Categorie: Analiză

NOMINA ODIOSA

Primele ore din 2023. Armata rusă atacă teritoriul ukrainean cu rachete şi drone sinucigaşe. A trecut aproape un an de la declanşarea operaţiunii speciale ruse în Ukraina. Ce oroare, folosesc terminologia Kremlinului, “Operaţiune specială”… deontologii şi apologeţii “omului foarte nou”, care-l înlocuieşte astăzi pe “omul nou” al regimului comunist din România, se zvîrcolesc cuprinşi de entuziasmul revelaţiei unui nou “putinist”. Oricum ai da-o, războiul din Ukraina s-a declanşat în 2014! Nu mai reiau, pe moment, cronologia conflictului, cu anexări şi proclamări de republici. Pe cale de consecinţă, indiferent din ce unghi ideologic ai privi lucrurile, invazia cu trupe ruseşti a teritoriului ukrainean reprezintă o operaţiune specială. Este un fel de “Operaţiunea Anaconda”, derulată de NATO în sudul Afghanistanului împotriva talibanilor din sudul Provinciei Kandahar, în timpul invaziei occidentale din această ţară. Deci, în limbaj “NATO correct” aceasta este o Operaţiune specială. Ruşii, mai puţin atenţi la astfel de nuanţe – consideraţi mai grobieni, “orci”cum li se spune – au denumit din start “operaţiunea specială” drept “operaţiune specială”. Sigur, ar mai fi cîteva considerente juridice, legate de legislaţia internaţională, de ONU şi de Tratatul de la Minsk – document de care nimeni nu mai vrea să ştie nimic! – legislaţie aplicabilă, însă, într-un singur sens în ultimii 33 de ani, de la Vest spre Est! Nu vreau să încarc textul cu elemente concrete, nu e treaba mea.

Treaba mea este să-mi amintesc de un interviu excelent, publicat în Nr. 1/2022 al revistei “m”, cu un extraordinar profesor de intelligence, şi reputat istoric al serviciilor de informaţii, dr. Tiberiu TĂNASE, care a enunţat o propoziţie emblematică pentru tot ce înseamnă analiză de securitate a lumii în care trăim şi în care se distinge mai pregnant, pe moment, conflictul din Ukraina: “Serviciile de informaţii ruse se ocupă cu fabricarea de fake-news, serviciile democratice cu manipularea pozitivă”! Aţi înţeles, nu? Există minciuni bune şi minciuni rele! La fel cum există crime bune şi crime rele, războaie bune şi războaie rele… mă rog, un fel de Yin și Yang al adevărului. Un 1984 perpetuu! Sigur că pentru a putea creiona o analiză de securitate, fie ea şi empirică, ai nevoie de Yin-ul adevărat şi nu de cel pe care mintea ta l-ar dori existent şi interacţionabil.

Avem deja două noţiuni: “fake-news” şi “analiză de securitate”.

“Fake-news”-ul este regina de astăzi a ştirilor contemporane. Minciuna ridicată la rang de adevăr care preschimbă realitate şi, odată cu ea, conceptele, senzaţiile, perceptele şi credinţele umanităţii. S-au scris deja tone de cărţi, pe acest subiect, şi cîteva zeci de mii de articole. Există o publicaţie profesionistă, construită de doi amici de-ai mei, care se ocupă direct de contracararea fake-news-ului, sigur, beneficiind de fonduri substanţiale externe. Recent, publicaţia a lansat o antologie de fake-news-uri pe 2021. Extraordinar efortul lor de a identifica, extrage, expune şi combate minciuna, de cele mai multe ori, din amalgamul de informaţii. Cele mai multe astfel de fake-news-uri au legătură cu războiul din Ukraina, evident. Tipul de argumentaţie asumată împotriva fake-ului mi-a atras atenţia: … e un fake pentru că “în mintea lui Putin, războiul din Ukraina ar fi trebuit să se termine în cîteva zile… iniţial, intenţia lui era să… gîndul dictatorului era îndreptat spre…” şamd. Ups! De unde draku ştim noi, ziariştii, analiştii, comentatorii ce gîndeşte x sau y? Ce-i în mintea lui Putin? Ce gîndeşte el? Astfel de afirmaţii mă fac să cred că exerciţiul demasării fake-news-ului de astăzi este strîns legat de crearea unei noi realităţi în care, sper că am voie să mă întreb, dacă fake-news-ul tău este şi al meu? Dacă lumile noastre se construiesc din ce în ce mai separat – şi antagonic! -, sau ne nivelăm pentru un concept universal valabil. Război bun şi război rău. Terorism şi luptători pentzru libertate…

Analiza de securitate, musai să folosească Yin-ul cel adevărat! Ca să vedem cum stăm, în mod real! Despre cum îmbrăcăm această realitate, asta-i deja o altă discuţie, dar nu foarte îndepărtată de analiză. Ambele fac parte din “cultura de securitate” a unei naţii, care la noi lipseşte cu desăvîrşire, şi despre care mi-au vorbit profesorii mei – mulţumesc Cristian Barna! – . Despre cultura şi in-cultura de securitate am scris deseori. Dintr-o “diagnoză” a culturii de securitate, la diverse nivele de analiză, ies in evidenţă următoarele aspecte: 1) la nivelul decidenţilor politici: persistenţa unor confuzii conceptuale în discursurile referitoare la domeniul securităţii naţionale; preocupări scăzute în politicile de resurse umane ale partidelor politice pentru formarea unei culturi de securitate minimale pentru persoanele care ocupă sau urmează a ocupa diverse funcţii; slabe preocupări pentru formarea culturii de securitate (implicit cea de intelligence) a candidaţilor la funcţiile eligibile; politizarea excesivă a problemelor legate de securitatea naţională; preocupări scăzute pentru a proiecta şi implementa reformarea profundă a sistemului naţional de securitate. 2) societatea civilă şi elitele intelectuale: slabă implicare în fundamentarea ştiinţifică a politicilor de securitate naţională. 3) la nivelul percepţiei publice: viziune aproape paranoică faţă de “autorităţile informative”; atitudinea faţă de “autorităţile informative” funcţionează pe “principiul vinovăţiei”; perpetuarea inducerii unei atitudini de neîncredere faţă de “autorităţile informative” ale statului. 4) posibile efecte asupra instituţiilor cu atribuţii în domeniul intelligence-ului romanesc: crearea unor presiuni artificiale asupra angajaţilor din instituţiile cu atribuţii în domeniu; scăderea moralului ofiţerilor operativi; disiparea resurselor în acţiuni de prevenire şi explicare a diverselor „atacuri” mediatice. Avem de toate! Plus o corupţie fără precedent în aceste structuri! Poziţia geostrategică a României în spaţiul sud-est european, de ţară cu triplă frontieră, naţională, a NATO şi a Uniunii Europene, presupune ca politicile de securitate naţională să aibă ca obiectiv „apărarea şi promovarea intereselor vitale ale României, precum şi participarea activă a ţării noastre la asigurarea securităţii zonelor de interes NATO şi UE”. Din nefericire, diletantismul “decidenţilor politici” face ca avantajele de securitate ale ţării noastre să nu fie atuuri, ci pietre de moară în politica externă! Nu intru în detalii, pentru că acest text nu este despre trădătorii României!

Mai am o observaţie de făcut despre debutul acestei Operaţiuni Speciale. Potrivit observatorilor, Rusia a intrat în Ukraina cu un număr insuficient de militari şi cu tehnică veche. Fără să beneficiez de informaţii credibile din interiorul structurii militare ruse, pot doar să cred că: 1) numărul mic de militari şi slaba lor pregătire pot indica faptul că planificatorii ruşi au privit Operaţiunea Specială ca pe o operaţiune “poliţienească”, în limitele prevăzute de legislaţia internaţională menţionată în Tratatul de la Minsk, denunţat unilateral de preşedintele în funcţie al Ukrainei. 2) Operaţiunea Specială nu a fost considerată, iniţial, “simplă” prevăzîndu-se, probabil, un consum foarte mare de muniţii de toate tipurile şi armament. Despre Rusia se spune că se află pe un loc fruntaş în lume în ceea ce priveşte producţia de armament modern. Da, dar ca să alimentezi silozurile şi magaziile de muniţie pentru un astfel de armament, în condiţiile unei producţii industriale “la pace”, ai nevoie de nişte ani buni! Dacă, însă, ai arunca în luptă tehnică veche, de 50 de ani, beneficiezi de o producţie de muniţie mai mare cu cel puţin 40 de ani, deci, cantităţi mult mai mari şi mai importante.

Şi ar mai fi o observaţie pe care, vă rog să o consemnaţi între paranteze, deocamdată, după acest prim an de lupte. Ukraina a avut – şi are! – în prima linie, batalioanele naţionaliste care au creat “narativul” rusesc al nazismului lui Bandera reînviat. Dniper, Pravîi Sektor şi, nu în ultimul rînd, Azov s-au născut din Maidanul care n-a avut ca obiectiv central reluarea acordului de asociere la Uniunea Europeană, ci contestarea unei puteri oligarhice. În 2014 am asistat mai curînd la o revoluţie care a înlăturat întreaga ordine instituită, abolind de facto Constituţia! Adevărata forţă ”constituantă” s-a aflat pe Maidan, reprezentanţii aleşi ai Radei trecînd de partea insurecţiei pe măsură ce aceasta cîştiga tot mai multă autoritate. Parlamentul a votat, sub presiunea baricadelor, exproprierea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, dezvăluind cu maximă claritate că ne aflam în faţa unei forţe revoluţionare care a destituit întreaga ordine legală. Preşedintele a acuzat o lovitură de stat, ceea ce avea sens şi care se trage în mod direct din propriul trecut istoric. Cunoscutul romancier ukrainian, Andrei Kurkov, spunea atunci, în cadrul unei conversaţii citate de Philosophie magazine: ”Prin arhitectura sa, Maidan-ul aminteşte de o tabără cazacă, una dintr-acelea care populau malurile Niprului între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea. E vorba de o fortăreaţă de lemn, înconjurată de baricade. În interiorul ei se duce o viaţă normală. Se găteşte şi se îndeplinesc tot felul de sarcini curente. Sînt statornicite posturi de pază care să anunţe ivirea inamicului. E ceva cu totul diferit de Revoluţia portocalie din 2004, regizată de politicieni în stilul unui show american. Aici e vorba mai curînd de tradiţia anarhistă a ţării, aceea a lui Mahno, ţinut la mare cinste!” Şi încurajată, aş completa eu, de Unchiul Sam, prin vocea Victoriei Nuland. Ups! Forţa constituantă a Maidanului o reprezentau urmaşii ideologici ai lui Stepan Bandera, grupați în formațiuni precum Sectorul de Dreapta – aflat acum la guvernare în coaliţie cu partidul lui Zelensky , Patrioții Ukrainei și Batalioanele de Apărare Teritorială, care au avut un rol esențial în lovitura de stat din februarie 2014. Sau, cum spuneam, renumitul Batalion Azov, născut în mai 2014 la Mariupol de Andriy Biletsky, un soldat cunoscut sub porecla de „Führerul Alb”, susținător al purității rasiale a națiunii ukrainene. Iată cum “naraţiunile fake” ruseşti au o cu totul altă faţă privite de la est la vest! Cert este că, în 2022 aceste batalioane au devenit o problemă serioasă pentru Zelensky şi conducerea de la Kiev care a hotărît săi transforme în eroi şi legende şi să-i lase să moară ucişi de ruşi la Mariupol. Practic, conducerea Ukrainei şi-a rezolvat o mare problemă internă cu ajutorul ruşilor.

La fel se întîmplă în tabăra cealaltă, unde Grupul Wagner aliat cu cecenii lui Kadîrov au devenit posibile pericole pentru conducerea de la Kremlin. Aşa se face că mercenarii Wagner duc lupte eroice în Estul Ukrainei… Luaţi, deocamdată, aceste paragrafe, doar în paranteză!

Revin. Aşa cum spunea profesorul meu, dr. Cristian Barna, “cultura de securitate reprezintă conştientizarea problemelor unui stat, implicarea activă în soluţionarea acestora şi sprijinirea demersurilor pe care instituţiile statului le desfăşoară în scopul prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Sprijinindu-se pe un demers cognitiv, cultura de securitate este constituită dintr-un ansamblu de informaţii, atitudini, convingeri şi valori prin care individul se raportează la sistemul politic, militar şi economic, care caracterizează societatea. Cultura de securitate aceasta trebuie să constituie un reper de conduită, moral, educativ şi formativ. Însuşirea culturii de securitate de către cetăţeni este demonstrată de atitudinile şi comportamentele acestora faţă de securitatea naţională. Cultura de securitate are ca scop pregătirea cetăţenilor pentru a contribui la protejarea valorilor naţionale în faţa unor potenţiali adversari din perspectiva activităţii de intelligence.

Nevoia dezvoltării culturii de securitate şi a educării populaţiei în acest spirit derivă şi din diversificarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi a modului de propagare a acestora”. Dacă mai citiţi o dată această definiţie veţi constata că: Ukraina a fost, este şi, probabil va rămîne, o ameninţare directă la securitatea naţională a României, într-o formă sau alta, şi populaţia ţării este ZERO absolut în materie de cultură de securitate, concept pe care noi, ca ţară, ne-am angajat să-l promovăm odată cu aderarea noastră la NATO! În aceste condiţii, în orice formă am prezenta-o opiniei publice, naraţiunea legată de securitate are nevoie de realitatea din teren. Apoi, hotărîm dacă va fi “fake-news” sau “manipulare pozitivă”!

În ultimii 33 de ani, starea fostului spaţiu sovietic a fost marcat de o concurenţă intensă între Rusia
şi Occident pentru creşterea influenţei printre fostele republici sovietice. Fără îndoială, această
concurenţă s-a manifestat în mod diferit în fiecare din fostele republici ale Uniunii Sovietice. Vezi Republica Moldova şi Ukraina! Cu toate acestea, astăzi există trei mari categorii în care fostele republici sovietice pot fi grupate: cele de orientare pro-rusă, cele de orientare pro-occidentală (ţări care sînt membre ale Uniunii Europene şi NATO şi ţările care doresc să adere la blocurile de Vest) şi grupul celor care preferă să evite aliniere cu oricare dintre acestea. Vechea şi noua ordine mondială agonizează în jurul aroganţei Federaţiei Ruse ca urmare a crizei din Ukraina.

Dacă sîntem corecţi, recunoaştem că pentru menţinerea imaginii de „învingător” al Războiului Rece
lumea occidentală a avut tendinţa de a trata Rusia, în ultimele decenii, cu superioritate arogantă, ca partener ”de mîna a doua”, aplicîndu-i un fel de politică de tip Versailles (cum ar fi cea aplicată Germaniei învinse după primul război mondial). Auto-proclamarea ca „învingător” pare să fi determinat SUA să procedeze la extinderea reţelei sale de aliaţi către graniţele Rusiei, ceea ce, în mod
evident, în ochii liderilor de la Kremlin, în special cei ai lui Vladimir Putin, a fost percepută
ca o ameninţare. În plus, avînd în vedere experienţa sa istorică solidă şi mîndria naţională,
Rusia nu este o ţară gata să accepte statutul de „învins” în rivalitate directă cu Statelor Unite.


În ciuda retoricii conciliante, SUA, afişînd un aer de superioritate arogantă, este văzută la
Moscova ca o ameninţare atît pentru Rusia, cît şi pentru întreaga lume, mai ales că din 2000 pînă în 2005, SUA a sprijinit o serie de transformări ”democratice”, care au dus la cosmetizarea regimurilor politice în Ukraina, Georgia, Kârgâzstan şi Serbia prin aşa numitele ”revoluţii colorate” – Colour Revolutions. Aceste revoluţii sînt parte integrantă a politicii SUA de promovare a democraţiei, larg promovată şi susţinută de Democraţii aflaţi în siajul miliardarului iudeo-maghiar George Soros! Bazîndu-se pe factorii interni identificaţi de fundaţiile “societăţii deschise”- ca sărăcia şi corupţia – Occidentul a recurs la mecanismele sale standard: sprijin financiar şi militar, de propagandă mass-media, de finanţare a grupurilor societăţii civile, precum şi de consiliere a liderilor opoziţiei locale etc. Această politică este privită în Rusia ca o încercare de instalare a unor lideri politici pro-occidentali, care vizează izolarea Rusia şi chiar blocarea influenţei acesteia în era post-sovietică. Vezi doar exemplul recent în care Klaus Iohannis recunoaşte că a sprijinit financiar, cu cîteva sute de mii de euro, opoziţia din Belarus care dorea răsturnarea de la putere a preşedintelui Lukaşenko…

Neapărat trebuie spus că printre alte cauze de referinţă ale actualei crize din Ukraina, ruşii cred că se regăseşte bombardarea Yugoslaviei în 1999, – fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU şi
sprijinul unilateral al Vestului acordat independenţei Kosovo. Ceea ce contează este faptul că
pentru Rusia, declaraţia de independenţă a Kosovo a devenit ”lovitura fatală” pentru Acordurile de la Helsinki, referitoare la principiul integrităţii teritoriale în Europa. Este principala referinţă, la care Vestul recurge, atunci cînd acuză Rusia de „anexare” a Crimeei şi celor patru noi republici din sudul Ukrainei. Într-o viitoare negociere de pace, „returnarea” Crimeei, Doneţk-ului, Lugansk-ului, Herson-ului şi Zaporojie, la Rusia, este ilegală în aceeaşi măsură în care este ilegală şi independenţa Kosovo. Prin urmare, în “Cazul Ukraina” atît Occidentul, cît şi Rusia au pierdut apelul la morală şi la limbajul normelor internaţionale!

Angajamentele nu mai au nici o valoare. În 1996, la scurt timp după dezintegrarea Uniunii Sovietice, Bill Clinton a încălcat un angajament clar făcut de predecesorul său, faţă de extinderea NATO, şi astfel, Alianţa a ajuns la graniţele Rusiei… În 2004, odată cu includerea celor trei republici baltice, NATO s-a extins din nou ajungînd aproape de suburbiile din Sankt-Petersburg. Astfel, pe ”tabla de şah” americană, Ukraina a rămas cel mai important punct strategic, cheia limitării accesului Rusiei la Marea Neagră şi a potenţialului său geostrategic în sud. Obsesiile Washingtonului au condus la politici care rezonează cu foşti parteneri ai Rusiei la Varşovia, Tallin sau Bucureşti, ceea ce s-a dovedit a fi, în cele din urmă, în detrimentul securităţii atît a Europei, cît şi a Statelor Unite. De asemenea, jocul geopolitic din Ukraina rezonează cu mulţi est-europeni care au propriile lor percepţii anti-ruseşti născute dintr-o istorie mult prea recentă. În acest context, pot înţelege, chiar dacă nu sînt de acord cu acest lucru, de ce spre exemplu, locuitorii din vestul Ukrainei, Polonia sau Letonia au o percepţie psihologică acută asupra Rusiei ca inamic. Nu pot înţelege, însă, de ce America şi Europa de Vest alimentează excesiv obsesiile acestora, în detrimentul păcii pe termen lung.

Pe de altă parte, constructul narativ occidental se referă la „poporul Ukrainean” ca la o “naţiune
unitară”, deşi nu există nici o naţiune ukraineană unitară! Cine nu crede, să meargă în vizită la Lvov, Harkov, Cernăuţi, Odessa şi Mariupol. Decalajul lingvistic dintre estul şi vestul Ukrainei reflectă o diviziune culturală şi emoţională fundamentală, nu doar o diferenţă de opinie cu privire la problema integrării occidentale sau rămînerii în sfera de influenţă a Rusiei. Jumătate din Ukraina este pro-
europeană şi vorbeşte Ukraineana şi o minoritate foarte importantă este pro-rusă şi vorbeşte
limba rusă! În Est! Guvernul actual îl continuă pe cel instalat ca urmare a revoltei de pe străzile Kievului împotriva guvernului ales anterior. Occidentul a vorbit mult de legalitate. Legalitatea guvernului Poroşenko nu există fără mari semne de întrebare! Astfel, Ukraina rămîne o ţară divizată, de teritoriu şi de populaţie, mai mult decît ar putea fi omogenizată de un război civil. Ultranaţionaliştii din vest, marcaţi de o ură viscerală faţă de Rusia, nu pot spera să–i subjuge pe pro-ruşii din est şi să-i convertească la imaginea unei „Ukraine unite”, cum au încercat batalioanele ultranaţionaliste în ultimii şase ani, aşa cum pro-ruşii din est nu-i vor putea converti pe ukrainenii occidentali la paradigma unei Moscove-prietenoase…

Pentru principalele puteri ale Uniunii Europene, situaţia Ukrainei reprezintă o problemă văzută strict prin prisma unui joc geopolitic cu sumă nulă. Pentru Statele Unite ale Americii Ukraina a fost întotdeauna un vierme util în spaţiul rus. Pentru Rusia, însă, ca şi pentru suporterii ei din estul şi sudul Ukrainei, viitorul statut al Mării Negre şi a bazinului industrial de est este o problemă existenţială!
Aceasta atitudine necesită o mare responsabilitate din partea Uniunii Europene, şi a SUA. Nu există nici un refugiu în Uniunea Europeană pentru Ukraina sau Republica Moldova! De asemena, ukrainienilor ar trebui să li se spună că în actualele condiţii Ukraina unită nu va putea să devină parte a NATO. Sau, mai mult! Partenerii Occidentali ai Ukrainei ar trebui să-i convingă pe cetăţenii de orice orientare că este bine şi firesc să plătească impozite mari pe casă şi pe maşină! Mă îndoiesc de succesul unui astfel de demers!

În prezent, Putin nu are o ieșire elegantă din această situație. Pentru el, miza pare să fie totul sau nimic. În acest context, credeţi că este o idee bună să îi spui unui tip care deține controlul a 6.200 de focoase nucleare și despre care pseudo-elitele noastre spun că este „nebun”, că vrei să îl UCIZI? Asta este semnificația apelurilor lui Joe Biden și Volodimir Zelenski la o „schimbare de regim” în Rusia! Ar face parte dintr-un “război bun”? Un element al așa-numitei Doctrine a Războiului Drept (Războiul bun!) este că, pentru a fi considerată MORALĂ, o acțiune militară este necesar să facă mai mult bine decît rău. Să ne aducem aminte că președintele John F. Kennedy a avut o atitudine fermă în timpul crizei rachetelor cubaneze, instituind o blocadă navală asupra Cubei după ce URSS a amplasat baze de rachete pe insulă. JFK a adoptat această linie dură pentru că era vorba de vecinătatea SUA și nu poți da înapoi lîngă gardul tău fără a pierde o cantitate uriașă de credibilitate pe scena mondială. La fel se petrece și cu Rusia: Ukraina este Cuba sa! Iar, faptul că Moscova ar pierde prea mult din prestigiul său la scară mondială este – alături de grija lui Putin pentru propria viață – un bun motiv pentru care Rusia nu va da înapoi în Ukraina! Perspectiva de aderare a Ukrainei la NATO rămîne pentru Rusia o linie roşie extrem de tuşată. NATO a fost creat pentru a contracara URSS, iar globaliștii pseudo-elitei au extins NATO pînă la frontierele Rusiei… Deși secretarul de stat James Baker i-a dat asigurări liderului sovietic Mihail Gorbaciov în 1990 că NATO nu se va extinde „nici măcar cu un inch spre est”, la granițele Rusiei se află acum patru membri NATO: Polonia, Letonia, Lituania și Estonia.

Conflictul din Ukraina este departe de a fi ajuns la final. În căutarea soluţiilor posibile de rezolvare atît Federaţia Rusă, cît şi Occidentul, trebuie să se renunţe la acuzele reciproce de genul ”Rusia a provocat acest conflict” sau ”Occidentul poartă întreaga responsabilitate”, deşi, prin perspectiva adevărului, NATO s-a apropiat, oarecum imprudent de graniţele Rusiei! Această imprudenţă a creeat realitatea de astăzi, o realitate la care Rusia nu va renunţa niciodată. 2023? Mai puţină aroganţă, mai multă raţiune. De ambele părţi!

AROGANŢA ŞI ÎNDOBITOCIREA ANULUI 2022

2022 este pe final. Dacă în următoarele 29 de zile nu se va întîmpla nimic neprevăzut, precum atacul lui Putin asupra Ukrainei, anul pe care îl încheiem îl pot considera ca făcînd parte dintr-un ciclu de “plăgi egiptene” pe care europenii şi noi, românii, le vom îndura ca un răspuns la aroganţa, cinismul şi îndobitocirea care au pus stăpînire pe noi.

Spuneam la începutul poveştii cu Pandemia de Coronavirus – acompaniată de galopul planetar al măştilor sanitare care apăreau şi dispăreau, magic, în cîteva secunde, şi se tranzacţionau la preţuri incredibile, renunţarea instantanee la drepturile şi libertăţile clamate în Agora Greciei antice în schimbul mai multor zile de viaţă (“căci nu-i tot una leu să mori ori cîne-nlănţuit” – vers lipsit de valoare şi substanţă în ţara geneticei “Mioriţă lae” şi al “capului plecat pe care sabia nu-l taie”), culminînd cu miracolul vaccinului, procurat pe comision gras, de guverne – că această mişcare planetară reprezintă doar mutarea unor bani (mulţi!) din buzunarul Complexului Militaro-industrial, în cel al lui Big Pharma la remorca căruia s-a aflat industria IT, care a reuşit începutul transformării modului tradiţional de viaţă prin cîteva idei “izolatoare”: munca de la domiciliu, deplasarea cît mai redusă, întîlniri şi spaţii virtuale etc, şi tot ce ţine de renunţarea la propria personalitate umană în favoarea unor avataruri! Aceasta pare să fie lumea viitorului şi în aroganţa sa, Big Pharma a crezut că dominaţia economică şi politică realizată timp de doi ani cu ajutorul virusului, va fi veşnică. Cel puţin!

Iată, însă, că, “lumea coşului de fum”, cum ar spune Alvin şi Heidi Toffler, a Complexului Militaro-Industrial, revine spectaculos în 2022 şi în februarie declanşează invazia Ukrainei de către armata rusă. O invazie pe care, personal, am respins-o ca imposibilă din punct de vedere militar şi logic. Nu am luat în calcul că aroganţa şi cinismul bat logica!

“Narativul” oficial acceptat spune simplu: la 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ukraina marcînd o escaladare abruptă a războiului ruso-ukrainean, care începuse în 2014. Invazia a provocat criza de refugiați cu cea mai rapidă creștere din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, cu un număr estimat de peste 8 milioane de persoane strămutate în interiorul țării, precum și cu 7,8 milioane de ukraineni care au fugit din țară pînă la 29 noiembrie 2022, dintr-o populaţie de 43,81 milioane de locuitori, la sfîrşitul anului 2021. Potrivit unor surse, războiul a provocat o “penurie de alimente la nivel mondial”. Înainte de război, uleiul de floarea soarelui ukrainean reprezenta 49,6% la sută din volumul comerțului global. Porumbul reprezenta 15,3%, orzul, 12,6% și grîul, 10%.

190.000 de militari ruşi au invadat Ukraina. Pe hartă şi în discuţiile de cafenea pot părea foarte mulţi, dar coborînd în teren sînt doar “cîteva autobuze” cu care s-ar fi dorit ocuparea Kievului şi… restul, totul cu echipament militar foarte vechi, dar cu sufletul plin de entuziasm sub uniforme, dar şi sub cămăşile civililor “eliberaţi”. Nu s-a întîmplat aşa şi, iată-ne la sfîrşit de an cu un război aproape îngheţat de rasputiţă, la propriu şi la figurat, cu suferinţe individuale inimaginabile petrecute în acest răstimp, din cauza aroganţei şi cinismului celor care ştiu să manipuleze post-adevărul, într-o societate globală imună, deja, la adevăr! PARANTEZĂ, ca să nu uit: cred că ştiu de ce Putin nu a aruncat în luptă tehnologia militară mult clamată. Nu are muniţie să o folosească! Vă daţi seama, fabricile de muniţie au lucrat pentru noile… tancuri, să spunem, doar cîţiva ani, pe cînd pentru T-72, de exemplu lucrează de zeci de ani! Pe un front precum cel din Ukraina e nevoie de muniţi! Nu degeaba, Volodimir Zelensky cerea muniţie, muniţie şi iar muniţie, într-o imagine suprarealistă a lui Lenin care spunea şi el învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi! Tot un fel de muniţie, care însă e perimată astăzi, tot aşa cum Lenin aşteaptă liniştit în mauzoleu la Moscova să fie îngropat creştineşte… AM ÎNCHIS PARANTEZA! Mă întorc la suferinţele umane care au invadat micile ecrane şi toate canalele de comunicare, în paralel cu ştiri despre cancerul-paralizia-parkinsonul-priaprismul şi blenoragia lui Putin! Sigur, suferinţele civililor din fosta Yugoslavie, din Syria, Liban, Palestina, Iraq, Afghanistan, Yemen, Lybia nu sînt valabile pentru că, nu-i aşa, “narativul” oficial ne spune că ei sînt născuţi terorişti însetaţi de sînge de femei şi copii nevinovaţi, şi, deci, trebuie să sufere necondiţionat. Şi, de altfel, sîngele lor nu e nici pe departe la fel de albastru precum al necăjiţilor de ukraineni, pe care propaganda globală îi centrifughează între compasiune şi ură globale!

Să mă întorc! Luptele din Donbas s-au intensificat după 17 februarie 2022. Ukraina și Donbasul s-au acuzat reciproc că au tras focuri de armă şi artilerie peste linia de conflict. La 18 februarie, republicile populare Donețk și Luhansk au ordonat evacuarea de urgență a civililor, deși o analiză a BBC sugerează că înregistrarea video care anunța evacuarea „de urgență” fusese filmată cu două zile înainte de data pretinsă. Celebrele batalioane naţionalist-integriste Azov, Dniper etc, au fost cele care au intensificat presiunea militară pe separatiştii din Donbas, unde s-a înregistrat o creștere a bombardamentelor de artilerie de ambele părţi, confirmată inclusiv de reprezentanţi români ai OSCE, care s-au şi etras din sectoarele repartizate. La 19 februarie, ambele republici separatiste au declarat mobilizarea totală, independenţa etc, nu e cazul să intru în detalii – şi nici scopul acestui text, deşi, nu-i aşa, “diavolul se ascunde în detalii”, întotdeauna! -, bătălia pentru Mariupol şi “sanctificarea” luptătorilor din Batalionul Azov – despre aceştia puteţi citi detalii pe acest site, sau în Revista M nr.1/2022 . De fapt, în cinismul său, preşedintele Zelenski a sacrificat acel batalion care devenise o problemă naţionalist-integristă de securitate internă pentru Ukraina. A făcut-o cu mîna ruşilor. “Iată ce pot face două mîini dibace”!

În acest context, aroganţa lu Zelenski a atins cote inimaginabile! Ajuns la putere din voia stăpînilor lui, care între timp nu l-au mai susținut pentru al doilea mandat pe #jumătateromânul Poroșenko, figură bonomă într-o țară jefuită monstros și lucid, cel care joacă în prezent rolul de președinte al Ukrainei a fost, în primele luni ale conflictului, o “apariție”, la propriu, prestînd la limita eroismului de limbaj și motivînd decisiv, prin intervenții on-line, susținerea cauzei unui stat atacat cu bestialitate. Între timp, “idioţii” au văzut cît se poate de limpede nu doar că rușii sau occidentalii, generic vorbind, folosesc propaganda ca armă, dar și victima își construiește propriul narativ. Legitimitatea unei asemenea strategii nu poate fi negată. Mai puțin legitimă este maniera prin care Zelenski a început să emită sentințe morale, să dicteze măsuri internaționale, să ridice vocea și, pe alocuri, să pară mai nervos decît atacatorul. Rusia zisă post-comunistă nu este nici pe departe post-totalitară! Imperialismul Internaționalei socialiste fiind rapid înlocuit cu lozincile imperialismului țarist. Problema esențială a anului 2022: putea fi evitat războiul? Dacă da, cu ce preț sau, dacă nu, de ce musai?

Un lucru este evident: Rusia a invadat Ukraina! În contextul în care, dreptul internațional impunea Germaniei, Franței și Rusiei obligația de a aplica Rezoluția 2202 a Consiliului de Securitate ONU din 2015 de a implementa măsurile prevăzute în Acordurile de la Minsk, lucru pe care doar Moscova l-a făcut, asumîndu-şi responsabilitatea de a proteja populațiile în cazul eșecului propriului guvern… Sigur, în cinismul şi aroganţa lor, Guvernele Garante vor muta discuţia pe alte paliere. Dar, Acordurile de la Minsk au fost semnate după criza care a dus la invadarea Crimeei de către Rusia, în 2014, şi la ciocnirile din Donbass. Acordurile dispun de 13 puncte ce nu au fost implementate în 7 ani! Negocierile dintre Ukraina şi separatiştii pro-ruşi din regiunile estice au fost semnate în două ocazii separate, în septembrie 2014 şi februarie 2015, în prezenţa reprezentanţilor OSCE ai Rusiei şi ai unor ţări occidentale. Primul punct a fost încetarea focului. În cinci luni de conflict, numărul morţilor era de 2.600. Acordul a fost încălcat în mod repetat imediat de ambele părţi, atît de mult, încît victimele conflictului din Donbass s-au ridicat la peste 14.000, potrivit Kievului!

