Categorie: Frontline News

RĂGETUL LEULUI ÎN CHINEZĂ

BMTF, 28 feb – Au trecut aproape șase săptămÎni de cÎnd președintele SUA le-a cerut demonstranților din Iran să continue protestele, deoarece „ajutorul este pe drum”. În această perioadă, Washingtonul a purtat negocieri cu Iranul, menite, teoretic, să prevină un atac militar împotriva Republicii Islamice. Americanii au prezentat o serie de cerințe pe care Teheranul ar fi trebuit să le îndeplinească „imediat”. Mai exact, SUA cereau ca Iranul să renunțe la programul său nuclear, la cel de rachete balistice, la sprijinul pentru grupările islamiste și să oprească complet îmbogățirea uraniului timp de cîțiva ani. Practic să se lase pradă capriciilor unor vecini extrem de doritori să sfîșie vechea Persie. Nu au făcut niciodată, nici un secret din asta, doar că dorințele erau ascunse în spatele unor cuvinte precum democrație, drepturile omului, drepturile femeilor etc, etc. În paralel, armata americană și-a mobilizat forțele pentru a asigura o pregătire maximă în regiune. Jerusalem Post notează că scurtul război de 12 zile, de anul trecut a fost doar un preambul a ceea ce va urma. Și, la fel ca anul trecut, în timpul negocierilor între SUA și Iran, nerăbdătorul Israel a declanșat operațiunea RĂGETUL LEULUI, prin care Statele Unite și Israelul au hotărît să închidă dosarul iranian, eliminînd regimul Ayatollahilor… Acesta este nivelul de ambiție și capabilitățile amplasate în regiune – cele două grupuri port-avioane, capabilități anti-aeriene, avioane F22/F35 în Israel- arată o campanie posibilă de mare intensitate ce s-ar putea întinde pe durata a 6-8 săptămîni.

Obiectivul inițial este eliminarea preemptivă a capabilităților de lovire aeriene. Cînd Iranul nu va mai avea cu ce să atace bazele americane din zonă, Israelul, aliații și interesele americane, urmează faza serioasă, de eliminare a instrumentelor represive ale regimului. Cînd și această etapă se va fi încheiat sau măcar va fi acționat cu efecte majore asupra acestor elemente, se presupune că atunci populația va putea să iasă fără frică pe străzi și să răstoarne regimul islamic. Imagistic ar putea fi ceva de genul capturării lui Ghadaffi și uciderii lui. Un sacrificiu ritualic, mă rog, imaginația influencerilor a creatorilor din PR și a propagandiștilor lucrează încă.

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a confirmat că Israelul a lansat un atac preventiv pentru a „înlătura amenințările la adresa Statului Israel”. Sirenele sună în fiecare oraș din țară. Stare de urgență declarată. Școli închise. Spațiul aerian închis. IDF-ul a spus tuturor cetățenilor să rămînă în apropierea spațiilor protejate. Responsabilii municipali au deschis adăposturile. Acesta nu este un exercițiu. Aceasta este a doua campanie aeriană israeliană împotriva Iranului în opt luni. Și fiecare semnal era vizibil dinainte!

Diplomați din 15 țări au evacuat ieri Iranul în. Inclusiv Beijingul le-a ordonat cetățenilor săi să părăsească țara. Și acesta este un semn de întrebare pe care îl voi îngroșa puțin mai tîrziu! Tot ieri, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus nouă cuvinte care ți-au spus totul: „Mi-ar plăcea să nu o fac, dar uneori trebuie.” Uneori a sosit în această dimineață! Tot ieri, Secretarul de Stat, Marco Rubio a desemnat Iranul drept Stat Sponsor al Detenției Abuzive. Nu pentru a negocia. Pentru a bloca negocierile! Nu clasifici un guvern drept criminal de ostatici și apoi semnezi acorduri cu acesta. Această desemnare a fost arhitectura juridică pentru ceea ce tocmai s-a întîmplat. Cu, sau fără, Israelul ar fi atacat oricum. Pentru că nu a fost niciodată vorba despre dacă Iranul va face concesii la masa negocierilor. Regimul teocratic absoarbe acum lovituri de precizie în timp ce guvernează o țară care se afla deja într-un eșec sistemic. Potrivit informațiilor, economia este la o capacitate de 39%. Bursa de valori este în scădere cu 40%. Aprovizionarea cu apă este deficitară. Rețeaua sa de electricitate se prăbușește săptămînal. Iar cel mai puternic aliat al său, China, a ordonat propriului popor să părăsească țara cu 24 de ore înainte de prima explozie, deși tehnologia militară livrată Teheranului în ultimele luni ar trebui să ne uimească în următoarele zile și săptămîni.

De altfel, indirect, tocmai această tehnologie este supravegheată de americani! Pînă la momentul redactării acestui text, au fost atacate aproximativ 30 de ținte din Iran, inclusiv reședința președintelui iranian și un sediu al serviciilor de informații, susțin rapoartele israeliene. Atacuri au fost înregistrate și în Karaj, Isfahan și Qom. În Qom se află reședința religioasă a ayatollahului Khamenei, este capitala religioasă a șiiților.

Trump declară război și face apel la iranieni să răstoarne guvernul lor. Calculul este haosul, iar loviturile de decapitare vor duce la răsturnarea regimului din interior. A fost întotdeauna vorba despre schimbarea regimului, nu despre cuvintele goale rostite ani de zile în vechea paradigmă distrusă în bucăți la Davos. Din acest an, dreptatea se află exclusiv în vîrful cizmei celui mai puternic. Și nu trebuie să dea nici o explicație pentru asta și nici să se scuze politicos, sau să invenmteze motive de tot rîsul. „Cu puțin timp în urmă am început operațiunea militară împotriva Iranului… Timp de 47 de ani, regimul iranian a scandat moarte Americii și a dus o campanie nesfîrșită de vărsare de sînge și crime în masă care au vizat Statele Unite… „Poate că pierdem vieți printre soldații americani, dar asta se întîmplă în război.

Și Prințul moștenitor iranian, Reza Pahlavi, a emis o declarație preînregistrată, semn că știa despre atac. „Ajutorul pe care președintele Statelor Unite l-a promis curajosului popor iranian a sosit acum. Aceasta este o intervenție umanitară; iar ținta sa este Republica Islamică, aparatul său represiv și mașinăria sa de masacru – nu țara și marea națiune Iran.” Dar, chiar și cu sosirea acestui ajutor, victoria finală va fi totuși făurită de mîinile noastre. Noi, poporul Iranului, sîntem cei care vom duce la bun sfîrșit această bătălie finală. Momentul de a ne întoarce în străzi este aproape.

Acum, cînd Republica Islamică se prăbușește, mesajul meu către armata, poliția și forțele de securitate ale țării este clar: ați jurat să protejați Iranul și poporul iranian – nu Republica Islamică și liderii săi. Datoria voastră este să apărați poporul, nu un regim care a luat patria noastră ostatică prin represiune și criminalitate. Alăturați-vă poporului și ajutați la realizarea unei tranziții stabile și sigure. Altfel, vă veți scufunda odată cu corabia lui Khamenei și cu regimul său.

Și vouă, dragii mei compatrioți din Iran:

În aceste ore și zile sensibile, mai mult ca niciodată, trebuie să rămînem concentrați asupra obiectivului nostru suprem: revendicarea Iranului. Vă rog să rămîneți în casele voastre deocamdată și să vă păstrați siguranța și securitatea. Fiți vigilenți și pregătiți, astfel încît, la momentul potrivit – pe care vi-l voi anunța cu exactitate – să vă puteți întoarce în străzi pentru acțiunea finală.

Urmăriți mesajele mele prin intermediul rețelelor de socializare și al rețelelor prin satelit. Dacă există întreruperi ale internetului și ale rețelelor prin satelit, voi rămîne în contact cu voi prin unde radio.

Sîntem foarte aproape de victoria finală. Vreau să fiu alături de voi cît mai curînd posibil, pentru ca împreună să putem recupera și reconstrui Iranul.

Trăiască Iranul,

„Reza Pahlavi”

Aș vrea să rîd, dar am buzele crăpate… ce text! L-am auzit de atîtea ori, în aceeași formulă, și la Belgrad, și în Ukraina, și în Republica Moldova și peste tot acolo unde CINEVA încearcă să elibereze pe ALTCINEVA cu forța.

Pentru operațiunile declanșate astăzi, s-au mobilizat forțe fără precedent în ultimele decenii. Luna trecută, portavionul USS Abraham Lincoln (CVN-72) din clasa Nimitz al Marinei SUA, împreună cu grupul său de luptă, a fost desfășurat în Orientul Mijlociu după ce anterior au efectuat operațiuni în Marea Chinei de Sud. De asemenea, cel mai nou portavion al SUA, USS Gerald R. Ford (CVN-78) a ajuns și el în regiune, după ce a participat la consolidarea forțelor americane pentru misiunea de capturare a fostului președinte venezuelean Maduro în ianuarie. Cele două două grupuri de lupă ale portavioanelor au în componență și distrugătoare echipate cu sistemul Aegis, pe lîngă cele peste 150 de aeronave, inclusiv F-35, F-18 și EA-18 Growler, care au fost mutate în baze din Europa și Orientul Mijlociu.

Pentru prima dată, 12 avioane F-22 Raptor au fost desfășurate în sudul Israelului.

În plus, avioane militare cargo și de realimentare sînt văzute în mod constant zburînd între Statele Unite, Europa și Orientul Mijlociu pe platforme de urmărire a zborurilor. Flota israeliană de F-35I, reprezintă un alt mare avantaj pentru forțele americane dislocate în regiune. Israelul dispune și o capacitate impresionantă în domeniul dronelor militare, avînd platforme precum Hermes 900, Heron și muniția Harop pentru acțiuni de asalt, dar și de flotele modernizate de avioane F-15 și F-16 ale Israelului, înarmate cu arme produse pe plan intern, cum ar fi bombele ghidate Spice și racheta Rampage.

Pînă la ora 12:30 a zilei de sabath, Iranul a lansat rachete înspre baze americane din şase ţări – Qatar, Bahrein, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Iraq şi Iordania. Cele mai importante baze vizate de atacurile iraniene sînt la Manama, în Bahrain, unde se află cartierul general al flotei a V-a americane, şi Al Udeid, în Qatar, cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu. Totodată, Gărzile Revoluţionare iraniene au lansat un atac cu drone şi rachete asupra Israelului, unde a fost decretată stare de urgenţă. Organizaţia, care este o forţă ce acţionează separat de armată şi reprezintă braţul armat al regimului, a avertizat că toate bazele, interesele şi resursele americane din regiune sînt ţinte legitime. De cealaltă parte, Statele Unite şi Israelul au lovit zeci de ţinte în Iran, transmit surse israeliene citate de Reuters, care mai transmite şi că în operaţiune sînt implicate atît forţele navale americane, cît şi cele aflate la baze terestre. Oficiali americani au declarat că sînt vizate în special obiective militare. Pe de altă parte, surse israeliene citate de Reuters au declarat că s-a încercat şi eliminarea liderului suprem religios iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi a preşedintelui Masoud Pezeshkian. Teheranul a transmis însă că ayatollahul Khamenei a fost transferat într-o locaţie sigură, în afara Teheranului.

Spuneam că, de fapt, China este atent monitorizată în următoarea perioadă. China a furnizat Iranului tehnologie militară de vîrf și are interese comerciale majore în regiune, cu atît mai mult cu cît ȘTIE că este principala adversară a Statelor Unite pe termen lung. De fapt, China este unica putere globală care poate și tinde să înlocuiască hegemonia globală a Statelor Unite și care reprezintă un adversar sistemic pe termen lung pentru America. Spun pe termen lung pentru că, în acest moment Zona Indo-Pacific generează aproximativ 60% din PIB-ul global și aproape de 70% din fluxurile comerciale, 80% din transporturile globale de petrol și 40% din comerțul global! Întreaga regiune, unde China este hegemon, contribuie cu două treimi din creșterea economică globală, iar pînă în 2030, se preconizează că aproximativ 90% din cele 2,4 miliarde de noi consumatori din clasa medie din lume vor locui în Indo-Pacific.

Declarațiile lui Trump și Netanyahu referitoare la arsenalul nuclear al Iranului reprezintă o fanfaronadă goală știindu-se clar că singura amenințare existențială a Statelor Unite o reprezintă Rusia și arsenalul său nuclear. Restul e poveste de speriat pensionarii români, privitori la CNN-ul nostru de mahala.

SUA sînt singurele capabile să ducă un conflict pe scară largă cu China în Indo-Pacific, drept pentru care și-au deplasat deja majoritatea capabilităților acolo, sub pretextul războiului cu Iranul. La rîndul ei, NATO imaginează scenarii de luptă în teatre multiple, între care pentru sprijinul Statelor Unite în China, conflict care poate fi convențional, hibrid, economic/ comercial sau mixt, cel mai probabil în urma escaladării chineze în Taiwan. Cum NATO este, în principal, Europa, este extrem de clar că SUA nu au abandonat Europa, în ciuda criticilor aduse demagogilor aflați la putere la Bruxelles. De altfel, Europa reprezintă principalul vîrf de lance al proiecției forței americane în Asia și în Nordul înghețat, poate mult mai important de FOB-ul Israel plantat în inima Orientului Mijlociu.

Scriam la un moment dat că Noua Doctrină de Securitate a Statelor Unite numește niște priorități ale politicii externe și de securitate: apărarea teritoriului propriu; apărarea și controlul asupra căilor de acces la teritoriul propriu, de pildă, zona Arctică; protejarea intereselor americane în emisfera Vestică, în America Latină și de Sud, și în Lume, mai precis în Orientul Mijlociu și Indo-Pacific. Acțiunile americane de astăzi au fost descrise și explicate în decembrie 2025 și exprimate brutal la Davos în ianuarie 2026. Noua lume începe de aici! Mai puține vorbe și mai multă acțiune, în concordanță cu politica reală. Și China știe acest lucru, mai ales acum, în Anul Calului de Foc! De altfel, Washingtonul provoacă direct Beijingul prin intermediul cotidianului Washington Post, care, zilele trecute, batjocorește în mod direct China pentru că nu este imperialistă și nu folosește forța pentru a-și apăra interesele, argumentînd că pierde în fața SUA în Venezuela, Panama etc., care nu se sfiesc să folosească argumentul forței. În esență, articolul poate fi rezumat astfel: „Voi, chinezii, ați crezut că puteți cîștiga influență construind lucruri? Singurul lucru care funcționează cu adevărat este bombardarea oamenilor.” Concluzia articolului? „Nu poți cumpăra un imperiu și nici influență globală. Doar puterea coerentă contează.”

Am închis paranteza despre China și viitoarea confruntare din Pacific, întorcîndu-mă în Iranul bombardat sălbatic la această oră. Potrivit CNN, Qatarul, un important aliat al Statelor Unite în regiune, a condamnat atacurile de represalii lansate de Iran asupra bazelor americane aflate pe teritoriul său şi în unele state arabe vecine, calificîndu-le drept „o încălcare flagrantă a suveranităţii sale naţionale”, într-o postare în limba arabă publicată pe X. Declaraţia precizează că Doha îşi rezervă „dreptul deplin de a răspunde unei astfel de vizări, în conformitate cu prevederile dreptului internaţional”, sugerînd totodată că acţiunile demonstrează lipsa unei recunoaşteri adecvate din partea Teheranului faţă de eforturile continue de mediere ale Doha între acesta şi Washington, precum şi alte state. Loviturile iraniene de represalii au vizat, de asemenea, baze americane din Emiratele Arabe Unite, Iordania şi Bahrain, după operaţiunea comună de lovituri desfăşurată de SUA şi Israel pe teritoriul Iranului. Garda Revoluţionară a anunţat sîmbătă începerea Operaţiunii Promisiunea Adevărată ca răspuns la agresiunea americano-sionistă pe pămînt iranian. Prin aceasta, pe lîngă centrele militare şi de securitate din Israel, au atacat cu rachete şi drone cartierul general al Flotei a Cincea a Marinei americane din Bahrein şi alte baze americane din Qatar şi Emiratele Arabe Unite.

Operațiunile militare sînt în dinamică. Eu v-am spus despre China și nu despre ce cred eu că este războiul ăsta pe care unii îl anticipează din 1984 cînd serviciile au spus că Iranul mai are două săptămîni și produce prima bombă atomică! Din 1996, Bibi se dă amenințat de ayatollahi la fiecare două sabathuri. Pînă și micuțul prinț Reza s-a activat, dornic să fie îngropat șah, dar adevărata miză este alta: Iranul este cheia orientului, singurul stat puternic din zonă care nu este vasalul Occidentului Colectiv,  este în relații bune cu China și Rusia, a reluat relațiile cu Arabia Saudită, e în BRICS, și vinde gaz și  petrol în yuani și ruble… Ba mai mult, finanțează rezistența împotriva agresiunii sioniste în Palestina, Liban, Syria, Yemen.

Destabilizarea Iranului determină destabilizarea burta moale din sudul Rusiei, Azerbaijan Armenia, chiar și Georgia, deși nu e în sud, Kazahstanul. Momentan, Rusia e ocupată cu Ukraina și artizanii Noii Ordini Mondiale au tot interesul să rămînă așa și să nu poată interveni decisiv în sprijinul regimului teocratic pe care SUA și Israelul îl vor aluingat de la putere. Șanse există. În Iran există destule grupări naționaliste înarmate, unele teroriste, care au interesul ca regimul de la Teheran să cadă! Să nu mai vorbesc de agenții Mossad, CIA sau SAS infiltrați în teritoriul iranian. Dacă Regimul rezistă două săptămîni, Statele Unite își pot reconsidera strategia.

