Categorie: Analiză

DESPRE RĂZBOIUL INFORMAȚIONAL

Războiul e la fel peste tot. Cu morţi, răniţi, refugiaţi, drame incomensurabile, distrugeri, mirosul morţii. În război, tineri nevinovaţi se omoară între ei pentru ca bogaţii să devină şi mai bogaţi. Peste tot! Fără excepţie, fără discriminare! Cu ce e mai tragică moartea israelianului ucis de un luptător Hamas, decât cea a palestinianului răpus în propria locuinţă din Gaza, în timp ce încălzea, pe o plită electrică, laptele bebeluşului de lângă el? Sau, cu ce sunt mai tragice funerariile tinerilor ucraineni, ucişi în luptele de la Nikolaev sau Mariupol, decât liniştea fumegândă din jurul trupurilor tinerilor ruşi, ucişi de gloanţe în acelaşi Nikolaev sau Mariupol, înconjurate de mici incendii arzând ca tot atâtea candele întru veşnică pomenire? Cu nimic! Acestea sunt imagini ce pot fi văzute în întreaga lume. Perspectiva enunţată mai sus este cea umană, firească, de animal biologic care are întrebări şi caută răspunsuri? Sunt întrebări nedoctrinare, întrebări ce ţin de facerea şi desfacerea unei lumi, clădită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa!

Întrebările animalului politic din om, ca făptură a lui Dumnezeu, se nuanţează. Cu ce sunt mai corecte politic şi justificate, drepte, bombardamentele asupra palestinienilor, decât cele împotriva iraqienilor? Sau, cu ce sunt mai vinovaţi ucrainenii din Nikolaev, Mariupol, Sumîi, Doneţk, Lugansk, Harkov, sau Kiev, decât sârbii din Belgrad, Pancevo, Novi Sad sau Pristina? Sau Sarajevo? Cu nimic! Răspunsul la aceste întrebări este despre PUTERE, despre legi, jurişti şi procurori corupţi, despre afaceri şi câştiguri fabuloase!

Aceste poveşti identice, doar cu personaje diferite, sunt consumate avid de restul cetăţenilor planetei, din confortul căminelor proprii, înfundaţi în fotolii mari, de pluş, printre râgâituri de prea bine. Ei sunt cei care se indignează, iubesc, urăsc, protestează, pun etichete, în funcţie de ceea ce văd şi ceea ce citesc, ei sunt cei care cer mai-marilor lumii, mai-bogaţilor lumii să intervină, să pună capăt tragediilor, să devină şi mai puternici, şi mai bogaţi. Ei sunt cei care nu acceptă un dialog, pentru că, nu-i aşa, au văzut cu ochii lor!

Crede şi nu cerceta este îndemnul biblic adoptat de profesioniştii manipulării de astăzi şi deontologii care veghează la respectarea corectitudinii politice. De minciuna ridicată la rang de adevăr planetar se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în PSYOPS, StratCom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare! Adică, război informațional! Când aceştia nu dau rezultatele scontate, întocmai şi la timp, mass-media este anihilată cu ajutorul bombelor, precum în 1999 la Belgrad, împotriva Radio Televiziunii Sârbe, momentul în care jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI şi ŢINTĂ LEGITIMĂ! Este momentul în care importanța războiului armat a basculat în favoarea războiului informațional.

Distorsiunea adevărului s-a propagat în mass-media de multă vreme. Manipularea, campaniile de diabolizare a unor inamici politici sau militari, propaganda de război. Exemplul, pe care-l consider „de manual”, îl regăsim în octombrie 1914, după cucerirea oraşului Anvers. Acesta este citat de către cercetătorul german Michael Kunczik, la a cărui lansare de carte (Război salvat. Comunicarea în timpul războaielor, Ed. InterGraf, 2002), la Timişoara, am vorbit, împreună cu prietenul şi camaradul meu Raico Cornea. Povestea este una a ştirilor care se fac din ştiri şi nu de la faţa locului: „Când s-a aflat de cucerirea oraşului Antwerpen, clopotele bisericilor au început să bată” (în Germania, n.a.), scrie Kolnische Zeitung. De aici, începe tăvălugul: „Aşa cum relatează Kolnische Zeitung, după cucerirea cetăţii, clerul din Antwerpen a fost constrâns să bată clopotele bisericilor”, scrie Le Matin. „În conformitate cu cele aflate la Koln de Le Matin, după ce Antwerpen fusese cucerit, preoţii belgieni care au refuzat să bată clopotele bisericilor au fost alungaţi din serviciul lor”, scrie Times. „Conform celor aflate de Times la Koln, via Paris, după cucerirea oraşului Antwerpen, bieţii preoţi belgieni care refuzaseră să bată clopotele bisericilor au fost condamnaţi la muncă silnică”, scrie Corriere della Sera. Şi: „În conformitate cu unele informaţii care i-au parvenit ziarului Corriere della Sera din Koln, prin Londra, se adevereşte că barbarii cuceritori ai oraşului Antwerpen i-au atârnat pe bieţii preoţi belgieni cu capul în jos, ca nişte limbi de clopot vii, în clopotele bisericilor, pedepsindu-i astfel pentru eroicul lor refuz de a bate clopotele”, scrie, din nou, Le Matin! Aproape amuzant, nu? O presă scrisă care umbla după senzaţional şi tiraje mari, dar atentă, totuşi, să nu deraieze de la unele reguli nescrise ale profesiei.

Nu acelaşi lucru pot spune despre presa americană, modelată de timpuriu de acest YELLOW JOURNALISM, în care magnaţii Randolph Hearst şi bănăţeanul nostru, născut pe malul Mureşului, la Măcău, în Banatul istoric, Joseph Pulitzer, nu s-au dat în lături de la a fi aţâţători de război. Un fel de televiziune românească de ştiri, de astăzi! Pentru că, în literatura de specialitate există un război despre care se afirmă că este rezultatul activităţilor unor ziarişti: războiul spaniolo-american de la 1898! Jurnalismul patriotard, pe care cei doi l-au exacerbat în lupta lor concurenţială pentru tiraje mai mari, între New York World şi New York Journal, a dus în final ca preşedintele William McKinley să cedeze presiunii opiniei publice şi să declare război Spaniei! William Randolph Hearst jr. face următoarea remarcă la adresa tatălui său: „Ne-am străduit din răsputeri să începem un război hispano-american în 1898.” Ca reacţie, aşa a făcut şi Pulitzer! Este deja de notorietate schimbul de telegrame din acea perioadă între Hearst şi celebrul ilustrator Frederic Remington, trimis în Cuba să ilustreze atrocităţile spaniolilor. Remington a scris: „E linişte totală. Nu e nici un conflict. Nu va fi nici un război. Doresc să mă întorc”. Hearst i-a răspuns: „Te rog, stai pe loc. Tu faci ilustraţiile, războiul îl fac eu!” Ziarele sunt făcute pentru vânzare. Din acest motiv, nu sunt cu nimic mai bune decât războiul. Războiul înseamnă senzaţie şi entuziasm. Pe această bază, aproape orice şi oricine poate trăi şi prospera!

Ce odioşenii! Istorice! Sigur, în zilele noastre, această manipulare odioasă a devenit mult mai sofisticată, iar batalioanele de operaţiuni psihologice se străduiesc să cucerească minţile şi inimile consumatorilor de media de pe tot globul. Dacă suntem de „partea bună a istoriei” le spunem operaţiuni de PSYOPS, dacă suntem de partea cealaltă, a neantului, a diavolului, a răului suprem, identificăm formaţiuni de troli care emit o propagandă odioasă.

Mesajele de PSYOPS sunt îndreptate în două direcții: a inamicului și a aliaților. În Ucraina, de exemplu, au fost îndreptate, în primul rând, asupra populaţiei din Crimeea şi din teritoriile ocupate de Rusia, acea 24-23% din teritoriul ucrainean aflat acum sub ocupaţie rusească. Ei au fost principalele ţinte ale ştirilor false diseminate de PSYOPS-ul ucrainean cu foarte multă măiestrie, aş putea spune. Dar PSYOPS-ul a mai avut o ţintă, şi anume populaţia din Europa, publicul european şi mesajul a fost propagat prin intermediul mass-media europeană şi aceste mesaje s-au referit în principal la cele două contraofensive, pe care armata ucraineană le-a întreprins până acum în timpul războiului.

De fapt, principalul obiectiv al PSYOPS-ului este acela de a contracara propaganda ostilă a inamicului, iar la nivel strategic şi tactic pentru a justifica în ochii opiniei publice misiunea, scopul şi, evident, folosirea forţei potrivit regulilor de angajare. Exact asta a făcut Ucraina: pe de o parte şi-a ţintit inamicul, Federaţia Rusă, a încercat să-i anihileze propaganda, iar pe de altă parte a încercat să atragă de partea sa opinia publică din Europa şi din lumea occidentală prin acele mesaje ţintite şi diseminate de mass-media. Sigur, operaţiunile de PSYOPS nu pot fi singulare, ele trebuie susţinute de celelalte componente ale operaţiunilor militare. Şi iată ce ciudat a sunat această propoziţie, pentru că, până la un moment dat, noi ştiam că PSYOPS-ul şi războiul informaţional constituie elemente de sprijin pentru războiul armat. Însă, a existat un moment în care lucrurile s-au schimbat şi acest moment a fost, să-i spunem, noaptea de 22 spre 23 aprilie 1999, când a fost bombardată televiziunea publică din Belgrad şi când jurnaliştii au devenit, practic, din observatori ai conflictului au devenit actori în acest conflict, practic, au devenit combatanţi în conflict. De atunci, lucrurile par să meargă pe acest făgaş şi operaţiunile militare nu fac altceva decât să susţină, practic, războiul informaţional, care este cu un pas înaintea operaţiunilor militare.

Sigur, aşa cum s-a întâmplat recent, difuzarea informaţiilor duşmănoase poate fi oprită cu un singur buton. Nu mai e nevoie de bombe, ca la televiziunea sârbă în 1999! Nimic nou sub soare! Această armată paralelă, înarmată cu cerneală şi tastatură, readuce în ochii noştri învăţăturile înaintaşilor. Filosoful, eseistul şi istoricul scoţian David Hume, scria în 1749, în Treatise of Human Nature (citat de Kunczik, op. Cit. p.23): „Când propriul nostru popor este în război cu altul, îl detestăm pe acela ca fiind crud, perfid, nedrept şi violent. Dar întotdeauna ne considerăm pe noi şi pe aliaţii noştri ca fiind echitabili, moderaţi şi plini de compasiune. Dacă generalul inamicilor este victorios, cu greu îi vom atribui caracteristici umane. El este un vrăjitor. Vorbeşte cu demonii … Are o minte sângeroasă şi găseşte plăcere în a cauza moarte şi distrugere. Dar dacă victoria este de partea noastră, comandantul nostru are toate calităţile opuse, este un etalon de virtute, de curaj şi de comportament. Trădarea lui o vom considera politică. Cruzimea lui o vom considera un rău intrinsec al războiului. Pe scurt, orice defect al său ne vom strădui să-l diminuăm, ori îl vom glorifica sub numele virtuţii care i s-ar potrivi.”

Construcţia imaginii duşmanului este un procedeu foarte „îndrăgit” de specialiştii în StratCom (strategii de comunicare!), pentru influenţarea opiniei publice. Crearea unei imagini artificiale a inamicului, construieşte în mentalul populaţiei un sentiment de ameninţare, corelat cu nevoia unei conduceri puternice, o disponibilitate crescută de a accepta o conducere autoritară. Cu cât este mai mare ameninţarea (închipuită sau nu!) din partea unui duşman real, sau a unuia prezentat ca atare, cu atât pare a fi nevoia de îmbrăţişare a cauzei conducătorului puternic, lăsând la o parte problemele personale (războaiele din Palestina și Ucraina vs. Împrumuturile astronomice, lipsa banilor pentru pensii, majorări de taxe și impozite, scumpiri la gaze, electricitate, alimente, corupţie, şomaj etc). Pe timp de război, adversarul este stigmatizat cu preponderenţă sub eticheta de monstru, bestie, om inferior, nebun. „Acesta nu este un război. De fapt, luptăm împotriva fiarei sălbatice”, scria Rudyard Kipling.

Uciderea copiilor este un instrument de PR utilizat din cele mai vechi timpuri, când se construieşte imaginea duşmanului, dar la dimensiune planetară din timpul războiului din Golf! A fost prezent şi la Timişoara, în 1989, când s-au prezentat imaginile cu cadavrele unor femei gravide cu burţile spintecate, pentru a dovedi brutalitatea securităţii. De fapt, acele femei decedaseră de moarte naturală şi fuseseră autopsiate! Pretinse atrocităţi asemănătoare au fost citate şi de către ministrul german al Apărării, Rudolf Scharping, atunci când încerca să justifice atacul NATO asupra Iugoslaviei, în 1999. Indignarea omenească joacă un mare rol şi, de fiecare dată, în favoarea PR-iştilor! Acum se ştie, Kosovo a angajat firma americană de PR, RUDER FINN, să-i reprezinte interesele, iar în martie 1993, a demarat o intensă campanie publicitară în Statele Unite. În acea perioadă, RUDER FINN a lucrat şi pentru Croaţia şi pentru facţiunea musulmană din Bosnia-Herţegovina. „Motivul este să determinăm opinia publică să implice America în acel conflict fratricid”, chiar din 1990, când compania a sprijinit Comunitatea Albanezo-Americană să publice un anunţ publicitar, în New York Times, în care se scria: KOSOVO S-A TRANSFORMAT ÎNTR-UN ADEVĂRAT LAGĂR DE CONCENTRARE. Au fost 9 ani de muncă intensă pe frontul cu cerneală şi tastatură, până când bombele aveau să se aştearnă, covor, peste Serbia! Povestea lansată de Ministerul Informaţiilor din Croaţia, în 1992, potrivit căreia sârbii plăteau bani gheaţă pentru uciderea unui copil croat, a fost rostogolită de BBC, cu ajutorul RUDER FINN, fără a fi verificată!

Un alt exemplu cunoscut este cel al firmei HILL&KNOWLTON, aflată în slujba statului Kuweit, care a excelat în masiva manipulare mediatică şi dezinformările practicate. Hill&Knowlton a avut sarcina să pregătească materiale incriminatorii şi dovezi care urmau să fie înaintate Consiliului de Securitate al ONU, Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA şi Cercului de Lucru pentru Drepturile Omului din Congresul american. Vă amintiţi? Atrocităţile cu copiii ucişi în incubatoarele maternităţii, nu au lipsit!

Încă înainte de începerea războiului, Ucraina s-a bazat pe PR Week şi pe conglomeratul de 150 de entităţi ale societăţii civile, semn că întregul mecanism de manipulare a informaţiei a evoluat şi a căpătat o altă dimensiune! Potrivit site-ul american MintPress News, specializat în analize politice și economice, Kievul a generat un flux constant de propagandă sofisticată, menită să-i aducă sprijinul public și oficial din partea țărilor occidentale. În spatele efortului de relații publice al Ucrainei se află o armată de strategi politici străini, lobbyiști de la Washington DC și o rețea de instituții media. Cheia efortului de propagandă este o cohortă internațională de firme de relații publice care lucrează direct cu Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei pentru a purta războiul informațional. Efortul internațional este strîns legat de mai multe organizații ale „societății civile” cu puternice conexiuni în guvernul SUA și în serviciile de intelligence americane care funcționează sub pretextul promovării libertății presei”, se scrie în ancheta apărută într-o publicaţie americană.

Împactul acestui asalt mediatic este cu atât mai important cu cât, de partea cealaltă, mijloacele de comunicare ale Rusiei au fost oprite de la emisie în Europa şi Statele Unite, atât on-air, dar şi cele pe Internet. Mai mult, în fiecare ţară, şi în România, cu atât mai mult, parcă, diferite personalităţi ale spaţiului mediatic, influenceri şi deontologi cunoscuţi, absolut TOŢI mufaţi la fluxul de granturi internaţionale, sunt extrem de atenţi, vânează şi execută orice opinie apărută în spaţiul public care nu este corectă politic sau de partea bună a istoriei şi pe orice autor. Oricine are un punct de vedere diferit decât cel oficial este catalogat pro-rus, informaţiile sunt pro-ruse, chiar datele oficiale prezentate sunt false şi transmise ca o susţinere a ocupantului rus al Ucrainei paşnice. Cum spunea preşedintele Chinei, „pentru un tango e nevoie de doi”! Pro-ruse sunt şi criticile la adresa conducerii statului român, decuplat de nevoile propriilor cetăţeni în ultimii 7 ani! Acestea pot fi incriminate penal, iar autorii criticilor reduşi la tăcere! Este un model prin care societatea civilă veghează la consolidarea OMULUI NOU şi la LIBERTATEA acestuia! Narativul favorit este acela că Ucraina este brațul apărătorului Europei în fața invaziei ruse. Dacă noi sîntem înfrînți, următoarele țări pe care Rusia le va ataca vor fi cele din NATO…

Același narativ pe care-l repetă astăzi premierul controversat al Israelului, Benjamin Netanyahu! Dacă vom fi înfrînți, Hamas-ul va ataca Europa. Europa urmează! Același tipar! Același scenariu? Aceiași regizori?

Ca o concluzie la acest text lung: în caz de război nimeni nu se poate aştepta la o prezentare obiectivă şi corectă a faptelor şi actorilor implicaţi, deoarece fiecare dintre aceştia este interesat să influenţeze fluxul de ştiri şi să maximizeze avantajele şi profiturile generate de confruntare. Este un fapt pe care trebuie să-l conştientizăm şi să-l acceptăm! Prima victimă a războiului este adevărul! Presa care doreşte să relateze obiectiv şi corect nu are ce căuta în acest război! Ea va fi eliminată, discreditată, anihilată pentru că PAGUBA pe care aceasta ar produce-o ar fi prea mare. Jurnaliştii care utilizează etica profesională în scop personal pot fi foarte importanţi pentru inducerea în eroare a inamicului şi pentru influenţarea opiniei publice. În 1809, Heinrich von Kleist scria în al său „Manual de jurnalistică franceză”: „Jurnalistica franceză este arta de a face poporul să creadă ceea ce guvernul constată că ar fi bine să creadă…” Aşa se întâmplă, acum, și în Palestina! Asta vedeți la televiziunile de știri! În special cele afiliate!

Vineri, 13 octombrie 1307

Vineri, 13 octombrie 1307, în zori, toţi Cavalerii Templieri din Franţa sînt arestaţi în comanderiile lor, la ordinul lui Filip cel Frumos. De la arestarea acestora, pînă la condamnarea lor la moarte, pe 18 martie 1314, se scurg aproape şapte ani, într-un proces trucat încă de la început. Filip cel Frumos se dovedeşte un jurist priceput, expert în manipularea opiniei publice, de la popor pînă la Papă, fără să mai vorbim de judecători! Un proces politic bazat pe stenograme trunchiate şi mărturii smulse sub tortură care ne aminteşte tuturor de zilele pe care le trăim astăzi! Odată cu Templierii a pierit o epocă, cea a spadei şi economiei agricole, şi zorii statelor „justiţiare” se iveau. Istoria Ordinului coincide, cu aproximaţie de cîţiva ani, cu cea a Cruciadelor, astfel încît nu îi putem înţelege pe templieri „scoşi din contextul istoric”. Ordinul Templului se naşte în anul 1118, iar bula „Vox clamantis” a Papei Clement al 5-lea îi pune capăt în 1312.

Nașterea statului bazat pe justiție se naște printr-o oribilă farsă judiciară!

20 de ani despart cucerirea Ierusalimului de naşterea ordinului. Alţi 20 despart sfîrşitul cruciadelor de dispariţia Ordinului. Odată cu dispariţia, Ordinul Cavalerilor Săraci ai lui Christos intră în istorie şi în legendă. Ei sînt „păstrătorii Graal-ului”, menţiune care a ţesut mii de poveşti despre cupa cu sîngele lui Christos, cu Maria Magdalena, soţia, şi urmaşul de sînge al lui Iisus, fără să ne gîndim, nici o clipă, că graal-ul era un fel de colivă galeză, o mîncare obişnuită în Levantul acelei perioade. Avînd putere şi influenţă, Templierii păstrau grînele în depozitele comanderiilor. Legiunea Străină a împrumutat de la ei chipiul alb şi securea, precum şi modelul social al pensionarilor legionari. Francmasonii şi aiuriţii de pretutindeni vor să le moştenească trecutul pentru a se legitima public pe o scară socială superioară. Oricum ar fi, vineri 13, a fost cu mare ghinion pentru Templieri.

Istoria ordinelor militaro-religioase merită, după părerea mea, încă o explicaţie, între sumedenia de explicaţii şi teorii vehiculate în ultimii 200 de ani, cu prisosinţă. Nu este un studiu istoric detaliat. Nu aceasta este intenţia autorului, ci, mai degrabă, oferirea unor indicii spre aprofundarea sistematică şi sistemică a problemei. Evident, nemulţumirea legată de explicaţiile oferite în cele cîteva lucrări studiate m-au determinat să încerc să pun cap la cap cîteva evidenţe, din punctul meu de vedere. Departe de a vedea în ordinele militaro-religioase moştenitorii unei înţelepciuni oculte – abordare preferată de o pseudo-literatură ocultă – cred că naşterea şi istoria acestora sînt indisolubil legate de perioada istorică în care au evoluat, de mediul politico-religios al cruciadelor, cînd avînd în vedere necesitatea de a avea o armată permanentă , ordinele militare au fost create, fiind adoptate ca al patrulea jurămant monastic.

Dacă astăzi, mulţi privesc evoluţia ordinelor militaro-religioase în plan ocult şi ezoteric, acordîndu-le „urmaşi” francmasoni, personal cred că industria de securitate privată este similară, astăzi, cu ordinele cavalereşti din perioada de 200 de ani a Cruciadelor. Atunci, ca şi acum, cele două tipuri de structuri trebuie privite în contextul istoric al apariţiei, dezvoltării şi… desfiinţării lor! Blackwater, Triple Canopy sau DynCorp., cele trei mari companii militare private pot fi asimilate uşor Ordinului Templului, Ordinului Cavalerilor Ospitalieri ai Sf. Ioan, sau Cavalerii de Malta, Cavalerilor Sf. Maria, sau Cavalerii Teutoni: transnaţionale şi cu interese globale privind Calea, bogate şi respectate, pizmuite, hulite şi invidiate, dar fără suportul cărora nici o armată „cruciată” nu s-ar fi aventurat în vechiul Orient Mijlociu. În jurul lor s-au ţesut legendele, favorabile şi nefavorabile, sub aura lor mîncarea galeză din grîu fiert, graalul, un fel de colivă dar mult mai rea la gust, s-a transformat în Potirul pe care-l caută şi astăzi o groază de lume. „Păstrătorii Graalului” erau Templierii, cei care aveau suficientă putere de a-şi asigura hrana – fie ea şi săracă! – trupelor proprii, în perioade în care foametea trimitea acasă, în Occident Cruciaţii mînaţi în luptă de mirajul bogăţiilor fără de seamăn ale Ierusalimului. Evident, au existat şi alte ordine cavalereşti, „naţionale”, cum ar fi Ordinul Jartierei, al cavalerilor britanici, sau Calatrava, Alcantara şi Navarra, în Spania Reconquistei, un fel de Armor Group. Bogăţiile ordinelor cavalereşti au fost semnificative, la fel cum sumele cîştigate de companiile de securitate în zonele de război sînt considerate uriaşe.

Cinci ordine militaro-religioase mari s-au format în Tara Sfînta între sfîrşitul secolului al XI-lea şi începutul secolului al XII-lea: Cavalerii Sfîntului Mormînt (circa 1099), Cavalerii Templieri (circa 1118), Cavalerii Ospitalieri (circa 1099 sau ai Sfîntului Ioan), Cavalerii Spitalului Sfînta Maria din Ierusalim (Cavalerii Teutoni) şi Cavalerii Sfîntului Lazăr. Ordinele cavalereşti se înscriu în succesiunea ordinelor militare aparute în timpul Cruciadelor. Un ordin militar este o societate creştina de cavaleri, care a fost înfiinţat pentru apărarea credinţei, fie în Ţara Sfîntă, împotriva Islamului sau împotriva pagînilor (în special în regiunea Mării Baltice) în Europa. Mai multe comenzi au devenit secularizate mai tîrziu, dar „dualismul” despre care istoricii şi fanaticii Templierilor vorbesc, a rămas. În 1818, Joseph von Hammer a comparat ordinele catolice militare, în special, templierii, cu anumite modele, cum ar fi secta asasinilor. În 1820, José Antonio Conde a sugerat că au fost modelate pe Ribat, o instituţie fortificată religios care a unit un mod de viaţă religios cu lupta împotriva duşmanilor Islamului. Personal, cred că lucrurile stau mult mai simplu.

