexului medical Nasser din Khan Younis, după ce forțele israeliene au lovit direct zona în care se afla, scrie jurnalistul Mircea Barbu pe contul său..

La cîteva minute după prima lovitură, un al doilea atac a vizat echipa de salvare care încerca să îl scoată dintre dărîmături.

În urma celui de-al doilea atac au fost uciși cel puțin încă doi jurnaliști: Maryam Abu Daqa și cameramanul Hussam Al-Masri. Alți doi jurnaliști, Hatem Khaled și Mohamed Ashraf Salama, au fost grav răniți, potrivit relatărilor inițiale.

Nu vorbim despre un incident izolat, ci de un atac sistematic, parte a unui tipar în care presa a devenit ținta directă a loviturilor IDF, sub privirile unei lumi tot mai tăcute.

Cam de cîte dovezi mai avem nevoie ca să înțelegem că Israelul ucide în mod intenționat jurnaliști?

Al Jazeera a confirmat uciderea în Gaza a jurnalistului său, la trei săptămîni după un alt atac israelian în care au fost omorîţi patru jurnalişti şi doi freelanceri ai postului, scrie AFP. Moartea lui Mohammad Salama este confirmată, a declarat pentru AFP un purtător de cuvînt al postului Al Jazeera.

Primul atac a vizat etajul al patrulea al Complexului Medical Nasser, urmat de un al doilea atac, cînd ambulanţele au sosit pentru a salva răniţii şi morţii, a declarat Ministerul Sănătăţii din Gaza într-un comunicat, în care face referire la numeroase victime. Cel mai recent bilanţ al morţilor, conform Ministerului Sănătăţii, este de opt, dar surse de la Complexul Medical Nasser au revizuit bilanţul morţilor la paisprezece.

În imaginile cu cel de-al doilea atac, difuzate de canalul de televiziune egiptean Al Ghad, se pot vedea cinci persoane urcînd pe o scară de incendiu către ultimul etaj, inclusiv cel puţin un jurnalist şi doi salvatori, care au fost loviţi în plin.

Întrebată despre această chestiune de către EFE, armata israeliană a răspuns că investighează cele întîmplate. Nici biroul premierului Israelului nu au făcut deocamdată comentarii cu privire la aceste atacuri.

Cel puţin 64 de palestinieni au fost ucişi în atacurile israeliene din Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore. Surse medicale de la spitalele din enclavă spun că cel puţin 16 persoane au fost ucise duminică, inclusiv şapte solicitanţi de ajutor medical. Atacurile au loc în timp ce Israelul finalizează planurile pentru un atac iminent care vizează ocuparea oraşului Gaza, după ce cabinetul de securitate al Israelului a aprobat planurile premierului Benjamin Netanyahu de a cuceri oraşul din nordul Fâşiei Gaza.

EFECTUL ALASKA

BMTF, 13 aug – Întîlnirea dintre preşedinţii Rusiei şi SUA, Vladimir Putin şi Donald Trump, va avea loc pe 15 august, la Anchorage, a anunţat în timpul unei conferinţe de presă secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt. „Vineri dimineaţă, preşedintele Trump se va deplasa prin ţară la Anchorage, Alaska, pentru întîlnirea bilaterală cu preşedintele rus, Vladimir Putin” – a declarat aceasta. Secretarul de presă al Casei Albe nu a exclus, de asemenea, posibilitatea unei viitoare vizite a preşedintelui SUA, Donald Trump, în Rusia. „Posibil, există planuri de a vizita Rusia în viitor” – a declarat acesta ca răspuns la o solicitare de a comenta afirmaţiile lui Trump despre vizita în Rusia. La întîlnirea bilaterală din Alaska nu au fost invitați nici liderul ukrainean, Volodimir Zelenski, nici liderii europeni. În definitiv, de aceea e o… bilaterală!

Volodimir Zelenski a declarat că Ukraina nu îşi poate retrage trupele din Donbas deoarece se teme de o „viitoare ofensivă” de acolo. „Nu vom părăsi Donbasul. Nu putem face asta” – a declarat Zelenski, citat de UNIAN. În opinia sa, Donbasul este ca „un cap de pod pentru o viitoare nouă ofensivă”, a cărei ţintă ar putea include regiunea Dnipropetrovsk şi oraşul Harkiv. Comentînd şansele de soluţionare a conflictului în timpul negocierilor, el a sugerat că acest lucru ar necesita trei întîlniri la nivel de lideri: două bilaterale şi una trilaterală. Anterior, mass-media occidentală a anunţat că SUA cer Ukrainei concesii teritoriale pentru soluţionarea conflictului cu Rusia. „The Wall Street Journal”, citînd surse, a anunţat că propunerea SUA pentru o soluţionare prevede retragerea trupelor ukrainene din Doneţk, partea controlată de Forţele Armate Ukrainene, ca primă etapă în realizarea păcii. Iar pe 8 august, preşedintele american Donald Trump a declarat că SUA studiază problema teritoriilor „pentru care se poartă lupte de trei ani şi jumătate” şi contează pe „un schimb”. Pe 9 august, însă, Zelenski a subliniat în mesajul său că răspunsul la problemele teritoriale se află în Constituţia Ukrainei şi „nimeni nu va da înapoi de la aceasta”.

Preşedintele Nicuşor Dan a discutat la telefon cu omologul său, ukrainian şi a reafirmat sprijinul României pentru o pace justă şi durabilă. Convorbirea a avut loc cu trei zile înainte de întîlnirea din Alaska dintre preşedintele american, Donald Trump, şi cel rus, Vladimir Putin, considerată crucială pentru soarta războiului din Ukraina. Șeful statului va participa prin videoconferinţă la reuniunea Coaliţiei Bunăvoinţei, din care fac parte state membre ale Uniunii Europene sau ale NATO, care susţin Ukraina. În convorbirea telefonică avută cu omologul său ukrainian, preşedintele Nicuşor Dan a reafirmat sprijinul României pentru o pace justă şi durabilă, care nu se poate construi fără Ukraina, fără respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării şi fără ca poporul ukrainean să-şi decidă liber viitorul. Şeful statului român l-a asigurat pe liderul de la Kiev că împreună cu partenerii europeni şi transatlantici, vor continua susţinerea Ukrainei pentru un viitor sigur, stabil şi democratic în regiune. Miercuri, preşedintele României va participa prin videoconferinţă la reuniunea Coaliţiei Bunăvoinţei, din care fac parte state membre ale Uniunii Europene sau ale NATO, care susţin Ukraina. Şi, tot miercuri, ar urma să aibă loc o discuţie între liderii europeni şi preşedintele Ukrainei, Vladimir Zelenski, pe de-o parte şi Donald Trump de cealaltă parte. Preşedintele Nicuşor Dan a salutat eforturile liderului de la Casa Albă de a contribui la încheierea războiului şi de a găsi o soluţie de pace justă şi durabilă. Discuţiile sînt organizate cu două zile înainte de întîlnirea din Alaska dintre preşedintele american, Donald Trump, şi cel rus, Vladimir Putin. Liderul american declara că la întîlnirea de vinări se va discuta şi despre cedări territoriale.

Numai că, șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a afirmat că nici un acord de pace pentru Ukraina, care nu implică ţara, nu va fi implementat. În declaraţiile pentru BBC, ea a făcut din nou un apel pentru includerea liderului ukrainean în discuţiile bilaterale de vineri dintre preşedintele Trump şi preşedintele Putin, în Alaska. Donald Trump a afirmat că în timpul discuţiilor vor fi luate în considerare schimburile de teritorii, idee respinsă de Kiev. Aliaţii europeni ai Kievului nu aşteaptă o invitaţie de ultim moment în Alaska, dar insistă pentru implicarea Ukrainei. Un summit online plănuit pentru miercuri între aceştia şi Donald Trump pare să fie ultima şansă pentru ca ei să îşi expună punctul de vedere şi, într-un interviu cu BBC, Kaja Kallas, a afirmat că este esenţial ca Ukraina să aibă un cuvînt de spus în ce priveşte viitorul său. Este de aşteptat ca Vladimir Putin să îşi continue cerinţele cînd va veni vorba despre concesii teritoriale. Volodimir Zelenski doreşte să influenţeze răspunsul lui Donald Trump cu prima ocazie.

În teren, forţele armate ruse au atacat o întreprindere a complexului militar-industrial ukrainean – anunţă Serviciul de presă al Ministerului Apărării din Rusia, citat de Agenţia de presă TASS. Armata rusă a atacat puncte de desfăşurare temporară inamice în 142 de districte. Forţele ruse au lovit o întreprindere a complexului militar-industrial ukrainean, precum şi puncte de desfăşurare temporară ale formaţiunilor Forţelor Armate Ukrainene şi mercenarilor străini în 142 de districte, a relatat Ministerul Apărării din Rusia. ”Aviaţia operaţional-tactică, vehiculele aeriene fără pilot, trupele de rachete şi artileria grupărilor de trupe ale Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse au provocat pagube unei întreprinderi a complexului militar-industrial al Ucrainei, atelierelor pentru producţia de vehicule aeriene fără pilot cu rază lungă de acţiune şi locurilor de depozitare a acestora, depozitelor de muniţii, unui centru de instruire pentru unităţile Forţelor Armate ale Ukrainei, precum şi punctelor de desfăşurare temporară ale formaţiunilor armate ukrainene şi mercenari străini în 142 de districte”, a mai anunţat ministerul.

Cel puțin 12 voluntari străini din armata ukraineană au fost uciși la sfîrșitul lunii iulie cînd o rachetă rusească a lovit un centru de antrenament chiar în timp ce mercenarii luau masa, în timpul prînzului dezvăluie The New York Times. Atacul a avut loc pe 21 iulie, în orașul Kropîvnîțkîi din centrul Ukrainei. Armata Ukraineană, care recunoaște rar loviturile rusești asupra obiectivelor militare, a confirmat că au fost ucişi și răniţi mai mulţi soldați, dar a refuzat să ofere detalii. Trei soldați, inclusiv unul care a fost martor la atac, au declarat pentru The New York Times că au fost vizaţi mercenari proaspăt veniți din Statele Unite, Columbia, Taiwan, Danemarca și alte țări. Conform publicației americane, atacul cu rachete a avut loc în timp ce voluntarii luau masa. Un mercenar american din Florida a povestit că a asistat la cea mai puternică explozie pe care a auzit-o vreodată. El a spus că a văzut cel puțin 15 soldați morți și peste 100 răniți. În plus, atacul a aprins și un depozit de muniții, provocînd explozii în lanț, în timp ce supraviețuitorii încercau să acorde primul ajutor răniților. Voluntarul american a povestit că a aplicat garouri unor soldați grav răniți și i-a transportat la ambulanțe, camioane și mașini private, cu care victimele au fost duse spre spitale. Soldații nu au fost alertați de vreo alarmă aeriană înainte de atac, a spus soldatul american, dezamăgit să descopere ulterior că trusele de prim ajutor lipseau din sala de mese. Un purtător de cuvînt al legiunii străine din cadrul agenției ukrainene de informații militare (GUR), unitatea care a fost lovită, a declarat că a fost deschisă o anchetă și că numărul victimelor nu poate fi făcut public pînă la finalizarea acesteia.