Zombi cît cuprinde – SF

Nu e apă în Orașul Butique. Aleg să citesc și să mă uit la televizor. Orice, numai să nu mă apropii de toaletă. Orice gest necugetat ar strica iremediabil atmosfera de rai în întregul cartier! Îl citesc pe Sergiu Taban. Un jurnalist pe care îl cunosc și apreciez, cu care am colaborat și care are surse, adică merele de aur ale jurnalismului. Taxe ca-n vest, reacții ca-n Evul Mediu: administrația Popa și alergia la întrebări e genul de text care spune lucrurilor pe nume într-un ecosistem nu foarte prietenos cu jurnalismul, aș spune chiar TOXIC! Sergiu ia atitudine! Atitudinea e bună. Te stîmpără ca creator și-ți diminuează riscul de ulcer gastro-duodenal. Cei vizați te ignoră și te înjură superior cu jumătate de gură. Uneori, îți dau drept la replică mimînd lezarea extremă. Nu, nu ei, UAT-ul! Adică, Unitatea Administrativ Teritorială! Înțelegeți? Adicătelea Ei, niște muritori acolo și ei, cocoțați pe scări de aur (ca să citez) și cu prea-plinul blocat, nu mai sînt vasile, Pandele, iXulescu, ci UAT-ul! Noi, UAT-ul! Un fel de Franța sînt eu, dar pe gamă minoră… Și UAT-ul lezat de majestate ce e el, ține lecții de jurnalism și deontologie, mai ceva ca universitarul ce și-a rupt diploma de doctor, în direct și la o oră DIN vîrf, pe o televiziune cu audiență de Oraș Butique. Bine, dar e în trend…

Îl las pe Taban. Mă mut la televizor. Ăla smart, care-mi sugerează filme după cum îmi simte starea de spirit. Am de ales între Ziua Z: Apocalipsa, din 2013, în regia lui Marc Forster, cu Brad Pitt, Mireille Enos, Sterling Jerins și Abigail Hargrove și Resident Evil: Experiment fatal, din 2002, în  regia lui Paul W.S. Anderson, cu Milla Jovovich și Michelle Rodriguez. Acuma, sau fața mea după cele scrise de Sergiu cere astfel de filme, sau situația. Cred că ambele sînt legate pentru că producțiile cinematografice sugerate reprezintă o stare de spirit în România actuală: un grup de indivizi, din Umbrella, sau nu, jefuiesc și iau hotărîri controversate într-un teritoriu în care populația, transformată în zombi, fără capacitate de reacție, este folosită ca sclavi. Cîteva grupuri de indivizi, vaccinați prin Open Society sau USAID vînează zombi, fiind sub contract cu Corporația și se află în război deschis cu un alt grup de indivizi imuni la boala societății și care demască abuzurile corporatiste… culmea, personajele despre care scrie Sergiu Taban se regăsesc și în scenariul ăsta pilot propus de televizorul meu smart și ar putea face parte dintr-un episod, cu personaje trăind ciudat într-un mic oraș butique de provincie unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea.  

Într-o zi ca oricare alta, Gerry Lane se află într-un blocaj de trafic împreună cu familia sa. Ca fost investigator ONU, Lane simte că blocajul din trafic nu e unul obșinuit. Cerul e brăzdat de elicoptere de poliție, iar pe străzi e plin de polițiști pe motociclete. Unii dau amenzi pentru parcare ilegală șoferilor care parchează și nu au locuri de parcare. Lane nu știe că peste 600 de locuri de parcare au dispărut dintr-o singură prestidigitație administrativă. Ceva face ca mulțimi de oameni să se atace cu ferocitate unul pe celălalt – un virus letal care se propagă dintr-o singură mușcătură, și care tansformă oameni sănătoși în creaturi de o sălbăticie greu de imaginat. Vecinii se întorc împotriva vecinilor, un străin amabil devine brusc un dușman mortal. Originile virusului sînt necunoscute, iar numărul celor infectați crește exponențial în fiecare zi, devenind rapid o pandemie globală. Unii îl numesc PNL, alții Bolojan, sau Nicu Șordan, sau Georgescu, sau AUR, sau MAGA sau Trump, sau…

Pe măsură ce numărul celor infectați copleșește rapid efectivul armatelor lumii, iar guvernele devin tot mai neputincioase, Lane e forțat să se întoarcă la viața periculoasă pe care o dusese înainte de a se retrage pentru a declanșa o investigație globală căutînd sursa epidemiei, dar și mijloacele prin care să poată fi oprită răspîndirea sa. Din cînd în cînd primește cîte un acid drept la replică din partea UAT-urilor, cum că nu e imparțial, că vecinii sînt prietenoși, că nu fură curent, că fură toți de acord cînd suprimară locurile de parcare și crescură taxele și impozitele pe cap bălos de zombi care soarbe tăițelul din farfuria jegoasă și nespălată (Vă amintiți? Nu e apă! Că o furară.) printre dinții rari ca la greblă.

Paramount Pictures și Skydance Production ar ucide pentru sinopsisul ăsta!

Și mai e și Milla Jovovich, coborîtă direct dintr-un joc video din 96, care e conducătoarea unui comando care trebuie să pătrundă în „stup” – un uriaș laborator genetic. Laboratorul aparține unei puternice organizații, cunoscută sub numele de Umbrella. În acest laborator un virus mortal a scăpat de sub control, transformînd întregul personal în „morți-vii”. Aceștia sînt cei care au comis o serie de crime înspăimîntătoare. Aș spune că e vorba de Gaza. Sau de Donbas, dar nu, nu! Toate culoarele stupului ne duc la Oradie, unde și UAT-ul are conexiuni solide cu firme de consultanță fonduri etc. Umbrella asta anulează alegerile și ucide, pe loc, democrația, un concept perimat venit din Grecia antică, adică mai vechi de 2000 de ani! Guvernarea, dacă nu e pentru popor și în favoarea lui, e degeaba! După un an de măsuri draconice, în care prețurile și taxele au explodat, iar veniturile au scăzut, cetățenii zombi îi reproșează lui Bolojan lipsa de empatie pe care o manifestă față de români, un grup de zombi făcuți praf, cafe apare în filmele astea. Sigur, în prostia lui, americanul Abraham Lincoln, în celebrul discurs cunoscut sub denumirea de „Discursul de la Gettysburg”, din 1863, spunea: Democrația este guvernarea poporului, de către popor, pentru popor. Pentru grupul nezombificat, acest citat definește principiul fundamental al democrației ca o formă de guvernare care aparține cetățenilor, este administrată de ei și are ca scop servirea intereselor lor. Ideea exprimată subliniază responsabilitatea și puterea poporului în viața politică și dreptul lor de a decide soarta societății. Este o formulare esențială pentru înțelegerea conceptului democratic și a fost un reper istoric în cultura politică occidentală, pînă înainte de izbucnirea pandemiei orchestrată de Umbrella. Măsurile economice luate de Guvernul condus de Ilie Bolojan sînt considerate nejustificate şi nenecesare de 35% la sută dintre români, în timp ce 26 de procente susţin că acestea sînt îndreptăţite. Așa aflăm și procentul celor infectați de virusul zombi, a grupului care vînează și al celor proscriși care gîndesc. Chiar Traian Băsescu, un alt nemernic, nu crede în „reforma” despre care vorbește Bolojan. Băsescu este de părere că, deocamdată, Guvernul nu face altceva decît să taie din drepturile și beneficiile oamenilor, iar pînă la o reorganizare administrativă a țării mai este cale lungă. În context, Băsescu îi recomandă primului-ministru să ia o pauză de la impunerea unor noi măsuri de austeritate. În opinia fostului șef al statului, Ilie Bolojan nu a reușit nicio refirmă, ba, dimpotrivă, a învrăjbit toate categoriile sociale din țară. Cu un război de 4 ani la graniță, Armata română nezombificată dispune de doar 40% din personal, iar instituțiile de forță ale Ministerului de Interne, puțin peste 61%. Virusul de la Oradie taie, însă norma de hrană și crește vîrsta de pensionare ca să-i facă praf și pe cei care încă mai sînt în funcții. Fanariotismul de care dă dovadă zapciul de Bolojan diminuează numărul companiilor străine din România, cu toate că acestea nu au nici o obligație fiscală serioasă față de teritoriul acesta bîntuit de virusul nebuniei colective. România a pierdut investiții strategice de la giganți auto precum BMW sau BYD (China), care au preferat să-și deschidă fabrici în Ungaria grație infrastructurii sale și a regimului fiscal mai blînd. Consecința: țara noastră a pierdut investiții de cîteva miliarde de euro! Principalele motive țin de povara fiscală și reglementările abuzive, care descurajează investițiile și afectează climatul de afaceri. Problema nu este taxarea aberantă și stupidă, precum taxa pe stîlp, pe cifră de afaceri, pe „supraprofit”, pe valoarea adăugată, clar nu pleacă din acest motiv. Pleacă pentru că au constatat că nu avem nici o șansă de însănătoșire. Zombi mănîncă creier, exclusiv!

După nenorocirea de 10 ani în care școala, școlarii și dascălii au fost expuși la România Educată, zapciul die la Oradie a măcelărit ce mai era de măcelărit. Pe malul celălalt al Atlanticului, un grup de tovarăși, între care și evreul Elon Musk, anticipa că viitoarea împărțire administrativ-teritorială a planetei, un fel de Reformă Bolojan pă Macro(n), va fi între cei care pot să gîndească și să folosească inteligența (mai ales cea artificială!) și cei care nu vor putea, sau pentru că nu posedă în viu o astfel de comoară, sau de lene, sau aleg să fie sclavii celor dintîi! Într-un astfel de context, Ilie Măcelărie a ales el pentru noi, ca la X-0: vom fi sclavi! Nu ne trebuie școală, nici cercetare (nici măcar penală!), nici educație, nici bune maniere! Să ne turnăm pămînturi rare în cap, să facem penitență în fața copiilor și nepoților noștri pe care, din lașitate și îmbuibare, bașca otrăvire cu virusul Zombi, le-am sacrificat viitorul pe această planetă.

Închid, dracului, televizorul, că ajung pe salon, cu calmante în perfuzii! Mă întorc la Sergiu Taban. Mai citesc o dată! Două texte! În primul, face ce face presa de la înființarea ei, de cînd UAT-ul nu era nici măcar bișnițăreală administrativ-teritorială: este mesagerul cetățeanului către cel aflat în fruntea bucatelor. Și la care nu are acces că, deh, e un pulimoc! Ziaristul se face purtătorul lui de cuvînt. Și-i transmite problema. Public! Extrem de corect! Nu umblă după cealaltă parte, pentru că atunci nu are sens purtarea mesajului. Înțelegi, măi, UAT? Sau ai făcut facultatea la Ateneul Tineretului? În al doilea articol, Taban are opinii. Și poartă opinii. Se numește jurnalism de opinie, dragă UAT-ule. Dacă vrei să-l com-bați, apucă-te de scris la ziar!

Într-o zi ca oricare alta, Gerry Lane se află într-un blocaj de trafic împreună cu familia sa. Ca fost investigator ONU, Lane simte că blocajul din trafic nu e unul obșinuit. Lumea zombilor se naște pe tăcute și are alergie la întrebări, mai ceva ca în Alien…

The End

STRETENJE – ORDINUL CARE ÎNOBILEAZĂ CUVÎNTUL ROMÂNESC ȘI JURNALISTUL CA LUPTĂTOR PENTRU IDENTITATE NAȚIONALĂ

BMTF, 24 feb – Două momente definitorii pentru recunoașterea statutului de apărător erou al identității românești în Serbia au avut loc la mijloc de februarie: decernarea Ordinului Stretenje, de către Președintele Republicii Serbia, Alexandr Vucici și nominalizarea jurnalistului Valentin Mic la Premiul de Excelență în Jurnalism pe anul 2025, de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, pentru excelentul său manual apărut la Editura LIBERTATEA.

Trebuie precizat că LIBERTATEA a primit, de-a lungul timpului:

1. Ordinul „Frăție și Unitate” cu coroană de aur – 27 mai 1970 – Republica Socialistă Federativă Iugoslavia – din partea mareșalului Iosiph Boroz Tito

2. Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Ofițer, categoria F – 12 decembrie 2018 – România – KWI

3. Ordinul ”Sretenje”, clasa a III-a – 16 februarie 2026 – Republica Serbia – Aleksandr Vucici.

Luni, 16 februarie a.c., Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova, singura casă de presă în limba română din Serbia, a primit Ordinul ”Sretenje”, clasa a III-a, din partea Președintelui Republicii Serbia, Aleksandar Vučić, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de activitate neîntreruptă și pentru merite deosebite în jurnalismul de limbă română.

Propunerea de acordare a distincției a fost înaintată de Consiliul Național al Minorității Naționale Române, semn că după ani de lupte interne ideologice sterile, singura politică desemnată cîștigătoare este cea culturală.

Prin această recunoaștere, CPE „Libertatea” devine singura instituție românească din Serbia decorată cu trei distincții oficiale, primite în trei perioade istorice diferite, din partea a trei state și a trei președinți! Ordinul „Frăție și Unitate” cu coroană de aur, decernat la  27 mai (ziua de naștere a Săptămînalului Libertatea) 1970 de mareșalul Iosiph Broz Tito în numele Republicii Socialiste Federative Yugoslavia, Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Ofițer, categoria F, la 12 decembrie 2018, trimis prin poștă în numele României de funcționarii unui președinte care a parazitat istori țării timp de 10 ani și, în fine, Ordinul ”Sretenje”, clasa a III-a, conferit de președinte în numele Republicii Serbia, așa cum spuneam, ca o recunoaștere oficială a contribuției constante pe care CPE „Libertatea” a avut-o, de-a lungul celor opt decenii, la păstrarea identității culturale, promovarea valorilor comunității și consolidarea dialogului intercultural.

Nu este o întîmplare. Presa de limbă română din Banatul Istoric trece printr-o perioadă de maximă înflorire. Conducerea Casei de Presă, Mariana Stratulat, director, Valentin Mic, director editorial, reprezintă o continuitate fericită și vivantă între personalitățile istoriei acestei instituții și viitorul comunicării în limba română în Voivodina/Banatul de Sud. De la Vasko Popa – primul redactor șef al Săptămînalului Libertatea – și binomul Mariana Stratulat/Valentin Mic sînt 80 de ani și tot atîtea punți și fire nevăzute care leagă devotamentul jurnaliștilor români din Serbia pentru presa în limba română. Fie că s-au numit Costa Roșu, Ion Baba, Marioara Stoianovici sau Florin Ursulescu, Cornel Mata și Radomir Muncean. Prin activitatea sa editorială neîntreruptă, „Libertatea”  s-a afirmat ca un reper al presei de limbă română din Serbia și ca o voce relevantă în spațiul public regional.

Pe 27 mai 2025 s-au împlinit 80 de ani de la apariția primului număr al Săptămînalului „Libertatea” – cea mai longevivă publicație în limba română din afara granițelor României, cu o apariție neîntreruptă pînă în prezent. Născut într-un context istoric dificil, la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial, „Libertatea” a devenit rapid o emblemă a identității românești din Serbia, o tribună a spiritului comunitar și o arhivă vie a vieții cotidiene, culturale și spirituale a românilor din Banatul sârbesc, parte integrantă a memoriei colective.

Astăzi, „Libertatea” este o mărturie a dăinuirii prin cuvînt și o confirmare că presa românească din Serbia a avut și are un rost, într-un context istoric și cultural ce nu a fost niciodată simplu, cu datoria de a onora trecutul și de a asigura viitorul. Iar Ordinul Stretenje înobilează cuvîntul românesc transmis în casele românilor de extraordinara echipă coordonată de Valentin Mic și Mariana Stratulat.

Felicitări truditorilor condeiului și tuturor celor care, de 80 de ani, scriu istoria românilor din Serbia.

DOMNULUI PROFESOR, CU DRAGOSTE

Domnului profesor, cu dragoste (To Sir, with Love) este un film dramatic britanic, realizat în 1967 de regizorul James Clavell, după romanul omonim autobiografic al scriitorului E.R. Braithwaite, protagonist fiind actorul Sidney Poitier și prezentîndu-i pe Judy Geeson, Christian Roberts, Suzy Kendall și Lulu, care și-au făcut debutul în acest film. În film, profesorul Mark Thackeray, interpretat de inegalabilul Poitier, introduce reguli stricte de disciplină la clasa unde predă.

Am împrumutat titlul acestui film clasic doar din dorința de a vă face curioși, pentru că cine, ce, unde, cînd, cum și de ce, sînt regulile de fier ale jurnalismului, profesie despre care dr.Valentin Mic, jurnalist, scriitor și poet, un om de o bunătate rară, director editorial al Săptămînalului LIBERTATEA, scrie cu precize de ceasornic elvețian într-o carte fundamentală. Valentin Mic, ,,Învăţarea artei comunicării – ghid de jurnalism”, Panciova, Editura Libertatea, 2024.

Născut în 1974, Valentin Mic a fost predestinat de ursitoarele de cerneală să fie jurnalist. Ca orice român din Voivodina, a crescut cu ziarul în casă. Îl răsfoia bunicul, îl comenta tatăl, iar el îi urmărea tăcut de pe margini. A început să scrie, întîi cu sfială, apoi cu tot mai mult curaj. A învățat ce înseamnă responsabilitatea cuvîntului și rolul social al jurnalismului. Cînd i s-a oferit ocazia să coordoneze redacția, a simțit că nu preia doar o funcție, ci o moștenire și o misiune, avea să mărturisească singur, anul trecut, la aniversarea a 80 de ani de apariție print neîntreruptă! Misiunea este de a păstra vie tradiția înaintașilor și de a privi cu încredere spre viitor. Un viitor pe care s-a simțit dator să-l modeleze și să îl ordoneze. Așa s-a născut acest ghid de jurnalism care, în opinia mea, este cea mai bună lucrare de gen apărută în limba română în ultimul deceniu. Și nu numai. Doctor în jurnalism și comunicare al Universității Babeș Boliyai din Cluj Napoca și cu o experiență personală de aproape trei decenii, Valentin crează un ghid esențial și relevant pentru oricine dorește să profeseze în meseria noastră, extrem de faină, nu din cărți, nu din citite, nu din auzite, ci din propria experiență profesională. „Învățarea artei comunicării – ghid de jurnalism” oferă o abordare profundă a regulilor și tehnicilor esențiale pe care orice jurnalist ar trebui să le stăpînească. Stabilește fundamentele acestei profesii! Impune reguli, precum profesorul Thackeray din filmul amintit la început, colectare și verificare a informațiilor, interviu, reportaj și pregătirea articolelor pentru diverse platforme, pentru că, deși românii din Voivodina preferă să citească ziarul în format tipărit, viitorul vine peste noi și nu are răbdare de alinturi comunitare. Și mai e ceva: Valentin Mic vorbește despre ETICĂ și PRINCIPII, două ființe devenite aproape mitologice în gazetăria de carnaval a secolului ICS ICS I!

