Etichetă: romania

„Vinovat” de Delict de Opinie

Ziaristul american Gonzalo Lira a murit într-o închisoare din Ukraina! Pînă în urmă cu vreo patru ani, această propoziție nu ar fi existat. De ce? Pentru că subiectul propoziției îl reprezintă un cetățean american care este, pe deasupra și JURNALIST! Conform cutumelor, cetățenii americani sînt repatriați urgent în caz că întîmpină diferite probleme în oricare stat de pe planetă. Ei nu sînt judecați decît de justiția americană. De încarcerat, nici nu poate fi vorba! Mai mult! Atunci cînd vorbim de un jurnalist, obiceiul e să se invoce libertatea de exprimare, democrația universală care nu poate exista fără o presă liberă, mă rog, bla-bla-uri din acestea extrem de eficiente în colonii.

Jurnalistul american Gonzalo Lira a murit de pneumonie într-o închisoare ukraineană a SBU, după ce a fost bătut și torturat și i s-a refuzat accesul la servicii medicale! Gonzalo Lira era un critic acerb al cuplului Biden-Zelenski. Dacă un jurnalist american a fost abandonat de Cea mai Mare Democrație din Lume, vă dați seama ce putem păți noi, românii, bulgarii, moldovenii, ungurii, sîrbii, polonezii. Acesta este și motivul pentru care Cea mai Mare Democrație din Lume sprijină Cea Mai Morală Armată din Lume. Dar, asta este o altă poveste, deși lucrurile se leagă…

Știrea morții lui Lira a fost dată și de Tucker Carlson, care îi luase un interviu tatălui ziaristului cu cîteva săptămâni în urmă: „Gonzalo Lira Sr. a spus că fiul său în vîrstă de 55 de ani a murit într-o închisoare ukraineană, unde era ținut pentru infracțiunea de a fi criticat guvernele Zelenski și Biden. Gonzalo Lira a fost un cetățean american, dar administrația Biden a fost în mod clar de acord cu încarcerarea și torturarea sa. Cu cîteva săptămîni în urmă, am discutat cu tatăl lui, care a prevăzut că fiul său va fi ucis.”

Omul de afaceri american David Sachs a comentat pe X – „Administrația Biden l-ar fi putut aduce înapoi pe Gonzalo Lira cu un simplu telefon, dar nu a mișcat un deget. Așa că guvernul ukrainean a înțeles că putea acționa nepedepsit.”

Regimul de la Kiev nu a confirmat moartea lui Lira. A făcut-o în schimb Departamentul de Stat american.

În mai 2023, serviciul de securitate al Ukrainei, SBU, l-a arestat pe ziaristul Gonzalo Lira, care avea dublă cetățenie: chiliană și americană, în regiunea Harkov, l-a eliberat pe cauțiune și l-a arestat din nou, în iulie, cînd se spune că ar fi încercat să părăsească Ukraina. Înainte de a fi rearestat, Gonzalo Lira a apucat să posteze pe X (Twitter) un șir de mesaje în care descrie regimul din închisoare, și cum a fost bătut, torturat și nu i s-a acordat asistență medicală deși era grav bolnav.

Acuzațiile pentru care a fost închis, torturat și în cele din urmă ucis, au fost: „justificarea agresiunii Rusiei în Ukraina” și „răspîndirea de idei rusești pe rețelele de socializare”.

Cu alte cuvinte, Gonzalo Lira a plătit cu viața pentru Delict de Opinie. Cu toții ne putem aștepta la asta! Confrații palestineini plătesc cu viața de ani de zile și multe războaie, dar breasla noastră se face că nu observă…

În România, o lege care pedepsește cu închisoarea răspînirea de …deepfake va fi promulgată în cel mai scurt timp. Deși termenul de deepfake este definit, există temerea extinderii prevederilor acestei legi la toate știrile care nu provin din surse oficiale și, deci, nu se încadrează la capitolul propagandă!

Realizarea și distribuirea de materiale video, audio sau tip imagine deepfake fără marcaje corespunzătoare va fi pedepsită cu închisoarea, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat și înscris pe ordinea de zi a Camerei Deputaților cu raport favorabil. La dezbaterile din Parlament a fost subliniată importanța utilizării responsabile a tehnologiei, mai ales că anul acesta va fi marcat de patru tururi de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

Potrivit proiectului de lege, prin deepfake se înțelege orice conținut falsificat sub formă de imagine, clip video sau audio, realizat astfel încît să creeze aparența că o persoană a spus sau a făcut anumite lucruri care nu corespund realității sau pentru care nu și-a dat acordul. Distribuirea pe internet și mass-media a acestor videoclipuri și imagini este interzisă, dacă nu apar însoțite de un avertisment redat pe cel puțin 10% din suprafața expunerii și pe toată durata difuzării sau de un mesaj sonor care să anunțe că materialele conțin ipostaze imaginare. Nerespectarea acestor prevederi se pedepsește cu închisoarea de la șase luni la doi ani. Inițiatorii documentului spun că măsura este necesară pentru că fenomenul de deepfake este mult mai periculos și are un impact mult mai puternic decît știrile false. Proiectul de lege mai prevede obligația Consiliului Național al Audiovizualului de a verifica respectarea noilor reglementări și de a înființa, în termen de trei luni de la publicarea documentului în Monitorul Oficial, a unei structuri responsabile de aplicare a acestui proiect de lege, care așteaptă votul final în Camera Deputaților, ca for decizional.

Cenzura se întoarce. Mai performantă, mai sinistră!

EX OCCIDENTE LUX

O voi spune direct: Maia Sandu este una dintre persoanele cel mai puțin empatice pe care le-am întîlnit. Empatia sa față de problemele sociale ale unei Moldove dezidentitare de mai bine de 200 de ani, este aproape ZERO! Dacă urmăriți postările pe rețelele sociale, doamna președintă viețuiește într-o luime guvernată de natură, inteligență, pragmatism, realizări. Sînt coordonatele OMULUI NOU! Omul nou din fruntea experimentului statal numit Republica Moldova se prevalează tocmai de aceste jaloane pe care și le-a însușit odată cu educația occidentală. Lumea lui Creangă nu mai are ce căuta în Moldova experimentală!

Din această atitudine însușită magna cum laude pe un teren genetic propriu fertil se desprind controversele legate de gesturile de politică pro pe care le face. Unele gesturi par firești și lipsite de politețe și eleganță. Sar în ochii presei aceste gesturi pe care Președinta le consideră firești. Bunăoară, sictirul democratic cu care l-a tratat pe Iohannis la Bulboaca, inclusiv plasarea acestuia în ultimul rînd alături de președintele… Bujbekistanului. Observatorii care știu cîte gesturi frățești a făcut România față de Republică, în ultimii ani, se simt, pe bună dreptate, jigniți. Președinta Republicii nu dă semne că ar înțelege așa ceva. Probabil, știe sigur că Iohannis este un simplu executant, iar gesturile frățești o obligație contractuală. De aceea, atitudinea este una similară față de băiatul cu pizza! Iohannis nu este om politic. Cu atît mai puțin șef de stat! Dar, se pare că joacă perfect rolul de Glovo-iștean într-o punere în scenă care-l depășește total și nici nu-l interesează.

Pe Maia Sandu o interesează. Ea este doar pragmatică, nu empatică! Și ea este un lider de proiect. Doar că deține o funcție mai mare decît locatarul de la Cotroceni. Moldova este mai mică, poate fi laboratorul perfect pentru alchimia socială ce se pregătește în Europa, un continent ce și-a pierdut valorile cu care a cucerit lumea! Patriot și Șor sînt cele două componente care au trecut de ușile laboratorului. Despre PATRIOT, acest minister orwellian al adevărului (informați-vă exclusiv din surse oficiale!) am mai scris. Cînd va fi pe linia de start, PATRIOT va gestiona adevărul sub toate aspectele lui. Va pedepsi orice derapaj de la linai oficială. Orice gînd altfel, fie el al jurnalistului sau al poetului, nu va fi primit cu un bun sosit, ci cu anihilarea vocii rebele. Tentative europene mai sînt, dar nici una la o astfel de scară. Doar ministerul lui Aurescu a achiziționat un soft pentru liste negre. Semn că urmează ca experimentul moldav să fie implementat și în dreapta Prutului.

Curtea Constituțională a Moldovei a scos în afara legii Partidul Șor. L-a declarat neconstituțional! Asta după cîțiva ani, timp în care Partidul Șor a cîștigat alegeri democratice, are primari, consilieri locali, parlamentari. Timp în care a coalizat majoritatea nemulțumiților și săracilor din Moldova, sătui de viață grea și panglici curcubee. Abia acum, devine neconstituțional! Neconstituțional pentru că este împotriva Puterii și a valului de neoliberalism pe care-l revarsă și nu pentru că este condus de un /grup infracțional organizat/ cum s-ar spune la noi, la DIICOT și, sînt convins, și la doamna Drăgălina în curte.

/Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor. Este o decizie așteptată de societate, anume pentru că moldovenii pun preț și vor să trăiască într-un stat democratic, într-un stat de drept, unde organizațiile criminale nu sunt protejate, ci împiedicate să captureze statul/, scrie Maia Sandu pe facebook, într-o postare cu fracturi de logică asemeni unei explozii nucleare.

Foarte inmteresant cum va evolua o astfel de speță și, mai ales, ce urmări va avea în România asupra Partidului AUR, greu de digerat pentru actualii puternici ai zilei.

Sigur, aplaudacii democratici sînt extrem de mulți. Pe unii îi înțeleg. Se folosesc de vremurile actuale pentgru a ajunge în funcții și a face averi. Alții profită și aplaudă pentru că scot bani din palme. Pe idioții hăhăitori nu-i înțeleg deloc! De fapt, curentul este să primești lumină dintr-o singură sursă. Să deschizi o discuție în contradictoriu, fie și de dragul științei, să zicem, este o blasfemie. O spune un fost consilier pe probleme de securitate al lui Traian Băsescu, într-un text menit să bage spaima în cei care-l înțeleg în esența lui. /Este o imensă prostie şi un pericol pentru România să negi rădăcinile latine ale poporului român şi bazele ideologice ale formării statului român modern. În genialitatea lor, care se vede din reuşita construcţiei statului român modern, înaintaşii noştri au folosit ca principal argument al originii nobile a poporului român, latinitatea. De aceea eram şi suntem urmaşii Romei, de aceea în imn apare doar Traian. Nu neagă nimeni rădăcina dacă a poporului român, dar cum să afirmi nobilitatea noastră istorică invocînd un conducător sau un popor de care nici azi nu ştim prea multe?

Cînd ai o rădăcină într-o civilizaţie atît de spectaculoasă ca cea romană, la care Europa, după ce a pierdut-o sub presiunea invaziilor, a tînjit peste o mie de ani, era vreo alegere aici de făcut? Când pentru înaintaşi lumina venea de la Apus, Ex Occidente Lux, ce şanse ofereai unei construcţii ideologice construite în jurul lui Decebal? … Să negi realitatea istorică şi să conteşti un model de gîndire de succes, care ne-a dat toate marile noastre realizări naţionale de pînă acum, inclusiv aderarea la NATO şi UE, nu este dovada de gravă şi periculoasă prostie? Ce sens are să construieşti o gîndire alternativă, care poate duce la ruperea României de NATO şi UE şi generează o falie în interiorul poporului român, negând Blajul şi Alba Iulia şi tot ce transilvănenii, cultural, preţuiesc? Suntem daco-romani, suntem în simbioză cu Europa. Dacă suntem doar daci, atunci concluzia la care vor unii să ajungem este că România este sub ocupaţie occidentală  şi ea trebuie eliberată. Mă mir că nu propun şi revenirea la slavonă!

În faţa a aşa ceva nu se poate tăcea. Prostia distruge România!”

Vă rog să citiți de două ori sublinierile din acest text. De trei ori! Ele sînt liantul cu modelul de gîndire al Maiei Sandu și cu gesturile de Glovo ale lui Iohannis. Lumina vine de la Apus. Ex Occidente Lux. Noi sîntem simpli executanți cobai într-un mare laborator.

SÎNTEM COMPLICI: ŞTIM, DAR NU FACEM NIMIC

BMTF, 13 apr – Un sondaj Ipsos, dat publicităţii zilele trecute, concluzionează că: „Românii sînt unii dintre cei mai sceptici oameni din lume”, scrie Gazeta Valahă. Studiul, realizat în ultimele luni ale anului 2022 pe 26 de mii de oameni din întreaga lume, a arătat că românii sînt în topul sentimentelor negative la nivel mondial la adresa liderilor și instituțiilor politice, depășind Turcia, Africa de Sud și Thailanda! La capătul opus se află Germania și Suedia care au cea mai mare încredere în conducerea lor politică. 78% dintre români cred că economia este manipulată de bogați pentru propriile interese (media este de 64%). 79% dintre români cred că clasa politică NU le reprezintă interesele (media este de 63%). 74% dintre români consideră că țara are nevoie de un lider puternic care să ia țara înapoi de la cei puternici și bogați (media este de 70%), o opinie împărtășită în mare parte de șomerii cu studii medii. 68% dintre români cred că experții din țara lor nu înțeleg nevoile lor de zi cu zi (media este de 59%), o opinie împărtășită mai ales de femei. 54% dintre români cred că au nevoie de un lider puternic, pregătit să încalce legea pentru a repara țara, (media este de 45%), o opinie împărtășită mai ales de bărbați cu studii superioare și venituri mari. Doar 26% dintre români cred că reprezentanții corporațiilor multinaționale spun adevărul sau au intenții bune. Sub media mondială de 39% și sub media europeană de 36%! România a obținut, de asemenea, cel mai mic punctaj la indicele de percepție a corupției, depășind Turcia, Thailanda și Africa de Sud. Acest lucru se corelează cu opinia copleșitoare împărtășită de români că sistemul nu funcționează, deoarece ei percep corupția din România ca fiind generalizată. La capătul opus se află Germania, Suedia și Țările de Jos care au cel mai mare punctaj pe indice și cu cea mai mare încredere în sistemul actual. Studiul complet este publicat de Wallachian Gazette şi pare corect raportat la situaţia actuală!

