Etichetă: SECURITATE

Pentru Bulgaria, NATO este o parte esențială a alegerii noastre de civilizație

Afirmă, la Sofia, analistul militar, prof. dr. VELIZAR SHALAMANOV, fost ministru al apărării al Bulgariei și fost Director al Agenției de Comunicații și Informații a NATO

În primul rînd, Domnule Ministru, vă mulțumesc că ați acceptat această discuție acum, într-o perioadă extrem de importantă pentru țările noastre, în care marcăm 20 de ani de la aderarea Bulgariei și României la Alianța Nord-Atlantică, 75 de ani de la crearea NATO și un an de la semnarea Parteneriatului Strategic între România și Bulgaria.

  1. Ați fost ministru al apărării exact la jumătatea acestei perioade. Cunoașteți mai bine ca oricine unde a fost Bulgaria înainte de aderare, cum s-a transformat în 10 ani și unde este acum. Cum ați parcurs acest drum? A fost NATO o opțiune sau singura opțiune?

De fapt, am fost viceministru înainte de aceasta, în perioada 1988-2001 și am coordonat dezvoltarea noii Doctrine Miliraty, aprobată de Parlament la 8 aprilie 1999. Am avut o dezbatere publică foarte intensă și bine informată asupra apărării, unde Doctrina a fost considerată ca o Cartă publică a apărării pe care am prezentat-o ​​la Summit-ul de la Washington din aprilie 1999. Pentru societatea bulgară, NATO este o parte esențială a alegerii noastre de civilizație, așa cum a definit-o președintele Stoyanov cu un alt pilon de apartenență, la UE. Așadar, perioada 1999-2014 s-a concentrat mai ales pe reorganizarea apărării, schimbarea proceselor, pregătire, dobândirea de experiență în teatrele de operații. În 2014, odată cu Summitul din Țara Galilor și aprobarea Programului național „Bulgaria în NATO și Apărarea Europeană 2020”, ne-am mutat accentul pe modernizare cu proiecte cheie precum F-16, vehicule blindate de luptă Strikers, nave de luptă noi, radare și alte echipamente militare. Astăzi, noul val de schimbări se concentrează asupra forțelor multinaționale și atragerii de tineri motivați în forțele armate (inclusiv noul sediu regional al forțelor speciale la Plovdiv cu România și Grecia). Decizia noastră de a adera la NATO este din februarie 1997 și a fost cea mai bună opțiune pentru Bulgaria, considerăm astăzi, după 20 de ani de aderare, una dintre cele mai importante realizări ale țării noastre – să fim parte din lumea liberă și să fim aliați cu vecinii noștri ca România, Grecia, Turcia, Macedonia de Nord.

          2.       La fel ca și România, Bulgaria a dislocat trupe în teatrele de operații din Afghanistan și Iraq, sub comandă NATO sau a partenerilor din Coaliție. Cît de importantă a fost experiența dobîndită într-o zonă de război, reală, pentru evoluția și transformarea armatei bulgare?

Forțele armate sunt înființate și menținute pentru a descuraja agresiunea și a câștiga în apărare, iar ca forță expediționară pentru a proiecta stabilitatea și a impune pacea. Decizia noastră din 1999 de a ne alătura KFOR, apoi de a ne desfășura în Afganistan, inclusiv ca parte a ISAF, participarea noastră la SFOR în Bosnia și desfășurarea în Irak sunt elemente cheie ale dovedirii angajamentului nostru față de succesul NATO, oportunitatea de a demonstra interoperabilitatea forțelor, de a câștiga experiență operațională. Un pas cheie în această direcție, chiar înainte de aderarea la NATO, a fost înființarea în 1999 a SEEBRIG – brigadă multinațională cu sediul întâi la Plovdiv timp de 4 ani și mai târziu la Constanța încă 4 ani – instrument excelent pentru cooperarea militară regională și interoperabilitatea îmbunătățită. Văd o mare intenție de a îmbunătăți în continuare interoperabilitatea noastră cu forțele multinaționale din regiunea noastră și felicit România pentru că găzduiește corpuri multinaționale la Sibiu și divizia multinațională la București, unde Bulgaria este foarte puternic implicată.

          3.       Situația geo-politică și strategică la Marea Neagră s-a schimbat dramatic în ultimii doi ani, iar Bulgaria este parte din flancul defensiv de sud-est al NATO. Care este rolul său în acest angrenaj de apărare colectivă?

Regiunea noastră se află între Balcanii de Vest și Marea Neagră, foarte aproape de Orientul Mijlociu, așa că noi împreună cu România, Turcia, Grecia, Macedonia de Nord, Albania, Muntenegru, Croația și Slovenia avem provocări serioase de rezolvat. Ne vedem contribuția prin participarea la corpuri multinaționale din Sibiu, Salonic și Istanbul, grup naval multinațional de curățare a minelor cu România și Turcia și lucrăm pentru a oferi capacitatea de securitate maritimă prin centrul de coordonare din Varna, precum și cartierul general regional al forțelor speciale din Plovdiv. Ambiția noastră este să consolidăm și mai mult cooperarea regională în ceea ce privește reziliența cibernetică și combaterea dezinformarii și propagandei, să îmbunătățim schimbul de informații pentru conștientizarea situației și să integrăm pe deplin și capacitățile de supraveghere aeriană în regiune. Vreau să văd în viitor o cooperare mult mai strânsă între marina bulgară și cea română cu marina ukraineană, precum și pentru a asigura securitatea în Marea Neagră cu eforturile UE, în plus față de ceea ce facem cu Turcia în format NATO.

          4.       Pentru ce optează Bulgaria? Pentru achiziția de armament de la partenerii occidentali, sau pe producția proprie de armament? Din experiența pe care o aveți, care este soluția cea mai bună, pe termen mediu și lung?

Cu mulți ani în urmă am promovat formatul POLROB pentru industria de apărare și modernizare (Polonia-România-Bulgaria). Nu a avut mare succes, dar acum, odată cu evoluțiile din UE și cu rolul Ukrainei, văd noi oportunități pe care le exploatăm. Desigur, contractele actuale și pe termen scurt pentru modernizarea forțelor aeriene bulgare sunt în mare parte cu SUA, Franța, Germania, dar căutăm acorduri de sprijin pentru ciclul de viață cu industria noastră națională și cooperarea regională. Pe termen mediu, văd rolul industriei noastre de apărare să fie pe deplin transformată la standardele NATO, să fie mult mai implicată în modernizarea forțelor bulgare și să caute proiecte multinaționale/regionale în domeniul supravegherii, UAV, inovare pentru a îmbunătăți echipamentele occidentale disponibile în regiune și posibil prin integrarea în industria de apărare a UE pentru a se specializa pe o bază globală cu transferul și dezvoltarea de know-how. Avem specializarea noastră în muniții și arme ușoare, dar din ce în ce mai mult se pune accentul pe război electronic, software, UAV, sateliti și alte soluții inovatoare. De exemplu, cele două nave noi sunt construite în Varna, o parte din sarcinile de asamblare pentru noile blindate Strikers vor fi și în Bulgaria. Apreciem experiența României și dorim să vedem o colaborare mai strânsă a producătorilor noștri din apărare. Așa cum obișnuiam să spun timp de aproximativ 10 ani în Organizația pentru Comunicații și Informații NATO, vreau să văd o mai bună strategie a capacității agențiilor NATO de a sprijini modernizarea noastră și implicarea industriei noastre în proiectele NATO, în inițiativele multinaționale. România are o mare experiență în acest domeniu, sper că ar putea fi împărtășită cu Bulgaria.

          5.       Sînteți unul dintre analiștii de securitate redutabil din Bulgaria, cu o expertiză cuprinzătoare și o vastă experiență internațională. Cum vedeți evoluția războiului din Ukraina? Ce ar trebui să facă țările noastre și NATO în acest context?

În 2014, la Summitul din Țara Galilor, am fost destul de clari cu Planul de acțiune de pregătire al NATO și cu noile fonduri pentru Ucraina – acest lucru a ajutat la dezvoltarea apărării flancului estic și la pregătirea Ucrainei, dar nu a fost suficient pentru a descuraja agresiunea rusă. După al doilea val de agresiune din 2022, ne aflăm într-o situație nouă, iar întârzierea sprijinului militar decisiv pentru Ucraina ne-a pus într-o situație foarte dificilă – nu numai Ucraina, ci și Europa și NATO în general. Războiul din Ucraina nu poate fi oprit fără a-i împinge pe ruși în afara granițelor suverane ale Ucrainei, aducând în instanță toți responsabilii pentru crimele militare și compensarea din partea Rusiei pentru reconstrucția Ucrainei – o altă opțiune este să acceptăm că Rusia va distruge pe deplin Ucraina. și amenință Europa, sau implozia Federației Ruse, care este o amenințare în sine. Anul acesta avem nevoie de succes decisiv pe câmpul de luptă pentru a avea o tendință de rezolvare a problemei. Pentru mine, distrugerea podului Kerci, eliminarea Marinei Ruse din Marea Neagră și eliberarea Crimeei este posibilă cu arme adecvate și apărare puternică pe frontul de est între Harkiv și Herson, care va schimba situația, ar putea aduce o nouă situație la Moscova și o soluție pozitivă. Va fi posibil! Dacă războiul se prelungește din cauza lipsei de ajutor mondial a Ucrainei și a epuizării resurselor ucrainene (în mare parte oameni), ne vom confrunta cu o criză imprevizibilă în inima Europei cu consecințe catastrofale în regiunea noastră cu o reactivare a conflictelor din Balcanii de Vest, Moldova, Georgia și potențial un nou val de războaie în Orientul Mijlociu.

Domnule ministru, vă mulțumesc!      

ÎN PLUTOCRAȚIE ORICE SCENARIU ESTE POSIBIL. INCLUSIV ARMAGHEDONUL!

Ukraina a început, la Davos, negocierile cu România în vederea încheierii unui acord bilateral de securitate, anunță administrația prezidențială ukraineană dar nu și cea de la București. La discuții participă şeful de cabinet al preşedintelui Ukrainei, Andrii Yermak, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Iulian Fota, informează News.ro.

Negocierile au început în urma instrucţiunilor preşedintelui Ukrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul Declaraţiei comune a G7 de sprijin pentru Ukraina, se arată în comunicatul de pe site-ul preşedinţiei ukrainene. Acestea marchează avansarea relaţiilor bilaterale la nivelul de parteneriat strategic. România NU este membră G7! În mod logic, aceasta reprezintă o continuare a acordurilor la care s-a ajuns în urma convorbirii telefonice dintre preşedinţii Ukrainei şi României din 9 ianuarie 2024 şi este un pas spre punerea în aplicare a Declaraţiei comune a celor doi lideri din 10 octombrie 2023, se mai arată pe site-ul president.gov.ua.

Nu știm NIMIC din discuțiile telefonice între actor și forma de viață! Cum NU știm nimic despre ajutorul acordat Ukrainei, pînă în acest moment, și nici cuantumul acestuia!

România a devenit cea de-a 9-a ţară care a iniţiat discuţii bilaterale de securitate cu Ukraina şi a afirmat încă o dată sprijinul său nemijlocit pentru independenţa şi integritatea teritorială a Ukrainei, precum şi pentru parcursul său european şi euroatlantic. Potrivit lui Ihor Zhovkva, şeful adjunct al Biroului preşedintelui Ukrainei, „nu este posibil să ne imaginăm garanţii depline de securitate în Europa, în special în regiunea Mării Negre, fără România”.

Acordul trebuie ratificat de Parlamentul României!

Atîta timp cît acest document este ținut secret nu putem decît să speculăm și să emitem tot felul de scenarii. NATO și-a demonstrat sprijinul total pentru Ukraina în războiul cu Rusia. Practic, NATO este în război cu Rusia prin procură! Pentru a lupta cu uriașa mașinărie de război rusească, Ukraina are nevoie de tehnică și oameni. Nu mai prea are de nici unele! Putem specula că cele nouă țări semnatare ale unor astfel de parteneriate strategice vor pune la dispoziția Ukrainei bani, arme și… oameni! Am mai văzut asta! O Coaliție de Voință, la fel ca în Iraq! Nu NATO este în război cu Rusia, ci o coaliție de voință, parteneri punctuali ai Ukrainei!

NU SÎNT DE ACORD CA TRĂDĂTORII CARE CONDUC ASTĂZI ACEASTĂ ROMÂNIE – FORMĂ FĂRĂ FOND SĂ-MI TRIMITĂ COPILUL LA RĂZBOI!

Poate că nu va fi așa, dar în baza nimicului de informație comunicat de conducerea coloniei, reacționez ca atare!

Potrivit informațiilor, în prima fază România va da bani (mulți!) și vom livra echipamente militare Ukrainei. Anthony Blinken, Secretarul de stat al SUA, l-a asigurat pe liderul de la Kiev, prezent la Davos, că va primi bani. În ciuda divergențelor din Congres, Administrația Biden îi va oferi în continuare sprijin. Cum? Simplu! Avînd probleme la ei acasă, americanii au luat aliații la rînd și le-au recomandat să semneze acest acord. Decizia a fost luată la reuniunea G7 din vară de la Vilnius. Plătesc Ukraina prin intermediari, în condițiile în care cele 60 de miliarde de euro ale UE sînt încă blocate de poziția intransigentă, pînă acum!, a Ungariei.

Pentru a pune presiune pe politicienii europeni și pe bugetele gestionate de aceștia, teoria invaziei iminente a Rusiei în Europa este repetată cu obstinație. „Avem nevoie de o transformare a NATO pentru război”, a declarat șeful Comitetului militar al alianței, amiralul olandez Rob Bauer, în timpul unei reuniuni de la Bruxelles cu șefii apărării din mai multe țări. „În trecut, organizațiile publice și private au trăit într-o eră în care totul era abundent, previzibil, controlabil și concentrat pe eficiență. Astăzi a dispărut”, a afirmat el, potrivit hotnews.ro.