Mercenarii care luptă contra rușilor, alături de armata ukraineană, servesc în unități ale armatei ukrainene sau în două legiuni internaționale dedicate, una subordonată armatei și cealaltă GUR. Potrivit NYT, mulți veterani americani ai războaielor din Iraq și Afghanistan au venit să lupte alături de ukraineni încă de la începutul invaziei în 2022. În ultimii ani, au venit în special mercenari din America de Sud. Columbienii, de pildă, sînt atrași de salariile mult mai mari decît cele din țara lor, deși riscurile luptelor în tranșee sînt mari. Mercenarii cîștigă același salariu ca ukrainenii, între 1.000 și 1.750 de dolari lunar, plus bonusuri de luptă care pot depăși 3.000 de dolari pe lună. Rusia a atras și ea mercenari, inclusiv mii de soldați nord-coreeni.

De la începutul războiului, sute de străini au trecut prin tabăra GUR, cunoscută ca Camp Krop. Doi soldați străini care s-au antrenat acolo au povestit că mercenarii au fost nemulțumiți înainte de atac de condițiile slabe de securitate din tabără.  Adunarea soldaților la mesele comune reprezenta un pericol, au adăugat ei.

Nu este singurul astfel de caz. Adunările de soldaţi la academii militare, cazărmi și centre de pregătire, au devenit deseori ținte pentru atacurile rusești. În prima lună a războiului, rachetele rusești au lovit o bază de antrenament la Yavoriv, un oraș de lîngă granița cu Polonia, ucigînd și rănind zeci de oameni. Astfel de atacuri au loc frecvent și asupra bazelor de antrenament ale militarilor ukraineni. Anul trecut, un atac cu rachete a ucis peste 50 de cadeți și soldați și a rănit mulți alții în Poltava, în estul Ukrainei. Pe 29 iulie, trei recruți au fost uciși și 18 răniți într-un atac asupra unei academii de pregătire militară. Marți, armata ukraineană a anunțat că un soldat a murit și 11 au fost răniți într-un atac nocturn cu rachete asupra unei unități de antrenament, fără a preciza unde s-a produs atacul.

Ukrainenii au cerut în repetate rînduri anchete care să stabilească dacă soldații au fost expuși unor riscuri nejustificate. Generalul Oleksandr Sirski a declarat într-un comunicat că soldații de la centrele de antrenament „trebuie să reacționeze imediat la alertele de raid aerian și la dronele inamice”. El a propus că armata să mute antrenamentele în locații subterane protejate. Potrivit NYT, soldatul din Florida se afla la baza respectivă de mai puțin de o săptămînă și încă nu primise o armă cînd Rusia a lovit. El a acceptat riscurile de a se înrola în armata ukraineană, motivat de dorința de a ajuta o democrație aflată în dificultate, dar nu se aștepta ca oamenii să moară în timpul antrenamentului.

GUVERNUL VREA SĂ PRIVATIZEZE ARMATA? MODELUL – POMPIERII MILITARI!

Asistăm, într-o tăcere oficială asurzitoare a pompierilor militari și confuzie totală între cunoscători, la o operațiune de forță fără precedent: reorganizarea pompierilor militari prin comasarea a 2 sau 3 inspectorate județene într-unul singur, teritorial, sub pretextul “eficientizării” și reducerii deficitului bugetar, printr-o ordonanță de urgență! Inițiatorul: dr. Raed Arafat, secretar de stat în MAI, șef al DSU. Adică, este o catastrofă ce trebuie îndreptată URGENT! Ca atunci cînd s-au cumpărat izolete la preț de Mercedes! În realitate, este o măsură care subminează autonomia și capacitatea operativă a pompierilor români. Motivul invocat de inițiatori, cu jumătate de gură atunci cînd sînt întrebați, este că această așa zisă reformă se regăsește în programul de guvernare! Ca și cum, proiectul ăsta a fost căcat de o pasăre exact pe foaia albă a reformatorilor din guvern. Sau, mai rău, POATE a venit în plic, par-avion, de la te miri ce entitate/somitate europeană antuziasmat-deranjată de eficiența structurilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență! Cel mai probabil, mișcarea aceasta este generată de dorința de mai multă putere și este considerată o reformă generatoare de eficiență!

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat cea mai nouă cercetare de tip Omnibus în perioada 4-10 iulie 2025. În ceea ce privește încrederea în diverse instituții românești, 81% dintre repondenți au ales POMPIERII MILITARI și doar 33% guvernul sau, ceva peste 20% parlamentul. Nu mai vorbesc de CCR! Asta la sondajul din IULIE 2025! Dar, luînd în urmă toate aceste sondaje, TOATE plasează pompierii, alături de armată și biserică, pe podiumul încrederii publice. Această percepție s-a construit în timp, datorită performanțelor reale ale salvatorilor români. Pentru faptul că intervin prompt și eficient la toate genurile de nenorocirio ce se abat asupra românilor, pentru faptul că împreună cu autoritățile locale găsesc cele mai rapide soluții de salvare a vieților și bunurilor. Sînt, care va să zică, o structuiră EFICIENTĂ! Poate, CEA MAI EFICIENTĂ de pe teritoriul actual al României. O structură model pentru suratele din Europa de Vest. Pentru aceste performanțe istorice nu putem să nu recunoaștem meritul vizionar al dr. Raed Arafat, omul care a transformat arma pompieri în inima salvatorilor unei națiuni! Pentru acest efort am fost ani de zile alături de dr. Arafat! Dar, acum, să invoci EFICIENTIZAREA, PROFESIONALIZAREA ȘI  MODERNIZAREA structurilor militare ale pompierilor, este cel puțin o bătaie de joc la adresa rațiunii!

În 2010, împreună cu regretatul meu prieten, cpt. Dan Sîrbu, am demarat o campanie de înființare a unui Minister al Situațiilor de Urgență, invocînd faptul că prezența IGSU în componența Ministerului de Interne privează salvatorii profesioniști de resursele financiare necesare consolidării acestei structuri vitale pentru siguranța cetățeanului. Am înaintat proiectul nostru tuturor instituțiilor responsabile, parlamentarilor, Președinției. Doar consilierul pe probleme de securitate națională al lui Traian Băsescu, Iulian Fota a avut o reacție, pozitivă! Restul… pămînt de flori! Cîțiva ani mai tîrziu, Raed Arafat a constituit DSU, o structură de coordonare în cadrul MAI. Un fel de Minister al Situațiilor de Urgență, fără ministru, dar care, prin structura sa organizațională parazita IGSU, dublînd direcțiile și departamentele. Să zicem că DSU a fost necesar pentru demararea achizițiilor de echipamente atît de necesare salvatorilor. Astăzi, însă, DSU se umflă precum broasca lui La Fontaine…

Raed Arafat conduce Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) din postura de secretar de stat civil, nu de militar! Totuși, de ani buni, acționează ca un veritabil comandant suprem al ISU, impunînd politici și decizii în afara proceselor firești din armată.  Iar Proiectul de OUG propus zilele acestea, acordă DSU atribuții de comandă și control inclusiv în caz de conflict armat! Raed Arafat este secretar de stat civil, NU parte din lanțul militar de comandă ISU! Nu poate da ordine operative militarilor, nici măcar dacă vrea binele sistemului! Nimeni nu contestă că sistemul IGSU poate fi îmbunătățit. De exemplu, înglobînd TOATE structurile de salvare, SALVAMONT, SALVAMAR etc. Este nevoie de consultare militară reală, de analize profesioniste și de respect pentru cei care salvează vieți zilnic, cu risc personal și sub jurămînt militar. Pompierii nu sînt o structură privată, nu sînt angajați ai DSU și nu pot fi reorganizați după toanele unui singur om. Sau, pot?

Vineri apare draftul unei ordonanțe de urgență care aruncă în aer nu doar structurile militare ale IGSU, ci mai ales siguranța cetățeanului, creînd vulnerabilități uriașe la nivelul intervenției operative. Scrisă arogant, într-un limbaj de lemn progresisto-european, Ordonanța calcă în picioare o sumedenie de legi și principiul descentralizării invocat în ultimii 30 de ani. Practic, dacă această Ordonanță, în pofida tuturor neconstituționalităților sale, trece (nu mă miră nimic!), asistăm la prima privatizare pe persoană fizică a unei structuri militare din România! DSU sau Arafat AF! Ceea ce ar putea constitui un model și pentru alte formațiuni militare sau militarizate. Poliția locală, de exemplu, artileria… marina fluvială! De ce nu? Eficientizare, consolidarea rezilienței naționale în context european și euroatlantic, modernizarea managementului, sustenabilitate, flexibilitate… Lorzii războiului pe care i-am văzut în Afghanistan ar fi legalizați în România lucrului bine făcut!

Printr-o formulare insidioasă, OUG urmărește acordarea atributelor de comandament național asupra protecției civile și apărării civile direct șefului DSU, inclusiv în cazuri de conflict armat sau mobilizare. O astfel de structură paralelă de putere, neconstituțională și neprevăzută în legile fundamentale ale apărării, deschide calea unui abuz de autoritate cu potențial grav asupra ordinii constituționale și a securității naționale.

Prin modificarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 481⁄2004, proiectul introduce litera b^1), conform căreia „apărarea civilă – parte componentă a protecției civile – cu rol de pregătire și răspuns în situații de conflict armat” intră explicit sub competența inspectoratelor teritoriale, aflate în coordonarea DSU. Această prevedere, coroborată cu art. 16 nou (care dă DSU rol de coordonare la toate nivelurile în stări excepționale), transformă Departamentul într-un comandament operativ unic, fără ca acest lucru să fie reglementat de Legea privind apărarea națională (Legea nr. 446⁄2006) sau de Constituție.