Conciliul ecumenic s-a deschis oficial la Niceea, în 20 mai 325 şi avea să creeze, pentru prima dată, după Israelul antic, o religie oficială de stat care consfinţea şi sporea puterea politică a Împăratului Constantin. Părintii Sinodului s-au împărţit în trei direcţii: unii, în frunte cu Alexandru, Osiu, sau diaconul Atanasie susţineau credinţa „ortodoxş” că Iisus Hristos este şi Dumnezeu şi om; alţii, ca Secund al Ptolemaidei, Teonas al Marmaricii şi încă vreo 20 de episcopi, erau de părere că Iisus a fost un profet muritor inspirat de Dumnezeu, iar alţii, în frunte cu Eusebiu de Nicomidia, ţineau calea de mijloc. Acesta a prezentat în Sinod o formulă de credinţă în care raportul dintre Tatăl şi Fiul era numit cu termenul omiousios „asemă­nător după fiinţa cu Tatăl” în loc de omoousios „deo­fiinţă cu Tatăl”, cum afirma doctrina ortodoxă. Marea Schismă din 1054 a împărţit creştinismul în două mari ramuri, vestică (catolică – universală) şi estică (ortodoxă – a Dreptei Credinţe a Bisericii Creştine din primul mileniu de existenţă). Principalele cauze ale separaţiei au fost dispute asupra autorităţii papale şi inserării clauzei Filioque în Crezul de la Niceea, deşi au existat şi alte cauze, cum ar fi dispute legate de jurisdicţia asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice, însă, mai important mi se pare „Conceptul cezaropapismului”, o concentrare a puterii religioase şi politice în mîinile aceleiaşi persoane. Schismele din sînul creştinismului nu erau noi. Cea de la 1054 relua, practic, disputele din perioada proto-creştină cînd grupurile religioase se revendicau de la numeroase şcoli de gîndire. Creştinii şi iudeii au ajuns să se concentreze pe un singur Mesia (James Tabor, „Dinastia Iisus”, Ed. RAO, 2010, pag. 185). Însă, potrivit istoricilor, nu la fel stăteau lucrurile în sec.I, cînd în Manuscrisele de la Marea Moartă se citeşte despre DOI MESIA, care aveau să deschidă calea spre Împărăţia lui Dumnezeu: unul de neam regesc, din Casa lui David şi celălalt, preot din spiţa lui Levi, după cum scrie profetul evreu Zaharia (sec. 6 î.Hr.). Imaginea celor doi Mesia a devenit un simbol pentru multe secte iudaice de orientare apocaliptică. Testamentul celor Doisprezece Patriarhi, citat de James Tabor, datînd din sec.II î.Hr., spune: „Căci Domnul va ridica un mare preot din Levi şi un rege din Iuda”, pentru mîntuirea lui Israel. Pentru acel „timp” se pregăteau Esenienii, auto-izolaţi la Qumran, lîngă Marea Moartă, pregătind CALEA mîntuirii lui Israel. În acest context istoric şi de credinţă s-au derulat faptele celor doi veri, Iisus din Nazareth şi Ioan Botezătorul, care, conform istoricilor şi cercetătorilor teologi, se trăgeu din Neamul lui David şi cel al lui Levi, Maria, mama lui Iisus fiind verişoară cu mama lui Ioan Botezătorul, spiţă a lui Levi. Aprofundarea acestui subiect nu reprezintă scopul acestui text! Cert este că, acest binom mesianic va fi trezit speranţele a mii de oameni care aşteptau sosirea celor Doi Mesia, ca un semn sigur al sfîrşitului, mîntuirea lui Israel de sub dominaţia romană, ieşirea din viaţa grea a momentului istoric respectiv. Cărţile spun că pînă şi Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, a fost marcat de usturătoarea chemare la pocăinţă lansată de Ioan Botezotorul, şi îngrozit de mesajul radical al lui Iisus, înregistrat şi de Evanghelia după Matei, cap.10, versetele 34, 35 şi 36: „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pămînt/n-am venit să aduc pace, ci sabie/ Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamasa, pe noră de soacra sa/ Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. Sigur, teologii pun aceste versete în lumina Dreptei Credinţe în faţa lui Dumnezeu şi a Căii deschise de Iisus spre Mîntuire. Indiferent de explicaţii şi conotaţii, cu siguranţă, mişcarea populară declanşată de Iisus şi Ioan Botezătorul se transforma într-o revoluţie, pe deoparte împotriva stăpînirii romane, iar pe de alta, împotriva exceselor castei preoţeşti ce gravita în jurul Templului din Ierusalim. O greşeală de tactică face ca „revoluţia” să nu-şi atingă scopul iniţial, însă, uciderea celor doi Mesia (conform scripturilor şi vechilor proorociri), distrugerea Ierusalimului în anul 70 d. Hr. şi preluarea „comenzii” de către fratele mai mic al lui Iisus, Iacov, supranumit „cel Drept”, va schimba situaţia. În Faptele Apostolilor, Iacov şi adepţii originari ai lui Iisus sînt descrişi ca fiind „prima biserică a Ierusalimului”, iar viitorii episcopi şi „patriarhi” ai Oraşului Sfînt îşi revendicau linia succesorală (califatul) din Iacov, fratele lui Iisus.

Epoca mediavală nu se deosebeşte fundamental de primul secol al creştinismului. Dacă după Marea Schismă, Biserica Răsăriteană domina un spaţiu relativ întins şi compact – de aici şi absenţa „nevoii” de a patrona ordine militaro-religioase -, Biserica Apuseană făcea eforturi de implementare a credinţei în spaţii păgîne. Viaţa cotidiană era extrem de grea, birurile nenumărate, iar o viziune apocaliptică era atractivă pentru locuitorii Occidentului măcinat de sărăcie, boli, războaie şi biruri. Atunci cînd Papa Urban al II-lea a declanşat, în 1095, Prima Cruciadă, aceasta nu era, de fapt, decît apogeul unei lungi serii de apeluri şi de veşti îngrijorătoare venite din Ţara Sfîntă, atît de dragă inimilor creştine (Regine Pernoud, „Templierii, cavalerii lui Christos”, Ed. Univers, 1995). După o lungă succesiune de războaie şi stăpîniri ale Ierusalimului, Califul Al-Hakim cucereşte Ierusalimul, în 969, iar în 1009 distruge Rotonda Sfîntului Mormînt. Cînd vestea s-a răspîndit, a provocat revolta clerului din Occident şi al enoriaşilor, declanşînd un fenomen care va continua 200 de ani: cruciadele, greu de organizat în contextul în care forţa armelor era divizată şi răsfirată între nobilii acelor vremuri. Papalitatea avea nevoie de o armată proprie. Şi ea s-a materializat, aducînd sub aceeaşi cruce ordinele cavalereşti înfiinţate în acea perioadă, mai ales în Ţara Sfîntă, cel mai controversat fiind cel al Templierilor.

Putem presupune că acestea şi-au obţinut dualitatea, despre care se vorbeşte atît de mult, odată cu contactul avut în Ierusalim cu Biserica lui Iisus şi cu patriarhii acesteia, aşa cum scriam, urmaşii declaraţi ai lui Iacov. De altfel, în 1127, Cavalerii Sărmani ai lui Hristos, înfiinţaţi în 1118 şi recunoscuţi de papalitate în 1120, stabiliţi pe Muntele Templului cu scopul de a proteja pelerinii spre şi la Locurile Sfinte, primesc din partea Patriarhului Ierusalimului, drept emblemă, „crucea ortodoxă dublu tăiată” (Marlin Hopkins, „Enigma Cavalerilor templieri. Istorie şi legături mistice”, Ed. Art, 2008, pag. 22), de fapt, simbolul vechii credinţe (Calea esenienilor) în cei doi Mesia, Iisus şi Ioan Botezătorul, de fapt, nimic altceva, decît credinţa vechilor evrei în mîntuirea prin sabie şi credinţă, prin David şi Levi! Ea le este acordată de către Patriarhul Latin al Ierusalimului, Daimbert, arhiepiscop de PIsa şi văr al lui Bernard de Clairvaux, aflat în strînsă legătură cu Ioan al 8-lea, al 89-lea Primat al Bisericii din Ierusalim, descendent direct al lui Iisus şi fratelui acestuia, Iacov cel Drept, uns direct de Domnul, care a păstorit creştinismul în Oraşul Sfînt pînă în anul 62 d.h., continuator al tradiţiei creştine în Ierusalim, de la Iacov cel Drept, primul Patriarh. Aceşti oameni, fac profesiune de credinţă în faţa Patriarhului Ierusalimului, punîndu-şi forţele în slujba regelui Oraşului Sfînt. Canonicii Sfîntului Mormînt sînt în relaţii apropiate cu ei (Arnaud De La Croix, „Templierii. Istoria călugărilor-soldaţi”, Ed. Lucman, 2003, pag. 97). Ulterior, după ce papalitatea „unge” Ordinele Cavalereşti, aceştia folosesc „croix patee”, răspîndită, în diferite forme, la toate Ordinele. Templierii sînt cei care nu renunţă, însă, definitiv, la Dreapta Credinţă a Bisericii lui Iisus şi utilizează SIGILIUM MILITIE cu imaginea a doi călăreţi pe un singur cal. Crucea Ortodoxă dublu tăiată, rămîne, însă, pe sigiliul Ordinului Ospitalierilor Sfîntului Ioan (Regine Pernoud, op.cit. pag. 60). Aceasta este interpretarea pe care eu o dau acestor sigilii şi crucii iniţiale. Refuz asocierea simbolurilor ordinelor militare cu speculaţii ezoterice referitoare la fratele geamăn al lui Iisus, sau cu simbolistica sărăciei, a fraternităţii cavalereşti etc, promovate de numeroşi alţi autori. De asemenea, aşa numitul „simbolism ascuns” al Ordinelor, şi în special al Templierilor – regăsit în bisericile şi catedralele zidite de aceştia- , are legătură directă cu Biserica originară a lui Iisus şi Ioan Botezătorul şi cu dualitatea vechilor credinţe ebraice în Mîntuire, o Mîntuire spre care aspira întreaga societate a Evului Mediu. Veneraţia Templierilor pentru Iisus şi Ioan Botezătorul, „cu egală iubire”, era bine cunoscut în acea vreme şi acceptat de către Biserica Catolică, chiar în epoca de represiune a acestora.

La fel ca şi revoluţia iniţiată de Iisus şi Ioan Botezătorul, Ordinele militaro-religioase au eşuat în apărarea Ţărilor Levantine şi a Ţării Sfinte, după 200 de ani eforturi şi transformări în Europa. Ele s-au secularizat, au „migrat” în Malta, sau în Ţările Baltice, înfiinţîndu-şi chiar şi un stat, Prusia, dar au poposit şi pe meleagurile Banatului, la Mehadia sau Coronini. Dualismul MESIANIC, însă, a rămas neştirbit.

RĂZBOI ÎN ȚARA SFÎNTĂ

În 2010, în lucrarea TARGET – OPERAȚIUNI MILITARE EXTERNE ÎN COMBATEREA TERORISMULUI, apărută la Edituta Banatul, avansam ideea că riposta la atacurile teroriste ar trebui să fie devastatoare, astfel încît să fie ținute minte și după 50 de ani! Sigur, păcatul unei gîndiri tactice, limitate, era un mod de a trata efectul terorismului și nu cauza! Din păcate cauzele, motivele care declanșează acțiunile teroriste sînt extrem de profunde și fac parte din problemele sociale nerezolvate sau amînate zeci de ani. Cazul Israelului, care din aroganță sau neputință a lăsat cauza palestiniană nerezolvată. În momentul de față, Israelul are nu doar dreptul, ci și obligația să se apere, acțiunile sale militare contribuind la sporirea emoției în societate și întunecînd raționamentul. Totuși, nu trebuie să judecăm imaginile și informațiile difuzate ca o bătălie între binele absolut și răul absolut, între Albă ca Zăpada și zmeul-zmeilor. În Țara Sfîntă, cele două tabere nu mai au nimic sfînt, de mult!

La exact 50 de ani de la Războiul de Yom Kipur, dimineața de Sabat, 7 octombrie, Gruparea Hamas a declanșat un atac nemaivăzut asupra teritoriului israelian, dinspre Fîșia Gaza. 5000 de rachete au fost lansate în 30 de minute. Valuri de atacatori au întreprins operațiuni de comando pe uscat, pe mare și din aer. Războiul de Yom Kipur, Războiul arabo-israelian din 1973, Războiul de Ramadan, sau Războiul din octombrie a fost un conflict armat dintre Israel și o coaliție de națiuni arabe condusă de Egipt și Syria, care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973. Acum, gruparea Hamas a primit undă verde și sprijin substanțial din partea… Iranului, dușmanul istoric al Israelului, după cum indică surse media main stream de la Beirut, Liban. Numai că, la cîteva ore după ce informația pornește sub sigla WSJ, Agenția Reuters aruncă bomba: Summer Said, jurnalistul care a publicat un material pe surse în The Wall Street Journal despre implicarea Iranului în atacul Hamas asupra Israelului a fost anterior concediat de la Reuters pentru că inventa povești, potrivit fostului editor al Reuters pentru Orientul Mijlociu, Andrew McGregor Marshall. În articol se relata că ministrul iranian de externe a participat la o întîlnire secretă la Beirut la care a aprobat invadarea Israelului. ”L-am concediat de la Reuters în 2008. Sînt surprins că WSJ l-a angajat și îi publică poveștile care sunt în mod clar false”, a scris Marshall pe X. Paranteză: vă dați seama cîte povești inventate în sprijinul propagandei oficiale a livrat presa de calitate în ultimii ani? Cîte minciuni și intoxicări au fost livrate în ambalajul de adevăr absolut? Orwell poate fi mîndru!

Celebrele și legendatele servicii de informații israeliene, în jurul cărora s-a construit o întreagă literatură de ficțiune, au fost prinse pe picior greșit (?), deși amploarea atacului dovedește o pregătire îndelungată și minuțioasă. Greu de crezut! Probabil că nu! Informații din zona politică israeliană vorbesc despre faptul că premierul Netanyahu a știut de atac, dar… după o discuție telefonică cu președintele Biden ar fi căzut de acord ca Israelul să nu lanseze un atac preventiv, care ar fi pus Israelul în dificultate în context internațional. Așa că, a lăsat lucrurile să decurgă de la sine și să utilizeze Gruparea Hamas așa cum a făcut-o de fiecare dată, ca un agent electoral propriu, cel mai bun!  

Mai mult, premierul Netanyahu atrăgea atenția, în luna iunie, că o cantitate însemnată de arme se acumulează în Fîșia Gaza. Premierul israelian spunea că are dovezi concrete că o parte din armele americane destinate Ukrainei au ajuns în Gaza! Nu e cazul să speculăm CINE a re-vîndut aceste arme pe piețele internaționale, multe dintre ele regăsindu-se și în Africa, dar să ne aducem aminte de avionul cargo sîrbesc doborît de israelieni deasupra Greciei… Rămîne greu de crezut că serviciile israeliene au fost prinse pe picior greșit, abuzînd de tehnologie în culegerea de informații în detrimentul surselor umane. Asta numai dacă filosofia existențială a Academiei de Informații nu s-a schimbat între timp, sau dacă nu au fost mult prea concentrați ca împreună cu armata să susțină implantarea de colonii în Cisiordania. Altfel, diversele curente religioase, care domină politica, informațiile și armata israeliană, pot genera scenarii apocaliptice. Și un șantaj la adresa deja rău-famatului premier israelian, în vederea suplimentării de fonduri!

Treziți la realitate din sabat, israelienii au promis să șteargă Fîșia Gaza de pe fața pămîntului, precum și o ripostă adecvată împotriva organizatorilor. Bombardamentele apocaliptice din Gaza, fără discernămînt și fără celebrele reguli de angajare, confirmă.

Vom vedea în zilele și săptămînile ce vor urma dacă Israelul, susținut total de Statele Unite nu vor ataca Iranul! Israelul nu are intenția de a negocia cu militanții Grupării Hamas, deoarece consideră că mișcarea trebuie distrusă, a declarat Reprezentantul Permanent al Israelului la ONU, Gilad Erdan, relatează CNN. „Epoca dialogului cu acești sălbatici a luat sfîrșit. Este timpul să distrugem infrastructura teroristă a Hamas, să o radem complet, astfel încît astfel de orori să nu se mai repete”, a spus el. Sigur, declarația oficialului este perfect întemeiată, dar, ca de obicei, ne concentrăm asupra efectelor și nu a cauzelor care trebuiau/iesc rezolvate.

Organizația Hamas, care controlează Fîșia Gaza, are în spate doi mari susținători/finanțatori: Iran și Qatar. Nu putea mișca un pai fără acordul tutorilor săi. Iranul a anunțat oficial că sprijină acțiunea Hamas. Ce interese ar putea avea Iranul să arunce Hamasul într-o luptă absolut inegală cu forțele israeliene, pe care nu are cum să nu o piardă altfel decît devastator și cu pierderi imense? Răspunsul simplu ar putea fi dorința de a bloca evoluția accelerată a unui proces extrem de deranjant pentru Teheran și Moscova: noua și frumoasa prietenie dintre evrei și saudiți, care a făcut primii pași acum trei ani. Ar mai fi de pus în ecuație implantarea Israelului în Azerbaidjan, exact în coasta Iranului, războiul de o zi din Karabahul de Munte și susținerea Armeniei de către Iran. Dar prietenia dintre Israel și Arabia Saudită ar aduce în trenă reapropierea dintre saudiți și Casa Albă, ale căror relații s-au înrăutățit în timpul administrației Biden. Zilele trecute, Reuters puncta că Arabia Saudită este hotărîtă să obțină un aranjament militar prin care SUA să o apere, în schimbul deschiderii legăturilor cu Israelul. Iar acest lucru poate avea consecințe de amploare, inclusiv cu scoaterea din Orientul Mijlociu a Chinei.

Încă de la primele ore ale conflictului, un mare număr de ofițeri și soldați israelieni au fost uciși. Iranul s-a răzbunat astfel, pe deplin, pentru tot. Pentru ofițerii IRGC uciși, pentru oamenii de știință uciși, pentru atacurile aeriene din deșert. Răzbunarea este un fel de mîncare care se servește rece. Israelul a primit cea mai colosală lovitură de imagine din ultimele decenii. Lovitura a fost dată imaginii IDF, Mossad-ului, tancurilor Merkava, Iron Dome și altor „constante” ale mitului puterii israeliene. Masacrele din Gaza și încercarea de a curăța Gaza sînt, în primul rînd, o încercare de a restabili un mit crăpat, astfel încît Israelul să fie din nou temut și să nu fie de rîsul vecinilor săi arabi. Și, prin urmare, este necesar să se ungă cu sînge, din cap pînă în picioare, indiferent de ceea ce a cauzat atacul – surprindere totală sau, încercarea de a folosi atacul Hamas pentru a ataca Gaza, în stilul zilei de 11 septembrie, pentru a rezolva problemele politice interne.

Iranul acționează ca principalul apărător al palestinienilor și musulmanilor, luptînd pentru acest titlu cu Turcia lui Erdogan. Acest rol este acceptat, mai ales în lumea șiită. Războiul din Gaza a dus deja la suspendarea negocierilor privind normalizarea relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită. Această normalizare politică, așa cum spuneam deja, a fost îndreptată împotriva Iranului. Acum, negocierile sînt încetinite sau înghețate pentru o lungă perioadă de timp. Sudanul a restabilit relațiile cu Iranul după mult timp, deși a intrat în grupul țărtilor care și-au normalizat relațiile cu Israelul.

Atrocitățile comise de Israel în Gaza atrag și vor atrage în rîndurile militarilor iranieni un număr mare de tineri recruți în întreaga regiune. În contextul unei viitoare confruntări militare cu Israelul și aliații săi, Iranul nu va avea probleme în completarea rîndurilor recruților săi pentru o lungă perioadă de timp, mai ales din mediul palestinian, a cărui ură față de Israel va continua să crească exponențial. Planurile SUA de a normaliza relațiile dintre Israel și lumea arabă vor fi torpilate pe măsură ce războiul se prelungește, iar partea lumii arabe care a tratat anterior Iranul cu răceală va lua în considerare opțiuni pentru normalizarea relațiilor cu acesta. Războiul este, de asemenea, o lovitură pentru politica Washingtonului și slăbirea ei în continuare, în Orientul Mijlociu, în calitate de susținător al Israelului. Statele Unite vor continua să-și piardă poziția în lumea arabă. De fapt, aceasta este strategia Iranului, de a cîștiga fără luptă. Iranul acționează conform strategiei generalului Qassem Suleimani, care a permis Iranului să devină puterea dominantă în regiune!

Scopul Iranului este de a-și slăbi inamicii – Statele Unite și Israelul prin războaie proxi cu Hezbollah, AnsarAllah, Kataib-Hezbollah, Hamas, simple piese de șah mutate de maeștrii persani. Sulemaini, ca parte a strategiei sale, a creat piesele pentru acest joc. Așa a cîștigat Iranul în Liban. Așa a cîștigat Iranul în Syria. Așa a cîștigat în Iraq. Și așa a cîștigat în Yemen. Și în jocul iranian împotriva Israelului și a Statelor Unite, Gaza este un pion de gambit, prin propria sa voință, la începutul unui nou joc lung. Alegerea Israelului: invazia Gazei sau concesii după catastrofă, o alegere cu două opțiuni evident ambele proaste, pe care Iranul le va folosi cu siguranță, dar va încerca să o facă cu mîinile altcuiva. Acest lucru nu înseamnă că Iranul pregătea atacul actual, dar cu siguranță a format premisele în regiune pentru ca acesta să devină posibil, dar să nu deranjeze prea mult China și Rusia, partenerii Iranului și jucători importanți în Orientul Mijlociu.

Surse credibile lansează și scenariul implicării Statelor Unite în atacul Hammas, pe fondul relațiilor catastrofale între Netanyahu și Biden. Aglomerarea de arme americane – via Ukraina – par să confirme că SUA își dorește un alt tip de relație politică cu Israelul și o ieșire onorabilă din războiul ukrainean, după dezastrul retragerii din Afghanistan.

Atacul Hamas – de-a dreptul kamikaze am spune – poate conduce rapid la o severă linie roșie de demarcație între Occident și întreaga lume arabă și e o chestiune de ore pînă cînd Israelul va rade de pe fața pămîntului Fîșia Gaza.

În Liban, Hezbollahul a anunțat oficial că este parte în conflict. Doar cîteva tiruri de artilerie, care au scos din funcțiune radarul israelian din Galileea și o creștere a capacității operaționale la graniță. Sînt, însă, grupări iraqiene și syriene care au promis că se vor arunca în luptă de partea palestinienilor. Partidul Național Socialist Syrian este una dintre ele, deși deocamdată e liniște pe Platoul Golan, principalul rezervor de apă dulce al Israelului, capturat de la syrieni în 1967.

De la înființarea sa și pînă azi, Israelul a trăit într-o permanentă stare de alarmă existențială. Aceasta a determinat perfecționarea permanentă a instrumentelor sale informative și contrainformative. Fierberea nemulțumirilor în Gaza era notorie. Fîșia Gaza este similară cu rezervațiile de indieni din Statele Unite. Sau cu mult blamatul Lagăr 14 din Coreea de Nord. Comunitatea internațională nu a dorit niciodată să acorde importanță acestei fîșii de pămînt de la frontiera cu Egiptul cu peste două milioane de locuitori blocați în acel perimetru, cu un șomaj de peste 45%, cu 46% dintre copii suferind de anemie și peste 50% dintre copii care nu-și mai doresc să trăiască, conform analizelor organizațiilor internaționale. Mai mult, patrulele aeriene israeliene, cu avioane de luptă zburînd printre blocurile de locuințe au reușit să creeze butoiul cu pulbere care a erupt de Yon Kipurul acestui an. 95% din apa potabilă furnizată de Israel NU este potabilă, iar densitatea locuitorilor depășește incredibila cifră de 5 pe metru pătrat!

Atacul a depășit prin anvergură și tactică o operațiune teroristă, despre care continuă să vorbească propagandiștii sistemului, atingînd cota unui adevărat război convențional în care Hamas-ul a evoluat în plan militar, continuu, din 1987 – de la înființarea sa – și pînă acum. Să ne amintim că există mărturii și documente care atestă că Mossad-ul a stat în spatele creării Grupării Hamas, ca o contrapondere la Organizația pentru Eliberarea Palestinei, condusă de Yasser Arafat, care a și obținut statutul de STAT pentru Palestina. Cu sprijinul României lui Ceaușescu, dar asta este o altă discuție…

Deși, în momentul de față, nu se pune problema, soluția păcii în Orientul Mijlociu stă în puterea Israelului. Crearea Statului Palestinian, un proiect cînd amînat, cînd ignorat cu desăvîrșire, a fost readus în discuție de diplomații chinezi. Îndrăznesc să spun că în următoarea perioadă NU va exista nici o implicare externă directă în acest conflict de intensitate scăzută, chiar dacă există actori interesați de extinderea războiului spre Liban, Syria sau chiar Iran. Nu, Israelul va rezolva singur, în granițele actuale, acest conflict!

Deocamdată, curge sînge, iar războiul palestiniano-israelian a scos de pe prima pagină războiul din Ukraina…

ROP (rezerva operațională privată)?

M-am văzut zilele trecute cu cîțiva Operatori ai Forțelor pentru Operații Speciale din România. Militari destoinici, poate cei mai cei din întreaga categorie de forțe. Au venit în orașul meu, pentru prima dată în cei 20 de ani de existență a FOS pentru a promova cariera militară! Elevii, puțin interesați, deloc doritori să acceadă la viața cazonă. Și nu este nimic nou, Banatul fiind prin excelență o zonă a țării care nu dorește să aibă contact cu militarii, indiferent de armă și culoarea uniformei. De fapt, după restructurarea Armatei, în Banatul de Munte nu a mai rămas nici o singură unitate militară.

În Forțele Armate Române sînt încadrați – conform statisticii pentru anul 2021 – 68.500 de cetățeni, bărbați și femei, adică echivalentul a aproximativ – teoretic – șapte divizii. Conform datelor, în 2021 erau disponibili pentru serviciul militar, cetățeni cu vîrste cuprinse între 18 și 49 de ani, în număr de 11.077.504. Dintre aceștia, apți pentru serviciul militar, capabili să mînuiască arme și tehnică de luptă după o instruire specifică adecvată, erau 9.083.554 de cetățeni. Practic, în fiecare an, peste două sute de mii de adolescenți ajung la vîrsta în care sînt apți pentru serviciul militar. Dintre aceștia, în rezerva MApN se află doar aproximativ 53.000 de foști purtători de uniforme militare, cu grade, vîrste și experiențe militare diferite, dintre care în jur de 20.000 au acționat în trei teatre de război.

În ultima perioadă numărul demisiilor în Armata Română s-a dublat faţă de anul 2021, potrivit statisticilor. Mai grav este faptul că tinerii au început să fugă de şcolile militare, motivul ar fi  banii mai mulţi din sectorul privat şi conflictul armat de la graniţă. Scăderea dramatică a interesului pentru această profesie a fost anticipată de observatorii profesioniști din sistem încă înainte de retragerea din Afghanistan! Numărul tinerilor care s-au înscris la concursurile de admitere la şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri s-a redus aproape la jumătate în anul 2022 faţă de 2021, respectiv de la aproximativ 5.700 la 2.500, în condiţiile în care numărul locurilor scoase la concurs a fost sensibil egal, se arată într-un document oficial.

În aceste condiții, preluînd anumite modele din Occident și nu numai, Statul român se pregătește, totuși, pentru ce e mai rău. CINEVA speră că Societățile Militare Private, care pot oferi salarii mult mai atrăgătoare decît o face Guvernul României, să recruteze, la un moment dat, contractori apți de luptă.

Este explicația care justifică de ce, cu problemele majore pe care România le are la ora actuală, cu datorii imense și neconcordanțe în sistem, într-o ședință din luna septembrie 2023, Guvernul României a decis să adere la Documentul Montreux, care reglementează și susține utilizarea armatelor private pe teritoriul național. Documentul Montreux a fost elaborat pentru a aborda implicarea companiilor militare și de securitate private în situații de conflict armat.