Acum trei zile, un oficial al armatei germane afirma că Rusia va ataca Europa în 2025. Adică NATO, practic, nu? Aceste sperietori urmăresc un scop ascuns: creșterea și mai mare a bugetelor militare, în detrimentul bugetelor pentru dezvoltare. Pentru asta trebuie o justificare, deși, tot intelligenceul militar știe că la ora asta, Rusia nu are capacitatea logistică și resursele umane să poată purta, concomitent, un război CONVENȚIONAL cu Ukraina și NATO de una singură. De ce asta? Deoarece are un teritoriu imens. De la Kalinigrad pînă în Kamceatka există un decalaj de fus orar de 11 ore. Nu poți acoperi logistic și militar un asemenea teritoriu atacat din vest, sud și est în același timp.

Prezența NATO la frontierele Rusiei, în Ukraina este una existențială. Din Ukraina o rachetă NATO poate lovi Moscova în doar 7 min! Dacă Rusia va constata că este pusă în pericol existența ei, atunci războiul va deveni nuclear și nu vor mai exista nici învinși și nici învingători. Putin declara cu ceva timp în urmă: „Rusia nu va fi niciodată prima care va recurge la armele nucleare. Deoarece în caz de confict nuclear noi nu ne putem proteja teritoriul de efectele radiațiilor. Dar nu vom fi nici ultimii.”

Astăzi, rachetele nucleare sînt pregătite tot timpul pentru reacție și spectrul unei lovituri nucleare este mai prezent ca oricînd. Nu mai trebuie să mizăm nici măcar pe înțelepciunea liderilor și a structurilor din umbră, precum în perioada Războiului Rece.

Revin la excepționalul diplomat și academiocian Mircea Malița, cel care a reverberat idei globale sub doi președinți comuniști: Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu. Malița este autorul celebrei „teorii a primei lovituri”, într-o perioadă în care și vesticii, la fel ca și esticii, aveau toate motivele din lume să se teamă pentru securitatea lor. „Teoria primei lovituri” se referă la o plauzibilă înțelegere între cele două mari puteri care stipula faptul că orice posibil conflict nuclear, chiar și în cazul excepțional cînd nu va putea fi evitat, nu va viza direct cele două mari superputeri, Statele Unite și URSS. Altfel spus, dacă una dintre ele ar fi declanșat atacul nuclear, prima lovitură ar fi trebuit orientată nu spre teritorul superputerii inamice, ci spre teritoriile aliaților acesteia! Riposta care ar fi urmat din partea celeilalte supraputeri ar fi vizat, la rîndul ei, tot un teritoriu aliat al inamicului. După acest set de lovituri, cele două superputeri se vor fi așezat la masa negocierilor, negrevate de o lovitură nucleară care să le afecteze nemijlocit. Miza „teoriei primei lovituri” era așadar  evitarea unui război nuclear mondial și mențină posibilitarea revenirii la echilibru sistemului inclusiv în cazul – excepțional – al unor prime lovituri nucleare. Serviciile secrete din ambele tabere se asigurau că nici un conducător idiot nu va putea declanșa Armaghedonul. De aici și imaginea hiperbolizată cu care serviciile secrete au ieșit din Războiul Rece!

Astăzi, cînd lumea s-a schimbat ireversibil, cînd elitele ignoră și sfidează poporul (inclusiv, sau MAI ALES, în România lui Iohannis & Comp.), cînd albul a devenit negru, cînd scara de valori a fost inversată, cînd dubla măsură și dublul limbaj guvernează această lume în care PLUTOCRAȚIA a înlocuit DEMOCRAȚIA și valorile acesteia, orice este posibil!

PACE ÎN UKRAINA: UN VECIN ORGOLIOS, CU AERE IMPERIALE SOVIETICE, PROFUND RĂNIT, FRUSTRAT, NAȚIONALIST, MILITARIST, MILITARIZAT, DOMINAT DE HAOS, CRIMĂ ORGANIZATĂ ȘI NEOLIBERALISM

BMTF, 6 dec – Războiul din Ukraina e pe final. El se va încheia, într-un fel sau altul, mai curînd decît se speră, fie printr-o înghețare a sa, după model coreean, fie prin semnarea unei păci (puțin probabil) prin care se consfințește supremația imperială a Rusiei ausupra unui teritoriu geografic, social, cultural, politic. Există evidențe clare că pacea este tatonată de marile puteri. Singurul opozant pare a fi rămas liderul de la Kiev care știe că odată încetate ostilitățile și cariera sa politică se stinge. Poate chiar mai mult! Sînt voci care spun că Paștele de anul viitor nu-l mai găsesc în viață pe Zelenskiz. Alții plusează și vorbesc chiar de Crăciunul pe rit vechi…

I-am promis confratelui Victor Nichituș că voi da frîu liber temerilor ce mă frămîntă de ceva vreme. Indiferent cum va fi, personal sînt mai îngrijorat de pacea din Ukraina decît de continuarea războiului. Pentru că pacea ne va revela un vecin orgolios, cu aere imperiale sovietice, profund rănit, frustrat, naționalist, militarist și militarizat ce va fi dominat de haos și crima organizată, foarte puțin spre deloc prieten al țării noastre. Pentru România, această vecinătate poate fi fatală, în contextul în care neoliberalismul progresist implantat în buchetul Est European (Ukraina, România, Republica Moldova) a slăbit statul suficient de mult pentru a-l putea lua de gît și îneca în cadă, iar politicile prezidențiale au orbit societatea, civilă sau nu! Pentru că Zelenski, Iohannis și Maia Sandu reprezintă produsele aceluiași concept ce l-a avut stindard pe Augusto Pinochet!

În politică, slăbiciunea, înainte de a fi simțită de dușmani, este adulmecată și exploatată de… prieteni. Care, de fapt, nu există. Prietenia în politică este expresia unui consens de interese. Ukraina profită că – în speță – interesul primordial al României este de a se opune înaintării Rusiei spre granițele sale. Știm ce înseamnă să fim vecini cu imperiul țaristo-bolșevic rus! Din cauza apatiei, impotenței, mentalității de looser sau – nu e greu de ghicit – a servituților contractate în diverse momente de conducerea de la București,  s-a creat impresia că România e o țară care „înghite” orice,  o țară tip păpușă –  unde-o pui, acolo stă și rîde tot timpul -,  un elev de fundul clasei, bun de chemat cînd e vorba de șters tabla, uitat cînd e vorba de recunoscut premianții. Tipul perfect de exploatat de către neoliberali și progresiști!

Militar, în primul rând, dar și economic și financiar țara noastră este departe de starea de reziliență trîmbițată de mascota de la Cotroceni, de la care am fi putut construi un răspuns diplomatico-militar serios la această amenințare externă. Pentru România, cu atît de multe vulnerabilități moștenite, pacea în haoticul stat ukrainean poate reprezenta o amenințare existențială pe toate palierele securității interne, inclusiv pe mult discutata ecuația de securitate la granița noastră de est, atît terestră, cît și fluvială și maritimă. Îmi amintesc de o discuție purtată la Chișinău cu eminenții analiști de securitate Iulian Chifu și Dan Dungaciu, în urmă cu mai bine de 12 ani, în pauza unei reuniuni regionale pe probleme de securitate, atunci cînd la Kiev Leonid Kucima făcea și desfăcea noduri în complicata ecuație transnistreană. Iulian Chifu mărturisea că nu mai participă la Kiev la astfel de reuniuni, deoarece întîlnirile cu democrații ukraineni îi ridică serioase semne de întrebare. Respingerea participării comunității românești la viața socială și politică din statul vecin era de neînțeles pentru democratul analist român. Și asta din partea… democraților de la Kiev, ce se pregăteau să ia puterea! Sigur, o privire mai atentă asupra acțiunilor vecinului de la răsărit, din 1991 încoace, ne putea edifica asupra evoluțiilor viitoare ale relațiilor bilaterale. Timpul nu vindecă tendințele imperiale, pe care pot să le înțeleg în raport cu politica externă a unor jucători majori precum Rusia sau a Statele Unite, dar nicidecum cu acțiunile unor jucători de divizie secundă.

Spuneam, la începutul războiului, că Ukraina este o țară complexă și divizată, unde estul țării și vestul țării au viziuni total diferite despre lume și viață. Sigur, mi-am luat porția de înjurături și calomnii pentru asta! De zeci de ani, Ukraina este divizată de două idei despre identitate: ”etnicul naționalist ukrainean” versus ”slavul din est”. Ideea etniei și națioanlismului ukrainean se bazează pe cultura ukraineană, limbă, etnie, istoria centrată pe etnie și este populară în vestul Ukrainei, cu un epicentru la Lvov. Ideea slavismului estic, care arată că națiunea ukraineană a fost creată pe baza a două grupuri etnice, a două limbi și doua culturi – ukraineană și rusă – a fost acceptată în sud-estul Ukrainei și perpetuează simbolurile Rusiei Kieviene și Novorussiei.

Pe aceste două teritorii au jucat șah artizanii pintenului occidental din coasta Moscovei. Într-un interviu acordat revistei germane „Der Spiegel” în iulie 2022, răposatul Henry Kissinger spunea că războiul din Ukraina este, în primul rînd, un război al echilibrului puterii. La un alt nivel, însă, are aspecte de război civil și combină un tip european clasic de probleme internaționale cu unul global. Cînd se va sfîrși acest război, problema va fi dacă Rusia va obține o relație coerentă cu Europa – adică ceva ce a căutat mereu – sau va deveni un avanpost al Asiei la granița Europei.  Teoria că Ukraina este «leagănul ortodoxiei ruse» arată faptul că H. Kissinger considera Rusia și Ukraina ca pe un tot și, prin urmare, întelegea poziția policitienilor ruși care nu acceptă independența fostelor republici din URSS.

Istoric prin pregătire și vocație, Kissinger a fost decanul realpolitik, un om care a văzut relațiile internaționale prin prisma politicilor marilor puteri, iar cuvintele sale au generat nu doar curente de opinie, ci chiar arhitecturi de securitate, începînd chiar cu „A World Restored” – teza sa de doctorat din 1957, în care Kissinger a susținut că o ordine mondială acceptată tacit de către marile puteri este „legitimă” dar nu trebuie confundată cu justețea – și pînă la finalul vieții. „Pentru Rusia, Ukraina nu poate fi niciodată o țară străină”, spunea el într-un comentariu pentru „The Washington Post”, publicat la mai puțin de o lună după ocuparea Crimeei.

Kissinger i-a îndemnat pe „întelepții lideri ukraineni” să „opteze pentru o politică de reconciliere între diversele părți ale țării” și a spus direct: „Ukraina nu trebuie să intre în NATO”. „Kissinger scuza imperialismul moscovit, vedea Rusia ca pe o mare putere îndreptățită să-și domine «sferele de influență»”, spune pentru RFE/RL Janusz Bugajski, senior fellow la Jamestown Foundation din Washington, D.C. „Era blocat în narativele Războiului Rece și ignora complet interesele tărilor mici”. „Nu este posibil să aduci Rusia în sistemul internațional prin conversie”, spunea Kissinger în 2016, într-un interviu pentru „The Atlantic”. „E nevoie de întelegeri și de întelegere. E vorba despre o societate unică și complicată. Rusia trebuie să fie tratată prin închiderea opțiunilor militare, dar într-un mod care să-i confere demnitate în ceea ce privește propria istorie”. În 2016, Kissinger spunea într-un discurs ținut la Moscova că Ukraina ar trebui să servească precum un „pod între Rusia și Vest, mai degrabă decît ca un avanpost pentru vreuna dintre părți”.

Exact asta nu s-a întîmplat! Revoluția Maidanului, din 2014, care NU a fost susținută de mulți ukraineni din sud-estul țării, i-a transformat pe aceștia din urmă în ”slavi”, ”sovki” și „vatniki” – termeni care denotă că sînt barbari și retrograzi. Revoluționarii Maidanului s-au considerat forța progresistă a istoriei și i-au privit pe cei anti-Maidan ca fiind „ceilalți”, pentru că vorbeau limba rusă și aderau la cultura rusă. Cu cît mergeai spre la est, cu atît Maidanul era respins mai mult. 75% dintre cei din regiunile Lugansk și Donețk nu au susținut Maidanul. În Crimeea, revoluția a fost susținută de doar 20% din populație!

Fanatismul susținătorilor Maidanului au amplificat resentimentele. Arderea de vii a opozanților, în Casa de Cultură din Odessa a rămas în memoria celor considerați astăzi ca putiniști, deși momentul istoric despre care vorbeam este considerat mult exagerat și folosit ulterior de propaganda pro-rusă împotriva Ukrainei.

Cu toate acestea, instituțiile occidentale au spus că Maidanul a fost revolta ”poporului ukrainean”, prezentat ca un tot unitar – un truc ideologic foarte eficient. Cînd îi încurajau pe protestatarii de la Kiev, membrii ”comunității internaționale” nu îi respectau pe milioanele de ukraineni care aveau viziuni anti-Maidan și astfel contribuiau la escaladarea unui conflict civil. Acest conflict a dus la dezastrul de astăzi.