Ori, DSU nu are calitate de autoritate militară prevăzută de Constituție sau de legile apărării. IGSU este o structură militarizată, subordonată MAI, dar proiectul transferă competențe de comandă (inclusiv în conflict armat) către un organ civil, non-militar (DSU), condus de un secretar de stat cu o putere superioară ministrului! Nu există nici un temei legal pentru ca DSU sau șeful acestuia să exercite comandă operativă în caz de război, atribuție exclusivă a structurilor militare definite de lege. Doar dacă, această nouă structură ce nu se supune legilor țării va putea acționa după bunul plac! Coroborați această Ordonanță cu Legea Poliției Militare, din 2023, și veți găsi binomul perfect de intervenție internă în caz de acțiuni teroriste… sau asimilate. De exemplu, protestul profesorilor teroriști, sau al altor categorii socio/profesionale care nu acceptă conducerea politică opresivă și coercitivă exercitată asupra cetățeanului.

Dacă există pompieri care sînt de acord cu aceste modificări, aștept și argumentele concrete, nu doar bălegarul retoric prezentat în proiectul de ordonanță.

ISRAELUL UCIDE ÎNCĂ CINCI JURNALIȘTI

BMTF, 11 aug – Corespondenții Anas al-Sharif și Mohammed Qreiqeh, împreună cu cameramanii Ibrahim Zaher, Mohammed Noufal și Moamen Aliwa, se aflau într-un cort destinat jurnaliștilor, amplasat la poarta principală a spitalului, atunci cînd acesta a fost vizat, potrivit Al Jazeera. Postul tv a numit atacul de duminică o „asasinare țintită” și „încă un atac flagrant și premeditat asupra libertății presei”.

La scurt timp după lovitură, armata israeliană (IDF) a confirmat că l-a vizat pe Anas al-Sharif, scriind pe Telegram că acesta „era liderul unei celule teroriste Hamas”. IDF nu i-a menționat pe ceilalți jurnaliști uciși.

În total, șapte persoane au murit în atac, relatează Al Jazeera. Redactorul-șef Mohamed Moawad a declarat pentru BBC că al-Sharif era un jurnalist acreditat, „singura voce” prin care lumea afla ce se întîmplă în Fâșia Gaza.

Pe durata războiului, Israelul nu a permis accesul liber al jurnaliștilor internaționali în Gaza, ceea ce face ca multe instituții media să se bazeze pe corespondenții locali.

„Au fost vizați în cortul lor, nu relatau de pe linia frontului”, a spus Moawad. ”Guvernul israelian vrea să reducă la tăcere orice canal de informare din interiorul Gazei. Așa ceva nu am mai văzut în istoria modernă.”

Potrivit CPJ, 186 de jurnaliști au fost uciși de armata israeliană, de la începutul ofensivei în Gaza, în octombrie 2023!

UNIREA A ÎNCEPUT. O SINGURĂ DOCTRINĂ POLITICĂ PE AMBELE MALURI ALE PRUTULUI: FRICA!

Nu că ar interesa pe cineva, poate pe universitari, poate pe primarii ieșiți în ultimele 24 de ore să salveze, prin devoalări de suveici bine orchestrate în timp, onoarea nereperată (sic!) a unui reprezentant al sistemului, construit cu migală și trudă în ani!, sau, poate doar pe cei care lipesc cu sîrg etichete și visează la un spațiu septic, fără opinii contrare înghesuite rapid în pușcării – nu e o figură de stil, e o recomandare găzduită de un ziar pretins Quality – dar eu scriu, să rămînă. Dacă mă poziționez eu greșit în raport cu principiile în care am fost educat și în care cred, îmi cer scuze anticipat, a doua oară! Nu e din rea credință, nu sînt în solda nici unei entități capabilă să-mi deverseze fluxuri constante de ruble, dolari sau criptomonede. Nu cred în ideologii, în soluții miraculoase, în lideri – nu mai mulți de o companie, care se rotesc mereu și mereu precum vulturii deasupra hoiturilor – sau formațiuni care se sacrifică pentru binele comun și bunăstarea societății. Nu cred în apariția peste noapte a lui Mesia izbăvitorul și nici în șansa de a reuși prin forțe proprii nu cred. Nu mă droghez, nu sînt pe medicamente, nu consum alcool. Asta înseamnă că, dacă discursul – dezlînat și incoerent cîteodată – nu este corect politic, iar observatorii vigilenți ai Lumii Bune și Noi se revoltă, sînt bolnav și nu îmi dau seama de asta. Sigur, procurorii pot cere o expertiză psihiatrică pentru ca tribunalul poporului imaculat să hotărască internarea forțată și tratament de specialitate. Sau, evident, pot fi ignorat, iar algoritmii vor face restul. Vor îngropa în uitare și irelevanță acest text (și altele!), oricum, de mîine, 1 august, prin intrarea în vigoare a noii legi care stă pavăză împotriva opiniilor și faptelor ce nu sînt corecte politic.

Sigur, analismul este rudă de gradul întîi cu părerologia. Ambele sînt despre vorbe (emoții!). El, analismul, este ghidat de interesele fiecărui curent căruia i se supune, care te adoptă și te face mare, cunoscut și solvabil, frecventabil din punct de vedere internațional. Lumea bună are păreri bune. Lumea nebună, narațiuni toxice. Din cînd în cînd, lumea se schimbă. Nu și nelumea! Dar, jurnalismul este despre FAPTE nu despre vorbe. Despre ADEVĂR – spun că mai multe adevăruri tactice formează un adevăr strategic – care este supărător și de neacceptat. În ultimul timp, constat că jurnalismul și analismul sînt în confruntare deschisă. Faptele sînt îngropate de vorbe, adevărul este ascuns, distorsionat și înlocuit. Noile tehnologii favorizează acest efort.

Am să scriu cîteva rînduri despre cazurile României și Republicii Moldova care sînt emblematice, din punctul meu de vedere și despre care, cîndva, se va învăța la școală, care au devenit un model de urmat pentru întreg spațiul vonderleyan unde guvernarea prin frică, acoperită de mantia democrației cu 12 stele (triburi) galbene numită democrație europeană, a înlocuit buna guvernare morală. Dar, cum spunea chiar Machiavelli, în Principele: obiectul de cercetat devine ceea ce este și nu ceea ce ar trebui să fie, dar pentru asta, în Discursuri, ne sfătuiește: oricine dorește să înțeleagă ce va urma trebuie să înțeleagă ce a fost.  

Făcînd abstracție de faptul că de cînd a fost instalată la putere pe Bîc, Maia Sandu este cumva un Petrică și lupul care e hăituită 24/7 de haitele de moscoviți, președinta a declarat ieri, după o ședință a Consiliului Suprem de Securitate, că Rusia vrea „să controleze” Republica Moldova, iar în acest scop pregătește o serie de imixtiuni în alegerile parlamentare din septembrie. Sandu a declarat că Moscova ar folosi mai multe „vehicule politice” pentru a-și mări șansele de a obține o majoritate în Parlamentul de la Chișinău, după alegerile din 28 septembrie, adică tot atîtea cîte sînt înscrise în cursa electorală în afara partidului de casă.

Ea a spus că „vehiculele” sînt grupate în „așa-zisul curent suveranist”, cu euroscepticismul și care ar promova o așa-zisă „alternativă de dezvoltare a Moldovei”. Un alt astfel de „vehicul” ar fi și „curentul populist-agresiv” al grupării criminale Șor, care folosește rețele de cumpărare a voturilor, racolează persoane violente pentru proteste antiguvernamentale plătite și implică grupări de crimă organizată în acțiuni de vandalizare a sediilor instituțiilor de stat.

Potrivit președintei, unul dintre scopuri este și reducerea prezenței la vot în afara țării, prin provocări și corupție electorală. Dar, nu-i așa, autoritățile de la Chișinău ar urma să deschidă pentru alegerile parlamentare din toamnă un număr record de aproape 300 de secții de votare în diaspora.

Facem din nou abstracție de faptul că malformația statală numită Republica Moldova este sub pulpana Kremlinului de vreo 200 de ani, cum ignorăm cu entuziasm suveranismul de casă al președintei care e mai bun decît suveranismul de colhoz al lui Dodon. Săriți, hoții, este principalul vector de guvernare în Republica Moldova. Și, pare că singurul! El ascunde toate inepțiile, incapacitățile și abuzurile unor compradori de buzunar, de fapt o clică ce-și dorește mufarea totală la resursele donate de grupurile transfrontaliere agreate. Veți spune: da, îi mai bine cu rușii? Habar nu am! Întrebați cetățenii simpli din Moldova și nu doar pe cei din Chișinău!

Prefabricatul ăsta al dușmanului de clasă este rostogolit în întreaga mass-media, pe platforme etc astfel încît atunci cînd candidații anti-establishment utilizează aceste platforme, apare un val de acuzații – de la fraudă la finanțare ilicită și manipulare algoritmică care, se pierd odată ce jocul este rezolvat. Faptele sînt îngropate în vorbe, iar vorba (verba)… volant!  Ceea ce rămîne este o democrație tutelară, în care cetățenii votează, dar nu decid. Instituțiile există, dar servesc unei alte agende. Candidații au voie să existe doar atîta timp cît nu contestă consensul transnațional, cam ca în Iran. Procesul electoral este păstrat ca formă — dar golit de substanță. În acest context, mi se pare relevantă o altă declarație. Cea a Șefei Comisiei Electorale Centrale a Moldovei, Angela Karaman: „Cînd o țară ca Franța intervine în alegerile noastre, nu considerăm că este o interferență străină. Chiar și atunci cînd partidele politice primesc finanțare directă, nu o vedem ca pe o corupție electorală.” Ați înțele, da? Interferența este binevenită dacă vine din partea Bruxelles-ului! Declarația amazoanei de la CEC vine după ce Maia Sandu a acuzat Rusia că plănuiește să se amestece în alegerile parlamentare programate pentru sfîrșitul lunii septembrie.

De altfel, din perioada Epocii Băsescu, Republica Moldova joacă un rol important pentru politica românească și nu unul benefic, mai degrabă de supraveghere și control. Astăzi, pe ambele maluri ale Prutului cresc și înfloresc aceleași narative ce par ale unui singur autor.

