AUTOBUZE ARUNCATE ÎN AER, LA KABUL

BMTF, 2 iun – În 2004, la doi ani de la primul descălecat în Afghanistan, mi-am dat seama că trupele Coaliției și Misiunea ISAF aveau o situație relative facilă. Am scris, atunci, atrăgîndu-mi înjurăturile de rigoare și fiind catalogat anti-occidental, că talibanii nu au fost înfrînți ci s-au retras pe la casele lor, intrînd în amorțire, și se vor întoarce atunci cînd situația va fi prielnică.

Talibanii s-au întors! Și, în ciuda declarațiilor oficiale pe care le fac, regimul viitor nu va fi cu nimic mai deosebit față de ce au derulat în urmă cu 20 de ani. Doar că, metodele de punere în aplicare vor fi mai rafinate. Talibanii NU vor mai interzice accesul la școală a fetelor, dar vor face ca această frecventare a școlii să devină extrem de periculoasă, astfel încît fetele să renunțe singure. Circulația femeilor, neînsoțite, va fi, din nou, periculoasă. Profesorii, medicii, jurnaliștii și liderii de opinie vor avea morți violente și vor fi exemple publice.

În acest context înscriu spulberarea a două autobuze de călători, ieri, la Kabul. Cel puţin 12 civili afghani au fost ucişi şi zece răniţi în două explozii separate cu bombă împotriva a două autobuze de transport public în capitala Kabul, au informat miercuri oficiali din domeniul securităţii, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Atacurile au avut loc marţi seară în zone din vestul capitalei unde locuieşte o mare parte a comunităţii şiite din Afghanistan, o minoritate religioasă ce a constituit în trecut ţinta unor grupări precum Statul islamic, au indicat oficialii.

Atacurile cu bombă nu au fost revendicate.

Guvernul afghan îi acuză de obicei pe talibani pentru astfel de atentate, însă gruparea insurgentă neagă implicarea.

Violenţele s-au intensificat în Afghanistan în contextul retragerii trupelor americane şi ale NATO din această ţară pînă la data de 11 septembrie.

Luna trecută, cel puţin 85 de persoane, în majoritate eleve, au fost ucise şi 147 rănite în exploziile unei maşini-capcană şi a două bombe artizanale în apropierea unei şcoli în vestul capitalei afghane Kabul.

Aproape 1.800 de civili afghani au fost ucişi sau răniţi în primele trei luni ale anului în ciocnirile dintre forţele guvernamentale şi talibani, în ciuda eforturilor de pace, a indicat ONU luna trecută.