Etichetă: RISCURI

CASSANDRELE RĂZBOIULUI ŞI PERICOLUL INADECVĂRII

Vrem sau nu vrem, conştientizăm, sau nu, viitorul imediat, şi pe termen lung, va fi modelat în umbra actualei pandemii, trecută pe un loc secund de Cassandrele războiului şi de postacii de serviciu activaţi în cea mai amplă operaţiune de defăimare publică de la Războiul din Golf din 1991, încoace. Nici Venezuela lui Cheavez nu a trăit atîta oprobiu, precum Rusia lui Putin. Astăzi, tot ce nu e mainstream e agent rus! Şi totuşi, confruntarea verbală dintre Rusia şi NATO (plus SUA, sau invers!) face parte din redefinirea spaţiului vital, în sec. XXI precum şi a siguranţei energetice.

În definirea proiectelor viitoare, analiştii şi publicul larg trebuie să țină seama de patru forțe majore care transformă peisajul global: globalizarea și apariția unui nou tip de regionalizare, accelerarea concurenței globale în domeniul tehnologiei, demografiile îmbătrînite și cursa împotriva schimbărilor climatice. Pandemia COVID-19 nu modifică fundamental arhitectura gestionării eficiente a riscurilor geopolitice, dar va accelera traiectoria fiecăreia dintre aceste tendințe.

Pandemia accentuează consecințele sociale, economice și politice ale îmbătrînirii populației. Profilul demografic al unei țări va modela poverile operaționale și în materie de costuri impuse de pandemie: societățile mai îmbătrînite se vor confrunta cu consecințe mai grave din punct de vedere economic și al pierderilor de vieți omenești provocate de această boală cu o revenire mai lentă a economiei. Națiunile cu o populație preponderent tînără, care se confruntă cu rate mari ale șomajului și cu fenomene de dislocare economică din cauza pandemiei, prezintă riscuri mai mari de tulburări sociale.

Europa este un continent îmbătrînit care este supus unor presiuni uriaşe migraţioniste, economice, dar şi identitare de natură politico-istorică. În Uniunea Europeană, presiunile în direcția fragmentării au fost evidențiate de un răspuns la pandemie care, cel puțin pînă în acest moment, a fost greoi și lipsit de coordonare. Aceşti cetăţeni europeni NU vor război cu Rusia! Cu atît mai puţin românii, cu o armată mică şi slab echipată, în ciuda declaraţiilor şi sumelor uriaşe cheltuite! Pentru a face faţă unui proiectat război cu Rusia, România ar trebui să înarmeze rezerviştii. Dar, rezerviştii, dacă pun mîna pe arme se vor opri, în primul rînd, la Bucureşti să rezolve nişte probleme nerezolvate, cu puternicii zilei. Apoi, dacă mai e cazul, vor merge mai departe!

De ce cred cassandrele într-o invazie rusească în Ukraina? Habar nu am! Mai ieftin şi eficient, pentru ruşi, ar fi să aplice UE şi NATO o lovitură în “burta moale”. Milorad Dodik, şi-a anunţat răspicat intenţia de a-i scoate pe sîrbi din statul comun BIH! Nimic nou sub soare! Doar adepţii globalismului se miră! Susţinerea separatismului şi situaţia din Kosovo au declanşat amplificarea tendinţelor separatiste, care au avut ca rezultat criza din regiunea spaniolă Catalonia. Practic, Europa a salutat divizarea mai multor state de pe continent, fără a-şi ascunde bucuria în legatură cu asta. Iar acum, iată, avem Catalonia şi Kurdistan, dar și Veneto și Lombardia, iar autonomiile etnice maghiare bat la ușă!

Disoluţia lentă și atomizarea de interese din sînul Uniunii Europene, populismul cras al liderilor din jur, chiar scăderea factorului de inteligență la leadership-ul european, statul slab în care domnesc grupări de interese care-i mimează neoficial serviciile, greoi, incomplet, sărac şi birocratizat, o corupţie mare, care o păzeşte pe cea mică, favorizează această mișcare pe care mulți se feresc să o numească… genetică!

Atît la nivel istoric, cît şi juridico-filozofic, sistemul internaţional din ultimii 25 – 30 de ani a fost marcat de tensiunea profundă între tendinţele naționale conservatoare şi cele revoluţionare anti-sistem împotriva lipsei de scrupule a unui stat hegemonic care abuzează de conceptul de suveranitate în manufacturile asociate cu corupția. În mod clar, orice tendinţă separatistă sau de autonomie pun în discuție consecințele semnării Păcii de la Westphalia (24 octombrie 1648), un troc prin care învingătorii şi învinşii îşi împărţeau diferitele provincii. Suveranitatea de tip westphalic, care se prezintă ca o suveranitate absolută, inflexibilă, a devenit, în noile condiţii, o piedică care impietează asupra capacităţii de a construi modele de guvernare adecvate.

Într-o asemenea situație, chiar cerrerile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri și instituții subordonate.

Un nou studiu care a analizat demonstraţiile de stradă din 2006 pînă în 2020, a constatat că numărul mişcărilor de protest din întreaga lume a crescut de peste trei ori în mai puţin de 15 ani, informează Washington Post. Intitulat „World Protests: A Study of Key Protest Issues in the 21st Century”, studiul e realizat de o echipă de cercetători de pe lîngă Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) din Germania şi de Initiative for Policy Dialogue, o organizatie non-profit afiliată la Columbia University. Analizînd îndeaproape peste 900 de acţiuni de protest din 101 ţări si teritorii, autorii au ajuns la concluzia că trăim o perioadă istorică asemănătoare cu atmosfera din anii 1848, 1917 sau 1968, „cînd un număr mare de oameni s-au revoltat împotriva modului în care erau lucrurile, cerînd schimbări”. Dar care este cauza? Autorii vorbesc despre „esecul democratiei”. Ei au constatat ca majoritatea evenimentelor de protest pe care le-au studiat – 54% – au fost provocate de eșecul sistemelor politice.