Puterea din Republica Moldova – o malformație artificială care este o combinație incongruentă de componente etnice rusești și românești, unite într-o uniune politică dictată nu de alegere, ci de circumstanțe geopolitice – reclamă că este ținta unei campanii de destabilizare orchestrată din Rusia. Dintre numeroasele comploturi de destabilizare și scenarii subversive despre care se presupune că au fost încercate sau jucate efectiv în Moldova, nici unul nu a depășit faza afirmațiilor simple și nici unul nu a ajuns vreodată, în instanță, să fie prezentate dovezi plauzibile pentru pentru acuzațiile publice. Invocarea de-a lungul anilor a unei varietăți de amenințări la adresa securității Moldovei prezintă caracteristicile revelatoare ale unui Psyop. Regimul din Moldova condus Maia Sandu, este într-adevăr instabil, dar asta se datorează incapacității Guvernului PAS de a rezolva problemele sociale și etnice ale țării, nu din cauza ingerinței Rusiei.

Poziția geografică a Moldovei o face importantă pentru NATO și UE în înaintarea lor către Est (ca bază logistică pentru susținerea și aprovizionarea regimului din Ukraina) și o Transnistrie care controlează și dinamitează România. Cu toate acestea, populația moldovenească este sceptică față de orientarea pro-occidentală a elitei politice cumpărate și corupte, un fenomen evidențiat și în România vecină,  iar amenințarea străină inventată menține populația și presa permanent distrase de la agenda reală derulată în spate.  

Cum ar fi lani, de exemplu, pe Dîmbovița, unde aproximativ 30/100 de figuri se rotesc de 20 de ani în fruntea țării pentru îndeplinirea unor obiective care nu sînt nicidecum în favoarea cetățenilor. Ultima sperietoiare, cea cu creșterea costului vieții, concedieri și biruri este menită nu să reformeze statul în favoarea cetățeanului, ci să refacă stocurile în buzunarele profitorilor de ambele maluri ale Prutului, pînă la Nipru!

Pînă şi democraţia de vitrină, menţinută pentru a crea impresia solidităţii partidelor așa zis liberale, devine o nălucă. Justificări pentru această stare de lucru le dă tot florentinul Machiavelli, în al său Principe, personificat în ultimii 10 ani, la Cotroceni, de un Klaus W. I. mai nociv decît o otravă administrată zilnic, înlocuit la butoane de un grup: guvernarea autoritaristă și supunerea pînă la sclavie a semenilor! Dreptatea, libertatea și egalitatea sînt valori derizorii și iluzorii. Supușii, creduli și pasivi sînt masă de manevră. Lor trebuie să le fi cîștigat sprijinul contra nobililor trădători… adică, exact antagonizarea de care avem parte între clase sociale, între justitie și simpli cetățeni, gălăgie care ascunde, de fapt, adevăratul interes: schimbarea puterii, transferul banilor de la unii la alții, crearea de feude personale menite să genereze profit în anii ce vin, precum reorganizarea unei instituții emblematice pentru salvarea de vieți și bunuri pe teritoriul național și nu numai!

Supușii, care nu sînt creduli și pasivi, ci ticăloși promovează frica în societate. Iată un exemplu din Marea Britanie unde cercetătorii britanici au recunoscut că au încurajat utilizarea fricii pentru a controla comportamentului oamenilor în timpul pandemiei, după cum scrie The Telegraph, citat de SmartRadio. Acum, acești cercetători, membrii grupului științific (SPI-B), și-au exprimat regretul cu privire la tacticile folosite și spun că activitatea lor a fost „lipsită de etică” și „totalitară”.

Potrivit sursei citate, SPI-B a avertizat în martie 2020 că miniștrii trebuie să crească „nivelul de amenințare personală perceput”, deoarece „foarte mulți oameni încă nu se simt suficient de amenințați”. Vă amintiți de aceeași perioadă din România? Cu ministrul Vela și șeful DSU, Arafat pe post de gardieni ai marelui lagăr? Nu am auzit scuze sau justificări din partea lor pentru comportamentul de atunci.

„În mod clar, utilizarea fricii ca mijloc de control nu este etică. Folosirea fricii duce spre totalitarism. Nu este o poziție etică pentru nici un guvern modern. Sînt o persoană optimistă, dar toate acestea mi-au oferit o viziune mai pesimistă asupra oamenilor”, a declarat Gavin Morgan, psiholog care a făcut parte din echipa britanică. „Oamenii folosesc pandemia pentru a prelua puterea și a conduce prin lucruri care altfel nu s-ar întîmpla… Trebuie să fim foarte atenți la autoritarismul care se strecoară. Folosirea fricii a fost cu siguranță discutabilă. A fost ca un experiment ciudat. În cele din urmă am dat înapoi, deoarece oamenii s-au speriat prea mult, spun acum reprezentanții SPI-B”.

Pe lîngă avertismentele vădite legate de pericolul pe care îl reprezintă virusul, Guvernul a fost acuzat că a hrănit publicul doar cu vești proaste. Căci frica, sentimentul pe care îl manipulează păpuşarii, este instrumentul prin care se iniţiază controlul societăţii şi limitarea libertăţilor. Este exact ceea ce face Maia Sandu! Exact ce fac stăpînii României de azi și cozile lor de topor pregătite din timp.

Descrise cel mai des în contexte militare și academice, operațiunile psihologice (cunoscute pe scurt ca PSYOPS sau mai exact, sub forma Operatiuni de Suport Informational Militar (MISO) sînt initiative planificate menite sa influenteze emoțiile, motivele și comportamentele publicului țintă pentru a atinge obiective strategice. Acestea înglobează strategii psihologice și de comunicare și sînt utilizate cu scopul de a modela opinia și comportamentul publicului. În cazul nostru, acceptarea unei singure doctrine la guvernare: FRICA!

Instrumentalizarea domniei fricii, de la politicieni fără inhibiţii şi gata să intre în jocul populismului de orice orientare pînă la servicii secrete dornice să-şi întărească poziţia în interiorul statelor și o întreaga falangă ce intră în acţiune şi încearcă să profite de frică, a devenit doctrină politică singulară în guvernarea bicefală de la București și Chișinău.  

Frica a devenit un instrument puternic de manipulare, utilizat de state care urmăresc să exploateze diviziunile sociale. Frica, ca fenomen psihologic si social, este cultivată și amplificată prin operațiuni psihologice (PSYOPS). PSYOPS-ul – planificarea, analiza publicului țintă, diseminarea mesajelor și evaluarea impactului – este utilizat pentru a influența opinia publică, promovînd un „dușman” comun care nu este intern – este vorba de un grup etnic, o ideologie, o țară sau o boală – .

Opoziția descrisă ca un pericol pentru securitatea națională a devenit, de ieri, principalul cal de bătaie la Chișinău. Un risc exacerbat de o mass-media obediente care dețin un rol central în propagarea fricii. Titlurile alarmiste, imaginile șocante și repetarea constantă a mesajelor de pericol creează un climat de incertitudine și anxietate.

Nu contestă nimeni, eu cu atît mai puțin, interesul exercitat de Rusia imperială în acest spațiu geopolitic. Cum nu pot fi contestate interesele imperiale americane sau interesele coloniale europene. Ce-mi doresc eu este mai multă rațiune din partea noastră, a pulimii, atunci cînd înghițim pe nemestecate diferite kkt-uri servite drept adevăruri supreme și bucătărie de lux. Pentru că, în final, noi, cei care am fost mereu sub imperii, cei care nu am avut niciodată un cuvînt de spus – deși revolta nedreptăților clocotea în piepturile noastre – vom fi cei care vom suferi. Nu cei 30/100 de indivizi și camarilele lor care au pus mîna pe România și Moldova. Două inimi gemene, Chișinău și București. Un singur păpușar, o singură doctrină politică: FRICA!  

UZPR a lansat dezbaterea naţională ‘Media Freedom Act – provocări şi perspective pentru libertatea presei în România’

AVERTISMENT! ACEST SITE ESTE CONSIDERAT NESIGUR DE ENTITĂȚI CARE VEGHEAZĂ LA PURITATEA CONȘTIINȚEI

2025 este anul în care intră în vigoare prevederile European Media Freedom Act (EFMA), set de reglementări fără precedent prin care Uniunea Europeană susţine libertatea presei, pluralismul mass-media şi responsabilitatea editorială.

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, cea mai mare organizaţie de breaslă din ţară, a organizat conferinţa ‘Media Freedom Act – provocări şi perspective pentru libertatea presei din România’, în Sala ‘Mihai Viteazul’ din Parlamentul României.

Regulamentul EFMA va deveni direct aplicabil în România fără a necesita transpunere legislativă, dar presupunând adaptarea urgentă a legislaţiei naţionale, în special în ceea ce priveşte definirea clară a furnizorului de servicii mass-media, dincolo de televiziune şi radio, reglementarea echilibrată a actorilor digitali, fără a afecta libertatea de exprimare, precum şi stabilirea unor criterii transparente pentru licenţiere, avizare şi sancţionare.

Obiectivul principal al reglementărilor europene se referă la crearea unui cadru legislativ echitabil pentru furnizorii de servicii media (media tradiţională) care să asigurare în societatea românească dezvoltarea gândirii critice, un ingredient recunoscut de toţi experţii ca fiind arma principală pentru combaterea dezinformării şi nu un posibil instrument de limitare masivă a libertăţii de exprimare.

Evenimentul organizat de UZPR a fost onorat de prezenţa unor reprezentanţi ai autorităţilor statului, de experţi din domeniu, de jurnalişti şi lideri de opinie, care au abordat implementarea Media Freedom Act în România din numeroase perspective.

Regulamentul EMFA include prevederi care vizează şi serviciile media digitale. În acest context, reglementările legale existente pentru audiovizual nu pot fi extinse automat şi asupra serviciilor digitale, întrucât acest lucru le-ar împovăra excesiv activitatea, riscând chiar să le ducă în faliment. Totodată, nu este acceptabil să existe un dublu standard. Prin urmare, este necesară o lege unică, care să conţină principii comune pentru ambele domenii – audiovizual şi digital – cu diferenţieri doar în ceea ce priveşte simplificarea anumitor reguli aplicabile sectorului digital. Cu alte cuvinte, un furnizor de servicii media nu poate avea drepturi şi obligaţii diferite în funcţie de tipul de serviciu pe care îl oferă.

Preşedintele UZPR, Sorin Stanciu, a deschis conferinţa subliniind importanţa faptului că implementarea EFMA a devenit un punct central al preocupărilor mass-media. În continuare, moderatoarele evenimentului, jurnalistele Ruxandra Săraru şi Andreea Creţulescu, membre ale Consiliului Director al UZPR, s-au referit la rolul puternic, de ‘moment zero’, al implementării EFMA, din perspectiva libertăţii editoriale şi gândirii critice în societatea românească.

Adoptarea şi implementarea EMFA reprezintă un pas esenţial pentru consolidarea democraţiei, transparenţei şi independenţei jurnalistice în România. În acest context, Mircea Abrudean, preşedintele Senatului României, a transmis că factorul politic are un rol important în cadrul dezbaterii: ‘Avem responsabilitatea de a garanta libertatea presei’.