Memorandumul pentru aprobarea exprimării susținerii României pentru Documentul Montreux privește obligaţiile juridice internaţionale relevante şi bunele practici pentru state în legătură cu operaţiunile societăţilor militare şi de securitate private care acţionează în timpul conflictelor armate. Prin aderarea la acest document, se consolidează profilul României de susţinător activ şi constant al dreptului internațional umanitar și se produce o aliniere la poziția exprimată de majoritatea statelor membre ale UE.

”Documentul Montreux nu reprezintă un tratat internațional dar reafirmă angajamentele statelor față de respectarea dreptului internațional, în mod special a dreptului internațional umanitar și a normelor privind protejarea drepturilor fundamentale, precum și asocierea în cadrul acestor demersuri a industriei private militare și de securitate, în scopul responsabilizării acestor actori privați. Prin andosarea Documentului Montreux, statele au acces la diverse servicii de asistență în dezvoltarea sau actualizarea reglementărilor naționale în privința industriei de securitate privată”, se arată în Memorandum. Documentul încurajează utilizarea companiilor militare private atît în conflictele armate, cît și în paza centrelor de detenție, a azilelor de imigranți, a centralelor nucleare, precum și a întregii infrastructuri critice.

”Conform definiţiei cuprinse în Documentul Montreux, societăţile militare şi de securitate private sînt entităţi comerciale private care furnizează servicii militare şi/sau de securitate, indiferent de modul în care se descriu. Serviciile militare şi de securitate includ, în special, paza armată şi protecţia persoanelor şi obiectelor, cum ar fi convoaie, clădiri sau alte locuri, întreţinerea şi exploatarea sistemelor de armament, detenția de prizonieri, acordarea de consultanţă şi pregătire în domeniu”, se precizează în Memorandum.

Potrivit Documentului, statele sînt obligate să ancheteze și să urmărească penal, să extrădeze sau să predea persoanele suspectate de a fi comis alte infracțiuni conform dreptului internațional, cum ar fi tortura sau luarea de ostatici, în conformitate cu obligațiile ce le revin conform dreptului internațional. Totodată, statul care contractează servicii militare private este răspunzător pentru încălcările dreptului internaţional umanitar, drepturilor omului sau altor reguli de drept internaţional săvîrşite de societăţile militare şi de securitate private.

Documentul Montreux prevede că acțiunile unei persoane sau entităţi care nu este organ al statului, dar este împuternicită de dreptul statului în cauză să exercite elemente de autoritate guvernamentală va fi considerată ca un fapt al statului conform dreptului internaţional, dacă persoane sau entitatea acţionează în această capacitate în situația particulară dată.

Aderarea la acest document poate crește rezerva operațională. Și nu numai!

CATASTROFA CREVEDIA. POMPIERII ÎȘI PLÎNG CAMARAZII, STATUL ÎȘI ASCUNDE SCHELETELE ÎN DULAPURI

BMTF, 28 aug – După exploziile de la Crevedia care au spulberat, prin bomba perfectă, zeci de pompieri profesioniști – mulți dintre ei foști camarazi ai col. Orlando Șchiopu, unul dintre cei mai profesioniști lideri militari pe care i-a avut arma în ultimii ani! – multe sînt vocile care cer să se afle adevărul. MulțI sînt cei care arată cu degetul spre conducătorii intervenției și, în general, accentul cade grăbit spre operațiunile de intervenție și nu spre atentatul cu bvombă pus la cale de oameni de afaceri fără scrupule care conduc, prin intermediul grupurilor de interese, structurile statului eșuat patronat de Iohannis.

Peste 40 de pompieri au fost răniți, unii dintre ei grav, cu șanse infime de supraviețuire, pentru care colegii din țară s-au mobilizat exemplar. Nici o vorbă despre asigurările medicale, despre pensii speciale, despre materialele de proastă calitate achiziționate prin proiecte financiare externe! De cealaltă parte, grupurile de interese politice își ascund scheleții în dulapurile cu prea mult gunoi adunat în ultimii 10 ani!

În raportul preliminar al M.A.I reiese că intervenția fizică asupra incendiului provocat de explozia stațiilor GPL s-a produs la o oră distanță de la producerea primei explozii.

”I. Descrierea evenimentului                                                   

În data de 26.08.2023, în jurul orelor 18:48, în incinta unui operator economic unde se aflau 3 cisterne de transport GPL, s-a produs o explozie urmată de incendiu.

Arderea s-a manifestat cu flacără violentă şi degajare mare de fum la 3 cisterne de transport GPL, autovehiculele din incintă şi imobile alăturate. Ulterior în jurul orelor 20:56, respectiv 21:46 s-au produs alte 2 explozii în aceiași incintă care au determinat propagarea incendiului la mai multe imobile.

Din datele preliminare obținute, obiectivul nu mai deţinea autorizație de securitate la incendiu din data de 30.07.2020 şi are închisă activitatea de la data de 14.10.2020.

Pe timpul unui control de prevenire desfăşurat în anul 2020 la acest obiectiv, s-a constatat utilizarea unei pompe de transvazare a gazului petrolier lichefiat neomologată.

Din primele informații la momentul producerii evenimentului pe amplasament s-au desfăşurat operațiuni de transvazare neautorizate.

II. Măsuri aplicate în gestionarea evenimentului

– la nivel central:

– informarea primului-ministru şi conducerii M.A.I.

– constituirea unei celule de criză la nivelul MAI pentru coordonarea acţiunilor; • monitorizarea şi coordonarea situaţiei din teren prin structura de specialitate a Departamentului pentru Situații de Urgență, care este în permanentă legătură cu celelalte instituții reprezentate în Comitetul Național pentru Situații de Urgență; – la nivel local:

– începînd cu ora 19:52 la locul evenimentului au fost alocate următoarele resurse: ISU BIF – 14 ASAS, 1 Autospeciala cu roboți, 1ASPA, 1 autoscară, 2 PMA, 7 SMURD B2, 4 UTIM, 1 descarcerare, 1 CBRN, 1 PCM.

ISU DB 6 ASAS, 1 ATPVM, 11 EPA, 2 PMA, 1 microbuz;

– ISU PH – 3 ASAS;

– IGAV-1 elicopter SMURD;

IGPR – 29 de polițiști;

IGJR – 30 de Jandarmi;

SAJ DB-9 echipaje operative;

– deplasarea la fața locului a autorităților administrației publice locale, reprezentanţi – creşterea capacității operaționale la Nivel IV Alertă Roşie la nivelul – activarea Planului roşu de intervenție (19:39) la nivelul ISU DB şi a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmboviţa şi Nivel III Alertă Portocalie la Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă Bucureşti-Ilfov; • în urma analizei situației, conducerea intervenției este asigurată de Şeful DSU, inspectorul şef al ISU BIF şi prim-adjunctul inspectorului şef al ISU DB;

de la ITM, Garda de mediu;

a fost emis mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populaţiei;

aer comprimat, precum şi pentru înlocuirea/rotirea personalului la locul au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea cu rezervă de spumogen şi butelii cu intervenţie;

au fost evacuați preventiv aproximativ 3.000 locuitori;

a fost stabilit un perimetru de siguranță de aproximativ 800 metri faţă de locul intervenției

– activarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

III. Concluzii

1. pe timpul intervenției s-au înregistrat 55 victime, astfel:

ca urmare a primei explozii s-au înregistrat 8 victime:

1 persoană decedată

7 persoane rănite, 3 cu arsuri transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 4 cu arsuri transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni; – ca urmare a celei de a doua explozii s-au înregistrat 47 victime: 3 persoane rănite la UPU Târgovişte

44 la spitale din municipiul Bucureşti, cu arsuri şi traumatisme; Din totalul victimelor, 43 cadre din rîndul forțelor de intervenție (dintre care 39 pompieri, 2 poliţişti şi 2 jandarmi)..

2. La ora 01.30 51 de persoane sînt încă internate în diverse secții ale unităților sanitare, 10 dintre acestea fiind intubate;

3. Sînt în curs de desfășurare operațiuni pentru identificarea unor capacităţi de tratament în străinătate şi transferul pacienţilor”, se arată în raportul preliminar al M.A.I.

Între timp, au fost identificate capacitățile de tratament din străinătate. Operatorii roboților de intervenție, care au fost arși pe mai mult de 80% din suprafața corpului, au fost primii transferați în afara țării. Din păcate, șansele de supraviețuire sînt minime!

Cu siguranță, intervenția de la Crevedia va fi analizată în detaliu de profesioniști, iar lecțiile învățate vor fi transmise tuturor inspectoratelor județene din țară. Din păcate, capitolul LECȚII ÎNVĂȚATE nu se aplică și la autoritățile statului diluate masiv de grupurile de interese, crimă organizată și agenți străini. Dacă nu se întîmplă CEVA, URGENT, vom rămîne exclusiv la stadiul de țară africană donatoare de orice. Inclusiv de organe! Iar dacă ne punem speranța numai în Dumnezeu, atunci spun: BATĂ-VĂ DUMNEZEU SĂ VĂ BATĂ!

Wagner a fost eliminat

BMTF, 24 aug – Miercuri, 23 august 2023, un avion de business, multijet, Embraer Legacy 600 business, cu numărul de înmatriculare RA-02795, aparținînd Companiei Militare Private ruse Wagner, a fost lovit de o rachetă anti-aeriană rusă, în apropiere de Moscova. Avionul decola din capitala rusă cu destinația Sankt Petersburg și avea la bord întreaga conducere civilă și militară a companiei care se întorcea din Africa, potrivit jurnalistului Andrei Zakharov, un apropiat al liderului Wagner. Toți cei 10 ocupanți ai aparatului au fost uciși.

Potrivit Rossaviation, alături de Evgheni Viktorovici Prigojin, CEO Wagner, se afla comandantul militar și fondatorul companiei, Dmitri Valerievici Utkin, precum și Serghei Propustin, Evgheni Makarian, Aleksandr Totmin, Valerii Cekalov, Nikolai Matuseev și cei trei membrfi ai echipajului, comandantul Aleksei Levshin, co-pilotul Rustam Karimov și asistenta de bord Kristina Raspopova.

Uciderea lui Prigojin și Utkin demonstrează că sistemul nu uită și nu iartă. După revolta din 24 iunie, Wagner a fost trecută pe lista dușmanilor regimului, indiferent de serviciile aduse acestuia. Prigojin nu a fost arestat după revolta lui eşuată pentru a i se oferi un fel de fals sentiment de securitate şi de libertate de mişcare, astfel încît să-l poată ucide. Pentru Vladimir Putin este vorba despre securitatea regimului. Nu poţi permite unui tip pe care l-ai numit trădător la sfîrşitul lunii iunie, cînd a declanşat o revoltă, să trăiască. Doar că nu se va întîmpla. Şi Prigojin, a cărui experienţă a fost ca vînzător de hotdog, probabil că avea o părere exagerată cu privire la capacitatea sa de supravieţui.

Uciderea lui Prigojin, de către Vladimir Putin, sau cercul de putere din jurul ministrului apărării, Serghei Șoigu, a fost premeditată. Nucleul dur al Grupului Wagner a fost mutat în Belarus, creînd panică în Polonia și Țările Baltice, pentru că Wagner a fost recunoscută ca o forță redutabilă nu doar de către ruși ci, mai ales, de către adversarii lor direcți. Nici un luptător serios, sau contractor, din spațiul estic, sau de oriunde altundeva, din spațiul euro-atlantic nu și-a permis să ia în derîdere competențele Grupului Wagner. Cu excepția cîtorva păcălici din România!

La cîteva zile după revoltă, Putin s-a întîlnit cu Prigojin la Moscova. Dmitri Peskov a confirmat întîlnirea de pe pe 29 iunie, de la Kremlin. El a spus că au fost prezenți 35 de oameni: toți comandanții detașamentelor și Prigojin însuși. La întâlnire, Putin a evaluat acțiunile PMC „Wagner” în cursul apărării militare și în 24 iunie. Președintele a ascultat explicațiile comandanților și le-a oferit în continuare promisiunea unui angajament ferm. Comandanții Wagner, care astăzi nu mai sînt, și-au prezentat versiunea asupra celor întîmplate și au subliniat că sînt susținători și soldați convinși ai șefului statului și sînt gata să lupte în continuare pentru Patria Mamă. Secretarul de presă al Președintelui Federației Ruse a adăugat că întîlnirea a durat 3 ore, dar nu a dezvăluit alte detalii.  

Rămîne, totuși, întrebarea: de ce au ales cercurile de putere de la Moscova să elimine liderii Wagner acum, în plin război cu restul lumii, în plină revoluție de emancipare africanăz, și în condițiile în care Wagner a devenit cea mai redutabilă forță de asalt a Federației Ruse și vîrful de lance al puterii sale expansioniste?

Revolta Grupului Wagner împotriva sistemului a fost generată de umilința trăită pe frontul de la Bahmut. 20.000 de wagneriți și-au dat viața pentru cucerirea orașului. În paralel, Compania s-a aflat într-un permanent război cu propriul minister al apărării care nu furniza mercenarilor muniția de care avea nevoie. Presiunile lui Prigojin asupra conducerii Ministerului Apărării, acuzațiile sale directe de corupție au lovit sistematic, luni de zile la temelia credibilității ministerului condus de Șoigu. Mai mult, mediatizarea permanentă, alta decît în Syria, de exemplu, a evidențiat capacitatea de luptă a Grupului Wagner și a remarcat absența militarilor ruși de la Bahmut. Pe de altă parte, structura de personal a Grupului Wagner a rezonat mai mult decît pozitiv cu acțiunile liderului, Evgheni Viktorovici, astfel încît cota de popularitate a acestuia a crescut enorm. În urmă cu exact două luni, CEO-ul Grupului Wagner, Evgheni Viktorovici Prigojin, a fost acuzat de tentativă de lovitură de stat armată în Rusia. Într-un interviu de 30 de minute, difuzat de grupul său de presă PATRIOT, fondatorul grupului de mercenari Wagner din Rusia, Evgheni Prigojin, a reluat acuzațiile la adresa ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu și al camarilei din jurul acestuia, potrivit cărora., în timpul Bătăliei pentru Artemovsk/Bahmut, armata rusă, la ordinul personal al ministrului, a bombardat pozițiile din spatele liniei de asalt a mercenarilor Wagner, ucigînd 2000 dintre aceștia. Prigojin a promis atunci că va veni vremea răzbunării, după victoria de la Bahmut. „Cei care ne-au ucis băieţii şi cei responsabili de pierderea a zeci de mii de vieţi ale soldaţilor ruşi în războiul din Ukraina vor fi pedepsiţi”, a spus el. „Vă cer să nu rezistaţi. Oricine o face va fi considerat o ameninţare şi va fi distrus. Asta este valabil pentru orice puncte de control sau aviaţie din calea noastră”. „Puterea prezidenţială, guvernul, poliţia şi garda rusă vor funcţiona ca de obicei”. „Aceasta nu este o lovitură militară de stat, ci un marş al dreptăţii. Acţiunile noastre nu interferează în nici un fel cu trupele”.

Uciderea de către sistem a liderilor Wagner confirmă, încă o dată, ceea ce știam despre companiile de mercenari. Indiferent de regimul politic, acestea sînt amantele pe care nu le recunosc niciodată.

“Noi, sîntem mina cu care Guvernul se șterge la fund”, mi-a spus în 2004, la Baghdad, Oliviero Matsota, un mercenar americano-mexicano-italian, împreună cu care am fumat un trabuc în Camp Victory. Și mare dreptate avea, deși mercenarii din compania la care lucre, la fel ca întreaga forță a Coaliției dislocate în Iraq, trebuiau să respecte “regulile de angajare”.

Wagner, la fel ca toate celelalte companii de mercenarfi ruși nu respectă regulile de angajare și luptă direct, TIC, în locul militarilor ruși care, official nu există în acele zone. Așa s-a întîmplat în războiul din Syria unde Wagner a luptat împotriva ISIS, dar și a unei formațiuni americane!, împotriva adversarilor regimului Bashar Al-Assad, sprijinit de Rusia. Toate victoriile Wagner de pe teren au fost contabilizate în stele, trese, prime și decorații pentru ofițerii și generalii ruși care nu au călcat pe front. Evident, în urma contractelor comerciale, Wagner s-a ales cu banii (20% din exploatările de petrol pentru fiecare puț eliberat!, de exemplu). Wagner a eliberat de două ori orașul Palmyra, fără sprijinul direct al armatei syriene care, în opinia mercenarilor, este mai mult decît o bătaie de joc. Armele folosite de mercenary au fost oferite de syrieni care nu au nici un respect pentru tehnica militară, iar armamentul a fost, în mare parte, decalibrat și cu defecțiuni majore generate de lipsa de întreținere. Și totuși, Comandantul detașamentului 1 de Asalt al PMC „Wagner”, cu nickname-ul Ratibor povestește despre eliberarea Palmyrei: în martie 2016, întreaga lume a fost captivată pe ecranele TV și a urmărit îndeaproape acțiunile ISIS din orașul antic Palmyra (Tadmor): uciderea civililor, execuții în direct. La acel moment, grupul Wagner PMC era situat pe teritoriul SAR, Syriei. La cererea conducerii de vîrf a țării și a generalilor SAR, un grup al PMC Wagner, fără să stea pe gînduri, a ajuns în vecinătatea orașului antic. După ce au evaluat situația și au luat o decizie, grupurile de luptă au început să elibereze orașul de terorismul mondial (ISIS). După ce au capturat înălțimile dominante cu lupte, după ce au întrerupt complet alimentarea teroriștilor, grupurile au procedat la curățarea orașului. Prin decizia competentă a comandantului (Utkin) și acțiunile coordonate ale angajaților noștri, orașul antic a fost eliberat pînă la sfîrșitul lunii martie 2016. Această operațiune a fost efectuată exclusiv de luptătorii PMC Wagner! În urma acestei victoria, PMC, „Wagner” a fost retras de pe teritoriul SAR! Palmira eliberată a fost predată unităților Ministerului Apărării al Federației Ruse și armatei SAR. Dar, cerul pașnic de deasupra orașului antic a fost de scurtă durată. În decembrie 2016, un mic grup ISIS, format din 10 camionete RCMP, a preluat orașul. Palmyra era din nou în mîinile lor. Acest eșec al apărării orașului nu a întîrziat să apară, iar țara s-a îndreptat din nou către Wagner PMC cu cererea de a elibera din nou orașul antic, lucru făcut triumfător de grupurile de asalt ale Companiei noastre. Încă o dată, Wagner PMC a demonstrat un înalt profesionalism militar în lupta împotriva terorismului global, insuflînd în același timp teamă reală în inimile ISIS și a stăpânilor lor occidentali. Astfel, PMC „Wagner” s-a declarat ca o forță capabilă să lupte cu succes împotriva oricărei manifestări de terorism și ca o „Forță rusă” care ar trebui deja luată în considerare. În ciuda tuturor, după îndeplinirea tuturor sarcinilor atribuite, grupul Wagner PMC a părăsit cu mîndrie teritoriul SAR”.

În 9 ani de activitate susținută, ca umbră a intereselor Kremlinului în lume, Wagner a fost prezentă în mai toate zonele de interes pentru Rusia: în 2014 primul detașament al PMC Wagner este trimis să participe la ostilitățile din Donbass. – Vara 2014 au loc luptele pentru aeroportul Luhansk, la care, printre altele, participă mulți viitori comandanți eminenți ai Companiei. – Iarna 2015 . Participarea la operațiunea Debaltsevo, care s-a încheiat cu înfrîngerea completă a Forțelor Armate ale Ukrainei. – Vara-septembrie 2015 . Recunoaștere în Latakia syriană, nu există nimic care să finalizeze apelul. – decembrie-ianuarie 2015/16 . Lupte în zona muntoasă a Latakia, inclusiv la granița cu Turcia. – februarie-martie 2016 . Primul asalt asupra Palmyrei, inclusiv forțele Primului SHO Ratibor. – 13 martie 2016 . Avioanele de atac Su-25 ale Forțelor Aerospațiale Ruse aruncă 4 FAB într-o tabără PMC din zona El Bardo. Memphis, Cascade, Moskvich mor. Comandantul celui de-al 4-lea detașament de recunoaștere și asalt, viitorul erou al Rusiei, își pierde mîna. – aprilie 2016 . Echipamentele, armele sînt luate de la detașamentele Wagner și duse în Rusia. – Toamna 2016 . PMC-urile sînt din nou amintite și sînt implicate în atacul asupra Alepului. – ianuarie 2017 . O adunare strînsă a „Orchestrei”, cu mențiunea: este necesar să salvați Palmyra. Din nou. – februarie-martie 2017 . Echipele de asalt luptă de la baza aeriană T4 pînă în Palmyra. Cîmpurile petroliere din Shaer sînt de asemenea eliberate, Khayan este luat sub control. – iulie-septembrie 2017 . Lupte pentru Sukhna, Akerbat. Există o avansare activă a echipelor de asalt la Deir ez-Zor, care se încheie cu deblocarea orașului și deplasarea militanților IS dincolo de Eufrat. Mayadin și Abu-Kemal au fost eliberate. – Toamna 2017. Trecerea Eufratului. – 7 februarie 2018 . Înfrîngerea coloanelor 5 și 2 ale Wagner de lîngă Hisham. Moscova pretinde că nu există ruși acolo. Sprijinul promis de apărare aeriană nu a fost oferit. Moartea a cîteva zeci de luptători PMC.- februarie-aprilie 2018 . Detașamentele de asalt ale PMC-urilor participă la asaltul asupra cartierelor din Ghouta de Est. Eliberarea Damascului. – Vara 2018. Primii instructori apar în Sudan și Republica Centrafricană. – 2019-2020 . Detașamentele de asalt ale PMC-urilor participă la asaltarea de la Tripoli. lucrează în Lybia. – Sfîrșitul lunii decembrie 2020. Detașamentele de asalt ale PMC Wagner, avînd doar vehicule cu roți, precum și mitraliere grele, încep eliberarea Republicii Centrafricane la cererea guvernului țării. În scurt timp, peste 1.000 de luptători sînt transferați în țară, inclusiv din Lybia. – Începutul anului 2021. În scurt timp, detașamentele PMC eliberează Bria, Boali, Bossembele, Yaloke, Bouar, Mbaiki, Bambari, Bangusa, iar periferia Banguiului a fost eliberată. Ei merg la granița cu Camerun, unde sînt angajați în escortarea convoaielor umanitare. – Anul 2021-2023 . Angajații PMC încep să lucreze în Mali. – 17 martie 2022 . Andrey Troshev ajunge în zona NWO pentru a clarifica situația. – 19 martie 2022 . Din Africa începe un transfer activ de personal al detașamentelor în zona NVO, Ukraina. Primii 700 de luptători sosesc. – 20 martie 2022 . Primul SHO, împreună cu Ratibor, intră în Novoaleksandrovka și îl ia imediat. APU pierde pînă la 100 de oameni. – 20 martie-8 mai . Detașamentele de asalt, împreună cu BTG-ul Diviziei 150 Motor Puști, Brigada 40 Marină și Regimentul 6 LNR, iau cu asalt Popasnaia, care se încheie odată cu înfrîngerea grupării APU în zona complexă fortificată din jurul orașului. – Vara 2022. Începe recrutarea prizonierilor în rîndurile PMC. Începe proiectul K. – iulie 2022. Detașamentele iau TPP-ul Uglegorsk. Reportaje victorioase cu luptătorii PMC de pe teritoriul TPP sînt înregistrate de jurnalişti şi corespondenţi militari. – Pe 5 august, sub comanda lui Terek, SHO a mers pe strada Patrice Lumumba din Bakhmut. – octombrie 2022. Împreună cu comandantul Forțelor Unite, generalul armatei Surovikin, a fost elaborat un plan pentru „mașina de tocat carne Bakhmut”. Încep 224 de zile de cea mai grea luptă. – ianuarie 2023. Faza activă a atacului asupra lui Soledar. Orașul a fost luat pe 25 ianuarie. – Iarna-primavara 2023 . „Mașina de tocat carne Bakhmut” cîștigă amploare. – 20 mai 2023 . Evgheni Prigojin a anunțat capturarea completă a lui Bakhmut. Prețul succesului este de peste 20.000 de mercenari morți. – Pe 25 mai, unitățile PMC au început să meargă în taberele din spate pentru odihnă. – Pe 24 iunie are loc asaltul asupra Moscovei și… sfîrșitul!

Despre Evgheni Viktorovici Prigojin, cunoscut și sub numele de bvucătarul lui Putin, s-au scris tone de materiale. Cele mai multe negative, sau zeflemitoare. Evgheni Viktorovici Prigojin s-a născut 1 iunie 1961 la Leningrad. A fost distins cu titlurile de Erou al Rusiei, Erou al Republici Populare Donețk și Erou al Republici Populare Luhansk. A condus grupul Wagner, înființat împreună cu Dmitri Utkin, o structură de mercenari susținută de guvernul rus, care este implicată în conflicte militare în Africa, Syria, Ukraina și alte regiuni ale lumii, precum și companiile (Agenția de Cercetări pe Internet și altele) acuzate că s-au amestecat în alegerile din SUA din 2016 și 2018. Activitățile lui Prigojin au fost strîns legate de Ministerul Rus al Apărării⁠ și de departamentul său de informații, GRU.

Mama sa a fost asistentă medicală, tatăl, inginer minier. De la mamă a moștenit atașamentul și compasiunea pentru camarazi, iar de la tată, pasiunea pentru geologie. Deține, oficial împreună cu Utkin, opt mine de aur și diamante în Africa, precum și 20% din exploatările syriene de petrol pe care le-a eliberat de sub controlul ISIS.

Dmitri Valerievici Utkin s-a născut la 11 iunie 1970, la Asbest, Siberia. Fost locotenent colonel din armata Rusiei, decorat de patru ori cu Ordinul pentru Curaj, de Putin. Este un veteran al primului și celui de-al doilea război cecen. Pînă în 2008 sau 2013, Utkin a fost locotenent-colonel și comandant de brigadă al Forțelor Speciale din Direcția Principală a Statului Major General al unității Forțelor Armate Ruse (detașamentul 700 Independent Spetsnaz al Brigăzii 2 Independente) al Serviciului Principal de Informații din Rusia.

După ce a părăsit armata, a început să lucreze în 2013 pentru Moran Security Group, o companie privată fondată de veterani militari ruși, implicată în misiuni de securitate și antrenament în întreaga lume și specializată în securitate împotriva pirateriei.