În ultimii ani, Europa s-a confruntat cu cele mai ample mișcări de masă de oameni de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Peste un milion de refugiați și de migranți au sosit în Uniunea Europeană, majoritatea fugind de războiul și teroarea din Syria și din alte țări aflate în dificultate. În spatele politicii Germaniei de primire a refugiaţilor syrieni stă un compromis care nu poate fi ignorat. Preţul pentru azilul syrienilor este plătit de imigranţii din Balcani, care au fost deportaţi pe capete, scrie Wall Street Journal. Criza migraţiei din Europa este într-un punct critic, în care pilonii politicii în vigoare se află sub stres constant. Şi acum, pandemia care a blocat economia globală dar şi orice iniţiativă legată de migranţi şi piaţa muncii în Europa.

În spatele economiilor sînt modificări profunde – structurale, sociale, demografice – care pot duce la apariţia unei noi revoluţii!

Au explodat preţurile la energie şi alimente, dar de ce nu pot să crească şi salariile, pe medie, de la sine? Din cauza dezechilibrelor şi dezmăţului globalist de pînă în urmă cu doi ani! Potrivit Ziarului Financiar, economiile şi companiile au devenit prea productive, iar acest lucru, coroborat cu lipsa inflaţiei, a schimbat toate regulile!

1. Globalizarea, începută în anii ’80, a frînt clasa de mijloc, care este cea mai afectată în ţările occidentale. Multe joburi ale clasei de mijloc au plecat în ţările low cost, mai ales odată cu căderea comunismului, deschiderea pieţei est-europene şi creşterea Chinei.

2. Emigraţia în ţările vestice – acest lucru a dat posibilitatea companiilor să angajeze oameni pe salarii mai mici, ceea ce a pus presiune pe piaţa forţei de muncă şi pe sindicate.

3. Intrarea pe piaţa de muncă a femeilor – ultimele trei decenii au adus pe piaţa forţei de muncă din ce în ce mai multe femei care preiau şi poziţiile bărbaţilor, dar la salarii mai mici. În aceste condiţii, salariile nu cresc.

4. Echipamentele şi acum roboţii înlocuiesc forţa de muncă pe un cost mai redus – în ultimele decenii tot mai multe companii încearcă să înlocuiască oamenii cu echipamente sau roboţi pentru a deveni mai productive şi a face faţă concurenţei. Un echipament sau un robot nu oboseşte, nu cere majorări salariale, nu cere bonusuri, nu pleacă cînd vrea el, nu plăteşte taxe şi contribuţii la stat. Echipamentele au înlocuit joburile de mijloc. Iar acum, roboţii înlocuiesc procesele repetitive din companii, atacînd de data asta joburile low-cost.

5. Companiile mari au devenit din ce în ce mai mari, ceea ce a dus la scoaterea competitorilor de pe piaţă, darea oamenilor afară şi scăderea presiunii pe creşterea salariilor – în economiile occidentale cuvîntul de ordine este consolidarea, fuziunile şi achiziţiile, întărirea poziţiilor pe piaţă, cumpărarea concurenţilor şi închiderea lor, creşterea preţului produselor fără creşterea salariilor din companii.

6. Supracapacitatea de producţie – ultimii 30 de ani a adus o supracapacitate de producţie în toată lumea, ceea ce face ca firmele să aibă ca obiectiv într-un mod continuu reducerea costului prin toate mijloacele: înlocuirea oamenilor cu echipamente, cumpărarea concurenţei, trimiterea joburilor de mijloc în alte ţări pentru a reduce costul salarial.

7. Lipsa investiţiilor – în economiile puternice nu se mai fac investiţii de către companiile private decît dacă sînt noi tehnologii care înlocuiesc anumite modele de business, reduc numărul de salariaţi şi reduc costul salarial. Din acest motiv nu există cerere pentru noi locuri de muncă şi în consecinţă nu există presiune pe piaţa forţei de muncă în sensul creşterii salariilor.

8. Apariţia share economie şi a modelelor de business disruptive – de mai bine de două decenii, establishmentul economic mondial este dat peste cap de apariţia altor modele de business şi mai ales de apariţia de nicăieri, din alte zone, de tehnologie, a unor companii care lovesc în plin modelele tradiţionale. Google şi Facebook au distrus industria media, Uberul schimbă regulile în transportul persoanelor, Amazon a rupt din piaţa retailerilor tradiţionali, Tesla a ajuns să se bată cu marii producători auto, Apple a schimbat regulile în comunicare, digitalizare etc., low-costurile aeriene au răvăşit piaţa de transport tradiţională, ducînd la scăderea tarifelor, ceea ce a produs schimbări fundamentale în mobilitatea oamenilor, aducînd reduceri de costuri salariale în alte industrii pentru că pot să aducă oameni mai ieftin din alte ţări într-un timp foarte scurt.

9. Pentru că nu există inflaţie iar marile ţări occidentale sînt pline de datorii, nu mai au bani de investit în infrastructură – acest lucru nu creează locuri de muncă, nu creează cerere, nu creează presiune pe salarii.

