ATACURI CU RACHETE LA BAGHDAD

BMTF, 6 iul – O rachetă a căzut în cursul nopţii de duminică spre luni în apropierea aeroportului din Baghdad, unde sînt desfăşuraţi soldaţi americani, al doilea atac în 24 de ore împotriva intereselor americane, a făcut cunoscut pentru agenţia France Presse un responsabil al serviciilor de securitate iraqiene, scrie Agerpres.

Armata, care a raportat 34 de atacuri împotriva intereselor americane din Iraq de la începutul lui octombrie, a dezminţit însă luni dimineaţă că o rachetă a fost trasă în cursul nopţii.

Sursa din cadrul serviciilor de securitate a precizat că racheta a aterizat fără să explodeze cînd a atins solul.

Aceste tiruri sunt atribuite de obicei grupărilor proiraniene, dar nu au fost revendicate niciodată de facţiuni cunoscute. Ele au fost reluate în timp ce duminică la Baghdad au avut loc mai multe explozii puternice.

Potrivit unui ofiţer cu rang înalt iraqian, atacul din noaptea anterioară a vizat dispozitivul C-RAM, conceput pentru interceptarea rachetelor, instalat în prezent în apropierea ambasadei americane la Baghdad.

Rampe de lansare şi rachete îndreptate spre o bază unde se află soldaţi americani la nord de Baghdad au fost, de asemenea, sechestrate în momentul atacului contra ambasadei.

Aceste noi atacuri sînt văzute ca o provocare la adresa guvernului condus de Moustafa al-Kazimi, considerat apropiat Washingtonului – marele duşman al Teheranului -, şi intervin în perspectiva vizitei în Statele Unite a premierului iraqian, mai scrie agenția română de presă.