Etichetă: RUSIA

DIN CICLUL: NU-L DESENA PE DRACU PE PEREŢI, CĂ-ŢI INTRĂ ÎN CASĂ

BMTF, 19 feb – Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au afirmat sîmbătă ca au observat o „creştere spectaculoasă” a încălcărilor armistiţiului în estul Ukrainei, unde separatiştii pro-ruşi şi forţele ukrainene se înfruntă din 2014, notează AFP, preluată de Agerpres.

Ei „au observat o creştere spectaculoasă” a acţiunilor armate de-a lungul liniei frontului, a indicat OSCE într-un comunicat, adăugînd că în prezent există la fel de multe incidente ca înainte de un acord semnat în iulie 2020 pentru a consolida încetarea focului.

OSCE a raportat 222 de încălcări ale încetării focului, joi, pe linia de front din regiunea Doneţk, sub controlul separatiştilor pro-ruşi, printre care 135 de „explozii”, faţă de 189 miercuri şi 24 marţi.

În regiunea Lugansk, un alt oraş din estul Ukrainei controlat de separatiştii pro-ruşi, organizaţia a constatat 648 de încălcări, printre care 519 „explozii”, faţă de 402 miercuri şi 129 marţi.

OSCE „face apel la părţi să respecte cu stricteţe toate angajamentele pe care şi le-au asumat, să ia toate măsurile necesare pentru a reduce tensiunile şi să lucreze pentru o detensionare imediată pentru binele civililor nevinovaţi de ambele părţi ale liniei frontului, care continuă să suferă ca urmare a acestui conflict”, a adăugat OSCE în comunicatul său.

OSCE, organizaţie din care fac parte Rusia şi Statele Unite, derulează o misiune de observare în Ukraina din 2014, după anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova şi declanşarea conflictului dintre Kiev şi separatiştii pro-ruşi din estul Ukrainei. Acest conflict a făcut peste 14.000 de morţi, reaminteşte AFP.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a ordonat vineri ministrului interimar pentru situaţii de urgenţă, Aleksandr Ciuprian, să se deplaseze în Rostov pe Don, în sud-estul Rusiei, pentru a organiza cazarea, mese calde şi tot ceea ce este necesar, inclusiv îngrijire medicală celor care părăsesc cele două republici separatiste autoproclamate din estul Ukrainei, a informat agenţia de presa RIA Novosti, citîndu-l pe Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, care anterior declarase presei că nu ştie nimic despre evacuarea locuitorilor din regiunile din estul Ukrainei controlate de separatişti. Mai mult, Vladimir Putin a cerut guvernului să asigure de urgenţă plata a 10.000 de ruble (aproximativ 114 euro) fiecărui refugiat care soseşte din Donbas în regiunea Rostov, conform unei declaraţii a lui Peskov, citată de RIA.

Anterior, administraţia autoproclamatei Republici Populare Doneţk (DNR) a anunţat organizarea evacuării centralizate în masă a civililor din această regiune în Rusia, în primul rînd a femeilor, copiilor şi bătrînilor, acuzînd Kievul de pregătirea unei invazii după reizbucnirea confruntărilor.


Canalele de televiziune ruse au difuzat imagini cu evacuarea unor locuitori din Donbas, între care unele arătînd copii în curtea unui orfelinat.

Ukraina a reiterat vineri că nu are nici o intenţie de a lansa vreo ofensivă în Doneţk şi Lugansk, aşa cum pretind separatiştii. Separatiştii din Doneţk au declanşat vineri după-amiază sirenele protecţiei civile, fără să indice vreun motiv, conform agenţiilor de presă ruse, ceea ce a fost de natură să confere un surplus de tensiune situaţiei şi aşa îngrijorătoare.

În ultimele 48 de ore se înregistrează o reizbucnire a confruntărilor în Donbas, scena unui conflict de opt ani între forţele ukrainene şi separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident legate de Ukraina. Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera ukraineană şi este suspectată de Occident că s-ar pregăti să invadeze ţara vecină.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat vineri că vede în reizbucnirea actuală a confruntărilor în curs în estul Ukrainei „un scenariu” de „provocări” concepute de ruşi pentru a justifica un atac asupra Ukrainei, notează AFP.

CINE ÎNCHIDE GAZUL?

BMTF, 16 feb – La 15 februarie 1989, URSS îşi retrăgea ultimele unităţi din Afghanistan, după zece ani de intervenţie în sprijinul regimului frate comunist de la Kabul în faţa rebeliunii islamiste. Această retragere, decisă de fostul secretar general de atunci al PCUS, Mihail Gorbaciov, a însemnat o înfrîngere pentru Uniunea Sovietică şi a contribuit la prăbuşirea colosului sovietic. În acea zi, Mihail Kojuhov, corespondent de război al cotidianului Komsomolskaia Pravda, traversa Podul Prieteniei peste fluviul Amudaria ce separa Afganistanul de URSS, la bordul penultimului blindat din ultimul convoi sovietic, iar Generalul Boris Vsevolodovich Gromov a fost ultimul soldat sovietic care a părăsit Afghanistanul, traversînd pe jos Podul Prieteniei!

A convoy of Soviet Army armoured personal vehicles cross a bridge in Termez, 21 May 1988 at Soviet-Afghan border, during the withdrawal of the Red Army from Afghanistan. The Soviet Union invaded Afghanistan in December 1979 to shore up the pro-Soviet regime in Kabul and maintained more than 100,000 troops in the country until completing their phased withdrawal in 1989. (Photo by VITALY ARMAND / AFP) (Photo credit should read VITALY ARMAND/AFP via Getty Images)

În treacăt fie spus, Gromov a făcut trei rotaţii în TOA (1980–1982, 1985–1986, 1987–1989) și a fost cunoscut ca ultimul comandant al Armatei 40 în Afghanistan. Gromov a fost ultimul soldat sovietic care a părăsit Afghanistanul, traversînd pe jos Podul Prieteniei care se întindea pe rîul Amu-Daria la 15 februarie 1989, ziua în care s-a finalizat retragerea sovietică din Afghanistan. El a primit cea mai înaltă distincţie militară – Steaua de Aur a Eroului Uniunii Sovietice după ce Operațiunea Magistral a ridicat asediul orașului Khost din estul Afghanistanului. După Războiul din Afghanistan, a fost ales candidat la funcția de vicepreședinte de către Partidul Comunist la alegerile prezidențiale ruse din 1991 (candidatul la funcția de președinte a fost fostul premier Nikolai Ryzhkov). A fost primul ministru adjunct al apărării al Federației Ruse. În 1994, Gromov s-a retras din Forțele Armate Ruse și a fost numit viceministru de interne. El a fost ales, în 1995, în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus. În ianuarie 2000, a fost ales guvernator al regiunii Moscovei și reales în decembrie 2003. Şi tot în treacăt fie spus, cînd în 2003 veneam în sudul Iraqului să însoţesc în desfăşurare, pentru prima dată, Batalionul 811 Infanterie Dej, DRAGONII TRANSILVANI, fostul meu coleg – astăzi consilier ministerial! – le-a cerut militarilor să nu mă sprijine, să nu-mi dea informaţii pentru că “sînt ungur şi nu ţin cu Armata română”! “Nu are sînge de român”, îmi povestea, atunci lt. Leş, ofiţer de relaţii publice.

OK! În 2022, tot într-o zi de 15 februarie, ruşii au început retragerea trupelor masate (artistic sau nu!) la frontiera de Est a Ukrainei, după ce timp de mai bine de două săptămîni o presiune mediatică uriaşă, fără precedent, anunţau ca dată inevitabilă de atac asupra Ukrainei, 16 februarie 2022! Ora 3:00, scria ziarul The SUN! Dezamăgiţi de această întorsătură, propagandiştii războiului spuneau ieri că “sîntem cu toţii la mîna comportamentului instabil al preşedintelui rus”! Astfel de etichete lipite de nişte…, mă rog, nu am mai întîlnit dinainte de războiul din Golf, cu campania de demonizare a lui Saddam Hussein. Acum, cassandrele războiului din România au aplicat aceeaşi metodă, de manual, pentru demonizarea lui Vladimir Putin, fost ofiţer de informaţii KGB, în DDR, care, nu m-aş mira să fi contribuit la scrierea manualului de demonizare a adversarului. Deşi, după cîte îi cunosc, ruşii nu au o astfel de imaginaţie! O spun cu simţ de răspundere, fără să fi fost recrutat vreodată de KGB, FSB şi alte …OB-uri, dar testat cu detectorul de minciuni pe tema asta, pentru că regimului Traian Băsescu nu-i convenea adevărul pe care-l transmiteam din Republica Moldova. Sigur, am fost retras de Bucureşti pe motiv că… mă îmbăt cu comuniştii! Straşnik!

Deci, ruşii lui Putin, nu vor ataca Ukraina lui Zelenski, cu 100.000 de militari, tancuri, baterii de rachete etc. Apropo, a auzit cineva, Gazprom a oprit robinetul de gaze spre Ukraina? Îngheţau bebeluşii prin maternităţi de frig? Bătrîne neputincioase în case? Nu? Adică, cum? Războiul ca războiul, dar afacerile sînt afaceri?

Spuneam, luna trecută într-un ORDIN DE ZI că dacă vor să se lupte cu NATO, ruşii pot instrumenta o secesiune în Bosnia-Herţegovina. Scenariul rămîne valabil. Ba, chiar primeşte un impuls, pentru că ruşii sînt maeştrii pe scenariul cu pricina. Şi abia acum se îngroaşă gluma!

Parlamentul rus a cerut Kremlinului să recunoască independenţa teritoriilor separatiste pro-ruse din estul Ukrainei, adică Doneţk şi Lugansk, informează Reuters citînd agenţia de presă Interfax din Ukraina! Dacă “instabilul Putin” recunoaște independența celor două republici aflate într-un echilibru fragil, răsar motivele adevărate de război, pentru că sînt aruncate la gunoi acordurile de la Minsk, ceea ce înseamnă că nu mai există nici un acord de încetare a focului, iar toate negocierile de pînă acum sînt egale cu zero! Dispariţia unui minim cadru juridic, poate presupune şi încetarea armistiţiului iar luptele pot reîncepe în orice moment. Pot ataca separatiștii pro-ruşi, că oricum, pe ei nu are cine să-i tragă la răspundere, pot ataca ukrainenii, obosiţi de statul în tranşee pe această “linie Maginot” a Estului sălbatic, ca să elimine problema republicilor independente. Indiferent cine începe, nu se va mai ştii cine a tras primul glonţ, dar armata rusă vine să calmeze situația şi în locul unei „invazii” lipsite de logică vom avea o „misiune de pacificatori”, ca în Transnistria, precedentul din Vestul Ukrainei pe care Kievul l-a susţinut permanent, în detrimentul Republicii Moldova în penibilele negocieri din formatul 5+2 (Formatul 5+2 include reprezentanți ai părților, mediatorilor și observatorilor în procesul de negociere – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, Uniunea Europeană și Statele Unite. Scopul negocierilor în formatul 5+2 este de a elabora parametrii unei soluționări cuprinzătoare, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în hotarele ei recunoscute pe plan internațional, cu un statut special pentru Transnistria în componența Moldovei.) fără România! Chiar dacă nu atacă nimeni, Ukraina intră în logica transnistrizării! Deci, adio NATO, adio UE! Nu cred că strategii de la Pentagon şi de la NATO nu au luat în calcul aceste detalii, minore! Pe Putin recunoașterea independenței celor două republici nu-l costă nimic și-i oferă toate opțiunile posibile, cîștigătoare indiferent de scenariu!

Dar, scenariştii de ocazie mai oferă o variantă de lucru, în patru paşi simpli: 1. Recunoaşterea independenței regiunilor Donețk și Lugansk (peste 50% din teritoriul lor este acum controlat de Ukraina). 2. Rusia cere Ukrainei să se retragă de pe teritoriul ”ocupat” al Republicilor Populare Donețk și Lugansk, a căror independență a recunoscut-o și al căror ”garant de securitate” este. 3. Cînd Ukraina refuză, trupele ruse deja intrate în LDNR ”oficial” iau măsuri pentru eliminarea prezenței ukrainene din zonă. 4. Pentru că ukrainenii rezistă militar, Rusia se vede nevoită să extindă zona de operațiuni militare către Nipru, Crimeea, regiunea Odesa… Sigur, scenariul acesta este unul despre care se tot vorbeşte. În această variantă, Rusia ar controla Nordul Mării Negre şi Gurile Dunării iar, cum spun cei mai deştepţi în cap!, “cine controlează Gurile Dunării, controlează Inima Europei”. Case closed!

În aceste situaţii, armata rusă va lupta prea puţin. De fapt, în ciuda investiţiilor masive şi a modernizării, armata rusă a luptat efectiv doar în Syria. În rest, războiul prin procură, cu separatişti şi mercenari este mult mai eficient! Reuters scrie de luni că “mercenari ruşi, aflaţi sub directa coordonare a serviciilor ruseşti de spionaj FSB şi GRU, şi-au sporit prezenţa în Ukraina în ultimele săptămîni, pe fondul temerilor crescînde ale statelor occidentale referitoare la intenţia Moscovei de a crea un pretext surpriză pentru a ataca Ukraina! Reuters citează trei surse separate din serviciile de informaţii occidentale care au confirmat creşterea prezenţei numărului de mercenari ruşi în Ukraina. Misiunile mercenarilor ar consta în acţiuni teroriste şi asasinate. Astfel, o posibilă invazie terestră ar fi precedată de război informaţional şi atacuri cibernetice îndreptate împotriva infrastructurii critice a Ukrainei, precum reţelele de electricitate sau de gaze naturale ale ţării. Conform serviciilor secrete occidentale, mercenarii fac parte din companii private de securitate care au strînse legături cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), principalul succesor al fostului KGB, şi cu serviciul de informaţii al armatei ruse – GRU. Adică, un fel de Lukoil! Chiar şi Mircea Geoană confirmă: “În clipa de față, Federația Rusă a mobilizat forțe considerabile, are toate elementele de comandă, control, logistică, susținere, suport, un număr masiv de agenți infiltrați în Ukraina, cu miile, capabili să genereze destabilizare, provocări și chiar încercări de schimbare a regimului politic, deci, astăzi Federația Rusă ar putea să ia o decizie în acest fel”.

Pe mine, mă frămîntă o întrebare simplă: gazul, cine închide gazul în Ukraina? Abia atunci va fi nasol…

WAGNER ŞI TAKUBA

BMTF, 15 feb – Aproximativ o mie de contractori civili ai controversatei grupări paramilitare ruse Wagner se află în prezent în Mali, a estimat luni seară şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, repetînd că nu mai sînt îndeplinite condiţiile pentru continuarea misiunii forţei franceze Barkhane în această ţară, notează AFP, preluată de Agerpres.

Wagner are în prezent o mie (de mercenari) în Mali, a declarat Jean-Yves Le Drian la postul France 5, reafirmînd că obiectivul afişat al acestui grup este de a apăra junta aflată la putere la Bamako.

