LUMEA LA FEL, SAU CUM SE POATE OPRI RĂZBOIUL DIN GAZA

Bombardamentele NATO în Yugoslavia, cu nume de cod Operațiunea Nicovala Nobilă a fost o operațiune militară declanșată de Alianța Nord Atlantică împotriva Republicii Federale Yugoslavia, în timpul Războiului din Kosovo. Bombardamentele au durat din 24 martie 1999 pînă pe 11 iunie 1999.

Obiectivele ONN în Conflictul din Kosovo au fost concepute la întîlnirea Consiliului Nord Atlantic din 2 aprilie 1999 și prevedeau: Oprirea tuturor activităților militare și încetarea imediată a violențelor și represiunilor; Retragerea armatei, poliției și forțelor paramilitare din Kosovo; Staționarea unei prezențe militare internaționale în Kosovo; Întoarcerea sigură și necondiționată a tuturor refugiaților și a persoanelor strămutate; Stabilirea unui acord politic pentru Kosovo, conform Acordului Rambouillet în conformitate cu legea internațională și Carta Organizației Națiunilor Unite.

În anii 90, în Kosovo, creșterea naționalismul albanez și separatismului a dus la creștere tensiunilor etnice între sârbi și albanezi. O atmosferă din ce în ce mai otrăvitoare, susținută de asdepții separatismului, a generat zvonuri iar incidentele, de altfel banale, fiind cu mult exaggerate de o propaganda ostilă Belgradului. În 1990, președintele sîrb Slobodan Miloșevici a revocat autonomia provinciilor Kosovo și Voivodina, prin referendum national derulat pe întreg teritoriul Yugoslaviei, inclusive pe teritoriul Kosovo. Autonomia culturală albaneză a fost drastic redusă.

Pe 22 aprilie 1996, patru atacuri asupra personalului de securitate sârb s-au efectuat aproape simultan în mai multe părți ale provinciei Kosovo. O organizație pînă atunci necunoscută, „Armata de Eliberare din Kosovo” (UCK) declarase că este responsabilă pentru aceste fapte. Originea UCK a fost prima dată necunoscută. De fapt, inițial era un clan mic, dar grupul format de albanezii extremiști, mulți dintre aceștia fiind din regiunea Drenica din vestul provinciei Kosovo. UCK a primit suport material și financiar din partea albanezilor kosovari.

Fostul premier albanez, Bujar Bukoshi, aflat în exil la Zürich, Elveția, a înființat un grup numit FARK (Forțele Armate ale Republicii Kosova), care a absorbit de UÇK în 1998. Cei mai mulți albanezi au văzut UÇK ca „luptători de libertate” legitimi, în timp ce guvernul yugoslav îi considera „teroriști” care atacă poliția si civilii. În 1998, Departamentul de Stat al SUA listase UCK ca o organizație teroristă, dar în 1999, Comitetul de Politică Republican al Senatului Statelor Unite și-a exprimat nemulțumirea față de „alianța eficientă” a administrației Clinton, cu… UÇK și implicarea direct în extinderea rețelei albaneze de crimă organizată.

În timp ce banii sau armele se scurgeau direcționat către Kosovo, SUA a impus un „zid exterior de sancțiuni” asupra Yugoslaviei. În 1997, atacurile UCK s-au intensificat, centrate în zona văii Drenica, aranjate de comandantul UCK Adem Jashari, îngrozind populația cu crime și execuții sumare la adresa civililor.

Pe 31 mai 1998, armata iugoslavă și poliția sârbă au demarat o operațiune de eliminare a UÇK. NATO a răspuns la această ofensivă în mijlocul lunii iunie cu operațiunea „Determined Falcon”, un spectacol aerian asupra granițelor yugoslave. Richard Holbrooke, care a fost fotografiat alături de trupele UÇK, l-a amenințat pe Miloșevici că „ceea ce a rămas din țara ta va imploda”. Americanii au cerut ca sârbii să înceteze focul „fără legătură … cu o încetare a activității teroriste”!

Oficial, comunitatea internațională a cerut încetarea luptelor, în special ca sârbii să oprească ofensiva împotriva UÇK, fără să ceară și încetarea atacurilor comise de UÇK. Mai mult decît atît, au fost făcute încercări de a-l convinge pe Miloșevici să permită trupelor NATO de menținere a păcii să intre în Kosovo. Acest lucru, au susținut ei, ar fi  permits lui Christopher Hill, ambasadorul SUA în Macedonia, să continue procesul de pace. O încetare a focului a fost instituită, începînd cu 25 octombrie 1998. A fost urmată de Misiunea de Verificare Kosovo (KVM). Luptele au fost reluate în decembrie 1998, după ce UÇK a ocupat cîteva buncăre de cărbuni cu vedere strategică la drumul dintre Priștina și Podujevo nu cu mult timp după Masacrul Panda Bar după ce aceștia au tras într-o cafenea din Peć. UÇK a asasinat primarul din Kosovo Polje.