10. Marile economii ale lumii, marile bănci, marii administratori de bani, marile companii de asigurări au prea mulţi bani, administrează prea mulţi bani. Pentru că sînt prea mulţi bani în lume care au fost economisiţi în ultimele şapte decenii prin diferite forme – democratizarea bursei, fonduri de investiţii, fonduri de pensii – şi nu există unde să fie investiţi în economii pentru că există supracapacitate, aceste mii de miliarde stau efectiv degeaba în conturi, cu 0% dobîndă. Pentru că aceşti bani nu sînt investiţi decît în titluri de stat, în blue-chipsuri, în real-estate, în terenuri, ei nu creează noi locuri de muncă, nu creează cerere, nu aduc majorări salariale ci, dimpotrivă, pun presiune pe companii să reducă costurile, să dea oameni afară, să investească mai puţin pentru a le aduce randamente mai mari.

Dacă establishmentul nu este atent, din rîndul tinerilor de astăzi care ştiu cel puţin două limbi străine, care se mişcă într-o parte şi-n alta, care vor şi speră la bani mai mulţi pentru a experimenta mai mult în domeniul vieţii personale, se va naşte noul Lenin, spune Cristian Hostiuc, Director Editorial ZF.

În urmă cu 100 de ani, imperiile s-au mărunțit în state naționale, dornice să-și afirme identitatea sufocată de abuzurile, birocrația și incompetența imperială. După un veac, aceleași tare trezesc în populațiile naționale abuzate dorința regăsirii identității regionale pentru o auto-guvernare onestă și echitabilă! Există o amprentă genetică socială primordială și nucleară: tribul și familia, pentru cea din urmă luptînd cu înverșunare motivată o parte a societății civile tradiționale, în frunte cu Biserica Națională. În România! Observația nu e nouă, juristul elveţian Gustav Moynier a propus în 1872 crearea unui tribunal internaţional care să judece dreptul ginţilor!

România este vulnerabilă, iar inadecvarea liderilor săi, fanarioţi de rit nou, nu face decît tînăra ţară, de doar 100 şi ceva de ani, să fie ameninţată cu dispariţia.

Be prepare…

La începutul acestui an, Campul de la Soceni a găzduit Atelierul ce a avut ca temă Pandemia. Un subiect dezbătut în aceste zile de mulți contractori cu notorietate şi companii private de implementare a legii: anxietatea irațională reprezintă, potrivit specialiștilor, unul dintre cele mai înalte niveluri de frică, și nu are nici o legătură cu măsura reală a amenințării în sine, dar este creată ad-hoc, pentru a împiedica societatea vizată să își desfășoare activitățile zilnice, menită să reducă principiile rezistenței sociale, paralizînd-o și făcînd-o să provoace daune economiei de stat și capacității de redresare și modului de viață, implicit a apărării naționale.

Aceasta este o strategie modernă, folosită astăzi de grupuri teroriste!

Anxietatea irațională, generată de Covid-19, obligă populația vizată să se comporte irațional, să suspende activitățile zilnice din cauza fricii extreme și contagiunea acesteia.

Conform definiției, Terorismul este o tactică de luptă neconvențională, asimetrică,  folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate asupra unor populații neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de presiune asupra conducerii, cîteodată conducerea face acte de terorism asupra populației (stat, organizații, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de teroriști – producerea unui efect psihologic generalizat de panică și intimidare, augmentat de folosirea manipulativă a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sau convenționale.

Seamănă? Sună cunoscut?

Proiectat pentru femei și bărbați care trăiesc sau lucrează în medii violente, inclusiv agresiune sexuală, Atelierul HEST include: analiza situaţiei preliminare în vederea evitării de a deveni ţintă, evaluarea și planificarea riscurilor, prim-ajutor de urgență, siguranța personală, situaţii de urgenţă şi revolte sociale.

Scopul atelierelor și boot-campurilor BMTF Risk AkDemy este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. Se urmăreşte sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia! Am avut conferențiari din cadrul: BMTF, Academia Națională Bodyguard, UZPR, Ordinul Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații și a fost extrem de interesant!

Am promis că revenim cu o altă temă de actualitate ce se va întinde pe tot parcursul acestui an: Schimbarile climatice – factor de accelerare al violentelor si miscarilor sociale. Vorbim, analizăm, ne consultăm și ne instruim pentru inevitabilele schimbări de climă și efectele conexe ale acesteia: impactul asupra alimentației, migrației, forței de muncă, habitatului, transporturilor, energiei, sănătății. Important, pentru fiecare lucrător mass-media specializat este să proiecționeze aceste sectoare și să abordeze temele nu cu panică și breaking-news, ci systematic, cu calm și professionalism.

Pentru Vestul țării, întîlnirile și dezbaterile de acest gen sînt importante și pentru faptul că războiul din fosta Yugoslavie, din urmă cu 22 de ani, a generat o poluare masivă, agresivă și diversă, cu consecințe pe termen lung, în întreaga zonă a Balcanilor.

Mediul  natural  poate  fi  considerat  ca  obiectiv  militar  în  cazul  în  care:  prezintă  importanţă  economico-strategică,  de  exemplu  mediul  ce  conţine  instalaţii şi  industrii  de  interes  vital  pentru  ducerea războiului şi a căror distrugere, capturare sau neutralizare creeazăun avantaj military sau este folosit pentru comiterea unor acte de ostilitate, cum ar  fi  organizarea  apărării  tactice  de  către  unul  dintre  beligeranţi  într-o  rezervaţie naturală.