Franţa şi partenerii săi europeni în Mali afirmă că junta instalată prin forţă la putere în 2020 a făcut apel în ultimele luni la această grupare privată angajată în diverse ţări din Africa Subsahariană, dar şi în Syria sau în Lybia.

Europenii văd în prezenţa grupării Wagner, “suspectată de abuzuri”, un factor suplimentar de instabilitate şi o consideră incompatibilă cu acţiunea lor antijihadistă pe teren. Junta, la rîndul ei, persistă să nege orice angajament al lui Wagner şi evocă o cooperare militară cu Rusia.

Dacă nu mai sînt reunite condiţiile, ceea ce este cazul, pentru ca noi să putem acţiona în Mali, vom continua să luptăm împotriva terorismului alături de ţările din Sahel care solicită acest lucru, a adăugat Jean-Yves le Drian.

Junta este cea care se izolează, care pierde, care dă faliment şi care va trebui să îşi asume ce va urma, a adăugat el, acuzînd-o că îngreunează capacităţile operaţionale ale forţei Barkhane şi ale aliaţilor săi în această ţară.

Franţa, care luptă de nouă ani împotriva grupărilor jihadiste din Sahel, ar putea anunţa în următoarele zile retragerea trupelor sale din Mali, în contextul în care junta la putere la Bamako dă dovadă de o ostilitate tot mai mare faţă de prezenţa franceză.

Parisul afişează, totuşi, intenţia fermă de a continua să lupte împotriva răspîndirii jihadismului în regiunea aflată sub influenţă franceză, dorind să-şi consolideze activităţile de cooperare acolo şi să furnizeze capacităţi-cheie statelor-majore locale, potrivit unor surse concordante.

Preşedintele Emmanuel Macron şi-a exprimat dorinţa să ne reorganizăm, dar nu plecăm (din Sahel). Urmează să ne reorganizăm pentru a asigura continuarea luptei împotriva terorismului, a insistat Jean-Yves Le Drian.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, luni, la invitaţia omologului francez, Jean-Yves Le Drian, la o reuniune ministerială pe tema Task Force Takuba, context în care a subliniat necesitatea asigurării în mod adecvat a securităţii personalului acestor misiuni, printre care se află şi cetăţeni români.

Avînd în vedere evoluţiile negative în curs de desfăşurare din regiune, a exprimat deschiderea României de a analiza, alături de partenerii strategici şi în cadrul UE, cele mai bune opţiuni pentru continuarea angajamentului şi eforturilor din teren pentru promovarea păcii, stabilităţii şi dezvoltării în Sahel, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

Reuniunea a avut drept scop analizarea evoluţiilor politice şi de securitate recente din Sahel şi evaluarea impactului acestora asupra eforturilor internaţionale de combatere a terorismului în Mali şi în regiune, mai ales prin intermediul Task Force Takuba.

Participanţii au transmis îngrijorarea profundă faţă de deteriorarea accelerată a situaţiei de securitate din regiune şi au evidenţiat înrăutăţirea condiţiilor în care Forţa Takuba îşi desfăşoară activitatea. Au subliniat menţinerea fermă a angajamentului statelor participante la Forţa Takuba pentru promovarea păcii şi stabilităţii în Sahel, în sprijinul populaţiei din statele saheliene şi de pe întreg continentul african, alături de UE în ansamblul său şi de alţi parteneri internaţionali. Participanţii au exprimat preocupare faţă de intenţia autorităţilor din Mali de a coopera cu “grupul mercenar rusesc Wagner” pentru a continua combaterea grupurilor teroriste din regiune, evidenţiind “caracterul netransparent” al demersurilor în această direcţie şi “lipsa de legitimitate a acestui grup”, ale cărui acţiuni nu servesc interesele cetăţenilor din ţările unde este prezent, menţionează MAE.

Şeful diplomaţiei române a reafirmat voinţa politică a României de a continua să rămînă angajată în Sahel şi importanţa menţinerii angajamentului colectiv al statelor participante în Forţa Takuba pentru regiune.

A reliefat importanţa acestei zone pentru securitatea UE în ansamblul său şi a punctat preocuparea suplimentară pe care evoluţiile din Vecinătatea Sudică o generează atunci cînd sînt abordate corelat cu tensiunile acumulate în Vecinătatea Estică, prin masarea de trupe ruseşti în proximitatea Ukrainei şi în regiunea Mării Negre, aspecte asupra cărora trebuie acţionat pe mai departe prin menţinerea unităţii şi a coordonării.

Aurescu a subliniat relevanţa continuării eforturilor internaţionale pentru susţinerea statelor din Sahel, în beneficiul securităţii şi stabilităţii regionale şi al populaţiei locale. Aceste eforturi reînnoite vor putea fi derulate sub forma unor coaliţii internaţionale care să menţină spiritul mandatului Forţei Takuba, complementar cu îndeplinirea mandatelor celorlalte misiuni internaţionale prezente precum EUTM Mali şi MINUSMA care rămîn deosebit de importante.

Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat speranţa că Summitul UE – Uniunea Africană, care va avea loc la Bruxelles pe 17 şi 18 februarie, va transmite un semnal puternic privind angajamentul reciproc euro-african pentru securitatea şi dezvoltarea regiunii Sahel şi pentru un parteneriat întărit între Europa şi Africa.

***

La 27 martie 2020, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Mali, Niger, Regatul Ţărilor de Jos, Norvegia, Portugalia, Suedia şi Regatul Unit au emis o declaraţie politică comună în care îşi exprimau sprijinul pentru crearea unei forţe militare/grup operativ (Task Force) Takuba, integrată sub comanda operaţiunii militare franceze Barkhane, care are ca scop combaterea grupărilor teroriste din regiunea Sahel.

Task Force Takuba, operaţionalizată la începutul anului 2021, a desfăşurat acţiuni de consiliere, susţinere şi însoţire în teren a forţelor armate maliene, în coordonare cu partenerii G5-Sahel şi alţi actori internaţionali de pe teren, inclusiv misiunea ONU MINUSMA şi misiunile UE EUTM Mali, EUCAP Sahel Mali şi EUCAP Sahel Niger.

România a aprobat, în vara lui 2021, participarea cu pînă la 50 de militari la Task Force Takuba. Contribuţia nu a fost desfăşurată în teren, pînă în prezent, din cauza deteriorării accentuate a situaţiei de securitate şi a evoluţiilor politice îngrijorătoare din regiune şi a neîndeplinirii procedurilor necesare de către partea maliană.

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE…

Asta cică ar fi ultima noapte de dragoste pe rit nou, să mai moară o dată, de ciudă Camil Petrescu! După ce omul cu şapcă de la Cotroceni şi-a înrămat toate pozele cu Stoltenberg, de pe la toate bazele americane din România, după ce şi-a făcut nod la batista de muci din buzunarul de piele al gecii lui Marcel, ca să nu uite că Stolty i-a promis un grup de luptă franţuzit, după ce toţi propagandiştii s-au tras în pozele de album cu oficialii NATO, iar fătucile s-au udat abundent în faţa primilor militari americani sosiţi în Ro mânia, codoşii războiului au zis că Putin îl va ataca pe Zelensky miercuri, 16 februarie 2022, înainte de prînz, să fie pregătite şi televiziunile de ştiri, ce dreku!

Dincolo de pozele oficiale, ar mai fi cîte ceva de spus. Cum scriam şi pe www.argument.ro, dar reiau aici pentru că repetiţia este mama învăţăturii, recent, Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Excelenţa Sa Valery Kuzmin a făcut două afirmaţii de o importanţă deosebită, spun eu, care reprezintă două balize pe drumul relaţiilor ruso-române, cel puţin în următoarea perioadă de 10 ani. Prima afirmaţie sună aşa: “Distanța dintre București și Moscova este, metaforic vorbind, mult mai mare decît cea mai mare distanță de pe Pămînt”! Cea de-a doua, puţin mai jos…

Săptămîna trecută, mi s-a reproşat direct, de către unul dintre producătorii mei, că trăiesc în trecut şi balastul trecutului nu-mi dă voie să evoluez, să merg mai departe, să construiesc pentru viitor. Poate că e aşa, doar că cei care nu ţin cont de trecut nu pot construi pentru viitor. Şi, ar mai fi ceva: mă simt gol şi, în actuala conjunctură, nu prea desluşesc nici un viitor. Lumea pe care o cunosc eu a dispărut extrem de rapid. A fost o extincţie în masă a lumii “normale”! Astăzi, impostorii, ticăloşii, trădătorii, proştii, aroganţii, toate scursurile societăţii se lăfăie victorioşi în jurul nostru. Un bun amic, operator FOS, îmi spunea: “nu întoarce capul, ignoră şi mergi mai departe”. Un principiu bun pentru performanţă individuală şi de “haită”, acolo unde lupul dă valoare haitei şi haita dă putere lupului. Dar, pentru mine, imposibil de pus în practică în viaţa asta de zi cu zi, guvernată de o lume pe care nu o mai înţeleg…

Dar, să revin la obsesia zilei: războiul cu Rusia! Tata, pensionar la 80 de ani (Dumnezeu să-i dea putere şi viaţă lungă!) stă lipit ca marca de scrisoare de micul ecran acolo unde propagandiştii războiului corecţi politic, se află în pragul apoplexiei de dimineaţă şi pînă seara. Cassandrele războiului sînt tot mai nemulţumite (firesc, unele au cheltuit deja finanţările primite: un milion de euro contract cu NATO şi două milioane de euro contract direct cu SGG!!! Băăăi, nu s-a autosesizat nici un semi-zeu din ăsta, din justiţia legată la ochi şi perversată doctoral ca-n Mioriţa, nici un moldovean, nici chiar un Vrîncean…) de întîrzierea cu care Vladimir Putin emite ordinul de atac asupra Ukrainei.

Nu am să reiau, am scris aici, deja că Rusia NU va ataca Ukraina şi De ce! Astăzi, vreau ca uitîndu-mă în urmă şi trăind în trecutul meu mizerabil de predictibil din ultimii 20 de ani, să ne amintim unde am fost şi unde am ajuns. Întrebarea pe care mi-o pun, fără să găsesc răspunsul, este: de ce dintr-o ţară cu perspectivă am ajuns pe marginea prăpastiei? De ce am hotărît (sau au hotărît alţii?) ca în loc să construim punţi să le dărîmăm şi pe cele existente? De ce nu avem nici o reacţie? Sîntem drogaţi? Sîntem în altă dimensiune? Mă rog…

Episodul amintit este din 4 decembrie 2002 (!) şi este legat de Adrian Năstase. Da, da, hulitul premier PSD al României care a fost scos din politică mişeleşte de Traian Băsescu şi de o ambasadă (acum fără ambasador!) ameninţînd că dacă nu se retrage Bucureştiul va fi transformat într-un nou Kiev. Am mai scris despre şapca cu bani împărţită ONG-iştilor şi societăţii în civil pentru arderea capitalei României. Am depăşit momentul atunci, Adrian Năstase s-a retras din cursa prezidenţială şi Traian Băsescu a devenit cureaua de transmisie a progresismului într-o Românie bujbecă, transformată din cetăţeanul respectabil din cartier, în idiotul în casa căruia se ţin orgiile, se taie covoarele, se pişă în sarmale, se fură candelabrele, se cacă în piscină şi se şterge mătărînga de draperii, evident, idiotul împreună cu urmaşii-urmaşilor săi plătind cu vîrf şi îndesat bancherilor tăiaţi prinprejur. Şi, apropo, că mi-am amintit: Adrian Năstase este, potrivit chiar propriei mărturisiri postate pe blogul său, pe 13 Septembrie 2014, nașul de cununie al fiicei mari a președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, Esra, participînd, alături de soția sa, Dana Năstase, pe 13 Iulie 2004, cînd era prim ministru al României și președinte al PSD, la casătoria fiicei lui Erdogan, pe atunci premier al Turciei, cu Berat Albayrak. Tot în calitate de naşi (martori) la casătoria fiicei lui Erdogan au mai participat și premierul Greciei de atunci, Costas Karamanlis, alături de soția sa, Natasa, regele Iordaniei, Abdullah al II-lea și președintelePakistanului de la acea vreme, Pervez Musharraf. Vă daţi seama că relaţiile bilaterale între state se construiau şi în cadrul familiei extinse, la un ceai, la un rahat, la o şişa…

Să revin la 4 decembrie 2002 şi la interviul telefonic realizat de ziarul ADEVĂRUL cu premierul Adrian Năstase. La Berlin a avut loc atunci un Forum economic, reuniune aniversara a celor 50 de ani de activitate a Comitetului de Est al Economiei Germane. Germania considera Rusia si Romania ca ţări foarte importante pentru dezvoltarea investitiilor, schimburile bilaterale germane cu Romania se ridicau la 5 miliarde de euro anual, iar cu Rusia la 25 de miliarde. Adrain Năstase spune: “Am avut discutii fructuoase cu cancelarul Gerhard Schroeder (Schroeder a fost numit în consiliul de supraveghere al gigantului rus Gazprom, a anunţat vineri compania de gaz deţinută de statul rus, relatează DPA. Schroeder, care a fost cancelar al Germaniei în perioada 1998-2005, este un social-democrat şi prieten al preşedintelui rus Vladimir Putin n.a.). A avut loc şi o întrevedere la care partea germană a invitat trei prim-miniştri: pe dl. Djindjic, din Serbia (dînsul e la el acasa in Germania, a fost profesor acolo), pe dl. Kasianov si pe mine. Au participat înalte personalităţi germane, inclusiv ministrul Federal pentru Economie, dl. Klement, dar şi preşedintele BERD. Zilele trecute vorbisem la telefon cu premierul Kasianov şi am stabilit să avem o discuţie la Berlin. Luni seara, după dineu, la 11 noaptea, am avut o întrevedere pe care o consider foarte bună pentru relaţiile noastre bilaterale. … Acum, nivelul exporturilor româneşti în Federaţia Rusă se situează în fiecare an cu aproximativ un miliard de dolari sub valoarea importurilor”. “- La Bucuresti, preşedintele SUA, George W. Bush, a spus că România trebuie să devină o punte către noua Rusie. Aţi întreprins vreun demers în acest sens?” – “Cred că preşedintele Bush a ţinut să sublinieze importanţa poziţiei strategice a României. Depinde de noi să dezvoltăm relaţiile cu Rusia, un partener puternic din toate punctele de vedere”. “- Ce atitudine a avut premierul Kasianov faţă de invitarea României în NATO?” – “Nu am discutat despre NATO în întrevederea bilaterală. S-a discutat însă în plen despre acest lucru. Premierul Kasianov a reiterat punctul de vedere al Moscovei conform căruia nu era necesară extinderea NATO către Est. Eu mi-am permis să reamintesc ce am spus la Moscova, şi anume că, daca nu ne grăbeam să intrăm în NATO, am fi găsit Rusia acolo înaintea noastră. De altfel, vreau să reamintesc că înainte de a sosi la Bucureşti, chiar preşedintele Bush s-a dus la Sankt Petersburg pentru a se întîlni cu preşedintele Putin. Prin aceasta vreau să subliniez relaţiile speciale existente acum între SUA şi Rusia şi între NATO şi Rusia. Relaţii de o cu totul altă factură decît erau în trecut. Din acest motiv, nici Rusia nu s-a opus extinderii NATO. Invitarea României în NATO nu este îndreptată în nici un fel împotriva Rusiei, ţară cu care dorim să dezvoltăm cele mai bune relaţii”.