EMFA propune măsuri clare împotriva interferenţei guvernamentale sau economice în activitatea editorială, prevede obligaţii privind transparenţa proprietăţii media şi a finanţării publice pentru instituţiile de presă, introduce norme pentru protejarea jurnaliştilor împotriva supravegherii abuzive şi a intimidării, dar şi pentru protecţia surselor. De asemenea, în condiţiile în care România trebuie să-şi adapteze legislaţia pentru a respecta reglementarea europeană şi a proteja, în acelaşi timp, libertatea editorială şi pluralismul real în spaţiul media – clasic şi digital, este nevoie să se decidă cine intră sub incidenţa reglementării (în prezent, legislaţia românească vizează în proporţie covârşitoare doar televiziuni şi radio), evitarea suprareglementării, este nevoie de criterii clare de licenţiere /avizare şi sancţionare, în logica depolitizării şi votului arbitrar. În cazul sancţionării furnizorului, aceasta să se facă cu respectarea DREPTULUI DE CONTESTARE LA O INSTANŢĂ INDEPENDENTĂ (contencios administrativ) şi aplicarea sancţiunii DUPĂ ce această instanţă se pronunţă.

Mihai Ghigiu, preşedinte al Comisiei pentru Învăţământ al Camerei Deputaţilor, a subliniat faptul că Regulamentul are menirea de a asigura libertatea presei, iar în acest tablou, ‘educaţia are un rol esenţial dacă dorim ca această reglementare să treacă dincolo de hârtie’.

Bogdan Ciucă, preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor consideră EFMA ‘ca pe o asumare publică a unor valori în spaţiul european’, iar Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, preşedinte al Comisiei pentru cultură şi media din Senat, a afirmat că ‘aplicarea EFMA porneşte de la o necesitate – este o reglementare europeană, iar România trebuie s-o adopte’.

Reprezentantul Ministerului Culturii a dat asigurări că instituţia ‘susţine implementarea deplină a regulamentului şi va sprijini independenţa editorială, protecţia surselor, pluralismul şi combaterea ingerinţelor în mass-media’, iar Ştefăniţă Avramescu, preşedinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, a subliniat faptul că ‘jurnaliştii trebuie să aibă toată libertatea să se exprime, întrucât nimeni un ştie mai bine decât jurnaliştii ce înseamnă libertatea presei’.

Mai departe, pe parcursul dezbaterilor, reprezentantul Consiliului Naţional al Audiovizualului s-a referit la ‘asigurarea prin prerogativele legii a libertăţii şi pluralismului mass-mediei’, iar reprezentantul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a menţionat că instituţia ‘sprijină cu expertiză pe zona sa de competenţă implementarea EFMA prin aplicarea responsabilităţii pentru platformele mari, care si-au depăşit de mult scopul iniţial pentru care au fost create’.

De asemenea, dezbaterea a abordat finanţarea de stat transparentă şi echitabilă pentru media publică şi privată, transparenţa audienţelor, implicarea organizaţiilor societăţii civile din domeniu în procesul legislativ, recomandând şi o potenţială creare a unui grup de lucru (eventual interinstituţional), în vederea implementării EFMA.

Reprezentant al mediului academic, Mihnea Costoiu a relevat faptul că Universitatea Politehnica ‘pune la dispoziţia implementării EFMA structuri şi mecanisme prin care explicăm unei pături mai mari din populaţie care sunt instrumentele prin care se poate ajusta un mesaj’.

Reprezentanţii mass-media, deopotrivă publice şi private, au abordat, pe parcursul celor două serii ale dezbaterii, printre altele, teme ca supracontrolul, suprareglementarea, tratamentul corect din partea autorităţilor, independenţa furnizorilor de informaţie, înfiinţarea unui organism de reglementare a presei care să fie alcătuit din profesionişti în domeniu, legea audiovizualului şi cea de funcţionare a posturilor publice, garanţiile pe care le stabileşte EFMA pentru libertatea de exprimare sub raport procedural şi instituţional.

UZPR cere un proces public şi consultativ pentru aplicarea EFMA in Romania. ‘Solicităm un cadru de dezbatere deschis, fără agende ascunse, în care jurnaliştii, creatorii digitali şi societatea civilă să aibă un cuvânt important de spus’ a declarat Sorin Stanciu, preşedinte al UZPR.

În cadrul dezbaterii naţionale organizate de UZPR s-a evidenţiat şi faptul că aplicarea Regulamentului European privind Libertatea Mass-Mediei (EFMA) nu este doar o obligaţie juridică pentru România, ci şi o şansă strategică de a consolida un ecosistem media sănătos, credibil, funcţional.

‘Pentru aceasta, este esenţial să construim un cadru legislativ echitabil – în special pentru furnizorii tradiţionali de servicii media, care, în ciuda provocărilor digitale, rămân piloni ai informării publice. Un astfel de cadru nu trebuie să însemne doar reglementare, ci sprijin pentru un jurnalism de calitate, ancorat în responsabilitate editorială şi independenţă. Pentru că doar o presă liberă, profesională şi respectată poate contribui la ceea ce experţii numesc imunitate democratică: dezvoltarea gândirii critice în societate. Într-o eră dominată de dezinformare, polarizare şi manipulare digitală, gândirea critică devine o resursă de securitate publică. Iar presa profesionistă, cu reguli clare, dar corecte, este partenerul cel mai de încredere în cultivarea acestui reflex social’, au menţionat moderatoarele evenimentului.

În urma dezbaterii naţionale ‘Media Freedom Act – provocări şi perspective pentru libertatea presei în România’, UZPR va elabora un document de poziţie care va conţine propuneri concrete privind categoriile de actori media care ar trebui incluşi în reglementare, modele aplicate în alte state membre ale UE, principiile unei reglementări democratice şi echilibrate, nevoia de independenţă instituţională în procesul de reglementare.

Departamentul Comunicare

CÎTEVA MOTIVE CA GUVERNUL BOLOJAN SĂ FIE CEL PUȚIN PRECAUT

Am găsit pe Internet cea mai fascinantă definiţie a globalizării: „Întrebare: Care este cea mai adevarată definiţie a globalizării? Răspuns: Moartea prinţesei Diana! Întrebare: Cum aşa ? Răspuns: O prinţesă engleză cu un amant egiptean, are un accident într-un tunel francez, într-o maşină germană cu motor olandez, condusă de un belgian, beat cu wiskey scoţian, urmarită fiind, îndeaproape, de paparazzi italieni pe motociclete japoneze! Prinţesa era tratată de un doctor american cu medicamente braziliene. Şi chestia asta, îţi este trimisă de un român care foloseşte tehnologia lu’Bill Gates, iar tu o citeşti pe o clona de IBM care foloseşte cipuri taiwaneze, cu monitor coreean, asamblate de muncitori din Bangladesh într-o fabrică din Singapore, transportată cu vapoare din India, şi descărcată de sicilieni în porturi, trasportată din nou în camioane conduse de şoferi mexicani şi, în final, vîndută ţie, de evrei! Asta înseamnă globalizare”!

Într-un interviu acordat ziarului Times (http://www.timesonline.co.uk) din 13 iunie 2004(!), Noam Chomsky spunea: „Termenul globalizare a fost însuşit de Putere, atribuindu-i sensul de integrare economică, în care primordiale sînt interesele investitorilor şi numai foarte rar ale oamenilor. A treia cale este o variantă a programelor corporaţiilor de integrare economică internaţională, cu o faţă umană. Mişcările populare care au aparut peste tot nu au fost create în opoziţie faţă de acest program; mai degrabă, putem spune ca au adoptat o altă cale. Nu poate sta la baza lor un singur concept, întrucît sînt vizate o mare gamă de probleme umane. Dar toate abordările se bazează pe concepţii similare despre justiţie şi libertate. Prin contrast, mişcările politice dominate de ideologii sînt superficiale şi neinteresante din punct de vedere intelectual, în afară de înţelegerea relaţiei lor cu Puterea centralizată. Comunitatea serviciilor speciale americane, cu colaborarea unor experţi din lumea universitară şi din lumea afacerilor, a produs recent o prognoză pentru următorii 15 ani. Se aşteaptă ca globalizarea (în sensul dat acestui termen de centrele de putere) să fie aprofundată, conducînd la instabilitate financiară şi o mai mare diviziune economică. Instabilitatea financiară presupune o şi mai mică creştere economică decît în ultimii 25 de ani de globalizare, care sînt caracterizaţi prin degradarea indicatorilor macro-economici şi sociali. Diviziunea economică presupune că globalizarea nu se va face în sens tehnic (de exemplu, globalizarea raportului între preţuri şi salarii), ci într-un sens ideologizat (concentrarea bogăţiei şi puterii). SUA vor militariza spaţiul extra-terestru, violînd flagrant tratatele internaţionale, pornind de la ipoteza că va creşte diferenţa dintre săraci şi bogaţi, ceea ce va face necesare noile forme ale forţei militare pentru a asigura interesele comerciale şi de investiţii ale SUA intr-o lume zguduită de dezordinile provocate de săraci”.

În epoca globalizării, valorile fundamentale ale statului-naţiune, aşa cum îl cunoaştem azi, sînt din ce în ce mai vulnerabile. Xavier Raufer („Cele 13 capcane ale haosului mondial”, Ed. Corint, 2004, pag. 9) este de părere că globalizarea porneşte de la ideea diminuării importanţei statului-naţiune şi afirmă că « ordinea internaţională nu mai este una exclusiv inter-statală ».

Statul-naţiune, în accepţia sa occidentală, clasică, a apărut după Revoluţia franceză. În sec. al 19-lea, naţiunea, bazată în principal pe limbă, cultură şi tradiţie comune a oferit un cadru adecvat pentru creşterea economică, securitate, stabilitate, îmbunătăţirea nivelului de trai şi afirmare în arena internaţională. După prima conflagraţie mondială a crescut numărul de state-naţiuni, fenomen amplificat prin de-colonizarea de la sfîrşitul celui de Al Doilea Război Mondial. După sfîrşitul Războiului Rece, procesul de remodelare politico-teritorială a continuat. Nu în puţine cazuri, statele-naţiuni s-au născut ca urmare a unor convulsii puternice, fapt ce a sporit insecuritatea în sistemul internaţional şi a creat impresia de anarhie. Dar, sfîrşitul Războiului Rece a făcut vizibilă şi o nouă realitate: existenţa statelor slabe sau falite care au devenit, în mod indiscutabil, cea mai importantă problemă a ordinii internaţionale.

