RUSIA NU VA INVADA UKRAINA

“Rusia ar putea ataca Ukraina pînă la sfîrşitul lunii ianuarie”, titrează, de ceva vreme, TOATE televiziunile şi ziarele print sau on-line din România, citînd cînd oficiali de la Kiev, cînd de la Washington, cînd surse oficiale de pe Tamisa. Obsesia pensionarului român s-a mutat de la “facturile la gaz şi curent” la “Putin a pus ochii pe Ukraina”, “va fi război şi nu ne mai dau pensiile”.

Eu am să fac, din nou, notă discordantă şi am să scriu: NU, RUSIA NU VA DECLANŞA UN RĂZBOI CU UKRAINA!, poate o mică răzmeriţă, dacă e să-l credem pe senilul preşedinte american Biden care a declarat că SUA nu se bagă în afacee dacă ruşii fac doar o incursiune în Ukraina şi se retrag rapid!, declaraţie reformulată şi nuanţată ulterior de oficiali ai Casei Albe! Însă escaladarea crizei ukrainiene înseamnă, în fapt, descurajarea unei eventuale încercări a Occidentului de a interveni mai mult decît au făcut-o deja!

Manipularea şi dezinformarea circulă în cel puţin două sensuri: o operaţiune psihologică în spaţiul de aşteptare ex-sovietic şi una asupra spaţiului românesc slăbit şi predilect pentru exhibarea fricilor societale.

Prima observaţie: sînt cîţiva ani în care diverşi oficiali militari sau civili de la Kiev încearcă să atragă atenţia asupra fostului stat sovietic cu o retorică victimizantă. Cantităţi uriaşe de informaţii mincinoase la adresa Rusiei au fost aruncate dinspre Kiev. La sfîrşitul lunii noiembrie 2021, chiar preşedintele ţării anunţa că va fi răsturnat de la putere printr-o lovitură de stat pe 1 sau 2 decembrie! Un astfel de comportament este precum cel din povestea românească cu Petrică şi lupul! Sigur, Ukraina a rămas fără Crimea şi e pe cale să piardă şi estul carbonifer, însă aceste două situaţii tactice demonstrează doar că Rusia NU doreşte un război cu Ukraina, ci o poziţionare strategică în contextul de securitate de la Marea Neagră. Extinderea NATO spre est, precum şi dezvoltarea sa europeană de apărare antirachetă (Deveselu!) sînt văzute ca ameninţări de doctrina militară rusă începînd cu 2014.

A doua observaţie: sîntem la sfîrşitul unui ciclu istoric, ciclul extinderii euro-atlantice înspre Est, şi e foarte limpede că această fereastră de oportunitate este folosită de Rusia pentru a sta bine la masa negocierilor globale şi strategice, acolo unde Rusia nu negociază niciodată un singur dosar! La sfîrşitul acestei perioade, e clar că lumea va arăta altfel. Vor exista alţi actori globali, alte centre de putere, pentru că despre asta este vorba şi nu despre oameni, vieţi şi destine, din analizele provincial-sentimentale! Cercetătorii think-thank-urilor vorbesc despre o confruntare SUA-China. Ea a şi început deja, dacă urmăriţi relaţia „nepotrivită” între yuan şi dolar, sau între capitalul chinez şi bonurile americane de trezorerie, importuri şi exporturi. Numai că gînditorii americani exclud Rusia din ierarhia puterilor globale, incluzînd-o în cea a puterilor regionale. Rusia vrea să demonstreze că nu este aşa!

A treia observaţie: războiul nu îl doreşte nimeni, de fapt: ruşii, pentru că şi-ar pierde orice dram de credibilitate, nu doar externă, ci şi internă – populaţia nu va mai susţine asemenea aventuri! La rîndul său, Ukraina nu, pentru că Ukraina îşi riscă statalitatea în baza unor promisiuni din partea unui NATO care este decis să se poziţioneze ferm pe falia de răscruce. Pentru Kremlin însă, protecţia Moscovei în Cîmpia de Vest este vitală. Toate invaziile militare, de la Napoleon încoace, au avut loc prin Belarus-Ukraina! Dacă Ukraina rămîne în ceaţa portocalie a NATO, distanţa peste „prăpastie” între Ukraina şi Kazahstan s-ar reduce la ceva mai mult de 600 de km! Reintrarea Ukrainei în matca sa firească reprezintă o victorie strategică şi necesară a Rusiei. În 2017 scriam: Pentru Rusia, Ukraina este extrem de importantă. Ea oferă două lucruri: poziţie strategică şi produse naturale şi agricole în această regiune de frontieră euro-asiatică! Ukraina este vitală pentru apărarea Rusiei. Moscova se află la numai 480 de kilometri de frontiera ruso-ukraineană, o cîmpie uriaşă uşor de traversat şi, astfel, greu de apărat. Mai mult, Ukraina găzduieşte două porturi critice, Odessa şi Sevastopol, care sînt mai importante pentru Rusia chiar şi decît Novorossiysk. Pierderea accesului militar şi comercial la aceste porturi ar submina complet influenţa Rusiei în Marea Neagră şi i-ar tăia accesul la Marea Mediterană! Mai mult: „Kievul”, a spus Vladimir Putin în discursul său din Crimeea din 2014, „e Mama Rusiei. Crimeea”, a mai zis el, „este pentru Rusia precum Muntele Templului pentru Ierusalim.” Ceste propoziţii spun totul despre forţa epică ce manipulează forţele de o parte şi de alta a frontierei.