2002! Vremurile şi oamenii s-au dus! Deşi preşedintele american, neoconservatorul George W. Bush, şi-ar fi dorit ca România să reprezinte o punte între Occident şi „Noua Rusie” anii au trecut rapid, preşedintele rus Vladimir Putin a devenit un as al politicii de forţă, iar teritoriul României s-a transformat mai curînd într-un teatru de război rece între cele două mari puteri mondiale SUA şi Rusia. Petrolul şi gazele, bazele SUA, Republica Moldova şi Transnistria, istmul ponto-baltic, Marea Caspică şi Caucazul, sînt doar cîteva dintre subiectele fierbinţi care se învîrt în jurul „lacului ruso-turc”, Marea Neagră, Karadeniz.

Progresistul democrat vopsit Traian Băsescu, pe care de-a lungul timpului l-am bănuit greşit de a fi agent de influenţă rus, a făcut pe toată perioada celor 10 ani o serie de declaraţii care au deranjat autorităţile de la Kremlin, dar în concordanţă cu politica promovată de grupul de interese din interiorul Partidului Democrat american. Înaintea vizitei pe care a făcut-o la Moscova în februarie 2005, Traian Băsescu a declarat ziarului Moskovskie Novosti, că au fost pierduţi 15 ani în relaţia cu Rusia din cauza unor complexe istorice şi a unor complexe ale politicienilor care au condus România. Adevărat!

Şi pentru a da startul acuzaţiilor şi pentru a declanşa paranoia, Traian Băsescu a declarat că mai mulţi analişti şi jurnalişti din România au urmat instrucţiunile pe care le primesc de la Vocea Rusiei. De asemenea, el a spus că această companie rusă de stat de radio dezinformează publicul românesc. Conducerea companiei Vocea Rusiei l-a invitat pe Traian Băsescu să dea un interviu, pentru a expune personal poziţia sa cu privire la problemele ridicate în diferite publicaţii. Redactorul-şef al Redacţiei Mass-Media Internaţionale din cadrul Vocii Rusiei, Serghei Bereţ, s-a întîlnit chiar cu Traian Băsescu la Bucureşti!

În ianuarie 2006 la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, reprezentantul Rusiei Konstantin Kosachev l-a întrebat pe preşedintele Băsescu cum se împacă instalarea bazelor americane în România, cu prevederile privind tratatul forţelor convenţionale în Europa şi cu alte angajamente legate de controlul armelor. În răspunsul său, Traian Băsescu a spus printre altele: „După cum am înţeles, dvs. reprezentaţi Federaţia Rusă. 30 de ani aţi stat în Romania şi nu v-am întrebat niciodată de ce aţi stat”.

În 2015, din postura de chibiţ, mă rog, fost preşedinte de stat şi europarlamentar, Traian Băsescu declară: „Rusia nu se va opri pînă cînd nu controlează tot sudul Ukrainei pînă la gurile Dunării. Acest tandem Crimeea-Gurile Dunării îi fac stăpînii Mării Negre”, a declarat fostul președinte, Traian Băsescu, invitat la emisiunea „X-press”, difuzată de B1Tv.

La ora actuală, din păcate, vocile României nu mai există! Există doar o serie de YES MANI oficiali care citesc comunicatele şi-şi dau cu părerea sau se bagă în seamă, singuri, o tăcere apăsătoare, dar plină de vizite şi fotografii pentru albumul de familie, din partea lui “spălaţi-vă pe mîini şi păstraţi distanţarea socială” şi o isterie sectară din partea propagandiştilor aflaţi braţ la braţ cu oficialii NATO sau fătucile ude de prezenţa militarilor americani. În acest context, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Excelenţa Sa Valery Kuzmin, a declarat că “Distanța dintre București și Moscova este, metaforic vorbind, mult mai mare decît cea mai mare distanță de pe Pămînt”!

Dar, a făcut şi a doua afirmaţie interesantă despre care pomeneam în debutul acestui text. Kuzmin, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia Zilei Serviciului Diplomatic rus, s-a referit la actuala criză cu NATO. “În Rusia, în ultimii ani, una dintre vorbele înţelepciunii populare sau dacă vreţi una dintre glumele convenţionale sună în felul următor: cei care nu vor să îl asculte pe ministrul de Externe Serghei Lavrov vor trebui să îl asculte pe ministrul Apărării, Serghei Şoigu”. Interesant, nu? Mi se pare o ameninţare voalată şi un îndemn la învăţătura slovelor, mai ceva decît ROMÂNIA EDUCATĂ, broşura aia cu benzi desenate care a ieşit de pe “poarta tăcutului” şi a intrat direct în Strategia Naţională de Apărare 2020-2024!

Ambasadorul Rusiei a subliniat că interesele strategice ale Moscovei sînt interpretate „incorect”. Valery Kuzmin a subliniat că, în conformitate cu principiul indivizibilităţii securităţii, tratatele internaţionale prevăd că, într-adevăr, naţiunile sînt libere să opteze pentru alianţe de securitate, dar nu în detrimentul securităţii altor state. „Actuala situaţie, care a fost creată pas cu pas prin extinderea NATO, este diferită total şi faţă de situaţia din anul 1997, cînd a fost semnat Tratatul fundamental al relaţiilor Rusia-NATO. De aceea, noi insistăm ca toate forţele militare, infrastructura militară, în special sistemele de atac, sistemele ofensive de armament, să fie retrase de pe teritoriile tuturor statelor care au aderat la NATO după acel termen de 1997. Vă puteţi întreba de ce ar trebui să facem acest lucru. Ei bine, dacă vreţi un sistem echilibrat de securitate colectivă care să funcţioneze, ar trebui să acţionaţi pe bază de reciprocitate. Întrucît Uniunea Sovietică şi apoi Rusia, în anii 1990, au retras toate forţele şi toate bazele militare din toate locaţiile din Europa situate dincolo de frontierele naţionale”, a subliniat ambasadorul rus.

„Pe de altă parte, la Deveselu, există lansatoare de tip MK-41; eu nu sînt expert militar, dar aceste sisteme pot fi readaptate facil şi rapid pentru utilizarea de armament strategic, precum, spre exemplu, rachete de croazieră Tomahawk, iar aceste rachete pot fi armate cu orice tip de focoase, convenţionale sau neconvenţionale. Iar acesta este punctul major. Auzim de multe ori în România că americanii au oferit garanţii şi aşa mai departe. Eu vă pot spune că Baza Deveselu, din ceea ce ştiu eu, a fost vizitată de reprezentanţi ruşi doar o dată, în urmă cu mult timp, cînd erau vizibile doar scînduri şi sfori în perimetrul bazei militare române şi au fost arătate doar planurile viitoarelor instalaţii americane de acolo. Între timp, vă pot spune, cel puţin din informaţiile pe care le-am primit, că nu prea are sens şi nu prea sînt beneficii să fie vizitată această bază, deoarece aceste lansatoare ne sînt binecunoscute, construirea lor şi capabilităţile nu sînt mari secrete în acest moment, pentru întreaga comunitate militară internaţională. Iar eu aş spune că nici o garanţie americană, mai ales la nivel verbal, dacă primiţi garanţii scrise, noi vă felicităm, dar noi nu am primit nici o garanţie americană, căci este o bază americană, am primit doar garanţii verbale, iar acestea sînt doar presupuneri, declaraţii care induc în eroare, că nu sînt îndreptate împotriva Rusiei, am auzit de ani de zile, de zeci de ani astfel de asigurări, iar acum, treptat, ne dăm seama că nu au nimic de-a face cu realitatea. Iar în această privinţă, putem spune că încrederea în Washington şi în NATO, dar mai ales în Washington, din punctul nostru de vedere s-a epuizat complet”.

Vreo reacţie politică românească la aceste declaraţii? Vreun comentariu? A doua zi, Kuzmin a fost chemat la Ministerul Afacerilor Externe să dea explicaţii! Dar, asta aproape că nu contează în economia acestui joc de la care noi am fost excluşi după momentele 2002-2004-2010 cînd păream parteneri smart, cum ar zice trotinetiştii azi, şi nu slugi obediente şi ticăloase. E clar că peste aceste jocuri, peste Europa de Est şi peste Ukraina, Rusia şi SUA, împreună cu Germania şi Franţa, îşi împart sferele de influenţă. Şi nu întreabă pe nimeni! Circul militar este doar pentru tata, pensionar de 80 de ani care-l priveşte speriat la televizor ascultîndu-i pe lătrătorii care văd numai război. Miza este energetică nu militară! Iar România va fi hrană, aliment, pentru vampirii energetici puternici care se înfruntă în timp ce noi chibiţăm. Sau, cum spunea cineva: dacă eşti invitat la cină şi nu ai tacîm la masă, precis eşti în meniu!

Exemplu concret: Gazoductul Nord Stream 2, construit de Gazprom și un consorțiu de firme europene, e o conductă extrem de controversată, despre care state precum România, Polonia, Marea Britanie și țările baltice cred că va crește dependența UE de gazele naturale rusești. Apărătorii cei mai puternici ai gazoductului sînt Germania (beneficiarul major al gazelor, cea care ne invita la masa discuţiilor în vremea lui Adrian Năstase!), Austria și Olanda. În Germania, principalul promotor este SPD, partidul fostului cancelar Gerhard Schroder, acum angajat al Gazprom. Unul dintre adversarii majori ai Nord Stream 2 este SUA, care vor să împiedice creșterea dependenței Europei de gazul rusesc, dar urmăresc și creșterea exporturilor de gaze lichefiate americane spre UE. Nord Stream 2 urmează să aducă gaze naturale de la Vîborg (Rusia) în portul german Greifswald (Marea Baltică), ”sărind” Ukraina și inundînd piața europeană cu gazul rusesc. Nord Stream 2 urmează să dubleze aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia către Germania. Controversa principală legată de Nord Stream 2 constă în faptul că această conductă deviază aprovizionarea cu gaze naturale rusești de la ruta existentă care trece prin Ukraina, ceea ce face ca Ukraina, partenerul UE, să fie privată de taxele de tranzit cruciale pe care Rusia le plătea pînă acum. Ukraina, care se află în conflict deschis cu Rusia încă din 2014, după ce Moscova a anexat Peninsula Crimeea, a avertizat Europa că gazoductul Nord Stream 2 ar putea fi folosit de regimul de la Kremlin și mai ales de Vladimir Putin ca un mijloc de presiune geopolitică.

Gazprom are o participație majoritară. În plus, acțiunii la Nord Stream 2 mai au și companiile Uniper și Wintershall din Germania, compania Engie din Franța, anglo-olandezii de la Shell și austriecii de la OMV. De asemenea, fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, este președintele comitetului acționarilor Nord Stream!

Razumeş? E limpede? Problema României este cum scăpăm de jaful generalizat, de impostori, de trădători şi de blestemul ăsta de asupritori care ne tot trimit la exemple din istorie, nu ne lasă să privim înainte, în viitor. Poate, pentru că pentru noi, românii, nu mai există viitor? Dacă scăpăm de 16 februarie, ziua în care Cassandrele războiului au promis că Putin va invada Ukraina, ar fi cazul să-i cam întrebăm de sănătate pe cei care ne conduc…

Europa de Est, circumspectă faţă de jocurile diplomatice între Moscova şi Occident (analiză France Presse)

BMTF, 10 feb – Confruntate cu cel mai mare impas între Rusia şi Occident de la încheierea Războiului Rece, ţările din fostul bloc comunist se menţin pe poziţii ferme, avertizînd împotriva oricărui compromis cu Moscova, notează joi într-o analiză France Presse, citată de Agerpres.

Retorica franceză despre preocupările legitime ale Rusiei, pe de o parte, şi legăturile energetice strînse ale Germaniei cu Rusia, pe de alta, au făcut ca ţări precum Polonia şi statele baltice să fie circumspecte faţă de diplomaţia marilor puteri.

Polonia adoptă poziţia cea mai hotărîtă şi mai fermă faţă de ceea ce face Rusia, a insistat săptămîna aceasta Pawel Soloch, şeful Biroului polonez pentru securitatea naţională într-o intervenţie la televiziunea de stat.

Soloch se referea la întîlnirea de marţi de la Berlin a liderilor francez, german şi polonez, axată pe impasul cu Rusia, care prin comasarea a zeci de mii de militari în apropiere de frontiera ukraineană suscită îngrijorări cu privire la un posibil război la porţile Europei.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a insistat asupra necesităţii ca Occidentul să strîngă rîndurile: Trebuie să arătăm că este imposibil să ne frîngă, a spus el la Berlin.

Aceeaşi abordare a fost afişată miercuri de către şefa guvernului estonian, Kaja Kallas: Nu vom face nici un fel de compromis cu privire la principiile fundamentale, inclusiv asupra dreptului fiecărei naţiuni de a-şi alege propria cale… Trebuie să rămînem fermi şi uniţi.

Rusia cere interzicerea pentru totdeauna a aderării Ukrainei la NATO şi doreşte ca Alianţa Nord-Atlantică să-şi reducă prezenţa în ţările din fostul bloc comunist.

Nu este un secret că Polonia are o abordare diferită faţă de Germania şi Franţa în criza ukraineană, explică Marcin Zaborowski, expert de la Varşovia. Polonia este cel mai fervent susţinător al Ukrainei în Europa. Avem cea mai lungă graniţă cu aceasta, cea mai mare diasporă, adaugă Zaborowski, director politic al think tank-ului Globsec. Dacă Ukraina ar cădea definitiv în sfera de influenţă a Rusiei, aceasta ar avea consecinţe negative directe pentru securitatea Poloniei, apreciază Zaborowski.

Este şi cazul ţărilor baltice, care – potrivit lui – par şi mai energice în acest sens, ele furnizînd arme Ukrainei chiar înaintea Poloniei.

Foste republici sovietice – Estonia, Letonia şi Lituania – se tem că şi ele ar putea fi luate în colimator de către Rusia.

Ţările Europei Centrale şi de Est au trecut toate prin ocupaţia rusească, ceea ce le-a împiedicat mult timp să adere la Uniunea Europeană, explică Wojciech Przybylski, redactor-şef al think tank-ului Visegrad Insight.

Preşedintele rus Vladimir Putin se arată conştient de situaţia delicată a acestor ţări, chiar dacă neagă că îngrijorarea lor este justificată.