MOLDOVA NU-I A MEA! ŞI NICI A VOASTRĂ!

Cele mai sincere, directe şi cerebrale voci în stînga Prutului sînt cele ale fostului ministru liberal al apărării, generalul Vitalie Marinuţă, şi fostului ambasador în SUA, Igor Munteanu! Cei doi interlocutori extraordinari nu se sfiesc să dea glas unor adevăruri care politicienilor PRO de la Chişinău le dau fiori: Dacă vrea în Uniunea Europeană, Republica Moldova trebuie să renunţe la caricatura de neutralitate trîmbiţată de pro-ruşi şi Maia Sandu şi să rezolve problema Transnistriei! În ce ordine îşi doreşte Harvard-ul de la Chişinău, dar cele două subiecte trebuie abordate deschis, direct şi fără resentimente! Iar, dacă în urmă cu mai bine de o lună, cele două subiecte erau TABU pentru guvernarea demo crată de la Chişinău, astăzi, după ce NATO s-a băgat în seamă pe Bîc, este mai greu să lungeşti boala. Fie doar şi prin prisma faptului că din cînd în cînd Mircea Geoană va pune nişte întrebări…

Dincolo de comentariile răutăcioase despre rochiile şi sandalele paiaţei de la Sibiu, Reuniunea “istorică” a NATO de la Madrid a reprezentat un bun exerciţiu de PR şi de băgat băţul prin gardul crăcănat al ţpărilor din Est. Pentru că, o înţelegere militară fără o certitudine economică miroase a devălmăşie! Reconcilierea s-a devenit imposibilă, probabilitatea extinderii războiului din Ukraina crește, haosul domină relațiile internaționale, iar cele mai mari riscuri implică Europa de Est, dixit NATO în concluzie, după ce Carmen Iohannis şi-a arătat sandalele în Palatul regal de la Madrid!

Potrivit Deutsche Welle, Rusia apare de paisprezece ori iar China de unsprezece în documentul adoptat de șefii de stat și de guvern ai țărilor care formează Alianța Nord-Atlantică: Conceptul Strategic al NATO 2022, ceea ce sugerează că cele două super-puteri continentale reprezintă riscuri majore la interesele Alianţei!

Ce face Alianţa? Ce reprezintă Conceptul Strategic? Acesta stabilește cele trei sarcini de bază ale NATO de descurajare și apărare – prevenirea și managementul crizelor – securitatea cooperativă. Documentul definește Rusia drept „amenințarea cea mai semnificativă și directă” la adresa securității Aliaților, în timp ce se adresează Chinei pentru prima dată și provocărilor pe care le ridică Beijingul față de securitatea, interesele și valorile Aliaților. Ce zice el, în raport cu ţările membre din Est? Păi, în primul rînd, că Polonia și România devin vectori ai forței NATO în Estul Europei. Adică, aici vor exista cele mai mari concentrări de trupe dislocate, de nivel brigadă, sub comanda directă a SUA, care în caz de Doamne fereşte, vor trece la ofensivă. Pe aliniamentul Nămoloasa, evident! Alianța Nord-Atlantică menține politica ușilor deschise și menționează Balcanii de Vest plus regiunea Mării Negre ca fiind de „importanță strategică”. Alianța Nord-Atlantică propune un pachet de măsuri de asistenţă şi pentru parteneri, între care și Republica Moldova. Măsurile de sprijin sînt prevăzute în Conceptul Stategic al NATO, adoptat în cadrul Summitului de la Madrid. „Avînd în vedere mediul de securitate care se schimbă în Europa, am decis să adoptăm noi măsuri pentru a intensifica sprijinul politic și practic pentru parteneri, inclusiv pentru Bosnia și Herțegovina, Georgia și Republica Moldova. Vom colabora cu aceste țări pentru ca acestea sa-și fortifice integritatea și reziliența și pentru a le susține independența politică”, se arată în documentul aprobat de membrii NATO. Cam ce spuneau Marinuţă şi Munteanu în urmă cu o lună şi erau fluieraţi de corecţii politic, ba chiar şi de Ion Cristoiu!

În Conceptul Strategic al NATO 2022 se precizează că Alianța „nu poate ignora posibilitatea unui atac împotriva suveranității și integrității teritoriale a Aliaților”, dar documentul nu face decît să descrie prăpastia pe marginea căreia pășesc europenii, dar nu numai ei. China critică categoric NATO, după ce Alianța a numit amenințările și provocările Beijingului în noul concept strategic. Oficialii chinezi au transmis că decizia NATO reprezintă o „gîndire de Război Rece și de părtinire ideologică”. „Cine contestă securitatea globală și subminează pacea mondială? Există războaie sau conflicte de-a lungul anilor în care NATO să nu fie implicată?”, a transmis misiunea diplomatică a Chinei la Uniunea Europeană. „Așa-numitul concept strategic al NATO, încărcat cu un model de gîndire de pe vremea Războiului Rece și al părtinirii ideologice, atacă și umilește în mod voit China. Ne opunem ferm [conceptului strategic, n.r.]”, se arată în comunicatul dat de oficialii chinezi din UE. „Cînd vine vorba de acte ce subminează interesele Chinei, vom da răspunsuri ferme și puternice.” Vedeţi? E deja război! Încă din 2019 statele membre NATO au început să dezbată dacă – și în ce fel – pot adopta o poziție comună față de China. Anul trecut, în luna iunie, în timpul summitului NATO de la Bruxelles, Alianța militară și-a exprimat pentru prima dată grijile cu privire la puterea tot mai mare a Beijingului. Declarația la comun la adresa Chinei, dată de cele 30 de state NATO la finalul summitului din Bruxelles, a fost rezultatul a doi ani de consultări și negocieri între aliații NATO. Pînă în anul 2019, poziția NATO față de China a presupus evitarea unor astfel de afirmații. La Madrid, Franța și Germania s-au opus descrierii Chinei drept „o amenințare”, întrucît o asemenea afirmație ar putea pune în pericol interesele Uniunii Europene în ceea ce privește comerțul și tehnologia cu Beijingul.

Ei, tocmai asta e problema “strategică”! Dincolo de acest peisaj deprimant descris de Conceptul Strategic, există o serie de pericole care vin din interiorul statelor NATO și pe care Alianța nu pare să le ia deocamdată în serios: există serioase probleme de loialitate față de valorile euro-atlantice printre statele NATO, instabilitatea politică erodează din ce în ce mai mult unitatea Alianței, iar Balcanii se clatină sub greutatea frustrărilor istorice.

Apoi, NATO poate apăra România sau Polonia de agresiunea Rusiei, dar nu și de răul pe care și-l pot produce singure. Justiția e pusă în slujba politicii în ambele state, iar abuzurile care zdruncină statul de drept sînt trecute cu vederea sub pretextului ajutorului pe care cele două îl oferă Ukrainei și refugiaților din această țară. Ungaria pare mai aliată cu Rusia decît cu NATO, Turcia își urmează propria strategie de creștere a influenței atât în Orientul Mijlociu, cît și în Balcani, şi numeşte deschis Grecia (ţară NATO!) ca fiind principala amenniţare externă a ţării, iar kurzii (susţinuţi deschis de candidatele nordice la aderare!) drept singura ameninţare internă! Bulgaria stă pe o balanță instabilă care se strică de cîte ori nu se înclină spre Moscova, chiar dacă Guvernul Harvard “a fost căzut” la presiunea străzii şi 70 de diplomaţi ruşi au părăsit Sofia. Slovacia și Cehia nu au mers niciodată pe drumuri ireversibile spre Vest, iar Croația are un pol de putere care mizează pe Rusia (președintele) și altul care preferă Occidentul (premierul). Bulgaria subminează Macedonia de Nord, Tirana visează încă la Albania Mare și în apropierea lor Serbia face cărțile pentru Rusia. Toate faliile din Est sînt locuri în care Moscova şi-a consolidat poziţia, inclusiv economică.

În România, premierul Nicolae Ciucă, general de armată pro-occidental, rămîne vulnerabil, deși este salvat de justiție. Statul român tinde spre autocrație într-un moment al imposturii şi uciderii competenţelor: politicul stăpînește mass-media, justiția, agențiile independente, Curtea Constituțională. Totul împotriva propriul popor şi al intereselor sale fundamentale! Statul român a devenit principala ameninţare la adresa propriului popor, care, însă, îşi merită din plin soarta pentru absenţa totală de la proriile decizii.

Populismul revine în forță peste tot în Europa, dar în Est fenomenul e mult mai periculos, pentru că instituțiile sînt slabe, căpuşate, conduse de persoane cu nota 5 la Bacalaureat, și nici nu vor să se apere. Din păcate, pentru poziţa sa geo-strategică, NATO susţine şi încurajează România, care încet-încet renunță la libertățile ei democratice și care își asfixiază statul de drept! Şi o Republică Moldova, membră a CSI cu cărţile de aderare pe masa Europei, pentru care clar, politicienii puterii din România nu reprezintă un model. Nici invers!

MAREA INVAZIE

Am scris de nenumăate ori că armata rusă masată pe frontiera sa vestică nu va invada Ukraina. Cele două date anunţate, 16 februarie, ora 3:00, şi 20 februarie, ora 8:15, au trecut fără să se întîmple nimic. Am promis că dacă această invazie va avea loc, nu voi mai scrie nici un rînd, niciodată! Continui să cred că MAREA INVAZIE rusă în Ukraina nu va avea loc! Pentru că, orice logică a Păcii spune asta! Economic, politic, social, toţi parametri sînt împotriva unei Rusii belicoase, iar contextul mondial nu este unul de natură să comiţi gesturi de “totul sau nimic”. Pe asta mă bazez! E o logică de bun simţ.

Totuşi, discursul de aseară al lui Vladimir Putin a părut, mai de grabă, o declaraţie de război, decît o recunoaştere a unor entităţi statale. Gestul de recunoaştere a independenţei republicilor populare era aşteptat încă din 2014 şi putea avea loc fără cei 14.000 de morţi! Doneţkul şi Luganskul reprezintă acelaşi tipar de control folosit în Georgia cu Abhazia şi Osetia de Sud, sau în Moldova cu Transnistria! Mai mult ca sigur, armata rusă va fi trimisă ca “pacificatoare” în cele două republici populare, aşa cum NATO are încă misiuni de menţinere a păcii în Kosovo! În cazul nostru, după ce Putin a anunțat că recunoaște independența separatiștilor nu mai prea există armistițiul stabilit prin acordurile de la Minsk. Ca o paranteză, dacă sîntem sinceri, vom recunoaşte că nu Rusia a inventat nici trolii pe internet, nici recunoaşterea independenţei unor teritorii rupte prin forţa armelor, nici alte astfel de mizerii. Ruşii doar le-au perfecţionat şi dus într-o altă dimensiune! Două decrete ale preşedintelui rus cer Ministerului Apărării ca „forţele armate ale Rusiei să îşi asume funcţii de menţinere a păcii pe teritoriul” „republicilor populare” Doneţk şi Lugansk! Vladimir Putin a semnat şi acorduri de ajutor reciproc cu aceste două entităţi separatiste care, cu sprijinul Rusiei, luptă de opt ani împotriva forţelor armate ukrainene. Acordurile, cu o durată de 10 ani, creează „temeiul legal pentru prezenţa” în aceste teritorii a „unităţilor militare ruse necesare menţinerii păcii în regiune şi asigurării unei securităţi de durată pentru părţi”, potrivit unei note explicative care însoţeşte aceste texte. Documentele „prevăd obligaţiile părţilor de a asigura asistenţă reciprocă în cazul în care una dintre părţi este ţinta unui atac” şi „prevăd protecţia comună” a frontierelor. Aceste acorduri de prietenie şi ajutor reciproc urmează să treacă marţi prin Parlamentul Rusiei.

Dar dacă Putin nu se înscrie în logica prezentată mai sus? Refuz să admit că preşedintele rus este nebun sau că este un “dictator însetat de sînge”. Toată activitatea sa de conducător de stat a dovedit că este logic şi coerent în gesturi şi fapte. Dacă Putin va rupe Ukraina în două, după previziunile CIA (care niciodată nu a stat foarte bine la analiza Rusiei!), atunci gestul său va avea consecinţe planetare. Nu mi-e teamă de acţiunile lui Vladimir Putin în această direcţie. Mi-e frică, însă, de acordurile şi înţelegerile internaţionale care i-au dat curajul şi garanţia să comită astfel de gesturi! Şi acestea ar putea fi două, cel puţin: cu China – ieşind din logica schimburilor comerciale bazate pe dolar şi adoptarea unei pieţe asiatice gigantice, de liber schimb -, şi cu Germania – care în condiţiile în care Nord Stream 2 va deveni operaţional va deveni cea mai importantă putere energetică europeană! – , pentru noi, aici în Estul Europei, un nou 23 august, un nou Pact Ribbentrop-Molotov! De aceste două înţelegeri, dacă ele există, ar trebui să ne temem!În rest, dincolo de miza directă, Ukraina, se află miza gazului în Europa: prin conductă, din Rusia, sau cu vapoare cistern, din SUA! Interese comerciale stricte care, teoretic, nu ar trebui să ne privească pe noi, România omului de tinicea cu şapcă. Noi, România sîntem ocoliţi şi de conducta sudică europeană şi nu avem nici terminal de gaze lichefiate. Şi chiar acă am avea, vapoarele americane nu vor putea traversa Bosforul cu o astfel de încărcătură! Deci, caz închis!