Sigur, legitimitatea nu are nici o legătură cu justețea! Și nici cu justiția! O pace previzibilă pentru viitorul apropiat va scoate, din nou, la lumină tarele Ukrainei, peste care mass-media corporatistă a așternut tăcerea în ultimii doi ani, din interese economice și politice, și a lipit etichete peiorative pe gurile tuturor celor care au îndrăznit să reia subiectele. Corupția și crima organizată nu au dispărut din Ukraina, oricîtă tăcere ar fi impus nevoile neoliberale. În plus, Ukraina a devenit cea mai militarizată țară de pe planetă, depășind Israelul, care a fost ani de-a rîndul pe primul loc în indicele global de militarizare (GMI) și care cade pe locul doi, dar datele provin din 2022! Indexul este publicat de Centrul Internațional de Studii a Conflictelor din Bonn (BICC) și ia în calcul cheltuilelile militare, numărul soldaților și al armelor grele în raport cu produsul intern brut (PIB) și alți indicatori civili. Un alt fost stat sovietic, Armenia, se află pe locul trei în clasament. Miniștrii UE de externe au aprobat în 18 iulie 2023, la Bruxelles, o nouă tranșă de 500 milioane de euro pentru militarizarea Ukrainei, dar aceasta vine pe fundalul „oboselii” provocată de sancțiunile împotriva Rusiei. Facilitatea Europeană pentru Pace este fondul din care vor fi alocate cele 500 de milioane suplimentare după ce UE a alocat deja aceeași sumă la începutul războiului, iar per total și sub diferite forme , forțele ukrainene sînt ajutate de UE cu 2,5 miliarde de euro. Dar discuțiile de la Bruxelles s-au purtat și asupra noilor sancțiuni eventuale împotriva Rusiei ca și asupra interzicerii exportului de aur în Rusia. UE nu a făcut încă pasul de a interzice total importurile de gaz din Rusia, această interdicție se referă doar la petrol. Cu obrăznicia-i deja cunoscută, Ukraina pune presiune pe Europa vestică să facă și acest pas decisiv, dar așa cum era de așteptat, majoritatea statelor membre UE sînt reticente la această idee.

Distanțarea perfect vizibilă din ultimele două luni ale lui 2023 de războiul ukrainean și de obiectivele Kievului au acumulat o frustrare imensă în rîndul conducătorilor ukraineni și a naționaliștilor, dedicați în ultimul an războiului cu Rusia. Blocarea ajutorului american și european, sau cel puțin reducerea acestuia, va germina narativul de Ukraină trădată de Occident. De aici pînă la răzbunarea împotriva trădătorilor nu este decît un pas! Și pașii pe care-l pot face structurile ukrainene l-am testat deja în presiunea asupra centralei nucleare de la Zaporojie sau sabotarea barajului de la Kahovka! Operațiuni de genul scufundării unei nave, de-a latul Canalului Sulina, noi am testat deja din 1991!

Militarismul ukrainean este strîns legat de noțiunea de naționalism, multe partide de dreapta, naționaliste, avînd o aripă armată. Vezi Sectorul de Dreapta! Naționalismul ukrainean este o ideologie care promovează unitatea ukrainenilor în propriul lor stat național. Deși actualul stat ukrainean a apărut recent în forma actuală, în 1991, cînd independența a însemnat ruperea de URSS pe granițe administrative, istorici precum Mîhailo Hrușevskîi, Orest Subtelny⁠ și Paul Robert Magocsi⁠ susțin că statul medieval Kyivan Rus reprezintă prima formă de organizare cu caracter statal a ukrainenilor. Partidele naționaliste se revendică, însă, de la infamul Stepan Bandera, în principal Svoboda, Sectorul de Dreapta și Batalionul Azov. Andriy Biletsky, conducătorul grupărilor ultranaționaliste și neobanderite Adunarea Social-Națională și Patrioții Ukrainei⁠, a fost liderul Batalionului Azov, parte a Gărzii Naționale Ukraineane⁠ aflate în conflict cu contestatarii Maidanului, pro-rușii din Donbass. Potrivit unui articol din The Daily Telegraph, unii membri ai organizației sînt asociați cu diverse convingeri neonaziste. În iunie 2015, politicianul american democrat John Conyers⁠ și colegul său republican Ted Yoho⁠ au propus amendamente prin care se suspenda pregătirea militară a batalionului Azov de către americani! Grupul radical S14, ai cărui membri și-au exprimat în mod deschis convingerile neonaziste, au obținut notorietate în 2018 după atacurile violente din taberele ridicate de minoritatea romă. În 2005, Victor Iușcenko l-a numit pe Volodymyr Viatrovych director al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Conform profesorului Per Anders Rudling, acest lucru nu doar că i-a permis lui Viatrovych să igienizeze istoria ultranaționalistă și fascistă a Ukrainei, ci și să-și promoveze în mod oficial abordarea fundamentată pe ideea de „puritate etnică” combinată cu sentimente rusofobe, antisemite și… antipolone. Naționaliștii se concentrează pe recrutarea tinerilor, participarea la acțiuni violente și susținerea antiburghezismului, anticapitalismului, antiglobalismului, antidemocrației⁠, antiliberalismului, antibirocrației și antidogmatismului. Îi întîlnim înrolați sub steagul Sectorului de Dreapta, din Lvov pînă la Odessa.

O pace în Ukraina ar putea crea cu siguranță riscuri regionale mari. Înainte de război, Ukraina avea undeva între 7 și 9 milioane de arme de foc legale. Și, probabil, tot atîtea ilicite! Țara este acum și mai plină de arme! Istoria sugerează că războaiele alimentează traficul de arme: armele din Iugoslavia sînt încă folosite în crime violente în toată Europa! Secretarul general al Interpol, Jürgen Stock, a avertizat că ar putea exista o creștere a traficului de arme de calibru mic. Producția internă de droguri ar putea crește din nou. Guvernul american a raportat recent creșterea traficului de stupefiante sintetice produse în… laboratoare de medicamente mai mici din Ukraina, care folosesc internetul pentru vînzări și sistemul poștal pentru livrare.

Odessa a fost un nod cheie într-o vastă rețea de criminalitate centrată pe Ukraina și Rusia, care ajungea din Afghanistan pînă în Anzi. A făcut parte din „cel mai puternic ecosistem criminal din Europa”, consideră Global Initiative against Transnational Organizated Crime (GITOC).

Nimeni cu capul pe umeri nu crede că contrabanda din Odessa va fi retrogradată într-un muzeu. Înainte de februarie 2022, indicele GITOC privind criminalitatea plasa Ukraina pe locul 34 din 193 de țări și pe locul trei în Europa! Totodată, Ukraina avea un scor foarte prost în ceea ce privește percepția asupra corupției. Înainte de 2022, lumea subterană din sferele guvernamentale ale Ukrainei era în mod violent disputată între diferite grupuri. Nu în ultimul rînd, avea trei fațete care legau Ukraina de piețele criminale globale. În primul rînd, o „super-autostradă” de contrabandă, care leagă Rusia și Ukraina. În al doilea rînd, centrele globale de contrabandă din Odessa și celelalte porturi de la Marea Neagră. Și, în sfîrșit, fabrici din Ukraina pentru producția de branduri occidentale ilicite/contrafăcute pentru export. Această infrastructură a susținut diferite modele de afaceri pentru diferite produse. Ukraina a fost o rută de tranzit „spin-off” în creștere pentru heroina din Afghanistan, sporind rutele prin Balcani și Caucaz. Înainte de război, figura pe locul patru în Europa, după mărimea capturilor de heroină. Cocaina din America Latină curgea prin Marea Neagră. În cealaltă direcție, mafioții exportau arme în Asia și Africa, în special din portul Mikolaiv. În 2020, Ukraina a depășit China, pentru a deveni cea mai mare sursă de tutun ilegal din Europa. Producția locală de amfetamine era în creștere: 67 de laboratoare ilegale au fost desființate în 2020, cea mai mare cifră raportată în vreo țară! După declanșarea războiului, camioanele ukrainene tranzitează frontierele Uniunii Europene fără nici un fel de control! Ca să vezi!

Un studiu realizat de Banca Mondială în anul 2001 sublinia că pierderile anuale ale Ukrainei din cauza corupției se ridicau la 1,5 miliarde de dolari. În aceeași măsură, o serie de experți susțin că azi, după venirtea la puitere a lui Volodimir Zelenski, aceste pierderi se ridică la aproximativ 7 miliarde de dolari! “Gîndacul negru se teme de lumină” este o fraza consacrată printre politicienii ukraineni, care condamnau sistemul politic corupt din timpul administrației președintelui Leonid Kuchma. Opacitatea și cenzura promovate de Regimul Zelenski au reînviat gîndacul negru!

Într-un studiu recent realizat de Fundația “Inițiativa Democratică” (Democratic Initiative Foudation), la intrebarea: Care sînt grupurile sociale care joacă un rol important în viața societății Ukrainene?, 40,2% din repondenți (majoritatea) au numit mafia și criminalii. Astfel, crima organizată reprezintă baza de răspîndire a corupției. Crima organizată, ce a penetrat sistemul puterii de stat și a transformat corupția într-un sistem stabil, reprezintă calea spre degradarea inevitabila a societății, după modelul românesc patentat deja de patronii acestui pseudo-stat! O experiență personală trăită la Odessa îmi confirmă că reconstrucția după război va fi ghidonată pe aceleași principii, de către aceiași gîndaci negri.

Ce se poate spune despre interesele străine legate de neoliberalizarea Ukrainei, făcută în numele poporului ukrainean de actualul președinte? Interesele străine sînt multe și stau la baza războiului de astăzi. În primul rînd a fost reforma agrară, iar apoi a urmat lobbyul financiar. Fondurile de pensii din Vest și fondurile de investiții au vrut să investească banii care se depreciau și au cerut sprijinul FMI, al Băncii Mondiale, al BERD. Asta nu a avut nimic de-a face cu interesele ukrainenilor. După ce și-a consolidate controlul asupra președinției și Parlamentului, Zelenski a demonstrat că ”normalizarea” și ”civilizarea” Ukrainei înseamnă privatizarea terenurilor și a proprietăților statului, dereglementarea relațiilor de muncă, reducerea rolului sindicatelor, creșterea tarifelor pentru utilități și toate cele cunoscute de cetățeanul român. 72% dintre ukraineni nu au sprijinit reforma agrară a lui Zelenski, principalul punct al agendei sale neoliberale. După ce partidul lui a aprobat reforma, în ciuda opoziției societății, cota lui Zelenski a scăzut de la 73%, în primăvara lui 2019, la 23%, în ianuarie 2022.

Recent, Politico.eu scria că cerealele ukrainene sînt exportate, în principal prin România, însă acestea nu ajung acolo unde presa vestică sublinia că trebuie să ajungă – în Africa și Orientul Mijlociu, clienții principali ai Ukrainei. Cerealele ukrainene au inundat în schimb piața europeană, pentru că UE a eliminat taxele de import, ca o măsură pentru a ușura povara economică a războiului. Același lucru se întîmplă și cu carnea de pui din Ukraina, iar fluxul de cereale și carne netaxate din Ukraina a devenit coșmarul fermierilor europeni.

Există însă întrebări care s-au pus rar, foarte rar, și care aproape niciodată nu au primit răspuns. Cine controlează agricultura Ukrainei? Cine sînt beneficiarii reali ai acordurilor ce permit exportul de cereale și beneficiarii eliminării taxelor europene? Cum arată agricultura Ukrainei, stat candidat pentru aderare și care, dacă va fi primit în UE, ar înghiți cea mai mare parte a fondurilor Politicii Agricole Comune.

Să fie situația agriculturii din Ukraina o expresie a ”ordinii internaționale liberale bazată pe reguli”, pe care SUA și aliații își propun să o apere din Donbas și pînă în Marea Chinei de Sud? Care ordine și care reguli?

Ukraina are o suprafață agricola de 33 de milioane de hectare, mai mare decît a Franței (29 de milioane de hectare), care este cea mai mare asemenea suprafața din UE. 4,3 milioane de hectare sînt deținute de cîțiva oligarhi ukraineni. Spre comparație, suprafața agricolă a Romaniei este de circa 14 milioane de hectare! Cei mai importanți proprietari de terenuri agricole sînt câțiva oligarhi ukraineni, alături de o serie de companii străine – cele mai multe europene și americane, dar și saudite. Nouă din primele zece astfel de companii sînt înregistrate în paradisuri fiscale, în Cipru și Luxemburg…  Companiile oligarhilor ukraineni sînt îndatorate la instituții financiare occidentale – BERD, BEI, Corporația Financiară Internațională, agențiile de import-export din SUA, Danemarca, Canada. De împrumuturile acestea au beneficiat nu micii fermieri, ci oligarhii ukraineni, mulți dintre ei acuzați de corupție și fraude.

Pe fondul războiului, Ukraina a devenit cea mai importantă destinație a ajutoarelor americane – 113 miliarde de dolari în primul an de război, dintre care 65 de miliarde pentru armament. Ajutorul american, cel vestic în general, a fost condiționat de o serie de reforme. Una dintre cele mai importante reforme a fost crearea unei piețe a terenurilor agricole, instituită în 2020, în ciuda opoziției fermierilor ukraineni, care consideră că reforma aceasta va agrava corupția și îi va ajuta doar pe oligarhi.

Raportul Oakland Institute arăta că, în plin război, beneficiind de legea regimului Zelenski, marii deținători de terenuri agricole și-au sporit considerabil suprafețele din portofoliu.