Statele baltice şi alte ţări, vecinele noastre, nu se simt vezi Doamne în siguranţă. De ce? Nu este clar, a spus Putin săptămîna aceasta într-o conferinţă de presă comună cu omologul său francez Emmanuel Macron. În orice caz, ele se servesc de aceasta ca de un pretext pentru a elabora politici ostile la adresa Rusiei, a insistat preşedintele rus, subliniind că ţările respective furnizează arme moderne Ukrainei în doze mari.

În comparaţie cu Occidentul, potrivit lui Przybylski, Europa Centrală a manifestat hotărîre de a acţiona în ceea ce priveşte acordarea de sprijin direct Ukrainei.

În pofida dorinţei lui Putin de a vedea Europa divizată, unitatea prevalează şi nu există nici un sentiment că Franţa şi Germania vor să vîndă Europa Centrală, spune el. În schimb, există un sentiment de circumspecţie că elitele acestor ţări nu văd cu aceeaşi claritate ameninţarea care planează, adaugă expertul citat.

NU ERA VOLGĂ, ERA BICICLETĂ…

BMTF, 29 ian – Preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri occidentalilor să nu creeze panică în jurul tensiunilor cu Rusia, care este acuzată că pregăteşte o invazie în Ukraina, relatează AFP, citată de Agerpres. El a estimat totodată că principalul risc pentru ţara sa îl reprezintă „destabilizarea din interior”, confirmînd supoziţia noastră, lansată joi seară, în dialogul cu Dan Agache, în cadrul dezbaterii on-line Reper24Live.

„Nu avem nevoie de această panică”, a subliniat Zelenski într-o conferinţă de presă pentru media străine.”Probabilitatea unui atac rus există, nu a dispărut şi nu a fost mai puţin gravă în 2021″, dar „nu vedem o escaladare superioară celei care exista” anul trecut, a asigurat el.

În schimb, dacă ne luăm după media internaţionale şi „chiar după şefi de stat respectaţi”, s-ar putea crede „că sîntem deja în război” în toată ţara, „că sînt trupe care avansează pe şosele. Dar nu este cazul”, a insistat Zelenski.

„Cît costă această panică pentru Ukraina?”, a punctat şeful statului. „Cel mai mare risc pentru Ukraina” este „destabilizarea situaţiei din interiorul ţării”, mai curînd decît ameninţarea unei invazii ruse, a mai adăugat preşedintele ukrainean.

Pe de altă parte, ca şi cînd ar fi dorit să confirme temerile liderului de la Kiev, principalul reprezentant al separatiştilor proruşi din estul Ukrainei, Denis Puşilin, a cerut ca Moscova să furnizeze arme pentru a face faţă forţelor Kievului, în plină criză ruso-occidentală.”Trebuie să ne confruntăm cu Bayraktar”, a spus Denis Puşilin, şeful bastionului rebel Doneţk, referindu-se la dronele de fabricaţie turcă livrate anul trecut forţelor ukrainene în ciuda protestelor puternice din partea Rusiei.


Utilizarea de către Ukraina a dronelor de luptă fabricate în Turcia, care şi-au dovedit eficacitatea în războiul din Nagorno-Karabah dintre Azerbaidjan şi Armenia în 2020, este o preocupare deosebită pentru forţele proruse, la fel ca dispozitivele de rachete antitanc americane Javelin.


Partidul la putere în Rusia, Rusia Unită, a cerut miercuri Kremlinului să livreze arme separatiştilor, care controlează părţi de teritoriu în estul Ukrainei şi luptă acolo cu forţele ukrainene din 2014.

Kievul şi aliaţii săi occidentali au acuzat de multă vreme Moscova că îi sprijină pe separatiştii proruşi militar şi financiar, ceea ce Kremlinul a negat întotdeauna.

Declaraţiile partidului la putere marchează o schimbare în poziţia oficială afişată pînă acum.

Separatiştii şi autorităţile ruse acuză în prezent Kievul că pregăteşte o ofensivă în Est, în timp ce Ukraina şi Occidentul se tem de o invazie iminentă a ţării de către Rusia, care a masat zeci de mii de militari la graniţă.

Ambele părţi neagă că ar dori să declanşeze un conflict.


RUSIA NU VA INVADA UKRAINA

“Rusia ar putea ataca Ukraina pînă la sfîrşitul lunii ianuarie”, titrează, de ceva vreme, TOATE televiziunile şi ziarele print sau on-line din România, citînd cînd oficiali de la Kiev, cînd de la Washington, cînd surse oficiale de pe Tamisa. Obsesia pensionarului român s-a mutat de la “facturile la gaz şi curent” la “Putin a pus ochii pe Ukraina”, “va fi război şi nu ne mai dau pensiile”.

Eu am să fac, din nou, notă discordantă şi am să scriu: NU, RUSIA NU VA DECLANŞA UN RĂZBOI CU UKRAINA!, poate o mică răzmeriţă, dacă e să-l credem pe senilul preşedinte american Biden care a declarat că SUA nu se bagă în afacee dacă ruşii fac doar o incursiune în Ukraina şi se retrag rapid!, declaraţie reformulată şi nuanţată ulterior de oficiali ai Casei Albe! Însă escaladarea crizei ukrainiene înseamnă, în fapt, descurajarea unei eventuale încercări a Occidentului de a interveni mai mult decît au făcut-o deja!

Manipularea şi dezinformarea circulă în cel puţin două sensuri: o operaţiune psihologică în spaţiul de aşteptare ex-sovietic şi una asupra spaţiului românesc slăbit şi predilect pentru exhibarea fricilor societale.

Prima observaţie: sînt cîţiva ani în care diverşi oficiali militari sau civili de la Kiev încearcă să atragă atenţia asupra fostului stat sovietic cu o retorică victimizantă. Cantităţi uriaşe de informaţii mincinoase la adresa Rusiei au fost aruncate dinspre Kiev. La sfîrşitul lunii noiembrie 2021, chiar preşedintele ţării anunţa că va fi răsturnat de la putere printr-o lovitură de stat pe 1 sau 2 decembrie! Un astfel de comportament este precum cel din povestea românească cu Petrică şi lupul! Sigur, Ukraina a rămas fără Crimea şi e pe cale să piardă şi estul carbonifer, însă aceste două situaţii tactice demonstrează doar că Rusia NU doreşte un război cu Ukraina, ci o poziţionare strategică în contextul de securitate de la Marea Neagră. Extinderea NATO spre est, precum şi dezvoltarea sa europeană de apărare antirachetă (Deveselu!) sînt văzute ca ameninţări de doctrina militară rusă începînd cu 2014.

A doua observaţie: sîntem la sfîrşitul unui ciclu istoric, ciclul extinderii euro-atlantice înspre Est, şi e foarte limpede că această fereastră de oportunitate este folosită de Rusia pentru a sta bine la masa negocierilor globale şi strategice, acolo unde Rusia nu negociază niciodată un singur dosar! La sfîrşitul acestei perioade, e clar că lumea va arăta altfel. Vor exista alţi actori globali, alte centre de putere, pentru că despre asta este vorba şi nu despre oameni, vieţi şi destine, din analizele provincial-sentimentale! Cercetătorii think-thank-urilor vorbesc despre o confruntare SUA-China. Ea a şi început deja, dacă urmăriţi relaţia „nepotrivită” între yuan şi dolar, sau între capitalul chinez şi bonurile americane de trezorerie, importuri şi exporturi. Numai că gînditorii americani exclud Rusia din ierarhia puterilor globale, incluzînd-o în cea a puterilor regionale. Rusia vrea să demonstreze că nu este aşa!

A treia observaţie: războiul nu îl doreşte nimeni, de fapt: ruşii, pentru că şi-ar pierde orice dram de credibilitate, nu doar externă, ci şi internă – populaţia nu va mai susţine asemenea aventuri! La rîndul său, Ukraina nu, pentru că Ukraina îşi riscă statalitatea în baza unor promisiuni din partea unui NATO care este decis să se poziţioneze ferm pe falia de răscruce. Pentru Kremlin însă, protecţia Moscovei în Cîmpia de Vest este vitală. Toate invaziile militare, de la Napoleon încoace, au avut loc prin Belarus-Ukraina! Dacă Ukraina rămîne în ceaţa portocalie a NATO, distanţa peste „prăpastie” între Ukraina şi Kazahstan s-ar reduce la ceva mai mult de 600 de km! Reintrarea Ukrainei în matca sa firească reprezintă o victorie strategică şi necesară a Rusiei. În 2017 scriam: Pentru Rusia, Ukraina este extrem de importantă. Ea oferă două lucruri: poziţie strategică şi produse naturale şi agricole în această regiune de frontieră euro-asiatică! Ukraina este vitală pentru apărarea Rusiei. Moscova se află la numai 480 de kilometri de frontiera ruso-ukraineană, o cîmpie uriaşă uşor de traversat şi, astfel, greu de apărat. Mai mult, Ukraina găzduieşte două porturi critice, Odessa şi Sevastopol, care sînt mai importante pentru Rusia chiar şi decît Novorossiysk. Pierderea accesului militar şi comercial la aceste porturi ar submina complet influenţa Rusiei în Marea Neagră şi i-ar tăia accesul la Marea Mediterană! Mai mult: „Kievul”, a spus Vladimir Putin în discursul său din Crimeea din 2014, „e Mama Rusiei. Crimeea”, a mai zis el, „este pentru Rusia precum Muntele Templului pentru Ierusalim.” Ceste propoziţii spun totul despre forţa epică ce manipulează forţele de o parte şi de alta a frontierei.

Novaya Gazeta atrăgea recent atenţia că la nivelul elitei ruse există un consens că Ukraina ar trebui ruptă. Rusia ar trebui să ia partea de est (unde se află resursele de cărbune) şi sud (Crimeea fiind premiul cel mare), iar Occidentul să ia vestul Ukrainei, cu naţionaliştii şi greco-catolicii. Criza din sud-estul Ukrainei a fost provocată de Occident şi este folosită în scopul reanimării blocului militar nord-atlantic, a acuzat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul unei reuniuni pentru elaborarea proiectului de stat pentru înarmare pînă în anul 2025, informează Interfax.

Vladimir cel Mare, cunoscut chiar ca Sfântul Vladimir, în urmă cu mai mult de un mileniu, în anul 988, a întemeiat regatul slav creștin precursor al Rusiei şi al Ukrainei. Tot el a unit Kievul cu Novgorodul.

Or, Rusia aceea se numea kieveană dintr-o rațiune precisă: capitala era la Kiev, în Ukraina de azi! Mai mult, la sfârșitul sec.X, puternicul cnezat al Rusiei Kievene și-a avut capitala (pentru 3 ani!) într-o cetate ale cărei ruine se găsesc astăzi pe raza comunei Nufăru, județul Tulcea!

Analiştii şi cercetătorii americani, democraţi şi republicani, prevăd o prelungire a actualei crize pînă în 2020. Unii dintre ei spun că vor fi altele, şi altele, şi altele, mereu în cascadă, într-o succesiune a determinismului, fiecare provocînd-o pe următoarea. La sfîrşitul acestei perioade, e clar că lumea va arăta altfel. Vor exista alţi actori globali, alte centre de putere, pentru că despre asta este vorba, şi nu despre oameni, vieţi şi destine, din analizele provincial-sentimentale!

Unde sîntem noi, ca ţară, cu fricile noastre neexplicate şi cu politica externă ciudat de provincială pe care o practicăm? De fapt, o practicăm? Pentru că am impresia că sîntem doar cei care dau din cap aprobator în cazul diferitelor poziţionări. România este, în continuare, un punct de contact între două sisteme care se confruntă în momentul de faţă, Est şi Vest. Şi aşa sîntem dintotdeauna! Că doar de aia a fost Al. Ioan Cuza domn unificator şi reformist! Pentru Vestul euro-atlantic şi pentru Rusia reprezentăm un spaţiu de revărsare, zonă-tampon, pentru că sîntem zonă de frontieră. În sensul în care aceste state, în perspectiva unei analize a intereselor lor, se uită către ce ar putea să le provoace riscuri existenţiale. Şi îşi definesc riscurile în funcţie de ceea ce au la frontieră, deci de zonele-tampon pe care trebuie să le aibă pentru a-şi proteja interesele, un spaţiu de dilatare alternantă de la vest la est şi de la est la vest, fără ca cele două entităţi aflate în dispută să se întîlnească efectiv.

Sîntem într-o zonă a întîlnirilor, culturilor şi a civilizaţiilor, ceea ce presupune un anumit comportament în care încercăm să echilibrăm interesele marilor puteri. În Republica Moldova am auzit des expresia “o ţară mică trebuie să facă o politică externă mare”. O ţară ca România ar fi trebuit să aibă o politică externă mare, însă, din păcate, acest exerciţiu s-a dovedit o pălărie prea mare pentru decidenţii politici de la Bucureşti, subdimensionaţi intelectual în ultima vreme, de la nivel de preşedinte la cel de membru în comisiile parlamentare NATO, sinecuri de paradă pentru mulţi troglodiţi preocupaţi doar de propria îmbogăţire şi şmenuri provinciale. O ţară considerată demult ca fiind teroristă în raport cu proprii cetăţeni. Nu ştiu dacă DECIENTUL POLITIC SPECTATOR are informaţia, sau o ignoră, referitor la cît de mult poate să întindă coarda cu poporul român. La ruşi, e mai simplu: dacă spun celebra formulă paşol tî nahui, poţi să ştii că ai atins nivelul maxim de nesimţire, tupeu jegos şi alte din astea. La noi, la români, e mai complicat, atîta timp cît ne-o pasăm mai mereu şi cu o voioşie de nedescris, „prin gură” unii altora, fără nici un efect! Personal, sînt convins că SRI deţine informaţii şi le-a comunicat „DECIDENTULUI POLITIC” care stă pitit ca porcu-n cucuruz în faţa oricăror proteste din pieţele României, considerate fasciste de Rareş Bogdan şi Murarii de serviciu credincios (sic!). De altfel, nivelul de încredere al oamenilor în guverne a înregistrat o scădere drastică în întreaga lume, am mai scris despre asta, ştire ce-i face pe politicienii puterii să se consoleze cu ideea că… vremea p… trece!

Ultima observaţie: nu trebuie să ne îngrijoreze perspectiva unui război, pentru că Rusia înţelege care sînt consecinţele unui astfel de război! Dar sîntem într-un punct de inflexiune la nivel global, şi trebuie să vedem că nu doar în Europa se fac astfel de presiuni, nu doar în Europa de Est există influenţe care se ciocnesc, ele există şi în Asia Centrală, şi în Asia de Est, Asia de Sud-Est, în toată zona Pacificului. Prin toate aceste presiuni pe care noi le resimţim aici în zona noastră de frontieră, vedem cumva o renegociere a poziţiilor globale, mai mult decît poziţiile Rusiei versus UE şi Rusiei versus SUA, ci o recalculare globală a tuturor puterilor.