Putin a anunțat luni seară că recunoaște republicile separatiste din estul Ukrainei, Doneţk și Lugansk.
Agențiile de presă internaționale au anunțat de aseară că președintele Rusiei a semnat decretul de recunoastere. Putin, însă, și-a construit discursul dezlănțuindu-se împotriva Ukrainei și a legitimității acesteia ca stat – invocînd atît argumente istorice cît și corupția pe care s-ar fi construit Ukraina ca stat independent, rupt din trupul fostei Uniuni Sovietice. Astfel, Putin a declarat că Rusia are tot dreptul asupra unor teritorii ale Ukrainei. “Rusia a fost jefuită după 1990”, a spus Vladimir Putin, reiterînd un discurs mai vechi prin care spunea că “destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geo-politică a secolului XX”.

„Dacă există anexare, vor exista sancțiuni, iar dacă există recunoaștere, voi pune sancțiunile pe masă și miniștrii vor decide”, a declarat și șeful politicii externe al UE, Josep Borrell. Vladimir Putin, scrie BBC, a fost avertizat că, dacă va aproba decizia Consiliului de Securitate al Rusiei, este probabil ca UE să impună sancțiuni. Potrivit unui comunicat al Kremlinului, președintele Rusiei le-a comunicat anterior liderilor de la Paris și Berlin că urmează să semneze un decret privind recunoașterea unor regiuni din Donețk și Lugansk ca state independente! Franța a convocat o ședință extraordinară privind securitatea în legătură cu situația dintre Rusia și Ukraina, anunță Reuters, citînd Palatul Elysee. Și președintele ukrainean Volodimir Zelenski a convocat Consiliul Național de Securitate și Apărare a țării.

Evident, „România condamnă cu fermitate recunoaşterea de către Federaţia Rusă a ‘independenţei’ autoproclamatelor republici separatiste din Doneţk şi Luhansk, părţi componente ale Ucrainei. Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei. De asemenea, prin această decizie, Rusia încalcă obligaţiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk, care devin astfel golite de conţinut”, transmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat şi nu Preşedintele care, probabil dormea la acea oră, obosit de rolul de om de tinichea, de peste zi.

RUSIA NU VA INVADA UKRAINA

“Rusia ar putea ataca Ukraina pînă la sfîrşitul lunii ianuarie”, titrează, de ceva vreme, TOATE televiziunile şi ziarele print sau on-line din România, citînd cînd oficiali de la Kiev, cînd de la Washington, cînd surse oficiale de pe Tamisa. Obsesia pensionarului român s-a mutat de la “facturile la gaz şi curent” la “Putin a pus ochii pe Ukraina”, “va fi război şi nu ne mai dau pensiile”.

Eu am să fac, din nou, notă discordantă şi am să scriu: NU, RUSIA NU VA DECLANŞA UN RĂZBOI CU UKRAINA!, poate o mică răzmeriţă, dacă e să-l credem pe senilul preşedinte american Biden care a declarat că SUA nu se bagă în afacee dacă ruşii fac doar o incursiune în Ukraina şi se retrag rapid!, declaraţie reformulată şi nuanţată ulterior de oficiali ai Casei Albe! Însă escaladarea crizei ukrainiene înseamnă, în fapt, descurajarea unei eventuale încercări a Occidentului de a interveni mai mult decît au făcut-o deja!

Manipularea şi dezinformarea circulă în cel puţin două sensuri: o operaţiune psihologică în spaţiul de aşteptare ex-sovietic şi una asupra spaţiului românesc slăbit şi predilect pentru exhibarea fricilor societale.

Prima observaţie: sînt cîţiva ani în care diverşi oficiali militari sau civili de la Kiev încearcă să atragă atenţia asupra fostului stat sovietic cu o retorică victimizantă. Cantităţi uriaşe de informaţii mincinoase la adresa Rusiei au fost aruncate dinspre Kiev. La sfîrşitul lunii noiembrie 2021, chiar preşedintele ţării anunţa că va fi răsturnat de la putere printr-o lovitură de stat pe 1 sau 2 decembrie! Un astfel de comportament este precum cel din povestea românească cu Petrică şi lupul! Sigur, Ukraina a rămas fără Crimea şi e pe cale să piardă şi estul carbonifer, însă aceste două situaţii tactice demonstrează doar că Rusia NU doreşte un război cu Ukraina, ci o poziţionare strategică în contextul de securitate de la Marea Neagră. Extinderea NATO spre est, precum şi dezvoltarea sa europeană de apărare antirachetă (Deveselu!) sînt văzute ca ameninţări de doctrina militară rusă începînd cu 2014.

A doua observaţie: sîntem la sfîrşitul unui ciclu istoric, ciclul extinderii euro-atlantice înspre Est, şi e foarte limpede că această fereastră de oportunitate este folosită de Rusia pentru a sta bine la masa negocierilor globale şi strategice, acolo unde Rusia nu negociază niciodată un singur dosar! La sfîrşitul acestei perioade, e clar că lumea va arăta altfel. Vor exista alţi actori globali, alte centre de putere, pentru că despre asta este vorba şi nu despre oameni, vieţi şi destine, din analizele provincial-sentimentale! Cercetătorii think-thank-urilor vorbesc despre o confruntare SUA-China. Ea a şi început deja, dacă urmăriţi relaţia „nepotrivită” între yuan şi dolar, sau între capitalul chinez şi bonurile americane de trezorerie, importuri şi exporturi. Numai că gînditorii americani exclud Rusia din ierarhia puterilor globale, incluzînd-o în cea a puterilor regionale. Rusia vrea să demonstreze că nu este aşa!

A treia observaţie: războiul nu îl doreşte nimeni, de fapt: ruşii, pentru că şi-ar pierde orice dram de credibilitate, nu doar externă, ci şi internă – populaţia nu va mai susţine asemenea aventuri! La rîndul său, Ukraina nu, pentru că Ukraina îşi riscă statalitatea în baza unor promisiuni din partea unui NATO care este decis să se poziţioneze ferm pe falia de răscruce. Pentru Kremlin însă, protecţia Moscovei în Cîmpia de Vest este vitală. Toate invaziile militare, de la Napoleon încoace, au avut loc prin Belarus-Ukraina! Dacă Ukraina rămîne în ceaţa portocalie a NATO, distanţa peste „prăpastie” între Ukraina şi Kazahstan s-ar reduce la ceva mai mult de 600 de km! Reintrarea Ukrainei în matca sa firească reprezintă o victorie strategică şi necesară a Rusiei. În 2017 scriam: Pentru Rusia, Ukraina este extrem de importantă. Ea oferă două lucruri: poziţie strategică şi produse naturale şi agricole în această regiune de frontieră euro-asiatică! Ukraina este vitală pentru apărarea Rusiei. Moscova se află la numai 480 de kilometri de frontiera ruso-ukraineană, o cîmpie uriaşă uşor de traversat şi, astfel, greu de apărat. Mai mult, Ukraina găzduieşte două porturi critice, Odessa şi Sevastopol, care sînt mai importante pentru Rusia chiar şi decît Novorossiysk. Pierderea accesului militar şi comercial la aceste porturi ar submina complet influenţa Rusiei în Marea Neagră şi i-ar tăia accesul la Marea Mediterană! Mai mult: „Kievul”, a spus Vladimir Putin în discursul său din Crimeea din 2014, „e Mama Rusiei. Crimeea”, a mai zis el, „este pentru Rusia precum Muntele Templului pentru Ierusalim.” Ceste propoziţii spun totul despre forţa epică ce manipulează forţele de o parte şi de alta a frontierei.

Novaya Gazeta atrăgea recent atenţia că la nivelul elitei ruse există un consens că Ukraina ar trebui ruptă. Rusia ar trebui să ia partea de est (unde se află resursele de cărbune) şi sud (Crimeea fiind premiul cel mare), iar Occidentul să ia vestul Ukrainei, cu naţionaliştii şi greco-catolicii. Criza din sud-estul Ukrainei a fost provocată de Occident şi este folosită în scopul reanimării blocului militar nord-atlantic, a acuzat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul unei reuniuni pentru elaborarea proiectului de stat pentru înarmare pînă în anul 2025, informează Interfax.

Vladimir cel Mare, cunoscut chiar ca Sfântul Vladimir, în urmă cu mai mult de un mileniu, în anul 988, a întemeiat regatul slav creștin precursor al Rusiei şi al Ukrainei. Tot el a unit Kievul cu Novgorodul.

Or, Rusia aceea se numea kieveană dintr-o rațiune precisă: capitala era la Kiev, în Ukraina de azi! Mai mult, la sfârșitul sec.X, puternicul cnezat al Rusiei Kievene și-a avut capitala (pentru 3 ani!) într-o cetate ale cărei ruine se găsesc astăzi pe raza comunei Nufăru, județul Tulcea!

Analiştii şi cercetătorii americani, democraţi şi republicani, prevăd o prelungire a actualei crize pînă în 2020. Unii dintre ei spun că vor fi altele, şi altele, şi altele, mereu în cascadă, într-o succesiune a determinismului, fiecare provocînd-o pe următoarea. La sfîrşitul acestei perioade, e clar că lumea va arăta altfel. Vor exista alţi actori globali, alte centre de putere, pentru că despre asta este vorba, şi nu despre oameni, vieţi şi destine, din analizele provincial-sentimentale!

Unde sîntem noi, ca ţară, cu fricile noastre neexplicate şi cu politica externă ciudat de provincială pe care o practicăm? De fapt, o practicăm? Pentru că am impresia că sîntem doar cei care dau din cap aprobator în cazul diferitelor poziţionări. România este, în continuare, un punct de contact între două sisteme care se confruntă în momentul de faţă, Est şi Vest. Şi aşa sîntem dintotdeauna! Că doar de aia a fost Al. Ioan Cuza domn unificator şi reformist! Pentru Vestul euro-atlantic şi pentru Rusia reprezentăm un spaţiu de revărsare, zonă-tampon, pentru că sîntem zonă de frontieră. În sensul în care aceste state, în perspectiva unei analize a intereselor lor, se uită către ce ar putea să le provoace riscuri existenţiale. Şi îşi definesc riscurile în funcţie de ceea ce au la frontieră, deci de zonele-tampon pe care trebuie să le aibă pentru a-şi proteja interesele, un spaţiu de dilatare alternantă de la vest la est şi de la est la vest, fără ca cele două entităţi aflate în dispută să se întîlnească efectiv.

Sîntem într-o zonă a întîlnirilor, culturilor şi a civilizaţiilor, ceea ce presupune un anumit comportament în care încercăm să echilibrăm interesele marilor puteri. În Republica Moldova am auzit des expresia “o ţară mică trebuie să facă o politică externă mare”. O ţară ca România ar fi trebuit să aibă o politică externă mare, însă, din păcate, acest exerciţiu s-a dovedit o pălărie prea mare pentru decidenţii politici de la Bucureşti, subdimensionaţi intelectual în ultima vreme, de la nivel de preşedinte la cel de membru în comisiile parlamentare NATO, sinecuri de paradă pentru mulţi troglodiţi preocupaţi doar de propria îmbogăţire şi şmenuri provinciale. O ţară considerată demult ca fiind teroristă în raport cu proprii cetăţeni. Nu ştiu dacă DECIENTUL POLITIC SPECTATOR are informaţia, sau o ignoră, referitor la cît de mult poate să întindă coarda cu poporul român. La ruşi, e mai simplu: dacă spun celebra formulă paşol tî nahui, poţi să ştii că ai atins nivelul maxim de nesimţire, tupeu jegos şi alte din astea. La noi, la români, e mai complicat, atîta timp cît ne-o pasăm mai mereu şi cu o voioşie de nedescris, „prin gură” unii altora, fără nici un efect! Personal, sînt convins că SRI deţine informaţii şi le-a comunicat „DECIDENTULUI POLITIC” care stă pitit ca porcu-n cucuruz în faţa oricăror proteste din pieţele României, considerate fasciste de Rareş Bogdan şi Murarii de serviciu credincios (sic!). De altfel, nivelul de încredere al oamenilor în guverne a înregistrat o scădere drastică în întreaga lume, am mai scris despre asta, ştire ce-i face pe politicienii puterii să se consoleze cu ideea că… vremea p… trece!

Ultima observaţie: nu trebuie să ne îngrijoreze perspectiva unui război, pentru că Rusia înţelege care sînt consecinţele unui astfel de război! Dar sîntem într-un punct de inflexiune la nivel global, şi trebuie să vedem că nu doar în Europa se fac astfel de presiuni, nu doar în Europa de Est există influenţe care se ciocnesc, ele există şi în Asia Centrală, şi în Asia de Est, Asia de Sud-Est, în toată zona Pacificului. Prin toate aceste presiuni pe care noi le resimţim aici în zona noastră de frontieră, vedem cumva o renegociere a poziţiilor globale, mai mult decît poziţiile Rusiei versus UE şi Rusiei versus SUA, ci o recalculare globală a tuturor puterilor.

UN SFERT DINTRE ROMÂNI NU-ŞI POT ACHITA CHELTUIELILE, DEŞI MUNCESC LEGAL

BMTF, 9 dec – Un sfert dintre gospodăriile din România au întîmpinat, în 2020, dificultăţi în ceea ce priveşte plata la timp a unor cheltuieli, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, transmite Agerpres.