Un principiu – suveranitatea – e pe cale de a fi amendat, azi vorbindu-se tot mai pregnant despre „suveranitate limitată” sau „asistată” . Acesta este un discurs 100% globalist, într-o lume în care, mare parte din suveranitatea statelor-naţiune a fost transferată spre organisme pan-statale, de tipul UE , ONU, NATO. Aceste organisme pan-statale adoptă reguli şi legi internaţionale impuse de noile realităţi economico-sociale, generate, la rîndul lor, de intervenţia globală a actorilor non-statali. Regulile astfel adoptate sînt impuse statelor-naţiune care, pe deoparte pierd din suveranitate, iar pe de alta sînt « colonizate » de actorii non-statali ai globalizării, fără a putea să se apere.

Globalizarea produce turbulenţe în ambele sensuri, este de părere Ionel Nicu Sava, în lucrarea STUDII DE SECURITATE (ed. Centrul Român pentru Studii Regionale, 2005, pag. 131) : în jos, către statele-naţiune şi în sus către societatea internaţională. Ea împinge unele state să preia responsabilităţi globale, în timp ce altele sînt deposedate de atributele suveranităţii. Ea creează noi structuri internaţionale sau le forţează pe cele existente să preia mai multe sarcini decît pot duce în prezent, accelerează relaţiile dintre societăţi şi economii, dintre zone şi regiuni ale lumii. Prin globalizare, statele-naţiune încep să aibă responsabilităţi externe suplimentare, în condiţiile în care o parte din atribuţiunile lor interne sînt diminuate. Cu alte cuvinte, statele sînt chemate să se implice în stabilitatea şi securitatea internaţională.

Statele slabe nu asigură un nivel adecvat de securitate pe plan intern, suveranitatea lor este limitată, iar vulnerabilitatea lor la ameninţările politice este deosebit de crescută.

Resentimentele populaţiilor faţă de stat cresc.

În ultimii ani, s-au modificat radical coordonatele geo-strategiei şi geopoliticii, lumea bipolară făcînd loc unui univers fragmentar în care se „nasc” şi „renasc” antagonisme de toate categoriile. Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU, scrie, în studiul amintit deja, citînd « un mare analist al lumii de azi şi al „valurilor” prin care a trecut omenirea »: „Folosirea violenţei ca sursă de putere nu va dispărea prea curînd. Studenţii şi protestatarii încă vor fi împuşcaţi în pieţe, prin toată lumea. Armatele vor continua să duduie peste graniţe. Guvernele vor aplica în continuare forţa atunci cînd îşi închipuie că acest lucru serveşte scopurilor lor. Statul nu va renunţa niciodată la puşcă.”

Ordinea internaţională este una corporatistă şi nu interstatală. Capitalismul globalist s-a eliberat de politică. Cele 10 forţe care au făcut Pămîntul plat (Thomas L. Friedman Pământul este plat. Scurtă istorie a secolului XXI, Polirom, 2007 citat de Conf. George Cristian Maior în cursul său „Globalizarea şi antiglobalizare. Proiecţii asupra evoluţiei fenomenului terorist”.) generează în fiecare zi transferuri de suveranitate, în detrimental statului-naţiune şi în profitul organismelor supranaţionale: ONU, NATO, UE, politic vorbind, şi în favoarea pieţelor organizate sau a marilor grupuri industriale, financiare sau comerciale mondializate. Entităţi de orice natură, economică, financiară, culturală, se eliberează de frontierele teritoriale şi de normele juridice naţionale.

Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945 – 2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi. Statele puternice sînt considerate exportatoare de securitate, iar statele slabe, furnizoare de insecuritate. Ceea ce au în comun aceste state slabe, este nivelul ridicat de riscuri interne, care, oricînd se pot transforma în riscuri la adresa guvernării. Una dintre aceste ameninţări o reprezintă grupurile sociale care au fost coagulate de existenţa unei ameninţări comune: pierderea locului de muncă, a locuinţei, sărăcia extremă, teama de pierdere a identităţii. Identităţile societale ţin de limbă, tradiţii, religie, cultură locală, mituri şi simboluri, motiv pentru care manifestă o puternică sensibilitate la ameninţările de orice fel.

S.P. Huntington remarca încă din 2004 că „elitele se desnaţionalizează şi devin din ce în ce mai globale, în timp ce populaţia se renaţionalizează şi devine din ce în ce mai locală (Who Are We: The Challenges to Americas National Identity, Ed. Simon and Schuster, New York, 2004). Firesc, globalizarea culturii corporatiste generează o localizare a culturii tradiţionale şi o resuscitare a vechilor identităţi. În aceste condiţii, persoanele se reorientează către familie sau grup, care-i poate oferi siguranţa identităţii şi a zilei de mîine, ca urmare a unui instinct de conservare care le avertizează asupra fenomenului reprezentat de suprastructurile simbolice globale. Teama de dispariţie conduce, inevitabil, la revoltă, îndreptată spre elitele globale sau spre statul-naţiune, perceput ca incapabil să asigure protecţia propriei identităţi sau valori, sau a stabilităţii economice (în condiţiile în care posibilitatea statului de a acţiona împotriva măsurilor luate de corporaţii pe teritoriul său devin din ce în ce mai reduse).

Petre Otu, în prefaţa cărţii lui Xavier Raufer (op.cit. pag.12), reţine, în primul rînd, sporirea considerabilă a inegalităţii în rîndul populaţiei şi societăţilor. „Practic, avem de-a face cu o inegalitate globală, de o parte acumulîndu-se bogăţie, de cealaltă parte sărăcia. (…) La aceasta se mai adaugă adîncirea divergenţelor etnice, religioase şi a conflictelor ideologice rămase nerezolvate şi care înveninează sistemul internaţional, proliferînd adesea în conflicte violente, inclusiv războaie civile”. Nesupunerea civică, considerată important factor de risc în statele-națiune neadaptate realităților curente, are foarte multe cauze care rezidă în principiu în:

– inegalitatea socială; polarizarea bogăţiei şi a sărăciei;

– aroganţa puterii;

– ura celui slab faţă de cel puternic, izvorîtă din negarea ordinii existente pe care cel slab o consideră nedreaptă;

– proliferarea disperării;

– exercitarea de către cel puternic a unor presiuni şi acţiuni pe care cel slab le consideră a fi teroriste;

– incompatibilităţi grave în perceperea sistemelor de valori;

– existenţa unor tensiuni, convingeri şi prejudecăţi care cer un alt proiect de aşezare a lumii;

Iată, cîte motive ar avea Guvernul Bolojan să se teamă! Temele de mai sus, deşi sînt desprinse din lucrări de specialitate, ele sînt opera recentă, din ultimii 10 ani, ale guvernelor române.

Israelul vrea anexarea Cisiordaniei

BMTF, 24 iul – După ce soluția cu două state a murit prin genocidarea Gazei, este tot mai aproape și moartea soluției cu două popoare. Peste 70 de deputaţi israelieni au votat miercuri un apel către guvern pentru anexarea Cisiordaniei, în scopul ”retragerii de pe ordinea de zi a oricărui proiect de stat palestinian”, informează AFP, preluată de Agerpres.

Adoptat cu 71 de voturi pentru şi 13 voturi împotrivă, textul nu are valoare de lege, dar doreşte să afirme ”dreptul natural, istoric şi legal” al Israelului asupra acestui teritoriu palestinian.

În acest vot, susţinut de reprezentanţii coaliţiei de dreapta a premierului Benjamin Netanyahu, dar şi de deputaţi din opoziţie, aleşii israelieni afirmă că anexarea acestui teritoriu ”va consolida statul Israel şi securitatea sa şi va împiedica orice repunere în discuţie a dreptului fundamental al poporului evreu la pace şi securitate în patria sa”.

Autoritatea Palestiniană a reacţionat, calificând acest vot drept ”un atentat direct la drepturile poporului palestinian”, potrivit lui Hussein al-Sheikh, secretarul general al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP). ”Aceste acţiuni unilaterale israeliene constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”, a adăugat Sheikh pe platforma X.

Rezoluţia votată de parlamentul israelian în favoarea anexării Cisiordaniei este un gest ilegitim şi provocator care vizează subminarea eforturilor de pace, potrivit Ministerului turc de Externe, relatează AFP. Ministerul a condamnat măsura ca fiind nulă şi neavenită în temeiul dreptului internaţional şi lipsită de orice validitate.

Aproximativ 500.000 de israelieni trăiesc în colonii în Cisiordania, în mijlocul a trei milioane de palestinieni. Colonizarea israeliană este denunţată periodic de ONU ca fiind ilegală şi reprezentînd unul dintre principalele obstacole în calea unei soluţii de pace durabile între israelieni şi palestinieni. Asaltul asupra Cisiordaniei vine după ce aproape 88% din teritoriul Fîșiei Gaza a fost șters de pe fața pămîntului.

Potrivit datelor publicate pe 18 iulie de Biroul de Presă al Guvernului din Gaza, Israelul a strămutat două milioane de palestinieni și a lansat aproximativ 125.000 de tone de explozibili, distrugînd aproape 88% din Fîșie. Conform raportului, aproape 68.000 de persoane au fost ucise sau date dispărute, dintre care peste 19.000 de copii și 12.500 de femei. Peste 2.600 de familii au fost complet șterse din registre. Au fost distruse 38 de spitale, 96 de clinici, 261 de centre de adăpost și 156 de școli. De asemenea, au fost înregistrate decesele a 1.590 de cadre medicale, 228 de jurnaliști și 777 de lucrători umanitari.

Gaza: ”moarte şi distrugerea fără echivalent în istoria recentă”

Palestine flag with brush paint textured isolated on white background. Vector illustration EPS10

BMTF, 23 iul –  – Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a denunţat marţi ”oroarea” din Fîşia Gaza, zonă devastată de război, unde moartea şi distrugerile au atins un nivel ”fără echivalent în istoria recentă”, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

”Malnutriţia explodează. Foametea loveşte la toate porţile”, a declarat Guterres în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU. ”Şi acum, asistăm la agonia unui sistem umanitar fondat pe principii umanitare”, a continuat el, fără a menţiona Fundaţia umanitară din Gaza (GHF), susţinută de SUA şi Israel.

Sistemului bazat pe principiile umanitare ”i se refuză condiţiile necesare pentru funcţionarea sa. I se refuză securitatea necesară pentru a salva vieţi. În timp ce operaţiunile militare israeliene se intensifică şi sînt emise noi ordine de deplasare la Deir al-Balah (centru), devastarea sporeşte”, a insistat secretarul general al ONU.