CASSANDRELE RĂZBOIULUI ŞI PERICOLUL INADECVĂRII

Vrem sau nu vrem, conştientizăm, sau nu, viitorul imediat, şi pe termen lung, va fi modelat în umbra actualei pandemii, trecută pe un loc secund de Cassandrele războiului şi de postacii de serviciu activaţi în cea mai amplă operaţiune de defăimare publică de la Războiul din Golf din 1991, încoace. Nici Venezuela lui Cheavez nu a trăit atîta oprobiu, precum Rusia lui Putin. Astăzi, tot ce nu e mainstream e agent rus! Şi totuşi, confruntarea verbală dintre Rusia şi NATO (plus SUA, sau invers!) face parte din redefinirea spaţiului vital, în sec. XXI precum şi a siguranţei energetice.

În definirea proiectelor viitoare, analiştii şi publicul larg trebuie să țină seama de patru forțe majore care transformă peisajul global: globalizarea și apariția unui nou tip de regionalizare, accelerarea concurenței globale în domeniul tehnologiei, demografiile îmbătrînite și cursa împotriva schimbărilor climatice. Pandemia COVID-19 nu modifică fundamental arhitectura gestionării eficiente a riscurilor geopolitice, dar va accelera traiectoria fiecăreia dintre aceste tendințe.

Pandemia accentuează consecințele sociale, economice și politice ale îmbătrînirii populației. Profilul demografic al unei țări va modela poverile operaționale și în materie de costuri impuse de pandemie: societățile mai îmbătrînite se vor confrunta cu consecințe mai grave din punct de vedere economic și al pierderilor de vieți omenești provocate de această boală cu o revenire mai lentă a economiei. Națiunile cu o populație preponderent tînără, care se confruntă cu rate mari ale șomajului și cu fenomene de dislocare economică din cauza pandemiei, prezintă riscuri mai mari de tulburări sociale.

Europa este un continent îmbătrînit care este supus unor presiuni uriaşe migraţioniste, economice, dar şi identitare de natură politico-istorică. În Uniunea Europeană, presiunile în direcția fragmentării au fost evidențiate de un răspuns la pandemie care, cel puțin pînă în acest moment, a fost greoi și lipsit de coordonare. Aceşti cetăţeni europeni NU vor război cu Rusia! Cu atît mai puţin românii, cu o armată mică şi slab echipată, în ciuda declaraţiilor şi sumelor uriaşe cheltuite! Pentru a face faţă unui proiectat război cu Rusia, România ar trebui să înarmeze rezerviştii. Dar, rezerviştii, dacă pun mîna pe arme se vor opri, în primul rînd, la Bucureşti să rezolve nişte probleme nerezolvate, cu puternicii zilei. Apoi, dacă mai e cazul, vor merge mai departe!

De ce cred cassandrele într-o invazie rusească în Ukraina? Habar nu am! Mai ieftin şi eficient, pentru ruşi, ar fi să aplice UE şi NATO o lovitură în “burta moale”. Milorad Dodik, şi-a anunţat răspicat intenţia de a-i scoate pe sîrbi din statul comun BIH! Nimic nou sub soare! Doar adepţii globalismului se miră! Susţinerea separatismului şi situaţia din Kosovo au declanşat amplificarea tendinţelor separatiste, care au avut ca rezultat criza din regiunea spaniolă Catalonia. Practic, Europa a salutat divizarea mai multor state de pe continent, fără a-şi ascunde bucuria în legatură cu asta. Iar acum, iată, avem Catalonia şi Kurdistan, dar și Veneto și Lombardia, iar autonomiile etnice maghiare bat la ușă!

Disoluţia lentă și atomizarea de interese din sînul Uniunii Europene, populismul cras al liderilor din jur, chiar scăderea factorului de inteligență la leadership-ul european, statul slab în care domnesc grupări de interese care-i mimează neoficial serviciile, greoi, incomplet, sărac şi birocratizat, o corupţie mare, care o păzeşte pe cea mică, favorizează această mișcare pe care mulți se feresc să o numească… genetică!

Atît la nivel istoric, cît şi juridico-filozofic, sistemul internaţional din ultimii 25 – 30 de ani a fost marcat de tensiunea profundă între tendinţele naționale conservatoare şi cele revoluţionare anti-sistem împotriva lipsei de scrupule a unui stat hegemonic care abuzează de conceptul de suveranitate în manufacturile asociate cu corupția. În mod clar, orice tendinţă separatistă sau de autonomie pun în discuție consecințele semnării Păcii de la Westphalia (24 octombrie 1648), un troc prin care învingătorii şi învinşii îşi împărţeau diferitele provincii. Suveranitatea de tip westphalic, care se prezintă ca o suveranitate absolută, inflexibilă, a devenit, în noile condiţii, o piedică care impietează asupra capacităţii de a construi modele de guvernare adecvate.

Într-o asemenea situație, chiar cerrerile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri și instituții subordonate.

Un nou studiu care a analizat demonstraţiile de stradă din 2006 pînă în 2020, a constatat că numărul mişcărilor de protest din întreaga lume a crescut de peste trei ori în mai puţin de 15 ani, informează Washington Post. Intitulat „World Protests: A Study of Key Protest Issues in the 21st Century”, studiul e realizat de o echipă de cercetători de pe lîngă Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) din Germania şi de Initiative for Policy Dialogue, o organizatie non-profit afiliată la Columbia University. Analizînd îndeaproape peste 900 de acţiuni de protest din 101 ţări si teritorii, autorii au ajuns la concluzia că trăim o perioadă istorică asemănătoare cu atmosfera din anii 1848, 1917 sau 1968, „cînd un număr mare de oameni s-au revoltat împotriva modului în care erau lucrurile, cerînd schimbări”. Dar care este cauza? Autorii vorbesc despre „esecul democratiei”. Ei au constatat ca majoritatea evenimentelor de protest pe care le-au studiat – 54% – au fost provocate de eșecul sistemelor politice.

În ultimii ani, Europa s-a confruntat cu cele mai ample mișcări de masă de oameni de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Peste un milion de refugiați și de migranți au sosit în Uniunea Europeană, majoritatea fugind de războiul și teroarea din Syria și din alte țări aflate în dificultate. În spatele politicii Germaniei de primire a refugiaţilor syrieni stă un compromis care nu poate fi ignorat. Preţul pentru azilul syrienilor este plătit de imigranţii din Balcani, care au fost deportaţi pe capete, scrie Wall Street Journal. Criza migraţiei din Europa este într-un punct critic, în care pilonii politicii în vigoare se află sub stres constant. Şi acum, pandemia care a blocat economia globală dar şi orice iniţiativă legată de migranţi şi piaţa muncii în Europa.

În spatele economiilor sînt modificări profunde – structurale, sociale, demografice – care pot duce la apariţia unei noi revoluţii!

Au explodat preţurile la energie şi alimente, dar de ce nu pot să crească şi salariile, pe medie, de la sine? Din cauza dezechilibrelor şi dezmăţului globalist de pînă în urmă cu doi ani! Potrivit Ziarului Financiar, economiile şi companiile au devenit prea productive, iar acest lucru, coroborat cu lipsa inflaţiei, a schimbat toate regulile!

1. Globalizarea, începută în anii ’80, a frînt clasa de mijloc, care este cea mai afectată în ţările occidentale. Multe joburi ale clasei de mijloc au plecat în ţările low cost, mai ales odată cu căderea comunismului, deschiderea pieţei est-europene şi creşterea Chinei.

2. Emigraţia în ţările vestice – acest lucru a dat posibilitatea companiilor să angajeze oameni pe salarii mai mici, ceea ce a pus presiune pe piaţa forţei de muncă şi pe sindicate.

3. Intrarea pe piaţa de muncă a femeilor – ultimele trei decenii au adus pe piaţa forţei de muncă din ce în ce mai multe femei care preiau şi poziţiile bărbaţilor, dar la salarii mai mici. În aceste condiţii, salariile nu cresc.

4. Echipamentele şi acum roboţii înlocuiesc forţa de muncă pe un cost mai redus – în ultimele decenii tot mai multe companii încearcă să înlocuiască oamenii cu echipamente sau roboţi pentru a deveni mai productive şi a face faţă concurenţei. Un echipament sau un robot nu oboseşte, nu cere majorări salariale, nu cere bonusuri, nu pleacă cînd vrea el, nu plăteşte taxe şi contribuţii la stat. Echipamentele au înlocuit joburile de mijloc. Iar acum, roboţii înlocuiesc procesele repetitive din companii, atacînd de data asta joburile low-cost.

5. Companiile mari au devenit din ce în ce mai mari, ceea ce a dus la scoaterea competitorilor de pe piaţă, darea oamenilor afară şi scăderea presiunii pe creşterea salariilor – în economiile occidentale cuvîntul de ordine este consolidarea, fuziunile şi achiziţiile, întărirea poziţiilor pe piaţă, cumpărarea concurenţilor şi închiderea lor, creşterea preţului produselor fără creşterea salariilor din companii.

6. Supracapacitatea de producţie – ultimii 30 de ani a adus o supracapacitate de producţie în toată lumea, ceea ce face ca firmele să aibă ca obiectiv într-un mod continuu reducerea costului prin toate mijloacele: înlocuirea oamenilor cu echipamente, cumpărarea concurenţei, trimiterea joburilor de mijloc în alte ţări pentru a reduce costul salarial.

7. Lipsa investiţiilor – în economiile puternice nu se mai fac investiţii de către companiile private decît dacă sînt noi tehnologii care înlocuiesc anumite modele de business, reduc numărul de salariaţi şi reduc costul salarial. Din acest motiv nu există cerere pentru noi locuri de muncă şi în consecinţă nu există presiune pe piaţa forţei de muncă în sensul creşterii salariilor.

8. Apariţia share economie şi a modelelor de business disruptive – de mai bine de două decenii, establishmentul economic mondial este dat peste cap de apariţia altor modele de business şi mai ales de apariţia de nicăieri, din alte zone, de tehnologie, a unor companii care lovesc în plin modelele tradiţionale. Google şi Facebook au distrus industria media, Uberul schimbă regulile în transportul persoanelor, Amazon a rupt din piaţa retailerilor tradiţionali, Tesla a ajuns să se bată cu marii producători auto, Apple a schimbat regulile în comunicare, digitalizare etc., low-costurile aeriene au răvăşit piaţa de transport tradiţională, ducînd la scăderea tarifelor, ceea ce a produs schimbări fundamentale în mobilitatea oamenilor, aducînd reduceri de costuri salariale în alte industrii pentru că pot să aducă oameni mai ieftin din alte ţări într-un timp foarte scurt.

9. Pentru că nu există inflaţie iar marile ţări occidentale sînt pline de datorii, nu mai au bani de investit în infrastructură – acest lucru nu creează locuri de muncă, nu creează cerere, nu creează presiune pe salarii.

10. Marile economii ale lumii, marile bănci, marii administratori de bani, marile companii de asigurări au prea mulţi bani, administrează prea mulţi bani. Pentru că sînt prea mulţi bani în lume care au fost economisiţi în ultimele şapte decenii prin diferite forme – democratizarea bursei, fonduri de investiţii, fonduri de pensii – şi nu există unde să fie investiţi în economii pentru că există supracapacitate, aceste mii de miliarde stau efectiv degeaba în conturi, cu 0% dobîndă. Pentru că aceşti bani nu sînt investiţi decît în titluri de stat, în blue-chipsuri, în real-estate, în terenuri, ei nu creează noi locuri de muncă, nu creează cerere, nu aduc majorări salariale ci, dimpotrivă, pun presiune pe companii să reducă costurile, să dea oameni afară, să investească mai puţin pentru a le aduce randamente mai mari.

Dacă establishmentul nu este atent, din rîndul tinerilor de astăzi care ştiu cel puţin două limbi străine, care se mişcă într-o parte şi-n alta, care vor şi speră la bani mai mulţi pentru a experimenta mai mult în domeniul vieţii personale, se va naşte noul Lenin, spune Cristian Hostiuc, Director Editorial ZF.

În urmă cu 100 de ani, imperiile s-au mărunțit în state naționale, dornice să-și afirme identitatea sufocată de abuzurile, birocrația și incompetența imperială. După un veac, aceleași tare trezesc în populațiile naționale abuzate dorința regăsirii identității regionale pentru o auto-guvernare onestă și echitabilă! Există o amprentă genetică socială primordială și nucleară: tribul și familia, pentru cea din urmă luptînd cu înverșunare motivată o parte a societății civile tradiționale, în frunte cu Biserica Națională. În România! Observația nu e nouă, juristul elveţian Gustav Moynier a propus în 1872 crearea unui tribunal internaţional care să judece dreptul ginţilor!

România este vulnerabilă, iar inadecvarea liderilor săi, fanarioţi de rit nou, nu face decît tînăra ţară, de doar 100 şi ceva de ani, să fie ameninţată cu dispariţia.

COVID 19 LASĂ ARMATA NORVEGIANĂ FĂRĂ CHILOŢI

BMTF, 9 ian – Soldaţii în termen din Norvegia vor trebui de acum încolo să predea, la finalul serviciului lor militar, şosetele, chiloţii şi sutienele (în cazul femeilor) succesorilor lor, armata norvegiană confruntîndu-se cu serioase probleme de stocuri, a anunţat postul public NRK, informează AFP, preluată de Agerpres.

Pînă acum se obişnuia ca soldaţii în termen demobilizaţi să plece din garnizoanele lor cu lenjeria intimă care le fusese repartizată în timpul serviciului lor militar.

Însă pandemia de COVID-19 a complicat în mod serios fluxurile de aprovizionare, determinînd anul trecut armata norvegiană să-i invite pe recruţi să restituie cele mai intime obiecte din echipamentul lor.

Acum, cînd am ales să reutilizăm această parte din echipament, acest lucru ne ajută să avem o cantitate mai mare în circulaţie şi să creştem capacitatea de livrare a echipamentului. Avem foarte puţine în stoc, a explicat purtătorul de cuvînt al serviciului de logistică al armatei norvegiene, Hans Meisingset, pentru NRK.

Cu toate acestea, un reprezentant al militarilor în termen a criticat deficienţe recurente, susceptibile să afecteze capacităţile operaţionale. Grave penurii de echipamente şi îmbrăcăminte pot afecta disponibilitatea operaţională şi, în cel mai rău caz, securitatea soldatului, a reacţionat Eirik Sjohelle Eiksund pentru publicaţia specializată Forsvarets Forum.

Apărînd frontiera nordică a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în faţa Rusiei vecine, Norvegia menţine serviciul militar unisex şi convoacă în fiecare an circa 8.000 de tineri şi tinere să-şi efectueze serviciul militar, ceea ce reprezintă doar o parte din acest segment de vîrstă.

UE, Wagner, sancţiuni

BMTF, 14 dec – Uniunea Europeană a decis luni sancţiuni împotriva grupului paramilitar rus Wagner şi a opt persoane şi trei societăţi legate de acesta, pentru ”acţiuni de destabilizare” desfăşurate în Ukraina, Syria şi mai multe ţări africane, au declarat surse europene citate de AFP şi EFE, preluate de Agerpres.