Cel mai mare deținător de terenuri (peste 500.000 de hectare) este Kernel Holding S.A., înregistrată în Luxemburg, unde acționar principal este oligarhul Andrii Verevski. Dețin acțiuni și companii înregistrate în SUA, Olanda, Polonia, Marea Britanie, Norvegia. Urmează  UkrLandFarming (400.000 de hectare), înregistrată în Cipru. Aceasta deține și cele mai mari ferme de pui din Europa și două dintre cele mai mari facilități de stocare a cerealelor. În ultimii ani, această companie a arendat terenuri pentru TNA Corporate Solutions, o companie din SUA. Pe locul al treilea se afla MHP, companie înregistrată în Cipru. Urmează apoi companii înregistrate în Statele Unite, Olanda, Arabia Saudită. Pachetul majoritar la MHP este deținut de oligarhul Yuri Kosiuk, iar apoi de investitori din SUA, Marea Britanie, Norvegia, Franța. MHP este unul dintre cei mai mari exportatori de carne de pui în UE și fuge de plata taxelor în Ukraina folosindu-se de o mulțime de companii-cutie poștală din Cipru și Luxemburg.

Companiile de mai sus au primit de-a lungul anilor credite de sute de milioane de dolari de la bănci, agenții de import-export. Au primit investiții de la fonduri de pensii din state occidentale – în special SUA, Olanda, Germania, Danemarca: fondul de pensii al General Electric, al Lockheed Martin (se observă cum producătorii de arme obțin profit de pe urma războiului din Ukraina și investesc pe de altă parte în terenurile fertile din această țară), dar și Harvard University (proprietar important de păduri în România).

Raportul Oakland Institute arată că nivelul la care creditorii din Vest controlează aceste companii este ascuns de opacitatea sistemului din Ukraina, după modelul gîndacului negru.

Reformele care i-au îmbogățit pe oligarhi, pe partenerii și creditorii lor străini au impus așa-zise ”ajustări structurale” care au sărăcit populația. Povara datoriilor va face ca Ukraina să fie sub presiunea creditorilor în perioada de reconstrucție post-conflict, un proces estimate la circa 750 de miliarde de dolari (costul crește cu fiecare zi de război). Instituțiile financiare internaționale cer deja Ukrainei să extindă reformele impuse înainte de război, în special privatizările, dereglementările, liberalizările și reducerea cheltuielilor sociale. În aprilie 2022, Banca Mondială a emis un studiu în care sugera că Ukraina ar trebui să renunțe la instituțiile de protecție socială (orfelinate, aziluri de bătrâni, instituții pentru cei cu dizabilități) și să treacă ocrotirea acestor persoane în sarcina familiilor și comunităților locale. ”Responsabilitatea pentru sprijinul social ar trebui să fie doar responsabilitatea indivizilor”, arată Banca Mondiala. Aceeași instituție arăta că „trebuie să continue liberalizarea pieței terenurilor agricole”.

The Economist Group, care editează săptămânalul The Economist, deținut de familiile Rothschild și Agnelli, a lansat un program pentru monitorizarea reformelor neoliberale din Ucraina, un ”jandarm” care se numește Ukraine Reform Tracker. În iulie 2022, acești observatori scriau: ”Perioada post-război poate fi o ocazie pentru a duce la capăt reforma dificilă a terenurilor agricole, extinzînd dreptul de cumpărare de către entități juridice, inclusiv din străinatate”.

Cercetătoarea ukraineancă Olga Baysha, autoarea volumului „Democracy, Populism and Neoliberalism in Ukraine: on the fringes of the virtual and the real, într-un interviu pentru The Grayzone, vorbește despre cum mitologia progresului istoric unidirecțional și inevitabila occidentalizare a ”barbarilor” creează terenul ideologic pentru experimente neoliberale nu numai în spațiul ex-sovietic, ci în întreaga lume. Maidanul din 2014 a marcat începutul unei ere de influență a Vestului în deciziile suverane ale Ukrainei. Această influență a existat de la declararea independenței, în 1991. Camera Americană de Comerț, Centrul pentru Relațiile SUA-Ucraina, Consiliul de Afaceri SUA-Ukraina, European Business Association, FMI, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, OMC, UE – toți au influențat deciziile din Ukraina. Însă niciodată pînă la Miadan nu au fost numiți cetățeni străini la conducerea tarii. Asta a fost posibil doar după Maidan. În 2014, Natalie Jaresko – cetățean american – a devenit ministru de Finanțe. Aivaras Abromavicius, un lituanian, a devenit ministrul Economiei și Comerțului, Alexander Kvurașvili, un georgian, a devenit ministrul Sănătății. În 2016, Ulana Suprun – cetățean american – a devenit ministru interimar al Sănătății. Alți cetățeni straini au fost numiți în eșaloanele inferioare. Este inutil să mai spunem că aceste numiri nu au fost voința ukrainenilor, ci au fost recomandările instituțiilor globale neoliberale. Este surprinzător, pentru că jumătate din populația țării nu a susținut Maidanul.

La acest tablou înfricoșător se adaugă disputa permanentă între Ukraina și România pentru gurile Dunării. Disputa este pierdută deja de țara noastră cu consecințe incalculabile în viitorul apropiat. Așa cum popularizam pe o rețea de socializare, aspectele concrete ale disputei Bîstroe vs. Sulina sînt cunoscute de specialiștii români, ignorați de oficialitățile aservite. ZÂZANIA DE LA GURILE DUNĂRII este titlul unui studiu apărut în revista DINCOLO DE ORIZONTURI • ANUL VIII/NUMĂRUL 16 • NOIEMBRIE 2023, sub semnătura Contraamiralului (rtr.) dr. Eugen LAURIAN. În relația cu Ukraina am fost mereu reactivi și dezavantajați! Și, aceasta, numai și numai din cauza incompetenței noilor conducători ai statului. Mai nou, interesul geopolitic asupra Gurilor Dunării a fost subliniat chiar de către șeful operațiilor navale ale Marinei SUA, contraamiralul Prueher, care afirma, în anul 1995, că „pentru zona de sud-est a Europei, SUA acordă o atenție deosebită Turciei și României. Turciei, pentru că deține cheile intrării din Mediterana în Marea Neagră, și României, pentru că le deține pe cele ale intrării din Marea Neagră în Europa”. Recent, unele documente elaborate de către Congresul american și apărute la finele anului 2022 („Black Sea Security Act”) arătau că, pentru evitarea restricțiilor stabilite prin Convenția de la Montreux, din 1936, privind pătrunderea navelor militare în Marea Neagră, SUA ar fi interesate de amenajarea unui port militar în zona Deltei Dunării (probabil, Sulina?) în care să fie bazate câteva nave de dimensiuni mici și mijlocii capabile a face față pericolului naval rusesc. Fie că este o intoxicare mediatică sau nu, o asemenea probabilitate ar trebui luată în calcul!… Realizarea unui nou traseu de transport maritim din Marea Neagră spre Dunăre și, prin intermediul acesteia, către centrul Europei, care să anuleze supremația României în domeniu, prin subminarea canalului Sulina, a fost o constantă a politicii imperiale ruse, imperiale sovietice și, mai nou, a celei „democratice ukrainene”. Motivația principală o reprezintă avantajele economice care rezultă din încasarea taxelor de pilotaj și de transport marfă spre toate porturile dunărene, precum și din eventuala închiriere /vindere a unor platforme portuare către țări din centrul Europei… Ukraina lucrează asiduu la „furtul de apă” de pe brațele românești ale Deltei Dunării cu evidentul scop de a transfera navigația maritimă prin teritoriul său… Acțiunile Ukrainei de deschidere a unei noi căi navigabile către centrul Europei vor avea sprijinul mai multor state europene dintre care amintim doar pe cele riverane Dunării: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria și Serbia. Acestea vor dori ca prin închiriere sau cumpărare să-și amenajeze porturi pe malul ukrainean în scopul formării unor flote maritime proprii, Ungaria având, deja, nave sub pavilionul său. Citiți acest studiu în totalitate. El poate reprezenta cronica unei morți anunțate!

Un astfel de stat este creuzetul perfect pentru experimentele neoliberale și progresiste. Republica Moldova este o palidă umbră, iar România este modelul sclavului perfect, modelat de neoliberalism! Reformele care i-au îmbogățit pe oligarhi, pe partenerii și creditorii lor străini au impus așa-zise ”ajustări structurale” care au sărăcit ukraineanul de rînd. În 2014, după Euro Maidan, Ukraina a primit 17 miliarde de dolari din partea FMI doar după ce a redus pensiile și salariile! Împrumuturile au urmat în cascadă și, în iulie 2022, datoria publică a ajuns la 60 de miliarde de dolari, iar datoria companiilor private din Ukraina a ajuns la 68 de miliarde de dolari. Astăzi, Ukraina este a treia cea mai îndatorată țară din lume, după Argentina și Egipt! Așa-zisa liberalizare a pieței utilităților și reforma pensiilor au dus la explozia prețurilor la energie și la sărăcirea ukrainenilor. Între 2013 și 2019, salariul mediu s-a prăbușit la 80 de dolari pe lună, iar asta s-a cuplat și cu o inflație ce a atins 43%, în 2015. Atunci, prețul gazului a crescut de 12 ori. Reforma pensiilor a făcut ca 80% din pensionarii singuri din Ukraina să trăiască sub limita sărăciei. 65% dintre pensionari au pensii mai mici de 80 de dolari pe lună. În 2021, Ukraina era cea mai săracă țara din Europa, cu un PIB pe cap de locuitor de 4.835 de dolari.

Datoriile Ucrainei continua să crească, ”ajutate” și de război. În 2022, FMI, BERD și Banca Mondială au aprobat împrumuturi de 7 miliarde de dolari. În august 2022, creditorii Ukrainei au acceptat o înghețare pe o perioada de doi ani a rambursării unor datorii de 20 de miliarde de dolari. Sînt excluși însă creditori precum FMI si Banca Mondială. Dobînzile merg însă mai departe – 4,3 miliarde de dolari în 2022. S-a ajuns ca cheltuielile pentru educație să fie mai mici decît ratele anuale ce trebuie plătite la FMI. Și nota de plată nu a ajuns la final!

Acesta este vecinul României. Despre a cărui primire în Uniunea Europeană se va discuta la jumătatea lui decembrie. Eu înclin să cred că ușa nu se va deschide. Frustrarea va fi la cota de explozie. Nu mă interesează ce se va întîmpla cu Zelenski. Doar o păpușă de cîrpă care a distrus o lume în care Nuland, Biden și compania ascund gîndacul cel negru. Pacea va transforma Ukraina din vulnerabilitate în amenințare directă la securitatea națională a României.

Strategia regională de răspuns medical ca parte a managementului dezastrelor în caz de urgență radioactivă cauzată de războiul din Ukraina

BMTF, 18 sep – Bombardamentele repetate asupra centralei nucleare Zaporojie au stîrnit îngrijorare încă de la începutul războiului din Ukraina, însă mai mulți experți internaționali spun că probabilitatea de a avea loc un dezastru nuclear sînt minime, adăugînd că, spre deosebire de Cernobîl, centrala Zaporojie este „mult mai sigură”, transmit Reuters, BBC chiar și CNN.

În România, dincolo de politică și propagandă, specialiștii în domeniul protecției și salvării finite umane derulează întîlniri menite să identifice și să acționeze prompt în cazul unui accident nuclear. În acest context, Spitalul Universitar de Urgență București și Universitatea de Stat din Moldova au înțeles necesitatea creării unei rețele de experți în plan regional, dar cu experiență internațională, care să contribuie cu soluții la un potențial incident nuclear sau radioactiv cauzat de războiul din Ukraina. Și pentru că cele două foruri de cercetare academică nu ar fi putut reuși la fel de bine fără un ajutor de ordin strategic, acest rol îl va juca NATO, prin programul Science for Peace and Security, care a oferit cadrul științific și finanțarea necesară organizării conferinței internaționale “Regional strategy for medical response as part of the disaster management in case of radiation emergency caused by the war in Ukraine”, care va avea loc la București, în perioada 19-21 septembrie 2023.

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna este unul dintre organizatori: Organizatorii conferinței își propun ca abordarea să fie una interdisciplinară, înglobînd contribuții științifice din domeniile securitate și apărare, geostrategie și reziliență societală, științe medicale și cercetare atomo-nucleară, cu accent pe rolul-cheie jucat de NATO în identificarea de soluții pentru stabilizarea regiunii și pregătirea pentru situații de urgență nucleară/radioactive. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la bombardarea centralei, a propus crearea unei zone de protecție în jurul centralei.

BMTF: Ce știu organizatorii, la această oră, despre central nucleară din sudul Ukrainei?

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Centrala nucleară din Zaporojie are șase reactoare de concepție sovietică VVER-1000 V-320 răcite și moderate cu apă, care conțin uraniu 235. Construcția a început în 1980, iar cel de-al șaselea reactor a fost conectat la rețea în 1995. Este cea mai mare centrală nucleară din Europa. A fost construită în mare parte în perioada sovietică și a devenit proprietatea Ukrainei după declararea independenței față de Uniunea Sovietică, în 1991. Centrala nucleară Zaporojie este situată pe malul estic al rîului Nipru. Zona, precum și complexul nuclear, se află sub control rusesc încă din primele zile ale războiului, dar centrala este încă operată în mare parte de lucrători ukraineni. Înlocuirea fiecăruia dintre reactoarele de la Zaporojie ar costa șapte miliarde de dolari, ceea ce ar face din centrală o țintă pentru ruși.

BMTF: Centrala este controlată de armata rusă, furnizează energie electrică în sistemul national rusesc, alimentînd, în special Dombas-ul și Crimeea. Care ar fi riscurile unui accident nuclear?