Iată cele 13 puncte consolidate de cel de-al doilea acord, care, susţinut de Franţa, Germania, Rusia şi Ukraina, a fost neimplementat şi a dus la războiul de astăzi: 1. Încetarea bilaterală a focului, imediat şi total; 2. retragerea tuturor armelor grele de către ambele părţi, interzicerea operaţiunilor ofensive şi survolarea zonei de siguranţă de către aeronave militare străine; 3. monitorizarea şi verificarea respectării acordului de către OSCE, lansarea unei misiuni de observare; 4. iniţierea negocierilor pentru autoguvernarea provizorie în regiunile Doneţk şi Lugansk, în conformitate cu legislaţia ukraineană, în scopul recunoaşterii de către parlamentul de la Kiev a unui statut special pentru aceste regiuni; 5. amnistia pentru soldaţii şi combatanţii de ambele părţi, cu excepţia infracţiunilor grave; 6. eliberarea ostaticilor şi prizonierilor de ambele părţi; 7. garanţia asistenţei umanitare în zonele de conflict; 8. reluarea relaţiilor economice şi plata pensiilor; 9. restabilirea controlului deplin al frontierei cu Ukraina de către guvernul de la Kiev; 10. retragerea tuturor echipamentelor militare, a armelor şi a echipamentelor de război, precum şi a mercenarilor străini din zona de conflict; dezarmarea grupărilor militare ilegale; 11. reforma constituţională care prevede descentralizarea administrativă pentru regiunile Doneţk şi Lugansk; 12. organizarea alegerilor în Doneţk şi Lugansk în condiţii convenite; 13. Consolidarea grupului de contact trilateral, format din reprezentanţi ai Rusiei, Ukrainei şi OSCE. Nu s-a respectat nimic din cele 13 puncte, acordurile fiind denunţate de Grupul Zelenski!

Problema responsabilității protejării populației ar fi trebuit nuanțată. Acest principiu nu dă dreptul la un război, ci la o operațiune de poliție realizată cu mijloace militare. De aceea, Kremlinul este foarte atent să numească acest conflict nu ca fiind un „război” ci o „operațiune militară specială”. Cei doi termeni desemnează același lucru, însă „operațiunea militară specială” limitează conflictul şi-l încadrează între limitele legale. Faptul că dreptul internațional îi dă dreptate Rusiei nu înseamnă că îi acord un cec în alb, iar modul în care aplică acest drept este criticabil. La rîndul lor, occidentalii califică Rusia ca „asiatică”, „sălbatică” și „brutală”, deși ei înșiși, cu alte ocazii, s-au dovedit mai distrugători, avînd, însă, ca scop „nobil” păstrarea liberalismului democratic generat de Pax americana! Pînă la urmă, vrem nu vrem, acolo ajungem, iar Puțin are dreptate: Ukraina este doar Teatrul de Operaţii în războiul dintre lumea veche şi lumea nouă. Pe rit slav!

Aceasta este scena spectacolului planetar oferit nouă, idioţilor, de cei care gestionează poveştile complexului militaro-industrial, care nu se dă bătut în faţa Big Pharma! În orice caz, la capătul provizoriu al celor cîtorva luni, timp în care de multe ori te întrebai cum de în capitala unei țări aflate în război au loc pelerinaje a mai tuturor conducătorilor relevanți ai planetei – incredibil, dar pînă și Klaun Iohannis a fost zărit pe acolo! – , este meritul cinic al Ukrainei care a provocat, cu bună știința sau nu, explozia nervoasă a Kremlinului. Nu am nici “o trăire”, cum se spune, nici pentru unii, nici pentru ceilalţi! Sînt implicat doar pentru simplul fapt că noi, România de azi, sîntem la marginea cordonului sanitar al Ortodoxiei, precum şi la gurile Dunării şi Marea Neagră şi, ca de obicei, încurcăm.

Conflictul cu Ukraina va fi soluţionat în sens rusesc! Iar timpul va proba că Ukraina – cea pe care acum o ajutăm din solidaritate cu ceilalți membri UE și NATO, nu ne-a fost și nici nu ne va fi vreodată prietenă! Sigur, asta dacă post-adevărul nu va decide altceva!

Pentru că, în absenţa raţiunii şi la îndemnul aroganţei şi cinismului, post-adevărul construieşte realităţi paralele! Care schimbă lumea! Ştirile false sînt parte din cotidian, de cînd meseria de jurnalist este la îndemîna oricui are o tastatură şi o platformă unde se poate exprima. Şi un primar sau orice fel de entitate politică sau economică, îi plăteşte “oboseala”. Cel mai mare pericol astăzi este că minţile noastre pot fi controlate printr-o serie de cascade informaţionale, printr-o serie de elemente de propagandă cu care noi ne înîlnim, ne ciocnim zilnic, voluntar sau nu. Cînd se întîmplă acest lucru la scară macrosocială, devine periculos pentru soarta societăţilor în care funcţionăm. Deci este bine să ştim că putem fi minţiţi, ca să învăţăm cum să nu fim minţiţi cu atîta uşurinţă… Uşor de zis, greu de făcut, pentru că într-o campanie de propagandă, publicul nu este tratat ca egal. El este tratat mai degrabă ca un copil, care trebuie ţinut în braţe, trebuie orientat, trebuie hrănit cu ceea ce are nevoie. Şi copilul de care vorbesc are nevoie de puţine cuvinte ca să fie convins. Este suficient să ştie că sute de milioane de dolari, bani din taxe şi impozite, au îmbogăţit nefiresc majoritatea mass-media din România care-l intoxică cu propagandă şi sloganuri oficiale. Curat, murdar, Coane Fănică, mai ales că politica oficială promovată de Mama America şi Handicapata Europa este murdară! La propriu, mai ales!

Cei familiarizați cu realitățile germane pot observa fără efort o coincidență pînă la similitudine a temelor promovate de politicienii germani cu temele promovate de Klaun Iohannis. Una dintre cele mai controversate decizii ale primului jucător de golf al ţării, respectiv cooptarea PSD la guvernare doar la cîteva săptămâni de la rezultatul alegerilor parlamentare din Germania, nu mai pare atît de ciudată văzută prin această prismă. Olaf Scholz este social-democrat, sau cum am spune noi PeeeSeeeDiiii-st, “ciumă roșie“! În noiembrie anul trecut, la Glasgow, Iohannis îşi asuma în numele României, deci şi al meu!, angajamentul că voi reduce emisiile de carbon, deşi emisiile de gaze cu efect de seră scăzuseră deja în România cu 50%, în 2021 față de nivelul anului 1990, din cauza reducerii semnificative a activității industriale! Deci deja România avea în 2021 un nivel foarte scăzut al emisiilor de gaze de seră. Să ne gîndim la un om de 140 kg și unul de 60 de kg. Dacă cel de 140 kg slăbește 50% din greutate ajunge la 70kg. Dacă cel de 60 kg slăbește cu 50% ajunge la 30 kg și mai mult ca sigur moare. Una este ca Germania, care a avut o creștere continuă a emisiilor de gaze din 1990 pînă astăzi, să-și asume astfel de obiective și alta este situația României a cărei economie este deja la un nivel foarte scăzut. La ce ne putem aștepta noi, românii, în următoarea perioadă ca urmare a angajamentelor lui Iohannis? Tot aşa, cu liniuţe, ca la Acordul de la Minsk: Scumpirea accelerată a energiei electrice, ca urmare a închiderii centralelor de producere a energiei electrice prin arderea cărbunelui și creșterea prețului certificatelor verzi, contribuția cetățenilor la implementarea așa-numitei energii verzi, eoliene și solare! Dar, vai! Cum aşa? Nu Putin e de vină pentru scumpirea energiei la modul nesimţit Scumpirea combustibililor fosili, gaz, benzină, etc., ca urmare a reducerii producției și a suprataxării. “Putin e de vinăăăăă”, ca să citez. Suprataxarea automobilelor care folosesc combustibili fosili în paralel cu favorizarea fiscală a automobilelor electrice. În paralel trebuie spus că aceste facilități fiscale pentru automobile electrice deja există dar stațiile de încărcare sînt aproape inexistente. Sigur, cu excepţia Reşiţei… Suprataxarea centralelor de apartament; O propagandă agresivă pentru folosirea mijloacelor de transport în comun și determinarea renunțării prin taxare la automobilele proprietate personală. Introducerea educației ecologice în școli… Aici Iohannis a plusat față de Germania inventînd o materie de sine stătătoare pe cînd în Germania conceptele ecologice sînt învățate la Biologie, Chimie, Economie, etc. Green Deal în alte țări mai prevede și împăduriri, protejarea terenurilor mlăștinoase, care sînt excelente depozitare de CO2, sau strategii de grădinărit urban. Dar probabil că așa ceva nu vom vedea în România pentru că ar fi afectate interesele economice ale firmelor străine active în aceste domenii…

Dacă toate planurile sinucigaşe ale sectei Green Deal vor funcţiona în Europa, amprenta de carbon la nivel mondial se va educe sub 1%! Aceasta este o minciună mai mare decît războiul din Ukraina! Emisiile de carbon, așa numita „amprentă CO2”, s-au micșorat în Europa, în, atenție, 2019, cu 30% față de anul de referință 1990. Este important acest 2019 deoarece este anul dinaintea pandemiei! Din 2020 și pînă în prezent, producția industrială a scăzut, traficul aviatic și maritim s-au prăbușit (emisiile poluante s-au redus dramatic). Și totuși, în aceste condiții avem astăzi o vară secetoasă și călduri care îngrijorează Europa. Pe acest fond al unei scăderi cu 30% a emisiilor de carbon și a unei inexplicabile încălziri NATURALE, SUA și UE și-au dat mîna pentru a minți oamenii și a impune restricții în utilizarea energiilor tradiționale, în pofida crizei economice care sugrumă populația…

Şi lîngă toate aceste catastrofe planetare, îşi fac loc micile catastrofe locale, oameni care în 2022 s-au resetat total. Sau, erau resetaţi dinainte şi au stat în adormire! Cum este, de exemplu…, să-i spunem Marian! Care zice că Qatarul a dat şpagă babană la FIFA ca să organizeze campionatul mondial de fotbal şi, în contrapartidă cu onoarea maximă ce I s-a făcut, ar fi trebuit să lase toţi curiştii să-şi etaleze sulele pe stadioane şi toţi beţivii planetei să borască în nisipul lor arăbesc. Acest Marian spune ferm Qatarului: să-i fie ruşine! Să-i fie ruşine că păstrează cutumele şi tradiţiile seculare ale Islamului şi nu se lasă el modernizat, măcar 10 zile, de LGBT-ul mondial, etalat ostentativ de oficialii germani ca la Oktoberfest! Sigur, mai există şi un primar de municipiu pe care aroganţa generată de succesele edilitare îl face să reacţioneze dezamăgitor la orice I se pare că nu se încadrează în standardele sale. Nu-i mai amintesc pe cretinii de serviciu ascunşi prin Consilii de Administraţie, management sau, pur şi simplu, aspiranţi la titlul de caractere ZERO! Mă rog, e o onoare să faci parte, astăzi, din lumea nouă cu curul în sus!

Nu e nici foarte nouă. O ştim din 2006, cel puţin, cînd Mike Judge, cunoscut pentru seriale și filme, ce parodiază societatea și stilul de viață al americanilor, regizează filmul „Idiocracy“, dedicat unei Americi a anului 2505. Evoluția nu ne recompensează cu inteligență! America este îngropată în gunoi, președintele este un campion de wresling și apa este considerată dăunătoare pentru oameni, întrebuințată doar pentru toalete – acoperire folosită de o companie pentru înlocuirea apei cu o băutură de tip Gatorade (benefică pentru că are electroliți, de fapt nici un american nu știa ce sînt electroliții, dar toti știau că sînt buni). Una dintre cele mai bune emisiuni este „Aw! My balls“ (conținutul emisiunii corespunde literalmente denumirii), filmul care a cîștigat premiul Oscar este „My ass“, Starbucks devine un fel de gentlemen’s club, unde latte-urile sînt o metodă de satisfacere sexuală a bãrbațior. Oamenii sînt asemenea unor animale, lipsții de rațiune, prinși în rutina de a se masturba și de a sta non-stop în fața televizorului, sînt controlați de mașinării, care însă nu sînt suficient de inteligente pentru a face față foametei și avalanșei de gunoi. Ultimii oameni de știință a murit în timp ce încercau să găsească o soluție pentru prelungirea erecției și pentru combaterea căderii părului. „Idiocracy“ nu a beneficiat de prea multă publicitate și nici nu s-a obținut un profit extraordinar de pe urma acestuia și, cu siguranță, nu este considerat o revelație în industria cinematografiei. Atunci? Simplu! În cele 90 de minute, este expusă realitatea zilelor noastre și realitatea unui viitor extrem de apropiat, prin îndobitocirea societății. Nu vrem să recunoaştem! Din cauza aroganţei, generată, la rîndul ei de îndobitocire. Un cerc vicios!

E un text, pe cît de lung, pe atît de incomplet. Dar, dacă aţi ajuns pînă aici, veţi fi nedumeriţi că titlul nu exprimă rezumatul compoziţiei lecturate. Este un text despre prostie, despre post-adevăr. Două stări care nu ar fi, însă, posibile fără aroganţă! La mulţi ani, 2023!

CU RAKETA LA PSIHIATRU

ARGUMENTÎ

În anii 80, militarii în termen din URSS, care-şi satisfăceau stagiul militar obligatoriu în Afghanistan şi erau lăsaţi la vatră, primeau din partea comandamentelor militare un ceas de mînă Raketa, ca semn de mulţumire pentru “serviciile” aduse “internaţionalei socialiste”. Pentru foarte mulţi dintre băieţii ăia, din stepele Asiei Centrale, din “partea întunecată a Uralilor”, din Siberia, dar nu numai, ceasul Raketa era primul din viaţa lor de bărbaţi. “Deveniţi bărbaţi”, formaţi, nu în familie sau în şcoală, ci direct prin experienţa trăită în Afghanistan. Violenţă, droguri şi socialism! O combinaţie…

Întorşi acasă, în “cea mai bună dintre lumi”, care nu oferea mai nici o perspectivă, posesorii de ceasuri Raketa, adică rakeţii, s-au adaptat la viaţa civilă. Nu toţi! Mulţi au format bande criminale de traficanţi şi recuperatori. “Cei mai norocoşi” dintre ei au fost racolaţi de aparatul de represiune, unde “lucrau” ca “elemente de persuasiune ideologică”. Adică, îi nenoroceau în bătaie, la ordin, pe cei care, aveau sau nu aveau bască şi fluierau în biserica URSS.

După căderea “cortinei de fier”, rakeţii s-au făcut cunoscuţi în Europa ca fiind printre cei mai eficienţi interlopi proveniţi din spaţiul estic!

Cam lungă introducerea, dar esenţială, pentru mine cel puţin, care înţeleg tot mai greu propaganda deşănţată şi fără limite referitoare la războiul declanţat de Rusia împotriva Ukrainei în care, ieri am avut impresia că “elementele de persuasiune ideologică” m-au luat cu asalt. Îi cunosc personal pe majoritatea dintre “rakeţii” aflaţi în serviciu dar, constat cu surprindere, că în fiecare zi apar şi alţii! Cum ar fi… o “raketă”!

i Faktî

Marţi, 15 noiembrie. Armata rusă declanţeză un atac furibund cu rachete de croazieră şi drone sinucigaşe asupra teritoriului ukrainean. Sînt vizate, evident, ţinte de infrastructură critică energetică de pe întreg teritoriul ţării. 30 de ţinte au fost lovite. Ukraina a rămas în întuneric pentru cîteva ore. 70% din Republica Moldova a rămas în întuneric. Potrivit informaţiilor, contradictorii, au fost lansate între 90 şi 100 de vectori Kalibr, în valoare de un miliard de dolari! Tot potrivit informaţiilor contradictorii, apărarea aeriană a Ukrainei a doborît aproape 80 dintre ele! La “foarte cald”, Alexei Arestovici, consilierul preşedintelui Zelenski, scrie pe Telegram: “ inamicul a lansat 100 de rachete. Noi am doborît 150. Nici o rachetă nu şi-a atins ţinta”! Peste cîteva zeci de minute postează, însă, o informaţie mai aproape de adevăr, pe Twitter. Pentru cine nu-l cunoaşte, încă, Alexei Arestovici s-a născut la 3 august 1975 în Dedoplis Tskaro, Georgia. Înainte de implicarea la cel mai înalt nivel, Alexei Arestovici a activat ca blogger, actor, cronicar politic și militar. Este purtător de cuvînt al Grupului de contact pentru Ukraina și consilier pentru politica informațională și consilier independent al șefului biroului președintelui Ukrainei, Andriy Yermak, privind comunicațiile strategice în domeniul securității naționale și Apărare.

Mugurii Apocalipsei

Două rachete rătăcite au lovit orașul polonez Przewodów, în apropiere de granița cu Ukraina. Doi cetățeni polonezi au fost uciși. Evident, s-a discutat cu Biroul Oval, iar Consiliul de Securitate, convocat urgent de președintele polonez, a analizat posibilitatea invocării Art 4. NATO (consultări comune în cazul amenințărilor la adresa integrității teritoriale, independenței sau securității unui stat membru NATO). Lucru care s-a şi întîmplat, în cursul zilei de ieri. Încă de la primele ore, marile puteri, SUA, Franța, Marea Britanie, Germania, au fost extrem de prudente şi atente la declarații. Declaraţii mai belicoase au enunţat Estonia şi Letonia şi, evident, belicoșii și ațîțătorii de război de pe Dîmbovița, unde Marcel Ciolacu, a spus că „este dreptul Poloniei să invoce articolul 5 al NATO”! După ce s-a gîndit, nu prea mult, “gîndacul” de Cotroceni a scris pe Twitter: „România este în deplină solidaritate cu prietenul și aliatul nostru Polonia în urma știrilor îngrijorătoare legate de exploziile de pe teritoriul său. Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri. # Suntem NATO”! Asta cu “sîntem NATO, m-a dat gata!

Deși este foarte greu de spus ceva, încă din primele ore ale anchetei din Polonia, piesele par să aparțină rachetelor 5V55KD sau 5V55R – parte a sistemului de apărare aeriană S-300PM/PT al Ukrainei. Dacă piesele sînt identificate în mod corect ca fiind rachete 5V55R/KD lansate de pe S-300, acest rezultat poate indica o defecțiune a sistemului de apărare aeriană UA în apropiere de Lvov, sau o interceptare cu o altă rachetă rusă, iar părți ale rachetei RuAF ar trebui să apară pentru confirmarea acesteia din urmă… Nu au apărut! Singura explicaţie plauzibilă fiind cea legată de defectarea unui sistem de interceptare balistică, S-300, de fabricaţie rusească, aflat în posesia armatei Ukrainene.

S-300, denumirea NATO – SA-10 Grumble, este un sistem de rachete sol-aer rusesc cu rază lungă de acțiune. Radarul de cercetare a spațiului aerian al sistemului S-300 poate urmări până la 100 de ținte și dirija până la 12 rachete simultan. Rachetele sol-aer sunt containerizate și nu necesită întreținere pe toată durata exploatării. Două menţiuni tehnice. În primul rînd, rachetele S-300 sînt proiectate să se autodistrugă în caz că nu interceptează vectorul inamic. Conform unor informaţii din teren, dacă se întrerupe alimentarea cu energie electrică a sistemelor de altimetre, racheta S-300 poate fi utilizată ca vector sol-sol, adică nu se mai autodistruge la altitudinea de croazieră de 27 de km, ci face prăpăd prin blocuri şi cartiere de locuinţe la Nikolaev, de exemplu! Cine nu crede, îl invit să mergă să se convingă personal! O S-300 are, aproximativ, 145 de kg de exploziv. Un Kalibr, cam 450! În al doilea rînd, raza de operare a acestui vector-interceptor este, în funcţie de tip, cuprinsă între 75 (S-300P) şi 250 de km (S-300PMU-2), la o acoperire a spaţiului aerian de 360 de grade!

Mai mult, orice rachetă poartă numere de serie şi coduri specifice care poate fi urmărită de la ieşirea din fabrică pînă la plutonul unde a fost repartizată. Nu mai vorbesc de sisteme de radar terestre, fixe şi mobile, fortăreţele NATO AWACS etc, care ştiu tot ce mişcă pe cerul Ukrainei!

RAKETA

Aşa stînd lucrurile, este imposibil ca o rachetă S-300, aparţinînd forţelor ruse, să se comporte ca o rachetă de croazieră Kalibr şi să zboare nedetectată deasupra Ukrainei şi să lovească teritoriul unui stat NATO! Această evidenţă nu este valabilă pentru cei cîţiva rakeţi din mass-media care ieri au călcat pedala “o rachetă rusească”, inducînd în mintea ascultătorului şi telespectatorului, mai puţin dispus să se informeze în detaliu, senzaţia că ruşii au atacat Polonia ca nemţii în 1939! Cea mai hotărîtă şi penibilă a fost o raketă de la un post de radio, parcă scăpată de la psihiatru, care aproape că-şi obliga invitaţii să spună că Rusia a lovit Polonia. Chiar dacă Stoltenberg sau Biden spuneau altceva, şi-i cita. “Dar, totuşi…” “Prin acest atac, Rusia testează capacitatea de răspuns a NATO şi solidaritatea membrilor alianţei”.

POSLEDUIET

Rusia a respins categoric, din primul moment că racheta i-ar aparţine. Au mai lansat atacuri la 35 de km de frontiera cu NATO, nu e prima dată! Ruşii spun că cine insistă să afirme că racheta e rusească încearcă extinderea conflictului! Ukraina respinge categoric că racheta căzută în Polonia i-ar aparţine. “Exclus! E o maskirovka”, spun ei, deşi evidenţele spun altceva. Nu e prima dată cînd oficialii de la Kiev neagă evidenţele şi îneacă spaţiul public cu un narativ fals din care adevărul nu mai răzbeşte. “Au dreptul să o facă, sînt victimele inocente ale Rusiei care a declanşat împotriva lor o agresiune militară nejustificată şi neprovocată…, spun rakeţii! În această logică, lansez o întrebare: nu cumva racheta a fost trasă cu bună ştiinţă, nu neapărat pentru a extinde teritorial conflictul spre NATO, ci pentru a obţine acces la sisteme occidentale de apărare aeriană, pe loc? De altfel, ministrul ukrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a şi vorbit imediat, din nou, de o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ukrainei! Pe care, cină să o facă? Cu ce? Cu avioane NATO?, cu avioanele unei “coaliţii de voinţă”, cei care au prins Iraq-ul, ştiu despre ce vorbesc! Asta ar însemna intrarea directă în război cu Rusia. Nu, mai bine livrează sisteme de apărare aeriană Ukrainei? Poate Iron Dome?…

ODESSA – SUPREMAŢIA ROBOŢILOR

1854 – RĂZBOIUL CRIMEEI

Putin avea dreptate! Războiul din Ukraina nu este unul de secesiune şi succesiune a moştenirii fostei URSS, ci între un liberalism, care a pierdut de mult hăţurile decenţei, şi ambiţiile neo-imperiale, dughiniste, ale unei Rusii renăscute din cenuşa fostului imperiu sovietic. Dar, dacă este o capcană? O capcană în care au fost atrase cele două sisteme pentru distrugerea reciprocă şi instalarea deplină a celei de-a treia căi triumfătoare? Progresismul!

Atragerea Rusiei într-un război de uzură, precum cel din Afghanistan, ar duce la o lovitură de moarte, ori o Rusie lovită de moarte poate fi un animal sălbatic imprevizibil şi extrem de periculos care nu ar mai avea ce pierde şi ar apela la războiul total. Cine va fi chemată să gestioneze pacea? Elita Progresistă, adică tocmai cea care ne spune astăzi, pe toate canalele, că va fi o lume minunată dacă stăm în frig, întuneric, sărăcie şi umilinţă! Bine ai revenit Treblinka!

Toate aceste teorii sînt pregătite minuţios, nu mai am nici o îndoială. Cu puţină vreme în urmă, ziarul suedez Nya Dagbladet publica un document aparținînd think tank-ului american RAND Corporation, cunoscut, printre altele, pentru contribuția în elaborarea strategiei americane în timpul Războiului Rece, dar și pentru recentul (2019) raport „Extending Russia”. Documentul, datat ianuarie 2022, admite că politica externă agresivă dusă în Ukraina va împinge Rusia la intervenția militară! Scopul, explică raportul, este de a introduce un pachet de sancțiuni, care a fost în pregătire anterior. O lună mai tîrziu, în februarie, mai mulți politicieni americani, inclusiv progresista notorie Hillary Clinton, au vorbit deschis despre atragerea Rusiei într-o luptă de uzură, de tip Afghanistan, care, mai devreme sau mai tîrziu, ar epuiza Rusia, economia ei, resursele miltare şi umane- o „mlaștină” în care Putin și Rusia s-ar împotmoli. Aceste calcule au fost complet răsturnate prin inițierea acestor referendumuri-operatiunea specială devine război, și nu unul obișnuit, ci unul mistic, de apărare a Mamei Rusia! Napoleon și Hitler știu că Rusia NU pierde un astfel de război!

Un război, în care roboţii sînt la mare căutare şi, în aceste zile, deţin supremaţia în Teatrul de Operaţii. În primul rînd, batalioanele de orci cu gulere albe, care s-au înrolat fără să gîndească cu propriul cap, de o parte şi de alta a beligeranţilor. Clişee prefabricate, fragmente de “programe” lungi şiruri de biţi primite în up-date se rostogolesc în spaţiul virtual, devenit cîmp de luptă. Aceşti roboţi umani, programaţi să nu gîndească cu propriul creier, deşi sînt înrolaţi în tabere diferite, reprezintă, de fapt, vîrful de lance, Coloana a 5-a a Progresismului! De partea cealaltă, sînt roboţii adevăraţi, care zboară şi înoată, lovind şi provocînd distrugeri însemnate!

Dronele Geran-2, lansate intens de Rusia în ultimele 5 zile sînt la fel de surprinzătoare pentru inamic precum folosirea Bayraktar-ului în urmă cu cîteva luni. Cu ajutorul dronelor kamikaze, militarii ruși au lovit mai multe ținte aparținînd armatei ukrainene, începînd de vineri cînd una dintre acestea a bîzîit deasupra balconului meu. Patru drone de tip Geran-2, cumpărate de Rusia din Iran, au survolat Odessa. Militarii ukraineni de la sol au încercat să doboare dronele cu focuri din arme automate, dar fără succes. Drona iraniană, Shahed-136 a lovit o clădire din apropierea portului. Duminică, două astfel de drone au lovit în plin clădirea Comandamentului Operaţional SUD, chiar lîngă popotă, ucigînd o femeie militar și rănind o alta, care nu a fost identificată. Iar luni de dimineaţă, alte două drone au distrus un depozit de muniţii din localitatea Zatoka. Anterior, cu ajutorul dronelor iraniene, a fost distrus un remorcher al Forțelor Navale ale Ukrainei, aflat în portul Ochakov, din Regiunea Nikolaev, și a fost lovită o clădire din Krivoy Rog. De asemenea, potrivit mai multor surse, au fost distruse două obuziere autopropulsate, cu calibrul de 152 de milimetri, două tunuri autopropulsate cu calibrul de 122 de milimetri și două mașini de luptă ale infanteriei din dotarea unei unități ukrainene. Conducerea Forțelor Armate ale Ukrainei este îngrijorată de faptul că dronele iraniene Shahed-136 ar putea interfera cu furnizarea de complexe HIMARS și alte arme occidentale în prima linie a frontului.

Dronele sinucigașe Shahed-136 sînt tipuri mici de aripi zburătoare, cu o anvergură de 2,5 m, alimentate cu gaz, care pot căuta emisii radar sau pot atinge ținte statice şi poartă o încărcătură explozivă de 200 de kg.

Pentru contracararea dronelor iraniene folosite de armata rusă, partea ukraineană ar fi apelat la serviciile de informații israeliene pentru a obține date despre acestea. Nu ştiu dacă aceste date au sosit, dar Comandamentul Forțelor Aeriene ukrainene a raportat că a doborît vineri șase drone kamikaze Shahed-136, adică Geran-2. Putem presupune că în viitor acestea vor fi mai uşor de interceptat şi doborît. De asemenea, în ultimele ore au apărut dovezi video care arată un vehicul aerian fără pilot iranian Mohajer-6 Medium Altitude Long Endurance (MALE) recuperat din apă de forțele ukrainene, servind drept prima observare înregistrată pe cîmpul de luptă a dronei. Dovezile prezenței lui Mohajer-6 au fost împărtășite de Comandamentul Aerian de Sud al Forțelor Aeriene Ukrainene. Pînă acum, doar Shahed-136 au fost observate în Ukraina, așa că recenta recuperare a lui Mohajer-6 ar confirma că cele două drone iraniene au fost incluse în livrările din Iran către Rusia care au avut loc la începutul acestei luni. Mohajer-6 pe care Ukraina l-a recuperat din apă este proiectat să desfășoare atît operațiuni de recunoaștere, cît și de atac cu bombe de planare Qaem TV/IR sau rachete Almas. Faptul că drona este atît de intactă ar putea fi un alt avantaj al serviciilor de informații din Ukraina și, mai ales, al Statele Unite și aliații săi.

Fără îndoială, începînd de marţi, 28 septembrie 2022, Ukraina, în granițele de pînă acum, încetează să mai existe. Își pierde 20% din suprafață şi 60 % din PIB-ul Ukrainei dispare. Dacă pierde și Odessa,pentru refacerea totală a Novorussiei, pierderea depășește 80%! În ciuda protestelor Occidentului care a declarat că nu va recunoaște noile granițe, aceste referendumuri vor produce efecte immediate, deci fereastra de oportunitate a Kievului pentru o contraofensivă este limitată şi va echivala cu un atac asupra Rusiei, consecințele fiind pe măsură. Atașarea la Rusia a acestor regiuni, la care se adaugă o suprafaţă neprecizată din Regiunea Nikolaev, ce se află sub ocupaţie şi este anexată de facto la Herson, s-a făct prin vot, adică prin exercitarea dreptului de autodeterminare. Vă amintiţi de Kosovo. Am mai scris! O posibilă contraofensivă ukraineană nu se va putea sprijini, cel puțin moral, pe argumentul eliberării poporului asuprit de „cotropitorul rus”. Pentru că poporul și-a ales drumul, deși roboţii propagandei au făcut eforturi remarcabile pentru a rescrie istoria recentă: Ukraina a pornit, încă din 2014, un proces de epurare etnică, scopul fiind constituirea unui stat pur etnic, anti-rus! În concluzie, conducerea Ukrainei a accelerat procesul de secesiune a etnicilor ruși! Realitatea virtuală creată este fantastică! Nu e locul acum!

Dacă roboţii îşi fac treaba, ce fac oamenii? Liberalii, autocraţii, vulgul? Pierd, pe linie! În acest moment, datoria publică a Ukrainei atinge 90% din PIB! Armele pe care le primește şi le vedem pe frontul de sud, sînt rezultatul unei legi Land-Lease (împrumut-închiriere). Vor returna datoria în bani sau în natură! După secesiunea de marţi, fereastra unor negocieri reale s-a îngustat enorm, fiind încă valabilă o capitulare necondiționată. Zilele trecute, Washington Post (conservator!) scria despre unica modalitate de a termina acest război: negocieri directe între Rusia și SUA! Evident, pentru a intra într-un nou Război Rece este absolut necesar să îl închizi pe cel de acum 30 de ani a cărui victorie și-a însușit-o SUA la masa verde, prin dispariția URSS-ului… Şi economia UE se află în pragul unui colaps iminent, iar resursele de pînă la 9 trilioane de dolari (sursa: RAND) ar putea ajunge în SUA, iar tinerii europeni educați vor fi forțați să emigreze pe malul Vestic al Atlanticului. Scopul principal, care este descris în documentul RAND, publicat de un ziar suedez recent, este împărțirea Europei – în special Germania și Federația Rusă, forțînd „idioții utili în politică” să oprească aprovizionarea cu energie a Rusiei către continent. Cert este că, potrivit RAND, independența tot mai mare a Germaniei a făcut dificil pentru Statele Unite să influențeze deciziile guvernelor europene, în special după Brexit. Și, dacă planul nu ar fi fost implementat, Europa ar fi devenit nu doar un competitor economic, ci și politic al Statelor Unite. În concluzie, un război programat și o criză energetică premeditată Europa!