Decizia a fost aprobată în unanimitate de miniştrii de externe ai statelor UE, reuniţi la Bruxelles.

Blocul comunitar menţionează că Wagner a acţionat în Ukraina, Syria, Lybia şi Republica Centrafricană, suspectînd de asemenea o posibilă prezenţă a acestui grup în Mali, stat al cărui guvern este bănuit că negociază cu acest grup paramilitar prestarea unor servicii de securitate.

”Wagner este o societate militară privată rusă folosită pentru destabilizarea securităţii în Europa şi în state terţe din vecinătatea ei, în special în Africa”, explică un diplomat european.

Sancţiunile constau în interdicţii de călătorie în UE şi îngheţarea eventualelor active deţinute în blocul comunitar de persoanele şi companiile vizate.

Miniştrii europeni de externe au aprobat luni şi cadrul juridic pentru adoptarea unor sancţiuni împotriva persoanelor şi entităţilor ”care obstrucţionează” tranziţia către un guvern civil în Mali, după lovitura de stat din 18 august 2020, urmată anul acesta, în iunie, de încă o lovitură de stat prin care a fost a destituit guvernul de tranziţie.

E o porcărie ce se întîmplă cu Wagner Grup! Parlamentul European, rezoluţie cu mantă împotriva Rusiei

BMTF, 27 nov – Parlamentul European a adoptat joi trei rezoluţii, una dintre acestea vizînd încălcările drepturilor omului de către Compania Wagner Group, în mai multe zone de conflict din lume, se arată într-un comunicat de presă al PE.

Parlamentarii europeni condamnă crimele comise în mai multe zone de conflict de către organizaţia paramilitară rusă Wagner Group şi entităţile militare private asociate acestei companii, se arată în comunicatul PE.

Statul rus este responsabil de finanţarea, antrenarea, coordonarea şi conducerea operaţională a acestor grupuri paramilitare, susţin parlamentarii europeni, în timp ce subliniază faptul că activităţile companiei Wagner Group se află în strînsă legătură cu răspîndirea influenţei ruse în zonele de conflict din lume. Parlamentarii europeni susţin că Wagner Group şi alţi contractori militari ruşi ar trebui trataţi precum organizaţii proxy ale statului rus.

Potrivit rezoluţiei PE, compania Wagner Group este prezentă în mai multe zone de conflict din lume, în special în Ukraina, Syria, Sudan, Mozambic, Lybia, Republica Centrafricană şi Venezuela.

De asemenea, membrii PE salută declaraţia lui Josep Borrell, şeful politicii externe a UE, privind impunerea de către UE a unor sancţiuni împotriva „indivizilor şi entităţilor asociate Wagner Group”, precum şi celor care lucrează cu această organizaţie paramilitară. Aceste sancţiuni ar include restricţii de călătorie şi îngheţarea bunurilor angajaţilor Wagner.

Totodată, rezoluţia cere ţărilor care se folosesc de serviciile organizaţiei şi afiliaţilor acesteia, în special Republicii Centrafricane, să încheie orice legături cu acest grup şi angajaţii acestuia.

Rezoluţia a fost adoptată cu 585 de voturi „pentru”, 40 „împotrivă” şi 43 de „abţineri”.

Pînă în prezent, nu a fost emisă niciodată o rezoluţie privind un grup anume ci doar un fenomen comun mai multor grupuri. Rezoluţia de joi a PE reprezintă o sancţiune împotriva Rusiei şi nu a grupului de mercenari, care nu operează diferit faţă de colegii lor occidentali din GardaWorld sau DynCorp!

Companiile militare private sînt firme care oferă servicii specializate legate de război şi conflict, incluzînd operaţiuni de luptă, planificare strategică, colectarea informaţiilor, sprijin operaţional şi logistic, formare, achiziţionare şi întreţinere. CMP sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă la corporaţii transnaţionale uriaşe. Deşi CMP au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări.

De ce există o piaţă pentru CMP şi, implicit, pentru Wagner Group?

Statele, organizaţiile internaţionale, organizaţiile neguvernamentale, agenţiile umanitare şi de dezvoltare, corporaţiile multinaţionale şi chiar persoanele individuale pot contracta servicii militare oferite de CMP. În cazul statelor, aceste companii sînt deseori folosite pentru a compensa lipsa unei capacităţi naţionale. CMP furnizează servicii high-tech în domenii în care forţele armate nu îşi mai pot permite să instruiască personalul sau să ofere perspective atractive de avansare în carieră. În alte cazuri, CMP supleează o capacitate inexistentă. De exemplu, angajarea firmei israeliene Levdan i-a permis preşedintelui Republicii Congo-Brazzaville să creeze în 1994 o nouă forţă care a înlocuit unităţile militare fidele fostului preşedinte.

S-a arătat că CMP sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Uneori, indivizii sau grupurile recurg la CMP pentru scopuri mai insidioase, cum ar fi răsturnarea unor guverne sau protejarea unor activităţi ilegale.

CMP Wagner Group operează pe piaţa internaţională în concurenţă directă cu alte companii similare din ţările Occidentale.

ADEVĂRATA SURSĂ DE INDIGNARE: WAGNER SÎNT RUŞI!!!

Am scris, destul de succint, recunosc, în lucrarea „TARGET – Operaţiuni militare externe în combaterea terorismului”, apărută în 2010 la Editura Banatului Montan, sub egida Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate (ARSS), că în condiţiile în care numeroşi combatanţi nu au statut de beligeranţi, ci acela de actori non-statali, ONU poate angaja actori non-statali, în speţă companii militare private, să poarte războaie cu actorii non-statali, în speţă grupările teroriste, în acest fel rezolvîndu-se problemele juridice pe care le ridică folosirea forţei unei coaliţii de state împotriva unor grupări non-statale!

PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva!

Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări.

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, i-a acuzat duminică seară pe mercenarii grupului privat rus Wagner că „se substituie” autorităţii statului în Republica Centrafricană şi că „au confiscat capacitatea fiscală„, notează AFP.

„Cînd intră într-o ţară, ei comit numeroase violări, exacţiuni, jafuri pentru a se substitui uneori chiar autorităţii ţării”, a afirmat Jean-Yves Le Drian în cursul emisiunii „C dans l’air” de pe canalul France 5.

„Cel mai spectaculos exemplu este Republica Centrafricană unde, în cele din urmă, pentru a putea fi plătiţi, confiscă capacitatea fiscală a statului„, a spus el.

Franţa, foarte implicată militar în lupta împotriva terorismului în Mali, este împotriva unei posibile sosiri a grupului Wagner în această ţară pentru a instrui forţele armate locale şi pentru a asigura protecţia conducătorilor. Parisul a avertizat deja autorităţile de tranziţie maliene că prezenţa grupului Wagner ar pune sub semnul întrebării angajamentul său militar în Mali.

„Nu este posibil pentru noi. Este complet incompatibil cu modul în care concepem lupta împotriva terorismului în Mali”, a reiterat Jean-Yves Le Drian.

Grupul Wagner este suspectat, în special de Paris, că acţionează în numele Kremlinului, unde acesta nu doreşte să apară prea oficial.

„Wagner este în primul rînd o companie de mercenari ruşi care fac război prin procură în numele Rusiei, chiar dacă Rusia neagă (…) Nu păcăleşte pe nimeni”, a insistat ministrul.

În septembrie, ministrul francez de externe i s-a plîns de acest lucru omologului său rus, Serghei Lavrov, cu prilejul Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York.

„I-am spus asta. El a spus, nu sunt eu. I-am spus, ba da, tu eşti. Ei se refugiază în spatele faptului că un stat sau altul are dreptul să încheie un contract cu o firmă sau alta. Or, nu aceasta este realitatea”, a spus el.

„Realitatea este că sînt combatanţi, indivizi care încalcă dreptul internaţional şi pun sub semnul întrebării chiar suveranitatea statelor”, a spus el.

Termenul de MERCENAR se regăseşte într-o multitudine de perioade istorice, de la Crucificarea lui Christos – cînd este condamnat să-şi petreacă întreaga viaţă ca soldat, pînă la cel care stă aşezat în bena unei furgonete, pe bidoane de apă de 5 galoane, şfichiuit de vîntul rece al deşertului în Ajunul Anului Nou, undeva, la graniţa dintre Iraq şi Arabia Saudită.

Termeni precum mercenari şi companii de securitate private (PSC) sînt folosiţi pentru a desemna PMC.

Pînă de curînd, erau numiţi mercenari actorii dintr-un conflict care sînt, în general, motivaţi de cîştigul personal. Termenul apare în unele tratate internaţionale, dar acestea au fost criticate pentru lipsă de acurateţe, deoarece se concentrează pe motivaţia acţiunilor, care este dificil de definit, şi nu pe acţiunile ca atare. Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC. Creşterea ponderii PSC în conflicte armate, sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane, ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei, ca un răspuns la cererea pieţei.

Regăsim „armatele private“ în întreaga lume, mereu în creştere. Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme, au sute de mii de angajaţi. De cele mai multe ori, acestea sînt angajate de guverne, corporaţii, jurnalişti, iar contractorii privaţi, ofiţerii de securitate sau mercenarii, cu li se mai spune, pot cîştiga pînă la 1000 de dolari pe zi!

Proporţia mercenaril – armată regulată este, în ziua de azi, de aproape 20%.

Am scris-o de nenumărate ori, personal cred că episodul armatelor naţionale este doar o mică paranteză în istoria militară a armatelor private, iar Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate, iar această Industrie de Securitate Privată este structura cea mai pregătită să ofere baza securităţii noilor entităţi ce se vor creea! Pentru că, în ciuda intenselor „eforturi” de pace, războiul continuă să se desfăşoare, pe regiuni, cu punctualitate, în formele sale cele mai brutale.

Companiile de Securitate Private au absorbit forţă de muncă înalt calificată, în urma reformelor la nivelul structurilor de securitate, dar rămîn privite destul de „exotic” la noi în ţară. Acestea sînt societăţi comerciale care oferă servicii care, deseori, implică cunoştinţe temeinice în folosirea forţei. Trăsăturile distinctive ale PMC sînt: – Structura organizaţională: PMC sînt firme înregistrate cu structuri constituite; şi – Motivaţia: PMC furnizează servicii mai degrabă pentru profit decît din raţiuni politice.

PMC-urile sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă (BMTF) la corporaţii transnaţionale uriaşe (G4S). Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private.

Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict.

Deşi industria securităţii private tinde să devină indispensabilă unei societăţi moderne, paradoxal, aceasta nu figurează alături de sănătate şi administraţie locală în literatura de specialitate a managementul public. Dacă privim în ansamblu Industria Securităţii Private, constatăm că aceasta este prezentă în toate industriile unui stat modern (prof. univ. dr. Constantin Onişor, „IC într-o permanentă extindere”, revista Geopolitica, anul VI, nr. 27, pag. 25).

Industria poate fi definită pe paliere de activitate operaţională: servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor; servicii de pază a transporturilor de bunuri şi valori; servicii de gardă personală şi de activităţi tehnic-operative; servicii de proiectare şi instalare a sistemelor de supraveghere şi alarmare; servicii de dispecerat, monitorizare şi intervenţie; servicii de detectivi particulari (intelligence); activitate de învăţămînt, cercetare, training, audit; şcolarizare sau reconversie profesională; licenţiere în managementul tehnic sau operaţional; activităţi de training tehnic sau operaţional; audit intern şi extern al companiilor prestatoare de servicii de securitate privată.

Această industrie se guvernează după legi statale şi se autoguvernează după standarde, regulamente interne, proceduri operaţionale. Potrivit lui Constantin Onişor (op.cit.), aria de cuprindere şi intersecţie a activităţii sale cu alte industrii ale statelor este atît pe verticală, cît şi pe orizontală, creînd ea însăşi, producţie şi servicii!

Cînd dimensiunea unor astfel de companii este foarte mare, acestea devin susceptibile de a favoriza jocuri politice. Astăzi, în preambulul unui nou război rece, Wagner este pusă la colţ pentru că este compasnie rusă care acţionează precum… britanica SandLine!!! În perioada războiului din Iraq, Blackwather a fost inamicul de serviciu, aceste companii avînd, mai degrabă o problemă de PR şi de dispută cu propagandiştii, decît una de funcţionalitate istorică.

SAHELUL DE LA BARKANE LA WAGNER

România va trimite în luna octombrie 45 de militari în misiunea Takuba, care acționează în regiunea Sahel din Africa și al cărei scop este combaterea grupărilor teroriste prezente în zona Liptako, aflată la confluența statelor Mali, Niger și Burkina Faso.

Forțele Speciale ale Armatei Române vor pleca în Sahel, pentru operațiuni împotriva grupărilor teroriste ISIS și Al-Qaida.

Franţa a lansat operațiunea Barkhane încă din anul 2014. Proiectul a luat ființă pentru a lupta împotriva grupurilor islamiste din țările din Sahel: Mali, Mauritania, Burkina Faso, Niger şi Ciad. În luna martie a acestui an, Franța și alte 12 țări au creat Gruparea de Forțe Takuba. Mai exact, la operațiile în zonă participă la ora actuală zeci de militari de elită din Franța, Italia, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Regatul Unit şi Grecia. Începînd cu luna octombrie, militarii români vor face și ei parte din echipă.

Conform unor surse militare citate de Adevărul.ro, operatorii FOS români vor face parte din forța de răspuns rapid. Aceștia se vor deplasa la intervenții cu ajutorul unor elicoptere Sikorsky UH-60 Black Hawk, aduse în zonă de țările partenere.

În aceste momente, numărul militarilor din unitatea multinațională nu este prezentat, însă ar fi vorba despre aproximativ 500 de operatori ai Forțelor Speciale. Acestora li se adaugă și echipajele de zbor și personalul auxiliar.

Zona de acțiune a militarilor este una extrem de periculoasă, deoarece acționează grupări teroriste care au provocat atacuri istorice. Este vorba de aripa din Sahara a ISIS (ISIS-GS) și filiala sahariană a Al-Qaida (JNIM),, cele două fiind chiar și colaboratoare.

Mai activează și grupări periculoase precum al-Murabitoun, Ansar al-Dine, Boko Haram sau Frontul Eliberării Macinei.   Aceste grupări efectuează atacuri foarte dese, iar luarea de ostatici este la ordinea zilei, deoarece pentru aceștia se cere și o răscumpărare.

Informația momentului vine din Rusia care, prin vocea ministrului de externe, Serghei Lavrov, confirm faptul că Guvernul din Mali a angajat contractorii Wagner pentru operațiuni militare în favoarea statului Malian.

Informaţii despre o posibilă desfăşurare în Mali a unor mercenari din grupul rus Wagner au provocat recent o mare îngrijorare în capitalele Europei Occidentale, din cauza prezenţei trupelor UE de menţinere a păcii în această ţară africană. Îngrijorare nu lipsită de doza de ipocrizie care nu s-ar fi manifestat în cazul companiilor militare private occidentale.

