BMTF, 18 mar – Relațiile internaționale sînt relații bazate eminamente pe putere. Și asta nu de acum, de cînd a revenit Donald Trump la Casa Albă, ci de mii de ani, de cînd citim istoria bazată pe state, frontiere, schimburi economice etc. Într-o astfel de demonstrație de forță, soft power-ul modelează natura dominației. MORALITATEA, NU se află între argumentele de soft power! Nici în modelarea relațiilor internaționale, nici în cea a guvernanței interne. Pe cale de consecință, mi se pare o lipsă totală de inteligență să soliciți criterii morale într-o situație internațională sau în cazul unei decizii guvernamentale cu impact negativ în rîndul populației. Stați departe de sfaturile celor care apelează la moralitate și exploatează în exces latura emoțională a relațiilor internaționale/război/decizii politice!

Politologul armean Arthur Kachikan spune că stăm pe mormîntul proaspăt al fiecărei idei pe care omenirea a avut-o vreodată pentru a opri războiul, iar oamenii care au pretins că apără democrația sînt cei care țin lopata în mînă. Acest război este sfîrșitul lumii așa cum o știm, constată apocaliptic Kachikan, care deține un doctorat în Relații Internaționale la Universitatea Stanford, unde s-a specializat în politica marilor puteri și intervenții în sistemul internațional. Locuiește în Erevan și predă la Universitatea Ruso-Armeană. Este un invitat frecvent în emisiuni de analiză, precum podcastul Groong, unde discută despre securitatea națională și este adesea o voce critică la adresa actualei conduceri a Armeniei, argumentînd că țara a devenit izolată diplomatic. Analizele sale sînt apreciate pentru rigoarea academică, deși sînt considerate de unii observatori ca avînd o înclinație spre realismul politic tradițional.

Îl cred pe Kachikan, pentru că au un simț aparte al Apocalipsei. Ei știu extrem de bine cum te vor dispărut din istorie și cum să supraviețuieși sub pămînt, la propriu! În cartea sa „Imperium”, celebrul reporter polonez Ryszard Kapuściński descrie modul emoționant în care armenii și-au salvat manuscrisele și cărțile vechi, considerîndu-le tezaurul național suprem, adesea cu prețul vieții: ascunse în pămînt și în crăpăturile stîncilor. Un popor care-și dă viața pentru cărți, e un popor al dăinuirii. Un popor al Cărții, dincolo de cele trei care însîngerează Omenirea! În perioadele de invazii și persecuții, armenii și-au îngropat manuscrisele prețioase în pămînt la fel cum armatele învinse își îngroapă drapelele pentru a nu fi pîngărite. Kapuściński menționează că multe dintre manuscrisele salvate sînt pătate de sînge, subliniind că ele au fost recuperate prin sacrificiu uman. Locațiile unde cărțile au fost ascunse nu au fost uitate, ci transmise din generație în generație, ceea ce a permis recuperarea lor ulterioară. Un alt aspect cheie al salvării culturii scrise armene este efortul instituțional de a aduna și conserva aceste manuscrise într-un loc sigur, precum Matenadaran din Erevan – un Institut al manuscriselor, departe de distrugerile imperiale.

În „Imperium”, Armenia este prezentată ca un loc al supraviețuirii, unde cultura a fost păstrată prin acești „gardieni” ai scrisului, în pofida încercărilor repetate de a le distruge istoria. Ei înșiși sînt ISTORIA. Care, alături de Khachkar și Pataraki, constituie elementele centrale ale spiritualității și identității armene, pe care Ryszard Kapuściński le-a explorat cu o fascinație aparte în scrierile sale.

Patarak se referă la Sfânta Liturghie în Biserica Apostolică Armeană. Cuvîntul provine din rădăcini vechi ce înseamnă „sacrificiu” sau „ofrandă”, simbolizînd jertfa lui Hristos, celebrat cu o muzică ritualică profundă, adesea bazată pe psalmi armenești cîntați în cor, care creează o atmosferă de o frumusețe austeră și mistică, arhaică și melancolică, ecoul unei istorii marcate de suferință și reziliență, o legătură directă între poporul armean și divinitate, păstrată neschimbată de secole.

Khachkar – khach / cruce, kar / piatră – reprezintă cel mai puternic simbol vizual al Armeniei. Sînt stele funerare sau comemorative, sculptate manual în piatră. Se spune că există peste 50.000 de khachkar-uri în Armenia și că nu există două identice.

Psalmii și crucile de piatră sînt „codul genetic” al unei națiuni care a supraviețuit prin credință și memorie culturală în fața unor imperii care au încercat să o șteargă de pe hartă. De aici se revendică Arthur Kachikan și de aceea am încredere în analizele sale. Bine, l-a ferit Dumnezeu să aibă în jur un Cărtărescu, Liiceanu, Caramitru sau Bolojan și Băsescu!

