EXPLOZIE ÎN RUGĂCIUNE, LA KABUL

BMTF, 12 iun – Cel puţin patru oameni au murit şi mulţi alţii au fost răniţi într-o explozie la o moschee din Kabul, în timpul rugăciunilor de vineri, a anunţat vineri Ministerul afghan de interne, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

În interiorul moscheii, Shir Shah-e-Suri, au fost plasaţi explozibili înainte de începerea rugăciunii, a explicat într-un comunicat Ministerul de Interne afghan, menţionînd că între cei ucişi se numără şi mollahul (imamul) lăcaşului de cult situat în vestul Kabulului.

Responsabilitatea atacului nu a fost revendicată pentru moment, dar atentatul survine după ce ieri dimineață două personae au fost ucise în urma exploziei unei bombe magnetice în PD 8 din Kabul.

Și fostul comandant al gărzii personale a președintelui Ghazni, ulterior comandant al securității Kapisa, generalul Farid Mashal, fratele lui Mohammad Nasim Etkan, a fost martirizat într-un atac țintă în orașul Kandahar.

Atentatul a avut loc în zona Bay Pass a celui de-al treilea district de securitate al orașului Kandahar la prînz.

Atacurile din ultimele 48 de ore survin în contextul în care Statele Unite ale Americii încearcă să medieze un acord de pace între guvernul afghan şi rebelii talibani pentru a pune capăt războiului de 18 ani. În ţara continuă să acţioneze şi gruparea Statul Islamic, responsabilă de o serie de atacuri de anvergură la Kabul în ultimele luni.