O întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe buzele fiecărui român: „Ce e mic, rău, negru, urît şi bate la uşă”? Răspunsul e la fel de neprietenos: „Viitorul”!
Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate. Pentru că, în ciuda intenselor „eforturi” de pace, războiul continuă să se desfăşoare, pe regiuni, cu punctualitate, în formele sale cele mai brutale.
Trăim momentul conflictelor regionale, limitate, asimetrice şi, de multe ori, urbane! Secolul XXI este marcat de transformări profunde ale mediului de securitate.
Lumea devine tot mai complexă şi interdependentă. Tranziţia nu e ceva trecător, existenţa personală e percepută la limita hazardului, iar singurele certitudini sînt schimbarea şi nesiguranţa!
Analiştii şi observatorii afirmau prompt că după 11 septembrie 2001 lumea nu va mai fi aceeaşi. Şi chiar nu mai este lumea pe care o ştiam! Au crescut numărul şi intensitatea crizelor, conflictelor asimetrice, situaţiilor de urgenţă. Toate acestea s-au suprapus peste crizele tale, deja existente: criza de identitate, de autoritate, culturală, economică, socială, educaţională, din sănătate, din apărare, criza bunului simţ, criza generaţiilor, criza instituţiilor, criza de încredere, criza politică, criza de securitate.
Într-o lume ce pare a fi a INSECURITĂŢII DOBÎNDITE, securitatea este un drept fundamental al fiinţei umane. Ea reprezintă o stare în care pericolele şi condiţiile care ar putea provoca daune fizice, psihice sau materiale sînt controlate într-o manieră care permite apărarea sănătăţii şi bunăstării indivizilor şi ale comunităţii umane. În concluzie, securitatea individului presupune controlul adecvat al pericolelor, nu absenţa lor totală, ea antrenînd cu sine o senzaţie de bunăstare, de linişte şi fără teama zilei de mîine. Securitatea individului ar trebui asigurată de către Stat, care, din păcate, este tot mai vulnerabil la schimbările societale, economice, militare şi de interacţiune cu actori non-statali. Actorii statali şi non-statali joacă un rol semnificativ în realizarea securităţii economice, atît la nivel naţional, cît şi regional şi global (General de brigadă dr. PIGUI Traian , SECURITATEA ECONOMICĂ ŞI SECURITATEA UMANĂ GLOBALĂ, UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE, CENTRUL DE STUDII STRATEGICE DE APĂRARE ŞI SECURITATE, Nr. 10 (XXII), August 2004). În acest moment, statele tradiţionale, Westfalice (!), se dovedesc incapabile de reacţie rapidă. Există o serie de surse ale insecurităţii. Printre acestea, potrivit studiului lui Julliette Voinov-Kohler, se află: securitatea economică (şomaj); securitatea utilizării (accesul la muncă, sărăcie, munca copiilor); securitatea alimentară (accesul inegal la hrană); protecţia sănătăţii (existenţa unor boli grave, accesul diferit şi diferenţiat la asistenţă medicală); securitatea mediului (poluarea apei, solului, aerului, tăierea pădurilor, catastrofe naturale); securitatea personală (violenţa fizică, violenţa domestică, abuzul asupra copiilor, probleme specifice sexului, demnitate umană, droguri etc.); securitatea culturală (atingerea adusă sistemului de valori, discriminare, opresiune); securitate politică (conflicte interstatale, libertatea de expresie, tortură, represiune, violarea drepturilor omului).
Securitatea înseamnă că beneficiile obţinute, sînt protejate în faţa riscului dezechilibrelor sociale, economice, politice, risc care interesează componenta socială a securităţii naţionale despre care vorbeşte și Berry Buzan în lucrarea sa „Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după războiul rece”.
Potrivit lui Buzan, în această categorie de riscuri sînt incluse sărăcia, inegalităţile sociale şi economice, persistenţa unor „pungi cronice de sărăcie”, migraţia, scăderea populaţiei, îmbătrînirea demografică, fragmentarea şi polarizarea socială, diluarea sentimentului de încredere între cetăţeni, fragilizarea spiritului civic şi dificultăţile în exprimarea solidarităţii civice.
România este deplin vulnerabilă la riscurile sociodemografice care pot afecta siguranţa naţională pe dimensiunea socială.
În anul2007, aderării la UE, sărăcia afecta un sfert din populaţia României, iar după un deceniu de integrare europeană această problemă persistă. Potrivit Eurostat, peste 28% dintre tinerii angajaţi din România se aflau în risc de sărăcie, în anul 2018. Peste 15% dintre angajaţii din România sînt săraci. Conform aceluiaşi birou european de statistică, 41,7% dintre românii cu vîrste mai mici de 18 ani (copii şi tineri), sînt supuşi riscului de sărăcie sau excluziune socială. Conform unui raport al World Vision România, în anul 2018, un copil din nouă mergea la culcare flămînd.
În anul 2017, aproximativ un sfert de milion de români au emigrat pentru o perioadă mai mare de 12 luni, iar 85% din acest stoc de emigranţi este constituit din persoane active economic, avînd vîrste cuprinse între 15 şi 64 de ani.
În anul 1990, populaţia României însuma peste 23,2 de milioane de locuitori, iar în anul 2018, populaţia stabilă şi-a redus efectivul la 19,5 milioane de locuitori. În anul 1990, ponderea persoanelor vîrstnice în totalul populaţiei era de aproximativ 10%, iar la nivelul anului 2018, procentul vîrstnicilor depăşea 19%, ceea ce înscrie şi România în rîndul ţărilor europene îmbătrînite demografic. Indicele de îmbătrînire demografică este de 114,3%, ceea ce înseamnă că la 114 persoane vîrstnice (peste 65 de ani) avem 100 de persoane tinere (0-14 ani).
România se caracterizează printr-un procent ridicat al populaţiei rurale (aproximativ 46%) în comparaţie cu celelalte ţări ale Uniunii Europene (media UE este 28,5%). Partea de Vest a ţării se caracterizează printr-un spaţiu rural mai puţin populat, ceea ce are influenţă asupra dezvoltării socio-economice a zonei respective. Deşi populaţia ocupată în agricultură are o pondere ridicată, contribuţia sectorului agricol la formarea PIB este redusă în cazul României (4,4% în anul 2017).
Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională.
O întrebare rămîne nepusă (vorba colegului Ilie Pintea!) – această stare este generată de români şi permanenta lor luptă pentru putere, sau interese externe creează psihoza agresivităţii şi conflictului permanent? Referitor la agresiunea externă, chiar dacă pare greu de crezut, dar manualul nu minte!, există cîteva elemente care indică faptul că România este, în ultimii ani, „ţintă” prin:
– distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;
– crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ungaria, Ukraina şi Rusia;
– acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;
– îndatorarea excesivă a ţării;
Cum se realizează aceste lucruri? Potrivit http://militar.infomondo.ro/, în primul rînd, prin manipularea şi constrîngerea celor mai activi vectori ai vieţii economico-sociale: clasa politică şi mass media.
Scopul acestui text este de a vă face să luaţi în serios lumea ce va veni! Aţi uitat? Ce este mic, negru, urît, rău şi bate la uşă? Viitorul! Să-l aşteptăm pregătiţi!
Bibliografie:
Buzan, Berry (2005). Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după războiul rece (ediţia a II-a), Editura Cartier: Bucureşti.
Sava, Ionel Nicu (2005), Studii de securitate, Editura Ziua: Bucureşti.