Loviturile aeriene aplicate împotriva Yugoslaviei au generat, alături  de  pierderile  materiale  şi  umane,  un  dezastru  ecologic  cu  grave  consecinţe  atît  pentru  sănătatea  umană,  cît  şi  pentru  calitatea  mediului,  inclusiv  pentru  unele  ţări  limitrofe.  Potrivit  constatărilor  Echipei  Speciale  pentru  Balcani  a  ONU,  patru  localităţi  au  fost  afectate  în  mod  special  de  poluare:  Pancevo  (la  20  km  de  Belgrad),  Novi  Sad  (capitala  Voivodinei),  Kragujevac (în sudul Serbiei) şi Bor (aproape de frontiera cu Bulgaria). Pe cele de la Pancevo, le-am documentat personal în 1999, la fața locului, în calitate de correspondent de război.

În România, în perioada bombardamentelor, în zonele de graniță (Moravița, Oravița, Naidăș) vegetația se uscase brusc în urma unor „ploi acide”. Autoritățile românești nu au dat însă publicității rezultatele studiilor privind poluarea României și afectarea populației în urma norilor radioactivi generați de bombardamentele cu uraniu sărăcit.

Majoritatea resurselor de apă ale Yugoslaviei au fost contaminate prin eliberarea în mod direct a substanțelor nocive precum clor lichid, clorura de vinil, acizi, sodă caustică, cianuri, fenoli, electroliti, benzen, toluen, săruri de potasiu, amoniac, uree și alți compuși chimici toxici în apa rîurilor. Apoi, distrugerea utilajelor industriei chimice, petroliere și farmaceutice din vecinătatea imediată a marilor orașe ca Belgrad, Novi Sad, Pristina, Pancevo, Subotica, Smedero, Cacak, Krusevac, a provocat eliberarea unor cantități uriașe de substanțe periculoase cum ar fi, compuși policarbonatici, dioxina, mercur, clor, amoniac, oxizi de azot, dioxid de sulf, monoxid de carbon, benzen, hidrocarbonati, floruri de hidrogen, cloruri de hidrogen și a particulelor conținînd metale grele. Incendiile și arderea reziduurilor chimice folosite în industria materialelor plastice și îngrășăminte au emanat mari cantități de amoniu, nori toxici de gaze adunîndu-se asupra acestor orașe.

Bombardarea complexului petrochimic Pancevo a determinat arderea a circa  800  tone  de  clorură  de  vinil  monomer,  produs  cancerigen.  În  urma  arderii  s-au  degajat  în  aer,  printre  alţi  compuşi  toxici,  acid  clorhidric,  dioxină,  fosgen.  Golirea  la  timp  a  rezervoarelor  de  amoniac  a  dus  la  evitarea   generării   unei   grave   poluări   în   oraş,   însă   a   provocat   prin   deversare,  distrugerea  faunei  Dunării  pînă  la  30  km  în  amonte.  De  asemenea,  peste  1.000  tone  de  hidroxid  de  sodiu  (sodă  caustică)  au  fost  aruncate în fluviu, consecinţa fiind poluarea gravă a acestuia.

Dupa bombardamentele de mai multe zile asupra complexului chimic de țiței din Pancevo (Rafinaria de țiței din Pancevo, HIP „Petrohemija”, HIP „Azotara”) nivelul de toxicitate în aer a atins cote incredibile, imediat după bombardament, de peste 18.000 ori peste norma admisă. Norul poluant care s-a format pe o întindere de zeci de km conținea materiile produse de arderea vinilhidromonomerilor, clorului, oxidantilor de clor, amoniacului, oxizilor de azot, produselor de la arderea țițeiului și a combustibililor si altor produse secundare și necontrolate. Evident, norul s-a miscat și spre România, afectînd locuitorii din orașele de la granița de vest.

La  Novi  Sad,  în  urma  bombardamentelor  succesive  asupra  rafinăriei, circa  73.000  tone  de  petrol  brut  şi  produse  derivate  au  ars  sau  au  fost  deversate  în  canalizare  infiltrîndu-se  în  apa  subterană.  La  Kragujevac,  bombardarea  uzinei  de  autovehicule  „Zastava“  a  provocat  o  poluare  de  mare amploare care a afectat solul, apele şi aerul. Bombardarea minelor de cupru,  a  centralei  electrice  şi  a  depozitului  de  hidrocarburi,  situate  în  apropierea frontierei bulgare, a generat o poluare transfrontalieră. Efectele războiului asupra mediului sînt imense, dar nu spectaculoase şi nici imediate. Acestea se vor vedea în timp!

Acesta este doar un exemplu. De aceea ne întîlnim, discutăm, analizăm, oferim consultanță și training. Pentru a fi pregătiți pentru ziua de mîine!

CE ESTE MIC, RĂU, NEGRU, URÎT ȘI BATE LA UȘĂ?

O întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe buzele fiecărui român: „Ce e mic, rău, negru, urît şi bate la uşă”? Răspunsul e la fel de neprietenos: „Viitorul”!

Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate. Pentru că, în ciuda intenselor „eforturi” de pace, războiul continuă să se desfăşoare, pe regiuni, cu punctualitate, în formele sale cele mai brutale.

Trăim momentul conflictelor regionale, limitate, asimetrice şi, de multe ori, urbane! Secolul XXI este marcat de transformări profunde ale mediului de securitate.

Lumea devine tot mai complexă şi interdependentă. Tranziţia  nu e ceva trecător, existenţa personală e percepută la limita hazardului, iar singurele certitudini sînt schimbarea şi nesiguranţa!