Cine cîştigă? Elita progresistă, prezentat drept un comunism cu faţă umană, dar mai cinic şi mai distrugător decît cel generat în fosta URSS!

Ce concluzie decentă se poate trage? Că sîntem conduși de o elită cu o agendă bine structurată, capabilă să împingă omenirea spre un război nuclear doar ca să-şi impună ideologia! Că asistăm pasivi și tîmpi la o împărțire a prăzii, inutili în agitația noastră, crezînd că judecăm beligeranții cînd singurul lor război este cu noi? Că ROBOŢII (numiţi uneori “idioţi utili”) îşi fac treaba impecabil şi sînt mai distrugători decît Bayraktar şi Shahed-136, văzute la Odessa, la un loc! Că nu salvați Ukraina dacă stați în frig, în întuneric, în ignoranţă, cu Dacia Spring, şi fără locuinţe proprietate personală, dacă vă denumiţi Părinte 1, sau părinte 2, dacă renunţaţi la sex şi vă reduceţi într-un singur număr de ordine! Hai, Slava!

“Ori intrăm în epoca unei victorii iminente, ori în cea a unui război nuclear”

Autorităţile republicilor populare autoproclamate, Doneţk şi Lugansk, şi recunoscute de Moscova în februarie, anul acesta, au anunţat, în această dimineaţă, că vor organiza un referendum pentru alipirea la Federaţia Rusă, începînd de vineri, 23 septembrie, pînă marţi, 27 septembrie. La cîteva ore, şi autorităţile de facto, pro-ruse, din regiunile ukrainene sudice, ocupate, Herson şi Zaporojie, au anunţat organizarea unor referendumuri similare, de alipire directă la Federaţia Rusă, în aceeaşi perioadă.

În urma acestor anunţuri, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a declarat că “o intruziune pe teritoriul Rusiei este o crimă şi ne va permite să utilizăm toate forţele de autoapărare”, iar încorporarea teritoriilor separatiste ar permite Rusiei să le apere, declaraţie ce a determinato pe Margarita Simonyan, redactorul şef al postului Russia Today, să exclame: “ori intrăm în epoca unei victorii iminente, ori în cea a unui război nuclear”. Sumbră perspectiva!

În regiunile sudice, Herson şi Zaporojie, există teama în rîndul populaţiei că după validarea acestor referendumuri cu final aşteptat, bărbaţii apţi de luptă vor fi mobilizaţi şi trimişi pe front. “Nu va avea loc mobilizarea în forţă a locuitorilor din regiunea Herson după referendum, ci se discută doar despre formarea unor batalioane de voluntari, a declarat, astăzi, adjunctul şefului administraţiei militaro-civile din regiune, Kirill Stremousov. Anterior, şeful administraţiei militare regionale, Vladimir Saldo, a declarat că, în opinia sa, este necesară crearea unor batalioane de voluntari în regiune pentru participarea la operaţiunea militară specială în Ukraina. „Nu va exista o mobilizare largă, vor merge să slujească doar cei care doresc acest lucru. Este vorba de batalioane de voluntari, nu de o mobilizare” – a subliniat Stremousov. Din păcate, ţările fostului bloc socialist cunosc acest voluntarism, încă de la … colectivizare!

Apărute în primăvara anului 2014 ca urmare a protestelor opoziției pro-vest și a schimbării puterii la Kiev, așa-numitele „republici populare” din Donețk și Luhansk cuprind aproximativ o treime din bazinul carbonifer Donbas și cele două capitale ale regiunilor cu același nume. Deși ambele zone sînt puternic marcate de industria cărbunelui și a oțelului, între ele există totuși diferențe majore. În timp ce Luhansk era considerată cea mai săracă regiune din Ukraina, Donețk, o metropolă cu milioane de locuitori, şi prosperă. În 2010, Ianukovici a devenit președinte și a oscilat politic între Rusia și UE. Întoarcerea spre Moscova a declanșat proteste ale opoziției în iarna 2013/2014, în urma cărora președintele a fugit în Rusia. Moscova s-a folosit de vidul de putere de la Kiev şi a anexat Crimeea. În estul Ukrainei, sentimentul pro-rus a fost la fel de puternic ca în Crimeea, iar la Donețk și Luhansk, scepticismul față de noii conducători de la Kiev a fost deosebit de puternic. A urmat o secesiune de facto, cu declararea independenţei celor două republici faţă de Ukraina şi lupte puternice pentru teritoriu, între separatiştii sprijiniţi de Moskova, şi deja celebrele batalioane Azov şi dniper, integrate în Forţele Armate Ukrainene, bătălii care au culminat cu cea desfășurată în apropierea orașului Ilovaisk, la sud-est de Donețk, unde separatiştii au avut cîştig de cauză. În acordurile de la Minsk din februarie 2015, linia frontului a fost definitiv înghețată. De atunci, armata ukraineană și separatiștii ruși s-au pîndit sub umbrela unei fragile încetări a focului. Odată cu separarea de facto de Ukraina, cele două republici populare au încetat să mai primească vreun sprijin din partea autorităţilor de la Kiev. Salariile, pensiile, utilităţile publice, manualele şcolare, profesorii au venit din Federaţia Rusă, iar rubla a înlocuit Hrivna. Acelaşi fenomen de presiune monetară se aplică, în prezent, în Herson şi Zaporojie, unde rubla a înlocuit, din martie, hrivna ukraineană. Este greu de imaginat că anexarea Crimeii ar fi fost posibilă fără o pregătire prealabilă. Ideea că o astfel de pregătire a existat este confirmată inclusiv de rețeaua complexă de organizații pro-rusești și separatiste care activează în Crimeea de la începutul anilor 2000. Concluzii similare ies la suprafață și după analiza mai multor organizații politice din Donbas şi a reţelei de colaboratori, din administraţia publică şi instituţii de forţă din regiunile Herson şi Zaporojie.

Unul dintre scopurile declarate de oficiali al declanşării contraofensivei militare pe direcţia sud a fost şi acela de a împiedica organizarea referendumurilor în Herson şi Zaporojia. Viceprim-ministrul ukrainean Irina Vereşciuk avertizase anterior că cetăţenii ukraineni din teritoriile ocupate riscă pînă la 12 ani de închisoare cu confiscarea proprietăţii pentru participarea la referendumurile ilegale organizate de forţele de ocupaţie. Pe de altă parte, preşedintele Volodimir Zelenski, a cerut, încă de luna trecută, comunităţii internaţionale o poziţie fermă cu privire la pseudo-referendumurile planificate de Rusia pe teritoriul ocupat. „Orice pseudo-referendum va fi o palmă în faţa comunităţii internaţionale”, spunea Zelenski.

Cu toate aceste luări de poziţie, am intrat în săptămîna referendumurilor. Vremuri intresante, cum ar spune chinezii…

ŞOC ŞI GROAZĂ PE FRONTUL DE EST

BMTF, 12 sep – Dincolo de propagandă şi PR deşănţat şi lipsit de cele mai elementare limite ale bunului simţ, folosite de Ukraina ca principală armă de luptă împotriva ocupantului rus, de o săptămînă se petrec fapte incredibile pe frontul din Estul ţării. Atît de incredibile precum invazia rusească, “operaţiunea specială” a Moscovei pe care nu am crezut-o posibilă pînă în 24 februarie. Operaţiunea sfida orice logică de bun simţ, era un “anus contra naturii” în materie de strategie militară şi, totuşi, s-a întîmplat! Ce se întîmplă acum în Dombas este la fel de incredibil! Insistența Ukrainei de a pregăti contra-atacul mult așteptat dă roade. Liniile de apărare rusești crapă și se rostogolesc spre frontierele Rusiei. Ukrainenii și-au eliberat mai multe mii de kmp de teritoriu în doar cîteva zile. Arme moderne occidentale, caracter și determinare! Ukrainenii au respins planurile de a capitula la Kiev, la Mykolaev, la Kherson și alte orașe pentru că nu au mai dorit să se lase păcăliți de un nou ”Memorandum de la Budapesta” (1994) ori să se lase înfrînți pentru ca Putin să-și ”păstreze fața”. Astăzi, Putin are o mare problemă, chiar la el acasă. Şi are doar două variante: sau va sfîrşi după modelul Gaddafi, fugind prin canalizarea de sub Kremlin, sau va declanşa războiul nimicitor despre care tot vorbeşte şi pe care nu l-am sesizat încă. Ambele variane sînt proaste pentru Vladimir Vladimirovici pentru că încarcă serios nota de plată. Zelenski și Kuleba au cerut insistent arme, arme, arme, pentru că dictatorii înțeleg numai de arme! Sigur, ar mai fi disciplina şi pregătirea armatei ukrainene cu ofiţeri NATO, mai mult, cu cei ai SUA.

Tensiunile dintre Rusia şi Ukraina au o istorie care ajunge pînă în Evul Mediu. Rădăcinile ambelor ţări sînt comune şi se regăsesc în aşa-numita Rusie Kieveană, motiv pentru care preşedintele Vladimir Putin se referă deseori la „un singur popor”. În realitate, drumurile celor două naţiuni au fost secole la rînd separate şi s-au dezvoltat două limbi şi două culturi – înrudite şi totuşi diferite. În vreme ce Rusia a evoluat politic pînă a ajuns un imperiu, Ukraina nu a reuşit să pună bazele unui stat propriu. În secolul al XVII-lea, mari zone din actuala Ukraină deveneau parte a Imperiului Ţarist. După dezintegrarea acestuia, în 1917, Ukraina a devenit pentru scurt timp independentă, pînă când Rusia sovietică a recucerit-o cu arma în mînă!

Despre luptele din septembrie se va vorbi şi scrie în cărţile de istorie. Cum se vorbeşte şi se scrie despre Războiul de independenţă al Ukrainei din 1917-1921, o serie de conflicte militare dintre forțele Republicii Populare Ukrainene, anarhiştilor ukraineni, “roşilor” ruşi şi ukraineni, Puterilor Centrale, albilor ruşi și… Poloniei, pentru controlul asupra teritoriului ukrainean, după Revoluţia din februuarie, din 1917 din Imperiul Rus. La conflict au participat într-o mai mică măsură forțe din Franţa şi Regatul României. Luptele au durat între februarie 1917 și martie 1921 și a dus la împărțirea Ukrainei între Uniunea Sovietică, Polonia (vestul Ukrainei), şi Cehoslovacia (Transcarpatia). Acest război poate fi considerat ca parte a fazei finale a Primului Război Mondial. Luptele de partizani au continuat pînă ce au fost înăbuşite de Holodomor.

Unul dintre principalii lideri ai separatiştilor proruşi din estul Ukrainei, Denis Puşilin, despre care se zvonea că a fugit în Rusia, a recunoscut luni o situaţie „dificilă” pe front în faţa contra-ofensivei ukrainene, dar a susţinut că forţele ruse „rezistă”, informează AFP. Aceste declaraţii intervin după ce armata ukraineană a revendicat importante recuceriri teritoriale în ultimele zile în faţa trupelor Rusiei, în special în regiunea Harkov, în nord-est, dar şi în sud şi în est. „Situaţia rămîne dificilă. Adversarul încearcă să distrugă infrastructurile critice şi civile”, a declarat Puşilin pentru postul de televiziune rus Rossia 24, evocînd „bombardamente masive”.

Acest responsabil, care conduce republica proclamată unilateral de separatişti la Doneţk, a informat de asemenea despre atacuri ukrainene asupra oraşului Liman, în est. Potrivit lui Puşilin, forţele ruse şi cele proruse „rezistă”, iar situaţia, chiar dacă „dificilă”, rămîne „sub control”. El a susţinut de asemenea că forţele ruse şi proruse „avansează în unele zone”, fără a le numi.

Armata ukraineană a anunţat iniţial o contra-ofensivă în sud, înainte de a realiza în timpul săptămînii trecute o contra-ofensivă fulger în regiunea Harkov, forţîndu-i pe soldaţii ruşi să se retragă spre alte poziţii. Luni, forţele ruse au afirmat că au bombardat zone recuperate de Ukraina nu departe de Harkov, în sectoarele Kupiansk şi Izium, recucerite de armata Ukraineană.

Folosind HIMARS și alte arme occidentale, Ukraina a reușit să provoace pierderi operaționale majore Rusiei într-o contraofensivă rapidă și să recucerească cea mai mare parte a regiunii Harkov, se precizează în analiza făcută de Institutul pentru Studiul Războiului. Păcăliți de o super-mediatizată contraofensivă în zona de sud, în regiunea Herson, rușii au mutat tehnică militară din Harkov, însă au fost surprinși de avansul „puternic și rapid” al trupelor ukrainene din nord-est. Recucerirea de către ukraineni a orașului Izium a pus capăt perspectivei ca Rusia să își poată atinge obiectivele pe care a spus că le are în regiunea Donețk, după ce a fost nevoită să se retragă de la Kiev. Pierderea orașului Izium condamnă planul inițial al campaniei rusești din Donbas, iar avansurile rusești spre Bakhmut sau în jurul orașului Donețk nu pot fi decisive dacă vor avea loc.

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, este puțin probabil ca Rusia să mai avanseze spre Bakhmut sau Donețk dinspre nord, orice avans spre aceste orașe și-a pierdut valoarea operațională reală. Institutul pentru Studiul Războiului notează că contraofensiva din regiunea Herson continuă să facă progrese de-a lungul rîului Nipru și afirmă că nu există nici un temei ca acest contraatac să fie doar o simulare. Presiunea ukraineană din regiunea Herson, combinată cu contraofensiva fulgerătoare din regiunea Harkov, îi pune în mare dificultate pe ruși, care nu au destulă forță de a forma o linie defensivă de-a lungul rîului Oskil care să mențină granița regiunii Lugansk.

Planul pentru contraofensiva din regiunea Harkov a fost elaborat de comandantul Forțelor Terestre ale armatei ukrainene, generalul-colonel Oleksandr Sirski, cel care a apărat Kievul și Axa Nord, scrie expertul politic Oleksi Holobuțki pe pagina sa de Facebook. Contraofensiva fulgerătoare începută luni de trupele ukrainene, care a depășit toate așteptările experților, pare să fi provocat un colaps catastrofal al trupelor rusești din regiunea Harkov, care fie sînt distruse sau capturate în luptă, fie se retrag în debandadă, lăsînd armament și muniție în urmă.

Ucraina are nevoie de succes durabil. Nu doar pentru a-i pedepsi pe invadatori, convingîndu-i că au mizat pe cartea greșită, cînd au optat pentru recursul la forță și violență, astfel încît să-i descurajeze și pe alți agresori potențiali. Ci și pentru că situația actuală ar putea fi mortală pentru moralul ukrainenilor, care au cerut repetat arme, arme şi arme

Contraofensiva rapidă a ukrainenilor nu va pune capăt războiului, care se va extinde pînă în 2023, potrivit ISW, dar este clar că acum Ukraina a întors cursul războiului în favoarea sa.

DE CE SÎNT UKRAINENII VICTIME ŞI ZELENSKY UN REPREZENTANT

Mărturisesc că ştirea despre tentativa unui comando ukrainean de a prelua controlul Centralei Nucleare de la Zaporojie şi de a lua ostatic grupul de observatori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică a fost de necrezut. Sursele Telegram ruseşti sînt îndoielnice. Cele ukrainene, cînd nu furnizează producţii cinematografice şi bilanţuri triumfaliste, tac! A treia sursă, în speţă “societatea civilă” a fost coruptă de mult spre o anumită parte, deci nu mai este credibilă (dacă a fost cîndva!). Totuşi, cînd imagini cu avioanele Suhoy implicate în operaţiune au început să apară, ar fi trebuit să iau ştirea în serios. Am aşteptat, am consultat mai multe surse!

Pe scurt, joi, 1 septembrie 2022, Misiunea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a ajuns, după amiază, la Centrala nucleară de la Zaporojie. Iar cu cîteva ore înainte, partea ukraineană a întreprins o debarcare, un desant în orașul Energodar pentru a prelua controlul asupra Centralei de la Zaporojie. Operațiunea a fost zădărnicită de militarii ruși. Potrivit Ministerului rus al Apărării, incursiunea a armatei ukrainene din zona CNE a avut ca scop perturbarea misiunii AIEA.

Joi, Ministerul rus al Apărării a declarat că două grupuri de ukraineni – pînă la 60 de bărbați – au aterizat pe coasta lacului de acumulare Kahovka, la trei kilometri nord-est de centrala nucleară Zaporojie, în încercarea de a sechestra instalația. Trei ukraineni care au încercat să ocupe Centrala de la Zaporojie au fost capturați, a anunțat șeful Administrației militaro-civiliă, Vladimir Rogov, informează Vedomosti. Se precizează că doi dintre cei luați prizonieri se află în stare gravă. Atacul miliarilor ukraineni a fost respins.

Mai devreme, în cursul dimineții, șeful Administrației militro-civile a orașului Energodar, Alksandr Volga, a anunțat că Forțele Armate ale Ukrainei au întreprins o tentativă de a introduce un grup de desant în apropiere de orașul situat pe teritoriul controlat de Rusia din regiunea Zaporojie. De asemenea, Energodar a fost supus unui tir de artilerie, în urmă căruia au murit cel puțin trei oameni. Ministerul Apărării al Rusiei a declarat că, pentru distrugerea desantului ukrainean a fost activată aviația de luptă. Militarii ruși au subliniat că autoritățile de la Kiev au încercat să împiedice deplasarea specialiștilor AIEA la Centrala nucleară de la Zaporojie.

Formată din 14 specialiști și condusă de directorul agenției, Rafael Grossi, misiunea AIEA a sosit la Kiev în cursul zilei de miercuri. Potrivit informațiilor cotidianului american The Wall Street Journal, deplasarea este prevăzută pentru perioada 31 august – 3 septembrie. Grossi a anunțat, de asemenea, că intenționează să creeze, la Centrala nucleară, o misiuni de osbervatori permanentă. Potrivit unor ultime informații, inpectorii AIEA se află pe teritoriul CNE de la Zaporojie, controlat de Rusia.

Potrivit informaţiilor, încercarea de a lua ostatică delegaţia AIEA, a eşuat şi ea, deşi ar fi fost pregătită de serviciile britanice la sugestia lui Boris Johnson personal, care zilele trecute s-a aflat pentru a treia oară la Kiev! Kremlinul era la curent, se pare, cu planurile Direcţiei principale de informaţii a forţelor armate ukrainene care vizau să profite de sosirea misiunii AIEA şi să efectueze o debarcare amfibie pentru a încerca să pună stăpînire pe centrala nucleară de la Zaporojie şi să facă declaraţii zile la rînd cum că era vorba de forţe speciale ruseşti. Într-o formulă ideală pentru forţele speciale ukrainene, acestea şi-au fixat ca sarcină să ia ostatică însăşi delegaţia AIEA şi să menţină centrala nucleară sub control, cerînd retragerea completă a trupelor ruse inclusiv de pe teritoriul Crimeei. Rusia afirmă că Boris Johnson a adus cu el planul de operaţiuni şi cîţiva dintre instructori ca pe un acord de demobilizare în mandatul său de prim-ministru, dar, dacă operaţiunea ar fi reuşit, el ar fi refuzat să transfere puterea invocînd o urgenţă internaţională care ameninţă cu o catastrofă la scară planetară!

Pentru moment, 47 de combatanţi ai forţelor speciale ukrainene au fost ucişi, trei au fost făcuţi prizonieri (!) şi doi sînt în stare gravă, între viaţă şi moarte. Un grup de 12 persoane e blocat din trei părţi şi nu are acces la apă şi la ambarcaţiuni. Operaţiunea a fost coordonată de ofiţeri ai MI6 din cartierul lor general de la periferia Kievului (surse ukrainene au confirmat tot ce a spus Kremlinul pînă acum, precum şi eşecul ambuscadei forţelor speciale ukrainene). Cei 64 de membri ai forţelor speciale ukrainene şi-au încheiat recent stagiul de pregătire în Regatul Unit şi au călătorit de la Varşovia la Odessa în 29 august” („Communiqué sur le coup contre la centrale nucléaire de Zaporozhye”, brunobertez.com, 1.09.2022). Alţi 200 de ukraineni din forţele speciale, un al doilea val al operaţiunii pentru ocuparea centralei de la Zaporojie, aflaţi pe două barje, ar fi fost înecaţi în Nipru de forţele speciale ruseşti. De apreciat această misiune a ukrainenilor care doresc să-şi recupereze centrala atomică!

Cu toată lipsa de informaţii, Contraofensiva din Sud pare ratată, viteza de înaintare a trupelor ukrainene este destul de mică iar, în unele locuri, atacurile sînt urmate de retrageri pe aliniamentele iniţiale! Potrivit unor surse demne de încredere, ukrainenii au acumulat în doar 48 de ore peste 2000 de morţi. Preşedintele Zelensky a transmis oficial condoleanţe Brigăzii 28 Vînători de Munte din Zacarpatia, care a fost anihilată total pe frontul de la Herson. Imagini filmate la Odessa, în ciuda interdicţiilor severe, arată cozi de mii de oameni care aşteaptă să doneze sînge, iar convoaie lungi de ambulanţe îndreptîndu-se spre Nikolaev. Oficialii din Nikolaev au solicitat medici, de urgenţă, după ce mai multe rachete ruseşti au lovit centrul oraşului şi zona în care activau asociaţiile umanitare. Toate aceste semnale mă fac să cred că ofensiva spre Herson şi Zaporojie NU a avut succesul dorit de Puterea de la Kiev, deşi s-a dorit o schimbare de ritm. Totuşi, referendumul pentru independenţa Herson, pare că se amînă din nou… Este şi asta o victorie!

Este tot mai clar că războiul se poartă între Rusia şi SUA, aproape direct! Alungarea lui Viktor Ianukovici în urma Maidanului fost momentul care a coincis cu declanșarea oficială a războiului hibrid între UE și SUA pe de o parte și Rusia pe de cealaltă parte. Un articol de Ivan Kathanovsky din Canadian Dimension, aminteşte faptul că conform mărturiilor a peste 100 de protestatari răniți, a cîtorva zeci de martori ai acuzării și a examinărilor medico-legale și balistice ale experților guvernamentali, masacrul majorității absolute a protestatarilor și a poliției la Maidan (piața centrală) din Kiev, pe 20 februarie 2014, a fost comis în principal de membrii opoziției de la Maidan, în special de elementele sale de extremă dreaptă. Acest eveniment a precipitat îndepărtarea violentă a guvernului corupt și oligarhic, dar ales democratic, din Ukraina, declanșînd un conflict care a ucis peste 13.000 de oameni de atunci! Guvernele occidentale au fost cel puțin conștiente, susţinînd activ această lovitură de stat. Există dovezi ale implicării liderilor de la Maidan, a extremei drepte și a lunetiștilor străini în masacrul poliției și al protestatarilor. Câțiva foști membri ai armatei georgiene au mărturisit că ei și alte grupuri de lunetiști Maidan din Hotel Ukraina și Conservatorul de Muzică au primit ordin din partea anumitor lideri Maidan și a foști lideri georgieni să tragă în poliție și protestatari, recunoscînd și că au fost martori la masacru. În plus, un ofițer georgian pensionat a mai susținut că lunetiștii georgieni legați de Miheil Saakașvili, fostul președinte al Georgiei, și membri de rang înalt ai partidului său și ai guvernului au fost implicați în masacrul de la Maidan. Victoria Nuland a avut o influenţă semnificativă asupra formării politicii SUA pe direcţia post-sovietică în timpul Administraţiei democrate Obama! Ea a promovat susţinerea forţelor pro-occidentale în Ukraina, Georgia şi Republica Moldova, dar şi impunerea unor sancţiuni mai dure împotriva Federaţiei Ruse! Ea a devenit faimoasă mai ales în Rusia după ce a vizitat Euromaidanul din Kiev unde a împărţit sandvişuri participanţilor la demonstraţii. Nuland a iscat critici dure în rîndul politicienilor ruşi. Mai mult, aproximativ 400 de mercenari aparţinînd renumitei firme private de securitate din SUA, Academy – fostă Blackwater, sînt implicaţi în operaţiunea militară antiteroristă derulată de guvernul de la Kiev în sud-estul Ukrainei, informează cotidianul Der Bild. Academy neagă vehement această poveste!

După acest moment, Moscova a preluat Crimeea prin sfidarea tratatelor internaționale și a declanșat un conflict. În acest context acțiunile propagandistice au îmbrăcat multiple forme și ele continuă și astăzi. „Forțele binelui” întruchipate de UE și SUA la care se adaugă Ukraina ( victima unor politici europene neinspirate) caută să formeze opinia publică (Edward Bernays, Propaganda, Aelxandria Publishing House, Suceava, 2012, pg 56. 5 Sultana Craia, Tehnici de informare și comunicare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003, pg 98. ). Kievul și aliații săi occidentali au făcut tot ce le-a stat în putință să îl diabolizeze pe Putin și să îl transforme pe Zelenski într-un erou de poveste. Nici Saddam Hussein, nici Bashar al-Assad, nici măcar Ossama bin Laden sau Abu Bakr al-Baghdadi nu au avut parte de „înnegrirea” mediatică a lui Vladimir Putin. Liderul rus a fost prezentat fără nuanțe drept Răul Suprem. Prin contrast, Volodimir Zelenski a fost transformat într-un semi-zeu. De la bun început, colosala mașinărie de propagandă a ținut să ne atragă atenția că în Ukraina nu are loc un război oarecare, cum au fost cele din Iraq, Syria sau Afghanistan. Este vorba de lupta decisivă, eliberatoare, dintre Bine și Rău. De soarta războiului din Ukraina depinde soarta întregii omeniri!

Mişcarea britanică de la Zaporojie şi intensificarea prezenţei americane, în echipamente şi specialişti, pe teritoriul ukraainean indică faptul că Occidentul doreşte o scurtare a războiului. Ar fi benefică, mai ales în perspectiva alegerilor parţiale americane din noiembrie 2022. Pe de altă parte, Rusia doreşte prelungirea conflictului şi obţinerea maximului de foloase economice de pe urma ţărilor europene!

Donbasul va fi, pînă la urmă, “eliberat” integral şi cele două republici, Lugansk şi Doneţk, vor vota în două referendumuri separate pentru alipirea la Federaţia Rusă. Crimeea nu se va mai întoarce niciodată la Ukraina. Probabil, nici regiunile Herson şi Zaporojie. De altfel, în aceste regiuni a fost introdusă rubla, restabilită rusa ca limbă oficială şi s-a stabilit în cea mai mare parte administraţia rusă. Acesta este punctul de negociere a păcii, între Rusia şi Ukraina. Sigur, dacă aliaţii occidentali ai Ukrainei, în special SUA şi Marea Britanie, vor fi de acord, aşa cum declara Boris Johnson la una din vizitele la Kiev, preluat de Ukrainskaia Pravda: “În cazul negocierilor, Ukraina poate că este pregătită, noi nu sîntem”!

Noi, adică Marea Britanie şi Statele Unite, pentru care, se pare, Războiul Rece nu s-a încheiat pînă acum şi distrugerea totală a Rusiei a rămas un deziderat politic perpetuat peste administraţii în ultimii 30 de ani, încurajaţi, probabil, şi de ofensiva ratată a Rusiei spre Kiev din primele săptămîni de război! Democratul Bill Clinton, scria în Directiva din 13 februarie 1992: „Scopul NATO în viitor este de a desfășura forțe de menținere a păcii în regiunile de conflict etnic și dispute de frontieră de la Oceanul Atlantic pînă la Munții Urali”. Sau: „… Am cheltuit multe miliarde de dolari pentru aducerea lui Elțin la putere, dar am eliminat un concurent – Rusia. 20.000 de tone de cupru, 15.000 de tone de aluminiu, 2.000 de tone cesiu, beriliu, stronțiu și multe altele. Profitul SUA în timpul lui Elțin la putere a fost de peste 5700%. Acest lucru nu s-a întîmplat niciodată în istorie!” (Mesajul președintelui SUA B. Clinton „Despre starea țării” din 7 februarie 1997). La rîndul său, Henry Kissinger spunea: „Voi prefera haosul și războiul civil în Rusia decît tendința de a o reuni într-un singur stat puternic, centralizat”. Premierul britanic John Major: „Sarcina Rusiei după pierderea Războiului Rece este de a oferi resurse țărilor prospere. Dar pentru asta au nevoie de doar 50-60 de milioane de oameni.” Fostul consilier al președintelui SUA, Zbigniew Brzezinski: „Slavii – ruși, belaruși, ukraineni – sînt cele mai recalcitrante popoare din lume. Ele pot fi distruse, dar nu cucerite. De aceea, această sămînță trebuie distrusă.” Şi… George Soros: „Avem nevoie de Ukraina CA O TORȚĂ ÎN RĂZBOIUL CU RUSIA”.

Interesant este că administraţiile democrate au o legătură directă cu Rusia şi Ukraina. Interesantă este implicarea exagerată a Marii Britanii, sau a lui Boris Johnnson, în această afacere. Vom afla, poate, peste 50 de ani?

ÎNTRE SFÎRŞITUL ISTORIEI ŞI SFÎRŞITUL PROSPERITĂŢII

Mihail Gorbaciov, conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 pînă în 1991, a murit marți seara la vîrsta de 91 de ani. Reformele introduse de el au dus la sfîrșitul Războiului Rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990. El rămîne în istorie și cu o serie de concepte reformatoare care au făcut carieră în epocă: „glasnost” – transparenţă și „perestroika” – restructurare. Mulţi ruşi însă nu l-au iertat niciodată pe Mihail Gorbaciov pentru turbulenţele pe care le-au declanşat reformele sale, considerînd că scăderea ulterioară a nivelului de trai a fost un preţ prea mare de plătit pentru democraţie.


„Gorbaciov a fost un avangardist. Sper să ajungem cîndva la nivelul lui de idealism, romanticism şi credinţă în relaţiile umane. În prezent, liderii sînt foarte diferiţi. Este un lucru trist”, a comentat pentru Agenţia EFE Evgheni Mironov, actorul care l-a interpretat pe liderul sovietic, potrivit Agerpres.

În 1989, Perestroika a ajuns şi în România. Au trecut mai bine de 30 de ani de la ieşirea României din experimentul social al privaţiunilor în libertate, atunci cînd, un trai denumit decent, în Occidentul “decadent”, era considerat opulent într-o ţară precum România. Judecînd după standardele actuale, familia ex-preşedintelui Nicolae Ceauşescu trăia decent! Nici vorbă de opulenţa pe care o regăsim astăzi în casele vedetelor de televiziune, a maneliştilor sau chiar a conaţionalilor care au cumpărat centrul Timişoarei! În lipsa unei propăşiri materiale, românii erau OPULENŢI doar în ceea ce priveşte… cititul!

După mai bine de 30 de ani de la acel Decembrie 1989, situaţia s-a schimbat parţial în România şi radical în Occidentul care a rămas fără duşmanul său natural, comunismul de dincolo de Cortina de fier. Preşedintele francez, progresistul Emmanuel Macron, i-a avertizat recent pe francezi în legătură cu „marea schimbare” ce va veni odată cu toamna! Va însemna „sfîrşitul abundenţei” resurselor al „lipsei de griji”, a spus el. „Trăim o mare schimbare”, a avertizat şeful statului francez, vorbind despre o serie de „crize grave”, de la războiul din Ukraina la secetă, la începutul primei ședințe a consiliul de miniştri de după vacanţă, după cum relatează AFP, citată de Agerpres. „Momentul pe care îl trăim poate fi structurat de o serie de crize grave şi s-ar putea ca unii să vadă destinul nostru ca unul în care trebuie să gestionăm permanent crize sau situaţii de urgenţă. În ceea ce mă priveşte, cred că ceea ce sîntem pe cale să trăim este mai degrabă o mare schimbare sau o mare bulversare”, a spus Macron.

Momentul căderii Cortinei de fier l-a inspirat, în 1992, pe Francis Fukuyama, să scrie best-seller-ul Sfârșitul istoriei și ultimul om. Pentru Fukuyama, sfîrșitul Războiului Rece însemna și sfîrșitul Istoriei cu „I” mare, adică al noțiunii de istorie animată de conflicte ideologice, precum şi victoria incontestabilă a liberalismului în faţa economiei planificate.