În decembrie 2016, Utkin a fost fotografiat împreună cu președintele rus Vladimir Putin la o recepție de la Kremlin oferită în onoarea celor cărora li s-a acordat Ordinul Curajului și titlul de Erou al Federației Ruse (pentru a marca Ziua Eroilor Patriei), alături de Aleksandr Kuznețov , Andrei Bogatov și Andrei Troșev. Kuznețov (indicativ de apel „Ratibor„) se spunea că ar fi comandantul primei companii de recunoaștere și asalt a lui Wagner, Bogatov a fost comandantul celei de-a patra companii de recunoaștere și asalt, iar Troșev a servit ca „director executiv” al companiei. În ultimele luni, a fost acuzat de crime extrajudiciare, inclusiv că ar fi ordonat ca un dezertor syrian să fie torturat pînă la moarte și execuția să fie filmată, potrivit RFI, care citează The Moscow Times .

I LOVE THE SMELL THE NAPALM IN THE MORNING…

… acela dulceag, de leșie, care-i conferă lipiciul trebuincios, care astăzi pare că a dispărut. Napalm de casă. Rețetă tradițională!

Teheran, 1943. Cei trei //dumnezei// ai Lumii libere – Roosevelt, Churchill și cu Stalin – se întîlnesc să discute soarta războiului. După patru zile de amabilități și tatonări, în care un parteneriat pare să se fi născut din simpatia președintelui american pentru Ioseb Besarionis Dze Jugashvili, în ciuda nemulțumirii premierului britanic, după rîuri de șampanie, whisky și vodkă, cei trei se hotărăsc să declanșeze Operațiunea Overlord. Debarcarea în Normandia și deschiderea celui de-al doilea front este susținută de Iosif Visarionovici, singurul care obținuse victorii împotriva Germaniei naziste pe cîmpul de luptă, pînă la acel moment, victoriile militare aducînd un ascendent în discuțiile de pînă atunci. Churchill se opune, gîndindu-se că viitoarea prezență militară americană pe continent nu va fi de scurtă durată. Roosevelt zice că da, și așa rămîne! Stalin pune o condiție: Europa de Est să fie controlată, după război, de URSS. Churchill se opune! Roosevelt zice că da, și așa rămîne! Bat palma. Urmează fotografia de final pe care o știm cu toții. O înțelegere care trebuie să pună capăt războiului prin înfrîngerea Axei și pentru salvarea //a milioane de vieți// de civili nevinovați, după cum scriu cărțile de istorie.

Dresda, 13/15 februarie 1945. Cu 12 săptămîni înainte de capitularea necondiționată a Germaniei. 1300 bombardiere grele americane și britanice au aruncat 3900 de tone de bombe, inclusiv incendiare, în 4 raiduri succesive, distrugînd 34 kmp din oraș, capitala Saxoniei. Numărul civililor uciși a fost estimat între 24000 și 40000, iar centrul istoric al orașului a fost distrus în totalitate! Mii de civili arși pînă la os, cu dureri infernale, și-au rugat moartea. Dumnezeu a fost surd. Sau orb. Sau… Bombardamentul a fost parte a campaniei aliate de bombardare a orașelor germane, cu scopul declarat de a distruge moralul populației și a grăbi astfel prăbușirea celui de-al treilea Reich. Promotorul acestei politici a fost… Winston Churchill, avînd un executant zelos în persoana șefului bombardierelor strategice ale RAF, mareșalul Arthur Harris. A fost motivat de intenția de a acorda un ajutor înaintării Armatei Roșii, deși aceasta nu a cerut acest bombardament! Raidul, care nu a avut ca scop distrugerea unor obiective militare sau ale industriei de război, efectuat într-un moment cînd era clar că Germania pierduse războiul, a creat indignare chiar și în Marea Britanie. Churchill a încercat să se distanțeze de responsabilitatea care îi revenea, asociindu-l cu un „act de teroare”, afirmație retrasă apoi, în urma protestelor mareșalului Harris. În fața unor acuzații de crime de război, în SUA s-a efectuat o anchetă, care a concluzionat însă că… bombardamentul a fost justificat. 

1945. Războiul Rece. Europa de Vest începe reconstrucția prin Planul Marshall, 1947, etichetat drept „imperialism economic american”, Moscova a interzis țărilor ei satelite să participe la Conferința de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a țărilor din sfera ei de influență și la pierderea avantajelor politice și strategice dobîndite de Kremlin în Europa Centrală și de Est la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Planul Marshall reprezintă extensia în domeniul economic a Doctrinei Truman. URSS redescoperă katorga. Vorkuta. Colîma. Milioane de indezirabili forțați să muncească pentru reconstrucția URSS. Milioane și-au rugat moartea. Dumnezeu nu i-a auzit. Era ocupat cu altceva.

În 1950 Războiul Rece dă în clocot. Coreea este prima confruntare directă între cele două blocuri foste aliate, devenite antagonice: capitalismul și comunismul se înfruntă pînă la ultimul coreean! Localitatea Sinchon, acum parte a Provinciei Hwanghae de Sud, Coreea de Nord. Aproximativ 35.000 de persoane ar fi fost ucise de forțele militare americane și de susținătorii lor în intervalul de 52 de zile. Această cifră a reprezentat aproximativ un sfert din populația Sinchonului în acel moment. Totul pentru susținerea democrației, a drepturilor omului și a alegerilor libere. Cei răniți de moarte l-au implorat pe Dumnezeu să le ia viața. Dumnezeu nu i-a ascultat, avînd alte priorități. Sau alte unități de măsură.

Sigur, astăzi, în 2023 spațiul public este plin de imagini emoționante cu victimele războiului din Ukraina. Talentul celor care pun în pagină tragedia umană este de netăgăduit. Ca într-un joc video ne trec prin fața ochilor victime ale exploziilor, ciungi, ologi, mutilați, copii fără copilărie, bătrîni care și-ar fi dorit să locuiască în azilele din Ilfov, femei care bîntuie mormane de ruine fără nici o țintă. Și o tînguială perpetuă, total altfel decît tînguielile punctate de amenințări ale liderilor de la Kiev. Supraviețuitorii se roagă la Dumnezeu să le scurteze suferința. Dumnezeu nu e prezent. Sau e, și nu se implică. Ba, mai mult, uneori gîndește precum Iosif Visarionovici Stalin și purifică rasa, ukraineană acum, prin suferință, în gulagul ce pare fără de sfîrșit al vieților distruse de politicile începute la Teheran.

Sînt pline rețelele de socializare în ultimul timp, de politicieni indignați, de care habar nu am avut că există, de bombardarea porturilor fluviale. //Rusia își dorește foamete mondială//, zic ei, iar internauții și telespectatorii canalelor de știri care împrăștie astfel de narative, fără argumente, fără să dea sursa inepțiilor emise, sînt în pragul infarctului. Ukraina nu mai poate exporta grîu, somalezul va muri de foame. Drona de la Reni a săltat prețul grîului la bursele americane! Principalii exportatori din Ukraina nu sînt ukrainenii, ci marile multinaționale agrare care au cumpărat teren agricol în cîmpia estică.

Organizația Națiunilor Unite și Turcia au mediat, în iulie 2022, acordul dintre Rusia și Ukraina privind crearea culoarelor sigure pentru exporturile de cereale prin Marea Neagră, în tentativa de a evita o criză alimentară globală, care părea iminentă în acel moment din cauza invaziei ruse în Ukraina. Inițial acordul a fost încheiat pentru 6 luni, după care Moscova a fost de acord să-l prelungească în noiembrie, cu încă 6 luni. Ultima prelungire, acceptată de Rusia, a fost în martie, dar numai cu 60 de zile așa că acordul a expirt. Rusia a pus o serie de condiții pentru facilitarea propriilor exporturi de cereale și îngrășăminte, care trebuie îndeplinite înainte de o posibilă nouă prelungire. Aproximativ 30,3 milioane de tone de cereale și produse alimentare au fost exportate din Ukraina în baza acordului de la Marea Neagră, inclusiv 625.000 de tone în cadrul Programului Alimentar Mondial de ajutor pentru Afghanistan, Etiopia, Kenya, Somalia și Yemen, precizează Reuters. 625 din 30 de milioane! Criza alimentară globală! Conform FAO, aproximativ 71,3% din suprafața Ukrainei este disponibilă pentru uz agricol, adică o suprafeță de aproximativ 43 de milioane de hectare. Dar, nu va fi nici o criză globală provocată de lipsa cerealelor ukrainene pe piață. Ci doar de scumpirea lor artificală la bursă și accesul astfel restricționat la alimente pentru o mare parte a populației globale. „Este foamete pe pămînt nu pentru că nu putem să-i săturam pe cei săraci, ci pentru că nu-i putem sătura pe cei bogați!”, spunea Maica Tereza, femeia care a luat chipul lui Dumnezeu pentru mulți năpăstuiți.

Astfel de narative, fără argumente, fără susținere vor invada spațiul public în următoarea perioadă. Vin alegerile și catindații umblă la sentimentele alegătorului. Sigur, emoțiile întunecă rațiunea. Dar, cui să-i pese? Uneori, ți se face dor de mirosul napalmului, dimineața…

PROVOCAREA DE AUR

Există vreo legătură între procesul de dedolarizare, războiul din Ukraina și lansarea monedei BRICS? Eu cred că există!

Am publicat, pe o rețea de socializare, anunțul că pe 29 august a.c., BRICS va lansa oficial noua sa monedă de rezervă în tranzacțiile internaționale, care va fi legată de aur. Este o întoarcere la aur (în perioade de criză!) în detrimentul unei monede, de rezervă, legată de PIB, de speculații financiare și extrem de politizată: dolarul american! Am spus că vom intra într-o nouă eră, care se ivește, firesc, la orizont de cîțiva ani și pe care propagandiștii încearcă să ne facă să nu o vedem. Așa am pățit cu postarea mea, pentru care am fost luat pe sus de diferite persoane, extrem de deranjate! Observ această tendință în mai multe domenii. E ca și cum ai depune eforturi supraomenești să oprești răsăritul soarelui dinspre… să-i spun Anatolia și nu Gobi!

De fapt, ce se întîmplă în aceste luni, departe de ochii blajini și nepăsători ai românilor de rînd, are legătură cu schimbarea ordinii mondiale, corect remarcată încă din 2020, și rostită tare, chiar de înaltul reprezentant al UE pentru politică externă și de securitate, Josep Borrell, care în luna mai a anului de deplină pandemie, considera că lumea se schimbă cu viteză mare, un catalizator al schimbărilor fiind criza coronavirus, iar UE va fi obligată ”să aleagă” de ce parte este! Josep Borrell a participat la o reuniune cu reprezentanți ai diplomației germane, la care a vorbit, potrivit Euractiv, despre ”sfîrşitul unui sistem global condus de Statele Unite şi apariţia unui secol Asiatic”. ”Acest lucru se întîmplă în faţa ochilor noştri”, a spus oficialul UE.

De atunci, lucrurile s-au mișcat. BRICS a decis că va introduce o monedă de rezervă garantată cu aur. În total, peste 41 de țări doresc să se întoarcă la un standard de aur! Aceste țări vor deveni și membre depline ale BRICS care va structura viitoarea guvernanță globală în defavoarea SUA și a UE.  Băncile centrale din întreaga lume au cumpărat aur într-un ritm istoric, începînd cu jumătatea anului 2022. Pentru mulți analiști, o monedă susținută de aur este următoarea evoluție a procesului de dedolarizare a economiei mondiale. În plus, piața internațională a aurului ar putea vedea un nou impuls optimist, deoarece lumea ar putea vedea un nou tip de standard aur. În timp ce perspectiva unei monede BRICS susținute de aur va oferi un sprijin semnificativ metalului prețios, unii analiști se așteaptă însă că va fi nevoie de timp înainte ca impactul să se simtă pe piață, potrivit presei internaționale. Evident, dar procesul a demarat!

După Al Doilea Război Mondial și pînă în prezent, dolarul american joacă rolul de monedă de rezervă dominantă pentru economia internațională. Rolul de monedă de rezervă face ca dolarul să fie moneda cea mai utilizată în comerțul internațional și în tranzacțiile financiare. Trebuie amintit că dolarul american a fost decuplat de standardul aur la începutul anilor70 ai secolului trecut, ca urmare a deciziei președintelui american Richard Nixon, volumul monedei emise fiind susținut de PIB-ul uriaș, în secolul XX, al Statelor Unite, de tiparnița Trezoreriei și de un dolar ieftin în interiorul SUA ținut așa pe spatele unui dolar scump în tranzacțiile internaționale. Un fel de armă nonletală mînuită cu dibăcie 100 de ani! Pandemia a schimbat regulile. Rezerva Federală americană a aplicat o politică monetară ultralaxă agresivă după izbucnirea pandemiei de COVID-19 în 2020.  Profitînd de hegemonia dolarului, SUA au inundat lumea cu măsuri masive de stimulare şi apoi au recurs la cea mai rapidă înăsprire a politicii monetare din ultimele decenii pentru a stopa inflaţia ridicată, tulburînd grav pieţele financiare mondiale.

Biletul verde este perceput acum ca mijloc de promovare a priorităților de politică externă a SUA, pedepsindu-i pe cei care i se opun. Acest lucru a devenit evident în Rusia, căreia SUA i-au impus sancțiuni financiare foarte dure ca răspuns la invazia Ukrainei. Administrația Biden a înghețat sute de miliarde de dolari din rezervele valutare ale Moscovei și, împreună cu aliații occidentali, aproape că a eliminat complet țara din sistemul bancar mondial.

Pentru o mare parte din lumea normală – nu și pentru România! -, a fost un șoc, realizînd propria dependență față de dolar, indiferent dacă au condamnat sau nu invazia Ukrainei. În timp ce campania de sancțiuni financiare împotriva Rusiei este cel mai recent și cel mai cunoscut exemplu, în ultimii ani, atît administrația democrată, cît și cea republicană au folosit aceste instrumente și împotriva unor țări precum Lybia, Syria, Iran și Venezuela.

„Țările s-au zbătut de zeci de ani sub dominația dolarului american”, a spus Jonathan Wood, director pentru probleme globale la compania de consultanță Control Risks. „Utilizarea mai agresivă și mai extinsă a sancțiunilor SUA în ultimii ani mărește acest disconfort – și coincide cu cererile piețelor emergente importante pentru o nouă redistribuție a puterii globale.” Chiar și secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a spus în luna aprilie într-un interviu pentru CNN că „există riscuri atunci cînd folosim sancțiuni financiare care sînt legate de rolul dolarului ca, în timp, să submineze hegemonia biletului verde.” Însă ea a precizat că dolarul „este folosit ca monedă globală pentru că alte țări nu pot găsi o alternativă care să întrunească aceleași calități.” Adică, România care, precum multe economii în curs de dezvoltare care exportă materii prime şi se împrumută în dolari se confruntă cu pericole create de dolarul puternic, inclusiv inflaţie, deprecierea monedei locale şi ieşiri de capital.

Așadar, unul dintre scopurile dedolarizării este tocmai ieşirea din spaţiul financiar supravegheat de Washington. India și Malaiezia au semnat în aprilie un acord pentru a utiliza cît mai mult rupia în schimburile transfrontaliere. Chiar și unul dintre aliații importanți ai SUA, Franța, a acceptat să facă tranzacții cu China decontate în yuani, fie din motive ce ţin de rivalitatea cu SUA şi geopolitică, fie din nevoia de diversificare pentru reducerea dependenţei de moneda americană. Dedolarizarea are sens mai ales în condiţiile actuale, cînd preţurile ridicate ale petrolului şi dolarul puternic devin un amestec nociv deoarece cele mai multe state cumpără ţiţei folosind dolari, un efort care creează inflaţie şi creşte costul vieţii. În prezent, dedolarizarea are mai ales forma internaţionalizării yuanului. Iar viteza fenomenului creşte!

Brazilia şi China au încheiat un acord pentru a renunţa la dolarul american în favoarea propriilor monede în tranzacţiile comerciale, scrie Modern Diplomacy. Acordul va permite Chinei, a doua economie ca mărime a lumii, şi Braziliei, una dintre cele mai mari economii emergente, să efectueze tranzacţii comerciale şi financiare în mod direct, schimbînd yuani cu reali – sau invers – în loc să îşi convertească mai întîi monedele în dolari americani.

La rîndul său, Iraqul pare că alege yuanul ca monedă pentru plata importurilor din China. Banca centrală iraqiană a anunţat în februarie că intenţionează să permită ca mărfurile aduse din China să fie decontate în moneda chineză, potrivit Reuters. Arabia Saudită,  cel mai mare exportator de petrol din lume şi cel mai puternic stat din Orientul Mijlociu, a decis să adere ca partener de dialog la Organizaţia de Cooperare Shanghai (SCO) condusă de China. SCO este o alianţă politică, de securitate şi comercială creată în 2001 pentru a contracara influenţa occidentală. Printre membrii săi se numără China, Rusia, India, Pakistan şi patru ţări din Asia Centrală. Mai mult, China şi Arabia Saudită au semnat acorduri majore pentru petrol. Printr-unul,  gigantul petrolier de stat Saudi Aramco va prelua o participaţie în valoare de 3,6 miliarde de dolari la Rongsheng Petrochemical pentru a-şi spori prezenţa în China. De asemenea, cele două ţări au convenit să construiască o rafinărie integrată şi un complex petrochimic în nord-estul Chinei. „Arabia Saudită pare să se întoarcă spre Beijing şi să se îndepărteze de Occident”, apreciază Jason Tuvey, economistul-şef adjunct al pieţelor emergente Capital Economics.

Așadar, Summitul BRICS din august, din Africa de Sud, are loc în timp ce țările din întreaga lume se confruntă cu un peisaj geopolitic în schimbare, care contestă dominația tradițională a Occidentului. Și în timp ce țările BRICS au încercat să-și reducă dependența față de dolar de peste un deceniu, sancțiunile occidentale asupra Rusiei după invadarea Ukrainei au accelerat procesul.

Sigur, nici în tabăra biletului verde nu s-a stat cu mîinile în sîn. Un amplu proces de reconstrucție ar mișca în valuri moneda dominantă și ar revigora economiile occidentale amorțite de creșterea speculativă a prețurilor la energie și nu numai. Există voci care spun că războiul din Ukraina este principalul mijloc de luptă împotriva dedolarizării rapide. Distrugerile de pe teritoriul fostului stat sovietic vor genera un amplu proces de reconstrucție. La fel ca gigantul Halliburton în Iraq, și Ukraina a fost înhățată de un colos american care vine să reconstruiască țara după conflictul cu Rusia. În mijlocul acestui mini-război, titanii financiari ai lumii – BlackRock și JPMorgan Chase – au pus ghearele pe planurile de viitor ale Kievului, conducînd efortul umanitar global cerut de Casa Albă și UE. BlackRock și JPMorgan Chase trag hățurile în Fondul de Dezvoltare al Ukrainei, o bancă de reconstrucție concepută pentru a direcționa capitalul public vărsat de statele europene (dar, nu numai) în reconstrucția Ukrainei. Vorbim de fonduri de ordinul sutelor de miliarde de dolari, care vor fi administrate nu de Kiev, ci de BlackRock și JPMorgan Chase!

De fapt, așa cum am scris și în cartea KATERININSKA PROSPEKT, 30, una dintre explicațiile războiului se ascunde în spatele datoriei suverane a Ukrainei, cumpărată încă din 2017 de către fondul de investiții Franklin-Templeton, același FT ce administrează în România Fondul Proprietatea! Altfel spus, din 2017 decizia macroeconomică aparține acestui fond, ai cărui acționari, Cargill, Monsanto, DuPont, dețin oficial 17,5 milioane de hectare de teren agricol și care, evident, au orchestrat și orchestrează circul cu exporturile de grîu ucrainean! Așadar, reconstrucția Ukrainei va fi coordonată de către BlackRock, cea mai mare companie de investiții din lume, asta după ce în noiembrie trecut, ministrul ukrainean al economiei a semnat la New York un memorandum cu BlackRock privind consilierea guvernului ukrainean pentru foaia de parcurs în vederea reconstrucției post-război. Sumele puse în joc (peste 410 miliarde de dolari!) sînt atît de mari încît tot ce au dat pînă acum SUA par, prin comparație, niște firimituri la o masă îmbelșugată. Așadar, ”marele șantier” Ukraina va fi condus de BlackRock, care va cheltui sute de miliarde de DOLARI ce vor fi trimise acolo de către administrațiile din SUA și țările UE, revitalizînd importanța monedei americane pe piețele globale, în lupta la baionetă cu BRICS și monedele altrernative.

Pe cît de profitabilă, pe atît de grotescă este strategia aplicată – distruge tot și apoi vino ca salvator, reconstruind țara cu banii contribuabililor și revigorînd moneda aflată la ananghie. În tot acest timp, zîmbetul larg, echipele de PR și mesajele atent redactate țin situația sub control…

RECÎȘTIGAREA OPINIEI PUBLICE. PENTRU ȚARĂ ȘI PENTRU NATO!

Asist cu uimire în ultimii doi ani la răspîndirea, tot mai frecventă, în spațiul public a unui curent anti-NATO. Asta după ce, țin să reamintesc cititorilor acestei rubrici, înainte de aderarea noastră la cel mai puternic bloc militar occidental, în România a existat o adevărată //isterie// pro-aderare. Aceiași oameni care în 2002 sărbătoreau pe străzi, la propriu, aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, astăzi nu doar că se dezic de alinață, ba chiar își doresc părăsirea blocului militar care în ultimii 20 de ani a proiectat o cupolă de securitate asupra țării noastre și a întregii Europe de Est. Procesul de pregătire a ţării şi a armatei sale pentru integrarea în NATO a fost o construcţie românească meticuloasă, bazată pe solidaritate naţională, ştiinţă şi conştienţă. Se regăsesc aici eforturile deosebite ale conducerii politice, ale mediului academic şi universitar, ale cercetării ştiinţifice şi culturii, ale tuturor oamenilor importanţi din ţară, ale minorităţilor etnice, ale diasporei, ale cetăţeanului de rînd, ale fiecărui român în parte şi ale tuturor, deopotrivă, ca întreg. Vocile raționale ale strategilor militari care au gîndit și au implementat planul de îndeplinire a criteriilor de aderare intim corelat cu viziunea strategică a apartenenței țării noastre la arhitectura de securitate singura valabilă, nu se mai aud! Ele sînt sufocate de stridențele unei propagande ideologice, de multe ori deșănțate, care duc în ridicol și derizoriu eforturile militare din ultimii 20 de ani. Este evident și dovedit de prea multe ori în istorie că excesele, lipsa măsurii, exacerbarea manifestărilor de adorare a unor ideologii au consecințe nefaste asupra unor proiecte de țară cu caracter istoric. Așa cum este apartenența noastră la NATO. Sigur, ar mai intra în ecuație și inconsecvența genetică a poporului român pentru detaliile unor reușite, care fac diferența. Obediența și apetitul pentru propășirea personală i se alătură. Alături de propaganda deșănțată, care provoacă repulsie în masa de cetățeni, împreună, cele trei elemente contribuie substanțial la atitudinea anti-NATO care cîștigă teren, inclusiv în rîndul foștilor militari care au luptat în teatrele de operații din Iraq și Afghanistan.

Nu sînt un specialist militar ca să pot să analizez și să judec sistemul de achiziții de tehnică militară pentru Armata României și Sistemului de forță dedicat Națiunii române! Nu știu dacă sistemele de apărare terestre le completează pe cele navale și dacă Forțele Aeriene dispun de capacitățile operaționale de a asigura securitatea operațiunilor terestre. Nu știu dacă armamentul mic de infanterie aflat în dotare se ridică la standardele partenerilor occidentali și nici dacă industria românească de apărare lucrează din plin în baza comenzilor oferite de armata națională. Nu știu dacă transportoarele blindate și MLI-urile poartă sub blindaje efortul depus de națiune în procesul de înzestrare. Nu știu nici dacă muniția necesară camarazilor care și-au semnat contractul de muncă cu propriul sînge este suficientă și se produce din elementele aflate în gestiunea monopolului de stat. Pulberea, de exemplu! Habar nu am! Știu doar că militarii se plîng de calitatea echipamentului pe care-l utilizează și sînt nevoiți, de multe ori, să se descurce pe cont propriu.

Războiul din spațiul fostei Uniuni Sovietice, la granița de est a țării noastre a deschis, însă, mai multe canale de discuție. Din păcate, comunicatorii onești, cu expertiză în apărare și securitate au fost înlocuiți cu propagandiști fără argumente, dar de o agresivitate verbală și ideologică absurde, care te lasă fără cuvinte și care stîrnește doar o reacție naturală de respingere. Unde sînt comunicatorii competenți ai NATO românesc, crescuți la o școală care, în urmă cu cîțiva ani, provocau încîntare și atașament față de valorile promovate? Par că au intrat în pămînt! Ei sînt cei care ar trebui să vorbească publicului larg, dezlănțuit împotriva Alianței Nord-Atlantice și a căror dezlănțuire este susținută interesat, în cuvinte simple, așa cum o făcea, pe vremuri, Gelu Nezir, sau Ioan Petrescu, sau Liviu Flutur, sau… ceilalți mulți pe care-i cunosc, am lucrat alături de ei și le port o încărcătură solidă de recunoștință profesională, de situația de securitate a României în actualul context geo-politic extrem de complicat în care se află, din nou țara noastră. De Ochiul Ciclonului, de teritoriul de granță între marile puteri, de interesele politice și comerciale ale granzilor și de rolul nostru minor în context internațional.

Dincolo de explicațiile savante și demontările unor mecanisme de război hibrid, cîteva enunțuri ar trebui rostite ferm, scurt, pe înțelesul tuturor, așa cum fac //analiștii de gang//. Cred că în primul rînd ar trebui spus următorul adevăr care ține de dreptul inalienabil al fiecăruia de a-și planifica viața în baza libertății de alegere și a învățăturilor istorice dobîndite: dacă opinia publică respectă dreptul Rusiei de a întreprinde acțiuni generate de obsesia seculară a //spațiului vital//, care se suprapune peste fosta republică sovietică Ukraina, cel puțin la fel ar trebui respectată dorința României de apartenență la NATO – bloc militar construit, cu dedicație, împotriva Uniunii Sovietice – luînd în considerare lungii ani de opresiune, jafuri și crime pe care bolșevicii le-au comis asupra poporului român. Ca aceste orori istorice și malformații ideologice să nu se mai producă, aderarea României la singurul bloc militar anti-URSS a constituit un gest firesc de limpezire a eforturilor comune de a merge înainte. De a evolua ca stat și ca națiune independentă!