Valentin Mic pune mai presus de tendinţele actuale în jurnalism principiile atemporale, universal valabile. Dezinformarea și fake news-ul pot fi combătute cu disciplină, cunoaștere și reguli stricte de redactare, la care se adaugă imparțialitatea, obiectivitatea și respectarea demnității umane. Și, știți ce? Așa cum spuneam mai devreme, Valentin nu scrie din cărți. Scrie din viață! Și l-am văzut pe el, autorul/profesorul că respectă aceste principii, dovedind că excelența în profesie nu are vîrstă ci doar caracter!

Jurnalismul este o oglindă în care societatea se privește pe sine, o punte între fapte și public, iar un jurnalist adevărat nu este doar un simplu colportor de informații, ci un promotor al adevărului. Fie el și personal, relativ și perfectibil.

Valentin Mic nu este doar un jurnalist – profesor, un jurnalist – coordonator, un rezervor nesecat de bunătate sufletească, omenie și profesionalism, este o punte de legătură între iluștri săi înaintași și generațiile ce vor veni. Este o garanție că vocea prestigiosului Săptămînalul „Libertatea”  va continua să fie auzită și respectată. Iar ,,Învăţarea artei comunicării – ghid de jurnalism”, Panciova, Editura Libertatea, 2024, reprezintă garanția că presa de limbă română din Banatul sârbesc are viitor.

GALA PREMIILOR DE EXCELENȚĂ ÎN JURNALISM 2025

BMTF, 11 feb – Luni, 16 februarie 2026, la Teatrul ION CREANGĂ din București, începînd cu ora 19:00, va avea loc Gala Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pe anul 2025. Cu acest prilej vor fi decernate Premiile de Excelență truditorilor pe altarul adevărului și binelui public.

Premiile UZPR pentru excelență în jurnalism… Adică, încununarea supremă a rezultatelor profesiei noastre… Gala UZPR este cu, despre și pentru jurnaliști, a punctat, din nou, președintele UZPR, Dan Consrtantin. Un moment de vîrf în viața UZPR, totodată și de bilanț al creației jurnalistice, spune președintele. Într-un moment în care industria se restrînge, profesia are nevoie de repere publice, de standarde articulate și de ocazii în care să-și reafirme misiunea, pune punctul pe I Maria Țoghină, fost pdg al Societății Române de Radiodifuziune. Și continuă: De ce au importanță evenimentele de breaslă în astfel de vremuri. Istoric, premiile și întîlnirile profesionale au funcționat ca instituții informale ale jurnalismului:

• au fixat norme (ce considerăm „calitate”, „rigoare”, „curaj”, „serviciu public”),

• au creat memorie profesională (cine a făcut muncă relevantă și de ce),

• au dat vizibilitate unor genuri care nu sînt „clickabile”, dar sînt esențiale: investigație, reportaj, jurnalism local, jurnalism cultural, documentare pe termen lung.

În perioade de criză, rolul lor devine mai pragmatic decît pare. Pentru un jurnalist, recunoașterea profesională nu e doar simbolică: e capital de credibilitate, e o formă de protecție reputațională într-o piață instabilă, e și un semnal către redacții și către public despre ce merită susținut. Gala UZPR se așază exact în această tradiție a breslei: reconfirmă ideea că jurnalismul nu e doar „conținut”, ci responsabilitate publică. Anunțul public privind evenimentul subliniază tocmai această dimensiune de recunoaștere a muncii „dedicaților profesioniști ai presei”. (Maria Țoghină, De ce contează „ritualurile” profesiei când redacțiile se subțiază. Gala Premiilor UZPR, într-o industrie care se contract).

Personal, m-aș fi regăsit la secțiunea „jurnalism de război”, alături de bunii mei tovarăși, Alex Buzică și Cristi Lupașcu… dar OPERA OMNIA este… un fel de Oscar pentru întreaga carieră! Sau, un alt fel de a spune: băbăciune, pa! E vremea tinerilor!

Și dacă e Oscar, am să mulțumesc și eu celor ce și-au adus contribuția la această nominalizare. Celor ce sînt și celor ce nu mai sînt!

În primul rînd, mulțumesc juriului de profesioniști, președintei acestuia, Ruxandra Săraru, Doamna radioului nostru, care m-a ales în acest an să reprezint „arma condeiului”, așa cum spun militarii, în fața întregii bresle. Apoi, tot în primul rînd, mulțumesc soției și fiului meu, adevărații sacrificați pe altarul profesiei. Mulțumesc, de asemenea, președintelui Filialei Caraș-Severin a UZPR, fostul meu prieten Ion D. Cucu, lui Gheorghe Jurma, Mihai Anghel, Dan Preda și Nicu Popescu pentru încredere și sprijin. Un mare MULȚUMESC mai ales celor ce nu mai sînt: Timotei Jurjica, Petru Buzzi, Nicolae Pîrvu, Bogdan Herzog, Dragoș Șeuleanu, Yves Debay.

Felicitări din suflet colegilor și prietenilor nominalizați, profesioniști desăvîrșiți, e o deosebită onoare să mă aflu în compania lor: Florin Brușten (secretarul general al Radio România Regional), Maria Măndiță (corespondent pentru Județul Galați al RRA), Alina Grigore (TVR), Katy Ignat (Agerpres Brăila), dr.Valentin Mik, un extraordinar jurnalist și autor, redactor șef al săptămînalului Libertatea/Pancevo și, nu în ultimul rînd, camarazilor mei de arme Alex Buzică (RRA) și Cristi Lupașcu (Agerpres). Împreună avem datoria să continuăm să facem jurnalism PENTRU OAMENI. Jurnalistul sîrb Ivan Babic, pe care l-am cunoscut în urmă cu mulți ani în calitatea lui de corespondent al ziarului Politika Ekspress, spunea: Cu cît mai multă viață în ziare, cu atît mai multe ziare în viață!

Gala Premiilor de Excelență în Jurnalism 2025. Nominalizări:

PRESĂ SCRISĂ

·Graiul Maramureșului (apariție 1989), Filiala Baia Mare

·Revista Moldova – Chișinău – condiții grafice

·Ateneu Bacău – 100 ani

CARTE

·Ștefan Melinte – Jurnalismul freelancer – Filiala Olt

·Valentin Mic – Învățarea comunicării, ghid jurnalism, Filiala Serbia

·Mircea Pospai și Rodica Pospai Păvălan – volum N. Dragoș, filiala Dolj

RADIO

·Petronela Cotea – Radio Iași

·Radio France International (Moldova zoom, țările din jur)

·Maria Măndiță – RRA Galați

TELEVIZIUNE

·Euronews – Adriana Stoian  „Euroeducația”

·Alina Grigore – TVR Info, emisiunea Frontul

·Vâlcea TV – Daniela Ștefăneț, emisiunea „Sănătatea azi”

ONLINE

·Ecaterina Ignat, Agerpres Brăila

·Romeo Dorian Crâșmaru, Filiala Gorj Mehedinți

·HotNews – proiectul transfrontalier „Pulse”

TINERET

·Diana Godea – DC TV, Filiala Bacău

·Victor Vreme – România TV, București

·Școala de jurnalism „Buzz media” – Filiala Botoșani

FOTOREPORTAJ

·VEM – Victor Eugen Mihai, Filiala Bacău

·Constantin Dina – Romania Pitorească

·Lucian Tudose – Expo Muzeul Țăranului Român

CORESPONDENT DE RĂZBOI

·Cristian Lupașcu – Agerpres – reporter Ucraina, premiat Montecatini

·Alex Buzică – Radio România Actualități

·Vitalie Cojocari – Euronews

·MANAGEMENT PRESĂ

·Lucia Baki – Monitorul de Fagaras

·Florin Brușten – Radio România Regional

·Luiza Fulea – TVR

FILIALA ANULUI

·Filiala Roman – președinte Cornel Paiu

·Filiala Presa Culturală – președinte Marian Nencescu

·Filiala Iași – președinte Grigore Radaslavescu

OPERA OMNIA

Mario H. Balint – Filiala Caraș-Severin

PREMIUL SPECIAL

„Literatura și Arta” – Doina Dabija

Andreea Esca – ProTV (30 ani de presă)

Agenția de Presă BASILICA

Felicitări, tuturor!

GHEORGHE JURMA – Interviu-eveniment: Presa este barometrul unei epoci

Interviu cu jurnalistul, scriitorul, editorul şi criticul literar Gheorghe Jurma

În 5 februarie, OMUL și INSTITUȚIA de cultură Gheorghe Jurma împlinesc 81 de ani! Îi urez LA MULȚI ANI și multă putere de muncă!!! La 81 de ani, Papa Jurma este cel care recuperează, cu îndîrjire, texte, istorii și oameni din Banat cu speranța neuitării viitoare. Ocupat mai mult decît prevede legea, cum se spune în cartier, Gheorghe Jurma mi-a oferit un interviu pe care l-am publicat la împlinirea a… 72 de ani, în Revista m, într-un supliment special dedicat. Îl reiau astăzi, pentru actualitatea textului. La Mulți Ani, Gheorghe Jurma!

Îl admir de multă vreme pe jurnalistul, editorul, criticul literar, scriitorul, graficianul, eminescologul, istoricul Gheorghe Jurma. Poate din ziua în care a venit în liceul unde studiam să-mi ceară să scriu un text despre examenul de Bacalaureat. Text care a apărut, ulterior, în Flamura. Apoi, l-am avut dascăl şi director în redacţia-şcoală a Flamurei şi, ulterior, a „Timpul”-ui!

La cei 72 de ani ai săi, Gheorghe Jurma este un adevărat reper, o personalitate marcantă a acestui spaţiu cultural, de la care mulţi tineri, şi nu numai, au avut de învăţat şi AU de învăţat!, dominat de ideea de a lăsa, celor care vin după tine, o idee, o mărturie pe care o pot folosi ca ghid de viaţă sau ca stea polară. 

Gheorghe Jurma este parte a vieţii noastre, a culturii şi temelor care l-au urmărit aproape obsesiv, a istoriei Banatului şi a literaturii, cu Eminescu, Sadoveanu sau Eliade. Este Creatorul de publicaţii, reviste, cărţi, idei, talente.

– Aţi fost jurnalist specializat pe cultură în perioada comunistă, apoi aţi înființat primul cotidian în Caraş-Severin, după Revoluţie. Sînteţi un fel de „părinte“ al jurnaliştilor post-decembrişti…

– Într-adevăr, din 1970 am lucrat în presă, la ziarul „Flamura“ din Reşiţa şi la alte publicaţii ulterioare, am înfiinţat şi coordonat publicaţii, dar să nu exagerăm cu aprecieri… paternaliste! Jurnalismul din Caraş-Severin are mulţi importanţi mentori de-a lungul istoriei, de-acum seculare, a presei de limbă română, germană, maghiară etc. De la Corneliu Diaconovici, Mihail Gaşpar, George C. Bogdan, Romulus Molin la Toma George Maiorescu, Ion Marin Almăjan, ca să citez doar cîteva nume, există multe contribuţii în presa de aici şi din România. Am scris o carte despre presa din spaţiul nostru şi o reiau acum într-o cuprindere mai largă. Documentarea istorică o completez cu nemijlocita cunoaştere din interior a ultimilor 50 de ani: organe de presă, oameni, evenimente. Ceea ce pot să spun ferm este că presa e un barometru al unei epoci şi dacă azi trăim deziluzii sau nemulţumiri de vină sînt şi slăbiciunile presei. A patra putere în stat nu pare să mai aibă această putere…

– Cum credeţi că a evoluat „fenomenul presă” în România şi în Caraş-Severin? Vorbiţi-mi despre Flamura, Timpul, Semenicul, dar şi celelalte media de după 1990.

– Precum se ştie, în perioada interbelică a existat o efervescenţă reală a presei, şi în Caraş-Severin, ca şi în toată România. La Oraviţa – devenită o vreme capitala judeţului Caraş – au apărut vreo 40 de titluri. După Al Doilea Război Mondial, mai precis din 1948, s-a instalat o presă monocoloră, subordonată Partidului Comunist Român (o vreme numit Partidul Muncitoresc Român). La sfîrşitul anului 1948 a apărut ziarul „Flamura roşie“. El a trecut prin mai mlte etape, o vreme a şi dispărut, între 1965-68, dar, de la înfiinţarea judeţului Caraş-Severin, în 1968, publicaţia revine sub titlul „Flamura“ (şi cu frontispiciul colorat albastru!). Este cea mai importantă gazetă, prin conţinut, prin atitudini, prin calitatea scrisului, dar şi prin difuzare (ani în şir s-a tipărit în peste 30.000 exemplare). „Flamura“ ar merita un studiu mai adînc. În anii 70 au apărut suplimente ale ziarului sub titlul „Caraş-Severinul“ (autofinanţate), predominant cultural; tot atunci a apărut prima revistă literară a judeţului – „Semenicul“ (din 1972, dar repede interzisă, revenită sub diverse forme din 1975). Evenimentele din decembrie 1989 au transformat cîmpul presei şi a dus la apariţia cotidianului „Timpul“ (primul număr: 4 ianuarie 1990). Beneficiind de echipa „Flamurei“ şi adăugîndu-şi nume noi, „Timpul“ s-a impus puternic, alcătuind un veritabil „holding“ (ziar, tipografie, agenţie de publicitate, editură), în noua lume capitalistă, într-un context dinamic, în care s-au afirmat şi alte ziare de partid sau de altă factură. Au apărut multe titluri, de facturi diverse, majoritatea intrînd în bătăliile politice ale anilor respectivi. Economia de piaţă le-a dus la destinaţia… fatală, astfel că „Timpul“ s-a dus în contul „Jurnalului de Caraş-Severin“, iar alte două interesante publicaţii tipărite – „Sud-Vestul“ şi „24 de ore“ – şi-au încheiat şi ele cariera în scurtă vreme. În schimb, şi-au păstrat importanţa cîteva posturi de radio şi televiziune.

– Dintre jurnaliștii cu ştaif din anii ’90, care a mai rămas reper în ziua de azi, din punctul dumneavoastră de vedere?

– După cîte se observă cu ochiul liber, mai toţi jurnaliştii anilor 90 s-au retras din presă. Dar locul lor e important prin ce au făcut în ultimele decenii, prin ceea ce fac în prezent şi prin ceea ce lasă istoriei viitoare. Din păcate, deja unii au părăsit definitiv această lume, rînd pe rînd, începînd cu gloriile epocii trecute, precum Timotei Jurjica sau Nicolae Cătană, dar şi ziarişti ai epocii postdecembriste, un Mircea Cavadia, spre exemplu. Repere au rămas însă, prin activitatea ziaristică permanentă, dar şi prin cărţi importante în acest domeniu, jurnalişti ca Nicolae Sârbu sau Dorina Sgaverdia, iar dintre cei mai tineri, afirmaţi după 90, Mario Balint şi Daniel Botgros, Victor Nafiru şi Matei Mircioane, prezenţi şi ei în presă şi în cărţi… Aş mai remarca şi alte nume, care au construit efectiv publicaţii şi orientări deosebite, precum Ionel Bota, Gabriela Şerban, Iosif Băcilă, dar şi pe Nina Curiţa, a cărei tenacitate ţine în viaţă singurul cotidian tipărit al Caraş-Severinului, sau pe Adrian Crînganu, susţinătorul gazetei din Caransebeşul de azi. S-ar cuveni să adaug încă multe alte nume care au contribuit la întemeierea unei tradiţii, dar despre toate sper să dau un tablou mai generos în volumul Panorama presei din Caraş-Severin, pe care-l doresc finalizat în acest an.

– Există o caracteristică a presei din Caraş-Severin în comparaţie cu presa locală din Banat?

– N-aş crede. Eventual, se poate observa o cantitate mai mare şi o vigoare mai clară a presei din Timiş faţă de judeţul nostru. La noi au mai rămas cîteva organe de presă cu un viitor nu prea optimist. Nici în privinţa presei culturale nu stăm mai bine. La Lugoj apar două reviste literare, la Reşiţa – capitală de judeţ – există una singură. Mai rezistă publicaţia istorică a Muzeului şi inevitabil periodicele ştiinţifice ale Universităţii, dar circuitul lor e restrîns. Însă în istoria presei, îndeosebi în perioada interbelică, găsim unele fenomene foarte interesante, cum ar fi scrisul condeierilor ţărani, respectiv ziarele ţăranilor cărăşeni, căci majoritatea lor provin din Caraş; primele iniţiative de acest gen vin tot de aici: ziarul „Ţăranul“, de la Oraviţa (1919), „Poporul românesc“, de la Şoşdea (1922), apoi „Cuvîntul satelor“ (scos la Lugoj, din 1926) şi altele. Exotică într-un fel este prezenţa lui Tata Oancea, scriitor şi gazetar din Bocşa, cu revista „Vasiova“ (1929-1947), purtînd numele satului său natal. Pentru Banat, în general, este cu totul relevant tabloul multinaţional, prezenţa publicaţiilor în limbile germană (cel dintîi periodic a apărut la Timişoara în 1771), maghiară, sîrbă etc. Astăzi o vie activitate susţine Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, prin jurnalistul şi scriitorul Josef Erwin Ţigla: revista „Echo der Vortragsreihe/ Ecoul Asociaţiei“ e singura revistă a minorităţilor din România care apare de 25 de ani cu o frecvenţă lunară.