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Cel mai mare risc este reprezentat de supraîncălzirea combustibilului nuclear, care ar putea avea loc dacă ar fi întreruptă alimentarea cu energie electrică care acționează sistemele de răcire. Bombardamentele au tăiat în repetate rînduri liniile electrice. Înainte de război, centrala dispunea de patru linii electrice de înaltă tensiune care îi permiteau accesul la rețea, precum și de mai multe linii de rezervă. În primul rînd. În al doilea rînd, apa sub presiune este folosită pentru a transfera căldura din reactoare chiar și atunci cînd acestea sînt oprite, iar apa pompată este folosită, de asemenea, pentru a răci combustibilul nuclear uzat îndepărtat din reactoare. Dacă s-ar întrerupe alimentarea cu energie electrică și sistemele auxiliare, cum ar fi cele 20 de generatoare diesel, nu ar reuși să mențină reactoarele reci, atunci combustibilul s-ar putea topi, iar învelișul de zirconiu ar putea elibera hidrogen. O topire a combustibilului, care rămîne extrem de fierbinte pentru o perioadă de timp chiar și după oprirea reactorului, ar putea declanșa un incendiu sau o explozie care ar putea elibera o coloană de radionuclizi în aer, care s-ar putea răspîndi pe o suprafață mare. Dacă nu se pune apă proaspătă, atunci apa se va evapora. Odată ce apa se evaporă, atunci învelișul de zirconiu se va încălzi și poate lua foc și atunci avem o situație proastă – un incendiu care seamănă foarte mult cu situația de la Cernobîl, eliberînd un întreg complex de izotopi radioactivi. Accidentul de la Cernobîl a răspîndit iod-131, cesiu-134, stronțiu-90 și cesiu-137 în părți din nordul Ukrainei, Belarus, Rusia, nordul și centrul Europei. A fost o tragedie!  Aproape 8,4 milioane de persoane din Belarus, Rusia și Ukraina au fost expuse la radiații, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Aproximativ 50 de decese sînt atribuite direct dezastrului în sine. Mai mult, 600.000 de persoane, implicate în operațiunile de stingere a incendiilor și de curățare, au fost expuse la doze mari de radiații. Sute de mii de persoane au fost relocate. Există tot mai multe dovezi că impactul dezastrului de la Cernobîl asupra sănătății a fost mult mai grav decît s-a prezentat inițial la momentul respectiv și în anii care au urmat accidentului.

BMTF: Și totuși, potrivit doctorului Mark Wenman de la Imperial College din Londra, centrala Zaporojie este mult mai sigură. El spune că reactorul se află într-o clădire din beton armat cu oțel care poate „rezista la evenimente externe extreme, atît naturale, cît și provocate de om, cum ar fi prăbușirea unui avion sau explozii”. De asemenea, centrala din Zaporojie nu conține grafit în reactor! Specialiștii români au hotărît, totuși, să se delimiteze de propaganda agresivă și să abordeze problematica războiului din Ukraina din perspective științifice. Practice…

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Așa este, mai ales că fiecare dintre reactoarele nucleare în funcțiune ale Ukrainei și depozitele de deșeuri radioactive stocate în apropierea acestora conțin material radioactiv periculos. Atacul direct asupra funcționării acestora, inclusiv întreruperea energiei electrice și a apei necesare pentru răcirea constantă atît a reactoarelor, cît și a iazurilor cu combustibil uzat, ar risca incendii și explozii care ar putea provoca scurgeri masive și necontrolate de radiații, cum spuneam deja.  Mai mult, o serie de instituții civile precum spitale, institute de cercetare sau fabrici, care folosesc surse radioactive, au fost bombardate, stîrnind îngrijorări cu privire la contaminarea mediului, furtul sau manipularea greșită a surselor radioactive. Deoarece, în urma unei scurgeri de radiații, oamenii sînt expuși la contaminare cu materiale radioactive, asistența medicală la timp și eficientă reprezintă o componentă importantă a managementului unui astfel de incident. În acest context, organizatorii conferinței de la București își propun ca abordarea să fie una interdisciplinară, înglobînd contribuții științifice din domeniile securitate și apărare, geostrategie și reziliență societală, științe medicale și cercetare atomo-nucleară.

După ce au invadat Ukraina pe 24 februarie 2022, forțele rusești au preluat controlul asupra centralei, la începutul lunii martie. Unități militare speciale rusești păzesc instalația, iar personalul ukrainean continuă să ajute la operarea centralei. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a propus crearea unei zone de protecție în jurul centralei.

PACTUL DE SECURITATE DE LA KIEV, sau “Nu-i prost cine cere”…

BMTF, 14 sep – Aşa distrug politicienii eroismul şi sacrificiile militarilor, pe front! Acest document a apărut ieri şi la 24 de ore de la apariţia lui nu am văzut pe NIMENI interesat de el! Nici un comentariu, nici o analiză, nici măcar un rezumat. Îl publicăm integral, în limba română, mulţumită istoricului GEORGE DAMIAN. Sigur, ukrainenii nu mai vor să fie sclavii fratelui de sînge, dar, parcă e prea de tot! Citiţi, gîndiţi singuri, comentaţi:

PACTUL DE SECURITATE DE LA KIEV

GARANȚII INTERNAȚIONALE DE SECURITATE PENTRU UKRAINA

RECOMANDĂRI

Copreședinți ai Grupului de lucru privind garanțiile internaționale de securitate pentru Ukraina

Anders Fogh Rasmussen

Andrii Yermak

Kiev

13 septembrie 2022

Acest raport a fost elaborat pe baza contribuțiilor și a discuțiilor cu experți de marcă din întreaga lume democratică. Printre aceștia se numără foști prim-miniștri, miniștri, precum și înalți funcționari și cadre universitare. Coautorii le mulțumesc tuturor acestora pentru contribuțiile lor.

PREAMBUL

La opt ani după ce a anexat ilegal Crimeea, a invadat Donbasul și a provocat un conflict în estul Ukrainei, Rusia a atacat Ukraina pentru a doua oară. Forțele rusești au nivelat orașe, au comis crime de război și au încercat să acapareze teritoriul suveran al Ukrainei. Au încercat să supună populația Ukrainei și să înlocuiască conducerea aleasă în mod democratic la Kiev. Războiul din Ukraina are consecințe de mare amploare atît pentru regiune, cît și pentru lume. Stabilitatea în zona euro-atlantică depinde de securitatea Ukrainei.

Memorandumul de la Budapesta privind garanțiile de securitate s-a dovedit a fi inutil. Nu au existat măsuri suficient de solide, obligatorii din punct de vedere juridic și politic pentru a descuraja agresiunea rusă. Cu excepția cazului în care Ukrainei i se oferă garanții de securitate unice și eficiente – integrate într-un eventual proces de pace – nu există niciun motiv să credem că acest lucru nu se va întîmpla din nou.

Ukraina se află pe calea aderării la UE și, în calitate de viitor membru al UE, va beneficia de clauza de apărare reciprocă a UE. Aspirația Ukrainei de a adera la NATO și de a beneficia de acordurile de apărare reciprocă ale acesteia este garantată în Constituția sa. Această aspirație este decizia suverană a Ukrainei. Atît aderarea la NATO, cît și la UE vor consolida semnificativ securitatea Ukrainei pe termen lung. Cu toate acestea, Ukraina are nevoie acum de garanții de securitate.

Aceste garanții ar trebui să permită autoapărarea Ukrainei atît pentru a descuraja un atac armat sau un act de agresiune, cît și – în cazul în care are loc un atac – pentru a proteja suveranitatea, integritatea teritorială și securitatea Ukrainei.

Pactul de securitate de la Kiev va îndeplini acest scop prin mobilizarea resurselor politice, financiare, militare și diplomatice necesare pentru autoapărarea Ukrainei. Pactul va consta într-un document comun de parteneriat strategic semnat de statele garante și de Ukraina (precum și în acorduri bilaterale între Ukraina și statele garante).

Pe lîngă eforturile de reconstrucție, aceste garanții sînt esențiale pentru ca milioanele de ukraineni strămutați de război să se întoarcă și să își construiască un viitor în țara lor de origine. Prin conceperea și adoptarea lor acum, aceste garanții vor transmite un mesaj puternic de hotărîre și unitate împotriva agresorului și pentru viitorul Ukrainei. Acestea vor fi primele astfel de garanții din secolul XXI și pot pune bazele unei noi ordini de securitate în Europa.

RECOMANDĂRI CHEIE

– Cea mai puternică garanție de securitate pentru Ukraina constă în capacitatea sa de a se apăra împotriva unui agresor, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU. Pentru a face acest lucru, Ucraina are nevoie de resurse pentru a menține o forță defensivă semnificativă, capabilă să reziste forțelor armate și paramilitare ale Federației Ruse.

– Acest lucru necesită un efort de mai multe decenii de investiții susținute în baza industrială de apărare a Ucrainei, transferuri de armament și sprijin în domeniul informațiilor din partea aliaților, misiuni de antrenament intensiv și exerciții comune sub steagul Uniunii Europene și al NATO.

– Garanțiile de securitate vor fi pozitive; acestea stabilesc o serie de angajamente asumate de un grup de garanți, împreună cu Ucraina. Acestea trebuie să fie obligatorii, bazate pe acorduri bilaterale, dar reunite într-un document de parteneriat strategic comun – numit Pactul de securitate de la Kiev.

– Pactul va reuni un grup de țări aliate alături de Ucraina. Printre acestea s-ar putea număra SUA, Regatul Unit al Marii Britanii, Canada, Polonia, Italia, Germania, Franța, Australia, Turcia, precum și țările nordice, baltice, din Europa Centrală și de Est.

Un grup mai larg de parteneri internaționali, inclusiv Japonia și Coreea de Sud, printre alții, ar trebui, de asemenea, să sprijine un set de garanții non-militare bazate pe sancțiuni. Acesta ar include sancțiuni rapide, care să fie reaplicate automat în cazul unei noi agresiuni rusești. Ar trebui elaborat un cadru juridic care să permită autorităților să confiște proprietățile agresorului, fondurile și rezervele sale suverane, precum și activele cetățenilor și entităților sale aflate pe lista de sancțiuni. Fondurile obținute ar trebui direcționate către repararea pagubelor de război cauzate Ucrainei.

Cadrul de garanții poate fi completat de acorduri suplimentare, care să abordeze aspecte specifice care nu sunt acoperite de nivelurile de garanții discutate în prezentul document. Acesta poate include un acord sau un set de acorduri între Ucraina și țările producătoare de echipamente de apărare antiaeriană și antirachetă pentru a furniza Ucrainei sisteme moderne și eficiente de apărare aeriană și antirachetă în cantitate suficientă pentru a asigura un „cer închis” împotriva atacurilor aeriene.

Pachetul de garanții poate include, în plus, acorduri regionale privind Marea Neagră cu Turcia și alte state riverane, precum România și Bulgaria.

GARANȚII DE SECURITATE – ANGAJAMENTE ASUMATE DE UN GRUP CENTRAL DE GARANȚI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CAPACITĂȚILE DE AUTOAPĂRARE ALE UCRAINEI ȘI CAPACITĂȚILE DE DESCURAJARE A UNUI ATAC

CONCEPT ȘI PRINCIPII

Având în vedere poziția sa geopolitică unică, cele mai eficiente garanții de securitate se află în capacitatea Ucrainei de a se apăra singură. Pentru a fi suficient de robustă și credibilă, autoapărarea Ucrainei trebuie să fie susținută de angajamente obligatorii din partea unui grup de parteneri internaționali de a mobiliza resursele militare și nemilitare necesare.

Ukraina este o țară europeană care se află în prezent pe drumul spre aderarea la UE. Acest proces va integra și mai mult Ucraina în comunitatea politică europeană, îi va îmbunătăți perspectivele de reconstrucție și dezvoltare și va consolida instituțiile și securitatea țării. În calitate de membru al UE, va beneficia, de asemenea, de clauza de apărare reciprocă a UE în temeiul articolului 42.7 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Între timp, statele membre și instituțiile UE ar trebui să își aducă contribuția în furnizarea de garanții de securitate Ucrainei prin furnizarea susținută de arme, ajutor financiar și prin misiuni de formare, printre altele.

Aspirația Ucrainei de a adera la NATO și de a beneficia de acordurile de apărare reciprocă ale acesteia este garantată de Constituția sa. Această aspirație reprezintă o decizie suverană a Ucrainei. În perioada de tranziție, Ucraina are nevoie de garanții de securitate solide. Acestea vor veni în principal – deși nu exclusiv – din partea țărilor NATO.

Garanțiile nu trebuie să constrângă Ucraina să limiteze dimensiunea sau puterea forțelor sale armate. De asemenea, acestea nu ar trebui să fie oferite în schimbul unui statut specific, cum ar fi neutralitatea, și nici nu ar trebui să impună alte obligații sau restricții Ucrainei. Cu aceste garanții, Ucraina își va susține capacitatea de a-și asigura autoapărarea. Scopul acestora este de a consolida integritatea teritorială, suveranitatea și independența politică a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional. Garanțiile ar trebui, de asemenea, să sprijine angajamentul Ucrainei de a continua reformele democratice, astfel cum se specifică în concluziile Consiliului European din 23-24 iunie 2022 privind acordarea Ucrainei a statutului de candidat la UE. Securitatea efectivă pentru Ucraina este strâns legată de o societate modernă care garantează cetățenilor săi drepturile lor fundamentale.

SCOP

Garanțiile de securitate ar trebui să fie cuprinse într-un document de parteneriat strategic comun numit Pactul de securitate de la Kiev, semnat de un grup de parteneri care să acționeze ca promotori ai autoapărării Ucrainei. Acest grup ar putea include, dar nu se limitează la SUA, Regatul Unit, Canada, Polonia, Italia, Germania, Franța, Australia, Turcia și țările nordice, baltice și central-europene. În plus față de documentul de parteneriat strategic, Ucraina și anumite state garante pot semna acorduri bilaterale care să acopere aspecte specifice legate de garanțiile de securitate între Ucraina și statele garante.