Apoi, faptul că Occidentul a făcut front comun în sprijnirea financiară și militară a Ukrainei, după invazia rusă începută pe 24 februarie 2022, iar UE și state NATO extra-comunitare au impus Rusiei sancțiuni pentru agresiunea sa, reprezintă un pas firesc declanșat de acest bloc militar construit special împotriva amenințărilor de la Răsărit, odată cu declanșarea ofensivei rusești spre Vest.

Nu ştiu cîţi dintre noi, românii patrioți de pe rețelele de socializare, am fi dispuşi să ne apărăm ţara din punct de vedere militar, aşa cum o fac cum pot ukrainienii. Mai degrabă ne apără americanii şi europenii. Pentru că sîntem membri, alături de marile puteri, în NATO şi în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, războiul care a început anul trecut, dincolo de tragismul și implicațiile sale în modelarea lumii viitoare, este un război fratricid, intre doi frați slavi care nu se mai înțeleg pe moștenirea lăsată de părintele URSS. Raportat la România, cei doi protagoniști, în decursul istoriei, ne-au făcut la fel de mult rău! Au fost la fel de obraznici și ne-au desconsiderat în mod egal. Frățește! Din punctul nostru de vedere nu putem vorbi de ukraineanul bun și de rusul cel rău. Asta este doar o poveste ideologică standard care nu se aplică în România! România, ca membră NATO nu sprijină Ukraina! Sprijină pe cel care se află în fața infanteristului rus! Din punctul meu de vedere este o abordare corectă a subiectului!

Apoi. Din punct de vedere militar, ce se întîmplă la est de țara noastră este extrem de important. Dar, din punct de vedere al construcției geo-politice mondiale este fundamental! Despre acest //fundamental// nu vorbește nimeni în spațiul public, lăsînd deschisă larg ușa speculațiilor și fabulațiilor de tot felul. Revenirea la multipolarism, afirmarea //unui secol asiatic//, poate, creșterea BRICS-ului în relevanță la nivel global, sînt doar cîteva din elementele ce se vor ivi //de nicăieri// pentru publicul românesc, odată ce frontul din Ukraina se va stabiliza și intensitatea luptelor va scădea semnificativ.

Și ar mai fi ceva. Eforturile tactice ale luptătorilor ukraineni vin la pachet cu obrăznicia strategică a liderilor lor politici. Declarațiile violente, ultimative, radicale, amenințătoare, obraznice ale lui Zelenski și Compania, inclusiv ale ministrului de externe Kuleba la adresa celor care se află în spatele manevrelor militare ukrainene. Aceste declarații întîmpină o uriașă doză de toleranță din partea liderilor NATO, dar se reflectă negativ în spațiul public. Lipsa de reacție a liderilor politici este văzută ca un element de slăbiciune și de cedare în fața pretențiilor Ukrainei. Ori, după zecile de ani de jug sovietic, a sta preș în fața urmașilor sovietelor ticăloase, poate fi un factor dezagreabil în spațiul public!

În loc să abordeze abrupt aceste teme, autoproclamații lideri de opinie, analiști și experți în securitate națională, reiau temele propagandistice pe care le promovează la fel de radical și ultimativ în spațiul public românesc. Securitatea națională nu are nici o legătură cu ideologia și lingușirea măruntă de care se dovedesc capabili acești indivizi. Serviciile românești de informații, SRI-ul în special, dispune de experți autentici, patrioți dedicați cauzei naționale, care pot furniza elemente concrete ale unor discursuri corecte, debarasate de propaganda care sufocă argumentele. Care să recîștige opinia publică. Pentru Țară și pentru NATO! Pentru că serviciile de informații interne, externe și militare, serviciile de securitate și alte departamente de informații și protecție realizează cunoașterea, prevenirea, contracararea sau înlăturarea, după caz, a amenințărilor la adresa securității naționale. Iar astfel de discursuri de propagandă deșănțată care crează în opinia publică o reacție de respingere, reprezintă dac nu o reală amenințare la adresa securității naționale, cel puțin o disfuncționalitate. Este ca un fel de hemoroid care șicanează armonia în care te găseai în ultimii 20 de ani! Iar în asigurarea stării de securitate, un rol fundamental îl reprezintă cunoașterea disfuncționalităților, vulnerabilităților, factorilor de risc, amenințărilor și pericolelor la adresa securității. Acest obiectiv se realizează prin acțiunile operative specifice structurilor de informații.

Deci, dacă serviciile de informații naționale intelligente au o influență în sfera politicului românesc mediocru și al portavocilor din media, cred că se impune cu prioritate un transfer nu de corectitudine politică ci de informație și decență din partea purtătorilor de uniformă!

WAGNER DEVINE ISTORIE

BMTF, 27 iun – La fel ca surata sa americană Blackwather, Wagner devine istorie de la 1 iulie 2023. Cel puțin, în actuala formulă! Anunțul a fost făcut chiar de președintele Vladimir Putin într-un discurs televizat, în seara de 26 iunie 2023. Intuiam acest deznodămînt în finalul analizei trecute care poartă un titlu greșit. Sau nu! PUTIN ȘI PRIGOJIN AU CÎȘTIGAT. Este posibil ca fiecare separat să fi cîștigat ceva. Dar nu împreună! Informațiile care parvin din spațiul estic sînt ciudate, atunci cînd nu sînt false! Rușii sînt specialiști în maskirovka și ascund informații în informații și acțiuni, în acțiuni, așa cum corect observa prietenul Victor Nichituș, trăitor în aceste spații de peste un sfert de secol.

Au existat informații că în urma Rebeliunii Wagner ministrul apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, împreună cu alți militari de rang înalt și directori de companii strategice au fost plasați în stare de arest și cercetați de FSB. Acum înțeleg că acest arest, dacă nu a fost o dezinformare, a fost făcut pentru a-i proteja pe aceștia de consecințele posibile ale Rebeliunii, dacă aceasta ar fi scăpat de sub control.

Lui Evgheni Viktorovici Prigojin i s-a promis că va scăpa de urmărirea penală și de acuzația de tentativă de lovitură de stat. Acest lucru nu se întîmplă. Mai mult, se pare că Vladimir Putin i-a promis pedeapsa pentru trădători. Adică, moartea! Canalele Telegram afiliate lui Prigojin publicau sîmbătă și duminică imagini cu rutele de zbor ale avionului acestuia. Potrivit acestor imagini, duminică Prigojin a fost la Moscova, iar luni a zburat la Minsk. Probabil că la Moscova Prigojin a avut discuții și negocieri. Cu cine, rămîne un mister! Nu sîntem un celebru post de televiziune din Băneasa să știm astfel de detalii. Cert este că Prigojin //s-a mutat// în Belarus, așa cum a convenit cu Lukașenko. Există, de asemenea, informații potrivit cărora în Belarus se construiește cel puțin o tabără cu 8000 de locuri, pentru mercenarii Wagner care ar dori să-l urmeze pe liderul lor.

Nu există țară a lumii care, în istoria sa de sînge, să nu fi apelat la unități de mercenari pentru a suplini performanțele armatelor locale, de cele mai multe ori de strînsură și aducînd sub arme oameni fără pregătire militară specifică. Mercenarii erau profesioniști care, exact ca și acum, își ofereau serviciile oricui care plătea sumele cerute, deloc interesați în motivul pentru care erau chemați să lupte, grupîndu-se în jurul oricărui steag exact pe perioada contractului, fără să pună întrebări, subordonîndu-se direct liderului lor. Au fost, de la începutul istoriei militare, soldații ideali în sensul că nu puneau întrebări, nu aveau angoase morale, formau primul corp perfect solidar în luptă deoarece știau că inamicul nu avea să-i considere prizonieri de război. În același timp, se subordonau unei singure reguli cu valoare absolută: strict pe perioada contractului, erau credincioși celui care le închiria serviciile. Gărzile Elvețiene, sau Compania Catalană au fost urmate în timpurile de azi de Blackwater – fuzionată cu Cerber Group -, sau DynCorp International și GardaWorld. Și, evident, Grupul Wagner, corporație de mercenari devenită o amprentă globală deoarece, beneficiind de un înalt grad de protecție, a operat marea schimbare a nivelului operațiunilor, trecînd de la piața internă la cea externă, piață din ce în ce mai ofertantă pe măsură ce forțele occidentale și în primul rînd cele ale SUA se retrăgeau rapid din Orientul Apropiat, Africa și America Centrală și de Sud.

Prigojin a declarat că marșul justiției a fost pus în mișcare pentru a salva această amprentă globală de la desființare. Șoigu îi obligă pe mercenari să semneze contracte cu Ministerul Apărării. Prigojin s-a opus, înțelegînd că prin această mișcare pierde total controlul asupra propriilor oameni și a instrumentului care l-a propulsat drept cea mai populară figură politică a naționalismului rus. Acum, Putin a anunțat că Wagner va dispărea din istorie de la 1 iulie 2023, exact așa cum și-a dorit Șoigu. O parte dintre mercenari sînt așteptați în Belarus. Alții, cei mai mulți dintre cei 35.000, vor semna contracte cu Ministeruil Apărării de la Moscova și vor lupta în continuare în Ukraina. Dacă, însă, cineva crede că oamenii aceștia, militari veterani cu o vastă experiență de luptă, decorați, își vor atîrna puștile în cui și se vor apuca de plăcinte, se înșeală amarnic. Este vorba de o armată de 35 de mii de veterani nervoși, dezamagiți, care s-au văzut trădați și care, probabil că vor fi compromiși pentru restul vieții în actualul sistem din Rusia! Deținuții recrutați de Prigojin, care au luptat și supraviețuirt în iadul de la Bahmut, cu promisiunea că vor fi reabilitați după șase luni, acum nu pot să se apropie de oficiile de cazier ca să își revendice libertatea. Avem armată mare și puternic înarmată care nu mai are un scop clar și care, mai ales, nu mai are finantare! Într-o armată, în orice stat puternic, nu poate exista decît o singură linie de control și comandă. Dacă și cînd există, unitățile de mercenari, utile la un moment dat, dacă au uitat că sînt și oricînd sacrificabile, li se aduce aminte acest lucru, în felul acela delicat pe care-l implică scenariile de restabilire violentă a controlului, proprii serviciilor de protecție ale statului, parte mai puțin cunoscută a serviciilor de informații.

Dispariția Wagner nu este singulară în istoria mercenariatului. Companii occidentale au fost desființate, mercenari de top arestați după ce guvernele s-au folosit de serviciile lor în diferite colțuri ale lumii. //Noi sîntem cei care facem lucrurile murdare pentru guvern atunci cînd guvernul nu dorește să se implice. Apoi, nu ne recunoaște nimeni//, spunea, la un moment dat, un mercenar. Sigur, din partea cealaltă, lucrurile se văd… la fel! //Nu te poți baza pe mercenari. Întorc armele atunci cînd primesc o simbrie mai mare//, spun oficialii guvernamentali de cîteva sute de ani încoace. Un oficial al Dumei de Stat a spus, zilele acestea că mercenariatul și companiile militare private nu fac parte din tradiția rusească. Ele sînt împrumutate din Occident. E nevoie de o lege care să reglementeze activitatea PMC-urilor și a companiilor private de securitate. Acum, mai mult ca niciodată, folosind precedentul Wagner! Probabil, doar companiile mari, de stat, strategice, precum Gazprom, vor avea dreptul să dețină propriile structuri paramilitare. La fel precum Blackwather, în cîteva zile Wagner a ajuns de la statutul de //Erou național// la paria! Ce s-a petrecut ieri la Moscova, cu Putin vorbind pentru prima oară, direct, despre soarta celor din „Wagner” este o acțiune în logica de putere a relațiilor dintre ceea ce este sistemul de forță al statului și un alt organism de forță, dezvoltat dincolo de limitele de siguranță și, ca atare, pus în fața alegerii între integrarea în corpul instituțional al armatei regulate sau dizolvarea forțată și trimiterea supraviețuitorilor în diverse alte formațiuni, cît mai departe, tot ca mercenari, dar subordonați unor noi structuri care să opereze în vechile spații de influență, sub un alt tip de control și eventual în alte formule de alianță locale. În primul rând în țări africane, că tot exista enunțul în înțelegerea cu Lukașenko.

Nimic nou sub soare!

Șoigu și camarila au ieșit întăriți din această aventură. Cu siguranță, dacă a fost nevoie, l-au convins pe Vladimir Putin că are numai de cîștigat. Pe de altă parte, numeni nu schimbă ministrul apărării, în plin război, la solicitarea unei //căpetenii//! Asta numai dacă //și-a pierdut mințile//, așa cum spunea Putin în discursul televizat. Probabil se va schimba ceva în abordarea războiului din Ukraina pentru a da satisfacție și naționaliștilor ruși care l-au susținut pe Prigojin în nemulțumirile sale față de evoluțiile de pe front. Un front rusesc încremenit este de neînțeles pentru ruși. În aceste condiții, sau Rusia schimbă tactica și își dovedește superioritatea militară, sau se retrage definitiv dînd vina pe Evgheni Viktorovici Prigojin pentru acest eșec militar!

Oricum ar fi, pacea care va urma va trebui să se bazeze pe situația tactică din teren. Din păcate, potrivit informațiilor, în această vară pacea nu se va ivi la orizont. Nici ukrainenii din tranșee, sau mercenarii străini din Legiune, nu doresc pacea, indiferent de ce ar spune Volodimir Zelenski! Ukraina, chiar dacă nu există cifre oficiale, a pierdut enorm de multe vieți. Copii, tați, frați, prieteni. Ukrainienii rămași în viață și în luptă nu uită și nu iartă. S-a născut dorința supremă de răzbunare! La fel ca în Orientul Mijlociu!

Dincolo de Ukraina, singura întrebare la care vom avea răspuns foarte rapid, este pe cine a decis Putin și ai săi din FSB să nominalizeze pentru a comanda trupele care rămîn în Africa și numai, parte a acelei „amprente globale” . Și nu uitați că, absolut deloc surprinzător, campania de recrutare pentru mercenari Wagner s-a redeschis începînd cu sediul central din St.Petersburg, fără probleme, și sunt diverse anunțuri că se va extinde șu cu o listă de noi destinații.

PRIGOJIN ȘI PUTIN AU CÎȘTIGAT

Am urmărit interviul lui Evgheni Viktorovici Prigojin acordat vineri grupului său de presă PATRIOT și difuzat inclusiv pe canalele de Telegram. O observație de la un urmăritor mai avizat mi-a atras atenția: faptul că materialul filmat era difuzat într-o bandă de 80! Asta însemna sau că grupul lui Prigojin a rămas fără bani și nu a mai putut achiziționa internet profesional, sau că interviul trebuia vizualizat de fiecare soldat aflat în tranșee și fără acces la wi-fi! O bandă mai largă de public!

Sînt obișnuit cu limbajul mai colorat folosit de Prigojin și cu retorica utilizată. Tot acest arsenal lingvistico-mediatic este plasat în sprijinul Wagner și al mercenarilor săi. Acuzațiile la adresa ministerului apărării de la Moscova nu sînt noi. Acuzațiile directe la adresa ministrului Șoigu și al șefului de stat major, Gherasimov, nu sînt de ieri, ci din perioada de asediu al Bahmutului/Artemovsk. Presiunile directe pe care Prigojin le-a afăcut asupra Ministerului Apărării au dus la obținerea victoriei Wagner la Artemovsk, pe 21 mai anul acesta. Sigur, cu un sacrificiu uriaș pentru o companie: 20.000 de morți din care, cel puțin 2000 uciși în spatele frontului de o rachetă rusească. Frendly fire, ar spune NATO. De neacceptat pentru Prigojin care a jurat răzbunare, atunci!

La începutul războiului din Ukraina, Grupul Wagner și-a redus efectivele din străinătate și a răspuns apelului făcut de Vladimir Putin. Principala operațiune a devenit Ukraina. Aproximativ 35.000 de mercenari, din care 20.000 de recruți aproape jumătate din penitenciarele rusești, au fost înarmați, echipați, hrăniți transportați, cazați, spălați etc de Evgheni Prigojin. Nucleul fidel, aproximativ 4/5000 de mercenari sînt foști militari de carieră, veterani ai teatrelor de operații din Syria, Lybia sau Cecenia, luptători în forțele speciale Spețnaz. Ei erau plătiți cu puțin peste 1000 de dolari pe lună. O parte din bani, în valută occidentală. Sigur, pare puțin, dar este de trei ori solda unui militar rus care primește în jur de 350 de dolari lunar. Cifrele sînt aproximative deoarece sursele de informații, în această speță, sînt puține și greu de accesat.

După victoria asupra Bahmutului, pe 10 iunie a.c., Ministerul Apărării acerut tuturor PMC-urilor rusești să semneze contracte cu Ministerul Apărării altfel prezența pe frontul ukrainean nemaiavînd justificare. Prigojin a refuzat! În interviul de care vorbeam la început, liderul Wagner spunea și ceva de interesele economice rusești din Ukraina. Începutul rebeliunii lui Prigojin a fost punctul culminant al campaniei sale de a-și păstra controlul asupra forțelor sale militare într-un efort existențial de supraviețuire comercială, pînă la urmă. Controlul independent al lui Prigojin asupra forțelor Wagner a fost piatra de temelie a campaniei sale care l-a propulsat și în fruntea mișcării ultranaționaliste ruse!  Prigojin a folosit victoria lui Wagner la Bakhmut pentru a obține mai multă influență pentru el și pentru Wagner.  Cererile Ministerului Apărării ca Wagner să se subordoneze pe deplin Ministerului l-ar fi lăsat pe  Prigojin vulnerabil și fără principala sa sursă de influență şi apărare.  Ministerul a dat un ultimatum spunînd că fără contracte semnate, continuarea operațiunilor Wagner pe linia frontului sînt ilegale.

Prigojin a declarat că Consiliul Comandanților Wagner a luat decizia de a opri „răul adus de conducerea militară” care neglijează și distruge viețile a zeci de mii de soldați ruși şi a îndemnat poporul rus să nu reziste, să rămînă calm, să rămînă în casele lor și a avertizat că Wagner are scopul de a „face dreptate”. Rebeliunea Wagner ar fi trebuit să fie un motiv de profundă îngrijorare. De ce? Pentru că acolo este strigătul unei importante părţi a Rusiei care vrea un mai mare radicalism decît livrează puterea de la Kremlin. Prigojin – ca şi cecenul Kadîrov, de altfel – acuză faptul că se stagnează prea mult şi nu se şterge cu buldozerul întreaga Ukraină. De asemenea, Prigojin l-a acuzat în mod deosebit pe ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, că plănuieşte personal o operaţiune de distrugere a lui Wagner şi a susţinut că 25.000 de angajaţi ai lui Wagner sînt pregătiţi să acţioneze. 

În interviul amintit, a acuzat Ministerul Apărării și oligarhi nenumiți că l-au înșelat pe Putin și cetățeanul rus pentru a lansa invazia în Ukrainei din 2022. Oficialii militari continuă eforturile de a ascunde adevărata amploare a pierderilor rusești  în Ukraina, iar Șoigu intenționa, potrivit informațiilor, să dea vina pe Prigojin și Wagner pentru eșecul operațiunii speciale din Ukraina. Astfel, Marşul lui Prigojin a avut şi alte obiective: să scoată în evidenţă atît vulnerabilităţile sistemului, cît şi persoanele cheie, atît cu funcţie de răspundere, cît şi cu capital care cu adevărat se vor ridica împotriva lui Putin. Şi sistemul s-a arătat destul de vulnerabil. Și imprevizibil. Alerta maximă pentru Armata Poloniei a fost un semn, că nimeni nu ştia cu adevărat cum se va termina această escapadă.

Nu insist asupra derulării evenimentului de sîmbătă. Am scris, textele sînt pe site, pot fi citite inclusiv de instituțiile care fac liste cu dușmani ai propagandei oficiale! Voi spune doar că președinbtele Lukașenko, al Belarusului a negociat oficial cu Evgheni Viktorovici, în numele lui Vladimir Putin. Marșul Justiției s-a oprit pentru că Prigojin a obținut toate cele trei puncte din negociere: acuzațiile împotriva lui au fost retrase, mercenarii Wagner au primit imunitate și împreună vor putea opera nestingheriți în Africa!

Prigojin se va muta în Belarus. Nu știu exact ce se va întîmpla cu Wagner, probabil că se va transforma, își va schimba numele și va opera în continuare. Nu este prima companie din istorie care procedează astfel. Evgheni Prigojin (EP) și compania Wagner seamănă izbitor cu Erick Prince (EP) și compania Blackwather. Ambele, uriașe în domeniul securității private, ambele personaje urîte și detestate, în ambele cazuri acuzațiile au curs gîrlă, propaganda neagră a lipit etichete, ambele au suferit de patriotism exacerbat pentru care se plătește un preț! Evgheni Viktorovici a moștenit de la mama sa, asistentă medicală, atașamentul față de oameni, de aceea pare nebun de atașat de mercenarii săi, iar de la tatăl său, inginer minier, un simț deosebit al resurselor minerale. Așa se face că în urma celor 14 ani de operațiuni în Africa și Asia, Evgheni Viktorovici deține mai multe mine de aur și diamante!

Oficial, Aleksandr Lukașenko a negociat cu Prigojin. Comunicatele oficiale ale Președinției Belarusului ne spun asta. Neoficial, însă, se pare că generalul Alexei Dyumin, care în prezent este guvernator în regiunea Tula, a fost omul din spatele acordurilor cu Wagner. Dyumin poate fi un succesor al lui Șoigu…

Schimbarea lui Șoigu a fost, de fapt, scopul rebeliunii Wagner, la care au luat parte aproximativ 4000 de mercenari, cu tancuri și blindate. Scop îndeplinit! De ce trebuia schimbat Șoigu și Putin căuta un motiv? În urmă cu cîteva luni, imediat după declanșarea Operațiunii Speciale în Ukraina FSB a operat o serie de percheziții și arestări în mijlocul corporaţiilor care s-au ocupat cu cercetarea și dezvoltarea de tehnologie militară modernă și au spălat o mulţime de miliarde din bugetul de stat, vizată direct fiind „Tehnologii de Apărare” (Оборонные технологии). Cu alte cuvinte, Putin a fost minţit despre arsenalul sofisticat pe care îl are Rusia cînd, de fapt cei de la Ministerul Apărării au furat la greu din bubgetul ministerului, dar nu au livrat nimic. Cam ca în cayul costumului de sky de la Cotroceni… Acum anchetatorii ruși au reluat în forță: Lista inculpaților este impresionantă: fost comandant al Diviziei a-3-a de Apărare Antiaeriană (sistem de avertizare atacuri cu rachete), fost director general adjunct al PJSC RTI Vyacheslav Lobuzko (arestat); fost proiectant general al sistemului de avertizare a atacurilor cu rachete, fost șef al RTI Sergey Boev; general-maior Oleg Stepanov, șeful Departamentului Reprezentanțe Militare din Ministerul Apărării; fost șef al CNCAS fostul ministru adjunct al apărării Mihail Mizintsev (acum în PMC Wagner). Și desigur Şoigu. Vorbim despre un grup mare de reprezentanți ai Ministerului Apărării, care au condus atît crearea Sistemului de avertizare a atacurilor cu rachete, cît și crearea de rachete și UAV. În vizorul anchetatorilor se află inclusiv creația preferată a lui Șoigu, Centrul Național pentru Controlul Apărării Statului. Proiectul a fost anunțat ca un centru unic pentru gestionarea a tot ceea ce este posibil: de la cazane care încălzesc barăcile pînă la rachete. De fapt, s-a dovedit doar un birou uriaș, prin intermediul căruia au fost spălate sume enorme de bani.

Se pare că doar corupția uriașă de la nivelul aparatului militar rusesc a salvat Ukraina pînă în acest moment. Deși, joi, cu doar o zi înainte de rebeliunea Wagner, cînd Occidentul Colectiv nu se pusese încă de acord dacă trîmbițata contraofensivă ukraineană a murit sau doar a luat o pauză operațională, bombardamentele ruseşti au reuşit să distrugă în Ukraina nu mai puţin de 12 depozite esenţiale cu armament, muniţie şi carburanţi. Depozitul de la Hmelnîţkîi a fost bombardat a doua oară, cu rezultate aproape la fel de spectaculoase ca şi prima dată. Pur şi simplu, s-au tăiat toate culoarele, astfel încît Ukraina trebuie, din nou, reaprovizionată cu arme şi muniţii. O lipitoare mai mare pentru tehnica occidentală nici că se putea întîlni! De asemenea, împingerea dementă a soldaţilor în atacuri în cîmp deschis face o groază de victime. Faptul că Ukraina a decretat mobilizare generală spune multe despre starea frontului.

Potrivit mai multor informații din noaptea de sîmbătă, Şoigu, ministrul apărării căzut în disgraţie în urma confruntării cu E.V. Prigojin, este reţinut şi se află acum sub supravegherea FSO, Serviciul Federal de Pază. Direcţia Investigaţii Interne a FSB şi Direcţia Principală de Investigaţii Militare al Comitetului de Investigaţii al Rusiei studiază toate materialele găsite în urma percheziţiilor.

Prigojin l-a apărat, din nou pe Putin care va avea putere și mai mare. Rusia va avea un alt ministru al apărării. Războiul din Ukraina va accelera, poate. Peste 20.000 de mercenari Wagner au fost de acord să semneze contracte cu Ministerul Apărării. Prigojin rămîne cu Africa și o mînă (mare) de mercenari fideli. Nimic nou sub soare! Povestea continuă.

REBELIUNEA WAGNER 4

BMTF, 24 iun – 24 iunie. Nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul. În Calendarul Ortodox. O zi a patrioților, ar spune unii. În România se semna actul de naștere a Mișcării Legionare. În Rusia, Evgheni Viktorovici Prigojin vrea să pună capăt corupției și incompetenței de la nivelul Ministerului rus al Apărării…

Procuratura Generală l-a pus deja sub acuzare pe Prigojin: „La 23 iunie 2023, Departamentul de Investigații al FSB al Rusiei a inițiat legal și rezonabil un dosar penal împotriva lui Prigozhin E.V. în temeiul articolului 279 din Codul Penal al Federației Ruse privind organizarea unei rebeliuni armate. Acțiunile sale vor primi o evaluare juridică corespunzătoare. Pentru această infracțiune, pedeapsa sub formă de privare de libertate este pe un termen de la 12 la 20 de ani.