Novaya Gazeta atrăgea recent atenţia că la nivelul elitei ruse există un consens că Ukraina ar trebui ruptă. Rusia ar trebui să ia partea de est (unde se află resursele de cărbune) şi sud (Crimeea fiind premiul cel mare), iar Occidentul să ia vestul Ukrainei, cu naţionaliştii şi greco-catolicii. Criza din sud-estul Ukrainei a fost provocată de Occident şi este folosită în scopul reanimării blocului militar nord-atlantic, a acuzat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul unei reuniuni pentru elaborarea proiectului de stat pentru înarmare pînă în anul 2025, informează Interfax.

Vladimir cel Mare, cunoscut chiar ca Sfântul Vladimir, în urmă cu mai mult de un mileniu, în anul 988, a întemeiat regatul slav creștin precursor al Rusiei şi al Ukrainei. Tot el a unit Kievul cu Novgorodul.

Or, Rusia aceea se numea kieveană dintr-o rațiune precisă: capitala era la Kiev, în Ukraina de azi! Mai mult, la sfârșitul sec.X, puternicul cnezat al Rusiei Kievene și-a avut capitala (pentru 3 ani!) într-o cetate ale cărei ruine se găsesc astăzi pe raza comunei Nufăru, județul Tulcea!

Analiştii şi cercetătorii americani, democraţi şi republicani, prevăd o prelungire a actualei crize pînă în 2020. Unii dintre ei spun că vor fi altele, şi altele, şi altele, mereu în cascadă, într-o succesiune a determinismului, fiecare provocînd-o pe următoarea. La sfîrşitul acestei perioade, e clar că lumea va arăta altfel. Vor exista alţi actori globali, alte centre de putere, pentru că despre asta este vorba, şi nu despre oameni, vieţi şi destine, din analizele provincial-sentimentale!

Unde sîntem noi, ca ţară, cu fricile noastre neexplicate şi cu politica externă ciudat de provincială pe care o practicăm? De fapt, o practicăm? Pentru că am impresia că sîntem doar cei care dau din cap aprobator în cazul diferitelor poziţionări. România este, în continuare, un punct de contact între două sisteme care se confruntă în momentul de faţă, Est şi Vest. Şi aşa sîntem dintotdeauna! Că doar de aia a fost Al. Ioan Cuza domn unificator şi reformist! Pentru Vestul euro-atlantic şi pentru Rusia reprezentăm un spaţiu de revărsare, zonă-tampon, pentru că sîntem zonă de frontieră. În sensul în care aceste state, în perspectiva unei analize a intereselor lor, se uită către ce ar putea să le provoace riscuri existenţiale. Şi îşi definesc riscurile în funcţie de ceea ce au la frontieră, deci de zonele-tampon pe care trebuie să le aibă pentru a-şi proteja interesele, un spaţiu de dilatare alternantă de la vest la est şi de la est la vest, fără ca cele două entităţi aflate în dispută să se întîlnească efectiv.

Sîntem într-o zonă a întîlnirilor, culturilor şi a civilizaţiilor, ceea ce presupune un anumit comportament în care încercăm să echilibrăm interesele marilor puteri. În Republica Moldova am auzit des expresia “o ţară mică trebuie să facă o politică externă mare”. O ţară ca România ar fi trebuit să aibă o politică externă mare, însă, din păcate, acest exerciţiu s-a dovedit o pălărie prea mare pentru decidenţii politici de la Bucureşti, subdimensionaţi intelectual în ultima vreme, de la nivel de preşedinte la cel de membru în comisiile parlamentare NATO, sinecuri de paradă pentru mulţi troglodiţi preocupaţi doar de propria îmbogăţire şi şmenuri provinciale. O ţară considerată demult ca fiind teroristă în raport cu proprii cetăţeni. Nu ştiu dacă DECIENTUL POLITIC SPECTATOR are informaţia, sau o ignoră, referitor la cît de mult poate să întindă coarda cu poporul român. La ruşi, e mai simplu: dacă spun celebra formulă paşol tî nahui, poţi să ştii că ai atins nivelul maxim de nesimţire, tupeu jegos şi alte din astea. La noi, la români, e mai complicat, atîta timp cît ne-o pasăm mai mereu şi cu o voioşie de nedescris, „prin gură” unii altora, fără nici un efect! Personal, sînt convins că SRI deţine informaţii şi le-a comunicat „DECIDENTULUI POLITIC” care stă pitit ca porcu-n cucuruz în faţa oricăror proteste din pieţele României, considerate fasciste de Rareş Bogdan şi Murarii de serviciu credincios (sic!). De altfel, nivelul de încredere al oamenilor în guverne a înregistrat o scădere drastică în întreaga lume, am mai scris despre asta, ştire ce-i face pe politicienii puterii să se consoleze cu ideea că… vremea p… trece!

Ultima observaţie: nu trebuie să ne îngrijoreze perspectiva unui război, pentru că Rusia înţelege care sînt consecinţele unui astfel de război! Dar sîntem într-un punct de inflexiune la nivel global, şi trebuie să vedem că nu doar în Europa se fac astfel de presiuni, nu doar în Europa de Est există influenţe care se ciocnesc, ele există şi în Asia Centrală, şi în Asia de Est, Asia de Sud-Est, în toată zona Pacificului. Prin toate aceste presiuni pe care noi le resimţim aici în zona noastră de frontieră, vedem cumva o renegociere a poziţiilor globale, mai mult decît poziţiile Rusiei versus UE şi Rusiei versus SUA, ci o recalculare globală a tuturor puterilor.