În 1996, Samuel Huntington, un respectat profesor de la Harvard, a publicat Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, o replică directă la viziunile optimiste ale lui Fukuyama. Războiului din Ukraina şi întreaga ţesătură de interese şi oportunităţi din jurul acestuia, mi-a adus aminte de dezbaterea care a avut loc asupra viziunilor divergente ale lui Fukuyama și Huntington, citite în anii 90, obicei păstrat din perioada comunismului românesc. Ambii autori erau preocupați să își imagineze viitorul lumii după încheierea Războiului Rece. În 1996, în plin război de secesiune a Yugoslaviei, Huntington i-a avertizat pe compatrioții săi americani, în special pe optimiștii precum Fukuyama: „În lumea conflictelor etnice și a confruntărilor civilizaționale care se conturează, credința Vestului în universalitatea culturii occidentale suferă de trei carențe: este falsă, este imorală și este periculoasă.”

El a adăugat: „Credința că popoarele ne-occidentale ar trebui să adopte valorile, instituțiile și cultura occidentală este imorală din cauza a ceea ce acest lucru ar presupune pentru a reuși… Imperialismul este consecința logică necesară a universalismului.”

Evenimentele au arătat că Huntington a avut dreptate, făcînd uitate perspectivele roz ale lui Fukuyama.

Într-o asemenea cultură, în care oamenii caută din ce în ce mai mult doar plăcerea, cetățenii ajung să trăiască de dragul momentului, rupți de trecut și indiferenți față de viitor.

Dar, cum viaţa bate filmul, cei doi gînditori ai lumii post-Război rece, în care se contura un singur hegemon, nu şi-au putut imagina evoluţiile acesteia într-o epocă narcisist-progresistă, a negării universale şi a post-adevărului. Narcisistul nu se sinchisește de viitor deoarece, în bună măsură, este prea puțin interesat de trecut! Sociologul Cristopher Lasch descria încă din 1979 în “Cultură şi narcisism”, Ed. Politică, Bucureşti, ce se petrece atunci cînd o cultură începe să-și distrugă valorile fundamentale și, în consecință, își pierde vitalitatea spirituală, cu atngere directă la cultura consumerismului american. Dar, Fukuyama şi Huntington pur și simplu nu și-au putut imagina că un Occident tot mai lipsit de credință, de responsabilitate, radical secularizat și libertarian ar putea reprezenta o primejdie mai mare decît alte culturi pentru adîncirea diviziunilor civilizaționale în lumea de după Războiul Rece. Cu alte cuvinte, ei nu au sesizat că Occidentul contemporan, degradat din punct de vedere cultural și spiritual, nu poate oferi altora nici autoritate, nici îndrumare morală, în cazul în care ar fi necesară prevenirea unei ciocniri a civilizațiilor.

În fine, relansarea confruntării cu Rusia a declanșat un război ucigaș în Ukraina, țară prin care trece frontiera civilizației fracturate dintre Est și Vest din Europa, reaprinzînd cu violență tensiunile crescute ale unui Război Rece, care nu s-a încheiat, se pare, niciodată. Tragedia care se desfășoară acum în Ukraina este atît o consecință a spiritului revanșard rus cît și a trufiei americane! Ca să-l citez pe Aleksandr Dugin, prăbușirea Uniunii Sovietice a reînviat trecutul Rusiei precomuniste cu ambițiile sale de centru civilizațional al creștinismului ortodox, și cu Moscova ca „A Treia Romă”.

Aşa cum am văzut-o şi perceput-o eu, Ukraina independentă este o țară ruptă: jumătate din populație e reprezentată de etnici ruși, creștini ortodocși, legați de Rusia, cealaltă jumătate este reprezentată de etnii amestecate, iar afinitatea sa culturală și istorică se află în Europa, la vest de Rusia. De o parte, ukrainenii care cer sprijinul Vestului (UE și NATO) pentru a-și apăra identitatea culturală, percepută în termenii Iluminismului occidental. De partea cealaltă, rușii care opun rezistență în fața valorilor occidentale pentru că le subminează identitatea culturală și creștinismul ortodox reînviat. Prin invitarea sau atragerea Ukrainei în NATO, America a adîncit în mod imprudent diviziunile interne ale unei țări „rupte”, incitînd în același timp în mod grav Rusia să o invadeze pentru a anihila această invitație.

Aceste schimbări erau previzibile, iar specialiştii au atras atenţia decidenţilor politici de mai multă vreme. Ocupaţi cu propria propăşire şi minţitul electoratului, nimeni nu a băgat în seamă semnalele de alarmă. Sîntem la „sfărşitul vacanţei”, scriam pe 15 octombrie 2010, nu din dorinţa de a fi alături de „Sfărşitul istoriei” lui Fukuyama, ci din incapacitatea mea lingvistică de a denumi un final de perioadă prosperă şi liniştită din istoria europeană, perioadă din care, eu personal, am oareşcare nostalgii. Este clar, ne aflăm la sfîrşitul unui ciclu de prospritate de 20 de ani care a luat sfîrşit.

Un important observator strategic internaţional califica situaţa actuală drept: cea mai complicată situaţie internaţională din anii 30 încoace, iar unul dintre puţinii experţi români în securitate, pe care îl respect, aprecia că ne aflăm într-un „punct de inflexiune” în care curba istoriei se poate modifica NEPREVĂZUT, RADICAL şi DRAMATIC!

Situaţia geo-strategică a lumii se modifică dramatic, Europa nu este lovită doar de tensiuni interne, criză economică majoră, tensiuni cu Rusia şi politicile generate de încălzirea globală, dar mai este afectată şi de îmbătrînire şi descreştere demografică la dimensiuni imposibil de anticipat în urmă cu cîţiva ani. Apar reguli noi, actori noi, nevoi noi! Lumea se frîmîntă, se transformă, transpiră, gîfîie, urlă, plînge, aleargă. Cei 20 de ani buni s-au sfîrşit! Ce urmează? Apocalipsa, adică sfîrşitul lumii vechi şi apariţia alteia noi. O ciocnire între vechea civilizaţie şi noua civilizaţie. Între prezent, trecut şi viitor.

TOT CE NU ESTE MAINSTREAM ESTE DUGIN!

Fiica proeminentului ideolog și naționalist rus pro-Kremlin Aleksandr Dughin, unul din principalii arhitecți ai invaziei ruse în Ukraina, a fost ucisă cînd automobilul în care se afla a explodat în regiunea Moscova pe 20 august. Comisia de anchetă din Rusia, citată de agenția TASS, spune că persoane necunoscute au amplasat un dispozitiv exploziv cu 400 de grame de TNT, pe mașina în care a fost ucisă Daria Platonova Dugina la festivalul „Tradiția” din apropierea Moscovei. Reprezentanții forțelor de ordine spun că mașina care a explodat și în care a fost ucisă Daria Dughina se afla în parcare, unde oricine putea amplasa un dispozitiv explozibil. Daria Dughina, născută la 15 decembrie 1992, era comentator politic pentru Mișcarea Internațională Eurasiatică, o grupare politică condusă de tatăl ei Aleksandr Dughin. Andrei Krasnov, un apropiat al familiei Dugin, a declarat pentru agenția TASS că mașina în care se afla Dugina era a tatălui ei. Krasnov crede că Dughin era de fapt ținta exploziei, o versiune susținută și de liderul separatist pro-rus, susținut de Moscova, Denis Pușilin din Donețk, care a acuzat Kievul pentru explozie.

Dughin este un filozof și ideolog rus de extremă-dreapta, descris ca fiind arhitectul, sau „ghidul spiritual” al invaziei ruse din Ukraina, și se crede că are o influență puternică asupra președintelui rus Vladimir Putin, fiind deseori supranumit „creierul lui Putin”. „Cred că integrarea României în spațiul eurasiatic poate avea loc sub zodia identității culturale ortodoxe. În cadrul Comunității Eurasiatice această țară își va putea rezolva problemele economice și teritoriale, dar mai mult, va fi acceptată cu bucurie”, spunea, într-un interviu pentru Vocea Rusiei, Aleksandr Dugin.

Daria Dugina avea propriul parcurs politic, în linia ideilor virulente ale tatălui ei. „Oamenii din Vest trăiesc într-un vis. Într-un vis dat de hegemonia globală” a susținut Daria Dughina. Potrivit ei, ca să poată fi controlați și societatea să nu se fragmenteze, occidentalii au nevoie să fie alimentați cu ideea acestui război. „Și dacă, Doamne ferește, încep să își dea seama cum stau lucrurile și să realizeze care sînt taberele ce se confruntă, atunci va deveni foarte periculos și au nevoie să fie din nou opriți”, a subliniat Dughina. America este astăzi dominată de un sistem de credinţe, atitudini şi valori care au ajuns să fie cunoscute sub numele de „corectitudine politică”. Corectitudinea politică încearcă să impună tuturor americanilor o uniformitate în gîndire şi comportament, fiind, prin urmare, totalitară în esenţă. Rădăcinile sale pornesc dintr-o versiune de marxism ce îşi propunea răsturnarea radicală a culturii tradiţionale cu scopul de a provoca o revoluţie socială. Greşit? Eu cred că nu!

Ţinta adevărată era tatăl său, Aleksandr Dugin. Rasputinul lui Putin, cum îi place presei mainstream să îl numească. Născut în 1962 într-o familie sovietică de rang înalt (tatăl lui Dugin era un ofițer de informații militare), Dugin a devenit cunoscut la nivel național în anii 1990 ca scriitor pentru ziarul de extremă dreapta Den. Un manifest din 1991, serializat în Den, „Marele Război al Continentelor”, a prezentat viziunea sa despre Rusia ca o „Romă eternă” care se confruntă cu un Occident individualist și materialist: „Cartagina eternă”.

La începutul anilor 1990, el a co-fondat Partidul Național Bolșevic împreună cu controversatul romancier punk-pornografie Eduard Limonov, combinînd retorica și imaginile fasciste și comuniste-nostalgice; transgresiune nervoasă, ironică (și nu atît de ironică); și o adevărată politică reacționară. Steagul partidului era o seceră și un ciocan negru într-un cerc alb pe un fundal roșu, o imagine în oglindă comunistă a unei svastici.

Dugin și adepții săi au fost implicați în cîteva momente cheie ale expansiunii rusești. A activat în regiunile disputate din Osetia în timpul războiului Rusia-Georgia din 2008 și a colaborat cu activiști separatiști din Ukraina în 2014. În 2009, notează Cathy Young în Bulwark, a fost numit președinte al secției de relații internaționale a departamentului de sociologie de la prestigioasa Universitate de Stat din Moscova, deși ulterior a fost dat afară – în circumstanțe incerte – în 2014, posibil ca urmare a comentariilor incendiare care a cerut sacrificarea în masă a ukraineanilor („Omorîți-i, ucideți-i, ucideți-i”). El rămîne un comentator omniprezent la televiziunea rusă, situație care nu ar putea exista fără susținerea lui Putin. Influența lui Dugin – și a tradiționaliștilor în general – nu se limitează la Rusia. După cum a remarcat istoricul Gary Lachman, în Ungaria, liderul de extremă dreaptă Gábor Vona a angajat un consilier spiritual tradiționalist, Tibor Baranyi, și a contribuit cu o prefață la o publicație a „Manualului pentru tineretul de dreapta” al lui Evola. În Grecia, partidul Zorii Aurii include Evola pe lista sa de lectură. De asemenea, tradiționalismul a stat la baza mișcărilor de extremă dreaptă din Statele Unite. Nina Kouprianova, fosta soție a proeminentului naționalist alb Richard Spencer, a tradus opera lui Dugin în engleză. Și, după cum savantul de extremă dreaptă Benjamin Teitelbaum a raportat pe larg în cartea sa din 2020, „Războiul pentru eternitate”, consilierul lui Donald Trump, Stephen K. Bannon, a făcut adesea aluzie la interesul său pentru ideile tradiționale.

Uciderea lui Dugin, un filozof şi un gînditor naţionalist care exprimă, poate, cel mai bine, necuprinsul sufletului rus, al stepelor sale nesfîrşite şi tradiţional imperiale, echivalează cu asasinarea filosofului Horia Roman Patapievici pentru narativele repetate la adresa spiritialităţii poporului român: “Numai violenţa, numai sîngele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimţire. Mă simt personal jignit de prostia băşcălioasă, de acreala invidioasă, de stridenţa de ţoapă a acestei populaţii ignare. […] Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (Politice, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996)! Narativul lui Patapievici, construit pe o serie de adevăruri, au devenit “de căpătîi” pentru progresismul românesc. Şi pentru asta trebuie asasinat? Unii zic că da!

”Asasinarea Dariei Dughina nu este altceva decît o lovitură dată adevăratului centru de decizie din Rusia”, a spus Egor Kholmogorov, un jurnalist rus naționalist, pentru Pravda. Kholmogorov acuză serviciile secrete din SUA și Marea Britanie că au pregătit atacul și a fost pus în aplicare de „sabotori ukraineni”, susținînd că Kievul nu este în stare să planifice un astfel de atac, încît cele care au orchestrat lovitura sînt agențiile CIA și MI6.

Indiferent cine se află în spatele asasinatului Dariei Dugina, această crimă va duce războiul din Ukraina la un alt nivel. Cel no-limits! Pînă în acest moment, declaraţiile politice şi propaganda, de ambele părţi, au trimis mesaje catastrofice, dar nu s-a trecut de o anumită “linie roşie” a războiului convenţional. De exemplu, armata ukraineană, ditată cu sistemele americane de rachete HIMARS nu au lovit podul de peste Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, cum nici armata rusă, care lansează zilnic zeci de rachete asupra teritoriului ukrainean, nu a lovit centrele de comandă strategică a politicienilor de la Kiev. Sau folosirea armelor perfecţionate şi a echipamentelor experimentale! Acest lucru pare că se va schimba în urma acestui atentat! Margarita Simonian, redactor-șef Russia Today, a scris doar trei cuvinte pe canalul său de Telegram: CENTRE DE DECIZIE!

O vînare a lui Zelenski? Nu ar fi exclusă şi nici nu ar displăcea profund partenerilor Ukrainei! Volodimir Zelenski se află deja în centrul unui val de critici, după ce a dezvăluit cotidianului american The Washington Post că nu a comunicat public informaţii de la Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) cu privire la iminenţa invaziei Rusiei, cu scopul de a nu provoca o panică generalizată în Ukraina! Să fie, oare, vorba despre o greşeală în comunicarea ireproşabilă a liderului ukrainean de pînă acum? se întreabă Le Figaro. În acest interviu-fluviu, pe care Zelenski l-a acordat marţi WP, el a recunoscut că nu a informat poporul despre iminenţa invaziei ruse şi că i-a minimalizat impactul.

”Dacă am fi răspîndit haosul în populaţie înainte de invazie, ruşii ne-ar fi devorat”, se justifică el în ziar, subliniind că i-a fost teamă de o panică generalizată şi de o fugă masivă din ţară a populaţiei, dar şi de o prăbuşire economică fatală. ”Dacă am fi comunicat (invazia), atunci, aş fi pierdut şapte miliarde de dolari pe lună îcepînd din octombrie (2021) şi pînă cînd au atacat ruşii. Ne-ar fi bătut în trei zile”, estimează el.

Zelenski declară că ukrainenii au retras sume de bani importante din conturi în săptămînile dinaintea izbucnirii războiului, conştienţi de faptul că ”acest lucru avea să afecteze economia ţării”, fără să spună nimic despre faptul că încă din luna IANUARIE şi-a deschis un Crypto wallet, “pentru susţinerea războiului”, care încă nu începuse, şi azi, după şase luni de lupte, este a doua piaţă de Crypto din lume!

Ridicat la statutul de omul providenţial al Ukrainei de la începutul războiului, Zelenski respinge însă orice ascundere la scară mare. El dă asigurări că ukrainenii ”aveau acces la orice informaţie care era disponibilă” despre iminenţa unui război şi aminteşte că armata rusă comasa militari şi material la frontiere de şase luni. Nici măcar el însuşi nu a luat în calcul un război de această amploare, declară şeful statului ukrainean. Singurul ”detaliu” important pe care preşedintele ukrainean mărturiseşte că nu l-a comunicat este o informare de la CIA, porivit căreia ruşii aveau să debarce pe aeroportul din Hostomel, să vină rapid la Kiev şi să-l îndepărteze de la putere.

A posteriori, Zelenski se felicită pentru poziţia sa şi consideră că a luat decizia cea bună, pentru că trupele ruse nu au reuşit să intre în capitală. ”Atunci cînd a început invazia, eram tot atît de puternici pe cît puteam fi”, dă el asigurări WP. ”Unii dintre compatrioţii noştri au plecat, dat majoritatea au rămas şi s-au bătut pentru casele lor. Iar oricît de cinic ar părea, aceştia sînt oamenii care i-au oprit pe ruşi”, declară el.

Aceste justificări nu mulţumesc însă populaţia Ukrainei, care nu uită că în primele zile de lupte, chiar de la începutul lunii februarie, cu două săptămîni înainte de daclanşarea oficială a războiului, în 24 februarie a.c.,a trimis în Dombas majoritar soldaţi etnici români, polonezi şi ruşi, şi-i reproşează preşedintelui, după publicarea interviului, faptul că a privilegiat sănătatea economiei ţării, în detrimentul vieţii oamenilor! Multe vieţi ar fi fost cruţate dacă Guvernul ar fi pregătit în mod corect populaţia de război. Unii îşi împărtăşesc experienţa de război şi a haosului şi subliniază că ar fi trăit altfel această invazie dacă ar fi fost avertizaţi de amploarea ei. Personalităţi publice îl atacă în mod direct pe Volodimr Zelenski, pe care-l acuză de faptul că se face vinovat, într-o anumită măsură, de atrocităţile comise de către ruşi!

Chiar într-o stare de cenzură fără precedent, Redactorul-şef al site-ului de ştiri Ukrainska Pravda, Sevgil Musaieva, se declară ”ofensată personal” de justificările şefului statului, pe care-l acuză de faptul că pune în discuţie inteligenţa poporului ukrainean. Ea spune că nu ar fi fugit de război, dacă ar fi fost avertizată. ”Cum poate o persoană, care are pe conştiinţă Mariupolul, Bucea şi Hersonul, să îndrăznească să spună că o evacuare ar fi copleşti ţara?”, denunţă, la rîndul său, jurnalistul Bohdan Butkevici, evocînd locuri în care Rusia este acuzată de comiterea unor atrocităţi… ”El nu voia să pună ţara în stare de război, pentru că îi era frică de pierderea puterii”, îl acuză jurnalistul pe Zelenski.

Scriitoarea ukraineancă Katerina Babkina consideră că refuzul de a alerta civilii care tăriau în zone ameninţare nu este ”o greşeală de calcul strategic” ci o ”crimă”.

Citind aceste lucruri, pare că discursul Dariei Dugina este corect! Dar, oprit de un act terorist! Potrivit tuturor specialiştilor în domeniu, terorismul nu este un fenomen universal dar este cu siguranţă unul istoric. El s-a manifestat mai intens, însă, numai în anumite momente. Culturile împart valorile şi motivează indivizii să acţioneze într-un mod ce pare iraţional pentru observatorii externi. Alienarea vieţii este o caracteristică culturală care are un impact deosebit asupra terorismului. Cel cultural, mai ales, ca parte a emancipării naţionale şi rupere de trecut, precum îşi doreşte elita Ukrainei, astăzi. Un exemplu: Georg Lukacs a fost fiul unui bancher ungur bogat. Devenind vicecomisar pentru cultură sub regimul bolşevic al lui Bela Kun, în Ungaria anilor 1919, Lukacs a lansat ceea ce avea să devină cunoscut sub numele de „Terorism cultural”. Ca parte a acestui terorism cultural, el a iniţiat un program radical de educaţie sexuală în şcolile ungureşti. Copiii unguri erau instruiţi în teme precum „iubirea liberă”, raporturile sexuale, natura „arhaică” a codurilor familiei burgheze, caracterul demodat al monogamiei şi irelevanţa religiei, care privează omul de toate plăcerile. Femeile erau, de asemenea, instigate la revoltă împotriva normelor sexuale ale vremii. Campania „Terorismului cultural” iniţiată de Lukacs a fost precursoarea a ceea ce „corectitudinea politică” va genera mai tîrziu în şcolile americane şi ceea ce combate “Duginismul” în esenţa sa!

”Vrem să vedem Rusia slăbită în așa măsură încît să nu mai poată face genul de lucruri pe care le-a făcut prin invadarea Ukrainei…” Vă amintiţi? O replică pornită din Casa Albă de la D.C., ajunsă în Piaţa Roşie, via Kiev! Orice altă remarcă, antagonică acesteia, este considerată TERORISM! Putinism! Propagandă rusă etc!

Tot ce nu este mainstream este Dugin! Cum ştim ce e mainstream? Simplu! E confirmat de societatea “civilă”, după o schemă simplă: ruşii zic că-i albă, ukrainenii că-i neagră iar a treia voce, “independentă”, cea a “societăţii civile” confirmă că-i cu păr! Asta după ce, din 2014 şi pînă în prezent, conform unei liste publice a finanţărilor unei “bretele” a CIA, ONG-urile din Ukraina se află pe locul 4 (patru!) în lume, cu 210 milioane de dolari!!!! Deci, vocea “independentă” există! Site-urile cu pretenţii de combatere a fake-news-ului le iau ca pe etalon şi de aici… toboganul! Sigur, problemele sînt inventate, de multe ori, pentru ca ONG-urile să existe şi să primească finanţare. Cu toate acestea, cînd pe acest site se semnala, în martie, faptul că armata ukraineană foloseşte grădiniţele şi spitalele ca depozite de armament, nici un ONG nu a spus dacă ştirea e corectă, sau nu, politik!? Deci, de la uciderea Dariei, războiul intră într-o nouă fatză. Inclusiv cel mediatic! Mainstream contra Dugin!

DESPRE SECURITATEA NAŢIONALĂ ÎN NOUL CONTEXT GEOPOLITIC

Ukraina este exemplul viu al luptei între globalişti şi statul naţiune. Între vechiul sistem de securitate şi naşterea unuia nou, între lumea hegemoniei unice şi a multipolarităţii, între capitalismul liberal şi cel “o ţară două sisteme”, între vechi şi nou! Din păcate, în România actuală, aproape nimeni nu înţelege că sîntem condamnaţi şi şi mai puţini sînt patrioţii cărora le pasă.

Trăim acum o teribilă criză de leadership, dar şi o teribilă criză de identitate. Elita conducătoare actuală nu va mai exista în cîţiva ani, în orice caz nu sub forma de astăzi. Multe feţe vor dispare de pe scenă, cîţiva vor supravieţui, iar alţii vor dori să exprime societatea aşa cum se formează în chinurile facerii noii lumi. Tinerele generaţii, umilite de un orizont fără perspectivă, se îndreaptă încet, dar sigur, spre universul individualist al anilor ’90 şi 2000. Cei între 20-40 de ani sînt o sursă valoroasă de forţă de muncă, din păcate subestimată şi sufocată. Elita actuală a respins noile forţe, departe de centrele de decizie, cu excepţia cazului în care aparţin unei mari familii. Acest imobilism social a avut efecte negative asupra scenei politice şi administraţiei publice, unde predomină Familiile şi intermediarii. A afectat de asemenea mediul afacerilor: mica piaţă naţională este obsedată de neoliberalismul importat şi nu exploatează caracterul original al economiei balkanice (întreprinderi mici, administraţii mici…). Putem vedea rezultatul: carteluri, corupţie, un stat privatizat şi distrugerea claselor defavorizate. România, anacronică, îşi sacrifică copiii pentru păcatele unei elite inutile!

Xavier Raufer, în volumul „Cele 13 capcane ale haosului mondial” (Ed. Corint, 2004, pp. 27-28) face o trecere în revistă a „locomotivelor” globalizării: „Dintre cele 100 principale puteri economice ale lumii (state şi întreprinderi laolaltă!), 51 nu mai sînt state-naţiuni, ci corporaţii multinaţionale. Printre primele 60 de puteri economice ale lumii (înainte de declanşarea Crizei economice, n.a.) mai găsim: Mitsubishi, Royal Dutch Steel, Itochu, Exxon, Toyota, General Electric, BP. Dintre primele 60 de puteri mondiale, primele 22 sînt state, iar pe cea de-a 23-a poziţie se află General Motors, chiar în faţa Danemarcei, iar pe locul 26 Ford Motors, chiar în faţa Norvegiei! Principalele 200 de grupuri mondiale reprezintă 30% din activitatea economică planetară”. 100 de întreprinderi mondializate impun legea lor economiei globului, scria şi publicaţia „Liberation”, în 28 septembrie 1999. Cifra lor de afaceri colectivă, în 1998, este de 2.100 miliarde de dolari, o dată şi jumătate PIB-ul Franţei. Aceste 100 de grupuri deţin active de 1800 miliarde de dolari în afara ţărilor lor de origine şi au peste 6 milioane de angajaţi în lume. Primele 500 de grupuri mondiale reprezintă 70% din comerţul mondial legal! La rîndul lor, Mario Balint şi Raico Cornea, în cartea „Primul război al mileniului” (op.cit. pp. 229-232), atarg atenţia asupra discrepanţelor generate de globalizare. „80% din întreaga tehnologie planetară este gestionată de 20% din statele şi populaţia planetei. Rata demografică este, în schimb, net în defavoarea statelor bogate. Populaţia ţărilor sărace creşte de 3 ori mai repede şi este tot mai tînără, în timp ce Vestul se împuţinează şi îmbătrîneşte, ceea ce duce la mari dezechilibre pe piaţa muncii şi a asigurărilor sociale. Emigranţilor economici li se alăturau, în anul 2001, potrivit raportului UNHCR, 22,3 milioane de refugiaţi. Tot la începutul anului 2001, penuria alimentară afecta 33 de ţări şi peste 60 de milioane de persoane necesitau „urgenţă alimentară”, potrivit FAO. Acelaşi raport arăta că mai mult de 30% din populaţia globului suferă de malnutriţie. 826 de milioane de persoane subalimantate sînt expuse unei insecurităţi alimentare cronice. Bolile sînt şi ele prezente în tabloul global. Din cauza lipsei de iod (740 de milioane de persoane suferă de carenţe de iod!), peste 16 milioane de oameni suferă de cretinism şi peste 49,5 milioane manifestă felurite carenţe cerebrale. Lipsa fierului şi anemia afectează peste 2 miliarde(!) de persoane, iar 140 de milioane prezintă mari carenţe de vitaminare, în special Vitamina A. Lipsa acesteia duce la afecţiuni oftalmice.

Rămas singur şi atotstăpînitor, capitalul a abandonat reţinerile, a aruncat la coş comportamentul de tip „political correctness” şi a dat iama în zonele albe ale expansiunii sale, „înnegrindu-le” cu mare viteză şi fără a privii în jur. Părînd a fi călare pe situaţia lumii, capitalul internaţional nu se arată dispus să renunţe la profit în favoarea sprijinului social planetar pe care îl lasă în grija organismelor internaţionale şi a statelor-naţiune. Este foarte posibil ca în acest secol, pe fundalul destructurării tot mai accentuate a statului-naţiune, să asistăm la confruntări între bogaţi şi săraci, între corporaţii şi organizaţii non-guvernamentale radicale, sau între statele-naţiune şi proprii cetăţeni. Împotriva săracilor, năpăstuiţi nu doar de soartă, dar şi de globalizare – nu poţi lupta nici cu arme nucleare, nici cu cele mai sofisticate tehnologii, căci săracii n-au, de fapt, ce pierde!

În epoca globalizării, valorile fundamentale ale statului-naţiune, aşa cum îl cunoaştem azi, sînt din ce în ce mai vulnerabile. Xavier Raufer (op.cit. pag. 9) este de părere că globalizarea porneşte de la ideea diminuării importanţei statului-naţiune şi afirmă că « ordinea internaţională nu mai este una exclusiv inter-statală ». Statul-naţiune, în accepţia sa occidentală, clasică, a apărut după Revoluţia franceză. În sec. al 19-lea, naţiunea, bazată în principal pe limbă, cultură şi tradiţie comune a oferit un cadru adecvat pentru creşterea economică, securitate, stabilitate, îmbunătăţirea nivelului de trai şi afirmare în arena internaţională. După prima conflagraţie mondială a crescut numărul de state-naţiuni, fenomen amplificat prin de-colonizarea de la sfîrşitul celui de Al Doilea Război Mondial. După sfîrşitul Războiului Rece, procesul de remodelare politico-teritorială a continuat. Nu în puţine cazuri, statele-naţiuni s-au născut ca urmare a unor convulsii puternice, fapt ce a sporit insecuritatea în sistemul internaţional şi a creat impresia de anarhie. Dar, sfîrşitul Războiului Rece a făcut vizibilă şi o nouă realitate: existenţa statelor slabe sau falite care au devenit, în mod indiscutabil, cea mai importantă problemă a ordinii internaţionale. Un principiu – suveranitatea – e pe cale de a fi amendat, azi vorbindu-se tot mai pregnant despre „suveranitate limitată” sau „asistată” . Acesta este un discurs 100% globalist, într-o lume în care, mare parte din suveranitatea statelor-naţiune a fost transferată spre organisme pan-statale, de tipul UE , ONU, NATO. Aceste organisme pan-statale adoptă reguli şi legi internaţionale impuse de noile realităţi economico-sociale, generate, la rîndul lor, de intervenţia globală a actorilor non-statali. Regulile astfel adoptate sînt impuse statelor-naţiune care, pe deoparte pierd din suveranitate, iar pe de alta sînt « colonizate » de actorii non-statali ai globalizării, fără a putea să se apere.

Globalizarea produce turbulenţe în ambele sensuri, este de părere Ionel Nicu Sava, în lucrarea STUDII DE SECURITATE (ed. Centrul Român pentru Studii Regionale, 2005, pag. 131) : în jos, către statele-naţiune şi în sus către societatea internaţională. Ea împinge unele state să preia responsabilităţi globale, în timp ce altele sînt deposedate de atributele suveranităţii. Ea creează noi structuri internaţionale sau le forţează pe cele existente să preia mai multe sarcini decît pot duce în prezent, accelerează relaţiile dintre societăţi şi economii, dintre zone şi regiuni ale lumii. Prin globalizare, statele-naţiune încep să aibă responsabilităţi externe suplimentare, în condiţiile în care o parte din atribuţiunile lor interne sînt diminuate. Cu alte cuvinte, statele sînt chemate să se implice în stabilitatea şi securitatea internaţională. Statele slabe nu asigură un nivel adecvat de securitate pe plan intern, suveranitatea lor este limitată, iar vulnerabilitatea lor la ameninţările politice este deosebit de crescută. Resentimentele populaţiilor faţă de stat cresc. Fără sprijin şii cooperare din afară, gestionarea unor probleme de bază, altă dată pe deplin rezolvabile, devine imposibilă. În ultimii ani, s-au modificat radical coordonatele geo-strategiei şi geopoliticii, lumea bipolară făcînd loc unui univers fragmentar în care se „nasc” şi „renasc” antagonisme de toate categoriile. Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU, scrie, în studiul amintit deja, citînd « un mare analist al lumii de azi şi al „valurilor” prin care a trecut omenirea »: „Folosirea violenţei ca sursă de putere nu va dispărea prea curînd. Studenţii şi protestatarii încă vor fi împuşcaţi în pieţe, prin toată lumea. Armatele vor continua să duduie peste graniţe. Guvernele vor aplica în continuare forţa atunci cînd îşi închipuie că acest lucru serveşte scopurilor lor. Statul nu va renunţa niciodată la puşcă.” James Rosenau (Turbulence in World Politics. A Theory of Change and Continuity, Princeton University Press, 1990), citat de prof.dr. George Cristian Maior, defineşte impactul globalizării prin transformarea structurală a sistemului internaţional, dintr-un model centrat pe relaţiile interstatale într-unul multicentric în sensul distribuirii pe mai multe niveluri a relaţiilor de autoritate şi putere. Rosenau subliniază că procesul de globalizare implică simultaneitatea şi inter-cauzalitatea unor procese contradictorii – de integrare versus fragmentare, centralizare versus descentralizare şi regionalizare. Aceste polarizări creează tensiuni inerente între cupluri de procese: globalizarea relaţiilor implică în subsidiar anumite fenomene de localism/localizare, tensiuni între centru şi periferie, comunitarism şi cosmopolism, culturi şi subculturi, state şi pieţe, etc.

Aşa cum amintea Ionel Nicu Sava (op.cit. pp. 100-142), globalizarea generează fragmentarea, care este sursă de instabilitate şi insecuritate. Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945 – 2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi.