GHF a început să distribuie produse alimentare pe 26 mai în Gaza, după o blocadă de peste două luni impusă de Israel faţă de accesul oricărui ajutor umanitar şi în pofida avertismentelor privind riscul de foamete. ONU şi principalele organizaţii umanitare internaţionale au refuzat să lucreze cu GHF, afirmînd că această fundaţie serveşte intereselor militare israeliene şi încalcă principiile umanitare de bază.

REȘIȚA ARE 33 DE ADĂPOSTURI DE PROTECȚIE CIVILĂ. CINE SPUNE CĂ SÎNT MAI MULTE VA AVEA MORȚII PE CONȘTIINȚĂ

BMTF, 22 IUL – Adăposturile de protecție civilă sunt structuri esențiale pentru asigurarea siguranței populației în situații de urgență. Conform listei oficiale publicate pe site-ul IGSU, în județul Caraș-Severin există 43 de adăposturi de protecție civilă, un punct de comandă județean și două puncte de comandă municipale. Cele mai multe adăposturi, 33, sînt în municipiul Reșița.  

Dacă în urmă cu cîțiva ani, fiecare pivniță sau subsol de bloc erau inventariate ca fiind adăposturi de protecție civilă, aceste structuri esențiale pentru siguranța populației în caz de atacuri aeriene, dezastre naturale sau accidente industriale au primit o atenție profesionistă din partea structurilor specializate ale ISU. Existența lor, de care depinde salvarea de vieți omenești sau bunuri de patrimoniu, este reglementată de Legea 481/2004 – Legea Protecției Civile, și Normele tehnice nr. 177/1999 de proiectare și executare a adăposturilor de protecție civilă. Conform acestor acte normative, nu orice subsol, chiar dacă el se regăsește în vechile evidențe, intră în categoria Adăpost de Protecție Civilă.

La Inspectoratul pentru Situații de Urgență SEMENIC, Centrul Operațional – structura care se ocupă de adăpostirea populației și bunurilor în caz de necesitate, verifică întreaga listă de adăposturi.

Din cauza schimbării proprietarilor, în uirma vînzării fondului național de locuințe sau a privatizărilor, în cazul economiei naționale, situația juridică a multor adăposturi de protecție civilă, a devenit incertă. Fără proprietar, acestea sau degradad sau le-a fost schimbată destinația.

Așadar, ar trebui clarificat și la nivel de percepție publică, care este diferența dintre un adăpost de protecție civilă și o boxă din subsolul unui bloc în care se ține butoiul cu varză murată. Dacă despre rezervele de murături adăpostite în siguranță la Reșița nu putem decît specula, despre adăposturile propriu-zise, de mare capacitate, avem în schimb date certe. Recent, primăria Reșița a achiziționat un adăpost pentru 1000 de persoane.

În România, proiectarea și executarea acestor adăposturi se realizează conform unor norme tehnice și reglementări stricte, stabilite prin acte legislative. Aceste norme includ specificații privind materialele de construcție, dimensiunile, ventilația, accesul și echiparea adăposturilor pentru a asigura protecția maximă a ocupanților în caz de urgență. Și ar mai fi ceva: Conform Legii 481/2004 privind protecția civilă, autoritățile publice sînt cele care au obligația de a asigura protecția cetățenilor prin măsuri adecvate, inclusiv prin construirea de adăposturi de protecție civilă.

SÎNT TOTAL TÎMPIT! LOIALITATE ȘI NU COMPETENȚĂ

Experiența ultimelor 24 de ore mă face să-i dau dreptate lui George Damian care spune că o reconectare a clasei politice românești cu poporul român, nu mai este posibilă, s-a depășit de multișor punctul în care mai era posibilă o refacere a legăturilor. Aș spune că s-a căscat nu o ruptură, ci o falie imensă între poporul de rînd și clasa politică, la care aș adăuga și zona universitară. Sondajul ce va fi dat oficial publicității astăzi, marți, 22 iulie 2025, și comantariile pe marginea lui sînt relevante în susținerea acestei afirmații.

Un sondaj realizat de INSCOP Research în luna iulie 2025 arată că 66% dintre români cred că Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru România. Doar 24% dintre respondenți consideră că fostul lider comunist a fost un conducător rău, în timp ce 7,8% declară că nu știu sau nu pot aprecia. Datele fac parte din studiul intitulat „Percepția populației cu privire la comunism. Reperele nostalgiei”, realizat pe un eșantion de 1.500 de persoane, cu o marjă de eroare de +/- 2,5%. Sociologul Remus Ștefureac, directorul INSCOP, a calificat rezultatele drept „neimaginabile”, subliniind că nostalgia pentru comunism și percepția pozitivă asupra lui Ceaușescu nu sînt cauzate doar de nemulțumirile actuale legate de traiul zilnic. Acesta mai spune că această campanie de destabilizare socială nu a fost combătută nici de stat, nici de societate civilă și că lipsa unor anticorpi culturali și democratici este vizibilă în nivelul de acceptare al unor forme autoritare.

Un sondaj similar realizat în 1998 de Metro Media Transilvania arăta că 51% dintre repondenți îl regretă pe Nicolae Ceaușescu! În 17 ani popularitatea ultimului președinte comunist a crescut cu 15%, empiric vorbind, cu mai puțin de 1% pe an. Cauzele sînt multiple, de la îmbătrînirea populației și, deci, scăderea natalității, la politicile de susținere a tineretului și, evident, apariția termenului de comparație: clasa politică din democrația românească – cu întreaga pleiadă de 20.000 de specialiști ai CDR, aventurismul cuplului Băsescu-Boc sau priveghiul de 10 ani al lui Klaus Iohannis. Asta este cu adevărat înspăimîntător: că 66% dintre oameni consideră clasa politică actuală sub nivelul lui Ceaușescu. Nu are importanță dacă este sau nu adevărat – aceasta este părerea dominantă în societate. Același punct de vedere îl exprimă și sociologul Mirel Palada, a cărui postare am redristribuit-o, atrăgîndu-mi oprobiul universitarilor și diriguitorilor locali. Primul mă mustră spunîndu-mi că în locul tău, m-aș fi abținut să distribui aberațiile lui Palada! Ca să nu spun că mi-ar fi rușine…, cel de-al doilea – susținător înfocat al actualului premier – spune-le poveștile astea miilor de români care au înotat Dunărea ca să scape de comunism, sutelor de mii care stăteau la cozi pentru 10 oua și 1/2 pachete de unt, sau un kil de parizer. Sau, mai bine spune-le fiilor și nepoților celor morți în închisorile comuniste de la Aiud sau Gherla, celor bătuți și infometați, pentru că îndrăzneau să creadă în pluri partidism, în libertate. Adică, nu contează cît de ticăloase au fost guvernările din ultimii ani, tot sînt mai bune decît regimul lui Ceaușescu, fie doar și pentru singurul motiv că au înlocuit camarila comunistă cu camarile pluripartite!

Cineva cerea un miliard de euro pentru a îndrepta această anomalie de percepție, în timp ce apărătorii adevărului și a liberei exprimări sînt convinși că rușii și chinezii desfășoară un război hibrid împotriva românilor! În cazul de față, susținerea narativelor oficiale nu va face decît să adîncească falia între clasa conducătoare și popor. Dar, poate nu-i interesează! Reforma anunțată se aplică exclusiv asupra amantelor și șoferilor care căpușează instituțiile publice, cu salarii uriașe, în proporție de 20% din personal. În sectorul public din România, există aproximativ 1,3 milioane de angajați, conform datelor Ministerului Finanțelor, potrivit Digi24. Aceasta reprezintă 22% din totalul salariaților din țară. Structura angajaților în sectorul bugetar este următoarea: 380.000 în învățămînt, 245.000 în sănătate, 206.000 în instituții de forță (apărare, poliție, servicii), 23.000 în justiție, 130.000 în administrația centrală și 320.000 în administrația locală, conform Comunitatea Liberală. Asta înseamnă că în sistemul public există 260.000 de amante și șoferi care vor fi restructurați din sectorul bugetar! Care, probabil, vor primi indemnizații de șomaj, conform legii! Să se calculeze cît înseamnă indemnizațiile de șomaj în cazul familiei latifundiarului PSD Paul Stănescu, pe care Ioan Popa l-a dat exemplu, și dacă odată eliminați din sistemul bugetar acești 260.000 vor redreasa deficitul bugetar al României! E o problemă universitară, deja!

De fapt, ce vedem astăzi, toată această zbatere, zvîrcolire spasmodică este despre PUTERE în noua paradigmă globală care trece de la supremația legilor și tratatelor la supremația forței. Dar, ce înseamnă PUTERE? Extraordinar de sintetic, puterea înseamnă RESURSE, STRATEGII ŞI… REZULTATE! Doar analizînd, fiecare în propriul fotoliu, fiecare element în parte ne putem da seama dacă deţinem, sau nu, PUTEREA. Şi cînd vorbim de Naţiune şi Stat, celor trei alemente pomenite anterior îi mai adăugăm unul – esenţial, după părerea mea! -: PRESTIGIUL!

În ciuda globalizării, deocamdată, referenţialul în studiile internaţionale de securitate îl reprezintă „statul naţiune”! Ultimele evoluţii din vecinătatea apropiată ne duce cu ideea la Forţa şi Importanţa Statului Naţiune, concept combătut vehement de actuala conducere a Uniunii Europene din care facem parte. Securitatea este definită ca securitate naţională, iar modelul operaţional al acesteia cuprinde, în primul rînd, o viziune clară asupra interesului naţional, dar şi o evaluare a resurselor. Interesul naţional al statului naţiune are consistenţă atîta timp cît în construcţia sa sînt integrate o serie de aşteptări şi deziderate sociale, numite „valori”: bunăstare, libertate, securitate, identitate (Ionel Nicu Sava, „Studii de securitate”, Ed. Centrul român de studii regionale, 2005, pag.155). Pe de altă parte, valorile ţin de structura culturii. Prin urmare, INTERESELE sînt expresia unei cristalizări istorice a resurselor ideaţionale, a stilului de gîndire colectiv transferat instituţiilor politice care administrează chestiunile unei epoci (I.N.Sava, op.cit). Cu alte cuvinte, putem spune că sursa creşterii securităţii şi statalităţii este plasată în cultura naţională, pentru că mecanismele interne culturale sînt capabile să ofere modele alternative. Fondul cultural al unei naţiuni este sursa creşterii sale!