Analiştii şi observatorii afirmau prompt că după 11 septembrie 2001 lumea nu va mai fi aceeaşi. Şi chiar nu mai este lumea pe care o ştiam! Au crescut numărul şi intensitatea crizelor, conflictelor asimetrice, situaţiilor de urgenţă. Toate acestea s-au suprapus peste crizele tale, deja existente: criza de identitate, de autoritate, culturală, economică, socială, educaţională, din sănătate, din apărare, criza bunului simţ, criza generaţiilor, criza instituţiilor, criza de încredere, criza politică, criza de securitate.

Într-o lume ce pare a fi a INSECURITĂŢII DOBÎNDITE, securitatea este un drept fundamental al fiinţei umane. Ea reprezintă o stare în care pericolele şi condiţiile care ar putea provoca daune fizice, psihice sau materiale sînt controlate într-o manieră care permite apărarea sănătăţii şi bunăstării indivizilor şi ale comunităţii umane. În concluzie, securitatea individului presupune controlul adecvat al pericolelor, nu absenţa lor totală, ea antrenînd cu sine o senzaţie de bunăstare, de linişte şi fără teama zilei de mîine. Securitatea individului ar trebui asigurată de către Stat, care, din păcate, este tot mai vulnerabil la schimbările societale, economice, militare şi de interacţiune cu actori non-statali. Actorii statali şi non-statali joacă un rol semnificativ în realizarea securităţii economice, atît la nivel naţional, cît şi regional şi global (General de brigadă dr. PIGUI Traian , SECURITATEA ECONOMICĂ ŞI SECURITATEA UMANĂ GLOBALĂ, UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE, CENTRUL DE STUDII STRATEGICE DE APĂRARE ŞI SECURITATE, Nr. 10 (XXII), August 2004). În acest moment, statele tradiţionale, Westfalice (!), se dovedesc incapabile de reacţie rapidă. Există o serie de surse ale insecurităţii. Printre acestea, potrivit studiului lui Julliette Voinov-Kohler, se află: securitatea economică (şomaj); securitatea utilizării (accesul la muncă, sărăcie, munca copiilor); securitatea alimentară (accesul inegal la hrană); protecţia sănătăţii (existenţa unor boli grave, accesul diferit şi diferenţiat la asistenţă medicală); securitatea mediului (poluarea apei, solului, aerului, tăierea pădurilor, catastrofe naturale); securitatea personală (violenţa fizică, violenţa domestică, abuzul asupra copiilor, probleme specifice sexului, demnitate umană, droguri etc.); securitatea culturală (atingerea adusă sistemului de valori, discriminare, opresiune); securitate politică (conflicte interstatale, libertatea de expresie, tortură, represiune, violarea drepturilor omului).

Securitatea înseamnă că beneficiile obţinute, sînt protejate în faţa riscului dezechilibrelor sociale, economice, politice, risc care interesează componenta socială a securităţii naţionale despre care vorbeşte și Berry Buzan în lucrarea sa „Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după războiul rece”.

Potrivit lui Buzan, în această categorie de riscuri sînt incluse sărăcia, inegalităţile sociale şi economice, persistenţa unor „pungi cronice de sărăcie”, migraţia, scăderea populaţiei, îmbătrînirea demografică, fragmentarea şi polarizarea socială, diluarea sentimentului de încredere între cetăţeni, fragilizarea spiritului civic şi dificultăţile în exprimarea solidarităţii civice.

România este deplin vulnerabilă la riscurile sociodemografice care pot afecta siguranţa naţională pe dimensiunea socială.

În anul2007,  aderării la UE, sărăcia afecta un sfert din populaţia României, iar după un deceniu de integrare europeană această problemă persistă. Potrivit Eurostat, peste 28% dintre tinerii angajaţi din România se aflau în risc de sărăcie, în anul 2018. Peste 15% dintre angajaţii din România sînt săraci. Conform aceluiaşi birou european de statistică, 41,7% dintre românii cu vîrste mai mici de 18 ani (copii şi tineri), sînt supuşi riscului de sărăcie sau excluziune socială. Conform unui raport al World Vision România, în anul 2018, un copil din nouă mergea la culcare flămînd.

În anul 2017, aproximativ un sfert de milion de români au emigrat pentru o perioadă mai mare de 12 luni, iar 85% din acest stoc de emigranţi este constituit din persoane active economic, avînd vîrste cuprinse între 15 şi 64 de ani.

În anul 1990, populaţia României însuma peste 23,2 de milioane de locuitori, iar în anul 2018, populaţia stabilă şi-a redus efectivul la 19,5 milioane de locuitori. În anul 1990, ponderea persoanelor vîrstnice în totalul populaţiei era de aproximativ 10%, iar la nivelul anului 2018, procentul vîrstnicilor depăşea 19%, ceea ce înscrie şi România în rîndul ţărilor europene îmbătrînite demografic. Indicele de îmbătrînire demografică este de 114,3%, ceea ce înseamnă că la 114 persoane vîrstnice (peste 65 de ani) avem 100 de persoane tinere (0-14 ani).

România se caracterizează printr-un procent ridicat al populaţiei rurale (aproximativ 46%) în comparaţie cu celelalte ţări ale Uniunii Europene (media UE este 28,5%). Partea de Vest a ţării se caracterizează printr-un spaţiu rural mai puţin populat, ceea ce are influenţă asupra dezvoltării socio-economice a zonei respective. Deşi populaţia ocupată în agricultură are o pondere ridicată, contribuţia sectorului agricol la formarea PIB este redusă în cazul României (4,4% în anul 2017).