În ianuarie-martie 1999 războiul, a adus la creșterea nesiguranței în zonele urbane.

Incidentul de la Račak, din 15 ianuarie 1999, atribuit trupelor sârbe, a constituit punctul culminant fiind imediat, chiar înainte de investigație, catalogat ca un masacru, de către țările occidentale, și devenind una din principalele acuzații pentru crime de război împotriva lui Miloșevici. Ambasadorul Statelor Unite, William Walker, însoțit de camerele de televiziune a fost arătat în timp ce mergea printre cadaver, declarînd că a fost martor al crimelor comise de sârbi împotriva civililor…Incidentul reprezintă punctul de cotitură al războiului.

Pe 23 martie, Adunarea Națională a Serbiei a acceptat principiul de autonomie pentru Kosovo, însă nici o una din condițiile militare ale unui accord de pace negociat la   Rambouillet, considerate ca fiind „ocupație NATO”. Întregul document a fost descris drept „fraudulos”, fără prea multe posibilități de negociere pentru partea sârbă. În ziua următoare, 24 martie, NATO a început bombardarea Yugoslaviei. 1000 de aeronave militare, în principal cele de la bazele din Italia, aeronave de transport staționate în Adriatica, rachete de croazieră Tomahawk au fost, de asemenea utilizate pe scară largă, lansate de pe aeronave, nave si submarine. Pe parcursul a zece săptămîni de bombardament, aeronavele NATO au zburat în peste 38.000 misiuni de luptă!

Scopul declarat al operațiunii NATO a fost rezumat de către purtătorul de cuvînt: „sârbi afară, intrarea forțelor de menținere a păcii, refugiați înapoi”. Astfel trupele yugoslave trebuie retrase și înlocuite de forțele internaționale de menținere a păcii pentru a se asigura că albanezii se vor putea întoarce la casele lor. Așa numitele obiective „cu dublă utilizare” folosite atît de civilil cît și de armată, au fost atacate: poduri peste Dunăre, fabrici, centrale electrice, instalații de telecomunicații, locuințe ale membiilor unui partid yugoslav de stînga, un partid politic condus de soția lui Miloșevici, și Radio Televiziunea Sârbă. Unii au văzut aceste acțiuni ca încălcări ale legii internaționale, în special Convențiile de la Geneva. NATO, însă a susținut că aceste facilitati au fost potențial utile pentru armata yugoslavă și că bombardarea lor a fost astfel justificată. La începutul lunii mai, un avion NATO a atacat un convoi de refugiați albanezi, omorînd în jur de cincizeci de persoane. Pe 7 mai, NATO a bombardat ambasada chineză de la Belgrad, omorînd trei jurnaliști chinezi.

Atacurile NATO au continuat timp de 78 de zile şi, conform informaţiilor oficiale din partea Serbiei, bilanţul a fost de 2.500 de morţi şi 12.500 de răniţi. Aproximativ 800.000 de personae s-au refugiat, cel puțin 500.000 după declanșarea bombardamentelor NATO.

Președintele SUA, Bill Clinton a fost extrem de reticent să angajeze forțe americane pentru o ofensivă pe teren. În schimb, Clinton a autorizat o operațiune CIA pe teren pentru a antrena UCK, sabotînd și destabilizînd guvernul sârb.

NATO a luat decizia de a ataca Serbia fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, ceea ce a creat un precedent. De ce a intervenit NATO într-un conflict care nu făcea obiectul său de activitate, de ce au trebuit să fie bombardate şcoli, spitale, trenuri de călători, poduri, Rămăsese Miloşevici singurul dictator din lume? NATO a susținut că gestul de sfidare față de Consiliul de Securitate, a fost justificat de o „urgență umanitară internațională”. A intervenit preventiv pentru a salva populația albaneză de la genocid!