Accederea în UE a dus, în primii ani, la mărirea considerabilă a ponderii gospodăriilor din România cu dificultăţi în a efectua la timp plăţile lunare. Cea mai mare pondere a gospodăriilor care nu făceau faţă cheltuielilor lunare a fost atinsă în 2014 (37,6%). Ulterior, această pondere a revenit la nivelul anterior aderării. Totuşi, fenomenul este prezent într-o proporţie îngrijorătoare: anul trecut, în 2020, un sfert dintre gospodării declarau că au întîmpinat dificultăţi de acest tip, conform datelor INS, arată infograficul actualizat despre situaţia gospodăriilor care nu au putut efectua la timp unele cheltuieli.

Potrivit sursei citate, raportul dintre preţurile din România şi cele din Uniunea Europeană este relativ constant.

Deşi preţurile sînt mai mici decît cele din UE, pentru un sfert dintre gospodării veniturile nu pot susţine standardul de viaţă şi consumurile lunare, se arată în infografic.

Dacă 100 este nivelul mediei europene din acel an în ceea ce priveşte nivelul preţurilor bunurilor de consum incluzînd taxe indirecte, anul trecut în România acest nivel era de 54,8, similar cu anul 2013, în timp ce în 2019 a fost de 55,2 iar în 2018 – 55,7 – cel mai mare nivel din 2009 şi pînă în prezent.

Sursa datelor folosite în infografic este baza de date Eurostat şi baza de date a Institutului Naţional de Statistică, precizează Fundaţia Friedrich-Ebert-Stiftung România.

1 DECEMBRIE PE DUCĂ

1 DECEMBRIE PE DUCĂ

Depunem coroane de flori de 1 Decembrie. Ziua este o ANIVERSARE, nu COMEMORARE! Fiecare garnizoană procedează altfel, după cum ştie fiecare să citească Regulamentul de organizare al Ceremoniilor militare, REGULAMENT (A) 10/06/2013. Indiferent cum, de pe margine se vede groaznic! În ultimii ani, cîntăm Prohodul României, dar acum, am văzut că o îngropăm temeinic. Nu urări de viitor luminos şi prosperitate. Doar, Fie-i ţărîna uşoară!

CRIZE SIMULTANE

Haosul generalizat a pus stăpînire pe România! Clasa politică şi instituţiile statului s-au prăbuşit concomitent, într-o explozie abjectă. Ca jurnalist, am spus-o de mai multe ori: România se află în al 33-lea an de război! Observînd ceea ce se întâmplă în viaţa politică, economică şi socială din ţară! Iniţial, am crezut că este vorba de clasicul război româno-român, dar există semne că sîntem şi ţinta agresiunii unor entităţi externe, de stat sau private, primul fiind doar stimulat de acesta din urmă!

Milton Friedman, marele guru al mişcării „unfettered capitalism”, creditat cu scrierea caietului de sarcini pentru economia contemporană, hipermobilă şi globală, îl cita des pe Machiavelli, potrivit căruia toate rănile trebuie provocate simultan, dacă vrei ca schimbarea aşteptată să se producă. Numai o criză – reală sau percepută ca atare – poate produce schimbări reale. Dezastrele naturale, catastrofele sanitare sau turbulenţele politice permit guvernelor şi multinaţionalelor să profite de şocul în care se află populaţia şi să implementeze politici avantajoase pentru marile corporaţii.

Esenţială, în toată această mişcare oportunistă este viteza de reacţie, pentru a impune o schimbare rapidă şi ireversibilă înainte ca societatea aflată sub imperiul acestei crize să revină la „tirania statu-quo-ului”. Potrivit teoreticienilor neoconservatori, adepţi ai lui Papa Milty, o administraţie are la dispoziţie între şase şi nouă luni în care să poată realiza schimbări majore; în cazul în care va pierde oportunitatea de a acţiona decisiv în această perioadă, ea nu va mai avea o a doua şansă în acest sens.

Şocul şi Evlavia sunt acţiuni care creează teamă, pericole şi distrugere pe o scară inimaginabilă pentru oamenii obişnuiţi, de aceea, exploatarea acestora poate trasa liniile de frontieră geopolitică sau corporatistă pură.

Spuneam, în emisiunea prietenului Daniel Botgros, referindu-mă la România de astăzi, că asupra noastră s-a abătut, simultan, o sumă de crize machiavellice, atît Ţara, cît şi Naţiunea aflîndu-se la o răscruce fără sens giratoriu. Avem de ales între drumul care duce la dispariţia noastră din istorie, sau poteca abruptă a reclădirii naţionale.

În România momentului actual se poate vorbi de o criză care este mai mult decît politică, în care locatarul de la Cotroceni a tăiat juliene întraga clasă politică aflată în parlament. Criza politică românească este, de fapt, mult mai profundă şi ea se manifestă prin lipsa unei alternative reale la actuala aşa-zis elită conducătoare. Bazinul de selecţie este gol! Atît ideologic, cît, mai ales, uman!

Criza medicală, generată de epidemia de COVID-19, scăpată în pruni în ţara noastră, este strîns legată de criza politică, dar şi de criza de încredere şi chiar de una de… coeziune naţională. Un mix 3 în unu, fatal! Un sistem medical extrem de politizat, reforme aplicate în avantajul corporaţiilor, tratamente la limita de jos a umanului, manipularea şi dezinformarea conspiraţionistă grosiere practicate în ultimii doi ani, toate acestea au tarat încrederea în efortul medical. Cred că este momentul ca politicul să facă un pas în spate, o perioadă de timp, şi să lase specialiştii să încerce să rezolve criza sanitară!

Criza energetică în care ne-a aruncat lipsa unei politici externe coerente şi Olimpiada vînzării de ţară este acută şi, din păcate, pentru noi, fără leac. TOATE reţelele energetice construite în ultimii ani OCOLESC România!!! Sîntem pămîntul nimănui, terenul de joacă al tuturor! Ea este mai puternică decît criza economică şi criza alimentară, cele două conturîndu-se cu tuşele groase ale scumpirilor excesive ale materialelor de construcţii şi decalajele scandaloase între exportul de materie primă agricolă şi importul de produse finite alimentare.

Despre criza constituţională, nu vreau să scriu. Constituţia este călcată în picioare de ani de zile. Ni se pare deja firesc. Nu ne afectează! Evident, nu sîntem polonezi! Dar despre faptul că România este captivă a unor jocuri geopolitice la scară regională și globală care o lasă cu tot mai puțini aliați de încredere și cu tot mai mulți adversari, în condițiile în care pierderile de suveranitate sînt enorme și lipsite de compensație, voi scrie cîteva rînduri. Sigur, am amintit deja, absenţa unei politici externe naţionale, aflată în apanajul trădătorului de la Cotroceni, reprezintă una dintre cauzele precarităţii situaţiei de astăzi în care am devenit pămîntul nimănui şi terenul de joacă al tuturor! Cei puţini, care vor dori să privească înapoi, în istorie, vor vedea că Franţa a sprijinit crearea României mari. Încă de pe vremea lui Cuza (Unirea Principatelor) ca o contrapondere la ascensiunea Imperiului Ţarist. Istoria se repetă, în buclă, şi Franţa se întoarce la Gurile Dunării pentru că cine stăpîneşte Gurile Dunării stăpîneşte Europa şi pune presiune pe Crimeea cam ca înainte de 1853.

Aşa putem traduce că România este coaptă pentru o guvernare progresisto-globalistă-macroniană sau, cel puțin, adusă în cvasi imposibilitatea de a se opune la instalarea unei asemenea guvernări. Poate fi o explicaţie pentru sceneta jucată de Dasian-Julien. Sigur, este de presupus că Rusia nu are motive să fie încîntată de implantarea soroșismului- macronian în vecinătatea sa apropiată.

Cu o situaţie economică precară, o economie fragilă, afectată de schimbările pe plan mondial şi un stat perceput ca avînd o atitudine ostilă, chiar duşmănoasă faţă de cetăţean, România şi societatea românească sînt, astăzi, mai vulnerabile ca oricînd. Pe acest fundal, în ultimele săptămîni, dar şi în ultimii ani, bombardamentul asupra României cu informaţie agresoare s-a intensificat. Terorismul politic a atins cote demne de 11 septembrie! De asemenea, terorismul cultural a luat, în ţara noastră, o amloare fără precedent. Potrivit Donei Tudor, agresarea mediatică, prin presă, radio şi televiziune, este concepută astfel încît să se declanşeze concomitent din interior şi din exterior şi să lase impresia că procesele dezorganizante se produc „natural”, de la sine şi nu sînt induse de centre de decizie agresoare . Astfel de acţiuni duc la ruperea capacităţii de protecţie naţională şi pot cuprinde: injectarea îndoielii cu privire la valorile culturii naţionale, negarea valorilor culturale autohtone, proliferarea kitch-ului, culturii de împrumut şi a subproducţiilor culturale, impunerea unui complex naţional de inferioritate culturală, crearea unei confuzii naţionale în ierarhia valorică, denigrarea personalităţilor şi valorilor culturale naţionale, promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale fundamentale, spolierea patrimoniului naţional, crearea unui sentiment de culpabilitate naţională, alimentarea şi declanşarea unor tensiuni interetnice, inducerea unui sentiment de inutilitate, ridiculizarea valorilor naţionale, a imnului naţional, a patriotismului şi naţionalismului, exacerbarea valorilor locale şi regionale în detrimentul conştiinţei naţionale.

Dar, astea sînt deja aberaţii regionale. Omul de rînd caută, în piaţă, un tocilar. Să ascută coasele şi topoarele!

EŞECUL SISTEMELOR POLITICE ŞI ROMÂNIA VULNERABILĂ

Vrem sau nu vrem, conştientizăm, sau nu, viitorul imediat, şi pe termen lung, va fi modelat de actuala pandemie. În definirea proiectelor viitoare, analiştii şi publicul larg trebuie să țină seama de patru forțe majore care transformă peisajul global: globalizarea și apariția unui nou tip de regionalizare, accelerarea concurenței globale în domeniul tehnologiei, demografiile îmbătrânite și cursa împotriva schimbărilor climatice. Pandemia COVID-19 nu modifică fundamental arhitectura gestionării eficiente a riscurilor geopolitice, dar va accelera traiectoria fiecăreia dintre aceste tendințe, se arată în raportul EY Perspective geostrategice în 2020.

Pandemia accentuează consecințele sociale, economice și politice ale îmbătrînirii populației. Profilul demografic al unei țări va modela poverile operaționale și în materie de costuri impuse de pandemie: societățile mai îmbătrînite se vor confrunta cu consecințe mai grave din punct de vedere economic și al pierderilor de vieți omenești provocate de această boală cu o revenire mai lentă a economiei. Națiunile cu o populație preponderent tînără, care se confruntă cu rate mari ale șomajului și cu fenomene de dislocare economică din cauza pandemiei, prezintă riscuri mai mari de tulburări sociale.

Virusul se răspîndește la nivel global, iar combaterea acestuia ar necesita eforturi globale la mai multe niveluri. Dar statele reacționează cu viziunea tunelului național. Aici ideologia naționalistă triumfă uneori chiar și asupra rațiunii limitate a politicii economice sau de sănătate. Vezi cazul României! Nici măcar în autoproclamata „putere europeană”, nu există nici un sentiment de coeziune. „Statele membre sînt cuprinse de naționalismul de criză”, așa cum spune jurnalistul austriac Raimund Löw.

Europa este un continent îmbătrînit care este supus unor presiuni uriaşe migraţioniste, economice, dar şi identitare de natură politico-istorică. În Uniunea Europeană, presiunile în direcția fragmentării au fost evidențiate de un răspuns la pandemie care, cel puțin pînă în acest moment, a fost greoi și lipsit de coordonare.

În această cheie trebuie citită întîlnirea între Premierul Ungariei, Viktor Orban cu Milorad Dodik, liderul sîrbilor bosniaci, care a anunţat recent un plan secesionist pentru entitatea sîrbă care, de la încheierea războiului din fosta Yugoslavie, formează, împreună cu comunitatea musulmană şi croată, Bosnia şi Herţegovina.

Milorad Dodik, care şi-a anunţat uneori intenţia de a-i scoate pe sîrbi din statul comun, a lansat recent o nouă ofensivă secesionistă, ameninţînd să retragă Republika Srpska din instituţiile centrale, precum armata şi sistemul judiciar.

Nimic nou sub soare! Doar adepţii globalismului se miră! Susţinerea separatismului de către unele state europene şi situaţia din Kosovo au declanşat amplificarea tendinţelor separatiste, care au avut ca rezultat criza din regiunea spaniolă Catalonia. Practic, Europa a salutat divizarea mai multor state de pe continent, fără a-şi ascunde bucuria în legatură cu asta. Iar acum, iată, avem Catalonia şi Kurdistan, dar și Veneto și Lombardia, iar autonomiile etnice maghiare bat la ușă! Disoluţia lentă și atomizarea de interese din sînul Uniunii Europene, populismul cras al liderilor din jur, chiar scăderea factorului de inteligență la leadership-ul european, statul slab în care domnesc grupări de interese care-i mimează neoficial serviciile, greoi, incomplet, sărac şi birocratizat, o corupţie mare, care o păzeşte pe cea mică, favorizează această mișcare pe care mulți se feresc să o numească… genetică!

Atît la nivel istoric, cît şi juridico-filozofic, sistemul internaţional din ultimii 25 – 30 de ani a fost marcat de tensiunea profundă între tendinţele naționale conservatoare şi cele revoluţionare anti-sistem împotriva lipsei de scrupule a unui stat hegemonic care abuzează de conceptul de suveranitate în manufacturile asociate cu corupția. În mod clar, orice tendinţă separatistă sau de autonomie pun în discuție consecințele semnării Păcii de la Westphalia (24 octombrie 1648), un troc prin care învingătorii şi învinşii îşi împărţeau diferitele provincii. Suveranitatea de tip westphalic, care se prezintă ca o suveranitate absolută, inflexibilă, a devenit, în noile condiţii, o piedică care impietează asupra capacităţii de a construi modele de guvernare adecvate.