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale  se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională.

O întrebare rămîne nepusă (vorba colegului Ilie Pintea!) – această stare este generată de români şi permanenta lor luptă pentru putere, sau interese externe creează psihoza agresivităţii şi conflictului permanent? Referitor la agresiunea externă, chiar dacă pare greu de crezut, dar manualul nu minte!, există cîteva elemente care indică faptul că România este, în ultimii ani, „ţintă” prin:

– distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;

– crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ungaria, Ukraina şi Rusia;

– acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;

– îndatorarea excesivă a ţării;

Cum se realizează aceste lucruri? Potrivit http://militar.infomondo.ro/, în primul rînd, prin manipularea şi constrîngerea celor mai activi vectori ai vieţii economico-sociale: clasa politică şi mass media.

Scopul acestui text este de a vă face să luaţi în serios lumea ce va veni! Aţi uitat? Ce este mic, negru, urît, rău şi bate la uşă? Viitorul! Să-l aşteptăm pregătiţi!

Bibliografie:

Buzan, Berry (2005). Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după războiul rece (ediţia a II-a), Editura Cartier: Bucureşti.

Sava, Ionel Nicu (2005), Studii de securitate, Editura Ziua: Bucureşti.

RISCURI ÎN 2020

BMTF, 16 ian – Ediţia din acest an a Global Risks Report anticipează un an în care disensiunile interne şi cele internaţionale se vor acutiza, context completat de încetinirea economiei.

Peste 750 de experţi au ierarhizat cele mai mari riscuri în funcţie de probabilitatea acestora de a se produce şi de impactul lor. Pentru 2020, 78% dintre respondenţi anticipează creşterea în intensitate a confruntărilor economice dintre ţări şi accentuarea polarizării politice în interiorul statelor. Efectele ar fi catastrofale, mai ales, întrucît încetinesc găsirea soluţiilor de rezolvare a provocărilor urgente la nivel global precum: criza climatică, afectarea bio-diversităţii şi declinul speciilor ameninţate.

Potrivit Global Risks Report, publicaţie realizată cu sprijinul Marsh & McLennan Companies şi Zurich Insurance Group, pentru prima oară, perspectivele pentru următorii 10 ani concluzionate în TOP 5 riscuri în funcţie de probabilitate au toate legătură cu mediul: 1. Fenomenele meteo extreme care pot provoca daune majore proprietăţilor, infrastructurii şi pierderi de vieţi. 2. Eşecul măsurilor de reducere a efectelor schimbărilor climatice 3. Dezastrele de mediu şi degradarea provocate de om, inclusiv prin infracţiuni împotriva mediului precum deversările de petrol sau contaminarea radioactivă. 4. Pierderile mari în ceea ce priveşte biodiversitatea şi colapsul ecosistemelor (terestru sau marin) cu consecinţe ireversibile pentru mediu, avînd ca rezultat epuizarea resurselor naturale. 5. Dezastre naturale majore precum: cutremur, tsunami, erupţie vulcanică sau furtună geomagnetică.

“Peisajul politic este puternic polarizat, nivelul mării este în creştere iar incendiile produse de schimbările climatice cresc în intensitate. Acesta este anul în care liderii globali trebuie să lucreze cu toate sectoarele societăţii pentru a repara şi revigora sistemele de cooperare pe termen lung pentru a face faţă riscurilor” afirmă Børge Brende, Preşedinte, World Economic Forum.

Global Risks Report evidenţiază modul în care sînt percepute riscurile de către cei născuţi după anul 1980. Aceştia au încadrat riscurile legate de mediu ca avînd un impact mult mai mare decît ceilalţi respondenţi. Aproape 90% din categoria respondenţilor amintiţi consideră că „valurile de căldură extremă”, „distrugerea ecosistemelor” şi „sănătatea afectată de poluare” vor fi agravate în 2020. Activitatea oamenilor a provocat deja pierderea a 83% dintre toate speciile de mamifere sălbatice şi jumătate dintre cele de plante care stau la baza sistemelor noastre de nutriţie şi de sănătate.

Global Risks Report 2020 este realizat cu sprijinul Global Risks Advisory Board al World Economic Forum în colaborare cu Marsh&McLennan Companies şi Zurich Insurance Group. La realizarea publicaţiei, au contribuit şi consilierii din mediul academic, reprezentanţi ai: Oxford Martin School (University of Oxford), National University of Singapore şi Wharton Risk Management and Decision Processes Center (University of Pennsylvania).

Participanţii au fost rugaţi să evalueze (1) probabilitatea apariţiei unui risc global pe parcursul următorilor 10 ani şi (2) severitatea impactului global în situaţia producerii riscului.

TOP 5 Riscuri în funcţie de probabilitate în următorii 10 ani: 1. Fenomene meteo extreme (ex.: inundaţii, uragane, etc.) 2. Eşecul diminuării efectelor schimbărilor climatice sau neadaptarea la aceste schimbări. 3. Dezastre naturale majore (ex.: cutremur, tsunami, erupţie vulcanică, furtună geomagnetică) 4. Reducerea majoră a biodiversităţii şi colapsul ecosistemului 5. Dezastre şi degradarea mediului provocate de omenire/ acţiunile umane.

TOP 5 Riscuri în funcţie de impact în următorii 10 ani: 1. Eşecul diminuării efectelor schimbărilor climatice sau neadaptarea la aceste schimbări. 2. Arme de distrugere în masă 3. Reducerea majoră a biodiversităţii şi colapsul ecosistemului 4. Fenomene meteo extreme (ex.: inundaţii, uragane, etc.) 5. Criză de apă.