– Care credeţi că a fost cel mai nefast lucru pentru o presă de calitate: criza financiară, sau criza morală din societatea românească?

– Cred că amîndouă. Anul 1990 a fost un an al presei. S-au înfiinţat mii de gazete, se stătea la cozi pentru ziare, pentru că publicul era ahtiat după scandaluri, după dezvăluiri senzaţionale despre epoca în care au trăit. În redacţii veneau continuu dezvăluiri, denunţuri, pîre, anticipînd parcă degringolada morală a anilor ulteriori. Ca şef de ziar am primit multă lume care venea în audienţă şi am fost consternat de vehemenţa atitudinilor, de duşmănia faţă de foşti şefi sau colegi, de acuzaţii fără argumente etc. Presa a cultivat şi exacerbat asemenea ieşiri ale unor personaje grobiene. „Becalizarea României“ e produsul presei, ca şi alte asemenea fenomene de degradare a valorilor. Posibil ca unele produse să fi fost susţinute artificial prin finanţări. Dar în cîţiva ani au căzut ziarele, cărţile, tiparul, în contextul căderii economice a ţării şi a redirecţionării educative spre analfabetizare şi imoralitate. Criza morală nu poate fi depăşită decît prin cultură, ca fenomen spiritual coagulant.

– Au dat faliment ziarele din cauza internetului?

– Internetul e util dacă ştii să-l foloseşti cum trebuie. Ca şi telefoanele şi celelalte mijloace tehnice pe care tinerele generaţii le cultivă excesiv. Sînt uimit de viteza cu care copiii lucrează pe telefon, tabletă, calculator şi de reducerea tot mai accelerată a comunicării directe, prin viu grai sau prin corespondenţa tradiţională. E o lume nouă şi asta e stăpînă acum, de aceea ziarele, în forma în care le ştim, respectiv tipărite, au pierdut bătălia. Însă internetul nu oferă valori şi repere sigure. Lumea de azi pluteşte în derivă, eventual ghidîndu-se după busola interesului bănesc… Iar comentariile anonimilor fofilaţi pe internet dezvăluie o mocirlă morală îngrozitoare…

– Înainte de 1990, PCR avea o şcoală de presă. Bună! Fac, astăzi, partidele şcoală de presă?

– Înainte de ’89 presa era în întregime, chiar dacă în grade diferite, coordonată de Partidul Comunist Român. Exista o facultate de ziaristică unde se pregăteau ziarişti, învăţînd lucruri necesare profesiunii şi vieţii. O facultate bună în sine, chiar dacă mulţi intrau acolo după criterii speciale. Eu am făcut filologia, de aceea a trebuit să urmez, prin anii ’75, pentru perfecţionarea în meserie, un curs post-universitar la facultatea de ziaristică. Aceasta era pe atunci integrată celebrei Academii „Ştefan Gheorghiu“. Anul acela mie mi-a folosit foarte mult, atît prin ceea ce am învăţat la diverse cursuri legate de presă, istorie, limba română etc., cît şi prin timpul pe care am putut să-l dedic cercetării în Biblioteca Academiei şi în alte biblioteci din Bucureşti. Între dascălii de la acele cursuri nu o pot uita pe Iulia Hasdeu, o nepoată a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, care ne preda franceza, cam 2-3 ore pe zi. O şcoală e absolut necesară fiindcă jurnalistica e un domeniu complex şi responsabil. Dacă partidele de azi fac şcoală de presă? E o întrebare bună şi o sugestie pe măsură. Valabilă şi pentru şcolirea oamenilor politici şi de stat, prea puţin specializaţi pentru aceste profesiuni prin studii adecvate. Oameni total nepregătiţi ajung primari, deputaţi sau miniştri, consecinţele fiind mersul împleticit al ţării. În schimb se poate vedea că presa – mai ales televiziunile – se angrenează partinic, susţine clar partide şi oameni politici, dar la un nivel jurnalistic discutabil şi mult prea inflamabil. De altfel, ultimele alegeri prezidenţiale au fost cîştigate de… două trusturi de televiziune şi de noile media… Totuşi, după 5.000 de ani de manipulare, nici asta nu e ceva nou sub soare…

– Cum s-ar putea reveni la normal, să apară jurnaliști sadea?

– Jurnalistul veritabil dovedeşte, înainte de orice, o foame de cunoaştere, el vrea să ştie şi să transmită publicului adevărul. E nevoie de bună pregătire, de o solidă scară a valorilor, de o mare responsabilitate în faţa viitorului. Am parcurs cu nişte ani în urmă o carte a unui ziarist în care autorul şi-a adunat diverse articole tipărite în presă. Probabil ca să intre în bibliotecă! Am avut surpriza să constat că aproape nimic din ceea ce scrisese în timp acel gazetar nu s-a adeverit, că el avea doar nişte şabloane de gîndire şi partizanate care i-au alterat viziunea, că era un slujbaş al celor care-l plăteau şi n-avea nimic în comun cu portretul etalon al ziaristului adevărat, aşa cum au fost atîţia în istoria noastră. De aceea definiţia lui Caragiale – „cinste şi gramatică“ – e viabilă, căci fără angajare cinstită în prezent şi în viitor nu există presă veritabilă. Se poate spune că un ziar e istoria clipei. Dar colecţia de ziare e un document solid al istoriei mari. Dacă eşti ziarist adevărat, rămîi în istorie.

– Este rău că nu avem o asociație puternică a jurnaliştilor din România?

– Fireşte. O asociaţie puternică există în măsura unei selecţii corecte a lucrătorilor din presă, a promovării unei deontologii profesionale şi sociale cu faţa către viitorul acestei ţări.

DOCTRINA ȘOCULUI

BMTF, 30 ian – „Doctrina şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor„, apărută în urmă cu 16 ani ani, la editura Vellant, este una dintre cărţile esenţiale ale prezentului care confirmă, cu date, o altă faţă a lucrurilor decît cea prezentată de corul mediatic autohton: schimbarea paradigmei, despre care vorbesc de ceva vreme încoace, nașterea unei lumi noi, diferită de tot ce știam că există în ultimii 100 de ani, și care și-a trimis semnele în timp, doar că nu am avut ochi pentru ele… mă rog, noi, vulgul, cei ocupați să supraviețuim, să privim degetul în timp ce ni se arăta Soarele (sau Luna, nu mai știu, dar ni se arăta o perspectivă, ceva…), să rîgîim prelung și sonor umflați de bere și de chipsuri.

Se întîmplă acum, de cîteva zile, de cînd roșcovanul președinte al Statelor Unite a ridicat vălul de pe ochii injectați ai asistenței. Se întîmplă acum, în România, sub denumirea de „reformă”. Populaţia o percepe ca pe un „dezastru”, şi pe bună dreptate! Turbulenţele politice permit guvernelor şi corporaţiilor să profite de şocul în care se află populaţia şi să implementeze politici avantajoase pentru marile corporaţii. Criza devine astfel, locul de intersecţie al super-profiturilor cu mega-dezastrele. Dictaturile din America Latină, din anii 70-80, regimul lui Boris Eltin în Rusia… toate au adus profituri de mii de miliarde de dolari! „Naomi Klein, autoarea „Doctrinei Şocului”, analizează intervenţia Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale în economiile unor ţări din America de Sud, sau Europa Centrală şi de Est – de unde ideea de bază a creării sau amplificării unor şocuri artificiale, pentru a aduce în prim plan nevoia absolută a unei intervenţii externe, urmate de o catastrofă umană fără precedent”, scrie Indymedia.org, despre această carte care îţi schimbă, efectiv, percepţia despre lume şi viaţă! Un exemplu care, pe mine, m-a marcat profund: în anii 50, americanii conştientizează că America Latină, profund marcată de jaful colonialismului, alunecă spre comunism, iar Casa Albă cere MĂSURI URGENTE. Fundaţia Ford, implicată direct în afaceri în Chile şi Argentina, finanţează studii economice la Universitatea din Chicago pentru tineri „de perspectivă”. Programul de burse durează 20 de ani! Urmează apoi o serie neîntreruptă de acţiuni de instruire, subvenţionare şi sprijinire directă a unor puciuri militare şi mişcări contrarevoluţionare vizînd schimbarea regimurilor ostile intereselor corporaţiilor americane, începînd din Chile, Brazilia, Argentina (unde compania Ford ajunge să participe direct la represiunea în care au fost făcuţi „dispăruţi” aproximativ 30.000 de oameni, transformîndu-şi chiar una dintre halele de producţie într-un centru de detenţie şi tortură), continuînd cu restul ţărilor aparţinînd Conului de sud şi ajungînd apoi pînă în Europa de Est. Bursierii au ajuns să conducă economiile acestor ţări, prin programe de guvernare „la pachet” denumite „Cărămida”, trecute prin asumarea răspunderii guvernamentale prin parlamente total siderate de măsurile economice propuse! Vă sună cunoscut? MOdelul se repetă!

Vreme de mai bine de trei decenii, Friedman şi influenţii săi discipoli au perfecţionat exact această strategie: aşteptarea unei crize majore pentru a putea vinde bucată cu bucată activele statului aflat în criză unor antreprenori, în timp ce majoritatea populaţiei se află într-o stare de şoc, după care întreprind ceea ce este necesar ca aceste „reforme” să fie permanentizate. Într-unul dintre cele mai influente articole ale sale, Friedman a pus bazele panaceului tacticilor capitalismului contemporan. El observa în acest articol faptul că „numai o criză – reală sau percepută ca atare – poate produce schimbări reale. Cînd criza respectivă se petrece, acţiunile întreprinse în acel moment depind de ideile disponibile. Aceasta cred că este funcţia noastră primară: de a produce alternative la strategiile politice existente, de a le menţine în viaţă şi în perfectă stare de funcţionare pînă în momentul în care ceea ce este imposibil din punct de vedere politic devine inevitabil din acelaşi punct de vedere.”[ Friedman, Capitalism and Freedom, ix.] Există oameni care stochează conserve şi apă potabilă, pregătindu-se astfel pentru dezastre majore; adepţii lui Friedman stochează idei destinate pieţei libere. Fostul profesor de la Universitatea din Chicago era convins de necesitatea acţionării imediate, odată ce s-a petrecut criza, pentru a impune o schimbare rapidă şi ireversibilă înainte ca societatea aflată sub imperiul acestei crize să revină la „tirania statu-quo-ului”. El estima că „o administraţie nouă are la dispoziţie între şase şi nouă luni în care să poată realiza schimbări majore; în cazul în care va pierde oportunitatea de a acţiona decisiv în această perioadă, ea nu va mai avea o a doua şansă în acest sens.„[ Milton Friedman şi Rose Friedman, Tyranny of the Status Quo (San Diego: Harcourt Brace Jovanovich, 1984), 3.] Variaţie a sfatului pe care îl dădea Machiavelli, potrivit căruia toate rănile trebuie provocate simultan, s-a dovedit a fi una dintre cele mai durabile moşteniri strategice rămase de la Friedman.

Desigur, prin prisma eşecului aspiraţiilor noastre, cu toţii am observat şi condamnat prezenţa din ce în ce mai scăzută, la vot, a românilor. Motivul? Greaţa de politic, faptul că aceleaşi figuri triste se tot perindă la putere, de 20 de ani, după un algoritm al “ schimbării “, în fapt, o nesimţită rotaţie a lor la guvernare! Iar omul simplu o duce din ce în ce mai rău, în timp ce ei, o duc din ce în ce mai bine. Cum s-a format aceasta plagă a naţiunii, care ne tot conduce? Prin acelaşi mecanism descris de autoarea canadiană: acum 20 de ani, Fundaţia Soros şi derivatele sale, au început să ofere burse de studiu pentru tinerii români „cu potenţial”, pe care, firesc, îi regăsim în prim-planul societăţii civile, mass-media sau politică. Spre deosebire de Bush – adeptul intervenţiilor militare – Soros a militat, a finanţat şi a organizat, prin fundaţiile sale, „schimbările unor regimuri autoritare sau nedemocratice” din Est, pe cale paşnică, „fără violenţă”. Este metoda mişcărilor din ’89 – cu excepţia României – . Metodele lui Soros de „destabilizare paşnică” a unor societăţi pot fi comentate mai ales ca magnatul finanţează şi în România o vastă reţea de organizaţii „open society”. Acest „pol mondial de putere” urmăreşte răsturnarea regimurilor ostile lui Soros, precum şi controlul total asupra societăţilor, prin influenţa fundaţiilor sale. Faptul a fost remarcat şi de George Bush jr. care a declarat că cest „pol mondial de putere” urmăreşte răsturnarea regimurilor ostile lui Soros, precum şi controlul total asupra societăţilor, prin influenţa fundaţiilor sale. Iată cîteva nume: Alin Teodorescu, sociolog, Ilona Mihăieş, Alexandru Lăzescu, actualul preşedinte al slugarnicei TVR, Andrei Marga, Andrei Pleşu, Brânduşa Armanca, H-R Patapievici, Iolanda Stăniloiu, Renate Weber, Ionuţ Popescu, Cristian Pârvulescu, Marius Oprea, Sabina Fati, Horatiu Pepine, Mircea Toma, Alina Mungiu, Monica Macovei, Adrian Cioroianu, Teodor Baconschi şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Mihai Răzvan Ungureanu. Apartanenţa sa (ca lider) la organizaţiile lui Soros din România, a făcut să fie chemat ca ministru de externe al României, în decembrie 2004, apoi ca director al Serviciului de Informaţii Externe în decembrie 2007, pentru ca în cele din urmă să fie desemnat premier de către Traian Băsescu, o decizie oarecum aşteptată şi prevăzută de anumite centre de putere mai mult sau mai puţin oculte.

România a fost adusă în prag de colaps şi sîntem datori pe viaţă finanţelor internaţionale. Aceasta a fost politica de stat DELIBERATĂ a regimului Băsescu, plata pentru aducerea la putere, cu forţa, în bătălia cu Adrian Năstase. Vă mai amintiţi cum striga la microfon, cu venele unflate, la gît, că Adrian Năstase a furat alegerile? Vă amintiţi că ameninţa că dacă nu va fi desemnat cîştigător, Bucureştiul se va transforma într-un nou Kiew? Sute de milioane de dolari erau pregătite, în buzunarele ONG-urile afiliate Soros, să scoată lumea în stradă! Acum, a venit vremea scadenţei. Din cauza acestui trădător, milioane de români au plecat din ţară, pentru a-şi putea ajuta copiii, părinţii şi rudele bolnave!

În zilele de 1-5 decembrie 2009 tineri străini, aduşi la studii gratuite în România, au ieşit în stradă, împreună cu GDS, au facut acţiuni de protest în toate oraşele mari din România pentru susţinerea lui Băsescu. George Sörös este cel care a contribuit, prin mişcarea “revoluţia portocalie”, la schimbările politice din Ukraina, Georgia şi instaurarea Regimului Băsescu în România! Pentru această reuşită, Soros şi-a „făcut mîna” cu sîrbii de la OTPOR care l-au îndepărtat de la putere pe Slobodan Miloşevici, care au instruit, ulterior, activişti din toate ţările revoluţiilor portocalii! Şi „Mişcarea din 6 aprilie“, vîrful de lance al revoluţiei egiptene, a fost pregătită de OTPOR. Centrul pentru Acţiuni şi Strategii Non-violente Aplicate (CANVAS), cu sediul la Belgrad, este fundaţia unde lucrează mulţi veterani ai OTPOR. CANVAS este finanţat, printre alţii, de fundaţia Freedom House a lui George Soros şi de Institutul Internaţional Republican, care are sediul în biroul lui John McCain, fostul candidat la preşedinţia SUA, din 2008. Despre CANVAS, presa internaţională a scris că s-a implicat în majoritatea „revoluţiilor colorate” din fostul spaţiu sovietic, de la „Revoluţia trandafirilor” din Georgia, în 2003, la cea „Portocalie” din Ukraina, în 2004, şi pînă la cea a „Lalelelor” din Kîrkîzstan, în 2005.

„Organizaţiile Non-Guvernamentale” (ONG) au apărut la începutul anilor ’80, prin „privatizarea” unor activităţi specifice CIA. Fondatorul lui „National Endowment for Democracy”, Allen Wistein – un ONG binecunoscut – spunea: „Facem o mulţime de lucruri, pe care acum 25 de ani le făcea CIA.” Ideea a fost foarte bună. Prin „privatizarea” unor activităţi CIA, SUA impiedicau astfel adversarii să o critice pentru „amestec în treburi interne”. Aşa au apărut „Freedom House” (director James Woolley, fost director CIA), „National Democratic Insitute” (condus de fostul secretar de Stat, Madeleine Albright), „Open Society Institute” (patronata şi finanţată de George Soros). Metodele lui Soros sînt dezvăluite în „Washington Post” din 22 septembrie 1991. Ceea ce ridică, cel puţin, o problemă de „incompatibilitate”! În afară de bursele oferite unor oameni care au devenit, ulterior, consilieri prezidenţiali, miniştri, europarlamentari sau şefi de servicii secrete externe (ce stupid!), în România, Soros s-a mai ocupat şi de elaborarea şi tipărirea manualelor şcolare alternative, care au bulversat învăţămîntul de azi! În acest moment, presa internaţională vorbeşte despre prezenţa miliardarului Soros între acţionarii companiei Gold Corporation.

În aceste condiţii, despre care INTERES NAŢIONAL vorbim? Să mai înţelegi ceva? Fără cuvinte…

ACHIZIȚII ȘI PROPAGANDĂ PRIN CREDITUL SAFE

BMTF, 28 ian – Despre faptul că mass-media este o armă distinctă în noul război hibrid, la fel precum artileria, iar jurnaliştii sînt un fel de infanterişti ai acestei arme, scriu de ceva vreme. De altfel, presa a constituit o armă redutabilă în mîini dibace, încă din secolul 19! Doar cu mass-media cîştigi bătălia pentru minţile şi sufletele adversarilor tăi, dar şi a propriei populaţii, poți forma OMUL NOU al NOII LUMI renăscute după Apocalipsa lui Trump.