Evgheni Prigojin, în ultimul an de război, s-a transformat din „bucătarul sumbru al lui Putin” într-o figură politică puternică și independentă. Războiul din Ukraina și victoria eroică de la Bahmut au devenit o trambulină incredibilă pentru proprietarul corporației Concord și a Grupului Wagner. Prin Grupul de Presă PATRIOT  a devenit principala sursă de știri și chiar de emisiuni credibile, discursuri emoționante, acuzații reale împotriva conducerii militare de vîrf a Rusiei. După cucerirea Bahmutului, Prigojin a întreprins chiar un turneu prin diferite regiuni ale Rusiei, în special în Belgorod. Cred că, din punctul de vedere al rușilor, îl pot numi pe Evgheni Viktorovici un patriot al Rusiei, fără sarcasm sau ironie. Tensiunile din cele mai înalte eșaloane de putere din Federația Rusă au crescut, frustrările și eșecurile de pe front au intensificat procesele de conservare a funcțiilor. Pe de o parfte ! De cealaltă, avem un ambițios, supărat, extrem de popular în rîndul civililor și în mediul militar, un patriot care deține propria armată privată.

Este momentul perfect ca mașinăria de stat să scape de Prigojin. Se întîmplă aceleași lucruri și aceleași trădări cunoscute din perioada de glorie a lui Erick Prince și a companiei sale, BlackWather. Că elita ministerului apărării de la Moscova se teme de Prigojin o arată și un alt apel video apărut pe rețelele de socializare, de data aceasta al primului adjunct al șefului Direcției principale de informații a Statului Major al Forțelor Armate al Federației Ruse, general-locotenent Vladimir Alekseev, către soldații și comandanții Wagner. Generalul Alekseev nu apare aproape deloc în public!

Potrivit presei locale „Wagner” a izolat următoarele clădiri din Rostov: ▪️Cartierul general al Districtului Militar de Sud; ▪️Secția de poliție pe strada Budennovsky; ▪️Clădirea Ministerului Afacerilor Interne; ▪️FSB; ▪️Administrația Rostov. Grupul de mercenary a doborît un elicopter military rus care a deschis focul asupra coloanei Wagner în deplasare.

În Rusia s-a declanșat planul CETATE, de apărare a principalelor obiective de infrastructură critică.

Wagner a devenit în ultimul an și jumătate, un model de urmat. O companie admirată și invidiată inclusive de Occidentalii care nu ratează nici un moment de a o blama și penalize, sub toate formele. Un nou Blackwather, la alt nivel, o altă dimensiune. De aceea, au început imitațiile.

După cum s-a putut observa, Operațiunea Specială a Rusiei împotriva Ukrainei s-a derulat extreme de ciudat și… soft. Sper că nimeni nu îmbrățișează narativul potrivit căruia, armata rusă doar atîta poate! Armata Rusă NU luptă nici la sfert din capacitate pe frontal din Ukraina! Majoritatea luptătorilor angrenați în operațiuni sînt militia locale, formațiuni de voluntary, paramilitarii și… companiile militare private, unele foarte noi în peisajul de forță al Federației Ruse. Cele mai multe dintre ele au fost constituite de companii de stat sau autorități publice…

Să luăm exemplul Companiilor „Reduta”, sau „Expert” înființate din dorința Regiunii Moscova de a avea propriile lor PMC-uri, care se subordonează Ministerului Apărării și care care au ocolit înrolările în Grupul Wagner.

Fiecare PMC are propriul curator, sarcinile sînt stabilite de armată și, de obicei, aceasta este o încercare, așa cum am văzut la Izyum, de a arunca în luptă mercenari înaintea forțelor regulate ruse. Nimic nou sub soare!

Avantajele unor astfel de unități: – Voluntari motivați. – Posibilitatea de a da dovadă de inițiativă la nivelurile de comandă inferior și mijlociu. – Construirea proprie a statului major de către comandanții detașamentelor, în funcție de nevoile din acest teatru de operații. – Pentru mulți, un plus este salariul în valută în numerar. – Posibilitatea de a rezilia contractul. – Cum se efectuează antrenamentul este decis de comandantul detașamentului, iar dacă este ocupat cu asta, atunci acesta este un plus.

Minusuri: – Absența oricărui statut și absența aproape completă a posibilității de a-l obține în viitor. – În caz de încălcare a contractului, nu există unde să se plîngă . – Nu se vor primi neapărat compensații pentru răni (6 luptători Rusich așteaptă despăgubiri pentru rănile primite în apropiere de Izyum în detașamentul Veresk de un an încoace, dar primesc doar micul dejun, iar despăgubirea pentru decedat pentru familie a fost obținută cu greu ). Spitalele se feresc să ofere un tratament complet pe termen lung, pentru că nu înțeleg al cui luptător este și de ce să-l trateze. – Armamentul suficient de slab al detașamentelor (în principal cu arme ușoare de calibru mic), deficit de arme grele și echipamente grele, deficit de vehicule ușoare. – Uneori, rotirea detașamentelor, luptătorii nu închid zilele de luptă și sînt plătiți ca la bază. – Rațiile, pe care personalul le poate primi în mîinile lor, merg în mod regulat la nimeni nu știe unde, precum s-a raportat în PMC Șoim.

Firmele rusești de securitate, care au fost create de cele mai mari corporații de stat ale Federației Ruse, în special, Gazprom, trimit oameni să lupte pe frontul din Ukraina, scrie și The Wall Street Journal. Dar noile ”Companii de securitate” recrutează mai puțin și își plătesc mercenarii mult mai bine decît o face Yevgheni Prigojin. „Firmele de securitate, create de cele mai mari corporații de stat din Rusia, foști ofițeri și oameni de afaceri, au trimis trupe în prima linie în Ukraina pentru a-și dovedi loialitatea față de Kremlin”, se spune în articolul WSJ.

După proiectul controversat din toamna lui 2022, e limpede că Vladimir Putin nu dorește ă înceapă o nouă mobilizare pe scară largă, așa că Kremlinul a externalizat recrutarea către sectorul privat, în special către companiile care depind de contracte guvernamentale, cum este colosul energetic Gazprom.

„În ultimele luni, companiile de stat precum Gazprom au creat unități private de securitate. În acest scop, iar firmele de securitate existente controlate de foști ofițeri ai armatei ruse au recrutat noi membri. Sînt parțial modelate după gruparea Wagner, dar mai mici ca număr și arată loialitate față de Putin”, notează jurnaliștii.

Informații privind încercările Gazprom de a pune pe picioare propriul PMC au fost vehiculate încă de la începutul anului. Atunci, Direcția de informații a Ministerului ukrainean al Apărării a publicat un ordin din 4 februarie 2023, semnat de prim-ministrul Federației Ruse Mihail Mișustin privind acordarea către Gazprom a dreptului de a înființa o „organizație de securitate privată”.

Rusia a început să se îndrepte către Companii private de mercenari abia în ultimii ani. Terenul de încercare al acestora a fost Ukraina, în 2014, după care Moscova a perfecționat modelul și a folosit grupările de mercenari pentru a-și extinde și consolida influența, de multe ori în detrimentul puterilor occidentale, în state din Africa și  America Latină. De aici ura înverșunată a Occidentului împotriva concurenței rusești!

Este evident că asemenea organizații nu puteau apărea fără sprijinul structurilor de forță de la Kremlin. Înainte de dislocarea în străinătate, mercenarii ”clasici”, foști militari de carieră, mergeau pentru instrucție inclusiv în bazele din interiorul Rusiei, probabil cu sprijinul agențiilor militare și de informații ruse.

Spre exemplu, o analiză CSIS de acum doi ani evidenția că Wagner Group, desfășoară antrenamentul în două tabere situate lîngă baza Brigăzii a 10-a de Misiuni Speciale a GRU Spetsnaz, în zona Molkino, regiunea Krasnodar, Rusia.

Potrivit documentului înregistrat pe 4 februarie, fondatorii noii companii militare private vor fi Gazprom Neft, cu un pachet de 70% din capitalul autorizat al organizației și asociația privată de securitate Staff Center, cu un pachet de 30% din capital.

În ceea ce privește crearea companiei, guvernul rus se bazează pe Legea privind securitatea instalațiilor complexe de combustibil și energie, care prevede că întreprinderilor din această industrie „pot primi dreptul de a-și înființa structuri proprii de securitate”, cu condiția ca valoarea participației unei astfel de întreprinderi la capitalul autorizat al companiei nou înființate să nu fie mai mică de 50% din valoarea totală a acestui capital.

În comunicatul GUR se mai precizează că în Rusia are loc o adevărată „cursă a înarmării” printre principalii jucători politici, “care își creează în mod activ armate private, urmînd exemplul companiei militare private Wagner, a lui Evgheni Prigojin”.

Informațiile privind crearea acestei noi companii vin la doar o zi după ce Rada Supremă a Ucrainei a declarat Wagner și toate celelalte companii militare private ruse drept organizații teroriste. Foarte probabil, publicarea acestui document are ca scop să justifice demersul ucrainean în fața opiniei publice internaționale.

Anterior, pe 26 ianuarie, Departamentul de Trezorerie al SUA a desemnat Wagner „organizație criminală transnațională semnificativă” și a impus sancțiuni rețelei sale de sprijin din întreaga lume.

EX OCCIDENTE LUX

O voi spune direct: Maia Sandu este una dintre persoanele cel mai puțin empatice pe care le-am întîlnit. Empatia sa față de problemele sociale ale unei Moldove dezidentitare de mai bine de 200 de ani, este aproape ZERO! Dacă urmăriți postările pe rețelele sociale, doamna președintă viețuiește într-o luime guvernată de natură, inteligență, pragmatism, realizări. Sînt coordonatele OMULUI NOU! Omul nou din fruntea experimentului statal numit Republica Moldova se prevalează tocmai de aceste jaloane pe care și le-a însușit odată cu educația occidentală. Lumea lui Creangă nu mai are ce căuta în Moldova experimentală!

Din această atitudine însușită magna cum laude pe un teren genetic propriu fertil se desprind controversele legate de gesturile de politică pro pe care le face. Unele gesturi par firești și lipsite de politețe și eleganță. Sar în ochii presei aceste gesturi pe care Președinta le consideră firești. Bunăoară, sictirul democratic cu care l-a tratat pe Iohannis la Bulboaca, inclusiv plasarea acestuia în ultimul rînd alături de președintele… Bujbekistanului. Observatorii care știu cîte gesturi frățești a făcut România față de Republică, în ultimii ani, se simt, pe bună dreptate, jigniți. Președinta Republicii nu dă semne că ar înțelege așa ceva. Probabil, știe sigur că Iohannis este un simplu executant, iar gesturile frățești o obligație contractuală. De aceea, atitudinea este una similară față de băiatul cu pizza! Iohannis nu este om politic. Cu atît mai puțin șef de stat! Dar, se pare că joacă perfect rolul de Glovo-iștean într-o punere în scenă care-l depășește total și nici nu-l interesează.

Pe Maia Sandu o interesează. Ea este doar pragmatică, nu empatică! Și ea este un lider de proiect. Doar că deține o funcție mai mare decît locatarul de la Cotroceni. Moldova este mai mică, poate fi laboratorul perfect pentru alchimia socială ce se pregătește în Europa, un continent ce și-a pierdut valorile cu care a cucerit lumea! Patriot și Șor sînt cele două componente care au trecut de ușile laboratorului. Despre PATRIOT, acest minister orwellian al adevărului (informați-vă exclusiv din surse oficiale!) am mai scris. Cînd va fi pe linia de start, PATRIOT va gestiona adevărul sub toate aspectele lui. Va pedepsi orice derapaj de la linai oficială. Orice gînd altfel, fie el al jurnalistului sau al poetului, nu va fi primit cu un bun sosit, ci cu anihilarea vocii rebele. Tentative europene mai sînt, dar nici una la o astfel de scară. Doar ministerul lui Aurescu a achiziționat un soft pentru liste negre. Semn că urmează ca experimentul moldav să fie implementat și în dreapta Prutului.

Curtea Constituțională a Moldovei a scos în afara legii Partidul Șor. L-a declarat neconstituțional! Asta după cîțiva ani, timp în care Partidul Șor a cîștigat alegeri democratice, are primari, consilieri locali, parlamentari. Timp în care a coalizat majoritatea nemulțumiților și săracilor din Moldova, sătui de viață grea și panglici curcubee. Abia acum, devine neconstituțional! Neconstituțional pentru că este împotriva Puterii și a valului de neoliberalism pe care-l revarsă și nu pentru că este condus de un /grup infracțional organizat/ cum s-ar spune la noi, la DIICOT și, sînt convins, și la doamna Drăgălina în curte.

/Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor. Este o decizie așteptată de societate, anume pentru că moldovenii pun preț și vor să trăiască într-un stat democratic, într-un stat de drept, unde organizațiile criminale nu sunt protejate, ci împiedicate să captureze statul/, scrie Maia Sandu pe facebook, într-o postare cu fracturi de logică asemeni unei explozii nucleare.

Foarte inmteresant cum va evolua o astfel de speță și, mai ales, ce urmări va avea în România asupra Partidului AUR, greu de digerat pentru actualii puternici ai zilei.

Sigur, aplaudacii democratici sînt extrem de mulți. Pe unii îi înțeleg. Se folosesc de vremurile actuale pentgru a ajunge în funcții și a face averi. Alții profită și aplaudă pentru că scot bani din palme. Pe idioții hăhăitori nu-i înțeleg deloc! De fapt, curentul este să primești lumină dintr-o singură sursă. Să deschizi o discuție în contradictoriu, fie și de dragul științei, să zicem, este o blasfemie. O spune un fost consilier pe probleme de securitate al lui Traian Băsescu, într-un text menit să bage spaima în cei care-l înțeleg în esența lui. /Este o imensă prostie şi un pericol pentru România să negi rădăcinile latine ale poporului român şi bazele ideologice ale formării statului român modern. În genialitatea lor, care se vede din reuşita construcţiei statului român modern, înaintaşii noştri au folosit ca principal argument al originii nobile a poporului român, latinitatea. De aceea eram şi suntem urmaşii Romei, de aceea în imn apare doar Traian. Nu neagă nimeni rădăcina dacă a poporului român, dar cum să afirmi nobilitatea noastră istorică invocînd un conducător sau un popor de care nici azi nu ştim prea multe?

Cînd ai o rădăcină într-o civilizaţie atît de spectaculoasă ca cea romană, la care Europa, după ce a pierdut-o sub presiunea invaziilor, a tînjit peste o mie de ani, era vreo alegere aici de făcut? Când pentru înaintaşi lumina venea de la Apus, Ex Occidente Lux, ce şanse ofereai unei construcţii ideologice construite în jurul lui Decebal? … Să negi realitatea istorică şi să conteşti un model de gîndire de succes, care ne-a dat toate marile noastre realizări naţionale de pînă acum, inclusiv aderarea la NATO şi UE, nu este dovada de gravă şi periculoasă prostie? Ce sens are să construieşti o gîndire alternativă, care poate duce la ruperea României de NATO şi UE şi generează o falie în interiorul poporului român, negând Blajul şi Alba Iulia şi tot ce transilvănenii, cultural, preţuiesc? Suntem daco-romani, suntem în simbioză cu Europa. Dacă suntem doar daci, atunci concluzia la care vor unii să ajungem este că România este sub ocupaţie occidentală  şi ea trebuie eliberată. Mă mir că nu propun şi revenirea la slavonă!

În faţa a aşa ceva nu se poate tăcea. Prostia distruge România!”

Vă rog să citiți de două ori sublinierile din acest text. De trei ori! Ele sînt liantul cu modelul de gîndire al Maiei Sandu și cu gesturile de Glovo ale lui Iohannis. Lumina vine de la Apus. Ex Occidente Lux. Noi sîntem simpli executanți cobai într-un mare laborator.

SABOTAJE ÎN PATRIA SABOTORILOR

Barajul hidrocentralei de la Nova Kahovka, pe Nipru, a fost aruncat în aer. A fost sabotat! Cui folosește? Părțile se acuză reciproc. Aflați la Bratislava, liderii est-europeni ai NATO au arătat cu degetul direct spre Rusia. KWI, vajnicul purtător de cuvînt al Sleepi Joe a rostit cu subiect și predicat că Rusia a comis o crimă de răyboi și trebuie trasă la răspundere. Barajul avea 28 de guri de deversare, din care au fost avariate, inițial, 11. Ca să vă faceți o idee, Barajul de la Porțile de Fier 1, are 8 guri de deversare. Apoi, volumul uriaș de apă, mai mare cu 30% decît media anuală a lacului, volum datorat precipitațiilor abundente din primăvară și deschiderea vanelor din barajele din amonte, a rupt și celelalte zăgazuri de beton. Avalul barajului s-a transformat instantaneu în zonă de catastrofă iminentă. 80 de localități, de pe ambele maluri ale Niprului cu peste 40 de mii de locuitori au fost puși în pericol. Viitura a ajuns pînă la Herson. 180 de tone de ulei de transformator au ajuns în rîu. Alte 300 de tone sînt în pericol de deversare. O distrugere de proporții biblice numai bună de reconstruit după terminarea războiului. Un Plan Marshall pentru reconstrucția Ukrainei va prevede și multe CADOURI edilitare…

Ukrainenii, acompaniați de liderii UE, NATO, SUA, strigă din toți rărunchii că este încă o dovadă a terorismului rus și cer deportarea poporului rus pe Marte! Știu că vă veți supăra, veți construi invective smart și veți lipi etichete curbubeite pe ce voi scrie acum, dar puțin îmi pasă de vociferările voastre, atîta timp cît nu gîndiți cu capul vostru! Am prieteni, foști militari de carieră cu stagii în teatrele de operații care nu pot renunța la reflex și se plasează fără să gîndească, mereu în aceeași parte. De aceea, nu am nici o îndoială că distrugerea Barajului Kahovka va fi, alături de povestea de la Bucha și de distrugerea North Stream, una dintre marile crime de război puse în spatele Rusiei.

OK! Se știa de aproape un an de planul ukrainenilor de a arunca în aer barajul Kahovka. Pe 9 noiembrie 2022 scriam un text extrem de virulent la adresa rușilor prin care îi acuzam de faptul că întreaga agitație politică din Herson nu a contat, trupele lui Șoigu retrăgîndu-se mișelește în stînga Nistrului. Capitala Oblastului Herson a fost singurul mare oraș pe care rușii l-au ocupat fără să tragă un foc de armă. Practic, Hersonul s-a bucurat realmente să reintre sub administrație rusă, iar referendumul pentru independență și alipirea la Rusia a decurs fără probleme. În aceste condiții, retragerea trupelor ruse la est de Nipru mi s-a părut o trădare. Abia după ce am scris și publicat am fost capabil să ascult pe cineva, din Herson, care mi-a explicat ca la prost că cei 6000 de parașutiști au fost retrași tactic. Dacă ukrainenii aruncă în aer barajul de la Kahovka, estul oblastului Herson va fi inundat, iar parașutiștii vor rămîne captivi, fără posibilitatea de aprovizionare. Am ripostat: cine este atît de nebun să arunce barajul în aer?

Să nu uităm că înainte de 1989, școala specială de instruire a sabotorilor temutului SPETZNAZ se afla în Ukraina. Ukraina era Patria Sabotorilor Spetznaz! Mii de sabotori erau instruiți aici, apoi fiind încadrați în diferite subunități de cercetare/diversiune, în detașamente SPETZNAZ, sau, cei mai prezentabili, în diferite ambasade, consulate și misiuni diplomatice sovietice din Occident. Obiceiurile bune nu se pierd. Se transformă. Și se tranzacționează! Așadar, cine e atît de nebun să arunce în aer barajul? Cel ce e atît de dement să pună în scenă o uriașă înscenare, la Bucha, sau să distrucă conducta submarină care alimenta cu gaz Germania. Sigur, ieri, în Districtul Kupyansky, din Regiunea Harkov, sabotorii au aruncat în aer și conducta care transporta amoniac, din Rusia către Uniunea Europeană. Exportul rusesc de amoniac este parte a acordului de export cereale. Știți, cel cu DACĂ NU EXPORTĂM NOI (4% din totalul exportului global!) PLANETA VA MURI DE FOAME… Atenție sporită, zic, pe conducta de gaz care alimentează Ungaria, singura țară din UE care importă gaz rusesc prin Ukraina și, în același timp, nu acceptă spectacolul prost al Kievului, s-ar putea să crape la un moment dat… sigur, sînt convins că rușii vor fi autorii!

În ultimele șase luni, de la retragerea pe malul stîng al Niprului, armata rusă a creat o linie de apărare extrem de puternică de-a lungul fluviului. Sînt tranșee și cazemate din beton, cîmpuri de mine, depozite de muniții și materiale etc. Plus, cîteva mii de soldați care nu seamănă deloc cu ce ați văzut la televiziunile noastre sau pe net. Această forță, dotată cu artilerie grea și ușoară, tancuri T-72 modernizate etc aștepta contraofensiva ukraineană promisă încă de anul trecut, cu multe tăierio de panglică și conferințe de presă pregătitoare. Acuma, vă imaginați că după ce a construit această linie de apărare, rușii se îmbată de tot și își îneacă toată munca? RUȘILOR L-A FOST FRICĂ DE AMPLOAREA CONTRAOFENSIVEI, spune o voce pițigăiată din propaganda apropiată Kievului. Atît de frică, încît au preferat să se înece ca la Potop decît să vadă ochii răzbunători ai ukraineanului antrenat de NATO. E un non-sens! O prostie! Și dacă judecați cu propriul cap, îmi veți da dreptate. Viitura de la barajul Kahovka a înecat fortărețele rusești și a scufundat la trei/patru metri sub apă cîmpurile de mine. Ideal pentru trupele de desant anfibiu să debarce acum în stînga Nistrului! Contraofensiva a început!

Sigur, chiar înainte de acest moment Kahovka, impresia lăsată de evoluția evenimentelor din ultimul an și jumătate, este că CINEVA își dorește un accident nuclear la Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa. Golirea lacului de acumulare poate avea repercursiuni asupra sistemului de răcire al centralei. Însă, potrivit unor informații alternative, sistemul de răcire al centralei nucleare este prevăzut cu două bazine independente de lacul Kahovka, care funcționează chiar dacă nivelul lacului scade cu 12 metri! Centrala de la Zaporojie a fost preluată încă din primele zile de ruși și branșată la sistemul energetic al Rusiei, astfel că reactoarele 5 și 6 alimentează Donețk, Lugansk, Crimeea și Belgorod, acolo unde gherile rusești anti-ruse fac un joc destul de complicat, sub steag fals, dar extrem de bine finanțat și echipat de serviciile occidentale. Un fel de ISIS în miniatură… Sute de tiruri de artilerie și rachete au fost trase asupra centralei nucleare, toate fiind puse pe seama trupelor ruse, extrem de plictisite de acest război și hotărîte să joace o RULETĂ RUSEASCĂ cu centrala nucleară. Greu de crezut!

Cum la fel de greu de crezut este că după ce invadează Ukraina pentru diverse motive, inclusiv cel de blocare a furnizării de apă către Crimeea (80% din apa Crimeei provine din Lacul Kahovka prin Canalul Crimeei de Nord), Rusia hotărăște că e cazul să se sinucidă în direct în fața familiei și să arunce în aer barajul rezervorului de apă pentru care a  declanșat războiul. ȘI pentru care a declanșat… Sigur, surse alternative spun că există și o aducțiune alternativă construită recent, în amonte de Rezervorul Kahovka. Totuși, războiul apei, faza pe Ukraina, a provocat mii de morți. Cîți anume nu vom ști niciodată! Ukrainanii mint natural, rușii idem! În fiecare zi, însă, tabăra ukraineană transmite mass-media o statistică extrem de gustată în tabăra iubitorilor de Slava: un contor al rușilor uciși de brava armată ukraineană antrenată la standarde NATO de Occidentul colectiv (nu costeliv, nu e cazul!). Numai că, dacă vă uitați atent, dincolo de urale și paharele de șampanie închinate în cinstea apărătorilor democrației și universului liberal european, veți vedea că în fiecare zi 1000 de ruși trec Stix-ul, ceea ce nu se întîmpla nici în timpul funcționării mașinăriei de tocat carne de la Bahmut/Artemovsk! Din nou, CINEVA MINTE! Și cu atîtea basme și minciuni aruncate în spațiul public, e mare nevoie de psihiatru nu de F16…

RĂSTĂLMĂCIND CUVINTELE

BMTF, 19 mai – În urmă cu vreo doi ani, am luat un interviu unui distins profesor universitar, doctor în informaţii, colonel în rezervă, despre securitatea naţională şi informaţiile publicate în mass-media. O propoziţie rostită răspicat şi “la vocativ” m-a “aşezat pe drumul cel bun” în discuţia care a avut loc: “FSB-ul (serviciul rusesc de informaţii, fostul KGB, CEKA etc. n.a.) se ocupă de fake-news, serviciile occidentale (de informaţii) cu manipularea pozitivă”… a fost ceva ca în bancul ăla prost: “întrebare: ce facem dacă inamicul foloseşte o bombă atomică? Răspuns în Rusia: – sistemul rusesc de interceptare este cel mai performant… bla, bla, bla… veţi muri! Răspuns în Statele Unite: – sistemul american este cel mai performant… bla, bla, bla…, dar vă veţi lua un cearceaf, o pernă şi o păturică, vă veţi încolona frumos, veţi asculta informaţiile transmise de guvernul nostru şi în mod organizat vă veţi îndrepta spre cimitir”! E altceva, sigur!

Mi-am adus aminte de povestea asta, după ce am văzut succesiunea de informaţii apărute în mass-media referitoare la distrugerea unei baterii de rachete americane interceptoare, Patriot, menită să protejeze aeroportul de lîngă Kiev, de către o rachetă hipersonică rusească. Una, din cele două oferite într-unul din pachetele de sprijin militar de către Partenerul Strategic, Statele Unite. Prima informaţie a venit din zona securităţii aeroportului. Persoana respectivă a şi declarat presei (declaraţie ajunsă la CNN USA) că “Pumnalul” rusesc a distrus total unul din cele trei elemente balistice ale bateriei, pe al doilea l-a scos din funcţiune iar pe al treilea l-a avariat grav. La cîteva ore, informaţia iniţială, nepregătită, susţinută de imagini video, a dispărut din spaţiul public. Locul ei a fost luat de deja celebrele declaraţii ale primarului Kievului care spunea că au fost interceptate 6 rachete Kinzhal, asta după ce zilele trecute a încercat să demonstreze că apărătorii Kievului au mai doborît una. Sigur, preşedintele ţării, a plusat, declarînd că toate cele 18 rachete ruseşti hipersonice au fost interceptate şi distruse! Mă rog, e preşedinte, nu se compară cu boxerul ăla, venit de la Hamburg să facă o revoluţie în 2014 şi să fie primar (de aici, iar mă va apostrofa Nelu Popa!).