Într-o asemenea situație, chiar cerrerile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri și instituții subordonate.

Presiunile migraționiste și terorismul european, mărunt dar în creștere, contribuie la acest fenomen.

Majoritatea actelor de violență din ultimii ani sînt puse pe seama refugiaților și a migranților economici.

Un nou studiu care a analizat demonstraţiile de stradă din 2006 pînă în 2020, a constatat că numărul mişcărilor de protest din întreaga lume a crescut de peste trei ori în mai puţin de 15 ani, informează Washington Post. Intitulat „World Protests: A Study of Key Protest Issues in the 21st Century”, studiul e realizat de o echipă de cercetători de pe lîngă Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) din Germania şi de Initiative for Policy Dialogue, o organizatie non-profit afiliată la Columbia University. Analizînd îndeaproape peste 900 de acţiuni de protest din 101 ţări si teritorii, autorii au ajuns la concluzia că trăim o perioadă istorică asemănătoare cu atmosfera din anii 1848, 1917 sau 1968, „cînd un număr mare de oameni s-au revoltat împotriva modului în care erau lucrurile, cerînd schimbări”. Dar care este cauza? Autorii vorbesc despre „esecul democratiei”. Ei au constatat ca majoritatea evenimentelor de protest pe care le-au studiat – 54% – au fost provocate de eșecul sistemelor politice.

În ultimii ani, Europa s-a confruntat cu cele mai ample mișcări de masă de oameni de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Peste un milion de refugiați și de migranți au sosit în Uniunea Europeană, majoritatea fugind de războiul și teroarea din Syria și din alte țări aflate în dificultate. În spatele politicii Germaniei de primire a refugiaţilor syrieni stă un compromis care nu poate fi ignorat. Preţul pentru azilul syrienilor este plătit de imigranţii din Balcani, care au fost deportaţi pe capete, scrie Wall Street Journal. Criza migraţiei din Europa este într-un punct critic, în care pilonii politicii în vigoare se află sub stres constant. Şi acum, pandemia care a blocat economia globală dar şi orice iniţiativă legată de migranţi şi piaţa muncii în Europa. În spatele economiilor sînt modificări profunde – structurale, sociale, demografice – care pot duce la apariţia unei noi revoluţii!

Au explodat preţurile la energie şi alimente, dar de ce nu pot să crească şi salariile, pe medie, de la sine? Din cauza dezechilibrelor şi dezmăţului globalist de pînă în urmă cu doi ani! Potrivit Ziarului Financiar, economiile şi companiile au devenit prea productive, iar acest lucru, coroborat cu lipsa inflaţiei, a schimbat toate regulile!

1. Globalizarea, începută în anii ’80, a frînt clasa de mijloc, care este cea mai afectată în ţările occidentale. Multe joburi ale clasei de mijloc au plecat în ţările low cost, mai ales odată cu căderea comunismului, deschiderea pieţei est-europene şi creşterea Chinei.

2. Emigraţia în ţările vestice – acest lucru a dat posibilitatea companiilor să angajeze oameni pe salarii mai mici, ceea ce a pus presiune pe piaţa forţei de muncă şi pe sindicate.

3. Intrarea pe piaţa de muncă a femeilor – ultimele trei decenii au adus pe piaţa forţei de muncă din ce în ce mai multe femei care preiau şi poziţiile bărbaţilor, dar la salarii mai mici. În aceste condiţii, salariile nu cresc.

4. Echipamentele şi acum roboţii înlocuiesc forţa de muncă pe un cost mai redus – în ultimele decenii tot mai multe companii încearcă să înlocuiască oamenii cu echipamente sau roboţi pentru a deveni mai productive şi a face faţă concurenţei. Un echipament sau un robot nu oboseşte, nu cere majorări salariale, nu cere bonusuri, nu pleacă cînd vrea el, nu plăteşte taxe şi contribuţii la stat. Echipamentele au înlocuit joburile de mijloc. Iar acum, roboţii înlocuiesc procesele repetitive din companii, atacînd de data asta joburile low-cost.

5. Companiile mari au devenit din ce în ce mai mari, ceea ce a dus la scoaterea competitorilor de pe piaţă, darea oamenilor afară şi scăderea presiunii pe creşterea salariilor – în economiile occidentale cuvîntul de ordine este consolidarea, fuziunile şi achiziţiile, întărirea poziţiilor pe piaţă, cumpărarea concurenţilor şi închiderea lor, creşterea preţului produselor fără creşterea salariilor din companii.

6. Supracapacitatea de producţie – ultimii 30 de ani a adus o supracapacitate de producţie în toată lumea, ceea ce face ca firmele să aibă ca obiectiv într-un mod continuu reducerea costului prin toate mijloacele: înlocuirea oamenilor cu echipamente, cumpărarea concurenţei, trimiterea joburilor de mijloc în alte ţări pentru a reduce costul salarial.

7. Lipsa investiţiilor – în economiile puternice nu se mai fac investiţii de către companiile private decît dacă sînt noi tehnologii care înlocuiesc anumite modele de business, reduc numărul de salariaţi şi reduc costul salarial. Din acest motiv nu există cerere pentru noi locuri de muncă şi în consecinţă nu există presiune pe piaţa forţei de muncă în sensul creşterii salariilor.

8. Apariţia share economie şi a modelelor de business disruptive – de mai bine de două decenii, establishmentul economic mondial este dat peste cap de apariţia altor modele de business şi mai ales de apariţia de nicăieri, din alte zone, de tehnologie, a unor companii care lovesc în plin modelele tradiţionale. Google şi Facebook au distrus industria media, Uberul schimbă regulile în transportul persoanelor, Amazon a rupt din piaţa retailerilor tradiţionali, Tesla a ajuns să se bată cu marii producători auto, Apple a schimbat regulile în comunicare, digitalizare etc., low-costurile aeriene au răvăşit piaţa de transport tradiţională, ducînd la scăderea tarifelor, ceea ce a produs schimbări fundamentale în mobilitatea oamenilor, aducînd reduceri de costuri salariale în alte industrii pentru că pot să aducă oameni mai ieftin din alte ţări într-un timp foarte scurt.

9. Pentru că nu există inflaţie iar marile ţări occidentale sînt pline de datorii, nu mai au bani de investit în infrastructură – acest lucru nu creează locuri de muncă, nu creează cerere, nu creează presiune pe salarii.

10. Marile economii ale lumii, marile bănci, marii administratori de bani, marile companii de asigurări au prea mulţi bani, administrează prea mulţi bani. Pentru că sînt prea mulţi bani în lume care au fost economisiţi în ultimele şapte decenii prin diferite forme – democratizarea bursei, fonduri de investiţii, fonduri de pensii – şi nu există unde să fie investiţi în economii pentru că există supracapacitate, aceste mii de miliarde stau efectiv degeaba în conturi, cu 0% dobîndă. Pentru că aceşti bani nu sînt investiţi decît în titluri de stat, în blue-chipsuri, în real-estate, în terenuri, ei nu creează noi locuri de muncă, nu creează cerere, nu aduc majorări salariale ci, dimpotrivă, pun presiune pe companii să reducă costurile, să dea oameni afară, să investească mai puţin pentru a le aduce randamente mai mari.

Dacă establishmentul nu este atent, din rîndul tinerilor de astăzi care ştiu cel puţin două limbi străine, care se mişcă într-o parte şi-n alta, care vor şi speră la bani mai mulţi pentru a experimenta mai mult în domeniul vieţii personale, se va naşte noul Lenin, spune Cristian Hostiuc, Director Editorial ZF.

În urmă cu 100 de ani, imperiile s-au mărunțit în state naționale, dornice să-și afirme identitatea sufocată de abuzurile, birocrația și incompetența imperială. După un veac, aceleași tare trezesc în populațiile naționale abuzate dorința regăsirii identității regionale pentru o auto-guvernare onestă și echitabilă! Există o amprentă genetică socială primordială și nucleară: tribul și familia, pentru cea din urmă luptînd cu înverșunare motivată o parte a societății civile tradiționale, în frunte cu Biserica Națională. În România! Observația nu e nouă, juristul elveţian Gustav Moynier a propus în 1872 crearea unui tribunal internaţional care să judece dreptul ginţilor!

Într-o asemenea situație, chiar cererile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri și instituții subordonate.

În întreaga Europă partidele antisistem au cîştigat teren din cauza nemulţurilor populare faţă de politicile economice implementate de guverne, a nivelului ridicat al inegalităţii sociale şi ca reacţie la criza sanitară. Europa este în schimbare, iar România este vulnerabilă!

SAHELUL DE LA BARKANE LA WAGNER

România va trimite în luna octombrie 45 de militari în misiunea Takuba, care acționează în regiunea Sahel din Africa și al cărei scop este combaterea grupărilor teroriste prezente în zona Liptako, aflată la confluența statelor Mali, Niger și Burkina Faso.

Forțele Speciale ale Armatei Române vor pleca în Sahel, pentru operațiuni împotriva grupărilor teroriste ISIS și Al-Qaida.

Franţa a lansat operațiunea Barkhane încă din anul 2014. Proiectul a luat ființă pentru a lupta împotriva grupurilor islamiste din țările din Sahel: Mali, Mauritania, Burkina Faso, Niger şi Ciad. În luna martie a acestui an, Franța și alte 12 țări au creat Gruparea de Forțe Takuba. Mai exact, la operațiile în zonă participă la ora actuală zeci de militari de elită din Franța, Italia, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Regatul Unit şi Grecia. Începînd cu luna octombrie, militarii români vor face și ei parte din echipă.

Conform unor surse militare citate de Adevărul.ro, operatorii FOS români vor face parte din forța de răspuns rapid. Aceștia se vor deplasa la intervenții cu ajutorul unor elicoptere Sikorsky UH-60 Black Hawk, aduse în zonă de țările partenere.

În aceste momente, numărul militarilor din unitatea multinațională nu este prezentat, însă ar fi vorba despre aproximativ 500 de operatori ai Forțelor Speciale. Acestora li se adaugă și echipajele de zbor și personalul auxiliar.

Zona de acțiune a militarilor este una extrem de periculoasă, deoarece acționează grupări teroriste care au provocat atacuri istorice. Este vorba de aripa din Sahara a ISIS (ISIS-GS) și filiala sahariană a Al-Qaida (JNIM),, cele două fiind chiar și colaboratoare.

Mai activează și grupări periculoase precum al-Murabitoun, Ansar al-Dine, Boko Haram sau Frontul Eliberării Macinei.   Aceste grupări efectuează atacuri foarte dese, iar luarea de ostatici este la ordinea zilei, deoarece pentru aceștia se cere și o răscumpărare.

Informația momentului vine din Rusia care, prin vocea ministrului de externe, Serghei Lavrov, confirm faptul că Guvernul din Mali a angajat contractorii Wagner pentru operațiuni militare în favoarea statului Malian.

Informaţii despre o posibilă desfăşurare în Mali a unor mercenari din grupul rus Wagner au provocat recent o mare îngrijorare în capitalele Europei Occidentale, din cauza prezenţei trupelor UE de menţinere a păcii în această ţară africană. Îngrijorare nu lipsită de doza de ipocrizie care nu s-ar fi manifestat în cazul companiilor militare private occidentale.

În urmă cu o săptămână, guvernul militar din Mali, care a ajuns la putere după o lovitură de stat, a negat că ar avea în vedere angajarea de mercenari Wagner pentru a-şi asigura securitatea într-un context intern volatil.

Prezent, printre altele, în Libia şi în Republica Centrafricană, unde este acuzat de abuzuri încă din primăvară, grupul Wagner este suspectat, în special de către Franţa, că acţionează în numele Kremlinului acolo unde Rusia nu doreşte să apară oficial.

Contractorii militari privați sînt companii private care oferă aceleași servicii ca un militar privat, dar în loc să fie angajați de un guvern sau de un stat, lucrează pentru organizații private. Organizația privată îi angajează pentru a-și proteja angajații și activele, oferind în același timp securitate în zonele cu risc ridicat. Ele pot fi angajate de oricine, de la o persoană private la o corporație, organizație neguvernamentală (ONG) sau companie multinațională.

Mercenarii au existat încă din cele mai vechi timpuri, cînd oamenii au angajat armate ad-hoc pentru a lupta în războaie în numele lor, fără a se implica ei înșiși. În ultimii ani, de la declanșarea, în 2003, a războiului din Iraq,  a existat o cerere tot mai mare pentru aceștia din cauza terorismului crescut și a conflictelor din regiunile instabile ale lumii, cum ar fi Syria și Iraqul, unde guvernele nu își mai pot permite armate de mari dimensiuni.

Ce este un antreprenor militar privat?

Un antreprenor militar privat este o companie privată care furnizează servicii în numele forțelor publice, cum ar fi securitatea și sprijinul pentru luptă.

Care sînt îndatoririle lor?

CMP fac aceeași muncă ca militarii din armatele naționale, dar includ și alte atribuții, cum ar fi protejarea conductelor de petrol în zonele de război, paza ambasadelor sau instruirea trupelor locale. În unele cazuri, aceștia au fost acuzați că au făcut mai mult rău decît bine, deoarece nu au reguli de angajare, ceea ce înseamnă că a existat o creștere a victimelor civile din urma angajării în luptă a companiilor private.

Acest lucru este împotriva legii internaționale a drepturilor omului, care interzice ca civili să fie vizați, cu excepția cazului în care civilul este membru al unei organizații paramilitare care luptă pentru propria țară, mai degrabă decît să urmeze ordinele unei corporații sau a unui oficial guvernamental – acest lucru se aplică de obicei mercenarilor angajați direct de guverne – nu militarilor privați contractori.