România este în mijlocul unui astfel de război şi sîntem, ca de obicei, în pielea goală! Nepregătiţi! „Armata română, admirabil de dezorganizată”, rostea Generalul Berthelot, celebrele cuvinte. Peste decenii, generalul devine stradă, iar iureşul întoarcerii la realismul politic prinde România în acelaşi stadiu: al nebunului care-şi incendiază propriul apartament. Semn că dezorganizarea vine din noi, iar instituţiile pan-statale la care am aderat nu pot face mai-nimic fără concursul nostru!

Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945 – 2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi (I.N. Sava, Studii de securitate, pag.195, Centrul român de studii regionale, 2005).

Creşterea semnificativă a numărului de conflicte armate internaţionalizate, de o violenţă extremă, fără perspectiva soluţionării pe termen scurt sau mediu, marchează revenirea la starea de conflict, care a dispărut, treptat, după Războiul Rece, dacă nu punem la socoteală Balcanii, într-o perioadă de liberalism accentuat pe care, mulţi analişti, o vedeau… eternă!

Guvernul Bolojan cel care a schingiuit populația nu în numele trandafirului, ci al unei cifre, a prezentat programele ce vor beneficia de finanțarea militară SAFE și care vor trebui finalizate pînă în 2030. Aproximativ 9,6 miliarde vor merge către achiziții militare, în timp ce peste 4 miliarde vor merge pentru finalizarea Autostrăzilor „Moldovei” A7 și „Unirii” A8 spre Ucraina, respectiv Republica Moldova! Romania are alocate 16,6 miliarde de euro, a doua aplicație ca valoare din totalul celor depuse. Sumele respective reprezintă credite cu dobîndă foarte bună, pentru categoria de state AAA, România avînd categoria BBB. Este un credit pe o perioadă de 45 de ani cu 10 ani perioada de grație, adică pînă în 2035 nu se fac plăți pe rate”, a declarat Mihai Jurca, șeful Cancelariei Guvernului, omițînd să spună care este dobînda și cîte generații de români vor plăti în continuare! Este o dovadă concretă că actorii statali şi non-statali (utilizaţi în special pentru “agresarea” actorilor statali suverani!) încearcă să gestioneze situaţiile excepţionale generate. Minciună prin omisiune repetată în spațiul public!

SAFE reprezintă de fapt banii pentru o listă de cumpărături făcută fără nici o strategie și fără nici un plan, făcută doar la presiunea manipulatorilor de serviciu. Acest împrumut se întoarce aproape 100% spre Europa, în condițiile în care neprietenosul de la Oradea, interfața unor raptori geo-politico-economici străini de acest spațiu geografic, taie masiv din veniturile populației. Cum s-a manipulat? Ca la carte! Cu o presiunea furibundă și dezaxată exercitată asupra statului de către unități de propagandă și entități de „măsuri active” (operînd prin mass-media, ONG-uri și rețele de „societate civilă”, precum și prin agenți ai unor structuri externe României), care au acționat convergent și insistent, inclusiv prin intimidare, împotriva tuturor factorilor decidenți.

Dominația spațiului mediatic și a fluxurilor sociale cu narațiunea VIN RUȘII, de către structuri de propagandă bine constituite, este fundamentală. Unități din mass-media, ONG-uri și agenți acoperiți se străduie să țină la cote înalte presiunea, zgomotul de fond și agitația pe această temă, mobilizînd influenceri, activiști, semnalizatori de virtute. Ei sunt „cu binele”, „cu progresul”, „cu corectitudinea” utilizării banului public, a finanțării priorităților, a scoaterii banului spre alte portofolii, nu spre propria industrie de apărare care… nu mai este! Ciclul se repetă pînă la obținerea profitului maxim și spolierea țării bananiere și blugiforme. Pe scurt, la ceea ce asistăm și în cazul SAFE este aplicarea acestui mecanism — după toate aparențele masiv alimentat din surse externe, deoarece nu există altă explicație rațională pentru ceva atît de dăunător interesului național.

Mai mult! Antropoilogia și analiza realizate profesionist sînt neprietenoase. Totuși, ele evidențiază posibilitatea ca un slogan, o narațiune propagandistică lansată în spațiul public să devină realitate. Precum Rusia invadează UE și NATO, tot așa România va deveni suverană față de UE, NATO, Rusia, China și Statele Unite. Zic s-o lămurim o dată pentru totdeauna. În România avem peste 210 miliarde datorie externă (Ceaușescu a împrumutat 8 și a plătit 12!)! Cu toate acestea,

– 32% din populație în risc de sărăcie sau excluziune socială, aprox. 6 milioane de persoane.

– 21,1% din populație în risc de sărăcie relativă, aprox. 3,97 milioane.

– 19,8% din populație în deprivare materială și socială severă, aprox. 3,74 milioane.

– 29,6% dintre persoanele cu vîrsta între 0-17 ani trăiesc în sărăcie.

– 24% dintre persoanele cu vîrsta între 18-24 ani trăiesc în sărăcie.

– copiii și tineri sînt categoriile cele mai vulnerabile, apoi urmează bătrînii, romii, familiile monoparentale, șomerii, minoritățile sexuale din rural și urbanul mediu, locuitorii din mediul rural izolat și persoanele fără adăpost.

– 23.7% dintre persoanele trecute de 65 de ani se confruntă cu lipsuri materiale și sociale severe.

– 32,3% dintre persoanele trecute de 65 de ani trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială.

– 55% dintre tinerii români cu vîrste între 18 și 34 de ani sînt forțați de împrejurările sociale și economice să locuiască cu părinții, aprox. 3,88 milioane de tineri.

– fără alte forme de sprijin financiar, 86,6% dintre vîrstnici ar fi expuse riscului de sărăcie relativă.

– 19,3% dintre tinerii români cu vîrste între 15 și 29 de ani nu au nici loc de muncă și nu urmează o formă de educație.

Aceste cifre sunt recorduri la nivel european. Acestor oameni le vorbiți despre înarmare?  După 35 de ani de la căderea comunismului, ei trăiesc în continuare mai prost decît atunci!

MAI face achiziții de peste două miliarde de euro! „Suma alocată apărării civile e de circa 900 milioane euro si Romania e una din puținele tari care a inclus partea de protectie civila. Proiectele noastre merg catre mai multe direcții:

Conceptul de victime multiple – capabilități de transport în masa sau a victimelor multiple, nu doar o victima pe mașina, și pe mai multe căi de transport. „E vorba de ambulanțe de transport, un tren de intervenție și transport pentru 200-300 persoane. Avioane multi-rol pe care le va deține MAI, care vor fi folosite pentru transport multiple victime, transport echipamente, căutare-salvare. Vor fi 7 elicopetere de categoria mediu-greu, 5 elicoptere de nivel ușor-mediu care vor fi folosite cu scop de transport medical de maxim 2 persoane. Un simulator de zbor pentru categoriile de elicoptere pe care le avem, dar și două șalupe de căutare-salvare fluviale”, a spus secretarul de stat Raed Arafat. „Pe conceptul de drone și roboți, vorbim de 8 roboți, sisteme de drone pentru stingerea incendiilor și de minidrone care pot căuta în cladiri prăbușite”, a spus Arafat. Acesta a mai vorbit de camioane, tabere mobile și generatoare mobile pentru intervenții.

Tren de intervenții și transport… în condițiile în care sistemul feroviar românesc se află în comă! Şi nu e o manipulare!

Transportul feroviar este şi va rămîne unul dintre principalele sisteme de transport la nivel mondial, iar viitorul acestui sistem este garantat, el avînd capacitatea de a transporta cele mai mari cantităţi de marfă, cele mai periculoase şi cu costurile cele mai atractive în raport cu timpul şi cantitatea. De acest sistem depind economii ale lumii, el însăşi fiind generator de profit, iar prin el se pot exporta atît democraţie cît şi securitate. Aceste lucruri îl fac un posibil factor de insecuritate prin vulnerabilităţile pe care le posedă. La exerciţiul rusesc „Zapad 2017”, statul major general rus a dispus şi realizat deplasarea personalului şi echipamentelor militare cu nu mai puţin de 4162 de vagoane de cale ferată! Pe ăștia vrea Bolojan & licuricii să-i batem măr!

În România, ceea ce s-a întîmplat în ultimii 30 de ani, schimbările politice, economice, militare şi strategice, nu a făcut decît să fragmenteze un sistem de transport îmbătrînit şi fără investiţii concrete. Aproape 40% din reţeaua de cale ferată şi peste 60% din numărul total de poduri şi podeţe au depăşit termenul limită la care ar fi trebuit reparate, situaţie care sporeşte riscul producerii de accidente, potrivit datelor CFR SA. Lungimea reţelei de cale ferată este în prezent de 10.800 km, lungimea desfăşurată a liniilor fiind de 20.210 km. Situația justifică locul 78 pe care se clasează România la capitolul calității infrastructurii feroviare, în Raportul privind competitivitatea, dat publicității recent de World Economic Forum (WEF). Spre comparație, Bulgaria se plasează pe poziția 53!   În România, se află într-o stare de uzură avansată peste 80% din podurile şi podeţele feroviare, peste 70% din reţeaua feroviară necesită reparaţii specifice şi adaptări la noile condiţii impuse de reglementările de siguranţă feroviară europene, majoritatea instalaţiilor aferente controlului circulaţiei sînt depăşite moral, iar liniile de contact şi instalaţiile aferente nu au efectuat reparaţiile scadente. Practic în ultimii 30 de ani sistemul a fost subfinanţat, el funcţionînd pe rezervele de vitalitate şi siguranţă dobîndite anterior anilor ”90 şi a capacităţii de menţinere a acestuia dată de nucleele de specialişti feroviari, se spune în SECURITATEA INFRASTRUCTURILOR CRITICE FEROVIARE ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE a Dr. ing. Nicolae SANDU. Viteza standard europeană este de 160 kilometri pe oră. În România, în acest moment, sînt 705 restricții de viteză pe calea ferată, viteza proiectată a rețelei e de 85 de km/h, viteza comercială, dată de mersul trenurilor, care include și opririle care e de 50 de km/h. Este declarația directorului CFR SA, Marius Chiper, citat de revista Capital. Potrivit lui, în perioada interbelică viteza comercială era de 60 km/h. Viteza comercială medie a trenurilor de pasageri era în 2014 de numai 43 de kilometri pe oră (INS), viteza medie a transportului de marfă pe calea ferată a fost în 2014 de 21 de km e oră (INS). Să mai spun că avem 10.777 de km de cale ferată, din care doar 4.029 sînt linii electrificate (mai puțin de 40%).

Salvatorii vor fi victime sigure!

Ceea ce s-a petrecut— presiunea furibundă și dezaxată exercitată asupra statului de către unități de propagandă și entități de „măsuri active” (operînd prin mass-media, ONG-uri și rețele de „societate civilă”, precum și prin agenți ai unor structuri externe României), care au acționat convergent și insistent, inclusiv prin intimidare, împotriva tuturor factorilor decidenți — este de manual. El ne ajută să înțelegem mecanismele generale care se activează atunci când o organizație — fie ea națională, statală, bisericească, economică, educațională sau socială — devine ținta unei campanii de presiune menite să-i deplaseze centrul de greutate într-o direcție străină identității și intereselor sale.

Procesul începe, de regulă, cu dominația spațiului mediatic și a fluxurilor sociale de către structuri de propagandă bine constituite. Aceasta este condiția-cadru: centrala de propagandă, cu linia ei specifică, trebuie să fie dominantă pe fluxuri sau cel puțin majoritară în spațiul mediatic, având potențial de saturație.

Această condiție creează un climat de opinie în care organizația-țintă — identitatea și interesele organizației, instituției sau statului-țintă — devin obiectul unei operațiuni sistematice de delegitimare sau distorsionare.

Totul începe când entitatea organizațională-țintă ajunge, fără să înțelegem prea bine de ce, mereu în centrul atenției publice, prin tot felul de „scandaluri”. Aparatul de propagandă are un obiectiv de etapă clar: să bruieze, să incapaciteze și să confuzeze, iar apoi să preia controlul asupra definirii identității și intereselor organizației sau instituției-țintă.

În acest scop, aparatul identifică repetat, în funcție de context și ori de câte ori apare ocazia, o temă sensibilă și stabilește „poziția corectă”. Urmează imediat presiunea asupra conducerii instituției respective. Unități din mass-media, ONG-uri și agenți acoperiți intensifică presiunea și zgomotul de fond. Se face zgomot și agitație, se mobilizează influenceri, activiști, semnalizatori de virtute. Ei sunt „cu binele”, „cu progresul”, „cu corectitudinea”. Instituția în cauză — biserica, să spunem — este prezentată ca fiind în întârziere, obtuză, problematică. Se repetă figurile, ritualurile și scenariile deja bine cunoscute.

Ciclul se repetă. În timp, rezultatul este eviscerarea sistematică a organizațiilor și instituțiilor sociale, politice, religioase, educaționale și economice, transformarea lor sub presiunea unor mecanisme care nu funcționează deloc întâmplător.

Pe scurt, la ceea ce asistăm astăzi este aplicarea acestui mecanism — după toate aparențele masiv alimentat din surse externe, deoarece nu există altă explicație rațională pentru ceva atât de dăunător interesului național.

Consiliul de Pace pentru Gaza, un vehicul personalizat pentru impunerea unui nou control „tranzacțional” global?

BMTF, 26 ian – Consiliul de Pace (BoP) al lui Donald Trump este un mecanism care permite banilor și loialității să răstoarne dreptul internațional, speculează Hugh Lovatt, cercetător senior în politici publice în cadrul programului Orientul Mijlociu și Africa de Nord din cadrul Consiliului European pentru Relații Externe. Un ONU pe steroizi, alimentat de tipografia FED pentru impunerea unei păci, nu neapărat juste.

Trump este președinte permanent și acționar majoritar. El conduce noul organism nu în calitate de președinte al SUA, ci în calitate de persoană fizică. Cîteva zeci de state au semnat carta „Consiliului pentru pace” și l-au numit pe Donald Trump președinte al unui nou organism care, conform actului său constitutiv, ar trebui să medieze în mod pragmatic conflictele internaționale și să instaureze o pace durabilă. Printre semnatari se numără Donald Trump însuși, în calitatea sa de președinte al SUA!

În timp ce unele state au acceptat cu entuziasm invitația lui Trump de a se alătura Consiliului pentru Pace, altele, între care diverse țări membre NATO, precum Germania și Italia, ezită. Alte state, printre care Franța, Regatul Unit și Danemarca, au refuzat deja. Unul dintre principalele motive ale refuzului este că mandatul autoatribuit al organismului ar fi, spun criticii, prea larg. Inițial, Organizația Națiunilor Unite (ONU) l-a însărcinat pe Trump cu înființarea unui consiliu de pace pentru Fâșia Gaza.

Ungaria și Bulgaria se află printre fondatori. România se mai gîndește…

Membrii își desfășoară activitatea pentru un mandat de trei ani, iar Trump are puterea de a demite membrii consiliului „sub rezerva unui veto al majorității a 2/3 din statele membre”. Voturile privind bugetul și „inițiativele de pace” necesită majoritate simplă și aprobarea lui Trump

Finanțarea este „voluntară”, dar o contribuție de 1 miliard de dolari, la deschidere, blochează influența celor mai bogați jucători, fără limite reale de mandat. Vocile mai mici și mai sărace sînt excluse și marginalizate. Dar, printre membrii fondatori se numără înalți oficiali și oameni de afaceri americani, persoane fizice, inclusiv Jared Kushner, fondatorul firmei de investiții Affinity Partners, cu legături strînse cu fondurile suverane din Orientul Mijlociu; Marc Rowan, CEO al firmei de administrare a activelor Apollo Global Management; Ajay Banga, președintele Grupului Băncii Mondiale.

BoP are mai multe filiale, inclusiv un Consiliu Executiv pentru Gaza, care promovează planul în 20 de puncte al lui Trump, și un Comitet Național Palestinian pentru Administrarea Gazei (NCAG), format din 15 membri, condus de Ali Shaath.

Ce mi se pare extrem de important: Trump înființează o Forță Internațională de Stabilizare a Gazei, condusă de generalul american Jasper Jeffers, deși mandatul acesteia de a dezarma Hamas și alte grupări rămîne neclar. Doi veterani ai Casei Albe, Aryeh Lightstone (susținător fervent al agendei de colonizare a Israelului) și Josh Gruenbaum, sînt consilieri seniori ai BoP.

Președintele american în exercițiu nu numai că extinde în mod arbitrar un mandat restrîns al ONU, pentru Gaza, ci și face demersuri pentru a submina pe termen lung ONU și ordinea internațională bazată pe Carta ONU.

Acest amestec de bani privați, cheltuieli neclare și decizii secrete este o rețetă perfectă pentru o „oligarhie cleptocratică”, avertizează Lovatt.

AVANGARDE, PROCENTE, PIELEANU

BMTF, 13 oct – Aproape jumătate dintre români, 48%, consideră că reintroducerea stagiului militar obligatoriu nu ar fi o idee bună, iar 43% îşi doresc acest lucru, arată sondajul ‘Percepţii asupra capacităţilor Armatei Române’, realizat de Institutul Avangarde.

49% dintre participanţii la sondaj cred că Armata Română nu ar rezista 48 de ore în cazul unui atac, aşa cum se specifică în regulamentul NATO, în timp ce 35% sînt optimişti. În privinţa creşterii cheltuielilor pentru înarmarea tuturor ţărilor membre ale NATO, deci şi a României, 58% spun că sînt de acord, iar 30% nu susţin acest lucru. Un procent de 44% dintre respondenţi agreează ideea că eventualele drone care intră în spaţiul aerian al României să fie doborîte, în timp ce 41% îşi doresc o analiză în funcţie de situaţie.