Tot zilele trecute, publicaţia odessită DUMSKAIA, care deţine informaţii corecte şi valoroase (sînt un cititor permanent!) a fost percheziţionată de SBU, serviciul militar de informaţii ukrainean) pentru publicarea unor secrete de stat şi propagandă, chipurile, în favoarea Rusiei! Asta în condiţiile în care, fiecare informaţie, material, interviu, articol, starea vremii, bursa etc se încheie cu propoziţia : MOARTE COTROPITORILOR RUŞI, exact aşa, cu verzale şi aldine! DUMSKAIA publica luna trecută un interviu cu un specialist militar care explica în detaliu cam cum stă treaba cu rachetele hipersonice şi de ce nu pot fi ele interceptate de sistemele Patriot şi similare, de radarele acestora etc. Kinzhal, Pumnalul, Dagger, sînt cele mai temute rachete din arsenalul Moscovei. Ating cel puțin viteza Mach 5, adică de 5 ori viteza sunetului. 1,6 km pe secundă ating hipersonicele Kinzhal. O asemenea viteză face inutile sistemele de apărare antiaeriană, zice omul şi notează DUMSKAIA. Motivul: pînă ce radarele de la sol apucă să le detecteze, hipersonicele sînt deja la țintă! Na, după ce SBU a cotrobăit prin sertarele DUMSKAIA, Vitali Kliciko a doborît 6 (şase)! Şese dintr-o lovitură, precum croitoraşul cel viteaz!

China și Statele Unite sînt într-o cursă pentru producerea unor astfel de hipersonice. La fel și Australia, Brazilia, Franța, Germania, India, Iran, Israel, Japonia, Coreea de Nord și Coreea de Sud.

New York Times, în birourile căruia SBU nu a ajuns încă, notează că hipersonicele Kinzhal sînt o versiune modificată a rachetelor Iskander lansate de la sol. Kinzhal sînt însă lansate de pe avioane de luptă, de la altitudini foarte mari. Potrivit Pentagonului, sînt lansate de pe MIG 31. Își pot modifica traiectoria, pentru a fi interceptate mai greu. Pot să lanseze momeli, ca să păcălească radarele sistemelor antiaeriene. Rusia susține că pot atinge viteza 10 Mach, adică de 10 ori viteza sunetului.

Moscova mai are în arsenal un tip de rachetă hipersonică – Zircon – care poate fi lansată de pe nave de război, dar nu se știe dacă a fost folosită vreodată. Potrivit forțelor aeriene ukrainene, pînă cînd Rusia a lovit o baterie Patriot, Kievul nu dispunea de arme capabile să intercepteze hipersonicele. Iată că acum, se poate! SBU estimează că Rusia are peste 50 de rachete Kinzhal. Kliciko “a prins” 6 dintre ele, adică peste 10% din arsenal!

Sigur, generalul maior Kyrylo Oleksiyovych Budanov, șeful Direcției principale de informații a Ministerului Apărării al Ukrainei, SBU, din august 2020 şi fost fost director adjunct al unuia dintre departamentele Serviciului de Informații Externe al Ukrainei, ne avertiza, zilele trecute, la SkyNews: “Va fi o ploaie de dezinformări referitoare la contraofensivă, în aşa fel încît să-i înebunim (pe ruşi, n.a.), să nu mai ştie unde să se apere. Sigur, şi populaţia ukrainei va fi la fel de înebunită, dar asta contează mai puţin” (în condiţii de război, cu siguranţă are dreptate! n.a.).

Manipularea pozitivă în toată splendoarea ei! Pe lînă aceasta, folosirea Fondului pentru Pace al Uniunii Europene pentru cumpărarea de obuze pentru Ukraina, pare o glumă nevinovată…

CEI NEDORIŢI, CARE FAC LUCRURI DE NEIERTAT, PENTRU CEI NERECUNOSCĂTORI

BMTF, 12 mai – Artemovsk/Bahmut. Un nume/două care s-a întipărit în memoria consumatorului de informaţie, ca fiind locul din Europa denumit generic: maşina de tocat carne! Mii de luptători, ukraineni şi ruşi, au pierit aici, pe teritoriul Donbasului, în ultimul an. Astăzi, la ora cînd scriu aceste rînduri, Grupul Wagner continuă asaltul asupra celor două grupuri de blocuri înalte, controlate de forţele ukrainene, care au mai rămas din oraş, unde se află în dispozitive întărite peste 2500 de militari ukraineni, cu armament occidental de ultimă generaţie. 20 de clădiri şi oraşul este capturat de cea mai puternică armată privată din lume, la această oră! Că vor unii, că nu vor! Wagner va rămîne în istorie pentru cucerirea Bahmutului, nu pentru confruntările de succes de la Palmyra, unde a luptat cu ISIS şi… trupele americane! Lipsa de muniţie a ucis 500 de mercenari în ultimele 24 de ore. Dar, asaltul continuă! Din păcate, flancul nordic a căzut! Paraşutiştii ruşi s-au retras.

Evgheni Viktorovici Prigojin răspunde la întrebarea „de ce a apărut „foamea de coajă”, de imagine, pe fondul promovării de către mass-media a PMC Wagner, care, în ultimul an, a ocupat 1.500 km pătrați și 71 de așezări.

“La puţină vreme de la debutul Operaţiunii Speciale în Ukraina, Ministerul Apărării al Federației Ruse a suferit eșecuri: înfrîngeri pe fronturi, lipsă de control, scandaluri cu mobilizarea, probleme cu aprovizionarea, disciplina și așa mai departe. Pentru a compensa aceste eșecuri, Ministerul Apărării a decis să contracteze PMC-ul Wagner. Succes după succes! Din cauza invidiei, au început sabotarea companiei”, spune Evgheni Viktorovici, pe propriul canal de Telegram, “Kepka Prigojina”. A fost interzisă recrutarea voluntarilor Wagner printre prizonieri; – furnizarea de arme a fost oprită; – s-a redus furnizarea de muniție la 30% din necesar (din mai 2023 – pînă la 10%). Departamentul Apărării a creat și alte probleme: – a încetat eliberarea de ordine și medalii binemeritate către morți; – PMC „Wagner” i s-a refuzat posibilitatea de a efectua zboruri aeriene pentru transferul de personal de pe teritoriul Africii; – persoanelor din Ministerul Apărării care interacționează cu Wagner PMC li sa interzis să comunice cu unitățile Wagner PMC; – conexiunea specială a fost dezactivată; – Aeronavele pentru transferul operațional de muniție au fost refuzate. – a fost blocată aprovizionarea cu obuze de artilerie. PMC „Wagner” are posibilitatea de a achiziționa obuze în alte moduri, nu din stocurile armatei ruse! Cu toate acestea, Wagner PMC, împreună cu partenerii străini, nu a primit asistență în furnizarea și producția proprie de muniție.

În ciuda opoziției Ministerului Apărării, Wagner PMC a continuat să desfășoare cu succes operațiuni militare. În special la Artemovsk! Şi asta, pe banii lui Prigojin! Adică, toate cheltuielile de război ale PMC Wagner sînt plătite din fondurile private ale companiei lui Evgheni Victorovici! Vă imaginaţi nivelul despre care vorbesc? Sigur că, unora dintre diriguitorii războiului de la Moscova li s-a ridicat părul pe şira spinării la gîndul armatei proprii aflată în slujba lui Prigojin. Sentimentul nu e nou. La fel au păţit Erick Prince şi compania americană Blackwather. Sabotată politic şi denigrată de concurenţă!

Istoria Blackwather se repetă cu Wagner, care a a nunţat că se retrage din Bahmut. Kepka spune într-o postare video: “critici care spun că Wagner PMC ar trebui să rămînă la Artemovsk, să meargă pînă la capăt și să meargă la Artemovsk şi moară acolo. Subliniez încă o dată: este mai bine să salvezi armata decît să cîștigi bătălia. În Artemovsk astăzi, aproape 95% din teritoriul orașului a fost luat. Restul de 5% pentru așa-zisa dezvoltare a succesului și marșul armatei roșii spre vest nu joacă niciun rol. PMC „Wagner” nu are muniție, nimeni nu m-a contactat pînă în prezent (8 mai n.a.) pentru a reumple această muniție în cantitatea necesară. Pe 10 începem retragerea unităților. În timpul războiului, 400 de zile în care Wagner PMC le luptă 24 de ore pe zi, zeci de mii de wagneriți nu au continuat să lupte pentru că au murit sau au fost răniți, inclusiv grav răniți. așa că păstrez PMC „Wagner” în forma în care se află. 2 kilometri pătrați de Artemovsk (720 de metri azi, 12 mai 2023!) nu afectează în nici un fel cursul operațiunii militare. Cel mai important este ca cei care o conduc sa stie unde merg, spre ce repere si in ce scop, si nu doar să se distreze, în lipsa muniţiei, cu victoriile noastre”, spune Prigojin.

Exact un an! Bombardarea orașului Bahmut a început în mai 2022, dar principalul asalt împotriva orașului a început la 1 august după ce forțele ruse au înaintat din direcția Popasn, după o retragere ukraineană din oraș. Principala forță de asalt este formată în principal din mercenarii Wagner, sprijiniți de trupe ale armatei ruse și de unităţi din Doneţk şi Lugansk. De la sfîrșitul anului 2022, în urma contraofensivelor Ukrainene de la Harkov și Herson, frontul din Bahmut a devenit epicentrul războiului, fiind una dintre puținele linii de front din Ukraina unde Rusia a rămas în ofensivă. Atacurile asupra orașului s-au intensificat în noiembrie 2022, deoarece forțele ruse de asalt au fost întărite de unități redistribuite de pe frontul Herson, împreună cu recruți nou mobilizați.

Wagner va rămîne legat de Bahmut/Artemovsk, oraş cucerit în totalitate de o Companie Militară Privată, pe care nimeni nu şi-o doreşte în preajmă, dar care trebuie să cîştige, cu orice preţ (oare?), chiar al trădării din partea angajatorului!

ANTIGLOBALIŞTI?

BMTF, 13 apr – Noi, am scris-o înaintea lor! Experții militari americani sînt îngrijorați de eficacitatea PMC Wagner! După cum scrie DC Weekley, experții Ministerului Apărării de la Washington au efectuat o analiză aprofundată a activităților PMC Wagner și au ajuns la concluzia că nici o structură similară americană, britanică sau franceză nu se poate compara cu unitățile lor.

Insiderii din Ministerul Apărării sînt îngrijorați de PMC Wagner, deoarece este cel mai bine organizat și pregătit pentru luptă PMC din lume, depășind chiar și PMC-urile americane Blackwater, PMC-ul britanic Aegis Defense Service, PMC-ul francez Salamandre”, scrie Peter Carroll. Autorul notează că, printre altele, PMC-urile occidentale menționate nu au întîlnit niciodată operațiuni și sarcini pe care PMC Wagner le îndeplineşte cu succes. Datorită celui mai înalt nivel de pregătire și echipament, rușii operează la un nivel pînă acum, de neatins pentru companiile militare private!

Un oficial anonim al Pentagonului implicat în acest tip de operațiuni în Afghanistan a spus: „Eficacitatea lor este absolut uluitoare. Dacă am fi folosit strategii similare în Afghanistan, nu am fi creat mizeria pe care am lăsat-o în urmă în Orientul Mijlociu”.

Potrivit multor estimări ale experților, luptătorii Wagner îndeplinesc o serie de sarcini de complexitate și risc crescute. Acestea nu sînt doar sarcini tradiționale pentru toate PMC, cum ar fi protecția misiunilor diplomatice și a operațiunilor civile. Acestea sunt, în general, cele mai complexe operațiuni de luptă în implementarea lor: atacuri la sol, controlul artileriei, armelor aviatice și utilizarea sistemelor de apărare aeriană. După cum notează autorul, luptătorii PMC Wagner îndeplineşte sarcini de recunoaștere, colectare de informații și analiză de date, care au fost ulterior folosite pentru a lua decizii strategice în timpul misiunilor.

Anterior, jurnalista olandeză Sonia van den Ende spunea că „Wagner” poate deveni “principala armă a antiglobalismului în lumea modernă și poate scăpa de dominația grupurilor de elită oligarhice din Occident, ceea ce este ruinător pentru întreaga civilizație umană”.

LUMEA DE DUPĂ WAGNER

Compania Militară Privată Wagner, deţinută de Evgheni Prigojin, este pe punctul de a învinge categoric forţele militare ukrainene la Artemovsk (Bahmut). Sînt 15.000 de mercenari care luptă sub steagul lui Prigojin în confruntare directă, casă cu casă, stradă cu stradă, cu 18.000 de militari ukraineni ai armatei naţionale regulate! Dincolo de partizanatul firesc pe care fiecare individ sau observator îl au în legătură cu conflictul din Ukraina, este pentru prima dată, în războaiele de generație a 5-a, cînd o armată de mercenari învinge o armată națională regulată, într-un război convențional! Este un semnal care nu trebuie ignorat! Wagner luptă pe cont propriu la Bahmut, conform negocierilor între Prigojin şi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu. Iar mesajul transmis de această bătălie, este că mercenarii luptă acum în prima linie, nu se află doar în postura de sprijin şi auxiliari, aşa cum am fost obişnuiţi în Iraq şi Afghanistan.

O victorie 100% Wagner la Bahmut va repoziţiona Companiile Militare Private în dinamica războiului actual şi cele ce vor urma. O informaţie publicată de presa românească spune că o a doua companie de mercenari rusă îşi va face apariţia pe front. Mai puternică şi mai bogată decît Wagner. Iar o altă informaţie publicată pe Telegram atrage atenţia că liderul nord-coreean, Kim-Jong Un şi-a exprimat disponibilitatea de a înfiinţa în Rusia un PMC încadrat cu… 500.000 de mercenari nord-coreeni, gata să intre în luptă pe frontul din Ukraina!

Să ne amintim că securitatea comunităţilor occidentale, companiilor şi ong-urilor care derulau totalul programelor de asistenţă pentru Afghanistan, depindea în proporţie de 100% de companiile private de securitate care oprerau, la un moment dat, în Afghanistan, cu peste 100.000 de angajaţi! Un raport al BAPSC, Asociaţia Britanică a Companiilor Private de Securitate, arăta că în primele 9 luni după anunţul preşedintelui Barack Obama de retragere a trupelor americane în 2014, numărul contractorilor de securitate din Afghanistan a crescut cu… 236%, de la 3184 la 10.712. Potrivit unui raport al unei Comisii de investigare a Congresului Statelor Unite, la începutul anului 2011, contractorii privaţi reprezentau între 22% şi 30% din forţele americane dislocate în Afghanistan. Potrivit BAPSC, ArmorGroup, una dintre cele mai mari firme private de securitate britanice, deţinea în Afghanistan peste 1500 de angajaţi care lucrau pentru guverne, ong-uri sau entităţi comerciale. Între 500 şi 700 de contractori britanici lucrau în Afghanistan, în special ca gărzi de corp sau la protecţia incintelor. Cei mai mulţi contractori erau din SUA şi Marea Britanie, aproximativ 30.000 de angajaţi în 52 de companii private de securitate. Existau, însă, şi multe companii neînregistrate, mai mici, 22 numai în Provincia Kandahar!

Am afirmat-o de nenumărate ori, personal cred că episodul armatelor naţionale este doar o mică paranteză în istoria militară a armatelor private, iar Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate, iar această Industrie de Securitate Privată este structura cea mai pregătită să ofere baza securităţii noilor entităţi ce se vor creea! Care este impactul asupra relaţiilor internaţionale?

Am scris, destul de succint, recunosc, în lucrarea „TARGET – Operaţiuni militare externe în combaterea terorismului”, apărută în 2010 la Editura Banatului Montan, sub egida Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate (ARSS), că în condiţiile în care numeroşi combatanţi nu au statut de beligeranţi, ci acela de actori non-statali, ONU poate angaja actori non-statali, în speţă companii militare private, să poarte războaie cu actorii non-statali, în speţă grupările teroriste, în acest fel rezolvîndu-se problemele juridice pe care le ridică folosirea forţei unei coaliţii de state împotriva unor grupări non-statale! PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva! Deşi CPS au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi, sute de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări. Pînă la declanşarea Operaţiunii Militare Speciale din Ukraina, în februarie 2022, Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict. Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC.

Evident că, odată cu riscurile şi avantajele comerciale, au apărut şi consecinţele: în 2011, pentru prima dată în istorie, companiile americane de securitate au raportat mai multe pierderi de efective decît militarii americani din US Army, în Afganistan! Nici o lege nu-i obligă pe contractorii privaţi să raporteze public decesele angajaţilor lor şi, adesea, nici nu o fac! În timp ce Armata Americană anunţă decesele fiecărui militar, nominal, companiile private nu informează decît familiile mercenarilor. Externalizarea locurilor de muncă militare, cu grad ridicat de risc, reprezintă, de fapt, privatizarea sacrificiului suprem! Compania rusească Wagner percepe această datorie în stil propriu. Plata unui mercenar este de 1000 USD/lună, cu mult mai mică decît a confraţilor din companiile occidentale, dar de trei ori mai mare decît o soldă din armata regulată rusă. Trupurile mercenarilor sînt îngropate într-un cimitir îngrijit exemplar, familiile acestora beneficiază de o rentă pe viaţă, iar un mercenar care prinde în serviciu permanent 10 ani (şi sînt destui! Foşti militari, veterani în războaiele din Cecenia şi Syria, cu lupte la activ în Lybia şi alte zone din Africa şi Asia) primeşte o decoraţie simbol a companiei, care cîntăreşte 48 de grame de aur pur! În războiul de astăzi, tot ruseşte este tranşată şi prezenţa companiei pe front, la Bahmut: Kremlinul l-a sprijinit pe Prigojin să facă avere, acum Prigojin îşi pune la dispoziţie forţele pentru interesul cauzei!

Se pune întrebarea firească: sînt PMC-urile mai rentabile decît forţele armate regulate? Datele privind rentabilitatea acestora nu sînt concludente. Angajaţii PMC „costă” destul de mult; salariile standard variază între 400 şi 1000 de dolari pe zi. Cei care susţin că PMC sînt mai rentabile decît armatele permanente se bazează de obicei pe următoarele argumente: – PMC pot angaja persoane care sînt adesea mult mai prost plătite; – guvernele nu sînt nevoite să ofere CMP beneficii ascunse, cum ar fi pensiile, îngrijiri medicale, condiţii de trai etc., deoarece acestea sînt de obicei incluse în contract; – PMC oferă posibilitatea creşterii rapide a forţei militare fără costurile implicate de întreţinerea pe termen lung a capacităţii militare; şi prin faptul că îndeplinesc misiuni necombative esenţiale, CMP dau forţelor armate posibilitatea de a se concentra pe misiunile de bază. Pe de altă parte trebuie luate în considerare şi următoarele argumente: – angajaţii PMC sînt, adesea, instruiţi pe spezele statului, ca membri ai armatelor naţionale; cînd pleacă la posturi mai bine plătite din sectorul privat, această pregătire este, de fapt, o subsidiere a operaţiunilor PMC; – practicile curente de subcontractare, în care un contract trece pe la mai multe firme diferite, poate reduce substanţial eficienţa sau duce chiar la pierderi.

Prima firmă militară privată a apărut în 1989. Cu sediul în Angola, creată de foste comandouri sud-africane, Executive Outcomes propunea statelor africane ameninţate de rebeli, operaţiuni militare „la cheie” de contrainsurecţie. În anii ’90, în SUA a apărut Military Professional Resources Inc. La început, aceasta şi-a vîndut serviciile ţărilor din fostul bloc sovietic, nevoite, înainte de a adera la NATO, să-şi reformeze armatele pentru a răspunde cerinţelor. În acea perioadă, misiunile încredinţate contractorilor privaţi ţineau mai mult de logistică. În perioada primului război din Golf, în 1991, raportul era de un civil „contractat” la 100 de militari americani. Dar, odată cu cu declanşarea conflictului din Iraq, în 2003, raportul a ajuns de 1 la 10.

Dincolo de partizanatul firesc pe care fiecare individ sau observator îl au în legătură cu conflictul din Ukraina, țin să scot în evidență un fapt: în bătălia pentru Artemovsk (Bahmut), este pentru prima dată, în războaiele de generație a 5-a, cînd o armată de mercenari învinge o armată națională regulată, într-un război convențional. Este un semnal care nu trebuie ignorat! Privatizarea războaielor se dovedeşte a fi o activitate extrem de profitabilă, cifra de afaceri ajungînd la circa 170 de miliarde de euro pe anul 2009, scrie ziarul Adevărul. Numărul acestora creşte de la an la an, la nivel mondial, aceste „armate particulare” numărînd peste un milion de persoane, potrivit sursei deja citate! Sumele care merg spre PMC-uri acum, după un an de război în Ukraina sînt, cu siguranţă, considerabile. Ele vor creşte odată cu “maturizarea” conflictului. Dar, e interesantă această răsturnare a cărei protagonişti sînt mercenarii Wagner, “muzicienii lui Prigojin”, şi consecinţele lumii de după!

RAŢIUNEA ŞI DUBLA MĂSURĂ

Războiul din Ukraina a intrat în cel de-al doilea an de existenţă. A intrat într-o logică a lui, într-o normalitate a lui. Unii spun că războaiele ajung să trăiască şi să se dezvolte, precum un organism viu, independent de voinţa cratorilor lor, sigur, hrănindu-se cu emoţii şi statistici, ultimele amintite îmbuibate de emoţii.

Pentru că, atunci cînd vorbim despre război, vorbim despre statistică, pentru că războiul, în sine, este o imensă maşinărie a morţii, la scară industrială. Şi vorbim despre emoţii! Dacă moare un om, este o dramă, dacă mor 10 este o tragedie, sînt emoţii, dar dacă mor 100, este statistică! Emoţiile ajung să se topească în statistici. În război mor mii, zeci de mii de oameni. Este o statisstică formată din tot atîtea drame. Ajung să cred că noi, oamenii sîntem o specie care se hrăneşte cu drame şi tragedii. Cu suferinţă! În special, cu suferinţa celui de lîngă noi!

De aceea, mă deranjează enorm dubla măsură, atunci cînd vorbim despre război. Dramele Ukrainei nu sînt altfel decît dramele Syriei, ale fostei Yugoslavii, ale Caucazului, Palestinei, Lybiei, Yemenului, Iraq-ului, Afghanistanului, ale Sahelului, ale Somaliei sau Congo-ului. Plînsetul unora nu este mai plîns şi lacrima nu este mai lacrimă. Durerea aceea de suflet, care devine fizică şi schimonoseşte trupurile, este la fel, peste tot! Mamele îşi plîng la fel fiii, soţiile, soţii, surorile, fraţii sau copiii îşi plăng părinţii.

De aceea, noi, corespondenţii avem obligaţia să spunem adevărul. Ca o paranteză: cred că la intrarea în profesia de jurnalist, fiecare aspirant ar trebui să depună un jurămînt de credinţă – la fel ca medicii! -, să spună adevărul şi numai adevărul, indiferent de consecinţe. Şi ar rebui să îl avem ca patron spiritual pe Apostolul Toma, necredinciosul, cel care a pipăit rănile Mîntuitorului şi a rostit: Cred, Doamne! Sigur, adevărul nostru este unul personal, îngust, limitat la mijloacele noastre de percepţie, un adevăr tactic. Dar, dacă eu spun adevărul, tu spui adevărul, el spune adevărul, noi spunem adevărul, din multiplele noastre adevăruri tactice putem întrezări un adevăr strategic, care se conturează la un moment dat! Şi el capătă contur, din păcate, doar eliminînd emoţiile, care întunecă raţiunea!