Este foarte interesant dacă ne uităm la felul în care Rusia a formulat declarația de anexare a Crimeei sau la comunicările legate de Donbass și Lugansk, sau Herson și Zaporojie. Practic, rușii utilizează o exprimare care este aproape cuvînt cu cuvînt luată din exprimarea NATO, cu care s-a motivate intervenția în Kosovo. Rușii spun: trebuie să dăm dreptul la autodeterminare a Crimeei așa cum s-a făcut cu Kosovo. Au folosit aceeași frazeologie cînd au vorbit de genocidul populației rusofone din Donbass. Este foarte important să vedem legătura dintre războiul din fosta Yugoslavie și răzbunarea simbolică asupra Vestului cu Ukraina.

***

În zorii zilei de sîmbătă, 7 octombrie 2023, în timpul sărbătorii evreiești de Simhat Tora, organizațiile islamiste din Fâșia Gaza, Hamas și Jihadul Islami, sub pretextul de a salvgarda Moscheea Al-Aqsa de pe Muntele Templului din Ierusalim în cadrul unei acțiuni denumite „Potopul Al Aksa”, au violat printr-un atac surpriză granița cu Israelul, au mitraliat sute de tineri care participau la un festival de muzică electronică, au ocupat și distrus numeroase localități israeliene din apropierea graniței, și, potrivit variantei oficiale israeliene, au masacrat peste 1300 de persoane, majoritatea civile, inclusiv copii, femei și bătrâni, au rănit circa 3000, și au răpit peste 240 persoane, inclusiv copii, femei și bătrîni. Mii de rachete, parte, artizanale și, marea majoritate, de producție iraniană au fost lansate asupra populației civile din sudul, centrul și nordul Israelului.

În următoarele zile, Israelul a fost pus in situația de a declanșa războiul de apărare, denumit al Săbiilor de fier. Ofensiva israeliană continuă și astăzi. În seara zilei de 27 octombrie 2023, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au lansat o invazie la scară largă în interiorul Fâșiei Gaza cu intenția de a lovi puterea militară a Hamasului, de a pune capăt dominației Fâsiei Gaza de către această organizație, și de a localiza și salva ostaticii israelieni și străini răpiți.

Întreaga comunitate internațională a acuzat Israelul de răspuns disproporționat, iar Instituțiile internaționale, Consiliul de Securitate și plenul ONU a cerut oprirea imediată a războiului. Curtea Penală Internațională a judecat Israelul pentru GENOCID împotriva poporului palestinian. În același timp, comunitatea Nord-Atlantică, în frunte cu SUA au cerut adoptarea urgentă a soluției de pace cu două state, iar armatei israeliene reținere dar continuă să-i sprijine cu armament și muniție.

Premierul israelian Beniamin Netanyahu a declarat că Israelul nu va putea fi forțat să accepte o soluție cu două state după războiul din Gaza. Armata israeliană a intrat în Spitalul Nasser, cel mai mare din Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza. Netanyahu a respins din nou orice recunoaştere internaţională a unui stat palestinian fără reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene. Netanyahu a spus că o astfel de iniţiativă va „oferi o recompensă uriaşă terorismului”, notează AFP.

În timp ce părțile se acuză reciproc de genocide, 4% din populația totală a Fâșiei Gaza, adică peste 90000 de persoane, sînt moarte, rănite sau dispărute. Atacurile aeriene, terestre și navale ale Israelului, care au continuat fără încetare începînd de la 7 octombrie, au distrus aproximativ 70 % din instalațiile și infrastructura din Fâșia Gaza.

Potrivit Euro-Med, 30676 de palestinieni, dintre care 28201 civili, au fost uciși în atacurile Israelului pînă la 4 ianuarie. Printre cei care și-au pierdut viața, 12040 erau copii, 6103 erau femei, 241 erau lucrători medicali și 105 erau jurnaliști.

Pe lîngă statisticile furnizate de Ministerul palestinian al Sănătății, cifrele Euro-Med includ persoanele care au fost prinse sub dărîmături în urma atacurilor israeliene sau despre care nu se mai aude nimic de mai mult de 14 zile și care, prin urmare, nu mai au nici o speranță de supraviețuire.

Israelul restricționează tot mai mult intrarea ajutoarelor umanitare pe teritoriu, folosind astfel foametea ca armă cu scopul a subjuga populația din Gaza și pentru a o forța să își părăsească pămînturile. Potrivit Euro-Med, în vederea represaliilor și a pedepselor colective Israelul vizează în mod deliberat infrastructura civilă pentru a provoca cît mai multe victime, pagube materiale și distrugeri.

Aproximativ 1,9 milioane de palestinieni au fost strămutați din cauza lipsei unui adăpost sigur, 67946 de locuințe fiind complet distruse și 179750 parțial avariate.

Ambele teritorii discutate, Kosovo și Fâșia Gaza numără aproximativ două milioane de persoane.