Potrivit datelor sondajului, Guvernul României gestionează prost capitolul Apărării Naţionale în accepţia a 58% dintre români, iar 22% consideră că este bine gestionat.

Pericolul ca Rusia să atace intenţionat România este perceput ca fiind mic de 58% dintre intervievaţi, iar 55% dintre români nu-şi doresc trimiterea de trupe de către România, în situaţia în care Federaţia Rusă ar ataca Republica Moldova.

Sondajul Avangarde a fost făcut telefonic în perioada 6-10 octombrie, pe un eşantion de peste 900 de persoane din populaţia adultă, iar marja de eroare este de 3,4%.

ROMÂNIA LA CHEREMUL CATASTROFEI NATURALE

BMTF, 09 oct – În țările din întreaga lume apar dovezile impactului negativ al schimbărilor climatice, iar România nu face excepție. Riscurile legate de climă și dezastrele naturale, incluzînd creșterea incidenței inundațiilor grave pe continente și a secetelor tot mai intense și mai frecvente, devin „noua normalitate”.

Crizele legate de apă – secete, inundații, poluare – afectează sănătatea, economia și ecosistemele. Conform Eurostat la capitolul indicelui de exploatare a apei (WEI+) România are un indice WEI+ de peste 20%, ceea ce indică un deficit semnificativ de apă. Aceasta este una dintre cele mai mari valori din Uniunea Europeană, alături de Cipru și Malta.

Potrivit ANM și Administrației Naționale Apele Române (ANAR), 2022, 2023 și 2024 au fost printre cei mai secetoși ani din istoria recentă, cu niveluri record de scădere a debitelor rîurilor în lunile de vară.

În Caraș-Severin, temperatura medie anuală a aerului la 2 metri deasupra suprafeței este în creștere cu 8,8 °C iar posibilele scenarii pentru următoarele decenii sînt îngrijorătoare. Aridizarea, deșertificarea, stresul hidric ar putea deveni și mai persistente dacă măsuri adecvate de adaptare nu sînt implementate.

Cu toate acestea, conform Băncii Mondiale, România are risc ridicat de inundații, cu pagube anuale estimate la 1,7 miliarde de euro și afectarea a până la 150.000 de persoane în zone vulnerabile. În Europa, inundațiile au afectat milioane de oameni și au cauzat pierderi economice masive, în timp ce seceta afectează anual 15% din suprafața terestră și 17% din populație, provocând pierderi economice semnificative, în special în agricultură.

Pe de altă parte, cu peste 75% din populație (dintre care, 65% în mediul urban) vulnerabilă la cutremure și 45% din întreaga forță de răspuns națională aflată în zone cu pericole ridicate de cutremur, un viitor seism ar putea să aibă consecințe catastrofice.

Conform Strategiei naționale de reducere a riscurilor de dezastre 2024—2035, adoptată de Guvernul României și publicată în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 662 bis/11.VII.2024, țara noastră este expusă mai multor tipuri de riscuri naturale, biologice și tehnologice. Între 1900 și 2021, în baza de date internațională privind dezastrele (EM-DAT) au fost raportate 101 dezastre naturale care au avut loc în România și care au afectat peste 2 milioane de persoane, cauzînd 4.939 de morți și pagube estimate în total la 17,18 miliarde USD.1 Dintre acestea, cutremurul cu magnitudinea de 7,2 din 1977 a avut urmări catastrofale, cauzînd 1.500 de morți și 11.321 de răniți, deteriorarea gravă sau prăbușirea a 156.000 de apartamente de locuit și a peste 2.274 de școli și 459 de spitale. Incendiile de pădure, alunecările de teren, inundațiile, vînturile puternice și valurile de căldură reprezintă și ele amenințări semnificative.

Se preconizează că schimbările climatice vor crește considerabil incidența și severitatea dezastrelor asociate cu condițiile meteorologice, precum și impactul dezastrelor, în contextul concentrării oamenilor și activelor economice în zone restrînse. Pe lîngă deteriorarea activelor, dezastrele afectează bunăstarea oamenilor și împing familiile în situație de sărăcie. Deci, pe cale de consecință, putem spune că întreaga clasă de decidenți politici din România este o catastrofă naturală?

SUA salivează după BAB

BMTF, 21 sep – Statele Unite încearcă să recupereze baza aeriană Bagram din Afghanistan, a declarat preşedintele Donald Trump, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul britanic Keir Starmer. Baza aeriană istorică, construită de sovietici, a fost principala bază a forţelor americane din Afghanistan după atacurile din 11 septembrie 2001, pînă cînd retragerea americanilor din 2021 a dus la o preluare a ţării de către mişcarea talibană, potrivit Reuters. „Încercăm să o recuperăm”, a spus Trump, referindu-se la Bagram, invocînd ceea ce a numit locaţia sa strategică în apropierea Chinei. „Dacă Afghanistanul nu returnează baza aeriană Bagram celor care au construit-o, Statelor Unite ale Americii, I SE VOR ÎNTÎMPLA LUCRURI RELE.” TRUMP Text”TRUMP”to 88022 Tampa, Florida MAKE AMERICA GREAT AGAIN! 0:59 . 21 sept 25

Potrivit BBC, Afghanistanul a respins ideea potrivit căreia SUA ar trebuie să recupereze fosta sa bază aeriană Bagram. Un oficial din cadrul Ministerului afghan de Externe a declarat că Afghanistan şi SUA trebuie să aibă legături fără ca SUA să aibă o prezenţă miliară în Afghanistan.

Bagram este „necesară” pentru a supraveghea China! Să nu ne prefacem că are vreo legătură cu Afghanistanul. N-a avut niciodată. Este despre încercuirea Chinei. Este despre Iran. Este despre supravegherea saturată a unei regiuni care refuză să îngenuncheze. Belt and Road trece prea aproape pentru confortul lor. Bagram este noua frontieră a Războiului Rece — dar mai rece, mai dură și mult mai disperată.

Nu e vorba despre securitate națională. Trump nu a ezitat să explice de ce SUA vor baza, afirmînd că „este la o oră distanță de locul unde China produce armele sale nucleare” — referindu-se la timpul necesar unui bombardier strategic american pentru a ajunge în aceste zone în caz de război.

Situri de producție a rachetelor cu rază lungă și a armamentului nuclear din China sînt într-adevăr concentrate adînc în interiorul țării, inclusiv în regiunile vestice și nord-centrale Xinjiang și Gansu, Complexul de Energie Atomică Jiuquan și situl de producție a uraniului îmbogățit Heping.

Revenirea la Bagram ar oferi Pentagonului acces reînnoit la aceste zone greu accesibile.

Mai mult decît atît! Controlul BAB Bagram Air Base, înseamnă un punct strategic esențial în Eurasia. Baza se află la mai puțin de 1.000 km est de Iran și la aproximativ 1.650 km de Teheran. Este situată la mai puțin de 500 km de Dușanbe, Tajikistan, aliatul Rusiei în CSTO care găzduiește cea mai mare bază militară rusă din străinătate. De asemenea, se află la ~2.500 km sau mai puțin de orașe strategice rusești din Europa și Asia, de la Astrahan și Volgograd pînă la Celiabinsk, Omsk și Novosibirsk.

În cazul unei noi escaladări între India și Pakistan, Bagram se află la mai puțin de 400 km de Islamabad și la aproximativ 1.000 km de New Delhi.

Baza ar oferi și o nouă cale de abordare pentru activele aeriene americane spre Marea Arabiei și Golful Persic, situate la 1.100–2.000 km de întreaga regiune maritimă.

Pe de altă parte, să nu uităm că BAB se află în inima Afganistanului, o țară bogată în pînă la 3 trilioane de dolari în resurse minerale neexploatate, de la fier, cositor și cupru pînă la aur, argint, pietre prețioase, uraniu, mercur și diverse minerale rare.

Dacă SUA ar invada din nou, ceea ce în momentul de față este total improbabil, BAB ar putea servi drept punct de ieșire sigur pentru aceste și alte resurse.

JURNALISMUL ESTE SUB ASEDIU

Motto: Jurnaliștii sînt loiali NU statelor, ci cetățenilor lor!

Jurnalismul, în toate formele sale, a devenit o profesie sub presiune crescîndă, ameninţată în permanenţă, la noi acasă sau în diverse colţuri ale lumii, dovadă stînd victimele care se înregistrează, mai nou aproape în fiecare zi. Infodemia, „pandemia de informaţii false în jurul diferitelor subiecte”, este pretextul legilor represive și a schemelor de reducere la tăcere a vocilor critice la narațiunile oficiale. Jurnalismul a devenit, la rîndul său, subiectul și victima informațiilor false. Jurnalismul neconform este considerat acțiune în războiul hibrid! Iar societatea civilă cere acțiune politică împotriva războiului hibrid în plină derulare! Cum ar spune propagandistu: faptul că nu mai avem alegeri nu înseamnă ca societatea nu continuă să aleagă… Iar riscul este să o facă în baza narativelor manipulatorii circulate din ce în ce mai activ de zona sulfuroasă, radicală, pro-rusă. GlobalFocus Center si Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au inițiat deja pregătirea unei secțiuni dedicate pe portalul de reziliență si pregătire în caz de criză… mediatică! Jurnalismul, ca bun public, se află sub asediu! Mai mult decît oricînd altcîndva, de anul acesta nu vorbim doar de libertatea presei, ci luptăm pentru a o păstra!

În fiecare zi, jurnaliștii și lucrătorii din mass-media își exercită cu curaj libertatea de exprimare, asumîndu-și adesea riscuri personale uriașe. Jurnalismul independent, bazat pe fapte, contribuie la protejarea democrației prin expunerea nedreptăților și prin tragerea la răspundere a liderilor, cetățenii avînd astfel posibilitatea să ia decizii în cunoștință de cauză.

În acest context, în zilele noastre, jurnalismul se dovedește a fi o meserie de mare risc, iar libertatea de exprimare este din ce în ce mai amenințată. Îmi place să cred că Jurnaliștii au rămas ochii și urechile cetățenilor, pe teren. Am convingerea că nu există democrație fără libertatea presei, iar dreptul jurnaliștilor de a pune întrebări trebuie să rămînă intangibil. Înseamnă dedicare pentru adevăr cu orice risc, înseamnă pasiune pe care să o ai pentru dreptate astăzi, cînd cuvîntul care zidește s-a transformat în cuvîntul care ucide, pentru foarte mulți dintre noi.

Jurnaliștii și lucrătorii din mass-media care relatează despre conflicte armate trebuie să fie protejați. În ultimele luni, mult prea mulți confrați care ne aduceau știri din Gaza și-au pierdut viața. Există jurnaliști care sînt în continuare expuși zilnic la riscuri, deoarece relatează dintr-un Orient Mijlociu ce pare ascuns privirilor de o practică incorectă prin care se refuză accesul mass-media independente în zonele de conflict, ca modalitate de a controla spațiul informațional și de a restricționa accesul publicului la informații factuale și obiective. Același fenomen, la o altă dimensiune, se petrece în Ukraina. Jurnaliștii care anchetează corupția și îmbogățirea în vreme de război sînt uciși! Cu ce sînt mai corecte politic şi justificate, drepte, bombardamentele asupra afghanilor, decît cele împotriva vietnamezilor? Sau cu ce sînt mai vinovaţi ukrainenii din Nikolaev, Mariupol, Sumîi, Doneţk, Lugansk, Harkov, sau Kiev, decît sîrbii din Belgrad, Pancevo, Novi Sad sau Pristina? Sau Sarajevo? Cu nimic! Răspunsul la aceste întrebări este despre PUTERE, despre legi, jurişti şi procurori corupţi, despre afaceri şi cîştiguri fabuloase!

Fenomenul fake news, deși vechi de sute de ani, este reinventat astăzi, redimensionat, rebranduit, hiperbolizat pentru a pune sub semnul întrebării importanța libertății şi independenţei de exprimare, promovînd batjocorirea jurnaliștilor și subminarea rolului lor în societate. Fake news-ul a devenit terorismul de la începutul acestui secol! Universitarii se întrec în doctorate despre cum să împiedici difuzarea informațiilor neconforme, blocarea conturilor on-line, totul sub semnul COMUNICĂRII.  Specialiştii îl numesc “război hibrid”, o noţiune larg răspîndită în ultimii ani, care are componente economice, financiare, acapararea resurselor, psy-ops, lojnîi flag (cum spun ruşii!) adică steag fals, armate regulate şi contractori privaţi.

Crede şi nu cerceta este îndemnul biblic adoptat de profesioniştii manipulării de astăzi şi deontologii care veghează la respectarea corectitudinii politice. De minciuna ridicată la rang de adevăr planetar se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în psy-ops, stratcom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare! Cînd aceştia nu dau rezultatele scontate, întocmai şi la timp, mass-media este anihilată cu ajutorul bombelor, precum în 1999 la Belgrad, împotriva Radio Televiziunii Sîrbe, momentul în care jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI şi ŢINTĂ LEGITIMĂ! Sigur, nu trebuie să-i omitem pe amatori!

O regulă pare să se fi schimbat și datorită faptului că un număr de politicieni proeminenți folosesc o retorică disprețuitoare faţă de jurnaliști, descriind mass-media ca fiind inamicul poporului. Aceasta îi legitimizează pe alții să facă același lucru! În timp ce amenințările sînt în creștere, tot mai puține voci susțin rolul important al jurnaliștilor în societate. Aceasta este o evoluţie periculoasă, de care trebuie să ținem cont!

Controlul și difuzarea informațiilor a devenit un cîmp de luptă sîngeros, iar jurnaliștii, victime ale părților aflate în conflict. Că jurnaliștii sînt acum ținte, este deja un DAT, mass-media devenind o armă distinctă în noul război hibrid, la fel precum artileria, iar jurnaliştii sînt un fel de Operatori ai acestei arme. Doar cu mass-media cîştigi bătălia pentru minţile şi sufletele adversarilor tăi, dar şi a propriei populaţii! Jurnaliștii, indiferent de vîrstă, sînt combatanți pe cîmpurile de luptă, atît în zonele de conflict, under fire, dar și în zonele de pace. Sigur, în zilele noastre, această manipulare odioasă a devenit mult mai sofisticată, iar batalioanele de operaţiuni psihologice se străduiesc să cucerească minţile şi inimile consumatorilor de media de pe tot globul. Dacă sîntem de “partea bună a istoriei” le spunem operaţiuni de psy-ops, dacă sîntem de partea cealaltă, a neantului, a diavolului, a răului suprem, identificăm formaţiuni de troli care emit o propagandă odioasă. Sigur, aşa cum s-a întîmplat recent, difuzarea informaţiilor duşmănoase poate fi oprită cu un singur buton. Nu mai e nevoie de bombe, ca la televiziunea sîrbă în 1999!

Simplificînd, ca să înțeleagă toată lumea: jurnaliștii sînt cei care provoacă o criză, comunicatorii (PRiștii), cei care sînt chemați să o gestioneze, adică să o minimalizeze, estompeze, ascundă. Ambii se revendică din comunicare! Ambii utilizează în preparatele lor ingredientul numit ADEVĂR. Unii, mai mult, ceilalți, mai puțin! În ultimii ani, mulți jurnaliști au trecut în tabăra „comunicatorilor”. Nu îi condamn. Blugii sînt de firmă, iar bananele din belșug! Astăzi pare că s-a declanșat un război total între jurnaliști și comunicatori. Comunicatorii sînt cei care-i judecă pe jurnaliști. Îi monitorizează, le fac profilul, le fac fișe de urmărire, mă rog, tot tacîmul. Comunicatorii, ei, care sînt meniți să mintă și să ascundă, sînt cei care se pronunță în legătură cu corectitudinea unui jurnalist. Ei sînt cei care hotărăsc ce e fake și ce e adevăr, evident după nenumărate sesiuni de debunking, ei sînt cei care dau verdicte și recomandă sancțiuni pentru cei care sînt prieteni cu neprietenii lor din Marvell, cu cei care nu apar pe Disney sau nu mai citesc, la 40 de ani, benzi desenate, ei sînt cei care în cadrul „comunicării” promovează blocarea, ștergerea opiniilor antisistem. Mă rog, ce voiam să spun este că sistemul nu are forța să cîștige. Trădătorii fac toți banii!

Strada îşi caută vocea, îşi încearcă forţele, caută să recupereze mesajul critic după decenii de somnolenţă. Piaţa informaţiei de interes public este în criză şi asistăm la o degradare a știrilor din spaţiul public sufocat de propagandă şi PR subvențional direct de la bugetul de stat. Jurnaliștii nu mai pun întrebări! Justiția îi amenință direct… mai puțină propagandă, mai mult adevăr!

Jurnalismul nu a fost niciodată mai periculos. ONG-uri împreună cu un anumit departament din cadrul Ministerului de Interne au semnat deja un nou protocol de colaborare pentru a transforma jurnalismul în amenințare civilă și a putea fi îndepărtat.

În comunicatul de presă dat publicității se spune că aceasta este o colaborare privind prevenirea și combaterea interferenței externe, a manipulării informaționale și a amenințărilor hibride, care pot influența negativ reziliența și capacitatea de reacție a societății în situații de urgență majore, în momente cruciale și nu numai.

GlobalFocus Center va sprijini eforturile MAI/ DSU cu experiența și competențele sale acumulate în 10 ani de activitate internațională în domeniu (Georgia, R. Moldova… n.a.), pentru a dezvolta un mecanism incluziv, democratic și eficient de contracarare a încercărilor de afectare a capacității cetățenilor și societății de a accesa conținut online și audio-vizual verificat, autentic și destinat informării, nu manipulării sau transformării societale. Un prim pas al acestei colaborări va fi realizarea unui Ghid de pregătire împotriva dezinformării și manipulării online, care va fi curând disponibil pe Platforma Națională de Pregătire…

După ce Băsescu a introdus jurnalismul la capitolul amenințări în Strategia Națională de Apărare, astăzi, alte otrepe din societtea civilă și în civil vor suprimarea vocilor incomode.