Statele puternice sînt considerate exportatoare de securitate, iar statele slabe, furnizoare de insecuritate. Ceea ce au în comun aceste state slabe, este nivelul ridicat de riscuri interne, care, oricînd se pot transforma în riscuri la adresa guvernării. Una dintre aceste ameninţări o reprezintă grupurile sociale care au fost coagulate de existenţa unei ameninţări comune: pierderea locului de muncă, a locuinţei, sărăcia extremă, teama de pierdere a identităţii. Identităţile societale ţin de limbă, tradiţii, religie, cultură locală, mituri şi simboluri, motiv pentru care manifestă o puternică sensibilitate la ameninţările de orice fel. Franţa, de exemplu, consideră necesar să se protejeze în faţa culturii Coca-Cola (SAVA, Ionel, Nicu, STUDII DE SECURITATE, Ed. Centrul Român de Studii Regionale, 2005, pag. 194). Cultura fast-food este percepută de Italia ca o ameninţare. S.P. Huntington remarca încă din 2004 că „elitele se desnaţionalizează şi devin din ce în ce mai globale, în timp ce populaţia se renaţionalizează şi devine din ce în ce mai locală (Who Are We: The Challenges to Americas National Identity, Ed. Simon and Schuster, New York, 2004). Firesc, globalizarea culturii corporatiste generează o localizare a culturii tradiţionale şi o resuscitare a vechilor identităţi. În aceste condiţii, persoanele se reorientează către familie sau grup, care-i poate oferi siguranţa identităţii şi a zilei de mîine, ca urmare a unui instinct de conservare care le avertizează asupra fenomenului reprezentat de suprastructurile simbolice globale. Teama de dispariţie conduce, inevitabil, la revoltă, îndreptată spre elitele globale sau spre statul-naţiune, perceput ca incapabil să asigure protecţia propriei identităţi sau valori, sau a stabilităţii economice (în condiţiile în care posibilitatea statului de a acţiona împotriva măsurilor luate de corporaţii pe teritoriul său devin din ce în ce mai reduse). Revoltele se pot radicaliza şi, de multe ori, se transformă în elemente de terorism, mai ales în asociere cu delincvenţa, crima organizată, corupţia, traficul de bunuri şi persoane, ce afectează, deopotrivă grupurile neo-tribale, dar şi capacitatea societăţilor de a derula relaţii sociale normale, pozitive. De la găştile de cartier, la gherila urbană sau grupările teroriste, nu e decît un pas! Asociate cu rate înalte ale divorţului, avortului, sărăciei, alcoolismului, aceste fenomene sînt expresia a ceea ce se numeşte anomie socială şi reprezintă o criză societală generalizată. Potrivit lui Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277), „din punct de vedere al securităţii societale, terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat”, statul-naţiune incapabil să apere organizaţia de efectele globalizării. Cauzele terorismului sînt complexe. Petre Otu, în prefaţa cărţii lui Xavier Raufer (op.cit. pag.12), reţine, în primul rînd, sporirea considerabilă a inegalităţii în rîndul populaţiei şi societăţilor. „Practic, avem de-a face cu o inegalitate globală, de o parte acumulîndu-se bogăţie, de cealaltă parte sărăcia. (…) La aceasta se mai adaugă adîncirea divergenţelor etnice, religioase şi a conflictelor ideologice rămase nerezolvate şi care înveninează sistemul internaţional, proliferînd adesea în conflicte violente, inclusiv războaie. Ukraina este exemplul viu al luptei între globalişti şi statul naţiune…

RĂZBOIUL ATIPIC

BMTF, 12 iul – Continui să susţin că războiul din Ukraina este unul atipic. Din mai multe considerente pe care nu am să le reiau aici. Voi spune doar că manipularea opiniei publice în legătură cu acest război este la un nivel fără precedent! Mass-media globală este actor direct implicat în acest conflict care seamănă cu un scenariu de film, dar are şanse mari să se transforme într-o telenovelă cu o distribuţie de calibru. Din păcate, doar figuranţii plătesc preţul ridicat al acestei super-producţii!

De exemplu, într-un episod recent, un vecin schizofrenic al Ţării de graniţă sărbătoreşte 25 de ani de parteneriat strategic cu Marele Licurici. Discursuri popmoase şi patetice de ambele maluri ale Atlanticului, scrisori comune, o largă respiraţie comună, întrebări cu răspunsuri la mişto, în ajun: ”În ce privește Visa Waiver sau vizele pentru America nu cred că este o problemă care îi preocupă pe foarte mulți români. Dar cei care sînt preocupați, evident, sînt și foarte interesați, este un interes legitim. Din păcate, regulile pentru Visa Waiver sînt destul de clare și destul de stricte și momentan România nu le îndeplinește. În speță, rata de refuz la vize este mult mai mare decît limita la care poate să înceapă discuția politică pe renunțarea la aceste vize. Ministerul de Externe lucrează pe această speță. Se caută o nouă abordare prin care se poate reduce rata de refuz. Sînt foarte multe probleme tehnice aici. Avem un nou ambasador al României în Statele Unite, care este foarte preocupat și lucrează intens pe această speță. Am avut multe discuții cu Ministerul Afacerilor Externe, cu domnul ministru, mai recent, și acolo preocuparea este intensă. Însă nu cred că putem să ne așteptăm ca într-un viitor foarte apropiat să avem o soluție pe această temă. Preocupări din partea noastră există, însă este nevoie de încă foarte multă muncă.” Dixit! La o aşa aniversare, ce ar mai fi de adăugat? Cadouri! Şi cum stocurile naţionale de pîine şi sare sînt pe sfîrşite, aborigenii vin cu un cadou planetar, din colecţia supremă de “cînd te mănîncă în cur”:

Parchetul Militar din România deschide o anchetă în legătură cu invazia rusă din Ukraina şi consecinţele operaţiunilor militare asupra oamenilor cu cetăţenie română. Cercetările vizează săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. Potrivit informaţiilor publice existente, atacul militar al Federaţiei Ruse a vizat atît obiective militare, cît şi ţinte civile, existând date că au fost bombardate şcoli, spitale, complexe comerciale, acţiuni în urma cărora numeroase persoane au murit sau au fost rănite. În acelaşi timp, mai spun procurorii, ca urmare a traumei psihice provocate de atac, milioane de civili au părăsit Ukraina, avînd în prezent statutul de refugiaţi, inclusiv pe teritoriul României. Parchetul invocă art.10 din Codul de Procedură Penală, potrivit căruia legea penală română se aplică şi infracţiunilor săvîrşite în afara ţării de un cetăţean străin contra unui român.

TOŢI, dar ABSOLUT TOŢI observatorii încă normali ai situaţiei geopolitice au fost convinşi că acestă ştire e o glumă! O glumă proastă! O glumă ce ţine de calitatea materialului fumat în cercurile puterii! Nu vorbim de ONU, OSCE, NATO, NASA, FAO, MAO, ŢAO, CSI, Insula Paştelui, vorbim de Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care s-a sesizat din oficiu cu privire la săvîrşirea de infracţiuni contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. g) şi k) din Codul penal, iar competenţa privind efectuarea cercetărilor aparţine Secţiei Parchetelor Militare!

Putin va avea o experienţă neplăcută! Ştiu din proprie experienţă, cînd o procuroare aflată în relaţie directă cu crima organizată şi la comandă politică încerca să mă scoată infractor şi să mă bage în puşcărie. La comandă politică! Vladimir Vladimirovici a cam belit-o pentru că, va fi chemat la audieri, citat, iar dacă nu se prezintă de bună voie va fi adus cu jandarmii!

În fapt s-au reţinut următoarele: la data de 24.02.2022, Federaţia Rusă a lansat o amplă operaţiune militară (aeriană, terestră şi maritimă) de invadare a Ukrainei – stat independent şi suveran. Potrivit informaţiilor publice existente, atacul militar este generalizat şi sistematic, fiind îndreptat atît împotriva unor obiective militare, cît şi împotriva unor obiective civile, rezultînd date că au fost bombardate şcoli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populaţia civilă din Ukraina. Consecinţele atacului sînt deosebit de grave, în rîndurile populaţiei civile survenind un număr mare de decese, inclusiv copii, precum şi răniri de persoane. În acelaşi timp, ca urmare a traumei psihice provocate de atacul militar al Federaţiei Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ukrainei, avînd în prezent statutul de persoane refugiate, inclusiv pe teritoriul României”, anunţă Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Parchetul susţine că, potrivit art. 10 C.p.p., legea penală română se aplică şi infracţiunilor săvîrşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin contra unui cetăţean român. „Jurisdicţia se exercită de organele de urmărire penală române şi pe baza principiului universalităţii. Cercetările au în vedere şi deţinerea de către cetăţeni ukraineni a cetăţeniei române”, spun procurorii. Exact ca atunci cînd Ukraina a interzis învăţămîntul în limba română! Mamăăăă, ce proces a mai fost!

Pînă la ora la care am apucat să scriu aceste rînduri, oficialii ruşi nu au avut nici o reacţie la alegaţiile procurorilor români, în schimb reţelele de socializare s-au umplut de mişto-uri. Ciudat, marii analişti şi perenii comentatori tac mîlc, semn “că cu” parchetu nu-i bine să te iei în gură! O spun şi stomatologii!

Acesta este un episod recent din telenovela de pe Nipru! Într-un alt episod, vedem la fel de clar că scenariştii lucrează după modelul vechi al radionovelelor cubaneze, adică reactiv, la aşteptările publicului!

De mai bine de o lună, Germania blochează pachetul de ajutor de 9 miliarde de euro care ar trebui să reprezinte principala formă de sprijin al UE pentru Ukraina. Blocajul, confirmat de diverși protagoniști atît la Kiev, cît și la Bruxelles, ar putea fi unul dintre motivele care l-au determinat pe Volodimir Zelenski să îl demită brusc și destul de brutal pe ambasadorul ukrainean la Berlin, Andrei Melnik. Dincolo de motivele de dezbatere europene – criza gazului, datoria publică europeană, nimicuri din acestea putiniste! – stă suspiciunea lansată de Rusia, potrivit căreia echipamentele militare livrate de ţările occidentale Ukrainei sînt acum prezente pe piaţa neagră a armelor, precum şi în Orientul Mijlociu, fără a prezenta totuşi probe în acest sens, relatează AFP, numai Statele Unite trimiţînd ukrainenilor armament în valoare de peste 4 miliarde de dolari pentru a se apăra!

Kievul cere mai multe arme, iar partenerul strategic publică lista cu noile echipamente care vor ajunge în Ukraina: Sisteme de rachete HIMARS și muniție, 5 radare anti-artilerie, 2 radare anti-aeriene, 1.000 de rachete Javelin și 50 de unități de comandă a lansării, 6.000 de arme anti-blindaj, 15.000 de proiectile de artilerie de 155 mm, 4 elicoptere Mi-17, 15 vehicule tactice, Piese de schimb și echipamente. Acestea se adaugă armamentului aflat deja “în serviciu” împotriva ocupanţilor ruşi. BBC face publică lista cu sprijinul SUA pentru Volodimir Zelenski: 6.500 de rachete antitanc Javelin, 20.000 de arme anti-blindate ușoare, 1.400 de rachete antiaeriene Stinger, 108 obuziere M777 cu 220.000 de obuze, 4 sisteme HIMARS, lansatoare multiple de rachete de mare precizie, 121 de sisteme de drone Phoenix Ghost și 700 de drone Switchblade (drone kamikaze), 200 de transportoare blindate, Cîteva sute de vehicule Humvee, 20 de elicoptere Mig-17 de fabricație sovietică, 7.200 de arme de foc cu calibru 50, 3 sisteme radar anti-artilerie.

Per total, țările occidentale i-au promis Ukrainei ajutoare militare în valoare de 80,7 miliarde de euro. Însă numai 10 dintre ele, inclusiv Letonia, și-au îndeplinit promisiunile pînă acum, scrie cotidianul german Bild, citînd un studiu realizat de Kiel Institute for the World Economy. Polonia e pe primul loc în privința acordării de ajutor militar. Țara a livrat armele promise în proporție de 100%, cu o valoare totală de 1,8 miliarde de euro. Dacă ne raportăm doar la cifrele absolute, Polonia e depășită numai de SUA, care a aprovizionat Ukraina cu arme în valoare de 2,33 miliarde de euro, adică 38,4% din totalul de 6,3 miliarde de euro promis. Celelalte țări care și-au onorat promisiunea de a trimite armament sînt Letonia (220 milioane euro), Franța (160), Italia (150), Belgia (80), Luxembourg (50), Finlanda (30), Slovenia (10), Bulgaria (3,5) și Austria (3,3). În cifre absolute, Polonia și SUA sînt urmate de Regatul Unit, care s-a angajat să ajute Ukraina cu arme în valoare de 1,12 miliarde euro. Țara și-a onorat promisiunea în proporție de 90,7%. Canada a livrat deja 82,5% din armamentul promis, cu o valoare totală de 920 milioane de euro. Estonia a trimis 98% din armamentul promis, în total 250 milioane de euro, Norvegia 96% din totalul de 450 milioane, Cehia 88,9% din 260 milioane, Olanda 84,9% din 80 milioane și Lituania 82,6% din 50 milioane. După aceste țări urmează Slovacia, Spania, Suedia, Danemarca și Australia. Germania, i-a livrat Ukrainei arme valorînd doar 269 de milioane de euro, onorîndu-și promisiunea doar în proporție de 39,9%. Noua Zeelandă a trimis un ajutor militar mai degrabă modest (31% din 3,6 milioane euro), iar Grecia a livrat doar 5,8% din totalul de 250 milioane de euro.

Coreea de Sud, Portugalia, România și Croația nu au trimis încă Ukrainei nici măcar o parte din armele promise!

Că informaţia putinistă “a prins”, o dovedeşte şi faptul că Uniunea Europeană este îngrijorată de deturnarea în Republica Moldova a unor materiale militare livrate de Occident către Ukraina şi Comisarul europan însărcinat cu Afaceri Interne, Ylva Johansson, a anunțat într-o reuniune, la Praga, a miniştrilor europeni ai Afacerilor Interne cu omologii lor moldovean şi ukrainean, înfiinţarea unui „hub de susţinere a securităţii interne şi gestionare a frontierelor Republicii Moldova”. „Avem cîteva indicii despre un trafic de armament”, a declarat Ylva Johansson. „Ştim cîte arme se află în Ukraina şi bineînţeles că nu toate sînt mereu pe mîini bune”, a subliniat ea, fără să facă alte precizări.

Ca răspuns la aceste “îngrijorări ieftine”, Ukraina a anunţat că pregăteşte marele asalt, cu un milion de militari antrenaţi şi echipaţi la standarde occidentale! Adică, “aici sînt armele dumneavoastră”! Ministrul ukrainean al Apărării Oleksi Reznikov a declarat că Kiev-ul adună un milion de militari echipați cu armele occidentale primite de Ukraina, pentru a lansa o ofensivă în sudul țării. Într-un interviu pentru cotidianul „Times”, Reznikov a precizat că președintele Volodimir Zelenki a ordonat forțelor ukrainene să recucerească toate zonele de coastă, cruciale pentru Ukrainei, dar acum ocupate de forțele ruse. „Președintele i-a ordonat șefului armatei să pregătească un plan” a mai spus Reznikov în interviu. Dintre aceștia, 700.000 de militari fac parte din armată. Ceilalți 300.000 provin din Garda Națională, Poliție și trupele de frontieră.

Este vorba de regiunile Herson şi Zaporojie, ocupate de Rusia după data de 24 februarie 2022. Aceste zone se învecinează cu peninsula Crimeea, pe care Rusia a ocupat-o în anul 2014. Îndemnul de a părăsi Herson şi Zaporojie a fost lansat către ukraineni de Irina Vereşciuk, vicepremier pentru Reintegrare în guvernul de la Kiev. „Adresăm un apel către cetăţeni să plece în orice direcţie, inclusiv prin Crimeea ocupată”, a precizat vicepremierul Irina Vereşciuk. Se deduce, din acest mesaj, că Ukraina nu estimează că va recupera și Crimeea. Un îndemn similar a transmis, către localnici, și Consiliul regional Herson, subordonat guvernului de la Kiev. Civilii au fost îndemnați fie să plece din zonă, fie să se ascundă în subsoluri, avînd cu ei rezerve de apă.

În acest context, avem speranţa că odată declanşată ofensiva celor UN MILION de soldaţi instruiţi şi echipaţi la standard NATO, războiul se va termina în maxim o săptămînă, cu pauze de ţigară, Rusia avînd dislocaţi în Ukraina cel mult 180.000 de militari!

Întrebarea care se pune este: de ce mobilizarea armatei de “un milion” se face abia acum?

MOLDOVA NU-I A MEA! ŞI NICI A VOASTRĂ!

Cele mai sincere, directe şi cerebrale voci în stînga Prutului sînt cele ale fostului ministru liberal al apărării, generalul Vitalie Marinuţă, şi fostului ambasador în SUA, Igor Munteanu! Cei doi interlocutori extraordinari nu se sfiesc să dea glas unor adevăruri care politicienilor PRO de la Chişinău le dau fiori: Dacă vrea în Uniunea Europeană, Republica Moldova trebuie să renunţe la caricatura de neutralitate trîmbiţată de pro-ruşi şi Maia Sandu şi să rezolve problema Transnistriei! În ce ordine îşi doreşte Harvard-ul de la Chişinău, dar cele două subiecte trebuie abordate deschis, direct şi fără resentimente! Iar, dacă în urmă cu mai bine de o lună, cele două subiecte erau TABU pentru guvernarea demo crată de la Chişinău, astăzi, după ce NATO s-a băgat în seamă pe Bîc, este mai greu să lungeşti boala. Fie doar şi prin prisma faptului că din cînd în cînd Mircea Geoană va pune nişte întrebări…

Dincolo de comentariile răutăcioase despre rochiile şi sandalele paiaţei de la Sibiu, Reuniunea “istorică” a NATO de la Madrid a reprezentat un bun exerciţiu de PR şi de băgat băţul prin gardul crăcănat al ţpărilor din Est. Pentru că, o înţelegere militară fără o certitudine economică miroase a devălmăşie! Reconcilierea s-a devenit imposibilă, probabilitatea extinderii războiului din Ukraina crește, haosul domină relațiile internaționale, iar cele mai mari riscuri implică Europa de Est, dixit NATO în concluzie, după ce Carmen Iohannis şi-a arătat sandalele în Palatul regal de la Madrid!

Potrivit Deutsche Welle, Rusia apare de paisprezece ori iar China de unsprezece în documentul adoptat de șefii de stat și de guvern ai țărilor care formează Alianța Nord-Atlantică: Conceptul Strategic al NATO 2022, ceea ce sugerează că cele două super-puteri continentale reprezintă riscuri majore la interesele Alianţei!

Ce face Alianţa? Ce reprezintă Conceptul Strategic? Acesta stabilește cele trei sarcini de bază ale NATO de descurajare și apărare – prevenirea și managementul crizelor – securitatea cooperativă. Documentul definește Rusia drept „amenințarea cea mai semnificativă și directă” la adresa securității Aliaților, în timp ce se adresează Chinei pentru prima dată și provocărilor pe care le ridică Beijingul față de securitatea, interesele și valorile Aliaților. Ce zice el, în raport cu ţările membre din Est? Păi, în primul rînd, că Polonia și România devin vectori ai forței NATO în Estul Europei. Adică, aici vor exista cele mai mari concentrări de trupe dislocate, de nivel brigadă, sub comanda directă a SUA, care în caz de Doamne fereşte, vor trece la ofensivă. Pe aliniamentul Nămoloasa, evident! Alianța Nord-Atlantică menține politica ușilor deschise și menționează Balcanii de Vest plus regiunea Mării Negre ca fiind de „importanță strategică”. Alianța Nord-Atlantică propune un pachet de măsuri de asistenţă şi pentru parteneri, între care și Republica Moldova. Măsurile de sprijin sînt prevăzute în Conceptul Stategic al NATO, adoptat în cadrul Summitului de la Madrid. „Avînd în vedere mediul de securitate care se schimbă în Europa, am decis să adoptăm noi măsuri pentru a intensifica sprijinul politic și practic pentru parteneri, inclusiv pentru Bosnia și Herțegovina, Georgia și Republica Moldova. Vom colabora cu aceste țări pentru ca acestea sa-și fortifice integritatea și reziliența și pentru a le susține independența politică”, se arată în documentul aprobat de membrii NATO. Cam ce spuneau Marinuţă şi Munteanu în urmă cu o lună şi erau fluieraţi de corecţii politic, ba chiar şi de Ion Cristoiu!

În Conceptul Strategic al NATO 2022 se precizează că Alianța „nu poate ignora posibilitatea unui atac împotriva suveranității și integrității teritoriale a Aliaților”, dar documentul nu face decît să descrie prăpastia pe marginea căreia pășesc europenii, dar nu numai ei. China critică categoric NATO, după ce Alianța a numit amenințările și provocările Beijingului în noul concept strategic. Oficialii chinezi au transmis că decizia NATO reprezintă o „gîndire de Război Rece și de părtinire ideologică”. „Cine contestă securitatea globală și subminează pacea mondială? Există războaie sau conflicte de-a lungul anilor în care NATO să nu fie implicată?”, a transmis misiunea diplomatică a Chinei la Uniunea Europeană. „Așa-numitul concept strategic al NATO, încărcat cu un model de gîndire de pe vremea Războiului Rece și al părtinirii ideologice, atacă și umilește în mod voit China. Ne opunem ferm [conceptului strategic, n.r.]”, se arată în comunicatul dat de oficialii chinezi din UE. „Cînd vine vorba de acte ce subminează interesele Chinei, vom da răspunsuri ferme și puternice.” Vedeţi? E deja război! Încă din 2019 statele membre NATO au început să dezbată dacă – și în ce fel – pot adopta o poziție comună față de China. Anul trecut, în luna iunie, în timpul summitului NATO de la Bruxelles, Alianța militară și-a exprimat pentru prima dată grijile cu privire la puterea tot mai mare a Beijingului. Declarația la comun la adresa Chinei, dată de cele 30 de state NATO la finalul summitului din Bruxelles, a fost rezultatul a doi ani de consultări și negocieri între aliații NATO. Pînă în anul 2019, poziția NATO față de China a presupus evitarea unor astfel de afirmații. La Madrid, Franța și Germania s-au opus descrierii Chinei drept „o amenințare”, întrucît o asemenea afirmație ar putea pune în pericol interesele Uniunii Europene în ceea ce privește comerțul și tehnologia cu Beijingul.

Ei, tocmai asta e problema “strategică”! Dincolo de acest peisaj deprimant descris de Conceptul Strategic, există o serie de pericole care vin din interiorul statelor NATO și pe care Alianța nu pare să le ia deocamdată în serios: există serioase probleme de loialitate față de valorile euro-atlantice printre statele NATO, instabilitatea politică erodează din ce în ce mai mult unitatea Alianței, iar Balcanii se clatină sub greutatea frustrărilor istorice.

Apoi, NATO poate apăra România sau Polonia de agresiunea Rusiei, dar nu și de răul pe care și-l pot produce singure. Justiția e pusă în slujba politicii în ambele state, iar abuzurile care zdruncină statul de drept sînt trecute cu vederea sub pretextului ajutorului pe care cele două îl oferă Ukrainei și refugiaților din această țară. Ungaria pare mai aliată cu Rusia decît cu NATO, Turcia își urmează propria strategie de creștere a influenței atât în Orientul Mijlociu, cît și în Balcani, şi numeşte deschis Grecia (ţară NATO!) ca fiind principala amenniţare externă a ţării, iar kurzii (susţinuţi deschis de candidatele nordice la aderare!) drept singura ameninţare internă! Bulgaria stă pe o balanță instabilă care se strică de cîte ori nu se înclină spre Moscova, chiar dacă Guvernul Harvard “a fost căzut” la presiunea străzii şi 70 de diplomaţi ruşi au părăsit Sofia. Slovacia și Cehia nu au mers niciodată pe drumuri ireversibile spre Vest, iar Croația are un pol de putere care mizează pe Rusia (președintele) și altul care preferă Occidentul (premierul). Bulgaria subminează Macedonia de Nord, Tirana visează încă la Albania Mare și în apropierea lor Serbia face cărțile pentru Rusia. Toate faliile din Est sînt locuri în care Moscova şi-a consolidat poziţia, inclusiv economică.

În România, premierul Nicolae Ciucă, general de armată pro-occidental, rămîne vulnerabil, deși este salvat de justiție. Statul român tinde spre autocrație într-un moment al imposturii şi uciderii competenţelor: politicul stăpînește mass-media, justiția, agențiile independente, Curtea Constituțională. Totul împotriva propriul popor şi al intereselor sale fundamentale! Statul român a devenit principala ameninţare la adresa propriului popor, care, însă, îşi merită din plin soarta pentru absenţa totală de la proriile decizii.

Populismul revine în forță peste tot în Europa, dar în Est fenomenul e mult mai periculos, pentru că instituțiile sînt slabe, căpuşate, conduse de persoane cu nota 5 la Bacalaureat, și nici nu vor să se apere. Din păcate, pentru poziţa sa geo-strategică, NATO susţine şi încurajează România, care încet-încet renunță la libertățile ei democratice și care își asfixiază statul de drept! Şi o Republică Moldova, membră a CSI cu cărţile de aderare pe masa Europei, pentru care clar, politicienii puterii din România nu reprezintă un model. Nici invers!

DE LA COVID LA VARIOLĂ, DRUMUL FRICII GLOBALE TRECE PRIN MELITOPOL

Nu sînt genul lăudăros. Nu mi-a plăcut niciodată să ies în faţă, cum procedează unii, ca păduchele, şi să spun că eu sînt cel mai frumos şi deştept dintre traci. Am citit cam tot ce s-a scris în ultimii 20 de ani despre terorism, securitate şi insecuritate, în patru limbi, studii ştiinţifice şi cărţi teoretice. Cam la ce am avut acces. Şi am avut! Am avut şansa să am acces la una dintre cele mai importante biblioteci universitare în materie de apărare şi securitate. Tot ce am citit era scris în limbaj de specialitate şi se adresa specialiştilor sau celor direct interesaţi de fenomen. Mai puţin profanilor! Care, în opinia mea, ar fi trebuit să fie familiarizaţi cu mersul lumii, într-un limbaj mai accesibil. De aceea, în urmă cu vreo 12 ani mi-am propus să traduc situaţiile de insecuritate importante, într-un limbaj comun. Analizele le-am transpus în limbaj de cartier, uşor, facil, accesibil. Adică, analize de gang! Pentru că, situaţia lumii din prezent este total fără precedent în istoria cunoscută. Atît de integrată, cu consecinţe globale immediate. Iar noua tehnologie schimbă paradigma de putere cu care ne-am obişnuit. Un stat mic, cu resurse financiare şi super-tehnologizat, poate pune mari probleme unor state mari şi puternice, considerate a fi în vîrful lanţului trofic al afacerilor militare. Mai trebuie să spun ceva: singurul aspect în care globalizarea nu funcţionează (deocamdată, dar se lucrează intens, la Davos, la asta!) este în legătură cu prezenţa, încă, a statelor naţiune. Mai ales în Europa! Lucrul acesta se va schimba, poate mai repede decît ne imaginăm. Dacă în trecut, statul era guvernat fără ca opinia marii majorităţi a populaţiei să fie luată în seamă, spre sfîrşitul sec. 19-lea începutul sec. al 20-lea, guvernele se puteau baza pe o mobilizare a popoarelor, inimaginabilă. De aici şi natura “de masă” a războaielor mondiale! În ziua de azi, ce gîndeşte populaţia şi ce este pregătită să facă, este mai dirijat decît oricînd în istorie, astăzi, “factorii de decizie”(nu neapărat guvernamentali!) manipulînd opinia publică la o scară fără precedent, care l-ar face pe Goebbels să plîngă închis în wc-ul şcolii!

Noutatea imperiului global al SUA, în comparaţie cu imperiile istorice – britanic, mai ales, dar şi cel olandez, spaniol etc – îl reprezintă dorinţa declarată de dominaţie globală, de a opera pe întreaga planetă, din Marea Chinei de Sud în Marea de Azov. Prin contrast, ruşii în perioada de vîrf a comunismului, erau perfect conştienţi şi, în ciuda retoricii Războiului Rece, nu au încercat niciodată o dominaţie globală, la modul serios. O altă diferenţă constă în forţa iniţială. Spre deosebire de predecesoarele istorice, SUA este o ţară vastă continental, cu una dintre cele mai mari populaţii de pe glob, în continuă creştere, spre deosebire de Europa a cărei piopulaţie continuă să scadă şi să îmbătrînească. Teritoriile sale vaste sînt motivul pentru care SUA nu au practicat niciodată colonialismul! Cu excepţia unei scurte perioade de la sfîrşitul sec. 19! În schimb, a operat cu state dependente şi satelite, administrate de oameni corupţi şi servili intereselor de la Washington. SUA au nevoie de platforme de luptă înaintate, baze militare permanente, FOB-uri planetare, aşezate acum, în sec. 21, pe teritorii a căror administrare politică şi economică nu fac parte din sfera de interes, şi sînt “predate”, de cele mai multe ori, unei clici de spoliatori profesionişti internaţionali, care acţionează direct, sau prin intermediul cozilor de topor locale. În perioada Războiului Rece, SUA şi-au consolidat poziţia de “far al democraţiei occidentale”, dominînd comerţul cu arme, în detrimentul Europei, opunîndu-se cu consecvenţă unui potenţial militar independent european. De aici şi disensiunile cu Franţa gaullistă, dar ăsta e un alt subiect!

Colapsul URSS a lăsat SUA singura putere globală care s-a “etalat” nemilos în ultimii 30 de ani. Politica democrată de la Washington practicată în ultimii şapte ani pare celor din exterior atît de nebunească, încît este greu de înţeles ce anume se intenţionează, dar este evident că o afirmare publică a supremaţiei globale prin forţa armelor şi a ingineriei sociale este ceea ce există în minţile oamenilor care domină în prezent luarea deciziilor politice la Washington. Acest comportament agresiv nejustificat istoric, a făcut ca mai mulţi analişti şi editorialişti să afirme că alegerea lui Trump în detrimentul binomului Hillary Clinton-George Soros a salvat încă cinci ani de pace pentru Planetă! Lumea e prea complicată, în ziua de azi, pentru ca un singur stat să o domine! Mai ales că America nu vizează să cucerească lumea întreagă! Ci doar să meargă la război, să se întoarcă acasă, fără să-şi asume administrarea păcii, ulterior. Vezi cazul Iraq-ului!

După această introducere, am să încerc o analiză de gang a ciclonului războinic care a prins în braţele furtunii şi România. Vă amintiţi ce scriam la începutul pandemiei de Covid-19? Într-o propoziţie: este un transfer de capital şi putere din buzunarele producătorilor şi negustorilor de armament, în cel al Big Pharma! De 200 de ani, armamentul reprezintă cea mai bună afacere după energie! În perioada războiului din Iraq, de exemplu, numărul firmelor care produceau armament de mici dimensiuni, doar pe teritoriul Statelor Unite!, a crescut de la 250 la peste 700! Aproape de trei ori! Sigur, Constituţia SUA apără portul de armă, iar afacerile cu armament mic, de asalt, sînt constituţionale. E un exemplu “de cartier” raportat la piaţa globală de armament de toate tipurile, şi afacerile conexe: intelligence, black-ops etc.

Big Pharma a încercat o “lovitură de stat”. Şi i-a reuşit! A “desenat” pandemia după toate regulile războiului clasic, de manual. A început cu “fezandarea” populaţiei, frica, spaima globală, întraga punere în scenă şi armate întregi de piarişti care livrau morţi, izolete, spitale depăşite de situaţie. Entuziasm mare în falanga big pharma, doar că pe fondul euforiei succesului apar şi greşeli. În Italia! Sute de sicrie într-o biserică! Imaginea face înconjurul planetei, ajutată de sutele de ong-uri finanţate direct de Big Pharma, sau indirect. Doar că, jurnaliştii italieni, care sînt ei macaronari, dar nu şi proşti, au regăsit fotografia în arhive: provenea de la ultimul mare seism din sudul peninsulei. Morţii erau reali, biserica aşişderea, doar că nu era COVIDUl, ci terremoto! Apar îndoielile, apar noi imagini cu alte locuri din lume, ok! Apare virusul, pe bune, în încercarea de a repara greşeala, se înteţeşte panica la nivel planetar, politicienii vorbesc naţiunilor ca nişte cioclii – spăălaaţiivăăă peee mîîîinii – blochează oraşele, ţările, comerţul, vacanţele. Totul se duce în cap. Se opresc războaiele. Panica e totală. Pac! Vine soluţia! Vaccinul (Cîţu cumpără pentru România şi toată Australia la un loc!) salvator. Începe cumpărarea lui, comenzile, se licitează, se supralicitează, se dau comisioane pentru fiecare doză comandată. Brusc, gaşca de interlopi planetari care conduc popoarele devin putred de bogaţi, iar Big Pharma mută banii din buzunarele lorzilor războiului, a petroliştilor şi găzarilor, a turismului, în propriile buzunare! Mişcare reuşită! Banchete, trotinete, victorioşii fumează şi trag pe nas, deschid sertarele cu băuturi fine. În ţări mai prăpădite, ca a noastră, de exemplu, Big Pharma revendică posturi de miniştri şi PDGi, directori de spitale, sanatorii şi morgi! Primesc fără să punem întrebări. Cînd e vorba de măsurat virusul, chiar dacă are 90-60-90 şi e doar assistant manager, tot e mai mic decît cea mai mică armă comercializată bărbăteşte de industria detronată şi buimăcită.