Singura, raţiunea este cea care poate să oprească dezvoltarea ulterioară a acestui monstru care, aşa cum spuneam, creşte şi se dezvoltă, la un moment dat, independent de voinţa creatorilor lui! Raţiune care astăzi sau este pe patul de moarte, sau e în moarte clinică, sau a murit deja. Hei, tu, raţiune, dă-ne măcar un semn! Mişcă un scaun. Sparge un bec. Aprinde o lumînare, undeva, într-o fereastră mică, semn că te aşteptăm. Sau, poate că raţiunea noastră se află mahmură, undeva pe sub o masă de cîrciumă , făcută muci de dubla-măsură, cea pe care o urăsc din toţi porii. Şi o urăsc pentru aroganţa de a ne crede proşti pe toţi. Prostia de masă! De exemplu, atunci cînd vorbeşte despre PACE (poveştile alea cu DEMOCRAŢIE, LIBERTATE, DREPTURILE OMULUI, EGALITATE DE ŞANSE, LEGI, JUSTIŢIE SOCIALĂ s-au epuizat!). Pacea e de două feluri. Bună şi rea. “Ar putea părea paradoxal, dar sprijinul militar pentru Ukraina este cel mai rapid mod spre pace”, a afirmat Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat agenţiei de presă DPA, potrivit publicaţiei Die Zeit. 54 de state, care sprijină militar Ukraina au înţeles că acesta este drumul spre pace, că bombele Democraţiei sînt bune, doar bombele Estului sînt rele! Washingtonul consideră că toate ţările trebuie să respecte sancţiunile pe care Statele Unite le-au impus Rusiei, a transmis şi secretarul american de stat Antony Blinken, în timpul unei vizite oficiale în Kazahstan. Şi a continuat cu paradoxul dublei măsuri: “Ceea ce pot spune este că am avertizat foarte clar China asupra implicaţiilor şi consecinţelor de a da curs furnizării acestui sprijin” letal pentru Moscova, potrivit EFE. Reiau: adică, obuzele mele de artilerie aduc pacea, cele ruseşti şi chinezeşti sprijină doar războiul! Mare aroganţă din partea emitenţilor şi susţinătorilor dublei măsuri… de fapt, nu mă mir! Sînt aceeaşi care-şi imaginează că acţiunile umane au efect la nivel planetar şi climatologic. Cei care doresc impunerea unei fantezii! Aroganţa acestora e o boală, o epidemie care-mi pare tot mai agresivă şi promovată cu tot mai mult tupeu. Un fel de creştinism de rit nou impus cu sabia unor conchistadori ai mediului şi ai dublei măsuri. Asa se întîmplă cînd uiţi cheia de la ospiciu pe scăunelul cu ziar de la poarta de intrare…

Raţiunea, care a guvernat relaţiile internaţionale e mahmură. Cel puţin! Aş zice că boleşte, are greţuri de nu-i ajută nici zeama de varză şi nu suferă lumina aprinsă. Altfel nu-mi explic cum de un an, în afară de Erdogan (care nu pune gura pe alcool de teama lui Allah!), nu există un turneu diplomatic de mediere a păcii. Din 1945 nu s-a mai pomenit un astfel de lucru! Pot să înţeleg că propagandiştii aroganţi ai războiului, cei care şi-au tăiat măsura degetului mare (Ionesie…!) şi promovează o propagandă fără limite, au transformat Rusia în Al Treilea Reich, pe Vladimir Putin în Hitler, Opeaţiunea Specială (SpecOps sau Special Operation parcă sună mai… democratic, mai Cool, mai acceprabil, nu?) din Donbas, în războiul de cucerire al întregii Europe democrate, paşnice şi libere… Isteria e maximă, întreţinută de mass-media plătită de Guvern (e). Realitatea este că, în ciuda eforturilor Statelor Unite și ale NATO de a transforma conflictul din Ukraina în Al Treilea Război Mondial, acesta rămîne, pentru europeni, „pe lîngă casă”. Este evident că Statele Unite vor să poarte acest război pînă la ultimul ukrainean. Un război pe care Washingtonul îl prezintă ca pe o cruciadă globală, în stilul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aroganţii nu se sfiesc să treacă de la răul absolut reprezentat de Saddam sau Ghaddafi, la tartorul mondial Puțin. Nici nu vreau să mă gîndesc ce vor spune despre Xi! Dacă raţiunea s-ar trezi un minut din mahmureală ar putea vedea un lucru paradoxal remarcat în special în ţările africane şi cele din America de Sud, acolo unde exploatarea colonială europeană şi americană a atins paroxismul. Africanii, din Sahel pînă în Congo sau Somalia şi-au dat seama că războaiele nesfîrşite, unele de 20 de ani neîntrerupt – precum cel din Kiwu de Nord (Congo) acolo unde 600 de mercenari români se află interpuşi între congolezi şi gruparea M23! – sînt întreţinute de companii şi servicii americane, franceze, israeliene etc, toate dorind resursele subsolului. Protestele cu mii de participanţi de la Goma, sau din Brazilia furată electoral, unde se arborează drapelul Rusiei, nu sînt montate de KGB. Pur şi simplu, în conştiinţa aia puţină şi primară de oameni simpli, reprezentanţi ai speciei umane pe a treia planetă de la Soare, protestatarii au înţeles că Rusia se opune capitalismului sălbatic! Drapelul Rusiei a devenit un simbol al libertăţii celor oprimaţi! Nu e ironic? Nu pare de necrezut? Spuneţi voi, care aţi făcut mai multă şcoală decît africanul ăla împuţit şi nespălat de la Goma, spuneţi voi cum violau şi furau ruşii, cum au trimis în Gulag, exterminare, deportări, omul nou! Nou nouţ! Omul sovietic! Cel care astăzi reprezintă modelul luptei pentru libertate, tradiţii, cultură etc. Nu e paradoxal? Nu excesul de propagandă, dubla măsură, aroganţa îmbuibaţilor a născut această malformaţie paradoxală? Eu cred că da!

Mă întorc la Jens Stoltenberg: „Dacă dorim o soluție pașnică negociată a războiului din Ukraina, trebuie să furnizăm sprijin militar Ukrainei. Aceasta este singura cale.”„Armele sînt calea spre pace. Acest lucru poate suna paradoxal, însă singura modalitate de a ajunge la un acord negociat este de a-l convinge pe președintele Putin că nu va cîștiga pe cîmpul de luptă.” Armele Chinei date Rusiei prelungesc războiul. Armele SUA date Ukrainei aduc pacea. Orwell cu al său “1984” a fost pistol cu apă! Cuvinte aruncate pentru proşti! Pentru telespectatori care nu mai gîndesc cu capul propriu, ci cu cel al propagandiştilor de serviciu, susţinuţi de muţenia jurnaliştilor care nu-şi mai pun întrebări, nu mai au îndoilei. Nu ştiu dacă ticăloşia sau prostia sînt mai periculoase decît lipsa raţiunii şi dubla măsură. Ştiu, însă, că aroganţa e o boală care-i face pe oameni să nu mai perceapă dimensiunile reale ale propriei existenţe. Își imaginează că sînt atît de puternici, de înțelepți și de vizionari încît sînt mai presus de toți cei din jur. Și nu sînt! Îşi imaginează că automobilul cu benzină folosit modifică clima planetei. Şi nu o modifică! Aroganţa este o boală mintală. Oamenii ăștia nu sînt sănătoși. Sînt nebuni. Și nimic nu este mai periculos decît această nebunie. Priveşte la Ukraina! Priveşte la România!

CÎINII RĂZBOIULUI

Nu, nu este vorba despre celebrul film american, care a avut premiera pe 17 decembrie 1980, dar pe aproape! Filmul, ca orice producţie americană despre băieţii buni şi băieţii răi, este o poveste uimitoare despre manipulare politică și corupție, care urmărește un mercenar (cîștigător al premiului Oscar, Christopher Walken) care detronează un dictator corupt african pentru a plasa în locul său o “marionetă” a unei corporații puternice… Drăguţ, nu? În povestea noastră avem şi băieţi buni, şi băieţi răi, şi mercenari, şi corporaţii puternice, şi corupţie, şi manipulare, şi marionete! Lipsesc africanii, dar îi putem înlocui cu Europa de Est!

Marţi, 21 ebruarie a.c., Vladimir Putin şi Joe Biden şi-au mobilizat trupele şi susţinătorii. Cele două tabere, aflate în confruntare în Ukraina, nu se mai feresc şi nu se mai ascund după cuvinte. Războiul rece a dat în clocot şi ne va arde pe toţi! Este o confruntare directă între două mari puteri, Statele Unite – învingătorul autodeclarat după căderea Cortinei de Fier, şi Rusia – moştenitoarea Uniunii Sovietice care nu s-a împăcat niciodată cu statutul de putere de rangul doi. Alţii ar spune că este o confruntare între DEMOCRAŢIE şi AUTOCRAŢIE, dar DEMOCRAŢIA l-a înlocuit pe Iisus Hristos, în ultima sută de ani, şi prea multe crime s-au făcut în numele său! Tot marţi, China a declanşat procedurile pentru coagularea celei de-a treia căi de urmat. Vom asista, se pare, în următorii 5/10 ani la o confruntare directă între trei concepte filosofice şi de securitate: UNIPOLARISMUL (american), BIPOLARISMUL (rusesc) şi MULTIPOLARISMUL (confucianist chinezesc). Vorba rabinului: “va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va mai rămîne nici un om”!

Cele două discursuri au fost atent pregătite, pentru a mobiliza şi a motiva susţinătorii. Vladimir Vladimirovici Putin a vorbit într-o sală închisă, în faţa propriilor reprezentanţi, singurii, de altfel, pe care se poate baza Rusia în momentul de faţă. Sigur, pe plan internaţional, Rusia mai are o serie de prieteni şi aliaţi, dar “nefrecventabili”, cu care nu prea îţi dă mîna să te afişezi în public… La polul opus, Joseph Robinette Biden a transformat grădina Palatului Regal din Varşovia într-o tribună planetară, înconjurat de aliaţi, preşedinţi de state, şefi de guverne, militari şi populaţie civilă atent selectată. Mesajul vizual al preşedintelui american este unul al unităţii planetare, al libertăţii şi entuziasmului.

Dar, parafrazînd un banc, cel cu “dilema cîinelui”, din altă perspectivă, lucrurile se văd altfel!

Preşedintele rus a avertizat că Rusia îşi va continua războiul împotriva Ukrainei în timp ce preşedintele american a transmis că Occidentul va sprijini Kievul atît timp cît va fi nevoie. Practic, cei doi şefi de stat au dat startul la “jocurile foamei”, sezonul 2!

Şapte sînt cele mai importante enunţuri în discursul lui Putin, în opinia mea: 1) Frontul se va extinde în toate direcțiile; 2) Nu vor mai exista regrupări și abandon de teritorii. Coridorul terestru spre Crimeea este foarte important; 3) Occidentul a declanşat acest război; 4) Soldații din prima linie vor avea concediu, în condiţiile în care epuizarea pe front, după primul an de război, se simte în ambele tabere; 5) Se va crea un fond special pentru a ajuta cu toată grija necesară familiile soldaților morți, soldaților răniți și soldaților din prima linie care sînt în afara acțiunii din cauza rănilor grave – mesaj electoral; 6) Acest război nu este doar despre protejarea Donbassului și lupta împotriva nazismului. Acest război este pentru a proteja toată Rusia; 7) Modernizarea forțelor nucleare strategice ale Rusiei este practic finalizată. Modernizarea altor ramuri militare va fi accelerată!

La rîndul său, Joe Biden, a vorbit despre rezistenţa poporului ukrainean în faţa invaziei ruse, dar şi despre unitatea Alianţei Nord-Atlantice. Niciodată Ukraina nu va reprezenta o victorie a Rusiei, a mai spus liderul de la Casa Albă şi a dat asigurări că Occidentul nu complotează să atace Federaţia Rusă. Statele Unite, naţiunile europene nu caută să controleze sau să distrugă Rusia. Vestul nu a plănuit un atac asupra Rusiei, aşa cum a spus Vladimir Putin. Milioane de cetăţeni ruşi îşi doresc să trăiască în pace cu vecinii lor. Războiul nu este o necesitate, este o tragedie. Preşedintele Putin a ales să pornească acest război, iar prelungirea lui este alegerea personală a lui Vladimir Putin. Ar putea pune capăt războiului printr-un cuvînt. Şi e foarte simplu; pentru a opri acest război, nu trebuie decît ca Rusia să renunţe la atacarea Ukrainei. Însă dacă Ukraina renunţă la a mai lupta, se pierde ca şi naţiune.


Aşadar, SUA și Rusia și-au reconfirmat public poziția. Însă, de la Răsărit, China se pregăteşte să intre în joc, cu un plan de pace și o vizită a preşedintelui Xi, la Moscova.În proiecţia globală a viitorului deceniu, China reprezintă A TREIA CALE!

Ca o întărire a discursului preşedintelui Putin, în Rusia s-a propus extinderea granițelor operațiunii speciale pînă la… Odessa. Președintele Consiliului de Stat al Crimeei, Vladimir Konstantinov, a propus „extinderea granițelor” operațiunii speciale la Odessa. În opinia sa, aceasta va deveni o garanție a securității Crimeei. „Numai întoarcerea orașului-erou Odessa sub controlul Federației Ruse ne va oferi nouă, Crimeii, o garanție de securitate. Aceasta înseamnă că rachetele cu orice rază nu vor lovi teritoriul peninsulei”, a declarat Vladimir Konstantinov la postul de televiziune Crimeea 24. În timpul discursului rostit de Biden, 10 rachete GLSDB, cu o rază de acţiune de 150 de km, au lovit ţinte civile de pe teritoriul Republicii Populare Doneţk, nerecunoscută!


Celălalt pol de putere, China, a publicat tot marți conceptul unei inițiative de securitate globală. Textul a fost distribuit de agenția de presă Xinhua. Menținerea păcii și securității mondiale și promovarea dezvoltării și prosperității globale ar trebui să fie aspirația întregii comunități internaționale, se arată în document, în care se regăsesc șase puncte cheie: 1) necesitatea de a adera la viziunea unei securități comune, cuprinzătoare, cooperante și durabile, în special de a respecta și garanta securitatea fiecărei țări, de a promova cooperarea, de a asigura securitatea prin dialog politic și negocieri pașnice; 2) existenţa un angajament de a respecta suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor. Documentul prevede că toate țările – mari sau mici, puternice sau slabe, bogate sau sărace – sînt egale în comunitatea internațională. Suveranitatea lor și dreptul de a-și alege propriul sistem social și calea de dezvoltare trebuie respectate. Imixtiunea în afacerile lor interne este inacceptabilă; 3) necesitatea menținerii angajamentului de a respecta scopurile și principiile Cartei ONU. China face apel la toate țările să adere la multilateralism și să susțină sistemul internațional cu rolul central al ONU. Documentul prevede, de asemenea, că mentalitatea războiului rece, unilateralismul, confruntarea blocului și hegemonismul contrazic spiritul Cartei ONU și ar trebui respinse; 4) luarea în serios a preocupările legitime de securitate ale tuturor țărilor. Se subliniază faptul că securitatea unei țări nu ar trebui asigurată în detrimentul securității altora. Orice țară, în căutarea propriei securități, trebuie să țină seama de preocupările rezonabile în materie de securitate ale altor țări; 5) un angajament față de soluționarea pașnică a diferențelor și disputelor dintre țări prin dialog și consultare. După cum s-a arătat, războiul și sancțiunile nu sînt soluții fundamentale pentru dispute. Comunitatea internațională trebuie să sprijine toate eforturile de promovare a soluționării pașnice a crizelor și să încurajeze părțile aflate în conflict să consolideze încrederea, să soluționeze disputele și să consolideze securitatea prin dialog; 6) menținerea securității atît în direcțiile tradiționale, cît și în cele netradiționale. Se subliniază faptul că, în lumea modernă, amenințările tradiționale și netradiționale la adresa securității au devenit în mare parte interdependente. China invită toate țările să colaboreze pentru a soluționa disputele regionale și problemele globale, cum ar fi terorismul, schimbările climatice, securitatea cibernetică și biologică.

Dincolo de cuvinte, oamenii mor. Precum cei pe care i-am văzut marţi în staţia de autobuz de la Herson. Pentru ei, ultima staţie…

Au fost 8 sau 12 bubuituri pe care le-am auzit din piaţa centrală a Hersonului, pe care le-am identificat imediat ca fiind rachete Grad, datorită sunetului inconfundabil scos de acestea. Am urmat procedurile şi am ciulit bine urechile să identificăm alarma aeriană. Nu a fost nici o alarmă, iar cei cîţiva bătrîni care se aflau pe stradă la ora prînzului, păreau foarte liniştiţi. Am bănuit că este vorba de un atac al armatei ukrainene împotriva poziţiilor fortificate ale militarilor ruşi din regiune. Rachetele Grad sînt utile la aproximativ 20 de km distanţă. Ne-am urcat în maşină şi am demarat spre Nikolaev, dar la aproximativ 200 de metri de poziţia noastră, imaginea cu care ne-am întîlnit, după colţ, cum se spune, a fost incredibilă: în staţia de autobuz, circulaţia blocată, bucăţi mari de tablă aruncate în mijlocul drumului, bucăţi de metal pe carosabil o clădire distrusă de o explozie şi trupuri zăcînd pe caldarîm. Mai ales, trupuri. O piaţă alimentară a fost lovită de una sau mai multe dintre acele rachete pe care le auzisem cu cel mult 5 minute în urmă. Imaginile pe care le-am surprins nu pot fi postate pe nici o reţea de socializare, pe nici un site, dar le-am trimis în radio aproape instantaneu! Ce am reuşit să fotografiem a fost înainte de sosirea primei ambulanţe, cînd la faţa locului se aflau doar cîţiva militari, iar poliţia nu închisese încă accesul.

Primul instinct a fost să punem mîna pe telefon şi să comunicăm situaţia. Apoi, ne-am dat seama că acreditarea noastră în Ukraina atîrna de acest telefon. Condiţiile de acreditare sînt extrem de stricte şi te angajezi să difuzezi informaţia după ce Ministerul Apărării transmite un omunicat de presă. Deşi pare tentant, în război, breaking-news-ul se banalizează, într-un fel, şi respectarea regulilor impuse de beligeranţi sînt importante pentru acoperirea conflictului în ansamblul său.

Cel puţin 6 morţi şi 12 răniţi au fost în atacul cu rachete Grad de astăzi, de la Herson, din piaţa cu staţie. Ultima staţie, pentru cei surprinşi de rachete! În acelaşi atac, ruşii au lovit o zonă rezidenţială, infrastructura critică de energie electrică, o grădiniţă, un spital, garaje şi maşini.

Ironia face ca atacul, în care au fost ucişi civili, să se petreacă în timpul discursului preşedintelui rus Vladimir Putin, care mulţumea populaţiei civile din Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk, pentru stoicismul cu care rezistă ocupaţiei ukrainene şi pentru curajul de a-şi lua soarta în propriile mîini şi a promis că nu va mai dura mult pînă cînd aceste republici vor fi eliberate. Din cîte am putut vedea, Hersonul pare acum, un oraş pustiu, în comparaţie cu anul trecut înainte de ocupaţia rusă. Doar bătrîni şi persoane fără prea multe venituri am văzut pe stradă, marea majoritate a locuitorilor au plecat atunci cînd au avut ocazia, mai ales că armata rusă se află poziţionată strategic la cel mult 20 de km de oraş şi execută zilnic astfel de lovituri cu rachete, psihologice, în zone aglomerate.

În discursul său, foarte lung, de astăzi, preşedintele rus Vladimir Putin a promis că va ridica gradul de înzestrare al Forţelor Terestre cu armament de ultimă generaţie la cel puţin 91,3%, adică egal cu nivelul de dotare al forţelor de descurajare nucleară, anunţînd totodată şi suspendarea Rusiei din Tratatul de Neproliferare. Sigur, la nivelul discursului, lucrurile merg bine, însă, de pe front se vede altfel. Un singur exemplu: Evgheni Prigojin, fondatorul Grupului Wagner, cea mai cunoscută şi cea mai hulită companie militară privată din Rusia, se află într-o confruntare deschisă cu conducerea Ministerului Apărării de la Moscova şi acuză public birocraţia militară. Dacă acei învîrtitori de hîrtii nu ar fi fost inventaţi, astăzi am fi avut Bahmut-ul, spune Prigojin, într-o postare pe canalul său Telegram. Sigur, vom cuceri Bahmut-ul, dar în martie sau aprilie, mai spune Prigojin, care acuză faptul că unitatea sa de artilerie nu dispune de cantitatea de muniţie necesară susţinerii infanteriei pe frontul de est! E doar un exemplu, care vine de la un personaj puternic şi influent la Moscova. Probabil că mai pot fi descoperite cîteva zeci, care stau ascunse în tranşee, şi imaginea singopelor în aprovizionarea cu muniţie şi tehnică a trupelor ruse arată deja altfel decît cea clamată în discursuri. Asta nu înseamnă că armata rusă nu are capacitatea de a utiliza tehnica şi muniţia disponibile, după manual!

De partea cealaltă, producătorul de arme de stat al Ukrainei a declarat că a lansat producţia de obuze de artilerie în comun cu o ţară central-europeană din NATO şi că intenţionează să dezvolte şi să producă în comun cu aliaţii şi alte arme şi echipamente militare. Ukroboronprom, care nu a identificat statul membru NATO, a declarat că a început să producă obuze de mortier de 120 mm – muniţie care este foarte solicitată în Ukraina

Obuzul de mortier de 120 mm este primul produs al cooperării comune cu o ţară din NATO, pentru a testa capacitatea industriei de război ukrainene. Evident, în viitorul apropiat, se va demara producţia autohtonă de proiectile de artilerie de 155 mm, atît de cerute şi utilizate de armata ukraineană. De altfel, cele mai multe şi mai importante arme livrate de aliaţi Ukrainei, sînt obuzierele de 155 de mm. Purtătoarea de cuvînt a Ukroboronprom, Natalia Sad, a declarat, în cadrul unui briefing de presă susţinut astăzi, că nu va identifica ţara NATO din motive de securitate, deşi a confirmat că este vorba despre o ţară din Europa Centrală.

Producţia de muniţie de artilerie în Ukraina a devenit o necesitate stringentă, ţările partenere neputînd face faţă livrărilor de obuze la ritmul impus de artileriştii ukraineni. Financial Times a anunțat de mai multă vreme criza aprovizionării cu muniții. Potrivit ziarului, cererea record de muniție creează o povară uriașă asupra capacităților industriale ale Europei, deoarece producătorii de arme urmăresc atît reînnoirea stocurile naționale, cît și asigurarea aprovizionării Kievului. Potrivit experților, Ukraina trage peste 5 mii de obuze pe zi, aceeași cantitate pe care o comandă anual un mic stat european! O presiune suplimentară asupra lanțurilor de aprovizionare este creată din cauza lipsei capacității de producție și a penuriei de materii prime critice, cum ar fi pulberea. În plus, lanțurile de aprovizionare perturbate de pandemia de COVID-19 nu au fost încă pe deplin restabilite.

Un director general al unei companii de profil norvegiano-finlandeze, a declarat că cererea pentru unele componente a crescut atît de mult încît timpul de livrare către clienți a crescut şi el de la cîteva luni la cîțiva ani. Potrivit FT, compania germană Rheinmetall intenționează să construiască o nouă fabrică în Ungaria și să repornească întreprinderile care au fost dezafectate anterior. La rîndul lor, furnizorii de materii prime și componente pentru muniție notează că anumiţi clienți cer să crească producția anumitor materiale cu pînă la 200%, dar acest lucru nu se poate face într-un timp scurt.

Cum s-a ajuns la acest impas? Pacea instalată în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial a creeat iluzia armoniei depline şi o nevoie redusă de armament, în special greu. După încheierea Războiului Rece, în 1990 a fost semnat Tratatul privind Forțele Convenționale în Europa (CFE) care a intrat în vigoare doi ani mai tîrziu. Trataul stabilea limite asupra armamentului greu convențional (tancuri, artilerie, transportoare blindate, aviație militară) pentru fostele alianțe: NATO, Uniunea Sovietică (Rusia) și țările est-europene foste membre în Pactul de la Varșovia (Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia şi România). Ideea de bază a Tratatului era ca nici una din țările semnatare să nu poată ataca singură o altă țară, eliminîndu-se astfel pericolul unui război în Europa. În aceste condiţii, ţările Europei occidentale și cele din est au trecut la o dezarmare masivă. România a tăiat la fier vechi cîteva sute de tancuri și peste 1000 de transportoare blindate, nu mai vorbesc de piesele de artilerie mai mari de 120 mm, foarte multe tunuri Skoda, rămase de pe urma afacerii cu acelaşi nume, care au fost tăiate pe platforma fostei Uzine Mecanice Reşiţa. Cu acelaşi prilej, România și-a închis și „pus în conservare” majoritatea fabricilor de armament și muniții – și cam la fel au făcut toate țările europene!

Evident, Rusia, moştenitoarea de facto a Uniunii Sovietice, nu a făcut așa, ci şi-a mutat artileria grea şi capacităţile de producţie la Est de Munţii Urali, respectînd ad-literam Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa! În 2007 Rusia și-a suspendat participarea la Tratat şi nu a mai permis inspecții internaționale, iar în 2015 a anunțat că renunță de tot la CFE. Rezultatul acestui tratat se vede acum. În pofida declaraţiilor de susţinere cu muniţie a Ukrainei, realitatea este dură: țările Europei, aliate în NATO, nu au armament greu și muniții suficiente pentru propria apărare şi pentru aprovizionarea frontului ukrainean, și nici capacități de producție. Cele cîteva bucăţi oferite pînă acum sînt cam tot ce poate da Europa din propriile stocuri, iar altele nu pot fi fabricate peste noapte, nici măcar în termen de luni de zile.

Revenind la mai-marii zilei, Wang Yi, diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt, i-a spus marţi lui Nikolai Patruşev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, că relaţia Beijingului cu Moscova este „solidă ca o stîncă” şi că va rezista oricărui test într-o situaţie internaţională în schimbare, relatează Reuters. Parteneriatul „fără limite” al Chinei cu Rusia a intrat sub lupă în Occident, mai ales după ce Statele Unite s-au declarat îngrijorate de faptul că Beijingul ar putea lua în considerare furnizarea de arme către Rusia, la un an de la invazia din Ukraina.

Analistul american de televiziune, Tucker Carlson, amintea, într-un editorial recent tradus de ActiveNews, o remarcă a mult hulitului Donald Trump: „Oare dacă vom transforma Rusia în dușmanul nostru, asta nu îl va arunca pe Putin în brațele Chinei, creîndu-se astfel cea mai puternică și periculoasă alianță anti-americană din istorie?”. O axă Rusia – China nu ar fi mai puternică decît Statele Unite? Ar fi MULT mai puternică! Ar avea anvergura necesară pentru a controla o mare parte din economia mondială, din rutele comerciale și din materiile prime. Ar putea proiecta o asemenea forță militară pe care SUA nu ar avea capacitatea să o oprească. Dacă Rusia și China se aliază, ar construi o ordine mondială nouă, în care puterea și influența Statelor Unite ar fi mult diminuate… Importurile chineze de produse rusești au crescut cu peste 60%. China importă acum mai mult cărbune din Rusia decît a făcut-o în ultimii cinci ani. Iar exporturile chineze în Rusia au crescut și ele cu aproape 30%. Companii precum Ford și Toyota s-au retras din Rusia, ca urmare a presiunilor politice. Locul lor a fost luat de constructorii de automobile chinezi. Aceștia fabricau înainte mai puțin de 10% din mașinile cumpărate în Rusia. Acum, China fabrică o treime! Același lucru se întîmplă și cu smartphoneurile și cu multe alte bunuri de consum. Yuanul chinez înlocuiește dolarul la Moscova. Moneda chineză reprezintă acum o cincime din totalul tranzacțiilor realizate la Bursa din Moscova. Anul trecut, reprezenta 1%! Acestea sînt legături economice profunde, în plină dezvoltare. Problema cu legăturile economice este că duc inevitabil la legături militare.

La o întîlnire la Moscova, Wang Yi i-a spus lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului rus de Securitate, că Rusia şi China ar trebui să elaboreze noi măsuri comune pentru a asigura securitatea ambelor ţări, dar nu a detaliat.

Patruşev, care este un apropiat al lui Putin, i-a spus „tovarăşului” Wang că Beijingul este o prioritate absolută pentru politica externă rusă şi că cele două ţări trebuie să rămînă împreună împotriva Occidentului. „În contextul unei campanii care este purtată de Occidentul colectiv pentru a limita atît Rusia, cît şi China, aprofundarea în continuare a cooperării şi interacţiunii ruso-chineze pe arena internaţională este de o importanţă deosebită”, a declarat Patruşev, citat de agenţia RIA, iar potrivit Wall Street Journal, preşedintele chinez Xi Jinping se pregăteşte să vină la Moscova în următoarele luni pentru a avea o întîlnire cu Vladimir Putin.

În actualul context, este interesant de urmărit nerăbdarea premierului Netanyahu de a ataca Iranul!