Dacă ne uităm la statul-naţiune România, ce vedem? O încremenire în proiect! Ba, mai mult, o diluare accelerată în ultimii 10 ani. O societate anomică incapabilă să se mişte, dar să evolueze! O ţară, localizată în spaţiu, dar anacronică şi atemporală, pe care, pare, că nici Apocalipsa nu o va ajunge decît peste 100 de ani, distanţa care ne separă de lumea civilizată! Lumea îşi face o retrospectivă pentru a se putea pregăti de viitorul „joc”. România dezvoltă discuţii sterile, de secol 19, la toate nivelurile administraţiei. Avem o ţară mult prea polarizată social, conform specialiştilor și a rezultatelor sondajelor de opinie. Clasa de mijloc este reprezentată de doar 3-5 procente, în timp ce ocupăm locul 2, după Rusia, în ceea ce priveşte numărul de oligarhi! Racordarea noastră cu Occidentul, spre care tindem, este ca și inexistentă: infrastructura rutieră nu există, nici după 35 de ani, iar cea feroviară este o glumă proastă: viteza medie de deplasare a mărfurilor, pe calea ferată românească este de doar… 27 km/h! După 35 de ani de bulversare a sistemului de învăţămînt, constatăm că avem o slabă calitate a educaţiei, inclusiv pe „relaţii internaţionale”, deci, nu avem specialişti care să comunice cu omologii lor de la Est de Szeged! Ne lipsesc şi studiile prospective în toate domeniile, dar „cunoaşterea” şi „expertiza”, resursele nr.1 în societatea sec.21, sînt date, sistematic, la oparte! Priviţi în jur şi veţi constata că marea majoritate a „elitei” e construită pe loialitate şi nu pe competenţă!

Este România un stat puternic? Deloc! România este generator de insecuritate, iar factorii sociali care o generează sînt: sărăcia, subdezvoltarea, mortalitatea, scăderea demografică, bolile, epidemiile, alimentaţia articficială! PRESA ESTE o vulnerabilitate, însă NU pentru că presa independentă și neplătită de statul comprador cîrcoteşte, ci pentru că, în decursul anilor, a fost PARTE la îngenunchierea poporului român, fără atitudine, sau cu o atitudine complice cu tagma jefuitorilor! Puterea Presei a pactizat cu fărădelegile Puterii Militare, Puterii Politice, Puterii Economice, Puterii Comerciale şi Puterii Societale, în loc să opună rezistenţă şi să vină cu SOLUŢII alternative, CONSTRUCŢII alternative, politice şi sociale!

Astăzi, lumea îşi face o introspecţie pentru a se pregăti de viitorul joc. Sfîrşitul unei lumi tihnite, în ultimii 35 de ani, pe putregaiul căreia, se naşte o altă lume, o altă orînduire, despre care nimeni nu poate să spună, cu exactitate, cum va arăta! Singura certitudine pe care o putem avea este lipsa de certitudine! Ce aflăm despre ţara noastră?

Privind înlăuntrul nostru naţional, lumea aşezată şi predictibilă a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudine şi frica zilei de mîine. Coeziunea socială nu mai există, solidaritatea se manifestă din cînd în cînd, cînd cuţitul ajunge la os, compasiunea apare mai rar. Trăieşti acum într-o societate destructurată, incapabilă să se opună agresiunilor interne şi externe de orice fel! România pare o ţară eşuată! Cel puţin, din punct de vedere social!

De mai mulţi ani, în articolele pe care le scriu, atrag atenţia că România este o ţară sub ocupaţie. O ţară care renunţă la propria economie, la propriul sistem de valori, pentru a îmbrăţişa cu totul alte repere. Poate foamea cu care am ieşit din comunism ne-a făcut atît de hulpavi. Poate bruiajul de neînţeles – pentru cei mai mulţi – a recesiunii şi crizelor economice, valorice, politice, de sistem etc în care ne aflăm? Cauzele recesiunii prezentate de J K Galbraith în cartea lui “Marea Prăbuşire din 1929” erau: proasta distribuţie a veniturilor, un mediu de afaceri angajat în “furtul corporatist”, o structură bancară slabă şi un dezechilibru între importuri şi exporturi. Nu spunea nimic despre parazitarea politică a economicului, a instituţiilor etc. America Marii Crize nu ştia această realitate de secol 21 din România! După 20 de ani de la schimbarea „după manual” a Regimului Ceauşescu, România a dispărut de pe harta lumii. Avem nevoie de oameni care să gîndească un nou sistem şi cert este că paradigma trebuie schimbată!

Acest malaxor istoric este prielnic revoluţiilor şi reformelor structurale profunde. Dacă mă întrebaţi pe mine „reformele profunde” clamate de Guvernul Bolojan sînt echivalente cu măzgălitul tramvaielor cu vopsea revendicate ca un mare curaj al găşculiţei de cartier de periferie! Serios vorbind, în ultimii 20 de ani, România a avut parte doar de RĂUFORME! Că ROMÂNIA NU ARE RESURSE PENTRU AFIRMAREA INDIVIDUALĂ, singura ei şansă fiind cea a obedienței! Despre PRESTIGIUL pomenit la început, nici nu mai poate fi vorba! Poate sînt total tîmpit! Cer prea mult.

ENCEFALOPATIA SPONGIFORMĂ BOVINĂ A UE

This photo taken earlier this year shows residents of Yarmouk, a neighborhood of Palestinians in Syria, lining up as far as the eye can see to receive food supplies.

Europa sub von Der Leyen a deraiat total de pe șinele tratatelor internaționale care consfințeau Europa Națiunilor, a respectului, prosperității, păcii și suveranității. Pare că un duh rău a pus mîna pe întreaga construcție franco-germană în detrimentul popoarelor. Un virus al vacii nebune a afectat nu doar spațiul simbol al celor 12 stele de pe steagul albastru (sic!) cu galben provocînd exaltări genocidare, ci tulbură cortexul european provocînd automutilări, transpirații de război, urlete agresive. Encefalopatia spongiformă bovină se manifestă din birourile comisarilor, pînă în cabinetul 1 de pe Bîc!

Nimic nu este mai tulburător, mai uimitor, însă, în toată această patologie Creutzfeldt-Jakob decît manifestările de așa-zisă politică externă a comisarei ex-sovietice Kaja Kallas, care a atins nivelul penibilului. Este un haos incoerent, fără principii, fără coloană vertebrală și fără viziune. În ritmul actual, UE nu merge spre zid – intră bovin cu capul înainte, în el!

Declarațiile continue, belicoase, în formule standard, prestabilite, la adresa Rusiei par desprinse dintr-un preambul suicidar care, în alte părți, sînt atent monitorizate de medici, iar în filmele de nivel C, sînt anunțate la 911. Asta nu o împiedică pe Kaja / această Țoiu pe steroizi a Europei/ ca în Syria să susțină așa-zisul guvern democratic, compus din foști rebeli islamiști, membri ISIS – organizație dovedit înființată și susținută de Israel – care de la preluarea puterii masacrează sistematic diverse etnii. Apoi, vine Israelul, care atacă forțele guvernamentale syriene – nu pentru democrație, ci pentru a proteja anumite grupuri etnice aliate. În același timp, UE îl susține și pe Israel în Gaza, ezitînd să impună sancțiuni pentru genocid, de teamă să nu deranjeze Washingtonul … care pe de altă parte, lovește economic exact în… Europa pe care vrea să o tapeze de bani pentru niște arme vîndute Ukrainei: impune tarife vamale crescute și taxează produsele europene. UE nu ripostează. Așteaptă „o înțelegere”. Adică Kallas stă în genunchi și speră. Mai sînt multe altele, mai profunde, dar pentru cititorul superficial, e suficient. Toate acestea nu se pot numi diplomație. Cel mult, imbecilitate patologică. Sistemică. Asumată. Sinucigașă.

Și asta în timp ce situația globală de securitate s-a deteriorat în trimestrul 2 al acestui an, odată cu atacul SUA și Israelului asupra instalațiilor nucleare iraniene, ceea ce a dus la acțiuni de represalii din partea Iranului, care a amenințat să închidă strîmtoarea strategică Hormuz.

SUA au atacat și instalațiile de comandă și lansare a rachetelor Houthi din Yemen înainte de a se ajunge la un acord de încetare a focului între cele două părți. În Africa, conflictele s-au intensificat în Sudan, Etiopia și în întreaga regiune Sahel.

Atacurile insurgenților asupra țintelor din Kashmirul indian au dus la un război scurt, dar intens, între Pakistan și India în luna mai. Conflictul de patru zile s-a încheiat odată cu acordul unui armistițiu mediat de SUA.

China a continuat să exercite presiuni asupra Taiwanului, efectuînd o serie de exerciții navale și aeriene în Strîmtoarea Taiwan.

SUA a făcut o pauză în livrarea de arme către Ukraina și a anunțat că va relua procesul după ce a întrebat, nevinovat: de ce Ukraina nu a lovit Moscova și Sankt Petersburgul?

Aglomerație mare în sanatoriul planetar…

Zelenski, păzit dе compania militară privată G4S

BMTF, 14 iul – Președintele Ukrainei, este păzit de contractori ai companiei militare private britanico-americane Group 4 Securitas (G4S), relatează mai multe surse de informații, după ce mai multe tentative de asasinat par să fi zdruncinat încrederea șefului statului în proprii conaționali.

Potrivit site-ului oficial, G4S este o companie internațională de pază și securitate cu sediul în Marea Britanie, cu 800.000 angajați, înființată în 2004. „G4S este lider de piață și oferim o gamă largă de sisteme și servicii în peste 90 de țări. Această amploare ne oferă o înțelegere puternică și o vizibilitate clară a modului în care securitatea și tendințele evoluează în întreaga lume”, se notează pe pagina companiei.

Agenții Group 4 Securitas (G4S) au sosit pentru prima dată în Ukraina în anii ’90. În prezent, ei au acces la numeroase obiective strategice din țară, inclusiv fabrici, porturi maritime și aeroporturi. Compania deține contracte de pază a penitenciarelor, inclusiv cele considerate politice, unde se află încarcerați opozanți ai actualului regim. „Compania dispune de propria sa structură de informații” și este suspectată că participă la acțiuni de sabotaj în Crimeea.

Din 2022, aproximativ 1.000 de agenți străini ai G4S se află în Ukraina.

Pînă în 2023 inclusiv, directorul filialei ukrainene a fost președintele Asociației Internaționale a Bodyguarzilor, James Richard Short, care, în 2022, a decis să meargă în zona de luptă și a fost ucis.