Vă e clar, dragi cititori, că situaţia nu putea rămîne aşa, iar victoria rapidă şi năucitoare a Big Pharma în faţa complexului militaro-industrial global, a fost doar una de etapă. Şi surprinzătoare! Băieţii mari din businessul global s-au repliat şi în doi ani au revenit în prima linie. Şi-au analizat punctele slabe şi breşele de securitate, au învăţat din caietele de “lecţii învăţate” şi şi-au căutat cea mai sigură portiţă de reintrare în “cîmpul tactic”: Ukraina, un spaţiu pe care îl fezandau demult, de cînd Nancy Pelosi a cîştigat Maidanul. Ăsta e un fel de Eurovision pe zona fostelor state sovietice! Unii actori mobilizaţi de asaltul împotriva Big Pharma, au luat de la început cu două mîini, ca să nu aibă surprize. Energeticul, de exemplu. Gaz şi electricitate. În România… nu mai zic! Şi, gata!

Asta este explicaţia scurtă, pe repede înainte. Restul “informaţiilor” îl primiţi şi dacă vreţi, şi dacă nu, printr-o sumedenie de canale “de informare”, TOATE, sau cu acţionariat din zona armament, energie, petrol, gaze, sau cu spălaţi pe creier şi îndoctrinaţi cu stipendii uriaşe de la bugetul ţării (căutaţi lista pubicată de Roncea în ActiveNews!). Oficiali “subţiri” de la Washington vorbesc precum Rambo, în public, dar şi în privat! Găunoşenia politicii de sprijin total al Ukrainei este clară din felul în care au fost prezentate scopurile în termeni de relaţii publice. Expresii precum: “Exportul de democraţie”, “societatea deschisă”, “democraţie vs. totalitarism” nu mai excită pe nimeni astăzi şi nu pot fi menite construirii unor explicaţii politice, cel mult nişte exprimări pompoase care împănează copleşitorul limbaj propagandistic care a potopit lumea în ultimii doi ani, un indiciu al absenţei unei politici reale (politica este slujitoarea Poporului!) şi demonstraţia subjugării acesteia unor interese străine de interesele popoarelor care suferă consecinţele directe! Nici Biden, nici Zelenski nu fac politică, ci teatru! Singurul lucru care contează este copleşitoarea putere a SUA! Proiectată direct sau prin intermediul imbecililor de serviciu! Placa nu mai este “staaaţi îîîn caaasăăă” ci “Puuutin eee deee viinăăă”. Război mondial. Nuclear (vă amintiţi cu cîtă spaimă vă uitaţi la O televiziune de ştiri afiliată trompetei democrate, de sub măsuţa de cafea, imaginîndu-vă că sînteţi în Cuba rachetelor lui Hruşciov?). Foamete globală. Nişte golani ai economiei de piaţă reacţionînd ca atare cu uleiul, zahărul, mîncarea în general. Din nou spaimă globală. Putin e nebun. Dar, moare! Ce noroc! Nu se va opri decît la Berlin. Ze cere arme, arme şi iar arme. NATO vorbeşte cu toate gurile. Toată lumea-i fericită. Mă rog, fiecare în felul său! Într-o lume în care opinia publică este importantă, presiunea asupra mass-media este firească, mai ales atunci cînd nu eşti ineresat de o lume pe care nu o înţelegi, dar eşti capabil să intervii în mod decisiv prin forţa armată, ori de cîte ori cineva face ceva care nu este pe placul “societăţii deschise”!

Aşa este că nu v-a trecut prin cap să citiţi şi presa din alte părţi? Din Africa de Sud, de exemplu. Sau din Kenya. Sau din Vietnam. Sau din Arabia Saudită şi Kuweit. Oamenii par normali. Este o altă planetă. Nici vorbă de foamete, război nuclear, scumpiri uriaşe! Nimic din toate astea! Lumea îşi revine în simţire şi “în minţi” după COVID-ul care cum a venit, aşa s-a dus. Dacă luaţi pulsul planetei şi în alte părţi decît “sfera de influenţă şi interes” a SUA, veţi citi de un “război regional” între Rusia şi Ukraina, la fel cum sînt cele din Orientul Mijlociu, la fel cum au fost cele din Africa, timp de 50 de ani, despre care nu ştie nimeni şi în care s-au înfruntat, prin interpuşi, tot SUA şi Rusia, fosta URSS! În Ukraina e la fel! Vor avea de suferit TOŢI CEI care se află în siajul celor două puteri aflate în conflict. Vor avea de cîştigat TOŢI CEI care fac parte din complexul militaro-industrial-energetic şi care au promis Democraţilor că vor readuce America în postura de unică mare putere a Secolului 21. De aceea, Biden şi camarila bagă băţul prin gardul Maidanului şi prin Marele Zid chinezesc. Doar, doar… mai face un leu!

Ce face Big Pharma? Poate a schimbat antrenorul. Face brainstorming-uri prin zoom, îşi dă în cărţi şi în maţe de găină neagră. Din cînd în cînd cîte un #rezist mai trage cîte o carte din pachet şi o arată celorlalţi. Ieri, au tras una cu maimuţa. Mîine, cine ştie… caută, clocesc… Hai, noi să fim sănătoşi! Şi cu ochii în televizor!

MATRIOŞKA VOINA

Dincolo de tragedia umană declanşată de război, de morţi, răniţi, pagube materiale uriaşe, de boli, de pierderi irecuperabile ale agoniselii de o viaţă, de peste 7 milioane de oameni plecaţi în pribegie, de milioane de animale rămase fără adăpost şi hrană, de emoţii puternice şi sunetul armelor, toate de neînţeles!, războiul din Ukraina are multe elemente concrete şi, evident, discutabile. Ele nu sînt noi. Sînt de cînd războiul şi dorinţa omului de a acumula! Ţine de PUTERE. De TRUFIE! De CRUZIME!

Rolul reporterilor de televiziune este acela de a prezenta publicului larg ororile fără de margini ale morţii şi distrugerii. Ei stîrnesc emoţii în opinia publică internaţională, aceasta pune presiune pe decidenţii politici, sau acceptă mai uşor deciziile acestora de implicare în război a ţărilor lor. Decizii care ţin tot de PUTERE, TRUFIE şi CRUZIME! Rolul nostru, a celor care activăm în alte genuri de media, este dincolo de emoţie şi încercăm să vedem şi ce se află în spatele imaginilor declanşatoare de lacrimi, disperare şi furie. Nu sînt analist economic sau militar, sau politic, sau de orice altă natură. Nu sînt în slujba nici unui guvern, juntă sau grup de interese. M-am ferit şi nu am avut încredere în nici o grupare, politică sau nu! Nu am conturi în bănci, nu conduc maşini scumpe, nu sînt pe statul de plată al nici unui oligarh din ţară sau străinătate. Nu m-a plătit NIMENI, NICIODATĂ, să scriu sau să mă exprim altfel decît gîndesc! Nu mai am bani să editez revista pe care am tipărit-o timp de 10 ani, conduc o maşină ieftină şi sînt îngropat în datorii. Şi toate astea pentru că nu vreau ca dimineaţa, cînd mă privesc în oglindă, să-mi vină să scuip pe ea!

Cu fiecare zi ce trece în războiul ruso-ukrainean, realitatea ne arată că la conflictul armat existent, cel puţin alte trei războaie sînt “ataşate”. Specialiştii îl numesc “război hibrid”, o noţiune larg răspîndită în ultimii ani, care are componente economice, financiare, acapararea resurselor, psy-ops, lojnîi flag (cum spun ruşii!) adică steag fals, armate regulate şi contractori privaţi. Am să încerc să punctez doar trei dintre aceste elemente componente ale războiului hibrid, aşa cum le văd eu de aici, din Regiunea Odessa: apă, psy-ops şi războiul mercenarilor!

APA, DE LA KERSON ÎN KRIMEEA

Resursele naturale sînt ţinte strategice în orice conflict. Acum vorbim despre Ukraina şi nevoia de resurse suplimentare ale Rusiei, din regiunile controlate deja de mai mulţi ani. Deși reprezintă doar 0, 4% din suprafața Terrei, Ukraina aproximativ 5% din resursele minerale ale lumii! Peste 20.000 de depozite de 194 de minerale cunoscute! Dintre aceste depozite descoperite, 7.800 depozite de peste 90 dețin importante minerale industriale. Ukraina are una dintre cele mai importante rezerve și extracții de mangan, fier și materii prime nemetalice.

Cărbunele este principala materie primă de combustibili fosili, a cărei rezervă poate satisface cererea de energie și industrie în Ukraina pentru următorii 500 de ani, reprezentând 95% din resursele fosile, aproximativ 34 de miliarde de tone! Ukraina deține, de asemenea, peste 1, 1 trilioane de metri cubi de rezerve de gaze naturale în 2004, plasînd-o pe locul 26 printre țările cu rezerve de gaz provenite înainte ca Crimeea să fie anexată. De asemenea, se estimează că va avea peste 135 de milioane de tone de petrol și 3, 7 miliarde de tone de rezerve de țiței de șisturi. Țara are, de asemenea, rezerve de gaz de şist de aproximativ 80.000 de tone. Gazele, alături de cîmpurile petroliere, se află în principal în trei provincii. Domeniul major este Nipera-Donetsk, care a fost descoperit în anii 1950. Ukraina are aproximativ 27 de miliarde de tone de rezerve de minereu de fier și ocupă locul 6 în producția de minereu de fier la nivel mondial. Există aproximativ 88 de depozite în întreaga țară. Aceste depozite bogate de minereuri de fier se află în principal în Kremenchuk, Kerch, Mariupol, Belozersky și Kryvyi Rih. Ukraina este şi în primii zece producători de minereu de mangan din lume și are cea mai mare rezervă de minereu de mangan din Europa. Ukraina deține cea mai mare rezervă de titan în Europa! Există 15 depozite cunoscute în diferite părți ale țării, dintre care patru sînt explorate. Aceste depozite sînt situate în regiunile Harkov, Kiev, Donetsk și Dnipropetrovsk. Țara are, de asemenea, cel mai mare depozit de uraniu din Europa și reprezintă 1, 8% din depozitul de uraniu din lume. Rezervele dovedite conțin aproximativ 45.600 de tone de uraniu. Are 300 de depozite de grafit, care conțin mai mult de 1 miliard de tone sau 20% din grafitul mondial. Doar China are mai multe rezerve de grafit (26% din rezerva totală de grafit). Alte resurse importante includ mercurul (2% din lume, 30.000 de tone, clasându-se pe locul 5 după Spania, China, Algeria și Kârgâzstan), sare de potasiu, aur, materiale de construcție, pietre ornamentale și resurse hidroenergetice.

Regiunea Donbas este una dintre cele mai mari din Ukraina, fiind recunoscută ca o zonă minieră și industrială de cărbune, care este situată în partea de sud-est a ţării și în partea de vest a Federației Ruse, o zonă de mare interes pentru ruși, de aici luptele crîncene date în ultimele zile în această regiune. Donbas este o regiune istorică, economică și geografică în estul Ucrainei, care include regiunile Donețk și Luhansk. „Donbas” este un cuvînt de amestec format din „Bazinul Donețului”, care este o abreviere pentru „Bazinul Cărbunelui Doneț”. După Revoluția Euromaidan din martie 2014, grupurile separatiste susținute de Rusia au înființat autoproclamata Republică Populară Donețk și Republica Populară Lugansk în regiunea Donbas.

Mineralele din regiunea Donetsk sînt foarte diverse. Aici au fost înregistrate aproximativ 850 de depozite, în care se extrag 40 de soiuri de materii prime. Numărul acestora ajunge la 12% din toată averea naturală a țărilor post-socialiste. Cele mai dezvoltate depozite de cărbune negru, sare de rocă, fluxuri, dolomiți, argile. Principala bogăție a bazinului Donețk este, fără îndoială, cărbunele. Din totalul cărbunelui extras din regiune, jumătate este cărbune brun, iar un sfert este antracit. Să nu uităm de gazul de şist! Bazinul de cărbune Doneț acoperă o suprafață de 23.300 km pătrați și se extinde de la vest la est, incluzînd părți semnificative ale Oblastului Donețk și partea de sud a Oblastului Lugansk. Bazinul se extinde și în partea de vest a regiunii Rostov din Federația Rusă! Regiunea Donbas este situată între mijlocul și inferior rîului Doneț în nord și nord-est și Ținutul Azov în sud. Regiunea este situată la aproximativ 300-350 km de Bazinul Manganului Nikopol și Bazinul de minereu de fier Kerch, 350-400 km de Bazinul de minereu de fier Kryvoy Rog, 120-150 km de Marea Azov și aproape de mai multe centre industriale. Economia regiunii Donbas este dominată în principal de mai multe industrii grele, cum ar fi metalurgia, mineritul cărbunelui, construcția de mașini, industriile chimice, producția de energie electrică, construcții etc. S-a estimat că regiunea Donbas conține aproximativ 60 de miliarde de tone de cărbune, făcînd-o una dintre cele mai mari rezerve de cărbune din Ukraina. Exploatarea cărbunelui din regiunea Donbas se face de la adîncimi mari. Exploatarea lignitului, de la la 600 m în subteran, în timp ce exploatarea antracitului și a cărbunelui bituminos are loc la adîncimi de 1.800 m sub nivelul suprafeței, mai mult decît din Mina Anina, atunci cînd ea funcţiona! Statisticile spun că regiunea Donețk și regiunea Lugansk au produs împreună aproximativ 30% din exporturile Ukrainei înainte de războiul din Donbas, care a început în aprilie 2014!

Regiunea Donbas este conectată cu principalele centre de populație din Europa de Est, Ukraina și Rusia printr-o rețea extinsă de autostrăzi și căi ferate.

Ca o paranteză, aproximativ 39% din populația regiunii Lugansk și 38,2% din populația regiunii Donețk sînt formate din etnici ruși, iar aproximativ 74,9% dintre locuitorii regiunii Donețk și 68,8% dintre locuitorii regiunii Lugansk vorbesc rusă ca limbă principală. Donețk este singurul mare oraș din Ukraina unde rușii sînt mai numeroși decît ukrainenii: 48% s-au declarat de etnie rusă, iar 47%, ucraineni. La limbă maternă vorbită, 88% dintre locuitori au bifat rusa și 11% ukraineana. În Luhansk datele arată că ukrainenii reprezentau 50%, iar 47% se declarau etnici ruși. Rusa era limba maternă pentru 85% dintre locuitori. Vladimir Putin a recunoscut oficial independența atît a Republicii Populare Donețk, cît și a Republicii Populare Lugansk pe 21 februarie 2022. Republica Populară Donețk (RPD) – Donetskaya Narodnaya Respublika – are 8.900 kmp și o populație estimată la 2,2 milioane locuitori.

Republica Populară Luhansk (RPL) – Luganskaya Narodnaya Respublika – are 8.400 kmp și o populație de 1,4 milioane de oameni. Din 2014, rubla a devenit moneda oficială, iar elevii învață după programa din Rusia. Peste 900.000 de oameni au primit pașapoarte ruseşti.

După ce a început războiul, în 2014, Kievul nu a mai plătit salariile funcționarilor publici înregistrați în regiunile separatiste, iar Rusia a preluat finanțarea sectorului de pensii și plătește o parte dintre salariile din sectorul public! Asta, tot ca o paranteză!

O altă mare resursă naturală, indispensabilă, este APA! Despre care am mai scris! Războaiele pentru apă vor fi o certitudine şi foarte aproape de noi. O criză a apei tinde să devină globală. În ultimii ani, după anexarea la Rusia în 2014, Crimeea, Perla Mării Negre, se deşertifică! Iar pentru a împiedica acest lucru, forţele armate ruse au nevoie de apa Niprului, nu doar de canale suplimentare, poduri sau spaţii de acces terestru. Ukraina furniza pînă la 85% din nevoile de apă ale Peninsulei Crimeea, prin Canalul Crimeii de Nord, care este conectat la Nipru, la Lacul Kahovka din Regiunea Kerson. Canalul Crimeii de Nord este lung de 402,6 km, începe la Nov Kahovka, în Regiunea Kerson, din lacul de acumulare Kahovka de pe rîul Nipru – al treilea ca mărime în Europa, după Volga şi Dunăre! – , apoi trece prin sudul Regiunii Kerson și prin Istmul Perekop, apoi prin nordul Crimeii prin Sovetskîi pînă la Kerci, în estul peninsulei. Canalul transporta în fiecare an peste 1,2 miliarde de m³ de apă din Nipru în Crimeea, adică 85% din necesarul de apă al peninsulei. Însă, după reunificarea Crimeii cu Rusia, furnizarea de apă prin canal către republică a fost întreruptă complet, în mod unilateral de partea ukraineană… Autoritățile ruse au încercat să rezolve problema aprovizionării cu apă prin bazinele naturale, care însă, în ultimul an, au devenit superficiale, din cauza cantității reduse de precipitații. Finalizat în 1971, canalul a adus apa din lacul Kahkovka din sudul Ukrainei, alimentat de Nipru. După căderea URSS, întreţinerea canalului a fost neglijată şi, pînă în 2013, debitele de apă au ajuns la doar o treime din nivelurile anilor 1980. Cu toate acestea, situaţia nu a devenit critică pînă cînd canalul nu a fost complet blocat în 2014. Pentru Ukraina, blocarea cursului a fost una dintre puţinele metode pe care o putea folosi pentru a pune presiune pe Rusia. Blocada ukraineană a fost o tactică de creştere a costurilor administrării Crimeii de către Rusia. Tactica a fost eficientă: potrivit fostului şef adjunct al Băncii Centrale a Rusiei, Serghei Aleksaşenko, primii cinci ani de ocupaţie au costat Rusia 1.5000 de miliarde de ruble (23 miliarde de dolari în 2019). Suma este echivalentă cu trei ani de cheltuieli pentru asistenţă medicală ale statului rus. Deci, Crimeea are nevoie acută de apă! Iar acest război, o va oferi! Iar oficialii ukraineni ştiu acest lucru!

PSY-OPS, SAU CUM SĂ NU CREZI NICI ÎN PROPRIA UMBRĂ

Informaţiile oficiale venite din cele două tabere combatante sînt la limita credibilului, iar în teren, sînt greu de verificat, dacă nu imposibil! Realitatea virtuală este a doua natură în acest război în care nu mai poţi avea încredere nici în propria umbră! De minciuna tactică ridicată la rang de adevăr strategic se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în psy-ops, stratcom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare!

Astăzi, Ukraina se bazează pe PR Week, şi pe conglomeratul de 150 de entităţi ale societăţii civile, semn că întregul mecanism de manipulare a informaţiei a căpătat o altă dimensiune! Autorităţile militare, precum cele din Regiunea Odessa, omit din declaraţii detalii referitoare la ţinte sau victime şi, în consecinţă, nu ştii dacă o rachetă a lovit un obiectiv strategic şi cîte victime a făcut. Potrivit siteul american MintPress News, specializat în analize politice și economice, Kievul a generat un flux constant de propagandă sofisticată, menită să-i aducă sprijinul public și oficial din partea țărilor occidentale. În spatele efortului de relații publice al Ukrainei se află o armată de strategi politici străini, lobbyiști de la Washington DC și o rețea de instituții media. Cheia efortului de propagandă este o cohortă internațională de firme de relații publice care lucrează direct cu Ministerul Afacerilor Externe al Ukrainei pentru a purta războiul informațional. Efortul internațional este condus de co-fondatoarea companiei de relații publice PR Network, Nicky Regazzoni, și de Francis Ingham, un consultant de top în relații publice, cu legături strînse cu guvernul britanic. Ingraham a lucrat anterior pentru Partidul Conservator al Marii Britanii, face parte din Consiliul de Evaluare și Strategie al Serviciului de Comunicare al Guvernului Regatului Unit, este directorul executiv al Organizației Internaționale de Consultanță în Comunicații și conduce corpul de membri pentru comunicatorii guvernelor locale din Regatul Unit, LG Comms.

Operațiunea este dirijată de Yaroslav Turbil, descris pe pagina sa de LinkedIn drept „Șeful Ukraine.ua — ecosistemul digital al Ukrainei pentru comunicații globale. Comunicare strategică și promovare a mărcii de țară.” Turbil a lucrat la mai multe organizații ale „societății civile” strîns legate de guvernul SUA și a lucrat la Internews, o organizație conectată la serviciile de intelligence americane care funcționează sub pretextul promovării libertății presei”, se scrie în angheta apărută în publicaţia americană.

Împactul acestui asalt mediatic este cu atît mai important cu cît, de partea cealaltă, mijloacele de comunicare ale Rusiei au fost oprite de la emisie în Europa şi Statele Unite, atît on-air, dar şi cele pe Internet. Mai mult, în fiecare ţară, şi în România cu atît mai mult, parcă, diferite personalităţi ale spaţiului mediatic, influenceri şi deontologi cunoscuţi, absolut TOŢI mufaţi la fluxul de granturi internaţionale, sînt extrem de atenţi, vînează şi execută orice opinie apărută în spaţiul public care nu este corectă politic sau de partea bună a istoriei şi pe orice autor. Oricine are un punct de vedere diferit decît cel oficial este catalogat pro-rus, informaţiile sînt pro-ruse, chiar datele oficiale prezentate sînt false şi transmise ca o susţinere a ocupantului rus al Ukrainei paşnice. Cum spunea preşedintele Chinei, “pentru un tango e nevoie de doi”!

În acest tablou bulversant, corespondenţilor de război le revine o răspundere uriaşă! Există un consens între noi măcar asupra unui fapt: demascarea şi condamnarea minciunilor răspîndite de armata cu cerneală şi tastatură. Este un principiu de etică profesională a noastră, indiferent de unde venim, ce limbă vorbim, pentru cine lucrăm, pentru că ştim că oricînd, oricare dintre noi poate fi ucis de oricare dintre părţile aflate în conflict! Cel puţin, din acest punct de vedere, puteţi fi convinşi că ce se transmite de pe front este ADEVĂRAT! Chiar dacă se face exces, uneori, de tragedii, imagini lacrimogene, emoţii etc. Ce ajunge să fie difuzat, contextul, ambalarea informaţiilor, nu mai este răspunderea noastră! Manipularea sau chiar falsificarea imaginilor, precum cele din jocurile pe calculator, ori alegerea detaliilor care induc conştient în eroare privitorul, şi în oroare, nu sînt produse în teatrul de operaţii, de cei care trăiesc la limita supravieţuirii, ci de aceia care stau comod în fotoliile lor, departe de lumea dezlănţuită. Exemplele sînt foarte multe, iar specialiştii independenţi încep să le scoată la lumină. Este, însă, o muncă titanică, un fel de arheologie a adevărului, să începi să discerni între realitate virtuală şi adevăr. De la transmisiunile preşedintelui Zelensky la imaginile cu distrugerile tancurilor fără ca mediul înconjurător să fie afectat, toate sînt analizate, argumentate şi făcute publice, însă puţin auzite în vacarmul informaţional existent!

RĂZBOIUL MERCENARILOR

Războiul mercenarilor, numit și războiul libian, fost un conflict armat purtat pe teritoriul african, în Cartagina, între anii 240 și 238 Înainte de Hristos!, purtat între trupele regulate ale orașului-stat și milițiile mercenare ale armatei cartagineze, care se răzvrătise după sfîrșitul Primului Război Punic. Războiul, povestit de Polibiu în detaliu – şi denimit de acesta „război fără posibilitatea armistițiului”-, a fost caracterizat de cruzimea extraordinară desfășurată de ambele părți, de urcușuri și coborîșuri și de violența luptelor. Cartaginezii au reușit, în cele din urmă să anihileze milițiile rebele, procedînd la o represiune finală sîngeroasă. Liderii mercenari au fost uciși cu toții!

Un tablou general, peste milenii, pe care îl regăsim şi astăzi, în Ukraina! Războiul din Irak a redeschis porţile larg contractorilor militari şi civili de pe întreg pămîntul. Unele date pe care le-am adunat între 2003 şi 2010, cît am fost corespondent de război în Iraq, spun că aici au luptat, la un moment dat, peste 120.000 de contractori, angajaţi în mai bine de 200 de companii! De-a lungul timpului însă, unele dintre aceste companii au devenit emblematice pentru tot ceea ce a mers prost în războiul din Iraq: extrem de scumpe, ineficiente, indiferente faţă de poporul iraqian. Astfel de companii s-au aflat în centrul celor mai mari scandaluri de război, de la abuzarea şi torturarea prizonierilor din închisoarea Abu Gharib şi pînă la deschiderea focului asupra civililor din piaţa Nissour din Baghdad. Iar cele mai crunte lupte din Iraq au pornit după ce soldaţi angajaţi ai acestor companii au fost ucişi la Falujah.

Contractorii Militari Privaţi, mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut, sînt oameni onorabili! I-am întîlnit şi în Afghanistan şi în Syria! Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme private de securtiate, cu sute de mii de angajaţi, au devenit indispensabile în războiul modern, hibrid, atunci cînd guvernele lumii nu doresc o implicare oficială în diferite operaţiuni sensibile. Iată, cîteva companii occidentale, prezentate de gigantul media „BusinessInsider”: G4S – Cu mai bine de 625.000 de angajaţi, este al doilea cel mai mare angajator privat din lume, diind depăşit doar de lanţul american de magazine Wal-Mart. O bună parte a afacerii este concentrată pe activităţi „de rutină” precum asigurarea securităţii în bănci, închisori şi aeroporturi, G4S joacă un rol important şi în zonele de conflict din întreagă lume. Grupul este prezent în peste 125 de ţări. Unity Resources Group – cu 1.200 de angajaţi în întreagă lume, firmă australiană are operaţiuni ample în Iraq, a oferit asistenţă în timpul alegerilor din Liban şi a ajutat marile companii petroliere să-şi scoată angajaţii din Bahrain în timpul protestelor violenţe. Erinys Internaţional – britanicii au fost angajaţi de Departamentul de Stat al SUA pentru diferite misiuni în Iraq. Una dintre cele mai mari misiuni ale companiei a presupus trimiterea a 16.000 de anagajati în 282 de puncte din Iraq, unde au păzit conducte şi puţuri petroliere, rafinării şi alte active legate de energie. Asia Security Group – a fost deţinută în trecut de Hashmat Karzai, vărul fostului preşedinte afghan Hamid Karzai, firmă este considerată o adevărată forţă în regiune, cu aproximativ 600 de ofiţeri de pază. DynCorp – a fost una dintre cele opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Grupul are operaţiuni în Africa, Europa de Est şi America de Sud. Are peste 10.000 de angajaţi. A participat la combaterea forţelor rebele din Columbia la începutul anilor 2000 şi la acţiuni anti-drog din Peru şi a fost trimisă pentru a dezarma luptătorii din Somalia, Liberia şi Sudan. Triple Canopy – alta dintre cele opt opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Aegis Defense Services – firma asigură protecţie pentru misiuni ONU şi ale autorităţilor americane. Cu 5.000 de angajaţi, are sedii în Afghanistan şi Bahrain şi oferă intervenţii de urgenţă, evalurea riscului şi sînt specializaţi în protejarea activelor petroliere. Defion Internaţional – cu birouri în Peru, Dubai, Iraq, Sri Lanka şi Filipine, firmă angajează şi instruieşte ofiţeri de protecţie, gărzi de corp, şoferi, şi specialişti în logistică, majoritatea recrutaţi din ţări aflate în curs de dezvoltare. Are contracte cu Departamentul de Stat al SUA. Academi – fostă Blackwater, devenită ulterior Xe Services şi, mai nou, Academi, firmă de pază operează una dintre cele mai mari şi mai complexe baze militare private din lume. Are aproximativ 20.000 de angajaţi, 20 de avioane şi o flotă de vehicule blindate de teren. Nu lipsesc canadienii de la Global, dar vine tare din urmă, concurenţa: Wagner! Este cunoscută acum şi în Ukraina, ca PMC Liga. Aceştia au fost utilizați ca “omuleţi verzi”, fără identitate, în conflicte oficiale și neoficiale, inclusiv în timpul anexării unei părți din Donbass în 2014. Contractorii Wagner au fost folosiți activ în timpul războiului din Syria, dar şi în Africa şi Venezuela, Libia, Republica Centrafricană și Mali. Potrivit informaţiilor, Wagner desfăşoară activităţi în 30 de ţări ale lumii!

În Ukraina se află din 2014, iar potrivit serviciilor ukrainene de informaţii, între contractorii Wagner ucişi pe teritoriul Ukrainei se află combatanţi francezi, anglo-saxoni sau syrieni!

Tema luptătorilor străini, şi a batalioanelor de voluntari, aflaţi de o parte şi de alta a principalilor combatanţi, este extrem de importantă şi de actuală în acst război din Ukraina. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă, sau cum va evolua el, indiferent de acordurile politice de la un moment dat. Pentru că, intrarea în teatrul de operaţiuni a “voluntarilor” seamănă izbitor cu povestea dezastrului din Afghanistan, unde victoria mujahedinilor asupra armatei sovietice şi retragerea acesteia totală la 15 februarie 1989, a fost determinată de coalizarea facţiunilor mujahedine şi de cantitățile uriaşe de arme și alte materiale de război expediate rebelilor, prin Pakistan, de către Statele Unite și alte țări și de către musulmanii din întreaga lume. În plus, un număr nedeterminat de voluntari musulmani – denumiți popular „afgani-arabi”, indiferent de etnia lor, au călătorit din toate părțile lumii pentru a se alătura opoziției. Baza aducerii în Afghanistan a acestor luptători străini era fundaţia milionarului saudit Oussama Bin-Ladden. Baza – adică, Al Qaida!

Peste 20.000 de occidentali luptă de partea Ukrainei. Fără să pun la socoteală, voluntarii interni, despre care voi vorbi în continuare! O companie de recrutare pentru contractori privaţi din întreaga lume a anunţat în urmă cu o lună locuri de “voluntari” în Ukraina plătite cu 2000 usd/zi, sau 60.000 usd/lună. Astfel de tarife erau practicate în Iraq de contractorii care acţionau pe celebra “şosea a morţii”, care lega Aeroportul din Baghdad de Zona Verde. Evident, tariful anunţat este valabil pentru ţările de categoria 1, adică SUA, Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Pentru contractorii din ţările aflate în altă categorie, precum România sau republica Moldova, salariile sînt semnificativ mai mici. 3000 de contractori americani şi-au anunţat deja intenţia de a veni voluntari în Ukraina! La rîndul său, Putin a admis participarea voluntarilor străini de partea Rusiei, fără să pună la socoteală formaţiunile “statale” ale Doneţkului şi Luganskului, fără batalionul de ceceni sau cele din alte republici ruse, precum cel din Ossetia de Sud! În practică, cecenii sînt cei care s-au trezit să lupte cu alţi ceceni, mai puțin loiali Kremlinului și lui Putin, care luptă de partea Ukrainei! Sînt echipați pentru a înăbuși revoltele și gherilele: nu sunt obișnuiți să lupte pe linia frontului, ci să impună ordinea în orașe. Ofertele Wagner, de exemplu, se ridică la doar 6000 de dolari/lună!

Nu se știe oficial cîți “voluntari” au călătorit pentru a lupta în războiul din Ukraina. În ajunul invaziei, serviciile italiene de anti-terorism au raportat 60 de compatrioți de extremă dreapta, extremiști și mercenari care ar fi răspuns apelului „fraților” lor, adică milițiile separatiste pro-ruse, pentru „plata” anemică de 400 de dolari pe lună! Mediul fundamental este cel de extremă dreaptă: populat de subiecți ai radicalismului negru apropiați de formaţiunile Loialitate și Acțiune, Forza Nuova și grupuri de naziskin, așa cum au demonstrat primele două procese (la Genova) împotriva recrutorilor și mercenarilor care doreau să angajeze soldați destinați pentru Milițiile ruse din autoproclamatele republici populare Donețk și Lugansk.

“Grefele” în sprijinul armatelor regulate sînt acum de diverse feluri și pe ambele fronturi: câini liberi precum “foreign fighters”, elite paramilitare organizate, legionari din toate mediile. Ambele tabere care se confruntă în Ukraina sînt ajutate, sau se servesc, de batalioane de paramilitari – şi ambele încearcă să le aducă sub control, integrîndu-le membrii în forţele militare regulate şi în politica oficială. Dar nu toţi paramilitarii sînt dispuşi să-şi piardă raţiunea de a fi sau sursa de avantaje care este războiul. Iar unele fracţiuni au deja războaiele lor, chiar cu autorităţile locale! Organizaţiile paramilitare reuşesc mobilizarea oamenilor prin ideologie şi propagandă; iar fără un duşman comun nu pot exista.