Companiile private beneficiază de apreciere și loialitate, deoarece sînt responsabile de bonusuri mari dacă angajații lor își îndeplinesc cu succes o misiune, ceea ce înseamnă că au fost dispuși să lupte cu riscul de a muri pentru a obține aceste beneficii lucrative. Acest lucru a creat un sistem de stimulare care încurajează soldații privați să fie mai eficienți decît mercenarii tradiționali care, de obicei, se uită numai la ei înșiși – nu neapărat interesele superioare ale guvernului sau corporației din țara lor care ar putea să îi finanțeze.

Antreprenorii militari privați oferă mai multe avantaje:

Ele pot ajuta țările să mențină armate mai mici la costuri mai mici, deoarece nu este nevoie să instruiască noi recruți cu privire la modul în care funcționează diferite arme, deoarece companiile private furnizează deja gardieni / soldați de elită foarte pregătiți, astfel încît banii economisiți la antrenament reduc costurile totale.

De asemenea, pot ajuta companiile să reducă costurile prin faptul că nu trebuie să angajeze armate private și, în schimb, doar să plătească un contractor militar privat pentru serviciile lor, ceea ce ajută companiile să evite costul suplimentar al instruirii noilor angajați cu privire la politicile / standardele companiei.

ROMÂNIA: ȘOC ȘI GROAZĂ

Potrivit băieților foarte deștepți, valoare de piață a României este de 1.741.500.000.000 de euro. De fix 10 ori PIB-ul anual al României! România se află pe locul 45 în topul celor mai valoroase 100 branduri de țară din lume, cu o valoare estimată de o companie americană de consultanță la 222 de miliarde de dolari. Suntem depășiți de state precum Iran, Columbia, Vietnam sau Bangladesh, dar ne aflăm peste Ungaria, Slovacia, Grecia ori Bulgaria. Cu toate acestea, orbecăim ca năpîrca la soare de 30 de ani.

Există date oficiale care, adunate, oferă sume absolut colosale de bani. Cu o singură și importantă observație: tot ce se află valoros pe teritoriul României nu mai este, în realitate, al nostrum! Bătălia pentru resurse strategice, cum ar fi metalele rare, devine din ce în ce mai acerbă la nivel mondial,  dar ea nu-i interesează prea mult pe guvernanții țării, asta și pentru că, probabil, sau nu înțeleg dimensiunea războiului pentru resurse sau sînt sufficient de ticăloși să ardă în Iad. Așa se face că valorificarea averii subterane a statului este sabotată de interese politice la fel de subterane.

România stă pe resurse naturale evaluate la peste 750 de miliarde de euro. Datele referitoare la cantitățile reale de resurse sînt considerate secrete de stat. Nu și pentru băieții deștepți! Newsweek România a strîns, însă, informațiile făcute publice de autorități pentru a realiza o imagine de ansamblu asupra resurselor naturale ale țării. Din care noi ne alegem cu praful. Uneori, ca în cazul exploatării miniere de la Moldova Nouă, la propriu!

În aprilie, banca centrală a Ungariei a anunţat că şi-a triplat rezervele de aur la 94,5 tone, cel mai ridicat nivel din ultimele decenii, pentru a ajuta la stabilizarea economiei în cotextul pandemiei, creşterii riscurilor inflaţioniste şi umflării datoriei publice. Ungaria a ajuns astfel să aibă cele mai mari rezerve de aur per capita din Europa Centrală şi Est. Înainte de anunţul Ungariei, în martie, guvernatorul băncii centrale poloneze Adam Glapinski a declarat că instituţia pe care o conduce va cumpăra cel puţin 100 de tone de aur în următorii ani pentru a demonstra forţa economică a ţării, după cum scrie Bloomberg.

Noile achiziţii vor fi păstrate în Polonia, a mai spus Glapinski, vorbe care amintesc de o febră europeană a repatrierii aurului de acum cîţiva ani. „Acest lucru contează, printre altele, la cum este percepută ţara“, a explicat Glapinski.

Însă aurul a revenit şi în atenţia băncilor centrale din alte state. Potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional,  Japonia, una dintre cele mai mature economii din lume, şi-a majorat rezervele de aur la 846 de tone, cumpărînd 80,8 tone în aprilie. Banca centrală a Turciei a achiziţionat aproape 13 tone, crescîndu-şi rezervele cu 5%, iar India 7,5 tone. De asemenea, Banca Thailandei şi-a întregit rezervele cu 42,5 tone în aprilie. Achiziţii au făcut şi băncile centrale din Uzbekistan, Kazahstan şi Cambodgia. Banca centrală a Serbiei cumpără metal preţios în ritm lent, dar constant, din 2019. De cîţiva ani încoace şi banca centrală a Rusiei îşi consolidează rezervele de aur în cadrul unei strategii de diversificare a rezervelor internaţionale în defavoarea dolarului.

Băncile centrale folosesc metalul preţios, printre altele, pentru a proteja valoarea rezervelor în vremuri cu volatilitate ridicată. Achiziţiile au încetinit accentuat, cu 59%, anul trecut, potrivit Consiliului Mondial al Aurului, la 273 de tone. Însă rezervele oficiale au urcat cu aproape 45 de tone în ultimul trimestru din 2020 şi au accelerat în ultima parte din primul trimestru al acestui an.

România nu a mai cumpărat de decenii aur, iar 60% din rezerva de 102 tone este ţinută la Londra. În subsolurile României se află o cantitate estimată la 760 de tone de aur și 12.000 de tone de argint, cu o valoare de 41,14 miliarde de euro, resurse care ar putea fi exploatate în decursul a 25 de ani. Din păcate, în ultimii 15 ani, nu s-a scos nici un gram de aur din pămînt, dar companiile private, majoritatea susținute politic și implicate în scandaluri de corupție, își văd interesul în funcție de cotațiile bursiere.

Rezervele de minereuri auro-argentifere sînt estimate la 760 de tone, conform datelor disponibile. În România nu se mai exploatează însă aur din 2007, după ce toate exploataţiile au fost închise pentru că nu mai erau rentabile din cauza tehnologiilor depăşite şi a costurilor mari de producţie. Într-un top al celor mai mari 50 de mine şi zăcăminte de aur neexploatate din lume, publicat în 2012 de Natural Resources Holdings, zăcămîntul de la Roşia Montană era plasat pe locul 17, el fiind evaluat la 18,5 milioane de uncii de aur. Un alt zăcămînt, cel de la Rovina, era estimat la 6,96 milioane uncii de aur şi ocupa poziţia 47 în top. Rovina este astăzi al doilea cel mai mare zăcămînt aurifer din Europa. În următorii 20 de ani se estimează că de la Rovina va fi extras aur în valoare de 5 miliarde de dolari. Firma maramureşeană Samax ar putea să extragă de aici peste 200 de tone de aur şi 635.000 de tone de cupru. În această ipoteză România se va alege cu o nimica toată: puțin peste 300 de milioane de dolari de la producător. Statul român va primi redevenţe de 6% pentru aurul produs şi 5 % pentru cuprul produs.

Zăcământul de la Rovina se desfăşoară pe o suprafaţă 94 de kilometri pătraţi și este situat la doar 20 de km de Deva. În prezent întreaga zonă este acoperită de terenuri agricole, păşuni şi pădure, toate obiectivele proiectului fiind situate pe zone nelocuite. În topul celor 439 de mine şi zăcăminte, Rovina ocupă locul 104.

Rezerva de aur a României, aflată în administrarea Băncii Naționale a fost la sfărșitul anului 2017 de 103,7 tone. În comparație cu anul 1989, rezerva de aur este mai mare cu 36 de tone.

Acum, singurul aur exploatat este cel care apare în asociere cu minereurile polimetalice.

Zăcămintele românești de cupru ating o cantitate de aproximativ două miliarde de tone și ar putea valora minimum 42 de miliarde de euro. Valoarea acestora ar putea crește în funcție de concentrația de substanțe aflată în fiecare tonă de minereu. Din păcate, în Caraș-Severin, industria cuprului este praf. La propriu!

18.000 de oameni din Clisura Dunării suferă, în fiecare zi cu vînt puternic, din cauza poluării cu praf provenit de la iazurile de decantare uscate ale fostei întreprinderi miniere. Birocraţia statului şi incoerenţa factorilor de decizie de la nivelul Ministerului Economiei se soldează cu probleme majore pe cele două maluri ale fluviului, poluarea depăşind, de multe ori, de 200 de ori limita maximă admisă la pulberi în suspensie.

Renunţarea la exploatarea cuprului dintr-un zăcămînt cu concentraţie de 0,3%, aproximativ 500 de milioane de tone, tocmai acum, cînd preţul minereului pe plan mondial aduce profit maxim şi nu mai necesită subvenţii din partea statului, poate fi, evident, un subiect de anchetă jurnalistică. Şi nu numai!

Moldomin ar de­ţine circa 40% din rezervele de cupru ale României,  echivalentul a 100.000 de tone de cupru. Rezervele de la Moldova Nouă au intrat de mult în vizorul băieților deștepți și nu numai! Amintiți-vă că pe 19 octombrie 2012, SRI descinde la Aeroportul Otopeni. Vizat este Mihail Orlov, un geolog rus, de 42 de ani, reprezentant al grupului de firme Mineco. Acesta a fost reținut cu doar cîteva minute înainte de decolarea cursei București-Moscova. E acuzat de spionaj, iar dovada sînt documentele şi hărţile găsite asupra lui. Acte confidențiale despre zăcămintele de cupru din minele din zona Moldova Nouă: Suvarov, Florimunda şi Vărad. Prinderea rusului venea la puțină vreme după ce, din trei firme care voiau activele Moldomin, doar una se calificase – tocmai Mineco.

Înainte de acest incident, guvernul Teodor Stolojan a dat direcția către dezastru, implementînd reguli prin care Moldomin trebuia să vîndă cuprul cu un preţ care nu aducea profit, ci doar pierderi. La fel s-a întîmplat și în alte industrii, iar falimentul a fost și în aceste cazuri garantat. Un exemplu similar este fabrica de mașini ARO.

Tona de cupru a explodat în ultimii doi ani de la 2.700 $ la 10.000 $. Apetitul mondial pentru cupru provine în principal din China, care consumă jumătate din producţia planetei. Grupul Internaţional de Studiu al Cuprului (ICSG) a estimat recent că cererea de cupru a Chinei a crescut cu 13% în 2020. Iar tendinţa de creştere nu pare să se oprească în condiţiile în care la mijlocul acestei luni autorităţile de la Beijing au anunţat o creştere economică record în primul trimestru, un avans de 18,3% în ritm anual. În acest context, o analiză recentă a Bank of America arată că prețul cuprului ar putea crește la 13.000 de dolari/tonă în următorii doi ani. Previziunile băncii americane sînt și mai sumbre, ele arătînd cu tona de cupru ar putea urca la 20.000 de dolari în 2025.

Din cupru se fabrică conducte şi cabluri. Cuprul este o și materie primă esențială pentru noile tehnologii, cum ar fi cele din domeniul energiei curate. De exemplu, este se utilizează la fabricarea bateriilor pentru maşinile electrice. Utilizat intens în industrie, în special la producţia de circuite electrice, cuprul este folosit şi ca un indicator al stării de sănătate a economiei mondiale, fiind denumit Doctorul Cupru (Dr Copper).

Valoarea rezervelor de cupru ale României este estimată la 5-10 miliarde de euro la preţurile actuale. România este țara europeană cu cele mai mari rezerve de cupru, estimate la circa 2 miliarde de tone, însă industria prelucrătoare ne lipseşte. Fără combinate de prelucrare a minereului de cupru, privatizate în anii 2000, dar acum închise, România exporta, în 2010-2015 materia primă, adică minereu de cupru, la 740 euro pe tonă, şi importă produsele finite, al căror preţ este de peste 5.000 de euro.

După ani în care presa, opinia publică și autoritățile locale au fost ținute ocupate de poluarea cu praf de steril, Turcii de la Eti Bakir au cumpărat compania Moldomin, Eti Bakir este cea mai importantă companie minieră din Turcia și face parte din grupul Cengiz Holding. În cadrul acestei tranzacții, turcii au cumpărat și portul industrial Moldova Nouă construit special pentru transportul concentratelor cuprifere.

Vorbim despre cel de-al doilea zăcămînt de cupru din România, un zăcămînt estimat la circa 500 de milioane de tone de minereu cuprifer, ceea ce înseamnă cam 40% din rezerva țării, potrivit unor surse autorizate. Aflată în insolvență din 2006 și în faliment din 2010, zăcămîntul a fost vîndut pentru că Guvernul nu a avut sau nu a vrut să bage 200 de milioane de euro pentru repornirea activității aici. Pe lîngă cupru, aici mai vorbim de exploatarea aurului, argintului și a unor metale rare, cum ar fi molibdenul, spun surse autorizate.

O altă resursă importantă este reprezentată de minereurile polimetalice. Conform Enciclopediei Economice a Resurselor Minerale, în ţara noastră există 90 de milioane de tone de minereuri polimetalice. Într-o tonă de minereu polimetalic se găsesc 10 grame de molibden, câte 30 de grame de nichel şi de cobalt, 50 de grame de crom, 300 de grame de galiu, 1.000 de grame de titan, 2.500 de grame de vanadiu şi 5.000 de grame de arseniu.