În urmă cu o săptămână, guvernul militar din Mali, care a ajuns la putere după o lovitură de stat, a negat că ar avea în vedere angajarea de mercenari Wagner pentru a-şi asigura securitatea într-un context intern volatil.

Prezent, printre altele, în Libia şi în Republica Centrafricană, unde este acuzat de abuzuri încă din primăvară, grupul Wagner este suspectat, în special de către Franţa, că acţionează în numele Kremlinului acolo unde Rusia nu doreşte să apară oficial.

Contractorii militari privați sînt companii private care oferă aceleași servicii ca un militar privat, dar în loc să fie angajați de un guvern sau de un stat, lucrează pentru organizații private. Organizația privată îi angajează pentru a-și proteja angajații și activele, oferind în același timp securitate în zonele cu risc ridicat. Ele pot fi angajate de oricine, de la o persoană private la o corporație, organizație neguvernamentală (ONG) sau companie multinațională.

Mercenarii au existat încă din cele mai vechi timpuri, cînd oamenii au angajat armate ad-hoc pentru a lupta în războaie în numele lor, fără a se implica ei înșiși. În ultimii ani, de la declanșarea, în 2003, a războiului din Iraq,  a existat o cerere tot mai mare pentru aceștia din cauza terorismului crescut și a conflictelor din regiunile instabile ale lumii, cum ar fi Syria și Iraqul, unde guvernele nu își mai pot permite armate de mari dimensiuni.

Ce este un antreprenor militar privat?

Un antreprenor militar privat este o companie privată care furnizează servicii în numele forțelor publice, cum ar fi securitatea și sprijinul pentru luptă.

Care sînt îndatoririle lor?

CMP fac aceeași muncă ca militarii din armatele naționale, dar includ și alte atribuții, cum ar fi protejarea conductelor de petrol în zonele de război, paza ambasadelor sau instruirea trupelor locale. În unele cazuri, aceștia au fost acuzați că au făcut mai mult rău decît bine, deoarece nu au reguli de angajare, ceea ce înseamnă că a existat o creștere a victimelor civile din urma angajării în luptă a companiilor private.

Acest lucru este împotriva legii internaționale a drepturilor omului, care interzice ca civili să fie vizați, cu excepția cazului în care civilul este membru al unei organizații paramilitare care luptă pentru propria țară, mai degrabă decît să urmeze ordinele unei corporații sau a unui oficial guvernamental – acest lucru se aplică de obicei mercenarilor angajați direct de guverne – nu militarilor privați contractori.

Companiile private beneficiază de apreciere și loialitate, deoarece sînt responsabile de bonusuri mari dacă angajații lor își îndeplinesc cu succes o misiune, ceea ce înseamnă că au fost dispuși să lupte cu riscul de a muri pentru a obține aceste beneficii lucrative. Acest lucru a creat un sistem de stimulare care încurajează soldații privați să fie mai eficienți decît mercenarii tradiționali care, de obicei, se uită numai la ei înșiși – nu neapărat interesele superioare ale guvernului sau corporației din țara lor care ar putea să îi finanțeze.

Antreprenorii militari privați oferă mai multe avantaje:

Ele pot ajuta țările să mențină armate mai mici la costuri mai mici, deoarece nu este nevoie să instruiască noi recruți cu privire la modul în care funcționează diferite arme, deoarece companiile private furnizează deja gardieni / soldați de elită foarte pregătiți, astfel încît banii economisiți la antrenament reduc costurile totale.

De asemenea, pot ajuta companiile să reducă costurile prin faptul că nu trebuie să angajeze armate private și, în schimb, doar să plătească un contractor militar privat pentru serviciile lor, ceea ce ajută companiile să evite costul suplimentar al instruirii noilor angajați cu privire la politicile / standardele companiei.

AFGHANISTAN – CIMITIRUL IMPERIILOR

Asaltul taliban de miercuri, asupra terminalului de călători de lîngă Baza Aeriană de la Bagram, a durat 10 ore, conform militarytimes.com.Talibanii au folosit atacul în forță, combinat cu atacuri sinucigașe împotriva unui punct medical aflat în renovare, de lîngă baza aeriană. Chiar dacă nu au reușit să pătrundă în baza militară, talibanii s-au baricadat în facilitatea medicală unde au rezistat 10 ore, în final fiind anihilați de atacurile aeriene.

În urma intervenției forțelor internaționale, cinci militari georgieni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au acționat împreună cu militari americani și afghani.

Atacul s-a produs în timp ce oficialii americani încearcă se reia negocierile de pace cu talibanii, după ce acestea au fost suspendate de către președintele Donald Trump, în urma unui atac sîngeros al talibanilor în Zona Verde, unde și-a pierdut viața și un român.

Pentru mulți combatanți în Afghanistan, negocierile de pace reprezintă ilustrarea eșecului politicii americane în țara asiatică denumită sugestiv Cimitirul imperiilor, și ieșirea din scenă, rușinos, pe ușa din dos a războinicilor.

Presa quality americană dezvăluie, la acest sfîrșit de an, minciunile oficiale care au însoțit campaniile militare americane în Afghanistan și Iraq. Potrivit documentelor și mărturiilor, oficialii americani au știut de la bun început că războaiele declanșate nu vor avea sorți de izbîndă și le-au transformat în afaceri profitabile pentru o bună parte a elitei conducătoare, indifferent de culoare și familia politică: conservatori, democrați, Bush, Clinton etc. Așa se face că ies la iveală date și cifre care certifică faptul că în Afghanistan au murit mai mulți contractori decît militari americani, însă evidența acestora, la fel ca în Iraq, nu a fost ținută de nimeni. Ei sînt văzuți precum damele de companie, fără de care războiul modern nu mai poate avea loc. Din această cauză, ipocrizia arătării cu degetul spre omuleții verzi ai rușilor, sau spre Wagner, este de nedigerat!

Washington Post a publicat în această săptămînă, documente secrete care demonstrează că misiunea SUA în Afghanistan a eșuat în mod spectaculos, cee ace a dus la creșterea numărului de decese în rîndul contractorilor, ca să nu mai vorbim de zeci de mii de victime civile în ultimele două decenii.

Documentele interne obținute de Washington Post ilustrează dimensiunea pierderilor umane: peste 2.300 de militari americani au murit pe parcursul războiului, împreună cu 1.145 de militari NATO și coaliție. În prezent, există aproximativ 13.000 de militari americani în Afghanistan, alături de care luptă și militari români, în cadrul Misiunii NATO Resolute Support. Totuși, aceste pierderi sînt depășite de contractorii din SUA, care au încadrat, în liniște, unele dintre cele mai periculoase funcții în război și ale căror morți Pentagonul nu s-a simțit niciodată obligat să le comunice americanilor.

Proiectul Costurile războiului, de la Universitatea Brown, estimează că numărul real al contractorilor uciși în Afghanistan este de aproximativ 3.814 de morți. Raportul Departamentului Muncii indică faptul că 1.774 de antreprenori civili au murit în Afghanistan de la începutul războiului, dar recunoaște că acesta nu este „statisticile complete sau oficiale ale accidentelor de vătămări și decese ale contractorului civil”.

Totuși, ce cea mai mare rată a deceselor este în rîndul forțelor de securitate afghane, aproximativ 64.124!  

Linşarea celor patru bodyguarzi americani aparţinînd firmei de securitate „Blackwater” la Fallujah, pe 31 martie 2004, a atras atenţia mass-media asupra rolului pe care îl au firmele particulare de securitate şi privatizarea războiului. Conform unor date, în Iraq se aflau, în 2009, aproximativ 15.000 de bodyguarzi – personal de securitate particular, dintre care 6000 foarte bine înarmaţi, constituind practic o prezenţă militară paralelă în această ţară. Mii de veterani din Armată şi Poliţie – angajaţi ai unor firme particulare de securitate şi asistenţă militară din Statele Unite, Australia, Africa de Sud, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Africa de Sud, Uganda, Filipine, Cipru sau Cehia -, plătiţi cu 1500 (o mie cinci sute) de dolari pe zi (în multe ţări leafa unui militar pentru o lună!), asigura protecţia demnitarilor occidentali, a funcţionarilor marilor companii petroliere americane sau a „boss-ilor” firmelor implicate în reconstrucţia Iraq-ului.

În prezent, în Afghanistan se află un număr de 24.202 de contractori, conform ultimului raport al Comandamentului Central al Statelor Unite, însă doar 4.951 sînt personal de securitate. 20.000 de contractori suplimentari sînt angajați în domenii precum traducere, transport și IT.

Aceleași personaje care nu onorează sacrificial contractorilor americani și aliați (precum românii angajați la compania canadiană!) aflați în relație contractuală pentru interesele americane, critică mercenarii și contractorii aflați în slujba intereselor Rusiei! Mercenari din Wagner, o companie care duce războaie în interesul Rusiei, au fost observaţi recent în Mali, o ţară măcinată de război unde și România a trimis recent militari într-o misiune ONU.

Informaţia legată de prezenţa unor mercenari Wagner la Bamako vine la cîteva luni de la semnarea unui acord de cooperare militară între ministrul malian al Apărării, generalul Ibrahim Dahirou Dembélé, şi omologul său rus, Serghei Şoigu.

Moscova neagă că are vreo legătură cu Wagner, o societate înregistrată în Argentina sub numele unui fost membru al forţelor speciale din GRU, spionajul militar rus. Totuşi, Wagner este prezentă oriunde Moscova are vreun interes, începînd din estul Ukrainei, continuînd în Syria şi mai recent în Venezuela şi Africa.

 În Mali, o ţară măcinată de război şi băntuită de fundamentalişti islamişti, contractorii Wagner au statut de consultanţi militari responsabili de instruire şi mentenanţă, scrie AFP, citând două surse apropiate dosarului, la fel cum contractorii americani instruiesc și asistă trupe în Syria, Iraq, Afghanistan și oriunde are America interes în lume!

În Mali, Rusia nu soseşte pe un teren necunoscut, notează AFP. În perioada Războiului Rece, Moscova întreţinea legături strînse cu Bamako, care şi-a îndreptat atenţia către „lagărul socialist“ după obţinerea independenţei faţă de Franţa, în 1960, iar Legiunea Străină Franceză s-a retras din țara africană! Mali se confruntă de cîţiva ani încoace cu un război care pare fără sfîrşit. În zonă se bat diverse facţiuni rebele, dar îşi fac de cap şi grupări afiliate unor organizaţii fundamentalist-teroriste precum al-Qaeda, Boko Haram şi Statul Islamic.

Cu toate că ONU s-a implicat masiv în zonă, cu aproximativ 14.000 de militari, lucrurile par a fi scăpate de sub control. La începutul acestui an, 191 militari ONU au fost ucişi într-un atac al islamistilor radicali. România a trimis 120 de militari în Mali, pentru operaţiuni de evacuare militară, transport de trupe şi echipamente şi de asigurare a suportului logistic necesar personalului ONU dislocat în această ţară.

La rîndul său, Franţa desfăşoară în zonă operaţiunea antiteroristă Barkhane, cu un contingent de 4.500 de militari, majoritatea legionari.

Wagner nu este singura companie de mercenari aflată la dispoziţia Moscovei. Vega, Shield şi Patriot sînt alte trei companii în plină ascensiune și, se pare, fac concurență Dyn Corp, Triple Canopy, Academy, GardaWorld etc.

Mercenarii au existat încă de cînd există înfruntările politice între state sau, cum s-a întîmplat în Grecia antică sau în Italia Renașterii, între cetăți vecine și rivale. Chiar și domnitorii români s-au sprijinit de multe ori pe mercenari, lucru mai rar spus în manuale, unul din aceștia fiind chiar Mihai Viteazul. Banatul era cunoscut drept un teritoriu al mercenarilor, Ținutul Condotierilor din Est, cum îl denumeau cronicarii venețieni pe la 1240, furnizînd războinici care au luptat alături de nobili cehi în zona Praga!

Companiile Militare/de Securitate Private sînt entităţi organizaţionale  care  oferă  contra  cost    servicii  specializate  şi  expertiză militară, fiind încadrate uneori în categoria fenomenului de mercenariat. Sînt cunoscute  şi  sub  denumirea  de:  contractanţi  militari  privaţi,  contractori  de securitate privaţi, corporaţii militare private, firme militare private, furnizori de  servicii  militare  etc. Serviciile  de  expertiză  oferite  sînt  asemănătoare  celor  sigurate  de structurile   guvernamentale   militare   sau   de   poliţie.   Cu   consimţămîntul guvernului  pot  oferi  şi  servicii  în  teren  pentru  forţele  armate. Firma americană de securitate cea mai cunoscută din Iraq a fost „Blackwater Security Consulting”, care are angajaţi foşti militari din forţele speciale (DELTA, SEALS etc.), pentru a îndeplini misiuni încredinţate pînă acum doar „US Army”. „Blackwater” a fost o firmă tipică în domeniul securităţii. Ea a fost înfiinţată de doi foşti ofiţeri SEALS.

Termenul de mercenar vine din latină, de la merces, care înseamnă salariu sau recompensă.

În 1977, 167 de state au semnat un protocol adițional al Convenției de la Geneva din 1949, care fixează regulile războiului de astăzi. Potrivit protocolului, un mercenar nu are dreptul la statutul de luptător sau de prizonier de război, probabil din această cauză oficialii Pentagonului nu se obosesc să-I contabilizeze! Asta, cum o precizează punctul c. al articolului 47, pentru că un mercenar, prin definiție și prin etimologia termenului, participă la ostilități doar în vederea obținerii unui avantaj personal, financiar.

Textul stabilește o serie de convenții foarte stricte prin care, de pildă, membrii înscriși voluntar în ceea ce este, de pildă, Legiunea Străină franceză nu pot fi considerați mercenari, pentru că ei sînt controlați de un stat: statul francez.

Mercenari sârbi au luptat de pildă în Donbas, în estul Ukrainei, ba chiar au participat la operațiuni din Crimeea, în vreme ce mercenarii ceceni sînt foarte cunoscuți și foarte apreciați.

Mai multe țări, printre care Franța și Marea Britanie, interzic cetățenilor lor să devină mercenari, activitatea constituind un delict pedepsit de lege, cu toate că decenii la rînd după perioada decolonizării mercenarii francezi și britanici au fost printre cei mai apreciați în tinerele state din Africa. Unul din cei mai celebri a fost mercenarul francez Bob Denard, implicat în războaiele civile din Congo și din Yemen, dar mai ales în seria de lovituri de stat din Insulele Comore, unde mercenarii săi l-au și asasinat pe președintele țării Ahmed Abdallah.

Începînd din anii 2.000, s-a ajuns la o adevărată instituționalizare a companiilor paramilitare private de mercenari, la care unele state au recurs, mai ales odată cu dispariția lentă a recrutării obligatorii în Occident și din care cea mai cunoscută este acea Blackwater americană, foarte activă în Afghanistan și Iraq.