Pe lângă garanțiile de bază, diferite niveluri de țări ar putea să se alăture în ceea ce privește aspecte suplimentare sau specifice legate de garanțiile de securitate. Formatul Rammstein, alcătuit din aproximativ 50 de țări, ar putea constitui baza acestui grup mai larg, care ar putea fi formalizat într-o coaliție a celor dispuși să se implice.

Ar trebui să se aplice dispoziții pentru ca Ucraina să poată descuraja și – dacă este necesar – să se apere împotriva unui alt atac armat sau a unor acte de agresiune. Pentru aceasta, Kievul va avea nevoie de forțe de apărare mari, de capacități solide și de o industrie de apărare puternică și reformată. Acest lucru trebuie să fie susținut de investiții susținute în baza sa industrială de apărare, de transferuri extinse de arme și de sprijin în materie de informații din partea aliaților, precum și de forțe bine antrenate.

Pentru a se apăra pe termen lung, Ucraina va avea nevoie de:

– O forță cu grad ridicat de pregătire care poate răspunde eficient și în forță la o încălcare a teritoriului. După cum se afirmă în Comunicatul Summitului NATO de la Madrid, Ucraina este „vitală” pentru stabilitatea zonei euro-atlantice. Ca atare și cu sprijinul principalilor garanți, Ucraina trebuie să fie capabilă să dezvolte o poziție de apărare teritorială robustă, al cărei obiectiv final este de a descuraja și de a se apăra cu succes împotriva actelor de agresiune. Ucraina are nevoie de resurse pentru a menține o forță semnificativă capabilă să reziste forțelor armate și paramilitare ale Federației Ruse.

– Un program masiv de instruire și manevre comune ale forțelor ucrainene și ale partenerilor pe teritoriul ucrainean, cu instructori și consilieri internaționali. Profitând de eforturile naționale și multinaționale de instruire depuse de țările UE și NATO, forțele ucrainene vor fi instruite la standardele NATO și la nivelul necesar pentru a crea o forță de apărare teritorială și o forță de rezervă robuste. Activitățile de instruire vor fi susținute de un program extins de exerciții atât pe teritoriul ucrainean, cât și cu forțele ucrainene pe teritoriul UE/NATO. Pe lângă programele de instruire, manevrele comune în temeiul Documentului de la Viena (144) vor consolida și mai mult forțele ucrainene, vor spori transparența militară și vor servi nevoilor regionale.

– Sisteme defensive avansate, inclusiv furnizarea către Ucraina a unor sisteme defensive cuprinzătoare pentru a proteja centrele de populație și punctele de acces cheie prin desfășurarea de sisteme de apărare antirachetă aeriene și maritime, capacități cibernetice și capacități radar avansate. Aceste sisteme – așa-numitele sisteme antiacces/ de negare a zonei (A2/AD) – ar putea încorpora o combinație de capacități proprii și sisteme străine. În cazul unei amenințări cu utilizarea forței sau al unei agresiuni, acestea ar putea fi rapid suplimentate cu sisteme furnizate de principalii garanți.

– Accesul la capacitățile UE de finanțare pentru a reconstrui baza industrială de apărare a Ucrainei la standardele UE/NATO și pentru a dezvolta, împreună cu statele membre ale UE, noi capacități defensive. În calitate de candidat la aderarea la UE, Ucraina ar putea beneficia de acces privilegiat la finanțarea UE, în principal la Fondul european de apărare și la Fondul european pentru pace.

– Forța teritorială de autoapărare pentru toți civilii cu vârsta de peste 18 ani. După modelul țărilor cu recrutare activă, Ucraina va trebui să mențină o forță de apărare teritorială suficient de mare, inclusiv un serviciu de rezervă care poate fi mobilizat.

Pentru a realiza acest lucru, Ucraina va avea nevoie ca grupul de garanți internaționali să:

– Furnizeze ajutor financiar și investiții directe, inclusiv prin intermediul viitoarelor instrumente de reconstrucție, pentru a sprijini bugetul național de apărare, precum și să asigure asistența financiară (inclusiv granturi nerambursabile) pentru refacerea infrastructurii Ucrainei, care a fost distrusă sau deteriorată de acțiunile militare.

– Aloce fonduri de reconstrucție, inclusiv asistență financiară nerambursabilă, pentru sprijinirea și construirea noii baze industriale de apărare națională a Ucrainei.

– Ofere transferuri de tehnologie și exporturi de armament.

– Se coordoneze îndeaproape între ele pentru a furniza capacități, echipamente militare, muniții și servicii.

– Instituie exerciții regulate de antrenament pentru forțele ucrainene.

– Stabilească un program de cooperare în domeniul apărării și securității cibernetice și al contracarării amenințărilor cibernetice.

– Asigure o cooperare consolidată în domeniul informațiilor, inclusiv schimbul frecvent de informații și stabilirea unei cooperări regulate între serviciile de informații ale Ucrainei și ale statelor garante.

GARANȚII DE SECURITATE – CUM AR FUNCȚIONA ACESTEA ÎN CAZ DE ATAC:

CONSIDERAȚII ȘI MECANISME JURIDICE

Garanțiile de securitate ar trebui să fie atât permanente, pentru a contribui la consolidarea capacității de autoapărare a Ucrainei pe termen lung, cât și scalabile, pentru a se adapta și a reflecta nivelul amenințării. Deși ar putea fi integrate într-un eventual proces de pace, acestea ar trebui să fie convenite și puse în aplicare în cel mai scurt timp.

Acest lucru va demonstra unitatea comunității internaționale cu Ucraina, precum și continuitatea și amplificarea eforturilor actuale, inclusiv în cadrul Formatului Ramstein. De asemenea, va semnala Rusiei că costurile agresiunii vor continua să crească.

1. DOMENIU DE APLICARE ȘI ASPECTE JURIDICE

Pentru a evita capcanele unor garanții slabe, Ucraina va avea nevoie de:

– Garanții de securitate care sunt obligatorii din punct de vedere juridic și politic. Garanții se pot angaja în angajamente obligatorii prin intermediul unui document de parteneriat strategic comun – care ar fi efectiv un pact obligatoriu între ei.

– Pe lângă un document comun, garanții ar trebui să își asume angajamente juridice și politice continue și bilaterale față de Ucraina, atât la nivelul executivului, cât și la nivelul legislativului respectiv.

2. MECANISME – CUM AR TREBUI SĂ FUNCȚIONEZE GARANȚIILE DE SECURITATE

– Declanșările ar trebui să se bazeze pe o structură comună de evaluare a amenințărilor: garanțiile de securitate extinse ar trebui activate printr-un mecanism care ar necesita o cerere din partea Ucrainei către statele garante, în urma unui „atac armat sau a unui act de agresiune”. Mai degrabă decât o confirmare din partea unei părți terțe, cum ar fi CS al ONU sau Adunarea Generală, ar trebui să existe un nivel de automatism în care garanții s-ar consulta colectiv cu Ucraina.

– Procesul decizional ar trebui să se bazeze pe principiul consultărilor colective urmate de contribuții individuale. La cererea Ucrainei, garanții se reunesc pentru consultări colective într-un termen foarte scurt.

– Garanțiile de securitate ar trebui să îi angajeze în mod explicit pe garanți să asigure autoapărarea Ucrainei. Aceasta înseamnă crearea parametrilor pentru o gamă largă de răspunsuri și nu exclude nici o formă de sprijin pentru a asigura autoapărarea Ucrainei.

– Unele dintre aceste garanții vor fi deschise și continue: acestea vor include antrenamente și exerciții, investiții și cooperare în domeniul apărării, precum și furnizarea de arme.

– În caz de agresiune, documentul comun ar trebui să precizeze angajamentele extinse de garantare din partea garanților de a utiliza toate elementele puterii lor naționale și colective și de a lua măsurile adecvate – care pot include mijloace diplomatice, economice și militare – pentru a permite Ucrainei să pună capăt agresiunii, să-și restabilească suveranitatea, să-și asigure securitatea, avantajul militar și capacitatea de a-și descuraja inamicii și de a se apăra singură împotriva oricărei amenințări.

– Domeniul de aplicare teritorial al garanțiilor este valabil de-a lungul frontierelor recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei. În același timp, garanțiile extinse se vor aplica în cazul în care Ucraina este atacată pe teritoriul său în interiorul frontierelor recunoscute la nivel internațional.

– În conformitate cu Rezoluția 377A(V) a Adunării Generale a ONU, Garanții ar trebui să solicite sprijinul ONU, cel mai probabil prin intermediul Adunării Generale a ONU, în intervalul de timp discutat mai jos. Cu toate acestea, toate dispozițiile privind garanțiile de securitate vor intra sub incidența dreptului privind autoapărarea individuală și colectivă (articolul 51 din Carta ONU: „Nicio dispoziție din prezenta Cartă nu aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul unui atac armat împotriva unui membru al Organizației Națiunilor Unite…”).

– În cele din urmă, pentru a atinge obiectivul politic general al garanțiilor de securitate, documentul de parteneriat strategic comun ar trebui să găsească un echilibru corect între dispozițiile specifice și angajamentele generice. Acest lucru ar putea fi realizat prin combinarea documentului comun principal cu o anexă, care va stabili dispoziții mai specifice care să reflecte evaluarea amenințărilor. perioadă de timp (de exemplu, 24 de ore) și să decidă cu privire la amplificarea garanțiilor pe baza unei coaliții de bunăvoință (de exemplu, 72 de ore).

– Garanțiile ar trebui să fie convenite pe o perioadă nedeterminată. Cu toate acestea, garanțiile ar trebui să creeze un mecanism prin care garanții să se întâlnească, să evalueze și să revizuiască în mod colectiv garanțiile, pentru a le menține semnificative și relevante – și, dacă este necesar, să le ajusteze pentru a răspunde naturii și nivelului amenințării.

– Ucraina și statele garante ar trebui să instituie un mecanism permanent și continuu de monitorizare a amenințărilor și a provocărilor la adresa securității, precum și de informare reciprocă cu privire la activitățile, exercițiile și manevrele militare. În acest scop, Ucraina și statele garante vor trebui să dispună de un mecanism de colectare, schimb, procesare și analiză a informațiilor, inclusiv în scopul detectării timpurii în ceea ce privește pregătirile pentru o agresiune armată.

SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE

Sancțiunile internaționale ar trebui să fie un strat suplimentar al setului general de garanții de securitate, în caz de agresiune. Acest lucru ar putea contribui atât la descurajarea unui act de agresiune, cât și la stabilirea unui cost punitiv pentru agresor. Sancțiunile ar trebui să echilibreze elementele specifice, lăsând în același timp suficient spațiu de manevră, pentru a nu dezvălui agresorului costul total al unui eventual atac viitor asupra Ucrainei.

Fără a aduce atingere mecanismului de sancțiuni descris mai jos, garanții ar trebui să se abțină de la ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, convenite începând cu 2014, până când Moscova: a) își încetează agresiunea împotriva Ucrainei; b) garantează că nu va ataca Ucraina în viitor; c) compensează Ucraina pentru daunele cauzate în timpul invaziei.

Orice decizie privind ridicarea sau suspendarea temporară a sancțiunilor, ca parte a unui acord de pace negociat, ar trebui să fie luată în strânsă coordonare cu Ucraina. Acordul de garantare a securității ar trebui să conțină o dispoziție conform căreia sancțiunile vor fi reimpuse (dispoziții de revenire) în cazul unor noi atacuri sau agresiuni. Sancțiunile trebuie menținute până când Rusia nu va mai reprezenta o amenințare la adresa suveranității Ucrainei.

Pachetul de sancțiuni va fi inițiat și pus în aplicare de către garanții de securitate ai Ucrainei, în strânsă coordonare cu alte organisme internaționale, cum ar fi G7 și UE. Ar trebui să fie invitate să se alăture și alte țări care susțin sancțiunile (de exemplu: Elveția, Norvegia, Singapore, Coreea de Sud, Australia și altele).

Garanții de sancțiuni ar trebui:

– să convină asupra unui set de sancțiuni anticipate care ar fi declanșate de un eveniment bine definit în conformitate cu dreptul internațional, cum ar fi dacă Ucraina ar fi supusă unui „atac armat” (articolul 51 din Carta ONU) sau unui „act de agresiune” (Rezoluția 3314, XXIX a Adunării Generale a ONU).

– Setul de sancțiuni menționat mai sus ar trebui să fie cel puțin setul complet de sancțiuni de la 1 septembrie 2022, care ar fi reimpus imediat (sancțiuni rapide).

– În plus față de sancțiunile de mai sus, ar putea fi aplicate măsuri și restricții suplimentare pentru a crește semnificativ costurile economice și de altă natură pentru un agresor în cazul unui atac armat sau al unui act de agresiune.

– În cele din urmă, ar trebui convenite măsuri care să permită autorităților să confiște proprietățile agresorului, fondurile și rezervele sale suverane, precum și activele cetățenilor și entităților sale aflate pe lista de sancțiuni. Aceste active ar putea fi apoi vândute în scopul direcționării fondurilor pentru a repara daunele de război cauzate Ucrainei.

Europa de Est, circumspectă faţă de jocurile diplomatice între Moscova şi Occident (analiză France Presse)

BMTF, 10 feb – Confruntate cu cel mai mare impas între Rusia şi Occident de la încheierea Războiului Rece, ţările din fostul bloc comunist se menţin pe poziţii ferme, avertizînd împotriva oricărui compromis cu Moscova, notează joi într-o analiză France Presse, citată de Agerpres.