Riscurile globale nu sînt izolate, aşadar participanţii au fost rugaţi să stabilească conexiunile dintre grupele de riscuri globale.

TOP 5 riscuri în funcţie de conexiunile dintre ele: 1. Fenomene meteo extreme + Eşecul în diminuarea efectelor schimbărilor climatice sau neadaptarea la aceste schimbări. 2. Atacuri cibernetice la scară largă + Prăbuşirea infrastructurilor critice şi reţelelor 3. Şomaj structural ridicat sau sub-ocuparea forţei de muncă + Efecte negative ale progresului tehnologic 4. Reducerea majoră a biodiversităţii şi colapsul ecosistemului + Eşecul în diminuarea efectelor schimbărilor climatice sau neadaptarea la aceste schimbări. 5. Criză alimentară + Fenomene meteo extreme.

Riscuri pe termen scurt: procentajul respondenţilor care consideră că unul dintre riscuri va creşte în 2020: 1. Confruntări economice = 78,5 % 2. Polarizarea politicii interne = 78,4% 3. Valuri de căldură extremă = 77,1% 4. Distrugerea ecosistemelor resurselor naturale = 76,2% 5. Atacuri cibernetice : infrastructură = 76,1%

2019 – RISC TOTAL

Asăzi, a început la Davos, Elveţia, lucrările Forumului Economic Mondial, care se vor derula pînă vineri, 25 ianuarie. În acest an, tema prestigioasei manifestări va fi: „Globalizarea 4.0: configurarea unei arhitecturi globale pentru cea de a patra revoluţie industrială”. Vor fi dezbătute aspecte legate de noua ordine economică mondială în cadrul procesului de globalizare a efectelor celei de a patra revoluţii industriale a lumii. Consecinţele se regăsesc astăzi peste tot în lume, sub formă de mişcări antiglobalizare, a naţionalismului radical şi populismului iliberal.

Vor fi prezenţi în jur de 3.000 de reprezentanţi din domeniul afacerilor, instituţiilor guvernamentale, societăţii civile, al mediilor academice, artă, cultură şi media. Au fost invitaţi şi au confirmat participarea şefi de state şi de guverne precum şi alte personalităţi marcante ale societăţii contemporane. Printre acestea s-ar putea menţiona primul ministru al Japoniei, Shinzo Abe, cancelarul german, Angela Merkel, prinţul William al Marii Britanii, primul ministru al Noii Zeelande, Jacinda Ardern, primul ministru italian, Giuseppe Conte, primul ministru al Spaniei, Pedro Sanchez, cancelarul austriac, Sebastian Kurz, vicepreşedintele Chinei, Wang Qishan, preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, şi alţii. Lista participanţilor ce reprezintă figurile marcante ale lumii afacerilor, dar şi reprezentanţi ai marilor corporaţii, este deschisă de Bill Gates, proprietarul Microsoft.

Forumul de la Davos din acest an va căuta să analizeze cât de bine sunt pregătite statele, corporaţiile şi comunităţile pentru a folosi noile oportunităţi legate de modul în care trăim, muncim şi interacţionăm.

Cu acest prilej, publicația The Global Risks Report 2019 a fost lansată la World Economic Forum. The Global Risks Report integrează rezultatele Global Risks Perception Survey. La sondajul menționat au răspuns peste 1.000 de experți și decidenți din toată lumea. Concluziile publicației lansate pe 16 ianuarie 2018, indică o deteriorare a condițiilor economice și geopolitice. Disputele comerciale între state s-au înrăutățit rapid anul trecut și se vor adînci în acest an pe fondul cotinuării tensiunilor geopolitice. 88% dintre respondenți anticipează degradarea normelor și acordurilor comerciale multilaterale.

Potrivit raportului, în 2019, eforturile în vederea cooperării internaționale vor fi afectate de perspectivele economice dar și de creșterea tensiunilor politice între marile puteri. 85% dintre respondenți afirmă că se așteaptă ca 2019 să aducă riscuri sporite de confruntare între marile puteri. Publicația abordează riscurile asociate cu ceea ce sepoate descrie ca ordine globală multiconcept: o realitate în care instabilitatea geopolitică reflectă nu doar schimbarea raporturilor de forțe dar și accentuarea diferențelor de viziune asupra valorilor fundamentale.

Riscurile cibernetice confirmă saltul consemnat în anul 2018 din perspectiva pentru următorii 10 ani care reiese în urma sondajului. Totuși, riscurile de mediu continuă să domine preocupările pe termen scurt ale respondenților. Toate cele riscuri de mediu monitorizate de raport sînt din categoria celor cu impact mare sau cu probabilitate mare de a se produce: afectarea bio-diversității, fenomene meteo extreme, eșecul măsurilor de adaptare sau de diminuare a schimbărilor climatice, dezastre ecologice provocate de oameni sau dezastre naturale.

Infrastructura urbană și dezvoltarea acesteia sînt de asemeenea afectate de riscurile de mediu. Odată cu creșterea nivelului mării, multe orașe sînt nevoite să aplice soluții costisitoare pentru a atenua efectele furtunilor extreme sau pentru a curăța apele subterane. Diminuarea investițiilor în infrastructuri critice, precum cele legate de transport, pot afecta toate celelalte domenii și pot accentua riscurile sociale, de mediu, de sănătate și cele conexe.