Tradiţia organizaţiilor paramilitare ideologizate e înrădăcinată în memoria colectivă a ukrainenilor. Cazacii lui Hmelniţki, anarhiştii lui Mahno, naţionaliştii lui Bandera, iar acum Pravîi Sector şi alţi paramilitari din Donbas au cîştigat simpatia populară, în contextul în care statul ukrainean a fost extrem de slab. Duşmanul comun – Rusia, dar şi războiul vor amîna rezolvarea problemei acestor extremişti înarmaţi şi protejaţi politic! Astăzi, potrivit informaţiilor, pe frontul din estul Ukrainei luptă cel puţin 34 de batalioane de paramilitari pro-Kiev! Din aprilie pînă în iunie 2014, aceste structuri militare s-au aflat în afara controlului statal şi au condus operaţiuni militare pe cont propriu.

În septembrie 2015 (!), Serghei Velenciuc scria în FPR, nr 47, că: “Voluntarii s-au echipat şi s-au organizat singuri, iar liderii lor au devenit figuri politice influente. Partidele de la guvernare le fac curte, pentru a valorifica capitalul de imagine al luptătorilor pentru independenţă, dar şi pentru a controla masele de voluntari cu arma în mână. Istoria acestor grupări este contradictorie, iar viitorul lor în Ukraina post-Minsk 2 trezeşte îngrijorări”. Istoria structurilor paramilitare care luptă în Ukraina începe în ianuarie 2014, cînd au fost formate primele detaşamente de apărare ale Euromaidanului. Pentru a ţine piept atacurilor forţelor de ordine subordonate lui Ianukovici, organizaţiile de extremă dreaptă, galeriile de suporteri şi unele organizaţii politice s-au reunit într-o structură paramilitară informală cu numele Forţele de Autopărare ale Maidanului. Tot pe Maidan, pe baza organizaţiilor ultranaţionaliste din Ukraina, s-a născut şi organizaţia Pravîi Sektor (Sectorul de dreapta), care s-a aflat în primele linii ale conflictului din Kiev, extrem de prezentă astăzi în regiunea Odessa. Ulterior a devenit partid politic. Într-o Ukraină cuprinsă de revoluţie, în aproape fiecare oraş, unde în februarie 2014 a învins Euromaidanul, s-au format detaşamente de apărare locală, care asigurau ordinea publică. În situaţia în care celelalte structuri de forţă ale ţării erau paralizate, paramilitarii erau singurii care puteau păstra ordinea şi asigura „cîştigurile revoluţiei”.

Începutul ostilităţilor din estul Ukrainei au dat un nou impuls formaţiunilor paramilitare dedicate apărării „revoluţiei continue”, vorba lui Lenin! Pentru „legalizarea” sutelor de batalioane de apărare teritorială au fost adoptate un şir de legi care au facilitat intrarea foştilor protestatari în structurile de forţă ale statului. În acest fel acea masă de voluntari de pe Maidan, puternic motivaţi şi ideologizaţi, au fost integraţi în trei structuri de forţă ale Ukrainei: Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Garda Naţională şi Armata. Doar cele două batalioane ale partidului radical de dreapta Pravîi Sektor au un statut mai puţin clar, deoarece nu se supun autorităţii statale, dar ele activează în Vest, la Lvov şi în sud, în Regiunea Odessa!

Situaţia nu este însă atât de roz cum o prezintă instituţiile ukrainene. Unele batalioane nu au fost nici pînă astăzi subordonate total statului, deşi din punct de vedere legal se află în componenţa structurilor de forţă. Exemplul cel mai bun este Batalionul Azov, format din membrii unor organizaţii neo-naziste din Ukraina. Este batalionul „rockstar” de pe frontul din Est, care a eliberat Mariupolul în iunie 2014 şi a păstrat constant poziţiile pe litoralul Mării Azov, deşi astăzi suferă pierderi grele în faţa atacurilor ruseşti – dar şi care nu ezită să-şi facă publice ideile naziste. Batalionul s-a aflat în centrul unor scandaluri legate de insubordonare faţă de comandamentul operaţiunilor anti-teroriste şi de încălcare a acordurilor de încetare a focului de la Minsk. Azov a rămas totuşi autonom, din cauza poziţiei sale strategice pe linia frontului. Ministerul de Interne dizolvă batalioanele rebele, deşi de cele mai multe ori acestea sînt greu de identificat şi localizat în zona de conflict. Pe de altă parte, combatanţii batalioanelor mari, ca Aidar sau Azov, sînt dificil de adus în faţa justiţiei din cauze politice. Încă mai greu de gestionat este Pravîi Sektor, care este şi partid reprezentat în parlament!

Cele mai multe structuri paramilitare din Ukraina s-au format în centre financiare şi industriale mari, unde au existat oameni de afaceri sau politicieni care le-au putut susţine economic activităţile. Unele batalioane au fost create şi finanţate de oligarhi ukraineni, aşa că pe lîngă interesul naţional au promovat intens şi interesele private ale finanţatorilor. De exemplu, miliardarul oligarh israeliano-cipriot-ukrainean Igor Kolomoiskii, fostul guvernator din Dnepropetrovsk, a creat şi finanţat batalionul Dnepr-1, a finanţat parţial batalioanele Azov, Aidar şi Donbas – cele mai mari structuri paramilitare de pe frontul ukrainean. Potrivit presei ukrainene din 2014, Kolomoiskii cheltuia lunar circa 10 milioane de dolari pentru a finanţa diferite astfel de grupări! Pe care oligarhul nu a ezitat să le utilizeze împotriva concurenţilor şi, în cazul companiei Ukrtransnafta, chiar pentru a face presiuni asupra statului cu aspiraţii la integrarea în UE şi NATO!

Batalioanele paramilitare pro-Kiev au utilizat la maximum naţionalismul şi rusofobia pentru a-şi crea o ideologie şi o naraţiune internă, adică pentru a căpăta legitimitate şi a susţine moralul combatanţilor. Cele mai mari batalioane de pe front au mizat chiar pe cîte o nişă ideologică: Azov a apelat la ideile naziste, Donbas la naţionalism civic, Pravîi Sektor la naţionalism etnic. Pravîi Sektor provine din circa şase mişcări ultranaţionaliste din vestul Ukrainei, care se revendică de la mişcări naţionaliste ukrainene din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Trizub, UNA–UNSO, Adunarea Social-Naţionalistă şi alte trei organizaţii de extremă dreaptă au format Pravîi Sektor pe baricadele Maidanului, ca forţă de rezistenţă împotriva regimului lui Ianukovici. Noul grup paramilitar a coagulat un număr mare de foşti combatanţi din Transnistria, Cecenia, Georgia ori foşti poliţişti şi membri ai unor organizaţii criminale. Liantul: ideologia naţionalistă şi respingerea trecutului sovietic. Pe baricadele Euromaidanului, Pravîi Sektor a jucat rolul detaşamentelor de elită, iar membrii organizaţiei şi-au cîştigat reputaţia de „eroi ai revoluţiei”, iar mai apoi de „eroi ai războiului”. Cele două batalioane paramilitare ale Pravîi Sektor, care staţionează în Donbas, au statut independent. În cazul acestei organizaţii, situaţia este complicată de faptul că Pravîi Sector a devenit partid politic, situat în opoziţie faţă de guvern – un partid politic cu membri înarmaţi… Dincolo de laturile politică şi militară, Pravîi Sektor este şi un fenomen social. Predecesorii săi din aripa dreapta-naţionalistă erau consideraţi marginali şi nu se bucurau de simpatia populaţiei. Pravîi Sektor a fost re-branduit, dar a şi nimerit într-o realitate socială diferită. În contextul ruperii definitive de Rusia şi a re-inventării naţiunii, Pravîi Sektor a adus o notă naţionalistă identităţii ucrainene în formare. În unele cazuri, membrii Pravîi Sektor au început a acţiona în ilegalitate, în scopuri individuale sau colective. S-au dedat la intimidarea unor funcţionari indezirabili, la reglări de conturi, furturi, atacuri armate asupra unor grupări mafiote. Cu naţionalismul devenit trendy, nu e de mirare că radicalii au devenit destul de populari, îndeosebi în rândul tinerilor. În Odessa, Sectorul de Dreapta protejează clădirile şi simbolurile evreilor, colaborează destul de strîns cu ambasada Israelului la Kiev şi se abţine de la orice comentariu vizavi de originile semite ale multor miliţii naţionaliste.

Batalionul 24 de Asalt, AIDAR, unitate de apărare teritorială a fost plasată în 2015 sub comanda Ministerului de Interne și integrat în „forțele de apărare” de către Statul Major ukrainean. Acest batalion este responsabil pentru combaterea insurgenței pro-ruse din Est. Batalionul are sediul în Starobilsk, la aproximativ 80 de kilometri nord de Lugansk. Este alcătuit din aproximativ 400 de voluntari din serviciile de securitate și demonstranții Euromaidanului. În timp ce statul ukrainean este în faliment și mulți soldați ai armatei naționale au dezertat, pentru a compensa o armată ukraineană dezorganizată și slab motivată, ai cărei recruți nu mai erau trimiși să lupte în estul țării de teamă să nu schimbe tabăra, la 13 aprilie 2014 se înfiinţează AIDAR. Batalionul de Apărare Teritorială Aidar a fost primul batalion de apărare teritorială a Ukrainei, un detașament militar de voluntari subordonat Ministerului Apărării al Ukrainei. Liderii acestuia susțin că, dacă politicienii „trădează” cauza națională, unitățile de voluntari sînt gata să îi răstoarne de la putere spunînd că „l-am alungat pe Ianukovici cu cocktail-uri Molotov, dar acum avem tancuri ”. Printre luptătorii Aidar, „neîncrederea în stat este un sentiment comun”. În 2014, Amnesty International și OSCE au acuzat batalionul de încălcări ale drepturilor omului, detenții arbitrare, execuții de civili, deținuți, furt, rachete și alte acțiuni care ar putea fi traduse ca crime de război. Un alt raport al Amnesty International denunță faptul că paramilitarii pro-europeni, inclusiv cei ai batalionului Aidar, comit acte de crime de război, prin executarea ostaticilor și prizonierilor pro-ruși prin tăierea capului.

Detașamentul de Operațiuni Speciale „Azov”, cunoscut și sub denumirea de Batalionul Azov, Regimentul Azov sau Detașamentul Azov este un regiment al Gărzii Naționale Ukrainene situat în Mariupol, în regiunea de coastă a Mării Azov. Primele acțiuni pe câmpul de luptă ale regimentului au avut loc în Bătălia de la Mariupol în mai-iunie 2014. Inițial o miliție formată din voluntari pe 5 mai 2014 Azov a fost încorporată în Garda Națională. Detașamentul a devenit cunoscut după ce membrii săi au fost acuzați de tortură și crime de război, precum și pentru simpatiile față de ideologia neonazistă și utilizarea simbolurilor neonaziste. Logo-ul batalionului conține simbolul Wolfsangel! În 2018, Congresul SUA a blocat ajutoarele militare pentru batalionul Azov din cauza ideologiei. Membrii regimentului provin din 22 de țări și din medii diferite, inclusiv arabi, ruşi, americani, francezi, precum și creştini, musulmani sau evrei! Din 27 aprilie 2016, 300 de combatanţi și vehicule blindate ușoare din regimentul AZOV au fost repartizate la Odessa, pentru a proteja ordinea publică după ce Mickail Saakashvili, fostul Guvernator al Odessei, a scris pe rețelele de socializare despre o serie de atacuri ale “mercenarilor” pro-ruși asupra populației civile.

Ideologia mobilizează intens resursele psihologice şi fizice ale oamenilor. Nu e de mirare că paramilitarii ukraineni au un moral şi o capacitate de luptă net superioare trupelor regulate, formate în majoritate din recruţi de altă etnie decît cea ukraineană, care adesea nu sînt fericiţi să lupte pentru statul în care trăiesc.

Dorinţa tinerilor recruţi de a lupta pe front alături de paramilitari nu vine doar din scopuri nobile. Pentru unii, armata şi structurile paramilitare au reprezentat ultima soluţie pentru a cîştiga un salariu sau pentru a ieşi din izolarea comunităţilor în care trăiesc. Miezul multor grupări paramilitare au fost suporterii, protestatarii de pe Maidan, membrii unor ogranizaţii extremiste din vestul Ukrainei – tineri şi adulţi cu venituri scăzute, fără studii, proveniţi din zone sărace ale Ukrainei. Pentru liderii acestor batalioane participarea la război este o oportunitate de a cîştiga bani şi influenţă politică. În mod previzibil, şefii celor mai mari batalioane de pe front au devenit parlamentari şi figuri politice importante, deşi pînă în 2014 aveau un statut social modest.

Insurgenţa pro-rusă din estul Ukrainei se datorează în mare parte grupărilor paramilitare separatiste. Populaţia locală s-a mobilizat activ pentru realizarea secesiunii şi crearea aşa-zisei Novorossia, care să includă regiunile ukrainene de la litoralul Mării Negre. La ora la care scriu acest text este în pregătire un referendum pentru înfiinţarea unei noi Republici Populare: Kerson!

Din punct de vedere sociologic, grupările paramilitare din regiunile separatiste sînt foarte diverse. În regiune, există un batalion format din mineri – Kalmius, altul alcătuit din foşti poliţişti şi veterani ai serviciilor speciale – Vostok -, dar şi Oastea cazacilor de pe Don! Vostok a fost cooptat la guvernare, şeful său primind portofoliul aşa-ziselor servicii speciale ale Doneţkului. Similar, batalionul Sparta, în frunte cu şeful său, „Motorolla”, fost angajat la o spălătorie de maşini, a fost şi el cooptat la guvernare, deşi cu un portofoliu minesterial puţin important. Toate cele trei forţe majore din Doneţk sînt coordonate de consilieri ruşi, în timp ce batalioanele pro-Kiev au consilieri proveniţi din PMC americane, cu renume! În Lugansk, situaţia e mult mai complicată. „Oastea Novorossiei”, din această regiune, este fragmentată în fracţiuni concurente, cu ideologii opuse. Cel mai mare batalion de paramilitari local, rămîne Zarea.

EPILOG

Aşa cum scriam la început, împreună cu războiul între Ukraina şi Rusia invadatoare, cel puţin trei războaie paralele se derulează în această Matrioşkă demonică: pentru resurse, pentru minţile şi sufletele oamenilor şi războiul mercenarilor. Chiar dacă se va ajunge la un acord politic, de încetare a focului, chiar dacă mugurii păcii vor înflori în această primăvară, cele trei păpuşi vor fi greu de oprit mulţi ani de acum încolo! Dacă nu, imposibil!

PRIMA VICTIMĂ A RĂZBOIULUI DIN UKRAINA: ADEVĂRUL!

Războiul e la fel peste tot. Cu morţi, răniţi, refugiaţi, drame incomensurabile, distrugeri, mirosul morţii. În război, tineri nevinovaţi se omoară între ei pentru ca bogaţii să devină şi mai bogaţi! Peste tot! Fără excepţie, fără discriminare! Cu ce e mai tragică moartea afghanului ucis de un IED uitat pe marginea drumului, decît cea a syrianului în propria locuinţă din Alep, în timp ce încălzea, pe o plită electrică, laptele bebeluşului de lîngă el? Sau, cu ce sînt mai tragice funerariile tinerilor ukraineni, ucişi în luptele de la Nikolaev, sau Mariupol, decît liniştea fumegîndă din jurul trupurilor tinerilor ruşi, ucişi de gloanţe în acelaşi Nikolaev sau Mariupol, înconjurate de mici incendii arzînd ca tot atîtea candele întru veşnică pomenire? Cu nimic! Acestea sînt imagini ce pot fi văzute în întreaga lume. Perspectiva enunţată mai sus este cea umană, firească, de animal biologic care are întrebări şi caută răspunsuri? Sînt întrebări nedoctrinare, întrebări ce ţin de facerea şi des-facerea unei lumi, clădită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa!

Întrebările animalului politic din om, ca făptură a lui Dumnezeu, se nuanţează. Cu ce sînt mai corecte politic şi justificate, drepte, bombardamentele asupra afghanilor, decît cele împotriva vietnamezilor? Sau cu ce sînt mai vinovaţi ukrainenii din Nikolaev, Mariupol, Sumîi, Doneţk, Lugansk, Harkov, sau Kiev, decît sîrbii din Belgrad, Pancevo, Novi Sad sau Pristina? Sau Sarajevo? Cu nimic! Răspunsul la aceste întrebări este despre PUTERE, despre legi, jurişti şi procurori corupţi, despre afaceri şi cîştiguri fabuloase! Ieri, la Summitul NATO s-a spus că pentru a rezista în continuare în faţa atacurilor ruse, Ukraina are nevoie de 500 de rachete Javelin/zi, de 180.000 de dolari bucata, şi 500 de rachete Stinger/zi, de 120.000 de dolari bucata! Costul unei astfel de rachete este mai mult decît cîştigă un ukrainean obişnuit în 10 ani de muncă cinstită, adică robotind la stat sau la patron, venit acasă şi, în final, ucis de o rachetă, fără identitate în propriul apartament dintr-un bloc din Kiev. Proastă perspectivă! Şi, deloc biblică, umană!

Aceste poveşti identice, doar cu personaje diferite, sînt consumate avid de restul cetăţenilor planetei, din confortul căminelor proprii, înfundaţi în fotolii mari, de pluş, printre rîgîituri de prea bine. Ei sînt cei care se indignează, iubesc, urăsc, protestează, pun etichete, în funcţie de ceea ce văd şi ceea ce citesc, ei sînt cei care cer mai-marilor lumii, mai-bogaţilor lumii să intervină, să pună capăt tragediilor, să devină şi mai puternici, şi mai bogaţi. Ei sînt cei care nu acceptă un dialog pentru că, nu-i aşa, au văzut cu ochii lor! În Evanghelia după Ioan (20:24-29) se scrie: 24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. 25. Deci au zis lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. 26. Și după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma, împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! 27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios. 28. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! 29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!

Crede şi nu cerceta este îndemnul biblic adoptat de profesioniştii manipulării de astăzi şi deontologii care veghează la respectarea corectitudinii politice. De minciuna ridicată la rang de adevăr planetar se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în psy-ops, stratcom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare! Cînd aceştia nu dau rezultatele scontate, întocmai şi la timp, mass-media este anihilată cu ajutorul bombelor, precum în 1999 la Belgrad, împotriva Radio Televiziunii Sîrbe, momentul în care jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI şi ŢINTĂ LEGITIMĂ! Sigur, nu trebuie să-i omitem pe amatori!

Distorsiunea adevărului s-a propagat în mass-media de multă vreme. Manipularea, campaniile de diabolizare a unor inamici politici sau militari, propaganda de război. Exemplul, pe care-l consider “de manual”, îl regăsim în octombrie 1914, după cucerirea oraşului Anvers. Acesta este citat de către cercetătorul german Michael Kunczik, la a cărui lansare de carte (Război salvat. Comunicarea în timpul războaielor, Ed. InterGraf, 2002), la Timişoara, am vorbit, împreună cu prietenul şi camaradul meu Raico Cornea. Povestea este una a ştirilor care se fac din ştiri şi nu de la faţa locului: “Cînd s-a aflat de cucerirea oraşului Antwerpen, clopotele bisericilor au început să bată” (în Germania, n.a.), scrie Kolnische Zeitung. De aici, începe tăvălugul: “Aşa cum relatează Kolnische Zeitung, după cucerirea cetăţii, clerul din Antwerpen a fost constrîns să bată clopotele bisericilor”, scrie Le Matin. “În conformitate cu cele aflate la Koln de Le Matin, după ce Antwerpen fusese cucerit, preoţii belgieni care au refuzat să bată clopotele bisericilor au fost alungaţi din serviciul lor”, scrie Times. “Conform celor aflate de Times la Koln, via Paris, după cucerirea oraşului Antwerpen, bieţii preoţi belgieni care refuzaseră să bată clopotele bisericilor au fost condamnaţi la muncă silnică”, scrie Corriere della Sera. Şi: “În conformitate cu unele informaţii care i-au parvenit ziarului Corriere della Sera din Koln, prin Londra, se adevereşte că barbarii cuceritori ai oraşului Antwerpen i-au atîrnat pe bieţii preoţi belgieni cu capul în jos, ca nişte limbi de clopot vii, în clopotele bisericilor, pedepsindu-i astfel pentru eroicul lor refuz de a bate clopotele”, scrie, din nou, Le Matin! Aproape amuzant, nu? O presă scrisă care umbla după senzaţional şi tiraje mari, dar atentă, totuşi, să nu deraieze de la unele reguli nescrise ale profesiei.

Nu acelaşi lucru pot spune despre presa americană, modelată de timpuriu de acest YELLOW JOURNALISM, în care magnaţii Randolph Hearst şi bănăţeanul nostru, născut pe malul Mureşului, la Măcău, în Banatul istoric, Joseph Pulitzer, nu s-au dat în lături de la a fi aţîţători de război. Un fel de televiziune românească de ştiri, de astăzi! Pentru că, în literatura de specialitate există un război despre care se afirmă că este rezultatul activităţilor unor ziarişti: războiul spaniolo-american de la 1898! Jurnalismul patriotard, pe care cei doi l-au exacerbat în lupta lor concurenţială pentru tiraje mai mari, între New York World şi New York Journal, a dus în final ca preşedintele William McKinley să cedeze presiunii opiniei publice şi să declare război Spaniei! William Randolph Hearst jr. face face următoarea remarcă la adresa tatălui său: “Ne-am străduit din răsputeri să începem un război hispano-american în 1898, Ca reacţie, aşa a făcut şi Pulitzer”! Este deja de notorietate schimbul de telegrame din acea perioadă între Hearst şi celebrul ilustrator Frederic Remington, trimis în Cuba să ilustreze atrocităţile spaniolilor. Remington a scris: “E linişte totală. Nu e nici un conflict. Nu va fi nici un război. Doresc să mă întorc”. Hearst i-a răspuns: “Te rog, stai pe loc. Tu faci ilustraţiile, războiul îl fac eu”! Ziarele sînt făcute pentru vînzare. Din acest motiv, nu sînt cu nimic mai bune decît războiul. Războiul înseamnă senzaţie şi entuziasm. Pe această bază, aproape orice şi oricine poate trăi şi prospera!

Ce odioşenii! Istorice! Sigur, în zilele noastre, această manipulare odioasă a devenit mult mai sofisticată, iar batalioanele de operaţiuni psihologice se străduiesc să cucerească minţile şi inimile consumatorilor de media de pe tot globul. Dacă sîntem de “partea bună a istoriei” le spunem operaţiuni de psy-ops, dacă sîntem de partea cealaltă, a neantului, a diavolului, a răului suprem, identificăm formaţiuni de troli care emit o propagandă odioasă. Sigur, aşa cum s-a întîmplat recent, difuzarea informaţiilor duşmănoase poate fi oprită cu un singur buton. Nu mai e nevoie de bombe, ca la televiziunea sîrbă în 1999! Nimic nou sub soare! Această armată paralelă, înarmată cu cerneală şi tastatură readuce în ochii noştri învăţăturile înaintaşilor. Filosoful, eseistul şi istoricul scoţian David Hume, scria în 1749 în Treatise of Human Nature (citat de Kunczik, op. Cit. p.23): “Cînd propriul nostru popor este în război cu altul, îl detestăm pe acela ca fiind crud, perfid, nedrept şi violent. Dar întotdeauna ne considerăm pe noi şi pe aliaţii noştri ca fiind echitabili, moderaţi şi plini de compasiune. Dacă generalul inamicilor este victorios, cu greu îi vom atribui caracteristici umane. El este un vrăjitor. Vorbeşte cu demonii … Are o minte sîngeroasă şi găseşte plăcere în a cauza moarte şi distrugere. Dar dacă victoria este de partea noastră, comandantul nostru are toate calităţile opuse, este un etalon de virtute, de curaj şi de comportament. Trădarea lui o vom considera politică. Cruzimea lui o vom considera un rău intrinsec al războiului. Pe scurt, orice defect al său ne vom strădui să-l diminuăm, ori îl vom glorifica sub numele virtuţii care I s-ar potrivi”.

Construcţia imaginii duşmanului este un procedeu foarte “îndrăgit” de specialiştii în stratcom (strategii de comunicare!), pentru influenţarea opiniei publice. Crearea unei imagini artificiale a inamicului, construieşte în mentalul populaţiei un sentiment de ameninţare, corelat cu nevoia unei conduceri puternice, o disponibilitate crescută de a accepta o conducere autoritară. Cu cît este mai mare ameninţarea (închipuită sau nu!) din partea unui duşman real, sau a unuia prezentat ca atare, cu atît pare a fi nevoia de îmbrăţişare a cauzei conducătorului puternic, lăsînd la o parte problemele personale (războiul din Ukraina vs. scumpiri la gaze, electricitate, alimente, corupţie, şomaj etc). Pe timp de război, adversarul este stigmatizat cu preponderenţă sub eticheta de monstru, bestie, om inferior, nebun. “Acesta nu este un război. De fapt, luptăm împotriva fiarei sălbatice, scria Rudyard Kipling!

Uciderea copiilor este un instrument de pr utilizat din cele mai vechi timpuri, cînd se construieşte imaginea duşmanului, dar la dimensiune planetară din timpul războiului din Golf! A fost prezent şi la Timişoara, în 1989, cînd s-au prezentat imaginile cu cadavrele unor femei gravide cu burţile spintecate, pentru a dovedi brutalitatea securităţii. De fapt, acele femei decedaseră de moarte naturală şi fuseseră autopsiate! Pretinse atrocităţi asemănătoare au fost citate şi de către ministrul german al apărării, Rudolf Scharping, atunci cînd încerca să justifice atacul NATO asupra Yugoslaviei, în 1999. Indignarea omenească joacă un mare rol şi, de fiecare dată, în favoarea pr-iştilor! Acum se ştie, Kosovo a angajat firma americană de PR, RUDER FINN, să-i reprezinte interesele, iar în martie 1993 a demarat o intensă campanie publicitară în Statele Unite. În acea perioadă, RUDER FINN a lucrat şi pentru Croaţia şi pentru facţiunea musulmană din Bosnia-Herţegovina. “Motivul este să determinăm opinia publică să implice America în acel conflict fratricid”, chiar din 1990, cînd compania a sprijinit Comunitatea Albanezo-Americană să publice un anunţ publicitar, în New York Times, în care se scria: KOSOVO S-A TRANSFORMAT ÎNTR-UN ADEVĂRAT LAGĂR DE CONCENTRARE. Au fost 9 ani de muncă intensă pe frontul cu cerneală şi tastatură, pînă cînd bombele aveau să se aştearnă, covor, peste Serbia! Povestea lansată de Ministerul Informaţiilor din Croaţia, în 1992, potrivit căreia sîrbii plăteau bani gheaţă pentru uciderea unui copil croat, a fost rostogolită de BBC, cu ajutorul RUDER FINN, fără a fi verificată!

Un alt exemplu cunoscut este cel al firmei HILL&KNOWLTON, aflată în slujba statului Kuweit, care a excelat în masiva manipulare mediatică şi dezinformările practicate. Hill&Knowlton a avut sarcina să pregătească materiale incriminatorii şi dovezi care urmau să fie înaintate Consiliului de Securitate al ONU, Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA şi Cercului de Lucru pentru Drepturile Omului din Congresul american. Vă amintiţi? Atrocităţile cu copiii ucişi în incubatoarele maternităţii, nu au lipsit!

Astăzi, Ukraina se bazează pe PR Week, şi pe conglomeratul de 150 de entităţi ale societăţii civile, semn că întregul mecanism de manipulare a informaţiei a evoluat şi a căpătat o altă dimensiune! Potrivit siteul american MintPress News, specializat în analize politice și economice, Kievul a generat un flux constant de propagandă sofisticată, menită să-i aducă sprijinul public și oficial din partea țărilor occidentale. În spatele efortului de relații publice al Ucrainei se află o armată de strategi politici străini, lobbyiști de la Washington DC și o rețea de instituții media. Cheia efortului de propagandă este o cohortă internațională de firme de relații publice care lucrează direct cu Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei pentru a purta războiul informațional. Efortul internațional este condus de co-fondatoarea companiei de relații publice PR Network, Nicky Regazzoni, și de Francis Ingham, un consultant de top în relații publice, cu legături strânse cu guvernul britanic. Ingraham a lucrat anterior pentru Partidul Conservator al Marii Britanii, face parte din Consiliul de Evaluare și Strategie al Serviciului de Comunicare al Guvernului Regatului Unit, este directorul executiv al Organizației Internaționale de Consultanță în Comunicații și conduce corpul de membri pentru comunicatorii guvernelor locale din Regatul Unit, LG Comms.

Operațiunea este dirijată de Yaroslav Turbil, descris pe pagina sa de LinkedIn drept „Șeful Ukraine.ua — ecosistemul digital al Ucrainei pentru comunicații globale. Comunicare strategică și promovare a mărcii de țară.” Turbil a lucrat la mai multe organizații ale „societății civile” strâns legate de guvernul SUA și a lucrat la Internews, o organizație conectată la serviciile de intelligence americane care funcționează sub pretextul promovării libertății presei”, se scrie în angheta apărută în publicaţia americană.

Împactul acestui asalt mediatic este cu atît mai important cu cît, de partea cealaltă, mijloacele de comunicare ale Rusiei au fost oprite de la emisie în Europa şi Statele Unite, atît on-air, dar şi cele pe Internet. Mai mult, în fiecare ţară, şi în România cu atît mai mult, parcă, diferite personalităţi ale spaţiului mediatic, influenceri şi deontologi cunoscuţi, absolut TOŢI mufaţi la fluxul de granturi internaţionale, sînt extrem de atenţi, vînează şi execută orice opinie apărută în spaţiul public care nu este corectă politic sau de partea bună a istoriei şi pe orice autor. Oricine are un punct de vedere diferit decît cel oficial este catalogat pro-rus, informaţiile sînt pro-ruse, chiar datele oficiale prezentate sînt false şi transmise ca o susţinere a ocupantului rus al Ukrainei paşnice. Cum spunea preşedintele Chinei, “pentru un tango e nevoie de doi”! Pro-ruse sînt şi criticile la adresa conducerii statului român, decuplat de nevoile propriilor cetăţeni în ultimii 7 ani! Acestea pot fi incriminate penal, iar autorii criticilor reduşi la tăcere! Este un model prin care societatea civilă veghează la consolidarea OMULUI NOU şi la LIBERTATEA acestuia!

În acest tablou bulversant, corespondenţilor de război le revine o răspundere uriaşă! Există un consens între noi măcar asupra unui fapt: demascarea şi condamnarea minciunilor răspîndite de armata cu cerneală şi tastatură. Este un principiu de etică profesională a noastră, indiferent de unde venim, ce limbă vorbim, pentru cine lucrăm, pentru că ştim că oricînd, oricare dintre noi poate fi ucis de oricare dintre părţile aflate în conflict! Cel puţin, din acest punct de vedere, puteţi fi convinşi că ce se transmite de pe front este ADEVĂRAT! Chiar dacă se face exces, uneori, de tragedii, imagini lacrimogene, emoţii etc. Ce ajunge să fie difuzat, contextul, ambalarea informaţiilor, nu mai este răspunderea noastră! Manipularea sau chiar falsificarea imaginilor, precum cele din jocurile pe calculator, ori alegerea detaliilor care induc conştient în eroare privitorul, şi în oroare, nu sînt produse în teatrul de operaţii, de cei care trăiesc la limita supravieţuirii, ci de aceia care stau comod în fotoliile lor, departe de lumea dezlănţuită.

Ca o concluzie la acest text lung: în caz de război şi, acum, în cazul RĂZBOIULUI DIN UKRAINA, nimeni nu se poate aştepta la o prezentare obiectivă şi corectă a faptelor şi actorilor implicaţi, deoarece fiecare dintre aceştia este interesat să influenţeze fluxul de ştiri şi să maximizeze avantajele şi profiturile generate de confruntare. Este un fapt pe care trebuie să-l conştientizăm şi să-l acceptăm! Prima victimă a războiului este adevărul! Presa care doreşte să relateze obiectiv şi corect nu are ce căuta în acest război! Ea va fi eliminată, discreditată, anihilată pentru că PAGUBA pe care aceasta ar produce-o ar fi prea mare. Jurnaliştii care utilizează etica profesională în scop personal pot fi foarte importanţi pentru inducerea în eroare a inamicului şi pentru influenţarea opiniei publice. În 1809, Heinrich von Kleist scria în al său “Manual de jurnalistică franceză”: “Jurnalistica franceză este arta de a face poporul să creadă ceea ce guvernul constată că ar fi bine să creadă…” Aşa se întîmplă, acum, în Ukraina! Datorită progresului tehnologic, posibilităţile minciunii sînt astăzi mai mari decît erau vreodată, în toată istoria omenirii. După acest război, nimic nu va mai fi la fel. Nici măcar adevărul!