Faptul că acel protocol al Convenției de la Geneva le refuză mercenarilor statutul de combatant sau de prizonier de război este surprinzător. Practic în toate ocaziile Convenția de la Geneva acordă drepturi, în loc să le retragă. Ceea ce vrea însă să spună Convenția este că mercenarul are doar statutul unui civil care ar fi capturat. Acesta trebuie «tratat cu omenie», însă poate fi judecat pentru crime și fapte de violență, spre deosebire un soldat care a aplicat regulile războiului. În caz de condamnare, mercenarul poate fi considerat un simplu criminal, ceea ce un soldat prizonier de război nu va fi niciodată dacă nu a comis în mod voluntar crime împotriva umanității. Mercenarul poate fi chiar condamnat la moarte în țările care mai au această pedeapsă, un simplu militar însă – nu.

Mercenariatul este pedepsit penal și în Republica Moldova. Mercenarul e definit în Codul penal ca fiind persoana special recrutată, în țară sau în străinătate, pentru a lupta într-un conflict armat în schimbul unei remunerări. Nu este cetățean al părții la conflict şi nici rezident pe teritoriul controlat de o parte la conflict. Nu este trimis de un stat în misiune militară oficială. Fenomenul a luat amploare în Republica Moldova în special după declanșarea în 2014 a războiului din estul Ukrainei. Într-o recentă investigație realizată de comunitatea jurnaliștilor de investigație RISE Moldova se spune, cu referire la date ale SIS, că în jur de 100 de cetățeni moldoveni ar fi ajuns ca mercenari în tranșeele separatiștilor pro-ruși din Donbas şi Luhansk.

Între aceşti profesionişti ai războiului, fără identitate, se află şi mulţi români. Ei lucrează pentru companii occidentale pentru că firmele româneşti de securitate sînt prea mici să se înfrupte din caşcavalul cel mare. BIDEPA a încercat, în urmă cu cîţiva ani, dar a dispărut de pe piaţă! Bărboşii sînt printre cei mai buni luptători din lume. La întoarcerea acasă, merită o discuţie mai amplă despre viitorul şi privatizarea războiului, a serviciilor secrete şi a intereselor diverse pe care aceste entităţi le apără. Cum merită un reportaj, sau un documentar-anchetă, foştii militari români angajaţi prin contract care au efectuat misiuni spectaculoase în teatrele de operaţii din Afghanistan, Iraq sau Balcani şi acum sînt lăsaţi la vatră de un sistem prea puţin prietenos cu oamenii săi. Un astfel de om este Laurenţiu Cuci, retras într-un sat din judeţul Arad. Puţini dintre consătenii săi ştiu că Laurenţiu cunoaşte Kabulul mai bine decît Timişoara, iar maşina lui era la deschiderea convoaielor cu demnitari care veneau sau plecau de la preşedintele Hamid Kharzai…

BĂTĂLIE RUSIA-SUA PRIN CONTRACTORI (audio)

BMTF, 6 feb – Utilizarea contractorilor privaţi ca multiplicatori de forţă în războaiele din ultimii 17 ani, ajută la eludarea restricţiilor impuse de legislaţia internaţională şi presiunea Parlamentelor naţionale şi, pentru că pierderile contractorilor nu sînt contorizate oficial, acestea ascund şi costul uman al războiului. În consecinţă, utilizarea PMC-urilor dă posibilitate Guvernelor de a soluţiona anumite probleme fără a se implica direct. Un fel de “omuleţi verzi” cu contracte comerciale perfect valabile.

Practic, războaiele moderne nu mai pot fi concepute fără implicarea contractorilor privaţi. Din 2001, în special, gestionarea securităţilor naţionale şi internaţionale se realizează în parteneriat public/privat, după cum remarca şi expertul în securitate, col. r. Tiberiu Tănase, directorul Academiei Bodyguard. România e corigentă şi în acest domeniu:

Lucru, care nu se poate spune despre Rusia. Potrivit AGERPRES, deşi în jur de 100 de luptători ruşi recrutaţi de o organizaţie privată, cu legături cu Kremlinul, au murit într-o luptă cu coaliţia condusă de americani în regiunea syriană Deir Ezzor, în multe cazuri data morţii menţionată pe certificatele de deces este decalată cu cîteva săptămîni. Reuters a reuşit să identifice şase astfel de cazuri şi precizează că modul în care s-a procedat este cu totul atipic pentru luptătorii ruşi ucişi în Syria.

Potrivit rudelor şi martorilor bătăliei, luptătorii au murit cu toţii în ciocnirea din regiunea syriană Deir Ezzor, care a avut loc în noaptea de 7 februarie 2018.

Faptul că astfel de informaţii apar la aproape un an după bătălia de la Deir Ezzor indică faptul că Moscova ar putea face eforturi să-şi controleze mesajul despre pierderile înregistrate peste hotare, într-un moment în care îşi extinde activităţile militare în Orientul Mijlociu şi Africa.

În jur de 100 de contractori militari ruşi au fost ucişi în bătălia de la Deir Ezzor, au declarat surse citate de Reuters. Ministerul rus de Externe a precizat că numai o mînă de cetăţeni ruşi au fost ucişi în această luptă şi a infirmat ştirile privind eventuale pierderi grele.

Aceasta a fost prima confruntare directă între SUA şi Rusia de la colapsul Uniunii Sovietice. A fost, de asemenea, şi singura luptă din Syria în perioada de început a anului trecut la care au luat parte contractori militari ruşi.

Ministerul Apărării şi Ministerul Afacerilor Externe nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta aceste informaţii.

După cum Reuters a relatat, Rusia a folosit în secret contractori militari privaţi în Syria pentru a efectua misiuni în sprijinul preşedintelui Bashar al-Assad, aliatul Moscovei, în coordonare cu armata rusă.

Organizaţia care i-a recrutat pe luptători, cunoscută sub numele de Grupul Wagner, foloseşte infrastructura de transport şi spitalele Ministerului Apărării. Rusia neagă că foloseşte contractori militari în Syria şi susţine că civili ruşi se află acolo ca voluntari.

Reuters nu a putut confirma că Grupul Wagner operează în Syria sau că derulează misiuni în numele guvernului rus.

Pe 7 februarie anul trecut, luptătorii ruşi au avansat spre o rafinărie de petrol din provincia Deir Ezzor controlată de forţele kurde şi de coaliţia condusă de SUA, care au răspuns cu lovituri aeriene puternice.

Trei jurnaliști ruși au fost uciși în Republica Centrafricană

BMTF, 2 iul – Reporterul de război Ohran Djemal, documentaristul Aleksandr Rastorguiev și cameramanul Kirill Radcenko au fost uciși luni noaptea în apropiere de oraşul Sibut, iar Ministerul rus de Externe a confirmat identitățile acestora, scrie Libertatea.ro

Ei colaborau cu Centrul de gestionare a investigațiilor, un proiect lansat de fostul oligarh Mihail Hodorkovski, care trăiește în prezent în Occident în exil.

Jurnaliștii ruși investigau prezența Companiei Militare Private ruse Wagner în această țară, unde Rusia a desfășurat instructori militari.

Cei trei au fost asasinați în noaptea de luni spre marți, pe şoseaua din Kaga Bandoro, în apropiere de Sibut, situat la aproximativ 180 de kilometri la nord de capitala Bangui, de către bărbați înarmați, în centrul Republicii Centrafricane, conform unor surse ruse.

Cadavrele celor trei bărbaţi au fost depuse marţi dimineaţă la baza Misiunii ONU pentru stabilizare în Republica Centrafricană (Minusca) din Sibut.

Un purtător de cuvînt al Guvernului din Republica Centrafricană, Ange Maxime Kazagui, a informat că nici unul dintre miniștrii pentru Comunicații și Securitate Publică și Apărare nu a emis acreditate pentru o delegație de jurnaliști din Rusia, relatează The Telegraph.

Cei trei jurnalişti ar fi putut fi uciși de rebelii musulmani Seleka, au informat surse din Africa, citate de un post de radio local, potrivit mediafax. Postul de radio citat a mai relatat că jurnaliștii au ajuns la Bangui la data de 27 iulie, iar luni au încercat să călătorească în nordul țării la Dekoa, urmînd să ajungă la Kaga-Bandoro pentru a face un documentar. Aceștia ar fi fost capturați și uciși la aproximativ 24 de kilometri de Sibut.

La canalul de televiziune independent Dojd, redactorul șef adjunct al Centrului de gestiune a investigațiilor, Anastasia Gorșkova, a declarat că cei trei jurnaliști ruși au fost uciși după ce au încercat să ajungă duminică la o bază unde s-ar fi aflat contractori ai grupului Wagner. Accesul le-a fost interzis pe motiv că ei nu dețineau o acreditare din partea Ministerului Apărării local, a adăugat ea.

Potrivit purtătoarei de cuvînt a diplomației ruse Maria Zaharova, cei trei nu au informat autoritățile ruse despre prezența lor în Republica Centrafricană, această călătorie a fost declarată turistică.

Primarul oraşului Sibut, Henri Depele, a declarat că cei trei au fost prinşi într-o ambuscadă de bărbaţi înarmaţi, care au deschis focul asupra maşinii în care se aflau, iar şoferul a supravieţuit.

Grupul Wagner a fost creat de fostul ofițer GRU (Serviciul de informații al armatei ruse) Dmitri Utkin, dar numele său este asociat de mass-media ruse cu omul de afaceri Evgheni Prigojin, așa-numitul bucătar al lui Vladimir Putin. Acest grup a activat din iunie 2014 în luptele din estul Ukrainei de partea separatiștilor proruși, conform media și serviciilor de informații ukrainene. De asemenea, prezența sa a fost detectată și în Syria, unde activează în paralel cu armata rusă, care intervine din septembrie 2015 în sprijinul forțelor lui Bashar al-Assad.

Potrivit informaţiilor, Compania Wagner dispune de mii de luptători și a jucat un rol major în operațiunile ruse din estul Syriei și în recucerirea orașului antic Palmira.

Compania s-a aflat în centrul atenției în februarie cînd Washingtonul a anunțat uciderea a cel puțin 100 de combatanţi pro-regim, în regiunea Deir Ezzor, ca ripostă la atacul lor asupra cartierului general al militanţilor kurzi şi arabi syrieni sprijiniți de SUA.

Săptămîna trecută, SBU a publicat o listă cu 70 de mercenari care au murit sau au fost răniţi în timpul unor evenimente violente, desfăşurate în Syria la 2 iulie.

Ofiţerii Serviciului ukrainean de Securitate (SBU) au publicat joi numele unei persoane din Republica Moldova care lucrează pentru compania militară privată Wagner şi care activează în estul Ukrainei, relatează site-ul publicaţiei Balkan Insight. Radu „Rodion” Donciu, în vârstă de 43 de ani, a fost nominalizat ca fiind un mercenar care luptă pentru separatiştii pro-ruşi din estul Ukrainei şi pentru compania militară privată Wagner în Syria.

Potrivit site-ului Myrotvorets, care colectează informaţii din surse deschise, Radu Donciu locuieşte în Rusia şi este căsătorit.

SBU a publicate numele a altor două persoane care lucrează pentru grupul Wagner în Syria: Gevorg Hrachyan din Armenia şi Maxim Klimov din Kazahstan.

Omul de afaceri Evghieni Prigojin, care se presupune că s-ar afla în spatele Companiei Wagner, este inculpat de justiția americană, care îl suspectează că se află în spatele uzinei de trolli, la originea mesajelor virale pe internet în favoarea lui Donald Trump în campania prezidențială din 2016.

Atît Republica Centrafricană, cît și Comisia pentru Investigații din Rusia au demarat o anchetă în cazul morții jurnaliștilor.

WAGNER

Compania Wagner nu este cu nimic diferită de surorile sale occidentale. Este fondată de Dmitri Utkin, un fost ofiţer GRU, născut în 1970. Armata de contractori a intrat pentru prima dată în atenția publică în timpul conflictului din Ukraina din 2014, în urma căruia Rusia a anexat Crimeea. Atunci a fost dezvăluit faptul că mercenari ai Grupului Wagner au luptat cot la cot alături de forțele separatiste susținute de Kremlin.

Utkin,un simpatizant al regimului nazist, a botezat societatea după compozitorul german Richard Wagner, ale cărui viziuni antisemitiste se spune că l-au inspirat pe Hitler, scrie The Washington Post, care citează presa din Rusia.

În acest moment, Compania Wagner ar fi finanțată de omul de afaceri Evgheni Prigojin, aşa-numitul „bucătar” al lui Vladimir Putin și cel care s-ar afla în spatele „fabricii de troli” de la Sankt Petersburg, suspectată de influenţarea alegerilor din SUA.

În 2015, cînd arma rusă a intervenit în Syria, pentru a-l susține pe președintele Bashar al-Assad, Grupul Wagner a început să își trimită trupele la Damasc. BBC scria în februarie că aproape 2.500 de mercenari ai armatei private s-ar afla în zonele de conflict din Syria, unde sînt plătiți cu pînă la 300.000 de ruble pe lună, adică în jur de 5.300 de dolari. Puţin, în comparaţie cu confraţii lor occidentali!

Dar afacerile Wagner în Syria nu țin doar de ajutorul militar oferit armatei ruse. Associated Press a obținut o copie a unui contract între Evro Polis, o companie controlată Wagner și corporația syriană General Petroleum prin care rușii ar urma să primească indirect 25% din profitul realizat de rafinăriile pe care le eliberează din mîinile Statului Islamic.

Dar de ce ar avea nevoie Kremlinul să angajeze o armată privată în loc să trimită trupele rusești? Răspunsul este unul foarte simplu, potrivit BBC. Contractorii Wagner sînt trimiși să lupte în situațiile cele mai dificile și, cum Rusia dezminte orice legătură cu astfel de grupări, poate astfel să nege implicarea în anumite conflicte armate.

Acest lucru s-a întâmplat și în Syria, unde în urma unui atac asupra unei baze a Forțelor Democrate Syriene au murit aproape 100 de mercenari ruși, potrivit autorităților americane. Kremlinul a negat că ar fi fost implicat în acest caz și a recunoscut doar moartea a aproximativ 100 de persoane cu cetățenie rusă, fără să ofere mai multe detalii.

Surse militare au explicat pentru portalul rusesc de știri RBC cum funcționează relația dintre Kremlin și Grupul Wagner. „Mai întîi își fac treaba băieții de la Wagner, apoi își intră în rol și trupele terestre rusești, după care vin arabii și camerele de filmat”.

Iar activitatea contractorilor ruși, potrivit experților, s-ar putea muta din nou în Europa. Aceștia sînt pregătiți să intervină dacă va izbucni un nou conflict în Balcani, la fel cum au intervenit în 1992 în timpul războiului din Bosnia. O altă posibilă țintă ar fi Lybia, mai spun experții citați de Business Insider, țară la care Rusia este tot mai atentă, după ce și-a exprimat susținerea pentru facțiunea condusă de liderul militar Khalifa Haftar.