La începutul anului 2020, NASA a numit actuala secetă din Estul Mediteranei cea mai grea din ultimii 900 de ani. Schimbările climatice ca „multiplicator de forţe”, generează o creştere a frecvenţei şi intensităţii provocărilor cu care se confruntă astăzi ţările. Iar, Sahelul exprimă poate, cel mai concludent relaţia directă existentă între schimbările climatice şi proliferarea violenţei şi terorismului. Aşa cum apariţia şi dezvoltarea pirateriei pe coastele somaleze este strîns legată de reglementările internaţionale privind pescuitul, aşa disperarea fermierilor din regiunea Sahelului s-a transformat într-o sursă directă de instabilitate pentru două continente: Africa şi Europa! Efectele schimbărilor climatice reprezintă un factor de risc de destabilizare, de violență și de conflict. Schimbările climatice determină deşertificarea, iar aceasta degradează terenurile arabile, îngreunînd creşterea culturilor şi păşunarea animalelor. Temperaturile în Sahel cresc de 1,5 ori mai repede decît în restul lumii și întrucît, potrivit Organizației Națiunilor Unite, aproximativ 80% dintre terenurile agricole din Sahel sînt degradate, în condițiile în care aproximativ 50 de milioane de persoane care își cîștigă existența din creșterea animalelor își dispută teritoriul. Potrivit Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), această situație conduce la insecuritate alimentară în rîndul populațiilor, care se confruntă cu dificultăți și care sînt puse în fața unor alegeri dificile.
Sahel constituie graniţa de sud a deșertului Sahara, în limba arabă cuvîntul însemnînd „ţărm”. În ultimii 50 de ani, regiunea Sahel a întîmpinat numeroase crize umanitare semnificative. Astfel, numai în ultimul deceniu, conflictele violente precum revolte, rebeliuni și terorism, au creat un haos în partea de vest, în special în bazinul lacului Ciad și subregiunea Liptako-Gourma. Aceste violenţe au epuizat eforturile și resursele guvernelor locale, deși partenerii internaţionali au oferit ajutor pentru logistica militară și instruire. Agricultura este una dintre sursele principale de subzistenţă din Sahel. Însă, randamentele din punct de vedere agricol și aprovizionarea cu apă a locuitorilor și a animalelor au fost ameninţate de schimbările climatice, crescînd incidenţa inundaţiilor, valurilor de căldură, a secetei și degradării terenurilor.
Potrivit Wikipedia, în 1972 Sahelul a fost lovit de unul dintre evenimentele grave și recurente de foamete și secetă, care au dus la numeroase decese din cauza foametei. Seceta, care a acauzat ani întregi de recolte mici şi o criză profundă a agriculturii, a provocat, pe lîngă distrugerea aproape completă a efectivelor de animale, migrații uriașe către sudul populației saheliene, care au declanșat procese de urbanizare excesive în zonele de sosire. În 1973 a fost înființat un Comitet permanent interstatal pentru combaterea secetei în Sahel (CILSS), care a reunit mai multe state africane și regiunea ( Senegal , Mauritania , Mali , Burkina Faso , Niger , Ciad , Capul Verde , Gambia și Guineea). Bissau ). Chiar și astăzi, criza alimentară este încă prezentă și sînt înregistrate zeci de mii de cazuri de malnutriție în toată regiunea (în special în Niger).
Din 2007, regiunea, afectată deja de prezența celulelor teroriste, din 2001, a cunoscut o creștere a urgenței teroriste de origine islamică radicală, slafistă, în special în zona de nord-vest (Mauritania, Mali, Niger, sudul Algeriei), cu secesiunea de facto a nordului Mali. Prezența Al Qaida în Maghrebul Islamic(Aquim), grupul Ansar Dine condus de Iyad ag Ghali, susținut de rebelii tuaregi care au declarat independența Azawad (Mişcarea de Eliberare Naţională din Azawad), stabilit în principal în nordul Mali, are rădăcini în partea centrală și de vest a Sahelului.