PUTIN A FOST ASASINAT ÎN CURSUL ACESTEI NOPŢI! AFLĂ DETALII, DOAR AICI!

AFLĂ DOAR AICI, CE-ŞI DOREŞTE, DE FAPT, PUTIN! PÎNĂ UNDE VA MERGE?

NOI ÎŢI SPUNEM CÎT VA MAI UCIDE PUTIN ŞI CÎND VA LOVI CU NUCLEARA!

O înşiruire cretină de titluri, specialiştii în comunicare, de rit nou, le vor numi “clickbait-uri” (adică un fel de momeală pentru click-uri atunci cînd conţinutul articolului e de kkt sau plin de fantasme şi minciuni sfruntate!), care nu au nici o legătură cu realitatea şi, cu atît mai puţin, cu conţinutul acestui articol. Titlurile acestea sînt, însă, atît de prezente la televiziunile româneşti, încît sînt pe cale să provoace o isterie în masă în rîndul pensionarilor şi gospodinelor, care nu mai simt îngrijorarea nici din pricina pensiilor, nici a scumpirii gazelor, uleiului sau a transportului în comun. Panica e pe bune, cum pe bune este şi posibilitatea ca trădătorii ăştia de Ţară Românească, alde Omul de tinichea de la Sibiu să scape şapcă curată, ca să nu spun basma! Dar, să nu divaghez! Acum, politically correct, duşmanul oficial este Vladimir Putin şi Rusia şi nu Klaus Werner Iohannis şi “guwernerul” lui, acum şi cu Peee Seee Deee!

22 de zile de război în Ukraina. Peste 3 milioane de refugiaţi. Morţi. Răniţi. Distrugeri. Război pe bune în Estul Ukrainei, în Donbas, Harkov şi în jurul Kievului. Un război ciudat în restul ţării, cu lovituri punctuale (sau aproape!) ale unor obiective militare (aeroporturi, staţii de radio-locaţie, depozite etc). Cu predici în bisericile ukrainene cu referinţe la războiul fratricid ca la blestemul biblic al uciderii fratelui Abel de către Cain şi tentative (multe reuşite) de a scoate cultura rusă din conştiinţa universală, după ce au fost dărîmate statui pe ambele maluri ale Atlanticului! Sigur, limba rusă nu este matriţa limbilor slave (chiar provine din bulgara lui Chiril şi Metodiu) este doar una dintre ele, nu este nici cea mai veche (nu se compară cu poloneza, de exemplu!), dar în această limbă imperfectă au scris şi Fiodor Dostoievski, Anton Pavlovici Cehov, Aleksandr Sergheevici Puşkin, Lev Tolstoi, Mihail Bulgakov, Ivan Turgheniev sau Nikolai Gogol. Şi tot în această limbă au auzit: Serghei Prokofiev, Anton Rubinstein, Serghei Rahmaninov, Piotr Ilici Ceaikovski, Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov, sau, de ce nu, Vladimir Vîsoţki. Sînt cîteva nume care nu pot fi şterse cu buretele din cultura universală, decît dacă există un program mondial şi o programă de imbecilizare planetară! Această urgie rusofobă declanşată la nivel planetar nu poate să nu-ţi ridice semne de întrebare!

Nu voi aminti nimic de numeroasele provocări semnalate pe acest site, în decursul anilor, de către partea Ukraineană la adresa ruşilor, împinşi de promisiunea unor garanţii irealizabile şi de superbie iraţională. “Ulciorul nu merge de multe ori la apă”, pare să fie doar un proverb românesc, din ce în ce mai uitat şi la noi, dacă ne uităm spre Cotroceni! Cînd eşti vecin cu bătăuşul clasei, care-ţi sparge geamurile şi-ţi fură ventilele de la bicicletă, te întrebi de două ori înainte de a-i striga la geam că mă-sa-i curvă!

Sigur, după 22 de zile, războiul din teren este altul decît războiul de la televizor sau cel de pe internet. Privind o hartă a operaţiilor, realizată ieri, constat că armata rusă execută o manevră standard de război mecanizat, în conformitate cu obiectivele propuse. Liniile de atac ale armatei ruse sînt destul de scurte şi, doar în condiţiile în care ruşii nu au venit cu canistra în port-bagaj, pot rămîne fără combustibil sau fără muniţie. În Estul Ukrainei, războiul este total. Acolo luptă atît cecenii, cît şi Batalionul Azov! În Capitala Kiev, cele 36 de ore de stat în casă şi asalt iminent, au expirat de mai bine de 36 de ore, iar în Marea Neagră, Nava Vasîli Bîkov, care a participat la operaţiunea din Insula Şerpilor şi a fost anunţată ca distrusă de către forţele ukrainene, a reapărut la orizont, întreagă!!! Nu acelaşi lucru se poate spune despre nava amiral a flotei ukrainene de la Marea Neagră: „Nava-amiral a Marinei Ukrainene, Hatmanul Sagaidacinîi, a fost sabordată în portul Mîkolaiv. A fost un act necesar. După război, o vom ridica rapid şi o vom restaura”, se arată într-un comunicat. Nava era în reparaţii şi nu putea fi folosită în luptă. Dar, nici Mîkolaivul nu era ameninţat la momentul sabordării!

Deci, parafrazînd o replică din celebrul Twin Peaks, “bufniţele nu sînt ce par a fi”! Războiul dur din estul Ukrainei se combină cu asediul oraşelor din sud, în vederea posibilei capitulări fără focuri de armă, dar şi în vederea unei împărţiri a teritoriului, de la Nord la Sud, pe Nipru. Orice victorie militară, de o parte sau de cealaltă, va fi urcată pe masa negocierilor de pace, care se vor finaliza cu o nouă Cortină de Fier. Rusia va controla noi teritorii, Occidentul va crea noi poveşti despre eroismul poporului ukrainean, Europa va răsufla uşurată şi gazul va continua să curgă prin conductă.

Preşedintele Zelinschi are nevoie ca de aer de o intervenție militară occidentală directă pentru a supraviețui. Probabil că CIA și FOS ale SUA sînt de multă vreme pe teren în Ukraina, analizînd informații, oferind consiliere şi protejînd afacerile familiei Biden & Co de multe miliarde de dolari. Avioane spion și drone americane sînt deasupra Ukrainei. Imaginați-vă un incident în care un american este luat prizonier de ruși! Sau, mai grav, un incident la graniță, real sau imaginar, cu Polonia pentru a forța NATO să între în luptă? Sau o cerere a ONU pentru o forță de menținere a păcii pentru a opri crimele de război ale lui Putin. Sigur, numai dacă, prea-plinul inteligenţei resetatorilor mondiali nu va hotărî ca unele ţări să se amestece direct în acest conflict. Nu NATO (pentru că războiul mondial şi nuclear ar fi ca şi rezolvat!), ci o Coaliţie de Voinţă, după modelul celei care a invadat Iraqul lui Saddam Hussein, de data aceasta chiar sub steag ONU! O Coaliţie de Voinţă nu e NATO! Dar, întrebarea este: ce face China? China îşi consolidează puterea în noua arhitectură globală de securitate şi se pregăteşte, la rîndule ei, pentru un conflict direct cu SUA, lucru care se va întîmpla, probabil, în viitoarea administraţie democrată de la Washington! Pînă atunci, sînt mari şanse ca China să rămînă neutră, în urma unor negocieri, în baza cărora să obţină dreptul asupra Taiwanului!

Între timp, la Moscova, NIMENI nu-l va asasina pe Vladimir Putin, însă simplul fapt că acest lucru este cerut de opinia publică vehement pe internet, mă face să mă gîndesc la o întoarcere previzibilă în Evul Mediu Întunecat! Nu-l va asasina nimeni, din simplul motiv că nu Putin este cel care gestionează spaţiul ex sovietic, ci Sistemul! Sistemul l-a pus pe Putin şi tot Sistemul îl va schimba atunci cînd nu va mai fi nevoie de el. În Rusia preşedinţii nu se aleg, se pregătesc din timp! Iar poporul ştie acest lucru! La imensitatea aceea de ţară, protestele şi arestările prezentate în mass-media globală sînt nesemnificative. Semnificative sînt însă semnele de întrebare legate de povestea asta cu Rusia împotriva tuturor! Împotriva unui sistem, a unei tendinţe globale? Lavrov avea dreptate cînd declara, zilele trecute, că după războiul din Ukraina, Planeta nu va mai fi la fel?

Războiul ukrainean pe Internet este la fel de devastator. Scenariile vehiculate, teoriile conspiraţiei, oricît de fanteziste, par să aibă un sîmbure de adevăr. De exemplu, cea în care Industria Armamentului ar fi spus STOP Big Pharma care a cîştigat destul cu mascarada globală a pandemiei. Sau cea în care Putin s-a înţeles cu Biden pentru prăbuşirea Germaniei şi a Europei, implicit, iar Ukraina este doar mijlocul de punere în aplicare a acestui plan. Toate aceste teorii au şi argumente reale, economice.

În final, reîntorcîndu-mă pe teren, ce face Putin în Ukraina este un război de școală veche pentru acapararea teritoriului. Un război despre care se vorbeşte de cel puţin 10 ani. Şi, evident, se planifică, atît pe planşeta strategilor, cît şi în conştiinţa publică. Liniile de aprovizionare ale Armatei ruse sînt scurte. Ukraina are orașe dependente de infrastructura modernă. Iar orașele sînt asediate metodic, înfometate sau distruse. Aceasta explică de ce ruşii nu se grăbesc să ocupe aceste oraşe ci aşteaptă să se predea singure. Păcat de oamenii nevinovaţi care suferă degeaba pentru orgoliile a doi nemernici: Putin şi Zelensky!

SE EXTINDE CONFLICTUL DIN UKRAINA?

După 20 de zile de război ciudat în Ukraina, dincolo de tragedia unui popor care suferă real, pribegeşte real şi moare real, se înmulţesc semnele de întrebare, iar răspunsurile întîrzie să apară, deşi PROPAGANDA încearcă să ne ofere o poveste simplă, în alb şi negru, cu băieţi buni şi băieţi răi, cu un nebun care a aruncat piatra şi 20 de sănătoşi care nu mai prididesc să oprească valurile stîrnite. Oare, aşa este? Cealaltă parte, presa rusă, lipseşte din ecuaţie pentru că a fost ostracizată, anatemizată şi blocată, iar sursele independente sînt extrem de puţine şi pot verifica doar punctual ce se întîmplă cu adevărat. Dacă ies din marjele impuse de trendul oficial sînt catalogaţi drept “putinişti” şi riscă chiar închisoare, după cum Mama România s-a întrecut pe sine şi a lăsat toate curvele astea din Parlament să impună o lege punitivă ÎMPOTRIVA DREPTULUI LA LIBERĂ EXPRIMARE! Credeţi că mie îmi place Antena 3, principala sursă de panică din România? Un fel de Sputnik autohton. Nu, nu îmi place! Dar, de aici şi pînă la a cere arestarea jurnaliştilor, închiderea Canalului, arderea pe rug etc, etc, e drum lung, drum parcurs în tăcere de toţi nenorociţii ăştia care sclavagesc România, iar noi stăm ca boii în jug şi nu reacţionăm!

Deci, cam acolo sîntem şi cu sursele independente de pe frontul din Ukraina! La Kiev a fost anunțată o interdicție de circulație pentru civili de 35 de ore! Nici un civil nu avea voie să părăsească locuinţa. De ce oare? În paranoia de război putem crede că se doreşte “vopsirea realităţii”! Ce vreau eu să spun aici, am spus-o şi în emisiuni, şi la radio: în teren se duce un război ciudat. Rusia invadează cu timiditate. Pe Facebook pare că Ukraina cîștigă războiul. Din păcate, nu e chiar așa. Informațiile triumfaliste publicate de mass-media nu se compară, nici pe departe, cu cele reale. 77 de avioane ruseşti doborîte, anunţate de Ukraina, în timp ce analiştii militari spun că Rusia se bazează în această invazie pe 75 de aparate de zbor! Este adevărat, luptătorii ukraineni au oprit ofensiva rusă. Armata regulată, Unităţile de Apărare Teritorială (voluntarii), mercenarii, Batalionul Azov. Însă, pînă acum nu am sesizat o contraofensivă majoră. Sigur, există atacuri ukrainene punctuale, care înebunesc pe cei care urmăresc comunicatele oficiale şi nu mai înţeleg de ce o localitate astăzi e cucerită de ruşi, mîine e la ukraineni, iar joi, din nou, la ruşi, rolul lor este de a împiedica desfășurarea și aprovizionarea forțelor ruse. Deocamdată, ukrainenii se apără! Şi o fac relativ bine! Au continuat luptele în suburbiile Kievului, unde forțele ruse încearcă să ocupe noi poziții. A continuat bombardarea Nikolaievului, fără să fie semnalate încercări ale forțelor ruse de a intra în oraș. În largul Odessei a apărut, din nou, gruparea de nave militare ruse, de atac și de desant, iar alarmele au sunat prelung în această după-amiază. Rusia a anunțat ieri că întreaga regiune Herson se află sub controlul forțelor militare ruse. Asta după ce populaţia paşnică i-a alungat pe invadatori prin mitinguri paşnice!

Deşi PROPAGANDA a încercat să ne îngrozească cu anunţuri de genul “ultimele ore ale Kievului” etc, armata rusă s-a cam împotmolit. La propriu! Şi terenul e încă îngheţat! Nici nu vreau să mă gîndesc ce va fi în primăvară! Ruşii s-au împotmolit, dar nu au renunţat la obiectivele stabilite. Această încetinire a ofensivei are repercursiuni şi asupra negocierilor de pace între Rusia şi Ukraina. Ambele păerţi o cam lălăie pentru că nu au “ce pune pe masă”! Este clar că rușii nu se așteptau la această rezistență îndîrjită a ukrainenilor, dar nu dau semne că ar renunța la ofensivă. Nu ştiu ce resurse mai sînt în rezerve de o parte şi de alta, dar am spus-o de mai multe ori, războiul va mai dura multă vreme!

Cu toate acestea, cîteva mişcări politice şi diplomatice sînt interesante. Rusia a depus ieri un proiect de rezoluție referitoare la Ukraina, la Consiliul de Securitate al ONU, în care cere încetarea focului și evacuarea tuturor civililor din localitățile aflate pe linia frontului. Tot ieri Rusia s-a retras din Consiliul Europei, ceea ce înseamnă că nu se mai supune deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului! Dar cea mai interesantă: Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat ieri o rezoluție prin care recunoaște Transnistria ca fiind teritoriu aflat sub ocupație rusă! Iohannis este astăzi la Chişinău. Sigur, nu pentru Transnistria, care în viziunea lui de strateg galactic este un fel de cîrnat cu varză. Rezoluţia APCE poate, însă, extinde aria conflictului şi atragerea în război a Transnistriei şi, implicit, a Moldovei…


ZONĂ DE INTERDICŢIE PENTRU FAKE-NEWS

Situația din Ukraina este din ce în ce mai grea, iar violența acțiunilor militare s-a intensificat. În timp de război, informațiile trebuie tratate cu prudență, deoarece există un risc ridicat de deformare sau chiar de manipulare prin informații false. Unele informații au rolul de a menține moralul forțelor proprii, altele pentru a demoraliza inamicul, şi o a treia categorie pentru a atrage în joc alţi parteneri. Din acest motiv este bine să privim imaginea de ansamblu și să evităm intrarea în amănunte care ne pot distorsiona percepția.

În acest război care se derulează de 11 zile la frontierele României, războiul informaţional este mai aprig decît loviturile militare.

Armata rusă a atacat, în jurul prînzului aeroportul din Vinniţa, cu rachete lansate de pe teritoriul Transnistriei, republică separatistă din Republica Moldova – potrivit lui Iuri Ignat, reprezentant al Forţelor Aeriene Ucraineie. Potrivit informaţiilor, o persoană a fost ucisă în atacul asupra aeroportului din Vinniţa, aflat aproape de frontiera cu Polonia. Ministerul Apărării de la Chişinău, infirmă, însă, categoric această informaţie! Nici o rachetă nu a plecat spre Ukraina, de la începutul acestui conflict, deşi o altă informaţie care circulă în back-ground-ul mediului de presă din Ukraina, spune că în urmă cu 11 zile, primul atac asupra oraşului Odessa s-a făcut tot cu rachete trase de pe teritoriul Transnistriei!

La ora13:58 , alarma aeriană a sunat prelung în întreaga Regiunea Odessa.Autorităţile militare din Sud anunţă căForțele de apărare antiaeriană din Ukraina au doborît un avion rus în apropierea orașului Odessa. Anunţul survine la mai puţin de o oră după ce preşedintele Volodimir Zelenski anunță că Rusia se pregătește de bombardarea orașului Odessa. De menționat că Odessa, aflat la o distanţă de aproximativ 200 de km de Izmail, este bombardat constant încă din prima zi de război!

La aproximativ 100 km spre nord, oraşul Herson a fost, timp de două zile, scena unor imagini şi acţiuni civil-militare, absolut incredibile. Vineri, potrivit informaţiilor, oraşul Herson era asediat de armata rusă care trebuia să ocupe oraşul din minut în minut. O coloană de tancuri şi blindate ruseşti pătrund în centrul oraşului. Împreună cu acestea, o coloană de camioane ale Serviciului de Protecţie Civilă al Federaţiei Ruse cu ajutoare alimentare, medicamente şi medici. Evident, nu lipsesc cameramanii canalului Krasnaia Zvezda! Prin megafoane se aude: Ajutoarele noastre civile au venit. Ale voastre, trimise de Europa, unde sînt? Potrivit serviciului civil din Ukraina, convoiul ukrainean cu ajutoare umanitare era blocat de armata rusă şi împiedicat să intre în oraş. Apoi, pe reţelele de socializare apar imagini cu un miting uriaş organizat în centrul Hersonului, miting reluat sîmbătă dimineaţă, care i-au făcut pe ruşi să facă cale întoarsă şi să părăsească oraşul! Poporul se bucură. Un bărbat se urcă pe un tanc rusesc în mers şi îi alungă pe invadatori. O imagine asemănătoare cu Piaţa Tien An Men în care omul este mai puternic decît maşina de ucis!

Sînt doar două exemple din întregul ocean de informaţii false şi contradictorii care zboară astăzi nestingherite prin spaţiul ukrainean, fără ca cineva să ceară instituirea unei zone de interdicţie aeriană!

Război în Ukraina. Ceva îmi scapă. Ghinion!

Da, recunosc, am greşit cînd am susţinut ferm că Rusia NU va ataca Ukraina şi că Putin este un tip raţional şi nu un căpcăun însetat de sînge. Recunosc şi că propagandiştii războiului au avut dreptate, că informaţiile erau corecte – puse la dispoziţie de agenţiile de informaţii occidentale , iar aruncarea lor în spaţiul public a fost o tehnică elaborată, pe care eu nu o cunosc. De fapt, una peste alta, se pare că nu cunosc foarte multe lucruri… În ultimele ore, am primit zeci de mesaje care miau reamintit ce am promis: că dacă Rusia atacă Ukraina, eu nu mai scriu un rînd. Ok, nu mai scriu, am scris destul 34 de ani! Şi, totuşi ceva îmi scapă, aşa că am să mai scriu textul acesta!

Amploarea atacului de astăzi împotriva Ukrainei relevă faptul că acesta a fost planificat de foarte mult timp şi a fost executat perfect. Comandamentele militare centrale şi regionale, infrastructura de transport, în principal aeroporturile, depozitele de carburant, obiectivele militare de logistică, transport, muniţie şi anti-aeriană din întreaga ţară au fost lovite şi neutralizate. Asta înseamnă că în 4 ore Ukraina nu a mai putut să ridice de la sol nici un avion, să intercepteze nici un aparat de zbor rusesc sau rachetă şi nici nu mai poate primi sprijin pe calea aerului din partea unor potenţiali aliaţi. Evident există victime colaterale. Aceste atacuri le vedeţi de dimineaţă, non stop, pe ecranele televizoarelor! Există informaţii de atac al forţelor navale din Crimeea, trupe terestre de infanterie motorizată dinspre Bielorussia spre capitala Kiev, dar şi trupe aeropurtate, mîndria armatei ruse. Este de crezut că toată această desfăşurare de forţe nu va dura mai mult de 4/5 zile din cauza costurilor împovărătoare pentru Rusia, aşa cum spuneam zilele trecute. De asemenea, cred că dacă în următoarele ore armata rusă va intra în Kiev, aceasta va răsturna regimul Zelenski şi va gira un regim pro-rus! Apoi, forţele militare se vor retrage în vechiul aliniament, Donbas şi Crimeea, dar şi regiunile de legătură, inclusiv Odessa, Bolgrad (unde Rusia ar fi dorit o bază militară în urmă cu 10 ani!) pînă la Gurile Dunării şi Insula Şerpilor, cu un pas spre Transnistria, în logica NOVORUSSIA! Asta aşa, pe scurt, să nu zic că nu am spus-o!

Scriam ieri că cine a avut încredere în conducătorii de la Kremlin, s-a înșelat amarnic, biet naiv! Căci Testamentul lui Petru cel Mare, așa fals politic cun este, i-a însuflețit, de-a lungul timpului, pe toți nacealnicii de la Moscova, care s-au străduit, după pricepere și putință, să-l pună în practică. Vladimir Putin nu face excepție, ba, aș spune, e cel mai priceput dintre ei și a beneficiat chiar de sprijinul larg al Occidentului orbit de banii din afaceri cu Rusia. Astăzi, postura de descurajare militară a NATO în Europa de Est nu e suficientă. Iar orgasmele propagandiștilor fac mai mult rău decît bine. Moderația este importantă în cîntărirea faptelor, iar nu isteria belicoasă! Vorba aia, fără supărare: „E ușor să-l scoți pe Putin din Ukraina, dar imposibil să scoți Ukraina din Rusia”! Pentru Kremlin, protecţia Moscovei în Cîmpia de Vest este vitală. Toate invaziile militare, de la Napoleon încoace, au avut loc prin Belarus-Ukraina! Dacă Ukraina ar fi rămas în ceaţa portocalie, distanţa peste „prăpastie” între Ukraina şi Kazahstan s-ar fi redus la ceva mai mult de 600 de km! Reintrarea Ukrainei în matca sa firească este o obsesie şi o necesitate strategică a Rusiei! Ukraina, împreună cu Belarusul şi Kazahstanul au format încă din 2010 o uniune vamală în interiorul CSI, declarată deja ca un spaţiu similar celui UE, ce-şi propune, în viitorul apropiat să opereze cu o monedă proprie, alta decît rubla, care ar putea fi moneda oficială a gazului, de exemplu! Un alt spaţiu vital pentru Rusia este Caucazul, ca frontieră de demarcaţie între interesele sale şi ale Turciei (NATO) în regiune. După pierderea grea a Georgiei, păstrarea republicilor din „brîul de Nord” – Daghestan, Cecenia, Inguşeţia, Osetia de Nord, Kabardino-Balkaria şi Karaceaevo-Cerkessa, este vitală. Cum vital este şi controlul Georgiei, nu atît prin Armenia – rivala istorică a Georgiei – cît prin cele două enclave independente: Osetia de Sud şi Abhazia. Azerbaidjanul, apropiat Iranului şi Turciei, a întreţinut mereu un conflict de nişă cu susţinerea Westului, în enclava Nagorno-Karabah. Aşadar, controlul „Brîului de Nord” al Caucazului este vital. El dă valoare strategică celor două enclave separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud, ceea ce nu se mai poate spune despre Transnistria, în actualul context, doar dacă Ukraina nu doreşte să-şi păstreze un atuu în relaţia cu Moldova.

Nu pot să nu scriu, însă, şi altceva. Da, sînt de acord, este cel mai mare atac militar din Europa în timpul vieţii noastre. Dar, nu este singurul, iar dubla-măsură, politică şi mediatică, mă deranjează extrem de mult! În 1999 am fost martor la bombardarea Serbiei de către NATO, între 24 martie și 10 iunie 1999, a obiectivelor cu dublă utilizare: fabrici, centrale electrice, transformatoare, căi ferate… Am mai scris! Clădiri superbe, construite cu dragoste şi devotament –sîrbii și muntenegrenii îşi iubesc casele –au devenit ruine. În războaiele secesioniste, beligeranții şi-au distrus ceea ce iubesc cel mai mult: casele. NATO le-a distrus restul! Sînt bombardate, cu mare precizie, obiective din apropierea oraşului Belgrad, iar la ora 23.25 este vizat Pancevo. Şapte nopţi la rînd aviaţia NATO a bombardat rafinăria de la Pančevo. De fapt, întregul complex petro-chimic: Petrohimia şi Azotara. În prima noapte, la rafinărie, în secţia Enargan, au murit trei muncitori. În primul raid. Locuiam, practic, într-un fost wc public din parcul central, din Pancevo, transformat în bar și, acum, în adăpost, împreună cu colegi de la Televiziunea Serbija. Mă deplasam cu ei, mîncam împreună. Erau profund și mereu revoltați. Odată cu ei, o mare parte a populaţiei Yugoslaviei. Toată lumea ştia că NATO slujește anumite interese şi, în urma spargerii bipolarității îşi caută o nouă filosofie în timp ce exodul populaţiei de etnie albaneză din Kosovo continuă. Pentru că bombardamentele şi războiul instituie nesiguranţa clipei şi a vieţii. Iar oamenii fug totdeauna din calea prăpădului, a pîrjolului. Kosovo se afla însă sub două amurguri, unul care venea din cer, celălalt, pe pămînt, departe de Belgrad, de Pancevo, de frontiera cu România!

Acum, acelaşi lucru se întîmplă în Ukraina… Oricum se va încheia operaţiunea militară, e clar că Europa nu va mai fi la fel. 24 februarie este un fel de 11 septembrie! Rusia va fi băiatul rău, ostracizat şi pedepsit de comunitatea internaţională. Ce va fi… detaliile se află în fişierele care-mi scapă. Gata, nu vă mai deranjez! Să aveţi noroc!

MAREA INVAZIE

Am scris de nenumăate ori că armata rusă masată pe frontiera sa vestică nu va invada Ukraina. Cele două date anunţate, 16 februarie, ora 3:00, şi 20 februarie, ora 8:15, au trecut fără să se întîmple nimic. Am promis că dacă această invazie va avea loc, nu voi mai scrie nici un rînd, niciodată! Continui să cred că MAREA INVAZIE rusă în Ukraina nu va avea loc! Pentru că, orice logică a Păcii spune asta! Economic, politic, social, toţi parametri sînt împotriva unei Rusii belicoase, iar contextul mondial nu este unul de natură să comiţi gesturi de “totul sau nimic”. Pe asta mă bazez! E o logică de bun simţ.

Totuşi, discursul de aseară al lui Vladimir Putin a părut, mai de grabă, o declaraţie de război, decît o recunoaştere a unor entităţi statale. Gestul de recunoaştere a independenţei republicilor populare era aşteptat încă din 2014 şi putea avea loc fără cei 14.000 de morţi! Doneţkul şi Luganskul reprezintă acelaşi tipar de control folosit în Georgia cu Abhazia şi Osetia de Sud, sau în Moldova cu Transnistria! Mai mult ca sigur, armata rusă va fi trimisă ca “pacificatoare” în cele două republici populare, aşa cum NATO are încă misiuni de menţinere a păcii în Kosovo! În cazul nostru, după ce Putin a anunțat că recunoaște independența separatiștilor nu mai prea există armistițiul stabilit prin acordurile de la Minsk. Ca o paranteză, dacă sîntem sinceri, vom recunoaşte că nu Rusia a inventat nici trolii pe internet, nici recunoaşterea independenţei unor teritorii rupte prin forţa armelor, nici alte astfel de mizerii. Ruşii doar le-au perfecţionat şi dus într-o altă dimensiune! Două decrete ale preşedintelui rus cer Ministerului Apărării ca „forţele armate ale Rusiei să îşi asume funcţii de menţinere a păcii pe teritoriul” „republicilor populare” Doneţk şi Lugansk! Vladimir Putin a semnat şi acorduri de ajutor reciproc cu aceste două entităţi separatiste care, cu sprijinul Rusiei, luptă de opt ani împotriva forţelor armate ukrainene. Acordurile, cu o durată de 10 ani, creează „temeiul legal pentru prezenţa” în aceste teritorii a „unităţilor militare ruse necesare menţinerii păcii în regiune şi asigurării unei securităţi de durată pentru părţi”, potrivit unei note explicative care însoţeşte aceste texte. Documentele „prevăd obligaţiile părţilor de a asigura asistenţă reciprocă în cazul în care una dintre părţi este ţinta unui atac” şi „prevăd protecţia comună” a frontierelor. Aceste acorduri de prietenie şi ajutor reciproc urmează să treacă marţi prin Parlamentul Rusiei.

Dar dacă Putin nu se înscrie în logica prezentată mai sus? Refuz să admit că preşedintele rus este nebun sau că este un “dictator însetat de sînge”. Toată activitatea sa de conducător de stat a dovedit că este logic şi coerent în gesturi şi fapte. Dacă Putin va rupe Ukraina în două, după previziunile CIA (care niciodată nu a stat foarte bine la analiza Rusiei!), atunci gestul său va avea consecinţe planetare. Nu mi-e teamă de acţiunile lui Vladimir Putin în această direcţie. Mi-e frică, însă, de acordurile şi înţelegerile internaţionale care i-au dat curajul şi garanţia să comită astfel de gesturi! Şi acestea ar putea fi două, cel puţin: cu China – ieşind din logica schimburilor comerciale bazate pe dolar şi adoptarea unei pieţe asiatice gigantice, de liber schimb -, şi cu Germania – care în condiţiile în care Nord Stream 2 va deveni operaţional va deveni cea mai importantă putere energetică europeană! – , pentru noi, aici în Estul Europei, un nou 23 august, un nou Pact Ribbentrop-Molotov! De aceste două înţelegeri, dacă ele există, ar trebui să ne temem!În rest, dincolo de miza directă, Ukraina, se află miza gazului în Europa: prin conductă, din Rusia, sau cu vapoare cistern, din SUA! Interese comerciale stricte care, teoretic, nu ar trebui să ne privească pe noi, România omului de tinicea cu şapcă. Noi, România sîntem ocoliţi şi de conducta sudică europeană şi nu avem nici terminal de gaze lichefiate. Şi chiar acă am avea, vapoarele americane nu vor putea traversa Bosforul cu o astfel de încărcătură! Deci, caz închis!

Putin a anunțat luni seară că recunoaște republicile separatiste din estul Ukrainei, Doneţk și Lugansk.
Agențiile de presă internaționale au anunțat de aseară că președintele Rusiei a semnat decretul de recunoastere. Putin, însă, și-a construit discursul dezlănțuindu-se împotriva Ukrainei și a legitimității acesteia ca stat – invocînd atît argumente istorice cît și corupția pe care s-ar fi construit Ukraina ca stat independent, rupt din trupul fostei Uniuni Sovietice. Astfel, Putin a declarat că Rusia are tot dreptul asupra unor teritorii ale Ukrainei. “Rusia a fost jefuită după 1990”, a spus Vladimir Putin, reiterînd un discurs mai vechi prin care spunea că “destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geo-politică a secolului XX”.

„Dacă există anexare, vor exista sancțiuni, iar dacă există recunoaștere, voi pune sancțiunile pe masă și miniștrii vor decide”, a declarat și șeful politicii externe al UE, Josep Borrell. Vladimir Putin, scrie BBC, a fost avertizat că, dacă va aproba decizia Consiliului de Securitate al Rusiei, este probabil ca UE să impună sancțiuni. Potrivit unui comunicat al Kremlinului, președintele Rusiei le-a comunicat anterior liderilor de la Paris și Berlin că urmează să semneze un decret privind recunoașterea unor regiuni din Donețk și Lugansk ca state independente! Franța a convocat o ședință extraordinară privind securitatea în legătură cu situația dintre Rusia și Ukraina, anunță Reuters, citînd Palatul Elysee. Și președintele ukrainean Volodimir Zelenski a convocat Consiliul Național de Securitate și Apărare a țării.

Evident, „România condamnă cu fermitate recunoaşterea de către Federaţia Rusă a ‘independenţei’ autoproclamatelor republici separatiste din Doneţk şi Luhansk, părţi componente ale Ucrainei. Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei. De asemenea, prin această decizie, Rusia încalcă obligaţiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk, care devin astfel golite de conţinut”, transmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat şi nu Preşedintele care, probabil dormea la acea oră, obosit de rolul de om de tinichea, de peste zi.