Într-o analiză extrem de recentă, Kachikan a dat un verdict așteptat: acesta este sfîrșitul lumii așa cum o știm noi! Războiul din Iran nu este un alt conflict regional. Este cutremurul final care îngroapă întregul sistem construit de omenire după 1945. Fiecare pilon pe care s-a construit realitatea internațională după război, s-a prăbușit în neantul minților întunecate. Bezna minții! Dreptul internațional nu mai există, legitimitatea globală și opinia publică au dispărut cu totul, fiecare tratat de control al armelor, de la INF la ABM și Open Skies, a dispărut, neproliferarea s-a încheiat, armele nucleare se vor răspîndi acum și nu va fi doar Israelul cea mai ascunsă și perfidă tumoră a lumii nucleare! Visul liberal este mort! Patru sute de ani de gînditori și teoreticienii liberalismului democratic au susținut că democrațiile nu se vor ataca niciodată între ele. Ei bine, acea promisiune a murit în momentul în care democrația conducătoare a lansat acest război, iar NATO NU s-a aliniat în spatele Americii. „Sfîrșitul istoriei” și Fukuyama sînt acum îngropate oficial lîngă Liga Națiunilor și Uniunea Europeană.

Politologul armean spune că acest conflict ne poartă printr-un cimitir: Liga lui Wilson, Noua Gîndire a lui Gorbaciov, Noua Ordine Mondială a lui Bush, chiar și MAGA. Pare să aibă dreptate! Toate idealurile de echilibru, securitate comună și compromis sînt acum pietre funerare. Acele Khachkar armenești, pe care chiar liberalii care le-au predicat ca reguli fundamentale, le-au dărîmat! Prin ei înșiși! Sau, prin ei înșiși au plătit pentru Călin Georgescu pe TikTok!

Mașina de război americană s-a izbit de zidul persan din Orientul Mijlociu, care, la fel ca zidurile istorice ale Babilonului, rezistă bombardamentelor, asasinatelor țintite și deceniilor de hărțuire diplomatică și sancțiuni economice. Dincolo de a fi o lovitură magistrală, chiar și economică, războiul împotriva Iranului se dovedește a fi un dezastru total pentru Washington, dezvăluind contradicțiile profunde ale hegemonului imperialist, care încearcă să-și mențină statutul cu un cost economic și politic nesustenabil. Sigur, nu spun nimic de cei cîțiva fericiți ai sorții cărora pronia cerească le-a pus mîna în cap și trilioane în buzunare. Cîțiva! O mică gașcă de derbedei planetari pe care Kapuściński nu i-a cunoscut, iar Kachikan nu-i numește din pudibonderia gînditorului intelectual rafinat. Planeta întreagă a fost luată ostatic de găști de răufăcători. Ce mai sînt țările dacă nu ambalaje goale de conținut? Populația pare să fie doar o grămadă de gîndaci de bucătărie îmbulzindu-se la jegul puțin de pe fundul lăzii. Nimic pentru popor, totul este pradă! Găști. Gangsteri. Mafioți. Hoți mărunți de buzunare din mahalalele Europei, Cerșetori stilați și curve blenoragice. Priviți imaginile cu BoloJaf și veți descoperi un personaj fascinant! Sergiu Nicolaescu l-ar fi putut distribui ușor în rolul unui cap de Mafie din Bucureștiul anilor 30! Sergiu Nicolaescu a murit! Alți regizori l-au distribuit pe orădian în rolul de mafiot! Că îl ajută fața! Ca pe marele Nuni Anestin! Mă rog, am deviat rău de tot. Mă întorc!

Iranul a schimbat regulile jocului. Proiecția forței din baze militare sigure amplasate în jurul entității sioniste din Orientul Mijlociu, precum vase de luptă în jurul unui portavion terestru, a fost compromisă de un nou mod de a duce războiul. Teheranul și-a petrecut întreaga viață pregătindu-se pentru un război existențial împotriva Israelului și a SUA! Acest moment a venit! Iar SUA se ruinează în beneficiul exclusiv al complexului său militar-industrial! Dacă războiul din Ukraina a demonstrat ceva, este că industria militară americană este orientată spre generarea de profituri, spre satisfacția acționarilor săi și spre proiectarea puterii mai degrabă în mintea noastră, decît spre în cazul unui război prelungit. Sigur, aceste propoziții pot crea o oarecare undă de emoție numai în cazul în care cuiva îi pasă de construcția caducă a statului națiune, de noțiunea perimată de popor și elementul constituțional care prevede că gansterii aleși lucrează pentru bunăstarea națiunii. Dacă nu, nu!

Pe plan politic, eșecul este și mai răsunător. Washingtonul credea că poate reproduce modelul venezuelean sau, în caz contrar, poate repeta scenariul syrian. Deși societatea iraniană se fracturase în ultimele decenii din cauza problemelor economice, politice și sociale, agresiunea sionisto – americană i-a restabilit coeziunea. Războiul pe care Israelul și SUA îl duc împotriva Iranului nu este doar un act de agresiune, ci un adevărat război existențial care zguduie din temelii întregul aranjament din Orientul Mijlociu Extins, bazat pe vasalități regionale. Modelele lor economice – puternic dependente de stabilitate, lux, capital străin și turism – s-au dovedit incompatibile cu războiul deschis. Găzduirea bazelor americane nu mai este percepută ca o umbrelă de securitate, ci ca o vulnerabilitate uriașă. Prin urmare, acest război va schimba total realitatea geopolitică a acestei părți a planetei.

În fața acestui tablou sumbru,Trump pregătește deja terenul pentru o retragere deghizată în triumf. Președintele începe să repete un discurs de ieșire, afirmînd că „nu mai este nimic de făcut acolo”. Din păcate, și sper să greșesc, cubanezii vor plăti prețul pentru înfrîngerea SUA în Iran!