Retragerea și abandonarea misiunii publice nu sînt o opțiune. Pentru că, dincolo de concurența acerbă din industrie, care ne face să ne riscăm viețile, avem o misiune publică de îndeplinit, pe front sau în spatele său! Sîntem în prima linie! Asaltul asupra jurnalismului profesionist se întîmplă, acum, într-un ritm alarmant. Jurnalismul este ceea ce facem și sperăm să continuăm să facem. Dar, treaba noastră este de a spune povestea, nu de a fi povestea! Am reușit individual, haideți să reușim și ÎMPREUNĂ!

UNITĂȚILE DE MOBILIZARE POPULARĂ (PMU) ALE IRAKULUI: CRIZĂ DE SUVERANITATE SAU SCUT NAȚIONAL?

BMTF, 4 sep – Născute dintr-o fatwa emisă de Marele Ayatollah Al-Sistani în 2014, Unitățile de Mobilizare Populară (PMU) au apărut ca o armată de voluntari pentru a lupta împotriva ISIS într-un moment de colaps al statului. Astăzi, PMU numără aproximativ 230.000 de membri — oficial parte a aparatului de securitate al Iraqului, dar cu loialități adesea ambigue.

De la rezistență la actor politic

• 2016: PMU este instituționalizată sub comanda prim-ministrului, însă facțiuni precum Kataib Hezbollah (KH) își păstrează autonomia.

• Bugetul 2024: 2,6 miliarde de dolari alocați — dovadă a rolului său profund înrădăcinat.

• Identitate duală: Unele brigăzi sînt loiale Najaf-ului (clerul național), altele Gardienilor Revoluției (IRGC) din Iran. Unitățile sunnite și yazidi adaugă o complexitate suplimentară.

Diviziuni interne                                                                           

• Loiali Najaf-ului (ex. Divizia Abbas) susțin monopolul statului asupra forței armate.

• Facțiunile aliniate Iranului se consideră parte a Axei Rezistenței și desfășoară operațiuni transfrontaliere.

• Presiunea SUA: Solicitările de dizolvare a PMU se ciocnesc cu dezbaterile privind suveranitatea Iraqului.

Cîmp de luptă geopolitic

• PMU sprijină Iranul împotriva Israelului.

• SUA: Atacă facțiuni PMU, temîndu-se de război prin intermediari (proxy warfare).

• Statele din Golf: Reacții împărțite — Arabia Saudită se opune, EAU/Qatar mențin relații discrete.

Trei posibile scenarii viitoare

1️⃣ Status quo: PMU rămîne semi-autonomă, balansînd între rolul de forță de stat și de rezistență.

2️⃣ Desființare susținută de SUA: Integrarea PMU în armata iraqiană și eliminarea facțiunilor pro-Iran.

3️⃣ Compromis iraqian: Comandă unificată sub armata națională, păstrînd legitimitatea religioasă dar eliminînd influența străină.

Concluzie:

PMU este în același timp scutul Iraqului și paradoxul său — o forță creată pentru a apăra suveranitatea, care acum contestă monopolul statului asupra violenței legitime. Viitorul PMU va influența stabilitatea Iraqului și echilibrul regional. Mai ales în contextul viitorului atac israeliano-american asupra Iranului.

JURNALISMUL ESTE ȚINTĂ DIRECTĂ ȘI PREDILECTĂ

BMTF, 25 aug – Cel puţin 15 oameni, între care patru jurnalişti, au fost ucişi luni într-un atac israelian asupra Spitalului Nasser din Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, potrivit ultimelor date de la centrul medical şi de la Ministerul Sănătăţii din Gaza, informează Reuters şi EFE.

În plus, cel puţin un salvator al Apărării Civile, un pompier, a fost ucis în atac, a anunţat această organizaţie într-un comunicat, raportând şi şapte răniţi în rândul personalului său care ‘încerca să salveze răniţii şi să recupereze morţii’.Fotograful Reuters Hossam Al-Masri a fost ucis astăzi, în urmă cu puțin timp, chiar în interiorul complexului medical Nasser din Khan Younis, după ce forțele israeliene au lovit direct zona în care se afla, scrie jurnalistul Mircea Barbu pe contul său..

La cîteva minute după prima lovitură, un al doilea atac a vizat echipa de salvare care încerca să îl scoată dintre dărîmături.

În urma celui de-al doilea atac au fost uciși cel puțin încă doi jurnaliști: Maryam Abu Daqa și cameramanul Hussam Al-Masri. Alți doi jurnaliști, Hatem Khaled și Mohamed Ashraf Salama, au fost grav răniți, potrivit relatărilor inițiale.

Nu vorbim despre un incident izolat, ci de un atac sistematic, parte a unui tipar în care presa a devenit ținta directă a loviturilor IDF, sub privirile unei lumi tot mai tăcute.

Cam de cîte dovezi mai avem nevoie ca să înțelegem că Israelul ucide în mod intenționat jurnaliști?

Al Jazeera a confirmat uciderea în Gaza a jurnalistului său, la trei săptămîni după un alt atac israelian în care au fost omorîţi patru jurnalişti şi doi freelanceri ai postului, scrie AFP. Moartea lui Mohammad Salama este confirmată, a declarat pentru AFP un purtător de cuvînt al postului Al Jazeera.

Primul atac a vizat etajul al patrulea al Complexului Medical Nasser, urmat de un al doilea atac, cînd ambulanţele au sosit pentru a salva răniţii şi morţii, a declarat Ministerul Sănătăţii din Gaza într-un comunicat, în care face referire la numeroase victime. Cel mai recent bilanţ al morţilor, conform Ministerului Sănătăţii, este de opt, dar surse de la Complexul Medical Nasser au revizuit bilanţul morţilor la paisprezece.

În imaginile cu cel de-al doilea atac, difuzate de canalul de televiziune egiptean Al Ghad, se pot vedea cinci persoane urcînd pe o scară de incendiu către ultimul etaj, inclusiv cel puţin un jurnalist şi doi salvatori, care au fost loviţi în plin.

Întrebată despre această chestiune de către EFE, armata israeliană a răspuns că investighează cele întîmplate. Nici biroul premierului Israelului nu au făcut deocamdată comentarii cu privire la aceste atacuri.

Cel puţin 64 de palestinieni au fost ucişi în atacurile israeliene din Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore. Surse medicale de la spitalele din enclavă spun că cel puţin 16 persoane au fost ucise duminică, inclusiv şapte solicitanţi de ajutor medical. Atacurile au loc în timp ce Israelul finalizează planurile pentru un atac iminent care vizează ocuparea oraşului Gaza, după ce cabinetul de securitate al Israelului a aprobat planurile premierului Benjamin Netanyahu de a cuceri oraşul din nordul Fâşiei Gaza.

EFECTUL ALASKA

BMTF, 13 aug – Întîlnirea dintre preşedinţii Rusiei şi SUA, Vladimir Putin şi Donald Trump, va avea loc pe 15 august, la Anchorage, a anunţat în timpul unei conferinţe de presă secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt. „Vineri dimineaţă, preşedintele Trump se va deplasa prin ţară la Anchorage, Alaska, pentru întîlnirea bilaterală cu preşedintele rus, Vladimir Putin” – a declarat aceasta. Secretarul de presă al Casei Albe nu a exclus, de asemenea, posibilitatea unei viitoare vizite a preşedintelui SUA, Donald Trump, în Rusia. „Posibil, există planuri de a vizita Rusia în viitor” – a declarat acesta ca răspuns la o solicitare de a comenta afirmaţiile lui Trump despre vizita în Rusia. La întîlnirea bilaterală din Alaska nu au fost invitați nici liderul ukrainean, Volodimir Zelenski, nici liderii europeni. În definitiv, de aceea e o… bilaterală!

Volodimir Zelenski a declarat că Ukraina nu îşi poate retrage trupele din Donbas deoarece se teme de o „viitoare ofensivă” de acolo. „Nu vom părăsi Donbasul. Nu putem face asta” – a declarat Zelenski, citat de UNIAN. În opinia sa, Donbasul este ca „un cap de pod pentru o viitoare nouă ofensivă”, a cărei ţintă ar putea include regiunea Dnipropetrovsk şi oraşul Harkiv. Comentînd şansele de soluţionare a conflictului în timpul negocierilor, el a sugerat că acest lucru ar necesita trei întîlniri la nivel de lideri: două bilaterale şi una trilaterală. Anterior, mass-media occidentală a anunţat că SUA cer Ukrainei concesii teritoriale pentru soluţionarea conflictului cu Rusia. „The Wall Street Journal”, citînd surse, a anunţat că propunerea SUA pentru o soluţionare prevede retragerea trupelor ukrainene din Doneţk, partea controlată de Forţele Armate Ukrainene, ca primă etapă în realizarea păcii. Iar pe 8 august, preşedintele american Donald Trump a declarat că SUA studiază problema teritoriilor „pentru care se poartă lupte de trei ani şi jumătate” şi contează pe „un schimb”. Pe 9 august, însă, Zelenski a subliniat în mesajul său că răspunsul la problemele teritoriale se află în Constituţia Ukrainei şi „nimeni nu va da înapoi de la aceasta”.

Preşedintele Nicuşor Dan a discutat la telefon cu omologul său, ukrainian şi a reafirmat sprijinul României pentru o pace justă şi durabilă. Convorbirea a avut loc cu trei zile înainte de întîlnirea din Alaska dintre preşedintele american, Donald Trump, şi cel rus, Vladimir Putin, considerată crucială pentru soarta războiului din Ukraina. Șeful statului va participa prin videoconferinţă la reuniunea Coaliţiei Bunăvoinţei, din care fac parte state membre ale Uniunii Europene sau ale NATO, care susţin Ukraina. În convorbirea telefonică avută cu omologul său ukrainian, preşedintele Nicuşor Dan a reafirmat sprijinul României pentru o pace justă şi durabilă, care nu se poate construi fără Ukraina, fără respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării şi fără ca poporul ukrainean să-şi decidă liber viitorul. Şeful statului român l-a asigurat pe liderul de la Kiev că împreună cu partenerii europeni şi transatlantici, vor continua susţinerea Ukrainei pentru un viitor sigur, stabil şi democratic în regiune. Miercuri, preşedintele României va participa prin videoconferinţă la reuniunea Coaliţiei Bunăvoinţei, din care fac parte state membre ale Uniunii Europene sau ale NATO, care susţin Ukraina. Şi, tot miercuri, ar urma să aibă loc o discuţie între liderii europeni şi preşedintele Ukrainei, Vladimir Zelenski, pe de-o parte şi Donald Trump de cealaltă parte. Preşedintele Nicuşor Dan a salutat eforturile liderului de la Casa Albă de a contribui la încheierea războiului şi de a găsi o soluţie de pace justă şi durabilă. Discuţiile sînt organizate cu două zile înainte de întîlnirea din Alaska dintre preşedintele american, Donald Trump, şi cel rus, Vladimir Putin. Liderul american declara că la întîlnirea de vinări se va discuta şi despre cedări territoriale.

Numai că, șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a afirmat că nici un acord de pace pentru Ukraina, care nu implică ţara, nu va fi implementat. În declaraţiile pentru BBC, ea a făcut din nou un apel pentru includerea liderului ukrainean în discuţiile bilaterale de vineri dintre preşedintele Trump şi preşedintele Putin, în Alaska. Donald Trump a afirmat că în timpul discuţiilor vor fi luate în considerare schimburile de teritorii, idee respinsă de Kiev. Aliaţii europeni ai Kievului nu aşteaptă o invitaţie de ultim moment în Alaska, dar insistă pentru implicarea Ukrainei. Un summit online plănuit pentru miercuri între aceştia şi Donald Trump pare să fie ultima şansă pentru ca ei să îşi expună punctul de vedere şi, într-un interviu cu BBC, Kaja Kallas, a afirmat că este esenţial ca Ukraina să aibă un cuvînt de spus în ce priveşte viitorul său. Este de aşteptat ca Vladimir Putin să îşi continue cerinţele cînd va veni vorba despre concesii teritoriale. Volodimir Zelenski doreşte să influenţeze răspunsul lui Donald Trump cu prima ocazie.

În teren, forţele armate ruse au atacat o întreprindere a complexului militar-industrial ukrainean – anunţă Serviciul de presă al Ministerului Apărării din Rusia, citat de Agenţia de presă TASS. Armata rusă a atacat puncte de desfăşurare temporară inamice în 142 de districte. Forţele ruse au lovit o întreprindere a complexului militar-industrial ukrainean, precum şi puncte de desfăşurare temporară ale formaţiunilor Forţelor Armate Ukrainene şi mercenarilor străini în 142 de districte, a relatat Ministerul Apărării din Rusia. ”Aviaţia operaţional-tactică, vehiculele aeriene fără pilot, trupele de rachete şi artileria grupărilor de trupe ale Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse au provocat pagube unei întreprinderi a complexului militar-industrial al Ucrainei, atelierelor pentru producţia de vehicule aeriene fără pilot cu rază lungă de acţiune şi locurilor de depozitare a acestora, depozitelor de muniţii, unui centru de instruire pentru unităţile Forţelor Armate ale Ukrainei, precum şi punctelor de desfăşurare temporară ale formaţiunilor armate ukrainene şi mercenari străini în 142 de districte”, a mai anunţat ministerul.

Cel puțin 12 voluntari străini din armata ukraineană au fost uciși la sfîrșitul lunii iulie cînd o rachetă rusească a lovit un centru de antrenament chiar în timp ce mercenarii luau masa, în timpul prînzului dezvăluie The New York Times. Atacul a avut loc pe 21 iulie, în orașul Kropîvnîțkîi din centrul Ukrainei. Armata Ukraineană, care recunoaște rar loviturile rusești asupra obiectivelor militare, a confirmat că au fost ucişi și răniţi mai mulţi soldați, dar a refuzat să ofere detalii. Trei soldați, inclusiv unul care a fost martor la atac, au declarat pentru The New York Times că au fost vizaţi mercenari proaspăt veniți din Statele Unite, Columbia, Taiwan, Danemarca și alte țări. Conform publicației americane, atacul cu rachete a avut loc în timp ce voluntarii luau masa. Un mercenar american din Florida a povestit că a asistat la cea mai puternică explozie pe care a auzit-o vreodată. El a spus că a văzut cel puțin 15 soldați morți și peste 100 răniți. În plus, atacul a aprins și un depozit de muniții, provocînd explozii în lanț, în timp ce supraviețuitorii încercau să acorde primul ajutor răniților. Voluntarul american a povestit că a aplicat garouri unor soldați grav răniți și i-a transportat la ambulanțe, camioane și mașini private, cu care victimele au fost duse spre spitale. Soldații nu au fost alertați de vreo alarmă aeriană înainte de atac, a spus soldatul american, dezamăgit să descopere ulterior că trusele de prim ajutor lipseau din sala de mese. Un purtător de cuvînt al legiunii străine din cadrul agenției ukrainene de informații militare (GUR), unitatea care a fost lovită, a declarat că a fost deschisă o anchetă și că numărul victimelor nu poate fi făcut public pînă la finalizarea acesteia.

Mercenarii care luptă contra rușilor, alături de armata ukraineană, servesc în unități ale armatei ukrainene sau în două legiuni internaționale dedicate, una subordonată armatei și cealaltă GUR. Potrivit NYT, mulți veterani americani ai războaielor din Iraq și Afghanistan au venit să lupte alături de ukraineni încă de la începutul invaziei în 2022. În ultimii ani, au venit în special mercenari din America de Sud. Columbienii, de pildă, sînt atrași de salariile mult mai mari decît cele din țara lor, deși riscurile luptelor în tranșee sînt mari. Mercenarii cîștigă același salariu ca ukrainenii, între 1.000 și 1.750 de dolari lunar, plus bonusuri de luptă care pot depăși 3.000 de dolari pe lună. Rusia a atras și ea mercenari, inclusiv mii de soldați nord-coreeni.

De la începutul războiului, sute de străini au trecut prin tabăra GUR, cunoscută ca Camp Krop. Doi soldați străini care s-au antrenat acolo au povestit că mercenarii au fost nemulțumiți înainte de atac de condițiile slabe de securitate din tabără.  Adunarea soldaților la mesele comune reprezenta un pericol, au adăugat ei.

Nu este singurul astfel de caz. Adunările de soldaţi la academii militare, cazărmi și centre de pregătire, au devenit deseori ținte pentru atacurile rusești. În prima lună a războiului, rachetele rusești au lovit o bază de antrenament la Yavoriv, un oraș de lîngă granița cu Polonia, ucigînd și rănind zeci de oameni. Astfel de atacuri au loc frecvent și asupra bazelor de antrenament ale militarilor ukraineni. Anul trecut, un atac cu rachete a ucis peste 50 de cadeți și soldați și a rănit mulți alții în Poltava, în estul Ukrainei. Pe 29 iulie, trei recruți au fost uciși și 18 răniți într-un atac asupra unei academii de pregătire militară. Marți, armata ukraineană a anunțat că un soldat a murit și 11 au fost răniți într-un atac nocturn cu rachete asupra unei unități de antrenament, fără a preciza unde s-a produs atacul.

Ukrainenii au cerut în repetate rînduri anchete care să stabilească dacă soldații au fost expuși unor riscuri nejustificate. Generalul Oleksandr Sirski a declarat într-un comunicat că soldații de la centrele de antrenament „trebuie să reacționeze imediat la alertele de raid aerian și la dronele inamice”. El a propus că armata să mute antrenamentele în locații subterane protejate. Potrivit NYT, soldatul din Florida se afla la baza respectivă de mai puțin de o săptămînă și încă nu primise o armă cînd Rusia a lovit. El a acceptat riscurile de a se înrola în armata ukraineană, motivat de dorința de a ajuta o democrație aflată în dificultate, dar nu se aștepta ca oamenii să moară în timpul antrenamentului.