Rezervele de cărbune ale României sînt mari, dar politica Green Deal promovată de Comisia Europeană impune renunţarea la tehnologiile poluante. Datele actuale arată că ţara noastră dispune de rezerve de huilă de circa două miliarde tone, din care 600 milioane de tone se află în perimetre exploatate. De asemenea, resursele de lignit din România sunt estimate la 690 milioane de tone, din care exploatabile în perimetre concesionate, 290 milioane de tone. Extracția și vînzarea celor aproape patru miliarde de tone de cărbune ar putea aduce, teoretic, în economia românească, nu mai puțin de 105 miliarde de euro.

Dar minele din Valea Jiului au fost închise, zeci de mii de ortaci au devenit șomeri și, oricum, riscul poluării face discuția redeschiderii și mai complicată. Prietenul meu, Ilie Pintea știe cel mai bine tragedia și dimensiunea resursei vitale pentru economia românească, bogăția Văii Jiului care, acum, va trebui înlocuită cu surse mai puţin poluante.

La acest capitol, de 30 de ani, politicienii se spală pe mîini. Unii, cu apă minerală! În România sînt cunoscute 239 de zăcăminte cu ape minerale naturale, terapeutice, geotermale, gazele necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice.

România este una dintre puţinele ţări din Europa care deţine resurse de metale rare. De exemplu, înainte de 1989 eram a şasea ţară din lume, după S.U.A, U.R.S.S, China, Japonia şi Franţa, care produceam zirconium, din el fabricîndu-se capsulele în care se depozitează combustibilul nuclear pentru centrala de la Cernavodă. De asemenea, extrăgeam titaniu, care se folosea în industria aerospaţială. Un alt metal era vanadiu, acesta fiind acum inclus de Comisia Europeană pe lista celor 30 de materii prime critice pentru UE. El este utilizat la obținerea de oțeluri speciale, iar aliajele cu vanadiu sînt utilizate în reactoarele nucleare, datorită slabei interactivităţi a elementului. Un element mai puţin cunoscut este telurul, care în Europa se găseşte doar la noi şi în Suedia, iar în lume mai deţin rezerve China, SUA, Canada și Australia. Este un metal rar, folosit la fabricarea învelișului bombelor atomice, în industria aerospațială și în cea energetică, dar la noi nu se mai extrage.

Un alt minereu trecut pe lista UE este grafitul, materia primă din care se produce grafenul, un material de pînă la 200 de ori mai puternic decît oțelul şi 1.000 de ori mai ușor decît o foaie de hîrtie. Este cel mai bun conductor de electricitate, iar industria energetică îl foloseşte din ce în ce mai mult.

Mai are rost să scriu? Singura mină de grafit din România, situată în judeţul Gorj, producea în anii ‘90 circa 40.000 de tone pe an, dar acum este închisă!

Exploatate de pe vremea dacilor, resursele de sare ale României sînt estimate la peste patru miliarde de tone. La un preț mediu de 48 de euro pe tonă, totul ar valora aproape 200 de miliarde de euro.

O discuție aparte o reprezintă și pădurile din România. Din cele 6,4 milioane de hectare de păduri, statul deține mai puțin de jumătate, restul fiind retrocedate foștilor proprietari. Valoarea pădurilor variază în funcție de o multitudine de factori, iar singurele cifre oficiale vehiculate nu sunt deloc apropiate. Astfel, Curtea de Conturi aproxima că statul român a retrocedat în perioada 1990- 2010 păduri în valoare de 10 miliarde de euro, ceea ce ar însemna o valoare ”rotunjită” de 20 de miliarde de euro. Pe de altă parte, pădurarii calculau că, numai din anul 2008 pînă în 2016 s-au furat păduri în valoare de 36 de miliarde de euro. 

Și terenurile agricole din România valorează ceva. Și încă mult. O aproximare grosieră a celor 13 milioane de teren arabil ne duce la o valoare de 25 de miliarde de euro. Mai bine de 40% din totalul terenurilor agricole din România au ajuns deja în proprietatea străinilor. Repetăm, practic, veșnica poveste națională, pe care o găsim de la aur la gaze, și de la cupru la păduri, adică resursele naturale ale României care au fost oferite de români străinilor.

Într-o țară normală, ceea ce au făcut politicienii în ultimii 30 de ani s-ar fi pedepsit nu doar politic, ci și penal. Acțiunile lor reprezintă acte deliberate de subminare a economiei naționale. La un moment dat, subminarea economiei naţionale, crimă sinonimă cu sabotarea Ţării, se pedepsea cu închisoarea între 10 şi 20 de ani. Astăzi, subminarea, ca și defăimarea țării, nu mai interesează pe nimeni.

Astfel de greşeli sînt cele care ne costă ca Naţiune, Ţară şi Stat. Oriunde în lume tîmpiții rămîn cu praful. De steril!

RĂZBOIUL HIBRID ȘI VASALITATEA ROMÂNIEI

Scriu de ani de zile: acţiunile hibride agresoare devin o caracteristică frecventă a mediului de securitate contemporan şi urmăresc exploatarea vulnerabilităţilor naţionale în plan politic, militar, economic, social, informaţional şi infrastructură.Ceea ce se întâmplă acum în România reprezintă un război hibrid, foarte bine structurat care are drept obiectiv, în această fază, destabilizarea psihică și emoțională a societății românești. Dar, nu numai, astfel de operațiuni regăsindu-se și în alte țări din proximitate. Ani de zile, am ignorat aceste manifestări! România e supusă acestui război hibrid folosindu-se conturi false pe rețelele de socializare, trolli, campanii de manipulare, de fake news, instigare la ură, intoleranță, amenințare. Sînt operațiuni care vizează, în primul rînd, partea vulnerabilă a populației.

După majoritatea analiştilor militari, „războiul modern” este diferit de ceea ce omenirea a trăit pînă în zilele noastre. Cu certitudine, acesta va reprezenta tot o „continuare a politicii prin alte mijloace”, a să citez din Carl von Clausewitz, o diversitate de acţiuni caracterizate de violenţă, planificate, organizate, conduse şi executate, de factorul uman în competiţia sa continuă pentru resurse limitate.

 „Războaiele hibride” sînt întotdeauna precedate de o perioadă de precondiţionare societală şi structurală pentru a se identifica structura sociopolitică, menită a fi manipulată în scopul separării de structura naţională existentă, pentru a o transforma în forţă de opoziţie sau/şi domeniile vulnerabile care pot perturba funcţionarea normală a statului. Lucru care s-a întîmplat, aș spune nestingherit, timp de 30 de ani pe teritoriul national.

O metodă de a crea clivaje de resentimente o reprezintă introducerea în ecuaţia agravării diferendelor sociale, amestecul şi influenţa organizaţiilor non-guvernamentale.

În războiul hibrid, esenţiale nu sînt doar slăbiciunile militare, ci mai ales cele societale, adică cele non-militare, pe care cel care generează agresiunea încearcă să le fructifice: tensiuni societale, instituţii slabe şi corupte, dependenţă economică/energetică etc. Bazat pe aceste slăbiciuni, un război hibrid comportă acţiuni diverse, de la terorism la propagandă mediatică. Un stat slab este ţintă predilectă a unui război hibrid. Stat slab înseamnă stat fără instituţii puternice, cu cetăţeni dezangajaţi faţă de stat sau chiar ostili lui, dependent economic de potenţiali inamici, măcinat de corupţie, deci uşor de infiltrat la nivelul deciziei strategice.

Care ar fi interesul agresorului față de România?

Secole de-a rîndul, Imperiul Otoman a folosit metoda costisitoare a războiului pentru a cuceri noi teritorii, însă, la un moment dat, a descoperit un mod mult mai eficient de folosire a resurselor: plasarea în vasalitate şi controlul regiunilor cucerite a devenit o „afacere” mult mai profitabilă – se percepea un bir, se folosea forţa de muncă, se obţineau produse şi servicii, dar nu se investea capital. Seamănă? România are deja statutul de vassal global! Dar, să revin la război!

Războiul hibrid este agresiunea care, ca o ciupercă, creşte pe un mediu deja carent pe care, treptat, îl ia în posesie. Doar că sămînţa e aruncată din exterior. Folosind modelul Otoman, poate fi simulat un scenariu prin care o entitate, statală sau nu!, şi-ar asigura controlul asupra unei alte entităţi, fără a-i schimba forma de organizare şi fără a prelua efectiv conducerea acesteia. Obiectivele sînt slăbirea statului prin scăderea încrederii populaţiei în decidenţi şi în instituţiile statului, stimularea unor sentimente de insecuritate, erodarea identităţii naţionale, crearea şi consolidarea controlului asupra actului decizional şi a proceselor care asigură buna funcţionare a administraţiei.

În războiul hibrid, efectele sînt înţelese ca o schimbare a stării unei entităţi. Deşi consecinţele ar trebui să fie predictibile, caracterul neliniar al acţiunilor  face ca acestea să poată fi „văzute şi simţite” doar după ce s-au manifestat.

Referitor la agresiunea externă, chiar dacă pare greu de crezut, dar manualul nu minte!, există cîteva elemente care indică faptul că România este, în ultimii ani, „ţintă” prin:

– distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;

– crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ucraina şi Rusia;

– acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;

– îndatorarea excesivă a ţării;

Un astfel de conflict hibrid, nedeclarat, care urmăreşte să atingă obiective strategice fără a încălca normele de drept internaţional, exploatează vulnerabilităţile actorului statal supus agresiunii într-o aşa numită „zonă gri”, aflată la intersecţia dintre starea de pace, criză şi război. Aceste vulnerabilităţi pot fi determinate de lipsa unor politici adecvate, de prevederi legislative imperfecte, lipsa de cooperare şi coordonare între instituţii.

Cu o situaţie economică precară, o economie fragilă, afectată de schimbările pe plan mondial şi un stat perceput ca avînd o atitudine ostilă, chiar duşmănoasă faţă de cetăţean, România şi societatea românească sînt, astăzi, mai vulnerabile ca oricînd. Pe acest fundal, în ultimele săptămîni, dar şi în ultimii ani, bombardamentul asupra României cu informaţie agresoare s-a intensificat. Terorismul politic a atins cote demne de 11 septembrie! De asemenea, terorismul cultural a luat, în ţara noastră, o amloare fără precedent.

Astfel de ameninţări hibride care urmăresc să exploateze vulnerabilităţile unui actor statal, de instituţii slab pregătite şi corupte, sau referitoare la tensiunile etnice existente într-un stat ţintă nu sînt noi. Presa joacă un rol în orice tip de război, dar într-un război hibrid, nedeclarat, rolul ei este şi mai semnificativ.

Potrivit Donei Tudor, agresarea mediatică, prin presă, radio şi televiziune, este concepută astfel încît să se declanşeze concomitent din interior şi din exterior şi să lase impresia că procesele dezorganizante se produc „natural”, de la sine şi nu sînt induse de centre de decizie agresoare. Astfel de acţiuni duc la ruperea capacităţii de protecţie naţională şi pot cuprinde: injectarea îndoielii cu privire la valorile culturii naţionale, negarea valorilor culturale autohtone, proliferarea kitch-ului, culturii de împrumut şi a subproducţiilor culturale, impunerea unui complex naţional de inferioritate culturală, crearea unei confuzii naţionale în ierarhia valorică, denigrarea personalităţilor şi valorilor culturale naţionale, promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale fundamentale, spolierea patrimoniului naţional, crearea unui sentiment de culpabilitate naţională, alimentarea şi declanşarea unor tensiuni interetnice, inducerea unui sentiment de inutilitate, ridiculizarea valorilor naţionale, a imnului naţional, a patriotismului şi naţionalismului, exacerbarea valorilor locale şi regionale în detrimentul conştiinţei naţionale.

Astăzi, aș complete eu, rețelele de socializare au o putere colosală în acest tip de conflict.

În loc de concluzie:

Avem, însă, nevoie şi de o clasă politică sănătoasă şi curată care să înţeleagă întregul context şi să conştientizeze că dacă România nu va lua măsuri cât mai curând pentru a contracara efectele războiului hibrid şi pentru a se pregăti pentru ce poate fi mai rău, riscă să piardă meciul politicii externe regionale. Este timpul să ne trezim!”, a conchis Dan Barna, la  dezbaterea găzduită și moderată în calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor în octombrie 2018!

AFGHANISTAN, RĂZBOIUL CEL MAI LUNG

BMTF, 29 sep – De peste 18 ani SUA, în fruntea unei coaliţii internaţionale de state, se află implicate în cel mai lung conflict din istoria lor, conflict pornit odată cu invazia Afghanistanului în anul 2001 ca răspuns la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 executate asupra New Yorkului şi asupra capitalei federale Washington DC.

În acest moment, SUA are în Afghanistan 8.600 de militari şi ar urma ca în două luni numărul acesta să fie între 4.000 şi 5.000 de militari. „În luna august, preşedintele a decis că în Afghanistan sînt condiţii suficiente pentru reducerea prezenţei forţelor americane între 4.000 şi 5.000, pînă la finalul lunii noiembrie,” a declarat David F. Helvey.

Reţeaua Al-Qaida a păstrat legături strînse cu talibanii în Afghanistan şi este în interesul său pe termen lung să atace forţele occidentale din regiune, afirmă, însă, un raport al Pentagonului, publicat recent, transmite AFP.

Prin semnarea unui acord bilateral cu Statele Unite la sfîrşitul lui februarie, talibanii s-au angajat cu reticenţă să împiedice Al-Qaida să folosească Afghanistanul ca refugiu de unde să pregătească atentate. De atunci însă, talibanii au continuat să coopereze cu aripa regională a reţelei, Al-Qaida din subcontinentul indian (AQIS), notează raportul Pentagonului. “AQIS le aduce în mod regulat sprijinul şi cooperarea sa luptătorilor din baza talibanilor pentru a slăbi guvernul afghan, şi este în interesul său pe termen lung să atace forţe americane şi occidentale în regiune”, se arată în raportul semestrial, publicat la cererea Congresului.