Forțele teroriste au fost responsabile în anii 2000 pentru răpirea și uciderea turiștilor străini, a diplomaților și a soldaților algerieni și malieni, pentru un atac asupra ambasadei israeliene din Nouakchott, capitala mauritană, în 2008 și un altul față de cea franceză din același oraș în 2009. În 2010, în iulie, armata maliană, cu sprijinul trupelor franceze, au lansat o operațiune militară împotriva forțelor rebele, care a fost apoi repetată un an mai tîrziu, în iunie. La 12 octombrie 2012, odată cu înrăutățirea crizei din zonă și în urma cererii de ajutor trimise de nou-născutul guvern al unității naționale condus de Modibo Diarra, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția 2071 care prevede o intervenție armată la conducerea Uniunii Africane cu contribuția forțelor NATO și a țărilor occidentale. La 11 ianuarie 2013, preşedintele Franţei, Francois Hollande, în urma unei noi cereri din partea guvernului malian condus de Dioncounda Traore pentru intervenție urgentă, a aranjat o nouă expediere a trupelor franceze. Situaţia în zona Mali este, însă, departe de a putea fi rezolvată, forţele militare acţionînd asupra efectelor şi nu asupra cauzelor directe care au generat haos.
Activitățile teroriste sînt concentrate în mare parte în cinci zone principale, inclusiv în Somalia, în bazinul lacului Ciad și în Sahel, amenințări mai puține, dar persistente existînd în Africa de Nord și pe coasta de vest a Oceanului Indian. Deoarece, în 2019, Sahel a cunoscut cea mai rapidă intensificare a activității extremiste violente dintre toate regiunile, întrucît fiecare zonă are o dinamică unică și necesită o abordare regională unică, aceste provocări au afectat profund stabilitatea și pacea comunităților locale și ordinea tradițională bazată pe compromisuri și pe autoritatea morală a seniorilor și a liderilor tradiționali, înlocuite de dominația grupărilor armate de traficanți și teroriști.
Sahelul este una dintre regiunile cele mai afectate de proliferarea armelor ilicite de mici dimensiuni. Aceste arme nedocumentate și în majoritatea cazurilor deținute ilegal nu numai că amenință siguranța și securitatea comunităților, ci sînt, de asemenea, utilizate de rețele infracționale transnaționale periculoase, implicate în diverse forme de trafic, inclusiv de arme, de ființe umane și de droguri ilegale spre Europa. Nu doar armele mici şi neînregistrate sînt o problemă în regiunea Sahelului, ci şi armele oficiale, achiziţionate de statele eşuate din regiune. Potrivit noilor date ale Institutului internațional pentru cercetare în domeniul păcii de la Stockholm SIPRI: cheltuielile militare combinate ale statelor din Africa au crescut cu 1,5%, ajungînd la aproximativ 41,2 miliarde USD în 2019, marcînd prima creștere a cheltuielilor din regiune în cinci ani. Africa a importat 49% din echipamentele sale militare din Rusia, 14% din Statele Unite și 13% din China, în vreme ce China a exportat 20% din totalul vînzărilor sale de arme către Africa!
Dacă privim tabloul de ansamblu asupra regiunii, vedem un adevărat festival internaţional al traficului şi spolierii resurselor locale. În fiecare an se scoate în mod ilegal aur în valoare de miliarde de dolari din țările africane vestice prin Emiratele Arabe Unite (EAU) în Orientul Mijlociu. Potrivit Organizației Națiunilor Unite, gruparea extremistă somaleză Al Shabaab obține venituri în valoare de milioane de dolari din exporturile de cărbune către Iran și apoi către EAU, încălcînd sancțiunile ONU.
Sărăcia, lipsa educației, șomajul, conflictele, crizele și insecuritatea, combinate cu alți factori, cum ar fi statele eșuate, proasta guvernare și corupția afectează în special tinerii și oportunitățile oferite acestora, forțînd mulți să fugă și să-și părăsească locuințele și familiile pentru regiuni mai sigure sau alte continente, punîndu-și astfel în pericol viața, iar provocările menționate anterior sînt exacerbate de pandemia de Covid-19 și de agravarea efectelor schimbărilor climatice! Amenințarea din partea grupărilor militante islamiste din Africa nu are o natură uniformă, ci include activități desfășurate de o combinație în continuă schimbare de aproximativ două duzini de grupuri care acționează în mod activ în 14 țări.
Uniunea Europeană, direct interesată de situaţia din Africa Subsahariană a desfășurat trei misiuni și operațiuni militare în cadrul PSAC pentru a instrui și a consilia forțele armate din Somalia [misiunea de instruire a UE (EUTM) Somalia – 2010], din Mali (EUTM Mali – 2013) și din Republica Centrafricană (EUTM CAR – 2016), o operațiune navală militară [misiunea forțelor navale ale UE (NAVFOR) ATALANTA – 2009] și trei misiuni civile pentru a instrui și a consilia forțele de securitate internă din Mali [misiunea UE de consolidare a capacităților (EUCAP) Sahel Mali – 2012), Niger (EUCAP Sahel Niger – 2014) și Somalia (EUCAP Somalia – 2014), proiectul GAR-SI SAHEL, precum şi o misiune de consiliere (EUAM) în Republica Centrafricană.