ISRAELUL UCIDE ÎNCĂ CINCI JURNALIȘTI

BMTF, 11 aug – Corespondenții Anas al-Sharif și Mohammed Qreiqeh, împreună cu cameramanii Ibrahim Zaher, Mohammed Noufal și Moamen Aliwa, se aflau într-un cort destinat jurnaliștilor, amplasat la poarta principală a spitalului, atunci cînd acesta a fost vizat, potrivit Al Jazeera. Postul tv a numit atacul de duminică o „asasinare țintită” și „încă un atac flagrant și premeditat asupra libertății presei”.

La scurt timp după lovitură, armata israeliană (IDF) a confirmat că l-a vizat pe Anas al-Sharif, scriind pe Telegram că acesta „era liderul unei celule teroriste Hamas”. IDF nu i-a menționat pe ceilalți jurnaliști uciși.

În total, șapte persoane au murit în atac, relatează Al Jazeera. Redactorul-șef Mohamed Moawad a declarat pentru BBC că al-Sharif era un jurnalist acreditat, „singura voce” prin care lumea afla ce se întîmplă în Fâșia Gaza.

Pe durata războiului, Israelul nu a permis accesul liber al jurnaliștilor internaționali în Gaza, ceea ce face ca multe instituții media să se bazeze pe corespondenții locali.

„Au fost vizați în cortul lor, nu relatau de pe linia frontului”, a spus Moawad. ”Guvernul israelian vrea să reducă la tăcere orice canal de informare din interiorul Gazei. Așa ceva nu am mai văzut în istoria modernă.”

Potrivit CPJ, 186 de jurnaliști au fost uciși de armata israeliană, de la începutul ofensivei în Gaza, în octombrie 2023!

UZPR a lansat dezbaterea naţională ‘Media Freedom Act – provocări şi perspective pentru libertatea presei în România’

AVERTISMENT! ACEST SITE ESTE CONSIDERAT NESIGUR DE ENTITĂȚI CARE VEGHEAZĂ LA PURITATEA CONȘTIINȚEI

2025 este anul în care intră în vigoare prevederile European Media Freedom Act (EFMA), set de reglementări fără precedent prin care Uniunea Europeană susţine libertatea presei, pluralismul mass-media şi responsabilitatea editorială.

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, cea mai mare organizaţie de breaslă din ţară, a organizat conferinţa ‘Media Freedom Act – provocări şi perspective pentru libertatea presei din România’, în Sala ‘Mihai Viteazul’ din Parlamentul României.

Regulamentul EFMA va deveni direct aplicabil în România fără a necesita transpunere legislativă, dar presupunând adaptarea urgentă a legislaţiei naţionale, în special în ceea ce priveşte definirea clară a furnizorului de servicii mass-media, dincolo de televiziune şi radio, reglementarea echilibrată a actorilor digitali, fără a afecta libertatea de exprimare, precum şi stabilirea unor criterii transparente pentru licenţiere, avizare şi sancţionare.

Obiectivul principal al reglementărilor europene se referă la crearea unui cadru legislativ echitabil pentru furnizorii de servicii media (media tradiţională) care să asigurare în societatea românească dezvoltarea gândirii critice, un ingredient recunoscut de toţi experţii ca fiind arma principală pentru combaterea dezinformării şi nu un posibil instrument de limitare masivă a libertăţii de exprimare.

Evenimentul organizat de UZPR a fost onorat de prezenţa unor reprezentanţi ai autorităţilor statului, de experţi din domeniu, de jurnalişti şi lideri de opinie, care au abordat implementarea Media Freedom Act în România din numeroase perspective.

Regulamentul EMFA include prevederi care vizează şi serviciile media digitale. În acest context, reglementările legale existente pentru audiovizual nu pot fi extinse automat şi asupra serviciilor digitale, întrucât acest lucru le-ar împovăra excesiv activitatea, riscând chiar să le ducă în faliment. Totodată, nu este acceptabil să existe un dublu standard. Prin urmare, este necesară o lege unică, care să conţină principii comune pentru ambele domenii – audiovizual şi digital – cu diferenţieri doar în ceea ce priveşte simplificarea anumitor reguli aplicabile sectorului digital. Cu alte cuvinte, un furnizor de servicii media nu poate avea drepturi şi obligaţii diferite în funcţie de tipul de serviciu pe care îl oferă.

Preşedintele UZPR, Sorin Stanciu, a deschis conferinţa subliniind importanţa faptului că implementarea EFMA a devenit un punct central al preocupărilor mass-media. În continuare, moderatoarele evenimentului, jurnalistele Ruxandra Săraru şi Andreea Creţulescu, membre ale Consiliului Director al UZPR, s-au referit la rolul puternic, de ‘moment zero’, al implementării EFMA, din perspectiva libertăţii editoriale şi gândirii critice în societatea românească.

Adoptarea şi implementarea EMFA reprezintă un pas esenţial pentru consolidarea democraţiei, transparenţei şi independenţei jurnalistice în România. În acest context, Mircea Abrudean, preşedintele Senatului României, a transmis că factorul politic are un rol important în cadrul dezbaterii: ‘Avem responsabilitatea de a garanta libertatea presei’.

EMFA propune măsuri clare împotriva interferenţei guvernamentale sau economice în activitatea editorială, prevede obligaţii privind transparenţa proprietăţii media şi a finanţării publice pentru instituţiile de presă, introduce norme pentru protejarea jurnaliştilor împotriva supravegherii abuzive şi a intimidării, dar şi pentru protecţia surselor. De asemenea, în condiţiile în care România trebuie să-şi adapteze legislaţia pentru a respecta reglementarea europeană şi a proteja, în acelaşi timp, libertatea editorială şi pluralismul real în spaţiul media – clasic şi digital, este nevoie să se decidă cine intră sub incidenţa reglementării (în prezent, legislaţia românească vizează în proporţie covârşitoare doar televiziuni şi radio), evitarea suprareglementării, este nevoie de criterii clare de licenţiere /avizare şi sancţionare, în logica depolitizării şi votului arbitrar. În cazul sancţionării furnizorului, aceasta să se facă cu respectarea DREPTULUI DE CONTESTARE LA O INSTANŢĂ INDEPENDENTĂ (contencios administrativ) şi aplicarea sancţiunii DUPĂ ce această instanţă se pronunţă.

Mihai Ghigiu, preşedinte al Comisiei pentru Învăţământ al Camerei Deputaţilor, a subliniat faptul că Regulamentul are menirea de a asigura libertatea presei, iar în acest tablou, ‘educaţia are un rol esenţial dacă dorim ca această reglementare să treacă dincolo de hârtie’.

Bogdan Ciucă, preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor consideră EFMA ‘ca pe o asumare publică a unor valori în spaţiul european’, iar Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, preşedinte al Comisiei pentru cultură şi media din Senat, a afirmat că ‘aplicarea EFMA porneşte de la o necesitate – este o reglementare europeană, iar România trebuie s-o adopte’.

Reprezentantul Ministerului Culturii a dat asigurări că instituţia ‘susţine implementarea deplină a regulamentului şi va sprijini independenţa editorială, protecţia surselor, pluralismul şi combaterea ingerinţelor în mass-media’, iar Ştefăniţă Avramescu, preşedinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, a subliniat faptul că ‘jurnaliştii trebuie să aibă toată libertatea să se exprime, întrucât nimeni un ştie mai bine decât jurnaliştii ce înseamnă libertatea presei’.

Mai departe, pe parcursul dezbaterilor, reprezentantul Consiliului Naţional al Audiovizualului s-a referit la ‘asigurarea prin prerogativele legii a libertăţii şi pluralismului mass-mediei’, iar reprezentantul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a menţionat că instituţia ‘sprijină cu expertiză pe zona sa de competenţă implementarea EFMA prin aplicarea responsabilităţii pentru platformele mari, care si-au depăşit de mult scopul iniţial pentru care au fost create’.

De asemenea, dezbaterea a abordat finanţarea de stat transparentă şi echitabilă pentru media publică şi privată, transparenţa audienţelor, implicarea organizaţiilor societăţii civile din domeniu în procesul legislativ, recomandând şi o potenţială creare a unui grup de lucru (eventual interinstituţional), în vederea implementării EFMA.

Reprezentant al mediului academic, Mihnea Costoiu a relevat faptul că Universitatea Politehnica ‘pune la dispoziţia implementării EFMA structuri şi mecanisme prin care explicăm unei pături mai mari din populaţie care sunt instrumentele prin care se poate ajusta un mesaj’.

Reprezentanţii mass-media, deopotrivă publice şi private, au abordat, pe parcursul celor două serii ale dezbaterii, printre altele, teme ca supracontrolul, suprareglementarea, tratamentul corect din partea autorităţilor, independenţa furnizorilor de informaţie, înfiinţarea unui organism de reglementare a presei care să fie alcătuit din profesionişti în domeniu, legea audiovizualului şi cea de funcţionare a posturilor publice, garanţiile pe care le stabileşte EFMA pentru libertatea de exprimare sub raport procedural şi instituţional.

UZPR cere un proces public şi consultativ pentru aplicarea EFMA in Romania. ‘Solicităm un cadru de dezbatere deschis, fără agende ascunse, în care jurnaliştii, creatorii digitali şi societatea civilă să aibă un cuvânt important de spus’ a declarat Sorin Stanciu, preşedinte al UZPR.

În cadrul dezbaterii naţionale organizate de UZPR s-a evidenţiat şi faptul că aplicarea Regulamentului European privind Libertatea Mass-Mediei (EFMA) nu este doar o obligaţie juridică pentru România, ci şi o şansă strategică de a consolida un ecosistem media sănătos, credibil, funcţional.

‘Pentru aceasta, este esenţial să construim un cadru legislativ echitabil – în special pentru furnizorii tradiţionali de servicii media, care, în ciuda provocărilor digitale, rămân piloni ai informării publice. Un astfel de cadru nu trebuie să însemne doar reglementare, ci sprijin pentru un jurnalism de calitate, ancorat în responsabilitate editorială şi independenţă. Pentru că doar o presă liberă, profesională şi respectată poate contribui la ceea ce experţii numesc imunitate democratică: dezvoltarea gândirii critice în societate. Într-o eră dominată de dezinformare, polarizare şi manipulare digitală, gândirea critică devine o resursă de securitate publică. Iar presa profesionistă, cu reguli clare, dar corecte, este partenerul cel mai de încredere în cultivarea acestui reflex social’, au menţionat moderatoarele evenimentului.

În urma dezbaterii naţionale ‘Media Freedom Act – provocări şi perspective pentru libertatea presei în România’, UZPR va elabora un document de poziţie care va conţine propuneri concrete privind categoriile de actori media care ar trebui incluşi în reglementare, modele aplicate în alte state membre ale UE, principiile unei reglementări democratice şi echilibrate, nevoia de independenţă instituţională în procesul de reglementare.

Departamentul Comunicare

Israelul vrea anexarea Cisiordaniei

BMTF, 24 iul – După ce soluția cu două state a murit prin genocidarea Gazei, este tot mai aproape și moartea soluției cu două popoare. Peste 70 de deputaţi israelieni au votat miercuri un apel către guvern pentru anexarea Cisiordaniei, în scopul ”retragerii de pe ordinea de zi a oricărui proiect de stat palestinian”, informează AFP, preluată de Agerpres.

Adoptat cu 71 de voturi pentru şi 13 voturi împotrivă, textul nu are valoare de lege, dar doreşte să afirme ”dreptul natural, istoric şi legal” al Israelului asupra acestui teritoriu palestinian.

În acest vot, susţinut de reprezentanţii coaliţiei de dreapta a premierului Benjamin Netanyahu, dar şi de deputaţi din opoziţie, aleşii israelieni afirmă că anexarea acestui teritoriu ”va consolida statul Israel şi securitatea sa şi va împiedica orice repunere în discuţie a dreptului fundamental al poporului evreu la pace şi securitate în patria sa”.

Autoritatea Palestiniană a reacţionat, calificând acest vot drept ”un atentat direct la drepturile poporului palestinian”, potrivit lui Hussein al-Sheikh, secretarul general al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP). ”Aceste acţiuni unilaterale israeliene constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”, a adăugat Sheikh pe platforma X.

Rezoluţia votată de parlamentul israelian în favoarea anexării Cisiordaniei este un gest ilegitim şi provocator care vizează subminarea eforturilor de pace, potrivit Ministerului turc de Externe, relatează AFP. Ministerul a condamnat măsura ca fiind nulă şi neavenită în temeiul dreptului internaţional şi lipsită de orice validitate.

Aproximativ 500.000 de israelieni trăiesc în colonii în Cisiordania, în mijlocul a trei milioane de palestinieni. Colonizarea israeliană este denunţată periodic de ONU ca fiind ilegală şi reprezentînd unul dintre principalele obstacole în calea unei soluţii de pace durabile între israelieni şi palestinieni. Asaltul asupra Cisiordaniei vine după ce aproape 88% din teritoriul Fîșiei Gaza a fost șters de pe fața pămîntului.

Potrivit datelor publicate pe 18 iulie de Biroul de Presă al Guvernului din Gaza, Israelul a strămutat două milioane de palestinieni și a lansat aproximativ 125.000 de tone de explozibili, distrugînd aproape 88% din Fîșie. Conform raportului, aproape 68.000 de persoane au fost ucise sau date dispărute, dintre care peste 19.000 de copii și 12.500 de femei. Peste 2.600 de familii au fost complet șterse din registre. Au fost distruse 38 de spitale, 96 de clinici, 261 de centre de adăpost și 156 de școli. De asemenea, au fost înregistrate decesele a 1.590 de cadre medicale, 228 de jurnaliști și 777 de lucrători umanitari.

Gaza: ”moarte şi distrugerea fără echivalent în istoria recentă”

Palestine flag with brush paint textured isolated on white background. Vector illustration EPS10

BMTF, 23 iul –  – Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a denunţat marţi ”oroarea” din Fîşia Gaza, zonă devastată de război, unde moartea şi distrugerile au atins un nivel ”fără echivalent în istoria recentă”, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

”Malnutriţia explodează. Foametea loveşte la toate porţile”, a declarat Guterres în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU. ”Şi acum, asistăm la agonia unui sistem umanitar fondat pe principii umanitare”, a continuat el, fără a menţiona Fundaţia umanitară din Gaza (GHF), susţinută de SUA şi Israel.

Sistemului bazat pe principiile umanitare ”i se refuză condiţiile necesare pentru funcţionarea sa. I se refuză securitatea necesară pentru a salva vieţi. În timp ce operaţiunile militare israeliene se intensifică şi sînt emise noi ordine de deplasare la Deir al-Balah (centru), devastarea sporeşte”, a insistat secretarul general al ONU.

GHF a început să distribuie produse alimentare pe 26 mai în Gaza, după o blocadă de peste două luni impusă de Israel faţă de accesul oricărui ajutor umanitar şi în pofida avertismentelor privind riscul de foamete. ONU şi principalele organizaţii umanitare internaţionale au refuzat să lucreze cu GHF, afirmînd că această fundaţie serveşte intereselor militare israeliene şi încalcă principiile umanitare de bază.

REȘIȚA ARE 33 DE ADĂPOSTURI DE PROTECȚIE CIVILĂ. CINE SPUNE CĂ SÎNT MAI MULTE VA AVEA MORȚII PE CONȘTIINȚĂ

BMTF, 22 IUL – Adăposturile de protecție civilă sunt structuri esențiale pentru asigurarea siguranței populației în situații de urgență. Conform listei oficiale publicate pe site-ul IGSU, în județul Caraș-Severin există 43 de adăposturi de protecție civilă, un punct de comandă județean și două puncte de comandă municipale. Cele mai multe adăposturi, 33, sînt în municipiul Reșița.  

Dacă în urmă cu cîțiva ani, fiecare pivniță sau subsol de bloc erau inventariate ca fiind adăposturi de protecție civilă, aceste structuri esențiale pentru siguranța populației în caz de atacuri aeriene, dezastre naturale sau accidente industriale au primit o atenție profesionistă din partea structurilor specializate ale ISU. Existența lor, de care depinde salvarea de vieți omenești sau bunuri de patrimoniu, este reglementată de Legea 481/2004 – Legea Protecției Civile, și Normele tehnice nr. 177/1999 de proiectare și executare a adăposturilor de protecție civilă. Conform acestor acte normative, nu orice subsol, chiar dacă el se regăsește în vechile evidențe, intră în categoria Adăpost de Protecție Civilă.

La Inspectoratul pentru Situații de Urgență SEMENIC, Centrul Operațional – structura care se ocupă de adăpostirea populației și bunurilor în caz de necesitate, verifică întreaga listă de adăposturi.

Din cauza schimbării proprietarilor, în uirma vînzării fondului național de locuințe sau a privatizărilor, în cazul economiei naționale, situația juridică a multor adăposturi de protecție civilă, a devenit incertă. Fără proprietar, acestea sau degradad sau le-a fost schimbată destinația.

Așadar, ar trebui clarificat și la nivel de percepție publică, care este diferența dintre un adăpost de protecție civilă și o boxă din subsolul unui bloc în care se ține butoiul cu varză murată. Dacă despre rezervele de murături adăpostite în siguranță la Reșița nu putem decît specula, despre adăposturile propriu-zise, de mare capacitate, avem în schimb date certe. Recent, primăria Reșița a achiziționat un adăpost pentru 1000 de persoane.

În România, proiectarea și executarea acestor adăposturi se realizează conform unor norme tehnice și reglementări stricte, stabilite prin acte legislative. Aceste norme includ specificații privind materialele de construcție, dimensiunile, ventilația, accesul și echiparea adăposturilor pentru a asigura protecția maximă a ocupanților în caz de urgență. Și ar mai fi ceva: Conform Legii 481/2004 privind protecția civilă, autoritățile publice sînt cele care au obligația de a asigura protecția cetățenilor prin măsuri adecvate, inclusiv prin construirea de adăposturi de protecție civilă.