Acesta înseamnă că membrii grupului de origine aflaţi încă în Afghanistan sînt în modul supravieţuire şi au delegat conducerea regională a reţelei către AQIS, căreia coaliţia internaţională i-a redus capacităţile de a purta operaţiuni în Afghanistan fără sprijinul talibanilor.

Militarii americani îşi vor menţine capacitatea de a îndeplini misiunile de bază în cadrul misiunii conduse de NATO Resolute Support, care se concentrează pe antrenarea şi asistenţa forţelor afgane de securitate.

SFAT este un acronim din limba engleză și deși americanii de obicei caută denumiri ale căror acronime să fie ușor de reținut și să sune a ceva cunoscut în engleză, de data aceasta, cu SFAT-ul, au nimerit-o mai bine pentru limba română. Și asta pentru că SFAT înseamnă „Security Force Advisory Team” și această structură îi include pe militarii care consiliază și asistă (practic sfătuiesc) forțele de securitate afghane, armată și poliție.  Consilierea, instruirea şi asistenţa adecvate necesită personal atent instruit şi selecţionat care se potriveşte profilului unui consilier ce poate să execute cu profesionalism astfel de activităţi într-o ţară străină, fiind adaptabil din punct de vedere cultural într-un mediu ce poate părea adesea ambiguu sau haotic. Lucrul, locuitul, mîncatul şi împărtăşirea în comun a aceloraşi greutăţi şi pericole creează legături emoţionale puternice între aceştia şi omologii lor afghani. Iar această abordare trebuie menţinută indiferent de durata perioada de rotire a consilierilor în teatrul de operaţii, păstrînd conexiunile deja create, asigurînd continuitatea şi acţionînd pentru atingerea aceluiaşi obiectiv menţionat în strategia aplicată de către Coaliţia Internaţională în Afghanistan.

SUA vor continua însă şi misiunile anti-terorism desfăşurate în Afghanistan.

Misiunea NATO RESOLUTE SUPPORT din Afghanistan, începută la 1 ianuarie 2015, are aproximativ 15.900 de militari. România este a şasea ţară contributoare, cu aproximativ 700 de militari, după SUA (8.000), Germania (1.300), Marea Britanie (950), Italia (900) şi Georgia (860), conform nato.int.

Ştiu, mulţi se întreabă, mai mult sau mai puţin retoric, de ce, în această eră, România mai cheltuie resurse cu trimiterea militarilor români la misiuni în diferite teatre de operaţii (TO), în ”războaiele altora”, cum zic ei, în loc să investească doar în pregătirea Armatei pentru a fi în măsură să răspundă la noile provocări de securitate şi apărare, acasă pe teritoriul ţării. În Forțe pentru Operații Speciale, de exemplu, care se călăuzesc după cele Cinci porunci de bază: 1.Oamenii sînt mai importanţi decât tehnologia; 2.Calitatea este mai importantă decît cantitatea; 3. FOS nu pot fi produse în masa; 4. FOS competente nu pot fi produse după ce criza a avut loc deja; 5. Majoritatea operaţiilor speciale necesită sprijinul forţelor convenţionale, altele decît FOS.

Afghanistanul, însă este cea mai importantă misiune externă a armatei române, fiind prezentă în acest teatru de operaţii de 18 ani, mai precis, din 2002.

Conform ultimelor informaţii de la MApN, peste 50.000 de militari români au participat, din 1990, la misiuni externe,  unii dintre ei avînd la activ şi peste 10 misiuni. Dintre aceştia, 27 de militari şi-au pierdut viaţa şi peste 180 au fost răniţi, conform MApN. Alţi doi militari în rezervă şi-au pierdut viaţa. La momentul decesului, unul lucra pentru ONU, iar altul pentru MAE.

România are acum în Afganistan aproximativ 700 de militari, cu misiunea principală de apărare a bazei militare Kandahar, iar în condiţiile unei retrageri a forţelor NATO, care se va realiza pe calea aerului, misiunea militarilor noştri va fi una esenţială în asigurarea securităţii aeroportului şi a împrejurimilor acestuia pentru a se face un tranzit în siguranţă al militarilor spre ţările lor.

MASS-MEDIA PE TOBOGAN, ÎN ROMÂNIA

BMTF, 21ian – Încrederea românilor în presă a scăzut puternic anul trecut, pînă la 35%, de la 42% în 2018, reprezentînd cea mai mare scădere anuală din lume, potrivit unui studiu al Reuters privind mass-media digitală, prezentat de Antonia Matei, profesor la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare din cadrul Universităţii Bucureşti, prezentă la o conferinţă de profil, scrie Agerpres.

„Deşi 49% dintre români cred că presa este un cîine de pază al democraţiei şi ar trebui să-i monitorizeze pe cei bogaţi şi puternici, în acelaşi timp, încrederea în presă este foarte scăzută. În România, faţă de anul precedent, a scăzut cu şapte puncte procentuale, de la 42% în 2018, la 35% în 2019. Este o încredere foarte mică. Ceva s-a întîmplat. Sigur că şi climatul socio-politic, economic al ţării, al momentului, a influenţat foarte mult această încredere, au fost şi atacurile unor redacţii la adresa altora, atacurile unor jurnalişti la adresa altora, plus fenomenul de fake news”, a spus Matei.

Potrivit acesteia, la nivel global, încrederea oamenilor în presă a scăzut cu 2% de la un an la altul, însă scăderea de 7% din România a fost cea mai puternică.

„Interesant este că mai mult de jumătate din utilizatorii digitali spun că nu au încredere nici măcar în sursele pe care le aleg. De asemenea, oamenii spun că evită ştirile pentru că le dau o stare proastă şi sînt incapabili să influenţeze evenimentele despre care se vorbeşte şi, în acest caz, preferă să le evite cu totul”, a continuat profesorul universitar.

Potrivit acesteia, studiul Reuters a mai relevat că mediul online a depăşit televiziunea, reprezentînd 87% din piaţă.

„Mediul TV este în scădere cu 4% faţă de 2017. Publicul se îndreaptă către online, inclusiv social media. Accesul se face mai degrabă de pe telefon, iar gradul de utilizare a calculatorului obişnuit scade. Social media are un procent foarte mare, 62%, ceea ce contează foarte mult. Facebook rămîne principala sursă de informare, dar în creştere sînt Youtube, Whatsapp şi Facebook Messenger”, a mai afirmat Antonia Matei.

ROMÂNIA ÎN AFGHANISTAN

ROMÂNIA ÎN AFGHANISTAN

România a contribuit, şi contribuie esenţial, la procesul de stabilizare a Afganistanului încă din 2002, cînd ţara noastră s-a alăturat coaliţiei conduse de SUA, avînd ca scop reinstaurarea libertăţii în Afghanistan şi înlăturarea terorismului din această ţară. După preluarea de către NATO a misiunii ISAF, în 2003, România şi-a sporit gradual contribuţia la efortul Alianţei, în paralel cu continuarea participării la operaţiunea “Enduring Freedom”, condusă de SUA.

Albumul, apărut în 2014, a fost dedicat: Încheierii misiunii de 12 ani a Armatei Române în Afghanistan şi militarilor români care şi-au dat viaţa în acest Teatru de Operaţii; Aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO

60 DE ANI DE RELAŢII DIPLOMATICE ROMÂNIA – AFGHANISTAN

BMTF, 20 iul – Potrivit unui comunicat al MAE, secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Gheorghiţă, l-a primit pe ambasadorul agreat al Republicii Islamice Afghanistan în România, Gul Hussain Ahmadi, cu reşedinţa la Varşovia, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

Oficialul român a subliniat simbolistica aparte a anului 2018 pentru cele două state, reprezentată de aniversarea a 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Afganistan, precum şi marcarea Centenarului Marii Uniri pentru România, menţionează sursa citată.

Conform MAE, Monica Gheorghiţă a exprimat interesul pentru impulsionarea dialogului politic bilateral, îndeosebi pe linia ministerelor afacerilor externe, inclusiv prin organizarea unei noi runde de consultări politico-diplomatice.

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale a evidenţiat necesitatea identificării unor modalităţi concrete de creştere a volumului schimburilor comerciale bilaterale, în context, apreciind importanţa stimulării contactelor la nivelul comunităţii de afaceri din cele două state, inclusiv cu sprijinul camerelor de comerţ şi industrie.

Totodată, Monica Gheorghiţă a punctat oportunităţile de colaborare în domeniul educaţiei, prin încheierea de parteneriate între universităţi, precum şi prin programele de burse oferite de Guvernul României cetăţenilor afghani. 

De asemenea, oficialul român a subliniat că România va continua să contribuie la eforturile de stabilizare a Afghanistanului, inclusiv printr-un aport sporit la Misiunea Resolute Support, potrivit recentei decizii anunţate în cadrul Summitului NATO (Bruxelles, 11-12 iulie 2018). Aceasta a dat asigurări că România va susţine eforturile Afganistanului pe linia reformelor şi a construcţiei instituţionale, în Deceniul de Transformare 2015-2024, prin furnizare de expertiză şi pregătire profesională a specialiştilor afghani, în arii de competenţă ale unor instituţii cheie ale statului român, la solicitarea părţii afghane.

Oficialul român a transmis şi un mesaj de susţinere pentru consolidarea dialogului şi a cooperării structurate dintre Uniunea Europeană şi Republica Islamică Afghanistan, important partener de dialog politic şi principal furnizor de asistenţă pentru dezvoltare în Afghanistan, mai menţionează MAE.

La rîndul său, ambasadorul agreat al Republicii Islamice Afghanistan în România a mulţumit pentru angajamentul constant şi de lungă durată al României la eforturile internaţionale privind securitatea şi stabilitatea Afghanistanului, inclusiv în cadrul Misiunii Resolute Support, unde România este al patrulea stat contributor în cadrul NATO, precum şi pentru programele de asistenţă pentru dezvoltare pe care România le-a derulat în relaţia cu Afghanistan în ultimii zece ani, potrivit sursei citate. 

Conform MAE, întrevederea a prilejuit discutarea unor aspecte ale cooperării dintre cele două state în cadrul ONU, inclusiv sprijinul Republicii Islamice Afghanistan pentru candidatura României la Consiliul de Securitate, chestiuni de interes comun de pe agenda internaţională, cu accent pe procesul de stabilizare şi pace din Afghanistan, precum şi aspecte privind cooperarea regională din spaţiul central şi sud-asiatic prin proiecte de conectivitate. 

OPERAŢIUNE FOS ÎN KUNAR

BMTF, 15 iun – Armata americană a informat că FOS a desfăşurat o operaţiune antiteroristă miercuri, 13 iunie, avînd ca ţintă un şef jihadist în provincia Kunar din Afghanistan, unde s-ar ascunde liderul taliban pakistanez Maulana Fazlullah, relatează AFP.

Forţele americane continuă „să adere la armistiţiul” pe care Kabulul l-a încheiat cu talibanii afghani, părînd deci să excludă această grupare, în timp ce media americane au anunţat că atacul l-a vizat pe Maulana Fazlullah.

În martie, Departamentul de Stat american a anunţat o recompensă de cinci milioane de dolari pentru a ajuta la localizarea acestui comandant taliban implicat în mai multe atentate sîngeroase din Pakistan şi tentativa de atentat cu o maşină capcană din Times Square, în 2010, la New York. Individul s-ar fi refugiat în Afghanistan, potrivit unor responsabili pakistanezi.

Potrivit Departamentului de Stat, grupul lui, cunoscut sub numele Tehrik-i-Taliban Pakistan (TTP), a „dovedit o strînsă legătură cu Al-Qaida” şi i-a oferit o pregătire în explozivi lui Faisal Shahzad care se pregătea să fie autorul atentatului din Times Square.

Grupul a revendicat masacrul a peste 150 de persoane, în 2014, într-o şcoală din Peshawar, în Pakistan.

TTP este, de asemenea, responsabil pentru atacul din 2012 împotriva tinerei Malala Yousafzai, devenită ulterior un simbol al luptei pentru accesul tinerelor fete la educaţie.

De-a lungul timpului, trupele speciale americane şi-au dobîndit o faimă şi o reputaţie greu de egalat în lume: „Navy Seals”, „Beretele verzi” şi „Delta Force”. Astăzi ele reprezintă vîrful de lance al armatei americane, fiind prezente în toate operaţiunile majore din Afghanistan. Acestea acţionează în afara Misiunii Resolute Support derulată de NATO, din 2015 în Afghanistan.

Spre deosebire de ISAF, misiunea Resolute Support este de natură non-combat (nu presupune angajarea în lupte contra insurgenților). RSM dispune de un cartier general la Kabul și 4 comandamente regionale la Mazar-e Sharif, Herat, Kandahar și Laghman. Activitățile de instruire, consiliere și asistență vizează 8 domenii prioritare: planificarea bugetară multianuală; transparența, asumarea răspunderii și supervizarea; controlul civil asupra instituțiilor afghane din domeniul securității; procesul de generare a forței; sustenabilitatea forțelor; planificarea politico-strategică, resurse și executarea sarcinilor; informații; comunicarea strategică.

România a participat la RSM încă de la debutul său, iar în prezent dispune de un contingent de aproximativ 650 militari, îndeosebi în Kandahar şi la cartierul general de la Kabul. Implicarea României în Afghanistan se fundamentează pe o serie de rațiuni majore: angajamentul ţării noastre faţă de succesul celei mai ample operaţii a NATO; asigurarea unui mediu stabil în Afghanistan pentru ca poporul afghan să trăiască în pace şi să poată decide singur propriului viitor; securitatea euro-atlantică şi internaţională este legată de stabilitatea din Asia Centrală şi de Sud, Afghanistanul avînd un rol-cheie în acest sens.