Retorica franceză despre preocupările legitime ale Rusiei, pe de o parte, şi legăturile energetice strînse ale Germaniei cu Rusia, pe de alta, au făcut ca ţări precum Polonia şi statele baltice să fie circumspecte faţă de diplomaţia marilor puteri.

Polonia adoptă poziţia cea mai hotărîtă şi mai fermă faţă de ceea ce face Rusia, a insistat săptămîna aceasta Pawel Soloch, şeful Biroului polonez pentru securitatea naţională într-o intervenţie la televiziunea de stat.

Soloch se referea la întîlnirea de marţi de la Berlin a liderilor francez, german şi polonez, axată pe impasul cu Rusia, care prin comasarea a zeci de mii de militari în apropiere de frontiera ukraineană suscită îngrijorări cu privire la un posibil război la porţile Europei.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a insistat asupra necesităţii ca Occidentul să strîngă rîndurile: Trebuie să arătăm că este imposibil să ne frîngă, a spus el la Berlin.

Aceeaşi abordare a fost afişată miercuri de către şefa guvernului estonian, Kaja Kallas: Nu vom face nici un fel de compromis cu privire la principiile fundamentale, inclusiv asupra dreptului fiecărei naţiuni de a-şi alege propria cale… Trebuie să rămînem fermi şi uniţi.

Rusia cere interzicerea pentru totdeauna a aderării Ukrainei la NATO şi doreşte ca Alianţa Nord-Atlantică să-şi reducă prezenţa în ţările din fostul bloc comunist.

Nu este un secret că Polonia are o abordare diferită faţă de Germania şi Franţa în criza ukraineană, explică Marcin Zaborowski, expert de la Varşovia. Polonia este cel mai fervent susţinător al Ukrainei în Europa. Avem cea mai lungă graniţă cu aceasta, cea mai mare diasporă, adaugă Zaborowski, director politic al think tank-ului Globsec. Dacă Ukraina ar cădea definitiv în sfera de influenţă a Rusiei, aceasta ar avea consecinţe negative directe pentru securitatea Poloniei, apreciază Zaborowski.

Este şi cazul ţărilor baltice, care – potrivit lui – par şi mai energice în acest sens, ele furnizînd arme Ukrainei chiar înaintea Poloniei.

Foste republici sovietice – Estonia, Letonia şi Lituania – se tem că şi ele ar putea fi luate în colimator de către Rusia.

Ţările Europei Centrale şi de Est au trecut toate prin ocupaţia rusească, ceea ce le-a împiedicat mult timp să adere la Uniunea Europeană, explică Wojciech Przybylski, redactor-şef al think tank-ului Visegrad Insight.

Preşedintele rus Vladimir Putin se arată conştient de situaţia delicată a acestor ţări, chiar dacă neagă că îngrijorarea lor este justificată.

Statele baltice şi alte ţări, vecinele noastre, nu se simt vezi Doamne în siguranţă. De ce? Nu este clar, a spus Putin săptămîna aceasta într-o conferinţă de presă comună cu omologul său francez Emmanuel Macron. În orice caz, ele se servesc de aceasta ca de un pretext pentru a elabora politici ostile la adresa Rusiei, a insistat preşedintele rus, subliniind că ţările respective furnizează arme moderne Ukrainei în doze mari.

În comparaţie cu Occidentul, potrivit lui Przybylski, Europa Centrală a manifestat hotărîre de a acţiona în ceea ce priveşte acordarea de sprijin direct Ukrainei.

În pofida dorinţei lui Putin de a vedea Europa divizată, unitatea prevalează şi nu există nici un sentiment că Franţa şi Germania vor să vîndă Europa Centrală, spune el. În schimb, există un sentiment de circumspecţie că elitele acestor ţări nu văd cu aceeaşi claritate ameninţarea care planează, adaugă expertul citat.

SECURITATEA ROMÂNIEI ŞI NERESPECTAREA CONSTITUŢIEI

Multe discuţii, în ultimul timp, referitoare la securitatea internă a românilor! De la autorităţi şi oameni politici, la organizaţii profesionale şi nonguvernamentale. Faptul că dezbatem acest subiect, înseamnă că în „sistem” există o problemă! Securitatea cetăţeanului român necesită un management permanent al riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor, precum şi proiecte de dezvoltare şi protecţie a infrastructurii critice necesare funcţionării în siguranţă şi la un nivel bine definit de cerinţele societăţilor actuale.

Incertitudinea, imprevizibilitatea, nesiguranţa, teama, lipsa de informaţii utile şi chiar lipsa normelor legale care să orienteze modul de acţiune al cetăţeanului şi comunităţilor, constituie factori de risc care afectează nivelul securităţii umane şi, prin extensie, cel al securităţii naţionale a României.

Orice ne-specialist în probleme de securitate vă poate spune că riscurile şi ameninţările îndreptate asupra propriului sistem s-au amplificat. Potrivit specialiştilor, globalizarea multiplică numărul, frecvenţa şi intensitatea riscurilor de securitate non-militară în cadrul sistemului internaţional. Dimensiunea politică a riscurilor şi ameninţărilor rezidă în slăbiciunea unor guverne sau instituţii, care conduc la fenomenul „statului captiv”, permeabil la recrudescenţa manifestărilor şi acţiunilor crimei organizate transfrontaliere ori ale grupurilor şi grupărilor teroriste.

Ameninţările de ordin economic, extrem de vizibile în aceşti ani pandemici, cuprind prezenţa sărăciei endemice şi crizele generate de problema asigurării apei şi energiei, alături de unele evoluţii negative pe piaţa mondială. Nesigurnţa generată de jocul pieţei este terenul fertil al unui pachet substanţial de ameninţări economice care pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale a unor state.

Accesul la resurse este vital. Epuizarea acestora de către naţiunile sărace, în contextul menţinerii creşterii demografice, va determina mari fluxuri migratoare. Apa potabilă este, după hidrocarburi, a doua resursă vitală a omenirii!

Care sînt, însă, principalele vulnerabilităţi şi ameninţări la adresa cetăţeanului şi comunităţilor locale din România? Coincid acestea cu cele considerate priorităţi de către decidenţii statului? Dinamica societăţii româneşti a dat naştere la noi provocări, iar acestor provocări este necesar să li se răspundă cît mai rapid, şi uneori prin politici şi măsuri care nu ţin de sistemul de securitate.

Există o multitudine de inadvertenţe între activitatea instituţiilor statului în ansamblul, activitate declinată pe priorităţile stabilite oficial, şi ceea ce ar trebui cu adevărat să preocupe la cel mai înalt nivel. Iar aceste inadvertenţe au ca rezultat o gestionare deficitară a problemelor reale. Cîteva, identificate de BMTF: * Diminuarea anuală a suprafeţei cultivate, cu efecte asupra securităţii alimentare; * Disoluţia autorităţii; * Cadru legislativ slab în domeniul legitimei apărări, sau subfinanţarea sistemelor agricol, medical, educaţional, slavare de vieţi, ordine şi siguranţă publică. Pe lîngă acestea, la nivelul societal, ameninţările identificate privesc nevoia de păstrare a identităţii unor comunităţi, minorităţi sau naţiuni. Riscurile se apropie de cele politice şi au sursa din interior.

Conflictele de muncă, inter-confesionale sau inter-etnice sînt tot atîtea riscuri de securitate non-militară. La acest nivel, societatea civilă şi organizaţiile non-guvernamentale joacă un rol important, de cele mai multe ori NU în beneficiul statului gazdă.

Corupţia şi economia subterană, crima organizată, traficul de persoane şi drogurile (a doua afacere la nivel mondial!), pandemiile, siguranţa alimentară sînt alte tipuri de ameninţări şi riscuri de securitate. De asemenea, nu trebuie minimalizate nici accesul la educaţie şi sănătate al unor naţiuni, sau accesul la medicamente şi politica corporatistă de repartizare a acestora. Globalizarea face ca o mare parte a riscurilor şi ameninţărilor să tindă să se transforme în ameninţări cu caracter extins. Chiar dacă procesul menţionat face ca anumite atitudini şi modele comportamentale sau unele pattern-uri instituţionale să fie adoptate în cuprinsul unor mari spaţii geografice şi geopolitice, particularităţile regionale, identităţile regionale şi specificităţile din care pot deriva riscuri şi ameninţări de securitate rămîn un element de care trebuie să ţinem seama în analiza mediului de securitate internaţional.

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională.

Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în „existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate” (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă „bomba subdezvoltării”. Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, „Gestionarea crizelor politico-militare”, Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.).

În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; – nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; – infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

Nu trebuie doar să ne rezumăm la a constata şi a deplînge lipsa securităţii individului, ci trebuie să căutam soluţii şi alternative astfel încît să-i asigurăm cetăţeanului securitatea conferită de Constituţie, astfel încît, atît el, cît şi societăţii, în ansamblu, să-i fie oferit cadrul pentru o dezvoltare constantă şi armonioasă. Este tot mai evident că SECURITATEA devine, în secolul XXI, pilonul pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, implicit, bunăstarea populaţiilor. Din acest punct de vedere, Constituţia României este un act extrem de vizionar. Dar, actualii diriguitori ai ţării, în frunte cu preşedintele, au dovedit că nu dau doi bani pe Constituţie care a fost terfelită în ultimii ani sub mandatul lui Klaus Iohannis…

Lipsă de Securitate în Afghanistan. Populația e la capătul puterilor. Trump reduce prezența militară în Asia, după 20 de ani.

BMTF, 4 dec – După 20 de ani de prezență militară în Afghanistan, administrația republican de la Casa Albă continua reducerea numărului de militari americani cantonați în țară, în baza unui iluzoriu accord de pace semnat între Guvernul de la Kabul și Talibanii afghani.

În acest timp, violența, corupția și terorismul rămîn la cote maxime.

Joi, cel puțin 3 membri ai Direcției Naționale de Securitate (NDS) au fost uciși și 19 civili au fost răniți într-o explozie care a vizat o patrulă din orașul Gardez, au declarat oficiali locali din provincia de est.

Abdul Rahman Mangal, purtător de cuvînt al guvernatorului provincial, a declarat că o mașină-bombă care viza o patrulă comună a forțelor de securitate afghane din Gardez a explodat, lovind în plin forțele de Securitate și informații afghane.

Acesta a spus că au fost cauzate pierderi și daune majore piețelor și afacerilor din zonă.

Tot ieri, tîlhari înarmați au ucis joi un om de afaceri în districtul de poliție 1 (PD1) din Kabul și au rănit încă doi comercianți, la doi pași de Palatul Prezidențial, au declarat martori oculari, în timp ce locuitorii, obosiți de crime, au atacat agențiile de securitate afghane pentru eșecul lor de a stopa creșterea ratei criminalității.

Negustorii și martorii oculari au spus că tîlharii au reușit să scape de locul de faptei după ce l-au jefuit pe omul de afaceri.

Între timp, proprietarii de afaceri și comercianții din Kabul au organizat un protest în PD1 și au avertizat că astfel de proteste vor continua pînă cînd guvernul va asigura securitatea vieții și a bunurilor lor.

Comercianții au spus că există doar cîțiva metri distanță între PD1 și Palatul Prezidențial, cu toate acestea, poliția nu este capabilă să asigure securitatea publicului.

Comercianții au spus că, dacă guvernul nu asigură securitatea comunității de afaceri, atunci oamenii de afaceri vor fugi din țară.

15 ANI

15 ANI

BALINT MERCENARY TASK FORCE a fost înființată în 2005 ca un birou specializat în monitorizarea presei, producerea de analize, ştiri şi imagini din medii ostile, dar şi în vederea acordării de servicii CAT: consultanţă, analiză şi training.

BMTF are în componenţă jurnalişti veterani, porofesionişti în domeniul comunicării şi a securităţii, angajaţi în respectarea libertăţii de exprimare şi promovarea profesionalismului și adevărului.

BMTF sprijină prin toate mijloacele jurnaliştii pentru consolidarea fluxului liber de informaţii credibile şi nemanipulate. Pentru acest deziderat asigurăm transferul de cunoştinţe şi abilităţi elevilor, studenţilor şi jurnaliştilor, organizaţiilor care operează în medii ostile violente sau repressive. Obiectivul nostru include, însă şi transfer de cunoştinţe şi abilităţi în journalism şi Securitate privată.

15 ANI

BALINT MERCENARY TASK FORCE a fost înființată în 2005 ca un birou specializat în monitorizarea presei, producerea de analize, ştiri şi imagini din medii ostile, dar şi în vederea acordării de servicii CAT: consultanţă, analiză şi training.

BMTF are în componenţă jurnalişti veterani, porofesionişti în domeniul comunicării şi a securităţii, angajaţi în respectarea libertăţii de exprimare şi promovarea profesionalismului și adevărului.

BMTF sprijină prin toate mijloacele jurnaliştii pentru consolidarea fluxului liber de informaţii credibile şi nemanipulate. Pentru acest deziderat asigurăm transferul de cunoştinţe şi abilităţi elevilor, studenţilor şi jurnaliştilor, organizaţiilor care operează în medii ostile violente sau repressive. Obiectivul nostru include, însă şi transfer de cunoştinţe şi abilităţi în journalism şi Securitate privată.

CE ESTE MIC, RĂU, NEGRU, URÎT ȘI BATE LA UȘĂ?

O întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe buzele fiecărui român: „Ce e mic, rău, negru, urît şi bate la uşă”? Răspunsul e la fel de neprietenos: „Viitorul”!

Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate. Pentru că, în ciuda intenselor „eforturi” de pace, războiul continuă să se desfăşoare, pe regiuni, cu punctualitate, în formele sale cele mai brutale.