Scăderea confortului psihologic și emoțional, la nivel individual, este atît o cauză dar și un efect pe scară largă a riscurilor globale. Această situație are un impact asupra coeziunii sociale și a cooperării la nivel politic. The Global Risks Report 2019 se concentrează în mod explicit spre latura umană a riscurilor globale, în special pe rolul pe care schimbările complexe de la nivel global îl au în: societate, tehnologie sau în domeniul forței de muncă. O temă comună este aceea că stresul este, de fapt, sursa sentimentului de lipsă de control în fața incertitudinii.

Între globalism şi globalizare este o diferenţă clară: globalismul este o teorie care subliniază faptul că deciziile economice ale unui stat nu pot fi luate decît în conexiune cu alte state şi de aici interesele unui stat nu pot fi considerate decît conexate cu cele ale altor state. În timp ce globalismul este o teorie, globalizarea este o acţiune aliniată acesteia. Este evident faptul că actuala ordine mondială este depăşită. Ceea ce era considerat interes colectiv era, în esenţă, interesul statelor puternice ale lumii. De aceea, globalizarea a dus la creşterea venitului global şi a dezvoltării mondiale, dar a creat, în acelaşi timp, decalaje uriaşe între state. Acest fenomen a creat uriaşe inechităţi. Pentru a se proteja, statele puternice tind să se asocieze între ele (Europa cu 2-3 viteze), în timp ce şi statele mai slabe din punct de vedere economic, la rîndul lor se asociază (Iniţiativa celor trei mări). Nemulţumirile apărute au dus la extinderea populismului şi la manifestările antiglobalizare.

Atît complexitatea în creștere, dar și interconectarea sistemelor globale pot conduce la opinii în buclă, forțarea unor limite și perturbări în cascadă. Potrivit sondajului, riscul recesiunii este pus pe primul loc în China, Japonia şi America Latină. SUA pune acest risc pe locul 3 iar Europa pe locul 2. Se poate trage concluzia că în statele cu o evoluţie economică mai dinamică, pericolul recesiunii economice este perceput mai pregnant.

Riscul instabilităţii politice globale este pus pe primul loc în Europa şi Japonia, în timp ce SUA îl pune pe locul 6. Ca primă putere a lumii din punct de vedere al securităţii şi apărării, SUA nu se simte prea mult ameninţată de instabilităţile politice din lume. În schimb pune riscul atacurilor cibernetice pe primul loc, întrucît SUA a fost victimă a acestora. Toate celelalte ţări participante la sondaj plasează acest risc mai jos de locul 6. China consideră riscul legat de sistemele de comerţ pe locul 2 în timp ce SUA îl pune pe locul 4.

Tocmai pentru dirijarea discuţiilor către principalele probleme ale omenirii, înainte de începerea lucrărilor Forumului Economic de la Davos, a fost pusă la dispoziţia participanţilor lucrarea “Global Risk Report 2019“. Concluzia acestei lucrări este aceea că riscul crescut al confruntărilor politice dintre marile puteri ar putea duce la ignorarea altor riscuri la fel de mari cum ar fi schimbările climatice sau atacurile cibernetice.

TOP 5 Riscuri în funție de probabilitate:

  1. Fenomene meteo extreme (ex.: Inundații, uragane, etc.)
  2. Eșecul în diminuarea efectelor schimbărilor climatice sau neadaptarea la aceste schimbări.
  3. Dezastre naturale majore (ex.: cutremur, tsunami, erupție vulcanică, furtună geomagnetică)
  4. Incident major legat de furtul datelor.
  5. Atacuri cibernetice la scară largă.

TOP 5 riscuri în funcție de impact

  1. Arme de distrugere în masă
  2. Eșecul în diminuarea efectelor schimbărilor climatice sau neadaptarea la aceste schimbări.
  3. Fenomene meteo extreme (ex.: Inundații, uragane, etc.)
  4. Criza de apă
  5. Dezastre naturale majore (ex.: cutremur, tsunami, erupție vulcanică, furtună geomagnetică)

TOP 5 riscuri în funcție de conexiunile dintre ele:

  1. Fenomene meteo extreme (+) Eșecul în diminuarea efectelor schimbărilor climatice sau neadaptarea la aceste schimbări.
  2. Atacuri cibernetice la scară largă (+) Prăbușirea infrastructurilor critice și rețelelor
  3. Șomaj structural ridicat sau sub-ocuparea forței de muncă (+) efecte negative ale progresului tehnologic
  4. Șomaj structural ridicat sau sub-ocuparea forței de muncă (+) instabilitate socială puternică
  5. Incident major legat de furtul datelor (+) atacuri cibernetice la scară largă
  6. Eșec al guvernelor (+) conflict între state cu consecințe regionale

Top 5 Tendințe:

  1. Schimbarea climei
  2. Creșterea dependenței de domeniul cibernetic
  3. Polarizarea în creștere la nivelul societăților
  4. Creșterea veniturilor și decalajelor sociale în funcție de avere
  5. Creșterea sentimentului național

The Global Risks Report 2019 a fost realizat cu sprijinul acordat pe tot parcursul anului trecut de Global Risks Advisory Board al World Economic Forum și pe o colaborare permanentă cu partenerii săi strategici Marsh&McLennan Companies și Zurich Insurance Group. În plus, la realizarea The Global Risks Report 2019, au contribuit și consilierii din mediul academic, reprezentanți ai: Oxford Martin School (University of Oxford), the National University of Singapore și Wharton Risk Management and Decision Processes Center (University of Pennsylvania).