Intensificarea atacurilor violente asupra școlilor publice, a asasinatelor, a răpirilor, a actelor de violență și a amenințărilor cu moartea împotriva cadrelor didactice și a elevilor a condus, potrivit UNICEF, la închiderea a peste 9000 de școli în Africa Centrală și de Vest, lăsînd aproape două milioane de copii fără educație adecvată, în timp ce un număr tot mai mare de copii sînt recrutați ca soldați-copii de către grupările extremiste.
Biroul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) a semnalat noi tendințe îngrijorătoare în ceea ce privește traficul de droguri în regiune, cu efecte negative asupra guvernanței, a securității, a creșterii economice și a sănătății publice. Potrivit Biroului, Africa de Vest, Africa Centrală și Africa de Nord sînt responsabile pentru 87% din toate opioidele farmaceutice confiscate la nivel mondial, iar UNODC recunoaște o legătură strînsă între traficul de droguri și finanțarea grupărilor armate.
Instabilitatea din Sahel generează o creştere semnificativă a numărului de migranţi care încearcă să traverseze Mediterana, ceea ce creează noi ameninţări asupra statelor europene. De asemenea, instabilitatea din Sahel oferă organizaţiilor teroriste mediul ideal pentru crearea de baze de antrenament, resurse umane şi materiale, dar şi trasee de transfer şi de atac, precum în 2015, cînd 70 de membri ai organizaţiilor teroriste active în Sahel au reuşit să pătrundă în Europa alături de migranţi. Nu în ultimul rînd, instabilitatea din Sahel oferă grupurilor de crimă organizată oportunitatea de a-şi creşte profiturile şi de a prospera.
Fermierii sînt deosebit de vulnerabili la evenimentele meteorologice severe şi la schimbările climatice. În consecinţă, este posibil ca aceştia să intre în rîndurile organizaţiilor teroriste ca alternativă pentru susţinerea financiară şi materială a familiilor. De exemplu, micşorarea lacului Ciad, situat în Sahel, a contribuit la creşterea numărului de recruţi ai organizaţiei teroriste Boko Haram.
În plus, unele organizaţii teroriste au devenit principalul furnizor de servicii pentru cetăţenii din statele ”eşuate”. Prin natura sa, statul trebuie să ofere cetăţeanului serviciile necesare – educaţie, asistenţă medicală etc. Din această perspectivă, atît JNIM (Jama’a Nusrat al Islam wa al Muslimeen), cît şi ISWAP/ ISGS (Statul Islamic din Vestul Africii) sînt implicate în comunităţile locale cu acţiuni concrete în domeniul educaţiei, sănătăţii, alimentaţiei, taxelor şi reducerii activităţilor de tip criminal”. După modelul tradiţional islamic din Orientul Mijlociu.
50 de operatori FOS români, susţinuţi de un detaşament de infanterie, probabil din cadrul Scorpionilor roşii, B26, vor participa la misiunea din Sahel, fondurile necesare pregătirii şi executării acestei misiuni fiind asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2021. Franţa a lansat operaţiunea Barkhane în 2014 pentru a lupta împotriva grupurilor islamiste din ţările din Sahel: Mali, Mauritania, Burkina Faso, Niger şi Ciad. În luna martie a acestui an, Franţa şi alte 12 ţări au creat Gruparea de Forţe Takuba, care asigură asistenţă forţelor armate maliene. Concret, la operaţiile în zonă participă în prezent militari de elită din Franţa, Italia, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Regatul Unit şi Grecia şi militari români.
Zona în care vor acţiona şi operatorii FOS români este considerată foarte periculoasă pentru că este scena pe care se desfăşoară mai multe grupări teroriste feroce. Este vorba de aripa din Sahara a ISIS (ISIS-GS) şi filiala sahariană a Al-Qaida (JNIM), care deşi nu au doctrine identice colaborează destul de des la nivel tactic. Tot în zonă mai activează şi alte grupări islamiste de o mai mică anvergură, precum al-Murabitoun, Ansar al-Dine, Boko Haram sau Frontul Eliberării Macinei.