Trăim momentul conflictelor regionale, limitate, asimetrice şi, de multe ori, urbane! Secolul XXI este marcat de transformări profunde ale mediului de securitate.

Lumea devine tot mai complexă şi interdependentă. Tranziţia  nu e ceva trecător, existenţa personală e percepută la limita hazardului, iar singurele certitudini sînt schimbarea şi nesiguranţa!

Analiştii şi observatorii afirmau prompt că după 11 septembrie 2001 lumea nu va mai fi aceeaşi. Şi chiar nu mai este lumea pe care o ştiam! Au crescut numărul şi intensitatea crizelor, conflictelor asimetrice, situaţiilor de urgenţă. Toate acestea s-au suprapus peste crizele tale, deja existente: criza de identitate, de autoritate, culturală, economică, socială, educaţională, din sănătate, din apărare, criza bunului simţ, criza generaţiilor, criza instituţiilor, criza de încredere, criza politică, criza de securitate.

Într-o lume ce pare a fi a INSECURITĂŢII DOBÎNDITE, securitatea este un drept fundamental al fiinţei umane. Ea reprezintă o stare în care pericolele şi condiţiile care ar putea provoca daune fizice, psihice sau materiale sînt controlate într-o manieră care permite apărarea sănătăţii şi bunăstării indivizilor şi ale comunităţii umane. În concluzie, securitatea individului presupune controlul adecvat al pericolelor, nu absenţa lor totală, ea antrenînd cu sine o senzaţie de bunăstare, de linişte şi fără teama zilei de mîine. Securitatea individului ar trebui asigurată de către Stat, care, din păcate, este tot mai vulnerabil la schimbările societale, economice, militare şi de interacţiune cu actori non-statali. Actorii statali şi non-statali joacă un rol semnificativ în realizarea securităţii economice, atît la nivel naţional, cît şi regional şi global (General de brigadă dr. PIGUI Traian , SECURITATEA ECONOMICĂ ŞI SECURITATEA UMANĂ GLOBALĂ, UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE, CENTRUL DE STUDII STRATEGICE DE APĂRARE ŞI SECURITATE, Nr. 10 (XXII), August 2004). În acest moment, statele tradiţionale, Westfalice (!), se dovedesc incapabile de reacţie rapidă. Există o serie de surse ale insecurităţii. Printre acestea, potrivit studiului lui Julliette Voinov-Kohler, se află: securitatea economică (şomaj); securitatea utilizării (accesul la muncă, sărăcie, munca copiilor); securitatea alimentară (accesul inegal la hrană); protecţia sănătăţii (existenţa unor boli grave, accesul diferit şi diferenţiat la asistenţă medicală); securitatea mediului (poluarea apei, solului, aerului, tăierea pădurilor, catastrofe naturale); securitatea personală (violenţa fizică, violenţa domestică, abuzul asupra copiilor, probleme specifice sexului, demnitate umană, droguri etc.); securitatea culturală (atingerea adusă sistemului de valori, discriminare, opresiune); securitate politică (conflicte interstatale, libertatea de expresie, tortură, represiune, violarea drepturilor omului).

Securitatea înseamnă că beneficiile obţinute, sînt protejate în faţa riscului dezechilibrelor sociale, economice, politice, risc care interesează componenta socială a securităţii naţionale despre care vorbeşte și Berry Buzan în lucrarea sa „Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după războiul rece”.

Potrivit lui Buzan, în această categorie de riscuri sînt incluse sărăcia, inegalităţile sociale şi economice, persistenţa unor „pungi cronice de sărăcie”, migraţia, scăderea populaţiei, îmbătrînirea demografică, fragmentarea şi polarizarea socială, diluarea sentimentului de încredere între cetăţeni, fragilizarea spiritului civic şi dificultăţile în exprimarea solidarităţii civice.

România este deplin vulnerabilă la riscurile sociodemografice care pot afecta siguranţa naţională pe dimensiunea socială.

În anul2007,  aderării la UE, sărăcia afecta un sfert din populaţia României, iar după un deceniu de integrare europeană această problemă persistă. Potrivit Eurostat, peste 28% dintre tinerii angajaţi din România se aflau în risc de sărăcie, în anul 2018. Peste 15% dintre angajaţii din România sînt săraci. Conform aceluiaşi birou european de statistică, 41,7% dintre românii cu vîrste mai mici de 18 ani (copii şi tineri), sînt supuşi riscului de sărăcie sau excluziune socială. Conform unui raport al World Vision România, în anul 2018, un copil din nouă mergea la culcare flămînd.

În anul 2017, aproximativ un sfert de milion de români au emigrat pentru o perioadă mai mare de 12 luni, iar 85% din acest stoc de emigranţi este constituit din persoane active economic, avînd vîrste cuprinse între 15 şi 64 de ani.

În anul 1990, populaţia României însuma peste 23,2 de milioane de locuitori, iar în anul 2018, populaţia stabilă şi-a redus efectivul la 19,5 milioane de locuitori. În anul 1990, ponderea persoanelor vîrstnice în totalul populaţiei era de aproximativ 10%, iar la nivelul anului 2018, procentul vîrstnicilor depăşea 19%, ceea ce înscrie şi România în rîndul ţărilor europene îmbătrînite demografic. Indicele de îmbătrînire demografică este de 114,3%, ceea ce înseamnă că la 114 persoane vîrstnice (peste 65 de ani) avem 100 de persoane tinere (0-14 ani).

România se caracterizează printr-un procent ridicat al populaţiei rurale (aproximativ 46%) în comparaţie cu celelalte ţări ale Uniunii Europene (media UE este 28,5%). Partea de Vest a ţării se caracterizează printr-un spaţiu rural mai puţin populat, ceea ce are influenţă asupra dezvoltării socio-economice a zonei respective. Deşi populaţia ocupată în agricultură are o pondere ridicată, contribuţia sectorului agricol la formarea PIB este redusă în cazul României (4,4% în anul 2017).

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale  se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională.

O întrebare rămîne nepusă (vorba colegului Ilie Pintea!) – această stare este generată de români şi permanenta lor luptă pentru putere, sau interese externe creează psihoza agresivităţii şi conflictului permanent? Referitor la agresiunea externă, chiar dacă pare greu de crezut, dar manualul nu minte!, există cîteva elemente care indică faptul că România este, în ultimii ani, „ţintă” prin:

– distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;

– crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ungaria, Ukraina şi Rusia;

– acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;

– îndatorarea excesivă a ţării;

Cum se realizează aceste lucruri? Potrivit http://militar.infomondo.ro/, în primul rînd, prin manipularea şi constrîngerea celor mai activi vectori ai vieţii economico-sociale: clasa politică şi mass media.

Scopul acestui text este de a vă face să luaţi în serios lumea ce va veni! Aţi uitat? Ce este mic, negru, urît, rău şi bate la uşă? Viitorul! Să-l aşteptăm pregătiţi!

Bibliografie:

Buzan, Berry (2005). Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după războiul rece (ediţia a II-a), Editura Cartier: Bucureşti.

Sava, Ionel Nicu (2005), Studii de securitate, Editura Ziua: Bucureşti.

DISCUTĂM ÎN ACEST AN, PE M-SECURITYNEWS.RO, DESPRE SITUAŢII DE URGENŢĂ

BMTF, 2 ian – Agenda de securitate a actorilor statali şi nonstatali include dimensiuni ale securităţii internaţionale şi umane, cum sînt: securitatea economică, a hranei, a mediului, securitatea personală, individuală, a comunităţii şi politică, la care se pot adauga cea militară şi, mai recent, securitatea demografică. Se afirmă tot mai frecvent că lumea contemporană a ajuns la răscruce şi că nu crizele de materii prime, materiale, supraproducţie şi ale pieţelor de desfacere constituie principalul pericol pentru civilizaţia umană, ci degradarea mediului înconjurător, ca urmare a activităţilor industriale, agricole, a războaielor, a experienţelor nucleare, chimice, biologice etc.

De la inundaţii la căldură extremă, zece dintre cele mai severe dezastre naturale din 2018 au produs pagube de cel puţin 84,8 miliarde de dolari, precizează un studiu realizat de organizaţia de caritate Christian Aid şi dat publicităţii, potrivit Reuters. Între 1982 şi 2005, pe întreg globul au avut loc aproximativ 7500 de dezastre naturale care au dus la pierderea vieţilor a peste 2 milioane de oameni, producÎnd, de asemenea, pagube economice estimate la cca. 1200 miliarde de dolari americani.

Vremea extremă provocată de schimbările climatice a afectat în anul care a trecut, 2018, toate continentele locuite, a precizat organizaţia britanică, avertizînd că este nevoie de măsuri urgente pentru combaterea încălzirii globale.

„Acest raport arată că schimbările climatice au un impact devastator asupra vieţilor şi modului de existenţă al multor oameni chiar în acest moment”, a spus într-o declaraţie Kat Kramer, conducătoarea departamentului pentru climă al organizaţiei.

Experţii spun că schimbările climatice vor duce valuri de temperaturi ridicate, precipitaţii extreme, recolte sărace şi penurii de apă mai severe, care vor provoca atît pierderi materiale cît şi suferinţă umană.

În raportul intitulat “Schimbările climatice şi securitatea internaţională”, prezentat de Înaltul Reprezentant al Comisiei Europene, şi adresat Consiliului Europei, se arată că schimbările climatice ar putea avea efecte fără precedent în ceea ce priveşte securitatea, deoarece este posibil ca acestea să declanşeze o serie de „puncte critice” care, la rÎdul lor, vor duce la modificări climatice ulterioare, accelerate, ireversibile şi, în mare măsură, imposibil de prevăzut.

Aproape 200 de naţiuni depun eforturi pentru limitarea creşterii temperaturilor globale medii prin semnarea Acordului privind schimbările climatice de la Paris, din 2015, în ciuda vocilor care avertizează că progresele înregistrate pentru atingerea obiectivelor pactului sînt limitate.

Cei mai călduroşi 20 de ani din istorie au fost înregistraţi în ultimii 22 de ani, a avertizat luna trecută Organizaţia Naţiunilor Unite, iar 2018 ar putea deveni cel de-al patrulea cel mai călduros din istorie.

Cele mai însemnate pagube în 2018 au fost provocate de uraganele Florence şi Michael, care au înregistrat distrugeri în valoare de cel puţin 32 de miliarde de dolari după ce au lovit Statele Unite, zona Caraibelor şi regiuni din America Centrală, se mai spune în raport.

Statele Unite a mai înregistrat pierderi în valoarea de 9 miliarde de dolari din cauza incendiilor de vegetaţie, care au provocat moartea a zeci de persoane şi au distrus mii de locuinţe în California.

Japonia a fost lovită sever de inundaţii pe perioada verii, urmate în toamnă de puternicul taifun Jebi, fenomene care au provocat împreună peste 9,3 miliarde de dolari pierderi, se mai precizează în raport.

Analiza mai face referire şi la perioadele de secetă care s-au abătut asupra Europei, la inundaţiile din sudul Indiei şi taifunul Mangkhut care a lovit Filipine şi China, printre dezastrele care au provocat cele mai mari pierderi financiare în 2018.

Autorii raportului au calculat pagubele finale folosit date guvernamentale, de la bănci, firme de asigurare, deşi în unele cazuri cifrele se referă doar la pierderile contabilizate prin asigurări, fără să se poată cuantifica costurile umane ale acestor evenimente.

Autorii au adăugat că temperaturile în creştere vor continua să declanşeze fenomene meteo extreme, îndemnînd la acţiune pentru reducerea încălzirii globale, care va afecta cel mai sever comunităţile sărace şi vulnerabile.

Reducerea suprafeţei terenurilor arabile, lipsa tot mai accentuată a resurselor de apă, diminuarea resurselor de hrană, producerea, tot mai frecventă, a inundaţiilor, înmulţirea perioadelor secetoase, tot mai prelungite, au loc în prezent în tot mai multe zone ale globului.

Insuficienţa resurselor de apă şi de sol are potenţialul să genereze frămÎntări sociale şi să conducă la pierderi economice semnificative, chiar şi în economiile puternice. Consecinţele vor fi şi mai intense în zonele cele mai sărace aflate sub o presiune demografică puternică. În acest sens, se evidenţiază statele din vestul şi centrul Africii. În nordul Ghanei, apar deja conflicte între păstori şi fermieri, pe măsură ce realităţile agricole se schimbă. Bangladeshul este ameninţat de scăderea nivelului apelor de care depind 400 de milioane de oameni. Recent, Pakistanul a acuzat India că ar zăgăzui apa rÎului Chenab, care izvorăşte din Himalaya şi curge prin ambele ţări. Preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari, a avertizat că penuria de apă cu care se confruntă ţara sa este legată direct de relaţiile cu India.

Schimbările climatice vor avea un impact din ce în ce mai mare şi asupra securităţii alimentare a UE, iar România nu va fi ferită de previziunile care amenință să destabilizeze sectorul agroalimentar la nivel mondial. Astfel, România va trebui să se aştepte la o creştere constantă a temperaturii medii anuale, asemănătoare cu proiecţiile pentru Europa, care poate varia între 0,5 °C şi 1,5 ºC pînă în 2029 şi între 2,0 °C şi 5,0 °C pînă în 2099, în funcţie de scenariul global. Este de aşteptat ca modelele de precipitaţii să se schimbe în mod semnificativ şi să producă un impact teritorial diferenţiat în România. Partea de nord a ţării va fi supusă la inundaţii mai mari pe timpul iernii şi la probleme din cauza lipsei de apă în timpul verii. Sudul şi sud-estul României vor fi mai grav afectate, iar valurile de căldură şi de secetă vor duce la o scădere generală a productivităţii şi a producţiei din sectorul vegetal.